ANCA DRAGOMIRESCU

Mituri și...
profituri pentru piele

1
Page

2020
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Mituri şi... profituri pentru piele / Anca Dragomirescu. -
Timişoara:

Editura Eubeea, 2020

ISBN 978-973-673-409-0

61
2
Page
CUPRINS:

ARGUMENT LA STAREA DE BINE .............................................5

Cuvânt înainte.........................................................................8
1. Cu pielea sub lupă !...........................................................12
Pe scurt, despre epiderm.................................................15
Pe scurt, despre derm......................................................20
(1) Colagenul....................................................................22
(2). Acidul hialuronic........................................................24
Pe scurt, despre hipoderm...............................................25
2. Tinerețea nu are vârstă.....................................................27
3. „Substanțe active” cu adevărat active ..............................40
Substanțe active așa-zise Botox-like ................................51
4. Războiul injust cu acneea..................................................55
5. Transpir, deci exist!...........................................................65
Ce se întâmplă în cazul reacției febrile?...........................71
Mitul 1. Transpirația slăbește! .........................................72
Mitul 2. Dacă beau apă pe timpul verii transpir intens,
ceea ce devine foarte inestetic!.......................................73
6. De ce nu slăbim ? ..............................................................76
1. Țesutul adipos este foarte încăpățânat........................78
2. Celulita și supraponderea se instalează treptat, insidios,
pe baza unor procese cvasifiziologice ..............................83
3. Criolipoliza – o metodă modernă a medicinii estetice –
nu elimină din organism trigliceri-dele (grăsimile) de
depozit mobilizate ...........................................................87
4. Sportul care nu te scoate din zona de con-fort nu are
eficiență ...........................................................................88
3
Page
 5. Tendința de a supracompensa consumul de glucoză
după efortul fizic..............................................................91
6. Compensăm prin mâncare frustrări emoționale..........93
7. O alegere simplă: ori stres, ori frumusețe.........................95
8. Stai cu ochii pe cearcăne !...............................................101
9. Cât de natural e „naturalul”? ..........................................106
10. Nici o pată!....................................................................116
11. Să-mi spui minciuni frumoase!......................................123
12. Podoaba capilară spune multe......................................133
În loc de concluzii................................................................145

4
Page
 ARGUMENT LA STAREA DE BINE
ŞI DE CONFORT SUFLETESC
Iată-mă deci în faţa unei provocări — o carte care va
avea un succes incontestabil pentru că umblă la părţile
sensibile ale sufletului nostru: la sănătate, la frumuseţe,
la păstrarea unei prospeţimi sufleteşti pe care doar o
femeie încrezătoare că-şi va atinge scopurile propuse o
poate păstra. Am realizat, prin acest op

Mituri și...

profituri pentru piele

scris de Anca Dragomirescu, că frumuseţea, atât de

râvnită într-o timpurie parte a vieţii, credem uşor de
păstrat, poate fi păstrată, la alte dimensiuni, cu alte
virtuţi, cu trucuri de înfrumuseţare, reale, fără făcături,
rod al dezinformării de persoane neautorizate, şi mai
târziu. Ştim că frumuseţea naturală este adevărata
frumuseţe, dar mai ştim că o putem prelungi şi
permanetiza, citind şi urmând sfaturile persoanelor
autorizate — aici, profesoara universitară Anca Octavia
Dragomirescu, care, în opul său de-o alcătuire
interdisciplinară, realizează recordul de a se face
pricepută de cel mai neavizat cititor, pentru că e scris pe
înţelesul tuturor. Trebuie, deci, să-ţi cunoşti corpul şi să
5

aplici regulile care-ţi prelungesc tinereţea şi vigoarea.

Page
Iar dacă le avem pe toate acestea la îndemnă, dacă
conştientizăm ce nevoie avem de a ne menţine tinereţea
sufletească de la care, apoi, ne vin toate celelalte reuşite.
Aşa vom câştiga bătălia cu timpul şi cu neajunsurile pe
care le aduce în implacabila lui scurgere.

Autoarea cărţii, ne introduce într-un univers fabulos, din

care ne putem înfrupta, lecui, împrospăta, vindeca, într-o
lume pe care o intuiam, dar căreia nu-i dădeam de capăt
pentru că nu-i ştiam cheia de acces. Cartea aceasta o
face! Ni se dau sfaturi pentru toate neajunsurile:
neglijenţă, neştiinţa în a ne cunoaşte pe noi înşine,
înaintarea în vârstă…

Recunosc că nu e deloc simplu, şi mai recunosc că mi-ar

fi fost de folos ceva mai devreme! Mai de timpuriu ar fi
trebuit să-mi cercetez corpul, să nu-l abandonez sunt
pretextul lipsei de timp. O simplă privire în oglindă nu
rezolvă mare lucru, credeţi-mă! E nevoie de mai mult
decât atât. E nevoie de sfatul unui specialist, care asta a
făcut în cariera sa didactică universitară. Aici exemplu
meu e Anca Octavia Dragomirescu, profesor dr. la
Facultatea de Farmacie Timişoara, autoarea acestui
volum.

Dar aşa-i că niciodată nu e prea târziu când e vorba de

sănătatea, frumuseţea şi accentuarea personalitaţii
fiecăreia dintre noi?! De cartea aceasta se va vorbi. Sunt
6
Page
sigură, mai ales dacă, interesaţi fiind, veţi căuta şi
romanele Ancăi Octavia Dragomirescu şi le veţi citi.

Nina Ceranu

Editura Eubeea

7
Page
Cuvânt înainte

Pielea este oglinda pe care o porți cu tine! O

sintagmă care probabil că ne sună în urechi banal,
familial, plictisitor de cunoscut. Sunt sigură că noi
conștientizăm acest lucru, sau cel puțin îl admitem. Dar
oare contribuim zi de zi la stabilizarea acestui edificiu al
sănătății și frumuseții? Dacă ați început să răsfoiți
această carte, probabil că DA.
De ce este pielea noastră o oglindă? Pentru că ea
reflectă mai mult decât ne-am închipui, la o primă
vedere.
În primul rând, este o oglindă a stării de
sănătate. Semiologia, o ramură a medicinii interne, care
studiază semnele bolilor, a pus mereu pielea (organul
cutanat – cum îmi place mie să-i spun) în prim-planul
stabilirii unui diagnostic precoce. Vă veți întreba, cu
firească uimire: De ce mai este necesară inspecția pielii,
acum în plină eră a diagnosticelor computerizate?
Răspunsul este extrem de simplu. Fiind cel mai vizibil
organ al corpului uman (și cel mai extins), ne poate
atrage atenția de foarte timpuriu de existența vreunui
proces patologic. Diversele modificări ale organismului
au răsunet asupra pielii, pentru simplul motiv că
populațiile celulare ale organului cutanat au receptori
8

pentru diverse substanțe, hormoni... Bunăoară,

Page
melanocitul (celula ce sintetizează melanina, cu rol
fotoprotector) este sensibilă la hormonii estro-
progestativi, sebocitul (celula ce eliberează sebumul) are
receptori pentru hormonii androgenici (ai masculinității),
iar keratinocitele (celulele epidermice care sintetizează
keratina) au receptori pentru unele citokine locale
(factorul de creștere epidermic: EGF, dar și multe altele
înrudite, eliberate în inflamații nespecifice). Din această
pespectivă, și o acnee trenantă poate fi un semnal de
exces androgenic (disfuncție hormonală, probabil
ovariană), iar vergeturile tegumentare, prea intens
exprimate (în absența sarcinii), ne pot duce cu gândul la
excesul hormonului cortizol.
Ar mai fi și alte argumente! Este suficient să ne
reamintim că paloarea este un semn de anemie, iar
colorația gălbuie a pielii (icterică) relevă o disfuncție
hepatică.
În al doilea rând, pielea este o oglindă a
frumuseții. Așa cum voi arăta în primul capitol,
structurile din piele sunt dotate cu mijloace care să
susțină homeostazia pielii (buna funcționare), starea sa
de sănătate și să lupte împotriva exceselor de orice
natură, implicit să-și mențină starea de tinerețe. Într-un
cuvânt, există resurse fiziologice prin care pielea își
poate prezerva propria sa calitate. Or calitate și o
funcționare ca la carte, pentru oricare standard din lume,
înseamnă frumusețe. Desigur, unele dintre aceste
9
Page

mecanisme fiziologice, mai devreme sau mai târziu,

încep să șchiopăteze. Stă în puterea noastră să
răspundem la timp și precis noilor nevoi ivite. Aici
începe arta de a găsi produsul cosmetic adecvat și
eficient.
În al treilea rând, pielea este o oglindă a
psihicului. Tristețea sau veselia, mirarea sau
apăsătoarele griji își pun amprenta pe mimica facială.
Musculatura facială a mimicii (în fapt, fine fibre
musculare subcutanate, aderente de planul tegumentar)
se contractă INVOLUNTAR. În acest sens, nu ne putem
minții pe noi înşine și nici nu ne stă în putere să
disimulăm întrutotul un anume sentiment, o trăire, în fața
anturajului. Contracția repetată a acestor minuscule
grupe musculare, va conduce, în timp, la stabilizarea
ridurilor de expresie facială. Dar despre posibila ștergere
a acestora, voi vorbi mai târziu, în paginile cărții.
Desigur, toate acestea, cu bune și cu rele, cu
mijloace naturale de apărare sau cu predispoziții la
îmbolăviri, dețin un puternic determinism genetic. Însă,
depinde în mare măsură și de noi să le depășim, să le
compensăm, să le resetăm prin aport nutritiv.
În calitatea mea de profesor universitar în
domeniul Dermatofarmacie-Cosmetologie la Facultatea
de Farmacie din Timișoara, după 30 de ani de muncă la
catedră, răstimp în care, cu multă pasiune și răbdare, am
deprins arta explicării noțiunilor abstracte într-un mod
10

accesibil și coerent, propun acum cititorului o carte

Page

despre știința de a ne îngriji corect, eficient și fără

costuri inutile. Voi încerca, așadar, să separ adevărul de
exagerarea publicitară, să disting evidența științifică față
de mit.
Prof. univ. dr. Anca Dragomirescu

11
Page
1. Cu pielea sub lupă !

Să începem cu începutul. Vom porni de la definiția

oricărui manual de dermatologie. Pielea este un înveliş
membranos conjunctivo-vascular care acoperă corpul
uman în întregime şi care se continuă fără o limită de
demarcație cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor
naturale.
Dincolo de această definiție, merită însă să reținem
și câteva curiozități ale celui mai întins organ. Grosimea
pielii umane variază foarte mult în funcţie de regiunea sa
anatomică: atinge 4 mm pe palme şi pe tălpi, dar este de
numai între 0,2-0,5 mm la nivelul pleoapelor. De aici, se
desprinde imediat observația potrivit căreia pleoapele au
cea mai mare reflectare (transparență) a mediului intern,
iar la acel nivel se ivesc primele semne ale trecerii
anilor. Mai mult decât atât, grosimea pielii variază cu
sexul şi vârsta. Ea este mai fină la femei, copii şi bătrâni
(cu înainatrea în vârstă ea se atrofiază). Pielea are o
foarte bună elasticitate, având o rezistenţă mare la
întindere și la presiune. Astfel, o fâşie tegumentară de 2-
3 mm lăţime poate suporta o greutate de 2 kg.
Elasticitatea nu este o simplă curiozitate de manual. Ea
12

poate fi evaluată biometric (metodele se numesc

twistometrie și cutometrie), fiind o expresie a tinereții, a
Page
conținutului în proteine cu mare flexibilitate din derm
(colagen și elastină).
Colorația pielii este în funcţie de bogăţia în
pigment melanic (în acest sens vorbim despre șase
intenstități de colorații umane pe glob, numite
fototipurile umane), dar şi de vascularizaţie.
Suprafaţa desfășurată a pielii este evaluată la
aproximativ 1,5-2 m2. În mod normal ea este catifelată,
onctuoasă şi ușor umedă. Cu lupa sau ochiul liber, pe
suprafața pielii se pot observa unele depresiuni, cele mai
clar vizibile sunt denumite pliuri sau cute, iar cele
minuscule reprezintă depresiunile infundibuliforme
(porii). Acestea din urmă corespund orificiilor de
deversare la suprafață a glandelor sebacee și sudorale.
Structura microscopică a pielii este deosebit de
complexă, o adevărată arhitectură spațială extrem de
funcțională. Ea este compusă din trei regiuni tisulare
(țesuturi relativ diferite!) suprapuse, care, dinspre
suprafaţă înspre profunzime, sunt: epidermul, dermul şi
hipodermul. Epidermul este situat la suprafaţă, el vine în
contact cu mediul extern, fiind un țesut epitelial de
acoperire fără capilare de sânge. Urmează dermul, un
țesut de tip conjunctiv, care se continuă în profunzime cu
hipodermul. Între acestea din urmă nu există o delimitare
netă. Schematizarea de mai jos are rolul de a ne face să
notăm o primă concluzie: organul cutanat este
13

constituit din trei regiuni histologice diferite

Page

structural (triada: epiderm, derm, hipoderm), regiuni

care dețin funcții biologice, celularitate și metabolism
totalmente diferite.

La exterior:
EPIDERMUL – un
Sub epiderm : epiteliu keratinizat
DERMUL - un țesut de acoperire și
conjunctiv cu protecție
multiple roluri

In profunzime:
HIPODERMUL
Un țesut gras,
de staocaj și
sinteze

Pielea (organul cutanat)

14
Page
Pe scurt, despre epiderm

Epidermul este un ţesut epitelial pavimentos

pluristratificat, având o foarte mare densitate celulară.
Principalul tip celular (reprezentând peste 95% din
totalul celularității) este keratinocitul (celula ce
sintetizează keratina). Alături de keratinocit, aici mai
găsim:
- Melanocitele (celule secretante de pigment melanic,
pigment cu rol în protecția față de radiațiile UV).
Aceste celule conțin granulații melanice
(melanosomi) aflați în diverse stadii evolutive, după
cum sinteza acestui pigment fotoprotector este doar
inițiată, sau finisată.
- Celulele Langerhans (celule cu competențe
imunologice).
- Celulele Merkel, niște sateliţi ai terminaţiunilor
nervoase.
Din punct de vedere cosmetic, ne interesează
structurarea pe straturi suprapuse a keratinocitelor.
Astfel, vom înțelege că :
(1) Există cinci straturi celulare, de la bază
(dinspre derm) la exterior, ce reprezintă tot atâtea stadii
de evoluție, de îmbătrânire fiziologică celulară. În
joggingul lor, (în unic sens) celulele devin mai mature,
15

mai intens încărcate cu keratină și mai competente în a

sintetiza ceramide. Dar atenție: doar în startul lor bazal
Page
este posibilă diviziunea lor, deci generarea de celule
fiice!
Am folosit aici doi termeni cu implicații în
cosmetologie şi e important a fi explicați. Keratina este o
proteină greu solubilă, ce asigură protecția chimică a
pielii. Ceramidele sunt lipide complexe (sfingolipide) cu
rol de liant celular, dar și de agent hidratant al mediului
extracelular epidermic. Având polul lor lipofil aderent de
celulă, iar cel hidrofil proiectat în exteriorul celulelor
epiteliale, fac, prin acest joc lipofil-hidrofil, ca apa (atât
de necesară schimburilor și vieții) să fie reținută la acel
nivel. Să nu uităm că epidermul nu este vascularizat!
Ambele substanțe reprezintă și valoroase substanțe
active în cosmetologie, keratina pentru păr, iar
ceramidele pentru hidratarea la nivel epidermic.

16
Page
 Celulele ajunse în ultimul strat, cel în contact
mediul extern, devin corneocite (sunt celule moarte,
ajunse la propria lor moarte fiziologică, numită
apoptoză). Aceste celule se descuamaeză de pe piele, se
elimină. Atunci când vrem să obținem, prin proceduri
cosmetice, o piele mai fină, mai luminoasă și mai
catifelată apelăm la cremele ușor abrazive, adică
produsele cosmetice de gommaj. Acestea vor îndepărta
celulele lipsite de viață. De altfel, penetrarea prin piele a
substanțelor active înspre profunzime se lovește (ca de
un zid) de stratul de corneocite, celule așezate aidoma
unor cărămizi bine sudate între ele.
(2) Menținerea ritmului normal (28-36 zile) al
acestui jogging celular asigură tinerețea epidermului.
Acesta este practic ritmul de reînnoire celulară, de
împrospătare a masei celulare. Însă cadența de care
vorbim, încetinește odată cu trecerea anilor. Din acest
motiv, este extrem de important, ca prin mijloace
cosmetice să „reamintim” celulei bazale că ea este
capabilă să se dividă. Restartarea acestor celule, poate
induce un epiderm nou, rejuvenat, luminos, fin, cu un
start cornos mult diminuat. Schema de mai jos
sistematizează care sunt aceste substanțe active, folosite
pe piața medico-farmaceutică.
17
Page
În piramida de față au fost enumerate substanțele active
cu rol regenerant epidermic, astfel încât să fie sugerată
frecvența utilizării lor. Cele care stau la îndemâna
tuturor, disponibile în produsele cosmetice uzuale (baza
piramidei) sunt cele ce nu prezintă risc de reacții
adverse, dar nici efecte spectaculare, imediate.
În schimb, substanțele keratolitice (care desfac
punțile dintre keratinocite), ca și agenții de peeling (în
fond aceleași substanțe keratolitice, dar în concentrații
mult mai mari și folosiți de medicii dermatologi în
cabinetele specializate) cer anumite precauții. Ele pot
induce eritem, descuamații vizibile (inestetice), ca și
18

unele riscuri la distanță în timp (fotosensibilizare).

Page
Aceste reacții sunt prețul plătit de epiderm pentru a
dobândi un aspect luminos, fin, regenerat.
Tabelul următor arată cât de fragilă este limita
între keratoliză (concept farmaceutic) și peeling
superficial, mediu sau profund (concept medical),
diferența făcând-o doar concentrația substanței ce
urmează a fi aplicată pe piele.

Substanță Concentra- Concentrație Concentrație

keratolitică ție pentru pentru peeling pentru
peeling mediu peeling
superficial profund

Acid glicolic 25-30% 50% 60%

Acid lactic 10-30 % 50% 60%
Acid Maxim 50% - -
mandelic
Acid 10% 20-30% 50%
triclor-
acetic
(TCA)
Acid 5% 5%, aplicat în -
retinoic mai multe
straturi pe
tegument
Rezorcina Maxim 20% 40-50% Pasta UNNA
Acid 10-15% 25%
salicilic
Acid piruvic Maxim 20% 40% 50-60%
19
Page
Pe scurt, despre derm
Acum că am înțeles epidermul, îl putem privi ca pe
un edificiu cu 5 etaje. Comparația însă este de folos în
scop didactic, doar pentru o fotografie de moment a sa.
În realitate, cele 5 etaje conțin celule aflate într-o
dinamică continuă. Ele ascensionează strat cu strat,
maturizîndu-se treptat, până la propria lor moarte
fiziologică.
Dacă epidemul este un edificiu, iar fundația sa este
o structură acelulară de ancorare (joncțiunea dermo-
epidermică), este interesant să vedem ce se află în
„subteranul acestei clădiri”.
Desigur, sub epiderm găsim dermul, un țesut de tip
conjunctiv. Dacă analizăm structura tuturor țesuturilor
conjunctivale (de legătură) observăm că acestea au
întotdeauna trei componente: (1) substanța fundamentală
(o masă fluidă sau vâscoasă, de la caz la caz); (2) o rețea
tridimensională formată din fibre de susținere și (3)
celule specifice (dar și nespecifice) plonjate în ochiurile
rețelei. Substanța fundamentală poate fi lichidiană
(exemplul cel mai clar fiind sângele), sau dură cu
elasticitate (ca de exemplu țesutul cartilaginos).
De ce nu, și dermul are „personalitatea” sa netă în
această clasificare: (1) substanța fundamentală este
vâscoasă și bine hidratantă (matricea dermului); (2)
20

rețeaua de fibre se constituie în cea mai mare parte din

colagen; (3) celulele specifice sunt reprezentate în
Page
primul rând de fibroblast (celulă capabilă să sintetizeze
fibrele, substanța fundamentală, dar și unii factori
imunologici, cum ar fi interferonul), alături de acestea
existând și celule intruse, provenite din torentul
circulator (de exemplu celulele cu rol în inflamație).
Spunând „torentul circulator”, înțelegem de aici faptul că
dermul este un țesut vascularizat.

Substanța fundamentala :
acidul hialuronic, condroitin sulfatul,
dermatan sulfatul şi keratan sulfatul

Derm
Rețea de fibre de
susținere Celule
- Colagen Fibroblastul și celule
provenite din sânge
- Elastină
21
Page
 Din nou, și aici avem de a face cu două molecule
cheie pentru cosmetologie:
(1) Colagenul – principalul constituient al rețelei
de fibre de susținere.
(2) Acidul hialuronic – compenetul majoritar al
substanței fundamentale din derm, cu rol hidratant, numit
în mod simbolic: burete molecular.
Să le analizăm îndeaproape.

(1) Colagenul
Colagenul reprezintă o mare familie de proteine
înrudite, ce alcătuiesc circa 30% din totalul proteinelor
organismului uman. Trebuie să privim colagenul ca pe o
proteină structurală, ce conferă suport şi rezistenţă
mecanică. Nu doar dermul este beneficiarul acestei
proteine cheie. Colagenii sunt proteine extrem de
răspândite; ei se găsesc în toate mediile în care este
nevoie de elasticiate și rezistență: tendoane, ligamente,
cornee, capsule articulare, discuri intervertebrale, pereţi
vasculari, valve cardiace și valvele sistemului venos de
întoarcere a sângelui.
De fapt, colagenul este un biopolimer (polimer
natural) care in vivo deţine o funcţie bazată tocmai pe
interacţiile care se crează în ţesuturi, conferind un mediu
propice pentru acțiunea substanțelor biologic active
(hormoni, enzime, peptide). Natura sa proteică
22

contribuie, prin resturile de aminoacizi polari şi nepolari,

Page
la interacţii puternice, noncovalente, cu molecule
biologic-active din mediul intern.
Ca structură moleculară, cu excepția colagenului
din zona dintre epiderm și derm (joncțiunea dermo-
epidermică), colagenul dermic are o structură constituită
din trei lanțuri răsucite unul în jurul altuia (triplu helix).
Mai multe astfel de lanțuri formează fibrile, iar mai
multe fibrile formează fibrele albe de colagen (vizibile în
microscopia optică).
În inovarea cosmetologică și farmaceutică,
colagenul (dar mai cu seamă substanțele capabile să
stimuleze din interior sinteza sa) sunt în centrul atenției,
deoarece:
– Distrucția calitativă și cantitativă a colagenului
dermic reprezintă procesul cel mai emblematic din
cadrul îmbătrânirii cutanate, fie că vorbim despre
îmbătrânirea intrinsecă (dată de vârstă), fie că vorbim
despre cea extrinsecă (indusă de factorii externi de
meniu).
– Înlocuirea colagenului distrus cu unul de
proveniență animală este iluzorie, din cauza moleculei
sale mari. Din acest motiv, pista de cercetare privind
găsirea de stimulatori pentru fibroblastul dermic a
devenit cea mai eficientă. Voi consacra un capitol amplu
acestei probleme („Substanțe active” cu adevărat
active).
23

Așa stând lucrurile, este aparent mult mai simplu

Page

să introducem în organism colagenul pe cale orală, ca

supliment nutritiv. Nu? Chiar acest lucru ni-l spune
zilnic advertisingul din audio-vizual. Dar dacă raționăm
puțin, vom avea imediat răspunsul corect privind
eficacitatea colagenului adus în organism pe cale orală.
Am stabilit că această substanță cheie pentru tinerețea
noastră este o proteină. Înseamnă că în tubul digestiv,
pentru a se absorbi (la nivel intestinal), se desface în cele
mai mici unități ale sale: aminoacizii. Prin vena portă
aminoacizii ajung la ficat și apoi în circulația generală.
De aici încolo... este greu de stabilit ce alte nevoi
nutritive are corpul nostru și cum va folosi aminoacizii,
ca pe niște cărămizi structurale.

(2). Acidul hialuronic

Din punct de vedere biochimic, acidul hialuronic
este un glicozaminoglican (cel mai simplu dintre
aceștia), adică un polimer ce conţine în unitatea sa
repetitivă acid D-glucuronic. Astfel de molecule (cele de
glicozaminoglicani) există nu doar în derm, ci și în
cartilagii sau în discuri intervertebrale, conferind
elasticitate și un mediu bine hidratat.
Acidul hialuronic a fost izolat pentru întâia oară în
anul 1934, din corpul vitros al ochiului de bovină, însă
structura sa chimică a fost elucidată mult mai târziu,
printr-o serie de metode (chimice şi enzimatice).
Ulterior, substanța a fost găsită în aproape toate
24

ţesuturile conjunctive ale mamiferelor. Astăzi, acidul

hialuronic a devenit foarte atractiv pentru varii aplicaţii
Page
biomedicale, ca urmare a descoperirii recente a altor
proprietăți biologice ale sale (nu de simplu hidratant
intern). Așadar, acum se consideră că acidul hialuronic
este implicat și în reglarea unor procese biologice, cum
ar fi proliferarea celulară și recunoaşterea celulă-celulă.
Ca ingredient cosmetic activ, acidul hialuronic este
preferat sub formă de hialuronat de sodiu, și astfel este
prezent în multe produse cosmetice de referință. Chiar și
așa, acidul hialuronic are o penetrablitate mică în piele și
doar produsele cosmetice cu acid hialuronic vectorizat
(încapsulat) pot avea eficiența scontată.
Acum vom înțelege de ce așteptările
consumatorului privind produsele cu acid hialuronic
trebuie să fie legate mai degrabă de calitatea pielii și nu
refacerea geometriei faciale. Acest din urmă deziderat
poate fi împlinit numai prin intervențiile de umplere
(filler) din medicina estetică.

Pe scurt, despre hipoderm

Hipodermul este cel mai profund strat al pielii
umane. Această zonă celulară se continuă fără nicio linie
de demarcaţie cu ţesutul adipos subcutanat, motiv
pentru care este considerat, pe bună dreptate, de către
unii autori, ca fiind parte integrantă a acestuia.
Această mantie a pielii reprezintă circa 15-20% din
greutatea corporală la bărbaţi şi ceva mai mult, 20-25%,
25

la femei. Hipodermul este constituit din grupuri sferice

de celule grase (paniculi adipoşi), iar celula sa
Page
fundamentală, celula grasă (adipocitul) reprezintă un
rezervor energetic al organismului (necesar pentru
supraviețuire). Adipocitul este capabil să depoziteze
lipidele de rezervă (sub formă trigliceride), unele
vitamine (liposolibile), dar el are și capacități de sinteză:
hormoni estrogenici, leptină (așa-zisul hormon al
sațietății).
Deoarece acest țesut este esențial în procesul de
menținere a greutății corporale normale, îl voi explica
îndeaproape într-un capitol aparte.
Acum, având o vedere clară asupra pielii ca întreg,
putem înțelege pe ce căi ar putea penetra substanțele
active (cosmetice, farmaceutice) transversal, prin piele
(schema de mai jos).
ZONE CĂI ȘI MOD DE TIPURI DE
HISTOLOGICE PENETRARE TRATAMENT
SUPRAFAȚA PIELII S.M. DIZOLVATĂ -Acoperire
- Difuzie -Protecție
- Eliberare din vehicul -Respingere insecte
-Antimicobiene,
- Antifungice
STRAT CORNOS TRANSEPIDERMIC -Emolientele
- Difuzie prin stratul cornos -Exfoliere

ANEXELE PIELII UNITĂȚILE PILO-SEBACEI -Antiperspirantele

-Exfoliante
GLANDELE ECRINE -Atb, Antifungice
-Depilatoare
EPIDERM VIABIL Prin DIFUZIE -Antiinflamator
26

-Anestezic
DERM -Antipruriginos
-Antihistaminic
Page

-PUVA
CIRCULAȚIA SANGUINĂ Trecere în circulația Sistemele transdermice
sanguină (nitroglicerină)
2. Tinerețea nu are vârstă
Cum era de așteptat, prima problemă de sănătate
a pielii cu care îmi încep prezentul volum este cea legată
de îmbătrânirea pielii. Am să pun condiția aceasta mereu
pe primul plan, pentru că cele mai multe fonduri din
cercetare-inovare se alocă pentru creșterea speranței de
viață, a calității vieții și a longevității. Despre agingul
(îmbătrânirea) pielii s-au scris până în prezent mii de
pagini în revistele de specialitate medico-farmaceutice.
Mă număr și eu între autorii acestor referințe…
De data aceasta, vreau să sistematizez în termeni
simpli și clari acest fenomen, pentru a sublinia că în
procesul de îmbătrânire al organului cutanat au loc
fenomene iminente și ireversibile. Este motivul pentru
care medicii dermatologi încep să renunțe la termenul
de: produs (dermo)cosmetic antiaging, preferând
terminologia de produs slow-aging.
Pe acest portal online am explicat deja care sunt
cele două componente majore ale îmbătrînirii cutante: pe
de o parte componenta intrinsecă sau cronologică
(determinată de organismul uman ca întreg), pe de altă
parte componenta extrinsecă (indusă de factorii nocivi de
mediu – radiații UV, e-poluarea, noxele atmosferice,
fumatul). Totodată, am explicat care sunt mecanismele
(verigile patogenice, în limbaj medical) care conduc la
aceste modificări ireversibile.
27

În acest capitol, revin la problema îmbătrânirii

Page

organului cutanat, adăugând care sunt consecințele în

plan microscopic (tisular, adică în interiorul pielii), dar și
macroscopic (clinic, adică vizibil) ale acestor procese
celulare și moleculare.
Dascălul din mine m-a determinat să esențializez
într-o schemă care sunt consecințele în plan tisular,
microscopic ale îmbătrânirii cutanate cronoinduse
(schema de mai jos).

• Deshidratare prin • Scăderea acidului

diminuarea ceramidelor hialuronic
• Atrofie epidermică • Diminuare colagenului
• Disfuncții melanocite : • Rigidizarea colagenului
pete senile existent (glicație)
• Scăderea capacității • Laxitate dermică și riduri
imune a celulelor
Langerhans

Epiderm Derm

Anexele
Hipoderm
pielii
• Scad glandele sudorale •O repartiție
• Paradoxal , în lipsa heterogenă a
androgenilor se hipertrofiază
glandele sebacee (tendință hipodermului (mai
la cuperoză), dar scade fină pe palme, dar mai
secreția sebacee a lor mare pe coapse și
• Reducerea densității de abdomen)
foliculi piloși pe scalp

Toate aceste modificări intime, microscopice,

28

debutează insidios, pas cu pas, încă din tinerețe. Mult

mai târziu însă, ele vor avea un răsunet vizibil. Este
Page

important, deci, să înțelegem că tratamentul cosmetic

pentru prevenția îmbătrânirii trebuie început cu mult
înaintea instalării semnelor clinice.
În cele ce urmează vor fi prezentate semnele
clinice ale agingului intrinsec.
Reţeaua microdepresiunilor cutanate (ridurile).
Ridurile se formează şi se accentuează prin multiple
mecanisme. În funcţie de evoluţia lor, există patru tipuri
de riduri:
I. Ridurile atrofice. Acestea sunt linii foarte fine,
de regulă faciale, dispuse paralel între ele. Se pot
dezvolta şi pe alte părţi ale corpului (decolteu) şi au
tendinţa de a se şterge la întinderea pielii. Ele se asociază
de regulă cu pierderea elasticităţii cutanate (diminuare de
colagen și de elastină).
II. Ridurile permanente, profunde. Sunt riduri care
se accentuază în timp, fiind favorizate de expunerea
repetată la soare, dar și de fumat. Sunt mai frecvente pe
obraji, dar și la nivelul gâtului.
III. Ridurile dinamice. Aceste riduri sunt cauzate
de contracţia musculară, fie voluntară, fie involuntară, a
muşchilor faciali ai mimicii. În acest caz, ridurile
formate au o traiectorie exact perpendiculară pe direcţia
fibrelor musculare supuse contacției (riduri frontale sunt
orizontale, iar cele intersprâncenoase sunt verticale).
Relaxarea musculară sau blocarea contracţiei acestor
muşchi (grație toxinei botulinice) poate șterge (până la
29

dispariţie) aceste riduri.

Page
 IV. Şanţurile gravitaţionale. Sunt depresiuni
liniare, mai mult sau mai puţin profunde, rezultate din
acţiunea gravitaţiei asupra unor regiuni faciale devenite
laxe. Cele mai reprezentative riduri de acest tip sunt
şanţul nazo-genian (între nas și obraji) și șanțul
palpebro-malar (sub pleoapa inferioară).
Schematizarea de mai jos explică relația între
deprecierea rețelei tridimensionale de colagen din derm,
laxitatea tegumentară și apariția ridurilor profunde.

Elasticitatea cutanată. Caracteristicile elastice ale

pielii scad cu aproximativ 2-5% per deceniu.
Elasticitatea poate fi observată prin capacitatea pielii de
a-şi reveni la poziţia iniţială, dar poate fi măsurată şi
instrumentar, obiectiv, prin două metode numite:
cutomentrie și twistometrie. La o persoană tânără, după
aplicarea unui presiuni mecanice asupra pielii, ea trebuie
să îşi reia poziţia în doar câteva minute. În schimb, la
persoanele vârstnice, revenirea în poziţia normală a
30

pielii, după aplicarea unui presiuni elastice, poate dura

Page
un timp de ordinul orelor (ex. constricţia unui elastic din
vestimentaţie).
Permeabilitatea cutanată. Absorbţia cutanată
creşte cu înaintarea în vârstă, ca urmare a atrofierii
(subțierii) pielii.
Cicatrizarea. Capacitatea de cicatrizare, de
închidere a unei răni este, în mod evident, alterată în
îmbătrănirea cutanată. Paradoxal, la pacienţii de vârsta a
treia, postoperator, eritemul și focarul inflamator poate fi
mai redus, iar finalmente, cicatricea postoperatorie
devine mai discretă (este tot un semn de atrofiere).
Răspunsul imun. Este unanim acceptat faptul că la
persoanele vârstnice există deficienţe importante ale
funcţiei de apărare imună. Imunodeficineța la nivel
cutanat a vârstnicilor este consecința unui cumul de
factori: perturbarea vascularizaţiei pielii, o slabă
capacitate de recrutare a celulelor imunocompetente din
torentul circulator și scăderea funcționalității celulelor
Langerhans din epiderm.

În introducerea acestui volum, am afirmat faptul că

pielea este o oglindă a organismului nostru. Acum am
să aduc un argument în plus, încercând să demonstrez
cum îmbătrânirea generală, a tuturor organelor și
sistemelor interne, se reflectă fidel pe piele (tabelul de
mai jos).
31
Page
Fenomen general
(al întregului organism)
specific îmbătrânirii
Senescenţă celulară și
pierderi telomerice în
cadrul cromozomilor
Diminuarea numerică a
celulelor stem capabile de
diviziune
Producrea de radicali liberi
toxici
Glicarea proteinelor
Alterarea ceasului biologic
Scăderea secreţiei
estrogenice (menopauză)
Scăderea secreţiei
androgenice
Consecinţă la nivelul pielii
Keratinocitele şi fibrocitele
senescente au o activitate
diminuată. Implicit apare
cicatrizarea întârziată.
Atrofiere (subțiere)
tegumentară. Scăderea
diviziunilor celulare din
stratul bazal al epidermului
Risc de carcinogeneză
cutanată, mai cu seamă la
persoanele cu o mai mare
expunere la soare
Rigidizarea colagenului din
derm și pierderea elasticităţii
pielii
Scăderea ritmului celular şi a
diverselor tipuri de sinteze
(colagen, elastină, acid
hialuronic, ceramide, factori
de creştere)
Încetinirea ritmului de
diviziune a keratinocitelor
32
din epiderm
Diminuarea drastică a
Page
secreţiei de sebum, ceea ce

Creşterea secreţiei de
cortizol, cu stări de stres,
insomnii specifice
persoanelor vârstnice
Pierderea senzaţiei de sete
specifică persoanelor
vârstnice
Sarcopenia, subțierea
(atrofierea) masei
musculare
Pierderea senzaţiei
gustative şi diminuarea
apetitului
Edentaţia
conduce la deshidratarea
pielii
Este inhibată producerea de
colagen (a sintezelor
proteice în genere),
cortizolul fiind un hormon
litic pentru proteine
Deshidratare importantă a
pielii
Slăbeşte masa musculară
facială și apare ptoza facială
(aspectul de față
îmbătrânită)
Slăbirea în greutate,
diminuarea hipodermului şi
evidenţierea mai pregnantă
a ridurilor
Alterarea ocluziei cavităţii
bucale şi accentuarea ridului
(șanțului) nazo-genian

Din nefericire, anumite modificări ale pielii

îmbătrânite au consecinţe sistemice (în întreg
organismul) şi astfel se închide un cerc vicios al
disfuncţiilor specifice îmbătrânirii (tabelul următor).
33
Page
 Modificare specifică a
pielii îmbătrânite
Scăderea rezervelor de
pro-vitamină D la nivel
hipodermic
Scăderea rezervelor de
acid retinoic (vitamina A
acidă)
Scăderea competenţelor
imune la nivelul pielii
Insuficienţa glandelor
sudorale
Riduri cu aspect inestetic
Consecinţă în plan sistemic,
general (în întreg
organismul)
Depleţia vitaminei D în
organism şi accentuarea
osteoporozei specifice vârstei
înaintate
Hipovitaminoza A, cu consecințe
sistemice (de exemplu pe
mecanismul vederii)
Infecţii recurente cu posibil
efect sistemic (pielea lezată
devine poartă de intrare pentru
microorganismele patogene)
Tulburări de termoreglare
Scăderea stimei de sine

Pe fundalul îmbătrînirii cutanate intrinseci

(determinate de înaintarea în vârstă), care este inevitabilă
și însoțită de procese biochimice ireversibile, se adaugă,
accelerând sau agravând fenomenele descrise, și
imbătrânirea cutanată extrinsecă.
În cadrul acesteia din urmă, cea mai emblematică
este cea indusă de radițiile ultraviolete (expunere la
34

solare sau la lămpile artificiale de bronzare). N-aș vrea

să se înțeleagă de aici faptul că radiațiile ultraviolete sunt
Page
în mod obligatoriu nocive. Va trebui să știm să punem în
balanță efectele pozitive și negative ale razelor UV.
Schema de mai jos este tocmai o „punere în
balanță” a avantajelor și a inconvenientelor expenerii
organului cutanat la soare.
Avanatje UV:
Sinteza de melanină Dezavantaje UV:
(bronzul) este un avantaj Imediate :
estetic, arsuri, insolație, cefalee,
dar și dezinfecția de urticarie solară,.
suprafață

Deosebirea între cronoîmbătrânire și

fotoîmbătrânire se înțelege cel mai bine privind
35

antebrațul unei persoane vârstnice. Prin specificul

poziționării antebrațului uman (în adducție), fața internă
Page

nu este niciodată văzută de razele soarelui, în timp ce

fața externă a antebrațului este (voit sau nevoit) în bataia
razelor ultraviolete. Vom remarca o deosebire frapantă.
Fața internă este fină, chiar atrofiată, adică cu un cadrilaj
tegumentar șters, lipsit de riduri, în timp ce fața externă a
antebrațului va evidenția un aspect rugos, aspru, de piele
îngroșată și ceva mai rigidă (uneori o imagine
pergamentoasă), iar sub lupă sunt vizibile ridurile fine.
Tabelul următor reprezintă o comparație între
cronoîmbătrânire și fotoîmbărânire, la nivelul pielii.
Vom observa că există asemănări (deshidratare, rata de
secreție sebacee), dar și nete diferențieri (tipurile
ridurilor și rata de proliferare celulară, implicit riscul
cancerelor de piele).

Aspect Îmbătrânire Fotoîmbătrânire

urmărit cronologică

Regiunea Regiuni cutanate Regiuni mai des

anatomică solicitate prin contracţia fotoexpuse (faţă,
cea mai repetată a musculaturii decolteu, regiunea
implicată mimicii (ridurile externă a
mimicii) antebraţelor)
Aspect Pierderea de elasticitate, Riduri, de regulă,
clinic ptoză facială riduri de adânci.
specific expresie (mimică) Pielea fotoexpusă
îmbătrânit este hipertrofiată
(îngroșată, dură,
36

rigidă)
Page
Suprafaţa Se menţine cadrilajul Devine progresiv
cutanată normal tegumentar, dar rugos, chiar cu un
cu timpul acesta dispare aspect pergamentos,
(atrofie epidermică) cu riduri
Gradul de Deshidratare Deshidratare
hidratare
Secreţia Creşte în pubertate, apoi Creşte în pubertate
sebacee are loc declinul apoi are loc declinul
Rata de Mai mică decât normal Uneori, mai mare
proliferare decât normal (risc
celulară de proliferare
canceroasă)
Colagenul Dezorganizare moderată Dezorganizare
în derm a reţelei de colagen masivă a reţelei de
colagen
Celule de Nu sunt semne de În jurul capilarelor
tip inflamaţie de sânge există
inflamator semne de infiltrate
limfocitare.
Recent, a fost definit și un tipar aparte al
îmbătrînirii cutanate induse de fumat. Fumatul (prin
nicotină și prin radicalii liberi toxici generați în piele)
poate deteriora structurile organului cutanat, generând
verigi patogenice de îmbătrânire, cum ar fi:
 Scăderea fluxului sanguin capilar, ceea ce
restricţionează aportul de nutrimente necesare pielii
37

(glucoză, oxigen).
Page
  Creşterea eliberării de enzime distructive de tip
MMP, în măsură să distrugă reţeaua tridimensională de
colagen a dermului.
 Scăderea rezervelor de vitamina A din piele, iar
vitamina A este esențială pentru buna funcționare a
pielii.
Pe lângă îmbătrânirea prematură, fumatul
favorizează apariţia, de la caz la caz, şi a altor disfuncţii
cutanate: scăderea capacităţii de vindecare a rănilor,
diverse forme de cancere, acnee, agravarea unui
psoriazis preexistent.
Tiparul aparte al îmbătrînirii generate de fumat
cuprinde:
 Scăderea tonusului şi a elasticităţii cutanate; un
facies mai flasc sau mai precoce îmbătrânit.
 O colorație specifică a pielii, neuniformă,
inestetică.
 Ridurile tipice induse, pe o parte prin deprecierea
reţelei de colagen, (cauzate de excesul enzimelor litice
de tip MMP) dar, pe de altă parte, favorizate de o
mimică specifică a fumătorului (riduri dinamice în jurul
gurii şi în lateralul pleoapelor).

Literatura recentă de specialitate vorbește și de o

îmbătrânire a pielii indusă de poluanții atmosferici, prin
mecanisme oarecum similare nicotinei.
38

Unele voci adaugă și un tablou posibil pentru

Page

îmbătrânirea indusă prin căldura excesivă; este vorba

despre un aging cutanat observat inițial empiric, la
nivelul brațelelor și fețelor la persoanele care lucrează
într-un mediu extrem de cald (brutari, patiseri, sticlari).
Se pare că radiația infraroșie ar elibera în oragnismul
uman unele proteine de șoc, ce dețin proprietăți
biologice puternic distructive asupra colagenului din
derm (induc un exces de enzime litice, de tipul MMP).
Cel mai recent semnal de alarmă al cercetătorilor
în domeniul îmbătrânirii cutanate este reprezentat de
agingul indus de radiația albastră, generată de
telefoanele mobile, dar și de ecranele calculatoarelor și
ale tabletelor. În prezent, e-poluarea ridică medicilor
multe semne de întrebare, dar cu siguranță, organul
cutanat este o «victimă sigură» a acestor radiații.
În privința stresului, mecanismele care converg
înspre îmbătrînirea ireversibilă a pielii sunt atât de
numeroase și diverse, încât am decis să-i consacru un
capitol special în această carte.
În concluzie, cunoscând toți acești factori nocivi și
înțelegând că fenomenele cronoinduse (din interiorul
organismului) sunt iminente și ireversibile, înțelegem că
doar alegerea cu răbdare și știință a cosmeticelor active
ne poate ajuta să stopăm sau să întârziem aceste procese
biologice.
39
Page
3. „Substanțe active” cu adevărat active
Din capitolele anterioare, înțelegem faptul că
pielea este un organ cu viață, cu metabolism propriu, cu
sinteze și, desigur, cu substanțe biologice ce dețin roluri
cheie în diversele procese care se derulează. De aici,
ideea logică potrivit căreia odată cu scăderea sintezei din
interior a acestor substanțe, este necesar adaosul lor,
ceea ce în farmacologie numim tratament substitutiv.
Însă, produsul cosmetic nu este un medicament!
Legislația nu obligă producătorul să inscripționeze pe
etichetă concentrația produsului activ, ba mai mult,
definiția exactă a produsului cosmetic nici nu presupune
că acesta ar conține substanțe active farmaceutic. Totuși,
un anume produs cosmetic este prezentat ca fiind:
hidratant, antiaging – antirid (de tipul stimulator al
sintezei de colagen, din interior), regenerator (pentru
epiderm) depigmentant, nutritiv etc. Dincolo de
publicitatea la respectivul produs (deseori prin folosirea
notorietății unei persoane publice, vedete, care astfel –
pentru mentalul colectiv – transferă din credibilitatea sa
înspre produs), cel mai simplu mod de a verifica posibila
eficiență a produsului este de a citi cu atenție
componentele de pe etichetă. Teoretic, cea mai fidelă
metodă de a cunoște eficacitatea cosmeticului este
40

rezultatul analizelor biometrice (metode non-invazive

de analiză cutanată) realizate pe voluntari sănătoși,
Page
conform unui protocol (accept scris, criterii de includere,
criterii de excludere, condiții identice de mediu extern).
Dar publicul larg nu are acces la astfel de rezultate
(astfel de date sunt publicate deseori doar în reviste de
specialitate), astfel că cel mai simplu indicator de
eficacitate rămâne analiza componentelor scrise pe
eticheta produsului.
În cele ce urmează voi enumera care sunt
substanțele active care pot induce un anumit efect
favorabil, plecând de la efectul dorit.

Indicii pentru efectul hidratant al unui anumit

produs cosmetic
În primul rând, trebuie să înțelegem faptul că
hidratarea epidermului este totalmente diferită de
hidratarea demului.
Epidermul nu are o vascularizație proprie, iar
prin contactul său permanent cu exteriorul, este cu
ușurință supus deshidratării, pierderii insensibile de apă.
În mod fiziologic, există două componete care asigură un
bun grad de hidratare la acest nivel: ceramidele
(explicate în capitolul anterior) și un complex de
substanțe generic numit NMF: natural moisturizing
factor (adică: factor natural de hidratare). Acest factor
este, de fapt, un melanj de substanțe rezultate din
proteoliza filagrinei (proteină reglatoare a sintezei de
41

keratină), adică un amestec de aminoacizi și uree. Pe

Page

acest considerent, ureea este privită ca un bun agent

hidratant epidermic, prezentă în unele produse cosmetice
hidratante.
Pentru epiderm, prezența ceramidelor și a NMF nu
constituie doar un garant al hidratării locale, ci și crearea
unui mediu biologic propice pentru o bună homeostazie
a pielii, pentru preservarea troficității epidermului,
pentru prevenția descuamațiilor superficiale și pentru
conservarea unor proprietăți biofizice (elasticitate).
Pentru ca ceramidele din epiderm să fie
funcționale, este importantă și menținerea raportului
normal dintre acestea și celelalte lipide epidermice. În
acest sens, sunt privite drept substanțe active
antideshidratare și unii acizi graşi polinesaturaţi.
Așadar, este preferabil a fi utilizate topic, pe piele,
unele uleiuri vegetale (esențiale), din mai multe
considerente: (1) toate acestea conţin şi alţi factori
nutritivi, cum ar fi vitamina E (2) ele dețin şi un oarecare
efect antioxidant; (3) sunt aromate, plăcute ca miros și,
deci, foarte acceptate de consumatori; (4) despre uleiul
de arahide s-a afirmat pe surse științifice că ar deține și o
acţiune cicatrizantă; (5) în legătură cu uleiul de argan
există evidenţe clare privind valenţele sale puternic
nutritive; (6) privitor la uleiul de Oenathera biennis
(luminița nopții) este în discuţie bogăţia sa în acizi
omega -3 şi omega-6, care îl recomandă şi ca produs
nutritiv; în plus oenoterolul este și un agent stimulator al
42

sintezei colagenului afibrilar din joncțiunea dermo-

Page

epidermică (7) uleiul de in conţine lignani, compuși cu

activitate (fito)estrogenică, feminizantă – deci
antiandrogenică (așadar, ei au un posibil efect
seboreducător, dar şi antiaging cutanat).
Ameliorarea concentrației intraepidermice de
ceramide poate fi realizată și prin aplicarea topică a unor
substanțe simple, nu foarte costistoare și extrem de
eficiente: alfa-hidroxiacizii (notați în cosmetică AHA),
care stimulează din interior sinteza de ceramide
epidermice. Cei mai importanți membri ai acestei familii
de substanțe sunt acidul lactic și acidul glicolic.
Nici forma farmaceutică a produsului cosmetic nu
este indiferentă pentru a preserva hidratarea pielii.
Unguentele grase, cu caracter oclusiv nu permit
pierderea insensibilă de apă transcutanată. Paradoxal,
emulsiile mai bine hidratate, pot conduce la deshidratare.
Totuși, este de evitat obținerea hidratării prin ungunetele
oclusive. Acestea pot fi intens comedogene (prin
componente lor) și neatractive pentru publicul
consumator de cosmetice.
Dacă epidermul este un țesut mai vulnerabil în
ceea ce privește menținerea hidratării sale, în schimb
dermul este un țesut bine vascularizat cu două lexuri de
capilare sanguine (superior și inferior). Așadar, o bună
hidratare internă ar fi o soluția ideală pentru menținerea
integrității dermului. Cât privește acidul hialuronic ca
agent cosmetic hidratant dermic, în capitolul precedent,
43

am prezentat argumentele pro și contra.

Page
 Substanțe active ce stimulează sinteza de
colagen din interiorul pielii
De peste două decenii, cercetătorii și producătorii
de cosmetice cunosc faptul că colagenul ca atare (de
origine animală) nu are nici penetrabilitate în piele și nici
eficacitate în a reface rețeaua de colagen distrusă în
procesul de îmbătrânire.
Ca urmare, există o lungă listă și e mereu deschisă
altor descoperiri, privind substanțele active ce pot
stimula celula fibroblastică din derm, în a sintetiza
colagen.
În cele ce urmează voi descrie într-un tabel sintetic
substanțele cele mai cunoscute și unanim acceptate ca
având această eficacitate.

Substanța Ce se știe la ora actuală despre

activă substanță
stimulatoare a
producției
interne de
colagen (în
derm)
Extensina – Considerat colagen vegetal, este
prezent în unele țesuturi de susținere
ale plantelor.
– Este extrem de asemănător
moleculei de colagen animal.
44

– A fost pus în evidență de

laboratorul Pro-vital FR.
Page
 Beta-glucanul – Surse: alge, fungi, bacterii, orez,
ovăz.
– La bază este un bun agent
imunostimulator.
– A fost descoperit ca fiind un
stimulator al sintezei de colagen
dermic, de către laboratorul Shiseido.
Fructul de rodie – Deține componente colageno-
stimulatoare, dar și agenți
antioxidanți, precum și o moleculă
depigmentantă (acidul ellagic).
Oenotherolul din – Există dovezi că ar stimula sinteza
Oenothera biennis colagenului afibrilar din joncțiunea
dermo-epidermică.
(luminița noții)
– Uleiul din semințele plantei
constituie o sursă prețioasă de acizi
omega 3 și omega 6.
Vitamina C – Este un agent clasic stimulator al
colagenului.
– Fiind foarte instabilă, este necesară
o formă farmaceutică cu vitamina C
încapsulată, sau punerea sa pe piață
în ambalaje mici.
Peptide de siteză – Sunt molecule mici, sintetizate
colageno- pentru un anume efect țintit.
(conceptul legat de acestea va fi
stimulatoare
prezenat într-un capitol aparte).

Substanțe active care pot bloca tendința la

glicare (rigidizare) a colagenului
Odată cu înaintarea în vârstă, nu asistăm doar la o
45

scădere cantitativă a colagenului, dar și la o deteriorare

calitativă a acestei proteine esențiale pentru derm. Are
Page

loc o rigidizare a sa, adică o pierdere netă de elasticiate.

Cel mai simplu mod de a înțelege acest proces este de a
ne aminti cum, în copilărie, puteam face sfoara la
gimnastică; figura devine aprope imposibilă în viața de
adult.
Procesul chimic incriminat în deprecierea
funcțională a colagenului este reacția de glicare.
Reacţia Maillard sau glicarea proteinelor reprezintă un
proces non-enzimatic (independent de prezența vreunei
enzime), prin care reziduuri glucidice rămase în țesuturi
se fizează pe lanţurile proteice. Acest proces chimic are
loc in vivo în aproape toate organismele animale. La
temperatura corpului, reacția are loc foarte lent, dar
odată cu trecerea anilor are loc o accelerare a sa. Ca
urmare, vor fi afectate diverse proteine structurale, şi în
deosebi colagenul din derm.
Lanțul de reacții este ireversibil, rezultând la final
un cross-linkaj al proteinelor, ceea ce va conduce la o
blocarea cu rigidizare a lor. Fenomenul are loc, în
măsură mai mare, în cadrul unor procese patologice ce
însoţesc: diabetul zaharat (glicarea hemoglobinei este un
indicator al severității acestei boli), aterosleroza și boala
Alzheimer.
Agenţii cosmetici cei mai eficienţi antiglicare au
fost consideraţi a fi, în primul rând, substanţele
antioxidante, pentru că producerea de radicali liberi
toxici de oxigen reprezintă un moment critic al
46

intensificării reacţiei descrise. În literatura actuală de

Page

specialitate, potenţialii blocanţi ai procesului poartă

generic denumirea de agenţi anti-AGE, unde AGE
semnifică: advanced glycation end products.
Strategiile cosmetice din acest punct de vedere
cuprind blocarea oricărei etape a procesului de glicare:
 restricţia glucidică alimentară, mai cu seamă a
alimentelor foarte dulci (ce au un indice glicemic mare),
deoarece resturile tisulare de glucoză inițiază procesul
descris;
 agenți care funcţionează drept competitori
potenți ai ataşării glucidelor pe proteine (ex. aspirina,
deoarece aceasta acetilează resturile de lizină de pe
colagen);
 aminoguanidina este o substanță care blochează
mai multe stadii ale reacției de glicare (este folosită, pe
cale orală, și la pacienții cu diabet zaharat);
 piridoxamina şi tiamina pirofosfat - acestea două
sunt substanțe ce pot bloca tendința de formare a unor
compuşi intermediari în cadrul reacției de glicare;
 antioxidanţi puternici precum: vitamina C şi
vitamina E, quercetina, silimarina, extractele de salvie,
de rozmarin, de tarhon.
O condiție esențială pentru produsele cosmetice
antiaging este deci eliminarea glucidelor din
formularea cosmetică. Aceasta însă nu este însă o
condiţie tocmai simplă, deoarece adeseori, în practica
cosmetologică sunt utilizate unele extracte de fructe.
47

Laboratoarele farmaceutice Pierre Fabre au

Page

propus și brevetat hesperidina (o bioflavonă), găsită în

concentrații mari în coaja albă al citricelor, ca agent
puternic antiglicare. În acest sens, laboratorul respectiv a
propus substanța în cadrul produselor anticelulitice
(pentru celulita avansată, pe cale de a deveni fibrozată).
Actualmente, pe aceeași strategie, cea de a bloca
rigidizarea colagenului, hesperidina este un agent de
bază pentru dermocosmeticele indicate în prevenția bolii
venoase cronice (sindromul de picioare grele). Folosirea
hesperidinei în acest scop pleacă de la premisa potrivit
căreia colagenul din valvele vaselor sanguine (ale
sistemului venelor de retur al sângelui) se deteriorează în
aceeași măsură ca și cel dermic, tot ca o consecință a
glicației.

Substanțe active care stimulează regenerarea

epidermului
În primul capitol am explicat cum celulele
epidermului au capacitatea de a se autoregenera și,
pentru o bună înțelegere a fenomenului, am numit acest
proces jogging celular. Tot acolo, am amintit faptul că
odată cu înaintarea în vârstă scade viteza celulară de
reînoire, dar am afirmat că există unele substanțe ce pot
forța acest proces, într-un mod agresiv, dar spectacular
(substanțele de peeling).
Acum voi veni în completarea acestor noțiuni,
adăugând care sunt posibilele substanțe cosmetice active
48

ce pot promova regenerarea epidermică, fără a produce

Page

efectul vizibil de descuamație. Cu alte cuvinte, este

vorba despre substanțe inofensive, utile pentru uzul
cotidian, cu eficacitate mai lentă, dar fără costuri pentru
piele (tabelul de mai jos).
Substanță (sau extract Ce se știe despre respectiva
vegetal) cosmetic- substanță
activă regeneratoare (sau extract vegetal)
pentru celula epidermică
(keratinocit)
EGF (factorul natural de – teoretic, are o acțiune identică
creștere epidermică) cu cea naturală; se poate obține în
laborator, in vitro, în culturi de
keratinocite;
– nu se cunoaște exact
concentrația sa ideală; se
consideră că există o limită foarte
fragilă între efectul regenerant și
cel de stimulare al unor diviziuni
celulare aberante (ce pot conduce
la celule deviate malign);

Fitoestrogenii (substanțe – genisteina din soia (sau alte

vegetale care au efect specii ale familiei Leguminoase –
estrogenic, feminizant) ex. trifoiul roșu) este cea mai
activă;
– există temeri privind faptul că
soia cultivată actualmente este
modificată genetic. Totuși,
plantele modificate genetic nu și-
49

au dovedit periculozitatea despre

care se vorbea în urmă cu un
Page

deceniu;
Algele albastre
(familia. Cyanophyceae)
Mugurii foliari
Celulele stem
Retinolul (vitamina A în
general)
Alfa – hidroxiacizii (acidul
lactic, acidul glicolic)
– prezintă un ritm rapid de
diviziune celulară și au o acțiune
demonstrată (brevet de invenție a
laboratorului farmaceutic Piere
Fabre)
– sunt țesuturi embrionare ale
plantei (de creștere) deci conțin
fitohormoni de creștere;
– nu întreaga celulă este
ingredient cosmetic, ci unii
factori de creștere;
– aceste extracte provin tot din
sursă vegetală, din țesuturi
embrionare ale plantei, ce au o
rată foarte mare de diviziune
celulară;
– celula keratinocitară are, în
mod natural, receptori pentru
întreaga familie a vitaminei A;
– în concentrații mult sub cele de
peeling chimic, acestea
promovează o regenerare
epidermică la nivel microscopic
(nevizibilă clinic), dar eficace, la
50
uzul lor cotidian.
Page
Substanțe active așa-zise Botox-like
Analiza aspectelor clinice, vizibile, din
îmbătrânirea pielii a pus în evidență faptul că cele mai
evidente, mai neplăcute și mai emblematice semne sunt
reprezentate de ridurile de mimică (de expresie facială).
Aceste semne ale înaintării în vârstă sunt generate
de contracția involuntară și repetată a mușchilor faciali.
Ridurile rezultate astfel vor avea întodeauna o traiectorie
exact perpendiculară pe direcția de contracție a fibrelor
musculare ce le generează. Astfel, mușchiul frontalis are
fibrele verticale (la nivelul frunții), iar contracția sa va
duce la apariția în timp a ridurilor orizontale din zona
frunții (ridurile mirării). Invers, contracția mușchilor
suprasprâncenoși (aceștia au fibrele lor orizontale,
paralele cu linia sprâncenelor) va produce, peste ani,
ridurile verticale din zona mediană a sprâncenelor
(ridurile încruntării, ale stărilor depresive).
Din fericire, medicina estetică poate anula acest
efect, grație injecțiilor cu toxină botulinică, procedură pe
care doar unii medici specialiști sunt îndrituiți să o facă.
Una dintre cele mai moderne direcţii de cercetare
cometologică și farmaceutică din cadrul inovației anti-
îmbătrânire este aceea de găsire a unor substanţe
aplicabile direct pe piele, inofensibile, penetrabile
cutanat și care să posede capacităţi decontractante sau/și
51

blocante musculare (pe modelul botox-like).

Page
 Teoretic, astfel de substanțe (penetabile până la
acel nivel!) ar trebui să blocheze sinapsa neuro-
musculară de la nivelul muşchilor mimicii şi astfel, să
șteargă sau să reducă ridurile de expresie, printr-un tipar
de acțiune asemănător mecanismului toxinei botulinice.
Nevoia de cercetare și inovare în domeniu a apărut
ca urmare a existenței unor posibile efecte adverse sau/și
inconveniente ale injecției Botox. Merită a fi amintite:
– reacții imediate: eritem şi ușor edem la locul
injecţiei, dureri locale pasagere;
– posibile reacții tardive, după instalarea efectului
dorit: posibilă asimetrie facială, căderea unei pleoape,
apariţiei unei imobilități de expresie facială (expresia de
mască).
La toate acestea reacții, se adaugă și un raport
beneficiu-cost destul de nesatisfăcător, din cauza preţului
de cost ridicat al procedurii, pentru numai 4-6 luni
favorabilitate.
Este necesar însă, să subliniez faptul că clișeul
publicitar: Toxina boltulinică este toxică! reprezintă doar
o exagerare (voită). În concentrația propusă pentru
medicina estetică (fiolă de maxim 50 UI) substanța nu
este în măsură să producă efecte toxice. Dimpotrivă,
injecțiile cu toxină botulinică sunt utilizate în scop
medical de peste cinci decenii (pentru boli cum ar fi
torticolis, hiperhidroză).
52

Astfel, substanțele cosmetice active botox-like ar

Page

putea avea, cel puțin teoretic, la aplicarea directă pe piele

(după un timp necesar cumulării subcutanate), efectul
clinic al injecţiilor cu toxină botulinică. Totodată, aceste
cosmetice inovative ar prezenta avantajul unei
administrări facile şi accesibile.
Astfel de substanţe revoluționare se află în plin
studiu, dar certitudini au fost raportate deocamdată
pentru două peptide de sinteză: Argirelina® şi
Leuphasyl®. Advertisingul propune pe piața de profil și
alte extracte (de exemplu veninul de șarpe), dar astfel de
ipoteze nu au un fundament științific real. Dimpotrivă,
folosirea topică a unor extracte animale veninoase poate
fi extrem de periculoasă.
Argireline® este un 8-Acetil Hexapeptid,
substanţă cosmetică activă, de tip peptidic, ce blochează
sinapsa neuromusculară, pentru a „paraliza” muşchii
mimicii, pe tiparul de acțiune al toxinei botulinice.
Substanţa este marca înregistrată a laboratorului
Lipotec® Spania, iar la ora actuală este comercializată
pe piaţa laboratoarelor de producţie cosmetice drept o
moleculă activă antiaging, de uz cutanat. (Noi vindem
molecule! reprezintă, de fapt, sloganul laboratorului
iberic).
Molecula a fost testată de laboratorul producător,
atât ca eficacitate, cât și din punctul de vedere al
tolerabilității ei pe piele. În ciuda evidențelor
demonstrate de producător, în practică, asistăm la o
53

extrem de slabă eficacitate clinică. Putem incrimina două

Page

cauze majore de eșec:

 – așteptări nerealiste, exagerate, din partea
consumatorilor de cosmetice, ce doresc efecte spectacu-
loase, imediate, pentru un tratament non-invaziv și lipsit
de costuri;
– unele lacune legislative, în domeniul produselor
cosmetice, ce nu impun inscripționarea concentrației
substanței active pe eticheta produsului (argirelina nu
este un medicament!, iar definiția produsului cosmetic
nu acceptă termenul de substanță activă). Subdozarea
acestei molecule atrage, indubitabil, întârzierea instalării
unui beneficiu estetic.
Leuphasyl® reprezintă tot un nou peptid de
sinteză inovat de același laborator. Substanța ar avea însă
un mecanism de acţiune oarecum diferit de cel al
argirelinei. Fiind un compus encefalin-like, ceea ce
semnifică faptul că este mai degrabă un relaxant
muscular (un decontractant). Laboratorul producător
recomandă introducerea ambelor molecule în produsul
cosmetic finit, pentru a-și potența acțiunea reciproc.
Într-un capitol următor voi relua și dezvolta teoria
peptidelor de sinteză în inovația cosmetică.
De asemeni, aș mai avea foarte multe de spus
despre substanțele active sebocorectoare, anticelulitice,
antialopeciante (de stopare a tendinței de cădere a
părului) etc., dar aș prefera să le acord capitole aparte.
Înțelegerea lor presupune explicarea cu claritate a unor
54

procese fiziologice.
Page
4. Războiul injust cu acneea
Astăzi, la o simplă căutare pe internet, pot fi găsite
sute de pagini despre acnee și remediile sale. Nici nu-i
de mirare! Imensa preocupare pentru această afecțiune,
aparent banală, este pe deplin îndreptățită. Orice
persoană poate afirma faptul că cel puțin o data în viață a
suferit un puseu de acne. Da. Spun a suferit fără a
exagera. Dermatoza aceasta (din punctul de vedere al
medicului), ori prejudiciul estetic (prin prisma
adolescentului afectat) reprezintă o reală suferință atât în
plan organic, cât și pe palier psihologic.
Iar dacă sfaturile ce se vor utile pot fi găsite la tot
pasul, atât în mediul virtual, cât și în audiovizual, atunci,
vă veți întreba pe bună dreptate: De ce mai doresc eu să
adaug o pagină în plus acestei avalanșe de informații?
Am să răspund simplu. În scurta mea prezentare a
fenomenului ACNEE, doresc să fac un pas în lateral față
de corul sfătuitorilor și fără a deține vreun partizanat cu
vreun laborator de produse dermocosmetice al lumii, de
pe poziția neutră de profesor în domeniul
dermatofarmaciei și cosmetologiei, să prezint remediile
antiacneice plecând de la CAUZE. Da, de la cauze. Căci
(de)fomarea mea profesională din primii zece ani de
catedră, cea de dascăl în domeniul fiziopatologiei, mă
îndeamnă mereu să mă întorc la cauzalitatea oricărui
fenomen biologic al corpului uman.
55

Punctul de plecare al leziunilor acneice, în mod

Page

indubitabil este reprezentat de secreția exagerată, mult

peste normal, a sebumului. Așadar, nu există acnee în
absența seboreei. Dacă așa stau lucrurile, vă propun să
înțelegem în cele ce urmează cum funcționează aceste
mici glande.
Glandele sebacee reprezintă niște mici aparate
secretoare rudimentare, situate în piele, care la animale
(mamiferele cu blană) au un rol esenţial, în menținerea
stării de sănătate și vigoare a acestui înveliș protector:
blana. Se pare că odată cu instalarea stațiunii bipede a
omului, contracția musculaturii posturale a generat
organismului acea căldură, ce a făcut ca, prin selecție
genetică, să se elimine cea mare parte izolatorul termic
reprezentat de pilozitatea de pe tegumente. În aceste
condiții, și termoliza – pierderea de căldură – (atât de
necesară pe timpul verii) devine posibilă prin evaporarea
neîngrădită a perspirației generate de glandele sudorale,
de pe suprafața pielii.
Glandele sebacee sunt situate în profunzimea
dermului, fiind ataşate la foliculul pilos (structură ce
învelește și generează firul de păr). Din punct de vedere
al tipului secretor, acestea sunt glande numite de tip
holocrin (unde holos înseamnă tot, iar krinein semnifică
a secreta). Definiția aceasta se referă la proprietatea
secreției de sebum de a se elibera la suprafața pielii
împreună cu propria ei celulă secretantă (sebocitul
ajuns la maturitate). Nu ați observat în rutina zilnică de
56

curățire a feței, în cazul tenului gras, că discheta

Page

demachiantă are cam prea multe impurități? În această

situație nu este vorba doar de celulele epiteliale
descuamate, ci și de sebocitele fără viață, ajunse să-și
deverseze conținutul lor gras la suprafața pielii.
Iată câteva date statistice: cele mai mari glande
sebacee sunt situate la nivelul feței umane, mai precis în
zona nasului, a frunții, a obrajilor și cea a mentonului.
Densitatea maximă a acestora este de 400-500/cm2 de
tegument. Repartiția anatomică a glandelor de sebum
descreşte pe umeri, pe pielea păroasă a capului (scalp) şi
pe piept, ajungând să atingă valoare de doar 50
glande/cm2 pe abdomen şi le membrele inferioare. Ca o
caracteristică, glandele sebacee sunt absente pe palme şi
pe tălpi, zonă cutanată dominată de glandele sudorale.
În imaginea de mai jos explic în mod simplificat
formarea și eliminarea celulei secretante de sebum,
împreună cu produsul său de secreție.

57
Page
 Sebumul (produsul de secreție al glandelor
sebacee) reprezintă un amalgam de lipide, ce toate
laolaltă joacă un rol protector pentru piele. Compoziţia
chimică a acestui melanj de substanțe grase este
complexă: trigliceride (50%), acizi graşi liberi (5%),
fosfolipide, ceruri (20%), sqalen (10%), esteri de
colesterol (4%), colesterol neesterificat (1%).
Deși rolul acestei secreții la om este unul absolut
minor, specialiștii au reușit să-i puncteze câteva atribuții:
(1) împiedicarea deshidratării epidermului, opunându-se
astfel pierderii insensibile de apă, în contextul în care
epidermul este un țesut non-vascularizat, ce are nevoie
de apă pentru viabilitatea celulelor; (2) echilibrarea
ecosistemului bacterian cutanat, cu referire la flora
saprofită, adică microorganismele ce coabitează în bună
pace cu pielea; (3) conferirea unui confort la atingerea
epidermului, o senzație de catifelare.
Și totuși, această secreție aparent minoră, ajunge să
dea de furcă multora, în perioada celor mai frumoși ani!
Pentru a înțelege cum se ajunge la creșteri peste
valorile normale ale eliberării de sebum la suprafața
pielii, este util a lămuri mecanismul fiziologic al
producției acestuia.
Reglajul secreţiei glandelor sebacee este aproape
în totalitate unul de tip endocrin, intrinsec, dirijat de
hormonul testosteron (hormon al masculinității), în timp
58

ce factorii de mediu, extrinseci, (altădată incriminați în

Page
mod prioritar), reprezintă doar o componentă minoră,
precipiantă.
Atât la sexul feminin cât şi la sexul masculin,
hormonii sexuali masculini (androgenici) circulanţi în
sânge sunt relativ aceiaşi. Ceea ce diferă între sexe este
doar proporţia și originea lor. În limbaj ceva mai tehnic,
hormonii androgenici din sânge sunt reprezentați prin
următoarele molecule:
(1) δ 4 – androstendiona. Această substanță
este o formă de precursor pentru testosteron. La femei,
acest viitor hormon androgen este secretat de către ovare
(în principal), dar şi de către glandele suprarenale.
Secreţia ovariană este supusă reglajului lunar (hipofizar),
așadar ea este mult crescută în perioada premenstruală,
explicând prin aceast reglaj fin, posibilitatea apariţiei
unui episod acneic, la acel moment. În schimb, creşterea
peste normal, cu caracter permanent a acestui precursor
androgenic apare cel mai ades în sindromul de ovar
polichistic (SOP), maladie ce se poate manifesta și prin
alte semne neplăcute pe lângă seboree și acnee, și
anume: hirsutism (pilozitate în exces), cicluri
anovulatorii (cauză importantă de infertilitate în cuplu)
şi/sau tendinţă la obezitate pe tipar masculin.
(2) DHEA (dihidroepiandrosterona). Această
substanță este o formă de pre-hormon androgenic
eliberată de către glandele suprarenale, deopotrivă la
59

femei și la bărbați. La persoanele de sex feminin, acest

Page

pre-hormon ar fi forma predominantă a hormonilor

androgenici circulanți, având în plus și o concentrație
relativ constantă în timp (nu se supune ciclului ovarian
reglat lunar).
(3) T (testosteronul). Acest ultim hormon
(veritabilul hormon androgenic) este secretat exclusiv la
bărbat, de către celulele interstiţiale Leydig ale
testiculelor.
Indiferent de forma majoritară a hormonilor
androgenici circulați, cele 3 molecule, odată penetrate în
celula țintă (sebocitul – în cazul pledoariei mele de față),
sunt transformate în testosteron. De aici încolo,
intracelular, testosteronul poate trece în forma sa activă:
dihidrotestosteron, care va genera efecte biologice în
continuare. Așadar, metaforic spus, celulei țintă nu-i
pasă din ce sursă a provenit dihidrotestosterionul.
Dacă secreția peste limita normalității a
hormonilor (sau pre-hormonilor) androgenici generează
seboree (și în secvența următoare o posibilă acnee), se
poate înțelege de aici care sunt posibilele cauze ale
acestei neplăcute maladii:
– un relativ exces de androgeni (comparativ cu
estrogenii – hormonii feminini), așa cum se întâmplă în
mod pasager, la unele adolescente;
– o creștere brutală a hormonilor masculinizanți
(de origine testiculară) la băieții aflați în perioada
pubertății, tocmai după latența hormonilor sexuali
60

specifică copilăriei;
Page
 – creșteri anormale de precursori hormonali
ovarieni la femeile ce suferă de sindromul ovarului
polichistic, explicând astfel acneea trenantă (dincolo de
vârsta adolescenței) a acestor paciente;
– pasajul androgenilor materni (eventual crescuți
peste limita normalității) la noul născut (înainte de
naștere), ceea ce generează așa-numita acnee neonatală.
Este de menționat faptul că la nașterea copilului,
glandele sebacee sunt perfect funcționale. (Tot astfel se
explică și dermatita seboreică la sugar, numită în popor
„crustele de lapte”);
– unele boli cronice severe, epuizante, ce au drept
indicație farmacoterapia cu anabolizante androgenice,
pot genera, cel puțin teoretic, efecte ale virilizării (de
cauză medicamentoasă), printre care seboree și acnee.
Am lămurit acum hiperseboreea. Pasul de la
supraproducția de sebum la formarea leziunilor tipice din
acnee comportă mai multe secvențe:
– mărimea volumului glandelor sebacee;
– procesul de keratinizare infundibulară, adică
închiderea prin formarea unui dop de keratină a canalului
de devărsare a sebumului la suprafața pielii (Atenție!
Expunerea la soare stimulează procesul de keratinizare
infundibulară, deoarece pielea se apără de radiația
ultravioletă nu doar prin bronz – adică sinteză de
melanină – dar și printr-un start cornos mai amplu, mai
61

hipertrofiat);
Page
 – formarea de comedoane sau puncte negre, prin
oxidaţia sebumului acumulat, ajuns în contact cu
oxigenul din aerul atmosferic;
– inflamaţia bacteriană a acestui spaţiu
obstrucţionat prin dopul de keratină, devenit astfel un
mediu închis, adică cum s-ar spune în fiziologie: mediu
anaerob. Agentul cauzator Propionibacterium acnes se
simte în largul său în anaerobioză;
– formarea apoi de leziuni inflamatorii (papule şi
pustule) ca urmare a eliberării de mediatori chimici ai
inflamației, în lupta dintre organism și agentul bacterian;
– transformarea acestor pustule în (micro)chiste,
atunci când se "construiește" un perete propriu în jurul
focarului lezional, (un răspuns fiziologic al ţesutului
vecin). În stadiile avansate, aceste pustule sau chiste pot
să conflueaze între ele, rezultând de aici leziuni severe și
profunde, catalogate drept noduli.
Spuneam că există și factori externi ce pot
influența apariția, agravarea și peristența acneei, între
care: factorul microbian anterior expus, depresia
imunologică, unele medicamente ce pot afecta statusul
imun al pielii (ex. dermocroticoizii), folosirea topică a
unor produse cosmetice improprii: creme grase, cu
caracter ocluziv, ce dețin componente comedogene. Nu
în ultimul rând, este extrem de importantă alimentația. În
această privință, aș sublinia trei aspecte de esențiale:
62

– Alimentele extrem de dulci, ce dețin un indice

Page

glicemic mare, după ingestie, vor provoca eliberarea în

sânge a unei mari cantități de insulină. Vorbim așadar
despre un hormon anabolic (al sintezelor) produs de
pancreasul endocrin. Episoadele de supraproducție de
insulină vor conduce la accelerarea keratinizării
infundibulare a comedoanelor, deschizând de aici calea
patologică înspre agravarea leziunilor (comedoane
închistate → papule → pustule);
– Absența acizilor grași de tipul omega-3 și
omega-6 din alimentația zilnică, privează organismul – și
implicit pielea – de un important mecanism natural anti-
inflamator;
– Alimentele „excitante” de tipul condimentelor și
alcoolul stimulează eliberarea de histamină, un mediator
chimic ce auto-întreține focarul inflamator.
Având toate aceste date privitoare la verigile
cauzatoare ale acneei, putem concluziona pe ce arme
cosmetice și terapeutice ne putem baza.
Analizând schema de mai jos, în care am încercat
să simplific teorii și controverse complexe, se observă cu
claritate ce numeroase sunt posibilitățile de luptă
împotriva acneei și a supărătorului exces seboreic ce o
însoțește. Cu toate acestea, continui să afirm, așa cum
am spus și în titlul acestui capitol că este o luptă total
injustă! E ca și cum am vrea să ne războim împotriva
unei condiții dictată din interior, din statusul
hormonal, folosind un arsenal ce se vrea inofensiv (sau
63

cel puțin blând) pentru piele și organism.

Page

Quod erat demonstrandum.

Page
64
5. Transpir, deci exist!
De câte ori nu am auzit sintagma: bravo lui, dar să
știi că a obținut totul cu multă sudoare! Și de fiecare
dată, subînțelegem că sudoarea este expresia
sacrificiului. Transpunând expresia în fenomen biologic,
constatăm că sudoarea este doar măsura efortului fizic
(nu și a celui intelectual), însă metafora s-a încetățenit
astfel. Este o exagerare voită, ca multe altele…
Mergând mai departe pe raționamentul biologic, se
pune întrebarea firească: de ce efortul fizic intens se
asociază întotdeauna cu o transpirație abundentă? Că
lucrurile stau astfel, se verifică, fără excepție, ori de câte
ori reușim să evadăm din zona de confort, la sala de
sport.
Explicația este extrem de simplă. Corpul nostru
transpiră după efortul fizic, din același motiv pentru care
o face și în zilele fierbinți de vară, și anume, pentru a
elimina excesul de căldură acumulată în organism.
Pare suprinzător, dar avem de a face cu un pur fenomen
fizic. Tratatele de fiziologie spun clar: pierderea de
căldură prin evaporarea apei la suprafața tegumentelor
reprezintă cel mai eficient mijloc de termoliză într-un
mediu ambiental supraîncălzit, sau în cazul efortului
fizic intens.
65

Desigur, în conștiința pubică, secreția sudorală „a

fost lăsată” de natură pentru a elimina produșii toxici.
Page
Este corect, dar trebuie să nuanțez puțin această
afirmație. Este adevărat că secreția sudorală elimină într-
o oarecare măsură produșii toxici ai organismului, dar
detoxifierea corpului este datorată, în cea mai mare
măsură celor trei organe: rinichiul, ficatul și plămânii.
Așa că, revin la pledoaria mea, aparent
surprinzătoare, potrivit căreia secreția sudorală joacă un
rol capital în funcția de termoreglare a organismului
uman, probabil mai eficient decât în aceea de
detoxifiere! Pentru înțelege cu claritate aceste fenomene,
mă voi duce cu explicația mea, pentru început, înspre
prezentarea structurii și funcției glandelor sudorale. La
finalul acestui capitol, voi ajunge cu raționamentul la
hiperhidroză (creșterea peste limita normalității a
secreției sudorale) și la expunerea mijloacelor cosmetice
antisudorifice.
Glandele sudorale sunt considerate glande anexe
ale pielii, fiind poziționate la diverse niveluri ale
dermului profund. Produsul de secreție al acestora se
devarsă la suprafața tegumentului, prin intermediul unui
minuscul canal excretor. Pe întreaga suprafață a pielii
umane există cu aproximație 2-3 milioane de astfel de
glande microscopice. Din punct de vedere structural și
funcțional, se disting două mari categorii de glande
sudorale: (1) glandele ecrine (cele care elimină la exteror
strict produsul lor de secreție) și (2) glandele apocrine
66

(cele care elimină la exterior și o mică parte din celula

Page

secretantă, alături de produsul de secreție).

 Pentru a le putea deosebi și înțelege, le-am reunit
într-un tabel, ce pun în balanță diversele lor
caracteristici.

67
Page
 Glandele sudorale Glandele
ecrine sudorale
apocrine

Aspect Canalul excretor este Canalul excretor

lung și extrem de sinuos. glandei aporcine
Totodată, interiorul este scurt, dar
canalului este foarte interiorul canalului
subțire. este larg.

Localizare Glandele sunt răspândite Glandele apocrine

pe suprafața pe întreaga suprafață a se găsesc strict în
tegumentului pielii. anumite regiuni:
Densitatea maximă a axile, areole
acestora este atinsă pe mamare, zona
tegumentul palmelor și organelor genitate,
al tălpilor. dar și în conductul
auditiv extern (aici
fiind, de fapt, așa-
zisele glande
ceruminoase).

Perioada de Glandele ecrine sunt Devin active la

activitate în perfect funcționale încă pubertate, la
decursul de la naștere (de aici și momentul
vieții riscul de deshidratare la maturizării
68

nou-născut în mediu sexuale.

supra-încălzit).
Page
Rolul Aceste glande intervin în Răspund la stimuli
fiziologic – termoreglarea hormonali.
răspunsul la organismului,
diverși răspunzând la stimulii și Nu intervin în
stimuli la reglajele naturale procesul
acestui proces (un centru termoreglării.
termostat în hipotalamus
și efectorii săi periferici:
mușchii scheletali și
glandele sudorale).
Contribuie la epurarea
produșilor toxici,
asemănător cu
detoxifierea renală.
În plus, ureea existentă
în secreţia sudorală este
și un agent hidratant al
pielii (face parte din
complexul abreviat
NMF, adică factor
natural de hidratare).
Acid urocanic – un
produs existent secreţia
sudorală – este un
fotoprotector fiziologic.

Compoziția Ioni, NaCl, apă, uree, Ioni, glucide,

chimică amoniac, acid uric. lipide și unele
proteine.
69
Page
 Pentru a argumenta acum DE CE PERSOANELE
CU HIPERHIDROZĂ PREZINTĂ INTOLERANȚĂ LA
FRIG, voi deschide o mare paranteză a pledoariei mele,
legată de termoreglarea organismului uman.
Organismul uman (dar și altor animale superioare)
își menține temperatura constantă, grație unor procese
fiziologice de termoliză și termogeneză, aflate într-un
permanent echilibru.

Termogeneza se
realizează prin
fenomenele:
– Contracţia musculară,
efortul fizic (intens), frisonul;
– Energia biologică provenită
din glucoză și din acizii grași
liberi (aceștia din urmă fiind
eliberați din trigliceridele de
depozit, deci din țesutul
gras);
– Schimbul de temperatură
cu mediul ambiant, sau
contactul cu corpuri mai
calde;
– Limitarea oricăror pierderi
de căldură, prin piloerecţie;
– Termoizolația se realizează
Termoliza se
realizează prin
fenomenele:
– Schimbul de temperatură
cu mediul extern friguros,
imersia în apa mai rece;
– Perspiraţia insensibilă
(menţine o constanţă a
temperaturii corporale),
– Transpiraţia abundentă a
glandelor ecrine (la
temperatură ambientală
ridicată, în efortul fizic
peste pragul de confort, în
faza de descreştere a
temperaturii corporale din
cadrul reacției febrile).
70

grație stratului de țesut gras.

Page
 Echilibrul dintre cele două și deci constanța
temperaturii corporale, se datorează unui centru nervos
din hipotalamus, aflat pe post de termostat. În funcție de
stimulii recepționați prin senzori, el va declanșa:
– fie secreția sudorală (termoliză);
– fie contracția musculară involuntară, adică
frisonul (termogeneză).
Acum înțelegem de ce relaxarea musculară
completă (oboseală, somn profund) induce senzația de
frig, nevoia de a ne acoperi corpul.

Ce se întâmplă în cazul reacției febrile?

În îmbolnăvirile curente, în organism pătrunde un
intrus: antigen, virus, sau bacterie, pe post de pirogen
exogen (agent extern pus să crească temperatura). El va
declanșa eliberarea în organism a unor mediatori
chimici, între care interleukina 1, pe post de pirogen
endogen (agent intern de creștere a temperaturii
corporale).
Pirogenul endogen, aidoma unui hoț care intră în
locuință și dereglează temperatura setată a centralei
termice, va impune creşterea pragului hipotalamic de la
37o C (așa cum este normal) la o altă valoare (de
exemplu 39o C). Ca urmare, termostatul biologic uman
sesizează nevoia de creștere a temperaturii corpului. În
acest moment, este declanşat frisonul şi piloerecţia, și
71

brrrr…. vom ști exact că intrăm în reacția febrilă.

Page
 Medicamentele antipiretice, pe de o parte, iar pe de
altă parte, dispariția naturală a „intrusului” pe post de
pirogen, va face să se readucă termostatul biologic la
normal. În aceste noi condiții, centrul nervos hipotalamic
sesizează nevoia de termoliză și declanșează transpiraţia
abundentă.

Acum, odată ce am clarificat aceste aspect, vreau

să destram două mituri legate de transpirație.

Mitul 1. Transpirația slăbește!

Transpirația slăbește doar atunci când este un efect
al efortului fizic ce depășește zona de confort a
organismului. În acest caz, transpirația este mecanism de
termoliză, de degajare, de eliberare a excesului de
căldură ce a fost generată de efortul fizic
De ce slăbim prin efort? Efortul fizic susținut
eliberează lipidele depozitate în țesutul gras, dar doar
după ce a epuizat nivelul pentru care se face apel la
glucoză (ca atare, sau ca glicogen hepatic și muscular).
În acest fel, are loc diminuarea țesutului gras.
Transpirația propriu-zisă nu conține substanțe organice
de tip macronutrienți (compuși chimici ce dețin
capacitate calorică). Doar arderea acizilor grași liberi
(pentru a genera energia atât de utilă contracției
musculare) va duce la slăbire.
72

Așadar, nu slăbim dacă mergem la saună! Poate

doar ajutăm detoxifierea… într-o măsură infimă, de
Page
vreme ce organismul deține organe specializate în acest
sens.

Mitul 2. Dacă beau apă pe timpul verii transpir

intens, ceea ce devine foarte inestetic!
Nimic mai fals! Transpirația din timpul
anotimpului cald decurge în mod involuntar, pe baza
mecanismelor descrise anterior, nefiind dependentă de
apa ingerată. În schimb, senzaţia de sete este dată de
osmoreceptorii din mucoasa bucală, care detectează
orice creşterea a concentrației mediului intern. Această
hiperconcentrare a mediului intern (creștere de
osmolaritate) poate să apară în una dintre situațiile
următoare: (1) nutriția cu alimente osmotic active: fie
dulciuri cu indice glicemic mare, fie alimente sărate; (2)
pierderi importante de apă din mediul intern, așa cum se
întâmplă prin transpiraţie.
Așadar, apa ingerată ca urmare a senzației de sete
semnalată de mucoasa bucală, va înlocui apa pierdută
prin transpirație (sau va reface echilibrul osmotic intern),
fapt ce este esențial pentru buna funcționare a tuturor
celulelor.
Până aici am explicat mecanismele prin care
secreția sudorală crește în mod fiziologic, natural,
benefic. Este momentul să explic cum stau lucrurile în
caz de hiperhidroză (creșterea anormală a secreției
73

sudorale) și ce arme cosmetice deținem împotriva

Page

transpirației.
 Există numeroase cauze ale hiperhidrozei, iar în
cele ce urmează încerc să le sistematizez:

De ce sunt deranjante hiperhidrozele? În primul

rând, pentru intoleranța la frig pe care o generează, în
mod constant, tuturor celor ce suferă de această
afecțiune. În al doilea rând, pentru că, de la caz la caz,
unele persoane mai pot dezvolta și alte complicații, cum
ar fi: (1) unele patologii infecțioase (bacteriene sau
micotice) cauzate de microorganismele ce proliferează
masiv în mediul secreției sudorale, sau favorizate de
mediul umed (ex. hidrosadenita, tinea pedis, etc) și (2)
74

forme atipice ale unor boli dermatologice, de exemplu

psoriazisul palmo-plantar.
Page
 Pe lângă aceste metode clasice de tratament, cura
hiperhidrozei mai are în vedere și unele modalități
medicale, cum ar fi: (1) medicaţia sedativă și eliminarea
stresului și (2) injectarea de toxină botulinică în axilă,
subcutanat, în mai multe puncte, cu scopul de a bloca
mușchii erectori ai glandelor sudorale, și astfel, pentru a
se închide canalele excretoare ale acestor mici glande.
75
Page
6. De ce nu slăbim ?
Poate vă veți întreba de ce, într-o carte consacrată
sănătății pielii, introduc subiectul kilogramelor în plus?
Răspunsul este simplu. Supraponderea și obezitatea nu
deranjează doar aspectului general, ci și pe cel al pielii,
acest mare organ care ne înfășoară ca o mantie. La prima
vedere, supraponderea generează doar aspectul inestetic
al pielii în coajă de portocală, atât de frecvent întâlnit la
sexul frumos. La o privire mai aprofundată asupra
problemei, obezitatea se asociază în mod constant și cu
unele boli dermatologice, cum ar fi hiperkeratoze
plantare, micoze, acnee, dermatite seboreice și vergeturi.
La toate acestea se mai adaugă, pe fond de obezitate, de
la caz la caz, unele exacerbări ale unor dematoze
preexistente, cum se întâmplă în cazul psoriazisului.
În acest capitol nu doresc să dau rețete de slăbit!
La o simplă căutare pe internet, vor apărea sute sau mii
astfel de rețete miracol, ce promit kilograme date jos fără
efort fizic sau financiar, fără traspirație și, desigur, fără
efecte adverse în organism. Dacă lucrurile ar sta așa de
simplu, cum promit aceste rețete, fără dubiu, ele nu ar
mai fi nici numeroase, și nici extreme de diverse. Tocmai
eșecul lor – în cele mai multe dintre cazuri – aduce
nevoia de noi și noi căutări, propuneri și inovații în
76

domeniu.
Page
 În cele ce urmează, vreau să arăt care sunt
obstacolele naturale (fiziologice și psihologice) în calea
pierderii kilogramelor acumulate în plus. Doar atunci
când vom conștientiza aceste piedici, vom ști singuri cu
ce arme ne îndreptăm în această luptă, inegală din start.
Voi explica de ce, în acest joc de șah, ni se repartizează
de la mama-natură întotdeauna, doar piesele negre.
Un lucru este cert. Motivația cea mai forte pentru a
slăbi este, de fiecare dată, cea estetică. Chiar dacă vom
afirma motivația legată de sănătate (boli asociate
supraponderii, le putem denumi comorbidități), dorința
lăuntrică, secretă, rămâne mereu cea a prejudiciului
estetic. Și chiar dacă standardele de frumusețe s-au
schimbat de la Boticelli până astăzi, armonia trupească a
rămas mereu un deziderat al oamenilor.
În schema următoare, am încercat să sistematizez
cele mai importante obstacole în calea controlului
greutății corporale.

77
Page
 Vă propun să le analizăm pe rând!

1. Țesutul adipos este foarte încăpățânat

Țesutul adipos (sau țesutul gras) are două
componete importante. Prima componentă, aflată
oarecum la vedere, este reprezentată de hipoderm
împreună cu țesutul gras subcutanat. Cea de a doua
componentă este ascunsă, despre care, din păcate, nu
(vrem să) știm prea multe: grăsimea viscerală, a
organelor interne. Acestea două împreună alcătuiesc, de
78

fapt, ceea ce numim mai corect: țesutul gras alb. Ați

ghicit! Există, așadar, și un țesut gras colorat. Este vorba
Page

despre grăsimea brună, mai abundentă la animalele care

hibernează, dar și la ființa umană în perioada de sugar.
Acestui tip tisular i s-a atribuit această denumire,
deoarece în microscopie, apare ca un țesut întunecat, ca
urmare a bogăției de mitocondrii intracelulare, cu rol în
generarea căldurii.
Să revenim cu raționamentul nostru la țesutul gras
și să reținem ceea ce am sistematizat în schema de mai
jos.

79
Page
 Așadar, țesutul gras este un excelent depozitar al
rezervelor energogene, o cămară de alimente. Îmi place
să le numesc: rezerve galbene pentru zile negre.
Organismul deține un mecanism fiziologic de
supraviețuire. Atunci când se ingeră mai mult decât se
poate consuma, organismul pune deoparte. Amintiți-vă
că omul primitiv vâna, dar nu știa peste cât timp va mai
prinde vreo pradă…
Fenonenul acesta de adaptare la supraviețuire are o
explicație simplă și naturală. După ingestia alimentelor
(mai cu seamă a acelor foarte dulci) este eliberată, de la
nivel pancreatic, insulina, acest genial hormon anabolic
(al sintezelor, al depunerilor), menit să transforme
excesul de macronutrienți în grăsimi de rezervă
(procesul poartă numele de lipogeneză). Organismul se
pregătește pentru supraviețuire, exact ca în epoca
primitivă… numai că noi azi putem procura "vânatul"
extrem de simplu.
Multă vreme s-a considerat că țesutul adipos este
un simplu depozit energetic al organismului. Treptat
însă, au apărut tot mai multe evidențe în sprijinul
constatării că acest țesut sintetizează o serie de factori
activi biologic. Din acest motiv, medicii nutriționiști
consideră țesutul gras ca fiind „cea mai mare glandă
endocrină”. Încetul cu încetul, ghilimelele din această
sintagmă cad, iar astăzi putem afirma că țesutul adipos
80

secretă hormoni importanți, dintre care mă vor referi la

Page

doi.
 Estrogenii, hormonii feminini, despre care știm că
sunt eliberați în mod normal de ovare, pot avea drept
sursă și țesutul gras, mai cu seamă atunci când este în
exces. Asta nu-i o veste prea bună. Estrogenii ovarieni
au suișuri și coborâșuri lunare, dictate de mama
glandelor: hipofiza. În schimb, estrogenii eliberați de
țesutul gras în exces nu au vreo limită, vreun control.
Așa se explică riscul mare de producere al cancerului
mamar în cazul femeilor obeze, mai cu seamă după
instalarea menopauzei.
Revin la povestea cu hormonii eliberați de țesutul
gras, și îl numesc pe cel de al doilea care merită a fi
reținut: leptina. Substanța aceasta este una menită să
regleze aptetitul, să ne atragă atenția că am atins senzația
de sațietate. Problema este că de regulă, ființa umană
continuă să se alimenteze și peste momentul atingerii
senzaței de „sătul”… dar la conceptul de nevoie de
serotonină a psihicului mă voi referi în alt context.
De ce susțin că țesutul adipos este încăpâțânat? Nu
doar pentru că el depune rezerve galbene pentru zile
negre, ori de câte ori are ocazia, fără excepție. Ci, mai
ales pentru că o face după tipare diferite, conducând la
nu cea mai dorită armonie trupească. Astfel că, diverși
hormoni, dominanți în anumite perioade ale vieții
(copilărie, adolescență, sarcină, stres, menopauză sau
disfuncții endocrine) își pot pune amprenta asupra
81

conformației corporale de mai târziu. În schema

Page
următoare, încerc să sistematizez tiparele de exces
ponderal, generate de anumite hiperfuncții hormonale.

82
Page
2. Celulita și supraponderea se instalează treptat,
insidios, pe baza unor procese cvasifiziologice
Ne place sau nu, noi, femeile, într-o majoritate
covârșitoare (circa 80%) suntem nevoite să recunoaștem
existența unui defect estetic, bine ascuns prin diverse
artificii vestimentare: celulita, sau pielea cu aspect în
coajă de portocală. De ce ajungem – din acest motiv –
prea târziu, la momentul regretelor? Pentru că acest
defect estetic se instalează progresiv, gradual, pe
nesimțite, pe baza unor fenomene fiziologice. Cu alte
cuvinte, cum poți opri cursul firesc al proceselor
normale?
Ca să fiu mai clară, am să încep prin a defini
această entitate, acest defect estetic.
Termenul de celulită, în accepțiune pur medicală,
reprezintă, de fapt, o inflamație microbiană a țesutului
adipos (sub)hipodermic. Terminația ITĂ vorbește de la
sine. Ne amintim de termeni similari: amigdalită,
apendicită, artrită… care sugerează tot un focar
inflamator, specific sau nespecific. (Adevărata celulită, o
reală inflamație microbiană a țesutului gras chiar există
ca entitate medicală!) Cu alte cuvinte, celulita despre
care vorbește presa din domeniul esteticii feminine, nu
reprezintă nici pe departe un termen adecvat. Cu toate
acestea, în practica farmaceutică, ca și în cea cosmetică,
83

s-a acceptat tacit acest termen, pentru o disfuncție

Page
cutanată definită cel mai fidel prin: aspectul pielii în
coajă portocală.
De fapt, științific, cu totul alte denumiri au fost
acceptate pentru acest defect: distrofie dermo-
hipodermică, paniculopatie, fibroscleroză edematoasă
dermo-hipodermică, dermopaniculită sau liposceroză.
Ultimul termen enunțat aici definește cu exactitate doar
stadiul final al acestei deformări tisulare.
Această disfuncție a țesutului adipos este
localizată, cum era de așteptat, în regiunile (sub)cutanate
bogate în ţesut gras, dar şi în cele declive, asupra cărora
gravitația acționează pentru acumularea (retenția) de apă,
adică: coapse, fese, și mai rar, la nivelul brațelor.
Cauza determinantă a celulitei este, indubitabil,
specificul arhitecturii hipodermului la femei,
caracteristică în măsură să explice absenţa acestui defect
estetic la bărbați. Din acest motiv, eu numesc cauza
drept una de tipul sine qua non. Figura de mai jos
sugerează clar diferență esențială, a arhitecturii micro-
scopice a țesutului gras subcutanat la cele două sexe.
84
Page
 La bărbați, septurile conjunctivo-vasculare, ce
despart grupurile de adipocite din țesutul gras, sunt
orientate oblic, aidoma unei rețele, în timp ce la femei,
aceleași structuri se dispun perpendicular pe planul
pielii. Este de la sine înțeles că, atunci când se va
acumula mai mult țesut gras (în viața adultă prin
creșterea volumului celular al adipocitului), se pun
bazele defectului estetic despre care vorbim.
Mă simt nevoită să subliniez faptul că şi celelalte
mecanisme care concură la instalarea celulitei sunt de
asemenea fenomene fiziologice, ce decurg de la sine, cu
sau fără voința noastră. Le amintesc:
– Retenţia apei în țesuturile mai laxe, mai pregnant
sub influența hormonilor ovarieni, eliberați în cursul
perioadei premenstruale. Acest fapt va duce la instalarea
unui edem non-inflamator, ce contribuie (pe lângă
acumularea grasă), la dezechilibrul tisular instalat.
– Unele disfuncționalități în reţeaua vaselor
capilare din regiunile cu exces de țesut gras (staza
venoasă), ceea ce închide cercul vicios al edemului
(retenția hidrică).
Dacă la aceste cauze cvazifiziologice adăugăm și
sedentarismul, lipsa de mișcare fizică (oarecum specifică
vârstei la care ajungem, în fine, să gustăm din confortul
la care am râvnit ani mulți!) avem tabloul complet al
mecanismelor ce conduc la instalarea celulitei.
85

Fără a intra în detalii medico-farmaceutice, aș

Page

menționa faptul că celulitei i se descriu patru stadii

evolutive, după cum cele trei fenomene : retenția hidrică,
acumularea grasă și fibrozarea colagenului din septurile
conjunctivo-vasculare sunt mai avansate și/sau asociate
între ele. Vorbim așadar de (1) celutita edematoasă; (2)
celulita adipoasă; (3) celulita fibroasă cu micronoduli;
(4) celulita fibroasă cu macronoduli.
Ce substanțe active cosmetice pot veni în sprijinul
acestei disfuncții? Am să le sistematizez în cele ce
urmează, în funcție de ținta lor precisă de acțiune.

86
Page
3. Criolipoliza – o metodă modernă a medicinii
estetice – nu elimină din organism trigliceri-
dele (grăsimile) de depozit mobilizate
În fața dificultăților de tratament cosmetic, dar mai
ales a confortului oferit de lipsa oricărei forme de
mișcare fizică, medicina estetică a venit cu o metodă ce
pare a fi salvatoare: criolipoliza. Aceasta este o tehnică
non-chirurgicală de diminuare a țesutului gras în exces
localizat și astfel, de reconturare a corpului. Zonele pe
care procedura poate fi aplicată sunt diverse: abdomen
superior sau inferior, șolduri, coapse intern sau extern,
zona subfesieră, sau chiar genunchi/gambe. Aplicatorul
aparatului deține un vacuum incorporat, iar acesta va fi
aplicat pe zona ce urmează a fi tratată, inducând în
respective regiune tisulară o temperatura de -8º C, în
circa 3-6 minute. Cu timpul, într-un interval de 6-8
săptămâni, prin cumularea efectului aplicațiilor,
adipocitele se dezintegrează, elimină conținutul lor
lipidic, iar organismul uman le transformă natural, „prin
procese metabolice diverse”. Aici promotorii aparatelor
de acest gen vorbesc despre faptul că aceste grăsimi sunt
fagocitate și „eliminate”.
Acum trebuie să facem apel la puţină logică.
Cunoștem din fizică legea conservării materiei: nimic nu
se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Or
87

trigliceridele, aceste grăsimi mici și pline de energie (ce

Page

într-adevăr, cresc tranzitoriu în sânge după aplicarea

metodei) nu se pot elimina pe nicio cale naturală. Dacă
vorbim despre procese metabolice (așa cum metoda ne
spune, lăsându-ne într-o mare nebulozitate), substanțele
energogene DISPAR doar dacă sunt oxidate complet…
Iar la arderea acestor substanțe se ajunge doar atunci
când organismul are nevoi sporite, peste cele furnizate
de glucoză (glucoza fiind substanța energogenă de primă
alegere, pentru orice celulă). Așadar, cu raționamentul
biochimic, ajung tot la nevoia de a face efort fizic. Chiar
așa, veți spune? Chiar așa, voi răspunde ! Orice
chibzuire rațională a problemei ne întoarce la sala de
sport!

4. Sportul care nu te scoate din zona de con-

fort nu are eficiență
Mersul pe jos face piciorul frumos! O sintagmă
care a fost întoarsă pe toate fețele, de-a lungul timpului.
Încetul cu încetul, nutriționiștii și antrenorii sportivi au
observat că lucrurile nu stau chiar așa de simplu și, în
urmă cu peste două decenii, au introdus în conștiința
publică joggingul. Moda nu a dispărut, dar conceptele au
luat amploare, iar azi vorbim despre efortul fizic care te
scoate din zona de confort. Doar acesta are eficacitate în
a menține forma fizică (și greutatea corporală!) la
parametri ideali.
Pentru explicații, apelăm din nou la fiziologia
88

umană, atât de dragă mie.

Page
 (1) Este ideal să ieșim din zona de confort ca
timp, cu alte cuvinte să depășim efortul aproape
continuu peste bariera mentală de 25 minute. Un efort
sustenabil, de circa 50 de minute, ne poate împlini la
visul pierderii masei grase. De ce? Pentru că în primele
20 de minute mușchii scheletici aflați în efort folosesc
doar glucoză (glucoza provenită din sânge – desigur, ea
nu va fi epuizată, căci organismul știe să supraviețuiască
– iar ulterior, glucoza rezultată din glicogenul muscular
și cel hepatic). Abia după acest răstimp, o veritabilă
probă de rezistență, urmează mobilizarea grăsimilor de
depozit (trigliceridele din țesutul gras adiacent acelui
grup muscular implicat), ca substrat energogen.
Decuplarea de la glucoză la acizii grași liberi (rezultați
din trigiceride) o face un aminoacid cheie, ce trasportă,
aidoma unui autobuz, acești acizi grași liberi înspre
uzina energetică a celulei, mitocondria. Carnitina este
mai mult decât un autobuz, aș putea spune că e o călăuză
clandestină, pentru că ea știe să strecoare aceste
substanțe energogene prin dubla membrană a
mitocondriei. Și vă mai spun un secret: carnitina există
pe piața farmaceutică ca produs de nutriție, supliment
pentru performanța sportivă, fără efecte adverse, fără
dependență și totalmente admis de etica sportivă.
Așadar, cu sau fără adaos de carnitină în alimentație
(carnitina poate fi procurată de organism și din
89

alimentația cu carne, mușchiul de vită fiind deschizătorul

Page

listei), reușim să pierdem kilograme din masa grasă, cu

condiția să facem față efortului de anduranță. Așa s-a
născut conceptul de efort cardio, iar adepții săi știu, în
mod empiric, că doar respectând regula minutelor
obligatorii, reușesc să slăbească. Avem dovada! Corpul
suplu și longilin al maratoniștilor și al altor atleți ce
practică probe sportive de anduranță.
(2) Dacă nu reușim să îndeplinim prima condiție,
ar fi ideal să reușim să ieșim din zona de confort ca
intensitate. În acest caz, lăsăm deoparte regula celor 25
de minute de continuitate, dar creștem amplitudinea
contracției musculare, a exercițiului fizic, peste
suportabilitatea metabolismului bazal. Pauzele dintre
exerciții vor permite mușchiului să-și refacă datoria de
oxigen, și astfel să producă un efort aerob. Intensitatea
crescută a exercițiilor pun organismul în stare de gardă,
ceea ce înseamnă eliberare de cortisol (hormon al
stresului), adrenalină sau noradrenalină. Vom ști că
acești hormoni (ai arderilor) ating un maxim atunci când
pulsul devine accelerat. Deci, da! Și această formă de
efort arde calorii, în aceeași ordine descrisă (întâi
carbohidrații, ulterior lipidele). În plus, acest gen de
exerciții fizice reușesc să stabilească contururile trupești,
cât mai aproape de idealurile descoperite în picturile de
anatomie artistică.
Fiecare tip de efort dintre cele descrise aduce după
sine și alte avanataje, alături de starea de bine. Efortul
90

cardio scade riscul bolilor cardiovasculare, ca și cel al

Page
hipertensiunii arteriale, în timp ce efortul de forță
sporește densitatea osoasă, ca și tonusul muscular.

5. Tendința de a supracompensa consumul de

glucoză după efortul fizic
După efortul fizic, indiferent că e vorba despre
alergare în aer liber, ori exerciții obositoare la sala de
sport, există două tentații ce ne pot face să alunecăm pe
panta supracompensării, a ingestiei de alimente ce
depășește consumul.
Prima tentație este aceea de a intra în pielea
sportivului de performanță. Starea de bine de după
antrenament, ca și bucuria unei reușite, a atingerii unui
țel propus, pot da sentimentul (fals) că suntem sportivi
adevărați. Acesta este un joc periculos în lupta cu
kilogramele în plus. Sportivii profesioniști au parte de
antremanente prelungite, ore de efort susținut și de mari
descărcări de adrenalină în timpul competițiilor. Este
total îndreptățit ca ei să beneficieze de diete nutriționale
estimate la circa 5000 calorii zilnic. Nu la fel stau
lucrurile pentru noi, cei care având diverse profesii (cele
mai multe digitalizate) petrecem câte o oră la sala de
sport pentru a ne descătușa energiile. Doar păstrând
capacitatea calorică obișnută din dietă, efortul fizic va
putea contribui la reducerea greutății corporale.
A doua tentație este nevoia de DULCE după o oră
91

de consum energetic mare. Asta se întâmplă, pe de o

Page

parte, pentru că celulele musculare au folosit glucoza

(preferenţial, încă de la încălzire), conducând la o
oarecare hipoglicemie, iar pe de altă parte, acest aliment,
prin plăcerea adusă papilelor gustative, e socotit de
creier ca o recompensă pentru chinul istovitor. Aici ar fi
bine să intervină rațiunea, cu două idei salvatoare:
– Prima idee, de a gândi pozitiv: „dacă am reușit
să ating țelul propus, de ce acum dau cu piciorul,
anulând efectul consumului caloric?”
– A doua idee, de a face din nou apel la biochimie:
organismul nu stă prea mult timp în hipoglicemie, el știe
să refacă glucoza consumată, din substraturi non-
glucidice (gluconeogeneză, realizată de marea uzină
chimică numită ficat).
Și totuși, există o teză potrivit căreia, după efortul
muscular intens, trebuie să hrănești mușchii cu glucoză,
pentru a-și reface rezervele de glicogen. Este adevărat,
musculatura trebuie să revină de unde a plecat, numai că
rezervele de glicogen ale organismului sunt extreme de
limitate: numai 150-200 g este glicogenul hepatic și
doar 300-400 g reprezintă glicogenul muscular... așa că
riscăm, din nou, ca excedentul de glucoză să-l
transformăm tot în lipide de depozit. Mai echilibrat ar fi
să aducem aport de aminoacizi esențiali (proteină de
calitate), cu scopul de a ajuta la mult râvnita hipertrofie
(sau tonifiere) musculară.
92
Page
6. Compensăm prin mâncare anumite
frustrări emoționale
Nu mai există niciun dubiu în ceea ce privește
relația dintre plăcerea gustului și fericire. Grație leptinei
eliberată de țesutul adipos, organismul uman ar ști când
să spună STOP farfuriei cu mâncare. Totuși, noi
continuăm să ne alimentăm și peste nevoia energetică,
din rațiuni psihice și comportamentale.
Rațiunea psihică rezidă din plăcerea gustului bun,
de descărcarea de serotonină, concomitentă cu ingerarea
pătrățelelor de ciocolată. În plus, arta culinară a zilelor
noastre, din rațiuni pur comerciale, ne atrage prin toate
simțurile: văz, miros, gust… uneori și auz, atunci când
ciocnim cupa cu vin.
Rațiunea comportamentală are rădăcini ancestrale,
în educația din copilăria mică. Cu toții am crescut
încredințați că este un păcat să lași mâncare în farfurie,
când știi că, pe glob încă se mai moare de foame (foarte
adevărat!) și când îți revine în minte mitul bobului de
grâu ce ajunge pâine pe masa fiecăruia, după un drum
anevoios.
Azi, nutriționiștii țin cont tot mai mult de nevoia
de satisfacere a unei plăceri prin alimentație
(psihonutriția); ei recunosc frustarea pe care o resimte
psihicul uman la anularea acestei dorințe. Așa că, se
93

recomandă includerea în planul caloric cotidian și a

Page

alimentului dorit. Un lucru e cert. Avem nevoie și de

hrană pentru suflet, ce trebuie căutată și altundeva decât
în alimentație: călătorii, muzică, lectură, artă
fotografică… și tot ce mai credem noi de cuviință.

94
Page
7. O alegere simplă: ori stres, ori frumusețe
Acceptăm cu seninătate sintagma: stresul este
boala secolului. Am ajuns să facem „casă bună” cu
stresul, să conviețuim cu el. Mai mult decât atât, ne place
să ne alintăm rostind clișeul: eu nu mă stresez niciodată!
Însă acest ultim îndemn nu este decât o formă de
încurajare, ce ne dă puterea să traversăm toate
obstacolele vieții.
Pare de la sine înțeles că faptul că stresul, stările de
anxietate, temerile și insomniile de decurg de aici ne
îmbătrânesc, atât mental, cât și fizic. Pentru a explica
această idee, eu am să aduc șase argumente științifice,
bazate pe mecanisme fiziologice, menite să explice de ce
pielea îmbătrânește și fizionomia se schimbă atunci când
traversăm stări de stres, temeri, anxietate.
(1) Primul argument este unul nevăzut, minuscul,
submicroscopic. Desigur, chiar dacă noi nu vedem
fenomenul, va trebui să-i dăm crezare de vreme ce
oamenii de știință din domeniu l-au pus în evidență. Este
vorba despre pierderea accelerată a telomerilor
cromozomiali, proces ce va face ca diviziunile celulor
noastre să nu fie infinite, ci limitate. Așadar, ciclul de
viață al celulelor organismului uman va fi tot mai mult
curmat cu fiecare stare emoțională, deoarece stresul
95

grăbește, intensifică acest proces de neoprit.

Page
 Vin cu clarificări! Cromozomii din fiecare celulă
devin activi atunci când se pregătesc pentru replicare,
diviziune celulară. La extremitățile cromozomilor stau
structuri infracelulare (moleculare) numite telomeri,
menite să mențină forma și activitatea cromozomilor,
pregătindu-i pentru „dansul” lor din timpul replicării
celulare. Cu fiecare diviziune celulară, se pierde o parte
infimă a acestor telomeri. Așadar, atunci când rezerva de
telomeri se epuizează, viața celulelor respective pur și
simplu se încheie, fără a-și asigura continuitatea prin
„urmași” (celule fiice). Geneticienii explică în acest mod
fenomenul îmbătrânirii, la nivel celular.
Unde intervine stresul în acest proces fiziologic?
Stresul nervos, inducând ceea ce numim stres oxidativ
generează o accelerare, o grăbire a acestui fenomen
inevitabil și ireversibil.
(2) Al doilea argument este unul mai palpabil, mai
ușor de remarcat. Starea de stres, anxietățile și temerile
conduc la instalarea insomniilor. Fie că e vorba de
insomia de adormire, fie că în cauză este cea de trezire,
devine limpede faptul stresul / depresia diminuează
totalitatea orelor de somn, în favoarea stării de veghe.
Bulversarea raportului dintre orele de veghe și cele de
somn va face ca organismul să fie, în cea mai mare parte,
sub imperiul cortizolului, hormonul de stres.
E momentul că subliniez că este firesc să fim dotați
96

de la mama natură cu astfel de substanțe active, cum este

Page

cortizolul. În mod fiziologic, acest hormon atinge un

maxim al concentrației sale sanguine dimineața; el ne
asigură reacția de trezire, dându-ne puterea de a lua viața
în piept. Numeroase persoane obișnuiesc să spună
adesea: eu dimineața nu am poftă de mâncare! E firesc,
reacția de trezire îți dă aripi pentru a-ți realiza planurile.
Atunci când starea de stres-depresie-anxietate și
implicit cortizolul sunt menținute a la long, încep să se
manifeste în organism efectele metabolice (secundare)
ale acestui hormon, reacții între care se numără
distrucția, liza, mai corect spus catabolismul proteic. Or
pentru piele, principala proteină menită să asigure
armătura de susținere a construcției numită derm, este
tocmai colagenul. Deprecierea acestei structuri spațiale,
tridimensionale devine punctul de plecare pentru
laxitatea tegumentară, formarea ridurilor și aspectul
îmbătrânit al pielii faciale.
Acum, putem înțelege și reinterpreta un vechi
clișeu al bunicelor noastre: somnul de frumusețe. Așadar,
somnul nu ne garantează frumusețea (sunt necesare și
alte condiții: nutriția, îngrijirile cotidiene), însă lipsa
orelor de odihnă, cu siguranță, accelerează îmbătrânirea.
(3) În caz de stres prelungit, lucrurile nu se opresc
aici. De parcă nu ar fi fost de ajuns liza colagenului
indusă de hormonul de stres, se adaugă şi cel de-al
treilea femomen: mimica facială a stării depresive.
Musculatura facială a mimicii are o coordonare
97

involuntară, incontrolabilă, ceea ce nu înseamnă, însă, că

Page

noi nu putem contracta musculatura facială și voluntar.

Dar nu stă în puterea noastră să oprim din mișcarea sa,
spre exemplu, mușchiul sprasprâncenos corrugator
supercilii (în fapt, mici filete musculare subcutanate)
atunci când o supărare ne face să ne încruntăm. Prin
repetarea frecventă, zilnică a acestor „contracții
musculare” se vor instala nedoritele riduri, brazde adânci
în anatomia pielii faciale. Vestea bună este că acest gen
de semne ale trecerii anilor, denumite în literatura
medicală ca fiind riduri dinamice, pot fi estompate,
anulate prin intervenția cu toxină botulinică.
Pe lângă aceste trei agumente de necontestat, în
cele ce urmează vă mai aduc încă trei intervenții nefaste
ale stresului asupra pielii. Voi vorbi despre trei
comorbidități, adică condiții frecvent asociate stării de
stres / depresie: bulimia, anorexia și fumatul.
(4) Bulimia implică ingestia necontrolată,
compulsivă a alimentelor, sub imperiul emoțiilor. Dacă
alimentele în cauză sunt din categoria dulciurilor cu
indice glicemic mare (dulciuri concentrate), pe lângă
excesul ponderal despre care am mai vorbit cu alte
ocazii, mai are loc un proces mult mai ascuns, mai puțin
vizibil, desfășurat la nivel infracelular. Este vorba despre
glicația proteinelor. Mai precis, deșeuri de glucoză
rămase în diverse țesuturi (desigur, și în profunzimea
pieli) aderă ireversibil și fără sprijinul vreunei enzime, la
molecule mari, proteice. Colagenul, în fond, o proteină
98

dermică despre care am tot vorbit, nu va fi nici el scutit

Page

de acest proces biochimic. Reacția descrisă, decurgând

ușor, ușor, se furișează subtil prin organism, inducând o
rigidizare a colagenului. Acest fenomen subcelular se va
traduce clinic prin pierderea elasticității pielii.
(4) Anorexia, adică refuzul alimentației, reprezintă
cealaltă fațetă a deficiențelor nutriționale asociate
stresului / depresiei. De fapt, ori de câte ori parcurgem
etape dificile ale vieții, stresante, deprimante ne pierdem
apetitul. Grijile și angoasele ne fac să refuzăm a ne
alimenta constant. Însă vom ști mereu că ceea ce nu te
doboară, te întărește. Bunăoară, supraviețuim perioadei
respective, pentru că în lipsa nutriției cotidiene, hormonii
de contrareglare ai insulinei (adrenalina, noradrenalina și
cortizolul) mobilizează rezervele energogene din
organism (din țesutul gras, în principal). Ca urmare
slăbim… dar nu e o pierdere în greutate de bun augur,
cum ar fi cea datorată exercițiilor fizice. Este vorba
despre o slăbire dublată de diminuarea tonusului
muscular și de depreciere a țesuturilor de susținere
faciale. Ca urmare, vom asista tăcuți și neputincioși la
modificarea de fizionomie, la apariția feței îmbătrânite
(ptoză facială în termeni medicali) și la accentuarea
ridurilor gravitaționale.
(6) În fine, să nu uităm problema fumatului.
Aproape toate persoanele aflate sub imperiul stresului/
depresiei aprind țigara, în mod involuntar. Relația între
nicotină și îmbătrânirea prematură a pielii are multiple
99

verigi patogenice (toxicitatea nicotinei, vasocostricția

Page

capilarelor de sânge din derm, epuizarea rezervelor de

vitamina A din piele și acțiunea distructivă a enzimelor
MMP din derm). Toate acestea completează tabloul
fizionomiei îmbătrânite cu unele caracteristici distincte:
o colorație aparte a pielii, neplăcutele riduri de expresie
din jurul buzelor și mai cu seamă, scăderea tonusului și a
elasticității pielii.
Problema cea mai gravă a relației stres/ depresie –
îmbătrânire prematură este faptul că ea, de cele mai
multe ori, închide o buclă, un cerc vicios. Depresia
induce semnele de îmbătrânire anterior descrise, dar și o
importantă scădere a stimei de sine. În atare condiții,
persoana în cauză va refuza orice îngrijire cosmetică, sau
rutină zilnică estetică. Cum rupem bucla? Cum alungăm
stresul ori depresia? Nu vreau să intru pe tărâmul minat
al psihologilor, însă pot să fac public secretul meu:
călătoresc. Colecționez momente, nu lucruri.

100
Page
8. Stai cu ochii pe cearcăne !
Nu mai e niciun dubiu. Profesioniștii din zona de
make-up cunosc că cea mai mare parte din șarmul
personal, este dat de ochi și de privire. Istoria artei și a
poeziei a umplut tomuri de pagini dedicate ochilor…
verzi, negri, căprui ori albaștri. Ca să nu mai amintesc de
graiul fără frontiere al muzicii… Și arta cântului a
dedicat privirii feminine file memorabile.
În ciuda farmecului de necontestat al ochilor în
cadrul armoniei faciale, suntem nevoite să recunoaștem
că la acest nivel, cel al pleoapelor, apar primele semne
ale trecerii anilor. Explicația este foarte simplă: aici
avem de a face cu cel mai delicat strat epidermic de pe
întreaga suprafață corporală. Așadar, el devine mai
degrabă transparent, redând înspre exterior o mare parte
a condițiilor interne.
Pe piața cosmetică online și offline sunt disponibile
mii de produse cosmetice etichetate ca fiind pentru ochi
(eventual, pentru zona ochilor). Dincolo de faptul că ele
NU sunt în realitate pentru ochi, ci pentru pleoape,
trebuie punctat faptul că nu orice defect estetic al
pleoapelor are același mecanism cauzator, și nici același
tratament.
101

Dacă vorbim despre cearcăne, acestea nu trebuiesc

confundate cu edemele suboculare, ele având drept
corespondent medical condiția numită: hipercolorație
Page
perioculară – periorbital hyperpigmentation (POH).
Confuzia este scuzabilă, de vreme ce specialiștii nu s-au
pus de acord în legătură cu denumirea corectă. Astfel, în
literatura de specialitate găsim variate denumiri, cum ar
fi: Idiopatic Cutaneous Hypercromia in the Orbital
Region (ICHOR), Infraorbital dark circles, Cutaneous
idiopatic hypercromia of the orbital region (CIHOR),
sau Periorbital melanosis. Lipsa unei denumiri unice nu
ar fi o problemă gravă prin ea însăşi, dar în spatele
acestor neconcordanţe stau, de obicei, şi abordări diferite
(alteori eronate) privind cauzalitatea şi tratamentul
corect ţintit.
Analizând literatura de specialitate, am găsit mari
diferențe de opinii, venite din zone geografice extrem de
diferite. De fapt, autorii nu se contrazic, ci se
completează. În regiunile în care predomină persoanele
cu ten deschis la culoare (fototipurile de piele I , II și III)
se întâlnește cu frecvență mai mare o hipercolorație
suboculară de cauză vasculară și sanguină (devine vizibil
pigmentul hemoglobinic al sângelui). În același timp, în
zonele geografice în care cei mai numeroși sunt cei cu
fototip de piele închisă la culoare, se raportează în
literatură cearcănele melanice, deci pleoape inferioare a
căror obscuritate e dată de melanină, defectul fiind mai
degrabă constituțional, genetic.
102

Coroborând informaţiile celor două curente de

opinie, se poate concluziona care sunt posibilele cauze
Page
ale hiperpigmentației suboculare, indiferent de fototipul
cutanat:
o hiperpigmentare melanică constituţională
(genetică);
o eventuală hipercolorație post-inflamatorie (după
sinusite cronice);
în caz de îmbătrânire, o atrofiere, o subțiere a
tegumentului palpebral (implicit transparență
tegumentară și evidențierea hemoglobinei sanguine);
o posibilă congestie a capilarelor sanguine la acel
nivel;
• în fine, mai pot exista false, aparente
hipercolorații (umbre sub-oculare) prin cauze anatomice
(retracţia ţesuturilor de sub pleoapa inferioară).
Faţă de aceste cauze determinante, există şi
numeroase alte situaţii intrinseci sau extrinseci, ce pot
precipita sau exacerba acest fenomen (tabelul următor).

Factorul agravant Cum acţionează acesta

Expunere excesivă la radiații
ultraviolete
Abuzul de alcool şi tabac
Sarcina şi medicaţia
contraceptivă
Sinteză crescută de
melanină în piele
Accelerează procesul de
îmbătrânire cutanată
Stimulează sinteza
melaninei
103

Stresul şi insuficienţa odihnei O mai slabă oxigenare

sanguină și stază în
Page

capilarele venoase
 Acum e momentul să lămuresc ce sunt edemele
suboculare, impropriu numite și ele, tot cearcăne. Totuși,
unii producători de produse cosmetice, fac distincția și le
denumesc burse suboculare. În fond, în cazul lor, asistăm
la apariția unei retenții hidrice, ce creează aspectul unor
perinițe pufoase la nivelul pleopelor inferioare. Cu
trecerea anilor, aspectul devine mai supărător, atunci
când se adaugă, la acest nivel, un rid gravitațional, mai
precis șanțul palpebro-malar, așa cum îl denumesc
specialiștii. Acesta vine să sublinieze mai pregnant un
defect pe care l-am fi dorit estompat.
Dacă aceste burse suboculare nu au cauze medicale
(renale sau de retenție hidrică – eventual premenstruale –
atunci când sunt simetrice, bilaterale) și nici alergice
(atunci când pot fi asimetrice și pasagere), rămânem la
ipoteza că ele au drept cauză îmbătrânirea și laxitatea
tegumentară specifică vârstei. Uneori, li se mai adaugă
un factor agravant, specific înaintării în vârstă: căderea
(ptozarea, mai corect spus) a unor mici formațiuni de
țesut gras ce susțin și proteajează globul ocular.
Dacă edemele oculare s-ar putea reduce prin
alimentație desodată, iar ca tratament cosmetic prin
utilizarea cotidiană a unor produse cu cafeină 5%,
defectul anatomic ireversibil mai sus prezentat poate
beneficia doar de intervenția chirurgului estetician,
104

operația fiind cunoscută sub numele de blefaroplastie

inferioară.
Page
 Procesul de îmbătrînire cutanată adaugă gradual și
alte modificări ale regiunii palpebrale: ridurile de
mimică latero-oculare (formate prin contracția
involuntară și repetată a mușchiului orbicularis oculis),
dar și plierea pleoapei superioare (aspect denumit
blefarochalasis). Acest din urmă defect estetic este în
măsură să antreneze o asimetrie facială la nivelul
pleoapelor superioare sau, mai grav, diminuarea
câmpului vizual.
Oricât de atașată aș fi științei cosmetice, sunt
nevoită să recunosc, cu onestitate, limitele sale.
Blefarochalasisul poate fi eliminat doar prin intervenție
chirurgicală (blefaroplastie superioară), iar șanțul
palpebromalar nu poate fi nivelat decât prin tehnici ale
medicinii estetice, de umplere cu acid hialuronic. Pentru
ridurile dinamice (ale mimicii) medicina contemporană a
implementat intervenția cu toxină botulinică. În fine, aș
aminti faptul că pentru estomparea melanozei
periorbitale se încercă diverse intervenții de
depigmentante, cosmetice sau medicale, cu agenți mai
mult sau mai puțin agresivi.
Dacă lucrurile stau așa, vă veți întreba, cu firească
uimire, de ce piața cosmetică abundă în produse pentru
zona ochilor? Răspunsul va trebui să-l găsiți tot
dumneavoastră.
105
Page
9. Cât de natural e „naturalul”?
Ne place să spunem adesea: reîntoarcerea la
natură. Și sintagma aceasta o folosim ori de câte ori
alegem hrana ori vacanțele cu peisajele multicolore.
Oare de ce un facem astfel de alegeri și atunci când vine
vorba de produsele cosmetice? În acest sens, vreau să vă
explic trei concepte care domină în continuare în
industria frumuseții. Le-am anunțat mai jos.
1. Cât de eficient este să bucătărim singure
măștile și cremele faciale, cu rol cosmetic?
2. Extractele naturale din cosmetice, între
cercetare și comerț.
3. Peptidele de sinteză, molecule „artificiale” de
mare valoare.

Vă propun să le analizăm pe rând.

(1). Cât de eficient este să preparăm produse
cosmetice home-made? Încă din copilărie, știam din
sfaturile bunicelor noastre unele retețe ale frumuseții,
care, în marea lor majoritate au fost validate de proba
timpului. Bunăoară, azi înțelegem de ce zațul de cafea
era cândva considerat benefic în tratarea edemelor
(burselor) palpebrale ori a pielii cu excedent lipidic
106

hipodermic, cafeína fiind liporeducătoare și drenatoare.

La fel de bine, astăzi, ne explicăm de ce vitamina C din
citrice era o temă îndrăgită a cosmeticienelor, de vreme
Page
ce acum cunoaștem faptul că această substanță
stimulează sinteza colagenului dermic. Totuși, gradul ei
mare de instabilitate ne face, chiar și în prezent, să
tânjim după forma ei naturală, din felia de portocală.
Aș putea continua cu exemplele confirmate de
proba timpului: frunzele de mărar cunoscute ca
fitoestrogenice, fructele portocalii ca sursă de beta-
caroten (vitamina A, esențială pentru piele), laptele acru
ca sursă naturală de acid lactic – atât de mult discutat ca
exponent principal de alfa-hidroxiacid. La toate acestea
s-ar adăuga uleiurile prețioase (de argan, de măsline, de
migdale), bogate în acizi grași esențiali, cu rol de a
reface bariera cutanată. Istoria a confirmat empiric și
efectul benefic al rodiei, despre care mult mai târziu
aveam să aflăm că are rol stimulator al sintezei de
colagen intradermic și totodată depigmentant, eliminator
al petelor facile – prin componenta sa: acidul elagic.
Așadar, nimeni și nimic nu ne oprește să folosim în
continuare vechile rețete de măști și creme cosmetice,
mai ales dacă le folosim proaspete. Și unde mai pui că
lipsa parabenilor și a coloranților ne va da un plus de
încredere. Totuși, trebuie să fim conștienți că știința
preparării cosmeticelor nu s-a oprit aici. Ceea ce noi nu
putem realiza în laboratorul propriu sunt condiționări
precum: o concentrație optimă a activelor (cum pot pune
107

pe față un paner întreg de portocale?), o formă

farmaceutică adecvată efectului dorit (capacități de
Page

întindere pe piele, sau dimpotrivă – un efect ocluziv, ca o

barieră împotriva pierderii de apă), sau adaosul unor
promotori de penetrare în piele.
Pe astfel de secrete s-a bazat industria farmaceutică
și cea cosmetică, dar și pe multe altele, pe care le voi
spune treptat, la timpul lor.

(2). Este momentul să vă vorbesc despre extractele

vegetale obținute industrial, supuse multor controverse,
între adevăr științific și comerț.
Constatările empirice de odininoară au stat la baza
progreselor științifice de azi. Pe parcursul acestei cărți
am amintit, acolo unde a fost cazul, unele surse vegetale
importante, care au constituit un punct de cotitură în
cercetare: algele cyanophite ca stimulatoare epidermice
și dermice, enigmatica floare luminița nopții ca
stimulatoare a colagenului de tip afibrilar (în rețea),
extensina din morcov, care s-a dorit o copie vegetală a
colagenului animal și beta-glucanul din unele cereale
(ovăz) – ca agent imunomodulant și colageno-formator.
Practic, există mii de surse botanice cu rol trofic,
stimulator sau rejuvenant pentru piele. Nicio carte din
lume un va epuiza vreodată acest subiect. Partea
frumoasă este faptul că lista vegetalelor active pe piele
este mereu deschisă și mii de alte piste de ceretare
antiaging se deschid azi.
108

Un domeniu modern de cercetare este cel de găsire

a extractelor naturale depigmentate, în esență acelea de
Page

substanțe care ar trebui să blocheze enzima cheie a

melanizării: tirozinaza. Acest subiect este atât de vast,
încât îi voi consacra un capitol întreg, în prezentul
volum.

Merită să discutăm însă și latura întunecată a

acestui subiect, cea a extractelor naturale ca ingredienți
cosmetici. Aici am două observații care ar trebui să vă
pună pe gânduri.
Prima observație este cea a promisiunilor
publicitare exagerate, de unde, inevitabil vin și
așteptările nerealiste ale clienților. Nu toate moleculele
(sau extractele) promovate publicitar au fost validate
prin metodele in vivo (testele de biometrie cutanată) și in
vitro (testele pe culturi celulare); mai mult, legislația
cosmetică (dar și definiția mot a mot a produsului
cosmetic – cea a produsului care protejează și
înfrumusețează) nu impune acest lucru. Depinde doar de
tradiția și seriozitatea laboratorului producător de a testa,
de a dovedi.
Ca un exemplu la modă de promisiune exagerată ar
fi enunțul prețios de tipul celule stem vegetale. În fapt,
nu întreaga celulă este inclusă în produsul cosmetic; de
altfel, acest lucru nici un ar fi posibil. Însă, dacă
laboratorul producător își respectă esența enunțului,
atunci un fundament important al celulei vegetale stem
109

este cuprins în produs: unele citokine sau peptide ce

stimulează diviziunea, creșterea, dezvoltarea. Dacă stăm
Page

să raționăm mai departe, pe același principiu se bazează

și folosirea extractelor de muguri foliari (botanic spus:
meristeme de creștere), adică structuri biologice setate de
natură să inducă diviziunea celulară, creșterea, progresia.
A doua observație a promisiunilor neonorate este
problema MITURILOR. Este posibil ca omenirea să-și
dorescă mituri, pentru latura lor optimistă, ce nutrește
psihicul fiecăruia și calmează angoasele. Așa stau
lucrurile legate de uleiurile esențiale. Nimeni un neagă
beneficiile acestor uleiuri, mai cu seamă dacă vorbim
despre domeniul aromoterapiei. Totuși, atunci când o
modă face ocolul planetei atât de rapid, trebuie să ne dea
de gândit că probabil adevărul științific a fost amplificat
și deformat de porta-vocea mass-mediei.
Ar mai fi și mitul potrivit căruia: tot ce e scump e
calitativ, iar tot ce este accesibil, cu siguranță este un
produs mediocru. În general, așa stau lucrurile, dar
excepțiile vin să întărească regula. Nu tot ceea ce este
scump are inclus în costul său cercetarea și producția de
înaltă performanță. Uneori plătim costurile unor
campanii publicitare minuțios pregătite. Din contră,
unele ingrediente banale pot face minuni, atât ca
penetrabilitate în piele, cât și ca eficacitate cutanată. N-
am să obosesc niciodată să dau exemplul acidului
glicolic, un extrem de simplu extract al trestiei de zahăr.
În fine, ar trebui să avem în vedere că legislația
110

cosmetică, spre deosebire de cea a medicamentului, nu

obligă laboratorul producător să prezinte pe etichetă
Page

cantitatea, doza substanței active, ci doar să enumere

substanțele utilizate, în ordine descrescătoare. În această
enumerare, extractul vegetal este denumit în varianta sa
latină, iar coloranții folosiți în abrevierea lor numerică.

De fapt, definiția produsului cosmetic nu vorbește

despre substanța activă, așa cum o acceptăm ca noțiune
în farmacologie. Din acest motiv, cantități infime de
extract natural, poate aduce pe ambalajul produsului
enunțul care vinde: natural.

(3) Discuția aceasta pro și contra produs natural,

nu poate ocoli subiectul sensibil al peptidelor de sinteză
din cercetarea cosmetologică.
În ciuda dorinței clienților de a folosi un produs
cosmetic ce a fost cândva o floare (psihologic, facem
legătura între frumusețea plantei și armonia râvnită de
noi), cercetarea farmaceutică a lansat conceptul de
peptid sintetizat în laborator pentru a ținti un anume
efect farmacodinamic. De ce ar fi utilă sinteza în
laborator al unor peptide cu acțiune cosmetică?
Dacă am raționa legat de structura și funcția
potențială a acestor molecule simple, am remarca
următoarele avantaje:
– peptidele sunt substanțe mici (o construcție de
doar câțiva aminoacizi), uşor penetrabile la diverse
111

niveluri cutanate, sau dirijabile prin vectorizare;

– acestea pot fi sintetizate în laborator spre a
Page

deține o acţiune biologică ţintită, programată, bine

definită (de exemplu să dea un impuls fibroblastului
dermic pentru a produce colagen);
– structura de peptid este una agreată de celulele
umane, deoarece majoritatea receptorilor membranari de
pe celulele umane sunt programați pentru a fi „puși în
gardă” de peptide sau de proteine. Identic se întâmplă și
la nivelul pielii; celule precum keratinocitele, fibroblaştii
și melanocitele pot reacționa dirijat și controlat cu
ajutorul acestor molecule mici, dar eficiente;
– cele mai active dintre peptide sunt
reprezentate de izomerii levo (L), care totodată, sunt şi
non-imunogenici.

Cel mai cunoscut peptid de sinteză al domeniului

cosmetologic este reprezentat de inovația laboratorului
Sederma: Matrixyl. Acest compus chimic, odată ajuns în
derm, devine un potent stimulator al sintezei de colagen.
Chiar denumirea Matrixyl este emblematică; cercetătorii
vorbesc despre masa dermului, cea în care plutesc
celulele specifice ca fiind matricea dermului (matrix).
Inovația celor de la Sederma au ambiționat și au dat
speranțe oamenilor de știință din diverse colțuri ale
lumii, iar astăzi există zeci de molecule sintetice de tip
peptidic în industria cosmetică.
În timp ce unele peptide stimulează fibroblastul,
112

alte molecule de acest tip încearcă să imite tiparul

toxinei botulinice (neuropeptidele cosmetice), adică să
Page

blocheze sinapsa (legătura) neuro-musculară pe mușchii

faciali ai mimicii. Dacă vom avea curiozitatea să citim
eticheta produselor cosmetice, la finalul listei scrise cu
litere minuscule, puteam avea surpriza (plăcută) să găsim
enunțată o denumire chimică terminată în englezescul
peptide. Trebuie să avem încredere într-un astfel de
produs cosmetic, mai ales dacă el păstrează dualitatea
tradiție-modernitate, tradusă acum prin extract natural
plus peptid de sinteză.
Pentru cei care vor să știe mai multe despre
peptidele de sinteză din cosmetologie, am sistematizat
mai jos un tabel, în care clasific aceste substanțe în
funcție de natura acțiunii lor biologice, în piele.

Clasa Exemple de Mod de acțiune al

funcțională de moleculă acestei clase
peptide active în brevetată
cosmetologie
Peptide Matrixyl Prin semnalizare
semnalizatoare Matrixyl 3000 celulară, are loc
SYN - COLL stimularea
fibroblastului din
derm, spre a produce
colagen.
Neuropeptide Argirelina În principiu sunt
cosmetice Leuphasyl peptide Botox-like. De
SNAP-8 fapt, Argirelina imită
modelul toxinei
113

botulinice, celelalte
peptide produc doar
relaxare musculară.
Page
 Peptide ce conțin GHK- Se bazează pe faptul că
cupru tripeptide unele proteine cutanate
și unele enzime (din
melanogeneză, din
remodelarea
colagenului – cum ar fi
enzimele MMP) sunt
cupru-dependente.
Activitatea acestora
poate fi modulată în
plus sau în minus.
Peptide Trylagen Asigură inhibiția
inhibitoare enzimelor distructive a
enzimatice colagenului (enzimele
MMP, care în mod
fiziologic răspund de
liza și implicit de
reînnoirea colagenului,
dar care devin crescute
peste normal în
îmbătrânirea cutanată).

Este important să precizez că sinteza peptidelor

biologic active nu este limitată la cosmetologie, ci
întreaga farmacologie, imunologia și vaccinologia se
bucură de această perspectivă, de acest raționament
terapeutic. Spre exemplu, în vaccinologie, obținerea
sintetică a unui peptid ar avea rolul de a imita un mic
fragment antigenic (viral), capabil de a genera imunitate
114

specifică (anticorpi), renunțându-se astfel la întreg

virusul omorât (inactivat). Tocmai aceasta pare a fi
strategia de inovare a vaccinului românesc anti-Covid
Page
19, așa cum a fost el gândit de cercetătorii timișoreni de
la Laboratorul Oncogen.

Practic, niciun cercetător un neagă generozitatea

naturii. Dimpotrivă, o direcție de studiu infinită este
reprezentată de găsirea de molecule active vegetale, din
zone cât mai nepoluate. Dar e util să privim și spre
viitor, spre sinteze puse în operă cu precizie.

115
Page
10. Nici o pată!
Dorința de perfecțiune promovată de mass-media
nu se oprește la alungarea ridurilor, la estomparea
cicatricelor post-acneice, ci și la eliminarea petelor
faciale, a pigmentațiilor melanice brune, care ne strică
simetría și armonía feței. Este important să precizăm că
nu este cazul să ne propunem să ștergem pistruile! Nu ar
fi nici posibil, și nici util. Ele țin de șarmul personal, dau
distincție și autenticitate. Și un doar atât. Pistruile sunt în
armonie perfectă cu părul blond roșcat, și cu nuanța
albastră ori verde a irisului ocular. Surpriză! Tocmai așa
este setată natura, iar colorația „celtică” a pielii are
aceste caracteristici.
Așadar, armonía este dată de natural. Deranjant
este însă derapajul, eroarea pe care natura o crează
uneori.
De ce apar uneori neplăcute pete brune pe față?
Să începem cu începutul. Colorația pielii umane
este dată de doi pigmenți de bază: hemoglobina din
sânge (mai evidentă la persoanele cu tenul deschis) și
(eu)melanina din piele (pigment brun cu rol
fotoprotector). În mică măsură, la persoanele cu tenul
decolorat, nuanța tegumentului este mai degrabă
116

influnețată de feomelanină, sora roșcovană a

eumelaninei.
Page
 În funcție de intensitatea pigmentului melanic,
ființa umană poate avea șase tipuri de colorații, numite
fototipuri de piele, fiecare dintre acestea cu o
adaptabilitate diferită la agresivitatea radiației
ultraviolete.
În tabelul de mai jos încerc să sistematizez aceste
colorații ale pielii umane, prezentând pentru fiecare
riscurile generate de expunerea la soare (la radiațiile
ultraviolete).

Fototip Tip de Reacţia pielii la soare

cutanat colorație a
pielii

I Celtici Arsuri solare constante; nu se

bronzează. Lipsă de
fotoprotecţie naturală şi risc
major de cancer cutanat
(melanom) şi de
fotoîmbătrânire a pielii.

II Tipul De obicei arsuri solare; se

caucazian bronzează foarte puţin. Slabă
fotoprotecție naturală şi risc
relativ mare de cancer cutanat
şi de fotoaging al pielii.

III Tipul Uneori arsuri solare; se

117

caucazian bronzează moderat, risc

moderat de a dezvolta
Page

melanom.
 IV Tipul Arsuri solare rare; se
mediteranean bronzează uşor.

V Tip caucazian Arsuri solare foarte rar; se

închis; bronzează foarte uşor.
indieni

VI Pielea Niciodată nu produc arsuri

africană solare. Acest fototip de piele
are şanse minime sau nule de a
dezvolta cancere cutanate.

Înțelegem de aici că bronzarea este un fenomen

natural de fotoprotecție, realizat de piele prin sinteza
pigmentului melanic, și nu doar un deziderat estetic.
Sinteza melaninei este un proces activ, ce are loc
continuu, în celule specializate ale pielii, numite
melanocite. Producția melaninei pleacă de la tirozină ca
substrat, un aminoacid esențial pe care ni-l procurăm din
alimentație. Tirozina este supusă unui lung șir de
transformări chimice, procese în care enzima cheie
poartă numele de tirozinază.
Cercetătorii din domeniul inovației substanțelor
cosmetic active depigmentante și-au îndreptat atenția
tocmai asupra acestei tirozinaze, în speranța de a găsi
substanțe penetrabile în piele, care să o blocheze, să o
118

inhibe, să îi scadă din activitate. E necesar să precizez că

prin astfel de substanțe se intenționează ștergerea doar a
maculelor brune, de melanină (nu a colorațiilor
Page
artificiale), iar dintre acestea, doar a celor fără reliefare
de la suprafața tegumetului.
Despre ce fel de pete vorbesc? Am să sistematizez
într-un tabel cele mai frecvente cauze de pigmentații
tegumentare nedorite.

Tip de maculă Cauza de producere a acesteia

melanică

Melasma Hormonii de sarcină au ca efect

(Masca gravidică) (secundar) stimularea sintezei de
melanină, dar la instalarea melasmei
participă și radiația solară
ultravioletă. Femeile ce au în mod
nativ o colorație tegumentară mai
intensă sunt predispuse la melasmă.
Cea mai frecventă formă este cea
malară (la nivel de pomeți); foarte
rar pot apărea formele frontală sau
maxilară.
Și excesul medicației contraceptive
poate induce pete similare
melasmei, prin același mecanism,
cel de stimulare hormonală estro-
119

progestativă.

Pigmentații Procesul inflamator se vindecă prin

Page

reziduale post- cicatrizare, dar concomitent, apare și o

 acenice pigmentare secundară, la respectivul
nivel.

Pete senile Disfuncțiile cutanate legate de aging

asociază și sinteză melanică
anormală.

Pete melanice În mod normal, ficatul inactivează

asociate unei (catabolizează, cu scopul reînnoirii)
disfuncții hepatice hormonul MSH melanocito-
stimulator (produs de glanda
hipofiză). Acest hormon, în mod
fiziologic, reglează (stimulează)
sinteza melaninei. Disfuncțiile
hepatice vor asocia, deci, excese ale
acestui hormon și implicit posibile
pete hipercrome melanice.

Fotosensibilizarea În contact cu radiația ultravioletă

dată de peeling, solară, unele substanțe chimice
retinoizi topici, stimulează melanogeneza.
unele substanțe
odorante, unele
extracte de plante

Activele depigmentante sunt substanțe ce pot bloca

120

orice etapa biochimică a melanogenezei, dar cei mai

cercetați agenți sunt blocanții tirozinazei.
Page
 Schema prezintă toate activele cosmetice, cu
potențial asupra tendinței la exces al melanogenezei.

•hidroxinona, agent clasic

depigmentant, azi substanță interzisă
din cauza toxicității cutanate
inhibitori ai tirozinazei •vegetali: acidul elagic (rodie), liquirizia,
extractul de Uva ursi (arbutina), acidul
kojic

Substanțe antioxidante •Vitamina C, vitamina E,

(blochează oxidația retinoizii naturali
DOPA -quinonei, o •Antioxidanți naturali
etapă intermediară a (vegetali)
melanogenezei)

•acizii de peeling (acid

glicolic, acid lactic, acid
Substanțele de retinoic, acid tricloracetic,
peeling rezorcina, etc)
(keratoloticele) •se caută (se discută) unele
peelinguri vegetale (așa
numitul green-peel)

Substanțe care • Niacinamida

inhibă tranferul • Serine trypsin inhibitor
melaninei (înglobată - o proteină din soia
121

în melanosomi) în
celulele epidermice
învecinate
Page
 Cercetările nu se opresc aici. Unii biologi caută în
lumea vegetală alte substanțe cu potențial de blocare a
melanizării, iar tabelul următor este o mărtuirie a acestor
eforturi. De data aceasta, substanțele sunt sistematizate
din punct de vedere al clasei chimice, și nu a modului de
acțiune asupra melanogenezei.

Dacă voi adăuga și faptul că azi se încearcă

predicția pe calculator a moleculor capabile să inhibe
tirozinaza, veți înțelege de ce lupta cu petele melanice
este atât de avansată.

Iar toate acestea se întâmplă doar ca să fie evitate

122

riscurile hidrochinonei, a cărei eficiență era cândva

spectaculară. În industria cosmetică, primum non nocere
trebuie să rămână principiul de la care plecăm, ori de
Page

câte ori dorim să întroducem o nouă substanță activă.

11. Să-mi spui minciuni frumoase!
În principiu, în industria cosmetică, ca și în alte
domenii ale farmaciei, publicitatea a mers umăr la umăr
cu cercetarea. Fie că inovarea a răspuns doleanțelor
publicului larg, fie că anumite descoperiri științifice au
fost rapid și intens promovate publicitar, cele două
domenii au fost intrinsec legate. Uneori legătura a fost
atât de strânsă, încât publicul consumator informat (chiar
năucit de informație) a pierdut șirul relației cauză-efect.
Mai mult decât atât, unele curente din modă au
pedalat rapid pe sensul de mers dorit de știință/cercetare.
În această privință, vă aduc aminte trei curente de
fashion ce au făcut (și fac în continuare) istorie: (1) anii
2000, cu părul perfect întins, cu luciu și aspect sănătos
ce a reprezentat, de fapt, promovarea studiilor legate de
keratina părului și de rolul hidratant al ceramidelor; (2)
anii 2010 au fost dominați pe podiumurile caselor de
modă de fotomodele cu pistruile la vedere, vizibil ferite
de razele soarelui; ne aflam în plină epocă a cunoșterii
dezastrelor produse de radiația ultravioletă asupra pielii;
(3) actualmente asistăm la perfecțiunea în make-up
(sculptură, sprâncene revenite la linia lor naturală, zone
de luminozitate ale feței), aceasta fiind risposta industriei
123

cosmetice față de progresele rapide ale medicinii

estetice, mai mult sau mai puțin invazivă.
Page
 Deși de cele mai multe ori advertisingul a mers mână
în mână cu cercetarea, au mai rămas zone nebuloase ale
științei care sunt, voit sau nevoit, ținute sub tăcere de
agențiile de promovare. Probabil că experții în
psihologie ai departamentelor de marketing știu cu
siguranță că unei părți a publicului consumator trebuie
să îi spui ceea ce vrea să audă. Fie că sunt mentalități
vechi, greu sau imposibil de zdruncinat, fie că sunt
concepte în baza cărora produsele cosmetice cresc
considerabil cifrele de afaceri ale producătorului, unele
mituri vor rămâne mereu în picioare.
Totuși, indiferent unde s-ar situa adevărul științific,
consumatorul nu poate fi acuzat niciodată de
necunoaștere, de ignoranță. În foarte multe privințe, el a
fost martorul tăcut și pasiv al unor controverse științifice.
Unele dintre acestea, în decurs 70 de ani (în fond, o viață
de om!) și-au schimbat opinia la 180 de grade. Tabelul
următor prezintă o listă a celor mai importante
controverse științifice ce au influențat gândirea din
domeniul producției cosmetice.
124
Page
Domeniu Controverse de-a lungul anilor
Expunerea Anii 1950: expunerea la soare este
pielii la soare extrem de necesară, încă din copilărie,
pentru profilaxia la scară largă a
rahitismului carențial comun, mai cu
seamă la copii.
Anii 1990: campanii de educare
împotriva expunerii la soare, din cauza
riscului de melanom (cancer al pielii).
Anii 2000: campanii publicitare pentru
fotoprotectorii cosmetici, pentru
expunerea pielii la soare.
Anul 2019: dovezi științifice privind
riscul cancerigen al unor componente
din produsele fotoprotectoare.
Utilizarea Anii 1980: rolul important al
fitoestrogenilor fitoestrogenilor din soia în prevenția
din soia cancerelor estrogen-dependente (în
(genisteina) primul rând a celui mamar), a
diminuării colesterolui etc.
Anii 1990: genisteina din soia este un
cosmetic activ extrem de important
(anti-aging).
Anii 2000: culturile de soia sunt
modificate genetic, deci trebuie să fie
125

evitate (dar, în fond, soia Round-up

ready își elimină proprii ei dăunători,
Page

deci permite evitarea ierbicidelor, în

 agricultură).
Actualmente: nu există dovezi validate
prin proba timpului ale efectului
distructiv indus de organismele
modificate genetic, asupra omului.
Doar extractele De-a lungul timpului, încă din
vegetale sunt antichitate, plantele au reprezentat cea
utile și benefice mai importantă sursă pentru cosmetică.
în produsul Anii 2010: în cercetarea cosmetică ia
cosmetic amploare conceptul de: peptide de
sinteză. Acestea sunt mici, penetrabile
în piele, targetate pentru un efect
concret și acceptate de celulele umane.
Sunt obținute în laborator, prin sinteză.
Se dovedesc a fi cel puțin la fel de
eficiente ca și produsele naturale, uneori
peste acestea.

Dacă în aceste trei privințe toate „răzgândirile”

științei au avut suport cert, validat, publicat în reviste de
ținută (publicații ce nu acceptă decât rezultate
reproductibile), există însă în dermato-cosmetologie și
anumite adevăruri ce sunt (voit sau nevoit?) ocolite de
practica advertisingului. În cele ce urmează am făcut un
top 5 ale acestora, sistematizate într-un tabel.
126
Page
Problematică Adevăr științific Marketingul
acestui adevăr

Patogenia – este rezultatul tenului – sunt promovate

acneei seboreic; în principal
– seborea, la rândul ei, numeroase
este generată de secreția produse de
androgenică; curățare a tenului;
– substanțele anti- – folosirea
androgenice vegetale exclusivă a
(ex. specia Saw acestora
palmetto), dar și temporizează
retinozii topici – ex. boala.
tretinoinul (derivat de
vitamina A) ar fi o
rezolvare simplă și
patogenică (cauzală).
Diminuarea – produsele cosmetice – se lansează
colagenului cu colagen nu au ideea potrivit
dermic în penetranță în piele, căreia această
agingul trebuiesc căutate moleculă cheie,
cutanat molecule mici, colagenul, trebuie
penetrabile (ex. peptide să fie conținută în
de sinteză) care să produse
stimuleze din interior cosmetice, sau,
acest proces; mai rău, în
– suplimentele nutritive suplimente
ce conțin colagen, odată alimentare.
ajunse în tubul digestiv
se desfac în amino-acizi,
doar astfel se pot
127

absorbi prin celula

intestinală;
Dermatita – are loc ruperea - sunt promovate
Page

atopică a barierei cutanate masiv cosmeticele

 sugarului (posibil, există un deficit ce refac bariera
de ceramide), dar în cutanată
secvența următoare se (emoliente)
dezvoltă și un proces
alergic;
– doar folosind creme
emoliente, dar fără un
agent ce limitează
efectul alergizant, nu va
apărea vindecarea, chiar
dacă acest agent trebuie
să fie un dermocorticoid
(max. 3 zile).

Deshidratarea – nu aportul de apă în – se promovează

cutanată sine este esențial, ci ideea potrivit
acidul hialuronic pentru căreia sunt utile
derm, iar ceramidele și apele termale, din
factorii de tip NMF (ex. surse geografic
urea) pentru epiderm. rare.
– formele farmaceutice
mai ocluzive sunt mai
benefice, deși au un
procentaj de apă mai
scăzut!
Ridurile de Doar toxina botulinică Unele firme au
mimică poate diminua relieful propus diverse
facială lor alte „toxine”, ce
fac mai mult rău
decât bine.
128

Totuși, aceste concepte, așa cum sunt ele

promovate de advertising, cel puțin, nu fac vreun rău
Page
pielii, ci doar trimit consumatorul pe calea mai lungă
înspre vindecare.
Ceea ce persistă însă, sunt unele mituri în
industria frumuseții, adânc intrate în mentalul colectiv,
care, deși au fost parțial prezentate în această carte,
merită fie clarificate aici.
Mit în dermatocosmetologie Explicația sa
Astăzi, fondurile de ten
Potențialul de adversitate al moderne sunt mai degrabă
produselor de cosmetică paste (ca formă
decorativă (machiaj), despre farmaceutică), cu un bun
care vechile idei susțineau că efect (secundar) de ecran
acestea obstrucționează porii, solar (grație pulberilor sale)
sunt comedogene și au și eventual îmbogățite cu
toxicitate. vitamina E.
Uleiurile esențiale sunt Exagerarea se bazează pe
prezentate ca fiind „panacee dorința consumatorului de a
universale”. rezolva un prejudiciu estetic,
printr-un avantaj psihologic
și olfactiv.
Concepția privind rolul major În cazul unui dezechilibru
al stresului în generarea hormonal (sindrom de
alopeciei feminine (tendinața virilism), rezolvarea acestuia
de cădere a părului), ca urmare aduce un beneficiu și pentru
a refuzului pacientelor de a alte fenomene (cutanate sau
accepta (în subconștientul lor) extra-cutanate) de însoțire.
un posibil dezechilibru
hormonal.
129

Falsul concept al slăbirii în În realitate, doar transpirația

greutate prin transirație sau rezultată din efortul fizic
saună. (sport) ar avea un astfel de
Page

efect, ceea ce am explicat


Mitul de dată recentă al
detoxifierii, sau al așa-
numitelor programe DETOX.
într-un capitol aparte.
Organismul uman are
mecanisme fiziologice,
homeostazice, de detoxifiere,
ce se derulează de la sine.

Mitul toxicității intervenției Advertisingul agresiv la

Botox, din moment ce aceasta
folosește „toxina botulinică”.
substanțele cosmetice botox–
like nu vorbește despre
numărul limitat de unități
internaționale folosite în
terapia Botox, și nici despre
utilitatea terapeutică a acestui
produs medicamentos (de
exemplu în hiperhidroză,
torticolis, strabism), care
datează cu mult înaintea
medicinii estetice.

Acest joc de strategie practicat cotidian, între

departamentele de marketing ale producătorilor de
cosmetice și mentalul colectiv, nu ar fi fost posibil dacă
artizanii publicității nu ar fi știut să facă un slalom uriaș
printre jaloanele legislative.
Unele expresii înscrise pe produs au menirea să ne
atragă atenția, să inducă o conotație pozitivă pentru
client, chiar dacă, în esență, clișeele respective nu enunță
nimic relevant. În acest sens, în baza experienței
130

personale, am divizat astfel de sintagme în 3 categorii:

(1) Promisiuni fără suport dovedit:
Page
 i. „Produs testat dermatologic”, dar nu se
precizează care este rezultatul testării.
ii. „Lifting fără bisturiu”, când se știe clar că
liftingul este, prin excelență, o intervenție
chirurgicală ce elimină un fragment de piele,
din excedentul tegumentar rezultat prin
laxitatea instalată cu trecerea anilor.
iii. „Îți ia grija ridurilor de pe cap”. Preocuparea
pentru riduri este o opțiune personală, o poți
avea, sau nu.
(2) Evidențe fără nicio relevanță:
i. „Acest ulei vegetal nu conține colesterol”. În
fond, niciun ulei vegetal nu conține
colesterol; regnul vegetal nu sintetizează
această substanță.
ii. „8 din 10 femei cunosc produsele noastre!”
Se știe că notorietatea nu este o condiție
obligatorie a calității.
iii. „Suntem prezenți în peste 100 de țări” este
de fapt doar o dovadă a extinderii
multinaționale. Uneori însă, nu calitatea a
stat la baza extinderii unui brand, ci prețul
fără concurență.
(3) Interogații care pot induce conotația negativă
asupra concurenței.
131

„if the filler is a killer?” a fost un exemplu de

manual al publicității agresive. Ideea potrivit
Page

căreia injecția de umplere a ridurilor (filler-

 ul) ar putea fi un „ucigaș”, era în măsură să
pună în cumpănă consumatorul de servicii de
medicină estetică, și să îl atragă spre varianta
cosmetică, non-invazivă. Pus sub formă de
interogație, un astfel de enunț nu poate fi
atacat juridic. Nu este o afirmație!

Poate că acum v-am convins să fiți mai atente la

mesajul ascuns în spatele publicității, „pentru că
meriți!”.

132
Page
12. Podoaba capilară spune multe
„Nu te necăji, părul crește!” este sintagma repetată
la nesfârșit, în mod consolator, de către urmașii lui
Figaro, atunci când au exagerat cu foarfecele. La fel de
frecvent însă, ne răsună în memoria auditivă și strigătul
disperat al domnițelor atente la detalii „vai, îmi cade
părul!”
Din fericire, ambele afirmații sunt adevărate. În
condiții de normalitate, părul și crește și cade, cu alte
cuvinte se regenerează rapid și complet. Pare că
afirmația aceasta am făcut-o și despre epiderm, punându-
l pe acesta piedestal, ca fiind țesutul ce se poate
autoregenera complet, identic și rapid, întreaga viață.
Acum, revin cu aceeași afirmație și pentru podoaba
capilară? Da. Pentru că și în acest caz vorbim de același
tip tisular, în fapt foliculul pilos (unitatea anatomică ce
generează firul de păr) este o anexă a epidermului.
Foliculul pilos (unitatea care generează firul de
păr) parcurge trei etape succesive, prin care închide un
ciclu de autorefacere completă. Prin diagrama de mai jos
am încercat să explic că această buclă biologică se
perpetuează, dar numai în condiții fiziologice. Unii
factori extrinseci sau intrinseci pot întrerupe
133

continuitatea sa.
Voi explica acum care este situația fiziologică.
Page
 În primul rând, vreau să subliniez faptul că ciclul
prezentat aici, atât ca durată în timp, cât și ca procentaje
de partajare a etapelor evolutive, este valabil pentru
pilozitatea de pe scalp. În realitate, părul de pe corp ori
cel de pe față deține un cu totalmente alt ciclu de viață și
un alt răspuns la stimularea hormonală.
Confuzia apare dintr-o aceeași denumire în limba
română: păr/fir de păr. Vă veți mira dacă vă voi semnala
un fapt banal, cunoscut probabil de mulți dintre voi, dar
nebăgat în seamă: în limbile fraceză și italiană avem
termeni diferiți pentru aceste două entități anatomice:
poil (pelo), și respectiv ceveux (capello). Nu întâmplător.
Cele două tipuri de organe pilosebacee (le spunem astfel
pentru că au și glanda sebacee înclusă în complexul lor
funcțional) au o coordonare hormonală (a hormonului
masculinității) exact opusă. Așadar, în timp ce pentru
pilozitatea de pe scalp testosteronul diminuă faza de
creștere (faza anagenă), pentru restul pilozității (față și
corp), același hormon o prelungește.
Plecând de la această realitate fiziologică, vom
înțelege de ce excesul androgenic (indiferent de sex,
bărbați sau femei) va duce la o tendință de cădere a
podoabei capilare, dar totodată la un exces al pilozității
corporale (sau faciale), tendință numită hirsutism, în
cazul sexului feminin.
134
Page
 Stadiul catagen Stadiul
(de cădere) anagen
13% dintre 3 - 6 ani
folicului 85% din
foliculii piloși

Stadiul catagen
3 săptămâni
1% dintre foliculi

Imaginea exprimă schematic ciclul pilar, cu durată

totală de circa 6 ani.

Faza anagenă reprezintă etapa de creștere a

părului, grație căreia părul are o viteză (relativ constantă)
de creștere, între 0,2 – 0,5 mm pe zi, altfel spus, de
aproximativ 1 cm pe lună. Cea mai mare parte dintre
135

foliculii noștri piloși de află, la un anumit moment dat, în

această fază, mai precis 85% din totalitatea lor.
Page
 Faza catagenă (sau stadiul de tranziție) este o
etapa intermediară, în care procesele biochimice și
sintezele din acel folicul pilos încetinesc.
Faza telogenă este stadiul în care foliculul pilos
încetează a mai avea activitate metabolică, iar firul de
păr cade. Circa 13% din totalitatea foliculilor piloși, la
un anumit moment dat, este surprins în această fază, ceea
ce explică de ce un număr semnificativ de fire de păr pot
să se piardă zilnic. După 1-3 săptămâni, urmează ca
acest folicul să se „trezească” din faza telogenă,
dormindă, și să redevină folicul anagen. Întreg ciclul
pilar asigură procesul normal de regenerare, de reînnoire
a pilozității noastre.
Acum înțelegem că orice factor care stopează
pasajul din stadiul telogen în cel anagen, va pune bazele
căderii părului, condiție denumită alopecie.
Alopecia cunoaște numeroase cauze, între care:
predispoziţia genetică, stresul, expunerea excesivă la
radiaţii X sau la diverse noxe, tulburări de nutriţie sau de
vascularizaţie (bulbul foliculului pilos trebuie a fi hrănit
din capilarele sanguine ce se deschid la baza sa), unele
avitaminoze (în special B12, vitamină ce asigură
diviziunea celulară), posibile infestaţii cu paraziţi şi
ciuperci (generând o alopecie în insule), unele
136

medicamente (tratament citostatic, în primul rând),

diverse infecții acute și cronice ce afectează
Page

metabolismul general al organismului, diabetul zaharat,

boli metabolice și sarcina (alopecia de sarcină fiind
tranzitorie). Am lăsat în mod intenționat la final cauza
cea mai frecventă, dar și cea mai puțin invocată între
acuzele sexului frumos: cauza androgenică.
Dacă pentru bărbați pierderea părului capilar este
un semn de bărbăție (hiperandrogenismul, așa cum am
arătat anterior, grăbește faza anagenă pe trup și o
diminuează pe scalp), pentru femei alopecia
androgencică este o circumstanță ce nu-și găsește
acceptare în subconștient. Din acest motiv, femeile vor
arăta cu degetul înspre inamicul public numărul unu al
societății actuale: stresul.
În cazul bărbaților, alopecia androgenică are trei
tipare de tablou clinic: (1) dinspre frunte (cele două
golfuri frontale), (2) dinspre vertex (creștertul capului,
unde firele de păr se inseră în vertij), (3) combinația
celor două. Oricare ar fi situația sau gradul de avansare
al alopeciei, întotdeauna va rămâne în zona scalpului
posterior (zona occipitală) o „coroană” restantă de păr.
Aceasta este zona de scalp androgen-independentă, de
unde chirurgul estetician recoltează foliculi piloși pentru
a realiza implantul de păr.
La femeie, tabloul clinic diferă puțin; alopecia
137

androgenică ia o formă difuză, mai pregnantă pe

creștetul capului. Dacă și alte semne de virilism se
Page

asociază (tendința la hirsutism, seborre sau/și acnee), nu

are rost să incriminăm (ca de fiecare dată) stresul. Cauza
este internă și probabil vorbim despre cea mai frecventă
endocrinopatie... atât de frecventă, încât este luată drept
variantă de normalitate.
Așadar, asistăm la o discrepanță între factorul
etiologic, cauzator (cel hormonal) și accepțiunea publică
(factorul stres).
Vestea bună vine dinspre industria și cercetarea
cosmetologică. Astăzi, nici nu mai este „la modă” să
tratăm alopecia cu blocanți hormonali. Bărbații ar
respinge din start această strategie terapeutică, iar în
cazul femeilor, doar consultul medical de specialitate ar
putea să încline balanța înspre tratamentul cu agenți anti-
androgenici. Așadar, trendul actual se îndreaptă înspre
găsirea (inovarea) de ingrediente dermo-cosmetice de
tipul factorilor de creștere, pentru simplul fapt, că
INDIFERENT care ar fi cauza princeps (nutritivă,
hormonală, stres, infecție etc.), calea finală comună de
rezolvare a problemei este aceeași. În orice etapă, ciclu
pilar poate fi repornit grație factorilor de creștere
(citokine).
138
Page
 Conceptul de introducere a factorilor de creștere
între activele valoroase antialopeciante nu a eliminat de
pe piața farmaceutică celelalte mijloace de cură.

Fără a promova vreun brand sau altul, tabelul

următor sistematizează activele antialopeciante, după
modul lor de acțiune.

139
Page
Substanță Mod de acțiune Exemple de pro-
activă duse dermatocos-
metice
Minoxidil Un medicament folosit Hairgrow® (2% la
inițial ca femei, 5% la bărbați),
Alopexy®,
antihipertensiv, care Regain®
din întâmplare, a pus în Lanoten ®,
evidență creșterea Alastil®
părului de pe scalp.
Prelungește faza
anagenă.
Vitamine din Aport de nutrimente Revalid®
complexul B, pentru sinteza Klorane®, Revisan®,
aminoacizi cu proteinelor din păr, în Forcapil® (adm. orală)
sulf special a keratinei
Zinc Antiandrogenic Revalid®
Cafeina Îmbunătățește Rețete magistrale
circulația capilară, Revalid hair tonic®
deci, nutriția părului
Chinina Stimulează pasajul Klorane®
glucozei în celule.
Factor energogen.
Factori Promovează trecerea în Crescina®,
(citokine) de faza anagenă Foltene®
creștere (parcurgerea tuturor Ducrey - Neoptide®
140

fazelor).
Extractul de Antiandrogenic de Intensive hair therapy®
Page

Saw palmetto origine vegetală.

 N-aș dori să pun punct acestui capitol, fără a
spune câte ceva despre șampoane. Ce caracteristici
tehnice trebuie să căutăm la șampoane, pentru a ne
asigura că ele nu vor dăuna părului? În cele ce urmează
voi enumera aceste criterii de calitate:

– să nu fie intens alcaline, deoarece alcalinitatea ar

putea distruge echilibrul de pH al părului;
– să nu prezinte un efect degresant prea energic, fiindcă
astfel, șampoanele în cauză vor stimula – în mod
compensator – supra-secreţia sebacee ;
– să nu irite pielea capului – același epiderm keratinizat
despre care am vorbit în cadrul primului capitol;
– să producă o spumă eficientă, capabilă să antreneze
impurităţile (praf, celule moarte, sebum);
– să nu modifice echilibrul electrostatic al moleculelor
de keratină, pentru a nu degrada cuticula (învelișul
protector al tijei părului);
– să conţină substanţe active nutritive ce au o masă
moleculară suficient de mică pentru a putea penetra
părul;
– să conţină surfactant de tipul laurilsulfat de sodiu nu
mai mult de 10-15 %, pentru a nu genera efecte
adverse și o descuamație excesivă.
141
Page
 Structura de bază a unui şampon este prezentată
în tabelul următor :
Proporţie Ingredient Rol

1–3% Conservant Stabilitate

microbiologică
Colorant Acceptanţă
senzorială
Parfum Acceptanţă
senzorială
0 – 10 % Substanțe Vâscozitate
auxiliare
10 – 15 % Surfactant de Agent de curăţire
bază
3–5% Co-surfactant Agent de curăţire
q.s. 100 % Apă Fluiditate
142
Page
 De la această structură de bază, diverse alte tipuri
specifice de şampoane pot avea în plus unele substanţe
active, corespunzătoare scopului urmărit.
Tip de păr Obiectivele Ingrediente utilizate
urmărite în acest scop
de şampon
Păr gras Sebocorecţie Zinc, sulfura şi disulfura
de seleniu, extract de
Sabal serulata (Saw
Palmetto), extract de
hamamelis
Păr uscat / Nutriţie, Aminoacizi utili pentru
degradat hidratare, sinteza de keratină,
refacerea (bio)ceramide, vitaminele
integrităţii B şi E, extracte naturale
cuticulei de: jojoba, mango,
papaya, măslin, etc.
Păr vopsit Grad mic de Acid citric, acid lactic,
sau păr cu tensioactivitate acizi de fructe şi
ondulaţie pentru ingredientele destinate
permanentă preservarea părului uscat / degradat.
(realizată cu culorii, uşor acid
acid pentru a
tioglicolic) neutraliza
resturile de
amoniac din
vopsea, refacerea
143

cuticulei
distruse.
Page
Păr cu Sistarea Ketoconazol şi
pitiriazis descuamaţiei şi fenticonazol 2%,
simplu oprirea micozei extract de urzică.
(descuama-
ţie
furfuracee
uscată)
Piele Tensioactivitate Vitaminele A, E,
sensibilă mică, acţiune extracte de muşeţel, ovăz.
calmantă şi
epitelizantă

144
Page
În loc de concluzii
În paginile acestei cărți am încercat să răspund,
printre rânduri, celor mai frecvente dileme ale
consumatorilor de produse cosmetice, mai cu seamă a
celor atenți la detalii și interesați de preservarea calității
pielii. Fără a avea pretenția că am epuizat subiectele din
domeniu și nici că dețin adevărul absolut, am încercat să
fac puțină lumină într-o materie care, prin excelență,
vrând-nevrând, tinde a fi comercială.
Este posibil că v-am spus lucruri ce vă erau
cunoscute, dar și noțiuni ce erau neclare. Una peste alta,
piesele de puzzle ale noțiunilor dumneavoastră sunt
acum mult mai aproape de imaginea ce se dorea a fi
construită.
Chiar în momentele în care lucram la această carte,
lumea știrilor a fost zguduită de diverse scandaluri din
domeniul de beauty. Ulterior, o aparte a presei a învinuit
unele vedete din show-biz, autointituate influenceri,
pentru că formulează opinii despre unele produse
cosmetice, și astfel induc consumatorului un anumit
comportament.
Nu. Nu vedetele au greșit, nici nu au exagerat!
Poate că adevărații specialiști din domeniu au
145

greșit, preferând să facă un pas înapoi și să evite

polemicile, sau acuzele de parti-pris.
Page
 Nu e tocmai ușor să vorbești despre produsele
cosmetice fără a exemplifica denumiri de branduri, de
producători, de laboratoare. Este exact ceea ce am
încercat eu să fac în paginile acestei cărți, folosind un
limbaj (sper!) accesibil. Este de fapt, ceea ce fac de peste
20 de ani cu studenții Facultății de Farmacie din
Timișoara, cu masteranzii în domeniul cosmetologiei, cu
viitorii asistenți de farmacie și cu farmaciștii practicieni.
De fiecare dată, în funcție de auditoriu și cititori, încerc
să îmi modulez limbajul, mai tehnic sau mai literar.

Feedbeck-ul pe care îl voi primi în urma acestei

cărți mă va mobiliza să răspund și altor dileme, care se
vor ivi. Nici cercetarea în cosmetică un va sta pe loc.
Așa că… pe curând,
Prof. Univ. Dr. Anca Dragomirescu

146
Page
 Bibliografie selectivă

1. Dragomirescu, A., Eléments de

dermatopharmacie-cosmétologie, Timişoara,
Editura Brumar, 2013.
2. Dragomirescu, A., Dermatocosmetologie cu
profil farmaceutic, Timişoara, Editura Brumar,
2018.
3. Dragomirescu, A., Cosmeceuticele – substanțe
active în formulările cosmetice, Timişoara,
Editura Victor Babeş, 2019.
4. Dragomirescu, A., Andrei, F., Consilierea
farmaceutică în probleme de dermatofarmacie şi
cosmetologie-dermatofarmacie, Vol. I.,
Timişoara Editura Victor Babeş, 2015.
5. Dragomirescu, A., Andrei F., Consilierea
farmaceutică în probleme de dermatofarmacie şi
cosmetologie, Vol. II., Timişoara, Editura Victor
Babeş, 2016.
6. Martini, Marie-Claude, Introduction à la
dermatopharmacie et à la cosmétologie, Edition
Lavoisier, 2006.
7. Barel, André O., Paye, Marc, Maibach, Howard
I., Handbook of Cosmetic Science and
Technology, Marcel Dekker Inc., 2001.
8. Pons-Giraud, Annik, Les cosmétiques et la peau,
147

Éditions du Rocher, 1997.

Page