CONSERVAREA COMUNITĂŢILOR

BIOLOGICE ÎN ARII PROTEJATE

1
 Cuprins

Argument …………………………………….……………………………….pag.3
Capitolul 1-Conservarea biodiversităţii ……………………………………pag.5
1.1. Degradarea mediului natural ……………………………………………pag.5
1.2. Măsuri pentru conservarea biodiversităţii ………………………………pag.6
1.3. Conservarea ,,in situ” ………………………………………………….pag.6
1.3.1. Rezervaţiile naturale (ariile protejate) ………………………pag.7
1.3.2. Conservarea „in situ" în România ………………….……….pag.8
Capitolul 2- Arii protejate din judeţul Argeş ……………………………..pag.9
2.1. Rezervaţia ,, Lunca cu Narcise”- Negraşi ………………………………..pag.9
2.2. Rezervaţia ,, Granitul de la Albeşti ……………………………………..pag.10
2.3. Rezervaţia ,, Calcarul numulitic de la Albeşti” ………………..………..pag.11
2.4. Rezervaţia ,, Punctul fosilifer Marlauz-Suslăneşti” ……………………..pag.12
2.5. Valea Vâlsanului- Albeşti de Muscel …………………………….…….pag.13
2.6. Parcul dendrologic Mihăeşti (Arboretum Mihăeşti) …………………….pag.14
2.7. Parcul naţional „Piatra Craiului” ……………………………………….pag.17
2.7.1. Istoricul parcului ..................................................................pag.17
2.7.2. Localizarea parcului ..............................................................pag.17
Capitolul 3- Ziua Internaţională a biodiversităţii ………………………pag.19
Concluzii ……………………………….……………………………….….pag.21
Bibliografie …………………………………………………………………pag.22

2
 Argument

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi

imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi
securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.
Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în iunie
1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, prin biodiversitate înţelegem varietatea
de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a
ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care
acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor.
Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le
oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente,
combustibil, fibre şi medicamente.
Conservarea biodiversităţii reprezintă,în perioada actuală,una dintre problemele importante la
nivel internaţional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversităţii, la nivel de
ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută, din cauza
intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menţinerea biodiversităţii este
necesară, nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare, deoarece
ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, garantează regenerarea resurselor biologice şi
menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii.
Studiul biodiversităţii s-a realizat de-a lungul anilor în mai multe etape. La sfârşitul anilor
60’se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate, endemice sau
rare (Liste Roşii). În acea perioadă,a fost semnată Convenţia referitoare la comerţul internaţional
cu specii periclitate (CITES). În anii 80’, studiul s-a extins de la nivel local, la nivel regional. Tot
în decursul acestor ani, este recunoscută importanţa economică a plantelor şi animalelor.
Anii 90’ sunt caracterizaţi de dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversităţii.
Începutul acestui deceniu s-a caracterizat prin două evenimente importante: înfiinţarea Fondului
Global de Mediu, în cadrul Naţiunilor Unite, şi Summit-ul de la Rio de Janeiro,din 1992. Mediul
natural al Europei este deosebit de bogat, deţinând, printre altele, un mare număr de ecosisteme
şi habitate. În România a existat, dintotdeauna, un interes socio-economic pentru conservarea
diversităţii biologice valoroase, interes iniţiat şi susţinut de diverşi specialişti. Conservarea şi
protecţia naturii se realizează, în special, prin declararea şi constituirea, la nivel naţional, a unei
reţele de arii protejate de diferite categorii. Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice,

3
România se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice, atât la nivelul ecosistemelor şi
speciilor, cât şi la nivel genetic.
Pana nu demult solul, apa si aerul erau considerate cele mai importante resurse naturale
ale Terrei. Si intr-adevar aceste trei resurse naturale sunt hotaratoare pentru existenta vietii. Dar
tot viata arata ca, existenta ei este conditionata si de o a patra resursa, tot atat de importanta ca si
celelalte trei, si anume: biodiversitatea, care reprezinta totalitatea vietuitoarelor Terrei - plante si
animale - si relatiile de interdependenta dintre ele si mediul natural. Importanta fundamentala a
biodiversitatii consta in faptul ca ea ofera bunuri si servicii, fara de care omenirea nu ar putea
exista. Se recunoaste ca biodiversitatea este esentiala in securitatea alimentara.
Conform Conventiei asupra Diversitatii Biologice adoptata la Rio de Janeiro in 1992,
biodiversitatea este definita ca fiind „variabilitatea organismelor vii de toate originile, intelegand
toate ecosistemele terestre, marine si alte ecosisteme acvatice si complexele ecologice din care
ele fac parte. Acestea cuprind diversitatea din sanul speciilor si intre specii, precum si cea dintre
ecosisteme". Intr-o formulare mai sintetica, biodiversitatea reprezinta gama genelor,
microorganismelor si ecosistemelor de pe Terra. Privita din punct de vedere molecular,
biodiversitatea poate fi definita ca totalitatea structurilor de ADN §i ARN, ale materiei vii,
specified organismelor ecosistemelor de pe Terra.
Desi termenul biodiversitate este de mult cunoscut, sensul si implicatiile sale au devenit
insa mai bine conturate si intelese odata cu aparitia unor semnale mai evidente ale degradarii
mediului natural, in care biodiversitatea reprezinta componenta esentiala.
Termenul folosit in sensul sau actual a aparut in literatura de specialitate la mijlocul
anilor '80, dupa care, in anii care au urmat a cunoscut o puternica consacrare. Conceptul pare
simplu, totusi el ramane mai putin familiar marelui public. Este adevarat ca domeniul pe care il
acopera este foarte vast si complex, incat si pentru unii specialists, in anumite privinte ramane o
„Terra incognita". Exista aprecierea, poate putin fortata, ca stiinta cunoaste mai bine stelele de pe
cer decat vietuitoarele de pe Pamant. Asa se explica de ce pana in prezent au fost inventariate si
denumite stiintific numai 1,7 milioane de specii, desi exista convingerea ca numarul lor este cu
mult mai mare, in jurul a 10-12.000.000 de specii.
În lucrarea de faţă am pus în evidenţă o serie din frumuseţile nebănuite ale principalelor
arii protejate din judeţul Argeş, precum şi o serie de măsuri ce se impun pentru conservarea
biodiversităţii.

4
 Capitolul 1
Conservarea biodiversităţii

1.1. Degradarea mediului natural

Pierderile provocate de eroziunea biodiversitatii sunt atat de mari, iar consecintele sunt
atat de importante, incat, conservarea biodiversitatii a devenit, sau ar trebui sa devina, una din
cele mai urgente si importante probleme ale omenirii. Este interesant faptul ca, desi omenirea isi
da seama si recunoaste pierderile de resurse biologice si mai ales consecintele lor, totusi nu se
dovedeste destul de hotarat pentru a le infrunta. Asa se explica de ce degradarea mediului natural
continua, iar masurile asteptate nu se intrevad in raport cu urgentele. Daca comunitatea
internationala, nationala si locala si daca fiecare locuitor al Terrei nu vor actiona cu
promptitudine, in urmatorii 30 de ani, 70% din suprafata Pamantului va fi serios afectata ca
urmare a distrugerilor facute de om.
Numeroase specii de pasari si mamifere vor disparea sau o treime din fondul piscicol
mondial se va epuiza ca urmare a superexploatarii, iar concentratia de bioxid de carbon s-ar
putea dubla pana in 2050. Numarul persoanelor afectate de schimbarile climatice a crescut in
ultimii 10 ani de la 147 milioane la 211 milioane. Fata de 1972, in prezent exista 2,2 miliarde de
oameni in plus de hranit, la care se vor adauga in viitorii 30 de ani, alte doua miliarde. In jur de
40% din suprafata Planetei duce lipsa de apa potabila, iar peste 30 de ani aceasta propose se va
mari la 50%. In partile estice ale Asiei deja aceasta propose atinge 90%. 15% din suprafata
Pamantului este degradata ca urmare a activitatii umane. Degradarea solului se datoreaza in
proportie de 35% pasunatului excesiv, 30% despaduririlor si 27% agriculturii (diferenta apartine
altor factori); jumatate din cursurile de apa ale Planetei sunt serios poluate si in curs de secatuire.
60% din cele 227 cursuri de apa socotite cele mai mari din lume s-au schimbat cursul ca urmare
a constructiei de baraje si alte lucrari hidrotehnice. 90% din consumul mondial revine unei
cincimi a populatiei lumii care traieste in tarile dezvoltate. Aproape 4 miliarde de oameni, adica
doua treimi din populatia mondiala, traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi.
Aceasta este situatia actuala a mediului natural, in care se integreaza si biodiversitatea,
scotand-o in evidenta cu scopul de a se intelege mai bine, de ce se impune cu atata insistenta si
urgenta conservarea diversitatii biologice. Biodiversitatea nu este suspendata undeva in afara
mediului natural, ea exista in interiorul lui, intr-o stransa interdependenta cu toti factorii de

5
mediu. Fara echivoc, pierderea oricarui habitat duce inevitabil la pierderea tuturor formelor de
viata ce le-a adapostit.

1.2. Măsuri pentru conservarea biodiversităţii

Conservarea biodiversitatii prezinta nu numai o importanta deosebita, dar si serioase
dificultati in realizarea ei, generate de complexitatea aspectelor care caracterizeaza insasi
biodiversitatea, fiind in discutie numeroasele structuri care o alcatuiesc, fiecare cu
particularitatile ei biologice, fiziologice si comportamentale, de cerintele specifice ale conditiilor
de conservare, de necesitatea unor masuri speciale de organizare si management, a unor investitii
specifice de infrastructure etc. SJ toate acestea, datorita faptului ca intre vietuitoarele ce trebuie
conservate, exista mari diferente in ceea ce priveste cerintele de mediu. Una este sa conservi
seminte intr-o banca de gene si alta este sa protejezi o rezervatie naturala. Sau, unele sunt
conditiile de conservare a plantelor cu inmultire vegetativa si altele sunt cele necesare
conservarii plantelor cu inmultire sexuata. Diferentele de conditii devin si mai transante cand e
vorba de conservarea speciilor in mediul acvatic si in cel terestru. Cu totul diferite sunt cerintele
de mediu pentru protejarea, spre exemplu a ursului Panda si cele pentru conservarea balenei
albastre. Aceste aspecte im-pun o cunoastere temeinica a biologiei si ecologiei speciilor de
plante si animale, pentru ca operatiunile de conservare sa se desfasoare in cunostinta de cauza.
Am dat aceste exemple pentru a scoate in evidenta complexitatea aspectelor si dificultatile ce le
ridica conservarea biodiversitatii, responsabilitatea si profesionalismul de care trebuie sa dea
dovada cei ce conduc destinele acestei nobile misiuni.

1.3. Conservarea ,,in situ”

Aceasta metoda de conservare consta in mentinerea plantelor sau animalelor in habitatele
lor naturale, in care s-au format si evoluat. Marele avantaj al acestui tip de conservare este ca el
permite viefuitoarelor sa-si urmeze evolutia, in conditiile naturale in care s-au format si
dezvoltat. Ele sunt puse in situatia sa co-evolueze cu bolile, daunatorii si cu conditiile de stres ale
mediului din zona respective.
Inca din epoca lui Aristotel, oamenii se interesau de viata plantelor si animalelor. In
prezent, cu toata evolutia cunoasterii umane, suntem inca departe de a finaliza inventarul tuturor
vietuitoarelor. De fapt viata in ansamblul sau este atat de complexa si de variata, incat exista
parerea ca niciodata taxonomistii si cercetatorii nu vor ajunge la o finalitate din acest punct de
vedere. Este foarte dificil sa patrunzi in cele mai intime si mai fine forme de viata. Cu toate
acestea, biodiversitatea este supusa unui proces continuu de eroziune, incat mai multe forme de
viata dispar, decat reusesc oamenii de stiinta sa descopere si sa inventarieze. Ori aceasta

6
diversitate biologica este esentia insasi a vietii. Ecosistemele asigura tot evantaiul de bunuri si
servicii de mediu, care fac planeta noastra viabila. Biodiversitatea limiteaza insecuritatea
alimentara si constituie un important rezervor de gene pentru biotehnologi, indeosebi din
agricultura si medicina.
Totodata ar fi imprudent de a pune biodiversitatea „sub clopot". Ea este un domeniu
dinamic, care evolueaza si care integreaza si existenta umana. Pentru a o conserva intr-o maniera
durabila, trebuie antrenata o retea mondiala de rezervatii protejate, asociind populatiile locale la
conservarea lor.

1.3.1. Rezervaţiile naturale (ariile protejate)

Zonele protejate in rezervatii naturale reprezinta cele mai corespunzatoare forme de
conservare, intrucat ele asigura pastrarea ansamblului de unitarti ecologice - fauna, flora, sol, apa
etc. - insa si interactiunea dintre ele care intretine dinamica evolutiei. Pentru reusita conservarii
„in situ" trebuie avut in vedere ca acest demers nu se poate face excluzand omul. Dar pentru a-1
face partener in aceasta activitate el trebuie cointeresat, prin diferite mijloace.
Conform Convened privind biodiversitatea de la Rio (1992) „orice zona geografica delimitata,
bine organizata si administrata, in vederea conservarii unor zone naturale speciale, constituie o
zona protejata". Aceasta larga definitie acopera realitati variate. Uniunea Mondiala pentru Natura
(UICN), principala organizatie care se ocupa de ariile protejate, distinge sase zone care includ de
la rezervatii nelocuite (spre exemplu in Antartica) pana la nenumaratele parcuri naturale,
conduse de populatiile locale.
In total, pe intregul Mapamond exista mai mult de 30.000 de arii protejate, care se intind
pe 8,83% din suprafata globului. Cea mai mare parte din ele acopera mai putin de 10 km2,
alcatuite din „insulite" fragile, in mijlocul naturii, aservite nevoilor omului. In schimb, o patrime
din aceasta suprafata (8,3 milioane de km2), cu o valoare deosebita, in virtutea numeroaselor
instrumente internationale (Conventia de la Romsar asupra zonelor umede, 1971; Conventia
asupra patrimoniului mondial UNESCO, 1972; Statu-tul retelei mondiale de rezerve ale
biosferei, stabilit dupa 1976 de UNESCO; Directivele europene etc.) au un statut de conservare
special.
Cateva tipuri de ecosisteme sunt mai bine conservate decat altele, astfel: preeriile regiunilor
temperate si lacurile sunt mai modest conservate, in timp ce insulele si padurile tropicale sunt
mai bine luate in seama.
Bugetul alocat pentru conservarea anuala „in situ" este de sase milioane de dolari fata de
un necesar de 2,3 miliarde.

7
1.3.2. Conservarea „in situ" în România
Natura a fost foarte darnica cu Romania. Formele de relief variate (munti, dealuri, cam-pii,
ape, paduri etc.), conditiile climatice diferite, fauna si flora salbatica, bogata si variata, ofera
Romaniei un cadru natural cu frumuseti deosebite si un potential economic generos. Din pacate,
nu la acelasi nivel s-a situat Omul, care asa dupa cum sublinia Clubul Ecologic UNESCO „Pro
Natura", „spre deosebire de alte tari, Romania a dus mereu lipsa de un management
corespunzator pentru conservarea ariilor protejate". Merita de subliniat faptul ca in Romania,
populatiile de lupi, ursi, capre negre, rasi, se numara printre cele mai mari din Europa. In Carpati
mai exista habitate forestiere si alpine nealterate.
In anii '30 s-a infiintat in tara noastra Comisia Monumentelor Naturii, cu scopul de a
conserva ariile protejate. Dar din lipsa unor masuri adecvate de organizare, ariile protejate erau
un fel de muzee in aer liber, fara ghizi si fara paza. Totusi o oarecare protectie s-a realizat
datorita faptului ca rezervatiile erau greu accesibile.
Dupa 1990, odata cu marile transformari din tara noastra, lipsa unei legislatii co-
respunzatoare a favorizat braconierii si „intreprinzatorii" la mari abuzuri, furturi, distrugeri, care
au provocat si provoaca mari degradari ariilor protejate. Nici autoritatile statului nu s-au implicat
suficient in aceste probleme, probabil ca inaintea lor erau alte prioritati mult mai importante si
mai presante.
Odata cu candidatura Romaniei pentru integrarea in Uniunea Europeana, din necesitatea
armonizarii cu aquisul comunitar, a fost adoptata H.G.230/2003, prin care se stabilesc masuri
concrete de reorganizare a acestei activitati, delimitandu-se clar intinderea geografica a
rezervatiilor biosferei, a parcurilor naturale si a parcurilor nationale, acestea fiind incadrate in
categorii de management corespunzatoare . In acelasi document se detaliaza mecanismele de
constitute a administratulor celor 18 zone protejate, din care una a Rezervatiei Biosferei, 11
Parcuri Nationale si 6 Parcuri Naturale.

8
 Capitolul 2
Arii protejate din judeţul Argeş

2.1. Rezervaţia ,, Lunca cu Narcise”- Negraşi

Situată în lunca râului Dâmbovic. Este cea sudică staţiune din ţară cu narcise (Narcissus
poeticus L. Ssp:stellaris). Relict glaciar, apărut încă din Terţiar. S+a dezvolatat aici, când locul
era mlăştinos la suprafaţă. Narcisele de la Negraşi se deosebesc de cele de la Dumbrava Vadului
( com Şercaia, lângă Făgăraş), având tulpinile mai subţiri şi frunzele mai înguste, iar floarea are
o corolă cu marginile roşii şi culoarea gălbui-deschis. Aceste deosebiri sunt determinate de
compoziţia sololui şi de alţi factori ecologici, mediul din Lunca Dâmbovnicului fiind mai
luminos faţă de vad, unde este o dumbravă de stejari. Din cauza poziţiei sudice a negraşilor,
narcisele de aici înfloresc la sfârşitul lunii aprilie şi se menţin în floare apropae toată luna mai,
faţă de cele din Dumbrava Vadului, care sunt la apogeul înfloririi la 20 mai. Rezervaţia de la
negraşi este ocrotită pentru valoarea ştiinţifică deosebită a speciei şi pentru valoarea peisagistică
a covorului de narcise.

9
 2.2. Rezervaţia ,, Granitul de la Albeşti”
Situată în comuna Albeşti de Muscel, în apropierea municipiului Câmpulung Muscel,
înconjurat de un pâlc de pădure de foioase, pe dreapta unei râpe inierbată, la nord de cota 708. se
prezintă dezagregat, sub formă de blocuri cu dimensiuni de până la 2 m. Este o inversie de rocă
granitică, sub formă de blocuri, în mijlocul unor depozite sedimentare. Pe flancul sudic al
Munţilor Făgăraş şi al Munţilor Leaota se mai găsesc astfel de iviri granitice , pe suprafeţe mai
mari, dar greu accesibile. La Albeşti, prezenţa acestui granit se datorează unei puternice eroziuni,
care a îndepărtat învelişul rocilor eruptive.

10
 2.3. Rezervaţia ,, Calcarul numulitic de la Albeşti”
Situată în comuna Albeşti de Muscel. Calcarul extras din acestă carieră a fost folosit la
construirea unora dintre cele mai minunate monumente din ţară. Numeroase monumente istorice
din Câmpuluing, Curtea de Argeş, din alte localităţi din Muntenia, sunt clădite şi ornamentate cu
această frumoasă piatră. Se lucrează uşor cu dalta şi mulţi localnici au devenit maeştri în
cioplitul pietrei, fiind urmaşi ai mai multor generaţii ce s-au îndeletnicit cu cioplitul acestei roci.
Carierele din Albeşti de Muscel sunt cunoscute , cu certitudine duin anul 1300, deoarece piatra
de mormânt a lui laurenţiu de Longocampo este tăiată şi ornamentată în calcar de Albeşti.
În prezent, o zonă limitată este declarată rezervaţie ştiinţifică. Calacrul rezervaţiei are o
culoare alb-gălbuie, roşcată, vânătă, alburie şi este de vârstă eocenă. Conţine faună fosilă foarte
bogată: echinoderme, lamelibranhiate, anelide, moluşte, dinţi şi fanoane de rechin. Foarte
numeroase sunt fosilele de numuliţi ( ca nişte bănuţi mici) de unde şi numele de calcar numulitic.
S-au descoperit şi urme de crabi, care impresionează prin desenul dantelat. Acest calacar
reprezintă un adevărat tezaur ştiinţific, fiind depozit bentogen- litoral format într-o mare caldă, în
jurul unor insule sau în apropierea unui ţărm format din roci cristaline, roci pe care le întâlnim,
de altfel, în cuprinsul satului Albeşti.

11
 2.4. Rezervaţia ,, Punctul fosilifer Marlauz-Suslăneşti”

Situată pe valea râului Argeşel , în comuna Mioarele, sat Suslăneşti, punct numit Marlauz
pe dealul Hobaia.

Este renumită în ţară şi străinaătate prin bogăţia fosilelor de peşte(peste 29 de specii noi
pentru ştiinţă), urme de viermi, frunze de Salix etc. De fapt se păstrează numai impresiunile
acestora, perfect conservate în şisturile disodilice din acest ereal. Este de vârstă oligocenă.

12
 O caracteristică a tuturor peştilor fosili găsiţi în rezervaţie este aceea că toţo au gura larg
deschisă, consecinţă a morţii prin asfixie. În ţara noastră , peşti de felul celor descrişi la
Suslăneşti se mai găsesc la Piatra Neamţ

2.5. Valea Vâlsanului- Albeşti de Muscel

În bazinul râului Vâlsan a fost identificată o floră cu caracter endemic, cu unele specii
rare şi periclitate: Cirsium furiens, Dianthus tenuifolius, Hepatica transsilavnica, Silene dubia,
Thymus comosus. Dintre speciile rare pentru flora României , care au fost semnalate în această
zonă, amintim: Dianthus membranaceus, Ranunculus stevenii, Achillea crithmifolia, Eleocaris
carniolica.
Râul Vâlsan reprezintă singurul ecosistem dinţară şi din lume în care trăieşte specia de
peşte Romanichthys valsanicola(aspretele), relict terţiar al faunei României, specie cu valoare
deosebită pentru patrimoniul natural mondial. Această specie figurează pe Lista Roşie a Uniunii
Internaţionale pentru Conservarea Naturii la categoria speciilor în curs de dispariţie. Asigurarea
supravieţuirii acestui gen este necesară nu numai datorită rarităţii sale şi faptului că este
monument al naturii, dar şi pentru interesul pe care-l prezintă pentru lămurirea unor aspecte de
biogeografie şi evoluţie animală.

13
 Romanichthys valsanicola (aspretele)

2.6. Parcul dendrologic Mihăeşti (Arboretum Mihăeşti)

Amenajare dendrologică şi peisagistică de excepţie, operă a ilustrului iniţiator de
rezervaţii naturale naţionale ing.Iuliu Moldovan, al cărui bust este amplasat în zona centrală a
parcului. Lucrările de amenjare au început în perioada 1895-1901, iar în 1935 se crează partea
dendrologică.
Parcul are 65 ha. Aici vegetează specii arbustive şi arboricole de mare valoare ştiinţifică:
Chaenomeles japonica(gutuiul japonez), Picea pungens var.argentea (molidul argintiu), abies
cephalonica(brad grecesc), Abies grandis(bradul de California), Larix leptolepis(laricele
japonez), pseudotsuga taxifolia(duglas), Taxus baccata(tisa), Liriodendron tulipifera(arborele
lalea), Phellodendron amurense(arborele de plută) etc.
Localizare. Geografic, Arboretum-ul Mihăieşti este amplasat în interiorul Podişurilor
piemontane argeşene, dezvoltate între Olt şi Dâmboviţa, subdiviziuni ale podişului Getic din
Subcarpaţii Getici–Muscelele Argeşului şi Vâlcii.
Climă. Clima este temperat-continentală blândă, iernile nefiind aspre, iar verile
răcoroase. Este o zonă umbroasă, cu puţină umezeală .
Floră şi vegetaţie. Parcul are 65 ha. Arboretum-ul Mihăieşti constituie o valoroasă
colecţie de plante lemnoase, răşinoase şi foioase exotice şi indigene. Actul de naştere al
Arboretum-ului Mihăeşti – Muscel este datat la 1892 şi coincide cu venirea ilustrului silvicultor
Iuliu Moldovan ca şef al Ocolului Silvic Rădeşti. Puieţii de specii exotice au fost produşi în
pepiniera din interiorul parcului începând cu toamna anului 1893. Seminţele s-au importat din
14
Austria de la Innsbruk. O parte din puieţii speciilor autohtone au fost aduşi din pepinierele
Nucşoara, Sinaia şi Trivale.
Aici vegetează specii arbustive şi arboricole de mare valoare ştiinţifică: Chaenomeles
japonica(gutuiul japonez), Picea pungens var.argentea (molidul argintiu), abies cephalonica(brad
grecesc), Abies grandis(bradul de California), Larix leptolepis(laricele japonez), pseudotsuga
taxifolia(duglas), Taxus baccata(tisa), Liriodendron tulipifera(arborele lalea), Phellodendron
amurense(arborele de plută) etc.
Flora
Liriodendron tulipifera L. - Arbore lalea. Arbore de talie mare originar din America de Nord
unde ajunge la 40 - 50 m inaltime. Tulpina este dreapta, cilindrica, bine elagata cu scoarta gri
inchis. Coroana are forma ovoidala. Frunzele, in forma de lira, sunt mari de 7 - 12 cm lungime
au patru lobi dispusi simetric, doi cate doi. Pe fata au culoarea verde lucitor iar pe dos verzi
deschis sau verzi albastrui. Toamna se coloreaza in galben - auriu.
Florile, hermafrodite, sunt dispuse terminal, avand forma cu cele de lalea sau de crin (din
grecescul leirion = crin si dendron = arbore) galbene verzui sau galbene sulfurii cu pete oranj la
baza. Infloreste la sfarsitul lunii mai si in luna iunie. Fructele au forma de conuri alungite.

Molidul argintiu (picea pungens) este originar din emisfera nordică, fiind introdus la
noi ca plantă ornamentală pentru parcuri şi grădini, datorită coloraţiei frunzişului şi putînd fi
cultivat ca arbore izolat, grupuri în arboretă, garduri vii sau perdele.
Molidul argintiu se aseamănă cu bradul argintiu. Diferenţa între cei doi constă în faptul că
bradul are conuri drepte pe ramuri, pe cînd ale molidului sînt pendente (atîrnă). Ca şi bradul,
molidul argintiu are ramuri ce se întind spre orizontală, iar forma conică a coronamentului poate
ajunge pînă la 15 metri.

15
 Gutuiul japonez - Chaenomeles japonica: Familie: Rosaceae. Origine: China, Korea si
Japonia. Aspect si prezentare: Arbust viguros, ce poate ajunge la 1-2 m inaltime si creste de
obicei sub forma de tufa, cu ramuri dese si incurcate, imbracate in spini mici ascutiti si frunze
cazatoare, Japonica face parte, alaturi de alte doua specii - Catahyensis si Speciosa - din genul
Chaenomeles.

Fauna. Varietatea vegetaţiei a determinat existenţa unui însemnat număr de animale ca:,
vulpea, iepurele, veveriţa, hârciogul, şoarecele de câmp, popândăul, dihorul, viezurele etc. Pe
lângă printre care amintim şi o serie de păsări: privighetoarea, ciocârlia, vrabia, sticletele,
turturica, ciocănitoarea, coţofana, fazanul, etc.

16
 Plantaţiile din Arboretum-ul Mihăeşti, cuprind specii exotice şi indigene, răşinoase şi
foioase, care se experimentează sub formă de biogrupe sau plantaţii pilot, pot furniza importante
informaţii privind modul lor de aclimatizare şi dezvoltare în condiţiile stejăretului de luncă din
regiunea de dealuri, pe fondul căruia au fost instalate.În arboretum întâlnim specii care au
realizat performanţe remarcabile în creştere şi dezvoltare şi sunt valoroase din punct de vedere
economic şi ecologic.
Până în prezent nu s-au constatat ameninţări grave de natură antropică în acest ecosistem,
acesta având o serie de specii de arbori deosebit de valoroşi. Se pare că un pericol deosebit îl
constituie poluarea datorată emisiilor de la gazele de eşapament ale autovehiculelor, în
apropierea acestuia găsindu-se drumul naţional DN 73.

2.7. Parcul naţional „Piatra Craiului”

2.7.1. Istoricul parcului

Masivul Piatra Craiului a devenit rezervaţie naturală în 28 martie 1938 (Jurnalul
Consiliului de Miniştri nr. 645). Consiliul de Miniştri a luat această decizie "datorită caracterului
unic al masivului unde se găsesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia
transilvanica, Leontopodium alpinum,ca şi datorită frumuseţii peisajului".
În 1938, când rezervaţia naturală a fost înfiinţată, au fost luate în considerare numai 440
ha. În 1972, această suprafaţă a crescut la 900 ha, iar astăzi, zona de conservare specială acoperă
o suprafaţă de 4879ha, zona de parc naţional ocupând cca. 9894 ha. În 1952 (anul in care a fost
înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), în jur de 17.2% din suprafaţa
totală a masivului a fost luată în considerare pentru conservare.
În anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc naţional prin Ordinul 7 al Ministerului
Agriculturii de la acea vreme, alături de alte 12 parcuri din România.
Începând din anul anul 1999, odată cu demararea Proiectului Managementul Conservării
Biodiversităţii se constituie şi administraţia parcului.
Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului ca şi parc naţional este acela de a asigura
conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea şi încurajarea
turismului, conştientizarea şi educarea publicului în spiritul protejării naturii şi a valorilor sale.

2.7.2. Localizarea parcului

Parcul Naţional Piatra Craiului este situat în Carpaţii Meridionali incluzând Creasta
Pietrei Craiului, în totalitate şi spaţii din culoarele intramontane limitrofe, Rucăr-Bran si Rucăr-
Zărneşti. Parcul Naţional Piatra Craiului se extinde pe raza judeţelor Braşov şi Argeş, incluzând
17
suprafeţe aparţinând localităţilor Zărneşti, Moeciu (satele Măgura şi Peştera), Bran, Rucăr şi
Dâmbovicioara. PNPC se întinde între coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’
latitudine nordică şi 250 08’ 51.61’’ şi 250 21’ 57.21’’ longitudine estică. Suprafaţa totală a
Parcului Naţional Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha în jud. Braşov şi 6967 în
judeţul Argeş.
Masivul Piatra Craiului face parte din Carpaţii Meridionali, fiind situat la o distanţă de
cca. 30 de km. de Braşov, având la poale oraşul Zărneşti. La nord se învecinează cu depresiunea
Bârsei, la est se găseşte Culoarul Bran - Rucăr, la sud se află Depresiunea Dâmbovicioara. iar
spre vest se află Valea Dâmboviţei, Valea Tămaşului şi Valea Bârsei.
Altitudinea maximă este atinsă în vârful La Om (2238 m), iar una din caracteristicile
masivului o constituie diferenţa de nivel de peste 1000 m între culmea masivului şi depresiunile
învecinate. Creasta Pietrii Craiului se împarte în trei părţi: Piatra Craiului Mică – separată de
creasta principală prin Şaua Curmăturii, Piatra Craiului Mare – situată între Şaua Curmăturii şi
Şaua Funduri, fiind porţiunea cu cel mai pregnant aspect alpin şi Pietricica .

18
 Capitolul 3
Ziua Internaţională a biodiversităţii

În fiecare an, în data de 22 mai, se celebrează la nivel mondial Ziua Diversităţii

Biologice, în concordanţă cu hotărârea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite
(O.N.U.) care, la 20 decembrie 2000, a proclamat data adoptării Convenţiei pentru Diversitate
Biologică - 22 mai.
În anul 1992, la Rio de Janeiro - Brazilia, Conferinţa Naţiunilor Unite a adoptat
Convenţia asupra diversităţii biologice, ratificată de Parlamentul României, prin Legea nr.
58/1994. Obiectivul central al Convenţiei este conservarea biodiversităţii, suportul şi garanţia
dezvoltării durabile a sistemului economic şi social. Prin biodiversitate se înţelege varietatea
formelor de viaţă din ecosistemele terestre şi acvatice şi dintre complexele ecologice din care fac
parte.
Pierderea biodiversităţii este la fel de importantă ca modificările climaterice -
modificările climaterice şi pierderea biodiversităţii aflându-se în strânsă legătură. În acest sens
sunt urgent necesare eforturi coordonate şi intense pentru oprirea acestei tendinţe, în special
având în vedere scurtul timp rămas pentru îndeplinirea angajamentelor pentru 2010. În
conformitate cu evaluarea ecosistemelor pentru mileniu realizată de O.N.U. în 2005, de la
începutul anilor 1960 s-a produs un declin în 2/3 din ecosisteme.

Transformarea profundă a mediului înconjurător şi acumularea în timp a unor stări de

degradare a acestuia au condus la eroziunea şi sărăcirea biodiversităţii, cu efect pe termen lung
19
pentru natură: distrugerea multor păduri, reducerea efectivelor populaţiilor sălbatice şi a
genofondului lor, creşterea ratei, vitezei de extincţie a speciilor, care a depăşit cu mult rata
procesului natural de formare a noi specii. În acelaşi timp, s-a exercitat o presiune selectivă
asupra speciilor, fiind favorizate cele utile direct populaţiei umane, ceea ce a determinat
modificarea structurii ecosistemelor şi le-a influenţat evoluţia.
Eroziunea biodiversităţii este un fenomen global, care nu poate fi mascat. Ea este
influenţată de creşterea exponenţială demografică şi de formele şi ritmul dezvoltării sistemelor
socio-economice. Abordarea ei la nivel global este însă subminată de decalajele şi inechităţile
economice şi sociale existente în lume, care împiedică implementarea Convenţiei asupra
biodiversităţii. Convenţia pentru conservarea biodiversităţii de la Rio de Janeiro (1992) a
promovat o serie de principii bazate pe valenţa economică, socială, ecologică, genetică,
ştiinţifică, culturală, estetică şi recreativă a biodiversităţii şi a recunoscut dreptul suveran al
fiecărei naţiuni de a ocroti şi conserva speciile existente în propria ţară şi de a-şi stabili reţeaua
de arii protejate.
Eficienţa măsurilor de conservare este periclitată de unele procese şi fenomene globale,
practic ieşite de sub control: ploile acide, efectul de seră, diminuarea startului de ozon,
eutrofizarea apelor, nitrificarea şi acidifierea solurilor, deşertificarea. Biodiversitatea joacă un rol
esenţial în susţinerea vieţii şi a mijloacelor de existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a
bunăstării oamenilor, precum şi în atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului până în
2015.

Concluzii
20
 Nu mai este un secret pentru nimeni că activitatea umană ameninţă echilibrul fragil al
ecosistemelor care fac posibilă viaţa pe pământ. Poluarea sau exploatarea iraţională a resurselor
pot pune în pericol viitorul. Degradarea biodiversiăţii, adică dispariţia unor specii sau subspecii
este de asemenea o consecinţă nedorită a activităţilor întreprise de om. Efectul dispariţiei unei
singure specii augumentează dezechilibrele. În încercarea de a contracara această tendinţă
negativă şi de a păstra moştenirea naturală a continentului nostru, Comisia Europeană a iniţiat
programul Natura 2000 care cuprinde  o reţea extinsă de arii protejate şi de parcuri naturale. În
cadrul acestei reţele şi în bună parte datorită ei suprafaţa ariilor protejate din România a crescut
de aproximativ cinci ori în intervalul 1989 – 2009, ajungând să acopere aproape 20% din
teritorul ţării. Un grup de şapte cercetători români dintre care trei de la Departamentul de
Cercetarea a Mediului şi de Studii de Impact al Universităţii Bucureşti, trei de la Administraţia
Naţională a Pădurilor, iar cel de-al şaptelea plecat peste ocean pentru a lucra la Universitatea din
Maine au evaluat într-un studiu publicat în Biological Conservation eficacitatea conservării
biodiversităţii în ariile protejate din ţara noastră. Rezultatul ar trebui să ne pună pe gânduri:
creşterea subită a suprefeţei protejate combinată cu o cunoaştere vagă a speciilor şi a habitatelor
acestora şi cu alocarea nesistematică a resurselor financiare nu a îmbunătăţit în mod semnificativ
statusul conservării speciilor.
Eficacitatea ariilor protejate în conservarea biodiversităţii depinde de interacţiunea a trei
factori, anume designul optimal, ceea ce înseamnă o suprafaţă suficientă pentru prezervarea
integrităţii ecosistemului, strategia optimă de conservare şi implementarea optimă a activităţilor
manageriale. Referitor la toate aceste aspecte, sunt semnalizate deficienţe de natură să afecteze
drastic apropierea de obiectivul avut în vedere, anume păstrarea biodiversităţii. O problemă
importantă este şi  stabilirea speciilor protejate; dacă printre ele se numără actualmente aproape
toate mamiferele mari, plantele şi nevertebratele  sunt subreprezentate. Nu trebuie neglijat nici
faptul că în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii, mai toate ţările din Europa Centrală şi de
Est sunt confruntate cu situaţii şi probleme asemănătoare. Prin urmare, pentru atingerea scopului
propus, studiul recomandă o abordare regională bazată pe o documentare ştiinţifică riguroasă,
nescăpând din vedere acceptabilitatea socială.

Bibliografie

21
􀂙 ELIAN Gh., IACOVLEV A., 1957 - Speciile lemnoase exotice din rezervaţia I.C.E.S.
Mihăeşti – Muscel. Editura Agro-Silvică de Stat Bucureşti.
􀂙 GIURGIU, V., 2004 - Iuliu Moldovan – precursor al silviculturii experimentale româneşti
(1864-1935). Regia Naţională a Pădurilor–Romsilva, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice
Bucureşti.
􀂙 SÂRBU Anca (coordonator), 2oo1 - Diversitatea plantelor în contextul strategiei europene de
conservare a biodiversităţii, Editura Alo, Bucureşti
􀂙 STUPARU E. 1993, Studiu de amenajare şi mai bună gospodărire a parcului Mihăeşti.
Manuscris I.C.A.

22
23