Sunteți pe pagina 1din 6

Recoltarea probelor din profil, se face de pe peretele îngust al profilului, opus

celui în trepte. Recoltarea se realizează din fiecare orizont, începând de la baza


profilului spre suprafaŃă, cu scopul de a evita impurificarea orizonturilor.
MonoliŃi de sol se recoltează în lăzi speciale, cu lungimea de 1m, lăŃimea
de 20 – 30 cm iar adâncimea de aproximativ 10 cm. Pentru solurile superficiale
(zona montană) se folosesc lăzi cu dimensiuni mai mici ( până la 60 cm
lungime) Din profilele evoluate pedogenetic pot fi recoltaŃi 2 sau 3 monoliŃi,
pentru a putea prinde succesiunea orizonturilor pe întreaga grosime a solului.
Pentru recoltarea probei monolit, se îndreaptă peretele vertical, se pune lada pe
peretele profilului, se delimitează cu cuŃitul conturul lăzii, se înlătură lada iar cu
cazmaua si cuŃitul se înlătură pământul din exteriorul conturului trasat. Pe
calupul de sol rămas în profil se introduce din nou lada, usor forŃat si cu atenŃie
se desprinde usor solul, care rămâne în ladă. Lăzile pline cu sol se expediază
laboratoarelor, unde, printr-o tehnică specifică, se transpun sub formă de
peliculă. La fel se procedează, pe acelasi perete, cu lada a doua pe adâncimea
100 – 200 cm si cu lada a treia pe adâncimea de peste 200 cm. Pe monoliŃii din
lăzi sau pe profilele peliculă se observă mai usor orizonturile solului respectiv
sau alte proprietăŃi morfologice.

PRELEVAREA PROBELOR DE SOL


Geologie

PRELEVAREA PROBELOR DE SOL


1. Prelevarea probelor de sol agricol
Prelevarea probelor de sol utilizat în agricultura ridica doua
probleme majore:
-aplicarea de nutrienti în cantitati potrivite pentru culturile dezvoltate;
-evitarea surplusului de nutrienti în agricultura si astfel evitarea
contaminarii terenurilor si a apel 616f56g or subterane prin migrarea
nutrientilor mobili în adâncime.
Astfel, un program adecvat de probare contribuie la un
management eficient al fertilizatorilor si la protectia mediului.
Perioada optima pentru probare
Concentratiile nutrientilor din sol variaza cu anotimpul si, din
acest motiv, probarea se va efectua aproape de momentul
plantarii/însamântarii sau aproape de momentul necesar aplicarii
fertilizatorilor. În mod ideal, se vor lua probe de sol cu 2-4 saptamâni
înainte de plantare/ însamântare sau fertilizarea terenului agricol. De
obicei, sunt necesare 1-3 saptamâni pentru probarea solurilor,
transportul lor la laborator si efectuarea analizelor respectiv
obtinerea rezultatelor. Probarea solului foarte ud sau înghetat nu va
afecta rezultatele analizelor, dar colectarea propriu-zisa a probelor
este dificila. În schimb, nu se vor proba terenuri acoperite de zapada
deoarece nu se recunosc caracteristicile lor si nu se vor putea
preleva probe reprezentative.

Frecventa prelevarii probelor


Pentru un management adecvat privind fertilitatea solului si
obtinerea unei recolte bune, se va proba în fiecare an, mai ales în
ceea ce priveste nutrientii mobili. Analizele anuale ale fiecarui
nutrient nu sunt neaparat necesare, dar acest lucru depinde de
mobilitatea lui în sol si de necesarul fiecarui teren în parte. Pastrarea
informatiilor anuale ale analizelor de sol va putea conduce la
evaluari pe termen lung ale concentratiilor nutrientilor.
Proceduri de prelevare a probelor
Pentru obtinerea unei probe reprezentative, se respecta
urmatorii pasi ai prelevarii probelor:
        Documentarea privind terenul ce urmeaza a fi probat si
procurarea echipamentului de probare adecvat.
Utilizarea unei sonde sau a unui burghiu spiralat sunt cele mai
convenabile, dar nu se exclude si utilizarea hârletului sau a lopetii
pentru probe de suprafata. Se vor utiliza galeti de plastic pentru
colectarea probelor sau alte recipiente care permit amestecul
probelor si obtinerea de probe compuse; asigurati-va ca
echipamentul este curat, mai ales fara urme de fertilizatori, pentru ca
erorile sunt frecvente si foarte mari, chiar la prezenta unei mici
cantitati de praf cu fertilizatori pe echipament; nu se vor utiliza galeti
galvanizate daca se urmareste continutul de zinc si nici lopeti
ruginite daca se urmareste continutul de fier; pentru analize de fier
sau mangan, nu se va usca proba de sol înainte de a fi transportata;
stabilirea terenului de probat presupune evitarea zonelor mai
neobisnuite cum ar fi sectiuni de sol erodat, canale/ santuri, garduri,
care presupun o probare speciala; daca terenul este întins pe o
suprafata mare, cu o topografie variata, el va fi împartit în unitati de
probare simple.
        Probarea subdiviziunilor terenului; subdiviziunile de probare
prea mici pot fi omise deoarece nu pot fi separat fertilizate.
Fiecare unitate trebuie probata în mai multe locatii diferite, probele
urmând apoi sa fie amestecate într-o proba compusa. Obtinerea
unei probe compuse depinde de uniformitatea si marimea unitatii de
probare. Un minim de 10 probe este necesar pentru fiecare unitate
pentru obtinerea unei probe reprezentative, desi, cu cât numarul de
probe este mai mare, cu atât rezultatele vor fi mai precise. Aceste
probe se vor recolta aleator, dar având grija sa acoperim întreaga
arie de probare. Aliniamentele de probare pot fi meandrate sau în
zig-zag. Probele sunt apoi amestecate, obtinându-se de regula o
cantitate mai mare decât este necesar. Se separa o cantitate care
trebuie sa fie de minim 500 g sau un volum de 0.5 l.
Adâncimea de probare
Adâncimea de probare este critica deoarece cultivarea/aratul
si mobilitatea nutrientilor în sol pot influenta foarte mult continutul lor
în diferite zone ale solului. Adâncimea de probare depinde de teren,
de practicile de cultivare, adâncimea la care se ara si tipurile de
nutrienti analizati. Cea mai mare parte a radacinilor plantelor, cea
mai mare activitate biologica si cel mai ridicat continut de nutrienti
sunt la suprafata, asa încât se probeaza si analizeaza primii 30 cm
de sol. Se vor analiza pH-ul, P, K, material organica, S, B, Zn si alti
micronutrienti.
Adâncimea de probare este în mod special critica pentru
nutrienti care nu sunt mobili, ca P si K. Adâncimea recomandata
pentru acestia este de 30 cm.
Zona cultivata/arata are o adâncime tipica de 15-20 cm si
contine de obicei o concentratie mare, relativ uniforma, de nutrienti
mai putin mobili. Sub aceasta adâncime, concentratia de regula
scade. Asadar, prelevarea de probe în intervalul de 1-25 cm
adâncime poate conduce la concluzii eronate.
Probarea în adâncime
Probarea pentru determinarea concentratiei nutrientilor mobili
ca N, B si S implica prelevarea de probe la fiecare interval de 30 cm
pâna la o adâncime de 1.5-2 m, cu conditia ca stratul de sol nu este
mai subtire si se ajunge la roca parentala. Fiecare interval de 30 cm
este probat cu câte 10 probe sau mai multe, prelevate aleator în
unitatea de probare.
Daca se intentioneaza sa se probeze la mai putin de un an de
la aplicarea fertilizatorilor, trebuie sa se tina seama de faptul ca
irigatiile sau ploile au dispersat nutrientii mobili de-a lungul anului
respectiv.
Probarea de adâncime, la 70-80 cm, reprezinta un mod de a
monitoriza migrarea nutrientilor sub suprafata. P este mai de interes
pentru ca se acumuleaza în sol daca a fost aplicat în cantitate prea
mare si este spalat în apa subterana, absorbit de vai sau legat de
particulele de sol si transportat de corpurile de apa când solul este
spalat. Probarea de adâncime nu este foarte uzuala si necesita
mare atentie. Contaminarea cu sol de suprafata care contine
concentratii mai mari de nutrienti poate conduce la concluzii eronate.
Echipamentele, printre care sondele hidraulice, sunt scumpe si greu
de accesat în teren, dar exista si sonde manuale si burghie cu
lungimi diferite.
Proba care se analizeaza este o proba compusa, obtinuta prin
amestecul eficient a cel putin 5 carote prelevate de la adâncimi
diferite pentru reprezentativitate. Pentru confirmarea continuturilor
ridicate din adâncime, se preleveaza o proba de la suprafata ca
referinta, din aceeasi locatie din care s-a prelevat proba din
adâncime.
Manipularea probelor
Manipularea probelor trebuie sa asigure rezultate corecte si sa
minimizeze modificarile în concentratia de nutrienti datorita activitatii
biologice. Probele de sol umed trebuie pastrate la rece pe toata
perioada de dupa probare. Ele pot fi înghetate sau pastrate la
frigider pe perioade îndelungate, fara efecte adverse.
Daca probele nu pot fi pastrate în frigider sau îngheta la scurt timp
de la colectare, ele trebuie uscate la aer sau duse rapid la
laboratorul de analiza. Uscarea la aer se realizeaza prin
împrastierea probei ca un strat subtire pe o folie de plastic. Se sparg
bulgarii de sol si se întinde solul ca un strat de o jumatate de
centimetru grosime. Se usuca la temperature camerei si cât mai
rapid. Se recomanda evitarea contaminarii în timpul uscarii si
evitarea surselor artificiale de uscare. Când solul este uscat, se
amesteca intens spargând bulgarii. Se iau cam 500 g de sol bine
amestecat si se introduc într-o punga de plastic, dupa care se
eticheteaza, se noteaza numele persoanei care a probat, numarul
probei, adâncimea de probare si numele/numarul terenului.
Numele/numarul terenului se regaseste pe o harta. Acestea ajuta la
înregistrarea si pastrarea datelor despre teren, contribuind la istoria
terenului alaturi de culturi, recolta, fertilizatori.
Probarea speciala
Probarea speciala se refera la terenurile în trepte pentru irigat,
terenuri care si-au pierdut o mare parte din solul de suprafata
datorita eroziunii, terenuri cu santuri/canale datorita irigatiilor,
terenuri cu benzi de fertilizatori aplicati si terenuri care nu au fost
intens arate.
Terenurile terasate si erodate au putin sol original la suprafata,
expunând sol de sub suprafata. Aceste arii se probeaza separat
daca sunt destul de întinse si pot fi cultivate. Solul expus este de
regula mai sarac în substanta organica si mai bogat în argila si
carbonat de calciu.
Pentru obtinerea unei probe reprezentative, se probeaza
canalele de irigatie înainte ca ele sa existe, iar daca ele exista deja,
se urmareste procedura. Miscarea apei si a nutrientilor dizolvati
poate crea un mod special de distributie a nutrientilor pe zonele
ridicate dintre canale. Pentru o proba reprezentativa se iau probe
apropiate, dispuse perpendicular pe canal. Sunt necesare
aproximativ 20 locuri de probare cu câte 3 probe pe locatie pentru
obtinerea unei probe compuse reprezentative de sol. În fiecare loc
de probare se preleveaza o proba de pe vârful dealului (ridicatura
dintre canale), de la mijlocul distantei dintre vârf si fundul canalului si
de pe fundul canalului. Adâncimea de probare din punctual median
este de 30 cm, în timp ce la vârf va fi peste 30 cm iar pe fundul
canalului sub 30 cm, pentru obtinerea de probe de la aproximativ
aceeasi adâncime. Cele trei probe se amesteca obtinându-se câte o
proba compusa din fiecare locatie. Se amesteca apoi probele din
diversele locatii, obtinând o proba compusa reprezentativa ce
urmeaza a fi analizata pentru nutrienti nemobili (K, P, micronutrienti).
Pentru nutrienti mobili (N, S), se recomanda profile de probare mai
adânci.
Probarea ariilor pe care au fost aplicati fertilizatori dupa o
dispunere în benzi si a fost efectuat aratul, se realizeaza dupa
procedurile obisnuite. Proba reprezinta o felie cu grosimea de 2.5-
5.0 cm si este prelevata de la 30 cm adâncime, dinspre centrul unei
benzi spre centrul urmatoarei. Probarea poate fi sistematica,
controlata sau aleatoare.
Probarea sistematica se aplica stiind directia, adâncimea si
distanta dintre benzile de aplicare a fertilizatorilor. Se preleveaza 5-
10 probe de sol orientate perpendicular pe banda, de la marginea ei
pâna la marginea urmatoarei. Se pastreaza acelasi stil, probându-se
în minim 20 de locatii ale fiecarui teren. Se amesteca apoi probele
din fiecare locatie, obtinându-se o proba compusa reprezentativa.
Probarea controlata presupune aceleasi date, dar se
preleveaza 20-30 probe de pe teren, având grija sa acoperim toata
suprafata cu probe si sa evitam benzile cu fertilizatori. Valorile
testelor probelor vor fi ceva mai mici pentru nutrienti nemobili (P, K,
micronutrienti) decât în cazul celorlalte stiluri de probare
Probarea aleatoare se aplica atunci când nu se cunosc benzile
de fertilizatori din aplicarea precedenta. Se preleveaza 40-60 de
probe pe arie si se amesteca pentru o proba compusa.
Probarea solului putin sau deloc arat tine seama de faptul ca
fertilizatorii aplicati nu s-au amestecat cu solul prin arat. Se înlatura
astfel 2.5 cm de sol de suprafata pentru a evita nutrientii. Se
probeaza la intervale de 7.5 cm pe primii 30 cm, la 3 ani sau 5 ani
pentru determinarea pH-ului care afecteaza capacitatea
fertilizatorilor.
Probarea în retea regulata în terenuri neuniforme implica
separarea unui grid cu distante scurte între locatiile de probare, care
permite o harta precisa a solurilor si stabilirea de necesitati diferite în
ceea ce priveste fertilizatorii. Terenurile irigate folosesc retele de 6-9
km distanta între locatiile de probare sau 8 km, în functie de culturi.