Sunteți pe pagina 1din 2

Vorbirea directă – vorbirea indirectă

Vorbirea directă: 2. În vorbirea indirectă nu există


1. Vorbirea directă presupune posibilitatea dialogului şi a citării.
transpunerea, reproducerea întocmai a 3. Este acceptată doar folosirea persoanei
cuvintelor celui care vorbeşte, aducând în a III-a.
prim-plan pe vorbitor şi redând exact 4. Nu sunt admise propoziţiile după care
vorbirea acestuia. utilizăm semnul întrebării şi nici verbele
2. În vorbirea directă, pentru care arată o poruncă, deci acestea se
reproducerea vorbirii unui personaj, ne înlocuiesc cu verbe precum: întreabă, se
folosim de verbe de declaraţie: a zice, a miră, strigă, exclamă etc.
spune, a ţipa, a murmura, a striga. 5. Şi în vorbirea indirectă apar verbele de
3. După verbele de declaraţie se declaraţie ( zice, spune etc.) urmate, de
utilizează două puncte [:] obicei, de cuvintele că, să, ca să, dacă,
4. Înaintea textului reprodus se utilizează unde etc.
linia de dialog [ –– ] 6. Sunt folosite doar propoziţii
5. Verbul de declaraţie se poate afla şi la enunţiative, enunțuri asertive (la sfârşitul
sfârşitul sau în interiorul unei propoziţii cărora se pune punctul).
din comunicarea reprodusă. 7. Există posibilitatea utilizării tuturor
6. Uneori, întreaga replică este pusă între modurilor verbului, mai puțin modul
ghilimele, fără linia de dialog. imperativ.
7. În alte situaţii, verbele de declaraţie 8. Verbele la modul imperativ trec la
lipsesc, acest procedeu dinamizând modul conjunctiv.
acţiunea.
8. În comunicare, verbele şi pronumele
sunt folosite la toate persoanele, dar
predomină persoana I și a II-a.
9. În prim-plan este vorbitorul.
10. Se folosesc verbe și la modul
imperativ.
11. Se folosesc substantive și în cazul
vocativ (cazurile se studiază în clasa a Baba îl întrebă pe crăişor de ce stă aşa de supărat
VII-a) şi îl îndemnă să alunge mâhnirea din inima lui,
căci norocul îi râde din toate părţile şi nu are de ce
să fie supărat. Apoi, baba îi cere s-o miluiască cu
ceva.
– Da ce stai aşa pe gânduri, luminate crăişor? Feciorul, supărat, îi cere babei să-l lase în pace
zise baba. Alungă mâhnirea din inima ta, căci pentru că are altele pe capul său.
norocul îţi râde din toate părţile şi nu ai de ce să
fii supărat! Ia mai bine miluieşte baba cu ceva!
- Ia lasă-mă-ncolo, mătuşă, nu mă supăra, zise
fiul craiului. Acum am altele pe capul meu.
(Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”)
Vorbirea indirectă:
1. Vorbirea indirectă presupune
reproducerea sub forma povestirii a celor
exprimate de cineva.