Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Indrumător-Gianina Chirurgu
TAS 1 -2021
1
Cuprins
1. Introducere
2. Actualitatea temei
3. Studiu de caz
4. Profilul psihologic al copilului din stradă
5. Concluzie
6. Bibliografie
2
Introducere
În România copiii străzii au început să atragă atenția în mod deosebit dupa 1991.În anul
1990 un numaăr de 1400 de copiii ai străzii au fost înregistrați în București în urma anchetei
Consiliului Europei.Cu trcerea anilor diferite surse cum ar fi ; poliția ,mass-media,lucrătorii
sociali, apreciau că numărul de copiii de pe stradă a crescut astfel că în anul 1995 pe străzi se
aflau 3000 de copiii,în anul 1997 Ministerul de Interne și Departamentul pentru Protectia
Copilului a estimate un număr de 4000-6000 de copiii ai străzii,numai în București.
Dintre copiii care munceau pe stradă mai mult de 8 ore pe zi ,44% cerșeau în condiții
dificile ,cea mai mare parte sufereau de boli de piele,TBC,hepatită, 61%dintre ei abandonaseră
școala în jurul vârstei de 11 ani, 34%sunt analfabeți iar 40% aveau cunoștințe reduse de scris și
citit.
3
Actualitatea temei
“ Copiii si tinerii strǎzii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe stradǎ sau
numai intr-o anumitǎ perioadǎ a zilei, procurandu-si singuri si ilegal mijloacele de subzistentǎ,
fǎrǎ sǎ beneficieze de vreo formǎ de protectie din partea pǎrintilor ori a altor persoane abilitate
de lege”(Salvați copiii,2003pg.9).
Copiii străzii sunt acei băieți și fete ,cu vârsta de sub 18 ani pentru care strada a devenit
casa lor,dar și modul de a-și procura resursele ,făra nici o supraveghere adegvată.
Singura soluție de a preveni acest fenomen al străzii de-a lungul timpului a fost
instituționalizarea acestora ,dar de cele mai multe ori aceștia nu se pot adapta regulilor sistemului
și ajung din nou în stradă .
În literature mai recentă de specialitate ,am constatat că,se face referire la copiii străzii ca
și la o minoritate.Acest lucru atrage după sine o responsabilitate sporită în rândul
specialiștilorcare trebuie să evalueze problematica copiilor străzii asemeni altei minorități.
4
Sudiu de caz -1
I. Date de identificare.
Nume și prenume-A.I.
Varsta-15 ani
Sex-M
Naționalitate-Romană
Religie-Ortodoxă
Etnie-Romă
Mama copiilului este plecată la muncă in afară iar el împreună cu fratii lui au rămas in grija
bunicii materne cu o situație financiară și o locuință precară ,tatăl lor fiind necunoscut .Din
motive de sănatate bunica nu se poate ocupa de educația și ingrijirea lui corespunzătoriar frații
lui fiind majori nu au timp de el,la rândul lor lucrează cu ziua pentru a se intreține.Cazul a fost
sesizat de vecini ,deoarece minorul dispărea de acasă cu zilele și își făcuse prieteni neadegvați
vîrstei lui.
Performanțe școlare scăzute, absenteism, prezintă risc crescut de abandon școlar. Are o atitudine
negativă față de școală, nu se implică in activitațile educative, iar atunci când o face, lucrează
greoi, cu multe greșeli, nu se încadrează în timp. Este pasiv, așteaptă să fie solicitat, iar cu
profesorii si colegii nu se ințelege foarte bine.
5
Vicii;este fumător
Surse de venit;cerșește,fură
V. Nevoile copilului;
Sunt relații tensionate cu bunica deoarece nu dorește să fie controlat si să asculte de regulile
casei.
1. Nevoi fizice:
nevoia unei locuințe care să-i asigure dezvoltarea optimă din punct de vedere fizic, psihic și
social;
nevoia de securitate;
2. Nevoi socio-afective:
3. Nevoi imediate:
6
nevoia unui grup de terapie pentru o mai bună cunoaștere de sine și a celor din jur;
nevoia de afectivitate
7
motivarea copilului pentru a renunța la fumat.
8
tendința de a-și ascunde emoțiile, manifestată printr-o anumită duplicitate, printr-o mască pe care
subiectul o pune față de ceilalți și prin conduite oportuniste sau simulante. Subiecții manifestă
tendința de a-și nega și reprima trebuințele, de unde rezultă o stare de inhibiție și negativism
critic, autodistructiv. Alteori, apare un conflict în mecanismele de control al exprimării
afectivității, exprimat subiectiv printr-o stare de angoasă, sentiment de nesiguranță, panică și
agitație interioară, provenită din continua nesiguranță și instabilitate a vieții lor. Copiii stradali
suferă de imposibilitatea de percepere a propriilor necesități și probleme, resimțindu-le în tiparul
unei tensiuni difuze, iritante, fără capacitatea de mentalizare și verbalizare, exteriorizându-le
printr-un comportament primitiv, făcând apel la strategii de apărare precum proiecția
psihologică. Raporturile de relație cu lumea externă și obiectele aparținând ei sunt sub dominația
căutării lacome și neorganizate fără a exista nevoia de a le fixa în interesele sale, de a dori la un
anumit obiect, ele fiind mereu schimbate într-o căutare continuă. Se atestă stare de frustrare a
necesităților orale, completată de sentimentul de singurătate, tristețe și regulate stări depresive
.Copiii prezintă simptome de fobie socială, o teamă marcantă şi persistentă de situaţii sociale sau
de performanţă, manifestată prin exclamaţii, accese acute sau retragere din situaţiile sociale cu
persoane nefamiliale. Nu este vorba aici despre teama de locuri sau persoane care îi amintesc
despre un eveniment traumatic, astfel cum se întâmplă în cazul tulburării de stres posttraumatic.
Consecinţă a abuzului fizic sau emoţional, copiii prezintă teama de a nu fi umiliţi sau batjocoriţi
în public, evită să vorbească în faţa clasei, să meargă în diverse locuri împreună cu alţi copii,
manifestând anxietate, teamă, palpitaţii, transpiraţii. Panica reprezintă prezenţa de atacuri de
panică inopinate, recurente, care nu sunt asociate de către copil cu un declanşator situaţional.
Copiii ce au trăit atacuri de panică le descriu ca fiind perioade de timp în care simt frică sau
disconfort intens, alături de o serie de simptome cognitive sau somatice: palpitaţii, tremur,
transpiraţie, senzaţia de scurtare a respiraţiei sau de strangulare, senzaţia de sufocare, durere sau
disconfort precordial, ameţeli sau vertij, de realizare sau depersonalizare, frica de a nu-şi pierde
controlul sau de a nu înnebuni, frica de moarte, frisoane sau valuri de căldură. Abuzul fizic şi cel
emoţional corelează pozitiv cu climatul familial intens conflictual, modelul educaţional
hiperautoritar, lipsa de implicare în relaţia cu copilul. În foarte puţine cazuri copilul va divulga
violenţa imediat după ce a avut loc primul incident. Deseori, copiii străzii fiind victimizaţi trăiesc
un sentiment profund de neajutorare şi disperare şi consideră că nimeni nu poate să le vină în
ajutor..
9
Majoritatea copiilor care se află permanent în stradă au ajuns în această situaţie după
ce au fugit de acasă sau din centre de plasament, după ce au fost izgonite de acasă sau externate
din instituţii de protecție. În cazul copiilor aflaţi temporar în stradă starea de fapt este generată de
cauze radical diferite. O parte dintre aceştia sunt plecaţi de acasă cu acordul părinţilor, iar alţi
aproape au fugit sau au fost alungaţi de acasă sau din centre de plasament, locuind la rude,
prieteni sau alte situaţii asemănătoare.
Concluzie
10
Bibliografie;
11
-editura;Terre des hommes 2018
-autor;Liliana Foca-psiholog și doctorant în criminologie
12