Sunteți pe pagina 1din 28

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÎRGOVIŞTE

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației


Departamentul Științele Educației

Psihologia personalității
Caiet de seminar

Lect.univ.dr. Camelia Delia Voicu

TÂRGOVIȘTE
2020
Tematică și bibliografie seminar:

1. Individ. Individualitate. Persoană. Personaj. 4 ore


Personalitate.
2 Perspective în explicarea personalităţii: atomistă, 4 ore
structuralistă; sistemică, psihosocială.
3. Cunoașterea psihologică a personalității: observația, teste 4 ore
psihometrice si teste proiective.
4. Dimensiuni ale identității sociale – aplicații pentru status- 4 ore
rolul de cadru didactic
5. Modelele explicativ-interpretative ale caracterului şi 2 ore
relevanţa lor educativă
6. Dimensiuni cognitiv-atitudinale ale personalităţii implicate 4 ore
în starea de sănătate

7. Personalitățile accentuate: caracterizare, interacțiunea cu 4 ore


ele.

Bibliografie:
1. Allport, G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981.
2. Chelcea, S., Personalitate şi societate în tranziţie, Societatea Ştiinţă şi Tehnică S.A.,
1994
3. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996
4. Cristea, D. Tratat de psihologie socială, editura Renaissance, București, 2013
5. Erikson, Erik. Copilărie şi societate, Bucuresti, Ed. Trei, 2015
6. Enăchescu, C., Tratat de igienă mintală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996.
7. Golu, M., Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei „România de mâine”,
București, 2000
8. Golu, M., Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti, 1993.
9. Goleman, D., Inteligența emoțională, ed. Curtea Veche, București, 2001
1
10. Hayes, N., Richele, M., Introducere în psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995.
11. Horney, K., Direcţii noi în psihanaliză, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995.
12. Horney, K., Personalitatea nevrotică a epocii noastre. Bucuresti, ed. IRI, 1998
13. Ionescu, G., Tulburările personalităţii, Editura Asklepios, Bucureşti, 1997.
14. Jues, J.P., Caracterologia – Cele 10 sisteme de bază, Editura Teora, Bucureşti, 1999
15. Jung, C. G., Tipuri psihologice, Editura Humanitas, Bucureşti 1997
16. Lassus, R., Descoperirea Sinelui, Editura Teora, Bucureşti, 1999
17. Leonhard K., Personalități accentuate în viață și în literatură, Editura Științifică și ă
și enciclopedică, București 1979
18. Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
19. Myers-Briggs I.,Peter B. Myers, Oameni si vocatii. Intelegerea tipurilor de
personalitate, Bucuresti, ed. Trei, 2013
20. Matthews, G., Deary, I., Whiteman, M., Psihologia personalităţii, Editura Polirom,
Iaşi, 2005
21. Mânzat, I. (coord.), Psihologia Sinelui, Editura Eminescu, Bucureşti, 2000
22. Rocco, M., Creativitate şi Inteligenţă Emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2004,
23. Stoica – Constantin, A., Conflictul interpersonal, Editura Polirom, Iaşi, 2004
24. Zamfirescu, V.D., Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană, Editura Trei,
București, 2012
25. Zapan, Gh., Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti, 1984.
26. Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Polirom, Iași, 2009
27. Zlate, M., Psihologia vieţii cotidiene, Editura Polirom, Iaşi, 1997
28. Zlate, M., Eul și Personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 1997

2
Tema 1:
Individ. Individualitate. Persoana . Personaj. Personalitate.

Bibliografie obligatorie:
1. Cristea, D. Tratat de psihologie socială, editura Renaissance, București, 2013,
pp.119-145
2. Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, București, 2000,
pp. 230-240

I) Aspecte teoretice:
Individul reprezintă entitatea biologică a fiinţei, în ceea ce are ea generic la nivelul
speciei din punct de vedere strict material. Fiind unitatea biologică primară şi
indisolubilă a oricărei specii, în conţinutul noţiunii de individ nu vom găsi referiri la
notele de valoare sau de diferenţiere calitativă, aşa cum vor apare acestea la nivelul
individualităţii.

Individualitatea este expresia individului diferenţiat în plan biologic şi psihologic.


Calitatea de „individualitate" este dată de acele caracteristici fizice, psihice şi
psihofiziologice unice, irepetabile, care particularizează individul concret, pe fondul
unor mecanisme şi forme proprii de adaptare şi manifestare comportamentală. Dacă
individul nu reprezintă decât unitatea biologică a speciei, individualitatea se constituie
deja ca subiect al acţiunii sociale, diferenţierea sa realizându-se preponderent în plan
psihosocial.

Persoana desemnează sistemul de însuşiri, relaţii şi calităţi psihosociale care dau


identitate socială individului. Deci, se are în vedere fiinţa concretă cu o identitate
socială determinată (nume, familie, loc şi dată de naştere, statut social ş.a.), având o
anumită poziţie în cadrul sistemului social, cu anumite drepturi şi obligaţii de care este
conştientă. Persoana trebuie înţeleasă atât ca nucleu relaţional în cadrul oricărui

3
subsistem social (familie, grup, organizaţie, instituţie), având anumite determinaţii de
ordin sociocultural (statut, etnie, religie ş.a.), cât şi ca o individualitate conştientă de
sine şi recunoscută de ceilalţi ca având o identitate anume în cadrul relaţiilor şi
structurilor sociale ale grupurilor şi comunităţii.

Personajul este persoana aflată în împrejurări concrete, îndeplinind anumite funcţii


publice şi fiind implicată activ într-un contezt relational determinat. Personajul implică
adoptarea unor atitudini şi conduite specific rolurilor sociale pe care le joacă, acestea
căpătând caracterul unor „măşti“ sociale prin care persoana se metamorfozează în
personaj. La nivelul persoanei identificăm potenţialităţile psihosociale ale cuiva, iar la
nivelul personajului se realizează obiectivarea acestor potenţialităţi, în funcţie de
împrejurările concrete specifice situaţiilor sociale în care se găseşte plasată persoana.
În consecinţă, în timp ce persoana reprezintă elementele de identitate, continuitate şi
stabilitate psihosocială ale individului, personajul evidenţiază modalităţile de inserare
socială activă ale persoanei, precum şi aspectele tranziente şi conjuncturale ale
conduitei participative la viaţa socială a comunităţii. Fiind un compromis între
spontaneitatea creatoare a subiectului, determinată de aspiraţii, aptitudini, trăsături de
personalitate etc., pe de o parte, şi normele sociale care reglează conduitele în funcţie
de poziţia socială ocupată, pe de altă parte, personajele se pot prezenta în mai multe
ipostaze:
a) personajul ca stereotip social, care joacă rolul aferent poziţiei pe care o ocupă în
societate, fiind expresia rigidă a imperativelor sociale („ce am datoria să fiu)“;
b) personajul ca ideal personal, prin care persoanele "volitive" se automodelează în
raport cu propriile idealuri şi aspiraţii („ce vreau să fiu“);
c) personajul ca „mască“, prin care subiectul se prezintă deliberat într-o anumită
ipostază pentru cei din jur, disimulând unele faţete ale propriei personalităţi („ce vreau
să pară că sunt“);
d) personajul ca refugiu, conduita impusă de statut fiind un alibi moral pentru propriul
comportament („ce mi se impune să fiu“) etc.

4
Personalitatea, într-o accepţie curentă, desemnează persoana maximal valorizată
social, recunoscută ca atare prin performanţă, ţinută morală sau profesională exemplară,
rolul deosebit jucat în anumite situaţii importante pentru comunitate etc. În acest sens,
personalitatea este persoana, respectiv personajul devenit etalon valoric pentru anumite
domenii de activitate sau pentru viaţa socială în general. - personalităţi ale vieţii
politice, economice, ştiinţifice, artistice, religioase, educaţionale , militare ş.a.
În sens strict psihologic, prin personalitate se înţelege modul specific de organizare a
trăsăturilor şi însuşirilor psihofizice şi psihosociale ale persoanei; este o structură
dinamică de natură bio-psiho-socială care, la un anumit individ, asigură adaptarea
originală la mediul natural şi social. Personalitatea are caracterul unei structuri
vectorizată axiologic şi teleologic, trinomul valori-atitudini-idealuri fiind principalul
nucleu funcţional care mediază elaborarea conduitelor sociale.

II) Aplicații :
 Identificarea raporturilor dintre conceptele persoană, personaj, personalitate
 Se dă enunțul: ”Dl L, lăptarul, vine în fiecare dimineață la ora fixă.” Reformulați
enunțul, astfel încât să evidențiați, în câte o variantă de enunț, cele 5 ipostaze
umane enunțate mai sus.
 Argumentați în ce rezidă caracterul integrator al conceptului de personalitate?
 Elaborați un eseu cu tema ”Cine sunt eu?”

5
Tema 2:
Perspective în explicarea personalita ţii: atomista ,
structuralista ; sistemica , psihosociala .

Bibliografie obligatorie:
1. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996
2. Zlate, M., Eul și Personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 1997

I. Aspecte teoretice :
1. Perspectiva atomistă:
• viziune analitică,
• decuparea sistematică a intregului pentru intelegerea acestuia,
• identificarea elementului primar, final sau al constituantului de bază,
• subsumată conceptiei behavioriste,
• pulverizarea si fragmentarea individualului (Zlate)
•rezulta in tipologii cu un singur criteriu absolutizant, morfologic (de multe ori)
simplificând si chiar golind personalitatea ,
• viziunea atomista “uită” sa se re-intoarca asupra intregului, unicului, unității.

2. Perspectiva structurală (Kurt Lewin, Guilford,Cattel):


• punctul de plecare este întregul,
• structura globala, unitara, implicând subsisteme integrate,
• un eveniment, modificare intr-un aspect al personalității are reverberații asupra
intregului ansablu,
• se vorbeste de trăsături și factori, dar importante nu sunt ele in sine, ci relația care se
stabileste din interactiunea lor,
Critici: se poate ajunge la o reintoarcere la perspectiva atomista, prin pierderea legaturii
cu procesele interactioniste si structural dinamice

6
• se focalizeaza mult prea mult pe continutul P, structurile si conditiile interne aferente,
dar pierde din vedere factorii semnificativi in formarea P

3. Perspectiva sistemică
• apare si se dezvoltă datorită contextului oferit de cibernetică
• interactiune ordonata, deci non-intamplatoare ,
• ansambluri care realizeaza legaturi interne puternice,
• un element capata importanta fata de sistem doar în relaţia sa cu alte elemente din
sistem sau considerat el insusi un sistem (ansamblul altor interactiuni si
interdependente)
• astfel, elementul/ atomul devine un concept relativ,
•limite: asemănări până la identificare cu celelalte 2 perspective.

4. Perspectiva psiho-socială
• personalitatea concretă
• omul este, fundamental, o ființa socială,
• așa cum se manifesta in situatiile sociale particulare, prin prisma sistemului de inter-
relatii si al psihologiei collective, conform parametrilor de statut si rol ,
• calitatea constructului P este dependent de calitatea relaţiilor sociale
• personalitatea de bază (Kardiner), • personalitatea de statut (Linton)
Critici: identitatea P se poate pierde printre situatii sociale
• riscul de deveni o papusa, intr-un larg ”teatru social de marionete”.
II. APLICAȚII:
 alegeți perspectiva de analiză a personalității pe care o considerați cea mai
potrivită; argumentați răspunsul;
sau
 identificați asemănări/punct comune între teorii; – reprezentați grafic rezultatul
cu ajutorul diagramelor Venn
 asociați fiecărei perspective una dintre teoriile personalității învățate

7
Tema 3:
Cunoas terea psihologica a personalita tii; observatia,
testele psihometrice si testele proiective.

Bibliografie obligatorie:
1. Negovan V., Dincă M., cap. Evaluarea psihologică în context educaţional în Ciorbea
I. (coord.), Evaluarea psihologică aplicată. Repere teoretice și practice Editura Trei,
București, 2015
2. Myers-Briggs I., Peter B. Myers, Oameni si vocatii. Intelegerea tipurilor de
personalitate, ed. Trei, Bucuresti, 2013
3. Zlate, M., Eul și Personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 1997

Aspecte teoretice:
 Cunoașterea personalității – cercetarea psihologică vs. evaluarea psihologică
(psihodiagnoza)
 Metode de cercetare/cunoaștere psihologică a personalității:

 observaţia,
 ancheta psihologică pe bază de interviu sau chestionar,
 metoda biografică,
 metoda povestirilor de viaţă (life story),
 metoda analizei produselor activităţii,
 experimentul,
 metode psihometrice.
 metode proiective.

8
Observația:
„Observaţia, ca metodă de cercetare constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea
exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau ale
grupului), ca şi a contextului situaţional al comportamentului” (Zlate, 2000, p.118).
• Conţinuturile observaţiei:
- simptomatica stabilă - aspectele care au o mare stabilitate în timp precum
înalţimea, greutatea, constituţia individului (a se vedea )tipurile temperamentale
constitutionale
- simptomatica labilă - aspectele care se schimbă în permanenţă in
comportamentelor individului (expresiile emoţionale).
 Condiţiile unei bune observaţii:
- stabilirea clară a scopului,
- selectarea formelor adecvate faptului observat (stabilirea variabilelor de
observant – indicatori comportamentali - si a modalitatilor de masurare a
acestora),
- elaborarea protocolului de observaţie,
- consemnarea imediată a observaţiilor,
- efectuarea numărului adecvat de observaţii
- stabilirea unor modalităţi de verificare şi control.
 Construcția grilei de observație implică identificarea/stabilirea indicatorilor
comportamentali specifici aspectului/trăsăturii pe care dorim să-l/ o evaluăm,
pentru asigurarea completitudinii și acurateții observației.

Pe lângă descrierea prin indicatori comportamentali, mai există câteva dimensiuni importante
ale comportamentului, care adaugă un plus la acurateţea observaţiei:
- frecvenţa – este foarte relevant să notăm de câte ori apare un anumit comportament – nu e
totuna dacă un copil se desparte cu dificultate de mama sa în două dimineţi ale unei luni sau
dacă o face în fiecare dimineaţă pe parcursul acelei luni;
- durata – este bine să notăm cât timp persistă un comportament, de exemplu: este supărat 10
minute pentru că i s-a luat jucăria vs. stă retras 5 ore pentru acelaşi motiv;

9
- intensitatea – şi aceasta este utilă pentru a putea analiza comportamentul ulterior – de
exemplu: nu îşi aşteaptă rândul în joc vs. nu îşi aşteaptă rândul şi îi loveşte pe copiii al căror
rând este în joc;
- contextul în care apare comportamentul, care include: - dacă apare spontan sau doar în
anumite situaţii activatoare – de ex., mânuirea cărţilor ca activitate aleasă de copil sau doar în
activităţile impuse;
- unde apare comportamentul – de ex., se ceartă cu colegul X doar în sala de mese, doar în
timpul activităţilor de desen;
- antecedentele comportamentului – dacă apare spontan, dacă se pot identifica anumite cauze
care îl declanşează – de ex., loveşte ca răspuns la lovitura altui copil; desenează doar dacă
există cadru adecvat;
- dacă există şi alte persoane implicate direct în apariţia comportamentului – de ex.,
separarea de părinţi, atitudinea faţă de anumiţi copii – e util de specificat şi comportamentul
acestora (un copil poate să aibă un răspuns agresiv “justificat” – vezi exemplul de la punctul
anterior);
- consecinţele comportamentului – care sunt urmările – de ex., un copil poate să lovească alţi
copii pentru că ştie că în acest fel este în centrul atenţiei şi realizează acest comportament doar
pentru această consecinţă.

Exemple de forme ale grilelor de observație:


Ex.1
Comportament Dată Frecvenţă Durată Intensitate Context
Ex. se uită la 25.01.2016 Ex. : Ex.: Ex.: Ex.:
persoană atunci Intotdeauna Pe durata foarte În vizită la …
Adesea conversației intensă În prezenţa
când vorbeşte cu Destul de des Doar la inceputul
ea Rar conversației
intensitate persoanei
Niciodata Din cand in cand moderată X…..
instensitate
scăzută

Ex.2
Itemii din fişă Descrierea detaliată a Momentul aproximativ al
comportamentului apariţiei/frecvenţă

10
Testele psihologice:
Constau în recoltarea unor informaţii obiective despre starea actuală a funcţiilor psihice
ale subiectului, informaţii în baza cărora să se poate face predicţii cu privire la evoluţia
lor ulterioară.
Clasificare:
- după modul de aplicare (teste individuale şi colective),
- după durată (teste cu timp limitat şi teste cu timp nelimitat), -

- după materialul folosit (teste verbale şi nonverbale)


- după conţinut (teste de performanţă, de personalitate şi de comportament).
- după metoda de psihodiagnoza – teste psihometrice si teste proiective
Pentru a permite un diagnostic corect şi un prognostic de încredere, testele trebuie
să satisfacă o serie de condiţii ca: validitatea, fidelitatea, etalonarea şi standardizarea
(Zlate, 2000, p.141)

Teste proiective :
T.A.T. – testul aperceptiv tematic
• vizeaza investigarea personalitații prin intermediul semnificațiilor
psihodinamice provenind din interpretarea unor stimuli perceptivi standardizați.
• versiunea pentru vârste cuprinse între 3 și 10 ani a mai cunoscutului TAT
(Thematic Apperception Test), de H. Murray – T.A.C.
• 10 planse în care diferite animale antropomorfizate sunt ilustrate în diverse
situatii (versiunea TAC-A),
• testul solicita subiectilor construirea de mici povestiri pe marginea imaginilor
din planșe.
• vizeaza 10 aspecte ale structurii de personalitate, relevante pentru acest interval
de vârsta: principalele nevoi si pulsiuni, conceptia despre mediul (lumea) din

11
jur, relatii obiectale interpersonale, conflicte semnificative, natura anxietatilor,
principalele defense împotriva conflictelor si temerilor, adecvarea supraeului,
integrarea eului.
• Testul permite si o evaluare a 12 mecanisme adaptative utilizate precum si o
apreciere asupra 14 functii ale eului care se manifesta pe timpul evaluarii
subiectului.

12
Testul Draw a person (DAP)
• utilizat de Karen Machover ca tehnică proiectivă.
• pleacă de la principiul că în desenul unei siluete umane subiecţii îşi proiectează
modul în care se percep pe ei înşişi, cu problemele sau conflictele specifice care
ţin de imaginea de sine.
• contine principiile de bază în interpretarea desenului și linii de orientare pentru
analiza formală și analiza de conținut a desenelor subiectului.

13
Testul arborelui sau "testul copacului",
- prima utilizare – Emile Jucker, consilier de orientare profesională (vantonul
Zurich,Elveția)
- dezvoltate de catre psihologul german Charles Koch, in anul 1952
- Copacul este un element important in toate mitologiile.
- Desenul, ca si scrisul, pot arata o sumedenie de informatii despre felul de a fi al
unei persoane. Exista nu mai putin de 59 de detalii ale unui desen care ii
intereseaza pe
Analiza:
1. Se analizeaza aspectul general al desenului, cautandu-se o caracteristica generala:
este armonios, lipsit de viata, monoton, dinamic, dezordonat, confuz, tensionat,
oprimat,etc.
Aceste calitati sau defecte ale desenului explica starea emotionala curenta a copilului.
Daca, de exemplu, copilul se simte stresat (nu neaparat de situatia de fata, insa, in
general), desenul sau va avea intreruperi bruste, liniile vor fi apasate si desenate in
graba, etc. Daca, insa, copilul simte o stare de frica, liniile sale vor fi moi, terminandu-
se brusc, tremurate sau vor fi trasate de doua ori.
2. Se analizeaza, pe rand, fiecare dintre urmatoarele aspecte:
- Radacinile si baza trunchiului
- Trunchiul
- Coroana copacului
- Amplasarea copacului in spatiul foii

Apoi, se observa detalii mai amanuntite:

- Umbrele de pe trunchi
- Linia solului
- Florile si frunzele
- Accesorii

14
-

15
Testele psihometrice:
Chestionare standardizate, validate pe categorii de populații, vizând diferite
aspect ale personalității – aptitudini (inteligenață, memorie, atenție),
trăsături de personalitate (devin inventare de personalitate)

Inventarul MBTY
Descrierea celor patru dimensiuni bipolare ala MBTI:

Extraversiune –Introversiune ( E-I)


• Conectaţi la mediul exterior. • Atraşi de lumea lor interioară.
• Preferă comunicarea orală. • Preferă comunicarea scrisă.
• Dezvoltă idei în cadrul discuţiilor. • Dezvoltă idei reflectând asupra lor.
• Învaţă cel mai bine ,,făcând” sau • Învaţă prin reflecţie , exerciţiu
discutând. mental.
• Au o paletă largă de interese. • Se focalizează profund pe intereselor lor.
• Sociabili şi expresivi. • Reţinuţi.
• Iau cu uşurinţă iniţiativa în muncă sau în • Au iniţiativă atunci când problema sau
relaţii. situaţia este importantă pentru ei.

Senzorial – Intuitiv (S –N )
• Orientaţi spre realitatea prezentă. • Orientaţi spre opurtunităţii viitoare.
• Factuali şi concreşi. • Imaginaţie bogată şi creativi verbal.
• Concentraţi asupra a ceea ce este real şi • Concentraţi asupra relaţiilor dintre date şi
actual. semnificaţiile acestora.
• Înaintează atent şi prudent şi teorii prin • Trag repede concluzii, se bazaează pe
aplicaţii practice. intuiţie ; au încredere în inspiraţie.
• Au încredere în experienţă. •Vor să clarifice ideile şi conceptele înainte
de a le pune în practică.

Raţional(ganditor) – Sentimental (afectiv)( T-F)


• Analiticii şi raţionali. • Uzează des de empatie.
• Utilizează raţionamente de tip cauză- • Ghidaţi de valori personale.
efect. • Evaluează impactul deciziilor asupra
• Rezolvă probleme utilizând logica. oamenilor.
• Tind spre un standard obiectiv al •Tind spre armonie şi interacţiuni pozitive.
adevărului. • Cu multă compasiune.
Cu voinţă puternică, idei bine stabilite. • Pot părea lipsiţi de voinţă.
• Corecţi – vor ca toţi să fie trataţi egal.
Planificat (judecator)–Spontan(perceptiv) (J-P)

16
• Trăiesc conform unor planificări detaliate. • Spontani şi flexibili.
• Îşi organizează bine vieţile. • Euristici.
• Meticuloşi. • Se adaptează, îşi schimbă planurile.
• Îşi fac planuri pe termen scurt şi lung. • Le plac lucrurile neclare şi deschise
• Le plac lucrurile clar stabilite. schimbării.
• Încearcă să evite problemele care pot • Se simt stimulaţi de presiunile de ultim
apărea în ultimul moment. moment.

Inventarul Big Five


Descrierea celor cinci factori ai personalităţii ,,Big Five”:

Factori Alte denumiri Trăsături asociate Trăsături asociate (-)


(+)
Extraversiune Asertivitate Sociabil, gregar, Liniştit, rezervat, timid,
asertiv, ambiţios, retras, tăcut, inhibat.
vorbăreţ, energic,
entuziast, prietenos.
Conştiinciozitate Acceptare Grijuliu, responsabil, Inconsecvent, impulsiv,
Dependenţă calculat, orientat indisciplinat, pe care nu
spre realizări, te poţi baza.
eficient, disciplinat.
Stabilitate Nevrotism Calm, relaxat, Anxios, deprimat,
Emoţională încrezător în sine, supărat, îngrijorat,
echilibrat. nesigur, tensionat,
vulnerabil, nervos sau
sensibil.
Caracter agreabil Adaptabilitate Politicos, flexibil, Egoist, ostil, indiferent,
Caracter atrăgător cooperant, tolerant, rece , răutăcios.
Caracter prietenos grijuliu, de încredere,
altruist, blând,
modest.
Deschidere Cultură Creativ, curios, Simplu , pragmatic,
Inteligenţă educat, inventiv, îngust, fără imaginaţie.
Curiozitate complex.
,,inteligenţă”

II. Aplicațiile au în vedere

- construirea unei grile de observație pentru trăsătura ”agresivitate”,

- auto – evaluarea personalității printr-un test proiectiv și inventarul MBTY;


(aplicatie on-line: mypersonality.info)

17
Tema 4:
Dimensiuni ale identita tii sociale – aplicatii pentru
status-rolul de cadru didactic
Bibliografie obligatorie:

Cristea D., Tratat de psihologie socială, Editura Renaissance, București, 2013

I Aspecte teoretice:

Definiții ale identității:

 ”o construcţie simbolică menită să ne confere recunoaştere ca indivizi sau ca


grupuri şi capabilă să dea sens acţiunilor noastre” (Pattarin 2007 apud. Șandru
2012, p.224).

 Erickson definea identitatea ca starea rezultată din diferite identificări ale


subiectului, prin asimilarea și respingerea selectivă a acestor identificări într-o
continuă nouă configurație (Baugnet, 1998).

 După Durkheim, identitatea este văzută ca un element generativ al socialului,


este o ”conștiință colectivă, adică o stare reprezentativă cognitiv și emoțional
care cuprinde atît persoana, cît și toți indivizii din grupul social, precum și de
interesele și valorile culturale” (Baugnet, 1998, p.23).

 Cu alte cuvinte, identitatea reprezintă semnificațiile acordate sinelui de către noi


înșine și de către ceilalți. Este o schemă cognitivă cuprinzând caracteristici
ale sinelui exprimate în raport (sau prin comparare) cu o situație, persoană,
grupuri, activități etc.

18
Identitatea unei persoane cuprinde un continuum de caracteristici situate între doi poli:
personal și social, tendința de auto- sau hetero- situare către unul din cei doi poli fiind
influențată de contextul socio-istoric al persoanei.

Identitatea nu este o simplă desfășurare de dispoziții sau caracteristici personale,


ci se construiește începînd cu perioada copilăriei (avînd un punct culminant în
adolescență), prin preluarea, imitarea, ”jucarea” unor roluri (ceea ce face posibilă
cunoașterea perspectivei ”altuia”) și, pe măsură ce individul parcurge celelalte stadii
ontogenetice, prin acțiunea socială și interacțiuni între ocupanții unor status-roluri
complementare. Astfel, identitatea constituie parte a procesului de sine, reprezentînd
acele ”cogniții formate prin plasarea individului în ecologia socială”(Sarbin și Allen
apud. Greenwald 1982, p.174). Așadar, mediul social (contextul social, spațio-
temporal), interacțiunea cu ceilalți, utilizarea unei simbolisitici având semnificații
împărtășite cu ceilalți, determină dezvoltarea unei persoane și construirea unei
identități.

Identitatea socială este efect al proiecțiilor membrilor unei categorii sociale


asupra unui anumit membru al său, în funcție de poziția acestuia în structurile
grupurilor sociale din care face parte

Teoria identității sociale (inițiată de Henri Tajfel tot în anii 60 și dezvoltată de


John Turner in anii 80 în teoria auto-categorizării) afirmă că grupurile din care fac parte
persoanele asigură membrilor săi o definiție a ceea ce sunt ei. Teoria identităţii sociale
şi extensia sa, teoria auto-categorizării, abordează structura şi funcţiile identităţii în
raport cu comportamentele dezvoltate de diverse persoane datorită apartenenţei la
un grup social. Teoria privește identităţile ca fiind părţi diferenţiate şi structurate
ale concepţiei despre sine și, totodată, consideră comportamentul ca ”ansamblu de
unităţi de semnificaţii înglobate auto-definirii sinelui” (Benea 2004, p.180). De
asemenea, teoria mediază relația dintre structura socială și comportamentul

19
individual. In teoria identității sociale, identitatea se formează printr-un proces de
auto-categorizare, deci susține idea unei sine reflexiv (Stets și Burke 2000), în
sensul că sinele se poate raporta la el însuși ca la un obiect care poate fi descris,
clasificat, categorizat, poziționat și numit, etichetat.

Dimensiuni ale identității sociale:


 identitatea de rol – asociată deținerii diferitelor status-roluri; inplică
sructura salient a anumitor sub-identități (ex. Identitatea profesională,
identitatea de părinte/de sot/de femeie etc.)
- identitatea vocatională/profesională
- identitatea de gen
 identitatea morală – setul de caracterisitice ale sinelui ca agent moral
 identitatea ideologică – setul de valori, norme, cencepții despre sine
în raport cu lumea/societatea (include dimensiunea spirituală,
diemnsiunea politică)

Aplicații: analiza acestor dimensiuni pentru cadrul-didactic

20
Tema 5:
Modelele explicativ-interpretative ale caracterului şi
relevanţa lor educativa

Bibliografie obligatorie:
1. Zlate, M., Eul și Personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 1997

I. ASPECTE TEORETICE:

Definiție conceptul de caracter:


Sens larg: ansamblu închegat de atitudini şi trăsături care determină o modalitate relativ stabilă,
constantă de orientare şi raportare a subiectului la cei din jur, la sine însuşi, la activitatea
desfăşurată, la însăşi societate, ca realitate socio-umană globală.
Sens restrâns: schema de organizare a profilului psihomoral general al persoanei, considerată
prin prisma unor norme şi criterii etice

Atitudinea
Definiție data de Newcomb: modalitate internă de raportare la diferitele laturi ale vieţii sub
forma în care experienţa anterioară este acumulată, conservată şi organizată la individ, când
acesta abordează o situaţie nouă

Mielu Zlate afirma că atunci când atitudinile intră în concordanţă cu normele sociale devin
atitudini-valori formând un sistem care o dată fixat acţionează aproape automat. Atitudinile
caracteriale au un conţinut valoric şi o funcţie evaluativă prin care reglează comportamentele
specifice fiecărui individ.

Funcţiile caracterului
ψ funcţia relaţională - pune în contact persoana cu realitatea, facilitând stabilirea relaţiilor
sociale
ψ funcţia orientativ-adaptativă permite orientarea şi conducerea de sine potrivit scopului

21
ψ funcţia de mediere şi filtrare permite filtrarea prin propria gândire şi simţire a tot ceea ce
întreprinde
ψ funcţia reglatoare creează condiţii pentru ca individul să-şi regleze propria conduită

Modele explicativ-interpretative:
Modelul piramidei caracteriale
esenţial pentru caracter este modul de organizare, relaţionare şi structurare al trăsăturilor
şi atitudinilor
atitudinile se leagă, se înlănţuie unele de altele, formând un adevărat sistem ierarhizat
în vârf trăsăturile esenţiale, dominante, iar spre bază trăsături din ce în ce mai particulare
arhitectonica este diferită de la un individ la altul (trăsătura ce poate fi dominantă la un
individ, la alt individ nu mai este dominantă).
sunt urmărite legăturile dintre trăsăturile caracteriale, dispunerea lor într-o anumită
ordine, ceea ce duce implicit la valorizarea lor
Avantaje: înţelegerea caracterului ca un sistem organizat şi bine structurat, ceea ce permite ca
intervenţia educativă într-o anumită parte a sistemului să se repercuteze direct asupra întregului
sistem caracterial şi indirect asupra personalităţii; diferenţierea mijloacelor acţiunii educative,
date fiind marea variabilitate caracterială dintre oameni

Modelul cercurilor concentrice caracteriale (propus inițial de Allport)


 însuşirile de personalitate clasificate în trăsături comune şi trăsături individuale
(dispoziţii personale).
 Trăsăturile individuale :
- Cardinale- cateva, cu influenţe directe asupra fiecărui act, cu
semnificaţiemajoră în comportament
- Centrale- în număr mai mare, evidente, generalizate, constante, controlând
situaţiile obisnuite
- Secundare- foarte multe, periferice, mai puţin active, cu o existenţă minoră şi
latentă, controlând mai puţin comportamentul individului
 Trăsăturile aflate în cele trei cercuri concentrice au un caracter mobil, flexibil, putând
trece dintr-un cerc în altul în funcţie de situaţii,

22
 Demonstrează că trăsăturile pot fi transformate, convertite, iar în acest proces rolul
esenţial îi revine educaţiei
 Prin educaţie omul îşi dă seama de valoarea trăsăturilor caracteriale, care trebuie
formate şi promovate şi care estompate.

Evidențiază plasticitatea, flexibilitatea caracterului

Modelul balanţei caracteriale (propus de PPNeveanu)


 sistematizarea trăsăturilor caracteriale câte două în perechi cu poli opuşi, ele găsindu-
se în aceeaşi persoană în proporţii şi amestecuri diferite: bun - rau ; cinstit - necinstit

 initial, trăsăturile caracteriale se află în poziţia 0, evoluţia lor fiind teoretic egal
probabilă

 criterii in functie de care evolueaza trasaturile polare:

 natura, tipul, numărul şi valoarea situaţiilor de viaţă parcurse

 întărirea sau sancţionarea lor exterior-educativă

 gratificarea sau condamnarea lor

 asimilarea sau respingerea lor prin învăţare

Avantaje:
- arată şi explică mecanismul psihologic al formării caracterului (forţa motrice care
constă în opoziţia dintre contrarii, în lupta şi ciocnirea lor)
- sugerează interpretarea caracterului ca rezultat al autoformării (din interior) nu numai
al determinărilor sociale
- conduce la stabilirea unei tipologii caracteriale (când trăsăturile pozitive sunt mai
multe se poate vorbi de „un om de caracter”, în timp ce polul opus atrage expresia de
„om fără caracter”)

II. APLICAȚII: descrierea propriului caracter, sau al unui persoane cunoscute (colegă,
membru al familiei) din perspectiva a doua modele, diferite. Comparați demersul şi subliniați
”valoarea adăugată” a fiecărui model.

23
Tema 6:
Dimensiuni cognitiv-atitudinale ale personalita ţii
implicate în starea de sa na tate
Bibliografie obligatorie:
1. Băban, A. Stres şi personalitate (1998). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujană,
2. Cucu-Ciuhan, G. (2014). Managementul stresului. București: Sper

Stresul poate fi privit din trei unghiuri diferite:


1. ca stimul (factor de stres): un eveniment extern care ameninţă şi care poate vătăma
2. ca reacţie: senzaţia de nervozitate (apare, de exemplu, când trebuie să dăm un examen);
reacţia implică atât elemente emoţionale, cognitive cât şi reacţii fizice (bătăi mai rapide
ale inimii).
3. ca efect (proces): factorul de stres şi tensionarea au un impact diferit asupra oamenilor,
în funcţie de caracteristicile persoanei şi de mediul în care există factorul de stres.

Stresul (ca proces) este rezultatul unei nepotriviri între cerinţele unei anumite
situaţii şi capacitatea percepută a individului de a îndeplini aceste cerinţe.
Stresul psihic (SP) constă în reacţii psiho-comportamentale şi somato-viscerale de o
intensitate crescută, peste limitele corespunzătoare unei simple adaptări.

Tipuri de stress
Eustres = ”stresul pozitiv”, declanşat de evenimente plăcute (ex. câştigarea unui concurs,
a unei sume de bani, naşterea unui copil), determină stări afective pozitive (triumf, bucurie,
fericire etc.) şi are efecte benefice asupra organismului uman.
Distres = „stresul negativ”, declanşat de evenimente negative (ex. dificultăţi financiare),
determină simptome psihosomatice, tulburări de concentrare, obosealǎ, reversibile la
persoanele sănătoase şi reprezintă un factor de risc pentru boli psihice şi psihosomatice la
persoanele cu predispoziţie ereditarǎ sau vulnerabilitate constituţionalǎ

24
Factorii moderatori ai impactului cu agenţii stresori
Impactul negativ al agenţilor stresori este atenuat de o serie de factori: personali, familiali şi
sociali.
Factorii personali cu rol de „tampon” al impactului cu agenţii stresori sunt:
experienţa anterioară pozitivă a subiectului în confruntarea cu acelaşi tip de agenţi
stresori care determină: - perceperea agenţilor stresori ca fiind puţin ameninţători; - adoptarea
unor mecanisme de coping eficiente.
trăsăturile cognitiv-atitudinale ale personalităţii care reflectă o atitudine generală,
pozitivă a persoanei faţă de sine, lume şi viitor:
- autoeficacitatea percepută
- robusteţea: conceptul a fost creat de Kobasa ca posibil amortizor de stres specific
personalității (deci, o trăsătură complexă de personalitate); are trei componente:

- credinţa în controlul personal asupra evenimentelor;


- angajarea într-o trăire deplină a vieţii;
- bucuria în faţa provocărilor şi a şanselor.
- locul de control intern: Persoanele cu un loc al controlului intern consideră că evenimentele
din viaţă sunt controlate de propriile lor acţiuni, pe când cei cu un loc al controlului extern
atribuie rezultatele evenimentelor unor factori exteriori, cum ar fi norocul..

- optimismul/pozitivismul: ca trăsătură de personalitate, este o aşteptare generalizată a


rezultatelor pozitive, persoana respectivă având încredere că evenimentele vor avea final
fericit, că problemele se vor solutiona etc.
Nivelul mai înalt de optimism (şi speranţa mai mare) se leagă de o mai bună stare a
sănătăţii mentale, de percepţii ale unui control mai mare asupra situaţiilor stresante şi de un
mod mai eficient de soluţionare a problemelor.
- sentimentul de coerenţă
- simţul umorului
- starea de anxietate moderată - acţionează ca un sistem de alarmă, mobilizând individul să
facă faţă situaţiei cu care se confruntă; o stare de anxietate permanentă este specific, în general,
persoanelor cu nivel înal al nevrozismului (trăsătură de personalitate).

25
Nivelul înalt al nevrozismului poate el fi considerat o formă de predispoziţie la stres:
îngrijorarea permanentă, sentimentele de inadecvare, tensionarea şi nervozitatea.
- extraversiunea
Extraversiunea are un efect moderator asupra manifestării nevrozismului. Introvertiţii
nevrotici sunt predispuşi la tulburări emoţionale, în vreme ce extravertiţii nevrotici tind să
prezinte probleme comportamentale. In contextul trăsături de extraversie, dar și la persoanele
introverte, un alt fator moderator al stresului o constituie exteriorizarea emoţiilor negative prin:
discuţii cu persoane apropiate, scris, pictură, dans sau cântat.

-comportamentul asertiv constă în exprimarea sentimentelor şi revendicarea drepturilor


personale cu menţinerea respectului şi consideraţiei faţă de cei din jur. Previne si ajuta
solutionarea conflictelor, si reducerea anxietății.
-tipul psihocomportamental B caracterizat prin calm, răbdare, mulţumire de sine, planificarea
activităţilor, evitarea situaţiilor de competiţie şi îmbinarea muncii cu relaxarea.

APLICAȚII:
- identificați cel puțin 3 trăsături proprii care vă pot ajuta în gestionarea stresului profesional
- elaborați o strategie de management al stresului fundamentată pe aceste trăsături .

26
Tema 7:
Personalita ti accentate –vezi anexele
Aplicatii: identificați in cercul de prieteni/în grupul familial tipuri de personalități
accentuate; identificati pentru fiecare caz trăsăturile specifice și precizati care este
modalitatea adecvată de a vă relaționa cu aceste persoane.

27