PROLAPSUL GENITAL

Prolapsul genital consta in coborarea progresiva, in micul bazin, a vaginului sau a unei portiuni din
vagin (colpocel) si/sau a uterului (histeroptoza), ca urmare a relaxarii muschilor si a tesutului fibros
al perineului (muschii care formeaza baza bazinului), ca si a diferitelor mijloace de suspensie a
organelor din micul bazin.
Cauze
- In mod normal, uterul este mentinut in micul bazin de ligamente. Intinderea acestora este cauza
cea mai frecventa a prolapsului. Ea poate fi consecutiva unei nasteri (nasterea unui fat voluminos,
nastere prea rapida, precipitata sau care produce rupturi perineale, nasteri multiple).
- Retroversie uterina.
- Prolapsul genital se observa cel mai frecvent la femeile de varsta medie, care au mai multi copii,
dar se poate intalni si la femeile fara copii si la cele varstnice.
- Obezitatea agraveaza prolapsul.
Manifestari de dependenta
Prolapsul genital se manifesta prin senzatie de greutate in portiunea inferioara a abdomenului, de
coborare a organelor si dureri lombare. Se intalnesc mai multe stadii ale prolapsului. In primul
stadiu, colul uterin coboara in vagin in timpul unui efort, dar isi reia pozitia normala cu usurinta. In
stadiul al doilea, dupa efort sau ortostatism prelungit, colul iese prin vulva, dar urca inapoi la
disparitia efortului. Vulva poate fi uneori tumefiata. In cazurile avansate, uterul este permanent
vizibil in afara vaginului. Uneori, pot sa apara incontinenta urinara, dificultati la urinat sau la
defecatie, aspecte ce traduc prezenta concomitenta a unui prolaps vezical, uretral sau rectal.
Tratament
1. Tratamentul este chirurgical. El depinde de natura si importanta prolapsului, de varsta femeii, de
calitatea tesuturilor, de existenta sau absenta relatiilor sexuale si de dorinta de maternitate. Exista
diferite tehnici de repozitionare a organelor deplasate.

2. Histeropexia. Consta in fixarea uterului de un element stabil din micul bazin, cu ajutorul unui fir
sau al unor benzi. In prezent sunt utilizate doua metode: fixarea de un ligament al primei vertebre
sacrale (promontofixare) si incrucisarea ligamentelor rotunde care sustin uterul (histeropexie
ligamentara).
3. Colpoperineorafia. Aceasta interventie chirurgicala isi propune sa redea forma, pozitia si
dimensiunile initiale vaginului si perineului. Indicatia sa principala este prolapsul genital cu beanta
vulvei, de origine traumatica (cel mai frecvent legat de nasterea unui copil voluminos). Interventia
se practica pe cai naturale, pacienta aflandu-se sub anestezie generala sau regionala. Ea permite
continuarea unei vieti sexuale normale. Cu toate acestea, se incearca evitarea ei la femeile in
perioada de activitate genitala pentru a limita riscul de dureri care apar la contactul sexual.
Histerectomia. In cazurile severe, tratamentul chirurgical este uneori asociat cu ablatia uterului
(histerectomie). La toate aceste tratamente se poate adauga tratamentul incontinentei urinare. Printre
altele, purtarea unui inel de cauciuc (pesar) plasat in jurul colului uterin, care permite mentinerea
pozitiei organelor interne, este recomandata femeilor in varsta sau care nu doresc sa fie operate.
Exercitiile pentru musculatura planseului pelvian, care fortifica muschii vaginului, reduc riscul de
prolaps uterin.
Probleme de dependenta :
Alterarea imaginii corporale ;
Alterarea stimei de sine ;
Alterarea confortului ;
Alterarea eliminarilor intestinale ;
Alterearea starii de sanatate ;
Deficit de cunostinte in legatura cu operatia.
Surse de dificultate :
Coborarea uterului ;
Tulburari urinare si digestive ;
Tulburari ale actului sexual ;
Alterarea relatiilor familiale ;
Durere ;
Leziuni asociate.
Obiective
: Pacienta sa-si mentina o buna igiena locala ;
Pacienta sa nu prezinte semne de infectie sau leziuni asociate ;
Pacienta sa aiba eliminari normale ;
Pacienta sa accepte operatia ;
Pacienta sa demonstreze cunoasterea autoingrijirii dupa operatie.
Interventiile A.M.
A.M. previne aparitia prolapsului prin : apararea perineului la nastere, ingrijirea corecta a plagii
perineale, mobilizarea precoce a lauzei, evitarea pozitiei sezande in primele zile dupa nastere,
exercitii de contractii si relaxari voluntare a musculaturii pelvi-perineale;
Instruieste pacienta in mentinerea igienei prin : spalarea repetata a regiunii, folosirea tampoanelor
absorbante, evitarea efortului fizic si a ortostatismului prelungit, evitarea alimentelor ce constipa ;
Sfatuieste pacienta sa se prezinte la medic si sa acepte operatia ;
Asigura pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie ;
Instruieste pacienta cu privire la evitarea : efortului fizic, a ortostatismului prelungit si a relatiilor
sexuale (postoperator)

INCONTINENTA URINARA

Incontinenta urinara (IU) reprezinta emisia involuntara de urina. Incontinenta urinara nu este atat o
boala cat un simptom care poate fi atribuit unor afectiuni fizice sau mentale diverse: diabet, accident
vascular cerebral, scleroza multipla, boala Parkinson, etc.
Etiologie
-slabirEA sfincterului uretral.
 - infectiile urinare (cistita, etc.) – acestea irita vezica, ducand la necesitatea imperioasa de a urina.
Mictiunile imperioase pot fi singurul semn de alarma al unei infectii urinare. 
 - unele medicamente
 - infectie sau inflamatie a vaginului
 - functionare deficitara a vezicii
 - prolaps (coborare a organelor situate deasupra planseului pelvian)
 - obstructie a cailor urinare – o tumora localizata pe tractul urinar, calculii renali, etc.- pot bloca
emisia de urina, cauzand incontinenta urinara.
 - ingustare a uretrei
 - sarcina si nasterea
 - boli neurologice (scleroza multipla, boala Parkinson, accident vascular cerebral, leziuni ale
maduvei spinarii)
 - histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) – poate afecta muschii planseului pelvian
Factori de risc:
- anxietatea
 - excesul de alcool sau de bauturi ce contin cafeina (cafea, ceai, cola, etc.)
 - constipatia severa
 - relaxarea muschilor vezicii sau ai planseului pelvian
 - infectiile urinare (cistita, etc.)
 - prolapsul vezicii urinare
 - calcul la nivelul vezicii
 - menopauza
 - nasterea
 - intervenţii chirurgicale din sfera ginecologică
 - obezitatea
Clasificare din punctul de vedere anatomoclinic:

- incontinenţa urinară imperioasă

- incontinenţa urinară de efort
- incontinenţa mixtă
- incontinenţa urinară prin „prea-plin"
- incontinenţa urinară permanentă sau totală
Clasificare pe baza severităţii:
- incontinenţa urinară gradul I: incontinenţa apare la eforturi mari cum ar fi tuse, strănut
- incontinenţa urinară gradul II: incontinenţa apare la efort moderat, cum ar fi mişcări rapide,
coborîtul şi urcatu scărilor
- incontinenţa urinară gradul III: incontinenţa apare la eforturi mici, cum ar fi poziţia ortostatică
Investigaţii:
1. Teste de incontinenţă urinară: manevra Valsalva (punem bolnva să tuşască pentru a evalua
daca apar scurgeri de urina datorate tusei; acesta poate sugera o incontinenta urinara de
efort).
2. Examene paraclinice:
- urocultura
- examen neurologic
 - determinarea ratei fluxului urinar: in timpul acestui test, fluxul urinar se va reprezenta grafic
pentru a determina punctul de maxim (peak-ul) ratei fluxului urinar;
- cistometrograma: acest test masoara capacitatea vezicii urinare de a stoca si de elimina urina,
absenţa contracţiilor detrusorului
- cistometrie sau cistouretrograma demonstrează prezenţa sau absenţa contracţiilor muşchiului
detrusor
- cistoscopia: acest test permite specialistului sa vizualizeze direct tractul urinar, permitandu-i sa
elimine si alte cauze de incontinenta urinara
- determinarea reziduului vezical postmictional: medicul specialist poate masura volumul urinar
rezidual post mictiune, fie prin cateterizarea vezicii urinare (introducerea unui tub subtire in
vezica urinara), fie prin ecografie vezicala imediat dupa mictiune

Tratamentul:
a) Tratamentul chirurgical este singul tratament eficace. În funcţie de calea de abord
intervenţiile chirurgicale se impart în operaţii efectuate pe cale vaginală, pe cale abdominală,
operaţii mixte.
b) Tratamentul medical:
Medicamentele utilizate frecvent pentru tratarea incontinentei urinare sunt:
Anticolinergice si antispastice – medicamente utilizate în incontinenta urinara datorata
necesitatii imperioase de a urina (pentru calmarea vezicii hiperactive).
Antidepresive (Imipramina) – pot fi utilizate in asociere cu alte medicamente in tratamentul IU.
Determina relaxarea muschilor vezicii si contractia muschilor netezi ai colului (gatului) vezicii.
Antibiotice – daca incontinenta se datoreaza unei infectii a tractului urinar sau unei prostatite
(inflamatia prostatei), sunt administrate antibiotice.
Exerciţiile Kegel: aceste exercitii intăresc muchii planşeului pelvin si sfincterul urinar
(muschii care controleaza mictiunea). Exercitiile Kegel sunt recomandate in tratamentul
incontinentei urinare, fiind deosebit de eficiente in cazul incontinentei de efort, dar si pentru
incontinenta imperioasa. Atât femeile cat si bărbaţii pot practica aceste exercitii. Intre 40% si
75% femei observa o ameliorare a controlului urinar dupa practicarea exercitiilor Kegel.
c) Tratament paliativ:
 - psihoterapie,
- alimentatia, în unele cazuri, redobandirea controlului urinar se realizeaza prin simple
modificari ale obiceiurilor alimentare. Trebuie evitate toate alimentele ce pot irita vezica
urinara: alcoolul, cafeina, citricele si sucurile de citrice, ciocolata si indulcitorii artificiali. La
unele persoane, reducerea consumului de lichide inainte de culcare este o masura suficienta.
Pierderea in greutate este de asemenea utila pentru controlarea problemei.
Prognostic:
Terapia chirurgicală reprezintă tratamentul de elecţie al incontinenţei urinare. Bolnavele cu
prognostic prost sunt :cele cu intervenţii chirurgicale anterioare, presiune uretrală de închidere
în repaus la valori scăzute, afecţiuni locale, incoctinenţă urinară combinată, afecţiuni sistemice.

Problemele pacientuluiș
Tulburări trofice cutanate + implicaţii psihologice:
- pierderea stimei de sine,
- depresie,
- tulburări sexuale,
- insecuritate – dependenţă.
Implicaţii sociale:
- perturbarea relaţiilor familiale,
- reducerea activităţii sociale,
- izolare,
- reacţii negative faţă de cei din jur,
- predispoziţie pentru instituţionalizare.

Obiective
Obiectivele vizând pacientul şi obiectivele de îngrijire:
- dispariţia sau diminuarea incontinenței (prin controlul sfincterului vezical);
- să nu se producă infecții intercurente (evitarea complicaţiilor);
- să nu se producă tulburări trofice cutanate;
- pacientul să se obişnuiască să urineze în ploscă la pat, sau toaletă;
- să-şi câştige respectul de sine, încrederea şi liniştea.
Reeducare vezicală: secretul reeducării vezicale este: aportul lichidian adecvat (în funcţie de bilanţul
hidric), stabilirea unui orar al micţiunilor.
Aplicarea intervenţiilor:
- planific cu pacientul un program de reeducare vezicală zilnic;
- ajut pacientul să aplice programul de reeducare stabilit;
- fixez obiceiuri de eliminare la ore fixe: orar precis- când pacientul trebuie să încerce
să-şi golească vezica; la început intervalul este scurt între micţionări 1,5-2 ore, pe
măsură ce capacitatea vezicală creşte, intervalul se măreşte;
- procedura este astfel: se oferă urinarul pacientului la x ore, sau se conduce pacientul
la toaletă, se trezeşte pacientul de x ori noaptea pentru a-l face să urineze, se
sugerează pacientului să bea o oarecare cantitate de lichid tot la două ore (100-200
ml), dacă nu există contraindicaţii; după ce a băut, pacientul aşteaptă 10 min. și apoi
încearcă să urineze;
- intervalele se măresc treptat;
- este preferabil să i se dea pacientului o mai mare cantitate de lichid în timpul zilei
şi să se diminueze după ora 17;
- pacientul trebuie să-şi reţină urina pe timpul intervalului indicat, după orarul
stabilit;
- trebuie sfătuit să-şi scrie orarul micţiunilor.
 IMPORTANT: trebuie să existe o relaţie între a bea, a mânca, a face exerciţii
fizice şi a urina, în aşa fel încât pacientul, cu timpul, să-şi poată stabili
propriul său orar de ingestie de lichide.

- pacientul trebuie să accepte programul şi să aibă dorinţa sinceră să-şi

recâştige controlul sfincterului. Acest program poate să dureze mai multe
săptămâni.
Stimularea evacuării: se stimulează evacuarea la ore fixe:
- turnând apă caldă pe perineu;
- lăsând să curgă robinetul;
- punându-i mâinile în apă caldă.

Igiena:
- echipament de protecţie şi îngrijiri igienice: pampers;
- se curăţă regiunea pubiană după fiecare incontinenţă;
- se schimbă lenjeria şi îmbrăcămintea umedă cât mai repede;
- se aplică o cremă protectoare pe piele bine curăţată;
- se asigură un mediu înconjurător care-i respectă intimitatea;
- simpatia, toleranţa şi răbdarea asistentei sunt indispensabile;
- asigur pacientul să nu aibă rețineri şi să mă solicite ori de câte ori are nevoie.

Exerciţii de întărire a musculaturii perineale – incontinenţa de efort – Se explică

pacientului cum să-şi întărească muşchii perineali:
- prin contracţia muşchilor posteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a
împiedica defecarea;
- prin contracţia muşchilor anteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a opri
micţiunea.

De reținut - Contracţia muşchilor se face (înainte şi după micţiune) timp de 4 secunde

– apoi relaxarea lor – a se repeta de 10 ori - de 4 ori pe zi (se poate merge până a repeta
de 4 ori pe oră dacă se consideră util).
Alte exerciţii:
- Pentru controlul incontinenței:
 Recomand pacientului să urineze ori de câte ori urmează să facă un efort:
 Învăţarea pacientului, când ridică, greutăţi să-şi îndoaie genunchii şi
să-şi contracte muşchii pelvini înainte de a ridica ceva greu.
  Sugerez însă persoanei (pe cât este posibil) să evite să ducă obiecte
grele.
 Recomand ca în momentul micţiunilor să încerce să-şi oprească
jetul urinar şi să reînceapă în mai multe reprize (exerciţiu pentru
controlul incontinenței).
- Exerciţii pentru antrenamentul vezicii:
 Sugerez persoanei să încerce să-şi crească capacitatea vezicii sale,
aşteptând un pic, de fiecare dată, pentru a urina (după unii – 5 minute de
aşteptare, prelungind progresiv intervalul de la senzaţia de a urina până
în momentul eliminării urinei).