RAPOTAN TUDOR ANDREI

Cls. a VI-a
C.N.M.K.

RENAȘTEREA

REPREZENTANȚI AI RENAȘTERII

Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI.
A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei.
Deși apariția tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii
nu au fost experimentate uniform de întreaga Europă.
Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone,
începând din secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică
căreia i-a fost creditată lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de
perspectivă a tehnicilor de acordare a unei realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la
scară largă ceea ce a dus la o reforma educațională.

În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și

în știință. Istoricii susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria
Modernă. Renașterea a văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și
politice ce au influențat evoluțiile artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo
da Vinci, după care a fost inspirat noțiunea de "omul renașterii". Renașterea a început
în Florența, Italia, în secolul al XIV-lea. Diverse teorii au fost propuse pentru a explică
origine și caracteristicile renașterii, concentrându-se pe o varietate de factori, incluși pe
particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa politică, patronajul familiei Medici
și migrarea savanților greci și textelor în Italia după căderea Constantinopolului în mâinile
turcilor.
Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă, dominată de
economia agrară și sub puternica influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În
decursul Renașterii, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre
clasicismul greco-roman.
 Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al
XIX-lea de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul
elvețian Jacob Burckhardt în lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien"
("Cultură Renașterii în Italia"), 1860. Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada
cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În acest timp, omul recăpăta conștiința de sine
ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalității.
Baza spirituală a Renașterii a constituit-o umanismul. Interesul enorm pentru cultura
antichității a dus la căutarea și descoperirea manuscriselor clasice: "Dialogurile" lui Platon,
operele istorice ale lui Herodot și Thucydide, creațiile dramatice și poetice ale grecilor și
romanilor. Învățați din Bizanț, care după căderea Constantinopolului la turci (1453) s-au
refugiat în Italia și predau acum în școli din Florența, Ferrara sau Milano, au adus cu ei
cunoștința limbii grecești clasice. Deși adesea apăreau simple imitații ale clasicilor, studiul
literaturii, istoriei și filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare
forță de discernământ. Mulți gânditori ai Renașterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della
Mirandola) se orientează în direcția neoplatoniciană în filosofie, în timp
ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanță. Reprezentanți importanți ai
umanismului au fost Leonardo Da Vinci, Erasmus din Rotterdam și Thomas Morus.
Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului, care în perioada medievală era
total discreditată, a devenit în timpul Renașterii un scop educativ. Viziunea teocentrică a
trecutului s-a transformat într-una antropocentrică: centrul atenției în studii științifice și creații
artistice a devenit omul.

Reprezentanți
– literatură: Francesco Petrarca (Despre bărbați iluștri), William
Shakespeare (Romeo și Julieta), Miguel de Cervantes (Don Quijote de la Mancha), Niccolo
Machiavelli (Principele), Erasmus din Rotterdam (Elogiul nebuniei), Francois Rabelais
(Gargantua și Pantagruel), Dante Alighieri (Divina comedie);
– astronomie: Nicolaus Copernic (teoria heliocentrică), Galileo Galilei (a pus bazele
mecanicii moderne), Giordano Bruno (teoria conform căreia Universul este infinit);
– medicină: William Harvey.

Umanismul în spațiul românesc s-a manifestat prin înființarea unor biblioteci,

introducerea tiparului, tipărirea lucrărilor în limba română.

– reprezentanți: Nicolaus Olahus, Johannes Honterus, Grigore Ureche, Miron Costin,

Ion Neculce, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir.