Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie din Muncipiul Chișinău

Stocurile. Calcularea stocurilor

A efectuat: RUSU Maria

A verificat: COTORCEA Cristian

Chișinău, 2021

GESTIUNEA  STOCURILOR
În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de
producţie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să
corespundă unui anumit scop, de exemplu: un program de producţie realizat cu
beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau într-un timp cât mai scurt etc.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic,
respectiv: beneficii unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli
unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de
scopul agenţilor economici atunci când porneşte procesul tehnologic.
 Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi
cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de
producţie, sau a stocurilor de produse finite şi  bunuri de larg consum  în activitatea de
desfacere a mărfurilor.
STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau
într-un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale
unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de
timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.
Pe perioada respectivă resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt
utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest
circuit (aspect considerat negativ).
Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor,
aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui
serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu
de întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de
după vânzare (piese detaşate).
Tratarea procesului de stocare ca proces, obiectiv necesar, se impune, nu numai
ca urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli
apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de
utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.
 Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune,
dintre care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare.
O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi
controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce
cantitatea stocată creşte.
Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea
medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării
totale a stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa
minimă;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie
satisfăcut  imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de
stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de
stocuri.
Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri
nu sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se
stabilească un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui
echilibru.
Importanţa stocurilor în procesul de producţie
Procesul de producţie propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii cum ar fi:
instabilitatea personalului, prezenţa rebuturilor, existenţa timpilor morţi datoraţi defectării utilajelor
etc.
În felul acesta, producţia devine un rezultat aleator al unei combinaţii de
fenomene care au loc în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de
producţie nu e fiabil dacă este supus direct acţiunii perturbatoare a parametrilor ce
apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influenţe directe,
adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care asigură
deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl
reprezintă stocurile.
Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de
cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de
optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de
formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi
păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.      
Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod
obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine
dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.
Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor
factori care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi
scopul constituirii. Între aceştia amintim:
   contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al
cererii;
   diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;
   caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea
produselor producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la
produsele agricole situaţia este inversă;
   periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;
   necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;
   punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport
sau faţă de factorii de forţă majoră (stare de necesitate,  calamităţi naturale,
seisme, caracterul deficitar al resurselor);
   necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de
livrare sau consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare
– dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru
consum ş.a.m.d.);
   necesitatea eficientizării procesului de transport etc.
 
Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este

necesară găsirea de modele şi metode în vederea formării unor stocuri, care prin
 volum şi structură, să asigure desfăşurarea normală a activităţii din economie, dar

în condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli cât mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură

certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea
desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator
al ritmului aprovizionărilor cu cel al producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon
inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de
furnizare a resurselor materiale.
Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

      investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de

organizare;
      capitalul investit în stocuri e uşor de  evidenţiat;
      asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de producţie;
      asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat
nu este întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;
      comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi
introduse imediat în procesul de fabricaţie;
      anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.
 
1.3. Tipuri de stocuri
 
În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:
A. din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi de trei feluri:
 a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de
producţie; este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte;
 b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba
de stocul de desfacere, stoc în aval;
 c) cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii
de fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional.
Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie.
B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan  economic stocurile pot fi:
 a)      stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire
ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;
b)      stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite
de serviciul de întreţinere , necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la
instalaţiile vitale ale întreprinderii;
c)      stocuri speculative; sunt mai puţin  legate  de activitatea agenţilor
economici şi se referă în general la produse şi materiale rare, a căror
valoare nu este fluctuantă.
C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de unele
proprietăţi fizico-chimice ale elementelor. Aşa avem: produse periculoase,
voluminoase, fragile etc.
D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem:
a)            stocuri cu gestiune normală;
b)            stocuri cu “afectare direct㔠(comandate special pentru o anume
comandă);
c)    stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghe-re
globală);
d)            stocuri de produse consumabile;
E. Din punct de vedere al caracteristicilor formării şi destinaţiei lor stocurile
pot fi:
a)       stoc curent;
b)      stoc de siguranţă;
c)       stoc de pregătire sau de condiţionare;
d)      stoc pentru transport intern;
e)       stoc de iarnă;

Obiective şi rezultate ale gestiunii  ştiinţifice a stocurilor

Având în vedere particularităţile diferitelor procese de stocare, activitatea
de conducere a acestora are totuşi unele trăsături comune; aşa de pildă, orice
 proces de stocare necesită prevederea desfăşurării lui şi a condiţiilor în care
urmează a se efectua.
Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar
desfăşurarea procesului de stocare poate avea loc în baza organizării sale
raţionale. Realizarea în condiţii de eficienţă economică maximă şi de utilitate
impune o coordonare permanentă a procesului de stocare şi un control sistematic
al modului de derulare al acestuia.
Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate

astfel:

  asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure

desfăşurarea normală a activităţii economico-productive a agenţilor
economici prin alimentarea continuă a punctelor de consum şi în condiţiile
unor cheltuieli cât mai mici;
   prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără
mişcare şi valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);
   asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea
prevenirii degradãrilor de materiale existente în stocuri;
   folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi
cuprinzător care să evidenţieze în orice moment starea procesului de
stocare;
   aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită
menţinerea stocului în anumite limite, să prevină imobilizările neraţionale.
Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea
răspunsului pentru următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele
principale ale gestiunii):
1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare;
2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare.
Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este
suficient un singur răspuns şi anume la prima problemă.
Se realizează următoarele deziderate:
      reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta
satisfacerea în mai bune condiţii a cererii către beneficiari;
      reducerea cheltuielilor de depozitare;      
      mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;
       reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;
      reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;
      obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de
exemplu, la produsele cu o durată de depozitare a stocului de materii prime
mai mare decât durata ciclului de fabricaţie);
      descoperirea şi valorificarea rezervelor interne etc.
 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie din Muncipiul Chișinău
 Calcularea amortizării mijloacelor fixe

A efectuat: RUSU Maria

A verificat: COTORCEA Cristian

Chișinău, 2021

Mijloacele fixe: calcularea amortizării

Obiectivul proiectului Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe
în scopuri fiscale și Catalogului mijloacelor fixe și imobilizărilor necorporale este descrierea
metodologiei de evidenţă şi calculare a amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, modalității
privind determinarea sumelor aferente cheltuielilor pentru reparație permise la deducere, precum
și modului de determinare a rezultatului fiscal în cazul ieșirii mijloacelor fixe de la entitate.
Acțiunea acestuia se va extinde asupra tuturor persoanelor juridice şi fizice, care desfăşoară
activitate de întreprinzător şi sunt înregistrate în conformitate cu cadrul normativ în
vigoare. Proiectul documentului va fi examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 5
decembrie curent. Prevederile acestuia urmează fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020,
iar Hotărârea Guvernului nr.289 pentru aprobarea Regulamentului privind evidența şi calcularea
amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale va fi abrogată. Noul regulament va stabili obiectul
calculării amortizării și metoda de calculare a acesteia, modul de ținere a evidenței mijloacelor
fixe în scopuri fiscale, de determinare și deducere a cheltuielilor pentru reparațiile efectuate, a
rezultatului fiscal la ieşirea mijloacelor fixe de la entitate etc. Registrul privind evidența și
calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale pentru o anumită perioada fiscală (anexa
nr.1 la regulament) vine cu o structură ușor aplicabilă atât pentru evidența mijloacelor
fixe/imobilizările necorporale care au fost supuse procesului de reparație/dezvoltare, cât și pentru
cele care nu au fost reparate capital/dezvoltate pe parcursul perioadei fiscale respective, iar anexa
nr.2 la document este Modul de completare a Registrului indicat. Conform anexei nr.3 se va
determina suma cheltuielilor pentru reparație permisă la deducere, precum și a valorii
mijlocului fix ce urmează a fi constatat în conformitate cu art.26 alin.(3) din
CF. Clasificarea mijloacelor fixe și imobilizărilor necorporale, precum şi duratele de
funcţionare utilă a acestora stabilite în interval sunt prezentate în proiectul Catalogului
mijloacelor fixe și imobilizărilor necorporale, care reglementează modalitatea de stabilire a
acestora pentru regimuri şi condiţii de exploatare care se deosebesc de cele normale.
Conform proiectului, mijloacele fixe amortizabile sunt clasificate în trei grupe principale:
- Grupa 1 - Construcţii;
- Grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii perene;
- Grupa 3 - Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte imobilizări corporale. 
La rândul său, acestea sunt clasificate în subgrupe, clase şi subclase şi, după caz, în familii.
Totodată, sunt stabilite expres obiectele ce nu se includ în componenţa mijloacelor fixe şi se
recunosc la investiţii sau stocuri:
- clădirile, construcţiile speciale şi alte obiecte pe care întreprinderea nu le utilizează în
activitatea sa operaţională şi sunt destinate pentru scopuri investiţionale;
- animalele tinere şi de îngrăşat;
- obiectele de mijloace fixe destinate vânzării;
- plantaţiile perene crescute în pepiniere în calitate de material săditor. 
Cu privire la determinarea duratei de funcționare utilă a mijloacelor fixe proiectul prevede că,  în
scopuri fiscale, persoanele juridice şi fizice care desfășoară activitate de întreprinzător urmează
să stabilească mijloacelor fixe aceeași durată de funcționare utilă stabilită în scopuri financiare,
dar care nu poate fi mai mică decât limita minimă și, respectiv, mai mare decât limita maximă
prevăzută în Catalog.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie din Muncipiul Chișinău
Tipurile principale de tabele statistice și întreruperea lor

A efectuat: RUSU Maria

A verificat: COTORCEA Cristian

Chișinău, 2021

Tabelele statistice
Elementele tabelului statistic
 Titlul general se trece în partea de sus a tabelului, trebuie să fie scurt, clar, concis, să atragă
atenţia asupra relaţiilor ce trebuie analizate în legătură cu colectivitatea statistică şi să precizeze
caracteristicile de timp şi de spaţiu la care se refera datele. Titlurile interioare se înscriu în
capetele coloanelor sau ale liniilor şi se referă la caracteristicile studiate. Reţeaua tabelului este
un ansamblu de linii paralele orizontale şi verticale, care generează rubricile în care se înscriu
ordonat valorile numerice ale indicatorilor statistici.
Reguli pentru întocmirea tabelelor :
1. Un tabel se numeşte “tabel statistic”, atunci când toate rubricile generate de reţeaua tabelului
sunt completate cu indicatori statistici. Dacă pentru o grupă nu a existat fenomenul, în rubrica
corespunzătoare se trece semnul “-“, iar dacă se ştie că fenomenul a existat, dar lipsesc datele se
trece semnul “...”.
2. Tabelele trebuie numerotate pentru a fi mai uşor de identificat în text.
3. Este obligatorie precizarea unităţilor de măsură în care se exprimă indicatorii statistici.
4. Pentru a localiza cu uşurinţă datele din tabel este necesară numerotarea liniilor şi a coloanelor.
5. Tabelele statistice trebuie să fie uşor de interpretat, de aceea ele trebuie să cuprindă numai
informaţii strict necesare caracterizării statistice a fenomenelor studiate.
6. Notele explicative trebuie să prezinte corect sursa de informaţie sau să atragă atenţia asupra
modului de culegere sau prelucrare a datelor.
Tipuri de tabele statistice

* Tabelul simplu

* Tabelul pe grupe

* Tabelul combinat

* Tabelul cu dublă intrare

* Tabelul de asociere

Serii statistice

Seriile statistice sunt rezultatul grupării datelor după una sau mai multe caracteristici de grupare.

Seria statistică este o corespondenţă între două şiruri de date statistice: primul şir reprezintă variaţia
caracteristicii de grupare, iar cel de-al doilea şir reprezintă rezultatul centralizării frecvenţelor de apariţie
sau nivelul unei alte caracteristici aflată în corelaţie cu variabila studiată.

Clasificarea seriilor statistice

* Seriile statistice independente (serii unidimensionale) rezultă dintr-o grupare simplă pe baza unei
singure caracteristici de grupare.

* Seriile condiţionate (multidimensionale) rezultă dintr-o grupare combinată după două sau mai multe
caracteristici statistice care se află într-o relaţie de interdependenţă obiectivă.

* Seriile statistice de timp (dinamice) sunt acel tip de serii în care se prezintă variaţia unei caracteristici
în funcţie de timp.

* Seriile dinamice de intervale (de fluxuri) se caracterizează prin faptul că prezintă valorile unor
caracteristici care constituie rezultatul unui fenomen/proces social-economic şi care au sens să fie
urmărite pe parcursul unui interval de timp, săptămână, luna, trimestru, an.
* Seriile dinamice de momente (de stocuri) se caracterizează prin faptul că prezintă valorile unei
caracteristici pentru care are sens măsurarea/determinarea nivelului la un moment dat

* Seriile statistice de spaţiu (sau teritoriale) rezultă prin centralizarea frecvenţelor sau a valorilor
caracteristicii studiate în funcţie de variaţia teritorialadministrativă.

* Seriile statistice de distribuţie reprezintă o corespondenţa între (I) valorile (variantele) caracteristicii
atributive (calitativă sau numerică) şi (II) frecvenţele unităţilor la care se înregistrează aceeaşi variantă.

* In seriile de distribuţie calitative caracteristica atributivă este exprimată în cuvinte. Exemple:

distribuţia pe ramuri a economiei naţionale, distribuţii pe forme de proprietate, distribuţii pe profesii.

Analiza seriilor statistice

Gradul şi forma de variaţie a fenomenelor de masă sunt determinate de modul de asociere a cauzelor
esenţiale cu cele întâmplătoare, în mod diferit în funcţie de condiţiile fiecărui caz în parte. Astfel, în
modul de formare obiectivă a nivelurilor individuale ale unei caracteristici există o oarecare tendinţă de
concentrare către unele valori tipice ce imprimă seriei o anumită formă de distribuţie (repartiţie).

Proprietăţile seriilor statistice

1. Variabilitatea termenilor unei serii statistice este determinată de faptul că fenomenele de masă nu
sunt univoc determinate, ci ele apar ca rezultat al acţiunii combinate a mai multor cauze, unele cu
caracter esenţial, altele cu caracter întâmplător, care se manifestă în mod diferit pentru fiecare caz în
parte.

2. Forma de repartiţie. Asupra fenomenelor de masă acţionează în mod diferit cauze esenţiale cu
caracter permanent ce imprimă fenomenului o dezvoltare sistematică şi cauze neesenţiale a căror
acţiune este diferită de la o unitate la alta.

3. Independenţa (interdependenţa).

4. Omogenitatea termenilor.

Reprezentarea grafica a datelor statistice

Utilizarea metodei grafice de prezentare a datelor statistice are avantajul de a reda într-o formă simplă,
atrăgătoare şi sugestivă trăsăturile esenţiale ale fenomenelor studiate în anumite condiţii de timp şi
spaţiu. Reprezentarea grafică a datelor statistice permite:

1. interpretarea vizuală a mărimii raportului dintre doi sau mai mulţi indicatori statistici, precum şi
memorarea datelor datorită caracterului sugestiv şi intuitiv;

2. interpretarea structurii şi a modificărilor structurale în timp sau în plan teritorial;

3. interpretarea formelor de realizare a interdependenţelor dintre două sau mai multe variabile
statistice; 4. interpretarea tendinţelor de dezvoltare a fenomenelor studiate;

5. popularizarea datelor statistice. Reprezentările grafice se aleg în funcţie de specificul fenomenelor şi a

relaţiilor ce trebuie evidenţiate prin folosirea lor.

Principalele tipuri de grafice statistice

Din punct de vedere teoretic, pentru aceleaşi date statistice există mai multe posibilităţi de reprezentare
grafică. In practică se va opta pentru acel tip de grafic, care permite evidenţierea relaţiilor obiective
dintre indicatorii prezentaţi. Cele mai frecvente tipuri de grafice sunt:

1. grafice prin coloane şi benzi;

2. cronogramele;

3. diagrame de structură

4. diagrame de distribuţie;

5. diagrame teritoriale;

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie din Muncipiul Chișinău

PORTOFOLIU
La
Economia și Statistica Ramurii

A efectuat: RUSU Maria

A verificat: COTORCEA Cristian

Chișinău, 2021