colecția media christiana seria trinitas tv

MĂRTURII ȘI EVOCĂRI
DIN LAGĂRE ȘI ÎNCHISORi
30 de ani
de la căderea comunismului în România
marcați prin interviuri cu
30 de deținuți politici
din perioada comunistă

Interviuri realizate de
Diacon Dumitru Bogdan BĂDIȚĂ

Editura TRINITAS a Patriarhiei Române

Bucureşti – 2019
Cuvânt înainte

Î n secolul trecut, România s-a numărat printre țările care

au cunoscut represiunea comunistă. Pentru aproape
jumătate de secol, în țara noastră s-au consumat fapte
5

greu de descris și de imaginat. Ideologia comunistă de tip

totalitarist a îngenuncheat întreaga țară, între anii 1945 și
1989. Comunismul prezentat drept viitorul omenirii în plină
dezvoltare a închis țările ocupate „­într-o formă de primiti-
vism colectiv a cărui barbarie a distrus un număr inimagina-
bil de vieți”1. De la elita intelectuală a vremii, până la țăranii
care își munceau pământul2, de la copiii încarcerați la
Târgșor3 și până la bătrânii politicieni care au contribuit la
înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, închiși majoritatea la
Sighet4 – toți românii au cunoscut duritatea acestui sistem
de guvernare.

1
Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului: Încercare de
investigație istorică, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2018, p. 1004.
2
Marghiolița Huzum, O viață de țărancă, Ed. Manuscris,
Pitești, 2016.
3
Gheorghe Andreica, Târgșorul Nou. Închisoarea minorilor,
1948-1950, Ed. Printeuro, Ploiești, 2000.
4
Fabian seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX.
Închisorile comuniste din România, Ed. Agaton, Făgăraș, 2010,
pp. 569-572.
 Cuvânt înainte

Ideologia atee comunistă a făcut ravagii în rândul

preoților. Sute de preoți grupați în brigăzi au fost duși
la muncă silnică în lagărele din Delta Dunării și la Canalul
Dunăre – Marea Neagră. În acea perioadă, mulți deținuți
politici erau numiți „dușmanii poporului”5 sau „dușmani
de clasă”6. Erau arestați de la liceu, din facultate, de la
6 locurile de muncă sau de acasă, anchetați și încarcerați,
iar pedepsele primite erau aberante. Pentru că știau de
existența partizanilor din munți și nu declarau Securității
locul unde se ascund, primeau zeci de ani de închisoare.
Unii dintre făuritorii Marii Uniri de la 1918, ca Iuliu Maniu7,
preotul Ioan Lupaș8, Gheorghe I. Brătianu9, Ilie Lazăr10

5
Virgil Carianopol, „Cu poetul Vasile Voiculescu”, <https://
www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-voiculescu/2567-cu-poetul-v-
voiculescu>, accesat în data de 24 august 2019.
6
Ion Cristoiu, „Dușmanul de clasă, o teză absurdă chiar și
pentru comuniști”, <https://www.historia.ro/sectiune/general/
articol/dusmanul-de-clasa-o-teza-absurda-chiar-si-pentru-comu-
nisti>, accesat în data de 24 august 2019.
7
Ileana Mateescu, „Iuliu Maniu, principal realizator al Marii
Uniri”, în: Memoria. Revista gândirii arestate, nr. 102-103 (1-2/2018),
Ed. Fundația Culturală Memoria, București, 2018, pp. 57-68.
8
Romulus rusan, Cronologia și geografia represiunii
comuniste în România. Recensământul populației concentra­
ționare (1945-1989), Ed. Fundația Academia Civică, București,
2007, p. 99.
9
Romulus rusan, Cronologia și geografia represiunii comunis-
te în România…, p. 103.
10
Andreea Dobeș, Ilie Lazăr. Consecvența unui ideal politic,
Ed. Fundația Academia Civică, Biblioteca Sighet, 20, București,
 Cuvânt înainte

și alții asemenea lor au primit sentințe precum muncă

silnică pe viață, închisoare grea, regim sever de detenție
etc. Astfel, cu foștii lideri politici închiși, comuniștii au
desființat din punct de vedere politic și cultural, întreaga
societate românească. Iar „un popor fără elite este unul
pierdut, dar nici elitele nu au rost fără comunitatea cea
mare și nici comunitatea fără lideri”11. Or, în acea peri- 7
oadă, românii au rămas fără lideri politici care să îi ocro-
tească și să îi sprijine în acțiunile lor.
Marea Unire de la 1918 „a permis națiunii române
să-și pună în valoare energiile și capacitățile sale crea-
toare în slujba progresului economic, a dezvoltării științei,
învățământului și culturii”12. Dar făuritorii ei, în loc să se
bucure de reușita lor, au fost umiliți de comuniști și închiși
prin tot felul de închisori terifiante.

2015. (Relatări despre viața din detenție a lui Ilie Lazăr puteți găsi
și în volumul Ilie Lazăr. Amintiri, publicat în anul 2000 la editura
Fundația Academia Civică, Biblioteca Sighet)
11
Acad. Ioan-Aurel Pop, „Marea Unire și vecinii Româ-
niei – semnificația internațională a actului de la 1918“, în: Me-
moria. ­Revista gândirii arestate, nr. 105-106 (4/2018 – 1/2019),
Ed. Fundația Culturală Memoria, București, 2019, pp.13-16.
12
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bi-
sericii Ortodoxe Române, publicat în volumul Uniți în cuget și
simțiri: unitatea de credință și de neam: studii și articole, vol. I,
Ed. Basilica, București, 2018, p. 9. (Cuvântul Preafericitului
Părinte Patriarh DANIEL a fost rostit la Alba Iulia, în data de
1 decembrie 2008, cu ocazia Zilei Naționale a României, și a
fost publicat inițial în numărul LXVII al revistei Glasul Bisericii.)
 Cuvânt înainte

Intervievând foști deținuți politici, am aflat lucruri

cutremurătoare despre aparatul represiv comunist, des-
pre locurile de detenție și despre pedepsele aplicate
cu ajutorul unor legi inventate peste noapte. Guver-
nul Petru Groza și apoi toate guvernele comuniste din
România au schimbat milioane de vieți, pe multe dintre
8 ele ajungând chiar să le curme. Dar unii foști deținuți
politici aveau propriile mecanisme de rezistență. De la
acești oameni cu o demnitate cum rar mi-a fost dat să
întâlnesc am aflat lucruri despre țară și despre perioada
comunistă pe care nu le cunoșteam și despre care nici nu
citisem până atunci.
În acea perioadă, anumite lecturi erau interzise13. Au
fost oameni închiși pentru că ascultau postul de radio
Europa liberă. Nu știam că țara noastră a avut închisoare
de minori la Târgșor, unde au fost închiși copii cu vârste
cuprinse între 12 și 18 ani, unde au murit elevi din cauza tor-
turilor zilnice. Așa-zisele școli de corecție pentru minori erau
de fapt închisori cu reguli aproape la fel de aspre precum
cele din celelalte penitenciare. În România au fost închisori
pentru studenți la Pitești, unde s-au petrecut orori în timpul

13
România 1945-1989 - Enciclopedia regimului comunist. Repre-
siunea P-R, Octavian Roske (coord.) Ed. Institutul Național pen-
tru Studiul Totalitarismului, Academia Română, București, 2016,
p. 343.
 Cuvânt înainte

reeducărilor14. România a avut închisori precum cea de la

Sighet, unde întreaga elită politică și culturală românească
a fost închisă în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, cunoscută în
istorie ca „noaptea demnitarilor”15. Iar Fortul 13 din Jilava
era o închisoare veche situată lângă București, amplasată
sub pământ, unde umezeala și frigul iernii făceau zilnic zeci,
poate chiar sute de victime și unde vara deținuții mureau 9
sufocați din cauza căldurii și a aglomerării din celule.
Tot datorită acestor interviuri am aflat de existența
Bacului16 de pe Dunăre, o închisoare plutitoare unde deți­
nuții mureau din cauza căldurii și a lipsei de apă. Mulți erau
nevoiți să bea apă din Dunăre, lucru fatal pentru mulți
dintre cei închiși acolo. „Trenul fantomă”17, sau „trenul
morții” era o altfel de grozăvie inventată de comuniști:
foștii deținuți politici care aveau de ­executat sentințe

14
Virgil Ierunca, Pitești, Ed. Limite, Paris, 1981. (Informații de-
spre fenomenul reeducării de la Pitești puteți găsi și în lucrările
Patimile după Pitești scrisă de Paul Goma, Fenomenul Pitești,
scrisă de Virgil Ierunca, în volumul Memorialul ororii. Documente
ale procesului reeducării din închisorile Pitești, Gherla, Editura Vre-
mea, București, 1995, sau în Experimentul Pitești, scrisă de Traian
Popescu)
15
Octavian Roske (coord.), România 1945-1989 - Enciclopedia
regimului comunist. Represiunea P-R..., p. 343.
16
Alexandru Mihalcea, Salcia, un lagăr al morții, Ed. Ex Ponto,
Constanța, 22015, p. 106.
17
Despre acest tren se amintește în interviul cu doamna Zoe
Rădulescu.
 Cuvânt înainte

mari sau care erau considerați deosebit de periculoși erau

plimbați câteva săptămâni fără apă și fără mâncare, cu
scopul de a fi exterminați. Unii însă au rezistat, și acum
dau mărturie despre aceste fapte.
Aflând de atrocitățile din România comunistă, ajun-
gem să concluzionăm că ideologia comunistă a avut o
10 latură diabolică. Comunismul „este mai pervers decât
nazismul, pentru că nu-i cere omului să facă în mod
conștient pasul moral al criminalului și pentru că se
servește de spiritul de justiție și de bunătate, prezent pe
întregul glob, ca să răspândească peste tot răul”18. Din
această cauză în comunism s-a ajuns la îngrădirea drep-
tului la gândire și la exprimare, o luptă prin care aveau
să treacă toți românii, mai ales cei credincioși. De aceea,
„în timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru
un creștin era: cum dobândim libertatea de gândire și
acțiune?”19.

18
Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism,
nazism și unicitatea „Șoah-ului”, trad. de Mona Antohi, Ed. Huma-
nitas, București, 2017, p. 142.
19
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Biseri-
cii Ortodoxe Române, intitulat Mărturisirea credinței ortodoxe
în timp de prigoană a Bisericii susţinut la Congresul Internațional
de Teologie „Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului –
persecuție, rezistență și mărturisire“, 23-29 octombrie 2017, de la
Palatul Patriarhiei din București, publicat în volumul Lumina Sfin-
telor Icoane și jertfa apărătorilor ortodoxiei. Lucrarea Bisericii în
societate în anul 2017, Ed. Basilica, București, 2018, p. 397.
 Cuvânt înainte

Cei care mi-au acordat aceste interviuri mărturisesc

că, în perioada detenției, și-au dat seama că unicul mod
de a rezista consta în rugăciune, în căutarea ajutorului
de la Dumnezeu. Multe minuni s-au petrecut acolo, ele
fiind relatate cu mare emoție și cu o claritate remarca-
bilă a surprinderii desfășurării evenimentelor. Aruncarea
în groapa cu șobolani din închisoarea de la Miercurea 11
Ciuc, folosirea câinilor la anchete, impunerea purtării
ochelarilor de tablă, transportul cu dubele negre, tortu-
rile zilnice, crimele comise în fața deținuților, execuțiile
din închisori, injuriile gardienilor, înfometarea și netrata-
rea intenționată a bolilor grave sunt doar câteva dintre
atrocitățile cărora le-au fost supuși deținuții politici.
Mărturiile deținuților care au fost închiși în lagărele
și coloniile de muncă, la Canal, în minele de plumb de la
­Cavnic20, Nistru și Baia Sprie, în închisoarea de pe Bac, care
au trecut prin reeducarea de la Pitești constituie astăzi
atestări ale unui sistem politic greșit. Și din dorința de a
nu fi reiterat, foștii deținuți politici mărturisesc adevărata
natură a sistemului ideologic comunist care a martirizat
oameni din toate păturile sociale. Atrocitățile comuniste
au lăsat cicatrici adânci în memoria poporului român. Aici

20
Ion Baurceanu, O viață ratată. Un deținut politic în Româ-
nia: 1951 – 1964, Ed. Institutul Național pentru Studiul Totalitaris-
mului, București, 22016, pp. 34-35.
 Cuvânt înainte

amintesc și de toți acei țărani care nu au vrut să se supună

colectivizării și au ajuns în închisori, comuniștii confis-
cându-le agoniseala de o viață. „Vitregiile îndurate în ulti-
mul secol de țăranul român au avut efecte devastatoare la
nivelul identității și mentalității sale, lovind adânc în mora-
litatea sau în firescul vieții sale tradiționale și generând în
12 mediul rural transformări negative de ordin spiritual, cul-
tural și demografic.”21
Printre cei care au dorit să îmi acorde aceste intervi-
uri, se numără și oameni născuți în închisoare. Amintirile
din copilăria petrecută în celulă, adăugate celor aflate din
relatările părinților, au generat traume care au rămas în
adâncul sufletelor lor. Ei dau mărturie astăzi despre șirul
necontenit al nedreptăților din închisori. Cine s-ar fi gândit
că, în acele închisori, copiii erau născuți în condiții mizere
și de multe ori fără asistență medicală! Cine și-ar fi imagi-
nat mame torturate din cauză că nu cedează copiii născuți
în detenție orfelinatelor statului! Toate aceste lucruri
s-au petrecut cu puțin timp în urmă, deși par incredibile

21
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bise-
ricii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul deschiderii conferinței
„Spațiul socio-economic rural. Identitate și unitate națională”,
organizate de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe
Ionescu-Sisești” din București și de Patriarhia Română, la Palatul
Patriarhiei, luni, 12 noiembrie 2018, publicat în volumul Satul ro-
mânesc: factor de coeziune și unitate națională: incursiune literară,
Ed. Basilica, București, 22019, p. 7.
 Cuvânt înainte

pentru secolul XX. Mai amintesc câteva nedreptăți sufe-

rite de români: confiscarea averilor, munca obligatorie la
colectiv, deportările, imponderabilitatea socială în care
erau lăsați deținuții după eliberare pentru că nimeni nu îi
angaja. Și invocările unor astfel de exemple pot continua.
Despre aceste nenorociri mărturisesc cei care le-au trăit și
care au reușit să reziste. Oamenii au rămas fără locuințe,
13
au fost deportați și obligați să trăiască în condiții cărora
era aproape imposibil să li se supraviețuiască. Țăranilor
care nu au vrut să se înscrie la colectiv le-au fost confis-
cate averile, iar ei au fost deportați în Siberia sau în Bără-
gan. Persoanele deportate dau acum mărturie despre
nedreptățile pe care au fost obligate să le îndure.
Mărturiile foștilor deținuți politici, date în interviuri
sau publicate în reviste și cărți, scot în lumina adevărului
fapte greu de imaginat, o istorie pe care avem obligația să
o cunoaștem.
Chinuiți prin pușcării și la Canal, în minele de plumb
și în lagărele de muncă din Delta Dunării unde neîndepli-
nirea normelor de muncă era aspru pedepsită, din izo-
latoarele Mislei și până în „neagra” din Jilava, din zarca
Aiudului și până în groapa cu șobolani de la Miercurea
Ciuc, transportați asemeni animalelor în dube negre sau
în trenurile morții de la o închisoare la alta pe durate lungi,
hăituiți prin munți de agenți ai Securității și torturați în
detenție de gardieni, închiși în izolator sau în carceră, dar
 Cuvânt înainte

și în celule cu 60-70 de deținuți, de la demascarea reedu-

cării până la vorbitul în șoaptă în închisoarea tăcerii de la
Râmnicu Sărat, comunicând prin semne sau cu ajutorul
alfabetului Morse prin bătutul în țeavă sau în pereții celu-
lelor, mulți dintre foștii deținuți politici din România au
reușit să găsească metode de a rezista în fața represiunii
14 comuniste.
Pentru a rezista în iadul carceral comunist, mulți
deținuți au folosit cea mai puternică modalitate de
rezistență: rugăciunea. Astfel, în închisorile și lagărele
de muncă, deținuții și-au găsit un aliat comun: nădejdea
în ajutorul lui Dumnezeu. Iar printre lacrimile provocate
de suferință, locurile de detenție aveau să fie presărate
cu minuni.
Cu ajutorul rugăciunii, primind Sfânta Euharistie de
la preoții aflați în detenție și reușind să nu cedeze psi-
hic datorită ajutorului primit din partea monahilor sau a
monahiilor din închisori, cei care au dorit să îmi acorde
aceste interviuri sunt oameni care își iubesc țara și credința
strămoșească. Închiși din motive politice, odată intrați în
celule aveau să constate că sunt de fapt persecutați reli-
gios. Orice gest nepotrivit, orice grimasă sau cuvânt con-
siderat îndrăzneț erau pedepsite cu izolare și hrană o dată
la trei zile. Iar când erai prins cu obiecte precum cruciulițe
făcute din oasele găsite în ciorbă sau făcute din diferite
materiale, sau erai prins că îți faci semnul sfintei cruci sau
 Cuvânt înainte

că te rogi, erai dus în camerele de tortură și apoi izolat

câteva săptămâni. Iar pentru preoții și călugării care refu-
zau mâncarea în zile de post sau refuzau în zile de sărbă-
toare să iasă la muncă, gardienii aveau pregătite silnicii
precum carcere, lanțuri cu greutăți de până la 20 de kilo-
grame puse la picioare sau cătușe la mâini care se strân-
15
geau în jurul încheieturii la fiecare mișcare.
Pe mulți deținuți politici credința ortodoxă i-a aju-
tat. În lacrimile rugăciunilor lor izolatorul se transforma
în chilie de mănăstire, iar lipsa lecturii, într-un nesfârșit
izvor de poezii transmise de multe ori celorlalți deținuți
prin alfabetul Morse. Torturile erau îndurate ca prilej de
urcuș duhovnicesc. Noianul de suferințe revărsat peste
românii din detenție venit asemeni unui uragan care lasă
numai ruine în urma sa și râurile de lacrimi vărsate acolo
au spălat cămașa sufletelor deținuților, transformând
gheena carcerală în spațiu al unui urcuș duhovnicesc și pe
deținuții care păreau veșnic pierduți, în candele vii ale ade-
vărului. Asemeni mucenicilor primelor veacuri creștine,
unii foști deținuți au apărat, cu demnitate, curaj și viață
sfântă, Biserica.
Jertfa și devotamentul lor față de credință și de
neam vor rodi la un moment hărăzit de Dumnezeu și
atunci poporul român, surghiunit de atâtea ori, va reuși
să își revină de pe urma sechelelor comunismului care a
lăsat până astăzi urme grave în viața spirituală, culturală
 Cuvânt înainte

și economică a poporului român. Nădăjduiesc că măr-

turiile deținuților politici vor fi un avertisment pentru
generațiile viitoare și ne vor feri de instaurarea unor sis-
teme politice totalitariste, precum sistemul comunist.
Iar aceste interviuri întregite în volumul de față sunt, pe
de o parte, un omagiu adus foștilor deținuți politici din
16 România care au mărturisit credința strămoșească și au
pătimit pentru ea, iar pe de altă parte, prezintă o istorie
carcerală a românilor, istorie care, până anul 1990, a fost
foarte bine ascunsă și mușamalizată de membrii conduce-
rii comuniste.
Consider că sunt importante aceste mărturii ale foștilor
deținuți politici. Printre ei, doamna Aspazia Oțel Petrescu,
„care a mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății
sale”22, și părintele Nicolae Bordașiu, care a „primit toate
suferințele și umilințele din detenție cu seninătate și
demnitate”23, mi-au acordat cele mai consistente ­interviuri,

22
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, A mărtu-
risit credința creștină în timpul prigoanei comuniste – Aspazia Oțel
Petrescu (mesaj de condoleanțe la trecerea din această viață a
doamnei Aspazia Oțel Petrescu, 23 ianuarie 2018), în: † DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Unitate națională și dina-
mică pastorală: lucrarea Bisericii în societate în anul 2018, Ed. Basi-
lica, 2019, p. 489.
23
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Părin-
tele Nicolae-Ioan Bordașiu – slujitor înțelept al Bisericii și măr-
turisitor al lui Hristos în temnițele comuniste (mesaj la slujba
 Cuvânt înainte

de o profunzime duhovnicească aparte. Ei au primit cu

bucurie invitația mea de a apărea în emisiunea Mărturii și
Evocări ce urma să fie difuzată la TRINITAS TV, Televiziunea
Patriarhiei Române, rămânând în amintirea multora drept
candele vii de conduită creștină în vremuri de prigoană.
Anul 2017 în Patriarhia Română a fost declarat  Anul
17
comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodo-
xiei în timpul comunismului. În acest context am realizat
respectivele interviuri alături de colegii mei Dorin Zamfir,
Petru Mihalea, Iuliana Lazăr, Raluca Mihalache, Mihaela
Poenaru și Șerban Madgearu, cărora le mulțumesc pe
această cale.
Aceste interviuri cuprinse acum în volum sunt cu atât
mai valoroase cu cât o parte dintre cei intervievați nu mai
sunt în viață. Majoritatea au fost difuzate în cadrul emisi-
unii Mărturii și evocări, iar o parte au fost incluse în filmul
documentar Mărturisitori ai ortodoxiei în temnițele comu-
niste. Emisiunea Mărturii și evocări este realizată în depar-
tamentul teologic al TRINITAS TV. simt nevoia să-i adresez
un cuvânt de mulțumire și Preacucernicului Părinte Mihai
Miron, redactorul-șef al acestui departament, pentru aju-
torul și susținerea acordate constant emisiunii.

de ­înmormântare a Preacucernicului Preot Nicolae Bordașiu,

12 noiembrie 2018, în: † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, Unitate națională…, p. 575.
 Cuvânt înainte

O mulțumire aparte îi adresez domnului consilier patri-­

arhal Ciprian Olinici, directorul ­TRINITAS TV, pentru tot
sufletul pe care îl pune în susținerea proiectelor televiziu-
nii (incluzând aici emisiunea numită) și pentru încurajarea și
îndemnul care au dus la apariția volumului de față.
Îi mulțumesc de asemenea, în acest context, ca și în
18 rugăciune,  Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, fără
de care televiziunea TRINITAS TV n-ar fi fost și fără a cărui
încredere nici eu nu aș fi ajuns să semnez aceste rânduri.

Diacon Dumitru Bogdan Bădiţă

În dialog cu Alecu Mazăre

19

Arestarea și ancheta

Reporter: Pentru început, spuneți-ne numele dumnea­

voastră, perioada în care ați fost închis și închisorile prin
care ați trecut. Și apoi, începem să povestim.

Alecu Mazăre1: Mai întâi ... Bună ziua! Și bine ați venit la
noi, în orașul Roman! Mă numesc Mazăre ­Alecu, sunt
dintr-o comună a județului Neamț, de aici din apropi-
ere, născut în 1938, din părinți țărani. Tatăl meu a fost
prizioner de război din ’42 până în ’48. Cu privire la
arestare, toată povestea a început de la o discuție, cu

1
Interviul a fost realizat de autor în data de 13 septembrie 2017.
 Alecu Mazăre

băieți și fete de seama mea, cu care lucram în aceeași

fabrică, în aceeași uzină, duminica, la „iarbă verde”,
cum se spune; mergeam pe Parâng, pe undeva, prin
niște poieni, pe lângă Institutul Minier din Petroșani. Și
acolo discutam fel de fel; și s-a ridicat problema pâinii,
a cartelelor, a alimentelor. Eu am zis: „Măi, dacă nici
20 în țara asta, unde este atâta Bărăgan, nu este pâine,
păi, atunci unde să fie?!” După asta, au trecut așa cu
liniște vreo 6 luni de zile. După vreo 6 luni de zile, sunt
chemat la Securitate, adică vine un securist și mă ia de
la personal, de acolo. Și începe să mă întrebe: „Ce faci
duminica?”... Pe departe, așa. Ce facem, așa, așa, așa.
Cu cine mai discutăm? Și eu, fără să-mi dau seama că
de la vorba asta o să iasă scandal, i-am spus adevărul:
ne ducem pe munte, mai discutăm, așa, așa. Acum,
eu aveam un unchi acolo, care era căsătorit cu o fată
de moșier de la Babadag, de acolo. Și ăsta cam..., era
școlit, așa... și am impresia că era în vizorul Securității.
Și a început să mă întrebe despre el. Cum am ajuns eu
acolo, cum m-a ajutat unchiul meu. I-am spus adevărul
adevărat, că m-a ajutat, uite, așa. Într-adevăr, așa este,
m-a ajutat el. Dar ei, cu ocazia asta, căutau să afle niște
date și despre el. „Dar cu el nu discuți? Nu vorbești?”
Nu, nu discutam treburi de-astea deloc, nimic. Dar noi
acolo, la masă, cum mâncam acolo pe iarbă, mai discu-
tam treburi din astea și în special ce ne interesa pe noi,
 Mărturii și evocări din lagăre și închisori

care aveam 18-20 de ani. Nu îți ajungea pâinea, nu îți

ajungea... era o chestie. Deși unele alimente erau mai
din belșug ca acum. Dar era perioada de dupărevoluţia
din Ungaria. Deci, în ’56 și în vara lui ’57 s-a întâmplat
treaba asta, cam așa. Am stat atunci o zi la Securita-
te și m-au lăsat de am lucrat în continuare încă 20 de
zile. După 20 de zile, au venit vreo 3-4, nici nu știu câți
21
erau în biroul ăla, acolo la personal, eu stăteam la un
cămin de nefamiliști: „Trebuie să mergi cu noi pentru
niște declarații! Unde stai? Hai să mergem la cămin pe
la tine, să vedem ce ai pe acolo”. M-au dus, mi-am luat
ce aveam nevoie de acolo, două geamantane în care
aveam hainele. Și de la cămin, la sediul Securității. Și în
aceeași zi, la Securitate la Deva (că era regiunea Hune-
doara), au făcut inventarul hainelor și m-au băgat într-
o celulă, acolo, singur. Vreo două zile, nu m-a întrebat
nimeni, nimic. Îmi aducea mâncarea ăla de pe sală,
care era acolo. Îmi dădea ochelarii să îi pun la ochi,
de-ăia mați, mă ducea de mână ca pe un orb, la WC și
înapoi. După vreo două, trei zile, zice: „Sus piciorul,
că o să avem trepte!” și mă duce sus în clădire. La
un căpitan de Securitate, s-a recomandat a fi Iorda-
che, nu știu dacă ăla era numele lui adevărat, n-am de
unde să știu, și încet, mă canalizează spre discuțiile
de acolo. Bineînțeles, mai punea câte o întrebare
și despre unchiul meu, despre moșu`. Eu n-am avut
 Alecu Mazăre

nicio treabă cu el, numai faptul că-mi era rudă. Nu

discutam politică, probleme cum ar fi aceea că nu se
găsea pâine, cu el. Și zice: „Să știi că vei fi acuzat de
agitație publică”. Eu am făcut agitație publică?! Eram
vreo 6 băieți și fete. S-a discutat asta. A treia zi, iar mă
cheamă. A patra, a șaptea, iar mă cheamă, nu știu de
22 câte ori... și scriam același lucru. Probabil, el îi punea
pe unul și pe altul ca să vadă dacă e la fel. Și asta a du-
rat cam trei săptămâni. După trei săptămâni, m-a mai
băgat cu cineva într-o cameră acolo, într-o celulă. Și
„stai aici că stai bine”, până pe 30 august. Atunci, deci
după o lună și jumătate, zice: „Trebuie să mergeți la
proces. Vi s-a întocmit dosar că ați făcut agitație publi-
că. Vi s-au făcut dosare. Trebuie să mergeți la proces”.
Ehe, ne-au spălat oleacă mai bine, ne-au dat hainele
complete, ne-au dat curea, șireturi, tot ce reprezenta
strictul necesar, și am mers la proces.
La proces, eu am spus: „Da, dom`le”. Eu am recunos-
cut din capul locului în fața judecătorilor – era Tri-
bunalul Militar Sibiu, în deplasare la Deva. Am spus:
„Da, am discutat că nu-mi ajunge pâinea, nu este pâi-
ne pe cartelă”. Avocat din oficiu. Avocatul a spus și
el câteva cuvinte acolo: că „e tânăr”, că îi așa..., că
îi așa... Nici nu m-a acuzat, dar nici nu m-a apărat; în
fine, și-a făcut treaba lui. Ne-au luat, ne-au dus înapoi
la Securitate, era și ăla din cameră cu mine, ăla era
 Mărturii și evocări din lagăre și închisori

din Alba Iulia, să fi avut 28-30 de ani, avea și copii.

Și după vreo trei zile, vin și ne comunică sentințele:
eu am primit 6 ani. Dar la proces, ne-am întâlnit toți,
mai puțin unul din grupul celor cu care am discutat
acolo, pe iarbă. Și care a fost mai vehement, așa, din
punctul lor de vedere, a primit vreo 8 ani. Ne-au co-
municat sentințele. Și gata, s-a terminat procesul.
23
Avocatul a zis: „Faceți recurs”. Am făcut recurs și eu;
parcă o semnătură pe undeva pe o hârtie la avocatul
ăla. Și, după nu știu ce perioadă, ne-a venit răspunsul
de la recurs: „Respins. Schimbat încadrarea juridică:
de la articolul 327 – «Agitație publică», la articolul 209
– «Delict de uneltire contra ordinii sociale»”. Și, gata,
treceți la executarea pedepsei de acum! Și, în decem-
brie, m-au depus la Jilava, cu duba. Pe mine. Nu știu
ce s-a întâmplat cu ceilalți, căci nu m-am mai întâlnit
cu niciunul. La Jilava, știți, e Fortul 13 transformat în
închisoare, sub pământ acolo.

Rep.: Cum era în Jilava?

A. M.: Unde am stat eu... beton, cărămidă, patru rân-

duri de paturi. Patru rânduri erau! Ăla de sus, de sus
stătea așa un pic înclinat. La Jilava era mai bine că
aveau bolte din astea, la Gherla era mai greu. Tot patru
rânduri erau și la Gherla.
CUPRINS

Cuvânt înainte
877
Diacon Dumitru Bogdan Bădiţă ���������������������������������������� 5

În dialog cu Alecu Mazăre ����������������������������������� 19

În dialog cu Aspazia Oțel Petrescu (I)

(† 23 ian. 2018) ������������������������������������������������������ 47

În dialog cu Aspazia Oțel Petrescu (II) ������������ 133

În dialog cu monahia Daniela Nedelcu ���������� 221

În dialog cu Demostene Andronescu ������������� 261

În dialog cu Doina Adriana Ciocănaru –

un copil născut în închisoare ����������������������� 297

În dialog cu Elena Budimir –

născută într-o închisoare comunistă ������������ 313

În dialog cu Elena Ion-Arnăuțoiu

(† 30 ian. 2019) ����������������������������������������������� 333
 Cuprins

În dialog cu Emanoil Mihăilescu

(† 27 febr. 2019) ���������������������������������������������� 381

În dialog cu monahia Gaftonica Bacău ��������� 403

În dialog cu Galina Răduleanu ������������������������ 421

878 În dialog cu preotul Gheorghe Drăgulin ������� 441

În dialog cu Gheorghe Gheorghiu

(† 26 iul. 2019) ������������������������������������������������ 453

În dialog cu preotul Gheorghe Ramba ���������� 467

În dialog cu Ileana Mateescu ������������������������ 491

În dialog cu Ioan Varlaam ������������������������������ 513

În dialog cu Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu ��� 523

În dialog cu Ion Baurceanu ��������������������������� 537

În dialog cu Ion Radu (I) ��������������������������������� 551

În dialog cu Ion Radu (II) ������������������������������� 563

În dialog cu Leonid Gavrilovici ���������������������� 573

În dialog cu Liviu Tudoraș ����������������������������� 587

 Cuprins

În dialog cu Micaela Ghițescu

(† 13 mai 2019) ����������������������������������������������� 607

În dialog cu monahia Mina Mămăligă –

Mănăstirea Diaconești († 13 iul. 2019) ���������� 615

În dialog cu monahia Mina Plaian ����������������� 651

879
În dialog cu Mircea Cojocaru ������������������������� 661

În dialog cu preotul Nicolae Bordașiu (I)

(† 9 nov. 2018) ������������������������������������������������ 687

În dialog cu preotul Nicolae Bordașiu (II) ������ 715

În dialog cu Nicolae Tomaziu

(† 26 oct. 2017) ����������������������������������������������� 765

În dialog cu Octav Bjoza (I) ��������������������������� 785

În dialog cu Octav Bjoza. (II)

Fortul 13 din Jilava. ���������������������������������������� 803

În dialog cu Paul Mitroi ��������������������������������� 817

În dialog cu Radu Ciuceanu ��������������������������� 831

În dialog cu Zoe Rădulescu,

un copil crescut în închisoare ���������������������� 847