Sunteți pe pagina 1din 19

SISTEME DE REFERINŢĂ INERŢIALE

• După cum am văzut, cinematica se ocupa cu studiul mişcării mecanice, fără să ţină seama de interaetiunile dintre
corpuri. In realitate, orice corp aflat în mişcare sau în repaus interacţionează cu corpurile învecinate, astfel ca
mişcarea sa este determinată de aceste interacţiuni. În natură nu există corpuri izolate care să nu interacţioneze
într-un anumit fel cu celelalte corpuri din jur. Din această cauză mişcarea unui corp izolat este o abstracţie fizică,
un exemplu de idealizare a mişcării, un model de mişcare. Acest model de mişcare este util pentru stabilirea
caracteristicilor generale spaţio-temporale ale mişcării, însă studiul cinematic al mişcării este incomplet.
• În cinematică, datorită proprietăţilor atribuite spaţiului şi timpului (spatiul se considera omogen si izotrop, iar
timpul omogen) toate sistemele de referinţă sunt echivalente intre ele, adica nu este posibil ca din considerente
pur cinematice să delimităm un grup de sisteme de referinţă care sa aibă proprietăţi diferite da ale celorlalte.
• Când studiem mişcarea mecanică din punct de vedere dinamic (adica ţinem seama şi de interacţiunile dintre
corpurile care se mişcă) se constată că nu toate sistemele de referinţă, faţă de care raportăm mişcarea, sunt
echivalente între ele. Această deosebire ce ne permite sa grupăm sistemele de referinţă în două clase (inertiale si
neinertiale, v. mai jos) nu este determinată de proprietăţile spaţiului sau ale timpului, ci da proprietăţile iner­ţiale
(determinate de masă) ale corpurilor aflate în mişcare.
• Un sistem de referinţă faţă de care este satisfacut legea I a lui Newton (numita si legea inertiei) poartă denumirea
de ‚sistem de referinţă inerţial.. Astfel, un punct material izolat (asupra caruia nu actioneaza nici o forta din
exterior) se mişcă rectiliniu şi uniform sau se află în repaus faţă de un sistem de referină inerţi
• Spre deosebire de sistemele de referinţă inerţiale, există sisteme de re­ferinţă în care legea inerţiei nu este
satisfăcută. Aceste sisteme poartă denumirea de sisteme de referinta neinertiale.
• Despre aceste sisteme vom vorbi în paragrafu! urmator.
• Experimental, nu se poate verifica exact daca un sistem de referinţă este inerţial sau nu.
• Aceasta imposibilitate este legata de faptul ca în natură nu există puncte materiale izolate.
Totusi, o verificare experimentală este posibilă datorită faptului că un corp se mişcă rectiliniu şi uniform şi în
cazul în care asupra lui actionează alte corpuri, însă aceste acţiuni se compensează reciproc.
• .
• Experimental, nu se poate verifica exact daca un sistem de referinţă este inerţial sau nu.
Aceasta imposibilitate este legata de faptul ca în natură nu există puncte materiale izolate.
Totusi, o verificare experimentală este posibilă datorită faptului că un corp se mişcă
rectiliniu ş i uniform şi în cazul în care asupra lui actionează alte corpuri, însă aceste acţiuni se
compensează reciproc. Precizia cu care determinăm dacă un sistem de re­ferinţă este inertial sau nu
depinde de precizia cu care reuşim sa echihbrăm acţiunile exterioare sau să anulăm pe cele pe care nu
reuşim să le echihbram. asemănătoare sau
• Considerăm, de exemplu, o suprafaţă plană, foarte netedă şi rigidă, aflată în repaus faţă de Pământ, de
care legăm un sistem de axe de coordonate (fig. 9). Pe această suprafaţă punem în mişcare un corp
perfect sferic, având
• suprafaţa bine prelucrată, astfel încât frecarea dintre corp şi plan să fie cât mai mică.
• Masurând spaţiul parcurs de corp şii timpul în care îl parcurge, se constată că mişcarea se apropie de o
mişcare uniformă si rectilinie cu atât mai mult cu cât reducem frecarea dintre corp şi plan.
• Deci, în acest sistem de referinţă principiul inerţriei este satisfacut, adică sistemul este inerţial.
Experienţe
• Experienţe asemănătoare sau de alt tip făcute în condiţiile de mare fineţe şi precizie au dus la
concluzia că oricare sistem de referinta legat solidar de Pământ este un sistem de referinţă inerţial, rotirea
Pământului cât şi mişcarea în jurul Soarelui având efecte neglijabile asupra mişcării corpurilor.
• De asemenea, un sistem de referinţă heliocentric (denu­mirea provine de la cuvintul grecesc helios-soare)
având originea sistemului de axe de coordonate legat rigid de Soare, iar axsle orientate spre unele stele
considerate fixe, este un sistem de referinta inerţial.
• Existenţa unui sistem de referinţă inerţial dă posibilitatea folosirii şi a altor sisteme de referinţă inerţiale.
Se constată că un sistem de referinţă ce se mişca rectiliniu şi uniform faţă de un sistem inerţial este la
rândul său sistem inerţial. Această afirmaţie se demonstrează imediat dacă se combină între ei e legea de
compunere a acceleraţiilor, dată de relaţia (27) şi legea inerţiei. Într-adevăr, dacă un corp izolat se mişcă
rectiliniu şi uniform fata de un sistem de referinta inertial, el are acceleratia a = 0 fata de acest sistem.
• Dar, conform cu (27), acelaşi corp va avea o acceleraţie a’ = 0 si faţă de un sistem de referinţă ce se mişcă
faţă de primul rectiliniu si uniform. Aceasta înseamnă că mişcarea corpului va fi rectilinie si uniform şi
faţă de sistemul mobil, adică acest sistem este la rândul său inerţial.
• Generalizând acest rezultat, se ajunge la concluzia că toate sistemele de referinţă ce se mişcă rectiliniu si
uniform faţă de un sistem de referinţă inerţial sunt sisteme inerţiale. În aceste sisteme legea inerţiei este-
satisfacută, astfel că, în ceea ce priveşte această lege a dinamicii, sistemele inerţiale sânt echivalente între
ele sau, altfel spus, legea inerţiei este invariantă (este la fel) faţă de sistemele de referinţă inerţiale.
• Se constată însă că nu nurmai legea inerţiei este invariantă faţă de sistemele de referinţă inerţiale ci toate
legile mecanicii deci şi ecuaţiile fizice cu ajutorul cărora sunt exprimate aceste legi, stabilite faţă de un
sistem inerţial considerat fix, nu se modifică — sunt invariante—când se trece la oricare alt sistem de
referinţă inerţial. Această afirmaţie constituie conţinutul principiului relativtiăţiiiî în mecanică sau
principiul relativităţii al lui Galilei.
• Deoarece toate fenomenele mecanice decurg la fel în orice sistem inerţial, rezultă că nici -o experienţă din
mecanică nu poate pune în evidenţă dacă sistemul inerţial se mişcă sau nu rectiliniu şi uniform faţă de un
sistem considerat fix.
SISTEME DE REFERINŢĂ NEINERŢIALE

• După cum am mai amintit, sistemele de referinţă neinerţiale se caracterizează prin aceea că, în raport cu
aceste sisteme, principiul inerţiei nu este satisfăcut. Faţă de asemenea sisteme, un punct material izolat nu
se poate mişca rectiliniu şi uniform sau nu se poate afla ăn repaus.
• Altfel spus,impulsul al unui punct material faţă de un sistem neinerţial nu poate fi constant.
Un exemplu de sistem neinerţial este următorul : să considerăm un vagon de cale ferată.
Pe podeaua vagonului, perfect orizontală şi foarte netedă, se află o bilă.
Pentru a urmări mişcarea bilei folosim donă sisteme de referinţă şi doi observatori :
sistemul de referinta 0xy, legal solidar de Pământ în care se află, în repaus, un observator A şi un sistem
de referinţă legat solidar de vagon, Q’x’ye in care se află un observator A’, în repaus şi el faţă de acest
sistem Pămîntul (fig. 10). Să presupunem acum că vagonul se mişcă rectiliniu şi
uniform faţă de sistemul Oxy. Corpul C (bila) fata de
observatorul A se va mişca şi el rectiliniu şi uniform,
împreună cu vagonul. Sistemul Oxy este inerţial.
Faţă de observatorul A’ din vagon, corpul C rămâne în
repaus, deci şi sistemul O’x’y’, ce se mişcă rectiliniu faţă
de Oxy, este inerţial. La un moment dat, vagonul (deci şi
sistemul O’x’y’) începe să se mişte rectiliniu uniform
accelerat, cu acceleratia a spre dreapta (figurii 10)
Observatorul A constata că vagonul, din acest moment, se mişcă cu acceleraţia , iar bila C va continua să se
mişte rectiliniu şi uniform faţă de sistemul Oxy, rămânând în urma vagonului. Observatorul A’ constată ca
începind cu momentul t, bila, aflată înainte de în repaus, începe să se rnişte spre el uniform accelerat, deşi
asupra ei nu acţionează nici -o forţă.. Faţă de sistemul O’x’y’ ‚, aflat în mişcare accelerată faţă de sistemul
inerţial Oxy, principiul ineţiei nu este satisfăcut : bila este scoasă din repaus fară ca asupra ei sa acţioneze vreo
fortă.
• Generalizând acest rezultat, putem spune ca orice sistem de referinţă ce se mişcă accelerat (miscare de
translatie accelerată, mişcare de rotaţie uniformă sau variată sau şi una şi alta) faţă de un sistem inerţial,
va fi un sistem de referinţă inerţial. Faţă de sistemele neinerţiale un punct material izolant nu poate să
se afle în repaus sau într~o mişcare rectilinie şi uni­formă, cu toate că asupra lui nu actionează nici- o
forţă.
• Această caracteristică a sistemelor de referinţă neinerţiale a produs multe neânţelegeri.
Fizicienii, obisnuiţi cu sistemele inerţiale, nu puteau concepe ca o mişcare variată să nu fie produsă
de o forţă. De aceea s-a presupus că şi mişcarea variată din sistemele neinerţiale este produsă tot de o
forţă care însă nu îşi are originea în interacţiunea dintre corpuri. Aceasta a fost considerată o forţă
fictivă. Dar atunci apare altă nedumerire : cum o forţă fictivă poate produce efecte reale (mişcarea variată
a unui corp material) ?
• Neânţelegerile sunt, însă, doar aparente. Ele se rezolva uşor dacă se ţine seama de mişcarea reală a
corpurilor faţă de sistemele neinerţiale şi de particularităţile acestora.
• Pentru aceasta să revenim la experienţa de mai sus. În mişcarea rectilinie a vagonului, înainte de
momentul t, obser­vatorul A constată că bila, aflată în repaus faţă de A1 ‚, se mişca rectiliniu si uniform cu
aceeaşi viteză ca şi vagonul.
• Astfel, mişcarea bilei este complet solidară cu mişcarea sistemului mobil O’x’y’. După momentul t , când
vagonul începe să se mişte accelerat, observatorul A constată că în miş­carea bilei nu a intervenit nici -o
schimbare : ea continuă să se mişte rec­tiliniu şi uniform, cu aceaşi viteză pe care a avut-o înainte de
momentul t.
• Numai vagonul începe să se mişte accelerat, iar mişcarea bilei nu mai este solidară cu mişcarea
vagonului, cele două mişcări nu au aceeaşi viteză.
• Faptul că punctul material izolat nu participă complet
la mişcarea sistemului neinerţial, pentru că nu poate să-
şi varieze dela sine viteza, este. determinat de inerţia
corpului. Efectele care rezultă de aici au primit
denumirea de efecte inertiale.
• Când vagonul se mişca cu viteză mai mare decât bila,
peretele din urmă al vagonului se apropie –accslerat
faţă de bilă. Observatorul A’, fiind, în repaus faţă de
vagon, nu poate observa apropierea peretelui de bilă.

El constată că bila se apropie . .de perete într-o mişcare accelerată, deşi asupra ei nu acţionează nici -o forţă.
În felul acesta, se explică mişcarea accelerată a bilei şi în absenţa fortelor.
Să stabilim în continuare modul, în care se scrie ecuaţia de mişcare (legea a doua a dinamicii) pentru un
punct material. material aflat în mişcare faţă de un sistem neinerţial.
În acest scop, considerăm la început un caz simplu, anume, un sistem
de referinta O’x’y’ care se mişcă rectiliniu- uniform accelerat cu acceleratia a0 faţă de un sistem inerţial Oxy,
legat solidar de Pământ, considerat fix (fig. 11). De asemenea, considerăm un punct material C, de masa m,
care se mişcă faţă de cele două sisteme.
Dacă asupra punctului material acţionează o forţă constantă F, atunci observatorul A, aflat în sistemul
inerţial, va scrie legea de mişcare a punc­tului astfel F  m  a abs . (28). unde a a b este
s. aceeleraţia punctului
material faţă de Oxy.
Dacă observatorul A’, aflat în sistemul neinerţial, consideră că asupra corpului acţio­nează aceeaşi forţă F,
atunci constata ca legea a Il-a a lui Newton în sistemul neinerţial nu este îndeplinită : dacă face produsul
dintre masa corpului şi acceleraţia pe care o măsoară faţă de O’x’y’ constată că acest produs nu este egal cu
modulul fortei F, care actioneaza asupra corpului.
• Pentru a putea scrie o lege de mişcare asemănătoare cu legea a Il-a a lui Newton, valabilă în sistemele
inerţiale, ne folosim de noţiunea de mişcare relativă.
• Într-adevăr, mişcarea corpului C poate fi considerată ca o mişcare complexă : mişcarea faţă de sistemul
inerţial poate fi considerată ca mişcare absolută : mişcarea faţă de sistemul neinerţial ca mişcare relativă ;
mişcarea sistemului de referinţă neinerţial faţă de eel inerţial ca mişcarede transport.
•  
În acest caz, avem a  0 şi   0 pentru ca nu avem rotatie) şi conform cu
cor .
         
aabs.  a tr .  arel .  a0  arel .  29   aabs.  a tr .  arel .  a0  arel . m 
maabs  matr  marel .  ma0  marel  Fabs  Ftr  Frel  Frel .  Fabs .  Ftr 
    
marel .  ma0  matr ma rel .  F  ma tr .  F  ma 0
     
Fi   m a tr .   m a 0 m a rel .  F  Fi
• Ultima relaţie care exprimă produsul dintre masa corpului şi acceleraţia sa faţă de un sistem neinerţial,
reprezinta legea a Il-a a lui Newton, scrisă pentru sistemele neinerţiale.
• In partea dreapta a acestei formule, la forţa reala F, care acţionează asupra corpului, se mai adaugă un
termen ce apare datorita mişcării accelerate a sistemului neinerţial (acceleratia de transport)
• Vectorul F are aceeaşi unitate de măsură ca şi forţa (este produsul dintre masa corpului şi o acceleraţie) ;
din aceastai cauza el a fost denurnit forţa de inerţie. Vectorul  are aceeasi direcţie cu acceleraţia cu care
F
se mişca sistemul neinerţial faţă de cel inerţial, dar sensul opus iacceleraţiei.
Denumirea de forţă de inerţie data vectorului Ft este improprie.

O denumire adecvată
Fi pentru vectorul este de forţă complementară .
• Pentru a nu crea unele confuzii,datorită răspândirii foarte mare a denumirii de forţă de inerţie, vom
denumi, în continuare,vectorul complementar. Am ajuns, astfel, la concluzia ca legea a Il-a a lui Newton
poate fi aplicată şi la studiul mişcării faţă de sistemele neinerţiale dacă la forţele reale ce acţionează
asupra corpului se adună şi forţa de inerţie de transport.
• Daca sistemul inerţial participă la o mişcare de translaţe şi derotaţe faţă de un
 sistem
 inerţial,
 atunci,
folosind (24), legea a Il-a a lui Newton se va scrie m arel.  F  m atr.  m acor.  F  Fi tr.  Fi cor.
  
marel .  F  Fi  Fcor .
 
• unde Fi este forţa de inerţie de transport, iar Fi cor . este forţa de inerţie Co riolis.
• . Sa considerarn, in...continuare, problema echilibrului dinamic (sau rela-tiv). Daca punctul material nu se
afla in miscare fata ds un sistem de refe­rinta neinertial, atunci se spune ca are loc echilibrul dinamic. In
    26) rezulta ca si a =
cazul echi­librului dinamic. vrel .  0; arel . .dar
0 cum adepinde
cor .
de (vezi
v rel .
cor
0.
 
• - Din (33) rezulta conditiile echilibrului dinamic F  Fi , tr .  0

• - Dacă sistemul ar fi inerţial F i . tr .  0 şi relaţia (34) reprezinta condiţia echilibrului dinamic exprimat
prin egalitatea cu zero a forţei exterioare sau a rezultantei forţelor exterioare în cazul unui sistem de forţe.
Revenind la sistemele neinerţiale, rezultă din (34) ca echilibrul dinamic în acest caz se realizează numai
atunci când suma vectorială dintre forţele reale ce acţio­nează supra corpului şi forţa de inerţie este egala
cu zero.
• Vom analiza, în continuare, câteva exemple de sisteme de referinţă neinerţiale :
• I. Sistemul neinerţial se mşcă faţă de un sistem ineţial rectiliniu si uni­form accelerat.
• Un exernplu de asemenea sistem de referinţă îl constituie cabina unui lift care urcă sau coboară uniform
accelerat.
• Consideram sistemul de axe O’x’y’, legat solidar de lift iar sistemul inerţial Oxy legat solidar de Pământ
(fig. 12). De tavanul liftului este fixat un dinamometru cu resort la capătul căruia este legat un corp de
masa m. Să determinăm forţa cu care corpul acţionează asupra dinamometrului şi acceleraţia cu care se va
mişca corpul dacă legătura dintre el şi dinamometru se rupe.
• Rezolvăm problema din punctul de, vedere al unuiobservator A’ aflat în lift, în repaus şi a unui
observatorA aflat în sistemul inerţial. Notăm cu a0 acceleratia liftului faţă de Pământ.

• 1).Liftul urcă cu acceleraţia a0 Proiectăm după axa Oy 
• Forţéle care acíonează asupra corpului de masă m sunt :
•  
 G  mg atracţia gravitaţională
• 

T  tensiunea

arcului dinamometrului
 F  forţa inerţială de transport
•  i

• a) Avem: corpul de masă m rămâne în echilibreu


    
T  G  Fi  0  T  G  F i T  m  g  a0 
• Deci forţa pe care o indică dinamometru sau greutatea corpului faţă de
stemul sistemul neinerţial
G (Liftul)  g  a0   G  G  mg
 T  meste
• : b). S e rupe legătura cu dinamometrul.
     
marel  G  Fi marel  G  Fi  marel .  m  g  a0  : m  arel .  g  a0
• corpul este văzut de observatorul din lift că va cădea cu acceleraţia
• a  g  a0


2).Liftul coboară cu acceleraţia a0
a) Pentru observatorul
 A’ din lift,asupra corpului acţionează forţa
 este
:de greutateG , forţa de reacţie din partea dinamometrului T si forţa
de inertie Fi .
• Faţă de observatorul din lift, corpul dr masă m este în echilibru
  
• Deci T  G  F  0  T  G  F  T  m  g  a 
i i 0
Î În acest caz, faţă de lift, corpul este mai uşor cu ma0 faţă de greutatea
lui pe Pămiânt. T  G  G  mg
• Acceleraţia corpului în căderefaţăde lift  T   0  se calculează din

ecuaţia de mişcare marel .  G  Fi
• pe care o proiectam dupa O’y’ m a rel .   m g  m a 0
• de unde a rel .   a 0  g  rezultă când corpul cade în lift., avînd
o acceleraţie egala în modul cu valoarea absolută a diferenţei
a  a0  g
• Dacă a  g , liftul coboară uniform accelerat cu acceleratia egala cu
0
g, a  a  0 adica corpul este în repaus faţă de lift.
rel .
• În acest caz din re­zulta ca  T   0, 
• adică corpul este imponderabil faţă de lift. şi, în sfârşit, dacă, corpul
va urca faţă de lift, cu acceleraţia arel .  0
arel .  0  a0  g  0  a0   g  T   0
• Corpul va cădea sub propria greutate.

• II sistemul neinertial se roteşte uniform cuuiteza unghiulară şi faţă de un sistem inertial.
• Consideram un punct material de masa m, legat de un fir de lungime R, care se roteşte uniform, intr-un
plan orizontal , fata de punctul de legatură O care este legat solidar de Pământ.
Sistemul mobil il legăm solidar de corpul în mişcare, având axele
orientat tangent respectiv normal în orice punct al traiectoriei  fig.15
(dacă sistemul de axe este legat de corpul în mişcare poartă numele de
sistem propriu).
Să determinăm tensiunea din fir în timpul mişcării de rotaţie uniformă a
corpului.
1).Pentru observatorul Adin sistemul nerţial, asupra corpului 
F
acţionează tensiunea din fir T şi forţa centrifugă de inerţie ciîndreptată
ca în  fig.16  .
Sub acţiunea
 lor corpul este în echilibru faţă de sistemul neinerţial :
T  Fci  0 O proiectăm după axa Ox T  Fci  0
v2
T  Fci  ma n  m  m 2 R
R
2). Pentru observatorul A, legat de Pământ Corpul se mişcă pe
  v2  2 
traiectoria circulară având acceleraţia a  a0  n   Rn, îndreptată
R
spre centrul O  fig.17  . Ecuaţia de mişcare va fi T   ma0
v2
Proiectăm pe direcţia normală şi pbţinem : T   ma0  m  m 2 R
R
. Se observă că tensiunea în firul de legătură este aceiaşi pentru
amândoi observatorii.
III.
III. Câteva
Câteva fenomene
fenomene determinate
determinate de
de mişcarea
mişcarea de
de rotaţie
rotaţie (diurnă)
(diurnă)

• a)Pământul . Datorită mişcării de rotaţie a Pământului, un sistem de referinţă având originea legată
solidar de Pământ nu este perfect inerţial.
• Aceasta înseamnă că unele experienţe mecanice realizate faţă de un astfel de sistem, ne permite să punem
în evidenţă această mişcare. Vom analiza câteva dintre ele.
• Căderea liberă a corpurilor.

Experienţe effectuate cu corpuri care cad dela înălţimi relativ mari ( mai mari de 100 m.) au
demonstrat că aceste corpuri nu se mişcă după verticală ci au traiectoria totdeauna deviată puţin spre
Est. Faţă de un sistem inerţial heliocentric, un sistem de referinţă legat de Pământ se roteşte uniform cu
viteza unghiulară constantă în jurul axei ce trece prin cei doi poli .

 2 
   , unde T este perioada de rotaţie a Pământului şi participă la o 
T
 
 mişcare de translaţie mişcare în jurul Soarelui cu viteza v 0 constantă. 
      
atr  a0    r        r   scceleraţia de transport.
       
Secunoaşte că : aabs.  atr .  acor .  arel . :  acor .  2    v rel .  acceleraţia coriolis
   
arel    vrel  arel . acceleraţia relativă

      
  0 , avem atr .       r.  FCor .  macor .

Faţă de acest sistem a0  

Dar vectorii  şi   r  Sunt perpendiculari între ei,
    
Acceleraţiei de transport este atr .     r    2 r  sin  ; r     2 r  sin    2 R unde  intre
 
vectorii  şi r . Dar r  sin   R este distanţa dintre punctul M ( care se roteşte) şi axa de rotaţie.

Vectorul a t r . este perpendiculară pe această
 axă şi îndreptat dinspre punctul M spre ea.
Prin urmare, acceleraţia de transport a tr . este o acceleraţie centripetă. Ei îi corespunde
 o forţă de inerţie

de aceiaşi direcţie şi de semn ious. Ea este tocmai forţa centrifugă de inerţie Fci  matr . avân valoarea : .
Fci  m  2 R
 . Fci
G  fig
Dacă .19  cade liber (fără frecare ) , la Ecuator, atunci
corpul are aceiaşi direcţie dar sens opus greutăţii
 
Cor .  2    vrelat . 
a corpului. Deci sub acţiunea celor două aforţe, direcţia verticală de cădere  nu este
 fig.19 

modificată. FCor .  macor .
 
aCor . .După formula
Să analizăm acum acceleraţia Coriolis , . Direcţia eiFCor
e . arătată în .
 fig(.20
.Deci asupra corpului acţionează forţa de inerţie Coriolis 
Complementară )
având semn opus acceleraţiei Ultima fiind îndreptată spre VEST, rezultă că este
îndreptată spre EST, atât în emisfera nordică cât şi în emisfera sudică . Sub acţiunea acestei
devierea corpurilor ce cad liber ( fără frecare). Pe
măsură ce ne apropiem dinspre Ecuator  spre
POLI, forţa Coriolis scade, la poli vrel . fiind
 egală
cu zero . (la poli este paralelă cu şi 

acor.  0.

2).Eferc tul HOR.


HOR Constă în devierea dela direcţia de mişcare a unor corpuri care se mişcă la suprafaţa Pământului
datorită forţelor Coriolis. Să presupunem că un corp ( un proiectil de artilerie, de exemplu) se mişcă
de-alungul unui meridian în emisfera nordică, dinspre polul nord spre ecuator . Forţa de inerţie Coriolis
determină o deviere spre VEST a corpului. Dacă mişcarea are loc în emisfera Sudică dela sud spre ecuator
 fig .21 corpului va fi spre VEST.
devierea
• Aşa se explică, de exemplu ormarea vânturilor ALIZEE.
• Aerul cald din regiunile ecuatorialete puternic de razele Soarelui, se ridică la altitudini relativ mari şi se
îndreaptă spre cei doi poli.
• În partea inferioară a atmosferei, aerul rece dinspre regiunile subpolare şi polare nordice şi sudice se
mjşcă spre ecuator., În această mişcare a aerului dinspre poli spre ecuator apar forţele Coriolis care
deviază mişcarea maselor de aer spore VEST.Astfel pe măsură ce ele se apropie de cele două tropice
• vântul va avea o direcţie constantă :
• 1. În emisfera nordică bate din spre NORD – EST – VEST.
• 2.În emisfera sudică bate din spre SUD – EST – VEST.
• Efectul HOR a fost observat pentru prima dată la fluviile siberiene care au malul drept ABRUPT, iar
malul stâng cu PANTĂ LINĂ indiferent care curg spre direcţia Nord-SUD.
• Acest fenomen este explicat tot cu ajutorul forţei Coriolis.

• Datorită ei , ei râurile din emisfera nordică care e mişcă în lungul meridianului apasă mai mult asupra
malului drept decât a celui stâng, producând eroziunea primului .
• În emisfera Sudică râurile sapă malul stâng, indiferent de sensul de curgere în lungul meridianului.
• Acelaşi fenomen se constată şi la căile ferate duble aşezate în lungul meridianelor, pe care trenurile
circulă după direcţii paralele dar de sensuri opuse. În emisfera nordică, la căile erate duble se uzează
mai mult şina dreaptă,
• Iar în emisfera sudică se uzează mai mult şina stângă

• Pendulul lui Foucault isi schimba planul de oscilatie in sensul acelor de ceasornic in
emisfera Nordica si invers acelor de ceasornic in emisfera Sudica.
• La Ecuator, Pendulul lui Foucault oscileaza intr-un singur plan, neschimband planul de
oscilatie.
• Aceste miscari sunt explicate cu ajutorul fortei Coriolis. In nici un caz
Pendulul lui Foucault nu demonstreaza rotatia Pamantului in jurul axei proprii, el doar pune in
evidenta existenta fortei Coriolis.
• In cazul Eclipselor de Luna, s-a demonstrat ca viteza de rotatie a planului de oscilatie si
perioada de oscilatie a Pendulului NU SUNT CONSTANTE.
Pentru detalii accesati f
• 1 Comment
Bibliografie.
Mecanica relativistă şi noţiuni de teoria Gravitaţiei. Autor.Paul Sterian.
Editura Rehnică 1979.
Secunda cât mileniul ? Autor. I. Pascariu.. Esitura ;ştinţifică
Bucureşti 1966.

S-ar putea să vă placă și