Examen

Doctrina și deontologia profesiei contabile

1. Când s-a înființat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Prezentați o

personalitate.

Academia de Înalte Studii comerciale și Industriale a luat ființă în baza unei legi
promulgate de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 2978/6 aprilie 1913, publicat în
Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, fiind prima instituție de învățământ
superior economic din România. Se deosebește de instituțiile similare europene prin faptul că
la baza creării sale a stat o „decizie politică”, a ministrului Industriei și Comerțului, Nicolae
D. Xenopol și nu o inițiativă privată. Până în 1926 nu a avut un local propriu, funcționând
într-o clădire din apropierea Fundației „Carol I”, demolată în 1939, pentru sistematizarea
cerută de Carol al II-lea. Actuala denumire, Academia de Studii Economice, datează din anul
1967.

Legea prin care se dorea înfiinţarea Academiei Comerciale, propusă de o comisie ce

reunea profesori, directori de bănci şi de universităţi, secretari de stat, a fost promulgată prin
Decretul Regal 2978 de către M. S. Regele Carol I, pe 6 aprilie 1913. Se înfiinţa, aşadar,
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI), prima instituţie de învaţământ
economic superior din România.

După Primul Război Mondial, odată cu Marea Unire din 1918, Universitatea Clujeană,
asemenea universităţilor din Strasbourg şi Bratislava, a fost preluată de autorităţile statului,
devenind o instituţie a României Mari. La 12 mai 1919 se constituie Universitatea Daciei
Superioare din Cluj, ale cărei cursuri le inaugurează, istoricul Vasile Pârvan, cu prelegerea
“Datoria vieţii noastre” în 3 noiembrie 1919.

Astfel, atât Universitatea, cât și alte instituții făcea parte dintr-un proiect amplu de țară de
a pune bazele unei culturi și educaţii de calitate pentru toți cetățenii României Mari. Aceste
idei vor aduce la Cluj elite intelectuale de prim rang academic din tot Regatul României, dar
și personalități de talie mondială.
 Realităţile politice, economice şi teritoriale de după Primul Război Mondial au contribuit
la intensificarea eforturilor şi pentru înfiinţarea unei instituţii superioare de învăţământ
economic românesti la Cluj. Perioada era favorabilă şi datorită preocupărilor, româneşti şi
europene, pentru o nouă viziune şi organizare a învăţământului economic, în consonanţă cu
cerinţele prezentului şi viitorului economic.

În această ambianţă, la scurtă vreme după înfiinţarea Universităţii, la 14 noiembrie 1920,

se înfiinţa la Cluj, primă instituţie de învăţământ economic românesc din Transilvania sub
denumirea de Academia Comercială, care peste doi ani îşi va schimba denumirea în
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Aceasta a avut puterea marilor provocări
academice şi economice ale timpului, în deplină rezonanţă cu cele susţinute la marile
universităţi economice europene.

Perioada de început rămâne semnificativă prin preocupările de reorganizare, adaptare,

inovare şi modernizare instituţională, prin eforturile de păstrare a exigenţelor ştiinţifice şi
didactice, prin cele de extindere a spaţiilor sociale şi de învăţământ, prin dotările cu reviste şi
cărţi de specialitate a bibliotecii, prin încercările de organizare şi desfăşurare a vieţii
studenţeşti. La toate acestea se adaugă preocupările corpului universitar clujanean în oferiea
unei curricule de învățământ la standardele vremii, este cunoscut faptul că o parte dintre
profesorii renumiții ai perioadei interbelice susțineau cursuri și conferințe atât la Universitate
cât și la Academia Comercială din Cluj sau străinătate.

Impactul asupra mediului academic a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii și

studenții au fost nevoiți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi
continue activitatea didactică şi de cercetare. Astfel, dupa intense dezbateri, Academia
Comercială s-a mutat la Brașov. În primii anii după terminarea celui de-al Doilea Război
Mondial, mai exact periada 1946-1947, au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului
profesoral al Academiei Comerciale, motivată de raţiuni politico-ideologice. Toate aceste
epurări, dar și noul context politic în care ajunge Romania face ca în anul 1948 Academia care
a funcționat pe toata perioada deceniului 4 al secolului XX la Brașov, să fie desființată de
noul regim politic instaurat în Romania.

Profesorul Ion Evian, care a dezvoltat cel mai mult problematica contabilităţii în cadrul
cursului de economia întreprinderilor la Academia de Înalte Studii Industriale şi Comerciale
din Cluj – instituţie cunoscută şi cu numele de Academia Comercială din Cluj (1922-1943).
Ulterior (1943-1948), el a introdus o abordare economică chiar în cadrul disciplinei de
contabilitate.
Cu toate că Evian a considerat contabilitatea doar ca o tehnică economică în cadrul ştiinţei
economie întreprinderilor, el a contribuit la doctrina contabilităţii prin (re)formularea unei
teorii materialiste cu două serii de conturi – de avere şi de capital, cât şi prin optica sa
economică asupra contabilităţii, putând fi considerat promotorul ştiinţelor de gestiune în
mediul românesc. Abordarea economică a contabilităţii în mediul românesc s-a constituit, în
prima jumătate a secolului al XX-lea, ca un curent alternativ la viziunea tradiţională juridico-
patrimonialistă asupra contabilităţii, sub influenţa şcolii germane de economia
întreprinderilor.

Astfel, înainte de înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din

Cluj, el a avut următoarele poziții:

- Director al pescuitului de stat (1914-1920)

- Secretar general pentru Transilvania, la Departamentul Afaceri Industriale la
guvernare Consiliul (1919-1920)
- Manager al Băncii Generale, Tara Romaneasca, filiala Cluj
- Președinte al Camerei de Comerț din Cluj (1920-1921)

Din 1922 până în 1943, a fost profesor la Academia de Înalt Comercial și Industrial
Studiile la Cluj, dar au continuat să aibă și alte funcții:

- Membru al Consiliului Suprem al Economiei Naționale (1922-1928)

- Director al cursurilor de vară ale ―N. Universitatea Populară Iorga‖ din Muntele
Valenii
- Președinte al Corpului contabililor autorizați și experți din România (1942-1947)
- Fondator și președinte al Institutului de cercetare contabilă și economie de afaceri
(1943-1947)

Ion Evian a publicat numeroase studii și articole în diverse periodice, a scris cursuri și
cărți publicate. Dintre cursurile pe care le-a scris pentru studenții Academiei, menționăm:
- Comerț exterior și legislație vamală‖, 1924
- ,, Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale‖ [Practical study of the
întreprinderi comerciale și industriale], 1927
- ,, Economia întreprinderilor‖ [Economy of enterprise], 1939

În anul 1920 a fost înfiinţată Academia Comercială din Cluj, după modelul celei din
Bucureşti, iar disciplina de economia întreprinderilor a fost predată de la început pentru mai
bine de două decenii de către I.N. Evian, care avea studii comerciale şi economice în
Germania,
finalizate cu un doctorat în 1914.
Literatura contabilă a reţinut ca moment important polemica declanşată de Evian
privind
statutul ştiinţific al contabilităţii prin publicarea lucrării precum:

• ”Teoriile conturilor”, în 1940.

De fapt, în spatele polemicii privind statutul ştiinţific al contabilităţii se află

confruntarea legată de optica asupra contabilităţii ca instrument al afacerilor, respectiv
opoziţiaîntre abordarea tradiţională, juridico-patrimonială şi cea economică asupra
contabilităţii. De aceea, considerăm că momentul apariţiei lucrării lui Evian din 1940 nu a fost
întâmplător în peisajul contabil românesc. Până în anii 1940, la cele două Academii
Comerciale din România, de la Bucureşti şi de la Cluj, cursurile de contabilitate aveau o
abordare predominant de factură patrimonială, care începuse să facă istorie.
La momentul la care Evian şi-a publicat lucrarea din 1940 privind teoria economică a
conturilor, el ocupa catedra de economia întreprinderilor de la Academia Comercială din Cluj,
şi prezenta, de fapt, o poziţie explicită a abordării economice a contabilităţii în cadrul
disciplinei de economia întreprinderilor, ca opoziţie faţă de abordarea juridico-patrimonială
din cursurile de contabilitate. Acest lucru reiese din concepţia cursului de întreprinderi
susţinut de Evian la Academia Comercială din Cluj, redactat îndeosebi pe baza lucrărilor
autorilor din şcoala germană de economia întreprinderilor şi, în special, prin referinţă la opera
lui H. Nicklisch.
De la înfiinţarea Academiei Comerciale din Bucureşti şi până la numirea lui Evian ca
profesor de contabilitate la începutul anilor 1940 la această instituţie universitară, cursul de
contabilitate a fost conceput într-o optică predominant patrimonial-juridică. Însă, odată cu
venirea la Bucureşti, Evian s-a angajat într-un proiect intelectual care urmărea impunerea unei
perspective economice în cadrul disciplinei de contabilitate. El a negat patrimoniul ca obiect
al contabilităţii, aşa cum au făcut şi unii dintre autorii din şcoala germană de economia
întreprinderii – Simon, Schmalenbach şi Schmidt, care au creat teorii contabile noi, opuse
teoriei statice, potrivit căreia contabilitatea are doar rolul de măsurare a patrimoniului.
Pentru Evian, contabilitatea în partidă dublă era asociată cu tehnica reprezentării
fenomenelor din cadrul întreprinderii capitaliste, considerând „dubla înregistrare contabilă ca
un sistem de socoteli născut şi crescut cu întreprinderea capitalistă şi, prin urmare, ca un
sistem de socoteli care are în vedere fenomenele economice din întreprinderi”. În consecinţă,
„concluzia logică a acestui fel de a privi contabilitatea ca instrument principal şi indispensabil
al întreprinderilor economice, este chiar integrarea ei în ştiinţa economiei întreprinderii. El a
împrumutat de la autorii germani şi sensul noţiunii de contabilitate, arătând că „chiar termenul
«contabilitate» este utilizat la noi cu un înţeles impropriu, noţiunea aceasta fiind restrânsă la
sistemele de socoteli cu ajutorul conturilor”, deoarece contabilitatea „are o sferă mult mai
largă cuprinzând toate felurile de socoteli ale întreprinderilor”, fiind aşadar „tehnica
socotelilor întreprinderilor economice”.
Drept urmare, Evian adopta viziunea autorilor germani - în special a lui Nicklisch,
după care contabilitatea întreprinderii include patru sectoare de calcul: i) tehnica înregistrării
în conturi a operaţiilor întreprinderilor (sectorul înregistrărilor contabile);

Pentru o perioadă relativ scurtă din anul 1943, când Evian a devenit titularul cursului
de contabilitate la Academia Comercială din Bucureşti - prin pensionarea profesorului
Iacobescu, care iniţiase o şcoală de contabilitate patrimonialistă, şi până la epurarea sa din
învăţământul superior în anul 1948, Evian şi-a adâncit preocupările privind contabilitatea în
partidă dublă (1946) şi calculaţia costurilor (1947), ca instrumente ale gestiunii afacerilor, în
optica şcolii germane de economia întreprinderii.

În felul acesta, Evian a instituit abordarea economică a contabilităţii - după optica

autorilor germani şi, în special, după concepţia lui Nicklish, chiar în cadrul acestei discipline
universitare. La începutul anilor 1940, abordarea economică a contabilităţii a devenit mai
vizibilă în literatura contabilă românească. Acest fapt l-a determinat pe Evian să afirme că „în
istoria dogmatică a contabilităţii din România, concepţia juridică (patrimonialistă) a acestei
discipline este pe cale să apună – cu excepţia unui mic număr de adepţi” .
 2. Prezentați o etapa în evoluția profesiei contabile.

Profesia contabilă din România are o istorie de aproape 100 de ani. În tot acest interval a
cunoscut o serie se transformări sub influența variabilității unor factori politici, legislativi,
economici, socio-culturali, tehnologici. În prezent profesia contabilă din România (dar nu
numai) este, din nou, în fața unor schimbări profunde, catalizate în principal de evoluțiile
tehnologice.
Pe acest fundal, studiul modului în care profesia contabilă din România evoluează și
va evolua sub impactul acestor tendințe, modul în care se încadrează această evoluție în
tendințele manifeste pe plan mondial constituie, în opinia noastră, o temă de actualitate.

Profesia contabilă se distinge de celelalte profesii, între altele, prin asumarea

responsabilităţii faţă de interesul public, respectiv faţă de toate părţile interesate în activităţile
desfăşurate de întreprindere: acţionari, salariaţi, furnizori-creditori, bănci, buget, investitori,
stat şi organismele sale, salariaţi, public etc.
Dacă în piaţa serviciilor orice alt profesionist prestează servicii pentru un client
determinat şi care este, în general, consumatorul final al serviciului respectiv, profesionistul
contabil , fie că elaborează, fie că auditează situaţiile financiare ale întreprinderii se adresează
unui număr mai mare de utilizatori (consumatori) ale căror interese pot diferi de cele ale
contactorului dar care trebuie apărate.

O etapă remarcabilă în evoluția profesiei contabile este reprezentată de:

Federatia Internationala a Contabililor (IFAC) s-a infiintat in anul 1977 cu 63 de

membri fondatori din 51 de tari. Astazi cuprinde 164 de organizatii membre si asociate din
119 tari, reprezentand peste 2,5 milioane de specialisti.
IFAC este organizatia globala pentru profesia contabila care acopera toate sectoarele si
toate specializarile proesiei: contabilitate de afaceri, consultanta fiscala, audit, tehnologia
informatiei, insolvabiliate.
 IFAC are misiunea de a intarii profesia contabila capabila sa contribuie la dezvoltarea
economiilor internationale prin promovarea aderarii la standardele profesionale de inalta
calitate.
IFAC colaboreaza cu alte organizatii si normalizatori internationali precum
Organizatia Internationala a Comisiilor Titlurilor de Valori, Comitetul Basel rivind
supravegherea Bancara, Asociatia Internationala de Supraveghere a Sistemului de Asigurari si
Banca Mondiala. IFAC elaboreaza standardele, cu aplicabilitate la nivel global, in domeniile:
educatie, etica, calitatea serviciilor, audit, contabilitate publica .

Organismul profesional solicitant, pentru a devenii membru IFAC, trebuie:

 sa contribuie sau sa participe la procesul de normalizare profesionala

 sa fie solvabil financiar si operational
 sa fie recunsocut printr-o lege, fie prin consens general ca fiind un organism
national profesional major care isi desfasoara activitatea in jurisdictie
 sa aiba o structura operationala interna care furnizeaza sprijin si reglementari
pentru membrii sai
 sa se oblige sa participe in IFAC si sa romoveze importanta ifac si a
programelor, activitatilor si hotararilor luate de IASB
 sa furnizeze standarde si orientari privind comportamentul si practicile
profesionale persoanelor carora li s-a acordat o functie
 sa demonstreze ca acorda o atentie deosebita atunci cand isi selectioneaza
membrii

Organizatiile regionale reprezinta profesia din regiunea respectiva in fata organismelor

guvernamentale si de dezvoltare din acea regiune si, in anumite cazuri,in fata organizatiilor
internationale care sunt importante din punct de vedere regional.

Pentru a fi recunoscuta de catre IFAC organizatia regionala trebuie sa demonstreze ca:

 va subscrie obiectivelor ifac si va fi de acord sa promoveze activ aceste

obiective,
si se va asigura ca prin intermediul propriilor organisme membre sunt promovate in regiune
reglementarile si standardele ifac si iasc;
  are ca obiectiv dezvoltarea si intarirea unei profesii contabile pe baza larga in
regiunea respectiva;
 constituie o regiune de tari definita corespunzator si care este general
reprezentativa pentru profesia contabila;
 contine un numar suficient de organisme contabile care sunt deja membre ale
IFAC.

Organizarea și legiferarea unei asociații de experți contabili au reprezentat un subiect

de maximă importanță încă din anul 1888, când un grup de absolvenți ai școlilor comerciale,
în majoritate funcționari superiori ai Băncii Naționale a României, au înființat Cercul
Absolvenților Școalelor Comerciale și Financiare, al cărui președinte a fost ales profesorul
Theodor Ștefănescu, transformat zece ani mai târziu în Asociația Absolvenților Școalelor
Superioare de Comerț, sub aceeași președinție și avându-l ca secretar pe Nicolae Butculescu.

În urma dezbinării Asociației, o parte dintre membrii săi au înființat, în 1907, Uniunea
Absolvenților Școalelor Comerciale, sub președinția lui I.Șt. Rasidescu, urmând ca peste trei
ani cele două organizații ale absolvenților să se unească, sub denumirea de Corpul
Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, avându-i ca președinte pe Nicolae Butculescu,
subadministratorul Casei Regale, și ca vicepreședinți pe Vasile M. Ioachim, director la
Societatea Gospodăriile Țărănești, și pe Nicolae Arghir, director la Ministerul Refacerei și
Aprovizionărei. Șase ani au trecut până când Corpul absolvenților a căpătat personalitate
juridică, prin Legea din 17 februarie 1916.

În anul 1918 se constituie Cercul de Studii Comerciale și, în urma apelului lui Nicolae
Butculescu, comercianții din toată țara reiau cu perseverență ideea constituirii unui Corp al
contabililor. La 5 mai 1919, Cercul de Studii Comerciale își inaugurează activitatea, în Palatul
Camerei de Comerț, prin conferința organizată de Petru Drăgănescu-Brateș având drept
subiect experții contabili din România.

Vasile M. Ioachim și Petru Drăgănescu-Brateș au redactat un proiect pentru

organizarea unui Corp de experți contabili, care a fost prezentat Cercului de Studii
Comerciale spre studiere. La propunerea lui Nicolae Butculescu, proiectul a fost completat și
cu reglementarea profesiei de contabil în general, nu numai a experților contabili. În iulie
1920, proiectul cu modificările aduse a fost înmânat personal lui Grigore Trancu-Iași,
ministrul muncii, cu rugămintea de a-l însuși pe seama ministerului domniei sale. Așa se face
că președintele Comisiei a 9-a, D.R. Ioanițescu, și-a luat sarcina de a fi raportorul legii în
Cameră; a redactat raportul, a obținut aprobarea să fie luat în discuție de urgență, fără să
treacă prin secțiuni, și astfel proiectul a fost votat de Camera Deputaților în ședința din 18
iunie 1921, iar în ședința din 1 iulie 1921 a avut loc votarea sa și la Senat.

La 13 iulie 1921, regele Ferdinand I al României a aprobat legea, prin Decretul Regal
nr. 3.063, textul fiind contrasemnat și de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii
și ocrotirilor sociale. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.
Astfel a luat ființă Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili.

După instaurarea regimului comunist, libera inițiativă a fost înlocuită de economia

dirijată, lucru care s-a răsfrânt, inevitabil, și asupra profesiei contabile, o profesie liberală prin
excelență. În anul 1947 s-a înființat Consiliul permanent al normării contabilității, iar
Ministerul Finanțelor va coordona de acum înainte întreaga metodologie a normării contabile.

În anul 1948 are loc naționalizarea principalelor mijloace de producție, astfel încât
centralizarea tuturor comenzilor economice devine operantă sută la sută. În aceste condiții,
existența unui Corp al contabililor independenți devenea aproape imposibilă.

Peste numai trei ani, în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri (condus de dr. Petru
Groza) nr. 201 din 8 martie 1951, Marea Adunare Națională (sub președinția lui Constantin
Ion Parhon) emite Decretul nr. 40 din 10 martie 1951, prin care se desființează Corpul
Contabililor Autorizați și Experților Contabili.

Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, președinte fiind Gheorghe
Butnariu. În anul 1994, în timpul mandatului ministrului finanțelor din acea perioadă, prof.
univ. dr. Florin Georgescu, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19 august 1994 a fost
reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ca
persoană juridică autonomă și de utilitate publică.

3. Prezentați o normă de lucru sau de raport a expertizei contabile. Documentare și pe

conținutul și structura raportului de expertiză contabila judiciara sau extrajudiciară.
Constatările şi concluziile motivate ale expertizei contabile se consemnează într-un raport
scris care trebuie să cuprindă trei capitole: Capitolul I Introducere, Capitolul II Desfăşurarea
expertizei contabile şi Capitolul III Concluzii. Structura celor trei capitole obligatorii trebuie
respectată.

Capitolul II Desfăşurarea expertizei contabile al raportului de expertiză contabilă

trebuie să conţină câte un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv (întrebare) al (a) expertizei
contabile care să cuprindă o descriere amănunţită a operaţiilor efectuate de expertul contabil
cu privire la structura materialului documentar, actele şi faptele analizate, locul producerii
evenimentelor şi tranzacţiilor, sursele de informaţii utilizate, dacă părţile interesate în
expertiza contabilă au făcut obiecţii sau au dat explicaţii pe care expertul contabil le-a luat sau
nu în considerare în formularea concluziilor sale. În fiecare astfel de paragraf trebuie
prezentate ansamblul calculelor şi interpretarea rezultatelor acestora; dacă aceste prezentări ar
îngreuna înţelegerea expunerii de către beneficiarul raportului de expertiză contabilă, este
recomandabil ca ansamblul calculelor să se facă în anexe la raportul de expertiză contabilă, iar
în textul expertizei contabile să se prezinte doar rezultatele calculelor şi interpretarea acestora.

Fiecare paragraf din Capitolul II Desfăşurarea expertizei contabile trebuie să se

încheie cu concluzia (răspunsul) expertului contabil.
Dacă raportul de expertiză contabilă este întocmit de mai mulţi experţi care au opinii
diferite, într-un paragraf al Capitolului II. Desfăşurarea expertizei contabile, fiecare expert
contabil trebuie să îşi motiveze detaliat şi documentat opinia pe care o susţine.

Capitolul III Concluzii al raportului de expertiză contabilă trebuie să conţină câte un

paragraf distinct cu concluzia (răspunsul) la fiecare obiectiv (întrebare) al (a) expertizei
contabile pre luat(ă) în maniera în care a fost formulat(ă) în Capitolul II Desfăşurarea
expertizei contabile.

4. Conceptul de expertiză contabilă.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte „expertiza” ca fiind o

cercetare care se referă la diferite probleme sau situaţii. Cuvântul „expertiză” vine din
latinescul „expertus”, adică priceput – lucrarea unei persoane experimentate, specializate.1
Expertiza se deosebeşte de audit, control, revizie sau verificare deoarece
conţine ideea de exprimare liberă a punctului de vedere al expertului privind obiectivele sau
faptele supuse cercetării. Astfel, expertiza este o lucrare personală şi critică ce cuprinde nu
numai rezultatul examinării faptelor din punct de vedere al exactităţii formale şi materiale, dar
şi părerea expertului asupra cauzelor şi efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării sale2
.
Expertiza contabilă este un mijloc de probă, confirmare, evaluare, lămurire sau
dovedire, pe baza cercetării ştiinţifice de specialitate, a adevărului obiectiv cu privire la o
anumită faptă, împrejurare, problemă, situaţie, cauză sau litigiu.3
Expertiza contabilă este un mijloc de probă dispus sau cerut de organul juridic, în
materie civilă sau penală, efectuat de un specialist în materia litigiului, care prin cunoştinţele
şi experienţa ce o posedă trebuie să aducă lămurirea diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi
cunoscute, în vederea soluţionării unor cauze.4
Expertizele contabile sunt utilizate pentru rezolvarea unor cauze ce necesită cunoştinţe
de specialitate din partea unor persoane care au calitatea de experţi contabili, având ca obiect
cercetarea unor fapte sau situaţii de natură economicofinanciare, gestionară şi patrimonială.
Prin urmare, expertizele contabile au un rol important în prevenirea pagubelor în patrimoniul
public şi privat, păstrarea integrităţii acestuia şi respectarea legalităţii.

Expertizele contabile sunt mijloace de probã utilizabile în rezolvarea unor cauze care
necesitã cunoştinţe de strictã specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert
contabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea pãrţilor în fazele de
instrumentare şi de judecatã ale unor cauze civile şi/sau comerciale, ataşate sau nu unui proces
penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize contabile sunt
extrajudiciare.

1. Expertiza contabilã este o activitate a profesiei contabile ce poate fi efectuatã

numai
de cãtre persoanele care au dobândit calitatea de expert contabil în condiţiile legii, fiind
înscrise, cu viza la zi, în Tabloul experţilor contabili, actualizat anual de cãtre Corpul
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
 5. Clasificarea expertizelor contabile.

2. Expertizele contabile pot fi clasificate:

I. Dupã scopul principal în care au fost solicitate, în:

a) expertize contabile judiciare, reglementate de: Codul de procedurã civilã; Codul de

procedurã
penalã; alte legi speciale;

b) expertize contabile extrajudiciare – sunt cele efectuate în afara procedurilor reglementate

privind rezolvarea unor cauze supuse verdictului justiţiei.
Sunt efectuate în afara unui proces justiţiar. Nu au calitatea de mijloc de probã în justiţie, ci,
cel mult, de argumente pentru solicitarea de cãtre pãrţi a administrãrii probei cu expertiza
contabilã judiciarã sau pentru rezolvarea unor litigii pe cale amiabilã.

II. Dupã natura principalului(elor) obiectiv(e) la care se referã, în:

a) expertize contabile civile dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor civile;

b) expertize contabile penale dispuse sau acceptate în rezolvarea unor aspecte civile ataşate
litigiilor penale;
c) expertize contabile comerciale dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor comerciale;
d) expertize contabile fiscale dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor fiscale;
e) alte categorii de expertize contabile judiciare dispuse de organele în drept sau extrajudiciare
solicitate de cãtre clienţi.

III. În funcţie de natura juridicã, expertizele contabile pot fi:

– civile;
– penale;
– extrajudiciare

Expertizele contabile pot fi efectuate numai de către experţii contabili înscrişi în

Tabloul Corpului. Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile are
obligaţia să fi e independent faţă de părţile interesate în expertiză, evitând orice situaţie care
ar presupune o lipsă de independenţă sau o constrângere care ar putea să îi impieteze
integritatea şi obiectivitatea.

Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse numai de către organele îndreptăţite de

lege pentru administrarea probei cu expertiza. Numirea sau încuviinţarea expertului contabil /
experţilor contabili, la cerere (a părţilor) sau din oficiu, respectiv la recomandarea părţilor, se
poate face numai de organul în drept să dispună administrarea probei cu expertiza contabilă.

Efectuarea expertizelor contabile se face pe bază de contract. Expertizele contabile

contractate trebuie programate. Programul de lucru trebuie să cuprindă natura, calendarul şi
întinderea lucrărilor necesare pentru îndeplinirea misiunii privind expertizele contabile
contractate.

În activitatea de expertiză contabilă judiciară, pentru experţii contabili judiciari

numiţi/desemnaţi, încheierile instanţelor (în dosarele civile) şi ordonanţele organelor de
urmărire sau încheierile instanţelor (în dosarele penale) ţin loc de contract. Pentru experţii
contabili consilieri / recomandaţi de părţi, un exemplar original al documentului care face
dovada relaţiilor contractuale dintre parte şi expertul contabil care participă la efectuarea
expertizei, precum şi a sumelor datorate acestuia va fi de pus la dosarul cauzei cu cel puţin 5
zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză contabilă.

6. Istoricul expertizei contabile în România.

Cuvântul "expertiza" vine de la latinescul "expertus", adica priceput - lucrarea unei

persoane experimentate, specializate.

În România se poate vorbi despre o anumita traditie în materia expertizei contabile.

 Expertiza contabila si profesia de expert contabil au aparut în tara noastra în anul
1921, fiind marcate de elaborarea si adoptarea Legii Corpului de Contabil Autorizat si Experti
Contabili din România (Monitorul Oficial nr. 80/15.07.1921) si a Regulamentului Corpului de
Contabili Autorizati si Experti Contabili (Monit 616b11g orul Oficial nr. 613/22.10.1921).

Expertiza contabila a constituit o adevarata profesie liberala, cu statut clar si concret,

cu norme si reguli care sunt valabile si în prezent.

Odata cu instaurarea regimului comunist în România, expertiza contabila a disparut

începând cu anul 1948.
Cum, de asemenea, se ştie, în perioada postbelică a fost instaurat, în condiţii vitrege
pentru țara noastră, regimul comunist, care a diminuat considerabil aria de exercitare a
profesiei contabile, cu toate consecinţele care au decurs de aici. Deşi serviciile contabile au
fost naţionalizate, titlul profesional de expert contabil a continuat să reziste cel puţin pentru
două activităţi – cea de expertiză contabilă judiciară şi cea de cenzor –, adevăraţii
profesionişti făcându-şi datoria în limitele şi cu constrângerile specifice perioadei, în cadrul
întreprinderilor, al instituţiilor, inclusiv în sferele educației şi cercetării.

Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, președinte fiind domnul
Gheorghe Butnariu. În anul 1994, în timpul mandatului ministrului finanțelor din acea
perioadă, prof. univ. dr. Florin Georgescu, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19
august 1994, a fost reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România, ca persoană juridică de utilitate publică şi autonomă, cu rol esențial în gestionarea
profesiei și în pregătirea profesioniștilor contabili. La Conferința Națională din noiembrie
1994, prima organizată în baza noilor reglementări, a fost ales președinte al CECCAR prof.
univ. dr. Marin Toma. Corpul, în calitate de organism profesional la scară națională, a avut un
rol esențial în reforma sistemului contabil din România, în condițiile tranziției la economia de
piață.

Odată cu reînfiinţarea CECCAR a fost reluată o valoroasă tradiție, aceea de a organiza,

o dată la doi ani, Congrese ale profesiei. Astfel, în anul 1994, cu ocazia primului Congres
desfășurat în perioada postcomunistă, s-a reluat dialogul, într-un cadru lărgit, între
profesioniștii contabili români și cei din străinătate privind reformele din domeniul
contabilității şi dezvoltarea profesiei.

În anul 1992 s-a înfiintat Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati

(denumit în continuare Corpul Expertilor), ca asociatie profesionala, fara personalitate
juridica.

În anul 1995, prin aparitia Ordonantei Guvernului nr. 65/1994, aprobata si modificata
prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, Corpul Expertilor a
dobândit personalitate juridica iar expertiza contabila a redevenit o profesie liberala.

De la reaparitia profesiei de expert contabil, în anul 1994, si pâna în prezent, evolutia

acestei profesii a fost jalonata de aparitia unor acte normative care au reusit sa înscrie profesia
în cerintele generale ale economiei românesti si, în acelasi timp, sa o alinieze la cerintele si
exigentele directivelor UE în domeniu. Principalele acte normative care au marcat evolutia
expertizei contabile în tara noastra au fost:

O.G. nr. 65/1994, aprobata si modificata prin Legea nr. 42/1995;

O.G. nr. 89/1998, pentru modificarea O.G. nr. 65/1994;

Legea nr. 186/1999, privind aprobarea O.G. nr. 89/1998;