Fața monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema țării emitente, capul/bustul unui monarh

sau denumirea sau simbolul altei autorități emitente și se numește avers, sau colocvial cap. Partea
cealaltă se numește revers sau colocvial pajură.
În numismatică, pastila monetară se numește flan, iar diferitele metale sau aliaje sunt desemnate
prin abrevieri: AE pentru cupru, AR pentru argint, AV pentru aur, OR pentru orichalcum (aliaj auriu
de cupru și zinc, adică alama, folosit în epoca romană pentru monedele
numite sestertius respectiv dupondius), Bill pentru bilon (aliaj cupru - argint în care metalul
predominant este cuprul). În text, orientarea axei reversului față de axa aversului se reprezintă
convențional fie prin săgeți poziționate adecvat, fie prin analogie cu poziția marcajelor orare pe
cadranul unui ceas. De asemenea, pentru o descriere completă trebuie precizate și datele
metrologice ale monedelor individuale (diametrul în milimetri, eventual și zecimi de milimetru - de
exemplu 22,8 mm - iar greutatea exprimată în grame, preferabil cu precizie de două zecimale -
exemplu 4,42 g). În cazurile în care flanul monedei este neregulat, se vor preciza cel mai mic și cel
mai mare diametru. În situația în care monedele sunt fabricate din aliaje de metale prețioase (aur,
argint, platină,...) se exprimă și titlul aliajului.
Articol principal: Obol (monedă).
Înainte de apariția monedei de formă discoidală s-au folosit alte obiecte cu valoare de schimb. Spre
exemplu în Grecia în perioada arhaică se foloseau un fel de „frigări” grele din fier, care s-au gasit
depozitate ca ofrandă în temple. Pe teritoriul României în cetățile grecești din Dobrogea în secolele
al al VI-lea î.Hr. - al V-lea î.Hr. se foloseau inițial ca mijloace de schimb local vârfuri de săgeți din
bronz, al căror tub de înmănușare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de armă a obiectului.
Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o formă asemănătoare unei frunze de
salcie și greutatea de câteva grame.