Oproiu Emilia- Roxana

PIPP , anul II

Interesul superior al copilului

Originea noțiunii de interes superior al copilului provine din realizarea faptului că

acesta este un individ care are nevoi și drepturi distincte de cele ale părinților. Prin urmare
interesul său ar putea fi diferit de cel al părinților sau tutorilor săi. Prin urmare este normal ca
interesul copilului să prevaleze în fața altor interese atunci când se iau măsuri cu privire la
copil.

Noţiunea interesului superior al copilului prezintă mai multe particularităţi:

1. Contrar majorităţii articolelor CDC, nu constituie un drept subiectiv ca atare, acesta

instituind un principiu de interpretare care urmează a fi utilizat în toate formele de
intervenţie faţă de copii şi care conferă copiilor o garanţie că destinul lor va depinde
de acest principiu de interpretare.
2. Această dispoziţie impune totuşi o obligaţie pentru state: aceea de a ţine cont de
interesul superior al copilului în cazul adoptării vreunei decizii oficiale.
3. Nu poate fi privit izolat. El aparţine la un tot întreg şi instituie un statut nou: copilul –
subiect de drepturi. Această apartenenţă conferă acestui concept o dimensiune
particulară, îndeosebi dacă acesta este raportat la principiul nediscriminării şi la
principiul consultării şi respectării opiniilor copilului.
4. Conceptul interesului superior al copilului este un concept juridic nedeterminat care
trebuie să fie precizat de către practică.
5. Criteriul interesului superior al copilului este relativ în timp şi spaţiu: în timp –
deoarece este dependent de cunoştinţele ştiinţifice despre copil, în spaţiu – deoarece
acest criteriu va trebui să ţină cont de normele interne ale unui sau altui stat.
6. Este o noţiune pe termen lung, care permite a afirma că aplicarea interesului superior
al copilului nu este o situaţie hic et nunc, ci priveşte situaţia copilului în perspectiva
viitorului său. Copilul evoluează şi respectiv interesul său trebuie să fie detaşat de
noţiunea de „imediat”, pentru a privilegia viziunea viitorului. În momentul în care
asculţi copilul ceea ce priveşte aspiraţiile sale, trebuie să rămînem atenţi la acest
aspect de cercetare.
7. Noţiunea interesului superior al copilului este evolutivă, deoarece s-au scurs doar 19
ani de la adoptarea CDC, iar doctrina şi jurisprudenţa ar trebui cu mult să contribuie la
evoluarea acestei noţiuni.
8. Criteriul interesului superior al copilului este subiectiv la un dublu nivel: ”Este vorba,
mai întâi de toate, despre o subiectivitate colectivă, aceea că o societate concretă, într-
un moment dat al istoriei sale, îşi crează o imagine a interesului superior al copilului .
9. Subiectivitatea personală – care se manifestă la un triplu nivel:
• Subiectivitatea părinţilor: care părinte nu pretinde să acţioneze în interesul copilului
atunci când el pare motivat de consideraţii egoiste.
• Subiectivitatea copilului: problema apare anume atunci când se iau în consideraţie
doleanţele copilului, deoarece, dacă interesul copilului nu se reduce la conceptul
părinţilor, acesta nu trebuie să corespundă în mod necesar nici imaginii de sine a
copilului.
• Subiectivitatea judecătorului sau a autorităţii administrative investite cu putere de a
lua decizii, decizia trebuind să se bazeze pe o analiză „ştiinţifică”a situaţie.
Principiul interesului superior al copilului este aplicabil în diferite moduri:
a) acesta menţine viziunea centrată pe copil în toate acţiunile şi deciziile ce afectează
copiii (criteriul de control);
b) acesta serveşte drept un principiu mediator şi poate soluţiona confuziile dintre
diferite drepturi (criteriul de soluţie). Savantul P. Pichonnaz menţionează în acest sens
că principiul respectiv este „puntea indispensabilă între drept şi realitatea sociologică”.
c) acesta prevede baza de evaluare a legilor şi practicilor statelor-părţi în ceea ce
priveşte protecţia prevăzută copiilor (criteriul de promovare).
d) acesta contribuie la apariţia programelor naţionale privind copilăria;
e) acesta sprijină adoptarea politicilor naţionale pentru copii.

În concluzie: Interesul copilului este un concept care are neajunsurile, impreciziile

sale, relativitate şi subiectivitate. Dar, concomitent, acesta are şi calităţi enorme:
flexibilitatea, adaptabilitatea, însuşirea de a respecta contextele juridice, culturale,
socio-economice completament diferite. Mai mult, el este determinant în plan factual –
în calitate de criteriu de soluţie şi de control, şi pe plan macrosocial – impunând noi
structuri în vederea luării în consideraţie a acestui interes şi pentru a inspira o politică
de promovare a copilului.
 În pofida tuturor criticilor, criteriul interesului superior al copilului a devenit doar
mai important, altfel spus, dacă acesta ar fi eliminat din cauza neajunsurilor sale, nu
am avea cu ce îl înlocui. Interesul superior al copilului a devenit noţiunea-cheie a
drepturilor copilului.