Sunteți pe pagina 1din 28

28 Cuptoare cu rezistoare - 2

2. CUPTOARE CU REZISTOARE

Dintre cuptoarele electrice, cele cu rezistoare cunosc cea mai mare răspândire. Ele
se folosesc atât pentru încălzirea diferitelor produse, cât şi pentru topirea metalelor şi aliajelor
uşor fuzibile.
Încălzirea materialelor în cuptoarele cu rezistoare se bazează pe efectul Joule
al curentului electric. Încălzirea este directă, dacă rezistorul este însuşi materialul ce
urmează a fi încălzit, sau indirectă, în cazul în care energia termică degajată de
rezistoare se transmite prin conducţie, convecţie şi radiaţie materialului destinat
încălzirii.
O caracteristică importantă a cuptoarelor electrice cu rezistoare o constituie
posibilitatea reglării foarte precise a temperaturii de lucru, condiţie esenţială pentru
obţinerea unor piese de calitate.
Avantajele principale ale cuptoarelor cu rezistoare apar în următoarele
situaţii:
 la încălzirea cu temperatură joasă, când se impun condiţii
pretenţioase de reglare a temperaturii;
 la temperatură înaltă, când sunt necesare atmosfere controlate;
 la încălzirea pieselor în mişcare;
 la prelucrarea materialelor plastice;
 la cuptoarele de laborator, care necesită temperaturi înalte şi reglaj
precis al temperaturii.

2.1. Tipuri de cuptoare electrice cu rezistoare


Cuptoarele electrice cu rezistoare se clasifică după:
(1). modul de lucru:
 cuptoare cu funcţionare periodică;
 cuptoare cu funcţionare continuă.
(2). temperatura de lucru:
 cuptoare de joasă temperatură (până la 650 °C);
 cuptoare de medie temperatură (650°C … 1350°C);
 cuptoare de înaltă temperatură (până la 1600 °C).
(3). atmosfera de lucru a cuptorului:
o cuptoare cu atmosferă oxidantă (aer);
o cuptoare cu atmosferă controlată şi cu vid.
În continuare vor fi analizate în special cuptoarele electrice cu încălzire
indirectă, având în vedere domeniul lor larg de utilizare.
Cuptoarele cu încălzire indirectă prezintă o mare varietate de tipuri
constructive. Din punct de vedere al utilizării, ele se clasifică în:
29
 cuptoare pentru tratamente termice şi încălziri;
 cuptoare pentru topirea metalelor şi aliajelor;
 cuptoare de laborator.

2.1.1. Cuptoare electrice pentru tratamente termice


Cuptoarele pentru tratamente termice reprezintă marea majoritate a cuptoarelor
cu rezistoare şi se utilizează pentru călirea şi revenirea, recoacerea, cementarea şi
nitrocarburarea metalelor.
Încălzirea metalelor are drept scop:
- forjarea, matriţarea, presarea sau alte operaţii de prelucrare la cald;
- sinterizarea materialelor metaloceramice;
- cositorirea;
- zincarea şi emailarea.
Încălzirea materialelor nemetalice are următoarele domenii de utilizare:
 încălzirea materialelor plastice în scopul producerii, sudării sau lipirii
acestora (150...400°C);
 arderea ceramicii (600 ... 1500°C);
 tratamentul termic al sticlei (400 ... 550°C), sudarea şi lipirea sticlei;
 uscarea lemnului, hârtiei, materialelor textile;
 prepararea alimentelor.
Prin etanşarea corespunzătoare a cuptoarelor, încălzirea pieselor poate avea loc
şi în atmosferă de protecţie (amestec de hidrogen şi azot, gaz de generator etc.) sau în
vid.
În funcţie de procesul tehnologic din cuptor ca şi de forma pieselor prelucrate
la cald, cuptoarele de acest tip sunt cu acţiune discontinuă sau cu acţiune continuă.
Principalele tipuri constructive de cuptoare cu rezistoare cu încălzire
discontinuă, sunt indicate în fig. 2.1.
Cuptoarele tip cameră (fig. 2.1.a) au forma unei incinte realizată din
materialul refractar 1 şi izolaţia termică 2. Elementele încălzitoare 3 sunt plasate pe
pereţi, tavan şi podeaua cuptorului. Piesele 5 care urmează a fi încălzite sunt plasate pe
un suport 4. Cuptorul prezintă uşa 6, acţionată cu ajutorul dispozitivului de ridicare 8,
prin care sunt introduse piesele supuse încălzirii.
În cuptoarele până la 700C, transferul termic se face prin radiaţie şi prin
convecţie datorită, în mod uzual, circulaţiei în circuit închis a aerului sau a unei
compoziţii controlate a atmosferei din cuptor.
În cuptoarele cu temperatură de peste 700C, transferul termic se face practic
numai prin radiaţie.
Cuptoarele tip cameră sunt utilizate în special pentru încălzirea unor piese cu
gabarit mare, turnate, sudate, forjate sau matriţate. Principalele lor avantaje constau în
simplitatea construcţiei, posibilitatea utilizării pentru procese foarte diverse ca şi
posibilitatea realizării în cuptor a unor variate regimuri termice.
Cuptoarele verticale (fig. 2.1.b) au de obicei o formă cilindrică şi sunt utilizate
pentru efectuarea de tratamente termice: călire, cementare, detensionare, răcire
controlată. Un important avantaj al acestor cuptoare constă în faptul că încărcarea şi
30 Cuptoare cu rezistoare - 2
descărcarea se face relativ simplu utilizând mijloacele de ridicare şi transport din hala
de lucru.

8 2 1 3
6

u
5
i
4 2
1

6
3
i
u 5
a

1 b
3
2 8
5
i
u
5
9 2
7
1

5 i

3 u

c d
Fig. 2.1 Cuptoare cu încălzire indirectă şi acţiune discontinuă, pentru tratamente termice:
a – tip cameră; b – vertical; c – cu elevator; d – tip clopot.
1 – material refractar; 2 – izolaţie termică; 3 – elemente încălzitoare; 4 – suport;
5 - produsele supuse încălzirii; 6 – uşa cuptorului; 7 – dispozitiv pentru închiderea
cuptorului; 8 – dispozitiv de ridicare a uşii; 9 – vatra cuptorului.

Cuptoarele cu elevator (fig. 2.1.c) sunt utilizate pentru încălzirea pieselor din
oţel sau fontă, în atmosferă controlată ca şi pentru efectuarea procesului de cementare
la piese de dimensiuni mari. Piesele care urmează a fi încălzite sunt plasate pe vatra 9
a cuptorului care are şi rol de uşă. În poziţia de încărcare-descărcare, vatra 9 a
cuptorului este la nivelul solului, iar în poziţia de lucru este ridicată cu ajutorul
dispozitivului 7 pentru a asigura închiderea cuptorului.
31
Cuptorul tip clopot (fig. 2.1.d) are o formă asemănătoare celui cu elevator. La
acest tip de cuptor, vatra este în poziţie fixă iar cuptorul este ridicat în poziţia de
încărcare-descărcare şi este coborât în poziţia de lucru. Cuptoarele tip clopot au o largă
utilizare în industrie, oferind posibilitatea funcţionării la parametri adaptabili
procesului. Ca şi în cazul cuptoarelor cu elevator impun însă o înălţime relativ mare a
halei de producţie şi necesită dispozitive cu capacitate mare de ridicare.
Cuptoarele cu acţiune continuă au o productivitate ridicată şi permit realizarea
unui regim tehnologic (termic) complet, cuprinzând perioadele de încălzire, menţinere
şi scădere a temperaturii. În general sunt împărţite pe zone de temperatură, fiecare zonă
având alimentare şi sistem de reglare independente.
Dintre cuptoarele cu rezistoare cu încălzire indirectă şi acţiune continuă, în fig.
2.2 sunt prezentate cuptoarele cu bandă transportoare, cu carusel şi cu monorai.
1 2 3
1 2 3
i
5 u
5

i
4 u

7 8 6

1
2 b
5 u
i

c
Fig. 2.2 Cuptoare cu rezistoare, cu încălzire indirectă şi acţiune continuă:a – cu bandă transportoare; b
– cu carusel; c – cu monorai.
1 – izolaţie termică; 2 – material refractar; 3 – elemente încălzitoare; 4 – bandă transportoare;
5 - produsele supuse încălzirii; 6 – motor electric; 7 – monorai; 8 – carusel.

Cuptorul cu rezistoare, cu bandă transportoare (fig. 2.2.a), este realizat sub


forma unei incinte 2 din material refractar şi un material izolant termic 1.
Pe lungimea cuptorului pot fi dispuse mai multe zone cu caracteristici
energetice diferite. Elementele încălzitoare 3 ale fiecărei zone sunt plasate pe partea
interioară a pereţilor. Pe suprafaţa benzii transportoare metalice 4 se plasează
produsele 5 care urmează a fi încălzite. Viteza de deplasare a benzii transportoare ca şi
32 Cuptoare cu rezistoare - 2
modul de dispunere a elementelor încălzitoare, în lungul cuptorului sunt dependente de
procesul tehnologic la care sunt supuse produsele din cuptor. Cuptorul cu rezistoare cu
carusel (fig. 2.2.b) are o formă cilindrică, realizată din materialul refractar 2 şi
materialul izolant termic 1.
În interiorul incintei, pe o traiectorie circulară, se deplasează produsele 5
supuse încălzirii. Acestea sunt plasate pe suprafaţa unui carusel 8 acţionat cu ajutorul
unui motor electric 6. Elementele încălzitoare 3 sunt plasate pe pereţii interiori ai
incintei. Reglarea temperaturii produsului din cuptor se face prin reglarea vitezei de
rotaţie a motorului electric, prin alegerea adecvată a elementelor încălzitoare ca şi
printr-o dimensionare corespunzătoare a incintei cuptorului.
Cuptorul cu rezistoare cu monorai (fig. 2.2.c) are o construcţie liniară, este
realizat din materialul refractar 2 acoperit cu material izolant termic 1. În interiorul
cuptorului se deplasează un monorai 7 pe care se plasează piesele 5 supuse încălzirii.
Elementele încălzitoare 3 se află pe pereţii laterali ai cuptorului. Lungimea cuptorului
depinde în primul rând de durata impusă a procesului de încălzire. Pe parcursul său,
monoraiul poate parcurge mai multe zone caracterizate de parametri energetici diferiţi.

2.1.2. Cuptoare electrice pentru topirea metalelor


Cuptoarele de topire cu încălzire indirectă de tip creuzet (fig. 2.3.a) sunt
folosite în mod obişnuit pentru topirea aluminiului şi a aliajelor sale în scopul obţinerii
materialului necesar pentru turnare.
6 7 i u

i 1
5 2
u 3
3 5

1
2

a b
Fig. 2.3 Cuptoare cu rezistoare pentru topire şi menţinere în stare caldă a materialelor topite: a - tip
creuzet; b - tip cuvă.
1 – izolaţie termică; 2 – material refractar; 3 – elemente încălzitoare; 4 - creuzet; 5 - metalul care
urmează a fi topit; 6 - traductor de temperatură; 7 - capac

În interiorul creuzetului 4 (realizat din fontă, grafit sau carbură de siliciu) este
introdus metalul uşor fuzibil 5, care urmează a fi topit.
Elementele încălzitoare 3 asigură încălzirea creuzetului 4 iar acesta, la rândul
lui, transmite căldura la materialul aflat în interior.
Incinta cuptorului este realizată din materialul refractar 2 căptuşit cu materialul
izolant termic 1. Controlul temperaturii materialului din cuptor se face cu ajutorul
traductorului 6, iar cuptorul este închis cu ajutorul capacului 7. Consumul mediu de
energie electrică pentru încălzirea şi topirea aluminiului în acest tip de cuptor este de
33
700  750 kWht iar randamentul cuptorului este de 0,5  0,55. Capacitatea acestor
cuptoare nu depăşeşte 500 kg, iar puterea necesară este de cel mult 100 kW.
Cuptoarele de tip creuzet funcţionând până la 1200C sunt folosite pentru
topirea, rafinarea sau menţinerea în stare caldă a cuprului şi a aliajelor sale. Consumul
specific de energie electrică pentru încălzirea şi topirea cuprului în aceste cuptoare este
de 420  470 kWht.
Cuptoarele cu încălzire indirectă de tip cuvă (fig. 2.3.b) sunt destinate în
principal menţinerii în stare topită a materialelor uşor fuzibile 5.
Elementele încălzitoare 3 asigură încălzirea prin radiaţie a metalului topit.
Acest tip de cuptor este larg utilizat în instalaţiile de turnare sub presiune a pieselor din
aluminiu unde temperatura metalului topit trebuie menţinută la 750  800C.

2.1.3. Cuptoarele electrice de laborator


Aceste cuptoare sunt de mică capacitate şi putere redusă, permiţând obţinerea
unei game largi de temperaturi. Din punct de vedere constructiv se deosebesc
cuptoarele electrice cu cameră – asemănătoare celor industriale, tubulare sau cu
creuzet.

2.2 Elementele constructive ale cuptoarelor cu rezistoare


o Carcasa cuptorului
Cuptoarele electrice cu rezistoare au o carcasă compactă. Cuptoarele cu
atmosferă controlată necesită o carcasă complet ermetică, celelalte necesită carcasă
numai în măsura în care ea previne mărirea pierderilor termice prin aspirarea aerului
rece în cuptor.
În cuptoarele cu gaz de protecţie rosturile sudate ale carcasei se încearcă
obligatoriu la etanşeitate; rosturile deschise se verifică cu ajutorul unei soluţii de cretă,
şi cu petrol, cele închise cu ajutorul spumei de săpun, prin suflarea aerului în carcasă
sau prin pomparea apei la o presiune de 5 ori mai mare decât presiunea de lucru.
Locurile de îmbinare ale carcasei cuptoarelor cu gaz de protecţie se strâng cu flanşe şi
garnituri de azbest.
o Zidăria cuptorului
Construcţia corectă a zidăriei şi executarea ei atentă la montare influenţează:
 mărimea pierderilor termice;
 consumul de energie electrică;
 timpul de încălzire al cuptorului;
 calitatea prelucrării termice a pieselor;
 durata de funcţionare;
 greutatea, dimensiunile de gabarit şi costul cuptorului.
Alegerea variantei zidăriei cuptorului se face astfel încât:
Qac
 p st  min im , (2.1)
tr
unde: Qac - este căldura acumulată (de căptuşeală) la încălzirea cuptorului până în
regimul staţionar;
34 Cuptoare cu rezistoare - 2
pst - sunt pierderile termice prin zidărie, în mediul ambiant, în regim
staţionar;
tr - este timpul de funcţionare neîntreruptă a cuptorului.
În cuptoarele cu temperatura de lucru până la 350C, căptuşeala este de
regulă dintr-un singur strat de material termoizolant care se aşează între pereţii dubli ai
carcasei metalice a cuptorului sau între panouri metalice speciale.
La celelalte cuptoare, căptuşeala constă din straturi refractare şi
termoizolante. Grosimea stratului refractar este bine sa fie cât mai mică posibil, iar
materialele utilizate să aibă densitate şi conductivitate termică minimă.
La alegerea materialului căptuşelii pentru cuptoarele cu atmosferă carburată
trebuie să se ţină seama de faptul că această atmosferă poate provoca o degradare
rapidă şi importantă a zidăriei, ca urmare a formării în masa refractară a negrului de
fum, care se depune pe zonele catalizatoare.
Cea mai intensă degradare se produce la 450...700°C. O bună stabilitate
prezintă materialele refractare care conţin cantităţi minime de fier şi oxizi de fier, sau
care le conţin într-o formă care să aibă acţiune minimă.
În cuptoarele cu atmosfere controlate care conţin hidrogen, trebuie să se ţină
seama de mărirea conductivităţii zidăriei ca urmare a infiltrării hidrogenului în porii
materialului refractar.
La cuptoarele cu regim de funcţionare continuu căptuşeala trebuie astfel aleasă
încât temperatura exterioară a carcasei să nu depăşească 60°C, iar la cuptoarele cu
funcţionare intermitentă, se admite o temperatură a carcasei de până la 110°C, dacă din
punct de vedere economic acest lucru este justificat. În aceste cazuri se iau măsuri de
protecţie care să asigure exploatarea acestor cuptoare fără pericol de accidente.
Stratul termoizolant se zideşte de regulă fără mortar. Stratul refractar se zideşte
cu mortar de şamotă, sau şamotă cu conţinut ridicat de alumină (peste 60 %), în cazul
cuptoarelor cu temperatura de lucru de până la 1700°C.
Cărămizile trebuiesc zidite prin ţesere. Pentru a asigura o dilatare normală a
zidăriei în timpul încălzirii cuptorului, în stratul refractar trebuie să existe rosturi de
dilatare la fiecare l...1,5 m lungime. Dimensiunile rosturilor se determină prin calcul,
ele depinzând de temperatura cuptorului şi de coeficienţii de dilatare liniară ai
materialelor zidăriei, care au următoarele valori pentru un interval de temperatură de
100°C: 0,2...0,4 mm pentru 1 m liniar de zidărie de şamotă uşoară.
Rosturile nu trebuie să micşoreze rezistenţa zidăriei. În cuptoarele de topire,
după încălzire, rosturile vetrei se umplu cu nisip de cuarţ sau cu praf refractar de
şamotă, de magnezită sau de alumină. Rosturile cuptoarelor de încălzire se realizează
din garnituri fuzibile (carton, placaj), introduse între cărămizile corespunzătoare ale
căptuşelii. Unele elemente ale căptuşelii este bine să se realizeze din beton refractar,
care posedă o rezistenţă sporită comparativ cu zidăria din cărămidă. Utilizarea
betonului bun conducător de electricitate nu este permisă în locurile care se află sub
tensiune electrică.
o Vatra cuptorului
Vatra cuptoarelor de topire se realizează prin bătătorire, din praf de magnezită,
beton refractar sau din cărămizi refractare sub forma unei bolţi inverse (arcuite sau
sferice).
35
Vatra cuptoarelor de încălzire se zideşte din cărămizi drepte. Construcţia ei
depinde de modul de susţinere sau de deplasare a pieselor de încălzit şi de realizare a
încălzitoarelor.
Stratul termoizolant al vetrei se face din rânduri compacte sau din celule din
cărămizi termoizolante, cu material de umplutură între cărămizi. La sarcini mari pe
vatră, drept suport se utilizează cărămizi refracta blocuri speciale.
o Pereţii cuptorului
Zidăria refractară a pereţilor cuptoarelor de topire şi de încălzire în general
este aceeaşi şi constă din cărămizi drepte, la cuptoarele dreptunghiulare sau cilindrice
de mare capacitate şi din cărămizi sub formă de pană la cuptoarele cilindrice mici.
Pentru evitarea bombării sau răsturnării pereţilor laterali cu înălţime mai mare
de 3 m, este necesar să se prevadă legături între zidăria refractară a pereţilor şi
straturile termoizolante.
Zidăria termoizolantă poate fi realizată atât din cărămizi, cât şi din praf. La
cuptoarele la care zidăria este supusă vibraţiilor mecanice produse de mecanismele
cuptorului, nu se recomandă utilizarea prafului.
o Bolta cuptorului
Pentru acoperirea deschiderilor dreptunghiulare se utilizează bolţi plane sau
arcuite, iar pentru acoperirea orificiilor circulare se utilizează bolţi sferice.
Bolţile arcuite sau sferice se zidesc din cărămizi sub formă de pană sau
combinaţii ale acestora cu cărămizi drepte, în funcţie de dimensiunile bolţii. Se
recomandă utilizarea bolţilor arcuite line cu unghiul la centru de 60°C; totuşi, mărirea
unghiului la centru până la 90°C permite mărirea deschiderii (la aceeaşi grosime şi la
efortul maxim în boltă) de două ori mult, în funcţie de greutatea şi rezistenţa
materialului refractar utilizat.
o Golurile pentru uşi şi pentru ferestre de revizie
Zidăria golurilor ferestrelor se realizează la fel ca şi zidăria principală a
cuptorului, cuptoarele de joasă temperatură (cu carcasă dublă) golurile sunt prevăzute
cu rame metalice. La cuptoarele de medie şi înaltă temperatură, golurile se realizează
cu ajutorul cărămizilor sau blocurilor refractare.
Golurile uşilor trebuiesc să fie foarte bine închise, iar ferestrele de revizie se
închid cu dopuri sau cărămizi fără mortar. Alegerea variantei de închidere a ferestrei se
face în funcţie de frecvenţa cu care se deschide. Dacă de exemplu numărul
deschiderilor pe an este mai mic decât 5, se recomandă varianta cu cărămizi. Dacă
numărul deschiderilor pe lună este mai mare de 5, se recomandă dopuri retractare.
o Uşile
Uşile cuptoarelor de joasă temperatură se fac sub forma unei carcase metalice
duble, umplute cu material termoizolant. La celelalte cuptoare, căptuşeala uşilor este
de regulă din două straturi.
o Elementele încălzitoare
Din punct de vedere constructiv elementele încălzitoare cele mai răspândite
sunt următoarele: sârmă spiralată pe un tub ceramic; bandă în zig-zag; bară sau ţeavă
fixată direct în căptuşeala cuptorului; tubulare, din sârmă spiralată introdusă într-un
36 Cuptoare cu rezistoare - 2
tub de protecţie din oţel refractar, spaţiul dintre sârmă şi tub fiind umplut cu un
material izolant din punct de vedere electric şi conductor din punct de vedere termic
(de exemplu oxid de magneziu).
Încălzitoarele din sârmă şi benzi sunt cele mai răspândite şi se confecţionează
din aliaje cu mare rezistivitate, sub formă de spirale sau în zig-zag. Avantajul
încălzitoarelor din sârmă în spirală şi a celor din bandă în zig-zag este acela că ele pot
fi conectate direct la reţeaua de 380 V, fără transformatoare coborâtoare.
Încălzitoarele închise în tuburi se utilizează pentru cuptoare şi creuzete cu
temperaturi până la 1000°C. Încălzitoarele cu elemente spirale se fac de regulă din
sârmă cu diametrul în jur de 2,5 mm, iar cele cu elemente drepte, cu diametre în jur de
5, 4 mm. Durata de funcţionare a ultimelor este mai ridicată, dar necesită
transformatoare coborâtoare de alimentare.
Încălzitoarele turnate sunt în formă de zig-zag, cu 5...7 ramuri. Astfel de
încălzitoare se utilizează în cuptoarele la care sunt necesare secţiuni mari, care ar fi
dificil de obţinut prin laminare.

2.4. Calculul cuptoarelor electrice cu încălzire indirectă


Proiectarea cuptoarelor electrice cu rezistoare cuprinde următoarele etape:
 calculul termic şi construcţia zidăriei cuptorului;
 calculul electric al rezistoarelor cuptorului.
La calculul cuptoarelor electrice cu rezistoare se precizează următoarele date:
materialul ce urmează a fi încălzit, forma încărcăturii, regimul tehnologic necesar
(temperatura de încălzire, timpul de încălzire etc.), condiţii tehnologice speciale (de
exemplu atmosferă de protecţie) şi productivitatea cuptorului.
Calculul electric al cuptoarelor electrice cu rezistoare se face în scopul
dimensionării rezistoarelor astfel încât consumul specific de energie să fie minim.
Scopul calculului termic este de a determina consumul de căldură şi puterea
cuptorului, necesare pentru realizarea regimului tehnologic impus.
Determinarea dimensiunilor şi alegerea materialelor de construcţie ale
cuptorului se face urmărindu-se ca pierderile de căldură să fie cât mai reduse.
Pentru realizarea calculului termic, trebuie să se evalueze fluxul termic
transmis prin pereţii cuptorului în perioada de încălzire, de menţinere la temperatură
constantă şi respectiv de răcire a materialului procesat.

2.4.1. Calculul fluxului termic transmis prin zidăria cuptoarelor cu


rezistoare

2.4.1.1. Transmisia căldurii în structuri complexe


În funcţionarea unui echipament electrotermic, în mod uzual, fenomenele de
transfer termic prin convecţie şi radiaţie nu pot fi separate. În funcţie de temperatură,
unul dintre fenomenele de transfer poate avea o pondere mai mare sau mai mică (la
temperaturi mai mici de 400C predomină transferul termic prin convecţie, iar la
temperaturi peste 700C predomină transferul termic prin radiaţie).
37
În cazurile practice se operează cu fluxul termic complex Φ transmis între un
fluid şi un corp solid, prin convecţie Φc şi prin radiaţie Φr:
  c  r      f   s   A (2.2)
unde A este aria suprafeţei materialului solid pe care se realizează transferul termic, θf
este temperatura mediului (fluidului), iar θs este temperatura materialului solid.
În relaţia anterioară, transmisivitatea complexă α [W/m2C] are expresia:
   c   r   c  c12   T f4  Ts4    f   s  (2.3)
Transmisivitatea complexă α este dependentă de material şi de temperatură.

Fig. 2.4 Transferul termic printr-un perete cu mai multe straturi.

Fig. 2.5 Schema electrică echivalentă transferului termic prin zidăria cuptorului.

Analiza proceselor de transmisie a căldurii, mai ales în cazul unor configuraţii


complexe, poate fi rezolvată utilizând un model electric.
38 Cuptoare cu rezistoare - 2
Se consideră cazul uzual al unui perete compus din mai multe straturi, fiecare
cu alte caracteristici din punctul de vedere al transferului de căldură şi cu contact
imperfect între ele. În fig. 2.4 este prezentată repartiţia temperaturii în zidăria
cuptorului, iar în fig. 2.5, schema electrică echivalentă.
Rezistenţa termică complexă R dintre fluidul aflat la temperatura θf şi primul
strat izolant, aflat la temperatura θs1 , poate fi calculată din relaţia:
 f   s1 1
R  (2.4)
 A
În relaţia de mai sus, α este transmisivitatea termică complexă dintre fluid şi
suprafaţa peretelui, Φ este fluxul termic complex care se transmite din interiorul spre
exteriorul incintei, iar A este aria suprafeţei prin care se realizează transferul termic.
Rezistenţei termice complexe R i se poate asocia rezistenţa electrică R din
schema electrică echivalentă (fig. 2.5).
În mod asemănător, procesului de transfer termic de la cel de al treilea strat al
peretelui către exterior, i se poate ataşa rezistenţa electrică R0:
R0    s 6   0    1   0  A (2.5)
Transferului termic prin conducţie prin cele trei straturi i = (1...3) i se poate
ataşa rezistenţa termică Rci:
Rci    si   s ,i 1    gi  i  A  (2.6)
Zonelor de contact imperfect dintre straturile peretelui li se pot ataşa
rezistenţele termice Ri,i+1:
Ri ,i 1    si   s ,i 1    1   i ,i 1  A  (2.7)
Pe baza schemei electrice echivalente din fig. 2.5, fiind cunoscută temperatura
θf din incintă şi temperatura mediului ambiant θ0 ca şi caracteristicile termice ale
ansamblului, poate fi determinat fluxul Φ care corespunde pierderilor termice spre
exterior:
 f 0  f 0
 
3 2
1 g
3 2
1 1
R   Rci   Ri ,i 1  R0  i   (2.8)
i 1 i 1   A i 1 i  A i 1  i ,i 1  A  0  A
Fiind determinat fluxul termic Φ prin peretele cuptorului, poate fi calculată
repartiţia temperaturii în straturile peretelui izolant:
 s1   f  R     f      A  (2.9)
 1 g 
 s 2   f   R  Rc1      f    1   (2.10)
   A 1  A 
 1 g 1 
 s 3   f   R  Rc1  R1,2      f    1     (2.11)
   A 1  A 1,2  A 
 s 4   f  ( R  Rc1  R1, 2  Rc 2 )   ,
39

 1 g 1 g 
 s 4   f    1   2    . (2.12)
   A 1  A  1, 2  A 2  A 
 1 g 
 s 5  0   R0  Rc 3     0    3   (2.13)
  0  A 3  A 
 s 6  0  R0     0     0  A  (2.14)
În cazurile practice, dacă temperatura din incintă este mare (peste 700C),
transmisivitatea complexă α este relativ mare şi deci termenul 1/(α∙A) din relaţia (2.8)
poate fi neglijat (variaţia de temperatură la frontiera peretelui interior al incintei se
neglijează).
Aceste relaţii sunt utilizate în calculele privind dimensionarea optimă a
pereţilor cuptoarelor electrice.
Utilizarea unui număr mai mare de straturi conduce la creşterea investiţiilor,
dar reduce pierderile de energie.
O investiţie redusă în materialele izolante determină pierderi importante de
energie şi deci randament energetic redus al cuptorului.

Exemple
1. Pereţii unui cuptor electric cu rezistoare cu funcţionare intermitentă (fig. 2.10) sunt
realizaţi din:
- căptuşeală refractară din şamotă (1100 kg/m3), cu grosimea g1 = 0,125 m;
- izolaţie termică din diatomit (200 kg/m3), cu grosimea g2 = 0,125 m;
- carcasă exterioară din tablă de oţel vopsită, cu grosimea g3 = 0,003 m.
Transmisivitatea complexă a aerului în interiorul şi exteriorul cuptorului are
valorile:  i  40 W /( m  C ) şi  e  10 ,5 W /( m  C ) . Temperatura aerului
2 2

din vecinătatea peretelui interior al cuptorului este  i  400C , iar temperatura


aerului din vecinătatea carcasei metalice este  e  20C .
Se cunosc: suprafaţa interioară a incintei cuptorului A1 = 6 m2, suprafaţa
dintre straturile de şamotă şi diatomit A2 = 8 m2, suprafaţa dintre stratul de diatomit şi
carcasa metalică A3 = 10 m2 şi suprafaţa exterioară a incintei cuptorului A 4 = 10,08
m2.
Să se determine fluxul termic transmis prin zidăria cuptorului, neglijând
căderea de temperatură în carcasa metalică a cuptorului (se va considera  4   3 ).
Se va considera un contact perfect între straturile peretelui.

Se admite temperatura peretelui interior al incintei cuptorului  1  395C ,


temperatura exterioară a căptuşelii refractare  2  320C şi temperatura exterioară a
izolaţiei termice  3  35C .
Temperaturile medii pe straturile de şamotă şi de diatomit vor fi:
 1   2 395  320    3 320  35
s    357 ,5C  d  2   177 ,5C .
2 2 2 2
Conductivităţile termice ale straturilor de şamotă şi diatomit sunt:
40 Cuptoare cu rezistoare - 2
 s  0 ,29  0 ,23  10 3   s  0 ,29  0 ,23  10 3  357 ,5  0 ,3722 W /( m  C )
 d  0 ,071 W /( m  C ) .
Se calculează suprafeţele echivalente (de calcul):
A2 8 A  A2
-   1,33 deci: Amed 1  1  7 m2 ,
A1 6 2
A3 10 A  A3
-   1,25 deci: Amed 2  2  9 m2 .
A2 8 2

Fig. 2.6 Detaliu privind structura peretelui cuptorului cu rezistoare.

Rezistenţele termice corespunzătoare conducţiei termice în straturile zidăriei şi


convecţiei termice pe suprafeţele interioară şi exterioară ale incintei sunt:
g1 0 ,125
Rs    0 ,0479 C / W
 s  Amed 1 0 ,3722  7
g2 0 ,125
Rd    0 ,1956 C / W
 d  Amed 2 0 ,071  9
1 1
Ri    0 ,0041 C / W
 i  A1 40  6
41
1 1
Re    0 ,0094 C / W
 e  A4 10 ,5  10 ,08

θi θ1 θ2 θ3 θe
Ri Rs Rd Re
Fig. 2.7 Schema electrică echivalentă.

Fluxul termic transmis prin zidăria cuptorului va fi:


i  e
  1478 ,6 W .
Ri  Rs  Rd  Re
În continuare se vor verifica temperaturile admise în calcul (1, 2, 3) ştiind că
în regim termic stabilizat fluxul termic transmis prin straturile zidăriei este acelaşi:
 i   1'
- pentru convecţia pe faţa interioară a incintei cuptorului:   , astfel
Ri
încât temperatura peretelui interior al incintei cuptorului va avea valoarea
 1'   i    Ri  394C ;
 1'   2'
- în stratul de şamotă:   , astfel încât temperatura exterioară a
Rs
căptuşelii refractare va fi:  2   1    Rs  323C ;
' '

 2'   3'
- în stratul de diatomit:   , astfel încât temperatura exterioară a
Rd
stratului izolator va fi:  3   2    Rd  34C .
' '

Abaterile dintre valorile alese şi cele verificate pentru temperaturile 1, 2 şi 3


vor fi:
 1   1' 395  394
1   100   100  0 ,253% ;
1 395
 2   2' 320  323
 2   100   100  0 ,93% ;
2 320
 3   3' 35  34
 3   100   100  2 ,85% .
3 35
Deoarece aceste abateri nu depăşesc 5%, nu se vor mai relua calculele.

2. Incinta paralelipipedică a unui cuptor cu rezistoare constă din patru straturi:


(1). cărămizi din şamotă, cu grosimea g1 = 230 mm;
(2). cărămizi din diatomit, cu grosimea g2 = 230 mm;
(3). carton de azbest, cu grosimea g3 = 10 mm;
(4). carcasa metalică, cu grosimea g4 = 5 mm.
42 Cuptoare cu rezistoare - 2
Să se calculeze pierderile termice prin unitatea de suprafaţă, cunoscând
temperatura interioară  1  1000C şi temperatura exterioară,  5  60C a
cuptorului.

Fig. 2.8 Schema electrică echivalentă.

Se admit temperaturile interioare ale zidăriei:  2  800C ,  3  110 C , iar


căderea de temperatură în carcasa metalică a cuptorului se neglijează (  5   4 ).
Temperaturile medii pe stratul de şamotă şi pe cel de azbest vor fi:
1   2 1000  800    4 110  60
s    900C ,  azb  3   85C .
2 2 2 2
Conductivităţile termice ale straturilor zidăriei vor fi:
(şamotă)  s  0,835  0,58  10   s  0,835  0,58  10  900  1,357 W / m  C
3 3

(diatomit) d  0,28 W / m  C
(azbest) azb  0,16  0,17  10   azb  0,16  0,17  10  85  0,174 W / m  C
3 3

(carcasa metalică)  c  350 W / m  C


Rezistenţele termice (raportate la unitatea de suprafaţă) corespunzătoare
conducţiei termice în straturile zidăriei sunt:
g1 0,23
R1    0,169 C  m 2 / W
 s 1,357
g 0,23
R2  2   0,821 C  m 2 / W
 d 0,28
g 0,01
R3  3   0,0574 C  m 2 / W
 azb 0,174
g 0 ,005
R4  4   1,42  10  5 C  m 2 / W
c 350
Se constată că rezistenţa termică a carcasei metalice este foarte mică (se poate
neglija). Rezistenţa termică totală va fi:
R  R1  R2  R3  R4  1,0474 C  m 2 / W
Rezultă pierderile termice prin unitatea de suprafaţă (densitatea fluxului termic
din zidăria cuptorului):
   5 1000  60
q 1   897 W / m 2
R 1,0474
În continuare se vor verifica temperaturile admise în calcul (2, 3, 4 ) ştiind
că în regim termic stabilizat fluxul termic transmis prin straturile zidăriei este acelaşi
( q1  q 2  q3  q 4  q ):
43

1   2'
- în stratul de şamotă: q  , astfel încât:  2'  1  q  R1  848C
R1
 2'   3'
- în stratul de diatomit: q  , astfel încât:  3   2  q  R2  112 C
' '

R2
 3'   4'
- în stratul de azbest: q  , astfel încât:  4   3  q  R3  60C
' '

R3
Abaterile dintre valorile alese şi cele verificate pentru temperaturile 2, 3 şi
4 vor fi:
 2'   2 848  800
 2   100   100  6%
2 800
 3'   3 112  110
 3   100   100  1,81%
3 110
  4  0%
Deoarece abaterea dintre valoarea aleasă şi cea verificată pentru temperatura
2 depăşeşte 5%, se vor relua calculele.
1   2' 1000  848
 
'
s   924C
2 2
 '   ' 112  60
 azb  3 4   86C
2 2
's  0,835  0,58  10 3  924  1,371 W / m  C
'azb  0,16  0,17  10 3  86  0,174 W / m  C
0,23
R1'   0,167 C  m 2 / W
1,371
0,23
R2'   0,821 C  m 2 / W
0,28
0,01
R3'   0,0574 C  m 2 / W
0,174
0,005
R4'   1,42  10 6 C  m 2 / W
3500
R '  R1'  R2'  R3'  R4'  1,0454 C  m 2 / W
1   5 1000  60
q'    899 W / m 2
R' 1,0454
Calculele de verificare:
2
"
 1  q '  R1'  850C
    q  R  112 C
"
3
"
2
' '
2

 4"   3"  q '  R3'  60C


44 Cuptoare cu rezistoare - 2
Abaterile dintre valorile alese şi cele verificate pentru temperaturile 2, 3 şi
4 vor fi:
 
 "
  '
 100 
850  848
 100 

2 2
2 '
2 848

;   3  0% ;   4  0% .
 Concluzie
Calculul analitic al fluxului termic transmis prin pereţii cuptoarelor cu
rezistoare devine foarte dificil atunci când se ţine cont de variaţia cu temperatura a
conductivităţii termice a materialelor utilizate în construcţia zidăriei.
În cazul în care temperaturile interioare ale peretelui cuptorului (adică
temperaturile la suprafaţa de contact a două straturi succesive) nu sunt alese
corespunzător, este necesar un calcul iterativ până la atingerea preciziei impuse (de
exemplu, 5%).
În aceste condiţii se poate utiliza un calcul numeric al fluxului termic transmis
prin zidăria cuptoarelor cu rezistoare.

2.4.2. Calculul termic al cuptoarelor cu rezistoare


Determinarea dimensiunilor şi alegerea materialelor de construcţie ale
cuptorului se face urmărindu-se ca pierderile de căldură să fie cât mai reduse.
Pentru aceasta:
- dimensiunile interioare ale cuptorului nu trebuie să depăşească cu mult
dimensiunile încărcăturii, recomandându-se ca distanţele între încărcătură şi căptuşeală
să fie de circa 25 mm, iar între încărcătură şi rezistoare de circa 50 mm;
- grosimile uzuale ale materialului refractar sunt de 6...12 cm, iar ale
materialului termoizolant de 12...20 cm.
Dimensiunile şi materialele alese se vor modifica în decursul calcului, pentru
ca soluţia definitivă să îndeplinească toate cerinţele procesului tehnologic impus.
Scopul calcului termic este de a determina consumul de căldură şi puterea
cuptorului, necesare pentru realizarea regimului tehnologic impus, regim descris de
curba de temperatură a pieselor sau a materialelor introduse în cuptor.
În grafice sunt date curbele de temperatură, adică variaţia în timp a
temperaturii la suprafaţa piesei θsp şi a temperaturii în axul piesei θap, pentru un ciclu
termic complet, cuprinzând încălzirea, menţinerea la temperatură constantă şi răcirea
piesei în cuptor.
Regimul termic al cuptorului cu funcţionare intermitentă este descris de
variaţia în timp a temperaturii cuptorului θc, şi a rezistoarelor θr.
Consumul de căldură pentru cuptorul cu funcţionare intermitentă, în timpul
unui ciclu, este:
Qc  Qu  Qa  Q p ,  J  (2.15)
unde:
Qu = mi – este căldura utilă, necesară pentru încălzirea pieselor la temperatura θf;
Qa – este căldura necesară pentru încălzirea pieselor auxiliare (coşuri, etajere etc.);
Qp – este căldura pierdută în timpul unui ciclu:
Q p  kt  î  tî  m  tm  r  t r  Qr  ,  J  (2.16)
45
În relaţia (2.16), kt este un coeficient care ţine cont de pierderile termice prin
neetanşeităţile şi elementele constructive ale cuptorului care reprezintă scurtcircuite
termice , iar Φî, Φm, Φr (în W) reprezintă fluxul termic transmis prin pereţii cuptorului
în perioada de încălzire (tî), de menţinere la temperatură constantă (tm) şi respectiv de
răcire (tr).


r m
cm
f
r c
sp ap

ap
sp
t
i
ti tm tr r, c

Fig. 2.9 Regimul termic la cuptorul cu funcţionare intermitentă: r – temperatura


rezistoarelor; c – temperatura din cuptor; sp – temperatura la suprafaţa piesei;
ap – temperatura în axa piesei;cm – temperatura maximă din cuptor;
i – temperatura iniţială a piesei; f – temperatura finală a piesei.
Qr – este căldura pierdută prin radiaţia ce are loc prin uşile deschise şi fantele
cuptorului, în timpul tîd necesar încărcării şi descărcării cuptorului, dată de relaţia:
 T1  4  T2 4 
Qr   r Cn      Atîd ,  J  (2.17)
 100   100  
în care:
A – este suprafaţa uşii cuptorului;
Ψ – este coeficientul de diafragmare (dat în tabele în funcţie de raportul D/a, D
fiind dimensiunea deschizăturii, iar a – grosimea peretelui;
T1, T2 – temperatura cuptorului, respectiv a mediului ambiant, în K.
Randamentul termic al cuptorului este:
Qu
t  100  % (2.18)
Qc
Puterea cuptorului cu funcţionare intermitentă:
Q
P  î , [W] (2.19)

se determină pe baza consumului de căldură în perioada de încălzire:
46 Cuptoare cu rezistoare - 2
Qî  Qu  Qa  kt  î  tî  r  tr  Qr   Qc  ktm  tm ,  J  (2.20)
deoarece în această perioadă cuptorul are nevoie de cantitatea maximă de căldură.
Timpul de încălzire este în general prescris de procesul tehnologic şi prezintă
o deosebită importanţă. Astfel, la o valoare redusă a acestui timp, diferenţa de
temperatură dintre straturile de la suprafaţă şi cele din axul piesei este mare, ceea ce
conduce la solicitări interne importante; pe de altă parte productivitatea cuptorului este
mărită, pierderile sunt micşorate şi randamentul este îmbunătăţit.
Puterea instalată a cuptorului este:
Pi  k  P , [W] (2.21)
în care coeficientul de siguranţă k = 1,1...1,5 ţine seama de posibilitatea forţării
regimului de încălzire a cuptorului aflat în stare rece, de slăbirea în timp a izolaţiei
termice, de posibilitatea scăderii tensiunii reţelei faţă de valoarea nominală şi de
îmbătrânirea elementelor încălzitoare.
La regimul termic al cuptorului cu funcţionare continuă, cuptorul este
împărţit în zone termice corespunzătoare curbei de temperatură a pieselor: de exemplu,
două zone pentru încălzire şi câte una pentru menţinere la temperatură constantă,
respectiv pentru răcire.
Puterea fiecărei zone se calculează pe baza relaţiilor utilizate la cuptorul cu
funcţionare intermitentă, determinând consumul de căldură pentru încălzirea pieselor şi
acoperirea pierderilor termice pe porţiunea zonei respective. Puterea cuptorului
reprezintă suma puterilor tuturor zonelor cuptorului.
Lungimea zonei de încălzire este:
m p  tî
Lî  ,  m (2.22)
Ms
Lungimea zonei de menţinere la temperatură constantă:
m p  tm
Lm  ,  m (2.23)
Ms
Lungimea zonei de răcire:
m p  tr
Lr  ,  m (2.24)
Ms
În aceste relaţii mp[kg/h] este productivitatea cuptorului, iar Ms[kg/m] –
încărcarea specifică de piese pe unitate de lungime a cuptorului.

2.4.3. Calculul electric al cuptoarelor cu rezistoare


Calculul electric al cuptorului cu rezistoare constă în: alegerea materialului
rezistoarelor; stabilirea schemei de conexiuni; determinarea dimensiunilor
rezistoarelor; amplasarea rezistoarelor în interiorul cuptorului; determinarea
randamentului şi a consumului specific de energie al cuptorului.
Datele necesare pentru calcul sunt: puterea instalată a cuptorului Pi, tensiunea
de alimentare U şi temperatura maximă de lucru a cuptorului θcm sau a zonei termice
respective.
47
Materialul rezistoarelor se alege astfel încât temperatura sa maximă de lucru
să depăşească cu circa 2...10% temperatura maximă a cuptorului.
Rezistoarele cuptorului pot fi conectate în scheme trifazate (stea, triunghi) sau
monofazate, tensiunea maximă de alimentare fiind 500 V, din motive de protecţie a
personalului împotriva electrocutării.
Puterea specifică a rezistoarelor. Durata de funcţionare a rezistoarelor este
determinată de puterea lor specifică Ps, adică fluxul termic pe care-l pot emite în
condiţiile date din cuptor:
P W 
Ps  ,  m 2  (2.25)
A
în care: P – este puterea rezistorului, în W;
A – suprafaţa laterală a rezistorului, în m2.
Puterea specifică a rezistoarelor depinde în primul rând de temperatura de
lucru a cuptorului.
 Puterea specifică a rezistoarelor din cuptoarele cu temperatură înaltă (peste
700C).
În aceste cuptoare transmiterea căldurii are loc în principal prin radiaţie.
Dacă se consideră un cuptor electric ideal, în care nu există pierderi prin
căptuşeală (Q p= 0), iar rezistorul este executat sub forma unei table subţiri care
înconjoară încărcătura, ecuaţia schimbului de căldură prin radiaţie este:
 T  4  T  4 
P  C12  1    2   A ,  W  (2.26)
 100   100  
de unde rezultă temperatura rezistorului
4
P  T 
T1  100 4  2  , [K]
C12 A  100 
şi puterea specifică a rezistorului ideal:
P  T1 4  T2  4   W 
Psid   C12     ,  2 (2.27)
A  100   100    m 
în care:
P [W] – este puterea rezistorului;
A [m2] – este suprafaţa laterală a rezistorului;
T1, T2 [K] – sunt temperaturile rezistorului şi piesei;
C12 [W/m2K4] – este coeficientul redus de radiaţie.
Schimbul de căldură prin radiaţie în cuptorul electric cu rezistoare reale este
mult mai complicat decât în cazul ideal.
Puterea totală degajată de rezistoare se transmite prin radiaţie piesei şi
suprafeţei interioare a pereţilor:
 T1  4  T2  4   T1  4  T3  4 
P1  C12       A12  C13       A13 , [W ] (2.28)
 100   100    100   100  
48 Cuptoare cu rezistoare - 2
Puterea absorbită de piesă este egală cu suma fluxului termic radiat direct de
rezistor şi a fluxului termic provenit direct de la suprafaţa interioară a pereţilor
cuptorului:
 T  4  T  4   T  4  T  4 
P2  C12  1    2    A12  C32  3    2    A32 , [W ] (2.29)
 100   100    100   100  
Puterea consumată pentru acoperirea pierderilor de căldură prin pereţii
cuptorului:
 T1  4  T3  4   T3  4  T2  4 
P3  C13       A13  C 32       A32 , [W ] (2.30)
 100   100    100   100  
În aceste ecuaţii A12, A13 şi A32 sunt suprafeţele reciproce de radiaţie.
Temperatura rezistorului va fi:
4
P1  T 
T1  100   2  , [K] (2.31)
C12 Aef  100 
în care mărimea
C12 A12  C13 A13  C13 A13  C32 A32  C12 A12  C32 A32
Aef 
 P3   (2.32)
1   C13 A13  C32 A32  C12
 P1  
reprezintă suprafaţa efectivă a rezistorului, numeric egală cu suprafaţa rezistorului
ideal, având aceeaşi putere şi lucrând în aceleaşi condiţii de temperatură.
Suprafaţa efectivă poate fi exprimată în funcţie de suprafaţa reală A1 a
rezistorului:
Aef  A1   ef (2.33)
în care αef este coeficientul de eficienţă a radiaţiei rezistorului (depinde de coeficienţii
reduşi de radiaţie C12, C13, C32, de suprafeţele reciproce A12, A13, A32 şi de mărimea
relativă a pierderilor de căldură P3/P1.
Puterea specifică a rezistorului real va fi:
P1  T1  4  T2  4  W 
Ps   C12       ef ,  2 (2.34)
A1  100   100   m 
 Puterea specifică a rezistoarelor din cuptoarele cu temperatură joasă
(sub 700C).
În aceste cuptoare transmiterea căldurii are loc în principal prin convecţie;
pentru puterea specifică vom avea expresia:
P W 
Ps    c  1   2  , (2.35)
 m 
2
A
în care: P [W]– este puterea rezistorului;
A [m2] – suprafaţa laterală a rezistorului;
αc [W/m2C ] – coeficientul de transmitere a căldurii prin convecţie;
θ1 – temperatura rezistorului;
49
θ2 – temperatura maximă a fluidului care spală rezistorul.
Valorile coeficientului de convecţie αc, depind de dimensiunile şi construcţia
rezistoarelor, de natura, viteza şi temperatura fluidului care formează atmosfera
cuptorului şi temperatura cuptorului; aceste valori sunt date sub formă de nomograme.

 Dimensionarea rezistoarelor
Rezistoarele trebuie să fie astfel dimensionate încât să asigure consumul de
căldură al cuptorului, la o durată cât mai mare de funcţionare a rezistoarelor.
Cele două condiţii sunt exprimate de relaţiile:
Uf2Uf2
Pf  
R l , W  (2.36)

s
Pf  W 
Psa  , 2  (2.37)
A m 
în care: Pf [W] – este puterea rezistoarelor pe o fază;
Uf [V] – tensiunea aplicată rezistoarelor;
R [Ω ] – rezistenţa pe o fază a rezistoarelor;
ρ [Ω mm2/m] – rezistivitatea materialului rezistorului la temperatura de lucru;
l [m] – lungimea pe o fază a rezistorului;
s [mm2] – secţiunea rezistorului;
Psa [W/m2] – puterea specifică admisibilă a rezistorului;
A [m2] – suprafaţa laterală a rezistorului.

 Pentru rezistoare din sârmă cu diametrul d (fig. 2.10.a), se obţine:


4 Pf2
- diametrul d  3 (2.38)
 2U 2f Psa
Pf
- lungimea l 
 d Psa
(2.39)
Diametrul mediu D al spirei încălzitorului se alege din condiţia de stabilitate
mecanică. În mod obişnuit D = (6…10)d pentru rezistoare de CrNi şi D = (4…7)d
pentru rezistoare din Kanthal. Pentru pasul p al spiralei se impune condiţia: p > 2d.

 Pentru rezistoare din bandă, (fig. 2.10.b), notând m =


b/a, se obţin dimensiunile benzii:
  Pf2
a 3 (2.40)
2  m m  1  U 2f  Psa
b  ma (2.41)
Pf
şi lungimea: l  (2.42)
2  a   m  1  Psa
50 Cuptoare cu rezistoare - 2

b
A
b

p
(a) (b)
Fig. 2.10 Elementele încălzitoare ale cuptoarelor cu rezistoare: a - rezistoare din sârmă; b – rezistoare
din bandă.

Fig. 2.11 Moduri de fixare a rezistoarelor din sârmă spiralată: a - pe boltă; b - pe pereţii laterali;
c - sub vatră.

Pentru firul rezistiv de secţiune dreptunghiulară, m  b / a  5...15 , înălţimea


elementului rezistiv A < 100a (din considerente mecanice) şi se recomandă ca pasul
spirei să îndeplinească condiţia p < 2b.
Amplasarea rezistoarelor în cuptor se face astfel încât să se asigure cea mai
bună transmitere a căldurii la materialul de încălzit; de exemplu în cazul pieselor
aşezate vertical, rezistoarele se vor plasa în pereţii laterali, iar în cazul pieselor plate, se
vor plasa pe boltă şi sub vatră.

c b
Fig. 2.12 Moduri de fixare a rezistoarelor din bandă în zig-zag: a - suspendate cu
cârlige pe boltă; b - pe pereţii laterali, montate cu cârlige; c - sub vatră.
51

2.5. Reglarea temperaturii în cuptoarele electrice cu rezistoare


Controlul temperaturii în cuptoarele electrice cu rezistoare are o influenţă
deosebită asupra calităţii produselor finale şi asupra consumurilor specifice de energie.
În funcţie de condiţiile specifice procesul tehnologic (în primul rând de
variaţiile admise pentru temperatura din cuptor şi în materialul supus încălzirii) sunt
folosite sisteme de reglaj cu acţiune intermitentă sau cu acţiune continuă.

2.5.1. Reglarea intermitentă a temperaturii


Cel mai simplu şi mai utilizat sistem de reglare discretă a temperaturii este
„sistemul bipoziţional”, în care alimentarea cu energie electrică a elementelor
încălzitoare este conectată şi deconectată succesiv.
Funcţionarea unui sistem bipoziţional de reglare a temperaturii este prezentată
în fig. 2.13.
Informaţiile privind temperatura din cuptorul CR sunt transmise prin
traductorul T (din interiorul cuptorului cu rezistoare CR) unui bloc de adaptare BA. În
comparatorul C, o tensiune proporţională cu valoarea dorită  d a temperaturii
(stabilită pe baza programului impus de procesul tehnologic şi controlată de blocul
valorilor dorite BVD) este comparată cu o tensiune proporţională cu valoarea reală a
temperaturii din cuptor,  r .
Dacă  r <  d , regulatorul poziţional RBP transmite comanda de „anclanşare”
la blocul de reglaj BR (întreruptorul trifazat de conectare la sursa de alimentare), iar
cuptorul absoarbe puterea P.
Dacă  r >  d , se transmite comanda de „deconectare” a întrerupătorului.
Reglajul se face cu o zonă de insensibilitate  (fig. 2.13.b), dată de
caracteristica regulatorului (pentru regulatoarele actuale   0,1…0,2 ºC ).
Pe durata procesului de încălzire, tensiunea la bornele cuptorului, U A'  U A
(tensiunea la bornele de alimentare).
52 Cuptoare cu rezistoare - 2
Dacă  r >  d , are loc deconectarea şi tensiunea U A creşte, datorită faptului
că pe circuitul de alimentare căderea de tensiune dată de curentul de sarcină devine
nulă.
θ
A 3  230/400 V
B θd 
C 
uA
BVD
F
uθd

BR RBP C θ0
u’A uθr
iA
0 t1 t
u, i,
CR P P Răcire
P
T BA
Încălzire
uA = u’A iA uA
a
P 0

P t
 
c
0 d 
b
Fig. 2.13 Sistemul bipoziţional de reglare a temperaturii.
BR – bloc de reglaj; RBP – regulator bipoziţional; C – comparator; BVD – bloc de reglare a valorilor
dorite ale temperaturii; BA – bloc de adaptare; T – traductor termic; CR – cuptor cu rezistoare.

În consecinţă, consumatorii conectaţi pe aceleaşi bare cu cuptorul pot fi


afectaţi de variaţiile tensiunii de alimentare determinate de funcţionarea regulatorului.
Reglajul bipoziţional al temperaturii este specific încălzirii pieselor termic masive.
O piesă se consideră „masivă” dacă temperatura din centrul piesei diferă de
temperatura pe suprafaţa sa exterioară. Pentru stabilirea „masivităţii termice” a unui
material, se foloseşte Criteriul Biot:
 a
Bi  , (2.43)

unde:  - transmisivitatea termică complexă (prin radiaţie şi convecţie);
 - conductivitatea termică a materialului;
a - grosimea plăcii sau raza cilindrului (după caz).
Dacă Bi > 0,5 piesa se consideră „masivă” din punct de vedere termic. În caz
contrar ( Bi < 0,5) piesa se consideră „subţire” din punct de vedere termic
53
La piesele termic „masive”, datorită inerţiei termice, variaţiile de temperatură
din cuptor conduc la variaţii mult mai mici ale materialului încălzit.
La încălzirea pieselor termic „subţiri” reglajul bipoziţional este utilizat numai
dacă variaţiile de temperatură din cuptor (care corespund şi variaţiilor de temperatură a
materialului) sunt acceptate din punct de vedere al procesului tehnologic.
Regulatoarele tripoziţionale permit reducerea limitelor de variaţie ale
temperaturii din cuptor prin utilizarea unei trepte intermediare de putere (în instalaţiile
reale cele trei trepte de putere corespund la P = 0 (deconectare de la reţea), PY
(pentru conectarea în stea a elementelor încălzitoare) şi P (pentru conectarea în
triunghi a elementelor încălzitoare).

2.5.2. Reglarea continuă a temperaturii


Sistemele de reglare continuă a temperaturii se utilizează la încălzirea unor
piese termic subţiri (benzi, folii), sau dacă se impune o variaţie redusă a temperaturii
pieselor încălzite.
Reglarea continuă a temperaturii se poate realiza utilizând: transformatoare de
alimentare cu prize, comutabile sub sarcină; autotransformatoare; variatoare de
tensiune alternativă (VTA).
În fig. 2.14 se prezintă o soluţie modernă de reglare a temperaturii cu ajutorul
variatoarelor de tensiune alternativă. Traductorul T măsoară temperatura  r din
interiorul cuptorului CR şi prin intermediul blocului de adaptare BA transmite această
informaţie la comparatorul C sub forma unei tensiuni U r (proporţională cu  r ).
U r se compară cu tensiunea U d care corespunde temperaturii dorite  d (rezultată
din necesităţile procesului tehnologic. Diferenţa ( U r - U d ) se transmite
regulatorului de temperatură Rθ (tip P, PI sau PID). La ieşirea regulatorului Rθ se
obţine semnalul pentru comanda blocului BC care asigură modificarea unghiului  de
intrare în conducţie a tiristoarelor din schema VTA.
Reglajul asimetric (fig. 2.14.b) deşi prezintă o schemă de comandă simplă, este
limitat până la puteri de 10 kW (în construcţia trifazată a cuptorului) având în vedere
spectrul important al armonicilor de curent electric şi deci costul ridicat al instalaţiilor
de limitare a perturbaţiilor transmise în reţeaua electrică de alimentare. Acest sistem de
reglare este însoţit de perturbaţii reduse ale reţelei electrice numai în zona unghiurilor
mici de reglaj (până la circa /12).
Pentru puteri instalate în cuptor peste 10 kW, se foloseşte reglajul simetric (fig.
2.14.c). Armonica fundamentală a curentului electric i1 este în fază cu tensiunea
aplicată. În domeniul de reglaj al unghiului de intrare în conducţie până la 30,
armonicile de curent au un nivel relativ redus.
Pentru limitarea conţinutului de armonici al curentului electric absorbit se
foloseşte reglajul cu durată variabilă a pulsurilor  PWM (Pulse Width Modulation),
fig. 2.14.d. Valoarea efectivă a curentului electric este reglată prin modificarea duratei
t în care tiristoarele din schemă sunt în conducţie. Componenta fundamentală i1 a
curentului electric iA este în fază cu tensiunea aplicată uA iar armonicile superioare au o
pondere redusă, practic independent de valoarea efectivă a curentului electric în circuit.
Deşi mai scumpă decât schemele cu reglaj nesimetric şi simetric, schema de reglaj
54 Cuptoare cu rezistoare - 2
PWM are o pondere importantă în sistemele de reglare a temperaturii în cuptoarele
electrice moderne.

3  230/400 V; 50 Hz
A
B
C
Rh
F
uA
uA uθd
iA uA iA   (0, )
VTA BC Rθ C
iA1
u’A uθr
0 α π 2π 3π ω1t
iA

CR b

θr BA
T

a u
uA i uA
  (0, /2) iA
iA uA iA i1

iA1 t t
0 α πα 2π 3π ω 1t

c
Fig. 2.14 a - reglajul continuu al temperaturii cuptorului electric cu rezistoare; b - reglajul asimetric;
d
c - reglajul simetric; d - reglajul cu durată variabilă a pulsurilor.
VTA - variator de tensiune alternativă; BC – bloc de calcul; Rθ - regulator de temperatură;
C - comparator; BA – bloc de adaptare; T – traductor termic; CR – cuptor cu rezistoare.
55