COMUNICAREA- NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Comunicarea înțeleasă ca proces are la bază patru componente fundamentale:

EMIȚĂTORUL, CANALUL DE COMUNICARE, INFORMAȚIA TRANSMISĂ ȘI
RECEPTORUL.

Privită ca un act de punere în relație a emițătorului cu receptorul, comunicarea poate fi

înțeleasă drept ansamblul proceselor fizice și psihologice prin care se efectuează operația
punerii în relație cu una sau mai multe persoane în vederea obținerii unor anumite obiective.

Comunicarea reprezintă procesul prin care un EMIȚĂTOR transmite un MESAJ sub

forma unui COD prin intermediul unui CANAL către un RECEPTOR.

Comunicarea umană este procesul prin care emitem opinii, valori, norme, percepții către
un receptor; este procesul prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a schimba
comportamentul altor indivizi. Ea reprezintă un ansamblu de principii și norme care
traversează planul gândirii și cel comportamental.

Principiile comunicării:

 Comunicarea este inevitabilă.

 Comunicarea se dezvoltă în planul conținutului și în cel al relației.
 Comunicarea are la bază vehicularea unei informații de tip digital și analogic.
 Comunicarea este un proces ireversibil.
 Comunicarea presupune raporturi de putere între participanți.
 Comunicarea implică necesitatea acomodării și ajustării comportamentelor.

Unități și caracteristici ale comunicării:

Mesajul este unitatea de bază a comunicării, situat la intersecția dintre comunicare și

reprezentarea realității, ce poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale,
semne, simboluri, culori, gesturi.

Originalitatea mesajului este dată de informație, care cunoaște mai multe aspecte:

- aspectul sintactic (succesiunea semnelor impusă de emițător);

- aspectul semantic (semnificația acordată semnelor pe baza convențiilor sociale);
- aspectul pragmatic (efectul informației asupra receptorului).

Efectele comunicării pot fi de natură cognitivă, afectivă sau comportamentală și nu trebuie

confundate cu răspunsurile receptorului mesajului. Răspunsul este un mesaj returnat de
receptor ca reacție la stimulul expediat de emițător.

Finalitatea procesului de comunicare constă în decodificarea mesajului de către receptor.

Când semnificația este codificată în cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar comunicarea
este verbală. Dacă semnificația este purtată prin sunete, imagini, simboluri etc.- mesajul și
comunicarea sunt non-verbale.

Conținutul și maniera în care se comunică se află sub influența contextului comunicării.

Există mai multe dimensiuni contextuale: fizică, temporală, culturală, socială și psihologică.

Schimbul de mesaje între participanții implicați în comunicare devine interacțiune. În

funcție de numărul de participanți distingem două tipuri de comunicare: comunicarea bipolară
(doi participanți) și comunicarea multipolară (mai mulți participanți).

Comunicarea reprezintă un mod de a exista al comunității. Oamenii trăiesc în comunitate

în virtutea lucrurilor pe care le au în comun; comunicarea este modalitatea prin care ei ajung
să dețină în comun acele lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie să
aibă în comun o înțelegere comună: aceleași scopuri, aspirații, convingeri, cunoștințe- lucruri
ce nu pot fi transmise fizic, ci doar prin comunicare.

Comunicarea ca proces

COD

EMIȚĂTOR →MESAJ→ RECEPTOR

CANAL

REFERENT

Emițătorul- este cel care inițiază comunicarea, transmițând un mesaj (informația)

destinat receptorului. Mesajul este transmis printr-un canal (aerul, vizual, auditiv), fiind
elaborat într-un anumit cod (limba română, etc.), cunoscut de ambii parteneri.