Sunteți pe pagina 1din 9

Litiază renală

Plan de îngrijire

Tenhică : recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă

Litiaza renală
Este o afecţiune caracterizată prin formarea de calculi (concreţiuni minerale,
organice şi de cele mai multe ori mixte), în bazinet şi de-a lungul căilor urinare
(începând cu tubul urinifer si terminând cu uretra), în urma precipitarii substanţelor
care în mod normal, se găsesc dizolvate în urină.

Calculii renali se formează atunci când balanța între apă, sărurile mineralele
și alte substanțe din urină se modifică. Modul în care această balanță este
modificată determină tipul de calcul care se formează. Cei mai multi calculi renali
sunt formați din calciu și apar atunci când nivelul acestuia în urină se modifică.

Factori de risc acționeaza îndeosebi asupra persoanelor cu predispoziție pentru


apariția calculilor renali, în special cele care au suferit deja de litiază renală:
-

- Hidratarea insuficientă

- Consumul insuficient de lichide (în special de apă), duce la diminuarea


volumului urinei, care va fi deci mai concentrată în săruri.

- Unele medicamente – diureticele, de exemplu, pot crește riscul de formare


a calculilor renali. Efectul acestor medicamente asupra formării de calculi este
variabil. Prin urmare, persoanele cu risc crescut trebuie să consulte medicul sau
farmacistul inainte de luarea medicamentelor.
- Consumul insuficient de fructe și legume – consumul de fructe și legume
este asociat cu un risc scăzut de formare a calculilor, deoarece favorizează excreția
de citrat, un inhibitor al cristalizării sărurilor în căile urinare.

- Consumul excesiv de proteine (carne, pește, etc.) favorizează formarea


calculilor deoarece determina creșterea nivelului de calciu, oxalat și acid uric din
urină, precum și diminuarea nivelului de citrați (un factor de protecție împotriva
calculilor). Proteinele de origine animală sunt cel mai frecvent incriminate.

- Activitate limitată sau sedentarism – duce la pierderea treptată a masei


osoase, deci la eliberarea calciului din oase.

- Luarea de suplimente de calciu între mese, neînsoțite de alimente.

- Alimentație bogată în oxalați – determină creșterea nivelului de oxalați din


urină. Aceasta substanță se găsește în numeroase alimente, deși doar o parte din
acestea par să crească în mod semnificativ nivelul din urină – spanacul, sfecla
roșie, nucile, ciocolata, tărâțele de grâu, migdalele, arahidele și căpșunele.

- Luarea suplimentelor de vitamina D –este indicată consultarea medicului


înainte de a lua suplimente de vitamina D.

- Factori anatomici: congenitale sau câştigaţi care alterează drenajul urinei;

- Factori bacteriologici: există unii germeni care secretă urează generatoare


de amoniac, favorizând apariţia calculilor amoniaco-magnezieni.

- Factori metabolici: guta, avitaminoze

Clasificarea calculilor renali :

a) Calculii caliceali pot fi localizați în fiecare grup caliceeal


(superior,mijlociu,inferior). Cauzele imposibilității eliminării acestor calculi pot fi:
megacalicoza-stenoza tijei caliceale de cauza intrinsecă(infectii specifice sau
nespecifice), extrinsecă (vas aberant ce încrucișează tija calicială)

b) Calculi bazinetali (pielici) care apar secundar următoarelor leziuni:


megabazinet cu alterarea fluxului urinar-hidronefroza congenitală de natură
intrinsecă sau extrinsecă, hidronefroze dobândite prin obstacole intrinseci sau
extrinseci, la nivelul ureterului, joncțiunii pielo-ureterale sau bazinetului, reflux
vezico-uretero-renal

c) Calculi coraliformi (pielocaliceali), care ocupă bazinetul și una, două sau


toate cele 3 tije caliceale, calculi colariformi evolueaăa asimptomatic și sunt
descoperiți întâmplător. În general sunt calculi de struvita incadrati în ansamblul
litiazelor infectate.

Diagnosticul clinic include:

1. Anamneza urmărește precizarea următoarelor elemente: vârsta-sex,


antecedente heredo-colaterale, rezidență geografică, ocupația, volumul zilnic
al ingestiei de lichide, regimul alimentar, tratamentul medicamentos,
prezența calculior eliminați de pacient în antecedente, structura
cristalografică a calculilor analizați ulterior, prezenta infectiei urinare
asociate.
2. Examenul clinic obiectiv constă:
a) Semne generale caracteristice bolilor asociate cu litiază renală
(sindrom Cushing, hipertiroidism, gută, sarcoidoza) sau evidența
vezicii neurologice cu risc de formare a litiazei vezicale
b) Semne locale: sensibilitate dureroasa la palparea lojei renale,
prezența rinichiului mare, palpabil, sensibil, sensibilitatea punctelor
ureterale, prezența hematuriei sau piuriei la examenul macroscopic
al urinei.

Examinări paraclinice

Radiografia renală simplă evidenţiază calculii radioopaci, numărul, forma şi


localizarea lor.

Ecografia – este un examen neinvaziv, dar nu poate pune în evidență


calculii mici, în special cei localizați în uretere sau vezică urinară, permite de
asemenea diagnosticarea litiazei renale și a impactului său asupra rinichiului.

Pielografia intravenoasă - examen cu ajutorul căruia se poate determina


localizarea calculului în sistemul urinar și se poate stabili gradul de obstruare
cauzat de acesta. Examenul constă în radiografierea căilor urinare, după
opacifierea cu o substanță de contrast, realizată prin injectare intravenoasa. Acest
examen a fost înlocuit de tomografia computerizată (CT), dar este în continuare
utilizat în numeroase afecțiuni urinare.

Tomografia computerizată (CT) în spirală - a devenit testul de elecție pentru


evaluarea calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de compoziția lor și
nu necesită utilizarea unui produs de contrast.

Urografia intravenoasă cu substanţă de contrast pune în evidenţă calculii


radiotranparenţi, ca şi modificările căilor urinarea în amonte de obstacol, impactul
asupra parenchimului renal şi eventualele leziuni anatomice.

Scintigrafia renală apreciază funcţionalitatea parenchimului unui rinichi


litiazic, dar ea nu este indispensabilă diagnosticului.

Sumarul de urină. Se cercetează prezenţa: albumine cu apreciere cantitativă;


glucoză; mobilinogen; pigmenţi biliari. Sedimentul urinei: leucocite;
hematii; diferite săruri. Reacţia (pH-ului) urinei normal acidată şi variază între 4,6-
8,8 în funcţie de dietă.

Volumul urinar în medie 1500 ml/zi în funcţie de aportul hidric:mai puţin de


1500 ml/zi – oligurie mai mult de 1500 ml /zi – poliurie.

Culoarea urinei poate deveni hipercromă, portocalie în ingestie redusă de


lichide, pierderi lichidiene excesive, febră etc.

Mirosul urinei: fetid: semnifică infecţii urinare severe;amoniacal: fetid în


infecţii urinare.

Proba Addis Hamburgher determină numărul de hematii sau leucocite


eliminate pe minut, recoltare ce se repetă la 100 minute.Valorile normale: 0-2000
leucocite/min

Urocultura – este examinarea bacteriologică a urinei şi are drept scop


depistarea infecţiei urinare. Recoltarea impune condiţii sterile, după o prealabilă
toaletă locală (genitală), din mijlocul jetului urinar (câţiva mililitri).Urina recoltată
se însămânţează pe medii de cultură şi citirea se face după intubare la termostat 24
h.

Tratament profilactic

Litiaza renală fiind o boală cronică a întregului organism, necesită un


tratament de lungă durată. Tratamentul s-a dovedit eficace în profilaxia recidivelor,
acestea diminuând de la 40% la 10%. Tratamentul profilactic medical, cu ajutorul
aportului hidric, dietei şi medicaţiei urmăreşte: scăderea concentraţiei urinare
printr-un aport crescut lichidian; diminuarea aportului substanţelor formatoare de
calculi; creşterea aportului de mediatori care inhibă cristalizarea; modificarea pH-
ului urinar; lupta contra infecţiei. Tratamentul chirurgical impune doar o etapă a
tratamentului litiazei renale, el va fi continuat întotdeauna cu măsuri de prevenire a
recidivei calculoase.

Evolutia este în general bună, mulți bolnavi reușind după colici recidivate să
elimine calculul. De cele mai multe ori, dacă nu a fost gasită și tratată cauza,
procesul de formare a calculului continuă, chinuind timp îndelungat bolnavul,
ducând la operatii repetate. Unii bolnavi internați în spital nu acceptă intervenția
chirurgicală, ajungând frecvent la blocarea căii urinare cu scoaterea rinichiului din
funcție (în acest moment înceteaza durerea, fapt care bucura pe bolnav, dar
calmarea este înșelătoare, pentru că dacă persistă circa două luni, obstacolul
distruge ireversibil rinichiul). Există posibilitatea foarte rară de anurie (blocarea
funcției renale bilaterale), o urgență de prim ordin de diagnostic și tratament.
Evoluţia depinde de numărul şi mărimea calculilor, obstrucţia căilor urinare
depinde de eficienţa tratamentului şi posibilitatea prevenirii recidivelor şi a
complicaţiilor. Factorii care pot influenţa evoluţia şi prognosticul, sunt: natura
litiazei, dimensiunile, forma şi situaţia topografică a calculului, numărul, gradul de
obstrucţie a căilor urinare, prezenţa sau absenţa infecţiei şi riscul de recidivă. Cu
privire la natura litiazei, se ştie că cea urică este mai bine tolerată, puţin dureroasă,
iar tratamentul de dizolvare a calcului este eficace. Dintre litiazele calcice, cea
fosfatică este mai gravă decât cea oxalică, prin faptul că recidivează şi se
infectează. În funcţie de dimensiunile, forma şi situaţia topografică a calcului
pot fi prevăzute şansele de eliminare spontană. Calculii caliceali sunt de obicei
bine suportaţi, însă şansele de eliminare sunt minime.

Plan de îngrijire
Pacientul C.M., în vârstă de 35 ani, se internează cu următoarele motive:
apetit scăzut, somn agitat, întrerupt din cauza durerii, poziţia bolnavului este
antalgica, ghemuită, faţa exprimă durere, tristeţe, ochi încercănaţi, dureri
colicative renale la micţiune, datorită eliminărilor de calculi renali, capacitatea de
comunicare păstrată, pacientul este conştient, orientat temporo-spaţial, oboseala
este pregnantă, are o uşoară stare depresivă, anxioasă.

Circumstanţe de apariţie: boala datează de aproximativ doi ani. Criza actuală


debutând brusc cu dureri colicative insuportabile care n-au cedat la antispasticele şi
antialgicile obişnuite (Scobutil, Papaverină, Algocalmin), disurie și de hematurie.

Nevoile afectate:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație – puld ușor tahicardic;


2. Nevoia de a bea și a mânca – grețuri și vărsături, alimentație inadecvată prin
deficit;
3. Nevoia de a elimina – disurie, polakiurie;
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură – dificultate de a merge,
poziție antalgică;
5. Nevoia de a dormi și a se odihni – dificultate de a dormi din cauza durerii,
treziri frecvente, somn agitat, slăbiciune, oboseală.
6. Nevoia de a menține temperatura corpului normală – frisoane, febră
moderată 38,2C.

Obiectivele: Pacientul să aibe trei mese /zi, să bea 2000 ml lichide în 24 h, să nu


prezinte greață și vărsături, să nu prezinte durere, să revină la o temperatură a
corpului normală.

Intervenții autonome : Încurajez pacientul să stea în repaus la pat până la


clarificarea urinei, normalizarea pulsului, aerisesc salonul, asigur un climat
liniștit(18 -20C), se pune la dispoziție , din bagajul propriu pijama lejeră, care să
nu stânjenească circulația, măsor pulsul la artera radială, la interval de 1h, după ce
asigur repausul fizic și psihic al pacientului. Stabilesc regimul dietetic
corespunzător produse lactate, fructe, legume, proteine în cantităţi limitate;-
interzic să consume carne de miel, conserve de carne, brânzeturi nefermentate;
măsor funcțiile vitale.

Intervenții delegate : recoltez sânge pentru hemoleucograma, vsh, și probe


biochimice ASAT, ALAT, uree serică, creatinină serică , potasiu seric, colesterol,
calciu seric, fosfatemie, rezerva alcalină. Recoltez urinei pentru: Calciurie,
fosfaturie, uricozurie, oxalurie, cistinurie, citraturie, magneziurie, natriurie, uree și
creatinina urinara-examen sumar de urină: volum de urină pe 24/h, pH-urinar,
densitatea urinară, prezența leucocituriei, hematurie, cristalurie-urocultura-cu
antibiograma. Administrez antipiretic Algolalmi 1 fiola de 2 ml i.v diluată cu NaCl
0.9% 8ml, administrez antibiotice pentru infecția urinară „Ciprofloxacin” 1 fiola
500mgla 12h iv, asigur alimentare parenterală, perfuzabil cu 2 flacoane de 500mg,
glucoză de10% și 2 flacoane de 500 mg de NaCl de 0,9% ritmul de administrare
este de 60 picături/minut. La indicaţia medicului administrez diuretice (Furosemid)
1 fiola adminiatrate i.v.

Pacientul este echilibrat hidro-electrolitic, vărsăturile nu mai persistă; în


urma discuţiilor cu cadrele medicale, pacientul cunoaște complicațiile și riscurile
care pot surveni în urma nerespectării regimului alimentar impus de natura
calculuilui ureteral. Se externează în stare vindecată, reuşind să aibe micţiuni
spontane, să-şi golească complet vezica, să nu mai fie anxios, având un vocabular
de cunoştinţe bogat despre boala sa, cu metode profilactice şi curative, pe care le
va aplica în practică.

Tehnica : recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă


Se anunță pacientul că nu trebuie să mănânce înaintea recolării, explic pacientului
necesitatea tehnicii.

Se îndepărtează capacul acului dublu, se atașează acul de puncție prin înfiletare, se


aplică garoul, se palpează locul puncției, se dezinfectează cu tampon cu alcool prin
mișcare circulară de la centru spre exterior. Pacientul trebuie să strângă pumnul. Se
ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziționat la 2.5 – 5.0 sm de locul
puncției. Se puncționează vena la un unghi de inserție de aproximativ 30 de grade
în condiții de asepsie perfectă, pe direcția axului longitudinal, împingând acul
infiletat pe holder 1 – 1,5 cm în lumenul venei. Se împinge tubul în holder în așa
fel încât diafragma gumată a dopului să fie străpunsă. După ce începe să curgă
sângele în vacutainer se cere pacientului să desfacă pumnul. Când tubul este plin se
extrage din holder prin apăsare pe bordura holderului cu degetul mare, se aplică un
tampon cu alcool la locul puncției și se extrage acul, se menține tamponul cca. 5
min fără a îndoi brațul, se etichetează tubul și se trimite la laborator.

S-ar putea să vă placă și