CURSUL NR.

5 - IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

5.1.Sectorul public şi rolul economiei publice

5.1.1. Economia publică

Încă de la început, trebuie să reamintim faptul că în decursul secolului XX şi în special între cel de-al
II-lea Război Mondial şi sfârşitul anilor ‘70, sectorul public a cunoscut o expansiune formidabilă. Mărimea
sa, măsurată prin volumul cheltuielilor publice totale şi prin produsul intern brut s-a triplat, cel puţin, în
unele ţări mărindu-se chiar de circa 4 ori, pentru ca la începutul anilor ‘90 să atingă o pondere de
aproximativ 40-50% în aproape toate ţările OCDE.
Omniprezenţa statului în viaţa economică şi socială se manifestă îndeosebi sub un dublu aspect:
- pe de o parte, el furnizează colectivităţii nenumărate prestaţii, adesea foarte costisitoare, în domenii
foarte variate precum: securitate, apărare, asigurări medicale şi pentru bătrâneţe, educaţie, cercetare,
transporturi, energie, comunicaţii, cât şi protecţia mediului;
- pe de altă parte, el intervine, în mod continuu, asupra funcţionării economiei de piaţă prin
intermediul unor măsuri de ordin juridic sau economic pentru a fixa regulile jocului şi pentru a corecta
deficienţele acestuia.
Prin activitatea sa intensă, sectorul public joacă un rol economic considerabil. Statul recurge din plin
la resurse economice limitate, la factori de producţie (muncă, pământ, capital, resurse naturale şi energie), cât
şi la bunuri şi servicii produse de către sectorul privat. Totodată, el operează importante transferuri de
venituri între diferitele grupuri ale populaţiei. Activitatea sa legislativă are repercusiuni considerabile în
domeniul economico-social, chiar dacă adesea ele sunt mai puţin vizibile.
Economia publică, ca disciplină ştiinţifică axată pe studiul statului ca actor economic se focalizează
asupra unui subiect vast şi diversificat de cercetare.
Economia publică este o ramură a ştiinţei economice, care îşi concentrează atenţia asupra analizei
rolului şi comportamentului statului, mai precis a servitorilor săi, politicienii şi funcţionarii, cât şi asupra
impactului acestuia asupra economiei naţionale, şi chiar a celei internaţionale, şi în consecinţă asupra
bunăstării cetăţenilor.
Ea se concentrează, fără însă a se limita, asupra economiei nemarfare, termen ce pune în evidenţă
faptul că în cadrul economiei sectorului public au loc tranzacţii diferite de cele din cadrul pieţei.
Mai concret, economia publică examinează originea, forma, cât şi consecinţele economice şi sociale
ale următoarelor activităţi publice:
- prestaţiile sectorului public, prin care înţelegem serviciile pe care acesta din urmă le pune la
dispoziţia colectivităţii, fără ca acestea să fie produse, în mod necesar, de către stat;
- diferitele intervenţii cu caracter financiar şi reglementar realizate de către stat pentru a promova o
ameliorare a bunăstării colectivităţii şi o mai mare justiţie socială: politicile de redistribuţie a venitului şi a
averii, stabilizarea fluctuaţiilor şi încurajarea creşterii economice, protecţia mediului natural sau a
comunicaţiilor, măsurile luate în vederea asigurării aprovizionării ţării cu produse alimentare şi energetice;
- finanţarea, în principal prin fiscalitate, împrumut sau tarifare;
- repartiţia responsabilităţilor şi a surselor de finanţare între diferitele niveluri administrative şi
organisme para-statale.

5.1.2. Rolul statului în economie

Poate dintre toate categoriile politice strâns legate de economie cea mai controversată este cea a
statului. Accepţiunile termenului de stat sunt foarte diversificate, în funcţie de autori şi de perioada istorică la

1
care ne raportăm. Noţiunea de stat poate fi definită prin prisma a două caracteristici: organizaţională şi
funcţională.
perspectiva organizaţională, statul reprezintă un set de instituţii de reglementare şi guvernare care au
menirea de a produce reguli, de a controla, de a îndruma sau de a regla.
Din perspectiva funcţională, există două moduri de abordare şi de definire a statului:
- Primul, denumit abordarea ex-ante, defineşte statul ca pe un set de instituţii care are grijă să
realizeze anumite scopuri şi obiective. Această abordare consideră că nu printr-o definiţie abstractă se poate
caracteriza o instituţie ca fiind de interes public sau privat, ci dacă prin scopul şi funcţia pe care aceasta o
îndeplineşte corespunde sau nu funcţiei statului. Astfel, orice organizaţie al cărei scop se suprapune cu
funcţiile statului devine, în mod automat, parte componentă a statului.
- Cel de al doilea mod, numit abordarea ex-post, defineşte statul prin consecinţele pe care le poate
avea dezvoltarea unor funcţii ori instituţii, ca de exemplu cea de menţinere a ordinii sociale, cea de
echilibrare a funcţiei pieţei cu cea de intervenţie, cea de realizare a bunăstării sau a echităţii sociale etc.
În acest mod de abordare statul este identificat cu acel set de instituţii sau modele de comportamente care
produc efecte, ale căror caracteristici principale se pot clasifica pe următoarele direcţii: libertatea individului,
stabilizarea economică şi socială, echitatea socială, echilibrul dintre performanţa economică şi echitatea
socială. Ideologiile politice au pus şi pun accent deosebit pe acest ultim mod de definire a statului. În funcţie
de efectele urmărite, se pot determina şi se pot orienta politicile practice pe care statul le pune în practică.
Astfel se poate face o distincţie netă între diferite dimensiuni ale intervenţiei statului:
- Prima rezidă în rolul statului de a asigura cadrul legal pentru viaţa socială şi economică, dând
prioritate legii şi ordinii, protejând teritoriul naţional împotriva agresiunilor externe şi apărând anumite valori
morale tradiţionale.
- A doua constă fie în intervenţia statului în mecanismul pieţei, fie în diminuarea intervenţiei statului
– prin dereglementări şi reforme economice – în vederea sporirii performanţelor sectorului economic.
Experienţa istorică a dovedit că intervenţia statului se poate face printr-o gamă largă de politici – de la
intervenţii minime până la înlocuirea mecanismului de piaţă cu un mecanism planificat şi centralizat, care
implică schimbarea tipului de proprietate, a sistemului de distribuţie şi a celui de alocare a resurselor.
- A treia constă în demersurile legislative şi instituţionale în scopul de a modifica şi relaţiile dintre
stat şi grupurile de interese pentru a trece de la o confruntare la cooperare şi negociere.
Dacă vom încerca să punem în relaţie aceste trei categorii de politici privind modul, gradul şi sfera
de intervenţie a statului vom constata existenţa unei game largi de sisteme de organizare economică şi
socială şi de efecte ce caracterizează diferitele tipuri de stat – de la cel liberal clasic, la cel neoliberal, apoi la
cel bazat pe negocieri sau corporatist democrat şi de aici la cel totalitar sau birocratic.
Deşi statul are o mare importanţă în economie, fiind mult mai mult decât un agent economic, teoria
economică este departe de a reda în mod satisfăcător regulile comportamentale
ale acestuia care să fie comparabile cu regulile folosite în predicţia acţiunilor şi comportamentelor celorlalţi
agenţi economici, cum sunt consumatorii şi firmele.

5.1.3. Delimitarea sectorului public sau a economiei publice

În legătură cu sectorul public, adeseori se ridică întrebări privind structura şi rolul său în economie şi
în societate, dacă este sau nu prea dezvoltat, dacă este pus în mod real în slujba publicului şi dacă este
eficient. Unele din răspunsurile date sunt în funcţie de epoci şi de ideologii.
Într-un model tradiţional, sectorul public, aşa cum precizează Lane (1993), serveşte publicului printr-
un set de structuri ierarhice sensibile faţă de politicieni. Aceştia din urmă sunt
cei care au în vedere latura normativă a lucrurilor, urmărind interesele publice, deoarece ei depend de
publicul alegator, iar serviciile administrative (birocraţia) sunt cele care trebuie să asigure, în mod efectiv, ca

2
scopurile să fie atinse. Acest model poate fi pus însă uşor la îndoială în ceea ce priveşte veridicitatea,
eficienţa şi aplicabilitea sa deoarece, în opinia noastră, el este rupt de realitate.
În modelul marxist, sectorul public face parte din suprastructură, este pus în întregime în slujba
clasei dominante şi reprezintă un sector neproductiv, parazitar. Această concepţie, în fapt, respinge structura
şi procesele democratice de tip pluralist.
Potrivit concepţiei ce stă la baza modelului liberal, sectorul public este pus în relaţie de competiţie cu
sectorul privat. Frontierele dintre cele două sectoare, deşi nu sunt bine delimitate, se află în continuă mişcare,
variaţia acestora fiind decisă de societatea însăşi, ca urmare a victoriei în alegeri a diferitelor curente politice.
Este de la sine înţeles faptul că sporirea sectorului public implică sporirea volumului cheltuielilor publice şi,
prin aceasta, o sporire a implicării statului în viaţa economică şi socială.
Definirea sectorului public în economie trebuie precedată de selectarea unui criteriu de distincţie
între sectorul public şi cel privat, din varietatea celor existente la ora actuală.
Criteriile cele mai frecvente de delimitare a sectorului public precum: criteriul administraţiei publice,
criteriul autorităţii publice, criteriul proprietăţii publice sunt în opinia noastră unilaterale. Aceasta deoarece
identificarea sectorului public cu administraţia publică sau cu autoritatea publică, prin accentul pus asupra
funcţiei bugetare, respectiv asupra funcţiei legislative a statului, oferă o imagine mult prea îngustă a
sectorului public faţă de dimensiunea sa actuală reală.
Criteriul proprietăţii publice este de asemenea insuficient. Cea mai sintetică contestaţie care i se
poate aduce este taxonomia acţiunilor publice propusă de Nicholas Barr (1990). În opinia acestuia, în funcţie
de modul de finanţare şi de producere, acţiunile publice se împart în:
- acţiuni cu finanţare publică pentru bunuri şi servicii produse în organizaţii publice (apărare, justiţie,
ordine publică etc.);
- acţiuni cu finanţare publică pentru bunuri şi servicii produse de întreprinderi private (efecte militare,
alimente pentru cantine publice);
- acţiuni cu finanţare privată pentru bunuri şi servicii produse în întreprinderile publice (energie,
poşta, telecomunicaţii etc.)
Brown şi Jackson (1986) menţionează în acest sens tendinţa de a aborda sectorul public în strânsă
corelaţie cu instituţiile politice, punând accentul pe regulile reale de luare a deciziilor şi nu pe latura
normativă a opţiunilor publice.
Astfel, putem considera că sectorul public sau statul este constituit din ansamblul organizaţiilor în
care prevalează modul de decizie politic sau colectiv, oricare ar fi regimul politic din acel stat: dictatură,
monarhie, democraţie reprezentativă sau directă. Aceste organizaţii sunt în principal:
- administraţiile publice, prin care înţelegem guvernele fie ele naţionale, regionale sau locale;
- organismele de securitate socială însărcinate cu organizarea sistemelor de pensii pentru limită de
vârstă, pentru invalididate, cât şi a asigurărilor de sănătate, pentru accidente şi pentru şomaj. Faptul că
acestea fie constituie adevărate servicii ale administraţiei, fie că sunt relativ independente, nu schimbă cu
nimic această definiţie, întrucât ele sunt direct supuse controlului puterii politice.
Admiţând că graniţele dintre sectorul public şi sectorul privat nu sunt strict delimitate, sectorul
public sau Statul în sens economic poate fi definit drept ,,ansamblul tuturor activităţilor desfăşurate de Stat”.
În acest context, componentele principale ale sectorului public sunt:
Instituţiile publice, care operează cu venituri de la bugetul public şi care cuprind:
- administraţiile publice centrale şi locale, care produc bunuri cu caracter public (servicii colective)
destinate întregii societăţi, respectiv colectivităţii locale.
- organismele de protecţie socială direct subordonate puterii publice şi în care prevalează acelaşi mod
de decizie colectiv.
Întreprinderile publice care operează cu venituri obţinute din vânzarea pe piaţă a producţiei
proprii, cu subvenţii sau transferuri guvernamentale şi care cuprind:
- regiile autonome, companiile naţionale (de regulă monopoluri naturale, care nu sunt

3
concurate de firmele private);
- societăţile mixte, cu capital de stat şi privat (aflate în concurenţă cu firmele private, fac parte din
sectorul public, dar sunt mai apropiate ca mod de funcţionare de sectorul privat);
- bănci şi societăţi de asigurări cu capital de stat.

5.2.Prezentarea generală a instituţiilor publice

5.2.1. Delimitări conceptule privind instituţiile publice

Instituţiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul acestora acesta îşi
îndeplineşte funcţiile sale. De asemenea, procesele economice în economia de piaţă, sunt influenţate de stat
prin pârghiile economico-financiare aflate la dispoziţia sa, utilizate în vederea corectării dezechilibrelor la
nivel macroeconomic.
Sfera de cuprindere a instituţiilor publice este vastă, statul acţionând practic în toate domeniile vieţii
economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicele cele mai importante ale economiilor secolului
XX, care se continuă şi în secolul XXI, este expansiunea sectorului public. Statul, prin intermediul
instituţiilor de care dispune sau prin intermediul întreprinderilor a acţionat, în funcţie de politica urmată în
diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut în economie, a influenţat pozitiv sau negativ
desfăşurarea anumitor activităţi.
Legea finanţelor publice şi, respectiv, legea finanţelor publice locale definesc noţiunea de instituţie
publică enumerând exemple în acest sens, fără a surprinde cu exactitate caracteristicile esenţiale ce ar trebui
să fie îndeplinite de către acestea. În plus, nu se face o distincţie clară între autoritate publică şi instituţie
publică deşi numeroase acte normative tratează diferenţiat cele două noţiuni (de exemplu Legea
administraţiei publice locale sau legislaţia privind atribuirea contractelor de achiziţie publică).
Conform legii finanţelor publice, în sfera de cuprindere a instituţiilor publice se cuprind:
“Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finanţare a acestora”.
La nivel local, conform reglementărilor legislative privind finanţele publice locale, instituţiile
publice locale reprezintă “denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele
municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea
acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora” .
Instituţiile publice reprezintă structuri organizatorice (entităţi independente) care operează în
interesul public, asigurându-li-se în acest scop resurse financiare necesare acoperirii cheltuielilor de
funcţionare de la un anumit buget public, sub forma unor alocaţii periodice (credite angajament). În alte
cuvinte, instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru conducerea
și gestionarea afacerilor publice. Obiectivul unei instituţii publice este deservirea interesului public,
furnizarea de servicii publice.

5.2.2. Caracteristicile instituţiilor publice

Instituţiile publice reprezintă structuri ale macrosistemului cuprinzător, denumit generic sectorul
public. Menirea instituţiilor publice este aceea de a asigura transpunerea în fapt a deciziilor publice în
interesul cetăţenilor.
Localizarea instituţiilor publice se referă în general, la următoarele domenii de activitate:
Infrastructură și transport;
Locuinţe și amenajarea teritoriului;
Servicii publice generale: ordine și siguranţă publică, armată, justiţie, poliţie, jandarmerie;

4
 Învăţământ, cultură, artă, religie;
Sport;
Sănătate și asistenţă socială;
Relaţii externe și cooperare internaţională și regională.
Separarea domeniilor de activitate ale organizaţiilor publice diferă de la un stat la altul, în funcţie de
mai multe criterii între care: tipul de organizare statală și corespunzător acestuia, categoriile de bugete
publice adoptate, politicile de dezvoltare puse în practică și nu de puţine ori, criterii subiective cum ar fi
interesele politice ale celor aflaţi la guvernare.
Așa cum s-a văzut mai înainte, domeniile de activitate ale instituţiilor publice se caracterizează prin
diversitate, ca urmare a nevoilor publice care trebuie acoperite. Există însă, dincolo de această diversitate, o
serie de caracteristici comune ale serviciilor publice oferite membrilor colectivităţilor de către instituţiile
respective ca și o serie de trăsături comune ale activităţii desfășurate de către acestea din urmă.
Caracteristicile serviciilor publice se referă la următoarele aspecte:
Satisfac nevoile unor grupuri largi de membri ai comunităţii;
Regimul lor juridic este reglementat de regulile dreptului public;
Mulţimea și varietatea serviciilor publice furnizate la un anumit moment reprezintă rezultatul
unor decizii politice;
Se realizează, în general, prin intermediul unor entităţi publice;
Răspunzând nevoilor unui mare număr de membri ai comunităţilor, nu de puţine ori, aceștia din
urmă fiind lipsiţi de resurse ori cu resurse puţine, costul serviciilor publice este suportat de stat.
Satisfacerea nevoilor membrilor societăţii nu se poate realiza în toate cazurile pe seama bunurilor
private, prin mecanismul pieţei, și din acest motiv se recurge la prestaţiile efectuate de diferite autorităţi
publice specializate, care se supun în activitatea lor deciziilor autorităţilor publice. Participarea autorităţilor
publice la satisfacerea nevoilor colectivităţii este determinată de imposibilitatea sectorului privat de a oferi
anumite bunuri și servicii, deoarece acesta din urmă:
nu este organizat sub aspect tehnic să desfășoare astfel de activităţi;
nu poate stabili cu exactitate beneficiarii utilităţilor pentru a le solicita plata furniturilor;
chiar dacă este capabil să producă anumite bunuri și servicii, nu-și asumă o asemenea sarcină, din
cauza incapacităţii beneficiarilor de a suporta preţul acestora;
în unele cazuri producţia de bunuri și servicii destinate membrilor colectivităţii are o
productivitate marginală și de aceea, puţin atractivă pentru întreprinzătorul privat.
În cazurile menţionate, producerea bunurilor și serviciilor este încredinţată de autorităţile publice
sectorului public, care încasează costul acestora de regulă, din resurse financiare publice.
Există însă și situaţii în care, furnizarea serviciilor către membrii comunităţii se rezolvă prin
iniţiative private, particulare, caz în care costul lor trebuie recuperat prin preţ de la beneficiarii serviciilor.
Chiar și în aceste condiţii, calitatea de „bun public” a prestaţiilor respective nu se schimbă, iar statul poate
interveni prin mijloacele și instrumentele pe care le are la îndemână, în a subvenţiona o parte sau integral
costul bunurilor publice furnizate cetăţenilor prin intermediul iniţiativei private.
În ceea ce privește sintagma instituţii publice, în mod concret, în sensul prevederilor Legii finanţelor
publice nr. 500/2002, reprezintă denumirea generică ce include următoarele entităţi:
Parlamentul;
Administraţia Prezidenţială;
Ministerele;
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice;
alte autorităţi publice;
instituţiile publice autonome;
instituţiile din subordinea celor de mai sus, indiferent de modul de finanţare a acestora.

5
 În categoria instituţiilor publice trebuie incuse și organismele de asigurări sociale însărcinate cu
organizarea sistemelor de pensii pentru limită de vârstă, a pensiilor de invalididate și de urmaș, precum și a
asigurărilor de sănătate, de risc și accidente și pentru șomaj. Faptul că acestea sunt organizate ca servicii
acoperite din bugetul administraţiei centrale de stat sau că ele beneficiază de bugete independente nu
schimbă cu nimic includerea lor în categoria instituţiilor publice, dacă avem în vedere gama de servicii
oferite, beneficiarii acestora, resursele de finanţare precum și faptul că ele sunt direct supuse controlului
puterii politice.
În sensul prevederilor Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, aprobată cu modificări și
completări, sintagma instituţii publice desemnează denumirea generică ce include:
comunele;
orașele;
municipiile;
sectoarele municipiului București;
judeţele;
Municipiul București;
instituţiile și serviciile publice din subordinea instituţiilor menţionate mai sus, cu personalitate
juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

5.3. Structurile administrative în România

Structura administrativă reprezintă ansamblul verigilor componente ale sistemului administrativ și

relațiile ce se creeaza între ele. Analizarea structurii administrative impune cunoașterea categoriilor
activităților administrației publice, și anume:
activități realizate numai de autorități executive și administrative, denumite drept autorități ale
administrației publice;
activități de aducere la îndeplinire a legilor (ceea ce presupune și adoptarea de acte normative cu
forță juridică inferioara legilor) sau, după caz, activitate de organizare și realizare efectivă a serviciilor
publice;
activități ce se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul prerogativelor
acordate de Constituție, și legi ce fac sa prevaleze interesul public (general) atunci când acesta este în
conflict cu interesul particular.
Constituția României operează cu noțiunea de “autoritate publică”, care are în vedere, în primul rând,
organele de stat, respectiv organele administrației locale, având la bază principiul autonomiei locale.
Denumirea generică de "autorități publice" este utilizată și pentru a evoca agenții sau funcționarii
publici, care intră în contact nemijlocit cu cetățeanul, apărându-i sau, după caz, încălcându-i un drept
fundamental, însă sensul principal al sintagmei "autoritate publică" este de organ public, deci colectiv
organizat de oameni care exercită prerogativele de putere publică, fie într-o activitate statală, fie într-o
activitate din adrninistrația locală autonomă.
O definiție, cu un grad ridicat de generalizare, se referă la factorii instituționali, aceștia reprezentând
“regulile jocului din cadrul unei societăți sau, mai formal, constrângerile existente care modelează
interacțiunile dintre indivizi". Trebuie, însă, menționat faptul că, din punctul de vedere al abordărilor
teoretice și chiar de natură filosofică, pentru înțelegerea noțiunii de factori instituționali trebuie clarificate o
serie de concepte, precum: instituție și instituționalizare, care au cunoscut diverse definiții cu variații
substanțiale de la o abordare la alta.
Etimologia cuvântului “instituție” provine din latinescul “institutionis”, ce exprimă ideea de “organ sau
organizație (de stat) care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ, fiind totodată și o
formă de organizare a raporturilor sociale potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate”.

6
Într-o definiție mai cuprinzătoare, instituțiile reprezintă un ansamblu de reguli explicite și implicite, create
printr-o dezvoltare socială organică sau eventual impuse și supravegheate de organisme colective (numite, de
regulă, tot instituții, dar să le spunem administrative), cu autoritate în acest domeniu.
Urmând abordarea lui Weber, instiuțiile reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în
societate pentru gestionarea afacerilor.
Organele administrației publice reprezintă acele verigi ale structurii organizaționale care, potrivit
Constituției și legii, au personalitate de drept public și acționează din oficiu pentru executarea legii sau
prestarea serviciilor publice în limitele legii, sub controlul direct sau indirect al Parlamentului.
Conform prevederilor legii, în țara noastră se regăsește următoarea structură administrativă:
a) Administrația centrală:
organele supreme ale administrației publice: președintele României și guvernul;
organele centrale de specialitate:
ministere și alte organe subordonate guvernului;
autoritățile autonome;
serviciile publice deconcentrate
instituții centrale subordonate ministerelor sau autorităților autonome;
b) Administrația de stat din teritoriu:
prefectul;
comisia administrativă;
serviciile ministerelor și ale celorlalte organe centrale;
c) Administrația locală:
consiliul local;
primarul;
d) Administrația județeană:
consiliul județean;
președintele consiliului județean.
Bugetul local reprezintă, în accepţiunea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
documentul prin care sunt prevăzute si aprobate în fiecare an veniturile si cheltuielile unităţilor
administrativ-teritoriale. Bugetele locale sunt elaborate în condiţii de autonomie. Asadar, acestea îsi
dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu nevoile lor proprii, în corelare cu resursele
pe care le pot mobiliza din impozite, taxe si alte venituri. În cazul în care bugetele locale nu-si pot acoperi
cheltuielile din venituri proprii stabilite în conformitate cu legea, acestea pot beneficia de transferuri de
fonduri bănesti de la bugetul de stat.
Din punct de vedere al autonomiei financiare a consiliilor locale, impozitele şi taxele locale
devin din ce în ce mai importante ca surse de venituri, întrucât diminuează mult dependenta de
autorităţile centrale de bugetul de stat.

5.4. Impozitele şi taxele locale în România

Principalele impozite şi taxe locale sunt amintite în tabelul următor:

Denumirea
Nr.
impozitului sau Contribuabili/plătitori
crt.
taxei locale
Orice persoană care este titulara dreptului de proprietate asupra clădirilor la data de 31
decembrie a anului fiscal precedent, indiferent de locul unde clădirile sunt situate în
Impozitul / taxa pe
1. România ori de destinaţia acestora.
clădiri
Locatarul, în cazul clădirilor care fac obiectul contractelor de leasing financiar la data
de 31 decembrie a anului fiscal precedent.

7
 Denumirea
Nr.
impozitului sau Contribuabili/plătitori
crt.
taxei locale
Fiduciarul, în cazul clădirilor care la data de 31 decembrie a anului fiscal fac obiectul
unor contracte de fiducie.
Persoanele fizice sau juridice, altele decât cele de drept public, care deţin dreptul de
administrare, folosinţă sau concesiune, după caz, pentru clădirile proprietate publică sau
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date
în administrare ori în folosinţă pentru perioade mai mari de o lună (datorează taxa pe
clădiri).
Persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere,
administrare sau folosinţă, după caz, pentru clădirile proprietate publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în
administrare ori în folosinţă pentru perioade mai mici de o lună (colectează, declară şi
virează taxa pe clădiri de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau
de folosinţă şi o virează).
Orice persoană care este titulara dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 31
decembrie a anului fiscal precedent, indiferent unde sunt situate terenurile în România
şi de categoria de folosinţă, în intravilan sau extravilan.
Persoanele cărora li s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra
terenurilor agricole sau forestiere, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate.
Locatarul, în cazul terenurilor care fac obiectul contractelor de leasing financiar la data
de 31 decembrie a anului fiscal precedent.
Fiduciarul, în cazul terenurilor ce fac parte dintr-un patrimoniu fiduciar la data de 31
decembrie a anului fiscal precedent.
Impozitul/taxa pe
2.
teren Persoanele fizice sau juridice care deţin dreptul de închiriere, administrare, folosinţă sau
concesiune asupra terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă
pentru perioade mai mari de o lună (datorează taxa pe teren).
Persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere,
administrare sau folosinţă, după caz, pentru terenurile proprietate publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în
administrare ori în folosinţă pentru perioade mai mici de o lună (colectează, declară şi
virează taxa pe teren de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau
de folosinţă şi o virează).
Orice persoană care are în proprietate mijloace de transport înmatriculate/înregistrate în
România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Locatarul, în cazul mijloacelor de transport care fac obiectul unor contracte de leasing
Impozitul pe financiar la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, pe întreaga durată a
3. mijloacele de contractelor.
transport Proprietarii navelor fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite în alte scopuri decât
pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale
din Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei, la data de 31
decembrie a anului fiscal anterior.
Fiduciarul, în cazul mijloacelor de transport ce fac parte dintr-un patrimoniu fiduciar, la
data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Taxa pentru
Orice persoană care trebuie să obţină un certificat de urbanism, o autorizaţie de
eliberarea
4. construire ori alte avize şi autorizaţii asemănătoare.
certificatelor,
avizelor şi Titularii autorizaţiilor eliberate pentru desfăşurarea unor activităţi: autorizaţii sanitare
autorizaţiilor de funcţionare, atestatele de producător, respectiv carnete de comercializare a
produselor din sectorul agricol, autorizaţii privind desfăşurarea unor activităţi specifice.

Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate pe teritoriul

României, în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă
Taxa pentru persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de
folosirea mijloacelor informare în masă scrise şi audiovizuale.
5.
de reclamaşi Orice persoană care utilizează un panou, un afişaj sau o structură de afişaj, inclusiv o
publicitate firmă la locul exercitării unei activităţi economice, pentru reclamă şi publicitate într-un
loc public, care nu are la bază un contract de publicitate, cu excepţia persoanei care
închiriază astfel de mijloace de afişaj.

8
 Denumirea
Nr.
impozitului sau Contribuabili/plătitori
crt.
taxei locale
Orice persoană care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj în scop de reclamă
şi publicitate într-un loc public, care nu are la bază un contract de publicitate.
Impozitul pe Orice persoană care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă
6.
spectacole activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional.
Persoanele fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor publice locale pentru care s-au
instituit taxele speciale.
7. Taxe speciale
Turiştii cazaţi în structuri de cazare, pentru taxa de promovare turistică a localităţii
(fosta taxă hotelieră).
Persoanele care utilizează temporar locurile publice.
Persoanele care vizitează muzeele, casele memoriale sau monumentele istorice de
arhitectură şi arheologice.
Persoanele care deţin sau utilizează echipamente destinate în scopul obţinerii de venit
care folosesc infrastructura publică locală.
Persoanele care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului înconjurător.
8. Alte taxe locale
Persoanele care apelează la îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă.
Persoanele care solicită eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de
pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale.
Proprietarii pentru care s-au alocat sume aferente cotelor de contribuţie pentru lucrări de
intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi
locuinţelor unifamiliale (taxa pentru reabilitarea termică).

În cazul clădirilor şi terenurilor aflate în coproprietate, plătitorii impozitelor sunt toţi coproprietarii,
situaţie în care:
cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară, iar fiecare dintre coproprietari
datorează un impozit egal, rezultat în urma împărţirii impozitului datorat pentru întregul bun;
dacă fiecare dintre coproprietari are determinate cotele-părţi din bunul comun, impozitul se
datorează de fiecare coproprietar proporţional cu partea din bunul supus impunerii corespunzătoare cotelor-
părţi respective;
în organizarea evidentei fiscale organul fiscal reflectă dreptul de proprietate în cote-părţi sau
indiviză pe baza actelor doveditoare, fără ca evidenta respectivă să aibă implicaţii cu privire la datorarea şi
plata obligaţiilor fiscale;
în actele administrative fiscale emise pe numele unui coproprietar se vor indica şi ceilalţi
coproprietari, cu caracter informativ.

5.4.1. Impozitul/taxa pe clădiri

Obiectul impunerii:
Sunt supuse impozitării clădirile pe care în proprietate, utilizate în calitate de locatar în baza unor
contracte de leasing financiar sau pentru clădirile ce fac obiectul masei patrimoniale fiduciare transferate în
cadrul operaţiunii de fiducie, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia lor.
Sunt supuse impozitului pe clădiri şi clădirile care au fost executate fără autorizaţie de construcţie
şi/sau nedeclarate, pe baza procesului-verbal de constatare întocmit de organul fiscal local.
Taxa pe clădiri se evaluează în condiţii similare impozitului pe clădiri, dacă proprietarul nu este o
instituţie publică. Taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul de
concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă, iar pe perioada în care pentru o clădire se plăteşte taxa pe
clădiri, nu se datorează impozitul pe clădiri.
Definiţia clădirii:
Prin clădire se înţelege orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia,
indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea

9
de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele
structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.
Pentru a fi încadrată în categoria clădirii, construcţia trebuie să fie fixată în pământ cu caracter
permanent, respectiv trebuie să existe intenţia de a fi păstrată pe acelaşi amplasament cel puţin pe durata
unui an calendaristic.
Având în vedere definiţia clădirii impozabile, construcţiile de natură specială, care nu au ca elemente
structurale de bază pereţii şi acoperişul, nu sunt considerate clădiri, spre exemplu: căile de rulare, de incintă
sau exterioare, digurile, terasamentele, cheiurile, platformele betonate, împrejmuirile etc. în aceeaşi categorie
intră şi construcţiile speciale care servesc la transportul bunurilor, şi nu la adăpostirea acestora, cum sunt:
reţelele şi conductele pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor
industriale, reţelele şi conductele de termoficare şi reţelele de canalizare etc. Nefiind considerate clădiri, ele
nici nu trebuie declarate la organele fiscale locale, chiar dacă sunt înregistrate în contabilitate în contul 212
„Construcţii".
Categorii de clădiri
În funcţie de natura utilizării, clădirile se împart în:
clădiri utilizate în scop economic;
clădiri utilizate în scop de agrement;
clădiri utilizate pentru activităţi din domeniul agricol.
Prin clădiri utilizate în scop economic se înţeleg acele clădiri unde se desfăşoară orice activitate
care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă, respectiv unde se desfăşoară activităţile
producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi
activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora.
În cazul instituţiilor publice, clădirile utilizate în scop economic sunt clădirile unde se desfăşoară
acele activităţi fără de care menirea instituţiei publice nu ar fi semnificativ afectată.
Prin utilizare în scop de agrement se înţelege activitatea de divertisment, distracţie desfăşurată în
cluburi, cazinouri, clădiri dotate cu instalaţii, echipamente şi alte dotări specifice agrementului turistic şi
practicării sporturilor de iarnă, din parcuri de distracţii şi altele asemenea, la care accesul se face contra cost.
Prin clădiri utilizate pentru activităţi din domeniul agricol se înţelege numai acele clădiri folosite
în exclusivitate pentru activităţile care corespund grupelor 011-016 din clasificaţia CAEN.
În funcţie de destinaţie, clădirile se împart în:
clădiri rezidenţiale;
clădiri nerezidenţiale:
clădiri cu destinaţie mixtă.
Clădirile rezidenţiale sunt clădirile alcătuite din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu
dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi
care nu sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.
Clădirile în care nu se desfăşoară nici o activitate sunt considerate rezidenţiale dacă aceasta este
destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.
Clădirile-anexă sunt clădirile care servesc ca dependinţe ale clădirilor rezidenţiale, situate în afara
clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, pătulele, magaziile, depozitele,
garajele şi altele asemenea. Dacă sunt utilizate pentru desfăşurarea de activităţi economice, acestea nu mai
sunt considerate clădiri-anexă.
Clădirile nerezidenţiale sunt orice clădiri care nu sunt rezidenţiale, respectiv acele clădiri care sunt
folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar
bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de
utilizare şi/sau denumire, dacă acestea n-au caracter rezidenţial.
Sunt considerate clădiri nerezidenţiale:
structurile de primire turistică;

10
 clădirile sau spatiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru;
clădirile în care nu se desfăşoară nici o activitate, dacă destinaţia de nerezidenţial reiese din
autorizaţia de construire.
Clădirile cu destinaţie mixtă sunt clădirile folosite atât în scop rezidenţial, cât şi în scop
nerezidenţial. Suprafaţa unei clădiri cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial
şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.
Pentru încadrarea clădirilor într-una din cele trei categorii în funcţie de destinaţie se are în vedere
destinaţia finală a clădirilor dată de utilizatorul final, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte
persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile, aşa cum reiese
din documentele justificative relevante: autorizaţie de construire, contracte de închiriere, contracte de
comodat, rapoarte de evaluare, dacă în acestea sunt evidenţiate distinct suprafeţele folosite în scop rezidenţial
şi nerezidenţial, declaraţia pe proprie răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în
situaţia în care nu există alte documente doveditoare etc.
Baza impozabilă şi cotele de impunere
Stabilirea valorii impozabile a clădirilor
Valoarea impozabilă a clădirilor se stabileşte în funcţie de două criterii:
calitatea contribuabilului (persoană fizică sau persoană juridică);
destinaţia clădirii (rezidenţială, nerezidenţială, cu destinaţie mixtă).
Pentru persoanele fizice, valoarea impozabilă a clădirilor se determină astfel:
pentru clădirile rezidenţiale, pe baza valorii calculate în funcţie de suprafaţa construită,
determinată prin parcurgerea următorilor paşi:
i. se determină suprafaţa construită desfăşurată prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor
nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, dacă
dimensiunile exterioare ale unei clădiri pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior sau prin înmulţirea
suprafeţei utile delimitată de conturul interior cu coeficientul de transformare de 1,4, dacă măsurătoarea
exterioară nu este posibilă;
ii. se determină valoarea impozabilă a suprafeţei construite, prin înmulţirea suprafeţei construite
desfăşurate, exprimate în m2, cu valoarea impozabilă pe m2, prestabilită în funcţie de tipul constructiv al
clădirii şi de dotarea cumulativă cu cele 4 categorii de instalaţii (apă, canalizare, electrice, încălzire);
iii. la rezultatul anterior se aplică coeficientul de corecţie în funcţie de rangul localităţii (0, I, II, III,
IV şi V) şi de zona din cadrul localităţii (A, B, C şi D) unde este situată clădirea, care se reduce 0,10 în cazul
unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente;
iv. la rezultatul anterior se poate aplica o reducere în funcţie de anul terminării clădirii, actualizat în
cazul executării de lucrări de renovare majoră: cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de
ani; cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani inclusiv; cu 10%,
pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv;
pentru clădirile nerezidenţiale pe baza uneia din următoarele valori:
i. valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani
anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la data de 31 martie din anul de referinţă;
ii. valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani
anteriori anului de referinţă;
iii. valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul
clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
iv. valoarea clădirilor stabilită pe baza valorii calculate în funcţie de suprafaţa construită, în
celelalte cazuri.
Pentru persoanele juridice, valoarea impozabilă a clădirilor este valoarea de la 31 decembrie a
anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;

11
 valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate
cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la
data de 31 martie din anul de referinţă;
valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal
anterior;
valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul
clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior; în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui
contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat
în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea
proprietarului clădirii şi menţionată în contractul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, după
caz.
Valoarea impozabilă a clădirilor deţinute de o persoană juridică se actualizează o dată la 3 ani pe
baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de
evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, care trebuie depus la organul fiscal local până la data
de 31 martie a anului de referinţă. Fac excepţie clădirile care aparţin persoanelor juridice fată de care a fost
pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.
Aspecte comune în stabilirea valorii impozabile a clădirilor:
■ Valoarea impozabilă stabilită pe baza rapoartelor de evaluare este un tip al valorii determinat
estimat în scopul impozitării clădirilor nerezidenţiale deţinute de persoane fizice sau juridice şi a clădirilor
rezidenţiale deţinute de persoane juridice, în care abordarea prin cost este obligatorie şi este stabilită de un
evaluator autorizat ANEVAR pe baza Ghidului de evaluare GEV 500 - Determinarea valorii impozabile a
clădirilor, aprobat prin Hotărârea nr. 3/ 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946
din 21 decembrie 2015.
Această valoare nu include TVA şi reflectă valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului anterior
anului de referinţă numai în scop fiscal, nereprezentând „valoarea de piaţă" sau „valoarea justă" definite ca
tipuri de evaluare a valorii în standardele de evaluare în vigoare, respectiv în reglementările contabile
conforme cu directivele europene şi în standardele internaţionale de audit (spre exemplu, standardul SEV
300 - Evaluări pentru raportarea financiară IVS 300). Din acest motiv, valoarea impozabilă stabilită pe baza
unui raport de evaluare nu poate fi înregistrată în contabilitate, ea neputând înlocui reevaluarea clădirilor la
sfârşitul exerciţiului financiar, ca tratamentul contabil alternativ al imobilizărilor în situaţiile financiare
anuale conform secţiunii 3.4 „Evaluarea alternativă la valoarea justă" din Reglementările contabile privind
situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin O.M.F.P. nr.
1.802/2014.
Valoarea impozabilă a clădirii va fi considerată cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar şi în
cazul în care clădirea pentru care s-a întocmit raportul a fost finalizată sau dobândită în anul anterior anului
de referinţă.
În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal
local, ca anexă la declaraţia contribuabilului, până la primul termen de plată din anul de referinţă şi trebuie să
conţină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale
clădirilor (BIF), gestionată de ANEVAR. Aceste rapoarte pot fi verificate de autorităţile locale în
conformitate cu standardele de evaluare în vigoare la data evaluării.
■ Valoarea impozabilă stabilită pe baza valorii finale a lucrărilor de construcţii, în cazul
clădirilor noi, este valoarea declarată de contribuabili cu prilejul regularizării taxei pentru eliberarea
autorizaţiei de construire, la terminarea lucrărilor, valoare care include instalaţiile aferente şi nu include TVA.
În cazul persoanelor fizice, valoarea finală a lucrărilor de construcţii nu poate fi mai mică decât
valoarea impozabilă a clădirii determinată pe baza suprafeţei construite şi valorii impozabile unitare în
funcţie de tipul clădirii şi dotarea cumulativă sau nu cu cele patru categorii de instalaţii.

12
 ■ Valoarea impozabilă stabilită pe baza valorii de tranzacţie este valoarea aferentă clădirii, aşa
cum rezultă ea din actele prin care se dobândeşte/ înstrăinează dreptul de proprietate.
În orice acte prin care se dobândeşte/înstrăinează dreptul de proprietate asupra unei clădiri se
menţionează, în mod obligatoriu, valoarea de achiziţie a acesteia, precum şi suprafaţa construită desfăşurată a
clădirii. Conform pct. 192 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin O.M.F.P. nr. 1.802/2014, terenurile şi clădirile sunt
active separabile şi sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt achiziţionate împreună, motiv pentru
care în actele prin care se transferă dreptul de proprietate asupra unei clădiri este obligatoriu ca valoarea
tranzacţiei să fie departajată în valoarea aferentă clădirii şi valoarea aferentă terenului achiziţionat împreună
cu clădirea respectivă.
În cazul în care, în actul de transfer de proprietate, valoarea clădirii nu este evidenţiată distinct de
valoarea terenului, valoarea impozabilă a clădirii este considerată valoarea totală a tranzacţiei menţionată în
actul respectiv.
Stabilirea cotelor de impozit pe clădiri
Cotele de impozit pentru determinarea impozitului pe clădiri sunt diferenţiate în funcţie de calitatea
proprietarului, destinaţia clădirilor, momentul ultimei evaluări fiscale şi de hotărârile consiliilor locale pentru
stabilirea cotelor, în cazul în care aceste cote sunt stabilite în Codul fiscal sub formă de interval. Sintetic,
cotele de impozit sunt cele din tabelul următor:

Calitatea
Cota de impozit Categoria clădirii
proprietarului
rezidenţială
cu destinaţie mixtă, la adresa clădirii fiind înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară
0,08% -0,2% nici o activitate economică
cu destinaţie mixtă, dar fără evidenţierea distinctă a suprafeţelor, la adresa clădirii fiind
înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nici o activitate economică
nerezidenţială, dobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
nerezidenţială, construită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
persoană fizică nerezidenţială, evaluată în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
0,2% -1,3%
cu destinaţie mixtă, dar fără evidenţierea distinctă a suprafeţelor, la adresa clădirii fiind
înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară o activitate economică, iar cheltuielile cu
utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică
nerezidenţială, nedobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
2% nerezidenţială, neconstruită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
nerezidenţială, neevaluată în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă
0,4% nerezidenţială, utilizată pentru activităţi din domeniul agricol
0,08% - 0,2% rezidenţială
nerezidenţială, dobândită, construită sau evaluată în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă
persoană 0,2% -1,3%
juridică
5% nerezidenţială, neevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă
0,4% nerezidenţială, utilizată pentru activităţi din domeniul agricol

La aceste cote, de impozit consiliile locale pot stabili suplimentar şi cote adiţionale de impozit, fără a
depăşi 50% faţă de nivelurile maxime stabilite prin Titlul IX din Codul fiscal.
Pentru clădirile neîngrijite, consiliile locale pot majora impozitul pe clădiri cu până la 500%, pe bază
de hotărâre cu caracter individual.
Prin clădiri neîngrijite se înţelege clădirile aflate în stare avansată de degradare, în stare de paragină,
insalubre, cu faţade nereparate, necurăţate, netencuite sau nezugrăvite, cu geamuri sparte sau în alte situaţii
de asemenea natură.
Procedura de aplicare a majorării impozitului pentru clădirile neîngrijite este prevăzută în normele de
aplicare a Codului fiscal şi poate fi detaliată prin hotărârile consiliilor locale.

13
 Din punctul de vedere al impozitării, clădirile cu destinaţie mixtă sunt tratate astfel:
impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop
rezidenţial cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial;
dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nici o activitate
economică, atunci impozitul este similar unei clădiri rezidenţiale, indiferent dacă suprafeţele folosite în scop
rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial pot sau nu pot fi evidenţiate distinct;
dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea
economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea
economică, atunci impozitul este similar unei clădiri nerezidenţiale, dacă suprafeţele folosite în scop
rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct.
Determinarea impozitului/taxei pe clădiri
Impozitul pe clădiri este anual, fiind datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Clădirile dobândite în cursul anului se impun începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, iar
pentru anul dobândirii se aplică următoarele reguli:
pentru clădirile existente, impozitul pe clădiri rămâne în sarcina persoanei care înstrăinează
clădirea şi care a deţinut dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior
anului în care se înstrăinează;
pentru clădirile nou-construite nu se datorează impozit pe clădiri în anul construirii.
în cazul clădirilor care fac obiectul contractelor de leasing financiar, pe întreaga durată a
contractelor se aplică următoarele reguli:
locatarul datorează impozitul pe clădiri, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a fost încheiat contractul; dacă respectivul contract încetează prin reziliere, impozitul este datorat de
locatar până la data de 31 decembrie a anului în care clădirea a reintrat în posesia locatorului;
locatorul datorează impozitul pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii
procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia
sa ca urmare a rezilierii contractului de leasing.
în cazul clădirilor care fac obiectul contractelor de fiducie, impozitul se datorează de către
fiduciar începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie.
Orice modificare de natură să conducă la modificarea impozitului pe clădiri se aplică începând cu
data de 1 ianuarie a anului următor când a intervenit modificarea
respectivă, şi anume:
• în cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri
existente, inclusiv schimbarea integrală sau parţială a folosinţei, dacă acestea au condus la modificarea
valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%;
• în cazul în care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate ale clădirilor
şi situaţia reală rezultată din măsurătorile cadastrale concretizate într-o lucrare de cadastru înregistrată la
organul fiscal local, ca anexă la declaraţia fiscală, precum şi în registrul agricol şi în cartea funciară;
• în cazul desfiinţării, demolării sau distrugerii totale sau parţiale a unei clădiri, inclusiv în situaţia în
care operaţiunile au fost efectuate fără autorizaţie de desfiinţare;
• în cazul în care rangul localităţii şi zonarea în interiorul localităţii s-au modificat.
Taxa pe clădiri este anuală şi se datorează lunar, pe perioada valabilităţii contractului prin care se
constituie dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă, respectiv:
în cazul contractelor încheiate pe perioade mai mari de o lună:
- proporţional cu numărul de luni întregi pentru care s-a constituit dreptul de concesiune, închiriere,
administrare sau folosinţă;
- proporţional cu numărul de zile din luna respectivă, pentru fracţiunile mai mici de o lună;
în cazul contractelor încheiate pe perioade mai mici de o lună:

14
 - proporţional cu numărul de zile sau de ore din contract.
Clădiri scutite de impozit/taxă:
a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale,
cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în
relaţie cu persoane juridice de drept public;
b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în
folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a
acestora;
c) clădirile aflate în proprietatea fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite, conform legii, cu
scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter
umanitar, social şi cultural;
d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase
recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale,
cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular,
autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari,
elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi
funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu
modificările şi completările ulterioare;
g) clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi clădirile federaţiilor sportive
naţionale, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
i) clădirile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de
incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
j) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice,
oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile
din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
k) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi
tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru alte activităţi economice;
l) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii metroului;
m) clădirile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate
de fondator unic, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
n) clădirile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea
legislaţiei în materia ajutorului de stat;
o) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri
şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru
alte activităţi economice;
p) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru
recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia
şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările
ulterioare;

15
 q) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
r) clădirile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a
văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art.
1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor
fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap
grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai
minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;
u) clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din
România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori
în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
v) clădirile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi
administrării arhivei, precum şi clădirile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a
Registrelor Naţionale Notariale;
w) clădirile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie.
Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru
prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an
calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită
această condiţie.
Scutiri sau reduceri de impozit/taxă:
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorate
pentru următoarele clădiri:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice,
muzee ori case memoriale;
b) clădiri pentru care s-a instituit un regim de protecţie, altele decât monumentele istorice, amplasate
în zone de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate;
c) clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi
întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
d) clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;
e) clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
f) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de
interes public;
g) clădirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999
privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale din România, republicată, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes
public;
h) clădirea nouă cu destinaţie de locuinţă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi clădirea cu destinaţie de locuinţă, realizată
pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor
pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin

16
Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit
nu se aplică noului proprietar al acesteia;
i) clădirile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani, începând cu 1 ianuarie
a anului în care s-a produs evenimentul;
j) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările
ulterioare;
k) clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror
venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie
de şomaj sau ajutor social;
l) clădirile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor
de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
m) clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie pentru
creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în
condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul
energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum
este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a
blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
n) clădirile unde au fost executate lucrări în condiţiile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a
calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare;
o) clădirile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii Apuseni şi
în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind
acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare;
p) clădirile deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti şi de societăţile cooperative
agricole, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de
legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
r) clădirile deţinute de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
1.Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice,
impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii
impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul
municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
2.Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite
desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în
lei/mp, din tabelul următor:

Valoarea impozabilă
- lei/m2 -

Tipul clădirii Cu instalații de apă,

Farainstalații de apă,
canalizare, electrice și
canalizare, electrice și
încălzire (condiții
încălzire
cumulative)

A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori

din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în 1.000 600
urma unui tratament termic și/sau chimic

17
 B. Clădire cu pereții exteriori din lemn, din piatră naturală,
din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale 300 200
nesupuse unui tratament termic și/sau chimic

C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereți

exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale 200 175
rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic

D. Clădire-anexă cu pereții exteriori din lemn, din piatră

naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte 125 75
materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic

E. În cazul contribuabilului care deține la aceeași adresă

încăperi amplasate la subsol, demisol și/sau la mansardă, 75% din suma care s-ar 75% din suma care s-ar
utilizate ca locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri aplica clădirii aplica clădirii
prevăzute la lit. A - D

F. În cazul contribuabilului care deține la aceeași adresă

încăperi amplasate la subsol, la demisol și/sau la mansardă, 50% din suma care s-ar 50% din suma care s-ar
utilizate în alte scopuri decât cel de locuință, aplica clădirii aplica clădirii
în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A - D

3. In cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii
impozabile a clădirii se identifică în tabelul de mai sus valoarea impozabilă corespunzătoare materialului cu
ponderea cea mai mare.
4. Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor
tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă,
exceptând suprafețele podurilor neutilizate ca locuință, ale scărilor și teraselor neacoperite.
5.Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci
suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un
coeficient de transformare de 1,4.
6.Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este
amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate conform punctelor 2 - 5 cu coeficientul de corecție
corespunzător, prevăzut în tabelul următor:

Zona în cadrul localității Rangul localității

0 I II III IV V

A 2,60 2,50 2,40 2,30 1,10 1,05

B 2,50 2,40 2,30 2,20 1,05 1,00

C 2,40 2,30 2,20 2,10 1,00 0,95

D 2,30 2,20 2,10 2,00 0,95 0,90

7. În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente,
coeficientul de corecție prevăzut la punctul 6 se reduce cu 0,10.
8. Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor punctelor 1 - 8, se
reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:

18
 a) cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal
de referință;
b) cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani și 100 de ani inclusiv, la data
de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;
c) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de
1 ianuarie a anului fiscal de referință.
9. În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal,
anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepția la
terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acțiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de
intervenție la structura de rezistență a clădirii, pentru asigurarea cerinței fundamentale de rezistență mecanică
și stabilitate, prin acțiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum și,
după caz, alte lucrări de intervenție pentru menținerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte
cerințe fundamentale aplicabile construcțiilor, conform legii, vizând, în principal, creșterea performanței
energetice și a calității arhitectural-ambientale și funcționale a clădirii. Anul terminării se actualizează în
condițiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii crește cu cel puțin 50% față
de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.
Calculul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
1. Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se
calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani
anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani
anteriori anului de referință;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul
clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință.
2. Cota impozitului pe clădiri se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului
București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
3. Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activități
din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii
impozabile a clădirii.
4. În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor punctului 1, impozitul
se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform Calculului
impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 9.
Calculul impozitului pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
1. În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se
calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform
Calculului impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 9, cu
impozitul determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform Calculului impozitului pe
clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 4.
2. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio
activitate economică, impozitul se calculează conform Calculului impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate
în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 9.
3. Dacă suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial nu pot fi
evidențiate distinct, se aplică următoarele reguli:
a) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio
activitate economică, impozitul se calculează conform Calculului impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate
în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 9;

19
 b) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară
activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară
activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor Calculului impozitului pe
clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 4.
Calculul impozitului/taxei pe clădirile deținute de persoanele juridice:
1. Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice,
impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% - 0,2% asupra valorii
impozabile a clădirii.
2. Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice,
impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% - 1,3%, inclusiv, asupra
valorii impozabile a clădirii.
3. Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, utilizate
pentru activități din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4%
asupra valorii impozabile a clădirii.
4. În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se
determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform punctului
1, cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform punctului 2 sau 3.
5. Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea
persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează
impozitul/taxa și poate fi:
a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal;
b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu
standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
c) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal
anterior;
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul
clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior;
e) În cazul clădirilor care sunt finanțate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată
dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a
bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
f) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea
proprietarului clădirii și comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de
folosință, după caz.
6. Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a
clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în
vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință.
7. Prevederile punctului 6 nu se aplică în cazul clădirilor care aparțin persoanelor față de care a fost
pronunțată o hotărâre definitivă de declanșare a procedurii falimentului.
8. În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani
anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.
9. În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat
valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, diferența de taxă față de cea stabilită
conform punctului 1 sau 2, după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.
10. Cota impozitului/taxei pe clădiri prevăzută la punctul 1 și 2 se stabilește prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al
Municipiului București.
Plata impozitului/taxei pe clădiri

20
 1. Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie, inclusiv.
2. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili,
până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al
Municipiului București.
3. Impozitul pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv,
se plătește integral până la primul termen de plată.
4. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiași
unități administrativ-teritoriale, prevederile punctului 2 și 3 se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
5. În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la
perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de
administrare sau de folosință.
6. În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept
public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe clădiri
de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de
25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.

5.4.2. Impozitul/taxa pe teren

Obiectul impunerii:
Impozitul pe teren se datorează pentru suprafeţele de teren deţinute în proprietate sau pe care sunt
utilizate în calitate de fiduciar în baza unui contract de fiducie ori de locatar în baza unor contracte de leasing
financiar, indiferent dacă sunt amplasate în intravilanul sau extravilanul localităţilor, ţinând seama de rangul
localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrărilor
făcute de consiliile locale.
Taxa pe teren se datorează în condiţii similare impozitului pe teren, dacă sunt concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale şi folosite pentru activităţi economice sau agrement,
indiferent dacă, ulterior, dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă asupra terenurilor este
transmis altor persoane.
Taxa pe teren se stabileşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul de concesiune,
închiriere, administrare ori folosinţă, iar pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se
datorează impozitul pe teren.
Baza impozabilă
Impozitul/taxa pe teren este stabilit în sumă fixă pe unitatea de suprafaţă, calculându-se pe baza
următoarelor elemente:
suprafaţa terenului exprimată în hectare sau transformată în metri pătraţi, înscrisă în actele de
proprietate sau corespunzătoare situaţiei reale, dovedită cu lucrări tehnice de cadastru, dacă se constată
diferenţe între suprafaţa înscrisă în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile cadastrale,
după caz;
amplasarea în intravilanul/extravilanul localităţilor,
pentru terenurile amplasate în intravilan:
a) terenuri înregistrate în registrul agricol la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii", precum
şi terenuri înregistrate la o altă categorie de folosinţă decât cea de „terenuri cu construcţii" în suprafaţă de
până la 400 m2, inclusiv pe bază de zone în cadrul localităţii (A, B, C şi D) diferenţiate pe ranguri de
localităţi (0, I, II, III IV şi V);

21
 pentru terenurile înregistrate la o altă categorie de folosinţă decât cea de „terenuri cu construcţii"
în suprafaţă de peste 400 m2 pe bază de categorii de folosinţă diferenţiate pe zone în cadrul localităţii (A, B,
C şi D) şi prin aplicarea coeficienţilor de corecţie specifici, diferenţiaţi pe ranguri de localităţi 8,00 pentru
localităţi urbane de rangul II; 3,00 pentru localităţile urbane de rangul III; 1,10 pentru localităţile rurale de
rangul IV; 1,00 pentru localităţile rurale de rangul V;
pentru terenurile amplasate în extravilan pe bază de categorii de folosinţă identificate prin literele
A, B, C şi D şi prin aplicarea coeficienţilor de corecţie diferenţiaţi pe ranguri de localităţi şi zone din cadrul
localităţilor, aplicabili în cazul determinării valorii impozabile a clădirilor aparţinând persoanelor fizice.
Persoanele juridice care deţin terenuri amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la altă
categorie de folosinţă decât cea de „terenuri cu construcţii" datorează impozit similar terenurilor amplasate în
extravilan corespunzătoare categoriei de folosinţă respective dacă îndeplinesc următoarele condiţii
cumulative:
au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
au înregistrate, în anul în curs, în evidenţa contabilă documente privind veniturile şi cheltuielile
din desfăşurarea activităţii de agricultură, cum sunt: facturi privind procurarea de seminţe, facturi privind
aprovizionarea cu combustibil, cheltuieli ce salarizarea personalului, facturi privind vânzarea de produse
agricole etc.
Începând cu anul 2016 se datorează impozit/taxă pe teren şi pentru suprafeţele de teren acoperite de
clădiri, respectiv pentru suprafaţa construită la sol a clădirilor.
Pentru terenurile neîngrijite situate în intravilan, consiliile locale pot majora impozitul pe teren cu
până la 500%, pe bază de hotărâre cu caracter individual.
Prin terenuri neîngrijite se înţelege terenurile aflate în stare de paragină, acoperite de buruieni,
părăsite/abandonate, insalubre, neefectuarea curăţeniei în curţi, cu împrejurimi neîntreţinute/nereparate sau
alte situaţii de asemenea natură.
Pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv, consiliile locale pot majora impozitul
pe teren cu pana la 500%, pe bază de hotărâre cu caracter individual.
Prin terenuri agricole nelucrate se înţelege terenurile care, în fapt, nu sunt utilizate/
exploatate/lucrate/întreţinute potrivit categoriei de folosinţă cu care figurează terenurile înregistrate în
registrul agricol: arabil, păşuni, fâneţe, vii şi livezi.
Procedura de aplicare a majorării impozitului pentru terenurile neîngrijite sau terenurile agricole
nelucrate este prevăzută în normele de aplicare a Codului fiscal şi detaliată prin hotărârile consiliilor locale.
Determinarea impozitului/taxei pe teren
Impozitul pe teren este anual, fiind datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Terenurile dobândite în cursul anului se impun, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, iar
pentru anul dobândirii impozitul se datorează de către persoana care înstrăinează terenul.
În cazul terenurilor care fac obiectul contractelor de leasing financiar, pe întreaga durată a
contractelor se aplică următoarele reguli:
locatarul datorează impozitul pe teren, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a fost încheiat contractul; dacă respectivul contract încetează prin reziliere, impozitul este datorat de
locatar până la data de 31 decembrie a anului în care terenul a reintrat în posesia locatorului;
locatorul datorează impozitul pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii
procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia
sa ca urmare a rezilierii contractului de leasing, în cazul terenurilor care fac obiectul contractelor de fiducie,
impozitul se datorează de către fiduciar începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost
încheiat contractul de fiducie.
Orice modificare de natură să conducă la modificarea impozitului pe teren se aplică începând cu data
de 1 ianuarie a anului următor când a intervenit modificarea respectivă, şi anume:

22
 în cazul schimbării categoriei de folosinţă a terenului;
în cazul în care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate ale
terenurilor şi situaţia reală rezultată din măsurătorile cadastrale concretizate într-o lucrare de cadastru
înregistrată la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia fiscală, precum şi în registrul agricol şi în cartea
funciară;
în cazul în care rangul localităţii şi zonarea în interiorul localităţii s-au modificat în cursul anului.
Taxa pe teren este anuală şi se datorează lunar, pe perioada valabilităţii contractului prin care se
constituie dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă, în cazul contractelor care prevăd
perioade mai mici de un an, taxa se datorează proporţional cu intervalul de timp pentru care s-a transmis
dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
Terenuri scutite de impozit/taxă:
a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în
folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a
acestora;
c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine,
dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi
cultural;
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi
componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular,
autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi
economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari,
elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi
funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;
h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente
infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora,
precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de
folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor,
hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie
definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre
a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;
j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează
ameliorarea acestora;
k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau
silvicultură;
l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale
administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., zonele de
siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de
siguranţă;
m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum şi cele ale
metroului;
n) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de
incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;

23
 o) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea
legislaţiei în materia ajutorului de stat;
p) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate
de fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia terenurilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a
văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute
la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a
persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu
handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor
legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;
u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
v) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi
administrării arhivei, precum şi terenurile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a
Registrelor Naţionale Notariale;
w) suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează
procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani;
x) terenurile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie;
y) terenurile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din
România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori
în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia terenurilor care sunt folosite
pentru activităţi economice.
Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru
prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an
calendaristic, se reduce cu 50%.
Scutiri sau reduceri de impozit/taxă:
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe teren datorate pentru:
a) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes
public;
b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru care
proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
c) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
83/1999, republicată, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
d) terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi
întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
e) terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;
f) terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv pentru activităţile fără scop
lucrativ;
g) terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani;

24
 h) terenurile aferente clădirii de domiciliu şi/sau alte terenuri aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi
completările ulterioare;
i) suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric;
j) terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul
minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
k) terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile elaborării unor scheme de
ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
l) terenurile din extravilan situate în situri arheologice înscrise în Repertoriul Arheologic Naţional
folosite pentru păşunat;
m) terenurile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii Apuseni
şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996, republicată,
cu modificările ulterioare;
n) terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare;
o) terenul situat în extravilanul localităţilor, pe o perioadă de 5 ani ulteriori celui în care proprietarul
efectuează intabularea în cartea funciară pe cheltuială proprie;
p) suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric şi protejate;
q) terenurile, situate în zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele protejate;
r) suprafeţele terenurilor afectate de cercetările arheologice, pe întreaga durată a efectuării
cercetărilor.
Calculul impozitului/taxei pe teren
1. Impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care
este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
2. În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință
terenuri cu construcții, precum și terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea
de terenuri cu construcții în suprafață de până la 400 m2, inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin
înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localități

Zona din cadrul localității
- lei/ha -

0 I II III IV V

A 8282 - 20706 6878 - 17194 6042 - 15106 5236 - 13090 711 - 1788 569 - 1422

B 6878 - 17194 5199 - 12998 4215 - 10538 3558 - 8894 569 - 1422 427 - 1068

C 5199 - 12998 3558 - 8894 2668 - 6670 1690 - 4226 427 - 1068 284 - 710

D 3558 - 8894 1690 - 4226 1410 - 3526 984 - 2439 278 - 696 142 - 356

21. În cazul unui contribuabil care deține mai multe terenuri situate în intravilanul aceleiași
unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, suprafața de 400 m2 prevăzută la punctul 2 se calculează o
singură dată, prin însumarea suprafețelor terenurilor, în ordine descrescătoare.
3. În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de
folosință decât cea de terenuri cu construcții, pentru suprafața care depășește 400 m2, impozitul/taxa pe teren
se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la
punctul 4, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la punctul 5.

25
 4. Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit punctului 3, se folosesc sumele din tabelul
următor, exprimate în lei pe hectar:

Zona
Nr. crt. A B C D
Categoria de folosință

1 Teren arabil 28 21 19 15

2 Pășune 21 19 15 13

3 Fâneață 21 19 15 13

4 Vie 46 35 28 19

5 Livadă 53 46 35 28

6 Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră 28 21 19 15

7 Teren cu ape 15 13 8 0

8 Drumuri și căi ferate 0 0 0 0

9 Teren neproductiv 0 0 0 0

5.Suma stabilită conform punctului 4 se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător

prevăzut în următorul tabel:

Rangul localității Coeficientul de corecție

0 8,00

I 5,00

II 4,00

III 3,00

IV 1,10

V 1,00

6.Ca excepție de la prevederile punctului 2 - 5), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru
terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de
terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor punctului 7 numai dacă
îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură; b)
au înregistrate în evidența contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri și cheltuieli din desfășurarea
obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
7. În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea
suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită
cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 457 alin. (6):

Impozit
Nr. crt. Categoria de folosință
(lei)

26
 1 Teren cu construcții 22 - 31

2 Teren arabil 42 - 50

3 Pășune 20 - 28

4 Fâneață 20 - 28

5 Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1 48 - 55

5.1 Vie până la intrarea pe rod 0

6 Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1 48 - 56

6.1 Livadă până la intrarea pe rod 0

7 Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră, cu excepția celui prevăzut la nr. crt. 7.1 8 - 16

7.1 Pădure în vârstă de până la 20 de ani și pădure cu rol de protecție 0

8 Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole 1-6

8.1 Teren cu amenajări piscicole 26 - 34

9 Drumuri și căi ferate 0

10 Teren neproductiv 0

8. Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de

proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de
documente, anexate la declarația făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia,
a unui membru major al gospodăriei.
9. Nivelul impozitului pe teren prevăzut la punctul 2 și 7 se stabilește prin hotărâre a consiliului local.
La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Plata impozitului și a taxei pe teren
1. Impozitul pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie inclusiv.
2. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili,
până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin
hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al
Municipiului București.
3. Impozitul pe teren, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice,
de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.
4. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiași
unități administrativ-teritoriale, prevederile punctului 2 și 3 se referă la impozitul pe teren cumulat.
5. În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la
perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de
administrare sau de folosință.

27
 6. În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept
public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe teren de
la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de
25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.

5.4.3. Impozitul pe mijloacele de transport

Obiectul impunerii
Datorează impozit pe mijloacele de transport proprietarii sau locatorii (în baza unui contract de
leasing financiar), unui mijloc de transport care trebuie înmatriculat ori înregistrat în România, cum ar fi:
mijloace de transport cu tracţiune mecanică: autoturisme, autobuze, autocare, microbuze,
autovehicule de până la 12 tone, inclusiv, tractoare înmatriculate (rutiere), motociclete, tricicluri,
cvadricicluri;
autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone;
combinaţii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa
totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone;
remorci, semiremorci sau rulote,
mijloace de transport pe apă: luntre, bărci fără motor, scutere de apă, folosite pentru uz şi
agrement personal, bărci fără motor, folosite în alte scopuri, bărci cu motor, bacuri şi poduri plutitoare,
şalupe, iahturi, remorchere şi împingătoare, vapoare, ceamuri, şlepuri şi barje fluviale.
Deţinerea unor piese sau a unor caroserii de autovehicule nu înseamnă deţinerea unui autovehicul
taxabil.
Baza impozabilă
Impozitul pe mijloacele de transport este stabilit în sumă fixă, în funcţie de tipul mijlocului de
transport, astfel:
pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, impozitul se determină prin înmulţirea
numărului de fracţiuni a 200 cm3 (rotunjite la întreg) din capacitatea cilindrică a motorului cu o sumă fixă,
stabilită în funcţie de categoria mijlocului de transport;
pentru ataşe, impozitul anual reprezintă 50% din taxa datorată pentru motocicletele respective;
pentru autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone,
impozitul este stabilit în sumă fixă pentru fiecare mijloc de transport în parte, în funcţie de numărul axelor,
masa totală maximă autorizată şi sistemul de suspensie;
pentru combinaţiile de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere);
12 tone, impozitul este stabilit în sumă fixă pentru fiecare mijloc de transport în parte, în funcţie
de numărul axelor, masa totală maximă autorizată şi sistemul de suspensie;
pentru remorci, semiremorci şi rulote omologate şi mijloacele de transport înregistrate, cu roţi şi
axe fără a avea autopropulsie, impozitul este stabilit în sumă fixă pentru fiecare în parte, în funcţie de
capacitate;
pentru mijloacele de transport pe apă, impozitul este stabilit în sumă fixă pentru fiecare mijloc de
transport în parte, în funcţie de felul acestora, iar în cazul vapoarelor, în funcţie de capacitatea de încărcare
(pentru fiecare 1.000 tdw sau fracţiune din acesta).
Mijloacele de transport înregistrate care nu au caracteristicile unui autovehicul şi nu au carte de
identitate sunt considerate utilaje şi nu sunt supuse impozitului pe mijloacele de transport. Ele pot fi supuse
taxei pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc
infrastructura publică locală, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale.
Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a mijloacelor de transport se dovedesc cu
cartea de identitate, factura de achiziţie sau adeverinţa eliberată de o persoană fizică sau de o persoană

28
juridică specializată, care este autorizată să efectueze servicii auto, potrivit legii, prin care se atestă
capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată.
Sistemul de suspensie este cel înscris în caseta liberă din cartea de identitate a autovehiculul ca
informaţie suplimentară sau cel dovedit cu adeverinţa eliberată în acest sens de Registrul Auto Român. în
lipsa documentelor doveditoare, autovehiculele se încadrează în categoria celor cu „alte sistem de suspensie".
Pentru autovehicule de până la 12 tone inclusiv, destinate prin construcţie atât transportului de
persoane, cât şi de bunuri, impozitul este datorat la nivelul celui pentru autocare, iar pentru cele de peste 12
tone, la nivelul celui pentru transport de marfă.
Determinarea impozitului pe mijloacele de transport:
Impozitul pe mijloacele de transport este anual, fiind datorat pentru întregul an fiscal de persoana
care are în proprietate mijlocul de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Mijloacele de transport dobândite în cursul anului se impun începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor, iar pentru anul dobândirii, impozitul se datorează de către persoanele care înstrăinează mijloacele de
transport.
În cazul mijloacelor de transport care fac obiectul contractelor de leasing financiar, locatarul
datorează impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul,
până la sfârşitul anului în cursul căruia încetează contractul de leasing financiar.
În cazul mijloacelor de transport care fac obiectul contractelor de fiducie, impozitul se datorează de
către fiduciar începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie.
Orice modificare de natură să conducă la modificarea impozitului pe mijloacele de transport se
aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor când a intervenit modificarea respectivă, spre exemplu:
în cazul schimbării capacităţii cilindrice a motorului;
în cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport;
în cazul rezilierii contractului de leasing financiar.
Schimbarea caroseriei nu reprezintă o modificare de natură să conducă la modificarea impozitului pe
mijloacele de transport deoarece capacitatea cilindrică a motorului nu se modifică.
Dacă la data de 31 decembrie a anului fiscal în curs mijloacele de transport se află în reparaţii
curente, reparaţii capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb
din comerţ sau de la unităţile de service auto, impozitul nu se dă la scădere pentru anul fiscal următor.
Scutiri de la plata impozitului pe mijloacele de transport
a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de
război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea
contribuabilului;
b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau
accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în proprietatea sau
coproprietatea reprezentanților legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în
gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al
Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice
prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea
contribuabilului;
d) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin.
(1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur
mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
e) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu
domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
f) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

29
 g) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport
public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă
tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
h) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
i) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;
j) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenții în situații de urgență;
k) mijloacele de transport ale instituțiilor sau unităților care funcționează sub coordonarea
Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului;
l) mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul
de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter
umanitar, social și cultural;
m) mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii
sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități
de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice,
precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
n) autovehiculele acționate electric;
o) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul propriu
al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
p) mijloacele de transport deținute de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de
transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol.
Scutirea sau reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în
domeniul agricol, se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune
documentele justificative.
Impozitul pe mijloacele de transport se reduce cu 50% pentru persoanele fizice care domiciliază în
localitățile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea
dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și
acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei "Delta
Dunării", cu modificările ulterioare.
5 Scutirile prevăzute la lit. a) - c) se acordă integral pentru un singur mijloc de transport, la alegerea
contribuabilului, aflat în proprietatea persoanelor menționate la aceste litere, deținute în comun cu soțul sau
soția. În situația în care o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport aparține unor
terți, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deținută de acești terți.
Calculul impozitului pe mijloacele de transport
1. Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport,
conform celor prevăzute în prezentul capitol.
2. În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se
calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm 3 sau
fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Nr. Lei/200 cm3 sau fracțiune

Mijloace de transport cu tracțiune mecanică
crt. din aceasta

I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta)

1 Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de 8

până la 1.600 cm3, inclusiv

30
 2 Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 9
cm3

3 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv 18

4 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv 72

5 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 și 3.000 cm3 inclusiv 144

6 Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3 290

7 Autobuze, autocare, microbuze 24

8 Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 30

12 tone, inclusiv

9 Tractoare înmatriculate 18

II. Vehicule înregistrate

1 Vehicule cu capacitate cilindrică lei/200 cm3

1.1 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 2-4

1.2 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3 4-6

2 Vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată 50 - 150 lei/an

3. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotărârii
consiliului local.
4. În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru
motocicletele respective.
5. În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12
tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:

Numărul de axe și greutatea brută
încărcată maximă admisă
Impozitul
(în lei/an)
Ax(e) motor(oare) cu sistem
Alte sisteme de suspensie
de suspensie pneumatică sau
pentru axele motoare
echivalentele recunoscute

I două axe

1 Masa de cel puțin 12 tone, 0 133

dar mai mică de 13 tone

2 Masa de cel puțin 13 tone, 133 367

dar mai mică de 14 tone

3 Masa de cel puțin 14 tone, 367 517

dar mai mică de 15 tone

31
 4 Masa de cel puțin 15 tone, 517 1.169
dar mai mică de 18 tone

5 Masa de cel puțin 18 tone 517 1.169

II 3 axe

1 Masa de cel puțin 15 tone, 133 231

dar mai mică de 17 tone

2 Masa de cel puțin 17 tone, 231 474

dar mai mică de 19 tone

3 Masa de cel puțin 19 tone, 474 615

dar mai mică de 21 tone

4 Masa de cel puțin 21 tone, 615 947

dar mai mică de 23 tone

5 Masa de cel puțin 23 tone, 947 1.472

dar mai mică de 25 tone

6 Masa de cel puțin 25 tone, 947 1.472

dar mai mică de 26 tone

7 Masa de cel puțin 26 tone 947 1.472

III 4 axe

1 Masa de cel puțin 23 tone, 615 623

dar mai mică de 25 tone

2 Masa de cel puțin 25 tone, 623 973

dar mai mică de 27 tone

3 Masa de cel puțin 27 tone, 973 1.545

dar mai mică de 29 tone

4 Masa de cel puțin 29 tone, 1.545 2.291

dar mai mică de 31 tone

5 Masa de cel puțin 31 tone, 1.545 2.291

dar mai mică de 32 tone

6 Masa de cel puțin 32 tone 1.545 2.291

6. În cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de
marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport
este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:

Impozitul (în lei/an)

Numărul de axe și greutatea brută
încărcată maximă admisă
Ax(e) motor(oare) cu sistem
Alte sisteme de suspensie
de suspensie pneumatică sau
pentru axele motoare
echivalentele recunoscute

32
I 2 + 1 axe

1 Masa de cel puțin 12 tone, 0 0

dar mai mică de 14 tone

2 Masa de cel puțin 14 tone, 0 0

dar mai mică de 16 tone

3 Masa de cel puțin 16 tone, 0 60

dar mai mică de 18 tone

4 Masa de cel puțin 18 tone, 60 137

dar mai mică de 20 tone

5 Masa de cel puțin 20 tone, 137 320

dar mai mică de 22 tone

6 Masa de cel puțin 22 tone, 320 414

dar mai mică de 23 tone

7 Masa de cel puțin 23 tone, 414 747

dar mai mică de 25 tone

8 Masa de cel puțin 25 tone, 747 1.310

dar mai mică de 28 tone

9 Masa de cel puțin 28 tone 747 1.310

II 2 + 2 axe

1 Masa de cel puțin 23 tone, 128 299

dar mai mică de 25 tone

2 Masa de cel puțin 25 tone, 299 491

dar mai mică de 26 tone

3 Masa de cel puțin 26 tone, 491 721

dar mai mică de 28 tone

4 Masa de cel puțin 28 tone, 721 871

dar mai mică de 29 tone

5 Masa de cel puțin 29 tone, 871 1.429

dar mai mică de 31 tone

6 Masa de cel puțin 31 tone, 1.429 1.984

dar mai mică de 33 tone

7 Masa de cel puțin 33 tone, 1.984 3.012

dar mai mică de 36 tone

8 Masa de cel puțin 36 tone, 1.984 3.012

dar mai mică de 38 tone

33
 9 Masa de cel puțin 38 tone 1.984 3.012

III 2 + 3 axe

1 Masa de cel puțin 36 tone, 1.579 2.197

dar mai mică de 38 tone

2 Masa de cel puțin 38 tone, 2.197 2.986

dar mai mică de 40 tone

3 Masa de cel puțin 40 tone 2.197 2.986

IV 3 + 2 axe

1 Masa de cel puțin 36 tone, 1.395 1.937

dar mai mică de 38 tone

2 Masa de cel puțin 38 tone, 1.937 2.679

dar mai mică de 40 tone

3 Masa de cel puțin 40 tone, 2.679 3.963

dar mai mică de 44 tone

4 Masa de cel puțin 44 tone 2.679 3.963

V 3 + 3 axe

1 Masa de cel puțin 36 tone, 794 960

dar mai mică de 38 tone

2 Masa de cel puțin 38 tone, 960 1.434

dar mai mică de 40 tone

3 Masa de cel puțin 40 tone, 1.434 2.283

dar mai mică de 44 tone

4 Masa de cel puțin 44 tone 1.434 2.283

7. În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de
autovehicule prevăzută la punctul 6, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare
din tabelul următor:

Impozit
Masa totală maximă autorizată
- lei -

a) Până la 1 tonă, inclusiv 9

b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone 34

c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone 52

d) Peste 5 tone 64

8. În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este egal cu suma
corespunzătoare din tabelul următor:

34
 Impozit
Mijlocul de transport pe apă
- lei/an -

1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit și uz personal 21

2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri 56

3. Bărci cu motor 210

4. Nave de sport și agrement Între 0 și 1.119

5. Scutere de apă 210

6. Remorchere și împingătoare: X

a) până la 500 CP, inclusiv 559

b) peste 500 CP și până la 2000 CP, inclusiv 909

c) peste 2000 CP și până la 4000 CP, inclusiv 1398

d) peste 4000 CP 2237

7. Vapoare - pentru fiecare 1000 tdw sau fracțiune din acesta 182

8. Ceamuri, șlepuri și barje fluviale: X

a) cu capacitatea de încărcare până la 1500 de tone, inclusiv 182

b) cu capacitatea de încărcare de peste 1500 de tone și până la 3000 de tone, inclusiv 280

c) cu capacitatea de încărcare de peste 3000 de tone 490

9. Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabilește
prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.
Plata impozitului pe mijlocul de transport
1. Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie
și 30 septembrie inclusiv.
2. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de
către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la
10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție
revine Consiliului General al Municipiului București.
3. Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabili,
persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. în
cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este
datorat bugetului local al aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe
mijlocul de transport cumulat al acestora.

5.4.4. Alte impozite şi taxe locale

5.4.4.1. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

35
 Obiectul taxării
Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor diferenţiat, se împart pe categorii de
acte, astfel:
□ în domeniul construcţiilor, taxele se stabilesc pentru următoarele servicii prestate:
■ eliberarea, prelungirea ori avizarea certificatului de urbanism;
■ eliberarea ori prelungirea autorizaţiei de construire;
■ eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii;
■ eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări;
■ eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei
construcţii;
■ eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere, de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri;
■ eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă,
canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu;
■ autorizarea amplasării de chioşcuri, containere, tonete, cabine, spatii de expunere, corturi şi
panouri, firme şi reclame situate pe căile şi în spatiile publice;
■ eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă;
□ în domeniul eliberării autorizaţilor necesare desfăşurării activităţilor economice şi al altor
autorizaţii similare:
■ autorizaţii sanitare de funcţionare, certificate de producător şi alte autorizaţii;
■ autorizaţii privind desfăşurarea unor activităţi de alimentaţie publică şi similare.
Determinarea taxelor
Din punctul de vedere al modului de stabilire al cuantumului taxelor pentru eliberarea certificatelor,
avizelor şi autorizaţiilor, acestea se împart în două categorii:
taxe stabilite în cote procentuale:
✓ pentru eliberarea autorizaţiilor de construire, taxele se determină prin aplicarea la valoarea
autorizată a lucrărilor, inclusiv a instalaţiilor aferente, a următoarelor cote:
- 0,5% pentru o clădire rezidenţială sau o clădire-anexă acesteia; -1% pentru o clădire
nerezidenţială;
-3% pentru organizarea de şantier, dacă nu a fost autorizată odată cu lucrările pentru
investiţia de bază;
- 2% pentru amenajarea de tabere de corturi, căsuţe, rulote sau campinguri;
✓ pentru eliberarea autorizaţiilor de desfiinţare, parţială sau totală, a construcţiilor sau amenajărilor,
taxele se determină prin aplicarea cotei de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii rezidenţiale sau
nerezidenţiale, după caz, proporţional cu suprafaţa construită a clădirii supuse demolării ori asupra
valorii reale a construcţiilor sau amenajărilor supuse desfiinţării, declarată de beneficiarul
autorizaţiei (pentru garduri, construcţii fără acoperiş etc.);
✓ pentru prelungirea autorizaţiilor de construire, precum şi a certificatului de urbanism, taxa este de
30% din valoarea taxei iniţiale.
taxe stabilite în sume fixe:
✓ pe fiecare categorie de acte, în funcţie de suprafaţa terenurilor pentru care se solicită certificatul
de urbanism, de natura serviciilor prestate sau de felul autorizaţiilor eliberate.
Cuantumul concret al acestor taxe se stabileşte prin hotărârile consiliilor locale, care au libertatea să
stabilească şi criterii pentru delimitarea cuantumului taxelor respective, fără ca nivelul taxelor astfel stabilite
să depăşească nivelurile maxime stabilite prin Codul fiscal.
Spre exemplu, unele consilii locale au stabilit taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei
pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în sumă fixă pe baza unor criterii de departajare, cum ar

36
fi: suprafaţa unităţii de alimentaţie publică, numărul de locuri, tipul unităţii de alimentaţie publică,
continuitatea activităţii etc.
În cazul taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire, cuantumul acesteia se stabileşte în funcţie
de valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu proiectul
prezentat, în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, valoare care include instalaţiile aferente şi nu include TVA.
Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, un aviz sau o autorizație menționată în prezentul
capitol trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale
înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.
Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a altor avize și
autorizații
1. Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită
conform tabelului următor:

Suprafața pentru care se obține certificatul de

- lei -
urbanism

a) până la 150 m2, inclusiv 5-6

b) între 151 și 250 m2, inclusiv 6-7

c) între 251 și 500 m2, inclusiv 7-9

d) între 501 și 750 m2, inclusiv 9 - 12

e) între 751 și 1.000 m2, inclusiv 12 - 14

f) peste 1.000 m2 14 + 0,01 lei/m2, pentru fiecare m2 care depășește 1.000 m2

2. Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa
stabilită conform punctului 1.
3. Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru
eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale.
4. Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea
teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului județean se stabilește de
consiliul local în sumă de până la 15 lei, inclusiv.
5. Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire rezidențială sau clădire-anexă
este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții.
6. Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru alte construcții decât cele menționate la
punctului 5 este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv valoarea instalațiilor
aferente.
7. Pentru taxele prevăzute la punctului 5 și 6 stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de
construcție se aplică următoarele reguli:
a) taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție declarate de persoana care
solicită autorizația și se plătește înainte de emiterea acesteia;
b) pentru taxa prevăzută la punctului 5, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică
decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform Calculului impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate
în proprietatea persoanelor fizice, punctele 1 – 9;
c) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de
la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație

37
privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației
publice locale;
d) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care se depune situația finală privind valoarea
lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are
obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;
e) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorității
administrației publice locale a comunicat valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice diferență de taxă
datorată de către persoana care a primit autorizația sau orice diferență de taxă care trebuie rambursată de
autoritatea administrației publice locale.
8. Taxa pentru prelungirea unei autorizații de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei
pentru eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale.
9. Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este egală
cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părții
desființate.
10. Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare și
prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice,
sondele de gaze, petrol și alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecțiune și explorare
și se calculează prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren ce vor fi efectiv afectați la suprafața
solului de foraje și excavări cu o valoare cuprinsă între 0 și 15 lei.
11. În termen de 30 de zile de la finalizarea fazelor de cercetare și prospectare, contribuabilii au
obligația să declare suprafața efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea
pentru care a fost emisă anterior o autorizație, taxa aferentă se regularizează astfel încât să reflecte suprafața
efectiv afectată.

12. Taxa pentru eliberarea autorizației necesare pentru lucrările de organizare de șantier în vederea
realizării unei construcții, care nu sunt incluse în altă autorizație de construire, este egală cu 3% din valoarea
autorizată a lucrărilor de organizare de șantier.
13. Taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori
campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție.
14. Taxa pentru autorizarea amplasării de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere,
corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame situate pe căile și în spațiile publice este de până la 8 lei,
inclusiv, pentru fiecare metru pătrat de suprafață ocupată de construcție.
15. Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețele
publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se stabilește de
consiliul local și este de până la 13 lei, inclusiv, pentru fiecare racord.
16. Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă se stabilește de către
consiliile locale în sumă de până la 9 lei, inclusiv.
Taxa pentru eliberarea autorizațiilor pentru desfășurarea unor activități
1. Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se stabilește de consiliul local și este
de până la 20 lei, inclusiv.
2. Taxele pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de
comercializare a produselor din sectorul agricol se stabilesc de către consiliile locale și sunt de până la 80 lei,
inclusiv.
3. Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri și
alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării
activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de
Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN,
datorează bugetului local al comunei, orașului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ-

38
teritorială se desfășoară activitatea, o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea
acestor activități, în funcție de suprafața aferentă activităților respective, în sumă de:
a) până la 4.000 lei, pentru o suprafață de până la 500 m2, inclusiv;
b) până la 8.000 lei pentru o suprafață mai mare de 500 m2.
4. Nivelul taxei prevăzute la punctul 3 se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul
municipiului București, această taxă se stabilește de către Consiliul General al Municipiului București și se
face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază teritorială se desfășoară activitatea.
5. Autorizația privind desfășurarea activităților prevăzute la punctul 3, în cazul în care persoana
îndeplinește condițiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competență se află
sediul sau punctul de lucru.
Scutiri de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor următoarele:
a) certificatele, avizele și autorizațiile ai căror beneficiari sunt veterani de război, văduve de război
sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) certificatele, avizele și autorizațiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1 al
Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice
prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
c) certificatele de urbanism și autorizațiile de construire pentru lăcașuri de cult sau construcții-anexă;
d) certificatele de urbanism și autorizațiile de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau
reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului;
e) certificatele de urbanism și autorizațiile de construire pentru lucrările de interes public național,
județean sau local;
f) certificatele de urbanism și autorizațiile de construire, dacă beneficiarul construcției este o
instituție publică;
g) autorizațiile de construire pentru autostrăzile și căile ferate atribuite prin concesionare, conform
legii;
h) certificatele de urbanism și autorizațiile de construire, dacă beneficiarul construcției este o
instituție sau o unitate care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a
Ministerului Tineretului și Sportului;
i) certificat de urbanism sau autorizație de construire, dacă beneficiarul construcției este o fundație
înființată prin testament, constituită conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de
cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
j) certificat de urbanism sau autorizație de construire, dacă beneficiarul construcției este o
organizație care are ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care
asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și
reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte
persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
k) certificat de urbanism sau autorizație de construire, în cazul unei calamități naturale.
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea taxei pentru eliberarea
certificatelor, avizelor și autorizațiilor pentru:
a) lucrări de întreținere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a
monumentelor istorice astfel cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor
istorice, republicată, cu modificările ulterioare, datorate de proprietarii persoane fizice care realizează,
integral sau parțial, aceste lucrări pe cheltuială proprie;
b) lucrări destinate păstrării integrității fizice și a cadrului construit sau natural al monumentelor
istorice definite în Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, finanțate de proprietarii
imobilelor din zona de protecție a monumentelor istorice, în concordanță cu reglementările cuprinse în
documentațiile de urbanism întocmite potrivit legii;

39
 c) lucrări executate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea
riscului seismic al construcțiilor existente, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) lucrări executate în zone de regenerare urbană, delimitate în condițiile Legii nr. 350/2001 privind
amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, lucrări în care se desfășoară
operațiuni de regenerare urbană coordonate de administrația locală, în perioada derulării operațiunilor
respective

5.4.4.2. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate în următoarele situaţii:

pentru servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de
înţelegere încheiată cu altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele
de informare în masă scrise şi audiovizuale; publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise
şi audiovizuale corespunde activităţilor agenţiilor de publicitate potrivit Clasificării activităţilor din
economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea realizată prin ziare şi alte
tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi internet;
pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate prin utilizarea panourilor, afişajelor sau altor
structuri asemănătoare într-un loc public, care nu are la bază un contract de publicitate încheiat în acest sens.
Determinarea taxelor
Cuantumul taxelor se stabileşte de către fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială se realizează
publicitatea, în limitele prevăzute de Codul fiscal.
În funcţie de mijloacele de reclamă şi publicitate pe care le folosiţi, taxa se determină diferenţiat,
astfel:
pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia celor realizate prin mijloacele de informare
în masă scrise şi audiovizuale, taxa se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale cuprinse între 1% şi 3%,
inclusiv, la valoarea serviciilor, respectiv la orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru
serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia TVA;
pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, taxa se stabileşte prin înmulţirea numărului de metri
pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat (rotunjită la un metru pătrat, prin adaos) a suprafeţei afişajului pentru
reclamă sau publicitate cu suma stabilită de fiecare consiliu local, în funcţie de locul amplasării (locul
desfăşurării activităţii economice sau alte locuri).
Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate
Taxa se calculează pentru un an fiscal în funcţie de numărul de luni în care se afişează în scop de
reclamă şi publicitate. Fracţiunile mai mici de o lună se rotunjesc la lună.
1. Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui
contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană datorează plata taxei prevăzute în prezentul
articol, cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise
și audiovizuale.
2. Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise și audiovizuale, în sensul
prezentului articol, corespunde activităților agenților de publicitate potrivit Clasificării activităților din
economia națională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea realizată prin ziare și alte
tipărituri, precum și prin radio, televiziune și internet.
3. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate, se plătește la bugetul local al unității administrativ-
teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate.
4. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la
valoarea serviciilor de reclamă și publicitate.
5. Cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% și 3%.

40
 6. Valoarea serviciilor de reclamă și publicitate cuprinde orice plată obținută sau care urmează a fi
obținută pentru serviciile de reclamă și publicitate, cu excepția taxei pe valoarea adăugată.
7. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se declară și se plătește de către prestatorul
serviciului de reclamă și publicitate la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a
intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
1. Orice persoană care utilizează un panou, un afișaj sau o structură de afișaj pentru reclamă și
publicitate, cu excepția celei care intră sub incidența Taxei pentru serviciile de reclamă și publicitate,
datorează plata taxei anuale către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, în raza
căreia/căruia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă. La nivelul municipiului
București, această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afișajul sau
structura de afișaj respectivă.
2. Valoarea taxei pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual prin înmulțirea
numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă sau
publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) În cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de
până la 32 lei, inclusiv;
b) În cazul oricărui altui panou, afișaj sau oricărei altei structuri de afișaj pentru reclamă și
publicitate, suma este de până la 23 lei, inclusiv.
3. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de
luni sau fracțiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afișează în scop de reclamă și publicitate.
4. Taxa pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate se plătește anual, în două rate egale, până la
datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate, datorată
aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește
integral până la primul termen de plată.
5. Persoanele care datorează taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate sunt obligate să
depună o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de
30 de zile de la data amplasării structurii de afișaj.
Scutiri de la plata taxei pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxei pentru afișaj în scop
de reclamă și publicitate
1. Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj în scop de reclamă și
publicitate nu se aplică instituțiilor publice, cu excepția cazurilor când acestea fac reclamă unor activități
economice.
2. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază
panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane, în acest caz taxa fiind plătită de această ultimă
persoană.
3. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișele, panourile sau
alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
4. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a
instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate
publică și educaționale.
5. Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate pentru afișajul efectuat
pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.

5.4.4.3. Impozitul pe spectacole

Obiectul impunerii

41
 Impozitul pe spectacole apare în cazul manifestărilor artistice, a competiţiilor sportive sau a oricărei
alte activităţi distractive, cu caracter permanent sau ocazional, cum ar fi:
servicii de organizare şi prezentare publică de piese de teatru, de spectacole muzicale şi simfonice,
corale, lirice, de operă, de operetă, filarmonice, folclorice sau altele asemenea, de circ, de divertisment, de
marionete, de dans, de balet, de estradă, precum şi orice alte forme similare;
prezentarea unui film la cinematograf;
competiţii sportive interne sau internaţionale, indiferent de forma organizatorică - asociaţii,
federaţii, cluburi sau alte forme asemănătoare;
servicii de organizare şi prezentare publică de festivaluri, de concursuri, de cenacluri, de serate,
de recitaluri sau de alte asemenea manifestări artistice sau distractive care au caracter ocazional;
orice alte manifestări artistice şi competiţii sportive neprecizate, la care accesul publicului se face
cu plată pe bază de abonamente sau bilete de intrare.
Determinarea impozitului
Impozitul pe spectacole se determină prin aplicarea cotelor procentuale de impozit asupra valorii
impozabile reprezentate de suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor.
Suma încasată din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele cedate de
organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului încheiat cu beneficiarul acestor sume
în temeiul Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrat la
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale şi intrat în vigoare, prealabil
organizării spectacolelor.
Cotele de impozit pe spectacole sunt:
până la 2%, în cazul unui spectacol de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau orice
altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie
internă sau internaţională;
până la 5%, pentru celelalte manifestări artistice şi distractive cu caracter ocazional de genul:
festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea.
Cotele efective de impozit pe spectacole se stabilesc prin hotărârile consiliilor locale.
Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole.
1. Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate
distractivă în România are obligația de a plăti impozitul pe spectacole.
2. Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza
căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă.
Calculul impozitului pe spectacole
1. Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea
biletelor de intrare și a abonamentelor.
2. Consiliile locale hotărăsc cota de impozit după cum urmează:
a) până la 2% pentru spectacolul de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă
manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție
sportivă internă sau internațională;
b) până la 5% în cazul oricărei altei manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a).
3. Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de
organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării
biletelor de intrare sau a abonamentelor.
4. Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au
obligația de:
a) a înregistra biletele de intrare și/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității
administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;

42
 b) a anunța tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum și
în orice alt loc în care se vând bilete de intrare și/sau abonamente;
c) a preciza tarifele pe biletele de intrare și/sau abonamente și de a nu încasa sume care depășesc
tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente;
d) a emite un bilet de intrare și/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;
e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale,
documentele justificative privind calculul și plata impozitului pe spectacole;
f) a se conforma oricăror altor cerințe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul
biletelor de intrare și a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul
Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contrasemnate de
Ministerul Culturii și Ministerul Tineretului și Sportului.
Plata impozitului
1. Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în
care a avut loc spectacolul.
2. Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la
compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare
plată a impozitului pe spectacole. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de
Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
3. Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului,
depunerea la timp a declarației și plata la timp a impozitului.

5.4.4.4. Taxe speciale şi alte taxe locale

Taxe speciale
1. Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice,
precum și pentru promovarea turistică a localității, consiliile locale, județene și Consiliul General al
Municipiului București, după caz, pot adopta opțional taxe speciale.
Taxele speciale pot fi adoptate opţional de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, pentru:
 funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice;
 pentru promovarea turistică a localităţii (fosta taxă hotelieră).
2. Domeniile în care consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după
caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora se stabilesc în
conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare.
3. Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile
oferite de instituția sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare
al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate
a acestui tip de serviciu.
Scutiri de la plata taxelor speciale
1. Autoritățile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor speciale pentru
următoarele persoane fizice sau juridice:
a) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și
completările ulterioare, și persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
c) instituțiile sau unitățile care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării
Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepția incintelor folosite pentru activități
economice;
43
 d) fundațiile înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și
ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
e) organizațiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate
care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și
reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte
persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
f) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate și
reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de
invaliditate.
2. Taxele speciale se reduc cu 50% pentru persoanele fizice care domiciliază în localitățile precizate
în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996, cu modificările ulterioare, privind aprobarea Programului
special pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a unor localitati din Muntii Apuseni;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare, pentru aprobarea Programului
special privind unele masuri si actiuni pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a judetului Tulcea si a
Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii".
Alte taxe locale
În exercitarea atribuţiilor ce le revin în administrarea domeniului public şi privat al unităţilor
administrativ-teritoriale, consiliile locale sau judeţene, după caz, pot institui alte taxe locale pentru:
 taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice;
 taxe pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi
arheologice;
 taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care
folosesc infrastructura publică locală;
 taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător;
 taxe pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă;
 taxe pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea
planuri, deţinute de consiliile locale;
 taxa pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe şi a locuinţelor unifamiliale, pentru care s-
au alocat sume aferente cotei de contribuție a proprietarilor, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 18/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările și completările
ulterioare .
Taxele prevăzute la primele 4 puncte se calculează și se plătesc în conformitate cu procedurile
aprobate de autoritățile deliberative interesate.
Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei și
poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăși 50% din această valoare.
Taxa se face venit la bugetul local.
Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri,
deținute de consiliile locale, consiliul local stabilește o taxă de până la 32 lei, inclusiv.
Scutiri de la plata taxelor
Autoritățile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor următoarelor persoane
fizice sau juridice:
a) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și
completările ulterioare;

44
 c) instituțiile sau unitățile care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării
Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepția incintelor folosite pentru activități
economice;
d) fundațiile înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și
ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
e) organizațiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate
care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și
reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte
persoane aflate în dificultate, în condițiile legii.
Termenul de depunere a documentelor
Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a
impozitului pe mijloacele de transport se aplică, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal, persoanelor
care dețin documente justificative emise până la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și care sunt
depuse la compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale, până la data de 31 martie, inclusiv.

5.5. Impozitul pe construcții

Contribuabili
1. Sunt obligate la plata impozitului pe construcții, stabilit conform prezentului titlu, următoarele
persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române, cu excepția instituțiilor publice, institutelor naționale de cercetare-
dezvoltare, asociațiilor, fundațiilor și a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de
organizare și funcționare;
b) persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în
România;
c) persoanele juridice cu sediul social în România înființate potrivit legislației europene.
2. În cazul operațiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul
operațiunilor de leasing operațional, calitatea de contribuabil o are locatorul.
Cota de impozitare și baza impozabilă
1. Impozitul pe construcții se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor
existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidențiată contabil în
soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcțiilor, din care se scade:
a) valoarea clădirilor, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX din
codul fiscal. Intră sub incidența acestor prevederi și valoarea clădirilor din parcurile industriale, științifice și
tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri;
b) valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere la
construcții închiriate, luate în administrare sau în folosință;
c) valoarea construcțiilor și a lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau
extindere a construcțiilor, aflate sau care urmează să fie trecute, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale;
d) valoarea construcțiilor din subgrupa 1.2 "Construcții agricole" din Catalogul privind clasificarea și
duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;
e) valoarea construcțiilor situate în afara frontierei de stat a României, astfel cum aceasta este
definită potrivit legii, inclusiv cele situate în zona contiguă a României și zona economică exclusivă a
României, astfel cum sunt delimitate prin Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime
interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată,
pentru operațiunile legate de activitățile desfășurate în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 56 și 77 din

45
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie
1982, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996;
f) valoarea construcțiilor din domeniul public al statului și care fac parte din baza materială de
reprezentare și protocol, precum și a celor din domeniul public și privat al statului, închiriate sau date în
folosință instituțiilor publice, construcții administrate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat";
g) valoarea construcțiilor deținute de structurile sportive, definite potrivit legii.
2. În situația în care, în cursul anului curent, se înregistrează operațiuni de majorare sau diminuare a
valorii soldului debitor al conturilor corespunzătoare construcțiilor, impozitul pe construcții calculat potrivit
punctului 1 nu se recalculează. Aceste modificări sunt luate în considerare pentru determinarea impozitului
pe construcții datorat pentru anul următor.
3. Cheltuiala cu impozitul calculat potrivit punctului 1 este cheltuială deductibilă la stabilirea
rezultatului fiscal.
Plata impozitului și depunerea declarației fiscale
1 Contribuabilii sunt obligați să calculeze și să declare impozitul pe construcții, până la data de 25
mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul.
2. Impozitul pe construcții, se plătește în două rate egale, până la datele de 25 mai și 25 septembrie
inclusiv.
3. Prin excepție de la punctul 1 și 2, contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au
obligația de a declara și a plăti impozitul, până la data încheierii perioadei din an în care persoana juridică a
existat.
4. Contribuabilii nou-înființați datorează impozitul pe construcții începând cu anul fiscal următor.
5. Modelul și conținutul declarației privind impozitul pe construcții se stabilesc prin ordin al
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
6. Impozitul reglementat de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat și se administrează de
către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

46