Sunteți pe pagina 1din 2

MAITREYI

de Mircea Eliade

            Romanul Maitreyi (1933) face parte din prima tendinţă, fiind un roman modern subiectiv, de analiză
psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman exotic. Este un roman al experienţei şi al
„autenticităţii” pentru că valorifică  trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii.
Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate, prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate:
jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc. Formula care sintetizează problematica romanului
este cea a autenticităţii, prin confesiunea personajului-narator, relatarea la persoana I, introspecţia, autoanliza
lucidă.                               

Acţiunea este plasată în India, locul în care autorul a şi-a făcut studiile de orientalistică, şi are ca punct de plecare o
experienţă reală, autobiografică, după cum mărturiseşte Eliade în Memorii:„În faţa hârtiei albe, scriind despre oameni şi
întâmplări care au avut loc în viaţa mea, mi-era peste putinţă să inventez. Am schimbat, evident, numele personajelor, în
afară de a lui Maitreyi şi al surorii ei Chabu, dar am lăsat întocmai datele, adresele şi numerele de telefom. Schimbasem,
de asemenea, meseria lui Dasgupta şi a povestitorului şi am modificat radical finalul, ca şi cum aş fi vrut să mă despart
definitiv de Maitreyi”. Aceste însemnări pun în valoare preocuparea pentru document, pentru faptul autentic, scriitorul
propunându-şi să fie cât mai aproape de realitatea trăită. Eliade inserează pagini de jurnal, în care sunt consemnate cele mai
importante sentimente şi trăiri ale personajului principal. Deşi este un roman cu surse autobiografice, „experienţialismul”,
trăirismul nu provine din legăturile cu viaţa reală a autorului, ci din faptul că romanul creează impresia de viaţă autentică,
iar eroii lui îşi trăiesc iubirea cu intensitate, ca experienţă definitorie a existenţei.                      

 Tema romanului este iubirea incompatibilă. Această temă este redată cu ajutorul conflictelor.

Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi
constrângerile tradiţionale, iar la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi:
cea europeană şi cea asiatică. De asemenea, există şi unconflict interior. Fire autoreflexivă, Allan trăieşe conflictul dintre
trăirea intensă a iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan descoperă atât
lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată.                       

Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic
personaj feminin din literatura română.                      

Romanul este structurat în cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I. De asemenea,
există trei niveluri ale scriiturii: jurnalul intim al lui Allan care înregistrează evenimentele în momentul realizării lor,
însemnările ulterioare ale personajului care completează sau contrazic primele impresii şi confesiunea naratorului care scrie
după ce povestea de iubire s-a încheiat. Această tehnică a combinării sporeşte iluzia autenticităţii, a faptului trăit. Noutatea
construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe care naratorul-personaj o are asupra
evenimentelor: contemporană şi ulterioară. Personajul-narator nu evocă pur şi simplu evenimentele, rememorându-le, ci
reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la felul în care percepuse respectivele evenimente
în momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce scrie romanul, viziunea lui
Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanţa dintre istoria propriu-zisă, relatată în jurnal, şi rememorarea
acesteia, în romanul pe care Allan îl scrie, relativizează evenimentele şi le conferă caracter subiectiv.                      

 Incipitul abrupt al romanului surprinde prin tonalitatea confesiuni şi atitudinea personajului-narator, prin


sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea faptului „trăit”, dar şi prin misterul femeii iubite.

Subiectul romanului se organizează în jurul cuplului Allan – Maitreyi. Europeanul Allan vine în India pentru a
descoperi cât mai multe taine din această ţară plină de mit şi inefabil. La început nu descoperă cu adevărat lumea indiană,
fiind înconjurat mai ales de prieteni europeni. Allan munceşte la Tambuk şi apoi la Assam, în junglă, unde se îmbolnăveşte
de malarie. Această boală constituie intriga, fiind momentul care îi schimbă radical existenţa deoarece inginerul Narenda
Sen, superiorul lui, îi propune să locuiască în casa lui, pentru a evita revenirea bolii. Pe lângă ajutorul pe care i l-ar da
tânărului englez faptul de a locui într-o familie, Narendra Sen intenţionează să-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi să se mute
cu toată familia în Anglia, pentru că în India începea revoluţia. Allan va afla mult mai târziu intenţiile inginerului, după ce
crezuse la început că Sen vroia să-l însoare cu fiica lui. Mutarea în casa inginerului declanşează în existenţa lui Allan un
adevărat proces iniţiatic. Eroul devine astfel un fin observator al lumii indiene şi hotăreşte să-şi noteze observaţiile într-un
jurnal. Familia lui Sen este una tipic indiană, unde tradiţia este legea supremă, după care se organizează şi se structurează
totul. Allan observă că în familie bărbatul este un stăpân extrem de autoritar. Cele două fiice, Maitreyi şi Chabu, precum şi
soţia lui, Srimate Devi Indira, îl respectă şi îl ascultă cu o supunere oarbă. O apariţie stranie este Chabu, sora mai mică a
Miatreyiei, care are un ten mai închis la culoare, motiv pentru care familia trebuie să-i pregătească o zestre mai mare pentru
ca acesta să poată fi integrată social. Atenţia lui Allan este captată de Maitreyi, frumoasă indiană de 16 ani, prin care el
descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată. Când o vede pentru întâia oară, Allan nu este impresionat, ba
dimpotrivă, adolescenta i se pare chiar „urâtă . După ce o priveşte ca pe o „curiozitate”, Allan o observă pe Maitreyi într-o
altă postură, aceea a unei persoane distante, protocolare, chiar dispreţuitoare. Iniţial, întâlnirea dintre cei doi nu anunţă
nimic deosebit, iar lui Allan i se pare că părinţii fetei încurajează prietenia lor în vederea unei eventuale căsătorii. Treptat,
se poate observa că Maitreyi devine pentru erou un univers, căci el vrea să descopere tot „ce era sigilat şi fascinant în viaţa
ei.” Atracţia spre Maitreyi are o serie de consecinţe: Allan începe să înveţe bengaleza şi se desparte de grupul de prieteni
europeni. Cu floarea roşie pe care i-o oferă tânărului, Maitreyi declanşează involuntar jocul seducţiei. Din acest moment, se
urmăreşte traiectoria capricioasă a evoluţiei sentimentului erotic, de la manifestarea echivocă de la început şi până la
dezlănţuirea pătimaşă de care sunt prinşi cei doi îndrăgostiţi. Stările interioare ale eroului încep să fie contradictorii, dovadă
notaţiile din jurnal: „Maitreyi s-a schimbat faţă de mine, a început să-mi fie dragă (notă: nu e adevărat), şi sufăr un pic de
gelozie, de singurătate.” O nouă treaptă a evoluţiei acestei iubiri este marcată de lungile discuţii ale celor doi tineri, după
cum notează Allan în jurnal: „Patima creşte, delicios şi firesc amestec de idilă, sexualitate, prietenie, devoţie.” Seducţia
continuă cu jocul cărţilor, în bibliotecă, jocul privirilor, al mâinilor, al atingerilor şi al picioarelor. Treptat, Allan începe să
conştientizeze că sentimentele lui se modifică şi că începe să trăiască o iubire fără precedent. Gesturi tandre, izbucniri
neaşteptate, luciditate şi tulburare, indiscreţii abil camuflate alternează în comportamentul celor doi. Punctul maxim este
atins în momentul în care Allan îşi declară iubirea. Maitreyi reacţionează cu candoare: îşi acoperă ochii şi îi răspunde că ea
nu îl poate iubi decât ca pe un „scump prieten”. Allan, derutat de atitudinea îngăduitoare a familiei Sen, este gata să ceară
în căsătorie pe Maitreyi, dar ea îi atrage atenţia că un asemenea mariaj nu poate fi acceptat de părinţi. Fata, deşi are
premoniţia finalului nefericit al iubirii lor, se avântă în acest vârtej pasional, asumându-şi toate riscurile. Diferenţa dintre
cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este pusă în evidenţă şi de concepţia celor doi tineri despre iubire. Maitreyi
este un personaj emblematic, ea reprezintă eternul feminin, devenind simbolul dăruirii totale în iubire. Tânăra de numai 16
ani dovedeşte largi disponibilităţi afective. Sufletul ei pur a fost permanent însetat de iubire. Prima sa pasiune a fost un
copac numit „şapte frunze”, asupra căruia şi-a revărsat toată afecţiunea. Apoi, a iubit ani în şir un tânăr care i-a dăruit o
coroană de flori într-un templu, pentru ca în final să se lege cu jurământ de Tagore, modelul ei spiritual şi  „guru-ul” ei,
pentru care îşi dorea să fie bătrână, pentru a fi mai aproape de el. În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar trupeşti, fără
spiritualitate. Apropierea ei de Allan este firească, iar dragostea este plină de devotament şi naturaleţe.                      .

Înainte de a se dărui lui Allan pentru a evita păcatul iubirii, Maitreyi oficiază o logodnă mistică şi îi dăruieşte un
inel „lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene -  din fier şi aur – cu doi şerpi încolăciţi, unul întunecat şi altul galben,
cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt feminitatea.”. Tinerii se logodesc în taină, într-un parc, la Lacuri, având ca
martori elementele naturii. Maitreyi rosteşte un jurământ, care constituie un element de lirism al romanului, cerul şi
pământul sunt invocate într-un legământ de dragoste ca într-un ritual magic. Iubirea tainică a celor doi este deconspirată
inconştient de Chabu, sora mai mică a Maitreyiei. Allan este alungat din casă şi i se interzice orice legătură cu familia şi
Maitreyi. Abia acum află că o căsătorie cu Maitreyi era imposibilă, deoarece ea aparţinea celei mai nobile caste indiene, a
brahmanilor, iar căsătoria cu cineva din afara castei sale ar fi adus dizgraţia întregii familii. Ruptura aduce supliciul, boala,
martirajul în casa inginerului Sen: tatăl orbeşte, Chabu moare în urma unor crize de nebunie. Brutalizată de tată, Maitreyi ia
asupra ei toată vina. Mai poate primi o vreme veşti de la iubita sa de la Khokha, rudă săracă şi om în casă ak familiei Sen.
Înfrânt, fără vreo speranţă de a-şi mai vedea iubita, alungat de Sen şi ironizat de cunoştinţele sale, Allan părăseşte Calcutta.
Eroul rătăceşte în Delhi, Simla, trece prin Naini-Tal şi se îndreaptă spre Himalaya, unde va trăi în singurătate. Calmarea
suferinţei erotice, prin retragerea în pustnicie, conferă experienţei trecute o aură de mister. Încearcă să aibă relaţii cu alte
femei, însă observă cu durere că nu este capabil să uite zilele petrecute alături de marea şi unica sa iubire. Apariţia lui Jeni
Isaac, o sud-africană rătăcită în căutarea absolutului, şi aventura trecătoare cu aceasta, atenuează criza, împingând amintirea
dragostei trecute din plan concret într-unul mitic. Plecarea din India îi apare ca o izbăvire.

S-ar putea să vă placă și