MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
ETNOLOGIE / ETNOTURISM ȘI TURISM CULTURAL
MASTER, ANUL II
MUZEOLOGIE

Călătorie în Universul Ceasului.

Colecția de orologerie din Muzeul Județean de Istorie și
Arheologie Maramureș

Prof. Coord.: Masterant:

Dr. Natalia Lazăr Dragomir Conți

BAIA MARE
IANUARIE 2019
Cuprins
1. Introducere. Prezentarea Muzeului...................................................................................2
2. Organizarea și clasificarea Muzeului..................................................................................4
3. Colecția de orologerie........................................................................................................7
4. Concluzii...........................................................................................................................12
Bibliografie...............................................................................................................................13
Anexa I......................................................................................................................................14

1
 1. Introducere. Prezentarea Muzeului
În Centrul Vechi al orașului Baia Mare, cândva denumit Rivuli Dominarum sau Râul
Doamnelor, se găsește astăzi o frumoasă clădire, care găzduiește Muzeul Județean de Istorie
și Arheologie Maramureș.

În segmentul de clădire mai vechi din actualul complex de edificii a muzeului, a funcționat și
monetăria orașului, continuând activitatea unei vechi monetării atestate documentar în anul
1411, fiind poate unul dintre cele mai importante atuuri ale statutului de oraș liber regal. În
acest complex de clădiri, alături de monetărie a funcționat de-a lungul timpului și vechea
Centrală a Minelor, în prezent, împreună cu monetăria, Centrala Minelor devin din a doua
jumătate a anului 1904, Muzeul Orășenesc Baia Mare, când în evidența muzeului încep să fie
înregistrate și achizițiile contra cost alături de donații, ceea ce astăzi numim patrimoniul
actualului muzeu.

Bazele muzeului au fost puse încă din anul 1899 la 31 august, când reprezentanți ai
autorităților locale și intelectualității băimărene au înființat Asociația Muzeală băimăreană,
ținând cont de interesul public față de mărturiile trecutului.1

Tot în ideea înființării muzeului de materializarea și de fundamentarea organizatorică a

instituției, este amintită implicarea unei personalități marcante în domeniul cercetării istorice,
membru al Academiei Ungare, dr. Gyula Schonberr (1864 – 1908)2.

Colecțiile de început ale muzeului de ”obiecte vechi” erau constituite din cele în care
predominau mărturii arheologice, numismatice, însemne si produse de breaslă, arme albe și
de foc, obiecte și documente din Evul Mediu, care totalizau în anul 1903, 4411 piese.

Micul patrimoniu era constituit în totalitate din donații și descoperiri întâmplătoare în timpul
unor lucrări la diferite clădiri, canalizare sau alimentare cu apă.

Muzeul s-a dezvoltat și s-a diversificat în timp și încă din anul 1904 sunt semnalate primele
achiziții contra cost de obiecte muzeale.

Zona orașului Baia Mare și Baia Sprie este cunoscută în special datorită mineritului, bogăția
subsolului în zăcăminte neferoase, cu o concentrație mare de aur și argint. Acestea au
declanșat procesul istoric de formare și dezvoltare al acestor așezări urbane. Este firesc așadar
ca primele colecții muzeale să cuprindă încă de la începuturile constituirii lor, obiecte
specifice acestei vechi îndeletniciri.

O constantă în dezvoltarea de-a lungul timpului a acestor colecții speciale, alături de donațiile
făcute periodic de către instituțiile de profil, Direcția Minelor (după 1900), Centrala Minelor
(anii 1980 – 1985) sau REMIN (anii 2000), sau instituțiile miniere din zonele Baia Sprie,
Cavnic, Borșa, Lăpuș, o constituie descoperirile întâmplătoare din siturile arheologice,
precum si recuperările de pe teren3.

1
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; seria „Colecții Muzeale” II; Minerit și civilizație în
Maramureș; coordonatori: Carol Kacso și Lucia Pop; Ed. Eurotip; 2010; p19.
2
IBIDEM; p19.
3
IBIDEM; p10.
O astfel de descoperire de importanță majoră este și Tezaurul Monetar. Acest tezaur a fost
descoperit la 24 noiembrie 1965 în orașul Baia Mare, în curtea casei de pe strada Mihai
Viteazul nr. 4, cu ocazia unor lucrări de canalizare. Tezaurul este compus din 987 monede de
aur, antice și medievale, depozitate într-un vas de lut, care a fost spart și din care s-au
recuperat doar un mic număr de fragmente.4

În muzeul din Baia Mare se păstrează doar 166 de piese din cele 987 descoperite, celelalte
fiind expuse în Muzeul Național de Istorie a României din București.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se numără printre puținele instituții

culturale de importanță regională din România care tezaurizează și valorifică prin expunere o
consistentă colecție de orologerie care va fi și obiectul dezbaterilor din capitolele următoare.

4
Eugen Chirilă, Octavian Bandulce; Tezaurul Monetar de la Baia Mare; Baia Mare; 1966; pp 3-4.
 2. Organizarea și clasificarea Muzeului
Începând cu data de 19 iunie 1904, actualul muzeu a purtat denumirea de Muzeul
Orășenesc Baia Mare. Muzeul și-a îmbogățit colecțiile, mai ales prin donații din domeniul
cărții, al pieselor de arheologie, monedelor, medaliilor și armelor vechi etc.

În anul 1901 patrimoniul era alcătuit din 2441 de piese aflate în custodia Asociația Muzeala
Baia Mare, iar la constituire în 1904, patrimoniul era alcătuit din 6938 de piese. În preajma
primului război mondial, numărul pieselor a ajuns la 11489. În perioada interbelică, muzeul
băimărean și-a reorganizat colecțiile, prima expoziție fiind deschisă în 1924. În 1921, muzeul
băimărean a devenit muzeul regional. În perioada 1968 – 2006, a funcționat sub titulatura de
Muzeul Județean Maramureș, având în componență 5 secții: istorie și arheologie, artă,
etnografie și artă populară, științe naturale și istorie a tehnicii.

În urma unei hotărâri a Consiliului Județean Maramureș nr 80 din 19 septembrie 2006, s-a
înființat Muzeul Județean de Istorie și Arheologie. Muzeul continuă activitatea secțiilor,
preluând și îmbogățind patrimoniul cultural mobil al acestora. Actualul muzeu mai
administrează un important monument istoric, care a făcut parte din sistemul de fortificații al
orașului Baia Mare, Bastionul Măcelarilor, care a intrat după restaurare în circuit turistic în
anul 2011.

Patrimoniul muzeal este alcătuit din categorii de bunuri culturale din care o parte depășesc
importanța locală, regională și chiar națională. Statistic, acest patrimoniu însumează un
număr de 75509 numere de inventar, din care:
- Patrimoniul arheologic 35745 de artefacte aparținând secției istorice
- 24128 piese structurate în colecții de arheologie medievală, tezaure monetare, bresle,
arme albe și de foc, sigilii și tipare, stampe și fotografii, documente, tehnică minieră și
patrimoniu memorialistic
- Patrimoniul fondului documentar de carte (sec XVI-XX) cu 9278 de volume
- Fondul de carte curentă care cuprinde 10322 volume (publicații de specialitate,
anuare, etc)

O parte din patrimoniul arheologic conține artefacte care creionează evoluțiile umane pe
parcursul unei lungi perioade de timp, fiind pusă în valoare în muzeu, în cadrul expoziției
permanente: ”Comori ale Epocii Bronzului din Nordul Transilvaniei”.

Un segment important in expunere îl constituie tezaurele monetare, piesele de lapidar,

însemnele și produsele de breaslă, tipare și sigilii, arme albe și de foc, toate oferind
posibilitatea reconstituirii dinamicii evoluției orașului liber regal Baia Mare.

Mineritul fiind mult timp baza economică a Băii Mari, patrimoniul muzeal constituit în acest
sens, face posibilă reconstituirea evoluției sale, cuprinzând aproximativ 1500 de piese din
diferite perioade de timp. Acestea pot fi văzute în expoziția permanentă: ”Minerit și
civilizație în Maramureș”.

O atracție deosebită pentru public o constituie colecția de ceasornice (aproximativ 300 de

piese), unele exemplare de excepție conferind expoziției permanente: ”Călătorie în universul
Ceasului” valențe culturale și științifice deosebite.
De la uriașe orologii de turn, la mici ceasuri de masă și de buzunar, de la pendula de perete
contemporana Revoluției Franceze (1789) la ceasuri de verificare a paznicilor, toate stârnesc
curiozitatea privitorilor. Ele se îmbracă în decorul fastuos, caracteristic stilului rococo, al
unor ceasornice de perete sau postament, cu motive florale sau emailuri pictate cu mult talent
de meșterii de altădată.

Cercetarea științifică a patrimoniului este valorificată prin studii și articole apărute în

publicațiile muzeului, în anuarul Marmația și seriile Biblioteca Marmația, Colecții Muzeale,
Studii și cercetări maramureșene Muzeul Viu etc.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se găsește în subordinea Consiliului

Județean Maramureș și este o instituție culturală de importanță regională încă din anul 1951.

Muzeul este structurat pe următoarele secții:

- Secția Istorie
- Secția Arheologie
- Bastionul Măcelarilor
- Biblioteca Muzeului

Și următoarele compartimente:
- Biroul Administrativ logistic
- Compartimentul Contabilitate-Financiar-Resurse Umane

Muzeul conține în componența sa bunuri din categoria tezaur iar majoritatea din
categoria fond, unele dintre ele fiind considerate de importanță națională.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș funcționează în baza Legii Muzeelor din
23 iulie 2003, republicată în M.O în 15 noiembrie 2006.

Articolul 4 stabilește funcțiile principale ale muzeului:

a) Constituirea, conservarea și restaurarea petrimoniului muzeal;

b) Evidența, protejarea, cercetarea și dezvoltarea patrimoniului muzeal;
c) Punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoașterii, educării și cercetării,

iar articolul 5 stabilește funcțiile principale a colecțiilor:

a) Gestionarea, evidența, cercetarea, dezvoltarea, protejarea, conservarea și restaurarea

patrimoniului propriu;
b) Punerea în valoare a patrimoniului propriu.

Muzeul are în proprietate bunuri clasate de valoare valoare istorică, bunuri imobile dar și
bunuri cu rol documentar.

Colecțiile permanente ale muzeului sunt:

1. Istoria Mineritului
2. Ceasul și timpul
3. Comori arheologice
În componența muzeului fiind și obiective imobile cu statut de Monument istoric, are în
vedere și Legea 422/2011 – Protejarea monumentelor istorice, iar în vederea protejării
patrimoniului istoric imaterial funcționează conform legii 26/2008, care reglementează acest
lucru.
 3. Colecția de orologerie
Ceasornicul a constituit în diferite muzee de-a lungul timpului un segment patrimonial
spectaculos de mare atracție pentru public. De la calendarele solare la ceasurile mecanice din
antichitate și până astăzi, istoria ne dezvăluie apariția în timp a unui nou meșteșug,
ceasornicăria.

Ceasornicul, noutate tehnică utilă și spectaculoasă în egală măsură, a cucerit treptat lumea
întreagă devenind indispensabil în universul celor două elemente: Timp și Destin. În jurul
acestui ingenios obiect care indică scurgerea ireversibilă a timpului, gravitează în perfectă
comunicare științe precum astronomia, matematica, fizica, arta și bineînțeles istoria. Evoluția
acestor discipline și marile descoperiri au influențat în timp istoria delicatelor mecanisme dar
și construcția lor artistică.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se numără printre puținele instituții

culturale din România care deține o valoroasă colecție de orologerie. Înființarea acestei
colecții a început în anul 1974 când în evidența științifică a muzeului au intrat primele câteva
zeci de exemplare. Acestea au fost achiziționate de la Benedek Mihai, cunoscut și priceput
meșter ceasornicar din Baia Mare, dar și un pasionat si consecvent colecționar. Ani de zile
acest meșter a colaborat cu muzeul oferind informații utile despre acest meșteșug, dar și
despre cele aproximativ 150 ceasuri care proveneau din colecția sa. La această primă achiziție
au urmat ulterior altele, dar și multe donații care s-au concretizat în inedite colecții din
structura patrimonială a muzeului.

Ingeniozitatea tehnică și artistică, prin formă și diversitate, oferă colecției de orologerie din
patrimoniul muzeal un statut aparte, cu mare căutare la publicul vizitator.

Colecția de ceasuri din patrimoniul muzeal, numără aproximativ 300 piese aparținând
perioadei de timp cuprinsă între secolele XVIII – XX. Aceste piese au mecanisme fabricate în
diferite ateliere europene, respectiv în Austria, Elveția, Franța, Germania, Italia, România dar
și în Japonia, America de Sud, SUA sau Canada.

Colecția este structurată în mai multe categorii de orologii:

a) Ceasurile de perete

Aceste ceasuri sunt cu greutăți sau cu arc, cu cadrane emailate pe care orele sunt marcate cu
cifre romane sau arabe, înnobilate cu chenare decorative. Unele au pe cadran sau în spatele
mecanismului inscripționat numele meșterului ceasornicar, unii dintre ei fiind foarte vestiți la
acea vreme precum Gustav Becker din Freiburg (Germania) sau Ignaz Herlinger din Viena
(Austria). Această categorie de ceasuri se remarcă prin somptuozitate dar și prin detalii
tehnice.

b) Pendulele de salon

Aceste pendule de salon constituiau odinioară una dintre cele mai importante și impozante
componente ale ambientului de interior caracteristic secolului XIX. Mecanismele cu gong si
greutăți, cu tragere la 8, 10 sau chiar 100 de zile sunt adăpostite în impresionante cutii tip
mobilă construite manual, având sculptate frumoase elemente decorative.
 c) Pendulele populare

Aceste pendule erau întâlnite în casele intelectualității românești rurale, în casele preoților și
a dascălilor sau a unor fruntași ai satului din secolul XIX. Acestea cuprind la rândul lor mai
multe feluri de ceasornice, mai modeste ca dimensiuni, cu arc și mecanisme sonore, care
atrag atenția prin simplitatea cutiilor din lemn, unele dintre ele având aplicații decorative din
bronz pe coronament. Multe dintre aceste ceasuri fiind executate de bine cunoscuta firma
germana Junghans care începând cu anii 1860 va înlocui greutățile cu arcuri după modelul
american. Tot din această categorie fac parte si ceasurile semi automate de factură germană și
elvețiană din secolul XIX. Ele au ancadramentul realizat în tehnica ”tablei ciocănite” cu
decor rustic sau animalier pictat pe tipar în relief cu cadrane emailate. Unele sunt
personalizate în chipuri de femei și bărbați.

d) Pendulele țărănești

Acestea au execuție manuală foarte simplă prevăzută cu clopot sau gong pentru marcarea
sonoră a orelor. Aceste ceasornice au cadranele din lemn, pictate în manieră naivă, cu motive
florale și animaliere. Ele au fost concepute de meșterii din Germania și Elveția pentru cei cu
venituri modeste. Din această colecție mai fac parte și câteva exemplare de ceasuri cu cuc,
foarte populare, prețuite și preferate în lumea satelor. Aceste ceasuri erau făcute din lemn, cu
piese tot din lemn, deosebit de simplu și ingenios lucrate în ateliere de mici dimensiuni, din
lemnul copacilor din munții Pădurea Neagră de unde izvorăște Dunărea. Aceste ceasuri s-au
răspândit foarte repede în Europa, iar comercianții ambulanți ajungeau până în China și
America cu ele. A fost ales cucul pentru semnalarea orelor, deoarece era singura pasăre care
cânta pe două tonuri. Mecanismul acestor ceasuri este acționat de contra greutăți care la un
moment dat capătă forma unui con de brad.

e) Ceasurile de postament

Acestea sunt realizate în perioada 1850 – 1900 în diferite ateliere din Europa. Ele atrag
atenția prin ancadramentele lor monumentale, cu o bogată ornamentație, realizată cel mai
adesea din bronz.

În colecția muzeului se găsește un orologiu de șemineu unic în colecție, cu o construcție

decorativă complexă. Acest orologiu este reprezentat printr-un războinic supradimensionat, în
poziție de luptă având în jurul său accesorii militare specific medievale. Mecanismul de
factură elvețiană, este încadrat de elemente decorative fastuoase: o arbaletă, o sabie și un
topor de luptă. Alte ceasuri de apartament sunt noi modeste din punct de vedere artistic, dar
posedă elemente de factură documentară precum inscripții în zona mecanismelor.

f) Ceasurile portative și ceasurile de masă

Pe lângă aspectul lor plăcut aceste ceasuri au utilitatea trezirii, în deosebi dimineața fiind
numite și ”deșteptătoare”. După anul 1947, România a început să producă asemenea ceasuri
în serie prin înființarea primei fabrici la Arad, numită inițial Cooperativa Precizia, ulterior
Fabrica Victoria (din 1960), apoi Aradora. Aici se produceau ceasuri deșteptătoare, ceasuri de
mână și pendule de perete precum: Precizia, Garanția, Aradora sau Victoria.

g) Ceasurile de buzunar
Însoțitori fideli ai omului, ceasurile de buzunar au fost inventate încă din secolul al XVI-lea.
Ele fără îndoială sunt expresia modului în care tehnica și arta au contribuit la crearea unuia
dintre cele mai fine și minuscule obiecte folositoare omului. Au mecanisme delicate care
funcționează pe baza principiului ANKER și sunt montate în cadrane deosebit de frumos
ornamentate, înnobilate cu metale prețioase. Au cadrane emailate, instalații sonore, iar
capacele de protecție sunt inscripționate cu diferite scene inspirate din viața de zi cu zi. Unele
prezintă mecanisme noi, complicate, având atașate o cheiță tubulară, folosită pentru potrivirea
orelor prin axul minutarelor. Altele sunt mai bogate din punct de vedere artistic, fiind
împodobite cu motive florale.

În România, la sfârșitul secolului XIX – început de secol XX, vor comanda pentru dotarea
unui ofițer din armata română, ceasul elvețian Roscoph Patent. Acest ceas robust și ieftin de
buzunar a fost inventat de către George Rosscoph (1813 – 1889) 5. Impresionante prin
dimensiuni, cu carcase placate și înnobilate cu diferite scene tematice, care au făcut istorie,
sunt și bine cunoscutele ceasuri Doxa și Omega aparținând secolelor XIX și XX. În anul
1894, ceasurile elvețiene Omega au obținut cele mai multe recorduri din lume pentru precizie.
În colecție se găsește un ceas de buzunar marca elvețiană Tellus, cu text inscripționat la
cerere în limba română: ”Corpul grănicerilor, 1931. Aparține grănicerului Hotea Mihail”6.

În contextul dezvoltării societății moderne contemporane, locul ceasurilor de buzunar este

luat treptat de ceasurile de mână. Primele astfel de ceasuri au fost fabricate în jurul anilor
1880, care s-au impus treptat de la începutul secolului XX, punând capăt supremației de
aproape 400 de ani a minunatelor ceasuri de buzunar. Cu o prezență destul de modestă în
colecție se remarcă ceasurile de mână elvețiene cu mecanism de tip ETA sau robustele
mecanisme sovietice Sputnik si Pobeda.

h) Orologii de turn

În colecția de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare, un loc special îl ocupă două
masive orologii de turn. Ele sunt importante și datorită faptului că valoarea lor tehnică este
însoțită de documentele legate de istoria orașului Baia Mare. În perfectă stare de funcționare
este vechiul mecanism din Turnul Sfântul Ștefan, monument istoric de arhitectură medievală.

Scurt istoric al Turnului Sfântul Ștefan

În anul 1446, cu ocazia vizitei în Baia Mare, Iancu de Hunedoara a dispus construirea
turnului- clopotniță, care a preluat numele bisericii ”Sfântul Ștefan” de care a fost alipit. Cu
aceeași ocazie a inițiat și construcția unui castel pentru soția sa Elisabeta. Edificiul este
cunoscut azi sub numele de ”Casa Elisabeta”7 sau ”Casa Iancu de Hunedoara”8.

Civilizația urbană capătă noi dimensiuni, prin schimbări semnificative care au influențat in
bine viața de zi cu zi a locuitorilor. Astfel, în anul 1628, Turnul Ștefan a fost dotat cu un
orologiu asemănător celui din Eperjer (astăzi Presov, Slovacia), executat de maestrul lăcătuș

5
Viorel Rusu, Lucia Pop; Călătorie în universul ceasului; Ed. Eurotip; Baia Mare; 2016, p5.
6
IBIDEM; p5.
7
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș seria ”Colecții Muzeale” IV; Baia Mare Oraș liber regal,
Vestigii și mărturii medievale, ediția a II-a, coordonat de Viorel Rusu, Lucia Pop, Ioan Botiș, Ed Eurotip, Baia
Mare, 2014, p5.
8
IBIDEM; p5.
Jacob Lakatos9. Conform documentelor scrise și păstrate în fondurile arhiviste locale, în 17
iunie 1628, maestrul amintit anterior se angajează să execute și să monteze un ceas
asemănător celui din orașul său Eperjes, în Turnul mare din Baia Mare, în schimbul sumei de
500 forinți. Acesta este primul mecanism de ceas montat în Turnul Sfântul Ștefan.

Din anul 1698, magistratul orașului (instituție care dezbătea și lua hotărâri în plen), a angajat
un meșter ceasornicar (horologiarius) pentru întreținerea și supravegherea bunei funcționări a
mecanismului. Acest vechi orologiu era acționat de mari greutăți de piatră. Nu se știe cât timp
a funcționat acest mecanism. Greutățile din piatră sunt singurele mărturii păstrate în muzeu și
prezentate publicului prezentator.

Orașul a cunoscut noi perioade evolutive de extindere și modernizare, etape reflectate și în

structura Turnului Ștefan, devenit încet un simbol al orașului. În anul 1770, prin introducerea
în arhitectură a stilului baroc, Turnului Sfântul Ștefan i-a fost adăugat foișorul cu balustradă
și arcadă. Cu prilejul acestor lucrări, ”a fost schimbat și acoperișul în stil gotic, în formă de
coif, cu altul în stil baroc în formă de bulb de ceapă” 10. Un nou orologiu a fost montat în Turn
la sfârșitul secolului XIX și a funcționat, probabil, până în jurul anilor 1960. Pe angrenajul
roților dințate care acționează mecanismul este inscripționat în limba maghiară, numele
meșterului ceasornicar și atelierul de orologerie din Oradea, unde a fost confecționat în anul
1895: ”Nagy Varodonn 1895, april, 7; Keszitette Day Jozsef”11.

În perioada cuprinsă între anii 1996 – 1998, mecanismul dezafectat a fost recuperat din Turn
și supus procedurilor specifice de restaurare, conservare și reasamblare. Mecanismul se
găsește acum în perfectă stare de funcționare. Orologiu, astăzi piesă de muzeu, are
semnificații documentare care aparțin istoriei orașului și comunității acesteia. Supunându-se
acelorași proceduri a conservării și punerii în valoare, a intrat în custodia muzeului și
mecanismul orologiului din Turnul Bisericii Reformate din Baia Mare.

i) Cadranul solar

Un loc aparte în această colecție îl ocupă cadranul solar montat în balustrada de la etaj a
clădirii muzeului monument istoric de secol XVIII. Cadranul solar este unul dintre cele mai
vechi mijloace de măsurare a timpului. Primii care au utilizat acest dispozitiv au fost egiptenii
în jurul anilor 5000 î.H. Ei au conceput așa numitul gnomon, un stâlp vertical a cărui umbră
era proiectată pe o suprafață gradată. Grecii beneficiind de avansate cunoștințe matematice au
perfecționat cadranul solar. Cadranul solar indică timpul solar adevărat (timpul fiecărei
localități in parte în funcție de longitudine) și nu coincide cu ora indicată de ceasurile actuale,
diferența fiind dată de timpul solar și timpul mediu și care poate oscila de la câteva secunde
la câteva minute.

Calendarul solar din incinta Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș are o placă
metalică orizontală cu segmente radiante ce descriu orele cu cifre arabe din intervalul de timp
cuprins între VIam și VIpm. Cadranul are o poziție ușor rotită față de aliniamentul
parapetului pentru ca segmentul median aferent orei XII să se înscrie perfect axei N-S,
indicând astfel timpul solar adevărat. Unghiul format de muchia superioară a gnomonului cu
placa orizontală trebuie să fie cât mai apropiat de latitudinea locului, mai precis, de 47,6612.
9
IBIDEM; p8.
10
IBIDEM; p12.
11
Viorel Rusu, Lucia Pop; Călătorie în universul ceasului; Ed. Eurotip; Baia Mare; 2016, p6.
12
IBIDEM; p7.
Acest cadran solar a fost construit între anii 1782 – 1913 în cadrul lucrărilor de extindere a
clădirii ridicate inițial între anii 1734 – 1739.

În cei peste 40 de ani de la construirea colecției de orologerie, a fost mediatizată prin

expunere temporară în repetate rânduri în anii: 1984, 1986, 1992, 1995 iar din anul 2003 a
fost deschisă expoziția permanentă de ceasuri, care se bucură de aprecierea vizitatorilor, atât
din țară cât și din străinătate.
 4. Concluzii
Piesele din colecțiile muzeului în ansamblul lor sunt valoroase pentru vechimea lor, pentru
mesajul documentar pe care îl transmit, pentru unicitatea sau frecvența redusă dar, în
ansamblu ele conturează un patrimoniu de excepție, definitoriu pentru istoria locală.

Direcțiile principale de activitate a muzeului asumate încă de la înființarea lui în anul 1904,
prin statutele de funcționare, au dus la formarea unui program diversificat și elevat de acțiuni
în sensul trezirii, dezvoltării și propagării interesului public pentru tezaurizarea și păstrarea
mărturiilor trecutului.

Muzeul și alte structuri profesionalizate înființate de-a lungul timpului în orașul Baia Mare,
bazate în special pe aceleași principii de colecționare și valorificare publică, au constituit
importante nuclee de culturalizare, de instruire și educare a membrilor comunității. Toate
acestea nu s-au putut însă materializa și concretiza fără aportul diferitelor persoane, profesori,
medici, preoți, avocați, funcționari sau alți locuitori ai orașului și a localităților învecinate
care prin donațiile făcute către muzeu au constituit un aport considerabil în dezvoltarea lui
ulterioară.

Trecând pragul acestui muzeu, vizitatorul este plăcut impresionat, descoperind prin piesele ce
le conține, atât ca vechime cât și ca măiestria cu care au fost lucrate, o adevărată pagină de
istorie ce se întinde mai bine de 500 de ani.
Bibliografie

1) Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; Baia Mare oraș liber regal,
vestigii și mărturii istorice medievale; ediția a II-a; coordonat de Rusu Viorel, Pop
Lucia, Botiș Ioan; Editura Eurotip; Baia Mare; 2014.

2) Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; Călătorie în universul Ceasului,

Colecția de orologie; coordonat de Rusu Viorel, Pop Lucia, Botiș Ioan; Editura
Eurotip; Baia Mare; 2016.

3) Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; Minerit și civilizație în

Maramureș; coordonat de Kacso Carol și Pop Lucia; Editura Eurotip; Baia Mare;
2010.

4) Muzeul Regional Maramureș; Tezaurul monetar de la Baia Mare; coordonat de

Chirilă Eugen și Bandula Octavian; tipărit la Întreprinderea poligrafică Maramureș;
Baia Mare; 1966.
Anexa I