Cartea Nuntii

“Cartea Nuntii” – primul roman al lui George Calinescu a aparut in 1933.

Ca specie este roman citadin, roman de factura balsaciana, roman despre
dragoste si calatorie.
Roman cu caract. Autobiografic, intalnirea tanarului doctor in litere Jim,
cu Vera se aseamana cu ceea ce relata sotia scriitorului Alice Vera Calinescu –
despre prima sa intalnire cu viitorul sot: “desigur ca profesorul din fata mea nu
se gandise – atunci cand vazandu-ma cu un numar al revistei <<Bilete de
papagal>>, m-a intrebat daca citesc mult – ca voi raspunde gatuita de emotie,
ca la scoala, afirmatic si nici ca ma voi ridica in picioare si voi incepe sa recit
<<Scrisoarea a 3-a>>, cand a vrut sa afle daca stiu ceva versuri”. Criticul literar
Dumitru Micu apreciaza ca in aceasta proza de fictiune, Calinescu se auto-
portretizeaza si zugraveste ambianta familiara dintr-un mediu mic burghez
analog celui in care el insusi isi traise adolescenta.
Tema: Romanul are in centru destinul lui Jim Marinescu care traieste
experienta iubirii si isi intemeiaza o familie. Reprezentant al tineretii receptive
la modernitate este personajul prin care autorul aduce in prim – plan viata
trepidanta a Bucurestiului interbelic. Se realizeaza si o radiografie a scolii
romanesti in care accentul cade pe relatia profesor – elev. Nu in ultimul rand,
cartea prezinta in maniera balsaciana lumea invechita din casa cu molii
populata de batranile matusi ale lui Jim alaturi de fratele lor, victima a acestui
univers tarat.
Conflictul: Intre tinerete si decretitudine, intre nou si vechi, intre eros si
Hranatos.
Titlul: Defineste latura lirica a romanului care are ca tema centrala
eternul sentiment de iubire ce se manifesta reciproc intre tanarul proaspat
doctor in litere, Jim Marinescu, si absolventa de liceu Vera Policrat si care se
implineste prin casatorie.
Perspectiva Narativa: naratorul este omniscient, stie totul despre
personaje, emite aprecieri asupra lor prin naratiunea la pers a III-a conturand
adevaratele caractere. Modalitatea narativa se remarca, asa dar, prin absenta
marcilor formale ale naratorului de unde reiese si trasatura de roman obiectiv.
Perspectiva temporala si spatiala: perspectiva temporala este
cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea
spatiala reflecta un spatiu real, deschis, acela al caslor, strazilor, locurilor
concrete din Bucuresti si unul imaginar, inchis, prin care se contureaza trairile
interioare si gandirile personajelor.
Personajele:
Jim Marinescu – tipul intelectualului care traieste implinirea erotica. Jim
este in acelasi timp un tanar modern, un exponent al societatii moderne
interbelice.
Vera Policrat – intruchipare a idealului feminin, inocenta, naiva, pura, ea
se va dedica in totalitate caminului si barbatului iubuit caruia ii va deveni
sprijin.
Bobby Policrat – fratele Verei, tipul adolescentului prin excelenta.
Lola, Dora si Medy – camaradele din asolescenta ale lui Jim. Ele
reprezinta tipul femeii moderne, in opozitie cu matusile decrepite(ramolite),
malefice, ale lui Jim.
Femeiile din casa cu molii (Magdalina, Agepsina, Fira, Chiva, Iaca,
Ghenca, Mali, Lisandrina, Caterina) – personaje de factura balsaciana, simbol al
vietii dar si simbol al destinelor ratate, al mortii sufletesti.
Silivestru Capitanovici – fratele batranelor din “casa cu molii”. Sufocat
de spatiul malefic al acestei case, ratand sansa de a se implinii matrimonial va
sfarsii prin a se sinucide/ a se spanzura.
Limbajul artistic anticalofil – se caracterizeaza in principal prin tehnica
detaliului utilizata atat in descrierea caselor, a interioarelor cat si pt marcarea
trasaturilor fizice, a imbracamintei si cuafurii personajelor constituind adesea
un procedeu artistic de caract. De exemplu este descrisa fiecare camera locuita
de femeile din casa cu molii, infatisarea fiecarui erou, din imbinarea carora
reiese firea sau caracteristica dominanta a personajului respectiv.
Stilul columbial defineste limbajul artistic al romanului si indeplinete
functia de comunicare in sfera relatiilor cotidiene dintre personajele
romanului: “taci, dom’, obraznicilor, nemernicilor.”; “-Ma bobby, sa sti ca ti-o
coace Ostrogotu!“ Lirismul romanului e sustinut prin declaratiile de dragoste si
prin descrierea starilor emotionale: “Tu trebuie sa ma crezi pe mine… numai eu
pe tine te iubesc!”.
 Ciocoii Vechi si noi

Romanul “Ciocoii vechi si noi” de Nicolae Filimon a fost publicat mai intai
sub forma de foileton in “Revista Romana”, iar in volum a aparut in 1863, an ce
poate fi considerat si data de nastere a romanului romanesc. Romanul este
realist de factura romantica deoarece realizeaza o monografie a tarii romanesti
din prima jumatate al sec XIX – lea, iar maniera artistica de conturare a
personajelor este antiteza, acestea fiind construite in alb si negru.
Pentru realizarea romanului, N. Filimon a depus o munca de arhivare,
cercetand si conspectand documentul epocii cuprinse intre 1814 – 1830, pe
care autorul o ilustreaza in opera, mai ales ca era functional la arhivele statului
inca de la infiintare, din 1862 unde ramane pana la sfarsitul vietii. “Ciocoii vechi
si noi” este o opera de dimensiuni mari.
Tema: tema romanului reliefeaza o frisca sociala de la inceputul sec. al
XIX – lea si atentionarea alarmista asupra pericolului pe care il constituie
aparitia unei noi paturi sociale, reprezentate de ciocoii autohtoni.
Structura: este alcatuit dintr-o “Dedicatie”, “Prolog”, subiect structurat
cu 32 de capitole cu titluri semnificative pt continutul sau si un “Epilog”.
“Dedicatia” este adresata strict in ciocoiilor.
In “Prolog” Filimon alcatuieste el insusi portretul ciocoiului “ciocoiul este
totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana
la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita care eclata ca o bomba pe data
ce si-a atins tinta aspiratiunilor.
Filimon apreciaza faptul ca ciocoii au evoluat de la “anteriu si calamar la
brau” din timpul fanariotilor la cel cu “frac si manusi albe din zilele noastre”.
Cele 32 de capitole au titluri semnificative pentru caracterele
personajului (“Dinu paturica”, “Andronache Tuzlug”), titluri paremiologice care
trimit catre o norma etica (“fa-te om de lume noua sa furi closca dupe oua”
“pana nu faci foc, fum nu iese”, “adevarul e proasta marfa”) titluri ce ilustreaza
aspecte sociale sau culturale (“scene din viata sociala” “Muzica si coregrafia lui
Caragea” etc.)
 Epilogul urmareste evolutia personajelor pozitive care au un destin
fericit, fiecare din ele fiind rasplatit pe masura faptelor pline de generozitate
savarsite si a trasaturilor mrale exceptionale: cinste, corectitudine, demnitate,
devotament.
Structura:
Nicolae Filimon intentiona sa scrie un roman in 2 parti, fiecare dintre ele
sa ilustreze chipul ciocoiului in evolutie. Prima parte compune portretul
ciocoilor vechi “cu anteriu si calamar la brau” din timpul fanariotilor adica de la
1814 pana la 1830, asa cum insusi autorul marturiseste la inceputul romanului.
Partea a 2-a trebuia sa ilustreze ciocoii noi “Cu frac si manusi albe”, care
tradasera idealurile evolutiei de la 1848 si ale unirii, dar nu a mai fost scrisa.
Perspectiva Narativa: este reprezentata de naratiunea la pers. a III- a, iar
naratorul omniscient confera romanului caracter obiectiv.
Relatiile temporale se indeplinesc prin perioada istorica reala in care se
desfasoara intamplarile si evenimentele cuprinse intre 1814 – 1830, iar
perspectiva spatiala este de asemenea reala si deschisa, actiunea avand loc in
principal in Bucuresti, precum si in mai multe sate din campia Romana.
Stilul romanului este greoi, incarcat cu arhaisme, ori cuvinte grecesti,
specifice acelei epoci care dau o tenta de autenticitate si realism. Limbajul
devenise adesea obositor si imbacsit de prea multe elemente documentariste
(“si minu, anteriu, islic”. Pagini din condica de socoteli pe care o tinea Dinu cu
multele replici falsificate, functiile inalte de la curte etc.)

D’ale carnavalului
1885, Incheie marele ciclu al comediei caragialiene printr-o “vicleana
comedie de carnaval” in care se imbina jocul situatiilor comice, starea obsesiva
a personajelor osciland intre eros, gelozie, si dorinta de a mentine un minim de
prestigiu social, arta dialogului, confuzia si rezolvarile finale de efect.
Personajele, inafara de Iordache, calfa de frizer, martor la toata actiunea se
afla intr-o continua urmarire si investigatie de tip detectivistic pt a deslusi firele
incurcate ale relatiilor ce insira triunghiuri amoroase si tradari succesive cu
razbunari insolide cu “vitrion”, si incurcari intre dame de societate.
 Instabilitatea si provizoratul relatiilor amoroase care incearca sa imite
cuplurile conjugate, fara a le consfinti prin casatorie creeaza imaginea unei
lumi in continua alunecare, in care personajele chiar in haine carnavelesti se
suspecteaza reciproc si se impaca in final ca-n oricare dintre comediile lui
Caragiale.
Titlul piesei simbolizeaza ipocrizia societatii romanesti burgheze,
purtatoare de masti sociale. In mod convenabil are loc la un carnaval propriu-
zis pe parcursul piesei unde simbolul se materializeaza si astfel fiecare personaj
poarta masca sa de zi cu zi in efortul de a ascunde adevarul fata de ceilalti.
Tema este ipocrizia sociala si “forma fara fon” Piesa prezinta un sistem
comic de triunghiuri amoroase suprapuse, format si “personajele mic –
burgheze ce imita fara succes modul de viata a-l “lumii bune” sofisticate, dar
care se comporta deosebit de ipocrit.
Viziunea despre lume a lui Caragiale se reflecta in piesa de fata, prin
accentuarea ridicolului societatii, precum si a moravurilor acesteia. In viziunea
lui Caragiale, societatea romana mic burgheza din vremea resp. se
caracterizeaza prin incercarea si in acelasi timp imposibilitatea de a afisa
manierele sofisticate ale “lumii bune”. De asemenea, autorul reliefeaza
ipocrizia sociala si lipsa de profunzime ce caracterizeaza “mahalaua” din cadrul
piesei.
Receptarea diverselor tipuri de mesaje
Comunicarea este poemul de transmitere a unui mesaj de la emitator
catre recptor folosind un anumit cod prin intermediul unui canal si evidentiind
un context.
Codurile prin care se realizeaza comunicarea sunt limbile natural(toate
limbile vorbite pe glob)
A)Factorii (componentele comunicarii)
-lingvistul Roman Jakobson defineste 6 factori constituitivi (elemente)si
comunicarii
-emitatorul este persoana care transmite mesajul.Emitatorul
indeplineste functia emotiva insemnand ca adresarea catre un receptor se
naste dintr-o pornire interioara,din dorinta de a comunica un sentiment,o idee
o opinie etc.