Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
FIȘA TEHNICĂ Nr. 1
TEHNICA EFECTUARII PUNCTIEI VENOASE
Definiție
Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de
regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.
Locul de puncţie
Este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice calibru, cu
condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă se realizează
la nivelul venelor superficiale de la plica cotului.
Pot fi avute în vedere pentru puncţia venoasă și vene profunde mari (subclaviculară,
femurală), în situaţia când venele superficiale nu sunt vizibile sau sunt colabate (pacient
aflat în şoc).
Loc de elecție
Venele de la plica cotului – vena cefalică, vena bazilică, vena mediană
Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficial, vene metacarpiene
In ultima instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
La sugari se utilizează venele membrului inferior:
- (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele gambei)
- și venele epicraniene
Pregătirea materialelor
Garou
Mănuşi de unică folosinţă
Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
Tampon,alcool
Muşama, aleză
Etichetă, eprubete
Bandă adezivă nonalergică
Formulare pentru laborator
Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
Recipient pentru colectarea materialelor
3
Pregătirea pacientului
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) psihică:
Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin dureroasă și
încurajaţi-l pentru a reduce anxietatea
Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de
greaţă, vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul
puncţiei:
decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat
pentru recoltarea n ambulator
Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
Îngrijirea pacientului
Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
Consideraţii speciale
Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja
utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o
presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru
a preveni formarea unui hematom
Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte
riscul de tromboflebită
La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru
puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilității realizării abordului venos periferic, se poate realiza puncția venei
jugulare externe (venei subclaviculare), respectiv a venei femurale.
6
FIȘA TEHNICĂ Nr. 2
TEHNICA MASURARII TENSIUNII ARTERIALE SI NOTAREA
IN FOAIA DE OBSERVATIE
Definiție
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci
când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune
arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg).
Scop
Evaluarea funcţiei cardio-vasculare prin:
Determinarea presiunii sistolice şi diastolice pentru a compara starea curentă cu
valorile normale ale tensiunii arteriale.
Forţa de contracţie a inimii
Rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor
Volumul sangelui:
Cresterea volumului sanguin creste debitul cardiac.
Sangele in exces trebuie sa-si gaseasca locul in circuitul periferic. Cand volumul sanguin
scade -printr-o slaba hidratare sau prin hemoragie imediat creste rezistenta periferica ptr.
mentinerea presiunii arteriale in limite normale)
Vascozitatea sangelui( hematocritul sau procentul de globule rosii din sange)
Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/si medicamente
Elemente de evaluat
Se măsoară :
Tensiunea arterială sistolică(maximă)
Tensiunea arteriala diastolică(minimă)
Materiale necesare
Stetoscop biauricular;
Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
Comprese cu alcool medicinal;
Culoare roșie ( pix, cariocă,creion);
Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale
Pregatirea pacientului
psihică: (informare, confirmare, explicatii, asigurarea confortului psihic)
Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;
fizică: (asigurarea conditiilor de mediu, pozitia adecvată, restrictii alimentare si
lichidiene, restrictii de tratament)
aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale
Locul de masurare
artera humerală
a.radială (electronic)
Metode de masurare
Auscultatorie
Palpatorie
Oscilometrică
Exista si posibilitatea masurarii si inregistrarii valorilor tensiunii arteriale (TA) pe parcursul a
24 - 48 ore printr-un dispozitiv special lasat asupra pacientului care isi desfasoara activitatea
curenta (inregistrare Holter) si care aduce date importante asupra variatiilor tensiunii arteriale
(TA) in cursul diferitelor activitati sau momente ale zilei/noptii, putand aprecia totodata si
eficienta tratamentului antihipertensiv.
8
Efectuarea procedurii
METODA ASCULTATORIE
Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu comprese cu
alcool si se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei, permițând pacientului să adopte
poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
Selectati un tensiometru cu manşeta potrivita varstei si stării constitutionale a pacientului;
Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fara perfuzie i.v., interventie chirurgicala
la nivelul sanului sau axilei, fara arsuri, shunt arterio-venos sau rani ale bratului si mainii);
Permiteti pacientului sa adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul sustinut la nivelul inimii
si palma indreptata in sus;
Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie
prin dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă
pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a
manşetei;
Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din
manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi
comprimând manşeta în palme
Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la
2,5-5 cm deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune
uşoară cu degetele;
Montarea tensiometrului
Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a
dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra
indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie
clară (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și înregistraţi valorile
măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile
obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7cmHg).
Reprezentarea grafică T. A.
Socotiţi pentru fiecare linie orizontală
din foaia de temperatură, 10 mmHg
sau 1cmHg.
Reprezentaţi grafic valorile
înregistrate printr-un dreptunghi de
culoare roșie, aşezat pe verticala
timpului (D sau S); latura de sus a
dreptunghiului reprezintă T.S.
(tensiunea sistolică) iar latura de jos a
dreptunghiului reprezintă T.D.
(tensiunea diastolică)
9
METODA PALPATORIE
Determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice metodei
auscultatorii;
Se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop
Valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în momentul în
care simţim că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând cu tens. max.
Valoarea tensiunii arteriale minime se calculează după formula:TAmin=TAmax/2 + 1 sau
2
Diferenţa dintre TAmax şi TAmin s.n. tensiune diferenţială şi nu are voie să fie mai mică
de 30mmHg
Are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate
Îngrijirea pacientului
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
intoleranţă la activitate si alterarea menţinerii sănătăţii
alterarea randamentului inimii;
exces de volum lichidian
deficit de cunoştinţe;
alterarea nutriţiei;
Educarea pacientului
Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante; dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să
10
reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul
stressului;
Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un tabel
cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.
Pregatirea bonavului
Camera de examinare trebuie să aibă un climat corespunzător
Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare
Se descoperă membru superior sau inferior
Se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe membru de examinat
Tehnica de masurare
– manşeta oscilometrului se aplică în jurul segmentului de membru studiat;
- se ridică presiunea din manşetă, la o valoare care depăşeşte cu 10- 20 mmHg presiunea
arterială sistolică;
– se decomprimă lent, urmărind oscilaţiile acului, care devin din ce în ce mai ample, până ce
ating un maxim, care reprezintă indicele oscilometric; în continuare, amplitudinea lor scade,
până la totala dispariţie.
Debutul oscilaţiilor corespunde presiunii arteriale sistolice, amplitudinea lor maximă,
presiunii arteriale medii, iar dispariţia lor presiunii arteriale diastolice
11
FIȘA TEHNICĂ Nr. 3
TEHNICA EFECTUARII INJECTIEI INTRADERMICE
Scop
Terapeutic→ desensibilizări faţă de alergenii identificaţi sau imunoterapie în neoplăzii,
vaccinarea BCG.
Diagnostic → testări la diverşi piogeni sau substanţe medicamentoase cu uz therapeutic
(xilină, diluţii din diverse antibiotice - Penicilină)
→ testarea la tuberculină .
Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.
Pregătirea bolnavului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura → explicaţi scopul injecţiei, efectele
dorite şi nedorite și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei
stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie
şezândă sau semişezândă
Execuţie
verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii stg.
12
se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi de
10-15 grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime
de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente
revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală → când
acul a pătruns prea profund.
lipotimie, reactie anafilactica sau chiar soc → când se introduc soluţii alergene.
tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii
pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu
după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
în cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: adrenalină, efedrină, hemisuccinat
de hidrocortizon, cardiotonice.
nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.
13
FIȘA TEHNICĂ Nr. 4
ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDA NASO-GASTRICA
Definiţie
Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea generală nu ii permite să se
alimenteze singur şi trebuie ajutat
Scop
Introducerea alimentelor în stomac folosind sonda nazo-gastrică (→ prin faringe si esofag
in stomac) la pacienți:
inconștienți,
cu tulburări de deglutiție,
cu negativism alimentar, cu intoleranță sau hemoragii digestive,
operați pe tubul digestiv și organele anexe,
cu stricturi esofagiene și ale cardiei, care impiedică pătrunderea bolului alimentar din
cavitatea bucalî in stomac
Contraindicaţii
după intervenţii recente pe tubul digestiv
hemoragii digestive masive;
în absenţa tranzitului intestinal;
obstructie intestinală completă;
diarei dificil de controlat, care produc dezechilibre hidro- electrolitice;
pancreatite severe;
stare de șoc manifest clinic.
Pregatirea bolnavului
psihica:
Se confirma identitatea pacientului
Informarea , se explica procedura si efectul pacientului pentru a ne asigura de
cooperarea sa si pentru a-i reduce anxietatea -unde este cazul(pacient constient)
Obtinerea consimtamantului verbal si scris (la comatosi → de la familie)
fizica:
Asezarea pacientului in pazitie comoda
Pregatirea materialelor
de protectie:
musama si aleza
2 sorturi de cauciuc sau material plastic
Prosoape
sterile:
Sonda gastrică Faucher si Einhorn
2 seringi de 20 ml.
seringă Guyon
manusi sterile
pense hemostatice
aparat de perfuzie a alimentelor
nesterile
tavita renala
pahar cu apa aromata
Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
Soluţie de cocaină 2%
14
Leucoplast
Raţia de lichide alimentare
Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână
Alimentele sa nu prezinte prezinte grunji, sa fie la temperatura corpului,sa aiba valoare
calorica
glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere
Pregătirea psihică
I se explică importanța și necesitatea tehnicii cât și colaborarea cu noi în timpul efectuării ei,
precum și familiarizarea cu felul de mâncare ce îi va fi dat, obținerea consimțământului.
Pregătirea fizică
Pacientul va fi așeazat în poziție confortabilă, în poziția sezând în pat sau pe un scaun.
Efectuarea procedurii
Spălați mâinile și îmbrăcați mănușile;
Introduceți sonda gastrică, verificați poziția acesteia și fixați extremitatea liberă a sondei cu
leucoplast de față și de urechea pacientului (vezi tubajul duodenal);
Controlați conținutul gastric și la nevoie aspirați staza;
Folosiți amestecurile preparate pentru alimentarea pe sonda, lipsite de grunji sau alte
conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi mixate foarte bine);
Pregătiți aparatul de perfuzie, umpleți rezervorul picuratorului, eliminați aerul din tubul de
legătură și racordați perfuzorul la sondă;
Introduceți rația zilnică în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie atașat la
extremitatea liberă a sondei,
Încălziți lichidul alimentar la temperatura corpului;
Verificați viteza de scurgere a picuratorului; nu se va administra mai mult de 200-250 ml
întro oră;
Administrați pe sonda 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului și a sondei, apoi
insuflați puțin aer, pentru a o goli complet și închideți extremitatea liberă cu o clamă
Hoffmann sau o pensă Pean, împiedicând picurarea rămășițelor de lichid din sonda în
faringe și laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul inconștient, lipsit de reflexul tusei;
Asigurați-vă că pacientul primește rația adecvată, cantitativ și calitativ și i se asigură
necesarul de lichide;
Îngrijirea pacientului
Așezați pacientul întro poziție comodă și închideți sonda între două administrări;
Urmăriți pacientul pentru a sesiza apariția grețurilor, vărsăturilor, balonării, crampelor,
diareei;
Îndepărtați sonda când se termină indicația de alimentare artificială, respectând pașii de la
tubajul nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de cauciuc, 4-7
zile sondele de polietilen);
Lăsați un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopții până la montarea unei noi sonde, pentru
refacerea circulației la nivelul mucoasei și, dacă nu există o contraindicație, schimbați nara;
Mobilizați sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei;
Verificați dacă senzația de foame a dispărut sau a diminuat;
15
Notarea procedurii
Notați:
Procedura și numele celui care a efectuat-o,
Data, ora, cantitatea și felul alimentelor administrate
Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)
Recomandări
Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menținerea lor peste acest termen poate
cauza leziuni ale mucoasei nazale
Sondele de polietilen pot fi menținute și tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei, favorizând
prin aceasta circulația sanguină normală la nivelul suprafețelor apăsate/presate de ea;
La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după care se va
putea reintroduce, însa prin nara de partea opusă.
Este important ca alături de aportul caloric și vitaminic, pacientul să primească și rația
corespunzătoare de lichide pentru acoperirea necesităților hidrice care trebuie calculate
exact.
16
FIȘA TEHNICĂ Nr. 5
ADMINISTRAREA INSULINEI
Definiție
Administrarea insulinei se realizează pentru controlul glicemiei la pacienții cu diabet
zaharat tip 1.
Obiective
Promovarea și menținerea stării de bine, clinic și psihologic a pacienților;
Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice și a cetoacidozei.
Indicații
Diabet zaharat tip 1 (indicație absolută);
Diabet zaharat tip 2:
Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice;
Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau
severe);
Pre - și intra - și postoperator când se suspendă medicaţia orală;
în cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficiența hepatică și renală);
Reacţii adverse ale unor preparate orale;
Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă;
Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară);
Tipuri de insulină
1. INSULINE PRANDIALE:
Alte forme:
Insuline cu acțiune intermediară (NPH): Monotard, Insulatard, Humulin N, Insuman basal
prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a acțiunii;
Analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale) au durata de acțiune între 18 -24h.
Tipuri de analogi de insuline cu acțiune lungă:
• Insulina Glargine (Lantus, Toujeo);
• Insulina Detemir (Levemir);
• Insulina Abasaglar – medicament biosimilar (medicamentul de referință este insulina
glargine).
17
2. AMESTECURILE DE INSULINĂ
Se realizează între insuline prandiale și insuline bazale.
Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50), insulină cu durată scurtă
de acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman Comb 25, Insuman Comb 50, Humulin M3).
Există și insuline premixate cu analog rapid lispro și insulină NPH modificată în proporții 25/75
și 50/50 (Humamix 25, Humamix 50), cât și cu analogul rapid aspart și insulină NPH (Novomix
30).
Forme de prezentare
Insulina se prezintă în țara noastră astfel, în:
Flacoane de 5 ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Din flacon
insulina se administrează cu seringa;
Cartușe de 3 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se administrează
cu ajutorul penului sau, dacă se defectează, se poate folosi seringa;
Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în concentrații diferite
100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml. în acest caz nu se poate folosi seringa pentru
administrare.
Administrarea insulinei se mai poate face și utilizând pompa de insulină care asigură substituția
bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus prandial). Insulina
administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă de acțiune sau analogi
rapizi de insulină.
Păstrarea insulinei
Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta; ✓ în
vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte
înainte de administrare;
Flaconul integru și/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la
întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
Pregătirea materialelor
Insulină în flacoane, cartușe sau pen-uri preumplute;
Seringi pentru insulină;Mănuși de unică utilizare; Tăviță renală.
Supravegherea pacientului
Pot apărea complicaţii:
Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăți de zahăr);
Edemul insulinic - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la
începutul iniţierii tratamentului cu insulina;
Lipodistrofia hipertrofică - creșterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetineşte mult absorbţia insulinei;
Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere;
Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros; • Alergia generalizată - de la
urticarie până la şocul anafilactic.
Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate și
evaluate de medicul specialist.
19
FIȘĂ TEHNICĂ Nr. 6
APLICAREA PIPEI GUEDEL
Definiţie
Aplicarea PIPEI GUEDEL = Intubaţia oro-faringiană si reprezintă introducerea canulei
oro-faringiane cel mai frecvent denumită pipa Guedel, în cavitatea bucală a pacientului între
limbă şi palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.
Pipa oro-faringeală facilitează şi aspiraţia oro-faringeală.
Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o margine dilatată
pentru a împiedica alunecarea dispozitivului în calea aeriană.
Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru nou-născut (1 sau 2) la cele pentru adult (4, 5 sau
6 la un adult obez)
Estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distanței de la
comisura bucală la unghiul mandibulei
La pacienții cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de stimulare a
reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din acest motiv canula oro-
faringiană este rezervată stărilor de comă profundă.
Materiale necesare
pipa oro-faringiană de mărime potrivită
apăsător limbă, mănuși, tăviță renală
echipament necesar aspirației naso-faringiene
trusă de urgență
apă oxigenată, apă
aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității
Tehnica de inserție
Se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal, capul în hiperextensie dacă nu
sunt contraindicaţii;
Se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi
împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există;
Se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la capătul
cursei să fie rotită cu 1800 C. Rotaţia minimalizează riscul împingerii limbii spre posterior
20
Se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte, pentru a
preveni astfel aspiratul gastric în caz de vărsături;
Dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore cu apă
oxigenată și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard.
La fiecare schimbare de pipă, se va inspecta gura pentru a observa eventualele leziuni
bucale datorate acesteia;
Se va verifica frecvent poziționarea pipei;
Când pacientul își recapătă conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta pipa
trăgând-o afară și în jos, urmând curbatura naturală a gurii;
Dupa îndepătare, se testează reflexele de tuse și voma ale pacientului pentru a se asigura
că pipa nu a fost îndepărtată prematur (se atinge peretele posterior al faringelui pentru
reflexul de vomă și orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capăt de
bumbac)
Complicații
Spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări, etc. sunt complicații care pot apărea la inserția
pipei;
Dacă respirația nu este eficientă se poate administra suplimentar oxigen pe masca.
21
FIȘĂ TEHNICĂ Nr. 7
TEHNICA EFECTUARII INJECTIEI SUBCUTANATE
Definiție
Introducerea în organism de substanțe medicamentoase lichide izotone, cristaline nedureroase
soluție (max. 1,5 ml) prin intermediul unui ac în țesutul celular subcutanat (hipoderm).
Această cale de administrare a medicamentelor este preferată atunci cand se doreşte
absorbţia lentă şi continuă a substanţei → ex. administrarea insulinei sau heparinei.
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea
de substanta administrata.
Scop
Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline.
Solutii administrate
Sol. Izotone nedureroase;
Sol. cristaline: insulina, cofeina, histamina, anticoagulante.
Pregătirea pacientului
Psihică:
Se anunţă bolnavul şi i se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de
administrare dacă este cazul;
Se obține consimțământul informat verbal si scris
Fizică:
asiguraţi intimitatea pacientului
așezați pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se așază pacientul în poziţie
șezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
se dezveleşte locul ales.
Materiale și instrumente necesare
tava medicala sau carucior pentru transport
22
de protectie → musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
manusi sterile
medicatia prescrisa: soluția med. cristalină izotonă sau soluție uleioasă în cazuri speciale
seringi si adecvate adm. s.c., adaptată cantității de medicament ce trebuie injectată
ace sterile hipodermice, lung de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizoul lung
soluţie dezinfectantă (alcool)
ser pentru dizolvat →ser fiziologic/ apa distilata
soluție dezinfectantă → alcool sanitar
paduri alcoolice
comprese sterile
bandaj adeziv
soluție dezinfectantă → alcool, tinctură de iod, eter, benzină iodată.
Efectuarea tehnicii
Verificaţi prescripţia și identitatea pacientului
Se spală și se dezinfectează mâinile și se îmbracă mănuşi de protecție.
Se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal (cu exceptia celor care
au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
Se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei
doze
Daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
Daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc,
se reconstituie lichidul, se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel
pentru injectia subcutanata
Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea
cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu
cantitatea necesara
Se asigura intimitatea pacientului
Se dezinfectează locul puncției → Se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat
incepand din centrul zonei alese spre exterior prin miscari circulare
Se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in
timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
Se indeparteaza capisonul acului de la seringa
Cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut
adipos
Se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau
90° la o adâncime de 2-4 cm
Se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
Daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput
ATENTIE!! → Nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu
este necesar la insulina, iar la heparina poate produce hematom)
Mentineti pliul si injectaţi lent soluţia medicamentoasă cu presiune uşoară pentru a nu
destinde brusc ţesutul subcutanat.
Extrageri acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
Nu recapsulaţi acul
După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a
23
închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerăriire sorbţiei.
ATENTIE!! → Masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina
Se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau
echimoze
ATENTIE!! → Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
Notarea procedurii
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ; - nume, prenume; - data şi ora
administrării; - tipul soluţiei administrate, doza.
Rezultate aşteptate/dorite
Medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge
Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fară efecte adverse sau
secundare
Facies relaxat, comportament adecvat
Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
Ruperea acului Se masează locul
Se extrage acul
Incidente şi accidente
durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
durere – la administrarea de soluţii de clorură de sodiu.
ruperea acului.
necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.
hematoame,echimoze
abces – prin infectarea hematogenă.
infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii
Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodiclocul.
NU se injectează substanţe iritante.
NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
24
furuncule etc.
Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi
reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi de iaîncărcată.
Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele fără
a fi scos din locul pe unde traversează pielea.
Consideratii speciale
Locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic
Se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare
in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
Nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
Dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
Daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5
minute dupa injectare si apoi se face compresie
Incidente și accidente
durere violentă – prin lezarea unei terminații nervoase sau distensia bruscă a țesuturilor.
durere – la administrarea soluţiilor de NaCl.
ruperea acului.
necroza țesuturilor prin greșirea căii de administrare a soluțiilor medicamentoase.
hematoame, echimoze
abces – prin infectarea hematogenă.
infecții – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii
Se evită injectarea repetată în același loc → se schimbă periodic locul.
NU se injectează substanțe iritante.
NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule
Prin același ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii și
reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi deja încărcată.
Dacă cantitatea de soluție injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele fără
a fi scos din locul pe unde traversează pielea.
25
FIȘA TEHNICĂ Nr. 8
TEHNICA ADMINISTRARII OXIGENULUI PRIN ,,OCHELARI,,
Definiție
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul îmbogățirii
aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop – terapeutic
Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de:
▪ scăderea oxigenului alveolar;
▪ diminuarea hemoglobinei;
▪ tulburări în sistemul circulator.
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2 ml la 100 ml sânge la
administrarea O2 sub o atmosferă.
Indicații
hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
hipoxie respiratorie (șoc, anestezii generale, complicații postoperatorii, nou născuți).
Materiale necesare
sursă de oxigen (statie centrala de oxigen sau microstatie, butelie de oxigen ( de 300-10.000
l oxigen comprimat la 150 atm, concentratoare/extractoare de oxigen)
sistem de delivrare a oxigenului- reductor, umidificator (recipient pentru barbotarea
oxigenului conţinând apă sterilă), debitmeter
dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea pacientului si metoda
aleasă: sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen
material adeziv (leucoplast), pentru fixarea
sondei, mănuşi de cauciuc
a - butelia de oxigen cu:
1 - robinetul bombei;
2 - reductor de presiune;
3,4 -manometre;
5 - robinet de închidere;
6 -robinet de reglare a presiunii de ieşire a
oxigenului;
7 - lanţ de fixare;
b - umidificator (detaliu)
8 -oxigen de la butelie;
9 - tub spre bolnav.
Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune (debitmetrul, care
indică volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul barbotorului.
26
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în
preajma sursei de oxigen
se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice)
şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului
buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu
inele metalice, departe de calorifer sau sobă
cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora
Pregătirea pacientului
a) psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei pentru
a obţine colaborarea
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
27
Mască facială simplă
→ se verifică scurgerea oxigenului din sursă
→ se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul
măști și i se susține mâna. Debitul oxigenului este de 10-
12 l/minut.
→ se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
→ când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de
fixare în jurul capului. In general este greu suportată de
bolnav datorită hamului de etanșeizare.
Mască Venturi
bazată pe principiul lui Bernoulli, asigură o
concentraţie fixă de O2, fără a fi influenţată
de volumul curent
asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40%
sau 60%. la un flux de oxigen mare (6-8l/min)
măştile sunt însoţite de jeturi colorate şi codate ce
produc un FiO2 cunoscut la debit de oxigen dat
FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)
28
Tehnica
așezarea pacientului în poziție corespunzătoare
(dacă este posibil: poziția semișezândă care
favorizează expansiunea pulmonară)
se dezobstruează căile aeriene
se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la
tragus
se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu
palatul osos și perpendicular pe buza superioară → Canula nazofaringiana o introducem
perpendicular pe planseul fosei nazale (prima tentativa pe dreapta), apoi avansam treptat,
fara a forta, pana la plasarea in pozitie definitive
se fixează sonda cu leucoplast
se fixează debitul la 4-6 l/minut
se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient; neumidificat oxigenul este iritant
pentru mucoasa respiratorie;
gazul (oxigenul) se va administra cu intermitență și se va supraveghea debitul
29
Monitorizarea oxigenoterapiei - Se poate realiza prin:
tehnici invazive: gazometria arterială
tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO2, monitorizarea aerului
inspirat sau expirat.
Incidente şi accidente
▪ dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
▪ în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot
apărea:
iritare locală a mucoasei
congestie și edem alveolar
hemoragie intra-alveolară
atelectazie
pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
30
FIȘA TEHNICĂ Nr. 9
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA
SONDAJULUI VEZICAL
Definiție
Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a
facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare
Obiectivele tehnicii
drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol
subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică a bolnavului;
prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale și generale
obținerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
efectuarea spălaturii vezicale
Principii
respectarea regulilor de asepsie și antisepsie;
selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
manevră blândă de introducere a sondei;
golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200 ml
urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații
retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
după explorarea instrumentală a vezicii urinare și a căilor urinare(cistoscopie,
ureteroscopie)
după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii
chirurgicale de durată
la bolnavii comatoşi
la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obținute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
din oră în oră: la cazurile cu oligurie
la 12 ore: cu măsurarea osmolaritaţii, glicozuriei, corpi cetonici și sânge
la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a
fosfaţilor și a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare (pancreatita)
Contraindicații
suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
infecții acute ale uretrei; ➢ hemoragii
stricturi uretrale strânse
prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
afecțiuni prostatice
Pregătirea pacientei
a) Psihică
informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) Fizică
așezați pacienta în poziție ginecologică
Execuție
Toaleta genitală igienică
așezarea pacientei pe bazinet
se pun mănușile de unică folosință
se efectuează toaleta regiunii inghinale și vulvare cu apă și săpun de sus în jos, pentru a
evita diseminarea gemenilor de la nivel anal la nivel vaginal. Insistați la nivelul labiilor.
se clătește și șterge cu un tampon fără a freca și se îndepărtează bazinetul așezând pacienta
pe pat
se scot, se îndepărtează mănușile folosite și se spală mâinile
33
SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT
Pregătirea pacientului
a) Psihică
informați pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b)Fizică
așezați pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse și ușor depărtate, cu o pernă tare
sub bazin
Execuție
La bărbat avem o lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima convexă
anterior la nivelul uretrei peniene, cea de-a doua convexă posterior la zona de trecere dintre
uretra membranoasa și uretra peniană – bulbul uretrei; prezența prostatei): Bolnav așezat în
decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
Introducerea sondei
lubrefierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a sondei între degetul
mic și inelar
introducerea sondei lubrefiate -10-15 cm, cu blândețe până se trece de valvula Guérin, apoi
sub acțiunea de ușoară tracționare a penisului spre zenit, urmată de acțiunea de basculare a
penisului între coapse
Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picături de urină
Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor pentru a verifica că
sonda nu coboară
Recoltarea glandului pentru evitarea apariției edemului
Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor universale ✓ Spălarea
mâinilor
34
Fig. 3 – Introducerea sondei: femeie, bărbat
Accidente/ incidente
infecții urinare joase (cistite) și ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales prin
nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o problemă
de tratament (germeni multirezistenţi) → frisoane, ascensiune termică
leziuni mecanice (hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene
hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) → retragere a sodei,
reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție
suprapubiană;
absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile sondei)
→ spălare – aspirare cu seringa Guyon Observații
Dacă sonda nu se poate introduce
alegeţi sonde mai subţiri
controlați dacă poziţia sondei este corectă
verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor - schimbaţi sonda
Pacientul acuză dureri, sângerează - anunţaţi medicul
Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
Încercați și desfundaţi prin aspirare
Schimbaţi sonda
35
FIȘA TEHNICĂ Nr. 10
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENUL DE URINA PE 24 DE ORE
Obiectivele procedurii
determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
examinarea sedimentului urinar.
Pregătirea materialelor
tavă medicală/cărucior
recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe sondă à
demeure
mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
informaţi pacientul conştient
explicaţi-i procedura în termeni accesibili
obţineţi colaborarea și consimțământul
b) Fizică:
dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii și a pudorii,
recomandari privind alimentaţia, toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
Efectuarea procedurii
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de unică folosinţă
să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat
şi poziţie şezândă la femeie
Bărbatul stând în picioare retractă prepuţul, face toaleta şi dezinfecţia glandului şi începe
să urineze.
Prima parte a jetului de urină nu se colectează, fiind destinată spălării mecanice a uretrei.
Fără a întrerupe urinarea jetul de urină este apoi îndreptat spre recipientul steril, unde se va
recolta o cantitate suficientă pentru analizele stabilite, dar fără a goli vezica în acest vas.
Femeia procedează la fel: după toaleta vulvei şi vaginului, stând în picioare, goleşte vezica,
recoltând în recipientul steril numai urina din mijlocul micţiunii.
să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
să-şi spele mâinile
să eticheteze recipientul.
36
De retinut
toaleta si dezinfecţia regiunii genitale
recipient nesteril/steril
se recoltează din jetul de mijloc, făra a întrerupe urinarea
atenţie la contaminarea recipientului steril
Notarea procedurii
notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
data şi ora recoltării.
37
COLECTAREA MOSTRELOR DE URINA DIN 24 ORE
Indicatii
teste analitice cantitative ( proteinurie, glicozurie, electroliti)
Etapele recoltarii
Se recomanda evitarea consumului de alcool si un regim hidric normal cu 24 de ore inainte
de inceperea recoltarii si pe intreaga durata a acesteia;
La ora stabilita bolnavul urineaza si urina se arunca.( Prima urina de dimineata se arunca)
In continuare, toata urina de peste zi si de peste noapte se aduna intr-un recipient curat, cu
capac, cu volum minim de 2 litri, si care se tine inchis la intuneric si racoare (intr-o punga
de plastic sau staniol la frigider);
Prima urina din dimineata celei de-a doua zi se adauga peste urina stransa;
Se masoara cat mai exact volumul de urina stransa in perioada de 24 h;
Din recipient (dupa agitare usoara pentru amestecarea sedimentului depus) se transfera cca.
50 ml urina intr-un recipient special pentru urina;
Se noteaza pe acest recipient volumul de urina total strans in cele 24 h;
Transportul si conservarea probelor de urina se face de catre asistenta imediat dupa
prelevare.
Recipientele se eticheteaza, se acopera si se expediaza pentru a fi examinate in maxim o
ora de la recoltare.
Daca acest interval nu poate fi respectat proba trebuie refrigerata la 4 grade.
In afara datelor de identificare a pacientului cererea de analiza a probelor de urina trebuie
sa specific urmatoarele informatii: tipul prelevatului (proba curat din jet mijlociu, aspirat
suprapubian) ora prelevarii, daca pacientul a fost sub cura de diureza sau antibioterapie ,
examen solicitat.
a) Examen macroscopic al urinei cuprinde determinarea volumului urinar,a aspectului
urinei,al culorii si mirosului acesteia
b) Examen fizic- este reprezentat de determinarea densitatii urinei si a pH-ului
c) Examen microscopic - consta in examinarea sedimentului urinar - proteinemiei,
glicozuriei, corpilor cetonici, amilazuriei, ureii urinare, ionogramei urinare etc.
38
FIȘA TEHNICĂ Nr. 11
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA PARACENTEZEI
(PUNCȚIA PERITONEALĂ)
Scop
explorator - pentru confirmarea prezenţei sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal
diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu suspiciune de
hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
evacuator - pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecţii libere voluminoase care
produc tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe diafragm, vena cavă
inferioară; pentru drenajul colecţiilor septice intraabdominale; pentru dializă peritoneală
Indicațiile paracentezei
1. analiza unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic
2. depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se suspectează leziuni ale
organelor interne
3. evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției respiratorii și
circulatorii
4. ascita în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau sindrom nefrotic)
5. ascitã la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominalã dureroasã, iritație
peritonealã, hipotensiune, encefalopatie)
6. evidentierea colecțiilor pelvine, la femei (sarcina extrauterină ruptă, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac Douglas
7. suspiciune de ascită neoplazicã
8. pacienți cu dializã peritonealã care acuzã dureri abdominale, febrã sau alte semne și
simptome de sepsis
Contraindicațiile paracentezei
bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
hemoragii digestive recente
abdomenul acut chirurgical, sarcină
colecții închistate (peritonita tuberculoasă, ascita închistată)
prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau postoperatorii)
diateze hemoragice (necorectate), pacienți cu meteorism abdominal
infecții tegumentare (celulitã) la locul puncției
Materiale necesare
ac/trocar steril pentru puncție, cateter special din plastic siliconat (trusă de perfuzie)/ tub de
drenaj (50cm)
câmp steril, comprese sterile, seringi 2 ml+ace injecție sterile
1-2 fiole novocaină 1%, tonicardiace
mănuși, mușama, aleză
alcool, tinctura de iod
cearșaf împăturit în 3 pe lungime și materiale pentru fixare la perete
leucoplast
vas colector 10 l/galeată, paravan
39
Pregătirea bolnavului
psihică- se explică necesitatea tehnicii, obținându-se consimțământul informat
fizică
înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi local; în
caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea antecedentelor permite
stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul respirator şi hemodinamic vor fi
monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări importante de lichid, generatoare de
hipovolemie prin deplasare intercompartimentală a lichidelor organismului. Testele de
hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale pentru
localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii
cu 15 min. înainte se administrează un tonicardiac
își golește vezica
se așază mușamaua cu aleza în regiunea lombară și cearsaful împăturit
Pozitia pacientului
pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în decubit
dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea patului,
(favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).
Locul puncției
a) în fosa iliacă stângă (colonul descendent fiind situat într-un plan posterior, spre deosebire
de cec, care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa iliacă dreaptă), pe linia
spino-ombilicală, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (corespondentul punctului McBurney
pe stânga) sau la jumatatea distanței dintre cele 2 repere (punctul Monroe - Richter). Acul se
introduce în plină matitate percutorie, evitând vasele superficiale (paracenteza se efectuează
des la pacienți cirotici, cu hipertensiune portală, la care desenul venos este adesea accentuat).
Puncția se poate realiza și sub ghidaj ecografic, pentru mai multa siguranță și pentru depistarea
colecțiilor localizate. Locul puncției
b) subombilical - la jumătatea distantei ombilico-pubiană,
în dializa peritoneală, de preferat,
c) sau supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz
de suspiciune de fractură de bazin sau dacă vezica urinară
destinsă nu poate fi evacuată
În alegerea locului de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie prin
lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor cavitare
aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale abdomenului.
Îngrijirea pacientului
Se aşază pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient
Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore.
Se supraveghează în permanenţă pacientul cel puţin 24 de ore după puncţie, anunţându-se
medicul la orice suspiciune. După paracenteză, pacientul trebuie monitorizat sub aspectul
tensiunii arteriale, frecvenței cardiace, temperaturii și frecvenței respiratorii
Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
Se alimentează pacientul la pat.
Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia.
Complicații
sincopa (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau evacuarii
prea rapide a unei cantități mari de lichid): se va practica resuscitarea cardiorespiratorie.
hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a cavității
peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși, malnutriți)
hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă)- necesită hemostaza chirurgicală
lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică în fosa
iliacă dreaptă)
lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
fistule parietale la locul puncției
supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)
41
FIȘA TEHNICĂ Nr. 12
TEHNICA RECOLTARII EXUDATULUI FARINGIAN
Definiţie
Un exudat faringian este un examen care constă din prelevarea de secreții de la nivelul cavității
faringiene (gâtului )
Scop – explorator
identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei regiuni,
sau depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Obiectivele procedurii
Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
Efectuarea antibiogramei
Mostra de secreții prelevată de la nivelul cavității faringiene este plasată întrun recipient care
stimulează creșterea microorganismului care a determinat boala (în cazul în care acesta există).
Tipul de microorganism va fi identificat ulterior prin examinare la microscop, prin efectuarea
unor teste chimice sau prin ambele metode.
În cazul în care pe mediul de cultură nu crește niciun organism, testul este negativ.
Pregătirea materialelor
de protecţie - masca de tifon;
sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
nesterile: tăviţă renală, mănuși de unică folosință,
Pregatirea pacientului
psihică se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul informat
fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât, să nu se
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa
recoltării
Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare (în cazul
când avem de recoltat de la copii)
Efectuarea procedurii
Verificați dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
Spălaţi mâinile cu apă şi săpun și îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
Folosiţi masca de protecţie
Invitaţi pacientul să deschidă larg gura și să încline capul pe spate
Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apăsător de limbă), apoi se
va examina gura și gâtul.
Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul oricărei zone inflamate a
cavității bucale.
Mostra de secreții faringiene poate fi obținută și prin spălătura faringiană. Această
procedură presupune efectuarea unor gargare cu mici cantități de ser fiziologic, apoi
eliminarea lichidului întrun recipient steril. Această metodă oferă o cantitate mai mare de
42
secreții, crescând acuratețea rezultatului culturii faringiene.
În cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului să tușească la nivelul
unui recipient steril, se mai numește "metoda plăcilor tușite". Acest lucru evită
traumatizarea inutilă a copilului.
se spală pe mâini cu apă şi săpun și se transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea
De reținut!
majoritatea infecțiilor faringelui (gâtului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infecții pot fi
cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afecțiunea se numește infecție streptococică,
complicațiile infecției streptococice ce pot apărea în cazul în care infecția nu este tratată
adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita, sinuzita sau
infecția la nivelul urechii
cultură negativă exclude de obicei, dar nu întotdeauna, existența unei infecții faringiene
factori ce pot influenta rezultatul includ: cantitatea de secreții recoltate, modalitatea de
efectuare a culturii, tipul de cultură efectuată și tratamente anterioare cu antibiotice
sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat împotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiană
unele persoane pot fi purtătoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvoltă semne sau
simptome de infecție; deoarece 30% dintre copiii mici și adolescenți pot fi purtători, o
cultură faringiană este recomandată în acest caz numai dacă istoricul pacientului și
examenul fizic sugerează prezența unei infecții timpul scurs de la recoltare la însămânţare
să nu depăşească 5-6 ore recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi
declanşate de o infecţie faringiană (nefrite, RAA).
43
FIȘA TEHNICĂ NR. 13
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA
PUNCTIEI RAHIDIENE
Scop
a) Explorator
măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru
examene: citologice, biochimice, bacteriologice;
în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea
aspectului L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii
acestuia;
injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b) Terapeutic
administrarea de anestezice, antibiotice
decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem
papilar)
Locul de puncţie
Puncția lombară la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4- L5, D12-L1
Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care uneşte cele două creste
iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei interspinoase L4.
Puncția dorsală - D6-D7
Puncția suboccipitală – între protruberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe linia
mediană
44
Locul puncţiei rahidiene
Pregătirea materialelor
Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren
şi uneori cu "introducer";
Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
Anestezic local
Seringi sterile de 2-5 ml;
Eprubete sterile;
1-2 tăviţe renale;
monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
Soluţii de injectat când este cazul;
Pregătirea pacientului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligatoriu:
un examen neurologic,
examinarea fundului de ochi → pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană.
a. Psihică
se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă,
durată; și obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b. Fizică
Se administreaza premedicaţie destinată prevenirii sincopei vagale
Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sau scopul şi locul
puncţiei.
Poziţia pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la maximum
pe piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a
spaţiilor interspinoase, membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie
poate fi menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului.
Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se
mişte.
În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, pe un plan rigid cu
coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă,
coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan vertical ,( poziția “spate de pisică”)
Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon.
Poziţia corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei.
Îngrijirea pacientului
Se aşază pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului
Precauţii
temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian.
47
FIȘA TEHNICĂ NR. 14
TEHNICA MASURARII PULSULUI SI NOTAREA IN FOAIA DE OBSERVATIE
Definitie
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este
sincronă cu sistola ventriculară.
Scop
Evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Indicaţii
determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi despre starea arterelor;
aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
Ceas de mână cu secundar sau cronometru
Culoare roşie (creion, pix sau carioca)
Carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
se explică pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie,
mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
în poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie.
Efectuarea procedurilor
se spală mâinile;
se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă),
în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degete pulsaţiile sângelui;
se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi se înmulţește
cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvenţa;
se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul,
data înregistrării, rata;
se spală mâinile.
Educarea pacientului
se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice
vârstei;
se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
49
Rata Rata
Vârsta aproximativă medie
Nou-născut 120 -160 140
1- 2luni(sugar) 100-140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani- 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
50
FIȘA TEHNICĂ NR. 15
PREGATIREA PACIENTULUI SI EFECTUAREA ELECTROCARDIOGRAMEI
Definiţie
Electrocardiograma, cunoscută și sub abrevierea din limba engleză, EKG sau ECG, constituie
un test simplu, nedureros care înregistrează activitatea electrică a inimii, în repaus, la efort
sau pe 24-48 ore (Holter-ECG).
Se înregistrează un traseu cu mai multe
unde, fiecare având semnificații precise în
interpretarea specialistului cardiolog.
Unda P corespunde contracțiilor atriale,
Traseul undei QRS al ventriculelor,
Unda T reflectă repolarizarea ventriculară.
Repetarea acestei activități are ca rezultat
ritmul cardiac.
Materiale necesare
aparatul de EKG, hârtie pentru tipărit, comprese, gel.
Pregătirea pacientului
Inregistrarea EKG-ului necesită repausul psihic și fizic absolut al bolnavului.
În acest scop asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând să-i
îndepărteze orice frica, neliniștea sau tensiunea nervoasă.
Bolnavul trebuie să se odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare, de aceea este recomandat
să fie adus în camera de înregistrare pe cărucior sau fotoliu rulant.
Asistentul medical trebuie să asigure o temperatură optimă a camerei, 20- 21 ºC.
Bolnavul va fi așezat comod în poziția DD și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.
TEHNICA
Pregatirea echipamentului
se plasează aparatul în apropierea patului pacientului, pe o suprafață plană
se atașează la priză
51
dacă pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac se vor îndepărta electrozii acestuia
se verifică aparatul de EKG să aibă hârtie de printat
Efectuarea
se confirmă identitatea pacientului și se setează aparatul conform cerințelor de plasare a
electrozilor
se explică procedura pacientului și faptul că nu va trebui să vorbească și să se miște în
timpul acesteia
se așază pacientul în decubit dorsal în pat, cu mâinile pe lângă el
se vor expune etremitatile mainilor si picioarelor pentru a atasa electrozii
i se comunică pacientului că picioarele nu trebuie să atingă tăblia patului
se vor aplica electrozii pe zone plate, nu pe mușchi, pentru a nu interfera cu activitatea
aparatului
dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută aceasta va trebui îndepărtată prin radere sau
scurtare
se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor. Nu se va folosi alcool deoarece poate
distruge electrozii
se fixează 4 electrozi pe membre, iar 6 precordial.
dacă EKG-ul trebuie făcut la o femeie, electrozii se vor plasa sub sâni
se deschide EKG-ul și se lasă câteva secunde să apară traseul
se verifică dacă traseul înregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
se cere pacientului să se relaxeze și să respire normal, să stea nemișcat și să nu vorbească
și se printează rezultatul
se îndepartează electrozii, se șterge pacientul de gel, se ajută să se acopere, se șterg
electrozii și se strânge aparatul de EKG
După înregistrarea cardiogramei se deblochează aparatul, se îndepartează electrozii de pe
pacient și se notează pe electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, data și ora înregistrării,
semnatura celui care a efectuat înregistrarea. EKG - ul este interpretat întotdeauna de medic în
completarea datelor clinice.
52
FIȘA TEHNICĂ NR. 16
TEHNICA MASURARII RESPIRATIEI SI NOTAREA IN FOAIA DE OBSERVATIE
Definiţie
Respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurator, necesar
procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile
celulare.
Scop
Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele procedurii
determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare
monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator
evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul
respirator
Elemente de apreciat
Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal (copii,
bătrâni)
Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
Ritmul respirator.
Frecvenţa respiraţiei.
Simetria mişcărilor toracice.
Pregătirea bolnavului
Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → bolnavul îşi poate modifica voluntar
caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
Se aşează pacientul în decubit dorsal.
Execuţie
Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și expirație prin
aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
Notarea
consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură așezat direct pe linia
orizontala din rubrica corespunzatoare pentru dimineața (D) sau seara (S)
unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi caracteristicile
respiraţiilor:
Ex. RS = 20 resp/min
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat. Prin unirea valorilor
succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
53
Valorile normale caracteristice vârstei
Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25
Patologic
Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice vârstei
Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote respiratorii anormale,
efort respirator, utilizarea mușchilor respiratori accesori, ortopnee, piele palidă sau
cianotică.
Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență:
o intoleranță la activitate, anxietate
o alterarea confortului
o posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase
54
FIȘA TEHNICĂ NR. 17
TEHNICA EFECTUARII SPALATURII AURICULARE
Definiţie
Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui
curent de lichid.
Scop
Terapeutic
îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi a corpilor străini ajunşi în urechea externă
accidental sau voluntar
tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare
muşama, prosop, aleză
seringă Guyon,
casoletă cu comprese sterile, tampoane de vată sterile
lichidul de spălătură la 37°C sau soluţia medicamentoasă prescrisă
tăviţă renală
halat de unică folosinţă
scaun
Pregătirea pacientului
psihică
se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
fizică
în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern
de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de vaselină
în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un
tampon cu alcool cu efect narcotizant
pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
se aşază tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă
Efectuarea spălăturii
se spală şi dezinfectează mâinile asistentei şi se îmbracă cu
halatul de unică folosinţă
se verifică temperatura lichidului de spălătura (3l de apă fiartă
şi răcita - nu se adaugă altă apă) şi se încarcă seringa Guyon
se aşază tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul
spre tăviţă şi o susţine
se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi
conţinutul patologic se îndepărtează mai uşor)
se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul
de spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
se repetă operaţia până ce lichidul este curat
se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
se îndepărtează tăviţa renală
medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
se introduce un tampon de vată în conduct
55
se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1oră
se examinează lichidul de spălătură
se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
se spală mâinile
se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.
Observaţii
Pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului datorate
presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului de spălătură.
56
FIȘA TEHNICĂ NR. 18
POZITIILE PACIENTULUI IN PAT
Scop
Asistentele trebuie sa cunoasca pozitiile pe care le iau pacientii in pat, pozitia in care acestia
trebuie adusi cu ocazia unor ingrijiri si examinari speciale si manoperele prin care se
asigura schimbarile de pozitie.
In functie de starea generala si de boala sa, bolnavul ocupa in pat o pozitie activa, pasiva
sau fortata.
Pozitia activa – pacientul se misca singur, nu are nevoie de ajutor
Pozitia pasiva – pacientul nu poate sa-si schimbe singur pozitia, si-a pierdut forta fizica,
are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Pozitia fortata – pacientul are o postura inadecvata; pozitia poate fi:
determinata de afectiunea de baza (in tetanos, meningita)
ca o reactie de aparare a organismului (in crizele de dureroase de ulcer sau in colica
biliara)
ca o masura profilactica in prevenirea unor complicatii (prevenirea emboliei in
cazul tromboflebitei)
ca masura terapeutica (folosirea aparatelor de extensie – conditie esentiala a
tratamentului)
alte pozitii fortate
57
POZITIA CUM SE REALIZEAZA AFECTIUNILE/ SITUATIILE CARE OBSERVATII
O IMPUN
Decubit dorsal Culcat pe spate cu fata in sus dupa punctie lombara Previne contractura muschilor abdominali
Pozitia Fowler fara perna unele afectiuni ale coloanei vertebrale Este mai confortabila cu genunchii indoiti-poz. Fowler
cu o perna subtire (suprafata tare) mentinuta timp indelungat=dureri lombare: se introduce un sul
cu 2 perne (pozitie obisnuita si comoda) anemii post-hemoragice subtire la nivelul coloanei lombare
unele afectiuni cerebrale Zone explorate: capul, gatul, toracele anterior, plamanii, sanii,
pacienti slabiti, adinamici, inima, bdomenul, extremitatile, zonele de palpare a pulsului.
operati
Semisezand culcat pe spate afectiuni cardiace si pulmonare Mentinerea indelungata necesita masuri de prevenire a
toracele formeaza cu linia orizontala un unghi de 30- perioada de convalescenta escarelor (colaci de cauciuc sub regiunea fesiera) si a altor
45s unele categorii de operatii complicatii.
Se realizeaza: varstnici Este interzisa pacientilor cu:
cu un nr. mai mare de perne primul ajutor dat pacientilor cu afectiuni tulburari de deglutitie
cu rezemator mobil cardiorespiratorii comatosilor
cu somiera articulata
Ca pacientul sa nu alunece, se aseaza sub regiunea
poplitee o perna indoita sau un sul din patura invelit intr-
un cearsaf rasucit la extremitati si introdus sub saltea .
Sub talpi se pune un sprijinitor.
Sezand In pat: in stare grava In vederea examinarii pacientului, pozitia sezand realizeaza
trunchiul formeaza cu membrele inferioare un unghi dispneici, in caz de pneumonii intinse expansiunea completa a plamanilor si permite o mai buna
drept insuficienta cardiaca examinare a partii superioare a corpului.
pacientul are coapsele flectate pe bazin si gambele in perioada acceselor de astm bronsic Pacientii slabiti d.p.d.v.fizics-ar putea sa nu poata sta in
sunt in semiflexie pe coapse varstnici aceasta pozitie ; ei vor fi asezati in decubit dorsal cu
genunchii sunt astfel ridicati dupa anumite interventii chirurgicale extremitatea cefalica a somierei ridicata.
Pozitia se realizeaza: (glanda tiroida) Pacientii cu insuficienta cardiaca in cursul acceselor de
prin ridicarea partii cefalice a somierei articulate (cu dispnee nocturna, se aseaza de mai multe ori la marginea
ajutorul manivelei) patului cu picioarele atarnate; sub talpi se aseaza un taburet.
cu sprijinitorul de perne sau se vor pune 4-5 perne Zone explorate: capul, gatul, spatele, toracele posterior,
asezate in trepte ; capul se va sprijini cu o perna mica plamanii, sanii, axila, inima, extremitatile superioare.
sub bratele pacientului se poate aseza cate o perna ;
pt. a impiedica alunecarea se aseaza sub regiunea
poplitee o perna indoita sau un sul din patura invelit
58
intr-un cearsaf rasucit la extremitati si introdus sub
saltea . Sub talpi se pune un sprijinitor.
In fotoliu: este asezat confortabil, bine imbracat si
acoperit cu patura
Decubit Poate fi drept sau stg: in pleurezii pt.a impiedica aparitia escarelor
lateral culcat pe o parte meningite intre genunchi si maleole se introduc inele de vata
capul sprijinit pe o singura perna dupa interventii intratoracice sub trohanterul mare, un colac de cauciuc imbracat
mb. inf. flectate usor, sau mb.inf.ce este in contact cu dupa interventii renale varstnicii, adinamicii vor fi intorsi la intervale regulate de 1-
suprafata patului intins, iar celalat indoit in cazul drenajului cavitatii pleurale 2-3 ore pt.prevenirea complicatiilor
spatele sprijinit cu o perna sau un sul sau cu Se mai impune: daca pacientul are un mb.inf:
rezematoare speciale in cursul efectuarii toaletei paralizat
schimbarii lenjeriei fracturat
administrarii clismelor si supozitoarelor dureros
masurarii temperaturii pe cale rectala operat
pt.punctia lombara acesta va fi mentinut in cursul manoperei de intoarcere de catre
in cursul sondajului duodenal asistenta si asezat pe un suport pregatit in prealabil.
drenajului postural Zonele ce pot fi explorate : inima (decubit lateral stg) ; pozitia
este ideala, pt. a auzi murmurul cu sonor redus.
Pozitie decliava Decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos pe masa de operatie in cazul sincopelor din favorizeaza o buna circulatie pentru centrii vitali
Trendelenbug decat restul corpului cursul anesteziei generale in decubit lateral se aseaza at.cand este pericol de aspirare a
Se realizeaza prin: in anemii acute secretiilor
ridicarea extremitatii distale a patului ptr. autotransfuzii
diferenta intre cele 2 extremitati ale patului poate ptr. oprirea hemoragiilor membrelor inf.si
varia de la 10 la 60cm organelor genitale feminine dupa interventii
sub capul pacientului se poate pune o perna subtire ginecologice
se protejeaza capul pacientului cu o perna asezata dupa rahianestezie
vertical la capataiul patului ptr.a favoriza drenajul secretiilor din caile
pentru evitarea alunecarii de pe masa de operatie, respiratorii superioare
pacientul este fixat in chingi sau rezematoare
speciale de umar
Pozitie procliva oblica cu capul mai sus pentru extensia coloanei cervicale
(Trendelenburg (tratament ortopedic)
inversat)
Decubit culcat pe abdomen in paralizia unor grupuri musculare; este pozitia de noapte pt.sugari si copii mici
ventral capul intr-o parte pe o perna subtire hemiplegie
59
membrele superioare asezate la stga si la dr.capului in escare extinse nu este posibila fara perna pt.anumite boli cardiace si
cu fata palmara pe suprafata patului drenarea unor colectii purulente pulmonare
cu degetele in extensie inconstienti
Sub glezne:
perna cilindrica
Sub torace si abdomen se pot aseza perne subtiri, moi
Pozitie decubit dorsal ptr. examene ginecologice si obstetricale Examinarea se face dupa golirea vezicii urinare si a rectului
ginecologica cu genunchii indoiti faciliteaza introducerea speculului vaginal- pozitie jenanta si inconfortabila
coapsele indepartate valvelor nu se prelungeste prea mult examinarea
Se poate realiza: ptr.examinari rectale (rectoscopie, tuseu pacienta tb.mentinuta bine acoperita
in pat rectal)
pe masa de examinare
pe masa ginecologica care are sprijinitor
pt.mb.inferioare, iar sub placa de sezut are o tavita
mobila
Pozitia pacientul asezat pe genunchi, acestia fiind usor ptr. explorarea zonei rectale este o pozitie jenanta, inconfortabila
genupectorala indepartati pacientii cu artrita sau alte deformari articulare nu o vor
aplecat inainte putea practica
pieptul atinge planul orizontal (masa de examinat)
60
TIPURI DE POZIŢII
1. 2.
3.
61
Poziţia semişezândă Poziţia genu-pectorală, torticolis, ”cocoș de pușcă”
4. 5.
62
POZIŢIILE PACIENTULUI ÎN PAT
63
FIȘA TEHNICĂ NR. 19
TEHNICA RECOLTARII COPROCULTURII
Definiție
Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care prelevarea
trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament
antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.
Indicații
Se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă;
Prelevarea din scaun emis spontan
Materiale necesare
Paravan;
Mască;
Mănuși de protecție;
Ploscă sau bazinet;
Recipient steril pentru recoltare probă/coprocultor
Mușama și aleză;
Învelitoare;
Hârtie igienică;
Pregatirea psihică
Se comunică cu bolnavul pentru a fi relaxat, explicăm importanța tehnicii, montăm
paravanul în jurul patului;
Pregatirea fizică
Se dezbracă bolnavul în partea inferioară și îl rugăm să-și flecteze genunchii și să-i
îndepărteze.
Se realizează o rulare a păturii și a cearșafului la picioarele bolnavului apoi se protejează
patul cu mușama și aleză;
TEHNICA
Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mănușile de protecîie și
masca.
Plosca o încălzește în apă fierbinte și o usucă, ea fiind dezinfectată prin SUMERJARE
(scufundare).
pacientul este rugat să anunţe apariţia senzaţiei de defecaţie iminentă
pacientul este îndrumat să aibă scaun într-o ploscă. La fel şi pacientul care îşi recoltează
singur acasă. Dacă pacienţii vor folosi toaleta şi nu plosca, scaunul se va amesteca cu apa
de toaletă interferând cu rezultatul testului. De asemena, scaunul nu trebuie amestecat cu
urină deoarece pH-ul acesteia poate inhiba creşterea bacteriilor din scaun.
se pun mănuşi, şi cu ajutorul unei spatule se va recolta din scaun cea mai reprezentativă
mostră.
se va pune în recipient şi se va închide capacul.
dacă pacientul elimină împreună cu scaunul sânge, mucus, puroi, acestea trebuie incluse în
mostra recoltată.
Cu mâna stângă ridicăm bazinul bolnavului, și introducem plosca cu mâna dreaptă, din
partea laterală a patului, sub fesele bolnavului după care se rotește între coapsele acestuia.
Se acoperă bolnavul cu cearșaful sau învelitoarea și asistenta se îndepărtează, pentru a lăsa
intimitatea bolnavului.
64
Cât timp bolnavul va elimina, asistenta va fi prin salon (nu va părăsi salonul), iar când
bolnavul a terminat, acesta o strigă.
Vom scoate plosca în linie dreaptă, după ce în prealabil l-am sters în regiunea perianală
cu hârtie igienică.
Plosca se va acoperi cu capacul sau învelitoarea și se va îndepărta pentru deversare la
toaletă, dar nu înainte de a se recolta cu coprorecoltorul, “fragmente” din materiile fecale
pentru coprocultură.
Se îmbracă bolnavul, se acoperă, se aerisește salonul. Asistenta medicală se spală pe mâini
cu apă și săpun, dupa ce în prealabil a îndepărtat materialele din salon și a dezbrăcat
mănușile.
De reținut!
se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din
material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după
folosire;
în lipsa acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defecat;
se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit prelevarea
făcându-se din porţiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există;
cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face cu
sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate.
Pregătirea pacientului
se face toaleta ano-perineală;
se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi sterile;
se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificiul anal;
se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se
folosesc geluri lubrifiante;
se fixează seringa la capătul sondei şi se execută 1-2 aspiraţii;
se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.
65
Pregatirea pacientului
se face toaleta ano-perineală;
se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi sterile;
se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
Observaţii
Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzătoare.
Nu se congelează.
66
FIȘA TEHNICĂ NR. 20
RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCTIE CAPILARA
PUNCŢIA CAPILARĂ
Sangele obtinut prin punctie capilara este un amestec de sange provenit din arteriole,
venule, capilare, lichid interstitial si tercelular in proportii nedeterminabile.
Punctia capilara este solicitata in special la copii mici dar si la adulti in anumite cazuri, cum
ar fi:
Arsuri severe si intinse pe suprafete mari
Obezitate
Tendinta la tromboze
Pacienti in special varstnici la care venele superficiale fie nu sunt accesibile fie sunt
foarte fragile
Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui prosop sau comprese incalzite la maximum 42°
C tinuta timp de 2-3 minute pe locul respectiv
GLUCOMETRUL
Este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de glucoză în sânge. Este utilizat
în cazurile pacienților cu diabet zaharat atat în condiții casnice cât și clinice.
67
Materiale necesare
glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, mănuși, tampon cu alcool,
comprese uscate, tăviță renală.
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
Informarea pacientului cu privire la procedură
Obţinerea consimţământui pacientului
b) Fizică:
Poziţia pacientului: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea general
Alegerea locului de elecţie
Îngrijirea pacientului
Observarea stării pacientului
Aplicăm un tampon steril uşor compresiv
69
FIȘA TEHNICĂ NR. 21
RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURA
Definiție
Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Terminologie
micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
Recoltarea probelor de urina pentru examenele biochimice de laborator aduce informații asupra
funcției rinichiului și a căilor urinare, precum și asupra stării întregului organism
În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmental inferior al
uretei, invecinat meatului urinar, prezentând o abundentă floră microbiană saprofită. Aceasta
floră saprofită contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar.
Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de urină pentru
urocultură, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a conținutului
bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul uroculturilor pozitive.
Obiectivele procedurii
Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
Pregătirea materialelor
a) Pentru prelevarea fără sondaj
Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
Comprese sterile
Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
Bazinet dacă este necesar
Container pentru deşeuri
b) Pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure
Tavă medicală/cărucior
Comprese sterile
Antiseptic; soluţie de clorhexidină
Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
Container pentru aruncarea materialelor folosite
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent
Tavă medicală/cărucior
Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
Comprese sterile si recipient steril pentru recoltarea urinei
Pregătirea pacientului
a) psihică:
explicaţi pacientului necesitatea prelevării
asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
asiguraţi intimitatea pacientului.
70
Efectuarea procedurii
Verificaţi prescripţia medicală și identificaţi pacientul
Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau
recomandarea medicală
e) recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr restrâns de indicații
(pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare generală foarte gravă, de vârste
extreme)
71
Îngrijirea pacientului
Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
Supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la
punga colectoare
Interpretarea rezultatelor
Urocultura cantitativă se realizează în laboratorul de bacteriologie, prin metoda diluțiilor
zecimale seccesive.
Mediile de cultură uzuale sunt geloza lactozată (evidențierea bacteriilor din familia
Enterobacteriacee), geloza sânge (evidențierea cocilor și bacililor Gram pozitivi și negative).
Pentru evidențierea bacilului Koch se utilizează medii speciale de cultură (Lowenstein –Jensen)
sau inocularea intraperitoneală a animalelor de laborator (cobai).
Dupa incubarea mediilor de cultură însămânțate la 37 grade C timp de 24 h se numără coloniile
dezvoltate, exprimarea rezultatelor făcându-se în germeni (UFC/ml)
73
FIȘA TEHNICĂ NR. 22
TEHNICA EFECTUARII SPALATURII GASTRICE
Definiţie
Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a
conţinutului stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică.
Scop
Terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicaţii
intoxicaţii alimentare sau cu substanţetoxice
stază gastrică însoţită de procesefermentative
pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pestomac
pregătirea pentru examengastroscopic
Contraindicţii
intoxicaţii cu substanţecaustice
hepatite cronice; varice esofagiene
îmbolnăviri cardio-pulmonaredecompensate
ulcer gastric în perioadadureroasă
cancergastric
Materiale necesare
2 şorţuri din material plastic, prosoape
sonda gastrică Faucher sterilă,pâlnie
mănuşi de unică folosinţă, pensăhemostatică
cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la25-26°C
recipient pentru captarea lichidului (găleată,lighean)
medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
psihic
Se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii colaborării
sale
fizic
Se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se aşează şorţul
de cauciuc
Se îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă tăviţa renală şi este rugat să
şi-o ţină sub bărbie(pentru captarea salivei şi pentru imobilizareapacientului)
Execuţie
asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul decauciuc
umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace,
cerându-I pacientului să deschidă gura, să respireadânc
introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări
blânde de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară)
la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toraceluipacientului
se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi
deasupra capuluipacientului
74
înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în
poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul dinstomac
se goleşte conţinutul pâlniei în vasulcolector
se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe
străine
se îndepărtează pâlnia, se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu
atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi
aspirat de pacient
dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau
voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic,
iar un eşantion va fi trimis la laborator
Accidente şi incidente
Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.,
anestezie cu soluţie de cocaină 2%
Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se îndepărtează
imediat sonda.
Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflaredeaercuseringa
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii
75
FIȘA TEHNICĂ NR. 23
TIPURILE DE REGIM ALIMENTAR
DEFINIŢIE
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului.
Prin alimentaţie se urmăreşte:
acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii (copii)
cât şi cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;
să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a
metabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului;
să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare;
să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei înbolnăviri latente, să împiedice
transformarea bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor;
să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale
organismului.
Condiţii
Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
Se măsoară în calorii.
Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.
Necesar caloric
În repaus absolut = 25 calorii/kg corp.
În activitate minimă = 30 calorii/kg corp.
În activitate medie = 35 calorii/kg corp.
În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii/kg corp.
În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii/kg corp.
Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
Un copil necesită un plus de 30% calorii.
Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
Hidraţi de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar); excepţii fac
diabetul zaharat, colita de fermentaţie
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe
Substanţe proteice
materie primă a fermenţilor şi hormonilor
creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:
insuficienţă hepatică
tulburări de digestie
arsuri întinse
hemoragii
boli febrile
necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/24 h
Grăsimile
substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5 g/kg
corp, ceea ce reprezintă 30-40% din raţia energetică totală a organismului
raţia de grăsimi se reduce în:
insuficienţă hepatică
77
insuficienţă pancreatică
nefroză
ateromatoză
obezitate
se măreşte în:
stări de subnutriţie
arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
150 mg vit.C
25 mg vit. B, B6
8 mg vit. PP
20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor, salatelor, legumelor
Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a pacientului
prin alimentele ingerate.
Înseamnă o contribuţie la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate.
Regimurile dietetice sunt foarte variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor ce le
compun.
în funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice si hipercalorice.
Din punct de vedere calitativ ele sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
78
regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a alimentelor
de modul de preparare, precum şi de starea lor de agregare (starea de consistență );
echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei toleranţe;
satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;
îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase
sau morcovi.
în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea
echivalenţelor calitative şi cantitative ale principiilor alimentare.
numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de stadiul
şi de gravitatea acestora.
79
REGIMURI ALIMENTARE
Regimul Indicaţii
hidric în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
Alimente permise
supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite, zeamă de orez, supe diluate şi degresate din carne, apă fiartă şi răcită
Hidro-zaharat Indicaţii
perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală acută, insuficienţa hepatică acută, colecistita acută, în perioada febrilă a bolilor
infecţioase
Alimente permise
sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de orez
se administrează în cantităţi mici şi repetate
Semilichid Indicaţii
colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza hepatică, varice esofagiene, după primele zile ale infarctului miocardic acut
Alimente permise
supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte, făinoase, sufleuri de brânză de vaci
mese mici cantitativ si mai frecvente
Lactat Indicaţii
în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după hemoragia digestivă superioară
Alimente permise
1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână
Lacto-făinos Indicaţii
după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac
Alimente permise
brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă, făinoase
Hepatic Indicaţii
hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic
Alimente permise
brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită, legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase, unt 10 g/zi, ulei
20-30 g/zi.
80
Renal Indicaţii
glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală -alimente permise
Alimente permise
salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot, supe de legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă, gălbenuş
de ou, frişcă, pâine fără sare
Cardiovascular Indicaţii
cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua săptămână de boală
Alimente permise
lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei 30 g/zi
Diabetic Indicaţii
diabetul zaharat
în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite în mod obligatoriu şi alimente necântărite:
Alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate, fructe
Alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne, sosuri fără făină, ulei
Hipocaloric Indicaţii
obezitate, cruţarea unor organe, hipertensiune arterială
Alimente permise
240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de vaci, carne albă, legume, mere
600 calorii din aceleaşi alimente
Hipercaloric Indicaţii
pacienţi subnutriţi.
81
MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI
Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale
îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
OBIECTIVELE PROCEDURII
Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea organismului
Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi prevenirea
cronicizării unor îmbolnăviri
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate
pe mese mici (4 persoane).
Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini.
Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat.
Nu se ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă,
scuipători, ploscă).
Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face ca
în sala de mese.
82
FIȘA TEHNICĂ NR. 24
TEHNICA TOALETEI UNEI PLAGI IN PRIMELE ORE
Definiție
Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea continuității
tegumentelor, mucoaselor şi ţesuturilor subiacente (soluție de continuitate), produse de factori
etiologici (agenţi traumatici) diverşi (mecanici, chimici, termici, electrici etc.)
Leziunea pielii sau a mucoasei se poate produce cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Plaga constituie totodata o poarta de intrare pentru germenii patogeni.
Se consideră plagă recentă o plagă de la a cărei producere au trecut mai puţin de 6 ore.
În acest interval de timp plaga poate fi considerată aseptică dacă prin mecanismul de producere
nu a survenit contaminarea microbiană (de exemplu o plagă prin tăiere cu un cuţit).
În general aceste plăgi au indicaţie de sutură primară.
Caracteristicile plăgilor
1. Plăgile prin tăiere – au marginile regulate, limitate; se vindecă repede; cele operatorii sunt
de obicei aseptice.
2. Plagile prin înțepare – sunt cele mai frecvente dar și cele mai înșelătoare. Gravitatea lor
este în raport cu adâncimea, cu sediul și gradul de infectare.
3. Plăgile prin contuzii – în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive,
deci, plăgi ale organelor profunde cum ar fi: creier, splină, ficat, rinichi, intestin, mușchi,
etc. fără să existe o plagă a pielii.
4. Plăgile prin mușcătura de animale – acestea se suprainfectează cu regularitate. Ele
reprezintă poarta de intrare pentru turbare. Mușcătura de viperă, produce fenomene
generale toxice.
5. Plăgile prin arme de foc – se caracterizează prin destrucții mari și sunt foarte complexe.
6. Plagi chirurgcale - in urma unui act chirurgical operator.
Tratamentul plagilor are ca scop prevenirea infectiei, evitarea limitarilor functionale fizice si
psihice (de exemplu mobilitatea, rezultatul estetic defavorabil) sau recuperarea functionala.
Tratamentul plăgilor cuprinde:
Măsuri generale de tratament şi
Măsuri locale.
Măsuri generale de tratament
Antibioticoterapia – atunci când este necesar (infecţie sau risc de infecţie a plăgii)
Corectarea hipovolemiei şi anemiei (în cazul plăgilor cu hemoragie importantă) → implică
tratament volemic, electrolitic sau chiar transfuzii)
Măsuri de resuscitareşi de susţinere a funcţiilor vitale - în cazul plăgilor grave
Profilaxia antitetanică – este obligatorie.
83
GESTURILE TERAPEUTICE CARE TREBUIE EFECTUATE ÎN CAZUL UNEI
ASTFEL DE PLĂGI SUNT:
DE REȚINUT!:
primul ajutor în îngijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării lor
e necesară spălarea pe mâini înainte de începerea manevrelor
respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie constituie succesul vindecării rapide
și fără complicații
înaintea efectuării pansamentului, se administrează antialgice (Algocalmin),
eventual și sedative, pentru calmarea durerilor și liniștirea bolnavului.
84
OBSERVAȚII
Este interzisă explorarea instrumentală, oarbă a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de
specialitate.
Plăgile vechi care depăsesc 6 ore de accident se consideră plăgi infectate. Li se face același
tratament ca și la plăgile recente însă plaga nu se suturează primar.
Tipuri de pansamente
1. pansament protector: pe plăgi care nu secretă şi nu sunt drenate;
2. pansament absorbant: pe plăgi drenate sau secretante;
3. pansament compresiv: pe plăgi sângerânde (scop hemostatic), pentru imobilizarea unei
regiuni, pentru reducerea unei cavităţi superficiale după puncţionare; se realizează fixare cu
feşi în cadrul unui bandaj;
85
4. pansament ocluziv: pentru plăgi însoţite de leziuni osoase (acoperire a plăgii cu comprese şi
vată, peste care se aplică un aparat gipsat).
5. pansament umed se foloseste cu scop antiinflamator; este contraindicat in plagile care secreta
abundant, deoarece favorizeaza secretia si provoaca dermite, piodermite, foliculite
Având în vedere gravitatea situaţiei tratamentul trebuie să fie instituit rapid după muşcăturăşi
să fie energic.
Scopurile tratamentului sunt:
Eliminarea veninuluişi/sau prevenirea difuzării lui
Inactivarea veninului
Susţinerea funcţiilor vitale
Eliminarea veninului şi prevenirea resorbţiei sale se poate face prin sucţiune, prin incizie sau
prin exczie.
Sucţiunea orală se face cca 30 de minute, chiar la locul accidentului.
Este însă extrem de important ca salvatorul să nu aibă leziuni ale mucoasei orale (veninul nu
se absoarbe prin mucoasa intactă)
Incizia permite eliminarea parţială a veninului
prin sângerarea pe care o produce.
Incizia se face în axul longitudinal al membrului
afectat, între cele 2 puncte care reprezintă marca
muşcăturii.
Este esenţial ca incizia să fie superficială
(tegumentulşi hipodermul) şi să rămână situată
deasupra fasciei de înveliş. Pentru aceasta se va
face un pliu cutanat, iar incizia se va plasa pe “creasta” acestui pliu
Scăderea resorbţiei veninului se face prin refrigerare locală (aplicarea locală aunei pungi cu
ghiaţă); eficienţa metodei este însă redusă.
Tratamentul general se face prin administrarea de ser antiviperin.
Acesta este recoltat de la cai imunizaţişi conţine imunoglobuline care inactivează agenţii
biochimici din venin.
Serul are însă efect antigenic (conţinând o gamă largă de proteine străine)şi poate avea efecte
secundare; este necesară monitorizarea tensiunii arteriale, pulsului, respiraţiei şi traseului
electrocardiografic, iar mijloacele de tratament a unor eventuale manifestări alergice
(adrenalină, cortizon, antihistaminice) trebuie să fie pregătite.
În paralel cu aceste măsuri sunt necesare acte terapeutice de monitorizareşi susţinere a
funcţiilor vitale (monitorizare, oxigenoterapie, tratament cardiotonicşi vasoactiv etc.).
88
PROFILAXIA TETANOSULUI
De reţinut:
Serul antitetanic hetrerolog se poate inlocui cu imunoglobulină umană antitetatnică, pe cale
i.m. in doză unică de 200 U.A.I. la copil şi 400-500 U.A.I. la adult.
Profilaxia antirabică
Poate fi necesară în cazul plăgilor prin muşcături de animale.
Se face cu vaccin antirabic (cu virus rabic atenuat) în administrare subcutanată.
Ne putem afla în una din următoarele situaţii:
1.victima a fost muşcată de un animal căruia i s-a făcut anterior vaccinarea antirabică
2. animalul nu este vaccinat, dar este cunoscutşi poate fi supravegheat
3. animal necunoscut sau sălbatic
În cazul în care animalul agresor a fost vaccinat antirabic, profilaxia antirabică a victimei
nu este necesară.
89
În cea de-a doua situaţie animalul se supraveghează 2 săptămâni; dacă în aceasta perioadă
apare rabia la animalul respectiv, atunci se va începe vacccinarea antirabică a victimei.
Dacă animalul nu a putut fi identificat, nu poate fi supravegheat sau plaga a fost făcută de
muşcatura unui animal sălbatic, atunci este obligatorie vaccinarea antirabică a victimei.
DE STIUT
Soluţii antiseptice pentru tegumente
▪ Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe
suprafaţa microbilor.
▪ Tinctură de iod 2%.
▪ Iodura de potasiu 2%.
▪ Alcool iodat 2%.
▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri
ale mucoaselor şi dermite.
▪ Eterul – simplu sau iodat.
▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.
▪ Preparate tipizate:
– Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) – tinde să ia locul
tincturii de iod.
– Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) –
pentru dezinfecţia plăgilor recente.
!!! Semnele celsiene locale pot fi constatate la examenul local al unei plăgi şi atrag atenţia
asupra inflamaţiei (presupurative sau supurative) survenite în evoluţia plăgii.
o Semnele celsiene (5): roşeaţă (ruboR), căldură locală (caloR), tumefacţie (tumoR),
durere (doloR), impotenţă funcţională;
Semne obiective
1. Prezența unei soluții de continuitate
o Existenţa soluţiei de continuitate se constată prin inspecţie.
o Aceste soluții pot apărea în plăgile mai mari, așa numitele plăgi cu mari decelări,
putându-se observa distrugerile atât la nivelul pielii cât și la nivelul vaselor, a
nervilor, a mușchilor, a oaselor (sub formă de fragmente osoase).
2. Hemoragia
o Este variabilă ca și abundență a sângerării în funcție de vasul lezat.
o Cheagurile de sânge pot de asemenea să mascheze leziunile situate în profunzime.
o Gravitatea hemoragiei depinde de mărimea vaselor sanguine lezate şi de terenul
biologic al victimei; tulburările de coagulare preexistente – de ex. hemofilia – sau
induse medicamentos – de ex. tratam. cu anticoagulant ex. Sintrom, trombostop,
plavix etc., la un bolnav cu fibrilaţie atrială – pot conduce la hemoragii grave chiar
în contextul clinic al unui traumatism minor.
3. Evisceratii
o Se observa iesirea unor parti de organe prin marginile plagii.
4. Scurgerile lichidiene sau aeriene
o Apar în plăgile penetrante şi ne atrag atenţia asupra lezarii organelor subiacente.
o Astfel scurgerea de LCR la un bolnav cu o plagă craniană arata penetrarea durei
mater.
o Intrarea şi ieşirea aerului printr-o plagă toracică (plagă suflantă) arată penetrarea
pleurei parietale± penetrarea plămânului.
o Exteriorizarea printr-o plagă abdominală a bilei, urinei, materiilor fecale sau a
conţinutului gastric sau intestinal certifică lezarea arborelui biliar, renal, a colonului,
intestinului subţire sau stomacului.
Semne generale
Hipotensiunea şi tahicardia sunt semne ale hipovolemiei şi apar dacă hemoragia care
însoţeşte plaga este importantă → in plagile hemoragice, in soc traumatic.
1. Pulsul
o Poate fi rapid (tahicardic) în plăgile însoțite de hemoragii externe sau interne sau
însotit de șoc traumatic.
2. T.A.
o Dacă scade, indică prezența unei hemoragii sau a unui șoc traumatic.
3. Febra
o Poate avea semnificația debutului infecției sau resorbția unor hematoame.
91
VINDECAREA PLĂGILOR - se poate realiza prin:
Vindecare primară;
Vindecare secundară;
indecare terțiară;
Vindecarea primară („per primam”) este vindecarea care se obține de la început, fără
complicații. Este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie, producându-se în 6-8 zile.
Vindecarea secundară („per secundam”) în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă
infecția spre deosebire de vindecarea primară.
Vindecarea terțiară („per terțiam”) se produce atunci când o plaga evoluează un timp pe linia
vindecării secundare și apoi se suturează în scopul scurtării evoluției.
92
FIȘA TEHNICĂ NR. 25
TEHNICA RECOLTARII ADDIS-HAMBURGER
TEST ADDIS HAMBURGER
Scop
studiul cantitativ al elementelor figurate din urina hematiilor, leucocitelor si a cilindrilor
din urina .
Pregatire materialelor
se pregateste recipientul pentru recoltare
se pregateste materialul necesar pentru toaleta organelor genitale externe
Recoltarea urinei
dupa 3 ore se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa si sapun
se recolteaza intreaga cantitate de urina si se masoara volumul
se trimite la laborator 50ml, intr-un recipient pentru sumar de urina pe eticheta caruia se va
nota numele si prenumele pacientului si volumul urinar colectat
Interpretare
normal se elimina 0-1000hematii/min si 1000-2000leucocite/min
patologic –eliminare>100000elemente/min
hematuria macroscopica apare cand se elimina>300000H/min
93
FIȘA TEHNICĂ NR. 26
RECOLTAREA SECRETIILOR PURULENTE
Materiale
eprubete,
ansă de platină
2-3 lame de sticlă bine degresate
seringi şi ace
ser fiziologic
alcool iodat - tinctură de iod -betadine
pipete Pasteur
Pregătirea pacientului
psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
fizică: se aşează în poziţia adecvată
94
RECOLTAREA SECRETIILOR NAZALE
Materiale necesare
manusi eprubete cu medii de cultura tampon subtire fixat pe porttampon etichete
formulare pentru laborator
Efectuare
confirmarea identitatii pacientului
se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
se explica pacientului ca va avea senzatie de stranut sau voma dar ca procedura va dura
mai putin de un minut
se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un scaun cu fata la asistenta
se cere pacientului sa-si sufle nasul
se cere pacientului sa-si acopere o nara si sa respire doar pe cealalta si invers. Se va
introduce tamponul de recoltare pe nara pe care respira mai bine
se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se introduce cu blandete aplicatorul
aproximativ 7,5-10 cm tinand capatul cu tampon langa septul nazal. Se roteste repede
tamponul si se scoate
alternativ, se apasa limba pacientului cu apasatorul de limba si se introduce un alt
aplicator pana in spatele valului palatin rotindu-l repede
se introduce aplicatoarele in tuburile cu medii de cultura
se arunca manusile si se spala mainile
se etichetaza probele, se completeaza formularele de laboator si se trimit impreuna cu
probele la laborator
Recoltare
se spala mainile si se pun manusile
se curate cu blandete excesul de secretii din urechea pacientului cu solutie normal salina
si comprese de tifon
se introduce aplicatorul in canalul auditiv si se roteste cu blandete de-a lungul peretelui
canalului, pentru a nu leza timpanul
se retrage aplicatorul cu grija pentru a nu atinge si alte suprafete si se introduce in tubul
95
steril cu mediu de transport
se eticheteaza corespunzator proba si se trimite la laborator impreuna cu formularele de
laborator
recoltarea din urechea medie se face de catre medic, dupa toaletarea urechii externe cu ser
fiziologic si comprese, prin punctionare si apoi aspirarea lichidului cu o seringa
proba se trimite imediat la laborator
Recoltare
se spala mainile si se pun manusi sterile
se sterg ochii si excesul de secretii cu solutie normal salina si comprese de tifon, dinaunru
inspre afara
se retrage pleoapa inferioara pentru a evidentia sacul conjuctival. Se roteste cu blandete
aplicatorul cu tampon peste cojunctiva avand grija sa nu atingem si alte suprafete
se tine aplicatorul mai degraba paralel cu ochiul decat perpendicular, pentru a prevenii
iritatiile corneene datorita miscarilor bruste
daca este necesara recoltare corneana, aceasta se va face de catre medic, utilizand un
dispozitiv special cu inel
se introduce imediat aplicatorul sau dispozitivul cu inel in tubul cu mediul de transport
se arunca manusile la deseuri contaminate
se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularele
Consideratii speciale
nu se va folosi un antiseptic inaintea recoltarii pentru a preveni iritatiile ochiului si
modificarea rezultatului probei
aca pacientul este un copil sau un adult necooperant se va cere ajutoru unui coleg pentru
a-i tine capul nemiscat in timpul recoltarii, prevenind astfel lezarile oculare datorita
miscarilor bruste
Recoltare
se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun manusile sterile
se inlatura pansamentul cu o pensa sterila
se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a reduce riscul de
contaminare a probei cu bacterii din zona adiacenta plagii
96
pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din bumbac, se introduce in
plaga, se roteste bland apoi se introduce imediat in tubul pentru culture aerobice
se trimite proba imediat la laborator
se arunca manusile la deseuri contaminate
se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii
Scop
determinarea agentilor patogeni
stabilirea diagnosticului bacteriologic
stabilirea tratamentului
descoperirea proceselor tumorale
Material necesare
pregatirea mesei ginecologice-se asterne un cearsaf sau aleza de unica folosinta
se pregateste trusa de examinare:valve vaginale,speculum vaginal,pense,
tampoane de vata
porttampon,lame
manusi de protectie,
vaselina, antiseptic
tavita renala
sursa de lumina
creion dermatograf,
formular- analize laborator
Locul recoltarii
colul uterin,fundul de sac Douglas
orificiul glandelor Bartholin
meat urinar
Efectuare
Efectuarea tehnicii de medicul ginecolog
Asistenta medicala –pregateste materiale,pacienta,serveste medicul cu materiale necesare
spalarea pe maini cu apa si sapun
se imbraca manusile de protectie
se indeparteaza labiile mari si mici cu mana stanga
97
se recolteaza cu tamponul fixat pe porttampon separat din vagin, uretra si colul uterin
recoltarea se face cu valve si specule,
produsul recoltat din col, sau uretra sa nu vina in contact cu peretii vaginului (acesta are
flora proprie)
se efectueaza cate doua frotiuri pentru fiecare produs recoltat
Examinarea bacteriologica
cate 2 frotiuri pe lame de sticla , separat pentru fiecare produs recoltat – trimise la
laborator
notare pe lama : provenienta produsului ( secretie vaginala sau secretia colului uterin,
ultima este sterila in mod obisnuit)
lamele insamantate se trimit la laborator ptr efectuarea examinarii dupa diferite coloratii
insamantari pe medii de cultura direct la locul si in momentul recoltarii ( medii cultura
functie de germenii cautati)
Examen microscopic
Tip I - epitelii si lactobacili( secretie normala)
Tip II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram- negativi sau leucocite
Tip III – epitelii, f. rari lactobacili, f. frecventi bacili gram- negativi, coci gram-pozitivi si
negativi,frecvente leucocite
Tip IV – rare epitelii, lactobacili absenti, f. frecvente leucocite, f. abundenta flora mixta ,
Trichomonas vaginalis prezent.
Examen bacteriologic
Depisteaza germeni patogeni care au provocat o infectie BTS (boli cu transmitere sexuala)
se fac recoltari cu tampon steril in eprubete din produsele recoltate se fac frotiuri si
insamantari pe medii de cultura punerea in evidenta Trichomonas vaginalis
se utilizeaza secretiile ramase pe manusa de cauciuc dupa tuseul vaginal,( mai ales
cele din fundul de sac vaginal)
se executa frotiuri uscate la aer daca se pot examina imediat
se fac preparate native intre lama si lamela , lama fiind preincalzita daca secretia este
prea vascoasa = produsul de pe varful ansei se amesteca cu o picatura de ser fiziologic
in mediul fluid protozoarul se misca mai activ = mai usor recunoscut
Examinari micologice
Recoltari din vagin din depozitele cremoase, albe, cu aspect de pseudomembrane / orice
secretie abundenta recoltare pe lama ptr. frotiu nativ si colorat si examinari directe intre
lama si lamela
Evaluarea rezultatelor
patologic :Trichomonas vaginalis,Candida Albicans,Neisseria gonorhee(gonococ) etc
98
TESTUL PAPANICOLAU
Testul citologic Papanicolau ( numit si Babes - Papanicolau dupa denumirea doctorului roman
Aurel Babes, care a preconizat depistarea precoce a cancerului genital feminine prin
examinarea frotiului citovaginal) este o analiza obtinuta prin recoltarea prin periere a celuleor
din cervix si apoi fixarea lor pe o lama de sticla.
Desi analiza celulelor din cervix este cea mai des folosita, testul Papanicolau permite si
evaluarea citologica a celuleor colului vaginal si endocervicale.
Materiale necesare
Specul vaginal
manusi Pap stick
aplicator cu tija si pat din bumbac
3 lame de sticla pentru citire microscopica
fixative
lampa ajustabila
camp
formulare cerere analize laborator
Recoltare
confirmarea identitatii pacientei
se explica procedura pacientei
se spala mainile
se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale pentru a usura efectuarea
examinarii si recoltarii
se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de recoltare
se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau in jos
este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze pe masa ginecologica
se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
se inlatura halatul din zona genitala
se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi lubrefinate pentru acesta
pentru a nu interfera cu rezulatul testului. Se poate uda speculul cu apa calda pentru a
usura insertia.
se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni tresarirea si incordarea
musculaturii
se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul introducerii speculului.
dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea cervixului si apoi blocat
pentru inceperea recoltarii
se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare recoltarii celulelor din
diferitele zone.
Dupa fiecare recoltare, se vor lua aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla
peste care se va pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii celulelor
lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din care s-au recoltat
celulele. La un test complet, medicul va recolta celule din zona cervicala, endocervicala si
a polului vaginal.
dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand ranirea peretilor vaginali
este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data ultimei
menstruatii, apoi se trimit probele la laborator
Interpretarea rezultatelor:
clasa I-celule normale
clasa II-celule cu modificari minore benigne
99
clasa III-pot aparea celule anormale,dar nu este sigura benignitatea sau malignitatea(sunt
necesare si alte examene pentru stabilirea diagnosticului)
clasa IV-prezenta celulelor cu aspect neoplazic
clasa V-prezenta celulelor neoplazice numeroase sau grupate
Consideratii speciale:
inainte de efectuarea testului, pacienta va trebui
invatata sa nu faca spalaturi vaginale cu 48 de ore ianinte si sa nu foloseasca ovule
vaginale
recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile inainte de menstruatie sau la 1 saptamana dupa
100
FIȘA TEHNICĂ NR. 27
TEHNICA EFECTUARII CLISMEI EVACUATORII SIMPLE
Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator (clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
evacuarea conţinutului intestinului gros (constipaţie, înainte de naştere)
pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Materiale necesare
de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm
diametru, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C, 500- 1000 m1
pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la care
se adaugă: sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40
gr. la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la 1litru.
substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
- psihică:
1. Explicați pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
2. Explicați scopul procedurii, efectele asteptate dar și eventualele efecte nedorite
3. Obtineți consimțământul informat
- fizică:
se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
se aşază pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
• decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
• decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
• genupectorală
se aşază bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/soluţiei
medicamentoase
se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloană de apă; irigatorul se fixează pe
stativ
se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică
folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula
7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a
ombilicului și apoi orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa
sfincterului anal
dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din
soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând
pacientul să respire adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute, comunicând
în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa
101
renală
Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva
minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
(dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru
captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
Spălaţi-vă pe mâini
102
FIȘA TEHNICĂ NR. 28
PREGATIREA PACIENTULUI SI TEHNICA EFECTUARII TESTULUI DE
TOLERANTA LA GLUCOZA (TTGO)
Definiţie
Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului de a
metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor
plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în special pentru diagnosticarea
diabetului zaharat.
Contraindicaţiile testului
testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua determinari;
valori ale glicemiei bazale constant normale;
valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
diabet zaharat clinic manifest;
diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
Pregătirea pacientului
Ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 8 ore (nu mai mult de 16 ore) înaintea
efectuarii testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa.
Pacientul trebuie sa aiba o dieta normala in ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta de
la alcool).
Este interzis fumatul si efortul fizic pe durata efectuării testului.
Efectuarea testului
Adulți: Se vor administra în interval de 5 minute 75g glucoză anhidră dizolvată în apă rece.
Copii: Cantitatea de glucoza este administrată funcție de greutatea pacientului:1,75g/kg corp–
max. 75 g.
Se vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de administrarea glucozei şi după 120 minute.
In anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60,
90, 120, 180 minute.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale in
cursul efectuarii testului.
Interpretarea rezultatelor
Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului de toleranța la glucoză se efectueaza
conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):
103
Normo- Conditii asociate cu risc Diabet zaharat
glicemie crescut
de diabet zaharat
Glicemie bazală <100 mg/dL 100-126 mg/dL ≥126mg/dL
(<5.6 mmol/L) (5,6-6,9mmol/L) (7.0mmol/L)
(glicemie bazala modificata)
Glicemie la 2 ore <140mg/dL 140-200 mg/dL ≥200 mg/dL
dupa (7.8mmol/L) (7.8-11.1mmol/L) (≥11.1 mmol/L)
administrarea a 75g (intoleranta la glucoza)
glucoza
Scăderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei poate aparea: postgastrectomie,
in ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V, hemocromatoza,boala
Cushing, leziuni SNC.
Scăderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke, boli
hepatice severe, niveluri crescute deepinefrina.
Creșterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei (obtinuta din valorile glicemiei la 30, 60,
90, 120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor insulare
pancreatice, malabsorbtie (sprue, boala celiaca, boala Whipple), boala Addison,
hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli hepatice1.
Limite si interferente
Testul are valoare limitata în diagnosticul diabetului zaharat la copii și este rar indicat in acest
scop.
Fumatul poate crește nivelurile de glucoza.
Dieta alterata (ex. regim pentru scaderea in greutate) poate scadea toleranta la glucoză și sugera
un “fals diabet”.
Bolile infectioase si interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se
recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la episodul acut.
Repausul prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este posibil,
testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la
glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Creșterea toleranței la glucoză: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril,
inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
104
Scăderea toleranței la glucoză: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona,
calcitonina, clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon,
danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere,
hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon,
metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina,
spironolactona, streptozocin, triamcinolon, triamteren, verapamil.
Dacă este posibil, medicația trebuie întrerupta cu cel putin 3 zile înainte de test (în special
contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi,fenotiazine)
105
FIȘA TEHNICĂ NR. 29
TEHNICI DE MOBILIZAREA A PACIENTULUI
SCOP
Bolnavii sunt mobilizati pentru a preveni complicatiile cum ar fi: tromboze, escare,
pneumonii, ce pot aparea din cauza imobilizarii, pentru recunoasterea starii de independenta si
grabirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizarii este hotarat de catre medic in functie de boala, stare generala.
Bolnavul este pregatit psihic, explicandu-i-se tehnica, cat si importanta acesteaia in grabirea
procesului de vindecare. Inainte de a mobiliza bolnavul, cat si dupa mobilizare, ii vom masura
tensiunea, pulsul, frecventa respiratorie, faciesul bolnavului cat si starea acestuia.
Mobilizarea face parte din terapia prescrisa de medic, in functie de afectiunile si starile
bolnavului, aceasta facandu-se progresiv.
Se va incepe cu miscari ale capului (miscari pasive/miscari active), miscari ale degetelor si
incheieturilor (miscari pasive/miscari active), miscarea si schimbarea pozitiei membrelor
inferioare si superioare, miscari de flexie si extensie, bolnavul pastrand pozitia decubit dorsal
(miscari pasive/miscari active).
Urmeaza asezarea bolnavului in pozitia sezand in pat (miscari pasive/miscari active), in pozitia
sezand la marginea patului (miscari pasive/miscari active) si apoi ridicarea bolnavului in
pozitia ortostatica (miscari pasive/miscari active).
Etape de executie
1. Pregatirea bolnavului
Se anunta bolnavul.
Se explica necesitatea si importanta pentru vindecarea lui
106
3. Ridicarea in pozitie sezanda in pat
De mai multe ori pe zi, se ridica bolnavul in pozitia
sezanda (miscarea poate fi asociata cu exercitii de
respiratie)
107
7. Efectuarea primilor pasi ai bolnavului.
Asistenta I si asistenta II se plaseaza de o parte si de alta
a bolnavului si il sprijina in axila, aducandu-l in pozitie
ortostatica
Bolnavul va face primii pasi in salon, condus si sustinut
de cele doua asistente.
Se va continua cu o scurta plimbare in salon.
Se readuce si se repune bolnavul in pat.
108
FIȘA TEHNICĂ NR. 30
TEHNICA RECOLTARII SPUTEI PENTRU BACILUL KOCH
Definitie - Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse
Materiale necesare
recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml capacitate)
cu capac cu filet
formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
servețele sau batiste de unică întrebuințare
Pregătirea pacientului
Psihică:
se anunță și i se explică necesitatea recoltării
se instruiește pacientul să nu înghită sputa, să nu o împraștie
să expectoreze numai în recipientul special
să nu introducă în recipient salivă
fizică:
pacientul este sfătuit să-și clătească gura cu apă pentru a îndepărta resturile alimentare;
i se arată cum ce deschide recipientul, să realizeze câteva inspirații profunde urmate de
câteva secunde de apnee pentru o bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronsice și
inducerea tusei
Înainte de recoltare
Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
Data: ziua, luna, anul;
Numele pacientului: se înscrie numele întreg;
Vârsta în ani;
Sexul: se bifează ”M” sau”F”;
Adresa: se înscrie adresa reală și completă a pacientului (în unele cazuri adresa de flotant)
Clasificarea afecțiunii: se bifează ``”pulmonar” sau ”extrapulmonar” și localizarea;
Motiv examinare: se bifează diagnostic dacă proba a fost recoltată de la un suspect de
tuberculoza; urmărire chimioterapie dacă proba a fost recoltată de la un pacient aflat sub
tratament!
Numărul de identificare al produsului: numărul care se înscrie pe exteriorul recipientului
de sputa;
Unitatea TBC apărținatoare: se înscrie numărul de înregistrare din registrul districtual de
pe fișa de tratament pentru pacienții aflați în tratament;
Data recoltarii: zi/luna/an; și semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic și va conține codul numeric personal al pacientului
109
Colectarea propriu-zisă
Asistenta înmânează pacientului recipientul
Pacientul este condus în camera de recoltare, când camera de recoltare nu există, afară (în
aer liber), unde este supravegheat prin vizor/geam sau direct de catre un cadru sanitar
La întoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifică cantitatea și calitatea sputei
(3-5 ml sputa purulentă); dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra de recoltare;
Pacientul este informat când să aducă următorul eșantion (un eșantion va fi dat odată cu
prezentarea la medic, recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi dimineață, spută
matinală auto-recoltată)
După ce colectează al 2-lea eșantion, pacientul este informat când să se prezinte pentru
rezultat.
Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+4 0) din camera de
recoltare, după verificarea închidereii capacelor recipientelor
Transportul probelor de spută la laboratorul din incinta spitalului sau din altă locație se va
face fie imediat, fie în maximum o saptămână de la recoltare;
Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazută cu despărțituri pentru fixarea și
separarea flacoanelor de spută, împreună cu formularul de examinare a sputei;
La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația (copii, femei)
se vor aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%
Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn
Aspiratul bronșic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie.
Interpretare
Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR în 24 h:
rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR (bacili acido-alcoolo rezistenți)
în 4-6 săptămâni vom avea un rezultat după însămânțarea pe un mediu de cultura solid
(Lovenstein-Jensen) sau 1-2 săptămâni dupa însămânțarea pe mediu lichid; care poate fi pozitiv
pentru BAAR sau negativ
110
FIȘA TEHNICĂ NR. 31
PREGATIREA PREOPERATORIE A PACIENTULUI
OBIECTIVE SPECIFICE
Pregatirea pacientului pentru operatie prin :
restrictionarea aportului de alimente si lichide
pregatirea campului operator (suprafata cutanata)
recoltarea produselor pentru examene de laborator
efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza
asigurarea sigurantei pacientului dupa administrarea medicatiei preanestezice
Pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:
revederea semnaturii consimtamantului chirurgical
completarea cu acuratete a listei operatorii
Furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familiei.
PRINCIPII DE INGRIJIRE
Operatia este un eveniment important in viata pacientului, generator de stress fizic si psihic.
Teama de spital, de anestezie, de operatie, de suferinta postoperatorie fac ca bolnavii sa fie
anxiosi, agitati, deprimati psihic.
Incizia operatorie determina durere si predispune la infectii.
Anestezicele si drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului
diminuand durerea dar si capacitatea de reactie a pacientului fata de stimulii din mediul
inconjurator.
IGIENA PACIENTULUI
Se face baie, sau dus, sau toaleta pe regiuni, la pat, in cazul bolnavilor nedeplasabili.
Se curata cu atentie zonele de flexie si cea ombilicala pentru a reduce riscul infectiei prin
flora cutanata.
111
CREAREA CAMPULUI OPERATOR
Se depileaza zona de interventie prin raderea pilozitatilor cu un aparat de ras individual, pe
o suprafata larga (15 / 25cm) avand grija sa nu se creeze solutii de continuitate.
Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reactii alergice si iritatii ale
mucoaselor din zonele intime.
Nu se depileaza sprancenele in cazul interventiilor la nivelul globului ocular.
Se dezinfecteaza zona rasa cu alcool medicinal sau betadina (se exclude riscul
la alergie prin anamneza)
Se acopera campul operator cu un camp steril.
In caz de urgenta imediata, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU inainte de a fi transportat
la blocul operator.
Se contraindica, temporar, actul operator in caz de leziuni cutanate in regiunea unde
urmeaza sa se desfasoare interventia.
INVESTIGAREA PARACLINICA
Se verifica, obligatoriu, pentru toate tipurile de interventii chirurgicale :
grupul sanguin si factorul Rh
o hemograma
o glicemia
o ureea
o creatinina sanguina
o electrolitii serici
o probele hepatice
o factorii de coagulare
o sumarul de urina
Se efectueaza :
o ECG, radiografie pulmonara.
RESTRICTIA ALIMENTARA
Se scade aportul alimentar oral cu o zi inainte de operatie.
Se sisteaza aportul de alimente si lichide de la orele 21, in seara de dinaintea operatiei.
Se interzice fumatul cu o seara inainte de operatie, precum si consumul de bauturi alcoolice.
ADMINISTRAREA PREMEDICATIEI
Se administreaza medicatia preanestezica (premedicatia) cu 60 de minute inainte de operatie,
daca administrarea este orala si cu 45 de minute inainte de operatie – in administrarea
parenterala
Se interzice pacientului sa se mai ridice din pat dupa administrarea premedicatiei deoarece
are actiune sedativa si deprima circulatia, determinand hipotensiune arteriala ortostatica.
Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-sefe, insotite de
procesul verbal.
113
FIȘA TEHNICĂ NR. 32
RECOLTAREA SANGELUI IN VACUTAINERE
(COD DE CULORI,ORDINEA IN RECOLTARE)
Definiţie
Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de
regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.
Loc de elecţie:
Venele de la plica cotului – vena cefalică,vena basilică, vena mediană
Fața dorsală a mâinii- arcada palmară superficial,vene metacarpiene
În ultimă instanță venele de pe fața dorsală a piciorului, vena femurală
La sugari se utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei)- și venele epicraniene
Materiale necesare
eprubete vacutainer:
Cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-
citrat de natriu 3,8%);
Cu dop mov pentru hemoleucogramă (conţine
anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-diamino-
tetraacetic 1%);
Cu dop roşu - fără anticoagulant pentru probe
biochimice,
Cu dop gri pentru glicemie - conţine anticoagulant
florura de natriu;
Cu dop albastru pentru teste de coagulare,
fibrinogen – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul sânge/anticoagulant este 9/1
soluţie dezinfectantă (alcool), tampon de vată, garou,
tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
holder, ace duble de puncţie
recipient pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului
a) psihică:
Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin dureroasă și
încurajaţi-l pentru a-i reduce anxietatea
Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare
de greaţă, vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei
decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat
pentru recoltarea în ambulator
Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
114
Efectuarea procedurii
se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de elecţie
desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea filetată,
având grijă să nu îndepărtaţi teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul mare şi
indexul mâinii drepte
inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul şi
degetele mijlocii susţinându-l
sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi garoul
din jurul braţului pacientului imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă cu mâna
stângă şi susţinând în continuare holderul
retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din marginile
holderului
pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10 mişcări
de inversiune a tubului
dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi paşii
descrişi mai sus
retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 – 3
minute
Ordinea recoltării tuburilor
În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură puncție, se recomandă
să se respecte următoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultură;
2. tuburile fără aditivi (cu dop roșu);
3. tuburile ce conţin citrat (cu dop bleu, albastru, gri);
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA (cu dop mov).
115
FIȘA TEHNICĂ NR. 33
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie
Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
Indicaţii
Flebitele membrelor inferioare în:
Obstetrică - după naştere sau avort
Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu
obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în
cardiopatii embolice
Tromboza coronariană: infarct miocardic
Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
Pregătirea pacientului
Pregătirea pacientului se va face în funcție de calea de administrare a anticoagulantelor
(oral, parenteral);
Vezi administrarea orală, parenterală (subcutanată, intravenoasă) a medicamentelor;
Poziția pacientului este decubit dorsal;
Pacientul se cântărește și se comunică greutatea medicului pentru a stabili doza și ritmul
administrării anticoagulantului.
Efectuarea administrării
Se verifică identitatea pacientului și recomandarea medicală;
Se spală mâinile și se îmbracă mănuși;
116
Se alege locul de elecție pentru administrarea subcutanată – regiunea abdominală stânga,
dreapta la 5 cm în jurul ombilicului;
Seringa preumplută se scoate din ambalaj;
Se dezinfectează tegumentul;
Se realizează un pliu cutanat cu policele și indexul mâinii nedominante în regiunea joasă a
abdomenului, pliu care va fi menținut pe toată durata injectării;
Nu se elimină bula de aer din seringă înaintea efectuării injecției;
Se pătrunde cu acul perpendicular în pliul cutanat, pe toată lungimea lui;
Se injectează conținutul seringii;
Se retrage brusc acul și se aplică un tampon fără a masa locul injectării;
După injectare se prinde manșonul de siguranță al seringii, eliberându-l trăgând de acesta
în sus, pe corpul seringii până când se blochează în poziție, acoperind acul;
Se colectează seringa utilizată în recipientul special pentru acest scop;
Se scot mănușile și se spală mâinile;
în cazul administrării intravenoase se respectă etapele injecției intravenoase;
în cazul administrării per os tabletele se eliberează din ambalajul lor și se înmânează
pacientului să le înghită în prezența asistentului medical;
Pacientul se poziționează comod în pat.
Medicamente utilizate
Forme de prezentare
A. Soluţii injectabile
Heparina
1. Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie
continuă
2. Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică
transformarea fibrinogenului în fibrină
3. Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
4. Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
Forme de prezentare:
Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000 ui/ml
Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000 ui/ml
Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml -5000 ui/ml
Heparine fracționate (cu greutate molculară mică = HGMM):
o Reviparinum
o Enoxaparinum
o Nadroparinum
o Dalteparinum
Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V.
Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării,
pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular
După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita
refularea medicamentului prin înţepătură
Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
117
o Reviparinum prezentat sub formă de:
Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml –5726 unit/ml
Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726 unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml,
0,25ml= 1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă
drumul la pliu
Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat
între ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
118
Precauţiuni speciale privind administrarea subcutanată
Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea medicamentului în
ţesutul subcutanat
Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor
de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în
grosimea muşchiului.
Supravegherea pacientului
A. Înaintea tratamentului
Se determină grupul sanguin şi Rh
Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli
hemoragice, insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială
severă
Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice
(este crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
Se supravegheză apariţia hemoragiilor
- gingivoragii, epistaxis
- hemoragii după ras
- hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
- scaunul cu sânge
În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în
tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop
Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
Se face controlul biologic al coagulării: timpulHowell, INR în heparinoterapie şi
timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră,vomă.
Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului
deoarece unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol,
fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină,
cloramfenicol), sulfamide, analgetice
Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide,
barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice,
inhibitori tiroidieni.
Educaţia pacientului
Se instruieşte pacientul:
Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara
pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină
determinat în timpul zilei
119
Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia
doza la ora obişnuită în ziua următoare
Să nu-şi modifice singur dozele
Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor decoagulare
Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu anticoagulante
orale(ACO)
Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4
săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în
funcţie de anticoagulantul folosit
Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K:
brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici,
gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit.
Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectulACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectulACO
Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se prezinte
de urgenţă la spital
Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul
folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de
administrare (un comprimat seara sau două administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi
oră)
120
FIȘA TEHNICĂ NR. 34
TEHNICA MASURARII TEMPERATURII CORPORALE
SI NOTAREA IN FOAIA DE OBSERVATIE
Definiție
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului, necesara pentru a-și
menţine starea de bine (necesara desfășurării metabolismului la homeoterme) Aceasta se
realizează pe baza principiului termostatului.(termogeneza/termoliza)
Temperatura corpului este rezultanta procesului de termogeneza (producere de căldură) și
termoliza (pierdere de căldură), proces reglat de centri termoreglării (situați în hipotalamus)
Scop
Evaluarea funcţiei de termoreglarea și termogeneză.
Obiectivele procedurii
Determinarea nivelului curent al căldurii corpului
Aprecierea evoluției unei boli
Determinarea răspunsului pacientului la masurile inițiate în caz de crestere sau scădere a
temperaturii corpului
Evaluarea refacerii pacientului după boală
Locuri de măsurare
axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin
Uzual temperatura se măsoară la orele 7 și 18; la nevoie pacientul poate fi termometrizat și la
30 -60-120 minute sau se poate monitoriza continuu temperatura
Tipuri de termometre
cu mercur, termometru instantaneu
digital, termometru oral tip suzeta
cu infraroșu fără atingere, termometru pentru ureche(timpanic)
Materiale necesare
In funcție de calea aleasă pentru măsurare se va pregăti pe o tavă
termometrul maximal sau oricare alt termometru avut la dispoziție
tampoane îmbibate cu alcool medicinal, comprese uscate
recipient cu soluție dezinfectantă -cloramina 1%, lubrifiant dacă se folosește calea rectală;
tăvița renală, ceas
mănuși de unica folosință
foaie de temperatură, creion albastru/negru
Pregătirea pacientului
a. psihică – se explica procedura pentru a obține complianța și consimțământul
b. fizică se așază pacientul în poziția cea mai adecvată căii utilizate
Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară
Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală
121
Efectuarea procedurii - Metoda axilară
Se spală mâinile și se pun mănușile
Se șterge termometrul electronic cu alcool
Se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin tamponare
Se plasează termometrul cu bulbul în axilă paralel cu toracele
Se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace
Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul este susținut în această poziție
de către asistent
Se menține termometrul în axilă timpul necesar, cel electronic se menține până se aude un
semnal sonor
Se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația/displayul termometrului, valoarea
se notează în foaia de temperatură grafic și cifric
Se spală, se clătește și se șterge cu un tampon cu alcool
Metoda rectală
se asigura intimitatea pacientului
se așază pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,
se lubrifiază termometrul și se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de
rotație și înaintare (3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la sugar
termometrul va fi menținut 3-5 minute după care acesta se scoate, se șterge cu o compresă
se citești gradația la care a ajuns mercurul termometrului
se spală termometrul, se scutură
se introduce în recipientul cu soluție dezinfectantă (sol. Cloramină 1%) ✓ se notează
valoarea găsită
122
Evaluarea procedurii
rezultate așteptate/dorite – temperatura obținută relevă starea de sănătate a pacientului iar
tegumentele sunt intacte fără iritații sau transpirație
rezultate nedorite - pacientul prezinta disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece
temperatura înregistrată impune măsuri adecvate
Rețineți
Informați pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării
generale, la domiciliu;
Explicați pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduță și să-l introducă, uscat și
scuturat, în containerul protectiv între utilizări;
Oferiți pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcție de calea folosită pentru
măsurare; ca în exemplu de mai jos:
o temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu 4-5 zecimi de grad
mai joasă decât cea centrală
o măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, pacienții agitați, sau
cei cu afecțiuni ale cavităţii bucale;
o temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5°
o pentru măsurarea rectală, copiii mici sunt așezați în decubit dorsal, cu picioarele ridicate,
sau în decubit ventral
o măsurarea temperaturii în vagin urmărește aceleași etape ca la măsurarea rectală,
introducându-se termometrul în vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital
feminin; valoarea ei este mai mare cu 0,5° decât cea axilară.
TIPURI DE FEBRĂ
Valori normale:
n.n. şi copil mic = 36,1-37,8 ºC
adult =36-36,5 ºC în axilă
vârstnic =35-36 ºC
Valori patologice:
Cresterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru varsta, sex si status hormonal.
a) Hipertermie:
Subfebrilitate = 37-38 o C
Febră moderată = 38-38,5 o C
Febra ridicată = 39 -40o C
Hiperpirexie >40-41 o C
b) Hipotermia - toate valorile sub 36 o C
124
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic
125
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic
126
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic
127
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic
128
Tipul de Descriere Exemple Grafic
febră
Febra Are o curbă ce nu Supuraţii
poate fi cronice:
neregulată sistematizată Bronşiectazie,
Oscilaţii febrile Stări septice:
nesistematizate, Abcesul
neputând fi incluse pulmonar,
în nici unul din Colecistite.
tipurile de febră
descrise.
129
130
FIȘA TEHNICĂ NR. 35
TEHNICA EFECTUARII INJECTIEI INTRAMUSCULARE
Definiţie
Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop
Terapeutic
Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar mai rapid de 4-5 ori
decât cele s.c.
Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectareai.m.
Pregătirea pacientuli
Se identifică și se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
Se aşează pacientul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
Se dezveleşte locul ales.
131
Execuţie
Verificarea presciptiei
Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
Incidente şi accidente
Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se
retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
Hematom.
Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
Observaţii
Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule
Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru a nu se mări riscul de
infecţii – abces post injectabil.
132
FIȘA TEHNICĂ NR. 36
TEHNICA EFECTUARII INTRADERMOREACTIEI LA TUBERCULINA
Definiţie
Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate =
purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce
duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare)
exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii.
Este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între
prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel
internaţional.
Indicații
Copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea
de tuberculoză
Infectații HIV
Colectivitățile de copii preșcolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia apariției unui focar
de TB în această colectivitate
In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicaţii
De principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testării în
caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.
Principii tehnice
Tuberculina este un filtrat obţinut din cultura de bacili Koch.
Orice alergie la tuberculină arată, de fapt, un contact prealabil al pacientului cu bacilul Koch
(primo-infecţia bacilară) sau cu bacilul Calmette - Guerin (vaccinarea BCG).
Pentru a releva această alergie este suficient să punem în contact organismul pacientului cu o
mică cantitate de tuberculină.
Acest lucru se realizează prin I.D.R. la tuberculină sau Reacţia Mantoux.
Doza de tuberculină administrată este de 10-50 unităţi.
Materiale necesare
Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt
(1cm)
PPD standardizatã în concentrație de 20 U / ml (2 U/0,1ml)
tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință
Loc de electie
Faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã de
leziuni cutanate sau cicatrici
Pregătirea pacientului
se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.
Tehnica
spălarea pe mâini
dezinfecţia locului de elecție cu alcool sanitar
urmați aceeasi pași ca la injecția intradermică (se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20U/ml)
133
injectarea corectã este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocalã; lipsa papulei
indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală;
A. CITIRE
La 72 de ore de la inoculare, prin măsurare
Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui
pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi
exprimarea în mm
Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!
B.INTERPRETARE
În funcţie de diametrul indurației/reacţiei:
Reacţie pozitivă - se produce aşa-zisul „viraj tuberculinic”, când la locul inoculării diametrul
induraţiei depăşeşte 5-6mm. În acest caz se recomandă radiografie pulmonară pentru
decelarea eventualelor leziuni produse de infecţia bacilară. Pacientul este luat în evidenţa
TBC şi se aplică măsuri de izolare şi de prevenire a răspândirii infecţiei la cei din jur.
Reacţia negativă - dacă la locul inoculării nu apare nici un halou, culoarea şi aspectul pielii
fiind nemodificate; această reacţie negativă înseamnă că pacientul n-a avut nici un contact
cu bacilul koch sau cu bacili de tip Calmette - Guerin.
134
FIȘA TEHNICĂ NR. 37
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Medicamente de uz extern - unele sunt aplicate pe suprafaţa pielii sănătoase, altele sunt
folosite pentru tratarea unor leziuni cutanate
Medicamentele generice - sunt copii ale medicamentelor de referinţă care şi-au pierdut
exclusivitatea după un număr de ani de comercializare.
Preţul medicamentelor generice este de 30% până la 40% mai mic faţă de al medicamentelor
de referinţă. Actualmente, din raţiuni economice, se tinde spre promovarea medicamentelor
generice atunci când există.
Administrarea medicamentelor pune pe umerii asistentei o mare responsabilitate.
Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a căilor de administrare, administrarea unor
medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere la accidente grave, chiar
fatale.
Din acest motiv, la administrarea medicamentelor asistenta va ține seama de anumite reguli
generale:
1) Respectarea întocmai a medicamentului prescris → asistenta nu are voie să schimbe
medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect asemănător, fără aprobarea prealabilă a
135
medicului. Dacă asistenta nu are la dispoziție medicamentul sau preparatul prescris, va cere
aprobarea medicului pentru înlocuirea cu un alt preparat.
136
7) Respectarea somnului bolnavului → bolnavii nu vor fi treziti din somnul fiziologic
niciodata pentru administrarea medicamentelor simptomatice, precum si pentru majoritatea
celor patogenice. Bolnavii se trezesc din somn in cazul administrarii medicamentelor etiologice
(antibiotice, chimioterapice). Trezirea pacientilor trebuie facuta cu mult tact, blandete pentru a
nu-i speria, cautandu-se in acelasi timp ca ei sa fie deranjati cat mai putin.
137
15) Prevenirea infectiilor intraspitalicesti → la administrarea parenterala a medicamentelor
se vor pastra conditiile riguroase ale asepsiei. La administrarea perorala se vor utilize recipiente
si vesela individuala, iar supozitoarele vor fi introduce cu manusi de cauciuc, dupa care
asistenta se spala pe maini. Daca in cursul medicatiei asistenta atinge cu mana de gura, saliva
sau alte dejectii ale bolnavului, se va spala bine pe maini cu sapun, inainte de a distribui
medicamentele celorlalti bolnavi. Pentru medicamentele injectabile va utiliza seringi si ace
sterile, separate pentru fiecare injectie, chiar si la acelasi bolnav.
138
FIȘA TEHNICĂ NR. 38
INGRIJIREA POSTOPERATORIE A PACIENTULUI
DEFINITIE
Perioada postoperatorie imediata = perioada care dureaza de la sfarsitul interventiei
chirurgicale pana la restabilirea starii de cunostinta si a functiilor vitale; se mai numeste
perioada de trezire.
Perioada postoperatorie precoce – incepe din momentul in care pacientul a fost complet
recuperat din anestezie si se termina in momentul externarii.
OBIECTIVE
Restabilirea homeostaziei fizice si psihice.
Prevenirea si tratarea prompta a complicatiilor postoperatorii imediate si precoce.
Managementul durerii
139
B. SUPRAVEGHEREA STARII TERMICE
Se masoara T° si se reprezinta grafic in F.T.
Se combate frisonul – prin incalzirea pacientului cu paturi suplimentare sau buiote cu apa
calda asezate pe partile laterale ale corpului sau se administreaza sedative la indicatia
medicului.
Se supravegheaza si raporteaza semnele de hipotermie: somnolenta, reactii incetinite,
respiratie rara, T.A. si P scazute ca urmare a scaderii metabolismului bazal, temperatura
rectala in jur de 34°-35° C.
Se semnaleaza medicului orice crestere patologica a T° corpului si se incearca scaderea
acesteia prin metode fizice (aplicatii reci, impachetari).
C. SUPRAVEGHEREA ELIMINARILOR
La cei cu sonda cala à demeure:
o se verifica permeabilitatea, racordul sondei
o se noteaza caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleste la timp punga
colectoare
La cei fara sonda cala:
o se stimuleaza reluarea mictiunilor.Spontan in primele 6 – 8 ore postoperator
o se verifica prezenta “globului cal” daca pacientul nu urineaza spontan
o se ofera bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atentie la bolnavii de
sex masculin care urineaza mai greu in pozitie de clinostatism
o se anunta medicul daca bolnavul nu urineaza (este in anurie din cauza “postului”
pre-, si postoperator sau are “glob cal”).
o se face sondaj cal, in conditii aseptice, daca bolnavul prezinta “glob cal” si nu poate
mictiona spontan.
Se supravegheaza reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, in a 2ª zi p.o. si in a 3ª - a 4ª zi
p.o., pentru materii fecale exceptand pacientul cu interventii pentru hemoroizi sau fistula
anala la care defecatia trebuie amanata pana la vindecarea plagii operatorii.
In situatii speciale (bolnavul nu elimina gaze si nu are scaun):
o se pune tub de gaze : 15 - 20 minute, maxim 1 ora
o se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerina; clisma evacuatoare,
administrarea de amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de
solutii hipertone (Manitol) se fac numai la indicatia medicului.
D.SUPRAVEGHEREA ALIMENTATIEI
Se recomanda reluarea alimentatiei in prima zi p.o., daca interventia chirurgicala nu este la
nivelul aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi usor digerabile, neflatulente.
In cazurile obisnuite, de chirurgie curenta, schema reluarii alimentatiei este urmatoarea:
o in ziua operatiei – nimic pe gura; se umezesc buzele, se face hidratare parenterala
cu solutii prescrise de medic.
o dieta hidrica – in prima zi p.o., daca bolnavul nu varsa.
o dieta usor digerabila – in a doua zi p.o.
o dieta obisnuita – dupa ce bolnavul a avut scaun.
E. MANAGEMENTUL DURERII
Se identifica localizarea si intensitatea durerii pe o scala de la 1 la 10, si se inregistreaza
informatiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
Se administreaza medicatia analgezica prescrisa de medic, respectand doza si intervalul de
administrare.
Se supravegheaza efectele terapeutice si nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilatie,
hipotensiune, risc de aspiratie a varsaturilor in caile respiratorii).
Se aplica masuri alternative ale durerii:
140
o metode fizice: aplicatii locale calde sau reci, schimbarea
pozitiei, gimnastica respiratiei, masaj, aromaterapia.
o psihoterapie: consta in controlul durerii de catre pacient prin autosugestie si prin
hipnoza si exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scadea consumul
de analgezice postoperator.
G. MOBILIZAREA OPERATULUI
Se recomanda mobilizarea precoce a operatului exceptand cazurile cu interventii ortopedice
la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, interventii pe cord, pacienti adinamici,
cu complicatii p.o. imediate.
Se schimba pozitia din ora in ora in primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza expansiunea
plamanilor si pentru a preveni pneumonia hipostatica sau atelectazia (colabarea
alveolelor)
Se solicita pacientului sa execute miscari active ale membrelor inferioare din ora in ora sau
se fac miscari pasive ale articulatiilor de la membre, masaje in sensul circulatiei venoase.
c) Dupa gravitate:
Complicatiile minore – care se vindeca repede si nu influenteaza starea generala
Complicatii majore – care se vindeca greu, sunt costisitoare si/sau lasa sechele cu
implicatii sociale, profesionale sau economice
Complicatii letale – dificil de controlat care determina decese si au uneori implicatii
juridice
SOCUL → survine cel mai adesea in primele 5 ore care urmeaza interventiei
CAUZE:
Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilatatia determinata de anestezie
Hemoragie intraoperatorie insuficient compensata
Pierdere importanta hidroelectrolitica
SEMNE DE RECUNOASTERE:
Puls tahicardic, filiform
Angoasa si teama
Lipsa de aer
Scaderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg.
Paloarea si racirea pielii, transpiratii reci
Cianoza extremitatilor, oligurie
Somnolenta, apatie sau stare de agitatie
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
Supravegherea stricta a bolnavului si semnalarea imediata a semnelor incipiente
Incalzirea bolnavului prin suplimentarea de paturi
Oxigenoterapie dupa permeabilizarea cailor respiratorii superioare
Administrarea tratamentului etiologic si simptomatic prescris
Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: puls, T.A., respiratie, diureza
Administrarea de sange, plasma, electroliti conform indicatiei medicului
Comunicarea si sustinerea psihica a bolnavului/apartinatorilor
VARSATURILE
CAUZE
Efectul anesteziei rahidiene sau generale
SEMNE DE RECUNOASTERE
Paloare, transpiratii reci, tahicardie
Varsaturi pe gura (sau pe langa sonda daca nu se aspira la timp) care pot deveni
incoercibile ducand la dilatatia acuta de stomac
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral
Sustinerea bolnavului si captarea varsaturilor in conditii de protectie a vestimentatiei si
a lenjeriei de pat
Observarea si raportarea caracteristicilor varsaturilor
Punerea unei sonde gastrice daca medicul indica
Administrarea medicatiei antiemetice
Notarea pierderilor prin varsatura, urina, scaun in vederea efectuarii bilantului hidric
Rehidratarea bolnavului conform prescriptiei
HEMORAGII INTERNE
Sunt mai frecvente la blonzi si roscati.
Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale
(gastrointestinale)
CAUZE
Hemostaza insuficienta intraoperatorie
Tulburari de coagulare
Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator)
SEMNE DE RECUNOASTERE:
Angoasa, agitatie
143
Paloare, sete, stare sincopala, soc
Dispnee in caz de hemotorax
Balonare si durere brusca in caz de hemoperitoneu
Colaps si cianoza in caz de hemopericard
Hematemeza, melena in caz de hemoragie gastro-intestinala
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
Anuntarea de urgenta a medicului care hotaraste atitudinea terapeutica
Administrarea tratamentului simptomatic prescris
Recoltarea sangelui pentru bilant biologic: HLG, HT, teste de coagulare si mentinerea
liniei venoase in asteptare
Aplicatii locale reci pe toarce, abdomen, cu actiune hemostatica
Administrarea medicatiei hemostatice
Pregatirea bolnavului pentru reinterventie acolo unde este cazul
e) EVENTRATIA – reprezinta iesirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone slabite ale
peretelui aparute dupa unele operatii sau traumatisme. Este o complicatie tardiva.
CAUZE
Care tin de bolnav: varsta inaintata, obezitate, diabet zaharat, carente alimentare,
constipatie, eforturi fizice sustinute.
Care tin de natura interventiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de sutura
proaste, supuratii postoperatorii, ileus, etc,
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
Pregatirea bolnavului pentru operatie
147
FIȘA TEHNICĂ NR. 39
TEHNICA RECOLTARII SECRETIEI NAZALE
Definiție
Exsudatul nazal este o investigaţie bacteriologică care se realizează prin recoltarea de secreţii
de la nivelul mucoasei nazale.
Indicații
In depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes.
Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica și alți germeni: meningococ,
Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, serotipul B, Corynebacterium
diphtheriae și chiar enterobacterii.
Material necesar
Mănuși
eprubete cu medii de cultură
tampon subțire fixat pe porttampon,
se pregătește numărul corespunzător de tuburi de exsudat necesar: dacă pe recomandare se
specifică doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o anumită nară (stângă sau
dreaptă) se pregătește doar un tub; dacă pe recomandare se specifică examen bacteriologic
al exsudatului nazal din ambele nări, se pregătesc două tuburi de exsudat cu mediu de
transport.
etichete
formulare pentru laborator
Pregătirea pacientului
se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
se explică pacientului că va avea senzație de strănut sau vomă dar că procedura va dura mai
puțin de un minut
Efectuarea tehnicii
Recoltarea se face dimineaţa, după trezirea pacientului
confirmarea identității pacientului
bolnavul este aşezat pe un scaun cu faţa către o sursă de lumină artificială, iar ceafa îi este
sprijinită de spătar
prin una dintre nări, asistenta medicală introduce, cu blândețe, un tampon pe care îl împinge
uşor de-a lungul planşeului nazal până ce se atinge peretele posterior nazofaringian
tamponul este rotit uşor pentru a facilita desprinderea secreţiei nazale
se introduc tampoanele în tuburile cu medii de cultură
se etichetează probele: ND (nara dreaptă), NS (nara stângă), se completează formularele de
laboator și se trimit împreună cu probele la laborator
se scot mănușile și se spală mâinile
De reținut!
Transportul probelor și însămânțarea trebuie realizate în cel mult 2 ore de la prelevare dacă nu
se utilizează medii de conservare și transport (Stuart/Amies) și în maximum 24 de ore, dacă se
apelează la acestea.
În general, prelevarea probelor nazale nu este dureroasă, cu excepţia cazurilor în care există
răni (de exemplu, furuncule).
Atunci cînd la nivelul vestibulului nazal există răni, asistenta va ridica cu mâna lobul nazal,
pentru a facilita introducerea cu atenţie a tamponului.
148
Îngrijirea pacientului
aşezaţi pacientul în poziţie comodă
verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
notați în foaia de observație data, ora recoltării, cine a efectuat-o
Reorganizarea locului
Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
149
FIȘA TEHNICĂ NR. 40
TEHNICA EFECTUARII SPALATURII VAGINALE
Definiție
Prin spălătură vaginală se înțelege introducerea unui curent de lichid – apă sau soluție
medicamentoasă – în vagin, care, după ce spală pereții vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
Scop
Terapeutic: îndepărtarea conținutului vaginal (normal sau patologic), dezlipirea exudatelor
patologice de pe mucoasă
Dezinfecția locală înaintea intervențiilor chirurgicale
Calmarea durerilor
Reducerea proceselor inflamatorii
Materiale necesare
Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2l solutie
medicamentoasa: apa oxigenată, soluție de cloramină, permanganat de potasiu 1/2000,
oxicianura de mercur 1/4000
Irigator, bazinet, paravan, pensă
Gel pentru lubrifiere
Tampoane de vată
Stativ pentru suspendarea irigatorului,
Aleză, muşama, pled
Mănuşi sterile
Figura1. Irigator
Pregătirea pacientului
a) psihică: explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălatura și instruiţi
pacienta să stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii neplăcute; obţineţi
consimţământul
b) fizică:
asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
se protejează patul cu mușamaua și aleza
instruiţi pacienta să-şi golească vezica și asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
se acoperă regiunea vulvei cu un strat subțire d de vaselină ( pentru spălături calde)
Efectuarea procedurii
Verificaţi recomandarea medicală, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
Spălaţi mâinile
Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
Îmbrăcaţi mănuşi sterile
150
Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă, începeţi curăţirea dinspre partea
anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
Îndepărtaţi cu o mână labiile, iar cu cealaltă introduceţi canula în vagin, înclinând-o spre
faţă apoi spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10 cm (la 10 -11cm se atinge
fundul de sac vaginal)
Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula
în timpul irigaţiei
Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge
prezentaţi medicului
Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U.
Spălați-vă pe mâini şi notaţi procedura
151
FIȘA TEHNICĂ NR. 41
TEHNICA TESTARII SENSIBILITATII LA ANTIBIOTICE
Definiţie - Testarea sensibilităţii reprezintă injectarea strict intradermic a unor soluţii diluate
din substanţa medicamentoasă ce urmează a fi administrată (antibiotic).
Antibioticele sunt substanţe chimice organice produse de microorganisme sau obţinute prin
sinteză sau semisinteză, care în doze foarte mici inhibă dezvoltarea microorganismelor
patogene.
Reacţia alergică este reacţia exagerată, anormală, a organismului unor persoane care intră în
contact cu un alergen, o substanţă care la majoritatea celorlalte persoane nu produce acest efect.
Scop
Explorator
- prevenirea reacţiilor alergice și/sau anafilactice care pot să apară în urma administrării
antibioticelor, unele dintre cele mai alergene medicamente, motiv pentru care este necesară
efectuarea unei testări, înainte de administrarea primei doze.
Materiale necesare:
seringă de 10 ml sterilă
ac de aspiraţie steril
seringă pentru administrarea intradermică a soluţiei diluate
alcool medicinal
tampoane de vată
mănuşi de portecţie
antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
ser fiziologic pentru realizarea diluţiei
Observaţie
Inainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală/posibilă reacţie alergică, de aceea
vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni - adrenalină, hemisuccinat de
hidrocortizon.
153
FIȘA TEHNICĂ NR. 42
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALA
Indicaţii și Contraindicaţii
Indicaţii
stimularea peristaltismului intestinal şi al defecaţiei;
reducerea durerii, a inflamaţiei şi a iritaţiilor locale;
reducerea febrei şi a simptomelor specifice unor aparate.
Contraindicaţii
pacienţi cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii;
pacienţi operaţi recent în zona rectului sau a prostatei;
pacienţi cu rectoragie.
Pregătirea materialelor
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a
preveni înmuierea/topirea lor;
mănuşi de unică folosinţă;
lubrifiant pentru supozitoare;
unguentul cu un aplicator special;
comprese de tifon/prosoape de hârtie;
Efectuarea procedurii
Reguli generale:
se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de
farmacie;
se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de
valabilitate;
se spală mâinile;
se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
Administrarea supozitoarelor
se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng
întins şi membrul inferior drept flectat);
se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a
inhiba senzaţia de defecaţie şi a reduce disconfortul;
se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
se îndepărtează mănuşa;
154
se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult
supozitorul pentru a-şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea
defecaţiei trebuie reţinut cel puţin 20 minute pentru a-şi face efectul);
dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de
defecaţie dispare;
se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;
se învaţă pacientul şi/sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă
administrarea acestora trebuie continuată şi după externare;
se notează procedura în fişa de proceduri.
155
FIȘA TEHNICĂ NR. 43
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCTIA PLEURALA
Indicații diagnostice
Existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate toracică cu
abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi radiologic→identificare a
naturii revărsatului.
Indicații terapeutice
Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficiența cardiacă), hematom
masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical, pleurezie
purulentă;
Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicații
colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în pneumotorax cu supapa
și de fistulă bronhopleurală
suspiciune de anevrism de aortă
Materiale necesare
Antiseptice: alcool iodat, betadină
Tampoane și porttampon (pensă)
seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă
anestezic (xilina 1-2%), atropină1%
mănuşi sterile
robinet cu 3 căi
eprubete sterile pentru examene bacteriologice
eprubete cu anticoagulant –heparină - pentru examene citologice și biochimice
dispozitiv de aspirație,
tuburi de dren, recipient colector
comprese sterile și leucoplast
Loc de puncție
în colecțiile libere din pleură → puncție în spatiul VIII intercostal pe linia axilară
posterioară;
în colecțiile închistate → puncție în centrul matității, evitând traiecte care să lezeze
anumite formațiuni anatomice;
în pneumotoraxul compresiv (sufocant, cu supapa, în tensiune) → puncție urmată de
pleurostomie în spatiul II intercostal pe linia medioclaviculară;
în hemopneumotorax → puncție urmată de pleurostomie în spatiul VI intercostal pe
linia axilară medie sau posterioară;
se evită regiunea cardiacă şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de pătrundere în
peritoneu).
156
Fig. 1 Locul puncției pleurale
Pregătirea pacientului
Fizică și psihică: se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea
acestuia, beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de minimalizare
a acestuia. Manevra nu va fi facută fără consimțământul pacientului.
Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a se determina
TS, TC și grupul sanguin al pacientului
Premedicaţie:
se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei
atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a evita
șocul vagal, în absența contraindicaţiilor (glaucom sau adenom de periuretral cu retenție
cronică de urină)
Ne se administrează medicatie sedativă - benzodiazepine sau opiacee - datorită riscului
de detresă respiratorie, în special la vârstnici
Poziția bolnavului
clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate sprijinite
pe genunchi (deschidere maximă a spațiilor intercostale), susținut de ajutor
poziţie sezândă, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele sprijinite pe spătar
sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat deasupra capului
poziţie sezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănatoasă înspre spătarul acestuia, cu brațul
de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț ridicat deasupra capului, punându-se
în evidență locul de elecție al puncției.
daca pacientul nu poate menține poziția sezandă, puncția pleurală se poate efectua în
decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul de partea bolnavă ridicat
deasupra capului.
indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia
manevrei.
pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului,
supraveghindu-l
Tehnica propriu-zisă
dezinfecție a regiunii cu tinctura de iod;
anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacienților este inutilă
realizarea anesteziei dacă puncția se realizează cu ace de puncție obișnuite
reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează inferior spațiul
intercostal respectiv;
cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă se
dorește evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele, razant
cu marginea superioară a coastei; se străbat apoi muşchii intercostali (1- 3 cm grosime),
fascia endotoracică şi pleura parietală;
157
aspirare de lichid, 20-30 ml pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică;
în cazul puncției terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de puncție sau trocar, prin
intermediul robinetului cu trei căi după închiderea lui, a unui tub de dren racordat la un
recipient de colectare, eventual drenaj aspirativ;
se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural într-o sedinţă terapeutică.
închiderea robinetului și retragerea acului, masare a locului de puncție cu tampon de alcool,
pansament steril.
eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
se îndepartează materialele folosite respectând precauțiunile standard
158
FIȘA TEHNICĂ NR. 44
RECOLTAREA VARSATURILOR
Definitie
Vărsătura reprezinta un reflex de evacuare spontana a continutului gastric pe gura de obicei în
afecţiuni digestive, dar întâlnit şi ca un simptom în alte afecţiuni (alcoolism, tensiune intra-
craniană) sau în sarcină.
Scop
Explorator → se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru stabilirea
diagnosticului stabilirea bilantului hydric; obtinerea de informatii privind continutul gastric
Material necesare
2 tăviţe renale curate şi uscate pahar cu apa aromată muşama , aleza, prosop
Tehnica
se îndepărtează proteza dentară dacă există
tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
asistenta sprijină fruntea bolnavului
după vărsătură se îndepărtează tăviţa
dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu
palma plaga operatorie
se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
159
FIȘA TEHNICĂ NR. 45
TEHNICA EFECTUARII SPALATURII OCULARE
Definiţie
Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop: - terapeutic
în procesele inflamatoare ale conjunctivei
în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
pentru îndepărtarea corpilor străini
Materiale necesare
casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
undină (căniță cu cioc) sau alt recipient picurător
soluţii antiseptie la 370C: acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă
bicarbonatată 22‰
tăviţă renală
mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
psihică: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
fizică:
se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau
în poziţie decubit lateral
se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
se protejează cu un prosop în jurul gâtului
se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută
de bolnav sau ajutor)
dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau
lateral, cu capul aplecat înapoi
Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l
menţine în poziţia aleasă, cealaltă efectuează tehnica
se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează
reflexul de închidere a pleoapelor)
se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină
(sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând corneea
se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură (când
este cazul)
se îndepărtează tăviţa renală
Observaţii
ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele
mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu traumatizeze
ochiul cu vârful recipientului
lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi
Spălătura se poate efectua și prin stoarcerea unor tampoane de vată sterile îmbibate în
soluție antiseptică;
161
FIȘA TEHNICĂ NR. 46
INTERVENTII PENTRU MOBILIZAREA SECRETIILOR
HIDRATAREA
este eficace pentru functionarea sistemului mucociliar
se recomanda aproximativ 2000ml lichide/zi
UMIDIFICAREA
consta in adaugarea vaporilor de apa la aerul inspirit
pastreaza caile aeriene umede si permite debarasarea secretiilor
se realizeaza cu pulverizatoare sau recipient cu apa asezate pe o sursa de caldura
NEBULIZAREA
consta in adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat
se realizeaza prin pulverizare (folosind atomizorul) sau cu ajutorul aerosolilor(un
amestec de gaz cu un medicament dispersat in particule sferice de ordinal
micronilor:antibiotic,antialergice,bronhodilatatoare,expectorante
TAPOTAMENT
consta in lovirea peretelui thoracic,cu mana, ritmic,pe toata suprafata,timp de 1-2
minute
pacientul este rugat sa respire lent si adanc
toracele pacientului trebuie sa fie acoperit
este containdicat la pacientii cu osteoporoza sau coaste fracturate si la cei cu pobleme
de sangerar
VIBRATIA
pacientul este rugat sa inspire adanc pe gura sis a expire lent pe nas
in timpul expiratiei se aplica cu man ape peretele thoracic o presiune usora si oscilatorie
dupa 5 expiratii pacientul este incurajat sa tuseasca sis a expectoreze
este contraindicate la sugari si copii mici
DRENAJUL POSTURAL
este un procedeu positional care permite eliminarea secretiilor
pozitia pacientului se schimba la 20-30 min
la sfarsitul fiecarei pozitii pacientul este rugat sa respire profund
se renunta la pozitiile in care pacientul prezinta discomfort sau dispnee
este contaraindicat la pacientii cu leziuni ale maduvei spinarii sau cu hipertensiune
intracraniana
Drenajul postural
Reprezintă aşezarea pacientului într-o serie de poziţii care facilitează drenajul gravitaţional al
secreţiilor din căile aeriene inferioare în cele de calibru mai mare, de unde pot fi eliminate prin
tuse sau aspiraţie.
Este indicată combinarea cu bronhodilatatoare, mucolitice precum şi hidratarea corectă a
pacientului.
Fiecare segment pulmonar are o anumită poziţie specială în care este favorizată drenajul lui.
Obiective
menţinerea permeabilităţii căilor aeriene inferioare, prin drenajul secreţiilor în căile aeriene
mari şi eliminarea lor prin tuse sau aspiraţie,
creşterea schimbului de gaze prin creşterea numărului alevolelor ventilate,
scăderea incidenţei infecţiilor prin drenajul secreţiilor.
162
Inaintea efectuării drenajului
se ascultă plămânii, pentru determinarea gradului de stază şi a obstrucţiilor datorate
secreţiilor neeliminate,
se monitorizează gazele sangvine pentru determinarea gradului de hipoxie a pacientului,
se efectuează radiografie pulmonară pentru a documenta necesitatea drenajului postural,
se verifică dacă pacientul nu are contraindicaţie pentru drenajul postural: hipertensiune
intracraniană, fracturi ale coloanei vertebrale,
se verifică momentul ultimei alimentaţii, pentru evitarea sindromului de aspiraţie-nu se
efectuează drenajul postural în primele 2 ore după alimentaţie,
se va explica pacientului procedura care urmează a fi efectuată, importanţa ei şi se va
cerecolaborarea lui pentru eficienţa maximă.
Materiale necesare
perne şi pătură
tăviţă renală
stetoscop
Tehnica
Se spală mâinile.
Se aşează pacientul în prima poziţie.
Se menţinepacientul 10-20 minute, în funcţie de toleranţa acestuia.
Se monitorizează respiraţia, frecvenţa cardiacă şi pulsoximetria pacientului.
Se cere pacientului să tuşească.
În caz că nu tuşeşte eficient se aspiră pacientul.
Se pune pacientul în poziţie confortabilă pentru repaus şi se aşteaptă până când este pregătit
pentru următoarea poziţie.
Se pune pacientul în următoarea poziţie şi se repetă paşii 3-8 pentru fiecare poziţie până
când s-a efectuat toată secvenţa poziţiilor (A la I)
Se pune pacientul în poziţie semişezândă (semi-Fowler).
Se va trece în foaia de urmărire a pacientului efectuarea drenajului postural.
163
Poziţiile drenajului postural pentru diferite segmente pulmonare
Complicaţii –incidente
Pacientul devine cianotic, dispneic sau prezintă aritmii, cu semne de hipoxie –se sistează
manevrele, oxigenoterapie.
Pacientul varsă –se aşează în poziţie laterală pentru a elimina conţinutul gastric şi de a evita
aspiraţia.
Nu elimină secreţiile –se recomandă mucolitice, bronhodilatatoare şi hidratarea
pacientului.
Hemoptizie –poate fi dată de infecţie, TBC, tumoră pulmonară –oxigenoterapie, IOT în caz
de nevoie
164
Kinetoterapia respiratorie
Tapotajul şi vibraţiile toracice se utilizează ca metode adjuvante pentru drenajul postural,
ajutând la mobilizarea secreţiilor din căile aeriene mici spre cele de calibru mai mare de unde
sunt aspirate sau eliminate prin tuse.
Tapotajul se efectuează cu mâna ţinută sub formă de cupă şi determină compresia prin
intermediul aerului captat între mână şi piele a segmentului pulmonar adiacent fără lezarea
peretelui toracic.
Kinetoterapia este necesară în condiţiile în care există secreţii pulmonare abundente, peste 30
ml/zi: bronşiectazie, atelectazie, fibroză chistică.
Contraindicaţii
în cazurile în care nu putem mobiliza pacientul,
în caz de hipertensiune intracraniană,
reflux gastric,
infarct miocardic acut,
intervenţii chirurgicale oftalmologice,
hemoragii,
fistulă bronho-pulmonară,
traumatism toracic,
abcese pulmonare,
chirurgia vaselor mari.
165
Materiale necesare
perne şi pătură
comprese pentru ştergerea eventualelor secreţii eliminate
echipament pentru aspiraţie
tăviţă renală
stetoscop
prosop subţire
Tehnica
Se spală mâinile.
Se pune pacientul în prima poziţie pentru drenajul postural.
Se asigură o poziţie confortabilă pentru pacient.
Se acoperă toracele cu un prosop subţire.
Se monitorizează respiraţia, frecvenţa cardiacă şi pulsoximetria pacientului.
Se tapotează pacientul 2-3 minute deasupra segmentului pulmonar corespunzător poziţiei
de drenaj postural.
Se poziţionează mâinile pentru vibraţii adiacent segmentului pulmonar drenat.
Se cere pacientului să respire rar, efectuând inspirul pe nas, iar expirul pe gură.
Se efectuează vibraţiile pe întreaga perioadă a expirului, după care se lasă pacientul să
inspire.
Se repetă vibraţiile timp de cinci respiraţii ample.
Se cere pacientului să tuşească.
În caz că nu tuşeşte eficient se aspiră pacientul.
Se pune pacientul în poziţie confortabilă pentru repaus şi se aşteaptă până când este pregătit
pentru următoarea poziţie.
Se pune pacientul în următoarea poziţie şi se repetă paşii 3-13 pentru fiecare poziţie până
când s-a efectuat toată secvenţa poziţiilor (A la I)
Se pune pacientul în poziţie semişezândă (semi-Fowler).
Complicaţii –incidente
Înroşirea pielii toracelui datorită traumatizării peretelui toracic.
Pacientul devine cianotic, dispneic sau prezintă aritmii, cu semne de hipoxie –se sistează
manevrele, oxigenoterapie.
Pacientul varsă –se aşează în poziţie laterală pentru a elimina conţinutul gastric şi de a evita
aspiraţia.
Nu elimină secreţiile –se recomandă mucolitice, bronhodilatatoare şi hidratarea
pacientului.
Hemoptizie –poate fi dată de infecţie, TBC, tumoră pulmonară –oxigenoterapie, IOT în caz
de nevoie.
166
FIȘA TEHNICĂ NR. 47
PREVENIREA SI TRATAREA ESCARELOR
Definiție
Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între 2 planuri dure (os și pat) ca urmare a
presiunii singure sau combinate cu frecarea sau forfecarea.
Presiunea constanta la nivelul unei portiuni a pielii reduce aportul de sânge la acea zona și în
final produce moartea celulelor, lezarea pielii și formarea de ulcerații.
Escarele de decubit apar mai ales la persoanele care stau mult timp la pat, de obicei la pacienții
spitalizați.
Ulcerul de presiune este o leziune ischemică, localizată la nivelul tegumentului și țesuturile
subiacente, cu pierderea substanței cutanate produsă prin presiune prelungită sau frecare între
două planuri tari.
Cauze
Persoanele în vârstă care nu se pot mobiliza, au o dieta necorespunzătoare, astfel încât pot
dezvolta în timp malnutriție protein-calorică și deshidratare.
Din aceste cauze pielea devine mai subțire, uscata și își pierde elesticitatea. în aceste condiții
se pot produce escarele de decubit.
167
1) Decubit dorsal
o Regiunea occipitală
o Omoplaţi
o Coate
o Regiunea sacrococcigiană
o Călcâie
2) Decubit lateral
o Umăr
o Regiunea trohanteriană
o Feţele laterale ale genunchilor
o Maleole
3) Decubit ventral
o Tâmple
o Umeri
o Creasta iliacă
o Genunchi
o Degetele picioarelor
Riscurile sunt determinate de: starea generală, starea nutriţională, starea psihică, capacitatea de
mobilizare, incontinenţa, starea pielii.
Evaluarea riscului la escare se face la internarea bolnavului în spital și la fiecare 8-10 zile, în
funcţie de evoluţie.
Evaluarea riscului la escare se face la internarea pacientului în spital și la fiecare 8-10 zile, în
funcţie de evoluţie.
• Gradul I: leziune superficială, eritem stabil mai mult de două ore. Vindecarea naturală este
încă posibilă dar este nevoie și de reducerea presiunii asupra țesuturilor;
• Gradul II: vezicule care conțin lichid seros (flictene). Leziunea este superficială, arată însă
ca o zgârietură. Trebuie aplicat pansament și este necesară supravegherea leziunii;
• Gradul III: pierdere de substanță în grosimea pielii și subcutanat, exudat. Poate fi însoțită
de infecții și, de regulă, se tratează chirurgical;
• Gradul IV: afectarea fasciei profunde, distrugere musculară, până la os, exudat, necroză
Predispoziție la septicemie, risc de infecție osoasă. Intervenția chirurgicală nu poate fi
evitată, uneori fiind necesară îndepărtarea unor porțiuni osoase.
• Gradul V: apariția fistulelor..
168
Puncte 4 3 2 1
acordate
Dorința de cooperează mică parțială nu cooperează
cooperare /
motivarea
Vârsta < 10 ani < 30 ani < 60 ani > 60 ani
Starea pielii buna piele cu solzi, umeda Răni, alergii, fisuri
uscata
Boli nu diabet, sistem obezitate, boli arteriale
imunitar cancer, ocluzive
scăzut, febra,
anemie
Starea fizica buna Medie slaba foarte slaba
Starea buna Mediu către confuz Rupt de realitate
spirituala apatic
Activitate buna fără deplasare cu deplasare în imobilizat la pat
fizica / ajutor ajutor scaun cu rotile
Mobilitate
Incontinență nu ocazionala Incontinenta Incontinenta urinara
urinara și Fecala frecventa
frecventa
➔ Scala Braden-Bergstrom
Scala Braden-Bergstrom – este un instrument utilizat pentru a măsura riscul de a dezvolta
ulcere prin presiune. Constă în șase subscale: percepția senzorială, expunerea pielii la
umiditate, activitatea fizică, mobilitatea, nutriția și pericolul de leziuni cutanate, cu o definire
exactă a ceea ce trebuie interpretat în fiecare din secțiunile acestor indici. Primi trei subindici
măsoară factorii legați de expunerea la presiune intensă și prelungită, în timp ce ceilalți trei
sunt în legătură cu toleranța țesuturilor la aceasta. Această scală este utilizată și recomandată
de către
European Wound Management Association (EWMA) www.ewma.org precum și European
Pressure Ulcer Advisory Panel (EPUAP)
Utilizarea scalei Braden-Bergstrom ne ușurează identificarea nivelului de risc global și a
factorilor de risc prezenți la fiecare pacient orientând proiectarea planurilor de prevenire. Scala
de evaluare este un complement al judecății clinice și nu trebuie utilizată în mod izolat.
169
Se utilizează scala Braden-Bergstrom pentru că:
este suficient validată la nivel internațional fiind de mai mare relevanță, cuprindere și
impact;
prin claritatea și simplitatea în prezentarea itemilor, este mai puțin susceptibilă
subiectivității evaluatorului;
prezintă cea mai bună sensibilitate și specificitate raportat la pacienții beneficiari ai
îngrijirilor critice (ține cont de sedare, frecare și prezența/absența alimentației normale).
Evaluarea pacientului se va efectua imediat ce este posibil sau în maximum 8 ore de la
internare. Aceasta trebuie repetată de fiecare dată când există o schimbare în starea pacientului
înregistrând data și ora efectuării acesteia.
Evaluarea ulcerelor de presiune este punctul de plecare pentru planificarea prevenirii și
tratamentului acestora și presupune: evaluarea stării pacientului, a riscului de leziuni și a
mediului de îngijire.
Îngrijirea pielii
utilizarea unui săpun cu pH adecvat și evitarea folosirii apei fierbinți;
limpezirea și uscarea completă a pielii pentru a o proteja de excesul de umiditate acordând
o atenție specială pliurilor cutanate;
menținerea unei hidratări adecvate pentru protejarea pielii, știut fiind faptul că dacă este
uscată riscul de apariție a leziunilor este mai mare;
171
evitarea frecării viguroase a pielii pacientului;
cremele hidratante trebuiesc aplicate ușor, fără a freca proeminențele osoase, pentru a nu
produce rupturi capilare și provoca involuntar pacientului escare;
utilizarea acizilor grași hiperoxigenați doar în zonele cu mare risc de presiune deoarece
previn uscăciunea și descuamarea pe care le produc cremele hidratante, crescând în același
timp rezistența pielii;
evitarea utilizării agenților iritanți cum ar fi produsele care conțin alcool.
Managementul umidității
Umiditatea aflată în relație cu incontinența poate constitui un factor de risc pentru dezvoltarea
ulcerelor de presiune/escarei. Este necesară spălarea și uscarea pielii cât mai repede posibil
după fiecare episod de incontinență, eliminând produsele rezultate cum ar fi urina, materiile
fecale și transpirația pentru a preveni iritarea chimică a tegumentului care se produce.
în plus, dacă pielea este umedă, în același timp este mai fragilă și mai susceptibilă la fricțiune.
Sunt necesare:
schimbarea frecventă a absorbanților;
schimbarea lenjeriei de pat atunci când este umedă;
întotdeauna când este posibil, evitarea produselor din plastic pentru că acestea augmentează
căldura și rețin umiditatea în piele;
protejarea pielii față de excesul de umiditate utilizând agenți topici care creează bariere de
protecție;
dacă se utilizează ca protector al pielii oxidul de zinc acesta trebuie îndepărtat cu produse
uleioase pentru că îndepărtarea cu ajutorul apei este ineficace, frecarea necesară procesului
dăunând pielii. Produsele transparente asigură deasemenea posibilitatea evaluării continue
a pielii.
evitarea produselor umectate precum ureea, glicerina, acidul alpha-hidroxi sau acidul lactic
pentru că rețin apa.
Managementul presiunii
Managementul adecvat al presiunii contribuie la reducerea riscului de dezvoltare a escarei.
Acest management cuprinde mobilizarea, schimbările posturale sau de poziție, suprafețele
speciale pentru managementul presiunii și protecția locală a zonelor vulnerabile.
Mobilizarea
planificarea îngrijirilor încurajând/favorizând mobilizarea pacientului, educând și
implicând întotdeauna când este posibil pacientul, aparținătorii, îngrijitorii personali;
utilizarea dispozitivelor care facilitează mișcarea independentă (fotolii rulante, balustradă
la pat, scară mobilă, trapez, walker, pat electric, etc.) pentru ușurarea mobilizării.
Schimbările posturale – vezi ceasurile posturale
Schimbările posturale sau de poziție reduc durata și magnitudinea presiunii exercitate asupra
zonelor vulnerabile.
• se realizează întotdeauna când nu există contraindicații, pentru a evita sau minimiza
presiunea la pacienții cu activitate și mobilitate reduse;
• trebuie să mențină comoditatea pacientului și capacitatea sa funcțională;
• frecvența lor este determinată de starea pielii, necesitățile pacientului și redistribuirea
presiunii suprafeței de sprijin. Este necesară realizarea cu mai mare frecvență atunci când
suprafața de sprijin nu redistribuie corespunzător presiunea;
• ca normă generală se realizează la fiecare 2-3 ore pe parcursul întregii zile și maxim 4 ore
pe timpul nopții, coordonată cu alte activități atunci când e posibil, pentru favorizarea
odihnei pacientului. Recomandări pentru realizarea schimbărilor posturale:
172
• urmărirea unei rotiri programate și individualizate, alternând decubitul supin cu decubitul
lateral drept și lateral stâng; includerea în rotire a decubitului înclinat dacă situația
hemodinamică a pacientului permite și este tolerat.
Menținerea alinierii corporale și fiziologice, distribuția greutății și echilibrul pacientului;
• evitarea expunerii pielii la presiune și frecare utilizând aparate auxiliare pentru deplasarea
pacienților; ridicarea și nu târârea pacientului atunci când se realizează schimbarea de
poziție;
• nu se așază pacientul deasupra proeminențelor osoase ce prezintă eritem care nu dispare la
eliminarea presiunii;
• în decubit lateral este recomandat să nu se depășească 300 pentru a nu se sprijini direct pe
trohanter, elevând zona picioarelor cel mult 200;
• utilizarea pernelor sau distanțierelor din spumă pentru evitarea contactului direct între
proeminențele osoase;
• evitarea așezării pacientului deasupra cateterelor, drenajelor sau altor dispozitive
terapeutice;
• între o schimbare posturală și alta, se realizează mici modificări în cadrul aceleiași poziții.
Recomandări pentru postura șezând:
• faceți în așa fel încât poziția să permită pacientului realizarea tuturor activităților posibile;
• așezarea, dacă e posibil, a picioarelor deasupra unui dispozitiv de sprijin atunci când
picioarele nu ating solul pentru evitarea alunecării din scaunul cu rotile;
• pentru poziția șezând mobilizarea pacientului se va face la interval de o oră, și dacă
pacientul este autonom, trebuie instruit să se mobilizeze la fiecare 15 minute;
• expunerea la presiunea care se face asupra tuberozităților ischiatice la pacientul așezat este
foarte ridicată, din această cauză se poate produce o escară în timp scurt și pentru aceasta
este necesară limitarea timpului petrecut în poziția șezând.
Suprafețe speciale pentru managementul presiunii
Obiectivul utilizării suprafețelor pentru managementul presiunii îl constituie reducerea
magnitudinii, a duratei sau a presiunii ori a ambelor (incluzând frecarea) între pacient și
suprafața de sprijin (se mai numește și presiune a punctului de contact).
• pentru selectarea unei suprafețe de sprijin potrivite trebuie luat în considerare nivelul
individual de mobilitate a pacientului în pat;
• ca normă generală și întotdeauna când există disponibilitate, trebuiesc utilizate saltele de
spumă de înaltă specificitate (spumă viscoelastică) la pacienții care prezintă risc de
dezvoltare a ulcerului de presiune;
• la pacienții șezând, cu mobilitate redusă pot fi utilizate perne care redistribuie presiunea;
• întotdeauna când există disponibilitate, trebuiesc utilizate suprafețe de sprijin active (saltea
cu aer alternant – sau pompă alternantă) în cazul pacienților cu risc elevat de a dezvolta o
escară și unde nu este posibilă efectuarea schimbărilor posturale frecvente;
• chiar dacă se utilizează o suprafață specială pentru managementul presiunii continuă să fie
necesară efectuarea schimbărilor posturale, întotdeauna când situația pacientului permite;
• evitarea utilizării blănițelor de miel sintetice, a dispozitivelor în formă de inel și a mănușilor
umplute cu apă.
Protecția locală a zonelor vulnerabile în zonele cu risc special de dezvoltare a escarei cum ar fi
taloanele este necesară utilizarea
dispozitivelor care să reducă total presiunea exercitată asupra acestora.
• utilizarea unei pături/pernițe sau altui dispozitiv așezat sub gambe pentru ca taloanele să
rămână elevate complet în așa fel încât greutatea să se distribuie complet pe lungimea
gambelor, menținând în același timp genunchiul ușor flexionat;
• se inspectează pielea taloanelor cel puțin o dată la 24 de ore. în zonele de sprijin al
dispozitivelor terapeutice cum ar fi măști de oxigen, sonde, drenaje, ochelari, etc.:
• supravegherea zonei și mobilizarea dispozitivelor dacă este posibil;
• utilizarea protecțiilor atunci când există risc de fricțiune.
173
Măsuri preventive specifice pentru pacienții supuși intervențiilor chirurgicale
La pacienții supuși intervențiilor chirurgicale cu factori de risc derivați din acestea sunt
necesare:
• utilizarea unei suprafețe care redistribuie presiunea pe masa chirurgicală la toți pacienții cu
risc de dezvoltare a ulcerului de presiune;
• așezarea pacientului, întotdeauna când este posibil, în așa fel încât să se reducă riscul de
dezvoltare a ulcerului pe durata intervenției chirurgicale;
• dacă procedura chirurgicală permite, menținerea în poziție elevată a taloanelor pacientului
pe timpul intervenției chirurgicale pentru a reduce riscul de apariție a ulcerului de presiune
în zona acestora;
• utilizarea protecțiilor în zonele cu risc mare (protectori cu spumă sau silicon, măști);
• evitarea umezelii excesive asociate utilizării soluțiilor pentru pregătirea pielii;
• așezarea pacientului, întotdeauna când este posibil, într-o poziție diferită față de cea
menținută pe durata intervenției chirurgicale, înainte și după aceasta
Alte îngrijiriri pentru prevenirea ulcerului de presiune se referă la controlul și îngrijirile
pacienților cu durere
Durerea este un factor care poate afecta mobilitatea și activitatea; orice diminuare a acestora
poate incrementa riscul de dezvoltare a ulcerului de presiune. în același timp, utilizarea
analgezicelor și sedantelor poate deprima sistemul nervos central, alterând starea mentală,
activitatea și mobilitatea, reducând capacitatea de răspuns eficace la durerea ischemică locală.
Durerea este un factor important la pacienții cu escară. Durerea, în zona escarei, este un
precursor al degenerării țesuturilor. Tratamentul durerii ține cont de rezultatele evaluării. Sunt
necesare:
• evaluarea impactului durerii asupra pacientului;
• identificarea oricărei arii de deranj sau durere ce poate fi atribuită daunelor datorate
presiunii;
• evaluarea riscului pacientului de deteriorare a pielii legată de pierderea senzației de
protecție sau abilității de a răspunde într-un mod eficace la durere (efectele analgezicelor,
sedantelor, neuropatiilor, etc.);
• utilizarea pentru evaluarea durerii a unei scale validate și monitorizarea continuă a nivelului
durerii;
• tratarea durerii în mod anticipat și controlul acesteia cu măsuri farmacologice și
nefarmacologice eficace precum pozițiile terapeutice, suprafețele de sprijin, etc;
• înregistrarea precisă a datelor pentru a putea controla progresele pacientului și favorizarea
comunicării între profesioniști.
175
FIȘA TEHNICĂ NR. 48
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA MUCOASELOR
Scop
Instilarea medicamentelor (coliruri, unguente) pe suprafaţa ochiului, cu efect terapeutic
(anestezic, midriatic sau de strângere pupilară, antialgic, antiinflamator).
Linii directoare
înainte de administrarea oricărui medicament, asistentul medical trebuie să se documenteze
despre acţiunea acestuia, scopul pentru care se administrează, dozajul normal,
incompatibilităţi, contraindicaţii şi reacţii adverse;
toate manevrele de aplicare a medicamentelor pe suprafaţa ochiului se vor face cu blândeţe,
în siguranţă, întrucât ochiul şi în special corneea este o zonă foarte sensibilă
tehnica aseptică va fi utilizată ori de câte ori se tratează ochiul şi ea se aplică separat pentru
fiecare ochi în parte;
nu se aplică niciodată picături sau unguente direct pe cornee;
înaintea de administrarea oricărui medicament nou, se va identifica prin interviu un
eventual istoric de alergie medicamentoasă;
în cazul administrării de soluţii cu absorbţie sistemică (atropina) se va presa blând cu
degetul pe unghiul intern al ochiului, timp de 1-2 minute după instilare în timp ce pacientul
ţine ochiul închis; această manevră va împiedica medicamentul să ajungă în canalul
lacrimal;
în cazul în care pacientul are prescrise şi picături şi unguente, picăturile se vor administra
primele.
Pregătirea materialelor
se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
medicamentele prescrise: soluţii, unguente, discuri oculare;
mănuşi de unica folosinţă;
comprese sterile;
ser fiziologic steril;
pansamente oculare/bandaje;
se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor: culoarea aspectul soluţiilor
oculare, să nu fie precipitate, tulburi;
dacă orificiul tubului cu unguent oftalmic a făcut crustă se îndepărtează cu o compresă
sterilă;
se notează data primei folosiri a flaconului cu soluţie oculară (după deschidere, acesta
nu va fi folosit mai mult de 2-3 săptămâni pentru a evita contaminarea).
Efectuarea procedurii
Reguli generale:
se verifică prescripţia medicală;
se identifică pacientul şi ochiul care trebuie tratat (medicul poate prescrie medicamente şi
doze diferite pentru cei doi ochi);
se explică procedura pacientului şi se instruieşte să rămână nemişcat în timpul procedurii;
se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
176
se îndepărtează pansamentul / bandajul dacă există;
se spală mâinile;
se îndepărtează secreţiile oculare cu comprese sterile îmbibate în ser fiziologic;
se curăţă secreţiile prin mişcări dinspre unghiul extern spre cel intern utilizând comprese
diferite pentru fiecare ochi;
pentru îndepărtarea crustelor se aplică comprese umede sterile deasupra pleoapei
superioare, se lasă 1-2 minute după care se îndepărtează uşor crustele înmuiate;
se repetă operaţia până când crustele sunt îndepărtate cu uşurinţă.
Observatii
Instilatia pe mucoasa conjunctivala, se face numai cu solutii izotonice sau apropiate de acestea.
Se aplica pe fundul de sac conjunctival sau pe marginea pleoapelor, direct din tub prin apasare
la capatul opus sau din cutie cu ajutorul unei baghete de sticla, rotunjita fin la capat si latita sub
forma de lopatica.
Materiale necesare: bagheta de sticla, unguentul medicamentos in cutie sau in tub, tampoane
de vata sterile;
Efectuarea tehnicii
spalare pe maini cu apa si sapun;
dacă pacientul are prescris şi unguent oftalmic, se aşteaptă cel puţin 5 minute după
instilare;
se aseaza bolnavul in pozitie sezanda, cu capul aplecat spre spate si se invita sa priveasca
in sus;
se trage in jos si in afara pleoapa inferioara, cu policele mainii stangi, folosind un tampon;
se aplica unguentul incarcat pe extremitatea latita a baghetei (cat un bob de grau) pe fata
interna a pleoapei sau se preseaza din tub;
se da drumul pleoapei si se solicita bolnavul sa inchida si sa deschida ochiul pentru a
antrena astfel unguentul pe suprafata globului ocular;
se informează pacientul că senzaţia de corp străin va dispărea după topirea şi distribuirea
uniformă a unguentului pe suprafaţa ochiului;
se spală mâinile şi se repetă procedura şi pentru celălalt ochi dacă este indicat;
dacă sunt prescrise mai multe unguente oftalmice, se va face o pauză de cel puţin 10 minute
între aplicări.
unguentul in plus se sterge cu un tampon de vata steril;
177
APLICAREA DISCURILOR OCULARE
Aspecte generale
Discurile oculare sunt forme de condiţionare a unor medicamente care acţionează la nivelul
ochiului. Sunt formate din trei straturi: două exterioare şi unul la mijloc care conţine
medicamentul.
Introdus sub pleoape, discul este umectat de lichidele ochiului, eliberând medicamentul pe
care îl conţine chiar şi o săptămână de la aplicare (aşa cum sunt discurile cu pilocarpină
folosite în tratamentul glaucomului).
Utilizarea discurilor oculare, este contraindicată în: conjunctivite, keratite, dezlipire de
retină, afecţiuni în care constricţia pupilară trebuie evitată.
Mod de aplicare
se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi sterile;
se scoate un disc din pachet;
se introduce discul orizontal sub pleoapa superioară şi apoi se presează cu blândeţe
deasupra pleoapei superioare pentru ca discul să se fixeze cât mai bine; se poate aplica şi
sub pleoapa inferioară;
se avertizează pacientul să nu se frece la ochi pentru a nu-şi produce leziuni;
se învaţă pacientul să-şi pună singur discurile oculare, respectând tehnica aseptică;
se explică pacientului să-şi aplice (acasă) discurile seara, înainte de culcare pentru a
minimaliza efectele şi disconfortul determinat de înceţoşarea vederii ce apar de obicei după
administrare;
se avertizează pacientul despre efectele adverse ale utilizării discurilor oculare, în special
cele cu pilocarpină: senzaţie de corp străin, roşeaţa ochiului, prurit, edem, lăcrimare, dureri
de cap;
dacă aceste simptome nu dispar după 4-5 săptămână, pacientul va fi instruit să anunţe
medicul.
Mod de îndepărtare
se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile;
se deprimă pleoapa inferioară cu o mână pentru a evidenţia discul;
cu cealaltă mână se trage discul, prin alunecare, înafara sacului conjunctival, se prinde cu
2 degete şi se îndepărtează;
dacă discul este sub pleoapa superioară, se aplică mişcări circulare blânde pe pleoapa
închisă, dirijând discul spre unghiul intern şi spre pleoapa inferioară de unde se va îndepărta
cu mâna.
Efectuarea tehnicii
spalare pe maini cu apa si sapun;
se aseaza bolnavul in pozitie sezanda cu capul aplecat spre spate;
se incarca fin tamponul de pe bagheta, cu pudra medicamentoasa;
se trage in jos pleoapa inferioara cu policele mainii stangi;
se presara pudra prin usoare lovituri exercitate asupra baghetei, pe suprafata sacului
conjunctival inferior;
se solicita bolnavul sa inchida ochiul, antrenand astfel si pudra, pe toata suprafata
sacului conjunctival;
178
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE NAZALĂ
PRIN INSTILAŢIE
Scop
Furnizarea unei linii de administrare a medicamentelor prescrise pentru tratarea problemelor
nazale.
Linii directoare
soluţiile terapeutice instilate nazal, pot să reducă edemul, să prevină sau să controleze
sângerarea, să inducă anestezia locală sau să trateze procesele infecţioase;
chiar dacă cavitatea nazală nu este o cavitate sterilă, se recomandă aplicarea aseptică a
medicamentelor pentru a preveni infectarea sinusurilor cu care comunică;
înainte de administrarea oricărui medicament, asistenta medicală trebuie să cunoască
medicamentul, scopul administrării, doza normală şi calea de administrare;
în timpul instilaţiei nazale, capul pacientului va fi poziţionat pe o pernă, cât mai aproape de
marginea patului; dacă capul este înclinat pur şi simplu pe spate, soluţia medicamentoasă
poate ajunge în faringe, de unde este înghiţită şi efectul va fi nul;
se va evita atingerea suprafeţei interne a nasului cu picurătorul, întrucât poate declanşa
strănutul pacientului;
înainte de administrarea unui medicament nou, se va face profilul alergologic al
pacientului.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe căruciorul de lucru:
medicaţia prescrisă: coliruri condiţionate în sticluţe cu picurător, tuburi cu
unguente/creme, se verifică calitatea acestora şi termenul de valabilitate;
comprese de tifon/şerveţele de hârtie.
Efectuarea procedurii
se verifică prescripţia medicală;
se identifică pacientul;
se explică procedura pacientului;
se instruieşte pacientul să evite mişcările în timpul procedurii pentru a facilita instilarea;
se spală mâinile cu apă şi săpun;
se asigură lumina adecvată;
se plasează pacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul în
hiperextensie;
sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul deflectat şi
întors spre partea afectată;
se oferă pacientului şerveţele de unică folosinţă;
se inspectează narina şi se introduce vârful picurătorului (sau vârful pipetei în care s-a aspirat
soluţia) exact în narină;
se instilează cantitatea necesară numărând picăturile;
se instruieşte pacientul să rămână în poziţia respectivă timp de 5 minute pentru a preveni
scurgerea soluţiei în afară;
se absoarbe excesul de medicament şi se educă pacientul să evite suflarea nasului;
se pun medicamentele la locul de păstrare;
se observă starea pacientului şi se informează în cât timp se instalează efectul;
179
se învaţă pacientul / familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul la
domiciliu;
se spală mâinile;
se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului.
Observatie
Medicamentul lichid nu trebuie sa fie aspirat deoarece patrunde in laringe provocand accese de
tuse si spasme laringiene.
Efectuarea tehnicii
se invita bolnavul sa isi sufle nasul;
se aseaza bolnavul in decubit dorsal;
se incarca tamponul cu o cantitate de unguent de marimea unui bob de grau;
se ridica usor varful nasului, cu policele mainii stangi, pentru a evidentia mai bine orificiul
extern al fosei nazale;
se depune unguentul pe suprafata interna a vestibulului nazal;
se scoate tamponul si se inchide narina, se apleaca capul bolnavului usor inainte si se
solicita sa aspire medicamentul in mod treptat, pentru a nu il inghiti;
procedeul de repeta si la cealalta narina;
PRIN INSTILAŢIE
Scop
instilaţiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infecţiilor şi inflamaţiilor urechilor,
îndepărtarea cerumenului, anestezie locală, sau îndepărtarea insectelor ajunse accidental în
ureche;
Instilaţiile auriculare sunt în principiu contraindicate pacienţilor cu perforaţie de timpan,
dar se pot totuşi efectua anumite manevre sterile;
Instilaţiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacienţilor cu herpes, cu alte infecţii virale,
fungi etc.
Linii directoare
canalul auditiv este în mod normal foarte sensibil, iar atunci când are anumite afecţiuni,
această sensibilitate creşte, de aceea se recomandă o blândeţe deosebită în efectuarea
manevrelor;
ce vor spăla mâinile înainte şi după efectuarea instilaţiilor cât şi între aplicaţii dacă se
indică administrarea la ambele urechi;
pentru a preveni rănirea timpanului, nu se va introduce niciodată aplicatorul cu capăt
de vată dincolo de punctul care se poate vedea cu ochiul liber;
dacă se indică administrare de picături şi unguent, se vor aplica întâi picăturile;
dacă necesită continuarea tratamentului acasă, pacientul trebuie învăţat cu atenţie
metoda corectă de administrare;
dacă pacientul prezintă vertij, se vor ridica barele de protecţie ale patului în timpul
administrării şi se va evita ridicarea bruscă sau grăbită după terminarea procedurii,
pentru a nu-i accentua vertijul;
pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele reacţii adverse ca: vertij,
greaţă, colecţii, durere etc.
180
Pregătirea materialelor
se vor pregăti:
soluţiile prescrise condiţionate în flacoane cu picurător;
sursa de lumină;
aplicator cu capăt de vată;
dopuri pentru urechi din bumbac;
pentru a preveni efectele adverse ce pot apărea la administrarea de instilaţii auriculare prea
reci (vertij, greaţă, durere) se vor pregăti instilaţiile la temperatura camerei fie ţinându-le
într-un bol cu apă caldă( 37 grade C.), fie încălzind flaconul în mână, şi se vor testa pe
încheietura mâinii înainte de aplicare;
dacă se va folosi picurător de sticlă se va verifica integritatea acestuia pentru a nu răni
canalul auditiv.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se verifică identitatea pacientului şi urechea afectată;
se verifică medicamentul care trebuie administrat ca dată de expirare şi se compară încă o
dată cu indicaţia medicului;
se aşează pacientul culcat pe partea opusă urechii afectate;
se lărgeşte conductul auditiv trăgând în sus şi în spate de pavilionul auricular, la adult,
pentru a facilita o mai bună pătrundere a medicamentului;
se şterge orice secreţie observată cu aplicatorul cu capăt de bumbac, deoarece orice colecţie
poate reduce efectul medicamentului;
cu urechea corect poziţionată se aplică numărul indicat de picături ţinând în aşa fel
picurătorul încât picăturile să cadă pe peretele conductului auditiv şi nu direct pe timpan;
se cere pacientului să rămână culcat încă 5-10 minute pentru a lăsa medicamentul să fie
absorbit;
se curăţă şi usucă pavilionul auricular;
se pune un dop de vată în meatul auricular, lejer, pentru a împiedica scurgerea
medicamentului şi pentru a proteja pacientul de curenţii de aer;
dacă este indicat se repetă procedura pentru cealaltă ureche la interval de cel puţin 10
minute;
se spală mâinile;
se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului.
Efectuarea tehnicii
se aseaza bolnavul in decubit lateral sau in pozitie sezanda cu capul si trunchiul aplecate
lateral, de partea opusa urechii ce urmeaza a fi tratata;
se incarca tamponul cu o cantitate de unguent, de marimea unui bob de grau;
se introduce tamponul cu foarte mare precautie, in conductul auditiv extern;
se depune unguentul pe portiunea bolnava a conductului auditiv extern sau se intinde pe
toata suprafata lui;
se introduce un mic tampon steril in pavilion, dupa efectuarea tehnicii;
Observatii
1. A nu se patrunde in ureche, peste limita vizibilitatii, pentru a nu leza membrana timpanului.
2. Pentru fiecare ureche, se utilizeaza tampoane separate, folosindu-le numai o singura data.
181
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALA SI FARINGIANA
Efectuarea tehnicii
spalare pe maini cu apa si sapun;
se aseaza bolnavul in pozitie sezanda, cu capul aplecat spre spate;
se solicita bolnavul sa isi deschida larg gura;
se inspecteaza sistematic fata dorsala a limbii, palatul dur, valul palatin si pilierii anteriori;
cu ajutorul unei spatule, se departeaza usor obrajii de arcadele dentare si se inspecteaza
suprafata lor interna si mucoasa gingivala;
cu spatula, se ridica buzele, pentru a vedea suprafata lor interna;
se solicita bolnavul sa isi ridice limba sau va fi ridicata cu ajutorul spatulei si se examineaza
fata sa ventrala si planseul bucal;
se apasa asupra suprafetei dorsale a limbii, cu spatula si se inspecteaza lojile amigdaliene,
pilierii posteriori, amigdalele precum si peretele posterior al faringelui;
se imbiba tamponul steril cu substanta medicamentoasa, prin turnare;
se descopera portiunea afectata, cu ajutorul spatulei tinute in mana stanga;
se atinge si se pensuleaza regiunea interesata, cu tamponul tinut in mana dreapta;
se respecta ordinea descrisa, la inspectia cavitatii in cazul in care badijonarea trebuie
efectuata pe toata mucoasa bucala;
spalare pe maini cu apa si sapun;
Observatie
Tamponul de vata folosit, se arunca si se inlocuieste cu un tampon nou. Nu se reintroduce
niciodata in solutia medicamentoasa.
3. GARGARA
Se face cu solutii medicamentoase, incalzite la temperatura corpului.
Se executa in 2 faze: spalarea gurii si spalarea oro-faringelui;
182
Indicaţii și Contraindicaţii
Indicaţii
stimularea peristaltismului intestinal şi al defecaţiei;
reducerea durerii, a inflamaţiei şi a iritaţiilor locale;
reducerea febrei şi a simptomelor specifice unor aparate.
Contraindicaţii
pacienţi cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii;
pacienţi operaţi recent în zona rectului sau a prostatei;
pacienţi cu rectoragie.
Pregătirea materialelor
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a
preveni înmuierea/topirea lor;
mănuşi de unică folosinţă;
lubrifiant pentru supozitoare;
unguentul cu un aplicator special;
comprese de tifon/prosoape de hârtie;
Efectuarea procedurii
Reguli generale:
se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de
farmacie;
se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de
valabilitate;
se spală mâinile;
se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR
se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng
întins şi membrul inferior drept flectat);
se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a
inhiba senzaţia de defecaţie şi a reduce disconfortul;
se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
se îndepărtează mănuşa;
se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult
supozitorul pentru a-şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea
defecaţiei trebuie reţinut cel puţin 20 minute pentru a-şi face efectul);
dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de
defecaţie dispare;
se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;
se învaţă pacientul şi/sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă
administrarea acestora trebuie continuată şi după externare;
se notează procedura în fişa de proceduri.
183
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI VAGINALE
1. TAMPOANELE VAGINALE
Sunt confectionate dintr-o bucata de vata presata, de forma alungita, imbracata intr-o fasa care
se prelungeste de la tampon inca 20-25 cm.
Capetele fesii ramase partial in afara vaginului, permit extragerea tamponului.
Cu ajutorul acestor tampoane se introduc in vagin, medicamente sub forma de unguente sau
solutii.
Efectuarea tehnicii
spalare pe maini cu apa si sapun;
se aseaza bolnava in pozitie ginecologica;
se imbraca manusile de cauciuc sterile;
se lubrifiaza valvele vaginale;
se departeaza peretele vaginului cu valvele vaginale;
se imbiba tamponul cu medicamentul prescris si se aseaza pe o pensa ginecologica;
se introduce tamponul prin lumenul creat de valve, pana in fundul de sac posterior al
vaginului in asa fel incat ata sa ramana fara sa atarne in afara vaginului;
se indeparteaza tamponul la ora sau ziua indicata de medic;
2. GLOBULELE VAGINALE
Sunt preparate farmaceutice de forma ovoida sau sferica avand medicamentul activ inglobat in
substante care se topesc sub influenta temperaturii vaginale.
Materiale necesare: materialele necesare unei efectuari vaginale, manusi de cauciuc de unica
folosinta si globulele vaginale prescrise;
Efectuarea tehnicii
spalare pe maini cu apa si sapun;
se imbraca manusile de unica folosinta;
se aseaza bolnava in pozitie ginecologica;
se efectueaza intai bolnavei, o spalatura vaginala;
se departeaza labiile mari cu degetele mainii stangi, pentru a pune in evidenta vaginul;
se introduce cu mana dreapta globulul si se impinge cu indexul mainii stangi, spre colul
uterin
184
FIȘA TEHNICĂ NR. 49
PREGATIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICA A
SISTEMULUI OSTEO-ARTICULAR
DEFINIŢIE
Examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X, care sunt
vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a penetra
substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film
fotografic.
PRINCIPII GENERALE
Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit
Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie → ecrane TV, înregistrări
digitale, imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite
Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le
străbate variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.
Oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile moi
sunt străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin conturate.
Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast natural prin
aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos:
Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer → determină imagini transparente
Unele organe au o capsulă de grăsime → care creează o umbră mai mult sau mai puţin
densă
Oasele conţin săruri minerale → sunt radioopace
Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se introduc pe
cale orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul, sistemul care urmează să
fie examinat. Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă! Toate pot determina reacţii adverse
care sunt studiate şi pot fi prevenite sau combătute.
RISCURILE IRADIERII
Modificări genetice
Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADNlui din
cromozomi, urmate de mutaţii
185
Modificări somatice
Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când iradierea
se face în timp urmările manifestându-se mai târziu.Riscul este crescut în cancer şi la
gravide în primul trimestru de sarcină
Măsuri de securitate
Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
Se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
În caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează
RESPONSABILITĂŢI
Medicul clinician:
stabileşte indicaţiile şi contraindicaţiile;
explică pacientului derularea procedurii;
obţine consimţământul;
participă la unele examene (ex: HSG);
Asistentul medical:
participă la pregătirea specifică a pacientului pentru examen în funcţie de organul sau
aparatul examinat;
pregăteşte materialele care vor însoţi pacientul la serviciul de radiologie;
însoţeşte pacientul la serviciul de radiologie, stabileşte modul de transport;
supraveghează pacientul după examen;
se preocupă de obţinerea rezultatelor pentru a fi prezentate medicului.
OBSERVAȚII
• Examenele radiologice se execută la serviciile de radiologie de către personal specializat şi
special instruit;
• Asistenţii medicali din secţie şi cei din serviciile de radiologie trebuie să identifice reacţiile
de sensibilitate faţă de substanţele de contrast;
• Reacţii din partea aparatului cardiovascular: paloare, diaforeză, tahicardie sau
bradicardie, palpitaţii, aritmie, edem pulmonar acut, şoc, insuficienţă caridacă congestivă,
stop cardiac;
• Reacţii din partea aparatului respirator: strănut, tuse, rinoree, wheezing, criză de astm
bronşic, laringospasm, edem laringian, cianoză, apnee şi stop respirator;
• Manifestări cutanate: eritem, senzaţii de căldură, urticarie, prurit, dureri la locul injectării,
edem angineurotic;
• Manifestări gastrointestinale: greaţă, vomă, gust metalic, crampe abdominale, diaree, ileus
paralitic;
• Manifestări neurologice: anxietate, cefalee, ameţeli, vertij, agitaţie, dezorientare, stupoare,
comă, convulsii;
• Manifestări urinare: dureri în flancuri, hematurie, oligurie, albuminurie, insuficienţă renală
acută;
!!! Asistenţii medicali trebuie să acţioneze prompt la recomandarea şi sub supravegherea
medicului sau conform unui protocol semnat de medic.
186
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE
OBIECTIVELE
Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de
contrast în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bolii.
NECESAR MATERIALE
Substanţa de contrast dacă este cazul
Materialele pentru administrarea substanţei de contrast
Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor; instrumente pentru
administrare
ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ
Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic
Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
Informaţi asupra duratei examenului
Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
PREGĂTIREA FIZICĂ
Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea
de a urma un anumit regim
Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor,
efectuarea clismei sau a spălăturii
Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic.
Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în câmpul
de examinare.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
Se monitorizează: T°C, P, TA, R, eliminările.
Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice(eventual)
Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de
contrast
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
Data efectuării examenului şi comportamentul pacientului
Dacă pacientul trebuie să revină la radiologie
EVALUAREA PROCEDURII
Rezutate aşteptate/dorite:
Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort
Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanţa de contrast
Rezultate nedorite/ce faceţi
Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al feţei,
cefalee, dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după efectuarea
examenului → Se anunţă medicul (dacă nu este prezent) ;→ se administrează medicaţia
recomandată
Se monitorizează pacientul: Pacientul acuză dureri de-a lungul venei şi gust metallic →
Explicaţi pacientului că manifestările sunt trecătoare
Pregătirea pacientului
Dacă există hemoragii → se va face hemostază
Dacă zona este lezată → Se dezbracă regiunea cu precauţie
Se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de
examinare (mărgele, lănţişoare, ceas, telefoane după caz);
Se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influenţa imaginea
radiologică;
Se calmează durerea → prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului
zona examinată este mobilizată (fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute);
Dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără atele → se pot folosi atele
radiotransparente;
In cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face →o clismă
evacuatoare;
Pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziţia indicată de medic.
188
FIȘA TEHNICĂ NR. 50
ALIMENTAREA ARTIFICIALA A PACIENTULUI
ALIMENTAREA ACTIVĂ
Se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate
pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini.
Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele
cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă,
scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea
mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează pacientul
în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele
necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat şi se serveşte
masa la fel ca în salon la masă.
ALIMENTAREA PASIVĂ
Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri,
trebuie să fie ajutaţi.
Scop
Vor fi hrăniţi bolnavii:
imobilizaţi
paralizaţi
epuizaţi , adinamici
în stare gravă
cu uşoare tulburări de deglutiţie
Pregătirea materialelor
tavă
farfurii
189
pahar cu apă sau cană cu cioc
şervet de pânză
cană de supă
tacâmuri
Asistenta
îmbracă halatul de protecţie
aşază părul sub bonetă
se spală pe mâini
Pacient
se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu
capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
i se protejează lenjeria cu un prosop curat
se protejează cu un prosop în jurul gâtului
se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în
gură
Servirea mesei
asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul
alimentelor), gustând cu o altă lingură
îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale
pacientului
este şters la gură, i se aranjează patul
se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la
formarea escarelor
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în
procesul vindecării
se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le înghită, ar putea să le
aspire
De evitat
servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ
Inseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale.
Scop
hrănirea pacienţilor inconştienţi
cu tulburări de deglutiţie
190
cu intoleranţă sau hemoragii digestive
operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
în stare gravă; negativism alimentar
Pregătirea pacientului
Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
Se aşează pacientul în poziţia şezând (pe scaun sau la marginea patului).
Se protejează bolnavul cu prosop în jurul gâtului, iar lenjeria se protejează cu muşama.
Se îndepărtează proteza mobilă.
Se oferă pacientului o tăviţă renală pe care o va susţine sub bărbie pe toată durata tehnicii
pentru a capta saliva ce se poate scurge din gură.
191
Execuţie
în caz de stază gastrică, se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătură gastrică
se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200-400 ml până la 500
ml, încălzit la temperatura corpului
se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda
se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de unde ar
putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie – complicaţie gravă
se extrage sonda cu atenţie
DE ŞTIUT:
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult timp
pe această cale, sonda se introduce endonazal
sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile
fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de perfuzat
utilizând vase izoterme
Execuţie tehnică:
Se introduce sonda după tehnica sondajului, se controlează poziţia sondei.
Se aspiră lichidul gastric de stază şi se adaptează pâlnia la sondă.
Se toarnă lichidul alimentar 200-500 ml, apoi se introduc pe sondă 300 ml apă + o seringă
cu aer pentru golirea completă a sondei.
Se pensează sonda (pentru a preveni pneumonia de aspiraţie) şi se extrage.
Clinic
Verificarea căii de administrare înainte de fiecare administrare şi anume:
o poziţia sondei
o permeabilitatea sondei
Se verifică cantitatea de reziduu gastric înainte de fiecare masă în cazul alimentaţiei în
bolusuri şi la interval de 6 ore în cazul alimentaţiei continue.
Verificarea calităţii produselor ce urmează a fi administrate şi anume:
o termen de valabilitate în cazul produselor farmaceutice
o aspect şi miros în cazul produselor oficinale (gătite)
Se respectă cantitatea şi ritmul de administrare consemnate de medic în fişa de alimentaţie
a pacientului.
Se semnalează eventualele semene de intoleranţă digestivă:
o greaţă şi (sau) vărsătura
o dureri abdominale cu sau fără apărare musculară
o scaune diareice
o sughiţul
Se observă primele semne de reacţie alergică
Paraclinic
Albumina serică are un timp de înjumătăţire de 20 de zile şi este puţin eficientă în
monitorizarea nutriţiei.
Prealbumina sau transtiretina (TTR) este cea mai convenabilă proteină pentru evaluarea
suportului nutriţional; mai importante decât valorile absolute sunt variaţiile sale în timp.
Se recomandă determinarea sa la intervale de 3zile.
Glicemia se măsoară zilnic sau de mai multe ori pe zi la diabetic.
194
Ionograma serică: Na, K, Ca, Mg şi fosfatemia fac parte din parametrii a căror urmărire
este necesară şi utilă.
Ureea urinară, respectiv bilanţul azotului servesc la adaptarea aportului proteic şi a celui
caloric.
Observaţii
La bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi o perioadă
mai îndelungată de timp, se recomandă introducerea sondei pe cale endonazală.
Sondele din plastic pot fi menţinute pe loc 4-6 zile.
La schimbarea sondei se face o pauză de noapte – pentru a preveni producerea escarei
mucoasei digestive.
Raţia zilnică conţine 4-6 doze → care se introduc cu ritm lent, de preferinţă cu aparat de
perfuzie, utilizând vase izoterme.
5. ALIMENTAREA PARENTERALĂ
Materile necesare
dezinfectante - alcool iodat
materiale pentru puncţia venoasă
de protecţie-pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
pt. dezinfecţia tegumentului tip I (cu tamponul îmbibat în alcool se badijonează tegumentul
timp de 30 de sec.)
instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică integritatea
ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - î n funcţie de scop; pense,
mănuşi chirurgicale, tampoane
alte materiale
195
o garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă
renală
o perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
o pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
o robinete cu două sau mai multe căi
o branulă(cateter i.v.)
o fluturaş
o benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea
bolnavului
Se face cu substanţe care:
Au valoare calorică ridicată
Pot fi utilizate direct de ţesuturi
Nu au proprietăţi antigenice
Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză 10-20-33-40% , fructoză
20% , soluţie dextran , hidrolizate proteice
Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a raţiei de lichide
în care pot fi dizolvate principiile nutritive
Nevoia de lichide este completatăcu ser fiziologic sau sol. glucozate şi proteice
Alimentarea parenterală se face ca şi hidratarea
Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea pacientului,
de la 50ml/h la 500ml/h
Manifestari de dependenta:
anorexie (lipsa poftei de mancare),
disfagie (greutate la inghitire),
conditia cavitatii bucale (absenta dintilor, carii dentare, gingivite, ulceratii ale buzelor,
mucoasei bucale, limba incarcata, depunere saburala, glosite, dificultate in masticatie),
starea tegumentelor (uscate, pierderea elasticitatii, acnee, dermatita),
digestie (dificultate in digestia si absorbtia alimentelor, greata, varsaturi, regurgitatii,
aerofagie, pirozis),
deprinderi alimentare (orar nesatisfacator al meselor, greseli in prepararea si alegerea
alimentelor, pierderea obisnuintei prin schimbarea conditiilor de mediu),
hidratare (consum redus de lichide si saruri minerale, scadere in greutate),
semne de dezechilibru (slabiciune, tegumente si mucoase uscate, urina concentrata),
gust si valoare acordate mancarii (dezordonat, mananca in picioare sau in pat), obiceiuri
gresite (consuma numai un fel, numai rece, etc).
Deficitul alimentar determina aparitia unor manifestari de dependenta: respiratie si circulatie
deficitara, eliminare inadecvata, oboseala, incomoditate, alterarea tegumentelor si mucoaselor,
comunicare ineficace la nivel intelectual, epuizare, vulnerabilitate fata de pericole, etc.
196
PLAN DE INGRIJIRE PENTRU PACIENTUL CU DEFICIT ALIMENTAR
Obiective Interventiile asistentei
1. Pacientul sa aiba o stare de aseaza pacientul in pozitia semisezand, sezand sau decubit dorsal, cu capul intr-o parte
bine, fara greturi si varsaturi protejeaza lenjeria cu musama si aleza in functie de pozitia pacientului
ajuta pacientul in timpul varsaturilor, sprijinindu-l;
il invata sa inspire profund
aplica tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, saruri minerale
incurajeaza pacientul;
reduce sau opreste aportul de lichide si alimente
2. Pacientul sa fie echilibrat alimenteaza pacientul parenteral, prin perfuzii cu glucoza 5%, 10%, 20%, 33%, 40%;hidrolizate de proteine si amestecuri
hidroelectrolitic de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine si electroliti, la indicatia medicului
calculeaza numarul de calorii in functie de diferite stari patologice; adauga 13% pentru fiecare grad de temperatura peste
37 0 C; 20 -30% pentru agitatie, convulsii, distructii celulare
dupa incetarea varsaturilor, rehidrateaza treptat pacientul, cu cantitati mici de lichide reci, oferite cu lingurita
exploreaza gusturile si obiceiurile alimentare ale pacientului
constientizeaza pacientul asupra importantei regimului alimentar in metinerea sanatatii
face bilantul lichidelor ingerate si eliminate
3. Pacientul sa fie echilibrat exploreaza preferintele pacientului asupra alimentelor permise si interzise
nutritional serveste pacientul cu alimente la o temperatura moderata, la ore regulate si prezentate atragator
invata pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar si echivalentele cantitative si calitative ale principiilor
alimentare, in vederea inlocuirii unui aliment cu altul
100g glucide sunt cuprinse in: 100g zahar; 120g orez; 135g taietei; 200g paine; 450g fructe uscate; 200g legume uscate;
500g cartofi; 650g fructe proaspete
100g proteine: 3000 ml lapte; 450g carne alba (pasare, vitel); 650g peste; 400g branza;
100g lipide: 100 ml ulei vegetal; 100g unt; 100g untura de porc;
lasa pacientul sa aleaga alimentele dupa propriile-i gusturi, respectand contraindicatiile regimului
4. Pacientul sa fie echilibrat asigura climat cald, confortabil
psihic incurajeaza pacientul; -ii explica scopul interventiilor
197
ALIMENTATIA INADECVATA PRIN SURPLUS
Surplusul = este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Conduce la obezitate si are repercursiuni asupra organelor si sistemelor organismului.
Cauze : stres, anxietate, singuratate, tulburari psihice, dezechilibru endocrin, etc.
Manifestari de dependenta:
1. Indice ponderal - +15 - 20%: greutate corporala cu 15 - 20% mai mare decat greutatea ideala.
Greutatea ideala: se calculeaza cu formula:
Gkg= 50 + 0,75 [ Tcm - 150] + (V - 20) x 0,9 / 4
Gkg= greutatea corporala exprimata in kg; Tcm= talia, in cm; V = varsta in ani; 0,9= factor de corectie, aplicat doar la femei- ingrasare
2. Bulimie = senzatie exagerata de foame.
3. Polifagie = nevoie exagerata de a manca si absenta sentimentului de satietate.
4. Greturi si varsaturi = eliminare pe gura, partial sau in totalitate a continutului gastric.
Surplusul alimentar afecteaza celelalte nevoi. Astfel, bolnavul respira cu dificultate (dispnee), are tulburari de eliminare (diaree, constipatie, diaforeza),
postura si circulatie inadecvate, oboseala, incomoditate, alterarea tegumentelor si mucoaselor, sentiment de culpabilitate, se misca cu dificultate,
sentiment de inacceptare, etc.
198
199
200