ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL

1. Notiunea si evolutia arbitrajului

1. Notiune
Majoritatea litigiilor dintre participantii la activitatea de comert international se
solutioneaza pe calea arbitrajului. Arbitrajul, forma de jurisdictie privata, reprezinta o
cale de a reglementa rapid si echitabil litigiile care pot sa rezulte din tranzactiile
comerciale. Solutionarea litigiilor se face de catre arbitri desemnati pentru cazuri
determinate sau de catre institutii permanente de arbitraj.
Arbitrajul este un sistem jurisdictional special si derogator de la dreptul comun,
eficient prin avantajele pe care le prezinta fata de jurisdictiile de drept comun. Supletea
procedurii arbitrale faciliteaza desemnarea arbitrilor de catre parti, secretul dezbaterilor,
renuntarea la caile de atac, utilizarea limbilor straine si modicitatea cheltuielilor arbitrare.
Arbitrajul comertului international permite partilor sa evite conflictele de jurisdictii
si conflictele de legi. Fiind o jurisdictie specifica, confera participantilor la activitatea de
comert international certitudinea juridica cu privire la relatiile lor contractuale.
2. Evolutia arbitrajului
Reglementarea arbitrajului pe plan international
Arbitrajul devine forma preferata de solutionare a litigiilor in activitatea de comert
international al secolului XX, si datorita generalizarii si importantei pe care o are,
arbitrajul este reglementat prin conventii internationale, multilaterale si bilaterale.
In cadrul Ligii Natiunilor s-au incheiat primele intelegeri multilaterale : Protocolul de
la Geneva din 1923 – privind clauzele de arbitraj, urmat si completat in 1927 de
Conventia de la Geneva pentru executarea sentintelor arbitrale.
Dezvoltarea comertului international a determinat adoptarea unor noi conventii in
domeniul arbitrajului, la care Romania este parte si prin care se stabilesc norme de drept
uniform in materia arbitrajului comercial international. Dintre ele mentionam ca fiind mai
importante: Conventia europeana asupra arbitrajului comercial international adoptata la
21 aprilie 1961 la Geneva; Conventia de la New York din 10 iunie 1958 pentru
recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine; Conventia de la Washington din
18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si
persoane ale altor state.
2. Reglementarea arbitrajului in dreptul roman
In tara noastra, arbitrajul are o frumoasa si indelungata traditie, pana la 1989, iar
arbitrii erau cunoscuti si respectati pentru inalta lor competenta profesionala si cinste
exemplara. Cadrul privat pentru organizarea arbitrajului comercial în România a fost
creat prin Codul de Procedură Civilă adoptat în 1865 care, în cartea a IV, reglementa
închegat şi sistematizat acest domeniu. Până în 1993, în perioada de aproape cinci decenii
de neaplicabilitate a prevederilor Cărţii, fără ca ele să fi fost formal abrogate, incidenţa
reglementării a fost restrânsă la segmentul relaţiilor de comerţ exterior. În acest interval
singura instituţie arbitrală din România a fost Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de
Comerţ a Republicii Populare Române.
Functionarea propriu-zisa a arbitrajului s-a realizat insa numai dupa anul 1993
cand Cartea a IV-a a Codului de Procedura Civila a fost modificată prin Legea
nr.59/1993, luându-se ca model Regulile UNCITRAL pentru arbitrajul comercial
international. Un capitol al codului se ocupa cu arbitrajul international, iar altul cu
recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine.
Dispozitiile Codului de procedura civila se completeaza cu normele Legii
camerelor de comert din Romania, nr.335/2007. Astfel, pe lângă camerele de comert
judetene s-au reînfiinţat comisiile de arbitraj si au atributii in organizarea activitatii de
solutionare a litigiilor comerciale prin mediere si arbitraj, ad-hoc si institutional, interne
şi internaţionale. In mod excepţional, Camerele prin Curtile de arbitraj, vor putea organiza
şi soluţiona litigii civile patrimoniale, privind drepturi asupra cărora părţile pot tranzacţiona,
dacă între părţi a intervenit o convenţie arbitrală validă şi această instituţie a fost desemnată
ca instanţă competentă.

1.2. Natura juridica si caracterele arbitrajului

Arbitrajul are o natura juridica complexa – natura contractuala izvorata din

conventia de arbitraj care impiedica declansarea unui proces, fara ca litigiul sa fie sustras
competentei instantei judecatoresti si natura jurisdictionala privind competenta
tribunalului arbitral de a solutiona litigiul. Arbitrajul are in principal un caracter voluntar
si nestatal. Prin arbitraj, in principal se pot solutiona numai categorii determinate de
litigii: litigii comerciale (interne si internationale).
Totodata, arbitrajul este un concept complex, care insumeaza atat forma litigiului,
cat si fondul acestuia, constand in insusi diferendul pe care partile il supun spre
rezolvare(1).

1.2.1. Caracterul arbitral

Aceasta jurisdictie speciala se deosebeste de jurisdictiile de drept comun, constand in
aceea ca puterea arbitrilor de a judeca le este conferita de catre parti avand, astfel, o
origine contractuala. Partile dintr-un contract convin sa supuna litigiul lor spre
solutionare unor persoane particulare pe care le desemneaza in acest scop si sa accepte
hotararea pe care acestea o vor adopta.
Arbitrajul este facultativ pentru partile litigante, prin exceptie este obligatoriu cand
partile trebuie sa recurga la aceasta forma de jurisdictie in temeiul unei conventii
internationale(2).
Cu toate ca are o origine contractuala, prin finalitatea sa arbitrajul este un organ de
jurisdictie, iar sentinta data de arbitri, un act jurisdictional. Datorita acestei calitati,
arbitrajul se deosebeste de alte institutii juridice din domeniul contractual(3). Arbitrajul
difera de mediatiune, mandat, tranzactie cat si de expertiza.

_______________________________________
(1) Octavian Capatana, Litigiul arbitral de comert exterior, Editura Academiei
Romane, 1978, pag. 12.
(2) Ioan Macovei, op.cit., pag 265
(3)T.R.Popescu, Dreptul comertului international, ed.a 2-a, E.D.P., Bucuresti, 1983,
p.503

1.2.2. Caracterul comercial

Rezulta din faptul ca obiectul sau il constituie litigiile “nascute sau care se vor naste
din operatii de comert intern sau international”(1).
Caracterul comercial este exprimat prin:
a. raportul comercial supus judecatii;
b. reglementarea comerciala in temeiul careia se desfasoara arbitrajul,
precum si
c. in calitatea arbitrilor, care sunt alesi dintre personalitatile competente in
domeniul comercial, stapanind problematica complexa a dreptului
comertului international(2).

1.2.2. Caracterul international

Rezulta din prezenta unor elemente de extraneitate(3) in litigiile supuse arbitrajului.
In reglementarea din dreptul nostru (art.369 c.pr.civ.) un litigiu arbitral care se
desfasoara in Romania este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept
privat care contine un element de extraneitate.
Caracterul international al arbitrajului este determinat de:
a. elementele de extraneitate a situatiei litigioase;
b. internationalitatea organului arbitral;
c. autonomia arbitrajului fata de structurile internationale.
Deasemenea se iau in considerare:
a. sediul partilor in litigiu;
b. locul desfasurarii arbitrajului;
c. transferal peste hotare a marfurilor si valorilor in disputa(4).

Arbitrajul este consensual. Arbitrajul poate avea loc numai daca ambele parti sunt
de acord.

Arbitrajul este neutru. Partile implicate au dreptul sa-si aleaga legea aplicabila,
limba si locul unde se va desfasura arbitrajul.
 Arbitrajul este confidential. Audierile arbitrajului nu sunt publice, si doar partile
implicate vor primi copii dupa deciziile arbitrale.
________________________________________
(1) Conventia europeana asupra arbitrajului comercial international, Geneva, 1961,
art. 1, alin. 1, lit. a.
(2) Dumitru Mazilu, Dreptul comertului international, Editura Lumina Lex, Bucuresti
2001, pag. 401.
(3) Idem.
(4) Octavian Capatana, op. cit., pag. 17.

1.3. Formele arbitrajului

Arbitrajul comercial international prezinta mai multe forme jurisdictionale. Criteriile

folosite in clasificarea lor constau in urmatoarele :
a. structura organizatorica;
b. puterile conferite arbitrilor;
c. competenta arbitrajului(1).

a. avand in vedere structura organizatorica, arbitrajul poate fi ocazional si

institutional.
1.3.1. Arbitrajul ocazional si arbitrajul institutional
1.3.1.1. Arbitrajul ocazional sau ad-hoc este organizat de parti pentru
solutionarea unui litigiu determinat si functioneaza pana la solutionarea respectivei cauze.
Nu prezinta o structura prestabilita si partile desemneaza arbitrii si modul lor de numire,
stabilesc regulile de procedura si locul arbitrajului. Depinzand de vointa partilor, ele
difera de la un litigiu la altul. Sarcina partilor este usurata daca recurg la un regulament
tip..
1.3.1.2.Arbitrajul institutionalizat sau permanent are existenta permanenta sub
aspectul unor structuri organizatorice administrative prestabilite. Cuprinde un mecanism
de desemnare a arbitrilor(2), lista arbitrilor si secretariat. Atributiile jurisdictionale se
exercita neintrerupt, fara a fi dependente de durata unui litigiu. Continuitatea activitatii
este configurata de existenta unui regulament propriu de organizare si functionare.
In unele sisteme juridice, pentru a interveni spre a asigura constituirea unei asemenea
instante arbitrale, precum si desfasurarea normala a procedurii, se organizeaza un
mecanism administrativ, care poarta denumirea de “appointing authority” sau “autoritate
competenta”(3). Acest mecanism intervine, in principal, pentru
desemnarea arbitrilor, atunci cand una dintre parti refuza desemnarea arbitrilor spre a
bloca solutionarea cauzei. Appointing authority intervine si in cazul in care se iveste un
dezacord in privinta numirii supraarbitrului de catre cei doi arbitrii desemnati de catre
parti.
 b. in functie de puterile conferite arbitrilor de a solutiona litigiul, arbitrajul este in
drept si in echitate.
___________________________________
(1) Ioan Macovei, op.cit., pag 269
(2) appointing authority
(3)
Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 404.

1.3.2.Arbitrajul in drept si arbitrajul in echitate

1.3.2.1.Arbitrajul in drept sau in jure este acela in care litigiile se solutioneaza
cu respectarea normelor de drept procesual si de drept material aplicabile(1).
Arbitrajul de drept strict este prevazut cu norme procedurale mai suple si mai
elastice decat procedura formala a jurisdictiilor de drept comun si aplica dreptul
contractului tinand seama de clauzele stipulate de catre parti in contractul de comert
exterior, de uzantele comerciale internationale si de consideratii de echitate comerciala
internationala.
1.3.2.2. Arbitrajul in echitate este acela in cadrul caruia arbitrii nu sunt tinuti
sa observe cu rigurozitate orice norma procedurala si nici sa aplice in mod strict toate
normele de drept material competente, calauzindu-se in rezolvarea litgiului dupa
exigentele echitatii, dar cu respectarea principiilor fundamentale privind dreptul la
aparare si ordinea publica internationala(2).
Arbitrajul in echitate infatiseaza un caracter mai flexibil si mai putin formal decat
arbitrajul de drept strict si nu inceteaza sa ramana subordonat dreptului.
Cele doua feluri de arbitraj comercial international se deosebesc intre ele, dar nu
se opun unul altuia, arbitrajul in jure situandu-se singur in cadrul dreptului iar arbitrajul
in echitate plasandu-se in afara ordinei juridice.

d. competenta arbitrajului poate fi materiala si teritoriala :

1.3.3. Competenta materiala si teritoriala a arbitrajului
1.3.3.1.Dupa competenta materiala, se deosebesc arbitraje cu o competenta
generala (solutioneaza orice litigii in materie comerciala) si o competenta specializata
(solutioneaza numai anumite litigii de natura comerciala).
1.3.3.1.1. In categoria arbitrajelor cu competenta generala si internationala in acelasi
timp, se situeaza in primul rand comisiile de arbitraj pentru comertul exterior de pe langa
camerele de comert si industrie ale tarilor. In aceeasi categorie includem si institutiile de
arbitraj din alte state competente sa rezolve litigii de drept intern ca si litigii de drept al
comertului international. Ele sunt organizate si functioneaza pe langa alte institutii
comerciale cum sunt camerele sau bursele de comert sau ca organisme independente.
Printre arbitrajele de pe langa camerele de comert si industrie mentionam camerele
arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca arbitraje comerciale
independente pot fi citate American Arbitration Association,
_____________________________________
(1) Victor Babiuc, op. cit., pag. 167
(2) Conventia de la Geneva din 1961, art.IX, parag.1, lit.b); Conventia de la New York
din 1958, art.V, parag.1 si 2
Camera de arbitraj permanenta de pe langa Comisia vest-germana pentru probleme de
arbitraj Institutul permanent de arbitraj(1).
1.3.3.1.2. In categoria arbitrajelor specializate se cuprind institutiile pentru comertul
cu anumite produse. Aceste arbitraje se caracterizeaza printr-o competenta strict
comercializata dar cu vocatie internationala. Aceasta categorie de arbitraje comerciale
poate fi ilustrata de Camera arbitrala de bumbac din Havre, Tribunalul de arbitraj al
bursei de bumbac din Bremen, London Corn Trade Association, precum si de New York
Association Of Food Distributors(2).
1.3.3.2. Din punctul de vedere al competentei teritoriale, institutiile
permanente de arbitraj se impart in trei categorii: arbitraj de tip bilateral, arbitraj de tip
regional si arbitraj cu vocatie internationala..
1.3.3.2.1. Arbitrajele de tip bilateral au sediul in fiecare din cele doua tari
participante si sunt competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice,
persoane fizice sau persoane juridice, ale acelor tari. Ca exemple de arbitraje de tip
bilateral putem enumera: Camera arbitrala franco-germana pentru produsele solului ;
Comisia americano-canadiana de arbitraj comercial(3).
1.3.3.2.2.Arbitrajele de tip regional au ca scop rezolvarea litigiilor comerciale
internationale dintre organizatiile economice ale tarile dintr-o anumita regiune a lumii. In
acest sens, Comisia scandinava de arbitraj pentru piei; Comisia interamericana de arbitraj
comercial(4).
1.3.3.2.3. Arbitrajele internationale (cu vocatie universala) sunt competente sa
solutioneze litigiile dintre organizatiile economice apartinanand tutur statelor. Cea mai
caracteristica in acest sens fiind Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert
Internationala cu sediul la Paris(5).

__________________________________________________
(1) Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti
1978, pag. 261.
(2) Idem.
(3) Ioan Macovei, op.cit., pag 269
(4) Idem.
(5) Idem
2. CONVENTIA DE ARBITRAJ

2.1. Notiune, forme si natura juridica a conventiei

2.1.1. Notiune si forme

Conventia de arbitraj reprezenta intelegerea partilor de a solutiona un litigiu de
comert international prin intermediul arbitrajului ocazional ori institutional. Conventia de
arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme distincte: compromisul sau conventia de
compromis si clauza compromisorie sau clauza de arbitraj(1).
Compromisul este acordul de sine statator prin care partile supun litigiul existent
intre ele spre solutionare unui arbitraj. Se cere ca litigiul sa fie actual si determinat. Sub
sanctiunea nulitatii, actul de compromis trebuie sa precizeze : obiectul litigiului, numele
arbitrilor sau modalitatea lor de numire, organizarea si procedura corespunzatoare(2).
Clauza compromisorie este acordul prin care partile supun solutionarii unui
arbitraj litigiul ce ar putea interveni intre ele in legatura cu un contract. Litigiul trebuie sa
fie viitor si eventual.
Clauza compromisorie se inscrie ca o stipulatie in cuprinsul unui contract de comert
international sau intr-un alt document. Durata in timp a clauzei compromisorii coincide
cu cea a contractului in care se afla inscrisa, eventual pana la lichidarea consecintelor
desfiintarii contractului principal(3).
Fata de contractul in care a fost inclusa, clauza compromisorie este autonoma, aceasta
exprimadu-se prin mai multe aspecte : nu se rasfrang asupra clauzei compromisorii,
nulitatea, rezolutia sau rizilierea contractului, interventia ordinii publice in stipulatiile
contractului nu va influenta valabilitatea clauzei, iar legea aplicabila contractului poate fi
distincta de legea care guverneaza conventia de arbitraj.
Prin clauza compromisorie, care intervine mai inainte de orice litigiu, partile isi
asuma obligatia de a incheia un compromis in momentul in care s-ar naste un atare litigiu,
deoarece partile nu se pot adresa arbitrajului numai in temeiul acesteia.

________________________________________________________
(1)A se vedea art.I, parag.2, lit.a) al Conventiei de la Geneva din 1961 ;
art.II, parag.2 al Conventiei de la New York din 1958
(2)Ioan Macovei, op.cit., pag 277.
(3) Idem.

2.1.2. Natura juridica a conventiei

Din manifestarea de vointa a partilor rezulta natura contractuala a
conventiei de arbitraj, iar natura procedurala este configurata de
finalitatea urmarita.
 Conventia de arbitraj este si un act de dispozitie, intrucat partile renunta la garantiile
oferite de jurisdictia de stat si se obliga sa respecte hotararea pronuntata de instanta
arbitrala(1).

2.2.Conditii de forma si de fond a conventiei

2.2.1. Conditii de forma

Pentru incheierea unei conventii de arbitraj se prevede forma scrisa, atat in legislatia
romana(2) cat si potrivt dispozitiilor conventiilor internationale care reglementeaza
arbitrajulcomercial (3).
Potrivit acestor reglementari conventia de arbitraj poate sa prezinte forma unui inscris sub
semnatura privata si se admit si folosirea unor modalitati echivalente : schimb de scrisori,
de telegrame sau de comunicari prin telex.
Cerinta formei scrise nu priveste doar clauza compromisorie sau compromisul.
Vointa partilor de a supune litigiul arbitrajului se poate desprinde din savarsirea unor acte
procedurale.
Legislatiile unor tari nu impun forma scrisa pentru conventia de arbitraj, deci forma
verbala a conventiei de arbitraj nu poate fi astfel exclusa(4).
Continutul conventiei de arbitraj poate fi diferit dupa cum partile au supus litigiul unui
arbitraj ad-hoc sau institutionalizat(5).
In redactarea conventiei de arbitraj este necesara precizarea urmatoarelor aspecte :
alegerea arbitrilor, fixarea unui termen pentru desemnarea arbitrilor, numarul arbitrilor,
stabilirea puterilor arbitrilor, efectuarea unei expertize tehnice prealabile , locul unde se
va tine arbitrajul, legea aplicabila contractului, limba in care se va desfasura procedura in
fata arbitrajului, anagajamentul formal al partilor de a executa sentinta pronuntata de
arbitri , termenul in care arbitrii termina procedura si sa pronunte hotararea(6).
___________________________________
(1) T.R.Popescu, op.cit., pag.385
(2) A se vedea art.343, alin.(1) C.proc.civ.; art.10, alin.(1) din regulile de proc.arbitrala
ale Curtii de Arbitraj – Bucuresti
(3) A se vedea art.I, parag.2, lit.a) al Conventiei de la Geneva din 1961 ;
si Conventia de la New York din 1958
(4) Ioan Macovei, op.cit., pag 280.
(5)Idem.
(6) T.R.Popescu, op.cit., pag.379
2.2.2. Conditii de fond
Elementele esentiale pentru validitatea conventiei de arbitraj sunt capacitatea,
consimtamantul, obiectul si cauza.
Capacitatea partilor de a incheia o conventie de arbitraj se determina in functie de
legea lor nationala. Pentru a incheia valabil o conventie de arbitraj, partile trebuie sa aiba
capacitatea de a instraina cu titlu oneros. In cazul in care conventia de arbitraj se incheie
de catre un imputernicit, se cere ca mandatul sa fie special(1).
Consimtamantul reprezinta manifestarea de vointa a partilor de a supune solutionarea
litigiului lor arbitrajului si este supus regulilor de drept comun.
Obiectul conventiei de arbitraj consta in obligatia partilor de a supune solutionarrea
litigiului cu privire la relatiile lor contractuale unei proceduri arbitrale, litigiul dintre parti
trebuie sa fie arbitrabil.
Cauza conventiei arbitrale reprezinta intentia partilor de a supune diferendul unui
tribunal arbitral. Cauza trebuie sa existe, sa fie reala, licita si morala.

2.3. Efectele conventiei de arbitraj

Conventia de arbitraj produce efecte de natura contractuala si de natura procedurala(2)

2.3.1. Efecte de natura contractuala

Conventia de arbitraj are putere de lege intre partile contractante asa cum prevede
art.969 C.civ.roman, iar art.973 C.civ.roman prevede ca efectele conventiei arbitrale se
produc numai intre partile in cauza. Datorita relativitatii sale, conventia de arbitraj este
inopozabila tertilor. Interventia tertilor in interes propriu in litigiul arbitral este
conditionata de consimtamantul partilor.
Efectele conventiei arbitrale se vor produce si fata de succesori, fie ei universali ori
cu titlu universal sau cu titlu particular si creditorii chirografari ai partilor(3).

2.3.2. Efecte de natura procedurala

Conventia de arbitraj este un act procedural care da nastere unui efect principal si
negativ precum si unui efect complementar si pozitiv.
2.3.2.1. Excluderea competentei instantelor judecatoresti
Efectul principal si negativ al conventiei de arbitraj consta in excluderea competentei
instantelor judecatoresti de a solutiona litigiul.
________________________________________________________
(1) Ioan Macovei, op.cit., pag 281
(2) T.R.Popescu, op.cit., pag.391
(3) T.R.Popescu, P.Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1968,
p.113
Prin incheierea unei conventii de arbitraj, incompetenta judiciara va fi absoluta sau
relativa. In principiu, incompetenta instantelor judecatoresti generata de o conventie de
arbitraj este relativa, intrucat rezulta din acordul partilor, exprimat in compromis sau
clauza compromisorie(1).
Limitele incompetentei instantelor judecatoresti sunt configurate de momentul in care
se invoca exceptia de arbitraj in cadrul unei actiuni judiciare(2).
In primul caz, instanta judecatoreasca poate examina exceptia de arbitraj inainte de
sesizarea arbitrajului. Daca constata validitatea conventiei, instanta judecatoreasca
admite exceptia si confirma competenta arbitrajului, iar in cazul in care conventia partilor
este caduca, inoperanta ori inaplicabila, instanta judecatoreasca va respinge exceptia de
arbitraj si va solutiona litigiul in fond.
In al doilea caz, instanta judecatoreasca poate solutiona exceptia de arbitraj dupa
sesizarea arbitrajului. Instanta judecatoreasca va suspenda judecata asupra competentei
arbitrilor pana la pronuntarea sentintei arbitrale la cererea partii interesare si nu din
oficiu.
In al treilea caz, instanta judecatoreasca poate sa se pronunte asupra exceptiei de
arbitraj dupa pronuntarea hotararii arbitrale. Instanta va interveni in cazul in care a fost
sesizata cu o cale de atac impotriva hotararii arbitrale sau arbitrajul s-a declarat
necompetent.
Constatarea de catre instanta judecatoreasca a nulitatii conventiei de arbitraj implica
desfiintarea hotararii arbitrale. Datorita incompetentei arbitrilor, litigiul va fi solutionat de
instanta judecatoreasca.
2.3.2.2. Verificarea de catre arbitri a propriei lor competente
Efectul complementar si pozitiv se materializeaza in dreptul arbitrilor de a decide
asupra propriei lor competente. Validitatea conventiei arbitrale se apreciaza dupa legea
contractului, iar regimul procedural al exceptiei de arbitraj dupa legea forului. In situatia
in care conventia de arbitraj este nula, tribunalul arbitral se desiseaza in favoarea
instantelor judecatoresti.

2.4. Determinarea legii aplicabile conventiei de

arbitraj

Conventia de arbitraj, intocmai ca intreaga institutie a arbitrajului comercial

international, arfe o dubla componenta : contractuala si jurisdictionala. Aceasta
circumstanta are influenta si asupra
______________________________________________
(1) Ioan Macovei, op.cit., pag 283
(2) Idem
determinarii legii aplicabile in privinta careia exista urmatoarele solutii(1):

2.4.1. Legea autonomiei.

Legea aplicabila conventiei de arbitraj se alege prin acordul partilor (lex
voluntatis)intocmai ca in privinta oricarui contract.

2.4.2. Legea tarii unde s-a pronuntat sentinta

Aceasta lege se aplica numai cu titlu subsidiar, adica atunci cand partile nu s-au
pronuntat prin acordul lor, asupra legii aplicabile conventiei de arbitraj.

2.4.3. Legea indicata de normele conflictuale ale forului

 In situatia, mai rara, cand partile nu au determinat legea aplicabila, iar la momentul
cand cauza se afla supusa unui tribunal judiciar, nu este posibil sa se prevada care va fi
tara unde se va pronunta sentinta, existenta si validitatea conventiei de arbitraj vor fi
carmuite de legea competenta potrivit normelor conflictuale ale tarii tribunalului
sesizat(2).
Dupa cum se observa, in principiu, conventia de arbitraj este carmuita de legea
aleasa de catre parti (lex voluntatis), ca o recunoastere a caracterului preponderent
contractual al arbitrajului. Dar daca pe terenul formarii contractului legea autonomiei se
impune, in stadiile ulterioare (procedura arbitrajului, executarea sentintelor), alte norme
conflictuale prezinta titluri puternice pentru a interveni.

3. TRIBUNALUL ARBITRAL

3.1. Persoanele care pot avea calitatea de arbitri

Persoanele desemnate sa judece litigiul dintre parti se numesc
arbitri. Solutionarea litigiului se realizeaza prin arbitrii desemnati de parti. Partile pot
stabili prin conventie arbitrala normele privind numirea, inlocuirea si revocarea
arbitrilor(3).
In cadrul reglementarilor internationale, recunoasterea si
________________________________________________________
(1) T.R.Popescu, op.cit., pag.378-379
(2) Art.6, alin2, pct.c) al Conventiei europene asupra arbitrajului comercial
international
(3) Potrivit art.341, alin.(2), Cod procedura civila roman.

executarea sentintei vor fi refuzate, la cererea partii contra careia este

invocata, daca aceasta face dovada ca in cauza, constituirea tribunalului arbitral nu a fost
conforma conventiei partilor, sau, in lipsa de conventie, ca nu a fost conforma cu legea
tarii in care a avut loc arbitraju(1).
Arbitru poate fi orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea
deplina de exercitiu al drepturilor (2). Partea straina poate numi arbitri de cetatenie
straina insa partea romana nu poate numi arbitri de cetatenie straina. In schimb, partile
pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetatean al unui al treilea stat(3). In
arbitrajul international arbitru poate fi si o persoana juridica.
In arbitrajul international se prevede ca arbitrul sa indeplineasca anumite conditii
speciale de calificare. Arbitrul trebuie sa aiba o reputatie nestirbita, o inalta calificare si
experienta in domeniul comercial sau al relatiilor comerciale internationale.
 3.2. Numarul arbitrilor
Arbitrii sunt inscrisi intr-o lista si sunt selectati dintre persoanele care indeplinesc
conditiile prevazute de Regulile de procedura arbitrala
Numirea arbitrilor se face, la propunerea presedintelui Curtii de Arbitraj, de catre
Comitetul Executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. Arbitrii sunt alesi pe
timp de trei ani si pot participa la solutionarea oricarui litigiu care intra in competenta
Curtii de Arbitraj.
La randul lor, partile pot alege de pe lista existenta arbitrii pe care ii prefera(4).
Intr-un litigiu determinat, prin conventia arbitrala, partile sunt libere sa numeasca si
persoane neinscrise pe lista de arbitri. Daca partile nu au stabilit numarul arbitrilor,
litigiul se judeca de trei arbitr, cate unul numit de fiecare dintre parti, iar al treilea,
supraarbitrul, ales de cei doi arbitri. Niciuna din parti nu are dreptul sa numeasca un
arbitru in locul celeilalte parti, de asemenea, o parte nu poate avea mai multi arbitri decat
cealalta parte(5).

3.3. Constituirea tribunalului arbitral

In situatia in care arbitrii nu au fost numiti prin conventie arbitrala si nici nu s-a
precizat modalitatea de numire,se poate aplica procedura
____________________________________
(1) Art.V, parag.1, lit.d) din Conventia de la New York din 1958
(2) Cod proc.civila roman, art.344 si Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de
Arbitraj de la Bucuresti, art.17 si 85
(3) Art.369 indice 2, alin.(2) si (3) din Cod proc.civila roman.
(4) T.R.Popescu, op.cit., pag.410
(5) A se vedea prevederile Codului proc.civila roman si Regulile de procedura
arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti,
prevazuta de Codul de procedura civila roman. Potrivit art.347 si art.348, partea care vrea
sa recurga la arbitraj invita cealalta parte, in scris, sa procedeze la numirea arbitrilor.
In absenta procedurii de comunicare intre parti, constituirea tribunalului arbitral se
face in modul urmator :
a) prin cererea de arbitrare, reclamantul va numi un arbitru sau va propune ca
litigiul sa fie solutionat de un arbitru unic, aratand numele acestuia ;
b) prin intampinare sau prin instiintare separata adresata Curtii de Arbitraj, in
termen de cel mult 20 zile de la primirea cererii de arbitrare, paratul va numi
un arbitru aratand numele acestuia sau, dupa caz, va raspunde la propunerea
reclamantului privind solutionarea litigiului de un arbitru unic, precum si la
persoana acestuia(1).
Daca exista neintelegeri intre parti cu privire la numirea arbitrului unic sau asupra
persoanei supraarbitrului, presedintele Curtii de Arbitraj va desemna arbitrul unic sau,
dupa caz, arbitrul paratului ori supraarbitrul, cu acordul lor prealabil.
 Propunerea de numire poate fi refuzata de arbitru, fara nici o motivare, dat fiind ca
functia arbitrala are un caracter facultativ.
In arbitrajul comercial international, tribunalul se constituie potrivit conventiei
partilor, daca partile nu s-au inteles, constituirea tribunalului arbitral va fi supusa legii
tarii unde se desfasoara arbitrajul(2).
Potrivit art.IV, parag.1 al Conventiei de la Geneva din 1961, partile se vor raporta la
Regulamentul institutiei desemnate in cazul arbitrajului permanent, iar in cazul
arbitrajului ad-hoc, partile au posibilitatea de a desemna arbitrii sau de a stabili
modalitatile potrivit carora vor fi desemnati arbitrii.
Daca nu exista o intelegere intre parti asupra masurilor necesare pentru organizarea
arbitrajului, parag.3 al art.IV prevede ca ele vor fi luate de catre arbitrul sau arbitrii care
au fost desemnati, tot arbitrii au posibilitatea de a determina norma conflictuala pe care o
vor considera potrivita in speta. Daca exista divergente intre arbitri asupra masurior de
luat, reclamantul poate sa se adreseze fie presedintelui Camerei de Comert competente
din tara unde se afla locul ales de parti, fie presedintelui Camerei de Comert competente
din tara unde paratul isi are resedinta sa obisnuita sau sediul.
Reglementarile Conventiei de la Geneva privind constituirea tribunalului arbitral nu
implica interventia instantelor de judecata, in schimb, Codul de procedura roman, art.342,
admite ca partea
______________________________________
(1)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.23, al.1
(2) Art.V, parag.1, lit.d) din Conventia de la New York din 1958
interesata poate sesiza instanta de judecata care, in lipsa conventiei arbitrale, este
competenta sa judece litigiul in fond, in prima instanta. Competenta instantelor
judecatoresti romane se va stabili in temeiul normelor de procedura in materia dreptului
international privat(1).
Constituirea tribunalului arbitral reprezinta opera partilor si se considera constituit pe
data ultimei acceptari a insarcinarii arbitrilor. Data acceptarii este cea a expedierii prin
posta a comunicarii(2).
In indeplinirea atributiilor lor, arbitrii sunt independenti si impartiali, au calitatea de
arbitri si nu de reperezentanti ai partilor. Ei vor semna un angajament prin care,
confirmand ca au acceptat numirea, se obliga sa indeplioneasca misiunea de arbitru cu
respectarea stricta a Regulilor de procedura arbitrala.
Tribunalul arbitral este investit cu judecata cererii de arbitrare si a celorlalte cereri
privind procedura arbitrala. Sunt exceptate cererile care sunt de competenta instantelor
judecatoresti(3).

3.4. Recuzarea, abtinerea si inlocuirea arbitrilor

Cauzele de recuzare sunt cele prevazute de lege pentru judecatori. Recuzarea mai
poate fi ceruta si pentru neindeplinirea conditiilor de calificare sau a altor conditii
privitoare la arbitri.
 In imprejurarea in care una din parti doreste recuzarea unui arbitru, cererea trebuie
facuta, sub sanctiunea decaderii, in termen de 10 zile de la data cand a luat cunostinta de
numirea arbitrului sau de la survenirea cauzei de recuzare.
Persoana care stie ca in privinta sa exista o cauza de recuzare este obligata sa
instiinteze partile si ceilalti arbitri mai inainte de a fi acceptat insarcinarea de arbitru sau
de indata ce le-a cunoscut. Arbitrul are dreptul sa se abtina de la judecarea litigiului, fara
ca abtinerea sa insemne recunoasterea causei de recuzare.
Inlocuirea arbitrului se face de catre partea care l-a numit in termen de 10 zile de cand
a luat cunostinta de survenirea imprejurarilor de vacantare. Daca partea nu numeste un
arbitru in termenul stabilit, presedintele Curtii de Arbitraj va desemna noul arbitru (4).

____________________________
(1) Ioan Macovei, op.cit., pag 293
(2) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.33 ; Cod
proc.civ. roman, art.353 indice 2, alin.(2)
(3) Ioan Macovei, op.cit., pag 294
(4) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.29-31

3.5. Raspunderea arbitrilor

Arbitrii sunt tinuti sa raspunda daca :
a) dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea sa ;
b) fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea
in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de Regulile de procedura
arbitrala ;
c) nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date
de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizatia partilor ;
d) incalca in mod flagrant indatoririle ce le revin(1).

4. PROCEDURA ARBITRALA

4.1. Regulile aplicabile procedurii arbitrale

Partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin act scris inchiat ulterior, normele
privind desfasurarea arbitrajului, sub rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor
moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii.
Codul de procedura civila, art.341 dispune ca arbitrajul se organizeaza si se
desfasoara potrivit conventiei arbitrale.
 Curtea de Arbitraj de la Bucuresti, potrivit art.82, alin.(1) aplica in litigiile comerciale
internationale regulile de procedura arbitrala ale institutiei arbitrale, insa partile pot opta
si pentru alte reguli de procedura arbitral prevazute in conventiile la care tara noastra este
parte.
Sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale, desfasurarea procedurii arbitrale este
grantata prin egalitatea de tratament a partilor, respectarea dreptului la aparare si a
principiului contradictorialitatii. Partile isi vor exercita drepturile procedurale cu buna-
credinta si vor coopera cu tribunalul arbitral pentru buna desfasurare si finalizarea in
termen a litigiului. Principiul publicitatii este inlocuit cu cel al confidentialitatii(2).
Conventia de la New York din 1958 permit partilor sa determine regulile de
procedura dupa care se va desfasura arbitrajul, prevederi similare contine si Conventia de
la Geneva din 1961, conform art.IV, parag.1 parile pot alege mai multe solutii. In ipoteza
ca partile supun
___________________________________
(1) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.32
(2) Ioan Macovei, op.cit., pag 296
litigiul lor unei institutii permanente de arbitraj, desfasurarea arbitrajului va fi guvernat
de regulamentul institutiei desemnate. Daca litigiul este supus unui arbitraj ad-hoc, partile
pot sa fixeze regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii, iar in cazul in care partile
nu se inteleg asupra masurilor necesare pentru organizarea arbitrajului, ele vor fi luate de
catre arbitrii desemnati.

4.2. Cererea de arbitrare

Procedura arbitrala se declanseaza prin sesizarea tribunalului arbitral de catre
reclamant printr-o cerere scrisa. Cererea va cuprinde urmatoarele mentiuni : numele,
domiciliul sau resedinta persoanei fizice, ori denumirea si sediul persoanei juridice ;
numele si calitatea celui ce reprezinta partea in litigiu, anexandu-se dovada calitatii ;
copia de pe contractul in care este inserata conventia arbitrala, ori copia de pe
compromis ; obiectul si valoarea cererii, precum si calculul care a determinat valoarea ;
motivele de fapt si de drept pe care se sprijina fiecare capat de cerere cu trimitere la
inscrisurile doveditoare si alte probe ; numele arbitrului numit sau al arbitrului unic
propus ; dovada platii taxei arbitrale ; dovada comunicarii catre parat a cererii de arbitrare
si a actelor insotitoare ; semnatura partii(1).
Cererea de arbitrare se poate formula in limba romana, tribunalul poate obliga partea sa
prezinte o traducere a cererii si a inscrisurilor care o insotesc. Traducerea poate fi facuta
de secretariatul Curtii de Arbitraj pe cheltuiala partilor. In arbitrajul international, cererea
va fi formulata intr-o limba de circulatie internationala.
Data introducerii cererii de arbitrare impreuna cu actelor insotitoare este ziua
inregistrarii la registratura generala a Camerei de comert si Industrie a Romaniei. In cazul
in care cererea nu cuprinde toate mentiunile si cerintele prevazute, secretariatul Curtii de
Arbitraj va instiinta reclamantul, ca in termen ce nu va depasi 20 de zile de la data
primirii instiintarii, sa faca completarile necesare la cerere.
Presedintele Curtii de Arbitraj, in termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii de
arbitrare, va fixa primul termen si dispune citarea partilor. Acest termen nu poate fi mai
mic de 30 de zile de la expedierea citatiilor.
Secretariatul Curtii de Arbitraj, la solicitarea reclamantului, va comunica cererea
impreuna cu actele insotitoare, lista de arbitri si
_________________________________________
(1) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.38 alin.1 
Codul proc.civ. roman, art.355, alin.(1)

Regulile de procedura arbitrala odata cu citarea paratului. Cererea de arbitrare mai poate
fi comunicata paratului direct de catre reclamant(1).

4.3. Intampinarea
Paratul face intampinare in momentul in care primeste cererea de arbitrare. Prin
intampinare, paratul va comunica : numele arbitrului numit de el sau raspunsul la
propunerea reclamantului privind solutionarea litigiului de un arbitru unic, exceptiile la
cererea reclamantului, raspunsul in fapt si in drept la pretentiile invocate, probele propuse
in aparare si alte mentiuni si cerinte prevazute pentru cererea de arbitrare (2).
In termen de 20 de zile de la primirea cererii de arbitrare, paratul va comunica
reclamantului intampinarea impreuna cu actele insotitoare. Va depune intampinare la
Curtea de Arbitraj, atasand dovada de comunicare. La solicitarea paratului comunicarea
intampinarii se face de Secretariatul Curtii de Arbitraj.

4.4. Cerea reconventionala

Daca paratul are pretentii impotriva reclamantului, el poate face cerere
reconventionala. Pretentiile paratului trebuie sa rezulte din acelasi raport juridic pe care
se intemeiaza actiunea reclamantului(3).
Termenul de depunere a cererii reconventionale este acelasi ca cel al intampinarii.
Cererea reconventionala ia aspectul unei aparari fata de cererea principala, altfel ar
putea fi socotita o cerere separata pe care arbitrajul nu o poate admite daca nu este
prevazuta in compromis, dupa cum tot astfel nu poate fi luata in consideratie o cerere
aditionala, daca nu este prevazuta in compromis(4).
Tribunalul arbitral va solutiona cererea reconventionala odata cu cererea principala,
se poate rezolva si separat.

4.5. Pregatirea litigiului

 Secretariatul Curtii de Arbitraj va transmite dosarul tribunalului arbitral, fapt
mentionat in scris cu precizarea datei transmiterii.
____________________________________________
(1) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.41
(2) Idem, art.42, alin.1
(3)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.45 ; Cod
proc.civ. roman, art.357.
(4) T.R.Popescu, op.cit., pag.427

Intervalul de timp intre data inregistrarii cererii de arbitrare si primul

termen de arbitrare nu va depasi 60 de zile, termenul poate fi prelungit de presedinte
pentru motive justificate.
Secretariatul Curtii de Arbitraj va efectua transmisiunea prin scrisoare recomandata
cu confirmare de primire ori prin alte mijloace de comunicare ce permite stabilirea probei
comunicarii a cererii de arbitrare, a citatiilor, a hotararilor arbitrale si a celorlalte
inscrisuri, informatii si diverse instiintari. Dovezile de comunicare se depun la dosar (1).
Inmanarea inscrisurilor se poate face si personal partii ori reprezentantului ei, sub
semnatura certificata de un agent al Curtii de arbitraj, cu precizarea datei de predare. Se
considera inmanate si inscrisurile a carui destinatar a refuzat primirea, ori nu s-a prezentat
la oficiul postal pentru a le ridica, desi exista dovada avizarii sale.

4.6. Luarea masurilor asiguratorii si vremelnice

Oricare dintre parti poate cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze
masuri asiguratorii si masuri vrmelnice, inainte sau in cursul arbitrajului, cu privire la
obiectul litigiului ori sa constate anumite stari de fapt. La cerere se vor anexa cererea
arbitrala si conventia arbitrala.
Daca instanta incuviinteaza aceste masuri, ele vor fi aduse la cunostinta tribunalului
arbitral de partea care le-a cerut (2).
Masurile mentionate pot fi incuviintate si de tribunalul arbitral si in caz de
impotrivire, se solicita instantei judecatoresti executarea lor.

4.7. Dezbaterea litigiului

La dezbaterea litigiului, partile pot participa personal sau prin reprezentanti si pot fi
asistate. La sedinta pot participa si alte persoane, cu acordul partilor si cu incuviintarea
tribunalului(3).
Daca o parte nu se poate prezenta poate solicita, printr-o cerere scrisa, amanarea
litigiului pentru motive temeinice. Amanarea se poate acorda o singura data.
 Partile pot cere in scris ca solutionarea litigiului sa se faca in lipsa lor, pe baza
documentelor de la dosar.
_________________________________________
(1)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.46 ; Cod
proc.civ. roman, art.358 indice (1).
(2)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.48 ;
Cod proc.civ. roman, art.358 indice (8).
(3) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.52 ;
Cod proc.civ. roman, art.358 indice (4).

In situatia in care ambele parti, legal citate, nu au cerut in scris amanarea pe motive
temeinice si nu se prezinta la termen, tribunalul arbitral va solutiona litigiul. Daca
tribunalul apreciaza ca este necesara prezenta partilor ori administrarea unor probe(1),
atunci tribunalul poate sa amane judecata.
Dezbaterea litigiului se face in limba stabilita in conventia arbitrala, in lipsa oricarei
prevederi, dezbaterea se va desfasura intr-o limba de circulatie internationala stabilita de
tribunalul arbitral. Partile pot participa la dezbateri cu interpretul lor(2).
Partile au sarcina sa dovedeasca faptele pe care isi intemeiaza pretentia sau
apararea in litigiu, iar tribunalul arbitral poate cere explicatii privind obiectul cererii si
faptele litigiului si sa dispuna administrarea probelor.
Orice inscris va fi depus pana la prima zi de infatisare, tot pana la prima zi de
infatisare trebuie ridicata orice exceptie sub sanctiunea decaderii.
In sedinta tribunalului arbitral se efectueaza administrarea probelor, ascultarea
martorilor si expertilor fara prestare de juramant si fara constrangeri ori aplicarea de
sanctiuni impotriva acestora. Pentru luarea acestor masuri, partile pot apela la instanta
judecatoreasca competenta.
Orice dispozitie a tribunalului arbitral trebuie consemnata in incheiere si motivata (3).
Incheierea de sedinta poate fi indreptata sau completata printr-o alta incheiere.

4.8. Cheltuielile arbitrale

Cheltuielile arbitrale se stabilesc si platesc in conformitate cu Normele privind taxele
si cheltuielile arbitrale. In cazul neplatii sumei stabilite, nu se va da curs cererii sau
procedurii arbitrale.

______________________________________________
(1) Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.55 ;
Cod proc.civ. roman, art.358 indice (7).
(2)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.87 ;
Cod proc.civ. roman, art.369 indice (4).
(3)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.61, alin.(1)
si (2) ; Cod proc.civ. roman, art.358 indice (13), alin.(1) si (2) 

Cheltuielile arbitrale cuprin urmatoarele : taxa arbitrala, cheltuielile de administrare a

probelor, ale expertilor si consilierilor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor,
martorilor, expertilor si consilierilor si alte cheltuieli necesare pentru arbitrarea
litigiului(1).
Cheltuielile arbitrale se suporta potrivit intelegerii dintre parti, in lipsa intelegerii, ele
se platesc de partea care a pierdut procesul. La cerere, tribunalul poate obliga partea prin
a carei culpa s-au cauzat celeilalte parti cheltuieli inutile la plata lor cu titlu de
despagubiri.

______________________________
(1)Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti, art.50,
 alin.(8) si (9) ; Cod proc.civ. roman, art.359.

5. CONCLUZII

Arbitrajul comercial constituie o alternativă la justiţia de stat pentru soluţionarea

litigiilor născute din acte de comerţ sau între comercianţi, litigii care sunt încredinţate
spre soluţionare, potrivit convenţiei părţilor, unor arbitri aleşi, cărora le revine sarcina de
a judeca litigiul şi de a pronunţa o hotărâre, pe care părţile se obligă să o execute.
Soluţionarea prin arbitraj a litigiilor comerciale se poate face numai având la bază
convenţia expresă a părţilor în acest sens, convenţie cuprinsă fie într-o clauză de arbitraj
fie într-un compromis arbitral.
La fel ca şi judecătorii, arbitrii sunt independenţi şi imparţiali; ei nu sunt
reprezentanţii părţilor. Arbitrajul prezintă însă avantajul ca parţile pot desemna ele însele
arbitrii ce vor soluţiona litigiul, având în vedere elemente cum ar fi pregătirea
profesională, probitatea morală a acestora, specializarea într-un anumit domeniu
comercial.
Tribunalul arbitral aplică aceleaşi legi materiale ca şi instanţa judecătorească, dar
este organizat pe baza unei proceduri mult simplificate, care nu cunoaşte căi de atac, ceea ce
permite ca litigiul să fie rezolvat cu rapiditate şi cu cheltuieli reduse.
Procedura de arbitrare se finalizează prin pronunţarea unei hotărâri definitive şi
executorii, care se bucură de aceeaşi putere ca o hotărâre judecătorească, putând fi pusă în
executare silită prin mijloacele stabilite de codul de procedură civilă.

Voi prezenta in cele ce urmeaza, principalele avantaje ale solutionarii litigiilor pe

cale arbitrala, comparativ cu ceea ce se intampla in cazul instantelor judecatoresti
competente:

a) litigiul este judecat de arbitri specializaţi, imparţiali şi independenţi, aleşi de

părţi, care au deplină încredere în aceştia;
 b) dezbaterile în cauză şi dosarul litigiului sunt confidenţiale, nici o persoană
străină neputând avea acces la dosar fără acordul scris al părţilor;

c) cheltuielile arbitrale sunt mult mai reduse decât cheltuielile de judecată

ocazionate de soluţionarea litigiului la o instanţă de drept comun;

d) simplitatea procedurii arbitrale permite o soluţionare rapidă şi definitivă a

litigiului;

e) arbitrajul pune la îndemâna părţilor şi o procedură de conciliere, instrument

prin care se pot armoniza interesele părţilor şi evita litigiile comerciale, cu
toate inconvenientele lor.

Arbitrajul nu prezinta insa numai avantaje, ci si neajunsuri: existenta unei singure

cai de atac (actiunea in anularea hotararii arbitrale); necesitatea interventiei instantelor de
judecata, daca, pe parcursul procedurii arbitrale, sunt solicitate masuri asiguratorii, iar
una dintre parti se impotriveste la executarea acestora, precum si ulterior, in cazul in care
partea care a pierdut procesul nu executa de buna voie sentinta arbitrala.

6. BIBLIOGRAFIE:
 - Ioan Macovei, Dreptul comertului international, vol.II, Editura CH Beck,Bucuresti,
2009;

- T.R.Popescu, Dreptul comertului international, ed.a 2-a, E.D.P., Bucuresti, 1983 ;

- Dumitru Mazilu, Dreptul comertului international, Editura Lumina Lex, Bucuresti,

2001 ;

- Conventia de la Geneva din 1961 ;

- Conventia de la New York din 1958 ;

- Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj de la Bucuresti

- Codul de procedura civila roman,