După 1989 s-au desfiinţat multe leagăne de dimensiuni foarte mari, dar amploarea

abandonului a rămas aceeaşi, copiii abandonaţi rămânând în spitale de pediatrie şi maternităţi.

Deşi la scurt timp după această perioadă, forme alternative de protecţie, precum centrele
maternale, funcţia de asistent maternal, au fost dezvoltate, blocajele au continuat să apară, nici
acestea nereuşind să acopere nevoile, numărul ieşirilor din sistemul de protecţie fiind foarte
scăzut.
O parte importantă a populaţiei este prinsă în capcana unui deficit multiplu de resurse
personale şi familiale: condiţii de locuire adesea mizere (locuinţe improvizate şi/sau ilegale,
lipsa oricărei locuinţe sau locuire cu chirie), lipsa de educaţie, de calificare, angajare
predominantă în activităţi economice din zona gri /subterană, lipsa actelor de identitate, lipsa
severă de venituri materiale. Toate acestea duc la abandonul copiilor în cazul unei sarcini
nedorite. Sarcinile nedorite se datorează neutilizării metodelor contraceptive, din cauza
nepăsării ori a accesului limitat la mijloacele de planificare familială, lipsa consilierii precum
şi lipsa colaborării cu medicul de familie şi cu atât mai puţin a medicului specialist.