Regimuri totalitare

Comunismul

Termenul provine din latinescul ,,communis”, adică universal, comun.R. Coudenhove-Kalergi

afirmă că ,,bolșevismul” este ,,a patra religie mondială”.

Etape:

-I. în februarie 1917 în Rusia abdică țarul Nicolae al II-lea (țara era săracă și era afectată de

înfrângerile din războiul mondial) și se proclamă republica parlamentară. Bolșevicii (comuniștii)

sau extrema stângă din Partidul Social-Democrat din Rusia și-au sporit popularitatea, pe fondul

grevelor numeroase;

-II. prin lovitura de stat din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 de la Petrograd (revoluția din

octombrie), bolșevicii conduși de V.I. Lenin au preluat total puterea (etapele au fost prezentate de

Lenin în lucrarea ,,Tezele din aprilie” ). Guvernul Comisarilor Poporului condus de Lenin adoptă

3 decrete: Decret asupra păcii, Decret asupra naționalităților și Decret asupra pământului; se

înființa C.E.K.A (poliția politică) și Armata Roșie.

- III. în urma războiului civil (1918-1921) între gruparea ,,albilor”-adepții democrației și ,,roșii”-

bolșevici, s-au impus definitiv comuniștii, Armata Roșie obține victoria. Se remarcă Lev Troțki

prin conducerea Armatei Roșii și prin ideea de a ,,exporta revoluția”. În Rusia Sovietică, apoi

Uniunea Sovietică (URSS din 1922-1991), activa un singur partid politic, Partidul Comunist al

Uniunii Sovietice (PCUS), opoziția a fost înlăturată pe cale violentă, iar teroarea a devenit

politică de stat.

- URSS se forma în 1922 din Transcaucazia, Rusia, Bielarus, Ucraina, legiferarea Uniunii se

realiza prin Constituția din 1924 care impune un singur conducător și un singur partid.

Constituţia din 1924 consacra uniunea (era condusă de un 1. Congres Bicameral / Camera Uniunii şi

Camera Naţionalităţilor şi de 2. Prezidiul Suprem/Sovietul Comisarilor Poporului;

- IV. stalinismul, politica lui I. V. Stalin (conduce între 1924-1953), a fost introdus în URSS

după moartea lui Lenin în 1924, când conducerea partidului și statului sovietic a fost preluată de

Iosif Vissarionovici Stalin, înlăturându-l pe L. Troțki

Poliția politică a purtat în timp diverse denumiri: CEKA, NKVD, MVD, KGB. Statul controla

viața economică care era planificată, centralizată și dirijată, iar proprietatea privată a fost

înlocuită cu cea colectivă prin naționalizare și colectivizare- în 1929 se formau colhozuri, adică

gospodării și sovhozuri, adică ferme, în urma acestui proces 1,8 milioane de țărani au fost

deportați.

Constituția din 1936 aduce doar în teorie libertăți. Stalin a dezvoltat un , cult al personalității

delirant”, cenzura era dură, iar cultura subordonată.

Între 1936-1939 s-a desfășurat ,,Marea Teroare”. A fost declanșată de asasinare lui Serghei

Kirov, prim-secretar al Comitetului Regional de partid Leningrad și membru al Prezidiului

Comitetului Executiv Central, un lider popular care l-a înfruntat pe Stalin. Asasinatul politic a

fost facilitat de NKVD și realizat de un tânăr comunist deziluzionat și dezgustat, Nikolaev, și a

reprezentat pretextul pentru declanșarea represiunii. Au fost victime din toate categoriile socio-

profesionale, din rândurile Armatei Roșii și chiar PCUS, circa 1,5-7 milioane de oameni. Se

forma de asemenea gulagul, adică rețeua de închisori și lagăre de muncă forțată. Stalin a afirmat

că ,,moartea unui om este o tragedie, dar moartea a milioane de oameni este doar o statistică” . De

altfel, regimul său a înregistrat 6 milioane de victime în Ucraina în urma Marii Foamete din 1932-

1933, 7 milioane în urma Marii Terori, și 20 milioane în urma Operațiunii Barbarossa în al Doilea

Război Mondial.

După al Doilea Război Mondial, modelul stalinist din URSS s-a impus și în alte state: Albania

(se interzice religia), Coreea de Nord (RPD. Coreeană), Iugoslavia, Polonia, China (,,revoluția

culturală”din 1966) etc

V. Nikita Hrușciov, urmașul lui Stalin la conducerea URSS, a condamnat în 1956 la Congresul al

XX-lea al PCUS regimul stalinist și cultul personalității, a fost introdus principiul conducerii

colective și s-a încercat descentralizarea. ,,Conceptul de dușman al poporului” era o eroare

ideologică. Condamnarea pe această bază se făcea prin mărturisirea acuzatului prin constrângere.

Au urmat la conducerea URSS –Leonid Brejnev, Iuri Andropov, Constantin Cernenko.

În 1985, noul secretar al PCUS, Mihail Gorbaciov a inițiat ,,perestroika” și ,,glasnost” (reformă și
transparență)

Ideologia comunistă- este marxism-leninismul conform căruia interesele colective

primează celor particulare. Dictatura comunistă se exercita prin intermediul partidului,

singura organizație politică legală. Karl Marx și Fr. Engels au publicat în 1948

,,Manifestul Partidului Comunist”, primul program al mișcării comuniste. Ideile lor au

fost perfecționate de Lenin, care în lucrarea ,,Statul și revoluția” afirma că dictatura

proletariatului trebuie să reprime burghezia și să creeze o societate lipsită de clase sociale.

Cel mai cunoscut principiu al societății comuniste a fost ,,fiecăruia după puteri, fiecăruia

după nevoi”.

Regimuri totalitare

Fascismul italian

Cauze

-Italienii erau nemulțumiți de prevederile Conferinței de la Paris, după Primul Război Mondial, deoarece

nu au primit teritoriile revendicate;

*italienii considerau că au ,,pierdut pacea”, că au avut o ,victorie mutilată”, astfel între 1918 și 1920

voluntari, instigați de poetul Gabriele D’Annunzio, au ocupat Fiume din teritoriul Iugoslaviei,

transformând orașul în principat;

-Criza economică și socială;

-Nu exista o tradiție democratică;

Preluarea puterii

- În 1921 se constituia Partidul Național Fascist (cuvântul latin ,,fascia”, reprezintă un mănunchi de

nuiele, legate cu o curea în jurul unei securi; acestea erau purtate de lictorii care însoțeau și asigurau

protecția înalților magistrați; era un simbol al puterii și măreției); fasciștii au pus accent pe naționalism și

pe promisiunile de restaurare a ,,onoarei naționale”; doreau măreția națiunii italiene comparabilă cu

gloria Imperiului Roman;

* sloganul dreptei naționaliste era ,,Victorie amputată”; fascismul era fundamentat teoretic de Benito

Mussolini în lucrarea ,,Doctrina fascismului” și promitea salvare, onoare națională;

-Conducătorul mișcării fasciste, Benito Mussolini, a organizat în octombrie 1922 ,,Marșul asupra

Romei”, la care participă 40 000 de ,,cămăși negre” pentru a prelua puterea. Acțiunea a avut drept

rezultat numirea sa ca prim-ministru. Regele Victor Emmanuel al III-lea (1900-1945) îi oferă funcţia de

prim-ministru;

Organizarea puterii

-în aprile 1924 alegerile au fost falsificate pentru a fi câştigate de către fascişti;

-între 1925 – 1926 a fost introdusă dictatura în statul fascist totalitar:

-,,cămăşile negre” erau formaţiuni paramilitare care erau plătite de la bugetul de stat şi

executau asasinate politice;

Ex. jurnalistul și deputatul Giacomo Matteotti, liderul Partidului Socialist, a fost asasinat din

ordinul lui B Mussolini (1925);

-în 1925 s-a înființat Tribunalul special care a eliminat adversarii politici (deportați,

arestați);

-un singur partid recunoscut: Partidul Național Fascist;

-sindicatele nonfasciste şi partidele erau interzise;

- presa, radioul şi cinematografele erau cenzurate; drepturile fundamentale nu erau

respectate;

-statul era organizat după principiile corporatismului din 1926 (corporațiile erau

asociații profesionale ale patronilor și muncitorilor), într-un astfel de stat primau interesele

corporației;

-se promova cultul personalității (B. Mussolini era ,,Il Duce”, era adorat ca un salvator al

patriei;

- poliția politică era OVRA – Organizația Voluntară pentru Represiunea Antifascismului;

- îndoctrinarea se realiza prin propagandă și organizațiile faciste: ,,Ballila” – pentru tineri

și ,,Dopolavoro” – pentru adulți;

-propaganda era abilă și era condusă de Gabrielle D’Annunzio; se baza pe mândria de a

fi urmașii Romei;

→votul universal era suprimat în 1928;

→ Parlamentul şi Monarhia deţin un rol decorativ;

 promovează lupta împotriva Mafiei și o politică expansionistă;

- Obiective:

- Economice → dezvoltarea producţiei agricole şi industriale ( după 1930 se introduce

autarhia, un sistem economic impus de stat ce se bazează pe utilizarea exclusivă a resurselor

naţionale, suprimând pe cât posibil importurile;

- Sociale → corporatismul însemna colaborarea dintre clasele sociale; se caracteriza prin

participarea lucrătorilor la gestionarea întreprinderilor; asigura protecţie membrilor fiecărei

profesii; reglementa activităţile profesionale şi respectul tradiţiei; respingea liberalismul şi

socialismul; se dorea să înlocuiască ,,lupta de clasă” cu ,,armonia dintre clase”;

* între 1925/1926 Mussolini a înlăturat dreptul la grevă; în 1926 se înfiinţa Ministerul

Corporaţiilor; au fost iniţiate mari proiecte de lucrări publice, dar nivelul de trai al

muncitorilor a scăzut;

* corporatismul a fost aplicat şi în Germania nazistă, în Spania lui Franco, Portugalia lui

Salazar şi în Franţa sub regimul Vichy;

- Religios → acordul de la Lateran (1929) prin care catolicismul era recunoscut ca religie de

stat în Italia, iar Papa suveranul statutului Vatican; acordul a fost încheiat între B. Mussolini

și Papa Pius XII prin intermediul cardinalului Gasparri, iar Vaticanul primea independență;

- Extern→ expansiunea teritorială (1936 Abisinia, 1939 Albania);

Sfârșitul regimului

-popularitatea lui Mussolini a scăzut treptat după antrenarea Italiei în agresiunile externe și

intrarea în Al Doilea Război Mondial alături de Germania. A fost înlăturat de la putere la 25

iulie 1943. (A mai condus pentru un timp un stat-marionetă în Nordul Italiei, numit Republica

de la Salo, dar va fi asasinat de partizanii italieni în aprilie 1945).

Alte manifestări fasciste

- Portugalia (1932-1974) – dictatura militară de tip fascist a lui Antonio de Oliviera Salazar; a

impus o Constituție după modelul italian; A fost fondator și președinte al Partidului

Corporatist ,,Uniunea Națională”;

- Spania, după un război sângeros (1936-1939), sprijinit de Germania și Italia, generalul

Franco a preluat puterea până în 1975; adversarii generalului Franco, republicanii, au fost

ajutați de internaționala comunistă, care a organizat brigăzi internaționale. Naționaliștii

conduși de generalul Franco, sprijiniți de Germania și Italia, i-au învins pe republicani. În

timpul conflictului, germanii au bombardat orașul Guernica, producând un adevărat

masacru. Războiul civil din Spania (1936-1939) a fost o ,,repetiție generală” pentru războiul

mondial. În 1975, la dorința generalului Franco, la conducere revine monarhia prin regele

Carlos.

- În Grecia s-a instaurat o ,,dictatură a coloneilor” până în 1974, bazată evident pe armată.

- Extrema dreaptă s-a extins și în Austria (Dolfuss și Schuschnigg) și Ungaria (Horty).

Fişe de lectură

Benito Mussolini

Regimuri politice totalitare (III)

Nazismul

,,Propaganda ne-a ajutat să venim la putere. Propaganda ne va ajuta să

ne menţinem la putere. Propaganda ne va ajuta să cucerim întreaga lume”

Joseph Goebbels-ministrul propagandei din 1933

,,Ein Volk, ein Reich, ein Fȕhrer” (Un popor, un imperiu, un conducător)

A) Republica de la Weimar (1919 – 1933)

În toamna anului 1918 Wilhelm al II-lea abdică și socialiștii preiau puterii și se proclamă

republica. În ianuarie 1919 spartakiştii (aripa de stânga a socialiştilor) au încercat să preia

puterea; în final conducătorii grupării (Rosa Luxemburg și Karl Liebnecht) au fost arestați și

asasinaţi.
În primăvara anului 1919 se adoptă Constituţia Republicii la Weimar (Adunarea

constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de

stradă), prin care Germania era o republică federativă condusă de un Parlament (Reichstag) şi

de un preşedinte ales prin vot universal. Președinte este social-democratul Friedrich Ebert

(1919 -1925), iar din 1925 este ales președinte Paul von Hindenburg (1925-1934).

-Germania se confruntă după Primul Război Mondial cu crize economice şi sociale: în 1923

zona Ruhr-bogată în resurse- era ocupată de Franţa; inflaţia era galopantă, iar şomajul ridicat

(6 milioane de șomeri); în acest context dificil s-au organizat lovituri de stat eşuate (în 1920

la Berlin; 1923 puci la München, când Hitler este arestat şi scrie în detenţie Mein Kampf –

Lupta mea.

B) Ascensiunea naziștilor

Naziștii (nationalsozialistische,Nationalsozialismus, prescurtat în germană Nazi ) recurg la

violențe în Germania. Din 1921, Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-

Socialist German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, scurt NSDAP). În

contextul crizei economice și sociale, crește popularitatea Partidului Național Socialist al

Muncitorilor Germani (NSDAP), care câștigă un număr mare de voturi în 1930, cu o

campanie naționalistă, antisemită și denigratoare, lansând legenda ,,loviturii de pumnal”

(armata nu a pierdut în Primul Război Mondial, militarii au fost trădați de politicienii civili

din spatele frontului).

În 1932, național-sociaștii fuzionau cu Partidul de Centru și formau o coaliție care obține

victoria în alegerile de la sfârșitul anului 1932. (Hitler va fi finanţat în campania din 1932 de

marii industriaşi germani, precum Alfred Krupp).

-La 30 ianuarie 1933 preşedintele Hindenburg îl numeşte pe Hitler cancelar (Kanzler =

prim-ministru). Acesta desființează Constituția de la Weimar și deține întreaga putere, mai

ales după moartea președintelui Hindenburg șa 2 august 1934. Primește chiar o

,,Împuternicire” din partea Parlamentului care îi transferă toată puterea legislativă.

B) Preluarea puterii

În iulie 1933 Partidul Naţional Socialist s-a proclamat partid unic în Germania; au fost

eliminaţi adversarii politici (mai ales comuniştii); economia, armata, societatea, cultura erau
sub controlul partidului; la 27 februarie 1933, Reichstagul a fost incendiat în Berlin, motiv

pentru a interzice partidele politice.

*La 10 martie 1933, asociația studenților naziști inițiază arderea cărților în public în orașele

universitare după ce Joseph Goebbels (din 1933 ministru al Informației și al Propagandei, a

introdus obiceiul unei conferințe de presă în fiecare zi, a sesizat puterea mass-mediei în

special a radioului ca mijloc de comunicare în masă, în folosul ideologiei de partid) ține un

discurs la Berlin împotriva literaturii negermane. Drept consecință, sute de scriitori

emigrează. Filmul, muzica, literatura, arta au trecut sub controlul Comisiei Culturale a Reich-

ului.

-Poliţia secretă avea atribuţii sporite (Gestapo-Geheime Staats - polizei) și era condusă de

Henrich Himmler, care devine și șeful S.S (trupelor speciale, garda personală a lui Hitler);

- Partidele politice şi sindicatele au fost interzise;

-La 29/30 iunie 1934 ,,noaptea cuţitelor lungi” în care Ernst Roehm, conducătorul trupelor de

asalt (SA) era lichidat alături de alţi opozanţi.Au fost peste 400 de oameni uciși, cu toate

acestea Hitler anunță că a evitat o lovitură de stat. Garda personală a lui Hitler (SS) și

Gestapo-ul căpăta noi atribuţii.

*Trupele SS au demonstrat cruzime în Al Doilea Război Mondial, când au comis masacre

inumane pe frontul de Est. (Einsatzgruppen=,,Echipele morții”)

-În august 1934 Hitler va prelua şi funcţia de preşedinte al Germaniei (după moartea

președintelui Hindenburg)

-15 septembrie1935- Legile de la Nȕrnberg prin care evreii erau lipsiți de cetățenia germană

și se interzic căsătoriile cu germani pentru ,,protejarea sângelui și onoarei germane”;

*în vara anului 1936 se vor organiza Jocurile Olimpice la Berlin, motiv pentru A. Hitler de a

demonstra forța și puterea Germaniei Naziste;

-9/10 noiembrie 1938-progromul împotriva evreilor ,,noaptea de cristal”-Kristallnacht, când

au fost distruse magazinele, casele evreiești și sinagogile. Circa 100 de evrei au fost uciși și

20 000 trimiși în lagăre de concentrare. În noiembrie 1938, toți evreii erau dați afară din școli,

iar anul următor erau confiscate averile, proprietățile eveilor.

-20 ianuarie 1942- Conferința de la Wannsee care a declanșat ,,soluția finală”: lagărul de

exterminare de la Auschwitz-Birkenau avea o capacitate de exterminare de 4000 de victime

pe zi;

A) Statul nazist

Avea ca deviză ,,un singur popor, un singur stat, un singur conducător”;

Tinerii erau în organizaţii militarizante (Tineretul hitlerist)

Sindicatele erau grupate în Frontul Muncii;

Era impus ceremonialul nazist, salutul nazist (,,Heil Hitler”), zvastica, portul uniformelor

brune şi negre, cultul Führerului; zilele istorice naziste erau sărbători publice;

Vor pretinde un spaţiu vital pentru rasa ariană ,,Lebensraum”;

Declanşau campaniile antisemite;

Vor iniţia un sistem de lucrări publice şi înarmarea;

Au promovat autarhia;

Temă: 1. Menționați cel puțin 5 cauze care au generat ascensiunea nazismului în Germania.

2. De ce naţionalismul a fost o armă de succes pentru propaganda nazistă?

3. Realizați o friză cronologică cu cel puțin 5 evenimente din regimul nazist.

Fişe de lectură

Magda Stan, Cristian Vornicu, Dicţionar 101. Personalităţi şi evenimente istorice,

Bucureşti,

Editura Niculescu, 2003.

Adolf Hitler (1889-1945), pp. 93-95.

- s-a născut la Braunau am Inn, în Imperiul Austro-Ungar, fiind al patrulea copil a lui

Alois şi al Klarei Hitler (tatăl său era lucrător vamal);

- a avut rezultate modeste în şcoala elementară şi liceu; în 1907 a fost respins la admiterea

de la Academia de Arte Frumoase din Viena;

- a rămas orfan de ambii părinţi şi a trebuit să se întreţină prin comercializarea unor

picturi şi schiţe proprii; a fost fascinat de teoriile rasiste şi a fost urmărit de autorităţile

austriece pentru activitatea sa politică; fuge în Germania la München în 1913;

- se înscrie ca voluntar în armata germană (în Austria fusese declarat inapt); sfârşitul
războiului îl găseşte într-un spital militar, rănit uşor;

- după război s-a alăturat unui partid de orientare rasistă şi naţionalistă (Partidul

Muncitoresc German, numit mai târziu Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor

Germani, abreviat în germană NSDAP sau Partidul Nazist);

- până în 1920 are 2000 de adepţi; în 29 iulie 1921 a fost ales conducător (Führer);

discursul său era atractiv pentru o societate afectată de criză, debusolată după sfârşitul

războiului;

- a organizat la München în noiembrie 1923 o lovitură revoluţionară (,,puciul de la

berărie”) cu o organizaţie paramilitară a Partidului (este arestat pentru 6 luni, perioadă

când scrie Mein Kampf (Lupta mea) – o lucrare program politic);

- în 1924 este eliberat şi a întemeiat trupele SS (garda Führerului);

- în 1928 Partidul Nazist participă la alegeri, însă obţine doar 3% din voturi; câştigă însă

alegerile din 1932, pentru ca la 30 ianuarie 1933 Hitler să fie numit cancelar al

Germaniei;

- a declanşat Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei;

- în iulie1944 a scăpat cu viaţa dintr-un atentat cu bombă la Rastenberg; însă sute de

membri ai conspiraţiei au fost executaţi;

- în aprilie 1945, Hitler îl desemna ca succesor pe amiralul Karl Dönitz, se căsătoreşte cu

amanta sa Eva Braun şi împreună cu aceasta s-a sinucis în buncărul său din Berlin;

56

Aplicaţie! Metoda ,,ştiu/vreau să ştiu/am învăţat!”

Regimuri politice totalitare (III)

Nazismul

,,Propaganda ne-a ajutat să venim la putere. Propaganda ne va ajuta să

ne menţinem la putere. Propaganda ne va ajuta să cucerim întreaga lume”

Joseph Goebbels-ministrul propagandei din 1933

,,Ein Volk, ein Reich, ein Fȕhrer” (Un popor, un imperiu, un conducător)

A) Republica de la Weimar (1919 – 1933)

În toamna anului 1918 Wilhelm al II-lea abdică și socialiștii preiau puterii și se proclamă

republica. În ianuarie 1919 spartakiştii (aripa de stânga a socialiştilor) au încercat să preia

puterea; în final conducătorii grupării (Rosa Luxemburg și Karl Liebnecht) au fost arestați și

asasinaţi.

În primăvara anului 1919 se adoptă Constituţia Republicii la Weimar (Adunarea

constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de

stradă), prin care Germania era o republică federativă condusă de un Parlament (Reichstag) şi

de un preşedinte ales prin vot universal. Președinte este social-democratul Friedrich Ebert

(1919 -1925), iar din 1925 este ales președinte Paul von Hindenburg (1925-1934).

-Germania se confruntă după Primul Război Mondial cu crize economice şi sociale: în 1923

zona Ruhr-bogată în resurse- era ocupată de Franţa; inflaţia era galopantă, iar şomajul ridicat

(6 milioane de șomeri); în acest context dificil s-au organizat lovituri de stat eşuate (în 1920

la Berlin; 1923 puci la München, când Hitler este arestat şi scrie în detenţie Mein Kampf –

Lupta mea.

B) Ascensiunea naziștilor

Naziștii (nationalsozialistische,Nationalsozialismus, prescurtat în germană Nazi ) recurg la

violențe în Germania. Din 1921, Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-

Socialist German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, scurt NSDAP). În

contextul crizei economice și sociale, crește popularitatea Partidului Național Socialist al

Muncitorilor Germani (NSDAP), care câștigă un număr mare de voturi în 1930, cu o

campanie naționalistă, antisemită și denigratoare, lansând legenda ,,loviturii de pumnal”

(armata nu a pierdut în Primul Război Mondial, militarii au fost trădați de politicienii civili

din spatele frontului).

În 1932, național-sociaștii fuzionau cu Partidul de Centru și formau o coaliție care obține

victoria în alegerile de la sfârșitul anului 1932. (Hitler va fi finanţat în campania din 1932 de

marii industriaşi germani, precum Alfred Krupp).

-La 30 ianuarie 1933 preşedintele Hindenburg îl numeşte pe Hitler cancelar (Kanzler =

prim-ministru). Acesta desființează Constituția de la Weimar și deține întreaga putere, mai

ales după moartea președintelui Hindenburg șa 2 august 1934. Primește chiar o

,,Împuternicire” din partea Parlamentului care îi transferă toată puterea legislativă.

B) Preluarea puterii

În iulie 1933 Partidul Naţional Socialist s-a proclamat partid unic în Germania; au fost

eliminaţi adversarii politici (mai ales comuniştii); economia, armata, societatea, cultura erau

sub controlul partidului; la 27 februarie 1933, Reichstagul a fost incendiat în Berlin, motiv

pentru a interzice partidele politice.

*La 10 martie 1933, asociația studenților naziști inițiază arderea cărților în public în orașele

universitare după ce Joseph Goebbels (din 1933 ministru al Informației și al Propagandei, a

introdus obiceiul unei conferințe de presă în fiecare zi, a sesizat puterea mass-mediei în

special a radioului ca mijloc de comunicare în masă, în folosul ideologiei de partid) ține un

discurs la Berlin împotriva literaturii negermane. Drept consecință, sute de scriitori

emigrează. Filmul, muzica, literatura, arta au trecut sub controlul Comisiei Culturale a Reich-

ului.

-Poliţia secretă avea atribuţii sporite (Gestapo-Geheime Staats - polizei) și era condusă de

Henrich Himmler, care devine și șeful S.S (trupelor speciale, garda personală a lui Hitler);

- Partidele politice şi sindicatele au fost interzise;

-La 29/30 iunie 1934 ,,noaptea cuţitelor lungi” în care Ernst Roehm, conducătorul trupelor de

asalt (SA) era lichidat alături de alţi opozanţi.Au fost peste 400 de oameni uciși, cu toate
acestea Hitler anunță că a evitat o lovitură de stat. Garda personală a lui Hitler (SS) și

Gestapo-ul căpăta noi atribuţii.

*Trupele SS au demonstrat cruzime în Al Doilea Război Mondial, când au comis masacre

inumane pe frontul de Est. (Einsatzgruppen=,,Echipele morții”)

-În august 1934 Hitler va prelua şi funcţia de preşedinte al Germaniei (după moartea

președintelui Hindenburg)

-15 septembrie1935- Legile de la Nȕrnberg prin care evreii erau lipsiți de cetățenia germană

și se interzic căsătoriile cu germani pentru ,,protejarea sângelui și onoarei germane”;

*în vara anului 1936 se vor organiza Jocurile Olimpice la Berlin, motiv pentru A. Hitler de a

demonstra forța și puterea Germaniei Naziste;

-9/10 noiembrie 1938-progromul împotriva evreilor ,,noaptea de cristal”-Kristallnacht, când

au fost distruse magazinele, casele evreiești și sinagogile. Circa 100 de evrei au fost uciși și

20 000 trimiși în lagăre de concentrare. În noiembrie 1938, toți evreii erau dați afară din școli,

iar anul următor erau confiscate averile, proprietățile eveilor.

-20 ianuarie 1942- Conferința de la Wannsee care a declanșat ,,soluția finală”: lagărul de

exterminare de la Auschwitz-Birkenau avea o capacitate de exterminare de 4000 de victime

pe zi;

A) Statul nazist

Avea ca deviză ,,un singur popor, un singur stat, un singur conducător”;

Tinerii erau în organizaţii militarizante (Tineretul hitlerist)

Sindicatele erau grupate în Frontul Muncii;

Era impus ceremonialul nazist, salutul nazist (,,Heil Hitler”), zvastica, portul uniformelor

brune şi negre, cultul Führerului; zilele istorice naziste erau sărbători publice;

Vor pretinde un spaţiu vital pentru rasa ariană ,,Lebensraum”;

Declanşau campaniile antisemite;

Vor iniţia un sistem de lucrări publice şi înarmarea;

Au promovat autarhia;

Regimuri politice democratice

Practici democratice:

-Vot universal;

-alegeri libere;

-Separarea puterilor în stat;

-elaborarea unor Constituții;

-Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești;

-Pluripartidism (mai multe partide politice);

-Economia liberă, de piață;

-Principiul reprezentativității și a suveranității, egalitatea în fața legii;

Evoluţia istorică

-în perioada interbelică regimurile democratice s-au menţinut în statele unde democraţia era o

tradiţie (SUA, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia, ţările nordice);

-după Al Doilea Război Mondial numărul ţărilor democratice a fost redus din cauza

regimurilor comuniste, dictaturii militare sau personale;

-după 1989 democraţia a învins şi în fostele state comuniste din Europa; un proces de

democratizare se desfăşoară şi în unele state din Asia, Africa, America de Sud;

Modele democratice

1. Marea Britanie – este o monarhie constituțională parlamentară democratică, în care

,,regele domnește, dar nu guvernează”. Parlamentul este bicameral (Camera

Comunelor și Camera Lorzilor).

La începutul secolului al XX-lea principalele partide politice au fost: Partidul Liberal și

Partidul Conservator, iar după Primul Război Mondial la guvernare au alternat două partide:

Partidul Conservator și Laburist. Primul-Ministru are rol important în stat, este șeful

majorității parlamentare; îi alege pe miniștri, conduce puterea executivă. Se remarcă prim-

miniștrii conservatori : W. Churchill (1940-1945, 1951-1955) și Margaret Thatcher (1979 –

1990) sau ,,Doamna de Fier” care a inițiat o politică de reducere a implicării economice și

sociale a statului. Din partea Partidului Laburist se remarcă prim-ministrul Tony Blair la

sfârșitul secolului.

Modelul francez

După 1945, Franţa a parcurs o perioadă de instabilitate, context în care s-a format un guvern

de uniune naţională format din creştini-democraţi, socialişti, comunişti condus de Ch. de

Gaulle.

Constituţia din 1946 proclama Republica a IV-a şi conferă o mare putere Adunării

Naţionale. Franța este o republica parlamentară în care Adunarea Națională reprezintă cea

mai mare autoritate.

În 1958, Ch. de Gaulle câştigă cu formaţiunea sa ,,Uniunea pentru o nouă Republică”

alegerile; se adoptă Constituţia din 1958 şi se proclamă a cincea Republică, în care executivul

are o putere sporită; preşedintele este ales pentru 7 ani. Franța devine din 1958 republică

prezindențială. În 1962 se adoptă o nouă lege electorală prin care președintele este ales prin

vot direct. Se remarcă activitatea președinților: Ch. de Gaulle (1959-1969) și G. Pompidou

(1969-1974). Președintele are atribuții sporite: numește pe șeful-guvernului și pe cabinetul de

miniștri; este comandantul suprem al forțelor armate; are ,,drept de veto” asupra legilor

aprobate de Parlament; are puterea de a dizolva Adunarea Națională.* președintele paternalist

și conservator, adeptul unei ,,Europe a statelor-națiune”, Ch. de Gaulle este silit să

demisioneze în 1969.

În 1981, Fr. Mitterand reprezentantul Uniunii de stânga câştigă alegerile. Fiind socialist,

coabitează cu un prim-ministru și un Parlament de dreapta din 1986. Astfel s-a impus

modelul semiprezidențial în care ,,primul-ministru guvernează, iar președintele arbitrează”.

Conform acordului încheiat, președintele coordonează politica externă, iar primul-ministru se

concentrează asupra politicii interne. Modelul a rămas și după 1995, când președinte este

Jacques Chirac din parte unei formațiuni politice de dreapta, ,,Adunarea pentru Republică”.
Din 2000, prin referendum, durata mandatului este de 5 ani.

Organizarea politică

- puterea executivă – este deținută de Președinte (ales pentru cel mult 2 mandate, prin vot

universal pentru 5 ani după 2002) și Guvern (primul-ministru este numit de președinte)

- puterea legislativă aparține guvernului și Parlamentului bicameral (Adunarea Națională este

aleasă prin vot direct pentru 5 ani și Senatul ales prin colegii electorale pentru 6 ani); poate

demite un guvern generat de majoritatea parlamentară; În Franța există un Consiliu

Constituțional care apără legile.

Sistemul politic este pluripartidist. Se remarcă partidele: Partidul Socialist, Adunarea pentru

Republică; Uniunea pentru Democrația Franceză.

* republicile franceze sunt proclamate în istorie:

→Republica din 1792 – Republica I

→ Republica din februarie 1848 – Republica a II-a

→ Republica din 4 septembrie 1870 – Republica a III-a

→ Republica din octombrie 1946 – Republica a IV-a- republică

parlamentară ;

→ Republica generalului Ch de Gaulle din 4 octombrie 1958 –

Republica a V-a – republică prezidențială (se remarcă preşedinţii Ch. de Gaulle, Georges

Pompidou, Fr. Mitterand).

Modelul german

În mai 1945 Germania capitula necondiționat fiind împărțită de către învingători (SUA,

Marea Britanie, URSS, Franța) în 4 zone de ocupație. Ca o consecință a ,,blocadei

Berlinului” din iunie 1948 – mai 1949, se formează două state germane:

- Republica Federală Germană având capitala la Bonn (7 septembrie 1949 din

unificarea zonelor franceze, americane, engleze);

- Republica Democrată Germană având capitala la Berlin la 7 octombrie 1949 din zona
aflată sub controlul sovietic;

Din 1949 până în 1990, poporul german trăiește în două state germane.

Republica Federală Germană

Este o democraţie conform legii fundamentale din 1949 (republică federală parlamentară);

- puterea legislativă aparţine Parlamentului format din Camera Inferioară şi

Superioară;

- fiecare alegător are două voturi (unul pentru un candidat şi unul pentru un partid);

- pragul electoral este fixat la 5%, astfel doar câteva partide au acces la guvernare:

A) alianţa dintre Uniunea Creştin Democrată (UCD) şi Uniunea Social Creştină

(USC)

B) Partidul Social Democrat

C) Din 1980 şi Mişcarea ecologistă (a verzilor)

Obs. cancelarul (primul ministru) are cele mai mari prerogative executive, în vreme ce

preşedintele nu este ales prin vot direct, ci de un colegiu al parlamentarilor şi are atribuţii

reduse; Cele două Germanii au fuzionat în octombrie 1990 rezultând un popor de 78 milioane

de locuitori; Germania este prima putere economică a continentului;

Cancelarul Konrad Adenauer (1949 -1963) din Republica Federală Germană a creat o

democrație parlamentară stabilă. RFG este primită în NATO în 1955, statul devine membru

al Comunității Europene din 1957. Dezvoltă economia și societatea în Germania de Vest

(,,miracolul german”).

Se remarcă personalitatea lui Helmut Kohl (n 1930), liderul Partidului Democrat–Creştin

din 1973; din 1982 este cancelarul Germaniei (RFG), apoi al Germaniei; a reuşit redresarea şi

reunificarea germană;

*Ce știți despre ,,blocada Berlinului” și zidul Berlinului? RDG face parte din CAER și

Tratatul de la Varșovia?

*la 9 noiembrie 1989 a căzut ,,zidul Berlinului”. Primele alegeri libere se desfășoară la 18
martie 1990, iar la 3 octombrie au fost organizate festivitățile oficiale care marchează

reunificarea Berlinului.

Modelul american

– Este ilustrat prin deviza în latină a uniunii americane: ,,E pluribus

unum”(,,puterea se naşte din unitate”);

Sistemul electoral și dinamica partidelor politice

1. Sistemul electoral

a. La începutul secolului XX- sistemul politic se baza pe monarhia constituțională instituită de

Carol I și Constituția din 1866, are la bază principiul pluralismului (Partidul Conservator și

Partidul Național Liberal au deținut monopolul vieții politice și s-au rotit la guvernare până la

Primul Război Mondial. Astfel, regele numea guvernul, iar acesta organiza alegeri pentru

Parlament. Prin urmare, Parlamentul era rezultatul Guvernului și nu invers. Votul cenzitar,

respectiv sistemul electoral, potrivit Constituției din 1866, a fost menținut până la Primul

Război Mondial.

Sistemul electoral – bazat pe cens (o limită a impozitului); vârsta limită a alegătorilor a fost

inițial 25 de ani, apoi 21 ani.

Pentru Adunarea Deputaților erau 4 colegii (primele 3 colegii votau direct

–proprietarii funciari, burghezii, liber profesioniștii, iar țăranii din al patrulea colegiu

votau indirect;

Pentru Senat erau 2 colegii (proprietari funciari și de imobile); censul era mai ridicat;

existau senatori de drept - moștenitorul tronului, mitropolitul, episcopii.

b. Perioada interbelică

Prin decretul lege din 14 noiembrie 1918, în România bărbații majori (21 de ani) au primit

dreptul de vot universal, conform promisiunii făcute de regele Ferdinand soldaților de pe

front. Legea a avut consecințe semnificative asupra numărului de alegători și a determinat o

diversificare a partidelor politice: au fuzionat ori au părăsit viața scena politică, precum

Partidul Conservator.

Constituția din martie 1923 legifera desființarea sistemului electoral cenzitar, la care se

renunțase deja prin introducerea votului universal pentru bărbații de peste 21 ani (votul

universal, egal, obligatoriu, secret și direct).

O nouă lege electorală a fost adoptată în martie 1926, legea electorală stabilea ,,prima

electorală”, potrivit căreia partidul care obținea 40% din voturi, primea 50% din locurile din

Parlament. Din cealaltă jumătate se scad locurile prevăzute pentru minoritățile naționale.

Pragul pătrunderii unui partid politic în Parlament era de cel puțin 2% din voturi. Legea

preciza de asemenea obligativitatea alegătorului de a fi înscris într-o listă electorală, de a vota

cu ștampila la alegerile locale și parlamentare.

Sistemul primei electorale a funcționat și la alegerile parlamentare din 1937, când pentru

prima dată în istoria României, Guvernul liberal care se afla la conducere condus de Gh.

Tătărescu nu a trecut de 40%. Electoratul s-a aflat într-o stare de confuzie din cauza pactului

de neagresiune electorală încheiat între președintele PNȚ, Iuliu Maniu, alături de legionari și

gruparea liberală condusă de Gh. Brătianu. Ca o consecință a eșecului electoral, Regele a

încredințat puterea executivă Partidului Național-Creștin condus de O. Goga care nu obținuse

decât 9,15% din voturi. După ,,guvernarea celor 40 de zile”, regele Carol al II-lea instaura

regimul monarhiei autoritare, iar partidele politice erau suprimate.

Prin Constituția din 1938, limita de vârstă a fost modificată la 30 de ani. Legislația

electorală era modificată, astfel femeile primeau pentru prima dată dreptul de vot (nu erau

însă eligibile); dreptul de vot pentru Adunarea Deputaților era ridicat la 30 de ani și era

acordat doar știutorilor de carte. Scade numărul de alegători de la 4,6 milioane în 1937 la 2

milioane în 1939.Alegerile au fost înlocuite cu referendum, iar partidele politice interzise

organizându-se un singur partid: Frontul Renașterii Naționale (FRN). Parlamentul era întrunit

din inițiativa regelui ,,cel puțin odată pe an”.

Între 1940-1944 s-a menținut practica plebiscitului prin vot deschis, ceea ce a reprezentat o

încălcare gravă a democrației în regimul lui Ion Antonescu.

În concluzie, în perioada interbelică (1919-1937) s-a înregistrat o mare instabilitate

guvernamentală (30 de guverne şi 10 alegeri generale). Partidul care organiza alegerile

le și câștiga. Doar două parlamente și-au menținut legislatura de 4 ani: 1922-1926;

1933-1937. Unele alegeri au avut rezultate neconcludente: de exemplu, în 1926, Partidul

Poporului condus de Al. Averescu avea 52%, iar anul următor doar 1,9%, iar în 1927

PNL avea 61,7%, iar anul următor doar 6,55%.

Carențele regimului democratic au fost vizibile și prin acordarea votului universal

unor cetățeni analfabeți, fără experiență și atenție politică, iar aparatul administrativ

putea fi folosit în campania electorală pentru a asigura victoria.

ROMÂNIA POSTBELICĂ. STALINISM, NAŢIONAL-

COMUNISM ŞI DISIDENŢĂ ANTICOMUNISTĂ

România postbelică

a) Contextul internațional:

-9 octombrie 1944 la Moscova s-a discutat despre ,,acordul de procentaj”: Churchill şi Stalin

îşi împărţeau sferele de influenţă în Sud-Estul Europei (ex. 90% influenţă URSS în România

şi 10% influenţă Occidentală, iar în Grecia invers);

-înțelegeri prealabile sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial privind zonele de

influență cu prilejul Conferințelor aliate de la Yalta – februarie 1945 și Potsdam iulie-august

1945;

-apelarea la sprijinul Armatei Roșii și al reprezentanților URSS în România (Armata Roșie s-

a retras în vara anului 1958 din România);

a. Etapele ascensiunii comuniștilor. Tranziţia spre totalitarism

I. Primul guvern procomunist condus de Petru Groza -6 martie 1945

Cauză: februarie 1945- viceministrul de externe al URSS, Andrei Vâşinski este trimis în

România pentru a impune un guvern comunist;

- 6 martie 1945 se forma guvernul Petru Groza (liderul Frontului Plugarilor, un avocat și un

proprietar desemnat pentru a conduce un guvern în care comuniștii aveau majoritatea) în care

intră şi Gh. Tătărescu disident liberal (ministru de Externe) şi Anton Alexandrescu disident

P.N.Ţ (ministru al cooperativelor);

- Măsuri impuse de guvernul comunist: - 23 martie 1945 reforma agrară prin care erau

expropriate 1 468 946 ha (a noua parte din suprafața agricolă a țării) și împroprietărite 917

777 familii. Foștii proprietari păstrau doar 50 ha de teren. Scopul reformei era mai mult

propagandistic;

-au fost suprimate ziarele de opoziţie, au fost înfiinţate tribunalele populare; au fost numiţi

prefecţi comunişti; au fost reluate relațiile diplomatice cu URSS;

-sovromurile(se formau la 8 mai 1945 în urma acordului cu URSS, erau întreprinderi mixte

româno-sovietice; au fost desființate în 1956);

-măsuri economice: etatizarea BNR – 1946; stabilizarea monetară - 1947

-23 august 1945- 6 ianuarie 1946 ,,greva regală” (regele refuză colaborarea

cu guvernul comunist și se retrage la Sinaia); are drept consecință impunerea în guvern până

la desfășurarea alegerilor a doi miniștri secretari de stat: Emil Hațieganu (PNȚ) și Mihail

Romniceanu (PNL);

-8 noiembrie 1946 - manifestație împotriva guvernului comunist;

II. 19 noiembrie 1946 primele alegeri postbelice sunt fasificate de comunişti care obţin

majoritatea parlamentară;

Cauză:- iulie 1946 s-a promulgat o nouă lege electorală care sporea numărul alegătorilor

adăugându-le pe femei; desființa Senatul formând o Reprezentanță Națională;

În alegerile din 19 noiembrie 1946, comuniștii au realizat o inversare a rezultatelor

scrutinului, se pare în cabinetul ministrului de interne Teohari Georgescu pentru a fi câștigate

de Blocul Partidelor Democratice cu 78,6%- alianța electorală din care făceau parte și

comuniștii. A fost ,,cea mai fraudă politică din întreaga istorie” Dinu G. Giurescu.

Regele a deschis sesiunea Parlamentului oficializându-l la 1 decembrie 1946, iar protestele

SUA și ale Angliei au fost inutile.

III. iulie – noiembrie 1947 – interzicerea partidelor istorice;

-interzicerea organelor de presă țărăniste și liberale; campanii în presa comunistă ,,Scânteia”,

,,România liberă” împotriva vechilor lideri politici;

-29 iulie 1947 ,,diversiunea” de la Tămădău a fost un pretext pentru interzicerea PNȚ

(încercarea eșuată de a părăsi țara a 14 lideri pentru a informa Occidentul despre situația

reală). Liderii naţional-ţărănişti Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la

închisoare pe viaţă în noiembrie1947 (Iuliu Maniu a murit la Sighet în 1953, iar Ion

Mihalache în 1963 la Râmnicul-Sărat).

În august 1947 PNL-Brătianu și-a suspendat activitatea; la 6 noiembrie 1947 au fost

eliminați din guvern și membrii grupării Tătărescu - după semnarea de către acesta a

Tratatului de pace de la Paris la 10 februarie 1947 care nu a adus recunoașterea statului de

cobeligeranță, iar granița de Est râmâne în favoarea URSS (Ana Pauker devine ministru de

externe).

IV. abdicarea regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române

- 30 decembrie 1947 – Mihai primeşte în audienţă la Palatul Elisabeta din

București pe Gh. Gheorghiu-Dej şi Petru Groza care îl obligă să abdice. România devine

,,Republică Populară”, condusă de un prezidiu alcătuit din cinci persoane: CI. Parhon, M.

Sadoveanu, Șt. Voitec, Gh. Stere și I. Niculi) ca putere executivă. S-a spus că Republica

Populară Română a fost proclamată în 45 de minute de un Parlament aflat în vacanță.

c. Mecanismele P.C.R. de menţinere a puterii . Practici totalitare

- în februarie 1948 - România şi URSS încheiau un tratat de prietenie, colaborare şi ajutor

reciproc, iar în ianuarie 1949 devine membră a CAER;

Numeric partidul a crescut de la 1000 de membri în 1944 la 1milion în 1948. S-a constituit

partidul unic: Prin legea nr. 363 din 3 februarie 1948 se forma Partidul Muncitoresc

Român(PMR) din fuziunea PSD cu PCR; secretar general era Gh.Gheorghiu-Dej;

- Opoziţia din partid a fost lichidată:

1946 este eliminat fostul lider de partid Șt. Foriș (a condus partidul în timpul războiului)

aprilie 1948 este arestat Lucrețiu Pătrășcanu și acuzat de ,,complot împotriva statului”, fostul

ministru al justiției. Este executat în 1954 în închisoare (reabilitat ulterior de N. Ceaușescu în

aprilie 1968;

- În 1952 este eliminată ,,linia moscovită” - Ana Pauker, Vasile Luca (condamnat pe viață),

Teohari Georgescu acuzați de ,,deviere de dreapta”;

-1957 eliminați Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi;

-în 1952 Gh. Gheorghiu-Dej preia şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri (prim-

ministru) cumulată cu cea de secretar general al partidului; tot din 1952 N Ceaușescu a intrat

în Biroul Politic al PMR;

-Din 1961 în locul Prezidiului Marii Adunări Naționale a fost creat Consiliul de Stat al

Republicii Populare Române condus de Gh. Gheorghiu-Dej. (premier este numit Ion Gh.

Maurer)

- Constituţiile din 1948 (13 aprilie) și 1952 au impus ,,dictatura proletariatului”, partidul

unic, subordonarea instituţiilor statului faţă de partid; organul suprem al puterii era Marea

Adunare Națională; dreptul de vot scade la 18 ani;

-În 1950 s-a realizat o nouă reformă administrativă prin care județele erau înlocuite prin

regiuni și raioane; consiliile comunale și județene cu sfaturile populare după modelul

sovietic;

Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (regimul stalinist)

Regimul Gheorghe Gheorghiu Dej etape:

a.1947-1960-supunere totală faţă de Moscova, stalinizare, în conflictul Stalin-Tito Dej a

condamnat regimul lui Tito; a acordat sprijin pentru înăbuşirea revoluţiei anticomuniste din

Ungaria în 1956; în 1958 trupele sovietice se retrag din România;* Constituţiile din 1948 (13

aprilie) și 1952 au impus ,,dictatura proletariatului”, partidul unic, subordonarea instituţiilor

statului faţă de partid; organul suprem al puterii era Marea Adunare Națională; dreptul de vot

scade la 18 ani;

- din 1958 se retrag trupele sovietice din România;

b. 1960-1965- se încearcă o linie naţionalistă: deţinuţii politici sunt eliberaţi, exista o relativă
liberalizare în învăţământ, cultură; se reiau legăturile cu Iugoslavia şi Occidentul; ,,Declaraţia

din aprilie 1964” prin care partidul îşi rezervă dreptul de a edifica socialismul în conformitate

cu realităţile naţionale; se cere independență, egalitate; cultura este desovietizată și

reconsiderate valorile naționale, deţinuţii politici eliberaţi;

Regimul Nicolae Ceaușescu (regimul național-comunist)

Regimul Ceauşescu (1965-1989)

-avea 47 de ani când este promovat şi reprezenta o altă generaţie ajunsă la putere; va fi adept

al liniei naţionaliste;

I. etapa 1965-1971: - îşi va consolida puterea prin promovarea unor noi cadre în structurile

de conducere; devine din 1967 şi preşedinte al Consiliului de Stat; din 1968 conduce

Consiliul de Apărare;

- din iulie 1965 la Congresul al IX-lea se revine la denumirea de Partidul Comunist;

- 21 august 1965 se adoptă o nouă Constituţie care proclamă Republica Socialistă Română;

- va promova o politică de destindere şi independenţă faţă de Moscova;

- unele personalităţi sunt reabilitate (Plenara Comitetului Central al PCR din aprilie 1968),

vor fi promovaţi intelectuali şi tehnocraţi;

- în plan extern sunt reluate legăturile diplomatice cu R.F. Germană, se menţin relaţiile cu

Israel; N. Ceauşescu este invitat în străinătate fiind privit ca un reformator, deschis spre

Occident; în 1968 România, deşi era membră din 1955 a Tratatului de la Varşovia, va refuza

să trimită trupe în Cehoslovacia pentru a învinge revolta anticomunistă;

II. etapa 1971-1989: - instaurează un regim personal, represiv, bazat pe cultul personalităţii,

conform Tezelor din iulie 1971 (după o vizită întreprinsă în R.P. Chineză şi Coreea de Nord

lansează ,,revoluţia culturală” prin care se ideologiza întreaga societate);

- martie 1974, N. Ceauşescu devine preşedinte al Republicii; este şi secretar general al

P.C.R.; după Congresul al XI-lea al PCR din noiembrie 1974, Elena Ceaușescu devine al

doilea om politic în stat;

Măsuri:- partidul controla întreaga societate, conducerea era centralizată şi bazată pe decizia
personală a dictatorului; sistemul rotirii cadrelor (pt. a evita consolidarea poziţiei unuia din

colaboratori); promovarea politică a rudelor familiei Ceauşescu şi a cultului personalităţii;

Criza regimului se manifestă din anii 1980: prin deprecierea condiţiilor de viaţă, scăderea

nivelului de trai, sistematizarea satelor, industrializarea forțată și formarea unor coloși

industriali, aplicarea unor proiecte costisitoare realizate cu mari sacrificii (ex.:Canalul

Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, Transfăgărăşanul, Hidrocentrala Porţile de Fier),

izolarea în plan extern a României, hotărârea de a rambursa datoria externă a României prin

restrângerea importului şi a consumului intern; în 1983 datoria externă era de 11mld dolari,

iar N. Ceaușescu s-a angajat să restituie integral sumele împrumutate în paralel cu programul

intern de ,,alimentație sănătoasă” și raționalizarea alimentelor de bază și a energiei electrice.

d) Impactul regimului comunist asupra societăţii:

1. Impactul regimului comunist asupra economiei:

-naţionalizarea industriei: legea nr. 119 11 din iunie 1948 a naţionalizării întreprinderilor

industriale, miniere, bancare, de asigurări şi transport (circa 1060 de obiective industriale și

miniere într-o primă etapă);

STATUL ȘI POLITICA: CONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI

POSTDECEMBRISTE

CONTEXTUL INTERN ȘI INTERNAȚIONAL

- prăbușirea regimului comunist în Europa de Est (RD Germană, Ungaria, Cehoslovacia,

Bulgaria);

- în 20-24 noiembrie 1989 la al XIV-lea Congres al PCR, N. Ceaușescu a acuzat un

complot al Marilor Puteri împotriva statelor mici și a cerut denunțarea Pactului

Ribbentrop-Molotov;
- Timișoara – 16 decembrie 1989- protestul câtorva sute de credincioși reformați

împotriva evacuării pastorului maghiar Laszlo Tȍkes a degenerat: armata deschide focul

(peste 122 de morți), iar populația răspunde prin lupte de stradă, în 20 decembrie 1989

Timișoara era primul oraș liber;

- București – 20 decembrie: N. Ceaușescu după o vizită în Iran s-a adresat populației la

radio și televiziune comentând evenimentele de la Timișoara;

-21 decembrie: un miting va degenera, iar armata deschide focul;

- 22 decembrie: N Ceaușescu alături de principalii colaboratori va apărea în

sediul Comitetului Central al PCR încercând să le vorbească demonstranților; pierde

controlul; televiziunea va anunța căderea regimului și preluarea puterii de către Frontul

Salvării Naționale (,,psihoza teroriștilor”);

-Târgoviște – la 25 decembrie la Târgoviște, Elena și Nicolae Ceaușescu au fost judecați

și executați;

DEMOCRAȚIA, STATUL DE DREPT ȘI PLURALISMUL POLITIC

- Prin Decretul nr. 8 din 31 decembrie 1989, s-au format noi partide și s-au reînființat

cele istorice:Partidul Național Liberal, Partidul Unității Naționale- ,,Vatra Românească”-

ulterior ,,România Mare”; UDMR, Partidul Social-Democrat Român (PSDR) etc – circa

80 de partide și formațiuni politice;

- S-au format alianțe electorale precum Convenția Democrată care câștigă alegerile în

1996; Uniunea Social Democrată (1995); sau alianța ,,Dreptate și Adevăr” (DA) din

2004;

- S-au organizat alegeri libere în 1990 (câștigate de Ion Iliescu și FSN); 1992 (Ion Iliescu

și FDSN); 1996 (Convenția Democratică și Emil Constantinescu); 2000 (PDSR, ulterior

PSD și Ion Iliescu), iar în 2004 alegerile au fost câștigate de Traian Băsescu și alianța

,,Dreptate și Adevăr” formată din partidele PNL și PD;

- Constituția din 1991 este legea fundamentală a regimului actual: a fost adoptată de

Adunarea Constituantă (noiembrie 1991) și aprobată prin referendum în decembrie 1991.

Are 8 titluri și 156 articole. A fost modificată în 2003 pentru a permite integrarea euro-

atlantică (mandatul președintelui devine 5 ani)

Instutuțiile statului de drept:

a) Parlamentul -singura autoritate legiutoare, este compus din Adunarea Deputaților și

Senat, adoptă legi constituționale organice, ordinare. Se întrunește în două sesiuni

(februarie-iunie; septembrie-decembrie). Se formează prin alegeri libere cu un mandat

de 4 ani.

b) Președintele Statului – are cel mult 2 mandate (din 2003 mandatul este de 5 ani),

este Președintele Consiliului de Apărare a Țării, promulgă legile, el reprezintă statul,

veghează la respectarea Constituției, este mediator între puterile statului, numește

primul-ministru și guvernul. Încheie tratate internaționale și le supune ratificării

Parlamentului, acreditează pe reprezentanții diplomației. Emite decrete contrasemnate

de primul-ministru. Este comandantul armatei, conferă decorații, acordă grațierea,

poate, motivat, să instituie starea de asediu sau să dizolve Parlamentul.

c) Guvernul - reprezintă puterea executivă, conduce administrația, politica internă și

externă, aplică legile. Prezintă Parlamentului rapoarte și declarații asupra activității

sale și răspunde la interpelările parlamentarilor.

d) Autoritățile Judecătorești – judecătorii sunt independenți, inamovibili, sunt numiți de

președintele statului, se supun numai legii;

e) Curtea Constituțională – se supune numai Constituției țării;

f) Autoritățile administrative publice locale: prefectul, consiliul județean, primarii,

consilii comunale și orășenești;

CRIZE SOCIALE:

-martie 1990 conflictul etnic de la Tg. Mureș;

-mineriadele din 13-15 iunie 1990 (Fenomenul Piața Universității a durat până

noaptea de 13/14 iunie 1990, când manifestații au fost împrăștiați de forțele de ordine,

iar capitala a fost invadată de minerii din Valea Jiului); 1991; 1999;

- inflație, șomaj, corupție; eșecul privatizărilor, închiderea unor firme și bănci precum

,,Tractorul Roșu” și Bancorex;

Ideologii și practici politice în România și în Europa

Secolul al XX-lea a fost numit ,,secolul extremelor”, deoarece democrația a alternat cu

totalitarismul; ,,secolul ororilor” prin crimele împotriva umanității, ori ,,secolul crizelor” prin

amplele crize economice și sociale.

Democrația

Ideologii și practici politice democratice* în Europa:

-Democrația (demos=popor și kratos=putere în limba greacă) presupune un ansamblu de legi

și instituții care să asigure guvernarea poporului; ori cum afirma A. Lincoln, președintele

american, democrația este ,,guvernarea poporului de către popor”;

Ideologii* democratice

-1. Liberalismul – libertatea, egalitatea, neintervenția statului în economie; separarea

puterilor în stat;

* PNL-1875;

- ! neoliberalismul – intervenția limitată a statului în economie, protecționism, planificare;

2. Conservatorismul – păstrarea tradițiilor și valorilor tradiționale, a ordinii sociale și a

vechii ierarhii;

*Partidul Conservator s-a format în România în 1880;

3. Socialismul – interesul social, al societății primează asupra celui individual; promovează

egalitatea;

! Țărănismul – promova specificul național, preponderența economiei rurale și dezvoltarea

unei industrii autohtone care promovează, prelucrează, folosește resursele interne;

* ideologie (-logie=cuvânt, principiu, știință)= un set de idei care asigură partea teoretică a

unui curent politic; oferă un program pentru acțiune politică și socială;

Studiu de caz – ideologia politică în România:

Liberalismul: Țărănismul

-Punea în centrul societăţii individul. -a acordat o atenție sporită gospodăriei țărănești

și agriculturii. Obiectivul: rezolvarea problemei

agrare

-Partidul Național Liberal s-a format în 1875;

După 1918 apare neoliberalismul care pune

accent pe intervenţia statului.

Partidul Țărănesc a fost înființat la București la

18 decembrie 1918 și îl avea ca președinte pe

Ion Mihalache, iar la 10 octombrie 1926, prin

fuziunea Partidului Țărănesc din Vechiul Regat

cu Partidul Național Român din Transilvania

condus de Iuliu Maniu s-a format Partidul

Național Țărănesc;

Reprezentanţi: Ştefan Zeletin, Vintilă Brătianu;

Ionel Brătianu, I Gh. Duca,

Reprezentanți: Constantin Stere, Virgil

Madgearu, Ion Mihalache, Gheorghe Zane,

Alexandru Vaida Voievod;.

-,,Viitorul” era, în concepţia lui Ştefan Zeletin,

bazat pe industralizare şi urbanizare.

-Ei au dezvoltat teoria privind protecţionismul,

concretizată în formula”prin noi înşine”.

Adepții industrializării, urbanizării.

Partidul Țărănesc și apoi Partidul Național

Țărănesc, au acordat o atenție sporită

gospodăriei țărănești și agriculturii; lozinca:

,,politica porților deschise”;

-În plan social, neoliberalismul se pronunța

pentru întărirea pozițiilor burgheziei.

În plan social, țărănismul îi susține pe țărani,

reformele în agricultură, votul universal;

-Din punct de vedere politic, noliberalismul era

adeptul democrației parlamentare.

Din punct de vedere politic, țărănismul era

adeptul democrației și acordarea de sprijin

pentru agricultură și țărani;

-Guvernele liberale au urmărit valorificarea

bogăţiilor ţării şi emanciparea economiei de sub

dependenţa capitalului străin.

PNL a câștigat alegerile parlamentare din 1922,

1927, 1933 și a obținut cel mai mare număr de

voturi în 1937.

Ţărănismul susţinea: primatul ţărănimii, statul

ţărănesc ce putea realiza gospodăria ţărănească

trainică, bazată pe proprietatea de muncă,

creşterea rolului statului în economie, România

trebuie să rămână un stat preponderent agrar,

reprezentanţii ţărănimii n-au negat necesitatea

dezvoltării unor ramuri industriale, se

împotrivea protecţionismul vamal ridicat,

susţinut și de liberali. Legea Mihalache a permis

vânzarea micilor proprietăți primite în 1921 prin

reforma agrară.

PNȚ a câștigat alegerile din 1928 și 1932.

-Legi adoptate: 1923 Constituţia; 1924 - legi

privind comercializarea şi controlul

întreprinderilor statului, legea minelor, legea

pentru organizarea şi exploatarea căilor ferate.

Guvernarea țărănistă s-a suprapus crizei

economice și rezolvării problemei ,,crizei

dinastice” – 1927-1930;

- Au adoptat legea stabilizării monetare,

legea conversiunii datoriilor agricole.

-În perioada interbelică s-a înregistrat o mare instabilitate guvernamentală (30 de

guverne şi 10 alegeri generale).

-Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punând în

aplicare politica ”prin noi înșine” au urmărit valorificarea bogățiilor țării și

emanciparea economiei țării de sub dependența capitalului străin. A fost adoptată o

nouă constituție

-Cel de al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură alternanţa la guvernare a naţional-

ţărăniştilor şi liberalilor. Ţărăniştii au guvernat între 1928-1931 şi 1932-1933 punând în

aplicare politica economică a ”porților deschise”. Reveniţi la guvernare, în 1933, liberalii

au promovat măsuri de încurajare a industriei naţionale şi de creştere a rolului statului în

economie

Practici democratice:

-Vot universal

-Separarea puterilor în stat

-Alegeri libere

-Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești

-Pluripartitism

-Economia liberă, de piață

-Principiul reprezentativității și a suveranității, egalitatea în fața legii;

-Teoria drepturilor omului s-a dezvoltat în statele democratice până la apariția ,,Declarației

universale a drepturilor omului” (10 decembrie 1948), adoptată de Organizația Națiunilor

Unite. De asemenea, Consiliul Europei adoptă în 1950 ,,Convenția europeană a drepturilor

omului” în 1950.

Modele democratice: Marea Britanie, Franța, Republica Federală Germană (Germania),

Statele Unite ale Americii;

Practici totalitare:

-nerespectarea principiului separării puterilor în stat

-încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești

-existența partidului unic, care deține puterea politică

-promovarea cultului personalității

-aplicarea cenzurii

-oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori

-demagogie și propagandă

-interesele individului sunt subordonate intereselor statului

-teroare și violență cu ajutorul poliției politice (CEKA, NKVD, KGB, în U.R.S.S.; Gestapo în

Germania nazistă; Securitatea în România comunistă).