Парадонтология 4 Курс 1 ч

Monday, 29 March y г.
Lecția practică nr.1

Tema: Parodontologia ca știință medicală. Obiective și sarcini. Principii de organizare a
asistenței parodontologice. Terminologie și glosar.
Întrebări de verificare:
1.Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.
2.Particularitățile parodontologiei ca specializare în cadrul stomatologiei.
3.Terminologie și glosar
4.Principiile de bază ale organizării asistenței stomatologice/parodontologice. Cerințele
amenajării și organizării cabinetului.
5. Documentația medicală stomatologică în cabinetul de parodontologie.
1.Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.

La începutul secolului XX,
W E S K I creează noţiunea de "paradentium'~ care cuprinde: cementul radicular, osul
alveolar, ligamentele alveolodentare şi gingia.
JACCARD foloseşte noţiunea de "odontium" pentru complexul: smalţ, dentină şi pulpa
dentară. Dintele este deci alcătuit din: "odontiun1' şi "cementum radicularis".
GRAFF denumeşte complexul dinte-ţesuturi înconjurătoare cu termenul de odonton.
Parodontologia- ramura stomatologiei care se ocupă cu studiul, tratamentul si profilaxia

ţesuturilor înconjurătoare ale dintelui şi condiţiile care le afectează. (din grecescul n:cpL -
peri "în jurul" şi odous. - o6ous; "dinte", genitiv o6outos; - odontos) . Ţesuturile de susţinere
includ gingia, osul alveolar, cementul şi ligamentul periodontal. Profesionistul care practică acest
domeniu de specialitate este denumit periodontist
consemnează în mod corect termenul de paradontită [gr. para = lângă; odous, odontos
=dinte; -ită.],
1.Obiective
Obiectivele de bază sunt prevenirea sau depistarea cît mai precoce a patologiei şi
aplicarea unui tratament combinat, pentru oprirea procesului de distrucţie ulterior cu
menţinerea rezultatelor pozetive obţinute.
Principalele obiective ale parodontiei sunt diagnosticarea complexă modernă,

tratamentul și prevenirea patologiilor țesuturilor parodontale
restabilirea funcționalității parodonțiului folosind tehnici moderne, terapia bolilor,

identificarea atât a cauzelor și patogenezei, cât și a manifestărilor individuale ale
tulburării.
1
2. sarcini.
-De a preveni formarea sau reduce cantitatea de microorganisme si placă bacteriană, care
joacă un rol indespensabil în apariția patologiei parodontale.
-eliminarea sau minimizarea factorilor locali si sistemici care pot provoca boala parodontală
- De a preveni sau minimiza recurența și progresia bolii parodontale la pacienții care deja au
fost tratați de la gingivită, parodontită și peri-implantită.
- eliminarea focarelor acute și cronice de infecție;

- eliminarea pungilor gingivale și parodontale;
- îndepărtarea conținutului patologic;
- stimularea proceselor de regenerare;
- scăderea sensibilizării corpului (creșterea mediată imunologic a sensibilității organismului
la alergeni);
3. Principiile de bază ale organizării asistenței

stomatologice/parodontologice. Cerințele amenajării și organizării
cabinetului.
La etapa modernă, suntem nevoiţi să constatăm calitatea serviciilor de asistenţă

parodontale drept una insuficientă în majoritatea cabinetelor şi clinicilor private, deoarece nu
corespunde cerinţelor în vigoare, şi este mult inferioară calităţii asistenţei stomatologice în
cazul tratamentului restaurativ sau endodontic.
Monitoring-ul şi tratamentul complex planic oferă rezultate pozitive, asigurând o
evoluţie favorabilă, pozitivă a afecţiunilor parodontale, şi o stabilizare a procesului
inflamator.
Principiile de tratare a afecţiunilor parodontale:
• Tratamentul afecţiunilor parodontale, conform viziunilor moderne, trebuie să fie
complex.
• Planul de tratament prevede metode şi mijloace orientate către lichidarea simptomelor
bolii, normalizarea stării ţesuturilor parodontale dar şi a întregului organism al pacientului
respectiv, şi anume combinarea tratamentului local cu cel general.
• Stricta individualizare a terapiei complexe, alegerea argumentată a metodelor şi
mijloacelor de tratament reieşind din tipul, severitatea, caracteristicile clinice ale bolii, starea
generală a pacientului.
• Respectarea succesiunii corecte de aplicare a diferitelor metode şi mijloace de
tratament.
2
Cronicizarea afecţiunilor parodontale, tendinţa lor către exacerbare necesită un
monitoring activ (dispensar) îndelungat, care reprezintă cea mai bună opţiune a asistenţei
curativ-profilactice pentru acest grup specific de pacienţi.
organizării asistenței stomatologice se face in 3 etape:
1) Asistenţa stomatologică calificată.

2) Al doilea nivel - asistenţa parodontală specializată.
3) Al treilea nivel - asistenţa parodontală ultraspecializată şi de înaltă calificare.
Primul nivel - asistenţa stomatologică calificată.

Este acordată în cadrul primirii de rutină a pacienţilor, care activează în cabinete
stomatologice de pe lângă şcoli, puncte medicale şi centre de sănătate ale unor întreprinderi
şi fabrici, instituţii de învăţământ, clinici şi dispensare specializate, servicii de consultaţii
pentru femei, sau în procesul de sanare a cavităţii bucale de către medicii stomatologi cu
profil terapeutic în policlinici de sector, orăşeneşti şi judeţene /raionale/.
Forme nosologice ale patologiei parodontale:
- gingivită;
- parodontită uşoară;
- parodontită moderată şi severă (sunt efectuate diferite etape separate ale terapiei
complexe);
- parodontoză.
Pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni parodontale, medicul îndeplineşte în cadrul
consultului stomatologic obişnuit un volum minim de intervenţii, care prevede
efectuarea unei serii de măsuri:
1) training-ul si aratarea regulilor de igienă orală individuală; este realizat de către
igienista dentară, asistentul stomatologului, sau de asistenta medicală, iar stomatologul
efectuează controlul şi, dacă este necesar, consultul;
2) sanarea terapeutică şi chirurgicală a cavităţii bucale, care este efectuată de către
un medic specialist şi, în caz de necesitate, finalizată prin protezare; pot fi efectuate şlefuirea
selectivă a dinţilor, imobilizarea dinţilor, chiuretajul, gingivotomia, gingivectomia,
frenulectomia, deschiderea abcesului parodontal;
3
3) igienizarea profesională a cavităţii bucale; este realizată de către igienista dentară,
asistentul stomatologului, sau de asistenta medicală, iar stomatologul efectuează controlul şi,
dacă este necesar, consultul şi corecţia;
4) terapia antibacteriană şi anti-inflamatorie locală.
Aproximativ 80% din pacienţii cu patologie parodontală au nevoie de o astfel de
asistenţă şi în asemenea volum.
Al doilea nivel - asistenţa parodontală specializată.
Opţiunea optimă pentru acordarea asistenţei parodontale specializate, la etapa actuală,
pare a fi medicul parodontolog (sau stomatologii cu profil terapeutic, proteticienii şi chirurgii
cu pregătire specială în parodontologie), care-şi desfăşoară activitatea în cabinetul
parodontologic plasat în cadrul unei policlinici stomatologice.
Acest tip de asistenţă este acordat în clinici raionale şi orăşeneşti cu servicii
stomatologice de bază (terapeutic, chirurgical, protetic), cabinete stomatologice private şi
alte instituţii stomatologice curativ-profilactice, în care activează medici cu pregătire
specială în parodontologie.
Forme nosologice ale afecţiunilor parodonţiului marginal:
- gingivită;
- forme necomplicate de parodontită;
- parodontoză.
Cabinetul parodontal trebuie să corespundă normelor (standardelor) igienico-sanitare.
Pentru cabinetul respectiv sunt indispensabile:
• locul de muncă special amenajat al asistentei medicale;
• fotoliul stomatologic;
• masa de lucru, unde asistenta medicală ţine (înregistrează/ actualizează) documentaţia
şi fişierulul de dispensarizare, şi de unde are grijă de a invita regulamentar pacienţii.
Echiparea cabinetului parodontal depinde de numărul specialiştilor parodontologi
angajaţi. Pe lânga seturile obişnuite de instrumente stomatologice pentru tratamente şi
obturare a dinţilor, cabinetul trebuie să fie dotat cu instrumente speciale:
- aparat pentru realizarea igienei profesionale cu scaler ultrasonic;
- aparat Kulajenko;
- diatermocoagulator stomatologic;
- set de parodontometre;
4
- aparat pentru determinarea profunzimii pungilor patologice şi a recesiunilor gingivale
tip “Florida-Prob”
- set de instrumente pentru realizarea igienei profesionale;
- set de instrumente pentru terapia parodontală;
- set de instrumente pentru chirurgie parodontală;
- set de instrumente pentru (imobilizare prin) şinare a dinţiilor;
- instrumente pentru biopsie, pentru prelevarea probelor de biomaterial în vederea
efectuării unor analize bacteriologice;
- seringă pentru irigaţii gingivale;
- instrumente pentru şlefuire selectivă;
- seringă pentru injectare;
- medicamente pentru tratamentul local al afecţiuni parodontale;
- instrumente pentru aplicarea pansamentelor parodontale;
- aparat de tip “Vector” pentru pulverizarea biomaterialului;
- hidroxiapatită pentru umplerea defectelor osoase datorate parodontitei;
- compozite fotopolimerizabile şi lampă de fotopolimerizare (cu halogen) pentru
(imobilizare prin) şinare a dinţiilor parodontici mobili;
- set de instrumente, medicamente pentru urgenţe medicale;
- set de preparate revelatoare de placă dentară;
- set de remedii igienice şi modele de maxilare pentru instruirea pacientului şi învăţarea
(deprinderea) practică de către acesta a regulilor de igienă individuală a cavităţii orale.
- c
olorant pentru depistarea tartrului (pe baza de iod, fuxina, albastru de metilen)
- L
aser
- F
ire de sutura
- C
entrifuga
- P
RF PRP
5
- M
embrane (aloderma, mucograftul)
- S
oul artificial/ bovin
Volumul curativ-profilactic, efectuat la acest nivel, include următoarele măsuri:
• instruirea pacientului şi învăţarea (deprinderea) practică de către acesta a regulilor de
igienă individuală a cavităţii orale;
• sanarea cavităţii orale, care este finalizată prin protezare cu aplicarea unor elemente
protetice de şinare;
• şlefuirea selectivă a dinţilor;
• imobilizarea temporară a dinţiilor;
• prelucrarea igienică profesională;
• tratamentul antimicrobian şi anti-inflamator local;
• intervenţii chirurgicale asupra parodonţiului marginal (vestibuloplastie, operaţii cu
lambou; RTG);
• tratamentul fizioterapic.
Prelucrarea igienică profesională şi instruirea practică a pacientului în ceea ce priveşte

regulile de igienă individuală a cavităţii orale sunt încredinţate igienistei dentare, asistentului
medical sau unei nurse instruite. Pentru activitatea respectivă este amenajat un loc de muncă
special.
Al treilea nivel - asistenţa parodontală ultraspecializată şi de înaltă calificare.

Serviciul parodontal este util să fie organizat în cadrul unei instituţii stomatologice
mari (de sector, orăşenesc, judeţean, republican) sau centre, dotate cu spaţii adecvate
pentru a găzdui variate servicii /secţii/ specializate, şi dispunând de personal
corespunzător (parodontologi, stomatologi chirurgi şi proteticieni, cu înaltă calificare şi
instruire specială) şi resurse financiare suficiente.
În cadrul serviciului parodontologic elementar sunt amenajate cel puţin 3 cabinete —
pentru tratament terapeutic, chirurgical şi protetic.
În cazul în care o clinică stomatologică generală (cu profil larg) prevede organizarea
unui serviciu parodontologic pentru acordarea unei asistenţe chirurgicale, protetice,
6
terapeutice şi fizioterapice, atunci, pentru efectuarea diverselor tratamente terapice şi a
intervenţiilor chirurgicale minore, se alocă un spaţiu corespunzător (format dintr-un grup de
3-8 camere conexe, sau dintr-o cameră mare divizată în câteva compartimente utile).
În cadrul serviciului parodontologic respectiv trebuie incluse următoarele cabinete:
• c. terapeutic — pentru testare, monitorizare activă şi tratamentul pacienţilor cu boli
parodontale;
• c. chirurgical — pentru intervenţii chirurgicale asupra parodonţiului marginal;
• c. protetic cu laborator de tehnică dentară;
• c. de proceduri;
• c. de fizioterapie;
• c. radiologic;
• laborator clinic;
• c. de igienă orală.
În cadrul serviciului parodontologic sunt efectuate toate tipurile de tratament al
afecţiunilor parodontale.
Formele nosologice ale afecţiunilor parodonţiului marginal sunt toate formele de:
- gingivită;
- parodontită;
- parodontoză;
- afecţiuni parodontale idiopatice;
- parodontoame;
- recesiuni gingivale.
Este organizat un cabinet pentru convocarea consiliului de mai mulţi experţi, specialişti
cu profil terapeutic, chirurgical, protetic, fizioterapic. În unele cazuri pot fi invitaţi specialişti
în imagistică (de ex. radiologi, sonografişti Doppler etc.) şi în diverse investigaţii
funcţionale.
Centrul parodontologic reprezintă o instituţie curativă şi consultativă, având şi

atribuţiile de bază metodico-didactică a catedrelor corespunzătoare ale Facultăţii de
Stomatologie a USMF (vz. Schema 1).
STRUCTURA CENTRULUI PARODONTOLOGIC
Centrul parodontologic
Serviciu didactic Ser Ser Ser Servici Cab Cabin
7
vici vici vici u inet et de
u u u Investi de profila
ter Chi prot gaţii fizio xie a
api rur etic paracl tera afecţiu
e gie ă inice pie nilor
OM den bucale
F tară
cu şi
sală orto
de don
ope ţie
raţi
i
studii pregraduation /preuniversitare/ cabinet cabinet
de de
investi igienă
gaţii bucală
radiolo
gice
studii postgraduate /postuniversitare/ cabinet
de
diagno
sticare
funcţio
nală
labo cabinet metode
rato de neconv
r de metode enţiona
tehn investi le de
ică gaţiona tratam
dent le ent
ară neconv
enţiona
le
Fluxul de persoane care au nevoie de a beneficia de asistenţă parodontală la acest nivel,

este format din contul pacienţilor trimişi din instituţiile de nivel I şi II.
8
Mai târziu, după ce au beneficiat de o asistenţă parodontală specializată de profil îngust,
pacienţii cu afecţiuni parodontale pot reveni înapoi la instituţiile I şi II - pentru efectuarea
seriilor repetate de tratament şi monitorizare
Volumul măsurilor curativ-profilactice, desfăşurate la acest nivel:

• o examinare minuţioasă, aprofundată a pacientului;
• învăţarea (deprinderea) de către pacient a regulilor de igienă a cavităţii orale;
• sanarea cavităţii orale, care este finalizată prin protezare;
• şlefuire selectivă a dinţilor;
• (aplicarea unor elemente protetice de) şinare;
• realizarea unor măsuri de igienizare profesională;
• indicarea unui tratament general;
• tratament anti-inflamator local;
• toate tipurile de intervenţii chirurgicale asupra parodonţiului marginal folosind
mijloace de regenerare ghidată a ţesutului osos;
• implantare;
• tipuri estetice şi complexe de protezare;
• tratament fizioterapic, metode non-tradiţionale de tratament.
Circa 1-2% din pacienţii parodontali au nevoie de un asemenea volum de măsuri
curativ-profilactice.
Reieşind din cele relatate mai sus, rezultă că majorităţii pacienţilor parodontali trebuie
acordată asistenţa la nivelul I şi parţial – la nivelul II. Acest moment permite"despovărarea"
specialiştilor parodontologi de înaltă calificare, oferindu-le posibilitatea de a utiliza mai pe
larg tehnici sofisticate şi extrem de eficiente.
Organizarea primirii pacienţilor cu afecţiuni parodontale are unele particularităţi. În

asemenea caz, pacientului primar i se acordă suficient timp (uneori – destul de mult) pentru
aplicarea metodelor de examinare principale şi complementare.
Medicul efectuează o examinare detaliată a pacientului cu determinarea indicilor

parodontali (PMA, PI), indicii de igienă, statusului parodontal (adâncimea pungilor
parodontale, gradul de mobilitate a dinţilor etc.), trimite pacientul la consultaţia unui medic
terapeut, la alţi specialişti (cu recomandarea unei analize clinice a sângelui, analizei
sângelui la glucoză, etc), la radiografia maxilarelor. După examinarea pacientului, medicul
9
stabileşte diagnosticul final, şi prezintă un plan de tratament. În timpul aceleiaşi vizite sunt
efectuate câteva manopere terapeutice (îndepărtarea depunerilor dentare, prelucrarea
antiseptică a cavităţii orale, instructajul privitor la formarea deprinderilor igienice şi
monitorizarea periajului corect, şlefuirea selectivă a dinţilor, etc).
Medicul parodontolog poate consulta într-un schimb 6-8 pacienţi, inclusiv 1—2
primari, să ducă la bun sfârşit tratamentul a 1—2 pacienţi. Consultul unui pacient primar
durează 50-60 de minute; pentru examinarea unui pacient dispensarizat — 30-40 de minute,
pentru al dolilea consult al pacientului se alocă 20 — 90 minute, - în funcţie de tipul
tratamentului preconizat.
Volumul şi structura serviciilor parodontale ar trebui să fie orientate către efectuarea
intervenţiilor terapeutice şi preventive. Urmează să fie examinate cheltuielile de timp ale
specialiştilor pentru a efectua seriile primare şi repetate ale intervenţiilor preventive şi
terapeutice. Pentru realizarea tratamentului de igienizare profesională sunt necesare 2.5 UET
pentru seriile primare şi repetate, pentru tratamentul gingivitei cronice catarală - 5.75 şi 1.75
UET, respectiv, pentru tratamentul parodontitei uşoare - 9.75 şi 5.75 - UET, moderate 14.2 şi
7.4 UET; severă - 37,5 şi, respectiv, 2.5 UET.
Medicul parodontolog lucrează în echipă cu o asistentă medicală special instruită, care
asistă la toate tipurile de lucrări, motivează pacienţii să respecte o igienă individuală corectă a
cavităţii orale, ajută medicul parodontolog să efectueze dispensarizarea pacienţilor.
Către medicul parodontolog este detaşat un medic protetician, care trebuie să posede nu
numai tehnici protetice de reabilitare, dar, de asemenea, să fie în măsură să normalizeze
ocluzia şi articulaţia, să elimine parafuncţiile şi situaţiile traumatizante.
Asistenţa chirurgicală poate fi acordată de către medicul parodontolog — conform
principiului alocării unor zile de operaţii fixe, sau de către medicul chirurg special pregătit, ce
are competenţele necesare pentru toate tipurile de intervenţii chirurgicale asupra
parodonţiului marginal.
5
Documentația medicală stomatologică în cabinetul de parodontologie.
fișa medicală (acordul pacientului)
10
fisa epidemiologica
registrul de evidență a pacienților,
registrul de evidență și control a sterilizării
Register cu cuartare
Registru cu caratare generala
Registru pentru sterilizarea materialurilor
Control calitatii inainte de sterelizare
Evidenta deseurilor biologice
paradontogramma
Fise 039 037
Lecția practică nr.2, 3

Tema: Parodonțiul marginal. Noțiune de parodonțiul marginal superficial și profund
(de susținere). Particularităţile anatomo-fiziologice ale parodonțiului marginal,
structura și funcțiile.
1.Parodonțiul marginal profund/ de susținere. Parodonțiul marginal profund/ de susținere.

2.Osul alveolar (cortical și spongios).
3.Cementul radicular.Tipurile. Structura și funcțiile.
4.Spațiul periodontal/desmodonțiu. Structura și funcțiile.
5.Vascularizația și inervația parodonțiului marginal.
6.Biomecanica dintelui. Noțiunea de “hypomoclion”.
7.Rolul biomecanicii dintelui în debutul și evoluția bolii parodontale.
8.Noțiune de resorbție și apoziție osoasă.
1.Principalele componente ale parodontiului marginal profund sunt: -

cementul radicular;
- desmodonţiul;
-osul alveolar.
2.
11
Osul alveolar reprezintă structura anatomica maxilarelor, care prin alveole pastreaza dintii si
serveste la susţinerea şi menţinerea dinţilor. Osul alveolar este o prelungire apofizară a
oaselor maxilare şi este format din:
1.osul alveolar propriu-zis; (corticala interna)
2.2. osul alveolar susţinător. (osul spongios sau trabecular (губчатое вещество)
+ corticala externă. (Компактное вещество) )
3.
- Osul alveolar propriu-zis este reprezentat de corticala internă a osului alveolar
Osul alveolar propriu-zis este compus dintr-o lamă subţire de os care înconjoară rădăcina şi
serveşte drept suport de inserţie fibrelor ligamentului periodontal.
la dinţii adulţi, funcţionali, se situează la 1-1 ,5 mm de joncţiune smalţ-cement .
Osul alveolar propriu-zis se mai numeşte şi:
- lamina dura: radiologic apare sub forma unei benzi lineare de radioopacitate crescută;
-lamina cribriforma: prevăzută cu orificii prin care trec vase sanguine, limfatice şi nervi din
desmodonţiu în osul spongios subiacent.
Osul alveolar propriu-zis (peretele alveolelor dentare) este o lamina osoasă subțire (0,1-0,4
mm) care înconjoară rădăcina dintelui și servește drept locul de insertie ligamentelor
parodontale. Acesta (ligamente parodontale) din urmă pătrund în el sub formă de
прободающие волокна fibre penetrente (Sharpeevsky), care determină striația acestuia
(исчерченность), de obicei direcționată angular față de axa rădăcinii dintelui. Pe el, sunt
descoperite multe deschideri (canale perforante sau ale lui Folkman, care pătrund prin vasele
etmoide și limfatice ale nervilor).
Наличие альвеолярного отростка зависит от наличия зубов, после удаления зуба со

временем альвеолярный отросток растворяется. Если зубы не прорезаются,
альвеолярная кость не развивается.
Гистологически собственно альвеолярная кость состоит из типичной пластинчатой

костной ткани, в которой имеются остеоны, вставочные и общие пластинки. В ней
встречается также особая разновидность костной ткани, которая названа пучковой
костью (англ. bundle bone), так как к ней прикрепляются пучки волокон
периодонтальной связки. Пучковая кость обладает некоторыми особенностями по
сравнению с обычной пластинчатой. Для нее характерно меньшее содержание
коллагеновых фибрилл и большее — основного вещества, (с этим связывают ее более
12
темный цвет на окрашенных гистологических срезах), а также более высокая
концентрация минеральных веществ.
Osteoblastii secreta collagen (de tip 1) , proteoglicani, veszicule care se unesc. In centrul
acelor agregari se incepe formarea matricei extracelulare . Primul semn de calcificare se
produce prin depunere de hidroxiapatită în centrul acestor vezicule. Hidroxiapatita se depune
ulterior prin fenomenul de epitaxie, de creştere a cristalelor de hidroxiapatită, cu formarea
unor sfere cu diametru de 1.500-3.000 A şi care se constituie în noduli din care se dezvoltă
reteaua de os fasciculat.
Pe măsură ce copilul creşte, la adolescenţă, osul fasciculat este treptat şi parţial înlocuit cu os
lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblaşti prin apariţia succesivă de lamele circumferentiale,
separate prin straturi de os de apozitie sau rezidual.
Osul lamelar se dispune, sub forma unor lame concentrice, în jurul unui vas central. Această
poziţie caracterizează sistema canalului Havers. Unitatea lamelelor concentrice situate in
jurul vasului central unde lamele sunt puse una in alta formes o unitatea functionala a osului
alveolar propriu-zis si se numeste osteonul. Între osteoane, osul rezidual
este denumit os interstitial. Osteoanele recente, care nu au suferit procese de remodelare, sunt
osteoane primare. În urma resorbţiei parţiale şi a formării de noi osteoane, primele devin
osteoane secundare, procesul fiind caracteristic remodelării osoase prin fenomene de apozitie
şi resorbfie.
Resorbţia osoasă se realizează în principal prin celule mari, multinucleate: osteoclaste situate
în depresiuni ale suprafeţei osoase denumite lacunele HOWSHIP, dar poate fi rezultatul
acţiunii unor celule· mononucleare, incluzând macrofage şi osteocite. Numărul şi activitatea
osteoclastelor cresc sub influenţa hormonului paratiroidian şi a dehidroxicolecalciferolului,
un hormon înrudit cu vitamina D, şi scad sub influenţa calcitoninei
Resorbţia osoasă este stimulată de "factorul de activare a osteoclastelor", o citokină rezultată

în cadrul răspunsului imun, posibil şi de alte citokine, precum şi de către prostaglandine.
2. Osul alveolar sustinător are două componente:
-osul medular, spongios sau trabecular (губчатое вещество)

- corticala externă. (Компактное вещество)
Osul spongios este alcătuit din numeroase spaţii căptuşite cu un strat celular denumit
endosteum.
Spațiile intraosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor trabecule, care determin
on apropierea laminei dura traseul functional al fibrelor SHARPEY.
Между костными трабекулами располагаются костномозговые пространства,

заполненные в детстве красным, а у взрослого желтым костным мозгом.
13
Zonele cele mai bogate în os medular sunt la :

- tuberozitatea maxilară;
- molarii şi premolarii inferiori.
Măduva osoasă are funcţie hematopoetică şi în raport cu vârsta este:

-roşie, bine vascularizată, la tineri;
-cu fenomene de generescenţă grasă, la adulţi;
-cenuşie, cu o degenerescenţă avansată de tip fibros şi calcară, la vârstnici.
Osul medular folosit în autotransplante pentru umplerea defectelor osoase alveolare, produse
în parodontitele marginale cronice, se recoltează din zone bogate în măduvă osoasă, în
special de la nivelul tuberozităţii maxilare, şi are şanse crescute de integrare, dacă se
recoltează la vârstă tânără. La vârstnici, reducerea spaţiilor medulare prin condensare osoasă,
datorită fenomenelor degenerative calcare ale măduvii osoase, compensează, într-o măsură,
atrofia procesului alveolar şi poate explica (cel puţin în parte) rezistenţa mai mare la solicitări
a acestui os, În lipsa inflamaJiei bacteriene, astfel încât dinţii cu o coroană clinică alungită nu
prezintă întotdeauna o mobilitate patologică manifestă.
Corticala externă este formată, în principal, din os haversian şi poate fi vestibulară sau orală.
Grosimea sa vestibulară este mai re- dusă la incisivi, canini şi premolari şi mai mare pe faţa
linguală. Carti- cala externă este acoperită de periost, un strat fibros care include şi celule:
osteoblaşti, osteoclaste şi precursorii lor, precum şi un sistem vascular (activ în cursul
fenomenelor de regenerare) şi nervos bine dezvoltat.
Septurile interdentare au dimensiuni şi forme adecvate zonei interdentare pe care o ocupă. În
locurile unde dinţii sunt mai apropiaţi aproxima!, septul interdentar este îngust, slab
reprezentat sau absent înspre coronar, ceea ce explică evoluţia rapidă a bolii parodontale şi
existenţa cu predilecţie a pungilor parodontale adevărate în aceste zone şi absenţa lor în
regiunea vestibulară sau orală din imediata lor vecinătate.
În zona dinţilor anteriori, monoradiculari, septurile interdentare au forma unor vârfuri sau
lame ascuţite. În zona dinţilor posteriori, pluriradiculari, septurile interdentare sunt mai bine
reprezentate şi conţin un volum mai mare de os medular.
Dehiscenja şi fenestratia sunt defecte prin resorbtie la nivelul corticalei externe a osului
alveolar, care duc la descoperirea rădăcinii subiacente.
Dehiscenta reprezintă o lipsă de os, situată marginal, ca o pâlnie deschisă coronar şi mai
îngustă spre apical.
Fenestrajia este un defect osos circumscris, situat sub marginea crestei alveolare.
Vascularizaţia periostală este săracă în zonele unde periostul şi mucoasa sunt subţiri şi
întinse, aşa cum se întâmplă pe suprafaţa convexă a rădăcinilor, mai ales la dinţii
vestibularizaţi sau oralizaţi. Aceste circumstanţe favorizează aparitia dehiscentei sau a unei
14
fenestraţii care se transformă în dehiscentă. Concomitent, resorbţia osoasă de cauză
inflamatorie bacteriană se dezvoltă cu predilecţie în zonele aproximale ale rădăcinilor.
3 Cementul radicular.Tipurile. Structura și funcțiile.

Este un tesut de tip conjunctiv, cu un grad ridicat de mineralizare, care acoperă
suprafaţa radiculară a dinţilor şi, uneori, o mică porţiune din coroana dintelui.
Cementul este interfata dintre rădăcina dintelui şi desmodontiul din spaţiul dento-
alveolar.
Raportul topografic intre cement cu smaltul dentar poate fi:
-cementul acoperă smaltui cervical în 60-65°/o din cazuri
-cementul vine în contact cu smaltui în 30°/o din cazuri
- .cementul nu se întâlneşte cu smaltui, lăsând o mică porţiune de dentină descoperită în 5-1

0°/o din cazuri (fig. 1 Cele trei situaţii se pot întâlni chiar la acelaşi dinte
Cementul este în cea mai mare parte dispus radicular.
De-a lungul rădăcinii, cementul este mai gros în treimea mijlocie şi cel mai gros în treimea
apicală fiind produs de celulele specializate: cementoblaste, cementocite.
Cementul primar, acelular este dispus, în special, în jumătatea coronară a rădăcinii (sau pe
2/3 din lungimea ei). Histologic, prezintă linii de apozitie paralele în general între ele şi
suprafaţa radiculară. Ele reflectă apoziţia ciclică, periodică de cement, care se continuă în tot
cursul vieţii. Această proprietate a cementului contribuie la îmbunătăţirea implantării şi
explică procesele reparatorii care se produc după fracturile radiculare.
In grosimea sa sunt prezente fibre de colagen denumite intrinseci (care aparţin cementului)
spre deosebire de cele provenite din desmodonţiu care sunt fibre extrinseci.
La microscopul electronic, cementul acelular demineralizat prezintă benzi formate din fibrile
de colagen, dispuse mai mult sau mai puţin perpendicular pe suprafata rădăcinii şi care
derivă, în principal, din fibrele ligamentului periodontal, fibrele extrinseci fiind produse şi
încorporate, treptat, în matricea cementului sub acţiunea cemento- blaştilor. Aceştia sunt
celule similare morfologic cu fibroblaştii şi sunt situate În desmodontiu, de-a lungul
suprafetei radiculare, unde formează o matrice nemineralizată: cementoidsau precement. În
timp, această matrice se mineralizează împreună cu fibrele de colagen descrise mai sus. Ele
reprezintă fibrele lui SHARPEY, termen utilizat pentru a desemna toate fibrele inserate cu un
capăt în cement şi mineralizate la acest nivel.
Substanta minerală a cementului este reprezentată de cristale de hidroxiapatită, care formează

61% în greutate (31% în volum) şi apă 12% în greutate (36o/o în volum). Gradul de minera-
lizare a cementului este mai redus la vârste tinere şi mai mare la vârstnici.
15
În îmbolnăvirile parodontale, cementul cervical expus agresiunii microbiene din mediul
bucal se poate hipermineraliza prin aport fosfocalcic de origine salivară.
Cementul secundar, celular ese situat în jumătatea apicală a rădăcinii şi la nivelul furcaţiilor
dinţilor pluriradiculari. Grosimea lui variazăîntre 130 şi 200 ţ.tm. În porţiunea mijlocie a
rădăcinii, cementul celular poate acoperi o porţiune de cement acelular depus anterior.
Dispunerea diferită a celor două tipuri morfologice de cement -celular şi acelular - poate fi
explicată prin: funcţionalitatea crescută deasupra şi sub punctul de rotaţie hypomochlion al
dintelui - unde deplasările sunt mai mari, iniţierea unor mecanisme de protecţie printr-un
metabolism mai intens, graţie aglomerării celulare de la aceste niveluri.
Zona desmodontală în care dintele prezintă amplitudinea cea mai redusă de deplasare
constituie punctul hypomochlion (H) sau "centrul desmodontal de rotaţie a dintelui"
Compozitia cementului celular:
Substanţa minerală este mai redusă - 46% în greutate, dar matricea organică este mai bogată,
fiind bine reprezentată de colagen tipul 1(peste 90°/o) şi III (cea 5°/o), glicoproteine şi
proteoglicani.
Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de cement şi sunt situate numai În
cement, nu şi în desmodontiu, staţionare în lacune ale cementului (numite impropriu
cementoplaste). Lacunele au dimensiuni şi forme diferite şi sunt unite între ele prin canalicule
fine care se orientează preferential către desmodontiu.
Cantitatea de fibre de colagen provenite din desmodontiu şi fixate în cementul celular este
mai mare decât în cementul acelular. Fibrele SHARPEY sunt numeroase şi prezintă o bună
mineralizare, în special periferică, în timp ce axul central este mai slab mineralizat.
1.Spațiul periodontal/desmodonțiu. Structura și funcțiile.

Totalitatea structurilor din spaţiul dento-alveolar formează un complex morfofunctional
denumit desmodonţiu. Spaţiul dento-alveolar are o formă de clepsidră, fiind mai îngust în
zona de rotaţie a dintelui - hyporriochlion- şi mai larg în zona cervicală, respectiv apicală.
Spaţiul dento-alveolar este vizibil pe imaginea radiologică ca o zonă de radiotransparenţă
crescut
Prin pozitia punctului hypomochlion mai aproape de apex aproximatil la 2/3 la apex,
lătimea spatiului dento-alveolar înspre coronar va fi mai mare decât spre apical,
datorită amplitudinii mai mari a bratului de pârghie de 2/3 fată de 1/3 din lungimea
rădăcinii. În medie, spatiul dento-alveolar măsoară 0,35 mm spre coroana dintelui,
0,25 mm spre apex şi O,17 mm în zona hypomochlion
16
Dimensiunile spatiului dento-alveolar şi deci ale desmodontiului variază în functie de :
-vârstă: este mai larg la adolescenti şi tineri decât la vârstnici; -gradul de eruptie: este mai
îngust la dintii neerupţi şi incluşi;
- gradul de functionalitate al dintelui: este mai larg la dintii cu
functie normală, activi şi mai îngust la dintii fără antagonişti. Hiperfunctia prin
suprasolicitare măreşte dimensiunile spaţiului
dento-alveolar;
- inflamatia desmodontiului;
- afectiuni sistemice: sclerodermia se însoţeşte de o lărgire a
spaţiului dento-alveolar.
La examenul radiologic, spatiul dento-alveolar apare ca o zonă de radiotransparenţă crescută

fată de rădăcină şi osul alveolar.
Componentele desmodontiului sunt:
-substanta fundamentală;(Substanţa fundamentală nu se deosebeşte esential de cea a

corionului gingival unde a fost descrisă. )
-celule; (Celulele mezenchimale nediferenţiate, Fibroblaşti , Osteoblaştii , Cementoblaştii,
Osteoclastele, Odontoclastele , celule epiteliale MALLASEZ)
-fibre;
- vase şi nervi.
Celulele din desmodonţiu au funcţia principală de mentinere a sistemului fibrelor

ligamentului periodontal prin sinteză de noi fibre şi remodelarea celor existente. Dintre
celulele desmodonţiului se disting:
Celulele mezenchimale nediferenţiate - înalt potential de transformare în celule ca: fibroblaşti,

cementoblaşti şi osteoblaşti. Ele joacă un rol esenţial în procesele de structurare normală a
desmodontiului, cementului şi osului alveolar. + participa la fenomenele de regenerare după
intervenţii chirurgicale asupra paradonţiului marginal.
Fibroblaştii formează majoritatea celulară a desmodonţiului şi sunt orientaţi paralel cu al

principalelor fibre. Funcţia principală constă în sinteza moleculelor de colagen care formează
fibrile şi fibre. De asemenea, sintetizează matricea de proteoglicani din jurul fibrelor.
Fibroblaştii acţionează şi în sens invers prin degradarea fibrilelor de colagen de către
colagenază, a cărei activitate creşte în cursul inflamaţiilor şi scade prin administrarea locală şi
generală de tetraciclină.
17
Osteoblaştii sunt situaţi în desmodonţiu înspre osul alveolar, în zonele de osteoformare şi de
osteomodelare alveolară. Pot fi situaţi şi în interiorul osului alveolar, în lacune, ca osteocifi.
Cementoblaştii sunt dispuşi spre suprafaţa cementului şi participă în procesul de

cementogeneză fibroblaştilor
Osteoclastele acţionează împreună cu osteoblaştii în remodelarea osului alveolar.
Odontoclastele sunt celule cu rol în resorbţia ţesuturilor mineralizate, inclusiv cementul, fără
a se integra funcţional cu cementoblaştii. De altfel, remodelarea cementului este un fenomen
mai rar decât remodelarea osului alveolar.
Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG şi diafragma epitelială în cursul
cementogenezei sunt cunoscute ca resturile epiteliale M A L A S S E Z . Aceste celule
prezintă un inalt potential odontogenic, contribuie la repararea cementului radicular şi
menţinerea homeostaziei ligamentului periodontal prevenind anchiloza şi resorbţia radiculară.
Celulele de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente în

număr redus în desmodonţiul normal.
Ligamente periodontale= fibrene de coladen grupate in benzi grose
1.Vascularizația și inervația parodonțiului marginal.

Mandibula
circulaţia sanguină se face prin artera alveolară inferioară şi ramurile sale: artera mentonieră,
sublinguală, bucală şi arterele faciale.
Maxila
arterele alveolare superioare, anterioare şi posterioare, artera infraorbitară şi artera palatină
trimit colaterale care, ca şi la mandibulă prin anastomoze, formează plexul subalveolar şi
reţeaua (sau plexul) interalveolară
Plexul subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau longitudinale

intraseptale (pe lângă altele: dentare, pulpare), care au un traiect arcuat pe lângă apex şi
ascendent în desmodonţiu.
Plexul interalveolar situat în septuri.le interdentare trimite ramuri oblice care perforeaza
lamina interba si prin anastomoză cu arteriolele periodontale ascendente formează plexul
vascular periodontal.
În porţiunea coronară a spaţiului dento-alveolar, plexul periodontal se uneşte prin anastomoze

mai puţin numeroase cu reţeaua vasculară gingivală a plexului cervico-gingival.
18
În sectiune orizontală, ramurile plexului periodontal au un aspect radiar. În secţiune verticală
se prezintă ca un plex longitudinal cu numeroase ramificatii, care îi conferă un aspect
denticular, dinţat, mai redus în densitate în porţiunea terminală, gingivală.
Gingia este vascularizată din trei surse:
- plexul periostal;
- plexul intraalveolar;
- plexul periodontal.
Particularităţi ale vascularizaţiei paradonţiului marginal:
-existenţa unor sisteme conjunctivo-vasculare nervoase formate din arteriale şi venule,
capilare, limfatice şi nervi mielinizaţi, situate într-o teacă de natură conjunctivă, care străbat
axul lung al papilelor gingivale;
- arteriolele terminale prezintă o tunică musculară subţire, iar contactele axoni-mioblaste sunt
numeroase, pentru toate C<?lulele musculare, ceea ce sugerează o reglare vasomotorie bine
controlată;
- la nivelul diviziunii arteriolei în capilare, comportamentul vasomotor se aseamănă cu al

unui sfincter precapilar, datorită contactului extrem de strâns între celule (celulele endoteliale
şi mioblaşti, între mioblaşti şi axoni) şi conferă acestei zone un rol esential în reglarea
circulatiei;
- vasele din parodonţiul marginal prezintă numeroase anastomoze arterio-venoase sub forma
unor vase cu traiect sinuos, uneori deosebit de complicat, cu înfăşurări repetate şi aspect de
ghem vascular, in special in apropierea coletului dar si apical in zonele de maximă
amplitudine ale deplasărilor funcţionale ale dintelui.
- reţeaua vasculară a paradonţiului marginal este bine re-
prezentată şi în pofida caracterului său "terminal" asigură o bună circulaţie în teritoriul
parodontal chiar atunci când unele vase sunt blocate sau secţionate chirurgical. Cu toate
acestea, efectele asupra circulaţiei provocate în special de fumat, de frig şi stres pot favoriza
instalarea unor Ieziuni cu caracter ischemie .care micşorează rezistenţa la agresiuni
microbiene şi grăbesc evoluţia gingivitelor şi parodontitelor.
Gingia osului maxilar este inervată de nervii alveolari superiori anteriori mijlocii,
posteriori, ramuri din nervul infraorbital, nervul palatin mare (posterior), nervii nazopalatini.
19
Gingia osului mandibular este inervată de nervul bucal, nervul mentonier pe versantul
vestibular lingual şi nervul sublingual pe versantul lingual
Ramurile terminale ale nervului alveolar inferior asigură inervaţia senzitivă. Fibrele nervoase
pătrund în desmodonţiu prin zona periapicală şi prin orificiile laminei dura; după ce pierd
teaca de mielină, se termină prin patru tipuri de formaţiuni:
- terminaţii nervoase libere ale fibrelor nervoase nemielinizate ce sunt specializate în

recepţionarea stimulilor dureroşi;
- terminaţii nervoase fuziforme înconjurate de o capsulă fibroasă, localizate în principal la

apex;
- corpusculi de tip RUFFINI si KRAUSE, localizaţi în principal în zona apicală;

- - terminaţii nervoase ondulate, spiralate, în regiunea mijlocie a desmodontiului
1.Biomecanica dintelui. Noțiunea de “hypomoclion”.
Hypomochlion (H) reprezinta zona desmodontala in care dintele are amplitudinea cea
mai redusa de deplasare prin rotatie.
Noțiune de resorbție și apoziție osoasă
Osullameiar se dispune, sub forma unor lame concentrice, în jurul unui vas central. Această
poziţie caracterizează osul haversian. În spaţiul tridimensional, unitatea osului haversian este
reprezentată printr-un sistem cilindric denumit osteon. Între osteoane, osul rezidual
este denumit os interstitial. Osteoanele recente, care nu au suferit procese de remodelare, sunt
osteoane primare. În urma resorbţiei parţiale şi a formării de noi osteoane, primele devin
osteoa.ne secundare, procesul fiind caracteristic remodelării osoase prin
fenomene de apozitie şi resorbfie.
Resorbţia osoasă se realizează în principal prin celule mari, multinucleate: osteoclaste situate
în depresiuni ale suprafeţei osoase denumite lacunele HOWSHIP, dar poate fi rezultatul
acţiunii unor celule· m.ononucleare, incluzând macrofage şi osteocite. Numărul şi activitatea
osteoclastelor cresc sub influenţa hermonului paratiroidian şi a dehidroxicolecalciferolului,
un hormon înrudit cu vitamina D, şi scad sub influenţa calcitoninei.
Resorbţia osoasă este stimulată de "factorul de activare a osteoclastelor", o citokină rezultată

în cadrul răspunsului imun, posibil şi de alte citokine, precum şi de către prostaglandine
20
Tema: Etiologia, patogenia, concepţia modernă în debutul și evoluția bolii parodontale.

Clasificarea bolii parodontale.
În prezent este identificat rolul principal, determinant, al factorului microbian în
producerea bolii parodontale în forma sa distructivă, ceilalţi factori fiind favorizanţi
sau predispozanţi.
Circumstantele etiologice ale parodontopatiilor sunt locale şi generale:
A. Factori locali:
- cauzali: placa bacteriană;
- favorizanţi: tartru! dentar, trauma ocluzală, cariile dentare, edentaţia, anomaliile
dento-maxilare, parafuncţii, obiceiuri vicioase, factorii iatrogeni, alţi factori locali.
lipsa igienei bucale; fumatul , lucrări protetice sau aparate ortodontice incorecte,
care favorizează acumularea plăcii bacteriene;
B. Factori generali, sistemici.
Rolul factorilor locali favorizanti - contribue la formarea placii bacteriene si cresterea

potentialului patogenic a placii bacteriene
Placa bacteriana — formeza focar de infectie chronic si initiaza procesul inflamator ducand la
raspunsul imun al organismului
Biofilmul. Noțiune. Etapele formării şi structura biofilmului microbian. (Pelicula

dobîndită. Adeziunea reversibilă. Adeziunea ireversibilă.)
21
Biofilm- strat de microorganisme aderent de suprafaţa
sau o acumulare bacteriană care se regăsește pe suprafata dintelui
Biofilmele reprezintă comunităţi microbiene aderente la un substrat cu anumite proprietăţi

structurale şi funcţionale.
Structural, un biofilm este alcătuit din bacterii ataşate şi aderente la substrat, cu legături
complexe între ele şi conţinute într-o matrice polimerică elaborată de ele însele.
Un biofilm realizează astfel o structură complexă, tridimensională, într-o continuă dinamică,

dar relativ stabilă.
Legăturile metabolice sunt complexe şi se realizează atât între bacterii şi substrat, cât şi între
bacteriile ce alcătuiesc biofilmul.
22
Bacteriile aderente ale biofilmului (sesile) au caracteristici deosebite de bacteriile libere
(planctonice) ale aceleiaşi specii, în sensul că pot prezenta o rezistenţă deosebită faţă de
acţiunea antibioticelor, dezinfectantelor, precum şi faţă de factorii de apărare ai
macroorganismului. Unele specii bacteriene din biofilm pot produce factori de rezistenţă care
difuzează în structura acestuia şi vor proteja şi alte specii neproducătoare de aceşti factori.
Bacteriile ataşate şi aderente realizează agregate bacteriene înglobate într-o matrice
polizaharidică provenind din metabolismul propriu, dar şi din mediul salivar.
Placa bacteriană conţine agregatele bacteriene şi componente ca: mucină şi alte proteine
salivare şi serice, celule epiteliale, celule fagocitare, produse de metabolism celular,
componente anorganice cum sunt sărurile de calciu şi fosfor, mici cantităţi de magneziu,
potasiu şi sodiu.
Compozitia plăcii cuprinde 70-80°/o bacterii, de la 200 la 500 de specii diferite, care
formează un conţinut de circa 1os microorganisme, printre care se află, de asemenea,
mycoplasme, protozoare şi fungi, dar într-un procent mai mic.
Biofilmul plăciibacteriene analizat prin microscopia confocală a dovedit o structură

organizată străbătută de abundente conducte numite "canale de apă".
Aceste canale penetrează biofilmul, asigură o circulaţie a factorilor metabolici bacterieni şi,
de asemenea, permit sau nu difuziunea unor factori din mediul exterior.
Interacţiunea unor bacterii în biofilm a fost dovedită. Astfel: streptococii producători de acid
lactic prezintă factori catabolici pentru speciile de Veillonela, Actynomices şi hidrolizează
glicoproteine salivare cu formarea de zaharuri utilizate de Streptococcus mutans.
În biofilmul plăcii subgingivale, spirochetele orale interacţionează metabolic cu

Porphyromonas gingivalis. Mecanismele de interacţio nare sunt astfel favorizate de structura
biofilmului respectiv şi de prezenţa acestor canale de comunicare.
Culturile din biofilmul plăcii bacteriene cresc în masele periferice mărind volumul
biofilmului acccentuat de canalele de apă care asigură difuzia metaboliţilor către profunzimea
biofilmului, iar uneori a unor bacterii cu status deosebit, ca de exemplu Pseudomonas
aeruginosa.
Biofilmul apare astfel ca o structură ce poate permite difuzia în profunzime sau ca o barieră
în difuzia unor substanţe din exterior datorită biomasei sale.
Creşterea biomasei biofilmului plăcii bacteriene poate afecta acţi unea unor antiseptice
folosite în cavitatea bucală, deoarece efectul acestora este condiţionat de raportul cu
cantitatea de bacterii şi de difuzia lor.
3. Placa bacteriană. Noțiune. Etapele formării plăcii bacteriene.
23
ETAPELE FORMĂRII PLĂCII BACTERIENE
1 Formarea peliculei
La aproximativ o oră după spălare, pe suprafeţele dinţilor începe depunerea unui depozit
organic din saliva, alcătuind pelicula.
Pelicula are o compoziţie în principal formată din carbohidraţi şi glicoproteine.
Grosimea peliculei este de 100 n~ la 2 ore şi 500-1.000 n~ la 24-48 de ore.
Mecanismul de depunere a peliculei este explicat prin absorbţia proteinelor salivare pe

suprafata hidroxiapatitei, ca urmare a interacţiunii electrostatice dintre ionii de calciu şi
grupările fosfat cu macromoleculele salivare Încărcate de sens contrar.
2 Aderenta şi ataşarea bacteriană (адгезия) colonizarea primara
La scurt timp de la formarea peliculei, un număr de coci, celule epiteliale şi polinucleare
aderă pe suprafaţa ei. Ulterior, depozitul bacterian creşte prin ataşare şi colonizare bacteriană.
Aderenţa bacteriilor la peliculă este explicată prin diverse mecanisme: prin filee si
fimbrii, Aderenţa prin mecanism electrostatic —orientarea unor anioni de suprafaţă din
membrana celulară bacteriană către cationii de calciu cu dublă legătură pozitivă, se
intermediază, posibil, o legătură cu suprafaţa peliculei.
Aderente prin receptori de suprafaţă specifici si enzime prezenţa, pe suprafa,ta bacteriei, a

unor "situsuri biochimice" ce reacţionează specific cu suprafaţa peliculei dentare. Aceste
situsuri sunt denumite "adezine"; prezenţa lor a fost demonstrată la Streptoccocus mutans.
Aderenta prin Mecanisme hidrofobice

Unele bacterii orale au suprafaţa hidrofobică, din cauza acidului lipoteichoic din structura
peretelui bacterian.
Aderenta structuri bacteriene specializate
Bacteriile prezintă structuri ce le facilitează aderenţa de substrat: pili, fimbrii, structuri

descrise la cocii Gram-pozitiv ce aderă pe suprafaţa dinţilor. Primele bacterii ce aderă,
denumite bacterii "pioniere", sunt din grupul streptococilor orali. O modalitate de ataşare se
realizează între streptococi şi bacterii filamentoase.
Primele bacterii ce aderă, denumite bacterii "pioniere", sunt din grupul streptococilor
orali
24
3 Multiplicarea bacteriană, formarea matricei (maturarea plăcii) (agregarea si
maturarea placii)
ataşarea unor bacterii, determină o acumulare bacteriană urmată de creşterea şi multiplicarea
bacteriană, ce duce la eliberarea a numeroşi metaboliţi de natură organică şi anorganică
cu numeroase legături, o coagregare ce determină realizarea unei "matrice interbacteriene':
fapt ce corespunde maturării plăcii supragingivale şi structurării în biofilm.
Conţinutul biochimic al matricei este complex.
Componenţa matricei este alcătuită din complexe polizaharide - proteine produse de

microorganismele din placă.
1) Glucidele provin din metabolizarea zaharurilor de către streptococi şi sunt folosite fie ca
sursă de energie, fie ca elemente de aderenţă şi coagregare bacteriană (levanul ca sursă de
energie, glucanul şi metylpentozele ca factori de aderenţă).
2) Proteinele matricei provin din glicoproteinele salivare, ce intervin în aderenţele bacteriene,

ca şi din bacteriile lizate.
3) Lipidele sunt prezente în cantitate mică şi provin din endotoxinele bacteriene, prin !iza
bacteriană.
4) În matrice, sunt conţinute substanţe cu acţiune toxică locală şi inflamatorie, cum sunt:
enzime litice, endotoxine, metaboliţi toxici cu greutate moleculară mică.
5) Substanţele anorganice sunt prezente în cantitate redusă: săruri de Ca, P, K, Na. Creşterea
lor în placă poate grăbi transformarea acesteia în tartru dentar.
Placa bacteriană poate fi, după raportul cu marginea gingivală liberă, placă supragingivală şi
placă subgingivală, prezentând caracteristici diferite. După criteriul constituirii în timp, placa
bacteriană este considerată "placă tânără", a cărei formare incepe peste o ora dipa periaj, şi
"placă matură", care se realizează după o acumulare maximă de circa 30 de zile, în funcţie de
influenţa unor factori ca: alimentaţia, igiena bucală, incongruenţa dento-alveolară cu
înghesuire, ocluzia deschisă, malpoziţii dentare.
Metabolismul placii bacteriene:
este influenţat de dietă.—> Aportul de carbohidraţi determină creşterea proceselor

fermentative cu scăderea pH-ului,—> ceea ce favorizează dezvoltarea bacteriilor
producătoare de acid urie: unele specii de streptococi, lactobacili. Unele bacterii pot lega
glicogenul şi prelungesc producerea de acid chiar după epuizarea celor alimentari.
Чем больше карбохидратов, тем выше кислотность и ниже Ph+ рост ферментативный
процессов —> некоторый лцактобациллы и стрептококки производят мочевую кислоту
, а другие связывают гликоген и удлиняют продукцию кислоты
25
Germenii aerobi, streptococii, lactobacilii, multiplicaţi la pH-ul acid, duc la un consum

exagerat de oxigen şi determină acumularea de anioni, superoxid, peroxid de hidrogen, apă
oxigenată, radicali oxidril, produşi toxici pentru membrana celulară şi enzimele bacteriene,
creând, astfel, condiţii de anaerobioză favorabile dezvoltării speciilor strict anaerobe.
streptococii şi Actinomyces produc din carbohidraţi lactat folosit de Veillonela care, la rândul
ei, produce metaboliţi folosiţi de Campylobacter şi Bacteroides.
streptococii şi Actinomyces produc fumarat, folosit de fusobacterii şi unele specii de
Bacteroides, care, la rândul lor, produc C02, ce favorizează speciile de Capnocytophaga,
Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Eikenella corrodens etc.
Deci, produsele metabolice ale plăcii determină numeroase interacţiuni de nutriţie bacteriană.
Creşterea adâncimii pungii parodontale accentuează condiţiile de anaerobioză şi reduce

posibilităţile nutritive şi de dezvoltare ale bacteriilor, ceea ce determină selectarea doar a
speciilor rezistente în aceste conditii.
Astfel, Tanerella forsithensia, Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia, Treponema

denticola îşi cresc prevalenţa odată cu creşterea adâncimii pungii. parodontale,în timp ce
Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Eikenella corrodens, Capnocytophaga species, C.

concisus, S. mitis, S. gordonii, S. constellatus, Actynobacillus odontolyticus, Actynobacillus
oris se întâlnesc la nivelul şantului gingival sau în pungi parodontale de adâncime mică şi
medie(< 6 mm)
Placa bacteriană supragingivală este localizată pe suprafeţele dentare vestibulo-orale,

aproximale şi în fosetele suprafeţelor ocluzale.
Flora microbiană dominantă este aerobă şi Gram-pozitiv. Placa supragingivală este scăldată
de salivă şi expusă unor mecanisme de dezagregare prin masticaţie, deglutiţie, fiind accesibilă
în mod direct procedurilor de igienă bucală. Placa supragingivală este implicată în patogenia
proceselor cari oase.
Placa bacteriană subgingivală
este localizată sub marginea gingivală liberă.
Flora microbiană dominantă este anaerobă, alcătuită din specii Gram-negativ. Placa
subgingivală este în contact cu lichidul şanţului gingival şi nu e supusă, în mod obişnuit,
forţelor mecanice de dezagregare; este greu accesibilă măsurilor de igienă obişnuite. Placa
26
subgingivală este implicată în patogenia bolilor parodontale. Placa subgingivală tânără
conţine floră Gram-pozitiv, coci şi bacili. După câteva zile, încep să apară în placă bacteriile
Gram- negativ, coei, bacili, filamente, fusobacterii.
! Către ziua a noua, flora Gram-negativ creşte, apar şi spirochetele
! După un interval mai mare, de circa 21 de zile, flora este polimorfă: coei Gram-pozitiv,
cresc foarte mult speciile de bacili Gram- negativ, Actinomyces, Veilonella şi treponeme.
Flora polimorfă prezientă în cantitate mare poate determina gingivite, fapt realizat şi
experimental pe animal.
Au fost identificate ca fiind prezente în această etapă, specii ca: Eikenella, Fusobacterium,
Capnocytophaga, specii asociate cu parodontitele marginale. — >
!!! Hipertrofia gingivală protejează bacteriile colonizate faţă de mecanismele de autocurăţire

şi curăţire artificială. —->
Aceste condiţii favorizante determină o creştere a numărului de bacterii atât în zona

subgingivală, cât şi în lichidul şanţului gingival; se pot forma pungi gingivale false.
Placa supragingivală protejează zona subgingivală şi permite stabilirea unor specii noi;
creează condiţii de anaerobioză, se grefează specii noi, creşte numărul de celule descuamate,
de celule fagocitare, sporesc produşii de metabolism.
După N I S S E N G A R D , în funcţie de aspectul determinat la microscopul electronic al

plăcii subgingivale, se poate face o împărţire în trei zone ale acesteia:
Placa subgingivală asociată suprafeţei dentare
Are o structură apropiată de cea a plăcii supragingivale, bacteriile acoperă suprafata rădăcinii
dentare. Flora dentară este Gram-pozitiv, coei, bacili, filamente, dar poate fi prezent şi un
număr mic de bacili şi coei Gram-negativ.
Marginea apicală a plăcii asociată dintelui este la distanţă fată de epiteliul joncţional, iar între
placă şi epiteliu se interpune un număr relativ mare de leucocite.
În porţiunea apicală, depozitul bacterian este format dominant din bacili Gram-negativ.
Placa subgingivală asociată epiteliului şanţului gingival
Placa situată în şanţul gingival se extinde până în zona joncţiunii gingivo-dentare.
Compoziţia bacteriană este dominată de flora Gram-negativ, baeili şi cuprinde un număr
mare de bacterii flagelate şi spirochete.
27
În formele de îmbolnăvire parodontală rapid progresivă, ca şi în forma de paradontită juvenilă
localizată, placa adiacentă epiteliului sulcular este foarte dezvoltată, conţine aproape
exclusiv bacili Gram- negativ mobili, în timp ce placa asociată dintelui poate să fie puţin
dezvoltata
Aceste studii sugerează că, în progresia leziunilor parodontale, bacilii Gram-negativ asociaţi
epiteliului sulcular· reprezintă factorii de progresie ai bolii.
La microscopul electronic s-au observat arii distincte de acumulare bacteriană, prelungite în

epiteliu. Acestea pot determina un răspuns puternic din partea gazdei, cu reacţie inflamatorie
amplă, observându-se zone de hemoragii, ulceraţii.
Placa subgingivală asociată ţesutului gingival
Penetrarea în ţesuturi a fost descrisă în formă de paradontită juvenilă localizată, precum şi în
gingivostomatita ulcero-necrotică.
Anticorpii din lichidul şantului gingival şi ţesutul parodontal aparţin în majoritatea lor
imunoglobulinelor din clasa lgG, cu o putere mare de opsonizare şi de fixare a
complementului, precum şi în proporţie mai mică a clasei lgM fără potenţial opsonigen, dar
cu capacitate mare de a activa şi fixa complementul.
Anticorpii din clasa lgA sunt În cantitate mică În şantul şitesutul gingival, ei având un rol
important În apărarea fată de placa supra- gingivală, cu concentra/ii ceva mai mari În salivă.
În şanţul gingival domină anticorpii din clasa lgG, care sunt rezultatul unui răspuns imun
secundar, datorită stimulilor antigenici îndelungaţi din placa subgingivală, anticorpi cu
viaţă lungă, cu rol de apărare a ţesutului parodontal.
În paradonţiu profund, domină anticorpii din clasa lgG şi lgM, din care o parte sunt
formaţi în plasmocitele infiltrate local.
celulelor B,
Informaţia antigenică preluată de limfocitul B determină declanşarea răspunsului umoral,
limfocitele sub acţiunea mitogenă a antigenelor se transformă blastic cu formarea de celule
plasmocitare, ce vor sintetiza anticorpii şi limfocitele B de memorie, care vor recunoaşte în
mod specific antigenele. Odată cu limfocitele specializate de "memorie" se produce şi o
28
proliferare, prin expansiune clonală, a limfocitelor nespecifice, care nu au valoare de apărare
care vor contribui la amplificarea fenomenelor distructive, stimulând şi participând la
eliberarea de citokine.
celulelor T,
S-a constatat că limfocitele T din ţesuturile parodontale infectate au determinat producerea
unor cantităţi mai mari de limfokine, faţă de limfocitele T din ţesutul parodontal al
persoanelor sănătoase.
Răspunsul imun celular
În această formă de răspuns specific, informaţia antigenică este limfocitT preluată de

limfocitul T, care se transformă blastic sub acţiunea
Celule T mitogenă a antigenului, ducând la apariţia de celule T citotoxice citotoxice specifice

Şi limfokine, factori ce pot contribui şi ei la amplificarea procesului inflamator prin
stimularea şi eliberarea altor mediatori la
locul agresiunii antigenice.
citokinelor
Un rol determinant în producerea leziunilor îl joacă citokinele multiple, eliberate atât din
celulele fagocitare, cât şi din cele tisulare, amplificarea leziunilor, !iza colagenului, pierderile
osoase fiind astfel determinate de un mecanism complex bacterie-gazdă.

Tema: Examinarea pacientului cu boala parodontală. Instrumente și metode de
examinare, stabilirea diagnosticului.
1. Examenul clinic: subiectiv (anamneza), clinic-obiectiv(instrumentar).

2. Parodontometria. Noțiune. Criterii clinice de evaluare în timpul unui examen
parodontal: (stabilirea statusului parodontal) - nivelul marginei gingivale libere, adâncimea
pungii parodontale, pierderea atașamentului clinic, mobilitate, sângerare, supurare, culoarea,
conturul, textura, consistența țesutului gingival. Metode de relevare a plăcii bacteriene.
29
3. Indicii de apreciere a îmbolnăvirii parodontale (Indicele de placă, indicele de tartru,
Indicele de inflamție gingivală/parodontală).
4. Instrumentarul de examinare clinică obiectivă a pacientului cu boala parodontală.
5. Sonda parodontală. Tipurile. Sonda parodontală electronica- Florida probe.
6. Examenul paraclinic. Scop și obiective. Metode de examinare paraclinice: radiografice
(OPG, RVG, CT), de laborator ( hemoleucograma, analiza biochimică a sângelui), teste
microbiologice (examenul bacteriologic, PCR). Rolul lor în stabilirea diagnosticului definitiv
a bolii parodontale.
7.Stabilirea diagnosticului. Criterii. Diagnosticul: preventive, diferențial și definitiv.
http://parodont.pro/instrumenty.html

Tema: Metode și intstrumentariu de înlăturare a depozitelor dentare. Tehnici și
procedee de detartraj. Periajul profesional. Remedii și medicamnte.
Timpul – 6 ore
Planul lecției:
Discuția temei – 45 min
Demonstrarea pacientului la temă – 45 min
Lucrul clinic cu studenții – 145 min
Verificarea lucrului individual – 15 min
Verifcarea fișelor de observație -15 min
1. Detartrajul. Noțiune. Tehnici manuale și mecanice de detartraj.
2. Tipuri de scalere. Scalere sonice și ultrasonice. (Scalerul ultrasonic magnetostrictiv,
scalerele ultrasonice piezoelectrice). Mecanismul de acţiune.
3. Indicații pentru detartrajul manual și ultrasonic.
4. Contraindicaţii către detartrajul ultrasonic. Măsuri de protecţie.
5. Periajul profesional. Tehnică și remedii. Airflow-ul, noțiune, indicații,
contraindicații.
6. Evaluarea eficienției igienei profesionale prin controlul plăcii bacteriene. Procedee
și remedii.
30
Detartrajul este procedura de îndepărtare a tartrului şi plăcii microbiene asociate de pe

suprafeţele dentare supra- şi subgingivale.
Detartrajul supragingival se realizează cel mai bine cu seceri, chiurete de detartraj,

ultrasunete.
Detartrajul subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de detartraj. De asemenea,

cu pile sau răzuşe subgingivale, săpăligi şi cu ultrasunete, dar în acest ultim caz numai până
la 3-4 mm profunzime de la marginea gingivală liberă.
Detartrajul subgingival şi chiuretajul radicular se realizează cel mai bine cu chiurete de
detartraj de tip universal sau special, specifice suprafeţelor radicular
Pozitia pacientului şi a medicului depind de tipul fotoliului dentar, de obişnuiriţele medicului
şi trebuie să asigure o bună vizibilitate, accesul :sigur şi acţionarea eficientă în zona
instrumentată.
fotoliul trebuie sa fie ridicat astfel încât cavitatea bucală a pacientului se află în acelaşi plan
orizontal cu articulaţia cotului atunci când medicul flectează antebraţul în unghi de 90° pe
braţ.
Pentru instrumentarea dinţilor maxilari şi a ultimilor molari mandibulari, capul pacientului
este poziţionat în extensie, iar pentru dinţii mandibulari - mai aproape de verticală.
La fotoliile dentare moderne, acţionate hidraulic sau electromecanic, pacientul este culcat pe
spate, cu bărbia uşor ridicată când se instrumentează arcada maxilară. Pentru arcada
mandibulară, spatarul (спинка) este înclinat (наклонена) la 30 - 40 % fata de orizontala, iar
pacientul coboară bărbia până când manibula este paralelă cu podeaua, poziţie care uşurează
instrumentarea zonei linguale a dinţilor frontali mandibulari. Scaunul este ridicat astfel încât
cavitatea bucală se află în acelaşi plan cu articulaţia cotului medicului.
Medicul, aşezat pe scaun, se plasează între 8 şi 13 pentru dreptaci şi între ora 11 şi 16 pentru
stângaci.
Folosirea aspiratorului de salivă este utilă în cursul efectuării detartrajului manual şi
obligatorie la detartrajul cu ultrasunete.
Controlul instrumentelor de detartraj se referă la asigurarea stabilităţii lor în timpul utilizării

cu maximum de eficienţă. Acestea se realizează prin fixarea instrumentului între degete
(priza instrumentului) şi prin alegerea unui bun punct de sprijin pe arcada dentară.
31
Instrumentul de detartraj trebuie ţinut astfel încât să permită o bună sensibilitate tactilă,
deplasarea părţii active cu uşurinţă în toate direcţiile cerute de actul terapeutic, evitarea
încordării şi a oboselii musculare a degetelor, mâinii şi braţului, evitarea derapării şi
traumatizării părţilor moi sau a dinţilor vecini.
После детартража- surfasajul
Priza instrumentului
Pentru dinţii frontali, instrumentul de detartraj se ţine între degetul mare, arătător şi mijlociu,
ca un stilou sau pix, realizând efectul de tripod. Degetul inelar ia punct de sprijin pe dintele
care este detartrat si în ace~t caz, tripodul degetelor este mai aproape de partea activă
~'instrumentului
Atunci când dintele este situat mai distal, punctul de sprijin este la distanţă de unu-doi dinţi
spre mezial, iar tripodul se alungeşte: degetul mare şi arătător mai departe de partea activă,
iar degetul mijlociu uşor flectat sau alungit pe mâner până aproape de partea activă, pe care o
direcţionează şi căreia îi controlează deplasările
Instrumentul de detartraj poate fi tinut şi în podul palmei, când mânerul este înconjurat de
patru degete, iar degetul mare este situat în lungul mânerului, spre partea activă. Mentinerea
instrumentului de detartraj în această poziţie oferă un
plusdeforţăîndislocareatartruluisupragingivaldinzoneleaccesibile, dar scade sensibilitatea
tactilă şi nu permite un detartraj subgingival şi un chiuretaj radicular eficient.
Priza "în podul palmei" este întotdeauna folosită pentru manipularea jetului de aer, apă şi
spray al unitului dentar.
2. Tipuri de scalere. Scalere sonice și ultrasonice. (Scalerul ultrasonic

magnetostrictiv, scalerele ultrasonice piezoelectrice). Mecanismul de acţiune.
32
-instrumente de examinare: sonde de parodontometrie şi sonde exploratorii;
- instrumente de detartraj şi chiuretaj radicular: seceri, săpăligi, pile sau răzuşe, chiurete;
- instrumente de netezire fină şi lustruire a suprafeţelor dentare după detartraj: pâlnii de
cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi abrazive şi de lustruit.
Orice instrument de detartraj este format din trei părţi
- partea activă, folosită pentru îndepărtarea depozitelor de tartru şi, în general, face corp
comun cu întregul instrument; uneori, partea activă este detaşabilă prin deşurubare. Unele
instrumente au ambele capete prevăzute cu parte activă
- partea pasivă şi de legătură cu mânerul variază ca formă, angulaţie şi lungime în funcţie de
asigurarea unui acces eficient la nivelul depozitelor de tartru ;
- mânerul este astfel ales, ca formă şi dimensiuni, încât să asigure o bună priză şi să prevină
oboseala musculară (fig. 112 c). Suprafaţa striată uşurează priza instrumentului. Mânerul gol
în interior reduce greutatea şi creşte percepţia tactilă a instrumentului.
Scalerul (secera) este numit un instrument cu vârful ascuțit si doua margini active. Secerile
sunt folosiți pentru îndepărtarea depunerilor dentare supragingivale, depunerilor subginivale
la adancimea mică.
Există două tipuri principale de seceri:
-anterioare, cu partea activă cu o singură curbură, în acelaşi plan cu mânerul, şi partea pasivă
sau de legătură. Sunt folosite pentru detartrajul dinţilor frontali (fig. 113 a); în secţiune pot
avea formă triunghiulară, de pătrat sau de dreptunghi;
- posterioare, în contraunghi, cu partea activă de formă triunghiulară în secţiune, cu două

curburi în planuri diferite, ceea ce le permite accesul interdentar la premolari şi molari
mod de utilizare:
Ambele tipuri de seceri se folosesc prin mişcări de împingere şi de tracţiune ablocurilor de
tartru supragingival.
Îndepărtarea tartrului situat în şanţul gingival, în apropierea marginii gingivale libere este
posibilă cu secerile numai dacă gingia permite insinuarea lor, fără să fie dilacerată, secţionată.
DETARTRAJUL CU ULTRASUNETE
33
Reprezintă un adjuvant al detartrajului manual, pe care nu îl poate înlocui în totalitate.
Domeniul de aplicare a detartrajului cu ultrasunete este tartrul supragingival şi, numai în

parte, tartru! subgingival, situat imediat sub marginea gingivală liberă.
In dependents de tipple generarii ultrasunetului sunt folosite:
-aparate bazate pe efectul piezoelectric;

-aparate magnetostrictive.
Ambele tipuri sunt formate din patru componente principale:

1. generatorul electric, care produce energie de înaltă frecvenţă; 2. piesa de mână şi partea
terminală activă;
3. sistemul de răcire cu apă;
4. dispozitivul de pornire-oprire.
Dispozitivele ultrasonice generează vibrații cu frecvență ultrasunetului - de la 16000 la 45000

Hz, prin urmare partea activa efectuează vibrații microscopice de vibrații. Efectul mecanic
este completat cu irigare, efectual de cavitație și turbulențe acustice.
În dispozitivele piezoelectrice, principiul reproducerii oscilațiilor (колебаний) se bazează pe

întinderea (растяжении) cristalelor de cuarţ, într-un câmp de curent alternativ(переменный
ток) (efect piezoelectric). Are loc o deplasare liniară bipolară pe o distanţă de 2-3 mm la o
frecvenţă de 25.000-50.000 de cicli pe secundă. În cazul ambelor tipuri de aparate, la vârful
instrumentelor se concentrează un flux acustic, turbulenţe şi fenomenul de cavitaţie, care
constă în formarea unui flux de bule de implozie generatoare de microunde de şoc cu acţiune
de dizlocare mecanică a structurilor învecinate.
Dispozitivele magnetostrictive funcționează în intervalul de la 20.000 la 45.000 de cicluri pe

secundă, cu răcire obligatorie cu apă. Sub influența unui câmp magnetic de înaltă frecvență, o
tijă feromagnetică (ферромагнитный стержень) , formată din benzile metalice plate cu o
anumită orientare, se extind și se contract, datorită căreia are loc o conversie a energiei
electrice în mișcare mecanică - vibrația vârfului a partii active
Traiectoria deplasării este de trei feluri: înainte-înapoi, circulară sau în formă de 8.
Acest tip de aparat este la ora actuală înlocuit de aparatele piezoelectrice
Partea activă este realizată, în principal, în trei variante, ca formă şi mod de acţiune:
Forma de spatulă cu capătul activ:
34
- secţionat perpendicular pe axul longitudinal, pentru detartrajul feţelor vestibulare şi orale;
- secţionat oblic cu un unghi ascuţit, pentru zonele adiacente aproximale interdentare;
- rotunjit, pentru suprafeţele concave, supracingulare.
Spatula este indicată la începutul detartrajului, pentru îndepărtarep depozitelor supragingivale
de tartru, pete colorate, detritusuri organice.
Este uşor de aplicat pe feţele accesibile ale dinţilor situate supragingival.
Forma de seceră cu vârf ascuţit este un instrument universal, indicat pentru detartrajul
feţelor proximale, meziale. şi distale şi a şanţului gingival.
Reprezintă instrumentul de detartraj fin, eficient în special de la incisivi până la suprafata

mezială a primului molar.
Instrumentele în formă de spatulă şi de seceră primesc jetul de apă necesar răcirii dintr-un
conduct tubular exterior (la aparatele mai vechi) care poate fi dezasamblat pentru curăţire sau
(la aparatele moderne) din interiorul tubular al părţii active.
Forma de sonda cu partea activă subţire.

Datorită formei şi dimensiunilor sale, are acces pe toate suprafetele dentare şi este activă în
şantul gingival şi în pungile parodontale mici, de 3 - 4 mm, unde, la valori medii ale puterii
generatprului de ultrasunete, dislocă depozitele mici de tartru subgingival restant. Este un
instrument ultrafin de detartraj.
Reguli de aplicare a instrumentului activ de detartraj
Se recomandă aplicarea instrumentului manual (piesa de mână) menţinut ca un creion, cu

vârful părţii active situat mai mult prin propria greutate şi doar atunci când operatorul resimte
o rezistenţă mai mare din partea tartrului să se aplice o presiune controlată; partea activă a
instrumentului se situează paralel cu suprafaţa dintelui, la început fără vibraţii, pentru a
controla rugozitătile, iar în activitate deplasările se vor face tot paralel cu suprafaţa dentară,
cu presiune mică şi controlată în mod continuu, realizând un caroiaj prin lungi trasee curbate
în raport cu izoclinele morfologiei dentare şi paralel cu marginea gingivală liberă.
Tehnica detartrajului cu ultrasunete
A. Pregătirea pacientului
a) Pozitia pacientului în fotoliu trebuie să fie apropiată de verticală, pentru a preveni refluarea
excesului de lichid în faringe, chiar dacă se foloseşte aspiratorul bucaL
b) Protectia pacientului se face cu un şorţ cu piept lat, până sub bărbie, din plastic gros şi cu o
lavetă absorbantă de unică folosinţă, din hârtie plastifiată, aplicată pe deasupra, sub bărbie.
c) Anestezie de contact la persoane emotive, hipersensibile.
35
B. Pregătirea instrumentarului
a) Alegerea şi aşezarea în ordinea de lucru a părţilor active. Fixarea primului instrument de
lucru în piesa de mână a aparatului.
b) Controlul jetului de apă, care se reglează astfel încât să răspândească un nor fin de
particule.
c) Controlul puterii generatorului de vibraţii şi aducerea lui la un nivel mediu sau potrivit
condiţiilor de lucru.
d) Aplicarea aspiratorului de salivă.
C. Aplicarea instrumentarului de detartraj cu ultrasunete
a) Detartrajul vertical. Se începe cu instrumentul în formă de spatulă, care, mentinut cu

partea activă la un unghi de 45° fată de suprafaţa de smalţ, este antrenat dinspre
marginea incizală sau suprafata ocluzală către coletul dintelui şi înapoi. Pentru fiecare
suprafaţă dentară sunt necesare 6-1 O deplasări verticale în dublu sens.
b) Detartrajul orizontal şi in diagonală completează detartrajul vertical al suprafeţelor

vestibulo-orale. partea activă a instrumentului de tip spatulă se înlocuieşte cu varianta sa
secţionată terminal în unghi ascutit, care pătrunde în spaţiile interdentare, şi cu varianta de
spatulă cu capătul terminal rotunjit, activă pe suprafeţele dentare orale, în formă concavă, ale
incisivilor
superiori şi inferiori.
c) Detartrajul fin se face cu instrumentul tip seceră, care îndepărtează punctele de tartru
restant de pe suprafeţele dentare supragingivale accesibile şi tartrul din şantul gingival.
Acesta este depistat cu vârful neactivat al instrumentului, după care, prin apăsarea contactului
de pornire, se fac deplasări mici, fine, de-a lungul şanţului gingival.
D)Detartrajul ultrafin se face cu instrumentul tip sondă,cu care se îndepărtează depozitele

punctiforme din gropiţele şi şanţurile coronare şi se dislocă tartru din şantul gingival sau
pungile parodontale mici, de 3-4 mm adâncime, prin mişcări limitate, executate blând, fără
apăsări.
De altfel (ca şi în cazul folosirii frezelor de turbină în prepararea cavitătilor), apăsarea
excesivă opreşte vibraţia piesei active şi a detartrajului.
Durata de mentinere a instrumentului este legată de experienţa clinică a practicianului şi de

rezistenţa la dislocare a tartrului.
Este preferabilă menţinerea capătului activ al instrumentului de detartraj în contact mobil cu

suprafata vizată, decât un contact fix, prelungit în aceeaşi zonă de acţiune.
Vârful instrumentului de detartraj trebuie verificat să nu prezinte neregularităţi, rupturi care
produc traumatisme puternice ale suprafetelor dentare.
36
3. Indicații pentru detartrajul manual și ultrasonic.

Indicaţiile detartrajului cu ultrasunete:
1. Tartru supragingival.
2. Petele colorate depuse pe suprafaţa smaltului.
3. Tartru! din şanţul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4 mm.
Detartrajul cu ultrasunete prezintă avantaje fată de detartrajul manual cu instrumente clasice
şi, de aceea, este indicat şi în :
4. În gingivostomatita ulceronecrotică (GSUN), pentru îndepăr tarea grosieră a depozitelor

mari de tartru, cu blândeţe, pentru a nu accentua durerile. Fată de detartrajul manual, există
avantajul lipsei de derapare a instrumentului, care este mentinut şi aplicat cu o forţă redusă.
Riscul de suprainfectare sau de difuzare a infectiei este redus.
5. La bolnavii hemofilici si in formele de parodontite acute hiperplazice, ulcerate, cu

sângerări accentuate, consecinţă a traumatismului gingival mult mai redus decât în cazul
detartrajului cu instrumente clasice.
6. În fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică şi parodontita marginală cronică

superficială, pentru acţiunea eficientă, netraumatica
7. În cursul intervenţiilor chirurgicale, pentru dislocarea unor depozite foarte aderente de

tartru subgingival.
Chiuretarea suprafeţelor radiculare prin îndepărtarea cementului necrotic se realizează mai

bine cu instrumentar manual decât cu ultrasunete.
4. Contraindicaţii către detartrajul ultrasonic. Măsuri de protecţie.

1.Bolnavi cu boli infectioase, contagioase.
4.Pacienti cu reflexe de vomă exagerate.
5.Hiperestezie dentinară accentuată.
6.Copii mici.
5. Bolnavii cardiaci purtători de stimulator cardiac (pacemaker), în cazul aparatelor

magnetostrictive.
37
Graviditatea nu reprezintă, în sine, o contraindicatie a detartrajului cu ultrasunete, de
asemenea, nici bolile psihice, cu exceptia unor anumite episoade sau forme de îmbolnăvire
psihică majoră, situaţii când nu se poate colabora cu pacientul
5. Periajul profesional. Tehnică și remedii. Airflow-ul, noțiune,

indicații, contraindicații.
Periaj rotativ cu perii, cupe moi şi paste de profilaxie;

recomandăm o viteză de rotaţie mai alertă în porţiunile medii şi incizal sau ocluzal coronare
şi mai redusă în porţiunile de colet, în contact cu gingia. În cazurile de acutizare a inflamaţiei
gingivale periajul rotativ ca şi orice manoperă invazivă sunt contraindicate şi amânate până
după reducerea fenomenelor inflamatorii acute.
Inlatureaza placa dentara , lustraba si polireaza
Air-flow este un dispozitiv utilizat pentru înlăturarea petelor şi a

tartrului interproximal se foloseşte de acţiunea jetului струя de
aer combinat cu apă şi o pulbere de bicarbonat de sodiu.
Datorită efectului de albire dentară a bicarbonatului de sodiu,
uşor abraziv, pacienţii vor avea parte şi de lustruirea
suprafeţelor dentare igienizate.
Pe lângă curăţarea dinţilor air-flow-ul oferă şi un masaj gingival
eficient, care stimulează circulaţia sangvină locală, fiind
recomandat în asociere cu detartrajul ultrasonic şi periajul
profesional sau ca procedură unică, repetată odată la 3 luni.
Сontraindicatii
-pacientii cu antecedente alergice
- pacienții cu o dietă fără sodiu
- cu boli bronho-pulmonare
- pacienți cu hepatită, HIV
- femeile gravide și pacienții care iau medicamente care afectează echilibrul de sare
- în bolile infecțioase acute
Indicatii
38
- Pete colorante
- Tactful pe suprafete interproximale
Tehnica:
1) masurari de protectie individuala a pacientului si a stomatologului
2) prelucrarea cavitatii bucale cu solutie antiseptica
3) Aerosol poate altera tesuturile moale deci folosim optradam
4) fluxul abraziv este îndreptat la distanță 3-5 mm de la dinte la un unghi 30-60 de grade
5) dum airflow se recomanda rem terapia
Lecția practică nr. 7, 8

Tema: Gingivita. Noțiune. Etiologie. Patogenie. Clasificare. Gingivita catarală,
ulceroasă, descuamativă, hipertrofică. Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic
pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
Timpul – 6 ore
Planul lecției:
1.Noțiuni de gingivită.
Gingivita - reprezinta inflamatia gingiilor influentata de factori locali si generali care se
petrece fara incalcarea integritatii (lezarea) jonctiunii dento-gingivale (epiteliale) si
manifestarilor distructive in alte structure ale parodontiului
39
Manifestări clinice:
Gingivitele prezintă cea mai mare prevalentă şi incidentă în clinica bolilor parodontiului
marginal.
Principalele semne clinice sunt: sângerarea produsă cu uşurinţă în numeroase circumstante:
periaj,
2. Factorii etiologici și locali și generali, mecanismul patogenic în debutul și evoluția

gingivitei.
Factorii locali:
- i
giena insuficientă a cavităţii bucale (prezenţa plăcii bacteriene);
-
prezenţa tartrului dentar;
- obturaţii defectuoase (în zona papilei interdentare);
- construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
- aparate ortodontice (activarea incorectă);
- şinele în caz de fracturi a oselor maxilare (dinţilor);
- înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenulelor buzelor;
- deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului);
- factori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi chimice, de
panificaţie);
- substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele);
- s
ubstanţe chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei interdentare).
Factorii generali – pe fundalul maladiilor generale se declanşează formele grave de

gingivite.
- boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leucozelor);
- a
fecţiunile sistemului cardio-vascular;
Ateroscleroza determină reducerea fluxului sanguin în parodonţiul marginal, hiperkeratoză şi
îngroşare a epiteliului gingival
- afecţiunile sistemului gastro-intestinale (ulcere, gastrite, colite);
40
- b
oli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat);
- Deficienţele de nutriţie
- Hipovitaminoza A se însoţeşte de hiperkeratoză, aspect albicios al gingiei, întârzieri în
vindecarea unor ulceraţii sub tratament antimicrobian.
- Hipovitaminoza D produce demineralizări ale osului alveolar, lărgirea spaţiului dento-
alveolar, întreruperi până la dispariţie a laminei dura.
- Hipovitaminoza B1 se însoţeşte de eroziuni ale mucoasei bucale, hiperestezii nevritice.
- Hipovitaminoza B2 produce:
-glosită cu depapilarea marginală şi dorsală a limbii;

- cheilită angulară, frecvent suprainfectată de streptococi sau Candida albicans (zăbăluţă,
perleş sau micoza interlabială).
- Hipovitaminoza PP poate favoriza instalarea unei gingivite acute ulceronecrotice, glosită şi
stomatită.
- Hipovitaminoza C se însoţeşte frecvent de o gingivită ulcercţtă şi hemoragică. La copii,
hipovitaminoza C (boala MOELLER-BARLOW) se însoţeşte de hiperplazie gingivală
hemoragică, peteşii ale mucoasei bucale. În forme severe de lipsă a aportului vitaminei C la
adulţi în condiţiile suprainfectării prin placă bacteriană, dinţii sunt avulsionaţi fără durere.
Acţionează asupra gingia prin:

modificări directe:
(edem al părţilor moi, demineralizări sau creşteri ale masei osului ·Polimorfo- alveolar şi al
maxilarelor)
modificari indirecte : prin alterări ale leucocitelor polimorfonucleare
Diabetul zaharat este o boală metabolică produsă de hipofuncţia celulelor beta din insulele
pancreatice ale lui LANGERHANS.
Semnele clinice generale clasice sunt: poliuria, polifagia, polidipsia.
Diabetul acţionează sistemic prin:
- acidoză tisulară;
- vasculonevrită generalizată.
Hipofuncjia glandei tiroide se poate însoţi la om de edem gingival, creşterea uşoară a

mobilităţii dentare, aspect palid al gingiei prin hiperkeratozei
- D
ereglări hormonale (gingivita juvenilă);
41
- intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definipina – în tratamentul epilepsiei);
- intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.); Iradieri cu razele X;
- boli infecţioase;
- l
a fumători, alcoolici şi narcoman
- Disfuncţii imune
Mecanismele imunitare disfuncţionate produc modificări distructive ale paradonţiului
marginal şi pot fi întâlnite în:
- SIDA, prin afectarea funcţiilor limfocitelor T preponderent a subclasei TH4 (helper);
- agamaglobulinemie, prin deficienţa producerii de anticorpi;
- agranulocitoză, prin scăderea fagocitozei.
Efectele estrogenilor asupra paradonţiului marginal (modificat după MASCARENHAS,

2003).
• Creşterea cantităţii de placă bacteriană, fără stimularea inflamaţiei gingivale
• lnhibarea citokinelor proinflamatorii de către celulele medulare
• Reducerea inflamaţiei de celulele T
• Supresia producerii de leucocite de către celulele măduvei osoase
• lnhibarea chemotactismului PMN • Stimularea fagocitozei PMN
Efectele progesteronului asupra parodonţiului (modificat după MASCARENHAS, 2003).

• Creşterea producerii de prostaglandine
• Creşterea leucocitelor PMN
• Reducerea efectului antiinflamator al glucocorticoizilor
• Alterarea sintezei colagenului modificat şi al proteinelor necolagenice • Alterarea
metabolismului fibroblaştilor PDL
• Creşterea permeabilitătii vasculare
3. Leziunile initiale ale gingivitei. Leziunile precoce a gingivitei. Semnele gingivitei

acute și cronice și in stadiul avansat.
După primele două zile de acumulare a placii bacteriene se instalează "leziunea iniţială",
caracterizată prin:
- hiperemie activă şi flux de sânge crescut în teritoriul capilar venular;
- marginaţie leucocitară şi începutul primelor faze de migrare prin diapedeză, în special a
polimorfonuclearelor în corion, la nivelul epiteliului joncţional şi în şanţul gingival; la acest
nivel pot apărea macrofage, limfocite, plasmocite în număr foarte redus.
Din punct de vedere clinic, acest stadiu corespunde unei gingivite subclinice.
42
GINGIVITA CATARALĂ
Conform datelor OMS, 80% copii din lume suferă de gingivită.
Gingivita catarală acută – mai frecvent se întâlneşte la copii cu boli respiratorii acute
(virotice), care după un tratament adecvat, gingivita dispare fără
a lăsa complicaţii. Tabloul clinic:
Acuze – durere, senzaţii de usturime în mucoasa gingivală, apare desinestătător şi se
intensifică în timpul alimentaţiei (fierbinte, acru, sărat), edem gingival, sângerări în timpul
alimentaţiei şi periajului, miros fetid.
Obiectiv – vârful papilelor sau a marginii gingivale, sau toată gingia edemaţiată, hiperemiată,
laxă, sângerează la atingere, uşoară mobilitate dentară din cauza edemului sistemului
ligamentar superficial, creşterea profunzimii şanţului gingival. Este un proces reversibil –
dacă se intervine cu un tratament adecvat.
GINGIVITA CHRONICA – apare pe locul unde persistă mult timp elementul iritant cronic
(inclusiv şi gingivita catarală acută de la 1 până la 7-14 zile).
Tabloul clinic
Acuze – pot lipsi;
- prurit, usturime, disconfort;
- sângerări gingivale, îndeosebi la periaj, tăerea alimentelor dure
(măr, morcov, pâine);
- miros fetid din cavitatea bucală, defect estetic.
Obiectiv – hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică;
- edem al papilelor şi marginii gingivale, papilele rămân în creştere şi nu se lipesc către
suprafaţa dintelui; - prezenţa pungii gingivale clinice;
- prezenţa depozitelor dentare (moi şi dure); - miros fetid din cavitatea bucală.
Pacienţii cu gingivită cronică semnalează:
-uşor prurit gingival;
-discrete dureri, suportabile, la periaj şi în timpul masticaţiei unor
alimente dure, cu gust acru pronunţat sau prea fierbinţi; -senzaţie de usturime;
- sângerări gingivale la periaj şi masticaţie.
Gingivita cronică are un caracter ubicuitar; chiar în stările de sănătate gingivală aparentă
clinic, în corionul gingival există un infiltrat limfoplasmocitar şi de polimorfonucleare.
43
4. Clasficarea gingivitelor.
după formă:
- catarală;
- ulceronecrotică;
- h
ipertrofică;
după decurgerea clinică:
- g
ingivite acute;
- g
igivite cronice;
- c
ronice în stadiul de acutizare;
-
cronice în stadiul de remisiune
după gradul de răspândire a procesului inflamator:
- L
ocalizată/generalizată
Disciplina de Parodontologie din Bucureşti, clasificăm îmbolnăvirile paradonţiului

marginal în:
A. GINGIVITE INDUSE DE PLACA BACTERIANĂ SPECIFICĂ
1. Gingivita cronică. (simplă., necomplicată.), prin inflamaţie de cauză microbiană. (prin
placă bacteriană).
2. Gingivita hiperplazică, prin inflamaţie microbiană. (prin placă bacteriană).
B. GINGIVITE INDUSE DE PLACA BACTERIANĂ SPECIFICĂ $1 CONTRIBUŢIA
UNOR FACTORI LOCALI ŞI GENERALI
1.Gingivite din cursul unor stări fiziologice:
- gingivita de pubertate;
- gingivita din cursul ciclului menstrual;
- gingivita de sarcină;
- gingivita de menopauză.
44
2. Gingivite·simptomatice, frecvent hiperplazice, din cursul unor boli sistemice ca:
- gingivita din diabet;

- gingivita din carenta vitaminei C;
- gingivite din boli hematologice:
• leucemii acute şi cronice;
• anemii;
• trombocitopenii;
Gingivite din boli imunodeficitare:

• agranulocitoza;
· granulomatoza WEGENER;
• sarcoidoza.
3. Gingivite hiperplazice, ca efect secundar al unor medicamente:
- gingivita hiperplazică prin hidantoină;

- gingivita hiperplazică prin antagonişti de calciu;
- gingivita prin utilizarea medicaţiei contraceptive;
- gingivita hiperplazică prin ciclosporine.
4. Gingivita şi gingivostomatita ulceroanecrotică Pericoronaritele.
C . GINGIVITE NEINDUSE DE PLACA BACTERIANĂ SPECIFICĂ

Gingivita hiperplazică (fibromatoasă) ereditară;
Gingivita alergică;
Gingivite descuamative;
Gingivita şi gingivostomatita herpetică;
Gingivita şi gingivostomatita aftoasă recidivantă;
Gingivita şi gingivostomatita micotică;
Leziuni gingivale asociate infecţiei cu: Neisseria gonorrhea, Treponema pallidum,
Mycobacterium tuberculosis;
Leziuni gingivale asociate infecţiei cu unele specii de streptococi; Leziuni gingivale în
histoplasmoză;
Leziuni gingivale în varicelă-zoster;
Leziuni gingivale traumatice:
-fizice;
-chimice;
-termice.
45
5. Gingivitele induse de biofilmul bacterian. Gingivita catarală. Etiologie, patogenie,

tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie
II. Gingivite non-induse de placa bacteriană.
7. Gingivita descuamativă. Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi

diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
8. Gingivita hipertrofică. Gingivita de sarcină. Etiologie, patogenie, tablou clinic,
diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
9. Dilatarea gingivală influențată de medicamente
10. Gingivita fibromatoasă-ereditară.
5. Gingivitele induse de biofilmul bacterian. Gingivita catarală. Etiologie,

patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul.
Profilaxie
GINGIVITA CATARALĂ
Gingivitia catarala reprezinta o inflamatia exsudativa a gingiilor, care se formeaza ca

raspunsul organismului la actiunea patogenica a microorganismelor a placii bacteriene
Deseori, gingivita catarala se formeaza din cauza igienei insuficiente a cavitatii bucale si fara
tratamentul suficient se transforma in parodontita cronica generalizata.
Conform datelor OMS, 80% copii din lume suferă de gingivită.

Gingivita catarală acută – mai frecvent se întâlneşte la copii cu boli respiratorii acute
(virotice), care după un tratament adecvat, gingivita dispare fără a lăsa complicaţii.
Tabloul clinic:
Acuze – durere, mâncărime (зуд) , senzaţii de usturime (жжение) în mucoasa gingivală,
apare desinestătător şi se intensifică în timpul alimentaţiei (fierbinte, acru, sărat), edem
gingival, sângerări în timpul alimentaţiei şi periajului, miros fetid.
46
Din anamneza aflam ca maladia se incepea treptat, aproape asimptomatic (avem in
considerare ca gingivita catarala cronica se formeaza mai des la adolescenti 25-30 de ani)
Obiectiv – vârful papilelor sau a marginii gingivale, sau toată gingia edemaţiată, hiperemiată,
laxă, sângerează la atingere, uşoară mobilitate dentară din cauza edemului sistemului
ligamentar superficial, creşterea profunzimii şanţului gingival. Este un proces reversibil –
dacă se intervine cu un tratament adecvat. Pe suprata dintilor se poate fi vazute depozite
dentare nemineralizate . Dintii sunt nemiscati . Pe Rn modificarile tesului osos lipsesc.
Diagnosticul – în baza datelor subiective şi obiective
Tratamentul
1. Înlăturarea factorilor iritanţi locali;
2. Instruirea igienizării corecte a cavităţii bucale;
3. Recomandări în alegerea corectă a produselor de igienizare;
4. Periajul dentar profesional;
5. Folosirea sol. de clorhexidină 0,06% / furocillina 0,02% pentru băi bucale pe perioada
instructajului de igienizare corectă (7-10 zile), a câte 3 min. după periaj – diminiţa şi seara
pentru inactivarea plăcii bacteriene;
6. Irigaţii abundente cu soluţii antiseptice (stomatidină, hexoral, trahisan, etc.);
7. Controlul igienei cavităţii bucale de efectuat peste 5; 10; 20 zile. Dacă hiperemia se
menţine – preparate antiinflamatorii: 5% unguent butadion, 3% unguent acetilsalicilic, sub
formă de aplicaţii – 10-15 min. (instilaţii (30-40 min). Instilaţii şi aplicaţii cu gel Levo-BioR,
Izofual, MetrogilDenta, Metiluracil unguent (în caz de sângerări), etc.
Gingivita catarală cronică – apare pe locul unde persistă mult timp elementul iritant cronic
(inclusiv şi gingivita catarală acută de la 1 până la 7-14 zile).
Tabloul clinic
Acuze – pot lipsi;
- prurit, usturime, disconfort;
- sângerări gingivale, îndeosebi la periaj, tăerea alimentelor dure
(măr, morcov, pâine);
- miros fetid din cavitatea bucală, defect estetic.
Obiectiv
– hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică;
- edem al papilelor şi marginii gingivale, papilele rămân în creştere şi nu se lipesc către
suprafaţa dintelui;
47
- - prezenţa pungii gingivale clinice; (nu a fost in catarala acuta )
- prezenţa depozitelor dentare (moi şi dure); - miros fetid din cavitatea bucală.
Diagnosticul diferenţial
- Cu gingivitele în bolile de sânge (leucoze), pe fondalul palid al vârfurilor papilelor,
sângerări punctiforme (neapărat se indică analiza sângelui formula desfăşurată);
- Cu gingivita catarală acută;
- Cu parodontita marginală cronică şi prezenţa gingivitei catarale;

- - Cu gingivita hipertrofică (forma edemică), forma uşoară
TRATAMENT
- Înlăturarea factorilor cauzali (locali şi generali);
- Irigaţii şi clătituri abundente cu soluţii antiseptice (hlorhexidină 0,06%, hexoral,
stomatidină, trahisan);
- Instilaţii şi aplicaţii cu gel BioR MterogilDenta, Levovior etc.;
- Proceduri fizioterapice (hidroterapie, curenţi diadinamici, vibromasaj, vacum-masaj
– Kulajenco, decontaminarea șanțului gingival cu aparatul Vector, laserul),
electroforeză cu aloe, vit. C, etc.
Profilaxia gingivitei catarale

- Iluminarea sanitară/instruirea în viziunea igienizării cavităţii bucale;
- Alimentaţie raţională;
- Vizite periodice (profilactice) la medicul stomatolog;
- Mod sănătos de viaţă (factorii de risc, ce sporesc reţinerea şi acumularea de placă
bacteriană, funcţionarea normală a parodonţiului marginal)
6. Gingivitele induse de biofilmul bacterian. Gingivita ulcero-necrotică.

Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial.
Tratamentul. Profilaxie.
Gingivita ulcero-necrotica reprezinta inflamatia gingiei insotita de procese

necrotice si ulceroase. Din puncé de vedere histologic pe baza procesador
patológico este stadiul de alterarea
48
In patogeneza un rol principal are scaderea rezistentei mucoasei bucale la

microflora fusospiroheta
Etiologie
În producerea gingivostomatitei ulceronecrotice sunt incriminate următoarele bacterii:
- spirochete: Treponema denticola, Treponema vincenti, Trepo- nema

macrodentium;
- baeili fuziformi: Fusobacterium nucleatum; - Prevotella intermedia;

- Porphyromonasgingivalis.
Factori favorizanţi:
- pericoronaritele;
-igiena bucală incorectă, întâmplătoare sau absentă;
-fumatul excesiv;
- traumatismul direct al gingiei de către dinţii antagonişti în
ocluziile foarte adânci sau prin migrări;

-deficitul în vitaminele C, 81, 82 (în alcoolism);
-boli generale cronice caşectizante: sifilis, tumori maligne, recto-
colita ulcerohemoragică; boli hematologice (leucemii, anemii);

- factori psihosomatici: stresul din cursul unor situaţii ca stagiul
Din punct de vedere clinic cât și morfologic, gingivita ulceroasă este reprezentată de o
inflamație acută gravă cu infiltrație leucocitară pronunțată și modificări severe ale vaselor
sangvine cu fenomenul de stază și permiabilitate sporită
Apare mai rar în raport cu gingivita catarală cronică (8-12%) la persoane tinere (18-25 ani).
OBIECTIV
Predomină fenomenul destructiv al gingiei, cu debut rapid, durei pronunțate în cavitatea
bucală, gingivoragii, și dereglări a stării generale (febră, indispoziție, etc).+ minors neplacut
din cavitatie bucala
- Marginea gingivala este acoperita cu placa de culoare cenusie (серый налет), dupa
inlaturarea caruia se vede gingia sangeratoare si foarte dureroasa
- apexuri papilelor dentare sunt parca taiate

- Contutrul margin gingivale este incalcat
- Se vad compuneri mineralizate abundente
49
- Tactful dentar
- Noduli linfatici sunt mariti , dureroase in palpare
-Defecte ulceroase la suprafața gingiei;
ANALIZA CHIMICA
- -leucocitoza
- SOE crescut
- In urina poate fi prezente proteine
MORFOLOGIC:
-Fenomenul de acantoză (tumefierea celulelor stratului malpigian);
-Modificări vasculare – plasmoragia, creșterea numărului de capilare cu mărirea lumenului,
în deosebi a sistemului venos;
-Fibrele de colagen sunt distruse, predomină infiltrația liucocitară (PMN) în toate zonele –
subepitelial, în epiteliu, în zona șanțului gingival și în zonele profunde ale papilei gingivale
TRATAMENT
-trebuie sa fie foarte activ in prima vizita (daca medicul a facut totul corect, imbunatatirea
starii se vede in 12-24 ore)
- se face anesthezia locurilor lezati (prin aplicaari sau ванночки cu 0,5-2% sol.novocainica ,
lidocaina
- Toate tesuturile necrotizate sunt inlaturate (excsavatorii, ватными тампонами)

- Aplicarea fermenetelor proteolitici
- Tactful dentar trebuie sa fie inlaturat
- Local: preparate antimicrobiene 0,06% de chlorhexidina, suspensie de metronidazola
II. Gingivite non-induse de placa bacteriană.
50
7. Gingivita descuamativă. Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic

pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
Gingivită descuamativă- post si pre menopaauze

- Se caracterizează prin eritem (roşaţă) intensiv şi detaşarea epiteliului cu dezgolirea
suprafeţelor erozive (nu sângerează, dar sunt foarte dureroase, sensibile către excitanţii
termici, chimici);
- Apare pe fundalul gingivitei hipertrofice (forma edematoasă);
- Glicman evidenţiază trei grade de evaluare clinică:
gradul I (uşor) – pe suprafaţa vestibulară a gingiei (a papilelor
interdentare) apar eriteme difuze pe un fundal uşor edemaţiat, dureri şi sângerări nu sunt.
Suprafaţa orală nu este afectată;
gradul II (mediu) acuze-dureri, usturime, prezenţa petelor roşii pe gingie;

- obiectiv – pete eritematoase masive, lucioase, netede, edematoase, sunt moi la palpare,
dureroase, epiteliul descuamat uşor se detaşează la masare.
gradulIII(grav) acuze-dureripronunţateînzonelecueritem,prezenţa veziculelor, ulceraţii pe

gingie, îngreunarea alimentaţiei, insomnie, etc.;
- obiectiv - înainte de apariţia veziculelor apare prurit, sunt prezente zone eritematoase cu
dezgolirea eroziunilor (sângerânde, foarte dureroase, de 2-3mm). Epitelizarea este foarte
lentă.
Tratamentul gingivitei descuamative

- Aplicaţii cu preparate cheratoplastice; - Preparate antiinflamatorii
- Toate trei grade clinice ale gingivitei descuamative sunt ciclice: apariţie rapidă, apariţia
eritemelor, veziculelor, eroziunilor, diminuarea (poate fără tratament), perioada de remisiune
(1-2 ani), după care ciclul se repetă;
Pronosticul – poate trece în: - penfigusul vulgar;
- lichenul roşu plan; - penfiguoid
Stadiile:
51
1) stadia eritematoaza - edem, infiltrarea gingiilor, formarea locurilor de culoarea rosie cu
suprafata lucioasa lustruida - по мере развития очаги сливаются . При объективном
обследовании обнаруживаются зоны десквамированного эпителия
4) Stadia eroziva- эрозии по краю десны , у вершин сосочков , пораженная десна
сначала теряет блеск потом становится тусклой , а потом белесоватой . После
снятия такой эрозийной белой пленки видим кровоточащую гладкую блестящую
эрозийную поверхность
5) Stadia vesiculara - появление пузырьков размер 0,8 см - при легком потерании
поверхности десны , при легком касании инструментом- появляется пузырек .
Вскрываясь пузырьки образуют эрозии
6) Stadiul de epitelizare
8. Gingivita hipertrofică. Gingivita de sarcină. Etiologie, patogenie, tablou
clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
Gingivită hipertrofică – proces inflamator preponderent cu elemente proliferative

Etiologie:
- Dereglări hormonale (pe prim plan), în legătură cu aceasta unii autori evidenţiază
forme desinestătătoare (de pubertate şi de
sarcină);
- Dereglări în dezvoltarea sistemului stomato-gnat (patologia muşcăturii – adâncă,
îngrămădire de dinţi, anomalii de poziţie);
- Acţiunea nocivă a unor medicamente (hidantoina, difinina);
- Avitaminoze (vit. C), boli sangvine;
- Trauma mecanică cronică (marginile ascuţite ale dinţilor cu defecte, marginile
suspendare ale obturaţiilor, croşetele protezelor, aparate ortodontice;
- P
rezenţa în trecut a gingivitei catarale cronice.
Clasificarea gingivitei hipertrofice
Sunt evidenţiate 2 forme:

Edematoasă (localizată şi generalizată);
Fibroasă (localizată şi generalizată);
După gravitatea procesului:
52
- stadiul uşor, hipertrofie gingivală până la 1/3 din înălţimea coroanei;
- stadiul mediu, până la 1⁄2 din înălţimea coroanei dentare;
- stadiul grav, mai mult de 1⁄2, sau în totalitate coroana dintară este acoperită de
gingie.
Morfologia gingivtei hipertrofice

-Vegetaţia şi creşterea accentuată a epiteliului;
- Distrofia vacuolizată a citoplasmei stratului spinos;  dereglarea procesului de
descuamare;
- Repartizarea neuniformă a glicogenului (indică la dereglarea proceselor
metabolice);
- Edemaţierea ţesutului conjunctiv subepitelial;
- Ffibrele din colagen sunt dezmembrate (din cauza edemului);
- Crește numărul de vase sanguine, sunt dilatate şi pline cu sânge;
- Infiltraţia ţesuturilor cu celule plasmatice şi limfoidale;
- Elemente de scleroză sub-epitelială;
- Infiltraţie leucocitară printre celulele epiteliale;
-Activizarea tuturor fermenţilor în vasele sangvine şi zonei de creştere.
Forma edematoasă
- Sângerare gingivală, rar durei în timpul alimentaţiei;
- Prurit, dereglarea actului masticator; - Miros fetid din cavitatea bucală;
- Pungi gingivale false cu eliminări exsudative din ele;
- Joncţiunea epitelială nu este afectată;
- D
epozite dentare moi în abundenţă (pigmentate).
Forma fibroasă – evoluează benign şi se caracterizează prin:

- gingie hiperplazică cu aspect bulbar;
- senzaţie de consistenţă densă la palpare;
- lipsa sângerărilor şi durerii;
53
- culoare roz-pală, uneori cu ten cenuşiu sau roşu;
- pacienţii de regulă nu prezintă acuze (numai forma
neobişnuită a gingiei), adică dereglări estetice;
Pentru stadiul uşoar
- papilele inter-dentare de culoare normală sau puţin
palide, alipite bie de dinte (hipertrofiate pe 1/3 din înălţimea coroanei);
- nu sângerează;
- pungi gingivale (false) nu sunt profunde şi fără
eliminări;
 Pentru gradul mediu şi grav (dacă procesul este generalizat), sunt caracteristice:
- h
ipertrofie gingivală – 1/2-2/3 din înălţimea coroanei dentare.
Gingivita de sarcină
- Apare în unele cazuri (la a III-a lună de sarcină) şi poartă un caracter subacut sau
acut;
- Sarcina propriu-zis nu provoacă gingivita hipertrofică, dar poate influenţa prin
modificările hormonale o reacţie locală a ţesuturilor parodontale la acţiunea plăcii
bacteriene;
- G
ingivita hipertrofică de sarcină variază de la 50% (LOE) la 100% (MAER,
ORBAN)
Manifestări clinice în gingivita de sarcină

- Hipertrofie şi sângerare gingivală;
- Gingia este netedă, de consistenţă moale, uşor se decolează de la suprafaţa
dintelui;
- Mai frecvent hipertrofia este localizată la nivelul papilelor
inter-dentare;
- Gingia este de culoare roşu-aprins, lucioasă până la roşu- violet;
- Gingia sângerează la cea mai mică atingere;
- Dureri apar numai odată cu alipirea infecţiei acute;
54
- Semnele clinice se accentuează de la luna a II-III, atingând apogeul către luna a
VIII şi decad către luna a IX de sarcină
Diagnosticul gingivitei hipertrofice poate fi stabilit ușor, pre cum şi depistarea
factorilor etiologici (patologia muşcăturii şi modificări hormonale).
Diagnosticul diferenţial
 Cu fibromatoza gingivală (hipercreştere gingivală în zona unor papile separate,
formaţiune benignă);
 Hiperplazie gingivală în leucoze – leucemie (5% cazuri concomitent cu
mărirea în volum a amigdalelor);
 Epulisul (formaţiune benignă loclizată în zona frontală a procesului alveolar,
poate provoca o osteoporoză a ţestului osos;
 Hipercreştere gingivală în PMC (margini ascuţite ale dinţilor, lipsa punctului de
contact, prezenţa pungii parodontale.
Tratamentul gingivitei hipertrofice

- Principiul de bază este depistarea factorului etiologic principal şi acţiunea asupra
focarului de proliferare;
- Înlăturarea şi controlul asupra plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
- Instruirea în igienizarea cavităţii bucale şi controlul asupra plăcii bacteriene
(îndeosebi în forma edematoasă);
- Băiţe bucale cu soluţii din antiseptice (0,06% clorhexidină, hexoral, stomatidină);
- Preparate antiinflamatorii (5% unguent cu butadion, Metrogi Denta, BioR-gel,
unguent cu heparină – aplicaţii pe gingie sa în componenţa unor paste curative), ce
stimulează permiabilitatea vaselor sanguine;
- Fonoforez, hidromasaj, etc
Tratamentul formei fibroase a GH

- Tratament medicamentos (lidaza 64 UN cu trimecain – injecţii în papilele
hipertrofiate, câte 0,2-0,3 ml de 3-8 ori sau 45-60% glucoză, aplicaţii cu substanţe
cauterizante – 20-30% rezorcină, 10-25% clorură de zinc, o acţiune uşoară cu
vagotil, dimexid-25%, etc.;
55
- Fizioprceduri (masaj gingival,
electrocoagulare, dorsanvalizare, elctroforeză cu heparină, gluconat de calciu;
- Tratament chrurgical (înlăturarea papilelor hipertrofiate – simplă gingivectomie);
În caz de gingivită de pubertate şi de sarcină intervenţii chirurgicale nu se
efectuează NB !!!.
9. Dilatarea gingivală influențată de medicamente

10. Gingivita fibromatoasă-ereditară.

Tema: Parodontita marginală. Noțiune. Gradul de morbiditate. Etiologie, patogenie.
Rolul factorilor locali şi generali în debutul și evoluția acestui proces.
Timpul – 6 ore
Planul lecției:
1.Parodontita marginală. Noțiune. Gradul de morbiditate.
Parodontita marginală- este un proces infalmator cu lezarea aparatului ligamentar

supraalveolar periodontal (lezarea ligamentului circular) care duce la formarea pungilor
osoase si resorbtia ligamentului paradontal
Afectarea osului alveolar prin demineralizare sau distructie este elementul esential de
diferenţiere şi de transformare a gingivitei în paradontită marginală.
Trecerea de la gingivită la paradontită marginală este însotită de modificări ale

componentelor plăcii bacteriene: proliferează spirochetele şi speciile de bacili Gram-
negativ, care reprezintă "frontul de înaintare al plăcii".
56
- La baza morfogenezei bolii sunt procesele exudativo-alterative cu elemente de distrucţie

pronunţată a osului alveolar;
- Afecţiunile parodonţiului marginal sunt cunoscute din antichitate, dar odată cu
dezvoltarea civilizaţiei, răspândirea acestei afecţiuni brusc creşte şi la ziua de astăzi
atinge aproximativ 100% (95-98%) la populaţia adultă;
- În prezent se observă o tendinţă de răspândire a formelor agresive de parodontită
marginală;
- Analiza epidemiologică efectuată în trei grupe de vârstă (28-30, 30-44, şi peste 60 ani),
au arătat că la tineri 29-44 ani) numai 4-5% au parodonţiu clinic sănătos şi menţin o
igienă bună a cavităţii bucale (Джамилева Т.,1999, 2009).
2. Etiologia. Rolul factorilor locali şi generali . Factori favorizanți în dezvoltarea

parodontiei marginale. Lipsa punctului de contact, impactul alimentar și iatrogenic.
Etiologia
Afecţiunile parodonţiului se pot dezvolta sub acţiunea factorilor locali şi generali, dar şi
combinarea lor pe fondalul scăderii reactivităţii organismului. În ultimul timp o deosebită
importanţă se acordă factorilor etiologici locali şi anume plăcii bacteriene;
- Elementul primordial către studierea etiologiei afecţiunilor parodonţiului marginal sunt
expuse în trei grupe de factori etiologici:
1. Starea produselor metabolice în placa bacteriană şi în tartrul dentar;
2. Factorii de la nivelul cavităţii bucale capabili să sporească sau să slăbească potenţialul
patogenic al microorganismelor şi produselor lor metabolice;
3. Factorii generali ce reglează procesele metabolice a ţesuturilor gazdă (cavităţii bucale),
de care şi depinde reacţia de răspuns la acţiunea patogenică a microorganismelor;
Factorii locali:
- Igiena insuficientă a cavităţii bucale
(prezenţa plăcii bacteriene);- factor principal
- Prezenţa tartrului dentar;
- O
bturaţii defectuoase (în zona papilei inter-dentare);
- -
Construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
- Aparate ortodontice (activarea incorectă);
- Şinele în caz de fracturi a oaselor maxilare (dinţilor);
57
- Înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenului buzelor;
- Deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului);
- F
actori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi chimice, de
panificaţie);
- -
Substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele);
- S
ubstanţe chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei inter-dentare).
-Lipsa punctului de contact (in santul gingival se acumulez bacteriile gr + aerobe la
inceput, din cauza igienei , echilibru fortelor occluzale, protejarea papillei gingivale,
determina gradul de vascularezare in corion )
- factor iatrogenic (nu era format punctul de contact ; obturaţiile ocluzale înalte; - obturaţiile
de colet şi aproximale în exces;
- suprafaţă rugoasă, retentivă pentru placa bacteriană a obturaţiilor nefinisate, nelustruite;-
căile false în desmodonţiu şi perforaţiile interradiculare;
- pansamentele arsenicale incorect etanşeizate;
- traumatismul repetat prin şlefuire subgingivală excesivă;
- coroanele de înveliş neadaptate axial şi transversal;
-lucrările protetice fixe şi mobile nejudicios concepute şi incorect realizate;
- aparatele ortodontice care dezvoltă forţe de deplasare excesive, supraliminare; )
Factorii generali
- Boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leucozelor);
- Afecţiunile sistemului cardio-vascular;
- Afecţiunile sistemului gastrointestinal (ulcere, gastrite,
colite);
- Boli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat);
- Dereglări hormonale (gingivita juvenilă);
- Intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definina – în
tratamentul epilepsiei);
- Intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.); - Iradieri cu razele X;
- Boli infecţioase;
- L
a fumători (alcoolici şi narcomani).
58
- A
limentari (utilizarea in cantitati mari carbohidrantilo si in cantitati mici produselor cu
autocaratarea dintilor - mar )
celulelor B,
Informaţia antigenică preluată de limfocitul B determină declanşarea răspunsului umoral,
limfocitele sub acţiunea mitogenă a antigenelor se transformă blastic cu formarea de celule
plasmocitare, ce vor sintetiza anticorpii şi limfocitele B de memorie, care vor recunoaşte în
mod specific antigenele. Odată cu limfocitele specializate de "memorie" se produce şi o
proliferare, prin expansiune clonală, a limfocitelor nespecifice, care nu au valoare de apărare
care vor contribui la amplificarea fenomenelor distructive, stimulând şi participând la
eliberarea de citokine.
celulelor T,
S-a constatat că limfocitele T din ţesuturile parodontale infectate au determinat producerea
unor cantităţi mai mari de limfokine, faţă de limfocitele T din ţesutul parodontal al
persoanelor sănătoase.
Răspunsul imun celular
În această formă de răspuns specific, informaţia antigenică este limfocitT preluată de

limfocitul T, care se transformă blastic sub acţiunea
Celule T mitogenă a antigenului, ducând la apariţia de celule T citotoxice citotoxice specifice

Şi limfokine, factori ce pot contribui şi ei la amplificarea procesului inflamator prin
stimularea şi eliberarea altor mediatori la
3. Spațiul biologic. Agresiunea iatrogenă

a spațiului biologic.
Spatiul biologic (биологическая ширина ) este
complexul țesuturilor gingivale din jurul
dintelui, care se extinde de la marginea osului
alveolar până la marginea marginală a gingiei.
При размещении края коронки в
пределах билогической ширины
возможны два различных ответа
окружающих тканей. Если
альвеолярная кость окружающая
зуб слишком тонкая (субцире), то
обычно происходит атрофия
костной ткани и рецессия десны с
восстановлением нормальной
59
биологической ширины.
Более часто при глубоком
расположении края
коронки наблюдается
постоянное воспаление
десневых тканей при
сохраненном уровне
костной ткани.
Различают два биотипа десны:
толстый и тонкий.
Прикрепленная десна, которая
располагается непосредственно
над альвеолярной костью,
варьирует по толщине у разных
людей и у разных зубов.
Толстый биотип. В этом случае толстый слой альвеолярной кости перекрывает
корни зубов с губной или щечной стороны, и соответственно перекрывающие
его ткани десны будут толстыми. Травма и острое воспаление десны будет
скорее приводить к образованию пародонтальных карманов, чем к рецессии
десны, в качестве манифестации потери прикрепления. Обычно ему
соответствует невыраженная фестончатость десневого края, коронковые части
зубов частично прикрыты десной.
Тонкий биотип. Тонкий слой альвеолярной кости располагается с губной
стороны зубов, соответственно перекрывающая его прикрепленная десна
будет тонкой. В результате травмы десны от реставрационных процедур будет
происходить рецессия десны с обнажением цементно-эмалевой границы и
поверхности корня. Для тонкого биотипа характерно значительное обнажение
клинических коронок зубов, выраженная фестончатость десны, зубы чаще
имеют треугольную форму.
Кроме биотипов, выделяют различное расположение альвеолярного костного
гребня относительно тканей десны.
Биоширина формируется соединительнотканным прикреплением

(иначе называемая «круговая связка»), эпителиальным
прикреплением (фактически «дно» зубодесневого желобка) и
толщиной слизистой оболочки (которое и формирует зубо-
60
десневой желобок или борозду). В сумме биологическая ширина
равна 3 мм.
4. Mecanismul patogenic în debutul și evoluția parodontitei marginale. Aspecte
imunologice.
Patogenia parodontitelor marginale
- Reacţia locală a ţesuturilor gazdă (parodontale) la acţiunea microorganismelor şi
toxinelor lor la nivelul capilar, deoarece anume la acest nivel se petrece schimbul de
substanţe, cu eliminarea produselor metabolice;
- Pentru izolarea şi distrugerea agentului microbian (şi a toxinelor), în zona respectivă se
îndreaptă leucocitele (neutrofile PMN);
- În procesul de distrugere a celulelor microbiene, ele elimină fermenţi celulari
(lisozomali) foarte toxici - agresivi;
- Localizate în spaţiile intercelulare celulele gigante elimină substanţe biologic active
(heparină, histamină) şi mulţi alţi fermenţi pentru izolarea şi distrugerea celulelor
microbiene (inflamaţie acută);
- Dilatarea bruscă a capilarelor şi mărirea permiabilităţii, clinic se pronunţă prin sângerări
gingivale;
- Edemul ţesuturilor moi apare ca rezultatul afectării sistemului capilar venos şi
dereglarea evacuării limfatice;
- S
imptomul de durere gingivală este rezultatul acumulării în ţesuturi a peptidelor şi
bradikininei;
-
Dacă la această etapă se înlătură agentul lezant (de regulă microbian), peste o
perioadă scurtă, toate elementele structurale (vasele, celulele gazd şi ţesuturile
parodontale) revin la normal;
- D
acă nu - procesul trece în cronic şi capătă un caracter mai pronunţat:
- P
ermiabilitatea vaselor creşte şi se menţine un timp îndelungat;
- I
̂n capilare se micşorează fluxul de sânge;
- L
ărgirea bruscă şi lizarea vaselor sangvine (sistemului capilar venos);
- E
vacuarea limfatică se stopează pe o perioadă îndelungată;
- E
demul ţesuturilor moi crește;
61
- S
e dereglează troficitatea ţesuturilor gazdă;
- L
ezarea lizozomală cu eliminarea fermenţilor activi de către celule de apărare devine de
nereglat;
- I
̂n ţesuturi se acumulează o cantitate mare de fermenţi (prostoglandine, proteaze,
tripsină, catepsină, etc.), care au menirea de a proteja ţesuturile gazdă, însă ele încep
lezarea lor (auto-liza);
- S
e modifică mediul acid cu dereglarea procesului de formare şi maturizarea
osteoblaștilor, în schimb se activează formarea osteoclastelor;
- Dereglarea metabolismului în toate structurile parodontale (ţesutul colagenos,
conjunctiv);
- Acumularea de substanţe toxice, acţionează destructiv direct asupra structurilor osoase,
colagenice şi substanţei fundamentale;
- Ca rezultat apare o situaţie ideală de pătrundere a microorganismelor şi toxinelor lor în
profunzimea ţesuturilor gazdă;
- I
̂n aşa condiţii acţiunea mecanică din fiziologică devine patologică (traumatică) pentru
structurile osoase şi de amortizare ale parodonţiului marginal NB !!!.
În general PM se caracterizează prin prezenţa a trei semne patognomice:
- inflamaţie;
- alveoliză;
- prezenţa pungilor parodontale.
1) Inflamaţia – este o continuare a celei gingivale şi depinde de stadiul de evoluţie, de
morfologia parodonţiului, de grosimea şi calitatea ţestului gingival;
2) Alveoliza – reprezintă distrugerea osului alveolar ca urmare a acţiunii diferitelor
enzime bacteriene şi lisozomale, fiind unul din simptomele caracteristice bolii
parodontale;
3) Punga parodontală – rezultă din aprofundarea patologică a şanţului gingivodentar prin
migrarea epiteliului de joncţiune în direcţie apicală;
Clasificarea pungilor parodontale:
În raport cu dintele pot fi:
- simple – când interesează o faţă a dintelui;
- compuse – când afectează două şi mai multe feţe;
- complexe – când afectaează mai multe feţe având un
62
traect sinusos;
- interradiculare – dacă pătrund între rădăcinile unui
pluriradicular.
În raport cu creasta osoasă pot fi:
- pungi supraosoase – au fundul deasupra crestei osoase adiacente;
- pungi infraosoase – fundul pungii e situat spre apical, sub nivelul osului adiacent.
Părţile componenete ale pungilor parodontale:
- un perete dur;
- un perete moale; - fundul pungii;
- conţinutul pungii.
Aspecte imunologice a afecţiunilor parodontale

- Când inflamaţia locală nu poate elimina materialul rezultat din iflamaţie (Ag), se
declanşeaza a doua linie de apărare “răspunsul imun”, ce are drept scop identificarea
Ag şi activarea fagocitozei (granulocite neutrofile, macrofage);
- Răspunsul imun se declanşează la nivelul ţesuturilor
gazdă, provocat de apariţia Ag, odată cu formarea plasmocitelor ce eliberează Ac.
Răspunsul imun se caracterizează prin două tipuri de reacţii:
- reacţii de răspuns umoral;
- r
eacţie imună cu mediere celulară.
Răspunsul umoral imun

1. Ag din placa bacteriană difuzează prin epiteliul de joncţiune;
2. Celulele Langherhans din epiteliu captează şi procesează antigenele;
3. C. Langh. Cu Ag şi macrofagii pleacă spre nodulii limfatici;
4. Ag ajung la nodulii limfatici şi încep a stimula limfocitele la producţia răspunsului
imun specific
5. Ac specifici microbieni sunt produşi de celulele plasmatice din nodulii limfatici şi
circulă înapoi spre gingie prin vasele sangvine
6. Ac părăsesc circulaţia şi sunt expulzaţi prin transudat din vasele inflamate şi dilatate;
7. Acţiunea Ac asupra microbilor poate rezulta în distrugerea, precipitarea, agregarea şi
fagocitoza bacteriilor;
63
Reacţii imune cu mediere celulară

-Seria lifocitară T (maturizată în Timus), după recunoaşterea unui Ag prin receptorii
specifici de pe membrana lor devin active şi produc limfokine cu acţiune specifică de
apărare a ţesuturilor gazdă (stimulează fagocitoza);
-Totodată limfokinele măresc permibilitatea vasculară, provocând migrarea celulelor
inflamatoare (macrofagele, care eliberează enzime lizozomale şi prostoglandine în ţesutul
înconjurător cu activarea osteoclastelor şi lezarea ţesutului osos.
5. Clasificarea parodontitei marginale.
- D
upă decurgerea procesului: cronică, agresivă;
- F
azele procesului: acutizare (absedare), remisiune;
- Gravitatea procesului – se determină după tabloul clinico

radiografic:
- Ușoară- distrucția țesutului osos până la 1/3, pungi de până la - 3.5 mm
- Medie - distrucția țesutului osos până la 2/3, pungi de până la – 5 mm
-Gravă- distrucția țesutului osos mai mult de 2/3, pungi peste 5-6 mm.
- R
ăspândirea procesului: localizat, generalizat.
A. PARODONTITE AGRES IVE

1 .Parodontite prepubertale :
-asociate cu boli generale: leucemia, neutropenia;
-asociate cu boli și tulburari genetice: sindromul PAPI LLON-LEFEVRE; CHEDIAK-
HIGASHI ; DOWN; COHEN; EHLERS-DANLOS; MARFAN; sindromul deficienței de
adeziune leucocitară, bola CROHN; boala celulor LANGERHANS (sindromul de
histiocitoza); agranulocitoza infantilă genetică; neutropenia familială ciclică; hipofosfatazia.
2. Paradontita juvenila:
-localizată
-generalizată
3.Paradontita marginală agresivă, rapid progresivă.
64
B. PARODONTITE MARGI NALE CRONICE

1 .Parodontita marginală cronică superficială:
-cu fenomene hiperplazice:
-pe fond de involuție prococe.
2.Parodontita marginală cronică profundă lent progresivă:
localizată, extinsă, generalizată.
3. Parodontita marginală profundă ulcero-necrotică ;
6. Formele clinice de parodontită marginală: acută, cronic și în acutizare.
PARODONTITE AGRESIVE (acute)

La copii, se descriu 2 forme de paradontită marginală avansată, cu distrucţii osoase, deci cu
caracter profund şi care apar:
a) până la vârsta de 11 ani şi mai rar peste această vârstă: parodontita prepubertală;
b) între 11 şi 19 ani, uneori şi mai târziu: parodontita juvenilă sau puberală, ori
adolescentină.
PARODONTITA PREPUBERTALĂ
Apare la dentaţia temporară şi mixtă şi este asociată unor boli generale, ca: leucemia,
neutropenia.
Parodontita prepubertală poate fi asociată cu boli şi tulburări genetice:
-sindromul PAPILLON-LEFEVRE, caracterizat prin:
• hiperkeratoză palmară, plantară şi la nivelul genunchilor;
• pierderea dinţilor temporari la vârsta de 5-6 ani şi a dinţilor permanenţi deja erupţi în jurul
vârstei de 15 ani;
- sindromul CHEDIAK - HIGASHI , însoţit uneori de albinism , tulburări ale fagocitelor,

trombocitelor şi, alteori, paradontită marginală profundă rapid distructivă;
- sindromul DOWN (trisomia 21 ), boală congenitală în care, la nivelul paradonţiului
marginal, apar pungi adânci;
-sindromul COHEN;
- sindromul EHLERS-DANLOS, o afecţiune genetică în care se produc tulburări în ţesutul
conjunctiv cu afectarea tuturor tipurilor de colagen (de la tipul 1 la tipul X). Semnele
caracteristice sunt:
• hiperelasticitatea pielii şi a articulaţiilor, cu creşterea mobilităţii dentare;
65
• calcifieri subcutanate;
• pseudotumori subcutanate;
• defecte oculare;
• tulburări cardiovaşculare şi gastrointestinale.
- sinqromul MARFAN;
- sindromul CROSS-McKUSICK-BREEN, sindrom autozomal re- cesiv în care se constată o
hipertrofie gingivală, hiperpigmentaţia pielii, opacifierea corneei şi tulburări nervoase de tip
spastic;
-sindromul deficienţei de adeziune leucocitară;
-boala CROHN;
-boala celulelor LANGERHANS (sindromul de histiocitoză); - agranulocitoza infantilă
genetică;
- neutropenia familială ciclică;
- hipofosfatazia.
PARODONTITA JUVENILA
Etiologie
În producerea parodontitei juvenile sunt considerate patogene două bacterii: Aggregatibacter
actinomycetemcomitans şi Capnocytophaga sputigena, la care se adaugă Mycoplasma şi
spirochete.
În parodontita juvenilă există un deficit de chemotactism al polimorfonuclearelor şi
monocitelor, produs de leucotoxină (eliberată de Aggregatibacter actinomycetemcomitans
serotip b) şi care inhibă proprietăţile fagocitare ale leucocitelor. De asemenea, se poate
elibera un factor inhibitor al fibroblaştilor şi o enzimă colagenolitică.
Endotoxina eliberată de Aggregatibacter actinomycetemcomitans poate produce fenomene de
hipersensibilitate de tip SHWARTZMAN, agregarea trombocitelor, activarea
complementului şi resorbţie osoasă.
În producerea bolii au mai fost incriminate ereditatea şi contagiozitatea microbiană în cadrul
familial.
Simptomatologie
Parodontita juvenilă se caracterizează prin lipsa unei inflamaţii evidente clinic.
Principalele semne clinice de îmbolnăvire sunt:
- moqilitate dentară patologică;
pungi parodontale adevărate;
migrări patologice ale primilor molari şi incisivi; frecvent, incisivii maxilari migrează
vestibular şi distal, cu formarea diastemei patologice;
66
- retracţie gingivală (fig. 79);
- hiperestezie dentinară;
-formarea de abcese parodontale, în formele avansate de îmbolnăvire.
În forma localizată, semnele clinice descrise se produc în următoarele zone:

-primii molari superiori şi inferiori;
- incisivii superiori şi inferiori;
-primii molari şi incisivii;
-primii molari, incisivii şi dinţii imediat vecini.
În forma generalizată- la toţi dinţii.
Radiologic se remarcă o resorbţie osoasă verticală, avansată, în special la nivelul molarilor şi
incisivilor.
PARODONTITA AGRESIVĂ, RAPID PROGRESIVĂ

Reprezintă parodontita marginală cu fenomene agresive şi episoade rapid progresive,
intercalate pe o evoluţie de tip cronic.
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
7. Graviditatea procesului (forma incipientă, medie, gravă/avansată). Aspecte

clinice.
Tabloul clinic al parodontitei marginale cronice

Grad uşor
Acuze:
- Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului şi tăerea
alimentelor dure;
- Miros fetid din cavitatea bucală;
- Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie (prurit)
Date obiective
-Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică,
la o uşoară atingere sângerează;
- Prezenţa depozitelor dentare supra- şi sub-gingivale;
- Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile inter-dentare;
- R-grafic – lezarea lamei corticale inter-alveolare și lezarea a
1/3 din înălţime, dilatarea fantei periodontale în zona cervicală;
- Miros fetid;
- S
tarea generală nu suferă
Gradul mediu
Acuze:
- Sângerarea gingiei în timpul periajului, alimentaţiei;
- Senzaţii dolore în zona cervicală de la excitanţii termici, chimici, prurit, usturime
în gingie;
1 Modificarea culorii şi configuraţiei gingiei;
2 Miros fetid pronunţat;
3 Mobilitate dentară;
77
4 Eliminări purulente din pungile parodontale, uneori abcese.
Date obiective:
- Mucoasa papilelor interdentare, gingia marginală şi parţial ataşată sunt modificate în
culoare;
- Sângerări gingivale (poate fi prezentă una din formele de gingivită cronică);
- Depozite dentare în abundenţă (supra- şi sub-gingivale);
- Uneori pe gingie se observă fistule sau cicatrice punctiforme;
- Pungi parodontale până la 6 mm. În zona tuturor suprafeţelor radiculare;
- Mobilitate dentară de gradul I-II, interspaţieri, uneori cu deplasarea lor;
-Eliminări purulente din pungile parodontale;
- R-grafic – reducerea înălţimii septului inter-alveolar în direcţie verticală până la 1/2,
resorbţie orizontală şi verticală;
- Osteoporoză în diferite zone ale osului alveolar;
- P
ungi parodontale osoase (infr-aosoase) şi abcese;
- L
ărgirea spaţiului periodontal.
Gradul - grav
Acuze:
-Agravarea simptomelor prezente;
- Dureri în gingie, disconfort în ocluzie la
masticaţie şi tăierea alimentelor;
- Sângerări abundente, mobilitatea dinţilor;
-Apariția spaţiilor între dinţi, deplasarea lor;
-Supuraţii gingivale, miros fetid;
-Pierderea dinţilor intacţi;
- Teama că se va întâmpla ceva în timpul tăierii alimentelor;
- P
rezenţa abceselor parodontale
- I
nflamaţie gingivală avansată (deformarea marginii gingivale); Prezenţa granulaţiilor în
toate sectoarele gingiei; Abundenţă de tartru dentar şi depozite moi;
78
- M
iros fitid pronunţat;
-
La atingere cu sonda, gingia uşor sângerează;
-
Pungi parodontale (osoase) peste 6 mm ajungând până la vârful rădăcinii;
-
Supuraţie gingivală, fistule gingivale, mobilitate dentară de gr. I-II-III;
-
Spaţierea inter-dentară, deplasarea dinţilor sub formă de evantai, ocluzie
- t
raumatică;
- M
odificarea statusului psiho-emoțional;
-
Pungile parodontale permanent sunt cu puroi (focare de infecţie în organism);
-
Suferă starea generală (slăbiciune, iritaţie, insomnie, inapetenţă, acutizarea bolilor cronice,
sensibilizarea organismului);
-
R-graic – resorbţia septurilor inter-alveolare peste 1/2 - 2/3 din înălţime sau lipsa ei
completă;
- A
rcadele dentare şi procesele alveolare osteoporozice, au o resorbţie pronunţată.
Lecția practică nr.10,11
Tema: Aspecte de tratament complex al parodontitei marginale (local și general). Planul

de tratament. Tratamentul inițial (parodontal, odontal/endodontic, chirurgical,
ortopedic provizoriu).
Timpul – 6 ore
Planul lecției:
79
1.Noțiune de tratament complex a parodontitei marginale.
Caracterul complex al bolii parodontale impune un tratament adecvat. Acesta trebuie să fie
instituit precoce, în fazele de început ale bolii, când şansele de reuşită sunt cele mai bune.
Într-o paradontită marginală cronică superficială, simpla îndepărtare a factorilor locali nu este
suficientă; ea realizează numai aparent o vindecare clinică, dar fenomenele inflamatorii,
hiperemia vasculară din corionul gingival şi osul alveolar continuă să întreţină procesul de
demineralizare. Tratamentul trebuie să fie susţinut şi completat prin suprimarea
microulceratiilor peretelui moale al şanţului gingival şi prin proceduri de biostimulare.
Tratamentul este complex, realizat prin proceduri multiple, de ordin

medicamentos,chirurgical,de restaurarea morfologiei dinţilor şi arcadelor, de echilibrare a
ocluziei, cu atât mai diversificat cu cât boala prezintă un grad mai avansat în evoluţie.
Tratamentul trebuie să fie intensiv, în sensul că odată început, diferitele proceduri terapeutice
trebuie să se succeadă la intervale de timp necesare, în general apropiate, evitând pauzele care
pot ,genera accentuarea tulburărilor funcţionale şi întârzierea evolutiei spre vindecare.
Tratamentul trebuie individualizat,aceastafiindprincipalacondiţie de succes spre ameliorare
sau vindecare. Simţul clinic şi rezultatele investigatiilor paraclinice trebuie să ghideze
medicul spre o schemă. dе tratament proprie fiecărui bolnav prin proceduri în mod eclectic,
de la caz la caz. Odată instituită, această schemă nu rămâne rigidă, ea trebuie orientată în
functie de primele rezultate obţinute, de evolutia ulterioară a bolii, de posibilităţile de timp şi
materiale ale bolnavului.
Tratamentul bolii parodontale trebuie să ţină seama de starea generală a bolnavului
parodontopat. În acest sens, în cazul unei suspiciuni sau al evidentei unei boli generale,
consultarea medicului specialist de medicină internă este obligatorie. Tratamentul general
pe care medicul stomatolog îl poate prescrie, în cazul unei medicaţii trofice, roborante, de
biostimulare şi imunostimulare, nu reduce obligatia de mai sus.
Tratamentul complex presupune: folosirea preparatelor nesteroidine: salicilați, preparate din

grupul acizilor organici: indometacina etc., care au efect sinergic: antiinflamator, analgeic și
antipiretic.
În tratamentul complex medicamentos se administrează și antibiotice pentru diminuarea
numărul patogenilor din placa bacteriană subgingivală. Acestea se adminstrează doar când
sunt prezente indicații precum: secreții purulente din pungile parodontale, abcese
80
parodontale, fistule, distrucția progresivă a osului alveolar. Utilizarea antibioticelor duce la
stabilizarea procesului, diminuează rezorbția osului aveolar/
În cadrul tratamentului local există directii principale de tratament:

1. Tratamentul antimicrobian;
2. Tratamentul chirurgical;
3. Tratamentul de echilibrare ocluzală;
4. Tratamentul de reabilitare structurală şi funcţională bio-reactivare a paradonţiului
marginal;
5. Tratamentul complicatiilor.
2. Etapele tratamentului complex a parodontitei marginale.

1 Tratamentul complicaţiilor acute ale parodontitelor marginale cronice.
2. lgienizarea efectuată de medic pentru îndepărtarea factorilor naturali cu încărcătură
microbiană:
- debridarea gingivală prin îndepărtarea plăcii bacteriene, a biofilmului oral şi a produşilor
acestora;
- detartrajul supragingival;
- detartrajul subgingival profesional;
-suprimarea (подавление) unor procese inflamatorii întreţinute de resturi radiculare sau dinţi
nerecuperabili prin tratament conservator sau chirurgical.
3. Instruirea pacienţilor pentru însuşirea unui sistem de igienizare principal prin periaj şi
secundar prin folosirea unor mijloace ajutătoare.
4. Depistarea şi îndepărtarea factorilor iatrogeni.
5. Tratamentul medicamentos antimicrobian al gingivitei şi paradontitei marginale cronice
superficiale.
6. Reducerea exsudatului inflamator din pungile parodontale, prin tratament antimicrobian
prechfrurgical.
7. Suprimarea chirurgicală a focarelor inflamatorii, altele decât pungile parodontale sau
hiperplaziile gingivale.
8. Suprimarea chirurgicală propriu-zisă a pungilor parodontale şi hiperplaziilor gingivale.
9. Restaurarea morfologiei dentare afectate prin carii.
1O. Şlefuiri ocluzale
11. Restaurare protetică.
12. Tratamente ortodontice.
81
13. !mobilizarea dinţilor parodontotici.
14. Tratament de bioreactivare.
15. Menţinerea, prin măsuri profilactice şi proceduri curative suplimentare, a rezultatelor
obţinute prin tratament.
Această etapizare nu are caracter universal, rigid şi trebuie

aplicată individualizat fiecărui bolnav parodontopat.
3. Tratamentul local al parodontitei marginale:

·Etapa inițială de tratament a parodontitei marginale cronice. (Tratament odontal,
parodontal, chirurgical, ortopedic, general).
1.Tratamentul prin:
-tratamentul complicatiilor acute;
- igienizare efectuată de medic;
-desfiintarea microulceraţiilor din pungile parodontale false;
- instruirea pacienţilor privind igiena bucală.
—> plasmodent
По лекции:
1) tratament parodontal
2) Treatment odontal
3) Tratament preprotetic
4) Restaurarii protetica provizorie
·Etapa corectivă în tratamentul parodontitei marginale cronice (chirurgical,

ortopedic).
. Tratamentul de corectare morfofunctionala prin :
1) proceduri chirurgicale, (operatii de lambou, chiuretaj deschis/inchis ,cu vacuum ,
criochiuretajul)
5) tratament protetic (slefuiri selective, шинирование, protezarea propriu-zisa)
—> plasmodent
Această fază de tratament trebuie urmată de monitorizarea rezultatelor printr-o reevaluarea

statusului parodontalla 1-3 luni de la tratamentul iniţial.
82
·Tratamentul de menținere (local și general).
Tratamentul de mentinere a rezultatelor obţinute prin proceduri individualizate în vederea:
1) prevenirii reinfectării, a instalării unor noi tulburări morfologice şi disfuncţii şi implicit a
recidivelor.
6) Igiene individuala corespuzatoarea
7) Vizita de control la medic in timp stabilit
8) Tratament general in caz de agravare
9) Terapia de biostimulare
4. Remedii și medicamente utilizate în tratamentul local al parodontitei marginale

cornice.
Astfel, Într-o gingivită cronică sau o paradontită marginală cronică superficială, după
debridare gingivală cu Îndepărtarea plăcii microbiene, a produşi/ar de metabolism şi a
tartrului, microulceratiile existente pe peretele moale al şantului gingival şi la nivelul
epiteliului joncfional se mentin şi se pot suprainfecta; tesutul de granulatie, chiar de volum
redus, continuă să prolifereze, apar sângerări la masticatie sau periaj, epiteliu! jonctional este
afectat progresiv până la ulcerare şi desprindere de dinte.
1. antisepticele cu acţiune eficientă chiar specific antiplacă se detaşează: clorhexidina,

sanguinarina, triclosanul. (На дом фурациллин, перманганат калия)
-acizi (acidul citric, acidul cromic, acidul maleic, ac rozmarinic sol 5%, acidul salicylic,
acidul tanic)
-baze (bicarbonat de sodiu)
-alcooli ( alcoolul exilic 70%)
-aminoalcooli (delmopinol)
- antiseptice care blocheaza enzimele microbiene

- - oxidanti (peroxidul de hydrogen 3%= apa oxigenata, solutia de perhidrol 30%,
permanganatul de potasiu sol 1/5000-1/10000)
- halogene (cloramina B, iodul)

- Combinatii ale metalelor (clorura de zinc - 30%, 5-10% pt 30 de min, 20% pt 5-10 min;
sulfatul de zinc , protargol sol 1%)
- Coloranntii (rosul de congo, albastru de metilen 2%, rivanol sil 1/5000)

- Antiseptice care distrug membrana celulei
- derivatii fenolici
83
clorhexidina
Efectul este o urmare a puternicei încărcături cationice şi deci abilităţii de a se uni cu
grupările anionice de pe suprafeţele bacteriene şi dentare.
Aceste legături pot afecta celulele microbiene în diferite moduri: alterarea permeabilităţii
peretelui celular, modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene, cu efect asupra
tranzitului nutritiv de la acest nivel.
În egală măsură, clorhexidina este capabilă să se ataşeze de glicoproteinele salivare, reducând
formarea plăcii bacteriene. Acţiunea clorhexidinei se exercită între 8 şi 12 ore, în funcţie de
gradul de absorbţie şi de remanenţa pe suprafeţele gingivo-dentare.
Clorhexidina stimulează producerea de către neutrofile a anionului superoxid O2. În general,
clorhexidina are o acţiune mai efi-cientă împotriva germenilor Gram-pozitiv decât asupra
celor Gram- negativ.
-soluţii pentru clătirea gurii, având o concentraţie mai redusă de clorhexidină: 0,05°/o, în
asociere cu clorură de cetilpiridinium 0,05°/o, cu efecte secundare mai reduse;
- geluri 0,2°/o;
- lacuri de protecţie folosite în profilaxia cariilor de colet şi a hiperesteziei;
- membrane de geloză consistentă în care se încorporează clorhexidină cu eliberare lentă în
pungile parodontale (Periochip);
- cimenturi chirurgicale cu clorhexidină incorporată.
Mod de utilizare:
Se recomandă clătirea gurii cu soluţii de clorhexidină sau aplicări de gel, de două ori pe zi,
dimineaţa şi seara, timp de cea. 30 de secunde, după periaj.
lrigatia supragingivală, o dată pe zi, cu 400 mi de clorhexidină soluţie 0,02°/o produce o
inhibare totală a formării plăcii supragingivale, fără efecte secundare decolorare.
În gingivitele cronice şi parodontitele marginale cronice, s-au obţinut rezultate remarcabile
prin irigatii ale şanturilor gingivale sau pungilor parodontale cu clorhexidină soluţie 0,2°/o.
Introducerea În pungile parodontale a unor microtuburi semipermeabile cu soluţie 20°/o
clorhexidină exercită o acţiune terapeutică favorabilă asupra abceselor parodontale marginale.
Efecte secundare
Utilizarea prelungită a clorhexidinei poate fi urmată de unele efecte secundare:
-depunerea crescută de tartru supragingival. Se recomandă, de aceea, controlul depunerii
tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de cel mult 6 luni;
84
- coloratiile galben-maronii ale dinţilor, obturaţiilor fizionomice şi ale suprafetei dorsale a
limbii. Coloraţiile dinţilor şi ale obturaţiilor se îndepărtează prin periaj rotativ cu paste de
curătat si lustruit folosite după detartraj; efectul de colorare poate fi r~du~ prin asocierea
clorhexidinei cu polivinilpirolidonă 5-1 O 0/o;
- modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar;
- iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale, în special lai copii;
- reacţii alergice;
- tulburări digestive, reacţii de intoxicaţie alcoolică prin ingestie voluntarăsau accidentală;
- la un număr redus de persoane s-au observat tumefacţii parotidiene după folosirea
îndelungată a clorhexidinei;
- la şoarece au fost evidenţiate, experimental, reacţii oncogene, dar la doze de 3.200 de ori
mai mari decât cele care sunt folosite prin utilizarea zilnică a soluţiilor pentru clătirea gurii.
Modificări ale senzaţiei gustative Reacţii alergice
Tumefacţii
parotidiene
Din cauza efectelor secundare, folosirea clorhexidinei în soluţii,
paste, geluri etc. trebuie limitată la perioade scurte de timp, în limitatede
alternanţă cu îngrijirile uzuale prin periaj dentar.
Cu toate aceste efecte secundare, clorhexidina s-a dovedit- prin
studii in vitro şi in vivo -un agent antimicrobian deosebit de activ şi eficient asupra plăcii
microbiene şi care nu dezvoltă în timp rezistenţă din partea microorganismelor bucale.
Sanguinarina
Este un alcaloid (benzofenanantradina) extras din Sanguinaria canadiensis, cu acţiune
antiseptică eficientă asupra plăcii microbiene şi efecte secundare mai reduse decât ale
clorhexidinei, dar i se atribuie un risc pentru apariţia unor leziuni precanceroase la nivelul
mucoasei cavităţii bucale.
Inhiba microorganismele din santul gingival si pungile parodontale, formarea plăcii şi
gingivite, fiind folosită, în combinaţie cu săruri de zinc, la o concentraţie de 16 J.lg/ml
(SOCRANSKY). În scurt timp de la aplicare, reduce depunerea de placă cu 20-60°/o.
Sanguinarina se comercializează sub formă de apă de gură, în concentraţie de 0,03°/o.
Triclosan
Este un eter hidroxifenil cu o eficienţă de cea. 65°/o comparativ cu clorhexidina, cu acţiune
antimicrobiană asupra unui număr important de patogeni parodontali.
Acţiunea antiinflamatoare a triclosanului este pusă şi pe seama inhibării prostaglandinelor,
mediatori ai inflamaţiei cu rol patogen recunoscut în producerea bolii parodontale.
85
Triclosan este utilizat sub formă de apă de gură O,1°/o, paste de dinţi în combinaţie cu citrat
de zinc şi copolimeri, sau ca gel în aplicaţii locale.
Miramistina- detergent cationic (sol 0,01%) . Efect antiseptic binepronuntat

(mai actif decat clorhexidina) .
2. Preparate antimicrobiene
Metronidazol (trihopol) ,linkomicin
Mitronidazol- antiparazitar ; active fata de flora anaeroba. Mecanizmul de

actiunecansta in blocarea sistemelor fermentative ale florei microbiana
anaerobe+ effect antiinflamat la nivelul molecular.
Внутрь назначают по схеме :
1-ый день : по 0,5 г 2 раза в день (интервал в 12 часов)
2 день: по 0,25 г 3 раза в день (через 8 часов)
След 4 дня : по 0,25 г 2 раза в день
comprimate - 0,250 g, 0.5г

Unguent - 3°/o
gel - 3°/o
gel - 25°/o
Применяется во время или после еды
При местном применении:
Вводят в пародонтальные карманы под защитную повязку
Lincomicina - не используется - este preparat de selectie (foarte

effectiv). Este prescris in cazuri de abscedarea, exssudat perulent din
86
pungile parodontale masi, daca pacientul are afectiunule somatice
generale
Внутрь по 0,5 г 4 раза в день (интервал 6 часов) за 1-2 часа до еды в

капсулах в течении 7-10 дней
Ampicilina este un antibiotic obtinut prin semisinteză, similar cu penicilina, dar cu un spectru
antibacterian mai larg.
Ampicilina este indicată în infecţii severe, în gingivostomatita ulceronecrotică, abcese
parodontale marginale cu alterarea stării generale, febră accentuată (peste 38°-38,5°C).
Doza zilnică de ampicilină este de 1,5-4 g, În mod obişnuit două capsule de 0,25 g sau o
capsulă de 0,5 g la 6 ore sau câte 1 g solutie injectabilă la 12 ore; în infecţii grave, doze mai
mari, până la 6 g/zi, administrate fracţionat sub formă injectabilă, la interval de 4-6 ore.
Ciprofloxacina şi ofloxacina sunt derivaţi sintetici: fluorochinolone cu activitate

antibacteriană echivalentă cu beta-lactamidele. Sunt active pe bacili Gram-negativ,
enterobacterii, Pseudomonas, stafilococi, Aggregatibacter actinomycetemcomitans.
În parodontitele marginale cronice şi complicaţiile lor, fluorochinolonele se utilizează numai
în prezenţa germenilor enumerati.
Asocierea ciprofloxacinei cu metronidazol îi potenţează activitatea şi se indică la pacienţii cu
alergie la amoxicilină care nu pot beneficia, pe cale generală, de asocierea amoxicilină-
metronidazol.
Posologie orală:
- 400 mg/zi în două prize, timp de 8 zile, pentru ofloxacină;
- 1g/zi în două prize, timp de 8 zile, pentru ciprofloxacină.
În timpul tratamentului trebuie evitată folosirea concomitentă de antiacide, tetracicline,

cloramfenicol, nitrofuran.
Contraindicatii:
- copii sub 5 ani; -gravide;
-tulburări ale sistemului nervos;
-SIDA;
-deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Tulburări secundare:
- al~rgii cutanate;
-tulburări gastrointestinale;
- ter~dinopatii;
- mai rar cefalee, vertij, somnolenţă, afecţiuni hematologice.
ANTIMICOTICE
87
Nistatina este un antibiotic polienic activ mai ales faţă de levurile aparţinând genului
Candida.
Acţionează fungistatic sau fungicid, în funcţie de concentraţie, prin creşterea permeabilităţii
membranei celulare a ciupercilor.
Este eficace numai local, deoarece nu se absoarbe decât foarte puţin la nivelul pielii,
mucoaselor sau tractului gastrointestinal.
În tratamentele stomatologice, nistatina se foloseşte sub forma produselor: Nistatin,
Nystalocal şi Stamicin.
Nistatin:
pulbere suspendabilă conţinând nistatină 400.000 Ul/g;
flacon de pulbere (pentru suspensie orală) care conţine 0,480 g nistatină pură, 2.400.000 Ul =
24 doze a 100.000 Ul; 1 mi de suspensie conţine 100 000 Ul.
Nistatin sub formă de pulbere pentru suspensie orală este destinat sugarilor şi copiilor, dar şi
pentru adulţii care preferă această medicaţie topică lichidă.
Indicatii:
- stomatita micotică a nou-născuţilor;
- stomatită micotică şi candidoza esofagiană la sugari, copii şi adulţi;
-stomatită sub placă protetică de cauză micotică; - profilaxia candidozei bucale la nou-
născuţi.
Contraindicatii:
- alergie la Nistatin.
Reactii adverse:
-produsul este bine tolerat de toate grupele de vârstă, dar după doze mari pot apărea uneori
tulburări de tranzit intestina! (diaree).
Mod de administrare:
-prepararea suspensiei: în flaconul cu pulbere se introduc 20 mi apă distilată, după care se
agită energic flaconul. Suspensia obţinută se picură cu pipeta direct pe limbă, ca atare sau în
amestec cu lapte, miere, jeleu:
Administrarea trebuie continuată timp de 48 ore după vindecarea clinică, pentru prevenirea
recidivelor, atât la copii, cât şi la adulţi.
Produsul Nystalocal unguent conţine nistatină, clorhexidină şi dexametazonă. Se aplică pe

mucoasa bucală, în gingivite şi stomatite micotice.
- miconazol, produsul Daktarin oral gel, cot:~ţine miconazol 2%; Administrare:

-la adulţi şi copii peste 1 an: 1 linguriţă de 4 ori/zi;
-sub 1 an, 1-2 linguriţe pe zi;
- clotrimazol este un agent antifungic de tip imidazol care acţio-
88
nează prin liza componentelor fosfolipidice ale membranei celulare a speciilor de Candida:
produsul Canesten;
- haloprogin, produsul Mycilan;
- fluconazol este un antifungic de tip fluor-bistriazol activ împo- triva speciilor de Candida;
- ketoconazol este un antifungic de tip imidazol activ faţă de specii de Candida.
3. Preparate antiinflamatoare
НПВС- нестероидный противовоспалительные препараты
1) acetil acetilsalicilic
2) Butadion
3) indometacin
4) ortofen
5) Mefenaminat de natriu
Не назначаются внутрь, так как это нецелесообразно из-за более

низкой эффективности
4. infuzii de plante medicinale mușețel, salvie, calendula
5. Preparate care normalizez procese metabolice, reactivitatea immunologica ,

procesele reparative si regenerative
1.Vit A, C, P, E, gr B
2.Antioxidante - inhiba actiunea radicalelor libere - olifen, oxibutirat de sodiu , vit A

E C - в виде аппликаций, повязок
3.Preparate pentru normalizarea circulatiei sanguine - trental , escuzan, acid

acetilsalicilic, acid nicotinic, vit P, vit C
4.Preparate stimulatoare- salcoseril , actoveghin (applicatii pe gingii) , metilurocil ,
5 Enzimele, ca dextranaza, exercită in vitro o acţiune de dizolvare a plăcii şi inhibă formarea
ei în experimente la animale. La om, actiunea antiplacă este redusă.
Altele ca: tripsina, chemotripsina, amilaza, lipaza, elastaza nu au o acţiune antiplacă eficientă.
Fluorurile
Experimentele desfăşurate in vitro au arătat că fluorurile au un efect antimicrobian (antiplacă)
printr-o serie de mecanisme ca:
89
-reducerea glicolizei;
- inactivarea unor enzime microbiene;
- modificarea permeabilităţii de membrană;
- inhibarea formării substratului polizaharidic al plăcii, sintetizat de
celulele microbiene;
Se folosesc:
·- fluorura de sodiu;
- fluorura de staniu sub formă de aplicaţii topice sau prin irigatii subgingivale cu soluţie
1,65°/o, care acţionează împotriva spirochetelor si reduce indicele de sângerare, situaţie care
se menţine cea. şase saptamini
90
91
92
93
5. Metode de biostimulare în tratamentul local a parodontitei marginale cornice.

Procedee și tehnici.
În ultimile decenii o atenție deosebită în tratamentul complex al BP se acordă terapiei
nemedicamentoase și tehnologiilor medicinii reparatorii, și stimulatorie/biostimulare
Bioterapia- se realizeaza cu scop de a acceleresa procesele metabolice
Bioterapia se realizează prin administrarea substanțelor medicamentoase per os, sub formă
injectabilă sau prin tratament chirurgical
este indicată în special îmbolnăvirilor parodontale în care predomină leziunile distrofice de
tip clinic involutiv, dar și în situațiile de inflamație pentru ușurarea și grăbirea vindecarii
- Bioterapia se realizează cu produse medicamentoase, agenți mecanici, fizici și chimici sau
proceduri balneoterapeutice
Mecanisme de acțiune complexă a extractelor tisulare

- Modifică gradul de polimerizare a componentei nefibrilare din țesutul conjunctiv parodontal
și prin aport de acid hialuronic activează eliminarea metaboliților intermediari. Se constituie
într-o barieră ce împedică penetrarea microbiană favorizînd penetrarea substanțelor
antimicrobiene
- Stimulează îmulțirea celulelor heparinoformatoare cu afecțiune antiinflamatorie;
- Stimulează metabolismul prin aport energetic și plastic, restabilirea potențialului de
membrană, activarea proceselor anabolice, constructive și reducerea celor catabolice,
distructive;
- Stimulează mecanismele imune, responsabile de activarea formării de anticorpi și de
citokine;
Laseroterapia – stimulează procesele reparatorii, formarea colagenului și grabește

vindecarea după tratamentul antimicrobian și chirurgical
Efectele biologice atribuite radiaţiei laser, unele cunoscute, altele încă în curs de cercetare,
sunt în principal:
-stimularea sintezei de ADN;
- activarea fagocitozei;
- promovarea unor mediatori locali ca histamina cu acţiune
analgezică;
94
-- creşterea activităţii fibroblaştilor şi a sistemelor enzimatice, cu efect favorabil în procesele
reparatorii;
-favorizarea schimburilor ionice în cadrul pompei Na/K; -stimularea locală a dinamicii
vasculare;
- acţiuni antimicrobiene şi chiar antivirale, antiinflamatorii, hemo-
statice şi miorelaxante;
Domenii de utilizare şi avantaje ale laserului În
parodontologie
1. Acţiunea antimicrobiană
SeatribuielaseruluiEr:VAG(erbiumyttriumaluminum)o
activitate antimicrobiană faţă de patogenii parodontali (SCHWARTZ, SCULEAN ş. a.,
2001 ). De asemenea, laserul cu dioxid de carbon are o acţiune de decontaminare microbiană
la nivelul rădăcinii dentare şi al osului alveolar (BARONE, COVANI ş. a., 2002), iar laserul
diodă 980 nm este folosit pentru tratamentul periimplantitelor (FOLWACZNY, HEYM ş. a.,
2004).
2. Detartrajul şi chiuretajul radicular cu laser
Este utilizat laserul Er: VAG sub anestezie locală, la densităţi de putere de 80 şi 100 mJ, când
la microscopul electronic cu baleiaj SEM se remarcă o suprafaţă radiculară de tip "coajă de
copac", sau de 150 mJ când apare o suprafaţă rugoasă de tip "solzos"
3. Îndepărtarea chirurgicală a ţesuturilor moi
Cu laserul de tip Nd: VAG (neodynium: yttrium aluminum garnet) se pot îndepărta ţesuturi
moi printr-o reacţie de fotoablaţie prin care fluidul tisular supraîncălzit se vaporizează,
acţiune urmată de o coagul,are tisulară şi hemostază vasculară
Această acţiune chirurgicală este utilizată şi pentru:
- excizii în scop diagnostic: biopsii
- debridarea şanţului gingival;
- evicţie gihgivală în vederea amprentării;
- papilectomie;
-incizia abcesului parodontal marginal;
- decapuşonări;
- frenotomie, frenectomie;
- gingivectomie, gingivoplastie;
-îndepărtarea ţesutului de granulaţie;
Nu este necesară sutura.
4. Alte acţiuni ale laserului în parodontologie se referă la
posibilităţile sale de a produce depigmentarea gingivală, tratamentul aftelor recidivante,
albirea dinţilor.
95
Aparat pentru debridare și decontaminarea PPr – VECTOR

Tratamentul general. Medicamente utilizate în tratamentul parodontiei marginale cornice.
Masajul gingival – îndepărtează celulele superficiale detașabile din stratul cornos,
stimulează circulația sangvină în corion și epitelizarea. Se efectuiază manual sau cu un
dispozitiv adaptat la unit-ul dentar prin mișcări circulare cu pulpa degetului pe gingie sau prin
treacțiuni dinspre apical spre coronar timp de 5-10 min. zilnic timp de o lună.
Contraindicație – în zonele inflamate, abcese parodontale marginale
Vitaminoterapie -
Vitamina A – menținerea troficității epitelie
Vitamina B1 – normalizează metabolismul glucidic, acțiune antinevritică, trofică asupra
formațiunilor de conducere nervoasă;
Vitamina C – cu rol de formarea colagenului, cementului intercelular și al endoteliului
vascular;
Coezina Q10 (vitamina Q) – reprezintă o moleculă organică cu structură biologică similară
vitaminei K și E - ca funcție de bază generarea energiei musculare. Se administrează ca
supliment nutritiv în diverse afecțiuni, inclusiv și în boala parodontală
Bioterapia prin proceduri balneoterapeutice

Se folosesc ape minerale sulfuroase, ape termale, care acționează mecanic, termic și chimic
(în special acțiune antiinflamatorie, keratolitică și keratoplastică a ionului SO4).
Bioterapia prin produse de origine vegetală
- Extract de germeni de porumb
- Extrac de Aloe
Bioterapia prin produce de origine animală
- extracte de muguri dentari, recoltaţi de viţei
- extract de placentă
- extract de corp vitros din camera posterioară a globului ocular
- Extract de lamă dentară fetală, placentă, vitamine, procaină etc.
Bioterapia prin produse medicamentoase de origine sintetică
- C
e mai utilizată substanţă – novocaina sau procaina – intră în compoziţia produsului
Gerovital (anterior produsul Proneuryl tipizat pentru uz stomatologic) normalizează
dinamica vasculară, reduce tulburările circulatorii periferice, asfel ameliorînd troficitatea
tisulară, stimularea neurotroficităţii prin reglarea polarizării fibrelor nervoase, reglează
mineralizarea ţesutului osos.
96
Plasmodent
În acest context se propune includerea în schema tratamentului complex al BP, a procedeului
”Plasmodent”, care prevede utilizarea autoplasmei trombocitare
La baza acestei tehnologii, stă conținutul factorilor proteici/de creștere (PRP-factors) în
trombocite, care și iniţiează procesele celulare de autoregenerare
În concepția clasică ce vizează(направленная на ) stimularea proceselor de regenerare,

atenţia principală era acordată rolului de oxigenare a ţesuturilor, care ramaine a fi un factor
fundamental deoarece ea imbunatateste capacitatea fagocitara si bacteriana a celulelor
imunitare ale organismului, contribuie la sinteza colagenului si altor proteine
Trecerea de la o etapă la alta a fost marcată de descoperirea influentei asupra macrofagilor de

către oxigen în general, şi asupra intensităţii oxigenării țesuturilor în special este realizată
nemijlocit prin intermediul factorilor de angiogeneză şi al altor factori de creştere ce
contribuie la vindecare şi împiedică infectările
Strategia de folosire a autoplasmei trombocitare consta in:
- i
mbunatatirea si accelerarea proceselor determinate de factorii de crestere ce se contin in
thrombocite
- A
utoplasma trombocitara , care nu este toxica si nici imunoreactiva , accelereaza
mecanismele naturale de regenerare datorita prezentei in trombocite a factorilor de crestere
Acțiunea factorilor de creștere trombocitari

Astfel, ca exemplu, PDGF (factorul de creştere derivat din trombocite) activează proliferarea
şi migrarea celulelor mezenchimale (osteogene) şi induc angiogeneza, iar
IGF (factorul de creştere de tip insulinic) stimulează diferenţierea celulelor tinere, sporind
formarea de ţesut osos şi sinteza colagenului.
TGF- β („familia” factorului de creştere transformant) conţine o peptida si 16 elemente cu
proprietati de legere a calciului, induce diferenţierea celulelor mezenchimale, precum şi
elimină factori de creştere tranformanţi ai proteinelor morfogenetice osoase, cu alte cuvinte
sunt osteoinductori pronunţaţi
Acești factori de creștere inițiază și induc procesele de autoregenerare a țesuturilor

parodontale în fază de lezare sau chiar pierdute parțial
97
Alegerea antibioticelor pentru administrarea pe cale generală

Antibioticele folosite mai frecvent în tratamentul parodontitelor sunt:
1. Tetraciclinele (tetraciclina, doxiciclina, minociclina) sunt indicate în infecţiile în care
predomină Aggregatibacter actinomycetemcomitans.
2. Metronidazolul este util în parodontite diagnosticate ca refractare sau rebele la tratamentul
convenţional, mecanic şi medicamentos local, în infecţii cu Porphyromonas gingivalis şi/sau
cu Prevotella intermedia.
3. Clindamicina este activă pe diverse specii de anaerobi gram- negativ, în infecţii cu
Micromonas micros, streptococi b-hemolitici. Produce frecvent fenomene secundare: diaree
şi uneori colită ulcerohemoragică.
4. Fluorochinolonele, ciprofloxacina sunt active pe stafilococi, Fluoro- Pseudomonas,
Aggregatibacter actinomycetemcomitans. La fel ca chinolone tetraciclinele şi metronidazolul,
pătrund în lichidul şanţului gingival unde pot avea concentraţii mai mari decât cele din serul
sanguin. Se concentrează de asemenea în ţesutul gingival.
5. Azitromicina se fixează cu uşurinţă de structurile parodontale normale sau bolnave fiind

activă fată de multi patogeni parodontali. Unele specii ca Fusobacterium nucleatum,
Eikenella corrodens, Micromonas mieros, enterococii şi stafilococii sunt rezistenţi la actiunea
azitromicinei.
Posologia, modalitatea de administrare În timp a antibioticelor pe cale generală la bolnavii
parodontopaji diferă după: greutatea corpului, timpul de metabolizare, rata de eliminare din
organism, durata efectivă a activităţii antimicrobiene. Din datele literaturii de specialitate şi
din experienţa personală optăm pentru următorul mod de administrare selectivă şi
individualizată a unor antibiotice diferite:
- amoxicilina (cu sau fără acid clavulanic), de două ori/zi; - metronidazol, de două sau trei
ori/zi;
- clindamicina, de două ori/zi;
- tetracicline (doxiciclina), o dată sau de două ori/zi;
- azitromicina, o dată/zi.
Avantaje ale administrării antibioticelor pe cale generală la bolnavii parodontopaţi:

-administrare uşoară, de regulă pe cale orală;
-acţiune eficientă atât asupra patogenilor parodontali, cât şi asupra microbilor patogeni care
produc îmbolnăviri în alte zone ale cavităţii bucale şi oaselor maxilare: parodonţiul apical,
limbă, istmul faringian şi tonsilele palatine, ţesutul limfatic Waldeyer.
98
-acţiunea antimicrobiană extinsă asupra unor specii microbiene patogene cu alte localizări
decât cea\gingivoparodontală reduce riscul
recidivelor de îmbolnăvire ale paradonţiului marginal.
- calitatea unor antibiotice de concentrare selectivă în unele structuri sau ţesuturi; în această
privinţă tetraciclinele deţin primul loc, cu cea mai mare, stabilă şi mai activă concentraţie în
gingie, desmodonţiu şi osul alveolar.
Dezavantaje ale administrării antibioticelor pe cale generală la bolnavii parodontopaţi:
- concentraţia de substanţă activă la nivelul corionului gingival, a

desmodonţiului, osului alveolar şi în lichidul şanţului gingival diferă de la un antibiotic la
altul;
- posibilitatea - recunoscută în practica administrării în scop antiinfecţios a antibioticelor - de
apariţie a unor tulpini microbiene rezistente la acţiunea acestora.
- existenţa unor efecte secundare nedorite, neplăcute sau periculoase: greaţă, vomă, diaree,
fotosensibilitate, tulburări hepatice, alergii, stări de rău (de tip disulfiram asemănătoare celor
produse de Antabuz) în cazul consumului de alcool, în special la administrarea
metronidazolului la pacienţi nepreveniţi şi neinstruiţi în acest sens.
Alegerea antibioticelor pentru administrarea pe cale generală
Antibioticele folosite mai frecvent în tratamentul parodontitelor sunt:

1. Tetraciclinele (tetraciclina, doxiciclina, minociclina) sunt indicate în infecţiile în care
predomină Aggregatibacter actinomycetemcomitans.
2. Metronidazolul este util în parodontite refractare sau rebele la tratamentul convenţional,

mecanic şi medicamentos local, în infecţii cu Porphyromonas gingivalis şi/sau cu Prevotella
intermedia.
3. Clindamicina este activă pe diverse specii de anaerobi gram- negativ, în infecţii cu
Micromonas mieros, streptococi b-hemolitici. Produce frecvent fenomene secundare: diaree
şi uneori colită ulcerohemoragică.
4. Fluorochinolonele, ciprofloxacina sunt active pe stafilococi, Fluoro- Pseudomonas,
Aggregatibacter actinomycetemcomitans. La fel ca chinolone tetraciclinele şi metronidazolul,
pătrund în lichidul şanţului gingival unde pot avea concentraţii mai mari decât cele din serul
sanguin. Se concentrează de asemenea în ţesutul gingival.
5. Azitromicina se fixează cu uşurinţă de structurile parodontale normale sau bolnave fiind

activă fată de multi patogeni parodontali. Unele specii ca Fusobacterium nucleatum,
Eikenella corrodens, Micromonas mieros, enterococii şi stafilococii sunt rezistenţi la actiunea
azitromicinei.
99
Posologia, modalitatea de administrare În timp a antibioticelor pe cale generală la bolnavii
parodontopaji diferă după: greutatea corpului, timpul de metabolizare, rata de eliminare din
organism, durata efectivă a activităţii antimicrobiene. Din datele literaturii de specialitate şi
din experienţa personală optăm pentru următorul mod de administrare selectivă şi
individualizată a unor antibiotice diferite:
- amoxicilina (cu sau fără acid clavulanic), de două ori/zi; - metronidazol, de două sau trei
ori/zi;
- clindamicina, de două ori/zi;
- tetracicline (doxiciclina), o dată sau de două ori/zi;
- azitromicina, o dată/zi.
MEDICAŢIA CORTIZONICĂ:
GLUCOCORTICOIZII
Glucocorticoizii au acţiune antiinflamatoare şi antialergică. Principalul glucocorticoid este
hidrocortizonul sau cortizolul. Hidrocortizonul şi glucocorticoizii, în general, reduc
inflamaţia de cauze variate: agresiune fizică, chimică sau biologică (infecţii, reacţii alergice).
În ţesuturile inflamate, inhibă macrofagele, migrarea polimorfa- nuclearelor, fagocitoza,

reduc permeabilitatea capilarelor şi vasodila-
taţia, scad sinteza prostaglandinelor.
În faze tardive ale inflamaţiei, exercită o acţiune de inhibare a sintezei proteice,
fibroblaştilor,. osteoblaştilor, limfocitelor, a diverseJor celule de origine mezenchimatoasă, a
depunerii de colagen ,şi limitează proliferarea capilară.
Efectele clinice ale acestei acţiuni sunt: reducerea inflamaţiei, hiperemiei, exsudatului
inflamator, dar şi scăderea proceselor reparatorii ale ţesuturilor lezate prin reducerea
proliferării celulare şi a cicatrizării.
Glucocorticoizii împiedică producerea unor citokine sau blochează acţiunea lor şi sunt
eficace în combaterea unor manifestări alergice.
Principalii glucocorticoizi folosiţi în practica stomatologică sunt:
- Hidrocortizon acetat soluţie injectabilă sau aplicaţii locale (unguente), în concentraţii utile
cuprinse între 0,25°/o şi 1°/o;
- Prednison: administrat pe cale orală, ineficace În aplicajif locale;
- Prednisolon: este eficace în aplicaţii locale 0,25o/o-0,5°/o;
- Triamcinolon: produse Kenacort, Oracort, Volon (Squibb), Kenalog în Orabase (Squibb),
Extracort pentru aplicaţii locale în concentraţie de triamcinolon acetonid de 0,025-0,5°/o;
100
- Dexametazona sodiu fosfat; produsele sunt hidrosolubile şi se administrează sub formă de
soluţie sau unguente 0,05-0,1 °/o.
- Nystalocal conţine nistatină, clorhexidină, dexametazonă şi este indicat în gingivite şi
stomatite micotice.
În general, corticoizii folosiţi în aplicaţii locale sunt asociaţi cu antibiotice, antimicotice,
anti~eptice.
ANTIVIROTICE
Substanţele cu actiune antivirală eficientă de uz terapeutic sunt în număr mic, ca urmare a
dependenţei metabolice a virusurilor de celula . gazdă, ceea ce nu permite un atac antiviral
selectiv.
De asemenea, principalele substanţe cu acţiune antivirală profilactică sau terapeutică au un
efect slab asupra formelor acute, severe de infectie herpetică şi redus sau absent în leziunile
stabilizate sau în infectii latente.
Dintre substantele antivirotice se cunosc:
- amantadina: produsele Viregyt, Amantadine;
- vidarabina: produsul Vidarabine cu acţiune asupra virusului
herpes simplex;
- aciclovirul: produsele Acyclovir, Zovirax au actiune asupra
virusurilor herpes simplex şi varicelo-zosterian.
Administrarea locală se face cu Acyclovir 5°/o, la interval de 3-4 ore, timp de şapte zile.
Aciclovirul este, în general, bine suportat, rareori determină usturimi, prurit, congestie locală.
ALTE SUBSTANTE
Acidul hialuronic, deşi este cunoscut ca un component principal al proteoglicanilor cu acţiune
antiedematoasă şi are un rol important în procesele de vindecare şi regenerare tisulară, a fost
aplicat mai mult în tratamentul unor tulburări în articulaţia temporo-mandibulară şi mai puţin
în parodontite. Studii recente atribuie acidului hialuronic o bună acţiune antiinflamatorie, dar
nu şi o acţiune antiplacă. De aceea, acidul hialuronic sub formă de gel sau spray este
indicat ca adjuvant al tratamentului antimicrobian şi de regenerare În gingivite, parodontite
marginale superficiale şiprofunde.
Propolisul - produs natural de secreţie al albinelor, are o compoziţie·complexă: flavone,

enzime, uleiuri volatile, esteri ai acizilor aromatici etc. Propolisul exercită următoarele efecte:
- antibacterian;
- antimlcotic;
101
- antiinflamator;
- vasoconstrictor; - decongestiv;
- anestezic de suprafaţă;
- cicatrizant, epitelizant;
-trafic tisular.
Utilizarea propolisului în tratamentul gingivitelor şi parodontitelor marginale, recunoscută

initial ca o terapie naturală eficientă, se face actualmente ţinând cont de potenţialul alergizant
destul de important al produsului.
!!!!! После использования антибиотиков мы прокусываем антимикотиче, чтоб

не сделать кандидоз и антигистаминные
Осложнения после анестетиков: липотемия , перелом иглы и попадание в

сосуд ( гематома, тризм) , анафилактический шок
+
Первая помощь при анафилактическом шоке
102
103
Tema: Tratamentul local al parodontitei marginale. Detartrajul manual, ultrasonic,
sonic, Air-Flow, periajul profesional. Instrumente, utilaj, remedii medicamentoase și
antiseptice, inclusiv anestezice, procedee și tehnici .
Timpul – 6 ore
Planul lecției:

1. Tratamentul local al bolii parodontale. Definiție. Metode.
2. Detartrajul: manual, ultrasonic, sonic.
DETARTRAJUL
Detartrajul este procedura de îndepărtare a tartrului şi plăcii microbiene asociate de pe
suprafeţele dentare supra- şi subgingivale.
Reprezintă una din cele mai importante proceduri ale tratamentului bolii parodontale, care, în
general, se practică în condiţii obişnuite, fără pregătiri speciale.
Fiind o manoperă sângerândă, detartrajul, în special cel subgingival, trebuie precedat de un
tratament cu antibiotice la bolnavii cu pusee recente de reumatism articular acut, cu maladii
cardiace congenitale sau alte boli generale în care se pot produce însămânţări microbiene în
urma bacteriemiei produse de detartraj.
Detartrajul supragingival se realizează cel mai bine cu seceri, chiurete de detartraj,
ultrasunete.
Detartrajul subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de detartraj. De

asemenea, cu pile sau răzuşe subgingivale, săpăligi şi cu ultrasunete, dar în acest ultim caz
numai până la 3-4 mm profunzime de la marginea gingivală liberă.
Detartrajul subgingival şi chiuretajul radicular se realizează cel mai bine cu chiurete de
detartraj de tip universal sau special, specifice suprafeţelor radicular
Pozitia pacientului şi a medicului depind de tipul fotoliului dentar, de obişnuiriţele

medicului şi trebuie să asigure o bună vizibilitate, accesul :sigur şi acţionarea eficientă în
zona instrumentată.
104
La fotoliile dentare moderne, pacientul este culcat pe spate, cu bărbia uşor ridicată când se
instrumentează arcada maxilară. Pentru arcada mandibulară, spatarul (спинка) este înclinat
(наклонена) la 30 - 40 % fata de orizontala, iar pacientul coboară bărbia până când manibula
este paralelă cu podeaua, poziţie care uşurează instrumentarea zonei linguale a dinţilor
frontali mandibulari. Scaunul este ridicat astfel încât cavitatea bucală se află în acelaşi plan
cu articulaţia cotului medicului.
Medicul, aşezat pe scaun, se plasează între 8 şi 13 pentru dreptaci şi între ora 11 şi 16 pentru
stângaci.
Folosirea aspiratorului de salivă este utilă în cursul efectuării detartrajului manual şi
obligatorie la detartrajul cu ultrasunete.
Controlul instrumentelor de detartraj se referă la asigurarea stabilităţii lor în timpul utilizării

cu maximum de eficienţă. Acestea se realizează prin fixarea instrumentului între degete
(priza instrumentului) şi prin alegerea unui bun punct de sprijin pe arcada dentară.
Instrumentul de detartraj trebuie ţinut astfel încât să permită o bună sensibilitate tactilă,
deplasarea părţii active cu uşurinţă în toate direcţiile cerute de actul terapeutic, evitarea
încordării şi a oboselii musculare a degetelor, mâinii şi braţului, evitarea derapării şi
traumatizării părţilor moi sau a dinţilor vecini.
После детартража- surfasajul
Priza instrumentului
Pentru dinţii frontali, instrumentul de detartraj se ţine între degetul mare, arătător şi mijlociu,
ca un stilou sau pix, realizând efectul de tripod. Degetul inelar ia punct de sprijin pe dintele
care este detartrat si în ace~t caz, tripodul degetelor este mai aproape de partea activă
~'instrumentului
Atunci când dintele este situat mai distal, punctul de sprijin este la distanţă de unu-doi dinţi
spre mezial, iar tripodul se alungeşte: degetul mare şi arătător mai departe de partea activă,
iar degetul mijlociu uşor flectat sau alungit pe mâner până aproape de partea activă, pe care o
direcţionează şi căreia îi controlează deplasările
Instrumentul de detartraj poate fi tinut şi în podul palmei, când mânerul este înconjurat de
patru degete, iar degetul mare este situat în lungul mânerului, spre partea activă. Mentinerea
instrumentului de detartraj în această poziţie oferă un
plusdeforţăîndislocareatartruluisupragingivaldinzoneleaccesibile, dar scade sensibilitatea
tactilă şi nu permite un detartraj subgingival şi un chiuretaj radicular eficient.
Priza "în podul palmei" este întotdeauna folosită pentru manipularea jetului de aer, apă şi
spray al unitului dentar.
3. Instrumente utilizate în detartrajul manual.
105
- instrumente de detartraj şi chiuretaj radicular: seceri, săpăligi, pile sau răzuşe, chiurete;
Seceriie pentru detartraj:

Sunt instrumente folosite în special pentru detartrajul supragingival, dar pot pătrunde în
şanţul gingival şi pungile mici.
Există 2 tipuri principale de seceri:

-anterioare, cu partea activă cu o singură curbură, în acelaşi plan cu mânerul, şi partea pasivă
sau de legătură. Sunt folosite pentru detartrajul dinţilor frontali; în secţiune pot avea formă
triunghiulară, de pătrat sau de dreptunghi;
- posterioare, în contraunghi, cu partea activă de formă triunghiulară în secţiune, cu două
curburi în planuri diferite, ceea ce le permite accesul interdentar la premolari şi molari
mod de utilizare:
Ambele tipuri de seceri se folosesc prin mişcări de împingere şi de tracţiune a blocurilor de
tartru supragingival.
Îndepărtarea tartrului situat în şanţul gingival, în apropierea marginii gingivale libere este
posibilă cu secerile numai dacă gingia permite insinuarea lor, fără să fie dilacerată, secţionată.
Dălţile de detartraj
Sunt instrumente cu partea activă în continuarea axului mânerului şi a părţii pasive, uşor
curbată şi terminată cu o margine ascuţită bizotată la 45°. Marginea formează cu laturile
părţii active două unghiuri bine exprimate
Indicaţii şi mod de utilizare:
Dălţile de detartraj sunt indicate pentru îndepărtarea tartrului supragingival din zonele
interdentare, proximale, accesibile (cu ambrazura gingivală deschisă) ale dinţilor frontali.
Partea activă, terminală, este plasată dinspre vestibular spre oral, în poziţie orizontală şi
printr-o mişcare de deplasare dislocă tartru de pe suprafeţele aproximale ale dinţilor frontali.
Săpăliga de detartraj
Este un instrument cu partea activă în unghi de 99°-1 oo faţă de partea pasivă, de legatură cu
mânerul.
Partea activă prezintă o margine ascuţită rectilinie, formată de întâlnirea suprafeţei faciale cu
suprafaţa subiacentă, oblică la un unghi de 45°
La unirea suprafeţelor faciale cu feţele laterale şi faţa subiacentă se formează muchii active,
bine exprimate. Aceste muchii pot fi rotunjite uşor cu o piatră montată, abrazivă, pentru a
evita dilacerarea părţilor moi şi crearea de şanţuri pe suprafaţa radiculară când instrumentul
este introdus sub marginea gingivală liberă.
106
Domeniu de aplicare:
- la nivelul dinţilor anteriori, frontali, când partea pasivă instrumentului este rectilinie şi mai
scurtă;
- la nivelul dinţilor laterali, când partea pasivă este angulată faţă de mâner Şi mai lungă.
Indicatii si mod de utilizare

Săpăliga este indicată pentru îndepărtarea tartrului supragingival şi a celui subgingival situat
adiacent şi sub marginea gingivală liberă numai dacă gingia este suficient de laxă pentru a
permite insinuarea instrumentului la acest nivel.
De asemenea, este indicată pe feţele vestibulare şi orale ale dinţilor şi pe feţele proximale
care mărginesc spaţii edentate.
Instrumentul se aplică pe suprafaţa dentară sau radiculară, evitând traumatismul gingival.
Adaptarea marginii active rectilinii pe o suprafaţă curbă este dificilă.
Poziţia instrumentului este verticală în axul dintelui sau cât mai aproape de verticală.
Dislocarea tartrului se face prin mişcări de smulgere, de tracţiune spre marginea incizală sau
suprafata ocluzală.
Pilele sau răzuşele

Au partea activă formată din mai multe muchii ascuţite paralele, înclinate fată de bază la un
unghi de 90°-105° (ca o serie de 4-5 săpăligi- мотыги )
Baza instrumentului este rotundă sau ovală. Partea pasivă, de legătură, variază ca lungime şi
înclinaţie în funcţie de zona unde este utilizat instrumentul: la dinţii frontali sau la cei laterali
Indicatii şi mod de utilizare:
Pilele sau răzuşele sunt indicate pentru:
- îndepărtarea tartrului situat imediat lângă sau sub marginea gingivală liberă, numai când
aceasta este suficient de laxă pentru a permite insinuarea instrumentului fără să producă
dilacerări;
- îndepărtarea blocurilor mari de tartru subgingival prin fracturarea sau fragmentarea
acestora, pentru a uşura dislocarea totală ulterioară cu chiurete de detartraj;
Indicaţii si mod de utilizare:

- netezirea zonei de joncţiune smalţ-cement;
-uneori, pentru îndepărtarea unor porţiuni marginale în exces ale unor obturaţii de colet sau
aproximale.
Instrumentul este plasat cu partea activă în contact cu suprafaţa dintelui, vestibular, oral sau
proximal, cu partea pasivă cât mai aproape de axul vertical al dintelui.
107
Deplasările se fac prin apăsare şi tracţiune în axul lung al dintelui.

Există pile foarte fine, utile în detartrajul subgingival şi chiuretajul cementului necrotic al
pungilor parodontale.
Secerile, dăltile şi săpăligile sunt indicate, în special, pentru dislocarea depozitelor mari
de tartru supra- sau subgingival, în timp ce pilele foarte fine şi chiuretele sunt folosite
pentru îndepărtarea depozitelor mici, reziduale de tartru şi pentru netezirea suprafeţei
radiculare.
Din cauza riscului de traumatism dentar şi gingival, a dificultăţii de ascuţire, a superiorităţii
chiuretelor şi detartrajului cu ultrasunete, utilizarea pilelor, dălţilor şi săpăligilor pentru
detartraj este limitată.
Chiuretele parodontale
Sunt instrumentele cele mai eficiente în detartrajul subgingival, în chiuretajul rădăcinii şi al
ţesutului de granulaţie din pungile parodontale.
Dimensiunile reduse în grosime şi lăţime, forma adecvată a chiuretelor permit pătrunderea
acestora în pungile parodontale, spaţiile interdentare şi interradiculare cu o uşurinţă şi o
siguranţă în ceea ce priveşte lipsa de traumatism gingivo-dentar superioare oricăror
instrumente.
Forma chiuretelor permite adaptarea la curbura suprafeţelor radiculare, pe care celelalte
instrumente de mână nu o pot realiza. Senzaţia tactilă produsă de prezenţa tartru lui şi a
cariilor subgingivale, de neregularităţile suprafetelor radiculare este apropiată de a sondelor
exploratori i.
Cercetările de microscopie electronică arată că prin folosirea chiuretelor se realizează cea mai
netedă suprafaţă radiculară, în raport cu alte instrumente.
Partea activă
Chiu retele pot avea partea activă la un singur capăt sau la ambele capete. În acest ultim caz,
partea activă este imaginea în oglindă a celuilalt capăt.
Partea activă a chiuretelor are două margini ascuţite care se unesc la vârf după o curbură
convexă în formă de lingură
Muchiile ascuţite rezultă din întâlnirea suprafeţei cu suprafeţele laterale.
În secţiune, chiuretele au o formă semicirculară, cu o bază convexă
a) suprafaţa facială;
b) suprafeţele laterale;
108
c) muchie ascuţită. ·
Partea pasivă, de legătură cu mânerul, prezintă o serie de curburi care favorizează aplicarea
părţii active corespunzător curburilor rădăcinii
Pentru ca acţiunea chiuretei să fie eficientă, primul segment al părţii pasive, vecin părţii
active, trebuie să fie ţinut paralel cu axul vertical al dintelui.
Mânerul are forme şi dimensiuni variate. Pentru o mai bună priză şi confort de lucru,
suprafaţa sa este striată, iar pentru uşurinţă în manipulare, manerul este gol
Mânerul poate fi acoperit la unul sau la ambele capete (după numărul capetelor active) cu un
manşon din material plastic, anatoform, colorat diferit pentru codificarea instrumentului.
Există două tipuri principale de chiurete: universale şi speciale, specifice anumitor
suprafeţe.
Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că suprafaţa facială este situată la un
unghi de 90° faţă de axul longitudinal al părţii pasive vecine
Chiuretele universale sunt indicate pentru detartrajul supragingival sau din şanţul gingival la
persoane sănătoase, fără pungi parodontale, retracţii gingivale sau furcaţii descoperite.
Chiuretele universale sunt, de asemenea, folosite în pungile parodontale adevărate şi au o
acţiune concomitentă din partea ambelor muchii atât asupra peretelui moale, gingival, cât şi
asupra peretelui dur dentar (radicular) al pungii.
Cele mai frecvent folosite chiurete universale sunt:
- BARNHART 1/2 şi 5/6;
- COLUMBIA McCALL 13/14 2R-2L, 4R-4L; LANGER, GOLDMAN-FOX.
Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate, în principal, de

chiuretele GRACEY.
Spre deosebire de chiuretele universale, chiuretele GRACEY au următoarele caracteristici:
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal al primei părţi
pasive
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea îndreptată spre
rădăcină şi care acţioneză asupra tartrulul subgingival şi a cementului necrotic.
Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate special în acest scop;
- - partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau frontală, se
adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
109
-pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi netezire a rădăcinii, prima
porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie să fie paralelă cu axul dintelui; la chiu retele
universale, mânerul trebuie să fie paralel cu suprafaţa dintelui.
Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de 7 instrumente
- 1/2 şi 3/4 pentru incisivi şi canini;

- 5/6 pentru incisivi, canini şi premolari;
- 7/8 şi 9/10 pentru feţele vestibulare şi orale ale dinţilor lateraii (9/10 în special pentru
molari);
- 11/12pentru suprafeţele meziale ale dinţilor laterali;
- 13/14 pentru suprafeţele distale ale dinţilor laterali.
În practica uzuală se folosesc numai patru chiurete GRACEY standard:

- 5/6 pentru dinţii frontali superiori şi inferiori;
- 7/8 pentru feţele vestibulare şi orale ale molarilor şi premolarilor;
- 11/12 pentru suprafeţele meziale ale dinţilor laterali;

- - 13/14 pentru suprafeţele distale ale dinţilor laterali.
Pentru dintii laterali exista chiurete combinate. 11/14, care acţionează cu un capăt mezial- 11
şi cu celălalt distal- 14, precum şi 12/13 de asemenea pentru mezial - 12 şi distal - 13, în locul
chiuretelor 11/12 şi 13/14.
În varianta 15/16 se acţionează mai uşor mezio-vestibular şi mezio-oral.
Chiuretele GRACEY "profilactice"

Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la chiuretele standard, dar
diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă este mai scurtă, mai rigidă şi sunt folosite în
special pentru îndepărtarea tartrului supragingival.
Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de cod precedat de "P".
Chiuretele GRACEY "peste cinci" sau "după cinci"

Sunt în număr de 7 (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14 şi 12/13 şi au
prima porţiune pasivă mai lungă cu 3 mm decât o chiuretă standard, în scopul de a pătrunde
în pungile mai adânci de 5 mm, acolo unde chiuretele standard nu au acces.
Chiuretele GRACEY "mini cinci"

Sunt în număr de 7 (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14 şi 12/13, şi
au o parte activă mai scurtă cu o lungime cât 1/2 din partea activă a chiuretelor standard,
pentru un acces mai facil în zone de incongruenţă dento-alveolară cu înghesuire şi la nivelul
furcaţiilor. Partea pasivă este, ca şi în cazul chiuretelor "după cinci", cu 3 mm mai lungă
decât la chiuretele standard, ceea ce îi permite insinuarea în pungi de 5 mm sau mai mari.
110
Indicatii utilizarii chiuretelor Gracey

1) detartrajul şanţului gingival;
2) detartrajul subgingival din pungile·parodontale;
3) detartrajul de fineţe al depozitelor mici, după îndepărtarea tartrului subgingival cu alte
instrumente;
4) chiuretajul radicular: netezirea (planarea) suprafeţei radiculare prin îndepărtarea
cementului necrotic;
5) chiuretajul ţesutului de granulaţie de pe peretele moale al pungilor parodontale.
Mod de actiune
Marginea activa a suprafeţei faciale cu unghi de 110 grade dislocă tartrul (fig. 121 a), în timp
ce marginea opusă (fig. 121 c) nu acţionează asupra ţesutului moale datorită angulajiei
strânse (70°) a suprafetei faciale În raport cu mânerul. Prin întoarcerea instrumentului . Prin
intoarcerea instrumentului invers cu 180 de grade , operatiunea se produce in sens invers prin
chiuretarea tesutukui de granulatie si protejarea suprafetei radiculare si prezinta chiuretajul in
camp ichis
Orice instrument de detartraj este format din trei părţi
- partea activă, folosită pentru îndepărtarea depozitelor de tartru şi, în general, face corp
comun cu întregul instrument; uneori, partea activă este detaşabilă prin deşurubare. Unele
instrumente au ambele capete prevăzute cu parte activă
- partea pasivă şi de legătură cu mânerul variază ca formă, angulaţie şi lungime în funcţie de
asigurarea unui acces eficient la nivelul depozitelor de tartru ;
- mânerul este astfel ales, ca formă şi dimensiuni, încât să asigure o bună priză şi să prevină
oboseala musculară (fig. 112 c). Suprafaţa striată uşurează priza instrumentului. Mânerul
gol în interior reduce greutatea şi creşte percepţia tactilă a instrumentului.
Tehnica. de utilizare a chiuretelor GRACEY

1. Se alege chiureta potrivită pentru grupa de dinţi tratată.
2. Se ia punct de sprijin pe dintele care urmează a fi detartrat sau pe dinţii vecini.
3. Capătul activ al chiuretei se introduce cu blândeţe subgingival, cu suprafaţa facială paralelă
cu rădăcina. La baza pungii parodontale, dedesubtul depozitului de tartru, suprafaţa facială se
roteşte până când face cu suprafaţa rădăcinii un unghi mai mic de 90°, dar nu mai mic de 45°.
Acesta reprezintă "unghiul de atac". Pentru dislocarea tartrului se fac mişcări active de
tracţiune spre ocluzal şi incizal, dar şi de presiune laterală controlată, menţinând permanent
contactul cu dintele, fără a traumatiza porţiunea cea mai declivă a şanţului gingival sau a
pungii parodontale.
111
4. Mişcările verticale de tracţiune se combină cu deplasări orizontale şi oblice·.
Deplasările verticale sunt folosite la dinţii frontali şi suprafeţele aproximale ale dinţilor
laterali.
Deplasările oblice se fac mai ales pe feţele vestibulo-orale ale dinţilor laterali. Mişcările
orizontale se realizează cel mai bine în z.ona de joncţiune smalţ-ce.ment 123 întreaga supra-
faţă radiculară accesibilă este "caroiată", brăzdată .de cele trei tipuri de mişcări verticale,
oblice şi orizontale.
5. Pentru chiuretajul ţesutului de granulaţie, partea activă se plasează invers (se întoarce cu
180°) şi se deplasează prin ţracţiuni succesive în direcţie coronară
DETARTRAJUL CU ULTRASUNETE
Reprezintă un adjuvant al detartrajului manual, pe care nu îl poate înlocui în totalitate.
Domeniul de aplicare a detartrajului cu ultrasunete este tartrul supragingival şi, numai în

parte, tartru! subgingival, situat imediat sub marginea gingivală liberă.
In dependents de tipple generarii ultrasunetului sunt folosite:
-aparate bazate pe efectul piezoelectric;

-aparate magnetostrictive.
Ambele tipuri sunt formate din patru componente principale:

1. generatorul electric, care produce energie de înaltă frecvenţă; 2. piesa de mână şi partea
terminală activă;
3. sistemul de răcire cu apă;
4. dispozitivul de pornire-oprire.
Dispozitivele ultrasonice generează vibrații cu frecvență ultrasunetului - de la 16000 la 45000

Hz, prin urmare partea activa efectuează vibrații microscopice de vibrații. Efectul mecanic
este completat cu irigare, efectual de cavitație și turbulențe acustice.
În dispozitivele piezoelectrice, principiul reproducerii oscilațiilor (колебаний) se bazează pe

întinderea (растяжении) cristalelor de cuarţ, într-un câmp de curent alternativ(переменный
ток) (efect piezoelectric). Are loc o deplasare liniară bipolară pe o distanţă de 2-3 mm la o
frecvenţă de 25.000-50.000 de cicli pe secundă. În cazul ambelor tipuri de aparate, la vârful
instrumentelor se concentrează un flux acustic, turbulenţe şi fenomenul de cavitaţie, care
constă în formarea unui flux de bule de implozie generatoare de microunde de şoc cu acţiune
de dizlocare mecanică a structurilor învecinate.
112
Dispozitivele magnetostrictive funcționează în intervalul de la 20.000 la 45.000 de cicluri pe

secundă, cu răcire obligatorie cu apă. Sub influența unui câmp magnetic de înaltă frecvență, o
tijă feromagnetică (ферромагнитный стержень) , formată din benzile metalice plate cu o
anumită orientare, se extind și se contract, datorită căreia are loc o conversie a energiei
electrice în mișcare mecanică - vibrația vârfului a partii active
Traiectoria deplasării este de trei feluri: înainte-înapoi, circulară sau în formă de 8.
Acest tip de aparat este la ora actuală înlocuit de aparatele piezoelectrice
Partea activă este realizată, în principal, în trei variante, ca formă şi mod de acţiune:
Forma de spatulă cu capătul activ:
- secţionat perpendicular pe axul longitudinal, pentru detartrajul feţelor vestibulare şi orale;
- secţionat oblic cu un unghi ascuţit, pentru zonele adiacente aproximale interdentare;
- rotunjit, pentru suprafeţele concave, supracingulare.
Spatula este indicată la începutul detartrajului, pentru îndepărtarep depozitelor supragingivale
de tartru, pete colorate, detritusuri organice.
Este uşor de aplicat pe feţele accesibile ale dinţilor situate supragingival.
Forma de seceră cu vârf ascuţit este un instrument universal, indicat pentru detartrajul
feţelor proximale, meziale. şi distale şi a şanţului gingival.
Reprezintă instrumentul de detartraj fin, eficient în special de la incisivi până la suprafata

mezială a primului molar.
Instrumentele în formă de spatulă şi de seceră primesc jetul de apă necesar răcirii dintr-un
conduct tubular exterior (la aparatele mai vechi) care poate fi dezasamblat pentru curăţire sau
(la aparatele moderne) din interiorul tubular al părţii active.
Forma de sonda cu partea activă subţire.

Datorită formei şi dimensiunilor sale, are acces pe toate suprafetele dentare şi este activă în
şantul gingival şi în pungile parodontale mici, de 3 - 4 mm, unde, la valori medii ale puterii
generatprului de ultrasunete, dislocă depozitele mici de tartru subgingival restant. Este un
instrument ultrafin de detartraj.
Reguli de aplicare a instrumentului activ de detartraj
Se recomandă aplicarea instrumentului manual (piesa de mână) menţinut ca un creion, cu

vârful părţii active situat mai mult prin propria greutate şi doar atunci când operatorul resimte
o rezistenţă mai mare din partea tartrului să se aplice o presiune controlată; partea activă a
113
instrumentului se situează paralel cu suprafaţa dintelui, la început fără vibraţii, pentru a
controla rugozitătile, iar în activitate deplasările se vor face tot paralel cu suprafaţa dentară,
cu presiune mică şi controlată în mod continuu, realizând un caroiaj prin lungi trasee curbate
în raport cu izoclinele morfologiei dentare şi paralel cu marginea gingivală liberă.
Tehnica detartrajului cu ultrasunete
A. Pregătirea pacientului
a) Pozitia pacientului în fotoliu trebuie să fie apropiată de verticală, pentru a preveni refluarea
excesului de lichid în faringe, chiar dacă se foloseşte aspiratorul bucaL
b) Protectia pacientului se face cu un şorţ cu piept lat, până sub bărbie, din plastic gros şi cu o
lavetă absorbantă de unică folosinţă, din hârtie plastifiată, aplicată pe deasupra, sub bărbie.
c) Anestezie de contact la persoane emotive, hipersensibile.
B. Pregătirea instrumentarului
a) Alegerea şi aşezarea în ordinea de lucru a părţilor active. Fixarea primului instrument de
lucru în piesa de mână a aparatului.
b) Controlul jetului de apă, care se reglează astfel încât să răspândească un nor fin de
particule.
c) Controlul puterii generatorului de vibraţii şi aducerea lui la un nivel mediu sau potrivit
condiţiilor de lucru.
d) Aplicarea aspiratorului de salivă.
C. Aplicarea instrumentarului de detartraj cu ultrasunete
a) Detartrajul vertical. Se începe cu instrumentul în formă de spatulă, care, mentinut cu

partea activă la un unghi de 45° fată de suprafaţa de smalţ, este antrenat dinspre
marginea incizală sau suprafata ocluzală către coletul dintelui şi înapoi. Pentru fiecare
suprafaţă dentară sunt necesare 6-1 O deplasări verticale în dublu sens.
b) Detartrajul orizontal şi in diagonală completează detartrajul vertical al suprafeţelor

vestibulo-orale. partea activă a instrumentului de tip spatulă se înlocuieşte cu varianta sa
secţionată terminal în unghi ascutit, care pătrunde în spaţiile interdentare, şi cu varianta de
spatulă cu capătul terminal rotunjit, activă pe suprafeţele dentare orale, în formă concavă, ale
incisivilor
superiori şi inferiori.
c) Detartrajul fin se face cu instrumentul tip seceră, care îndepărtează punctele de tartru
restant de pe suprafeţele dentare supragingivale accesibile şi tartrul din şantul gingival.
Acesta este depistat cu vârful neactivat al instrumentului, după care, prin apăsarea contactului
de pornire, se fac deplasări mici, fine, de-a lungul şanţului gingival.
114
D)Detartrajul ultrafin se face cu instrumentul tip sondă,cu care se îndepărtează depozitele
punctiforme din gropiţele şi şanţurile coronare şi se dislocă tartru din şantul gingival sau
pungile parodontale mici, de 3-4 mm adâncime, prin mişcări limitate, executate blând, fără
apăsări.
De altfel (ca şi în cazul folosirii frezelor de turbină în prepararea cavitătilor), apăsarea
excesivă opreşte vibraţia piesei active şi a detartrajului.
Durata de mentinere a instrumentului este legată de experienţa clinică a practicianului şi de

rezistenţa la dislocare a tartrului.
Este preferabilă menţinerea capătului activ al instrumentului de detartraj în contact mobil cu

suprafata vizată, decât un contact fix, prelungit în aceeaşi zonă de acţiune.
Vârful instrumentului de detartraj trebuie verificat să nu prezinte neregularităţi, rupturi care
produc traumatisme puternice ale suprafetelor dentare.
Indicații pentru detartrajul manual și ultrasonic.

Indicaţiile detartrajului cu ultrasunete:
1. Tartru supragingival.
2. Petele colorate depuse pe suprafaţa smaltului.
3. Tartru! din şanţul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4 mm.
Detartrajul cu ultrasunete prezintă avantaje fată de detartrajul manual cu instrumente clasice
şi, de aceea, este indicat şi în :
4. În gingivostomatita ulceronecrotică (GSUN), pentru îndepăr tarea grosieră a depozitelor

mari de tartru, cu blândeţe, pentru a nu accentua durerile. Fată de detartrajul manual, există
avantajul lipsei de derapare a instrumentului, care este mentinut şi aplicat cu o forţă redusă.
Riscul de suprainfectare sau de difuzare a infectiei este redus.
5. La bolnavii hemofilici si in formele de parodontite acute hiperplazice, ulcerate, cu

sângerări accentuate, consecinţă a traumatismului gingival mult mai redus decât în cazul
detartrajului cu instrumente clasice.
6. În fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică şi parodontita marginală cronică

superficială, pentru acţiunea eficientă, netraumatica
7. În cursul intervenţiilor chirurgicale, pentru dislocarea unor depozite foarte aderente de

tartru subgingival.
Chiuretarea suprafeţelor radiculare prin îndepărtarea cementului necrotic se realizează mai

bine cu instrumentar manual decât cu ultrasunete.
Contraindicaţii către detartrajul ultrasonic. Măsuri de protecţie.
115
1.Bolnavi cu boli infectioase, contagioase.
7.Pacienti cu reflexe de vomă exagerate.
8.Hiperestezie dentinară accentuată.
9.Copii mici.
5. Bolnavii cardiaci purtători de stimulator cardiac (pacemaker), în cazul aparatelor

magnetostrictive.
Graviditatea nu reprezintă, în sine, o contraindicatie a detartrajului cu ultrasunete, de

asemenea, nici bolile psihice, cu exceptia unor anumite episoade sau forme de îmbolnăvire
psihică majoră, situaţii când nu se poate colabora cu pacientul
DETARTRAJUL SONIC
Există instrumente de detartraj asemănătoare cu cele acţionate de ultrasunete, dar care sunt
antrenate de un jet puternic de aer, fiind amplasate în locul piesei de turbină.
Avantajele detartrajului sonic:
-preţ de cost mai mic decât al aparatului cu ultrasunete; -volum redus;
- aplicare şi îndepărtare uşoară;
-consum redus de energie, este antrenat de jetul de aer;
- vibraţii de intensitate mai redusă, mai bine suportat de pacienţi,
în general, şi de cei cu hiperestezie dentinară, în special;
- nu necesită răcire cu apă; nu contaminează mediul ambiant cu
particule purtătoare de microbi.
Dezavantajele:
- are o singură treaptă de putere; vibraţiile sunt de 2.000-6.500 cicli pe secundă;
-eficienţă mai redusă decât a aparatului cu ultrasunete.
3. Periajul profesional. Metode auxiliare de înlăturare a depunerilor, Air-

flow.
Curăţirea fină şi lustruirea suprafeţelor dentare după detartrajul se realizează prin mai multe
modalităţi:
Cupe de cauciuc simple sau septate în interior de lamele fine.
116
Cupele de cauciuc umplute cu paste de lustruit sunt antrenate în rotaţie de piesa de mână la
care se adaptează. Cupele de cauciuc se aplică pe suprafeţele vestibulare şi orale ale
coroanelor dentare. Folosirea intempestivă, necontrolată, cu viteză şi apăsare excesivă a
cupelor de cauciuc poate produce Ieziuni ale marginii ·gingivale şi dislocări ale stratului de
cement radicular, care, în regiunea cervicală, este foarte subţire.
Periute montate, din plastic, în formă de pâlnie sau roată se adaptează la piesa de mână în
contraunghi {fig. 136) sau la piesa dreaptă.
Peria în formă de pâlnie, încărcată cu pastă de lustruit, se aplică în rotaţie pe feţele vestibulare
şi orale şi se deplasează aproxima! atât cât le permite accesul interdentar.
Periile în formă de roată se aplică cu partea activă pe feţele vestibulare şi orale în plan
vertical, paralel cu axul lung al dintelui şi în spaţiul interdentar.
Sensul de rotire a periilor roată trebuie ales astfel încât ele să nu fie antrenate către gingie,
unde prin derapaj pot produce răniri serioase ale acesteia şi ale părţilor moi învecinate.
Folosirea excesivă a unei perii aspre rotative poate cauza dislocări ale cementului radicular
din zona cervicală a dintelui.
Suprafetele aproximate se curăţă fin şi se lustruiesc cu: -discuri fine;
- pene interdentare de lemn de balsa sau de portocal, menţinute
într-un dispozitiv de prindere;
- benzi late de mătase cerată.
În toate situaţiile, se folosesc paste de lustruit care conţin particule ine de carbonat de calciu,
carbonat de magneziu, piatră ponce, săruri de fluor, fluorura de staniu cu efect desensibilizant
dentinar, oxid sau silicat de zirconiu, aditivi, substante aromatizante (de mentă, căpşuni) si coloranti
fine de carbonat de calciu, carbonat de magneziu, piatră ponce, săruri de fluor, fluorura de
staniu cu efect desensibilizant dentinar, oxid sau silicat de zirconiu, aditivi, substante
aromatizante (de mentă, căpşuni) şi coloranţi, glicerină.
Air-flow este un dispozitiv utilizat pentru înlăturarea petelor şi a

tartrului interproximal se foloseşte de acţiunea jetului струя de
aer combinat cu apă şi o pulbere de bicarbonat de sodiu.
Datorită efectului de albire dentară a bicarbonatului de sodiu,
uşor abraziv, pacienţii vor avea parte şi de lustruirea
suprafeţelor dentare igienizate.
Pe lângă curăţarea dinţilor air-flow-ul oferă şi un masaj gingival
eficient, care stimulează circulaţia sangvină locală, fiind
recomandat în asociere cu detartrajul ultrasonic şi periajul
profesional sau ca procedură unică, repetată odată la 3 luni.
117
4. Metode de verificare a eficienței tratamentului local al bolii parodontale.
4. Soluții antiseptice și antimicrobiene utilizate în tratamentul bolii parodontale.
5. Complicații și accidente locale și generale în urma utilizării substanțelor antiseptice și
antimicrobiene.
6. Remedii medicamentoase utlizate în tratamentul bolii parodontale.
7. Substanțe anestezice utilizate în etapele tratamentului bolii parodontale.
7.Procedee și tehnici de anestezie în etapele tratamentului parodontal.
8. Complicații și accidente locale și generale în urma utilizării substanțelor anestezice.
118

Limbă

Парадонтология 4 Курс 1 ч

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Парадонтология 4 Курс 1 ч

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monday, 29 March y г.

Lecția practică nr.1

1.Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.

Parodontologia- ramura stomatologiei care se ocupă cu studiul, tratamentul si profilaxia

Principalele obiective ale parodontiei sunt diagnosticarea complexă modernă,

restabilirea funcționalității parodonțiului folosind tehnici moderne, terapia bolilor,

- eliminarea focarelor acute și cronice de infecție;

3. Principiile de bază ale organizării asistenței

La etapa modernă, suntem nevoiţi să constatăm calitatea serviciilor de asistenţă

organizării asistenței stomatologice se face in 3 etape:

1) Asistenţa stomatologică calificată.

Primul nivel - asistenţa stomatologică calificată.

Prelucrarea igienică profesională şi instruirea practică a pacientului în ceea ce priveşte

Al treilea nivel - asistenţa parodontală ultraspecializată şi de înaltă calificare.

Centrul parodontologic reprezintă o instituţie curativă şi consultativă, având şi

Fluxul de persoane care au nevoie de a beneficia de asistenţă parodontală la acest nivel,

Volumul măsurilor curativ-profilactice, desfăşurate la acest nivel:

Organizarea primirii pacienţilor cu afecţiuni parodontale are unele particularităţi. În

Medicul efectuează o examinare detaliată a pacientului cu determinarea indicilor

fișa medicală (acordul pacientului)

Lecția practică nr.2, 3

1.Parodonțiul marginal profund/ de susținere. Parodonțiul marginal profund/ de susținere.

1.Principalele componente ale parodontiului marginal profund sunt: -

1.osul alveolar propriu-zis; (corticala interna)

- Osul alveolar propriu-zis este reprezentat de corticala internă a osului alveolar

la dinţii adulţi, funcţionali, se situează la 1-1 ,5 mm de joncţiune smalţ-cement .

Osul alveolar propriu-zis se mai numeşte şi:

Наличие альвеолярного отростка зависит от наличия зубов, после удаления зуба со

Гистологически собственно альвеолярная кость состоит из типичной пластинчатой

Resorbţia osoasă este stimulată de "factorul de activare a osteoclastelor", o citokină rezultată

2. Osul alveolar sustinător are două componente:

-osul medular, spongios sau trabecular (губчатое вещество)

Между костными трабекулами располагаются костномозговые пространства,

Zonele cele mai bogate în os medular sunt la :

Măduva osoasă are funcţie hematopoetică şi în raport cu vârsta este:

3 Cementul radicular.Tipurile. Structura și funcțiile.

Raportul topografic intre cement cu smaltul dentar poate fi:

-cementul acoperă smaltui cervical în 60-65°/o din cazuri

-cementul vine în contact cu smaltui în 30°/o din cazuri

- .cementul nu se întâlneşte cu smaltui, lăsând o mică porţiune de dentină descoperită în 5-1

Cementul este în cea mai mare parte dispus radicular.

Substanta minerală a cementului este reprezentată de cristale de hidroxiapatită, care formează

Compozitia cementului celular:

1.Spațiul periodontal/desmodonțiu. Structura și funcțiile.

La examenul radiologic, spatiul dento-alveolar apare ca o zonă de radiotransparenţă crescută

Componentele desmodontiului sunt:

-substanta fundamentală;(Substanţa fundamentală nu se deosebeşte esential de cea a

- vase şi nervi.

Celulele din desmodonţiu au funcţia principală de mentinere a sistemului fibrelor

Celulele mezenchimale nediferenţiate - înalt potential de transformare în celule ca: fibroblaşti,

Fibroblaştii formează majoritatea celulară a desmodonţiului şi sunt orientaţi paralel cu al

Cementoblaştii sunt dispuşi spre suprafaţa cementului şi participă în procesul de

Osteoclastele acţionează împreună cu osteoblaştii în remodelarea osului alveolar.

Celulele de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente în

Ligamente periodontale= fibrene de coladen grupate in benzi grose

1.Vascularizația și inervația parodonțiului marginal.

Plexul subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau longitudinale

În porţiunea coronară a spaţiului dento-alveolar, plexul periodontal se uneşte prin anastomoze

Gingia este vascularizată din trei surse:

Particularităţi ale vascularizaţiei paradonţiului marginal:

- la nivelul diviziunii arteriolei în capilare, comportamentul vasomotor se aseamănă cu al

- terminaţii nervoase libere ale fibrelor nervoase nemielinizate ce sunt specializate în

- terminaţii nervoase fuziforme înconjurate de o capsulă fibroasă, localizate în principal la