Sunteți pe pagina 1din 3

CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ

Contractul de muncă este înțelegerea dintre o persoană fizică, salariat și o persoană fizică sau
persoană juridică denumită angajator, prin care salariatul se obligă să presteze munca prevăzută în contract,
îndeplinind atribuțiile ce și le-a asumat, în condițiile de disciplină stabilite prin lege și de către angajator, în
schimbul unui salariu și a altor drepturi convenite.
Condiții de validitate a unui contract de muncă:
Condițiile generale necesare pentru încheierea valabilă a contractelor individuale de muncă privesc:
 capacitatea părților de a încheia astfel d contracte;
 consimțământul părților;
 obiectul și cauza contractului individual de muncă;
 efectuarea examenului medical;
 condițiile de studii și vechime,
 verificarea aptitudinilor și pregătirii profesionale;
 durata contractului individual de muncă;
 conținutul și forma contractului individual de muncă.
Condiții speciale:
 existența unui act de alegere sau numire în funcție;
 obținerea de avize, acorduri sau aprobări prealabile;
 obținerea unui permis de muncă.
Durata reprezintă o importantă clauză a contractului individual de muncă.
Din acest punct de vedere contractele individuale de muncă se împart în două categorii: contracte
încheiate pe durată nedeterminată și contracte încheiate pe durată determinată.
Clauzele negociate de părți cu ocazia încheierii contractului formează, în ansamblul lor, conținutul
contractului individual de muncă. În conținutul contractului individual de muncă sunt cuprinse drepturile și
obligațiile reciproce pe care părțile au convenit să și le asume prin acordul lor de voință liber exprimat, cu
respectarea legislației muncii, precum și a clauzelor stipulate în contractele colective de muncă.
La încheierea contractului individual de muncă, părțile au obligația să stabilească o serie de clauze
generale, precum: felul muncii, locul muncii și salariul care sunt considerate elementele esențiale ale
contractului. Felul muncii este determinat de funcția sau meseria în care este încadrat salariatul, locul muncii
este determinat de unitatea și localitatea sau teritoriul în care salariatul își desfășoară activitatea, iar salariul
prevăzut în contract este cel stabilit pe baza negocierii colective sau individuale ori cel prevăzut de legi sau
de hotărâri ale Guvernului.
Sunt considerate clauze specifice, fără ca enumerarea să fie limitativă:
a) clauza cu privire la formarea profesională;
b) clauza de neconcurență;
c) clauza de mobilitate;
d) clauza de confidențialitate.
a) În ceea ce privește clauza cu privire la formarea profesională, conform articolului 189 din Codul
Muncii, formarea profesională a salariaților se poate realiza prin următoarele forme: participarea la cursuri
organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din
străinătate; stagii de adaptare profesională la cerințele postului și al locului de muncă; stagii de practică și
specializare în țară și în străinătate;ucenicie organizată la locul de muncă;formare individualizată; alte forme
de pregătire convenite între angajator și salariat.
b) Clauza de neconcurență obligă salariatul de a nu presta, în interesul său propriu sau al unui terț, o
activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, sau de a nu presta o activitate în
favoarea unui terț care se afla în relații de concurență cu angajatorul său, și obligă angajatorul de a-i plăti
salariatului o indemnizație lunară.
c) Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului și după încetarea acestuia,
să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului individual de
muncă, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă
sau în contractele individuale de muncă.
Contractul individual de muncă cuprinde și clauze referitoare la obligațiile generale ale părților
care se referă, în principal, la asigurarea condițiilor corespunzătoare de lucru și la acordarea tuturor
drepturilor care se cuvin salariatului, în condițiile prevăzute de legislația muncii și de contractul colectiv de
muncă.
Obligațiile generale ale salariatului se referă la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa
postului și dispozițiile de lucru, respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă, a regulamentului de
ordine interioară, normelor de protecția muncii, de prevenire și stingere a incendiilor, etc.
Contractul individual de muncă poate cuprinde și obligațiile specifice ale părților. Obligațiile specifice
angajatorului pot fi: obligația de asigurare a unei locuințe ca accesoriu al contractului individual de muncă,
transportul periodic pentru vizitarea familiei, folosirea cantinelor, etc. Obligațiile specifice ale salariatului
pot fi, de exemplu, cele stabilite pentru un anumit loc de muncă cum ar fi situația personalului de serviciu
care este obligat să presteze munca potrivit unui program de lucru diferit față de restul personalului.
Potrivit prevederilor Codului muncii, contractul individual de muncă se încheie în scris. Această
cerință rezultă din obligația pentru anumite categorii de angajatori de a înregistra la direcțiile de muncă și
protecție socială contractele individuale de muncă încheiate cu salariații proprii.
Potrivit Codului muncii, modalitățile de încetare a contractului individual de muncă sunt
următoarele:
 expirarea termenului pentru care a fost încheiat;
 acordul părților;
 desfacerea contractului prin dispoziția unei părți, în cazurile și condițiile
 expres prevăzute de lege.
Încetarea este termenul generic care se referă la toate cazurile de încetare a contractului, iar desfacerea se
referă numai la încetarea contractului individual de muncă ca urmare a manifestării de voință a unei părți a
contractului.