Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Recenzie
Editura: RAO
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 416
Anul apariției: 2017
Traducere: GRAAL SOFT
În 1965, într-un cartier al clasei muncitoare din Queens, New York, Ruth Malone, o
mamă singură, care lucrează ore întregi ca chelneriță, se trezește și descoperă că ambii ei
copii, Frankie Jr. și Cindy, au dispărut. Mai târziu în acea zi, cadavrul lui Cindy a fost
găsit într-un loc abandonat, la 800 de metri de casa ei, strangulat. Zece zile mai târziu,
cadavrul în descompunere al lui Frankie Jr. a fost găsit. Imediat, toți arată cu degetul spre
Ruth. În timp ce poliția investighează crimele, ies la iveală amănunte despre viața lui
Ruth. Sticlele goale de whisky și îmbrăcămintea provocatoare împrăștiate prin tot
apartamentul ei, grămezile de scrisori de la nenumărați bărbați și agenda cu numere de
telefon a lui Ruth fac din ea o bețivă, o femeie ușuratică - și, prin urmare, o mamă rea.
Detectivul principal, un catolic riguros, trage concluzia evidentă: confruntată cu un divorț
și o luptă pentru custodie, Malone a luat viața copiilor ei. Pete Wonicke, un reporter de
tabloid începător, hotărât să-și facă un nume în ziar, începe să cerceteze cazul. Interesul
lui Pete în poveste se dezvoltă într-o obsesie față de Ruth și el ajunge să creadă că e ceva
mai mult în viața femeii pe care procurorii, presa și publicul au descris-o ca pe o femeie
promiscuă. Ruth Malone și-a ucis violent propriii copii, este o victimă a circumstanțelor
sau este ceva mai sinistru în joc?
Well, citeam cândva, mult mai mult, romane polițiste. Cred că mi-am redresat gusturile
pe parcurs și am lăsat-o mai moale cu acest gen. Oricum, nu prea l-am găsit ca un roman
polițist, de fapt, ci ca pe un fel de thriller, dar nici thriller - o „supă”, să zic așa, pentru că
a avut și parte de roman polițist, cu anchete, probe, speculații, dar și parte de thriller, cu
anumite imagini și chestii de acest gen. Cred că cel mai mult m-a interesat faptul că, din
câte am citit, acest roman este inspirat de o poveste adevărată - evident, nu în totalitate, ci
doar așa, ca sursă de inspirație, și-am fost tare curios să văd cum a fructificat Emma Flint
această idee. Și, sincer, chiar mi-a plăcut, m-a prins destul de rapid romanul, deși unele
chestii mi s-au părut degeaba, mai ales primele cincizeci-șaizeci de pagini. Dar m-am
bucurat că, apoi, ritmul a devenit mai alerg și scriitura mult mai la îndemână, în sensul în
care nu prea am mai avut de-a face cu descrieri inutile, care să nu contureze întocmai
atmosfera, culoarea locală, care să nu ofere, cum să zic, prea multe cititorului.
Pe scurt, Ruth Malone, o mamă singură, divorțată de fostul ei din anumite motive,
chelneriță într-un bar, găsește, într-o dimineață, goală camera celor doi copii ai ei, însă
ușa este închisă pe dinafară. Bizar, nu? După anumite bârfe din vecinătate, după
descoperirea unor scrisori cam bizare, să spun așa, din partea a mai mulți bărbați, după
descoperiea a câteva sticle de alcool, goale, în coșul ei de gunoi, sergentul Devlin o
consideră, în cele din urmă, vinovată. Bine, acum trebuie să și demonstreze acest lucru.
Și nu pare tocmai greu, de fapt, dat fiind faptul că există numeroase „dovezi” care s-o
incrimineze, în cele din urmă, pe Ruth. Dincolo de toate acestea, și pe mine, chiar, m-au
pus sub un semn de întrebare anumite „aspecte” referitoare la viața lui Ruth - reacția pe
care a avut-o când a descoperit că cei doi copii ai ei au dispărut (niște lacrimi, acolo, doar
să fie), stilul ei de viață, atenția, în asemenea circumstanțe, asupra înfățișării sale fizice și
în public, vizitele neîncetate la bar, relațiile cu diferiți bărbați. Am zice, astfel, că e
vinovată, nu? Că o mamă care ține la copiii ei nu s-ar comporta așa, ci și-ar canaliza
întreaga atenție în vederea găsirii copiiilor ei. Ideea în sine este că, încă o dată, tindem să
judecăm după aparențe, fără să știm mare lucru, iar polițiștii au certitudinea, irefutabilă,
că Ruth este vinovată, că, vezi domle, n-ai cum, trebuie să suferi mai mult, să plângi mai
mult - așa, doar așa arăți că-ți pasă, de fapt, nu?
Din punctul acesta de vedere, am găsit cartea ca fiind una bine scrisă. Emoțională.
Incisivă, chiar. Reală, cred că ar fi cuvântul cel mai potrivit. Mi-a plăcut mult și felul în
care a fost scrisă, mi-a plăcut mult intriga - și, de fapt, cred că, așa cum mi se întâmplă de
obicei, și-așa cum se întâmplă de obicei într-o carte de genul, mi-a plăcut desfășurarea
procesului de judecată, cu avocați, cu acuzații, cu probe, cu tot ce-nseamnă asta. Îmi
place să urmăresc acest aspect rațional, firesc, această „bănuială” despre cum s-a
întâmplat de fapt totul, desfășurarea cronologică, spațială, cu tot felul de acuzații și
dovezi, cu martori. Mereu m-au încântat toate acestea atunci când am citit un roman
polițist.
În mintea lui, ea este vinovată încă din prima clipă, așa că nu se mai gândește
deloc să caute și alți suspecți. Caută doar dovezi care să o îngroape pe Ruth,
să o distrugă, să le dovedească tuturor ce monstru de om este.
Să fie oare Ruth o mamă capabilă să își ucidă cu sânge rece copiii după care
era înnebunită? Sau este doar o victimă și ea, la fel ca ei?
Victime neînsemnate m-a trecut prin toate stările posibile, dar cel mai des am
fost furioasă. Furioasă că există oameni care omoară copii. Furioasă că cei
care ar trebui să facă dreptate sunt prea înguști la minte ca să vadă toate
posibilitățile. Furioasă pe Ruth, care se ascundea în spatele atitudinii și a fricii
de a nu fi iubită.
Victime neînsemnate
de
Emma Flint
Editura RAO
Anul publicării în limba română: 2020
Titlul original: Little Deaths (2017)
Traducere: Graal Soft
Număr de pagini: 416
Pete Wonicke, reporter de tabloid aflat la începutul carierei, hotărât să-și facă un
nume în ziar, începe să cerceteze subiectul.
El pare să fie singurul care nu se raliază verdictului general.
Interesul profesional al lui Pete se dezvoltă într-o obsesie personală față de Ruth
și jurnalistul ajunge să creadă că ar putea fi ceva profund, nedezvăluit, în ființa
indescifrabilă pe care presa și publicul au descris-o ca pe o femeie promiscuă.
Ruth Malone și-a ucis violent propriii copii, a devenit ea însăși o victimă a
circumstanțelor sau este ceva mai sinistru în joc?