Sunteți pe pagina 1din 9

„Victime neînsemnate”, de Emma Flint -

Recenzie

Editura: RAO
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 416
Anul apariției: 2017
Traducere: GRAAL SOFT

În 1965, într-un cartier al clasei muncitoare din Queens, New York, Ruth Malone, o
mamă singură, care lucrează ore întregi ca chelneriță, se trezește și descoperă că ambii ei
copii, Frankie Jr. și Cindy, au dispărut. Mai târziu în acea zi, cadavrul lui Cindy a fost
găsit într-un loc abandonat, la 800 de metri de casa ei, strangulat. Zece zile mai târziu,
cadavrul în descompunere al lui Frankie Jr. a fost găsit. Imediat, toți arată cu degetul spre
Ruth. În timp ce poliția investighează crimele, ies la iveală amănunte despre viața lui
Ruth. Sticlele goale de whisky și îmbrăcămintea provocatoare împrăștiate prin tot
apartamentul ei, grămezile de scrisori de la nenumărați bărbați și agenda cu numere de
telefon a lui Ruth fac din ea o bețivă, o femeie ușuratică - și, prin urmare, o mamă rea.
Detectivul principal, un catolic riguros, trage concluzia evidentă: confruntată cu un divorț
și o luptă pentru custodie, Malone a luat viața copiilor ei. Pete Wonicke, un reporter de
tabloid începător, hotărât să-și facă un nume în ziar, începe să cerceteze cazul. Interesul
lui Pete în poveste se dezvoltă într-o obsesie față de Ruth și el ajunge să creadă că e ceva
mai mult în viața femeii pe care procurorii, presa și publicul au descris-o ca pe o femeie
promiscuă. Ruth Malone și-a ucis violent propriii copii, este o victimă a circumstanțelor
sau este ceva mai sinistru în joc?

Well, citeam cândva, mult mai mult, romane polițiste. Cred că mi-am redresat gusturile
pe parcurs și am lăsat-o mai moale cu acest gen. Oricum, nu prea l-am găsit ca un roman
polițist, de fapt, ci ca pe un fel de thriller, dar nici thriller - o „supă”, să zic așa, pentru că
a avut și parte de roman polițist, cu anchete, probe, speculații, dar și parte de thriller, cu
anumite imagini și chestii de acest gen. Cred că cel mai mult m-a interesat faptul că, din
câte am citit, acest roman este inspirat de o poveste adevărată - evident, nu în totalitate, ci
doar așa, ca sursă de inspirație, și-am fost tare curios să văd cum a fructificat Emma Flint
această idee. Și, sincer, chiar mi-a plăcut, m-a prins destul de rapid romanul, deși unele
chestii mi s-au părut degeaba, mai ales primele cincizeci-șaizeci de pagini. Dar m-am
bucurat că, apoi, ritmul a devenit mai alerg și scriitura mult mai la îndemână, în sensul în
care nu prea am mai avut de-a face cu descrieri inutile, care să nu contureze întocmai
atmosfera, culoarea locală, care să nu ofere, cum să zic, prea multe cititorului.

Pe scurt, Ruth Malone, o mamă singură, divorțată de fostul ei din anumite motive,
chelneriță într-un bar, găsește, într-o dimineață, goală camera celor doi copii ai ei, însă
ușa este închisă pe dinafară. Bizar, nu? După anumite bârfe din vecinătate, după
descoperirea unor scrisori cam bizare, să spun așa, din partea a mai mulți bărbați, după
descoperiea a câteva sticle de alcool, goale, în coșul ei de gunoi, sergentul Devlin o
consideră, în cele din urmă, vinovată. Bine, acum trebuie să și demonstreze acest lucru.
Și nu pare tocmai greu, de fapt, dat fiind faptul că există numeroase „dovezi” care s-o
incrimineze, în cele din urmă, pe Ruth. Dincolo de toate acestea, și pe mine, chiar, m-au
pus sub un semn de întrebare anumite „aspecte” referitoare la viața lui Ruth - reacția pe
care a avut-o când a descoperit că cei doi copii ai ei au dispărut (niște lacrimi, acolo, doar
să fie), stilul ei de viață, atenția, în asemenea circumstanțe, asupra înfățișării sale fizice și
în public, vizitele neîncetate la bar, relațiile cu diferiți bărbați. Am zice, astfel, că e
vinovată, nu? Că o mamă care ține la copiii ei nu s-ar comporta așa, ci și-ar canaliza
întreaga atenție în vederea găsirii copiiilor ei. Ideea în sine este că, încă o dată, tindem să
judecăm după aparențe, fără să știm mare lucru, iar polițiștii au certitudinea, irefutabilă,
că Ruth este vinovată, că, vezi domle, n-ai cum, trebuie să suferi mai mult, să plângi mai
mult - așa, doar așa arăți că-ți pasă, de fapt, nu?

Din punctul acesta de vedere, am găsit cartea ca fiind una bine scrisă. Emoțională.
Incisivă, chiar. Reală, cred că ar fi cuvântul cel mai potrivit. Mi-a plăcut mult și felul în
care a fost scrisă, mi-a plăcut mult intriga - și, de fapt, cred că, așa cum mi se întâmplă de
obicei, și-așa cum se întâmplă de obicei într-o carte de genul, mi-a plăcut desfășurarea
procesului de judecată, cu avocați, cu acuzații, cu probe, cu tot ce-nseamnă asta. Îmi
place să urmăresc acest aspect rațional, firesc, această „bănuială” despre cum s-a
întâmplat de fapt totul, desfășurarea cronologică, spațială, cu tot felul de acuzații și
dovezi, cu martori. Mereu m-au încântat toate acestea atunci când am citit un roman
polițist.

Bineînțeles, nu mai vorbesc de anumite întorsături de situație. Anumite bănuieli pe care


tu, ca cititor, le ai; cobești anumite chestii, încerci să pui cap la cap anumite situații. Ei,
bine, am să recunosc, și eu am crezut mult timp, citind cartea Victime neînsemnate, că
Ruth e vinovată. Da, după aparențe, asta am crezut, și-au mai fost și unele dovezi care să
suțină acest lucru, încât chiar n-aș mai fi văzut pe altcineva vinovat (sau, poate, doar pe
un singur alt personaj). Și totuși, drept vă spun, e dureros felul în care se termină
romanul. Sincer, parcă nu mă așteptam, aș fi vrut să se termine altfel, să fie totul încheiat
așa cum trebuie. Dar, după cum am spus, este inspirat dintr-o poveste adevărată, reală, iar
Emma Flint chiar a reușit să contureze totul: atmosfera, împrejurimile, realitatea
situațiilor, realitatea personajelor. Și-a făcut din Victime neînsemnate un roman care să
mă prindă, care să mă țină în mijlocul acțiunii și care să-mi antreneze mintea (vai, ce-mi
plac cărțile care reușesc să facă asta). După cum am zis, nu mă dau în vânt după acest gen
de cărți, dar sunt momente în care, într-adevăr, devine o plăcere imensă să le citesc. Și
chiar mă bucur că am avut ocazia să citesc romanul Emmei Flint, deoarece a fost o
lectură pe care n-am s-o uit curând, fiindcă m-a atins, din mai multe puncte de vedere, dar
m-a și făcut să-mi doresc, și mai mult, ca în cele din urmă să se facă dreptate și adevărul,
triumfător, să iasă la iveală. Mai rămâne sfârșitul care, pentru mine, a însemnat un
adevărat knockout. Nu vi-l spun, normal, dar sigur veți avea aceeași reacție dacă veți citi
cartea. Este o poveste puternică, convingătoare despre femei cu defecte, despre aparențe,
despre femei pline de furie, rănite, care trăiesc în medii sociale și familiale ostile, care
sunt pedepsite, cu sălbăticie, atunci când ele se revoltă. Este, dincolo de atmosfera unui
roman polițist, un roman emoționant, adevărat, pe care-l simți și-l trăiești, să spun așa,
dincolo de ficțiunea Emmei Flint.

Victime neînsemnate – Emma Flint


BY CATALINA COMAN · PUBLISHED NOIEMBRIE 5, 2020 · UPDATED NOIEMBRIE 5, 2020
Doi copii morți. O mamă care bea prea mult și face sex cu prea mulți bărbați.
Un tată cam sărac cu duhul. Un polițist înversunat. Un reporter perseverent.
Un mister. Asta înseamnă – în puține cuvinte – Victime neînsemnate, thriller-
ul care m-a cutremurat și m-a tulburat, mai ales că este scris în baza unei
povești reale.
Victime neînsemnate este o trezire la realitate dură, șocantă. Este o carte
despre cât de mult contează să fii la fel ca toți ceilalți și cum a fi diferit te face
vinovat de orice vină. La fel se întâmplă și cu Ruth Malone, care îndrăznește
să iasă din tiparele femeii din 1965. Își dorește o viață plină de strălucire și
pasiune, vrea să se simtă iubită și frumoasă și tocmai de aceea se ascunde
sub straturi de machiaj și haine frumoase.

Victime neînsemnate – o carte


tulburătoare
Atunci când Cindy și Frankie (de 4 și 6 ani) dispar într-o noapte din camera lor
și sunt găsiți morți, toată lumea o acuză pe Ruth. În plin divorț și proces de
custodie, Ruth nu se încadrează în tiparul mamelor din acea vreme. Lucrează
nopțile ca și chelneriță la un bar, lăsându-și copiii singuri acasă, încuiați în
camera lor. Bea prea mult și se întâlnește cu prea mulți bărbați diferiți. Iar
atunci când copiii îi sunt găsiți morți, ea înca se machiază și se îmbracă
frumos, ceea ce este inacceptabil, din punctul de vedere al ofițerului de caz.

În mintea lui, ea este vinovată încă din prima clipă, așa că nu se mai gândește
deloc să caute și alți suspecți. Caută doar dovezi care să o îngroape pe Ruth,
să o distrugă, să le dovedească tuturor ce monstru de om este.

Singurul care nu pare convins de vinovăția ei este Pete Wonicke, un reporter


la început de drum. Acesta vede dincolo de straturile de machiaj și de
zâmbetul fals și vrea să o ajute pe Ruth, începând o anchetă pe cont propriu.
Ajunge să dezvolte o adevărată obsesie pentru ea și să nu și-o mai poată
scoate din gând nicio clipă.

Să fie oare Ruth o mamă capabilă să își ucidă cu sânge rece copiii după care
era înnebunită? Sau este doar o victimă și ea, la fel ca ei?

Victime neînsemnate m-a trecut prin toate stările posibile, dar cel mai des am
fost furioasă. Furioasă că există oameni care omoară copii. Furioasă că cei
care ar trebui să facă dreptate sunt prea înguști la minte ca să vadă toate
posibilitățile. Furioasă pe Ruth, care se ascundea în spatele atitudinii și a fricii
de a nu fi iubită.

Victime neînsemnate
de
Emma Flint

 
Editura RAO
Anul publicării în limba română: 2020
Titlul original: Little Deaths (2017)
Traducere: Graal Soft
Număr de pagini: 416
 

Romanul Victime neînsemnate este inspirat de un caz real ce a impresionat


America anilor ’60.

Protagonista sa, Ruth Malone, îndrăznește să încalce șabloanele de


comportament impuse în acele timpuri doamnelor respectabile, fără a se
autoconsidera o femeie ușoară sau o mamă denaturată.
Însă, într-o dimineață de vară, când Ruth nu-și mai găsește copiii în patuțurile lor,
întreaga ei viață ajunge sub privirile aspre ale polițiștilor, ale ziariștilor și ale
opinei publice, toți judecând-o implacabil și hotărând că e vinovată de pierderea
micuților, din cauza conduitei sale inadecvate social.
Vârtejul mediatic format în jurul unei persoane care a devenit un caz juridic
având ceva dintr-o tornadă ce smulge hainele, carnea și sufletul nefericitei prinse
în mijlocul său.

Suntem în anul 1965, în Queens, New York. Ruth Malone se trezește în zori și


descoperă că ambii ei copii, Frankie Jr. și Cindy, au dispărut.
Mai târziu, cadavrul lui Cindy este găsit într-un loc abandonat, speranța ca măcar
Frankie să fie în viață se micșorează cu fiecare zi care trece…

În timp ce poliția investighează, ies la iveală amănunte despre existența femeii


de douăzeci și șase de ani.
Mediul și orele târzii de lucru, care vin la pachet cu ocupația de chelneriță într-un
bar, sticlele goale de whisky, îmbrăcămintea provocatoare din garderobă, valiza
cu teancuri de scrisori de la nenumărați bărbați, ascunsă sub pat, și agenda cu
numere de telefon a lui Ruth fac din ea o bețivă și-o depravată – prin urmare, o
mamă groaznică.
În plus, are mereu părul prea aranjat, se machiază strident, se îmbracă sexy și
nu plânge când ar trebui să arate distrusă.

Detectivul care conduce ancheta, un habotnic, trage concluzia evidentă:


confruntată cu divorțul și lupta pentru custodie, Malone a luat viața copiilor ei.

Pete Wonicke, reporter de tabloid aflat la începutul carierei, hotărât să-și facă un
nume în ziar, începe să cerceteze subiectul.
El pare să fie singurul care nu se raliază verdictului general.
Interesul profesional al lui Pete se dezvoltă într-o obsesie personală față de Ruth
și jurnalistul ajunge să creadă că ar putea fi ceva profund, nedezvăluit, în ființa
indescifrabilă pe care presa și publicul au descris-o ca pe o femeie promiscuă.

Ruth Malone și-a ucis violent propriii copii, a devenit ea însăși o victimă a
circumstanțelor sau este ceva mai sinistru în joc?

Scriitoarea britanică Emma Flint ne oferă, în romanul ei de debut Victime


neînsemnate, un thriller psihologic claustrofobic, plasat temporal în trecutul
apropiat, într-o societate dominată de bigostism, preconcepții și dictatură a
moralei majoritare.
Ruth Malone a fost găsită vinovată în case de gospodine, în saloane de coafură,
la micile bârfe din stradă sau din magazinele de cartier și, până la urmă, chiar în
fața justiției, doar pentru că nu a adoptat canoanele impuse de comunitate.
Ea era o rebelă neobservată, asemenea atâtor alte agente ale schimbării
treptate, care se produce de-a lungul vremii în mentalitățile colective, în
concepțiile despre ce înseamnă feminitate.
Pedeapsa devine însă inevitabilă, atunci când tragedia atrage atenția asupra sa.

Victime neînsemnate este o poveste dramatică intensă, captivantă, desfășurată


într-un ambient sufocant.
Faptul că are la baza evenimente reale o face cu atât mai tulburătoare.

Victime neînsemnate - Emma Flint

 An aparitie: 2020


Autor: Emma Flint
Categoria: Literatura Universala
Editura: RAO
Nr. pagini: 416
Un roman foarte întunecat, cu o atmosferă sufocantă care aduce în discuție
un subiect serios: infanticidul.
 În vara anului 1965, districtul New York din Queens este zguduit de o
tragedie. Doi copii mici au dispărut din propria casă peste noapte, în timp ce mama
lor, Ruth Malone, dormea. Poliția va iniția o anchetă în timp ce, în paralel, Pete
Wonicke, un tânăr jurnalist, își desfășoară activitatea, devenind chiar obsedat de
subiect.
Viața lui Ruth se va schimba brusc, odată cu dispariția copiilor. După câteva
zile de căutare, vor fi găsite cadavrele celor doi copii. Atitudinea ei detașată și
frivolitatea o vor condamna cu mult înainte ca justiția să-și pronunțe
sentința. Mass-media, poliția, societatea vor îndrepta degetul către această femeie
care nu merită să poarte statutul de mamă.
 ”Victime neînsemnate” este un thriller care explorează psihologia
personajelor sale cu o anumită finețe și scoate în evidență mecanismele sexiste din
societatea anilor 1960, care dictează comportamentul bun sau rău așteptat la o
femeie și condamnă după aparențe.
 Tema centrală este investigarea crimelor, dar abordează probleme la fel de
diverse precum maternitatea, obsesia, prejudecățile, manipularea informațiilor sau
moravurile vremii.
 Intriga se desfășoară într-un cartier claustrofob și prafuit, populat de
irlandezi și italieni catolici, în anul 1960, din Queens, unde ne putem pune cu
ușurință în ”pantofii” vecinilor care aud și văd ce fac ceilalți tot timpul. Fiecare
vecin va avea părerea și versiunea sa despre ce s-a întâmplat în aceea noapte
fierbinte din iulie când au dispărut copiii. Narațiunea acestei intrigi nu m-a convins
cu adevărat, dar mi-a plăcut atmosfera anilor șaizeci, cu moravurile retrograde și
clișeele sale despre femei.
Mi-a plăcut portretul protagonistei Ruth Malone. O femeie încă tânără, care
refuză, conștient sau nu, să se supună așteptărilor bărbătești susținute de
societate. Este puternică, dar în același timp dă dovadă de multă slăbiciune și
fragilitate.  Un  personaj feminin care se confruntă aproape exclusiv, în timpul
romanului, cu figuri masculine, ca și cum ar marca mai bine singurătatea unei
femei într-o lume dominată de bărbați. Ea este o ofensă împotriva moralității, un
spirit liber într-o lume care nu este. Pragmatismul său este dezarmant de naiv,
nimeni în afară de tânărul Peter Wonicke nu va încerca să vadă ce se ascunde în
spatele machiajului său. Vom putea simți opresiunea, critica și judecata la care va
fi supusă pentru că nu se încadrează în această societate. Este unul dintre punctele
forte ale romanului.
Pe scurt: Este un roman bazat pe evenimente reale, unde asistăm la judecata
morală a unei femei pentru că nu este modelul așteptat de societate. Finalul
romanului a fost o surpriza neașteptată și m-a lăsat aproape cu gura deschisă.

S-ar putea să vă placă și