Activităţile matematice, în concepţia individualizării învăţământului matematic, necesită o profundă şi

competentă analiză a conţinutului noţional al matematicii, o raţionalizare şi o programare secvenţială a

acestuia, din care să rezulte solicitările (întrebări, activităţi, sarcini), pe care educatoarea le adresează
preşcolarilor şi care trebuie gradate în raport cu capacităţile şi ritmurile fiecărui copil, ale grupurilor şi
ale clasei, ca unitate socială. Natura, structura şi scopul activităţilor diferenţiate în ciclul preşcolar,
cunosc proiecte variate după particularităţile cărora le sunt destinate celor dotaţi, care dispun de
capacităţi, înclinaţii, aptitudini, talente. Aplicând principiul individualizării, strategia diferenţiată dispune
de aceeaşi paletă metodologică precum orice strategie globală de instruire: de la obişnuitele conversaţii,
demonstraţii şi explicaţii, la exerciţiile şi instrumentele muncii intelectuale eficiente, de la tehnica fişelor
de muncă independentă (de dezvoltare, de recuperare, de exersare şi de autoinstruire) la tehnicile
intuitive şi simbolice. Diferenţele calitative (de gândire, inteligenţă, imaginaţie etc.) care se manifestă la
copiii supradotaţi sunt satisfăcute prin fişele de dezvoltare, care trebuie să aibă aceleaşi obiective, dar
dincolo de aplicarea unor algoritmi de lucru şi pretind în rezolvare capacitatea de analiză şi sinteză.
Evaluarea continuă are deci rolul de a urmări schimbările comportamentale ale copiilor în timpul
învăţării. Educatoarea are posibilitatea de a constata şi aprecia stadiul de însuşire a unor cunoştinţe,
deprinderi, tehnici de lucru, fiecare etapă a învăţării este apreciată şi întărită, asigurându-se o învăţare
în paşi mici. Copilul câştigă încredere, îşi reglează efortul, ritmul de muncă şi tehnicile de lucru,
evaluarea continuă fiind formativă prin efecte dacă se sprijină pe elemente de întărire pozitive
(aprecieri, calificative, laude).Strategia individualizării și diferenţierii învăţământului matematic conduce
la o gamă foarte variată de forme de lucru şi modalităţi de organizare a activităţii de învăţare. Se impune
să ne gândim asupra modalităţilor de îmbinare a formei de activitate (frontală, în grup şi individuală), iar
în cadrul fiecăreia dintre acestea, asupra unor sarcini unitare, gradate însă prin conţinut şi prin modul de
realizare. Important este ca în acesta forma de activitate să se urmărească realizarea obiectivelor,
modul de realizare a sarcinilor şi aprecierea rezultatelor. Trebuie remarcat că acest mod de organizare
determină schimbări în natura sarcinii didactice.