Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

De Camil Petrescu

Roman modernist, subiectiv, psihologic, interbelic,al experienței

Camil Petrescu teoretizează în literatura noastră romanul modem de tip proustian şi

respinge romanul de tip tradiţional, el formulează estetica autenticităţii în conferinţa din
1935, ,,Noua structură şi opera lui Marcel Proust”: ,,Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud,
ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu ... ... Eu nu pot vorbi onest decât la
persoana întâi”.
Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers
epic, o altă perspectivă narativă şi un nou tip de personaj, o conştiinţă lucidă, intelectualul,
inadaptatul superior.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modernist,
psihologic, de tip subiectiv. Romanul modem are drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent şi subiectiv, timpul psihologic care se substituie timpului cronologic,
fluxul conştiinţei, memoria afectivă (involuntară), naraţiunea la persoana I, luciditatea (auto)
analizei, anticalofilismul, dar şi autenticitatea trăirii.
O primă trăsătură a romanului modem este perspectiva narativă subiectivă, cu focalizare
internă. Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Ştefan Gheorghidiu, care trăiește două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
Naraţiunea la persoana I presupune existenţa unui narator-personaj, implicat în acţiune,
care îl determină pe cititor să cunoască din acţiune atât cât cunoaşte şi el.
Altă trăsătură este prezenţa timpului psihologic, care are ca efect dilatarea unor
evenimente datorită percepţiei subiective: gesturile soţiei în excursia de la Odobeşti sau
retragerea soldaţilor sub ploaia de obuze. Un alt aspect al modernităţii este integrarea
documentului în ficţiune, precum articole din presa vremii sau jurnalul de campanie al
scriitorului.
Romanul este format din două părţi care conţin cele două teme ale romanului şi, în
acelaşi timp, cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist: dragostea şi
războiul. Prima parte reprezintă rememorarea unei iubiri eşuate dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela
iar partea a doua este construită sub forma unui jurnal de campanie al eroului principal şi
urmăreşte experienţa de pe front, în timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în
întregime ficţională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului, articole şi
documente de epocă, ceea ce conferă autenticitate textului.
Romanul debutează cu un artificiu compoziţional: acţiunea primului capitol este
posterioară întâmplărilor relatate în restul primei părţi. Protagonistul, Ştefan Gheorghidiu este
concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în aşteptarea intrării României în război. La popota
ofiţerilor el asistă la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers citit în
presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă fusese achitat la tribunal. Această discuţie
declanşează amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Tânărul, pe atunci
student la Filozofie, se căsătoreşte din dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană, crescută de o
mătuşă. În cazul lui, iubirea se naşte dintr-o întâmplare, din admiraţie şi duioşie, devine cu
timpul obişnuinţă pentru ca mai apoi să se transforme în obsesie.
După căsătorie, cei doi soţi trăiesc modest, dar sunt fericiţi. Echilibrul familiei este
tulburat de o moştenire pe care Gheorghidiu o primeşte la moartea unchiului său, Tache. Ela se
implică în discuţiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu îi displace profund. Ea este atrasă de
viaţa mondenă, la care are acces datorită noului statut social. În viaţa cuplului apar tot mai multe
probleme care culminează cu excursia la Odobeşti, cu ocazia sărbătorii de Constantin şi Elena. În
timpul acestei excursii se pare că Ela îi acordă atenţie exagerată unui anumit domn G., pe care
Gheroghidiu îl bănuieşte mai târziu că îi devine amant. După această excursie: Ştefan pune tot
mai mult la îndoială dragostea Elei pentru el iar relaţia lor devine o succesiune de separări şi
împăcări. În timp ce era concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României în război,
Ştefan primeşte o scrisoarea de la Ela prin care aceasta îl cheamă urgent la Câmpulung, unde se
mutase pentru a fi mai aproape de el. Soţia vroia să-l convingă să treacă o sumă de bani pe
numele ei pentru a fi asigurată din punct de vedere financiar, în cazul morţii lui pe front. Aflând
ce-şi doreşte soţia sa, Ştefan e convins că aceasta plănuise divorţul, pentru a rămâne cu Domnul
G., pe care îl întâlneşte prin oraş. Din cauza izbucnirii războiului, Gheorghidiu nu mai apucă să
verifice dacă soţia îl înşeală sau nu.
A doua parte a romanului prezintă experienţa războiului, într-o manieră realistă,
demitizată. Frontul însemnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmăşeală, dezordine. Ordinele
ofiţerilor superiori sunt contradictorii, legăturile dintre unităţi nu se pot realiza. Din cauza
informaţiilor greşite, armata română îşi fixează tunurile asupra propriilor batalioane. La acestea
se mai adaugă frigul şi foamea. În capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” se ilustrează
absurditatea războiului. Viaţa combatanţilor ţine de pura întâmplare, iar eroismul este înlocuit cu
spaima de moarte, omul mai păstrează doar instinctul de supravieţuire.
Experienţa de pe front modifică percepţia protagonistului despre existenţa sa
anterioară. De aceea atunci când se întoarce la Bucureşti, fiind rănit şi necesitând spitalizare, se
simte detaşat de tot ce îl legase de Ela. O priveşte acum cu indiferenţă şi hotărăşte să o
părăsească. Această hotărâre reprezintă renunţarea la trecut şi eliberarea de drama erotică.
Finalul romanului este deschis pentru că nu se rezolvă misterul cărţii şi se lasă loc unor
interpretări multiple. Destinul protagonistului nu este încheiat: el se află la Bucureşti într-o
permisie şi urmează să se întoarcă pe front.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui
Camil Petrescu principal este conflictul interior. Acesta desfăşoară în conştiinţa personajului-
narator, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela.
Principalu}, motiv al rupturii dintre cei doi este implicarea Elei în lumea mondenă, pe eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui
Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
Contradicţiile dintre lumea utopică, pe care şi-o construise intelectualul în plan interior,
şi datele realităţii exterioare (vulgare, meschine, mercantile) produc frământări de conştiinţă,
suferinţa incertitudinii, şi sunt supuse introspecţiei şi analizei lucide. El crede că ,,Singura
existenţă reală e aceea a conştiinţei”
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relaţia protagonistului
cu societatea; acesta este plasat în categoria inadaptaţilor social.
Este de remarcat utilizarea tehnicilor modeme ale analizei p hologice precum:
introspecţia, autoanaliza lucidă, astfel prima parte a romanului este ,,o monografie a
incertitudinii” (Constantin Ciopraga).
Stilul anticalofil (,,împotriva scrisului frumos”), pentru care optează romancierul,
susţine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialitate pe care îl producea exprimarea pesonajelor din romanul tradiţional. De aceea, în
concepţia lui Camil Petrescu, pentru un scriitor este importantă experienţa de viaţă care poate fi
transformată în literatură: ,,fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie.”
„Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” este un roman psihologic modem,
reprezentativ pentru estetica autenticităţii şi pentru o nouă viziune, demitizată, asupra războiului.
Prin Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă
tipologie: intelectualul inadaptat, ce aspiră spre absolut.
 Caracterizare Ștefan Ghiorghidiu

Personajul-narator, Ştefan Ghiorghidiu, reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptat

superior, care nu-şi găseşte locul într-o societate dominată de mediocritate şi de lipsă de
moralitate și care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut.
Sub aspect social, student la Filosofie, Ştefan Gheorghidiu este un intelectual care
trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi care are impresia că s-a izolat de realitatea materială
imediate. Însă tocmai această realitate produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu
Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul Tache, cuplul
trăieşte în condiţii modeste (,,era o gospodărie boemă”), dar în armonie, iar apoi pătrunde în
înalta societate bucureşteană. Când începe războiul, acest idealist se inrolează voluntar, ca
sublocotenent.
Conştiinţă lucidă şi problematizantă, Gheorghidiu aspiră la iubirea abso luciditate
gesturile de afecţiune pe care Ela i le arată domnului C., cu prilejul excursiei de la Odobeşti.
Trăirea iubirii şi a războiului are ca scop cunoaşterea sine: ,,îmi putusem permite atâtea gesturi
până acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o verificare şi o identificare a eului
meu”
Se poate spune că principala sa trăsătură de caracter este orgoliul. Chiar el recunoaşte
că sentimentele sale pentru Ela au apărut din orgoliu, fiind măgulit de admiraţia pe care o avea
lumea faţă de el pentru că era iubit de „cea mai frumoasă studentă”.
O secvenţă ilustrativă pentru orgoliul personajului este scena mesei în familie din casa
bătrânului avar, Tache. Aici se confruntă două concepţii de viaţă: una condusă de puterea
banilor, reprezentată de unchiul Tache şi de deputatul Nae Gheorghidiu şi alta în care valorile
sunt de ordin spiritual, întruchipată de Ştefan Gheorghidiu.
Moştenirea va genera numeroase discuţii familiale, fiindcă atât Nae Cheerghidiu, cât şi
mama şi surorile lui Ştefan îi vor intenta proces pentru a obţine o parte cât mai mare din avere.
Atitudinea soţiei care se implică cu îndâtjire în disecţiile despre bani îl surprinde în mod dureros:
,,Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să
fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” Dezgustat, Ştefan cedează o parte din
avere în favoarea familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea meschină şi egoistă în mijlocul
căreia trăieşte, mai ales că îşi dă seama că nici femeia iubită nu-l înţelege. Primirea moştenirii
generează criza matrimonială, fiindcă se pare că Ela se lasă în voia tentaţiilor mondene şi începe
să-şi compare soţul cu dansatorii din noul lor cerc de prieteni, în dezavantajul lui Ştefan.
Dorinţa de a trăi o experienţă existenţială pe care o consideră definitorie pentru
formarea lui ca om, dar şi din orgoliu, Ştefan se înrolează voluntar, deşi ar fi putut să evite
participarea la război, folosindu-se de averea sa, aşa cum procedează Nae Gheorghidiu sau soţul
verişoarei sale, moşierul Iorgu. Războiul constituie o altă secvenţă semnificativă pentru orgoliul
protagonistului, care constată că realitatea frontului nu corespunde imaginii despre eroism pe
care şi-o formase înaintea înrolării.
În roman se conturează şi alte trăsături ale eroului, precum: natura analitică şi reflexivă,
luciditatea, sensibilitatea exagerată, conştiinţa propriei valori în raport cu filfizonii mondeni
apreciaţi de Ela.
În ultimul capitol, ,,Comunicat apocrif’, deznodământul înfăţişează efectele celor două
experienţe asupra personajului. După experienţa frontului și trăirea dramei colective, obosit să
caute certitudini, Ştefan nu mai este interesat să afle dacă soția îl înșală sau nu. Bărbatul care
odinioară se credea capabil de crimă din gelozie devine indiferent, detaşat de iubirea pentru Ela,
hotărând să-i lase soţiei ,,tot trecutul.”’
Principalele modalităţi de caracterizare ale personajului principal sunt specifice unei
opere psihologice: introspecţia, monologul interior, analiza psihologică. Caracterizarea indirectă
se desprinde din faptele personajului, gândurile, gesturile, limbajul şi relaţiile sale cu celelalte
personaje. Fiind roman subiectiv, de analiză, este folosită şi autocaracterizarea pentru portretul
fizic, moral sau psihologic.
 Personajul feminin, Ela, rămâne pe tot parcursul romanului un mister pentru cititor,
deoarece ea este prezentată numai prin intermediul impresiilor lui Ştefan. Relaţia dintre cei doi
soţi se bazează pe orgoliu, atât în construirea cât şi în destrămarea ei. El se îndrăgosteşte din
orgoliu iar ea îl iubeşte atât timp cât este mândră de valoarea lui intelectuală în lumea lor de
studenţi săraci şi se depărtează când soţul nu-i mai trezeşte admiraţia, în lumea mondenă în care
a intrat.
Eu consider ca apariţia romanului modern „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” contribuie în mod esenţial la dezvoltarea literaturii române încadrându-se în tendinţele
generale ale literaturii universale.