Sunteți pe pagina 1din 4

Pentru a evita dezechilibrul emoțional, sentimentele negative care pot apărea

pe parcurs, amintește-ți te rog să nu te compari cu alții, ci doar cu varianta ta


de ieri și cu cea care vrei sa devii mâine. Fiecare evoluăm în ritmul nostru,
așadar compararea cu alte persoane nu este utilă, cel puțin în acest moment.
ACUM este cel mai bun moment pentru a începe să te pui în valoare și a-ți
arăta personalitatea unică
Stima de sine se construiește pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Ei bine, acum
imaginează-ți că stima e ca un mușchi pe care trebuie să îl antrenezi constant
sub îndrumarea unui ”instructor”, pentru a nu resimți dureri când vei
încerca să faci față stresului, sau când alții vor încerca să îți doboare moralul.

Am fost învățați să ne considerăm valoroși și împliniți atunci când ceva


important pentru noi are loc sau când primim aprecieri din partea celor din
jur; cu toate acestea, suntem foarte receptivi când cineva ne critică, ne face
reproșuri sau efectiv șterge pe jos cu noi, uitând foarte ușor cât de speciali
suntem în realitate.
Ca urmare, este necesar să fim antrenați ca să atragem mai multe aspecte
pozitive în viețile noastre (persoane, evenimente, întâmplări, ocazii de a ne
pune în valoare, etc), și să nu ne mulțumim cu replici de genul ”e bine și așa”,
”mai mult de atât nu pot pentru că nici ceilalți din jur sau din familie nu au
putut”, ”se poate și mai rău”, și așa mai departe.
Secțiunea I – Încălzirea
Exercițiul 1: Redefinirea bucuriei
Fericirea și tristețea au fost primele emoții pe care am învățat să le
recunoaștem și să le exprimăm încă din copilărie, iar din păcate multe
persoane nu au permis acestei definiții alb-negru să se nuanțeze pe parcursul
maturizării; așadar, cu cât definițiile sentimentelor pozitive pe care le râvnim
sunt mai restrânse, cu atât mai dificil ne este să le atingem.
Te îndemnam să încerci să nu nu te compari cu alții, pentru că fiecare se simte
încrezător în anumite contexte cu care tu probabil nu rezonezi. Eu consider
scrisul o metodă terapeutică, și de cristalizare a gândurilor; așadar, te invit să
îți pui o muzică relaxantă și să notezi zilnic într-un caiet întâmplări care ți-au
generat emoții, sentimente și trăiri pozitive (bucurie, surpriză, sentiment de
utilitate, zâmbet sau râs în hohote, empatie, liniște, etc) acumulate din diverse
contexte.

Exercițiul 2: Nu îți limita potențialul


Profită de fiecare ocazie ca să faci ceva bun pentru tine și pentru alții, asumă-
ți sarcini care ți se par provocatoare, fă lucruri din pasiune și fii deschis către
nou.

Exercițiul 3: Folosește-l mai puțin pe ”trebuie”


O mulțime de oameni nefericiți continuă să facă ceea ce fac chiar dacă știu că
aceasta este cauza nefericirii lor. Cu toții avem angajamente și
responsabilități, care într-o anumită măsură ne seacă de energie, iar într-alta
contribuie la menținerea unui nivel minim-mediu de satisfacție (”am făcut ce
trebuie”).
De asemenea, poți încerca să identifici cui aparține vocea care îți spune că
trebuie / nu trebuie să faci cutare acțiune, și să vezi dacă te reprezintă, sau ai
ceva în comun cu ea.
Relaxează-te puțin și fii atent la managementul timpului și al resurselor tale.
Nu trebuie făcute toate lucrurile în aceeași zi sau săptămână, nu trebuie să
plătești cu sănătatea sau cu dragostea familiei. Și nu uita să fii recunoscător
pentru tot ceea ce ai.

Exercițiul 4: Oferă-ți așa numita ”Happy-Hour” în fiecare zi


Petrece acest timp implicându-te în activități care îți fac plăcere sau îți pot
aduce satisfacții pe diverse planuri. Planifică-ți astfel de activități în fiecare zi
fără să le tratezi cu superficialitate sau să sari peste ele. E important să te
răsfeți, pentru că (repet) dacă tu nu te iubești, nici alții nu o vor face.

Exercițiul 5: Fă mici schimbări în viața ta


Știm că peste noapte nu se pot construi afaceri, relații, imperii. Așadar, o
metodă înțeleaptă de a realiza schimbări majore în viață, fără riscul de a
deveni frustrat, trist sau depresiv o reprezintă planificarea mai multor
schimbări mici, dar frecvente.
E important să îți surprinzi organismul, mintea, spiritul cu ”new stuffs”. Ca și
la antrenamentul de la sală, sau la dansuri, nu poți progresa făcând aceleași
mișcări la nesfârșit….rutina are rolul ei o vreme, până te simți stăpân pe niște
obiceiuri, dar poate fi și începutul depresiei, fiindcă nu se mai mișcă lucrurile.
Teoretic, crearea noilor obiceiuri durează aproximativ 4 săptămâni și necesită
devotament.
Exercițiul 6: Reîmprospătează-ți cât mai des viața
Ca să înțelegi la ce mă refer, o să mă folosesc de comparația cu o curățenie
generală prin casă, când scăpăm de lucrurile care nu ne mai sunt utile deloc
(sau nici nu ne-au fost vreodată, dar a fost bine să le avem acolo, în caz
de…).Curățenia e valabilă și pentru gânduri, sentimente, reacții…știu că e
greu 
E important ca prima dată să identifici cauza pentru care ai lăsat să se adune
(în cele mai multe cazuri motivul principal este o teamă nefondată) și să te
ierți pentru că le-ai adunat. Un factor cheie în facilitarea creșterii stimei de
sine este să nu te mai surmenezi întrebându-te ”cum ar fi fost dacă”.
Acceptă că atunci și acolo ai luat deciziile cele mai bune, în conformitate cu
contextul și capacitatea ta emoțională. Te încurajez să acționezi cât mai
curând, nu aștepta o sărbătoare ca să scapi de reziduurile emoționale.

Exercițiul 7: Acționează azi, nu mâine


Aș începe prin a spune că evitarea și amânarea sunt atitudini obișnuite în a
trata problemele; adesea nu vrem să recunoaștem și să acceptăm realitatea
situației pe care o experimentăm. După cum spuneam, așteptăm momentul
potrivit care uneori nu mai apare.
Însă momentul de acum e cel mai bun ca să acționezi, fiindcă tu ești stăpânul
timpului tău, tu îți creezi și stabilești momentele în funcție de ceea ce știi că ai
nevoie. Când ai început să îți îndeplinești sarcinile la birou, oare ai așteptat
momentul potrivit? Sau te-ai adaptat din mers, chiar dacă ai mai greșit
uneori? Perseverează.

Exercițiul 8: Iartă-i pe ceilalți


 ”Terapia integrării trecutului” (Ingeborg Bosch) și ”Cum să dăruiești
iertarea” (Robert Enricht) – sunt 2 cărți minunate pe care ți le recomand să le
citești dacă te consideri victima unui fel de abuz, dacă ai dificultăți în a oferi
iertare persoanelor care te-au rănit sau încă mai au puterea să o facă (pentru
că tu le dai voie).
În întâlnirile pe care le desfășor cu clienții mei abordez mereu această tehnică
de a ierta ”agresorii”; altfel întreaga energie se risipește și nu mai regăsim
echilibrul emoțional. A ierta nu înseamnă a uita sau a găsi scuze pentru ce s-a
întâmplat. Începe prin a recunoaște evenimentul și durerea resimțită.
Dacă poți, discută cu persoana care te-a vătămat. Te invit să întocmești o listă
cu persoanele care simți că te-au rănit vreodată, chiar și cu o vorbă urâtă sau
fizic…va fi una lungă, însă așa vei putea să îi ierți pe toți.

Exercițiul 9: Recunoaște-ți punctele forte 


Îți prezint o poveste scurtă, care sper sa te ajute să conștientizezi cât de
valoros ești, cu toate că tu nu crezi asta de fiecare dată.
Un tânăr avea două vase mari cu care mergea pe care le ținea atârnate pe un par.
Unul dintre vase avea o fisură. Tânărul se plimba în fiecare zi pe o potecă destul de
lungă, mergând după apă. Dată fiind situația, timp de 2 ani acesta aducea doar un
vas și jumătate de apă acasă.
Vasul perfect era mândru de realizările lui, în timp ce vasul fisurat era rușinat de
imperfecțiunea sa și nefericit pentru că reușea să aducă doar jumătate din
cantitatea de apă necesară. Într-o zi i-a spus tânărului că se simte foarte rușinat
deoarece crăpătura laterală făcea să se piardă apă pe drum.
Ceea ce nu observase vasul era faptul că pe partea de drum unde pierdea el apă au
răsărit niște flori, iar pe cealaltă parte nu. Aceasta pentru că tânărul știa de
defectul respectiv și plantase niște semințe pe drum; astfel, în timp ce venea înspre
casă, vasul fisurat le udase… și așa, după un timp s-a putut vedea rezultatul muncii
”inconștiente” al acestuia.
Ideea este că fiecare avem propriile noastre defecte unice și acestea fac viața
interesantă și bogată în experiențe. E important să ne acceptăm, să ne
autoeducăm, și să vedem latura pozitivă din orice acțiune pe care o
întreprindem…te asigur că mereu se va găsi un loc, o acțiune sau o persoană
care să necesite intervenția sau aportul tău
Exercițiul 10: Păstrează-ți concentrarea
când ne facem griji, ne preocupăm excesiv de viitor; când regretăm, ne fixăm
prea mult pe trecut. A ne lăsa mintea să rătăcească în orice direcție până când
începem să suferim, ne împiedică să profităm la maxim de prezent. Devenim
mai puțin capabli să găsim soluții pentru problemele noastre.

S-ar putea să vă placă și