TP4

1. Puterea legitimă - domnante teoretice în confluența secolelor XIX-XX

Max Weber, alături de Pareto, Gumplowicz șamd, au circumscris sensul puterii: toate
puterile statului emană de la națiune. Legitimitatea aparține națiunii. Ea rezultă din două
componente suverane: voința minoritară și voința majoritară. Puterea minoritarî este
voința puterii guvernante. Puterea majorității e suvernanitatea națională. Suveranitatea
trebuie înțeleasă și într-un sens pozitiv: apariție și consolidare a puterii.
2. Definiția și tipologia legitimității în opera lui Max Weber
Aici vorbim de ,,faza weberiană a teoriei despre legitimitate”. Gândirea lui s-a aflat sub
influența filosofiei clasice germane: faptele sociale irepetabile pot fi cunoscute în alte
modalități decât fenomenele repetabile. Ideile lui Weber s-au regăsit în perspectiva
marxistă a capitalismului. Temele dezbătute de Weber în Economie și societate: studii de
metodologie, cărți de istorie, studii de sociologie a istoriei,,abordări de sociologie
generală. Weber a contactat gripa spaniolă. Karl Jaspers îl consideră pe Weber cel mai
mare german din vremea sa. Definește acțiunile actorilor semnificativi drept acțiuni cu
caracter social: acțiuni cu finalitate rațională, axiologico-rațională, dominate de stări
affective, tradiționale. Acțiunea social poartă amprenta a două forte dinamice: libertatea
virtuală și revoluționară. Elemente revoluționare dinamice sunt harisma: credința unui
grup în calitatea unui individ uman, este o forță constructivă și distructivă. Alt element
este raționalitatea, care contracarează iraționalitatea harismei. Weber e un ,,Marx
Burghe”. În câteva volume se vorbește de omul de știință preocupat de comunitatea sa și
profenalizarea activităților politice în Europa contemporană. Aceste demersuri ar fi
trebuit să întemeieze o ramură numită sociologia statului. Legitimitatea la Weber e
ipostază a puterii care asigură dominația dintre clasa guvernată și corpul social majoritar.
Acțiunile sociale îi plasează pe actorii sociali în ipostaze instituționale. Acțiunea social se
organizează la nivelul societății în relații sociale. Ordinea social legitimă este acțiunea
social corelată cu ordinea socială. Ordinea legitimă se distinge pe verticala istoriei.
Legitimitatea este inseparabilă de dominație. Categorii de raporturi între legitimitate și
putere: legitimitatea tradițională, harismatică, rational-legală. Legitimitatea tradițională se
spijină pe caracterul sacru al dispozițiilor și pe puteri ale ,,șefului”. Sensul acesteia este
că în dezvoltarea acesteia au existat și factori precum: religia. Supunerea este totală și
necondiționată, spune Weber. Aceasta este reglementată de fidelitate: șef-slujbaș.
Legitimitatea tradițională spune că reprezentările și concepțiile religioase au deschis
anumite căi prin care interesele au animat acțiunea social. Legitimitatea harismatică se
întemeiază pe calitatea extraordinară.