Sunteți pe pagina 1din 4

Roma-Prezentare

Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a
lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a
Italiei moderne. Roma are o populație de 6.000.000 persoane. Aria metropolitană are o popula ție de
circa 4 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.

Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără
Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al
Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala singurei religii
care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).

Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul
apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”),[3]
este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari ale Europei care a
supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei rămâne
renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului mondial
UNESCO[4].

Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus şi Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., şi dovezile
arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezări pastorale pe Dealul Palatin,
construite în zona viitorului Forum Roman, şi care au stat la baza noului oraş în secolul VIII î.Hr. Oraşul avea
să devină capitala Regatului Roman (condus de o succesiune de şapte regi, conform tradiţiei), a Republicii
Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată de Senat), şi în final a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un
împărat); aceste succese au depins de cuceririle militare, de dominaţia economică, precum şi de asimilarea
selectivă a civilizaţiilor învecinate, în mod notabil etruscii şi vechii greci. În anul 64 în timpul domniei lui Nero
o mare parte a oraşului a fost mistuită de incendiu. Oraşul a fost reconstruit în timpul Flavilor mai ales în
timpul împăraţilor Traian, Adrian şi Caracalla.

În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță religioasă, cât și
politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma ca centru al Bisericii
Catolice. În urma jefuirii Romei din 410 de către Alaric I și căderii Imperiului Roman de Apus în 476
d.Hr., Roma a alternat între Imperiul Bizantin și jafurile barbarilor goți și vandali. Populația orașului
a scăzut la un număr de doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu, reducând orașul
cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lungul unor arii extinse de ruine și
vegetație. Roma a făcut în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr., când
lombarzii au abolit Exarhatul de Ravenna. În 756 Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție lumească
asupra Romei și zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale.

Roma antică
Unul dintre simbolurile Romei este Colosseumul (70-80 d.Hr.), cel mai mare amfiteatru construit
vreodată în Imperiul Roman.[7] A avut inițial o capacitate de 60.000 de spectatori, după care a fost
extins. Colosseumul a fost folosit pentru lupte între gladiatori. Lista monumentelor foarte
importante ale Romei antice include Forumul Roman, Domus Aurea, Panteonul, Columna lui
Traian, Piața lui Traian, zonele catacombelor, Circus Maximus, Băile lui Caracalla, Castelul
Sant'Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Arcul lui Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca
della Verità.

Epoca medievală
De multe ori trecută cu vederea, moștenirea medievală a Romei este una dintre cele mai importante
dintre cele ale orașelor italiene. Bazilici datând din era paleocreștină includ Santa Maria Maggiore și
San Paolo Fuori le Mura (cea din urmă reconstruită în mare parte în secolul al XIX-lea), amândouă
găzduind mozaicuri din secolul IV d.Hr.. Mozaice și fresce medievale notabile pot fi văzute și în
Santa Maria in Trastevere, Santi Quattro Coronati și Santa Prassede. Clădirile laice includ o serie de
turnuri, dintre care cele mai mari sunt Torre delle Milizie și Torre dei Conti, amândouă în apropiere
de Forumul Roman, precum și scările uriașe care duc spre bazilica Santa Maria in Ara Coeli.

Una din campanilele romanice păstrate până în prezent este cea a bisericii San Salvatore delle
Coppelle, lăcaș atribuit în anul 1914 Bisericii Române Unite cu Roma.

Renașterea și baroculRoma a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea doar în urma Florenței,
și a fost profund influențată de această mișcare. Cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii
renascentiste în Roma sunt Piazza del Campidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo
Senatorio, sediul guvernului local. În această perioadă, marile familii aristocratice ale Romei
obișnuiau să construiască locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum sediul
președintelui republicii), Palazzo Venezia, Palazzo Farnese, Palazzo Barberini, Palazzo Chigi (acum
sediul primului ministru), Palazzo Spada, Palazzo della Cancelleria, și Villa Farnesina.
Roma este, de asemenea, faimoasă pentru piețele ei imense și maiestoase (de multe ori decorate cu
obeliscuri), multe dintre care au fost construite în secolul al XVII-lea. Piețele principale sunt Piazza
Navona, Piazza di Spagna, Campo de' Fiori, Piazza Venezia, Piazza Farnese și Piazza della Minerva.
Unul dintre exemplele emblematice ale artei baroce este Fontana di Trevi, operă a lui Nicola Salvi.
Alte palate baroce din secolul al XVII-lea sunt Palazzo Madama, acum sediul Senatului Italian,
precum și Palazzo Montecitorio, sediul Camerei Deputaților.

O piață specific barocă, asemeni unor culise de teatru, este piața din fața bisericii Sant'Ignazio.

Neoclasicismul[modificare | modificare sursă]


În 1870 Roma a devenit capitala Regatului Italiei. În acest timp, neoclasicismul, un stil arhitectonic
influențat de arhitectura Antichității, a devenit influența principală asupra arhitecturii orașului. Au
fost construite atunci mai multe palate mari în stil neoclasic pentru a găzdui ministere, ambasade și
alte agenții guvernamentale. Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale neoclasicismului în
Roma este Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea, sau „Altarul Patriei”, unde este situat
mormântul Soldatului Necunoscut, care îi reprezintă pe cei 650.000 de italieni care au murit în
timpul Primului Război Mondial.

Arhitectura fascistă[modificare | modificare sursă]


Regimul fascist, care a guvernat Italia din 1922 până în 1943, a dezvoltat un stil arhitectonic
caracterizat de legăturile sale cu arhitectura romană antică. Cel mai important sit fascist din Roma
este districtul Esposizione Universale Roma, construit în 1935. A fost, inițial, conceput pentru
expoziția universală din 1942, și era numit „E.42” (Esposizione 42). Cu toate acestea, expoziția
mondială nu a mai avut loc, deoarece Italia a intrat în Al Doilea Război Mondial, în 1940. Clădirea
cea mai reprezentativă pentru stilul fascist de la E.U.R. este Palazzo della Civiltà Italiana (1938-1943),
designul ei iconic fiind denumit „Colosseumul cubic” sau „pătrat”.

După Al Doilea Război Mondial, autoritățile romane și-au dat seama că aveau bazele unui cartier
financiar în afara centrului pe care alte capitale încă îl aveau în stadiu de proiect (London Docklands
și La Defense în Paris). De asemenea, Palazzo della Farnesina, actualul sediu al Ministerului
Afacerilor Externe, a fost conceput în 1935, în stil fascist.

Centrul orașului[modificare | modificare sursă]


Centrul istoric al orașului este dominat de tradiționalele „șapte coline ale Romei”: colinele Capitoliu,
Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin, Celian și Aventin. Tibrul curge spre sud prin Roma, centrul
fiind situat acolo unde Insula Tibrului facilita trecerea.

Au rămas în picioare mari părți ale vechilor ziduri ale orașului. Zidul Servian a fost construit
doisprezece ani după ce galii au prădat orașul în 390 î.Hr.; includea mare parte din Dealurile
Esquilin și Celian, precum și celelalte cinci în întregime. Roma a depășit în dezvoltarea sa Zidul
Servian, dar nu s-au mai construit alte ziduri până în 270 d.Hr., când Aurelian a început construirea
Zidurilor Aureliene. Aveau o lungime de aproape 19 km, și a fost zidul pe care trupele regale
italiene au trebuit să-l străpungă pentru a intra în oraș, în 1870.

Deși relativ mic, vechiul centru al orașului conține aproximativ 300 de hotele și 300 pensiuni,[8] peste
200 de palate,[8] 900 de biserici,[8] opt dintre parcurile principale ale Romei, reședința președintelui
republicii, casele Parlamentului, birouri ale orașului și guvernului local, precum și multe
monumente faimoase. Vechiul oraș conține de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri și
restaurante. Milioane de turiști vizitează Roma anual, ea fiind unul dintre cele mai vizitate ora șe din
lume.

Structura periferiei[modificare | modificare sursă]


Orașul vechi din limitele zidurilor acoperă aproximativ 4% din cei 1507 km² ai municipalită ții
moderne. Centrul istoric al orașului este cel mai mic din cele nouăsprezece zone administrative ale
Romei. Centrul orașului este format din 22 de rioni (districte), unul dintre ele, Prati, aflându-se,
practic, în afara zidurilor. Înconjurând centrul, sunt 35 quartieri urbani (sectoare urbane), și în limitele
orașului se află șase mari suburbi. „Comuna” Romei, aflată în afara frontierelor municipale,
dublează, practic, suprafața orașului propriu-zis.

Centura autostrăzii, cunoscută ca Grande Raccordo Anulare (G.R.A.), trasează un cerc uriaș în jurul
capitalei, la aproximativ 10 km de centrul orașului; spre deosebire de majoritatea autostrăzilor
italiene, pe G.R.A. nu se plătește taxă. Autostrada circulară leagă vechile drumuri care duceau la
Roma în Antichitate : Via Flaminia, Via Aurelia, Via Salaria, Via Tiburtina, Via Casilina și Via Appia.
Via Appia modernă face legătura între centrul orașului și o serie de orășele cunoscute drept Castelli
Romani.

Vatican[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Vatican.

Orașul Roma înconjoară Vaticanul, o enclavă a Sfântului Scaun, care este un stat suveran.
Găzduiește Piața Sfântului Petru, cu Bazilica corespondentă. Spațiul liber din fața bazilicii a fost
reconceput de Gian Lorenzo Bernini, din 1656 până în 1667, sub direcția Papei Alexandru al VII-lea,
ca o curte adecvată necesităților, gândită astfel încât un număr cât mai mare de oameni „ să-l poată
vedea pe Papă dându-și binecuvântarea, fie din mijlocul fațadei bisericii, fie dintr-o fereastră a Palatului
Vatican” (Norwich 1975 p 175). În Vatican se află, de asemenea, prestigioasele Biblioteca Vaticanului,
Muzeele Vaticanului cu Capela Sixtină, Camerele Rafael și alte opere importante ale lui Leonardo Da
Vinci, Rafael, Giotto, sau Botticelli.

Muzee și galerii[modificare | modificare sursă]


Lista celor mai importante muzee și galerii din Roma include : Muzeul Național din Roma, Muzeul
Civilizației Romane, Muzeul Național Etrusc Villa Giulia, Muzeele Capitoline, Galeria Borghese,
Muzeul Castelului Sant'Angelo, și Galeria Națională de Artă Modernă.

Vile și grădini[modificare | modificare sursă]


Centrul Romei este înconjurat de niște spații verzi mari și vechi ville romane opulente, care sunt
rămășițele villelor care înconjurau orașul papal. Majoritatea au fost distruse de specula țiile
imobiliare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cele mai importante dintre cele care au supraviețuit
sunt :

 Villa Borghese, cu o grădină mare cu panoramă, în stilul naturalist englez al secolului al XIX-
lea, conținând un număr de clădiri, muzee (vezi Galeria Borghese) și atracții;
 Villa Ada, cel mai mare parc public cu priveliște din Roma;
 Villa Doria Pamphili, al doilea ca mărime, cu o suprafață de 1,8 km²;
 Villa Torlonia, un exemplu splendid de conac de tip Art Nouveau, care a fost reședința
romană a lui Benito Mussolini;
 Villa Albani, comandată de Alessandro Cardinal Albani pentru a găzdui colecția sa de
antichități și sculptură romană

S-ar putea să vă placă și