Unitatea de învățare 1.

Cadrul juridic şi instituţional al pieţei de capital

Cuprins:
1. Noțiunea, particularitățile și principiile pieței de capital ca parte a pieței financiare
2. Specificul reglementării. Nivelurile de reglementare şi funcţia de autoreglementare
3. Autoritatea de control, supraveghere și reglementare a pieței

Obiectivele unității de învățare nr. 1

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 ce este piața financiară
 legăturile dintre piața de capital și piața financiară
 înțelesurile noțiunii de piața de capital
 trăsăturile și principiile pieței de capital
 rolul și atribuțiile autorității de reglementare a pieței

1. Noțiunea, particularitățile și principiile pieței de capital ca parte a pieței

financiare

1.1. Piața financiară (sectorul financiar)

Piața financiară cuprinde totalitatea operaţiunilor financiare, respectiv operaţiunile

care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit,
operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile
bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale.
Sectorul financiar este o sumă de pieţe reglementate, compus din:
 piaţa bancară
 piața asigurărilor
 piaţa de capital - sectorul instrumente și investiții financiare (SIIF).
Deşi sunt separate, aceste pieţe interacţionează în diverse moduri, de exemplu:
a) prin existența în cadrul aceluiași grup de societăți a unor societăți din sectorul asigurărilor,
bancar și/sau serviciilor de investiții financiare, cum este conglomeratul financiar;
b) instituțiile de credit și societățile de asigurare sunt active pe piața de capital în calitate de
investitori instituționali;
c) prin posibilitatea instituțiilor de credit de a fi autorizate ca intermediar de servicii și activități
de investiții financiare;
d) prin posibilitatea Ministerului Finanțelor Publice de a emite titluri de stat pe piața bancară
sau pe piața de capital.

1.2. Piața de capital

Piața de capital sau piața instrumentelor financiare:

 este o componentă a pieței financiare,

1
  reprezintă o modalitate avantajoasă de finanțare, în special pentru societăți, dar și pentru
state sau autorități publice;
 are ca scop mobilizarea disponibilităților financiare prin intermediul investițiilor în
instrumente financiare.
 este locul unde se întâlnesc cererea și oferta de capital și de instrumente financiare.
Piața de capital este un loc, care poate fi real sau virtual, numit loc de tranzacționare
(trading venue) și înseamnă:
a) o piaţă reglementată,
b) un sistem multilateral de tranzacționare sau
c) un sistem organizat de tranzacționare.
Piaţă reglementată (regulated market)
- înseamnă un sistem multilateral, operat şi/sau administrat de un operator de piaţă, care
reuneşte sau facilitează reunirea, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale
nediscreţionare, a unor interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale
unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu instrumente financiare
admise la tranzacţionare pe baza normelor şi/sau a sistemelor sale şi care este autorizat şi
funcţionează în mod regulat.
Sistemul multilateral de tranzacţionare - SMT (multilateral trading facility – MTF)
- este un sistem multilateral operat de o firmă de investiţii sau de un operator de piaţă care
reuneşte, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale nediscreţionare, interese
multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod
care conduce la încheierea de contracte.
Sistem organizat de tranzacţionare - SOT (organized trading facility – OTF)
- este un sistem multilateral care nu este o piaţă reglementată sau un SMT şi în cadrul căruia
pot interacţiona multiple interese de vânzare şi cumpărare de obligaţiuni, produse financiare
structurate, certificate de emisii şi instrumente financiare derivate ale unor terţe părţi, într-un
mod care conduce la încheierea de contracte.
Elementele constitutive ale pieței de capital sunt:
(i) instituția care organizează piața (operatorul de piață),
(ii) participanții pe piață,
(iii) operațiunile cu instrumente financiare.
Există mai multe tipuri de piețe, caracterizate fie prin diferite tehnici şi reguli de
tranzacţionare (de exemplu, la vedere sau la termen), fie prin tipul de instrumente financiare
admise la tranzacţionare (de exemplu, piața acţiunilor, piața obligațiunilor).
Piața primară este piața pe care emitenții atrag capital de la investitori oferind valori
mobiliare investitorilor prin ofertă publică inițială și prin ofertă publică primară.
Piața secundară este piața pe care se tranzacționează între investitori valori mobiliare
deja emise. Emitenții nu atrag resurse de pe această piață, care este doar a investitorilor.
Piața de licitație este piața unde tranzacția este perfectată de către un terț autorizat
(agent delegat) prin suprapunerea ordinelor de a cumpăra sau vinde anumite valori mobiliare.
Ordinele, cererile și ofertele, trebuie să menționeze prețul și numărul (volumul) valorilor
mobiliare. Părțile la tranzacție nu se cunosc.
Piața de negociere este piața în care vânzătorii și cumpărătorii negociază, de regulă
printr-un intermediar autorizat, prețul și volumul valorilor mobiliare.

2
 1.3. Particularitățile piețelor de capital

Piața de capital se distinge printr-o serie de trăsături proprii ce țin de:

 obiectul tranzacționării,
O
T  tipul operațiunilor pe piață
P  participanții la piață,
I  instituțiile pieței,
S  sistemul de reglementare,
A
 autoritatea de reglementare, supraveghere și control.
Obiectul tranzacționării pe piața de capital îl constituie instrumentele financiare, în
special valorile mobiliare. Acestea sunt expres prevăzute de lege și sunt supuse unor condiții
stricte pentru a putea fi admise la tranzacționarea pe piață. Condițiile vizează emitenții,
instrumentele financiare (valorile mobiliare) - formalitățile de emitere, depozitare și
înregistrare a acestora, precum și efectuarea tranzacțiilor doar prin intermediari autorizați. În
anumite situații, cum este admiterea la tranzacționare, transferul valorilor mobiliare se face
numai prin oferte publice, operațiuni specifice pieței de capital, caracterizate prin volumul
mare al tranzacțiilor, precum și prin reguli și formalități speciale.
Nu oricine are acces la piața de capital, acesta fiind rezervat participanților la piață.
De regulă, emitenții și investitorii nu sunt în raporturi contractuale directe, tranzacțiile
realizându-se numai prin intermediari autorizați de autoritatea competentă, respectiv
Autoritatea de Supraveghere Financiară, care atestă îndeplinirea condițiilor necesare autorizării
și care reglementează și supraveghează activitatea acestora. În plus, intermediarii trebuie să
dobândească în mod formal calitatea de participant în sistemul de tranzacționare al pieței
respective, calitate care se acordă de către operatorul de piață numai dacă sunt îndeplinite
condițiile impuse de acesta din urmă.
Din perspectiva rolului pe care îl îndeplinesc, sunt participanți la piața de capital:
(i) cei care emit valori mobiliare - emitenții;
(ii) cei care tranzacționează pe piață - investitorii;
(iii) cei care intermediază tranzacțiile pe piață - intermediarii;
(iv) cei care constituie infrastructura (instituțiile) pieței – administratorii locurilor de
tranzacționare, depozitarul central, Fondul de compensare a investitorilor.
Instituțiile pieței, entități reglementate, deși au forma juridică de societate pe acțiuni
îndeplinesc funcții de interes public, motiv pentru care prin reglementările legale aplicabile li
se imprimă anumite trăsături specifice instituțiilor publice.
Piața noastră de capital a fost organizată prin crearea unei structuri de grup de
societăți.
Legea impune depozitarea instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, la un = opțiuni; ca
depozitar central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operaţiunilor cu niște
instrumente financiare şi asigurării unei evidenţe unitare a acestor operaţiuni. Operatorul de pariuri;
piață (societatea de bursă) a avut obligația de a înființa o societate care să îndeplinească rolului swap
depozitarului central, la care trebuie să dețină cel puțin 51% din drepturile de vot. Depozitarul
Central S.A. este parte a grupului Bursa de Valori București. De asemenea, B.V.B. este

3
societatea-mamă a Fondului de compensare a investitorilor S.A., instituție esențială a pieței de
capital.
Piața de capital presupune încredere.
Scopul principal al legii este să creeze cadrul necesar pentru ca publicul să investească
pe piața de capital, unul dintre obiectivele fundamentale ale autorității competente fiind
promovarea încrederii în aceste pieţe de instrumente financiare.
Emiterea și tranzacționarea de instrumente financiare presupun asumarea unor
riscuri pe baza unor informații despre trecutul emitentului și a unor previziuni despre
evoluția sa viitoare.
Prin urmare, gradul de incertitudine și riscul asociat acestor tranzacții este semnificativ.
Astfel, tot angrenajul instituțional și normativ al pieței de capital este menit a inspira încrederea
în piață. Încrederea influențează și gradul de lichiditate a pieței, aceasta constituind o cerință
de bază pieței de capital. Un grad scăzut de lichiditate a instrumentelor financiare constituie un
motiv de retragere a acestora de pe piață.
Piaţă lichidă înseamnă o piaţă a unui instrument financiar sau a unei clase de
instrumente financiare pe care există în regim continuu cumpărători şi vânzători pregătiţi şi
dispuşi să tranzacționeze, ţinând seama de structurile de piaţă specifice ale instrumentului
financiar specific sau ale clasei de instrumente financiare specific. Lichiditatea unei piețe este
evaluată conform următoarelor criterii:
a) frecvenţa medie şi mărimea medie a tranzacţiilor în diverse condiţii de piaţă;
b) numărul şi tipul participanţilor pe piaţă;
c) mărimea medie a spreadurilor1, atunci când este disponibilă.
Piața de capital este o piață extrem de reglementată, emiterea și tranzacționarea
instrumentelor financiare acestora, precum și entitățile care pot efectua tranzacții și instituțiile
implicate în realizarea acestora fiind supuse unui regim juridic special.

1.4. Principiile pieței de capital

Piața de capital funcționează după o serie de principii care au în vedere, în special, dar
nu numai, relația dintre emitenți și investitori.
Principiile fundamentale ale pieței sunt egalitatea de tratament și transparența
(informarea). Emitenții sunt obligați să asigure un tratament egal pentru toţi deţinătorii de
acțiuni, de acelaşi tip şi clasă, care se află într-o situație identică. De asemenea, emitenții trebuie
să pună la dispoziţia investitorilor toate informaţiile necesare, pentru ca aceştia să-şi poată
exercita drepturile. Aceleași obligații le revin și intermediarilor față de clienții lor (investitori).
Alt principiu este principiul prevalenței interesului social. Deţinătorii de valori
mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea
drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi ale emitentului, în caz contrar fiind
răspunzători pentru daunele provocate.
În același sens, legea interzice în mod expres folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute
de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii, prin recurgerea la fapte
neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile

1
Spread – diferența dintre prețul de vânzare (bid price) și cel de cumpărare (ask price).

4
mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor
acestora. Nerespectarea acestor principii poate atrage atât anularea actelor încheiate sau
adoptate cu încălcarea lor, cât și plata de despăgubiri.

2. Specificul reglementării

Legislația aplicabilă piețelor de capital este o legislație:

 vastă,
 complexă,
 europeană.

Sistemul de reglementare este special, fiind structurat pe mai multe paliere:

 legislaţia primară - legi și alte acte normative cu putere de lege adoptate de legiuitorul
național și de cel european, cum sunt:

- Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare;

- Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă
- O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi
societăţile de administrare a investiţiilor
- O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de
Supraveghere Financiară;
- Legea nr. 297/2004 privind piața de capital;
- DIRECTIVA 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a
Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (MiFiD II);
- REGULAMENTUL (UE) NR. 600/2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de
modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (MiFIR);
- REGULAMENTUL nr. 909/2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în
Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a
Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012,

 legislația secundară - cuprinde reglementările emise de autoritatea de control,

reglementare și supraveghere a pieței, în baza delegării legislative acordate prin lege,
de exemplu:

 REGULAMENT nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de

conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de
Autoritatea de Supraveghere Financiară
 REGULAMENT nr. 5/2019 privind reglementarea unor dispoziţii referitoare la
prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii conform Legii nr. 126/2018 privind
pieţele de instrumente financiare
 REGULAMENT nr. 13/2018 privind locurile de tranzacţionare

5
  REGULAMENT nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de
piaţă
 REGULAMENT nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de
către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de
Supraveghere Financiară

 reglementările emise de organismele cu putere de autoreglementare, în temeiul

legii și cu aprobarea prealabilă a autorității de reglementare. În această categorie intră
reglementările emise de Bursa de Valori București și de Depozitarul Central:

 Codul Bursei de Valori București S.A. - operator de piață reglementată

 Codul Bursei de Valori București S.A. - sistem multilateral de tranzacționare
 Codul Depozitarului Central S.A.

 uzanțele
Prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale. În mod tradițional s-
a considerat că cel puţin în litigiile arbitrale, sistemul reglementării este structurat după schema:
norma specială – uzanţe – drept comun.
Atât tribunalul arbitral organizat de B.V.B., cât și sistemul de soluționare alternativă a
litigiilor organizat de A.S.F. țin cont nu doar de normelor de drept aplicabile, ci și de uzanţele
comerciale, atunci când este cazul. Pe baza acordului expres al părților, tribunalul arbitral
poate soluționa litigiul și în echitate.
Toți participanții la piață, inclusiv emitenții și investitorii trebuie să respecte legislația
aplicabilă, practicile și uzanțele. Titlul V din Legea nr. 24/2017 se referă la practici de piață
atunci când definește și interzice abuzul pe piață.
Practicile de piaţă acceptate se referă la practicile utilizate în cadrul uneia sau a mai
multor pieţe şi care sunt agreate de A.S.F., în conformitate cu procedurile europene.
O autoritate competentă poate stabili o practică de piaţă acceptată dacă aceasta
întrunește o serie de condiţii, dintre care cele mai importante sunt:
a) să fie transparentă în raport cu piaţa;
b) să asigure funcţionarea legilor pieţei şi interacţiunea adecvată dintre cerere şi ofertă;
c) să aibă un impact pozitiv asupra lichidităţii şi eficienţei pieţei;
d) să ţină seama de mecanismele de tranzacţionare ale pieţei respective;
e) să nu presupună riscuri pentru integritatea pieţelor din cadrul Uniunii.
O practică de piaţă care a fost stabilită de o autoritate competentă ca fiind practică de
piaţă acceptată pe o anumită piaţă nu este considerată ca fiind aplicabilă altor pieţe, cu excepţia
cazului în care autorităţile competente pentru astfel de pieţe au acceptat oficial acea practică.
După cum se poate observa, practicile (uzanțele), pot fi particulare sau locale aplicabile
doar unor piețe. Ele pot avea și caracter general, aplicându-se tuturor piețelor reglementate.
Spre exemplu, anumiți termeni sau anumite proceduri (squeeze-out, buy-in, sell out, bid, ask)
au aceeași semnificație pe toate piețele de capital.

 dreptul comun

6
 În completarea legislației speciale, primare și secundare, se aplică dreptul comun,
după caz:
 Legea nr. 31/1990 în materie societară,
 Codul civil în materia obligațiilor,
 Codul de procedură civilă în materie procesuală,
 Codul penal în materie penală etc.

3. Autoritatea de Supraveghere Financiară

A.S.F. este autoritatea competentă a pieței de capital, constituită în baza O.U.G. nr.
93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorității de Supraveghere
Financiară. A.S.F. este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, independentă, cu
personalitate juridică, autofinanțată.
A.S.F. exercită atribuții:
1. de autorizare, A
2. de reglementare, R
3. de supraveghere și S
4. de control C
Pe piața de capital, aceste atribuții se exercită asupra următoarelor entități și operațiuni:
a) intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare;
b) societăţilor de servicii de investiţii financiare;
c) organismelor de plasament colectiv;
d) societăţilor de administrare a investiţiilor;
e) consultanţilor de investiţii financiare;
f) pieţelor de instrumente financiare;
g) administratorilor de locuri de tranzacționare;
h) depozitarilor centrali;
i) contrapărţilor centrale;
j) operaţiunilor de piaţă;
k) emitenţilor de valori mobiliare;
l) Fondului de compensare a investitorilor;
m) altor persoane fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi conform prevederilor
legislației speciale.

Obiectivele A.S.F. sunt:

(i) asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente
financiare,
(ii) promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare,
precum şi
(iii) asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale,
abuzive şi frauduloase.
A.S.F. are atribuții foarte largi:

7
 (i) poate emite, din oficiu sau la cererea unei părţi interesate, acte administrative care
să cuprindă aprecieri motivate în legătură cu calificarea unei persoane, instituţii, situaţii,
informaţii, operaţiuni, acte juridice ori instrumente negociabile cu privire la includerea în, sau
excluderea din sfera termenilor şi expresiilor cu semnificaţia stabilită de lege;
(ii) este singura autoritate care se poate pronunța pe considerentele de oportunitate,
evaluările și analizele calitative care stau la baza emiterii actelor sale;
(iii) poate realiza interpretarea, la cerere sau din oficiu, a tuturor reglementărilor emise
de aceasta, aplicabile entităţilor reglementate şi supravegheate;
(iv) emite acte executorii;
(v) are calitate procesuală activă - poate interveni în orice proces privind normele
adoptate sau actele individuale emise de aceasta, precum şi în orice proces împotriva entităţilor
reglementate sau persoanelor care se află într-o relaţie juridică cu acestea, fie în mod direct, fie
în mod indirect, atunci când o astfel de acţiune este necesară în scopul protejării intereselor
investitorilor şi a stabilităţii financiare.
Supravegherea exercitată de A.S.F. se realizează prin:
a. acordarea, suspendarea, retragerea ori refuzul acordării, după caz, în condițiile legii,
de autorizații, aprobări, avize, atestate, derogări;
b. emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României;
c. realizarea controlului asupra entităților pe care le supraveghează;
d. dispunerea de măsuri și aplicarea de sancțiuni.
Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează activitatea entităților reglementate
și/sau supravegheate de A.S.F., precum și a reglementărilor și a actelor individuale emise în
aplicarea acestora se constată de A.S.F. ca urmare a exercitării de către direcțiile de specialitate
a unui control permanent, periodic sau inopinat.
De asemenea, A.S..F. poate:
i) să dispună măsurile necesare astfel încât entităţile ce desfăşoară activităţi sau care
efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să se
încadreze în prevederile legislației privind piaţa de capital;
ii) să solicite încetarea oricărei activităţi care este contrară legislației privind piaţa de
capital;
iii) să interzică exercitarea temporară a activităţii profesionale;
iv) să suspende tranzacţiile cu instrumente financiare şi/sau să retragă de la
tranzacţionare instrumentele financiare.
În baza atribuției de reglementare conferită de lege, A.S.F. poate emite acte normative
(legislație secundară): hotărâri, ordine, regulamente, norme și instrucțiuni.
Acte individuale ale A.F.S. sunt autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile.
Autorizațiile sunt actele prin care A.S.F. permite entităților reglementate să
funcționeze pe piața de capital, prestarea neautorizată a oricăror activităţi care cad sub incidenţa
legii fiind interzisă.
Atestatele sunt acte prin care A.S.F. confirmă ori recunoaşte situaţii sau calităţi,
raportări ori comunicări de date şi informaţii.
Avizele sunt acte prin care A.S.F. formulează răspunsuri oficiale la chestiuni privind
aplicarea legii şi a normelor reglementare ori dă calificări privind pieţele reglementate şi
instrumentele financiare.

8
 Deciziile sunt acte individuale prin care A.S.F. înfiinţează instituţii şi organisme ori le
dizolvă, acordă sau retrage autorizaţii, anulează ori confirmă acte ale agenţilor săi, deleagă ori
retrage puteri, aprobă regulamente ale instituţiilor şi organismelor pieţei de valori mobiliare,
aprobă sau respinge prospectele de ofertă publică etc. Deciziile trebuie să conţină motivaţiile
de drept care au condus la luarea măsurilor respective.
Toate actele emise de A.S.F. se publică în Buletinul A.S.F., actele normative fiind
publicate și în Monitorul Oficial, Partea I.
ESMA
La nivelul Uniunii Europene există o autoritate europeană independentă, Autoritatea
Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (European Markets and Securities Auhority -
ESMA)2, care are atribuții similare celor pe care A.S.F. le are la nivel național, plus alte
atribuții care vizează protecția investitorilor, funcționarea ordonată a piețelor și stabilitatea
acestora în cadrul pieței unice europene.
Obiectivul ESMA este acela de a proteja interesul public prin contribuţia la stabilitatea
şi eficacitatea sistemului financiar pe termen scurt, mediu şi lung, pentru economia, cetăţenii
şi întreprinderile Uniunii.
ESMA poate să intervină în cazul în care o autoritate competentă din statele membre
nu respectă dreptul Uniunii.

Întrebări/teme de reflecție

Care sunt legăturile dintre piața de capital și piața financiară?

Care sunt semnificațiile noțiunii de piață de capital?
Care sunt participanții la piața de capital
Care sunt particularitățile pieței de capital?
Care sunt trăsăturile specifice sistemului de reglementare pe piața de capital?
Care este rolul A.S.F.?
Ce fel de atribuții are A.S.F.?
Asupra cui exercită A.S.F. aceste atribuții?

2
Înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie
2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe),
publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 331L din data de 15 decembrie 2010.

9
Unitatea de învățare 2. Instrumentele financiare și valorile mobiliare

Cuprins:
1. Intrumentele financiare
2. Valorile mobiliare
3. Alte instrumente financiare în afara valorilor mobiliare
4. Înregistrarea instrumentelor financiare și a valorilor mobiliare
5. Trăsăturile valorilor mobiliare

Obiectivele unității de învățare nr. 2

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 ce sunt instrumentele financiare și valorile mobiliare
 care sunt categoriile de valori mobiliare și regimul juridic aplicabil
 care sunt obligațiile de înregistrare la A.S.F.
 care sunt trăsăturile valorilor mobiliare

1. Instrumentele financiare

Legea nu definește intrumentele financiare, ci dispune că sunt considerate instrumente

financiare:

 valorile mobiliare;
 instrumentele pieţei monetare;
 titlurile de participare la organismele de plasament colectiv;
 certificatele de emisii de gaze cu efect de seră;
 instrumentele financiare derivate.
Cea mai importantă categorie de instrumente financiare o reprezintă valorile
mobiliare.

2. Valorile mobiliare

Din categoria valorilor mobiliare fac parte clasele de instrumente financiare care pot
fi negociate pe piaţa de capital, cu excepţia instrumentelor de plată ca, de exemplu:
a) acţiuni emise de societăţi şi alte titluri de valoare echivalente acţiunilor emise de
societăţi, precum şi certificatele de depozit având ca suport acţiuni;
b) obligaţiuni şi alte titluri de datorie securitizate, inclusiv certificatele de depozit
având ca suport astfel de titluri;
c) orice alte titluri de valoare care conferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde
asemenea valori mobiliare sau care conduc la o decontare în numerar, stabilită în raport cu
valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri sau alţi indici ori unităţi
de măsură.

1
 Titlurile de capital (equity securities) sunt acţiuni şi alte valori mobiliare asimilabile
acţiunilor, precum şi orice alt tip de valori mobiliare, conferind dreptul de a le dobândi ca
urmare a conversiei lor sau a exercitării drepturilor conferite de ele, în măsura în care valorile
din a doua categorie sunt emise de acelaşi emitent sau de către o societate care aparţine
grupului din care face parte respectivul emitent . = acțiuni
Titlurile de datorie (debt securities) sunt obligaţiunile sau alte forme de datorie
securitizate negociabile, cu excepţia valorilor mobiliare echivalente cu acţiuni sau care, după
conversia lor sau după exercitarea drepturilor pe care le conferă, conduc la apariţia unui drept
de achiziţionare a acţiunilor sau valorilor mobiliare echivalente cu acţiuni. = obligațiuni
Prin urmare, sunt titluri de capital:
 acțiunile,
 drepturile de preferință,
 drepturile de alocare,
 certificatele de depozit având la bază acţiuni suport,
 titlurile de interes.

 Acțiunile
Acțiunile sunt cea mai importantă categorie de valori mobiliare.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor tranzacţionate pe piața de capital se transmite
potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital. Pentru a fi tranzacționate pe piața de capital
acțiunile trebuie să fie în mod obligatoriu: nominative, dematerializate şi evidenţiate în
conturi electronice.
Acțiunile nominative emise în formă materială pot fi tranzacționate pe piața de capital
numai după imobilizarea și dematerializarea lor. Imobilizarea este actul de comasare a
titlurilor de valoare fizice în cadrul unui depozitar central într-un mod care permite realizarea
transferurilor ulterioare prin înscriere în cont.
Acțiunile trebuie să fie de valoare egală și să confere acționarilor drepturi egale. În
legislația specială există situații în care, în funcție de tipul emitentului (organisme de
plasament colectiv), valoarea nominală a acțiunilor trebuie să fie de ordinul sutelor sau chiar
miilor de lei.

 Acțiunile preferenţiale
Acționarii care dețin acțiuni preferențiale au toate drepturile recunoscute acţionarilor
cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepţia dreptului
de vot. În schimb, ei au dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului
distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.
Lipsa dreptului de vot nu este o caracteristică absolută a acțiunilor preferențiale. Cu
titlu excepțional, aceste acțiuni pot dobândi drept de vot:
 în caz de întârziere a plăţii dividendelor, începând de la data scadenţei obligaţiei de
plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul anului următor sau,
 dacă în anul următor adunarea generală hotărăşte că nu vor fi distribuite dividende,
începând de la data publicării respectivei hotărâri a adunării generale, până la plata
efectivă a dividendelor restante.

2
 Acțiunile preferențiale trebuie să aibă aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile
ordinare. Ele pot fi convertite în acţiuni ordinare, și invers, prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor. Acțiunile preferențiale nu pot depăşi o pătrime din capitalul
social și nu pot fi deținute de administratorii, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai
consiliului de supraveghere sau de cenzorii societăţii. Deținătorii de acţiuni preferențiale se
reunesc în cadrul unei adunări speciale, în condiţiile stabilite de actul constitutiv al societăţii.
Dispoziţiile legale privind convocarea, cvorumul şi desfăşurarea adunărilor generale ale
acţionarilor se aplică şi adunărilor speciale. Hotărârea adunării generale de a modifica
drepturile sau obligaţiile referitoare acţiunile preferențiale nu produce efecte decât în urma
aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni preferențiale. În
același timp, hotărârile iniţiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor
generale corespunzătoare. După emiterea acțiunilor preferențiale, orice decizie referitoare la
această clasă de acțiuni nu se poate lua decât cu aprobarea ambelor adunări, corespunzătoare
celor două clase de acțiuni – ordinare și preferențiale, respective adunarea generală a
acționarilor și adunarea specială a deținătorilor de acțiuni preferențiale.

 Drepturile de preferință
În afara acțiunilor, în categoria valorilor mobiliare intră și drepturile aferente
acțiunilor care pot fi negociate și tranzacționate separat de acțiuni.
Majorarea capitalului social al unei societăţi prin ofertă publică de valori mobiliare
şi/sau prin acordarea posibilităţii acţionarilor de a-şi tranzacţiona drepturile de preferinţă pe
piaţa de capital este supusă prevederilor legislaţiei specifice pieţei de capital.
Dreptul de preferinţă este o valoare mobiliară negociabilă, care încorporează dreptul
titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul unei majorări a capitalului social,
proporţional cu numărul de drepturi deţinute la data subscrierii, într-o perioadă de timp
determinată. Drepturile de preferinţă sunt acordate tuturor acţionarilor înscrişi la data de
înregistrare în registrul emitentului, indiferent de participarea acestora la adunarea generală
extraordinară a acționarilor emitentului sau de votul exprimat de aceştia cu privire la
majorarea capitalului social. Numărul drepturilor de preferinţă este egal cu numărul de
acţiuni înregistrate în registrul emitentului la data de înregistrare.
Hotărârea de majorare a capitalului social trebuie să precizeze:
(i) numărul drepturilor de preferinţă necesare pentru achiziţionarea unei acţiuni noi,
(ii) preţul de subscriere de acţiuni noi pe baza drepturilor de preferinţă şi perioada în care va
avea loc subscrierea,
(iii) preţul la care se oferă public acţiunile noi ulterior subscrierii în baza drepturilor de
preferinţă, dacă este cazul.
În cazul adoptării de către adunarea generală extraordinară a acționarilor a hotărârii de
tranzacţionare a drepturilor de preferinţă, tranzacţionarea acestora se realizează pe aceeaşi
piaţă reglementată pe care sunt tranzacţionate şi valorile mobiliare la care se referă.

 Drepturile de alocare
Dreptul de alocare este un drept patrimonial emis după încheierea perioadei de
exprimare a opţiunilor în cadrul unui eveniment corporativ (de ex. - fuziune, divizare,

3
= oferă investitorului posibilitatea de a-şi înstrăina, pe Bursa, dreptul de a primi o acţiune.
majorare a capitalului social) în temeiul căruia deţinătorul acestuia va primi o acţiune care îi
va fi atribuită la momentul înregistrării la depozitarul instrumentelor financiare a
evenimentului corporativ în legătură cu care a fost emis.
Drepturile de alocare sunt emise ataşat acţiunilor şi revin persoanelor cărora urmează
să li se atribuie acţiuni ca urmare a unui eveniment corporativ cu opţiuni, inclusiv persoanelor
care au subscris şi plătit integral acţiuni, în cazul unei oferte publice iniţiale. Raportul de
alocare va fi de o acţiune la un drept de alocare.
Drepturile de alocare vor fi emise şi pot fi tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau
pe un sistem alternativ de tranzacţionare, dacă organul statutar al emitentului a adoptat o
hotărâre în acest sens. Drepturile de alocare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată
sau un sistem alternativ de tranzacţionare sunt valori mobiliare emise pe termen scurt.
Admiterea la tranzacţionare a drepturilor de alocare se realizează în baza unei cereri
adresate operatorului pieţei reglementate/sistemului alternativ de tranzacţionare, însoţită de
certificatul de înregistrare la A.S.F. a drepturilor de alocare, precum şi de alte documente
solicitate de operatorul de piaţă/de sistem conform reglementărilor proprii, iar în cazul
admiterii pe o piaţă reglementată, şi de prospectul de admitere aprobat de A.S.F.

 Certificatele de depozit
Regulamentul nr. 4/2013 privind acţiunile suport pentru certificate de depozit se
aplică în situaţiile în care sunt emise certificate de depozit care urmează să fie admise la
tranzacţionare într-un stat membru, în baza unui prospect publicat şi aprobat de autoritatea
competentă de origine, având la bază:
a) acţiuni emise de o societate cu sediul în România, care urmează să fie admise
pentru prima dată la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România ca urmare a unei
oferte publice iniţiale de vânzare şi care vor fi depozitate la un depozitar central;
b) acţiuni emise de o societate cu sediul în România care sunt deja listate pe o piaţă
reglementată din România sau care sunt din aceeaşi clasă cu acţiuni deja listate pe o piaţă
reglementată din România;
c) drepturi de alocare care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată din România şi depozitate la un depozitar central şi care sunt emise ataşat
acţiunilor menţionate mai sus, care sunt oferite şi subscrise în cadrul unor oferte publice de
vânzare.
 Certificatele de depozit având la bază acţiunile suport
Certificatele de depozit având la bază acţiunile suport (certificate de depozit)
sunt valori mobiliare care conferă deţinătorului drepturi şi obligaţii aferente acţiunilor
suport în baza cărora au fost emise, precum şi dreptul de a obţine, prin conversie, acţiunile
suport. Certificatele de depozit având la bază acţiuni sau drepturi de alocare sunt diferite de
certificatele de depozit (titluri de stat) care sunt instrumente ale pieței monetare.
Emiterea certificatelor de depozit este o metodă de vânzare a acțiunilor pe piețe
externe, prin urmare ea se face nu numai cu acordul, dar și cu concursul societății emitente a
acțiunilor respective, care contractează în acest sens cu o instituție de credit autorizată ca
intermediar într-un stat membru. Hotărârea privind emiterea certificatelor de depozit nu poate
fi luată decât de adunarea generală extraordinară a acționarilor societății.

4
 Emiterea de certificate de depozit se realizează în baza cererii de conversie şi a
confirmării de către depozitarul central sau, după caz, de către participantul la sistemul
depozitarului central a efectuării transferului acţiunilor în contul special, precum şi a blocării
acţiunilor respective. Emiterea de certificate de depozit este limitată la un număr de acţiuni
suport care reprezintă cel mult 1/3 din numărul total de acţiuni emise de societatea
emitentă.
Drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor suport în baza cărora s-au emis
certificatele de depozit revin deţinătorilor de certificate de depozit, proporţional cu deţinerile
acestora de certificate de depozit şi cu luarea în considerare a ratei de conversie între acţiunile
suport şi certificatele de depozit.
Emitentul de certificate de depozit acționează ca interfață între deținătorii de
certificate (acționari) și societatea emitentă.

 Certificatele de depozit având la bază drepturi de alocare

Certificatele de depozit având la bază drepturi de alocare sunt valori mobiliare
care conferă deţinătorului drepturi şi obligaţii aferente drepturilor de alocare suport în baza
cărora au fost emise, precum şi dreptul de a obţine, prin conversie, drepturi de alocare sau,
după caz, direct acţiuni. Drepturile de alocare suport sunt drepturile de alocare emise în
cazul ofertelor publice inițiale de vânzare de acțiuni, în baza cărora sunt emise certificate de
depozit.
În cazul emiterii de certificate de depozit având la bază drepturi de alocare se aplică în
mod corespunzător, aceleași reguli ca la certificatele de depozit având la bază acțiuni.
Emitentul certificatelor de depozit în numele căruia drepturile de alocare care stau la
baza certificatelor de depozit sunt înregistrate nu are calitatea de acţionar.

 Titlurile de interes
Titlurile de interes reprezintă o altă modalitate pentru ca acţiunile admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, emise de o societate cu sediul în
România, să poată fi listate pe o piaţă dintr-un stat membru.
Regimul juridic al acestor valori mobiliare este stabilit de dispozițiile Regulamentului
nr. 5/2015 privind listarea pe o piață dintr-un stat membru, prin intermediul titlurilor de
interes a acțiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România.
Titlurile de interes aferente acţiunilor (titluri de interes) sunt instrumente echivalente
acţiunilor care, pe lângă drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor pe care le reprezintă,
conferă deţinătorului posibilitatea de a efectua decontările printr-un sistem electronic
guvernat de legislaţia unui stat membru care prevede că decontarea acţiunilor prin sistemul
de compensare - decontare se face doar prin intermediul respectivelor titluri de
interese. Un titlu de interes reprezintă o acţiune.
Emiterea de titluri de interes se realizează cu acordul emitentului acţiunilor și
presupune în mod obligatoriu înregistrarea acțiunilor respective într-un cont special și
indisponibilizarea acestora.
Acţiunile reprezentate în sistemul de compensare-decontare guvernat de legislaţia
unui stat membru, prin titluri de interes, vor fi înregistrate într-un cont global special deschis

5
pe numele emitentului de titluri de interes şi pe seama deţinătorilor de titluri de interes în
sistemul depozitarului central, dacă emitentul titlurilor de interes este un participant la
sistemul acestuia, sau, după caz, în sistemul unui participant al depozitarului central al cărui
client este emitentul titlurilor de interes, distinct de orice alt cont în care sunt înregistrate
deţineri de acţiuni care nu sunt reprezentate prin titluri de interes.
Emiterea de titluri de interes se realizează în baza cererii deţinătorului de acţiuni, în
condiţiile prevederilor din documentele de emisiune a titlurilor de interes, şi a confirmării de
către depozitarul central sau, după caz, de către participantul la sistemul depozitarului central
a efectuării transferului acţiunilor în contul special, precum şi a indisponibilizării acţiunilor
respective. Instrucţiunile de transfer necesare pentru emiterea/retragerea titlurilor de interes
vor avea întotdeauna la bază şi vor fi conforme cu cererea de emitere/retragere, emitentul de
titluri de interes fiind obligat să emită/să retragă titlurile de interes, fără întârziere, imediat
după înregistrarea transferurilor.
Drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor reprezentate prin titluri de interes, revin
deţinătorilor titlurilor de interes.
În condițiile revăzute în documentele de emisiune a titlurilor de interes, emitentul de
titluri de interes acționează ca o interfață între deținătorii de titluri de interes și emitentul
acțiunilor.

 Obligațiunile
În funcție de caracteristicile lor, obligațiunile pot fi de mai multe tipuri.
Obligațiuni cu cupon - obligațiuni cu dobândă prin care emitentul se obligă să plătească
proprietarului o sumă de bani, la anumite intervale de timp, precum și să restituie la scadență
valoarea integrală sau ramasă a principalului.
Obligațiuni cu discont - obligațiuni fără dobândă, care sunt vândute la o valoare mai mică
decât valoarea nominală.
Obligaţiunile convertibile - obligațiuni corporative care pot fi preschimbate în acţiuni ale
societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică.
În funcție de scadența împrumutului, obligațiunile pot fi emise:
 pe termen scurt (cel mult un an);
 pe termen mediu (între un an și cinci ani);
 pe termen lung (peste cinci ani).
În funcție de emitentul lor, obligațiunile pot fi:
 corporative (corporate bonds), emise de societăți;
 municipale (municipal bonds), emise de către autorități ale administrației publice
centrale – M.F.P. sau locale - județe, municipii, orașe și comune)
Cea mai importantă categorie de obligațiuni o constituie obligațiunile corporative.
Obligațiunile corporative
Obligațiunile corporative sunt reglementate de Legea nr. 31/1990 și Legea nr.
24/2017.
Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei. Obligaţiunile din
aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale.

6
 = dreptul de proprietate se
evidentiaza intr-un cont de
titluri deschis in evidentele
intermediarului autorizat
Pot fi tranzacționate pe piața de capital, doar obligațiunile emise în formă
dematerializată prin înscriere în cont.
Hotărârea privind emisiunea de obligațiuni, precum și cea de conversie a unei
categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni, aparține adunării generale a
acționarilor societății.
În mod tradițional obligațiunile au fost definite ca titluri de credit (de datorie) emise
de o societate în schimbul unor sume de bani împrumutate, care încorporează obligația
societății de a rambursa sumele împrumutate împreună cu dobânda aferentă.
Titlurile de datorie convertibile pot fi admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, numai dacă valorile mobiliare în care pot fi convertite sunt listate la rândul lor
pe o piaţă reglementată. Prin excepţie, titlurile de datorie convertibile pot fi admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată fără a fi îndeplinită condiţia de mai sus, dacă A.S.F.
apreciază că investitorii au la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a-si forma o opinie
cu privire la valoarea acţiunilor, obiect al conversiei.

 Obligațiunile (titlurile) de stat

Titlul de stat este instrumentul financiar care atestă datoria publică, sub formă de
bonuri, certificate de trezorerie, obligaţiuni, inclusiv certificatele de trezorerie pentru
populaţie nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit sau alte
instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în monedă naţională ori în
valută, pe termen scurt, mediu şi lung.
Titlurile de stat pot fi emise în formă materializată sau dematerializată, nominative ori
la purtător şi pot fi negociabile sau nenegociabile.
Titlul de stat dematerializat este titlul de stat pentru care emisiunea, probaţiunea şi
transmisiunea drepturilor încorporate se evidenţiază prin înscriere în sistemul de
înregistrare în cont; acest instrument poate fi utilizat de către deţinători drept garanţie pentru
împrumuturi.
Titlul de stat pe termen scurt este bonul de tezaur şi certificatul de trezorerie, fie
purtător de dobândă, fie cu discont, cu scadenţă de până la un an inclusiv, precum şi alte
instrumente financiare ce pot fi create de emitent, în condiţiile legii.
Pe piaţa internă a titlurilor de stat, dacă în prospectul de emisiune nu se prevede altfel,
formulele de bază utilizate sunt:
a) pentru titluri de stat pe termen scurt cu discont - certificate de trezorerie cu discont;
b) pentru titluri de stat pe termen scurt cu dobândă - certificate de trezorerie cu dobândă;
c) pentru titluri de stat pe termen mediu şi lung cu dobândă - obligaţiuni de stat cu dobândă
fixă.

3. Alte instrumente financiare în afara valorilor mobiliare

 Instrumente ale pieţei monetare

Instrumente ale pieţei monetare sunt categoriile de instrumente care se
tranzacţionează în mod obişnuit pe piaţa monetară, precum certificatele de trezorerie,
certificatele de depozit şi efectele de comerţ, cu excepţia instrumentelor de plată.

7
 Unele instrumente ale pieței monetare, cum sunt titlurile de stat, se pot tranzacționa, la
alegerea Ministerului Finanțelor Publice, pe piața monetară sau pe piața de capital.
Instrumentele de plată (cecuri, cambii, bilete la ordin) se pot tranzacționa numai pe
piața monetară, ele nu pot fi tranzacționate pe piața de capital.

 Titlurile de participare la organismele de plasament colectiv

Titlurile de participare la organismele de plasament colectiv sunt titluri emise de
acel organism de plasament colectiv reprezentând drepturi ale deţinătorilor unor astfel de
titluri asupra activelor respectivului organism de plasament colectiv.
Organismele de plasament colectiv în (O.P.C.) se pot constitui sub formă de :
(i) societăți simple (fără personalitate juridică) care emit unități de fond, de exemplu
fonduri de investiții, fonduri alternative de investiții etc;
(ii) societăți pe acțiuni (cu personalitate juridică) care emit acțiuni, de exemplu
societăți de investiții, societăți de investiții de tip închis/alternativ.

 Certificatele de emisii
Sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră a fost stabilit
prin norme la nivel european.
Certificat de emisii de gaze cu efect de seră este:
 titlul transferabil care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent
într-o perioadă definită;
 instrumentul dematerializat și fungibil care poate fi tranzacționat pe piață.

4. Înregistrarea valorilor mobiliare (instrumentelor financiare)

Trebuie înregistrate la A.S.F. orice instrumente financiare ce urmează să fie admis

la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
Trebuie însă înregistrate și valorile mobiliare care au făcut obiectul unui prospect de
ofertă publică de vânzare aprobat de autoritatea de reglementare și supraveghere, dar care nu
fac obiectul unei cereri de admitere la tranzacţionare. Aceste valori mobiliare vor fi
înregistrate şi menţinute în evidenţele A.S.F. o perioadă de 2 ani. În acest termen, consiliul de
administraţie al societăţii emitente are obligaţia de a convoca AGEA pentru a se pronunţa cu
privire la întreprinderea demersurilor privind admiterea la tranzacţionare pe piaţa de capital
sau cu privire la renunţarea la admitere. Societatea trebuie să transmită A.S.F. convocatorul şi
hotărârea AGEA, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la producerea respectivului
eveniment.
Entităţile care au emis aceste valori mobiliare şi care nu sunt tranzacţionate pe piaţa
de capital au obligaţia ca, pe perioada menţinerii la A.S.F., să pună la dispoziţia publicului şi
să transmită la A.S.F. raportul anual, în termen de cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului
financiar. Obligaţia de raportare încetează în momentul radierii valorilor mobiliare de la
A.S.F.
Valorile mobiliare se radiază de la A.S.F. ca urmare a:

8
a) radierii societăţii emitente de la oficiul registrului comerţului;
b) expirării duratei pentru care au fost emise sau răscumpărării lor integrale;
c) retragerii de la tranzacţionare.
Retragerea valorilor mobiliare de la tranzacţionarea pe o piaţă reglementată atrage
radierea lor de la A.S.F., cu excepţia cazului în care aceasta este urmată de tranzacţionarea
respectivelor valori mobiliare în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Retragerea
valorilor mobiliare de la tranzacţionarea în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare
atrage radierea valorilor mobiliare de la A.S.F., cu excepţia cazului în care valorile mobiliare
se vor tranzacţiona pe o piaţă reglementată, în condiţiile legislației aplicabile.

5. Trăsăturile valorilor mobiliare

Valorile mobiliare:
(1) (2)
 sunt generatoare de venituri - din dividende, în cazul acțiunilor și din dobânzi, în
cazul obligațiunilor, precum și din diferența pozitivă dintre prețul de cumpărare și cel
de vânzare; (3)
 în vederea garantării anumitor obligații, pot face obiectul unor contracte de garanție
financiară sau de ipotecă, potrivit reglementărilor emise de A.S.F., cu respectarea
prevederilor legale în vigoare;
 trebuie să fie în mod obligatoriu emise în formă dematerializată, evidenţiate
(înscrise) în conturi electronice la depozitarul central;
 sunt liber transferabile - nu este admisă niciun fel de îngrădire prin actul constitutiv al
emitentului;
 sunt înregistrate la A.S.F., dovada înregistrării făcându-se în baza certificatului de
înregistrare a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare.

Întrebări/teme de reflecție

Care este legătura între instrumentele financiare și valorile mobiliare?

Care este cea mai importantă categorie de instrumente financiare?
Care este diferența între titlurile de capital și titlurile de datorie?
Care este cea mai importantă categorie de valori mobiliare?
Care sunt trăsăturile obligațiunilor?
Care diferențiază obligațiunile corporative de titlurile de stat?
Care este trăsătura definitorie a valorilor mobiliare?

9
Unitatea de învățare nr 3. Participanţii la piaţa de capital

Cuprins:
1. Noţiunile de participant și de entitate reglementată
2. Guvernarea corporativă a entităților reglementate
3. Administrarea specială a anumitor entități reglementate
4. Bursa de Valori București
5. Depozitarul central
6. Fondul de compensare a investitorilor

Obiectivele unității de învățare nr. 3

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 care sunt participanții la piața de capital este piața financiară
 ce sunt entitățile reglementate și care sunt trăsăturile lor
 care este regimul juridic special aplicabil entităților reglementate
 care este rolul Bursei de Valori București (B.V.B.)
 care este rolul depozitarului central
 care este rolul Fondului de compensare a investitorilor

1. Noţiunile de participant și de entitate reglementată

Stricto sensu, participanții sunt entitățile definite ca atare de lege, care au acces la
sistemele multilaterale de tranzacţionare sau la sistemul depozitarului central. Toți acești
participanți fac parte din categoria generică a entităților reglementate, compusă din
persoanele fizice și persoanele juridice, precum și entitățile fără personalitate juridică a căror
activitate este reglementată și/sau supravegheată de către A.S.F.
Lato sensu, noțiunea de participant la piața de capital mai include emitenții și
investitorii. Din perspectiva rolului pe care îl îndeplinesc, participanții la piața de capital se
pot clasifica în următoarele categorii:
(i) cei care emit valori mobiliare - emitenții;
(ii) cei care le tranzacționează - investitorii1;
(iii) cei care intermediază tranzacțiile - intermediarii;
(iv) cei care constituie infrastructura pieței (operatorul de piață, depozitarul
central). Entitățile din ultimele două categorii sunt în mod obligatoriu entități
reglementate. Intermediarii + operatorii de piață
Indiferent de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul pieței de capital, entitățile
reglementate cu personalitate juridică au numeroase trăsături comune:
a) au forma de societăți pe acțiuni, supuse dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și legislației
speciale;
b) dobândesc această calitate în momentul obținerii autorizaţiei de funcţionare din
partea A.S.F; condiţiile care stau la baza acordării autorizaţiei trebuie respectate pe toată
durata de funcţionare, iar modificarea acestora trebuie autorizată în prealabil de A.S.F.
c) sunt obligate să funcționeze, să își desfășoare activitățile pentru care au fost autorizate, sub
sancțiunea retragerii autorizației (nu pot fi înființate ca simple vehicule juridice, fără nicio
activitate - dormant companies);

1
Și traderii - persoane juridice care efectuează exclusiv în nume și pe cont propriu tranzacții cu instrumente
financiare derivate, de natura contractelor futures și cu opțiuni.

1
d) sunt înscrise în registrul public al A.S.F. Alături de datele de identificare ale entităților
înscrise în registru, în toate actele oficiale şi în corespondenţa acestora trebuie menționate
numărul şi data înscrierii în Registrul A.S.F.;
e) fac parte din categoria entităților de interes public, fiind supuse obligație de auditare a
conturilor, cu consecințe asupra sistemului de administrare. Entitățile reglementate pot opta
doar între sistemul unitar de administrare cu delegare obligatorie a conducerii societății către
directori și sistemul dualist de administrare. La anumite entități reglementate (operatorul de
piață, S.S.I.F., S.A.I.), conducerea efectivă trebuie asigurată de două persoane fizice, directori
sau membrii ai directoratului, după modul ales de administrare. Membrii consiliului (de
administrație/supraveghere) trebuie să fie alcătuit numai din persoane fizice, în unele cazuri
numărul minim al acestora fiind de cinci (operatorul de piață, depozitarul central); trebuie să
aibă un comitet de audit din care cel puțin un membru trebuie să fie independent;
f) capacitatea juridică este limitată față de cea a societăților de drept comun, obiectul de
activitate fiind strict determinat. Ele nu pot desfășura activități în afara celor prevăzute de
lege și pentru care sunt autorizate de A.S.F.
g) deţinerea de participaţii calificate la entitățile reglementate şi înfiinţarea de filiale este
strict reglementată, libertatea de asociere a acestor entități fiind limitată, acțiunile dobândite
cu încălcarea legii având dreptul de vot suspendat de drept; structura acţionariatului,
identitatea şi integritatea acţionarilor trebuie să respecte cerințe extrem de severe, potrivit
Regulamentul nr. 3/2016 privind criteriile aplicabile şi procedura pentru evaluarea
prudenţială a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la entităţile reglementate de Autoritatea
de Supraveghere Financiară;
h) trebuie să respecte regulile prudențiale, de conduită în afaceri (mai ales privind evitarea
conflictului de interese) și adecvare a capitalului;
i) capitalul social trebuie să fie integral subscris și vărsat la data autorizării de către A.S.F.
Regula o constituie aporturile în numerar, doar la anumite entități reglementate fiind permise
și aporturi în natură, de exemplu, în cazul operatorilor de piață. Nivelul capitalul social
minim cerut entităților reglementate este mult mai ridicat decât cel din dreptul comun, de
exemplu: 20.000 euro pentru consultații de investiții, 125.000 euro pentru S.A.I., 5.000.000
euro pentru operatorul de piață și depozitarul central.
j) trebuie să păstreze pentru cel puţin 5 ani, informaţiile şi datele privind serviciile și
activitățile de investiţii financiare prestate în legătură cu instrumentele financiare
tranzacţionate, indiferent dacă aceste tranzacţii s-au desfăşurat pe o piaţă reglementată sau nu
k) se supun reglementărilor privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere
şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de
Supraveghere Financiară, care impune cerințe speciale referitoare la: competenţă, experienţă
profesională, integritate, bună reputaţie, guvernare.
Toate entitățile reglementate sunt supuse supravegherii A.S.F. și Regulamentului nr.
11/2016 privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de
Supraveghere Financiară. Faptul că acest regulament este aplicabil nu numai entităților
reglementate, ci și emitenților și operațiunilor de piață, nu trebuie să conducă la concluzia că
emitenții fac parte din categoria entităților reglementate.

2. Guvernarea corporativă a entităților reglementate

Regulamentul nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de
către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere
Financiară promovează dezvoltarea guvernării corporative în condiţiile aplicării celor mai
bune practici şi realizării unui management prudent, stabilind un set de cerinţe care trebuie
respectate de entităţile reglementate.

2
 Guvernarea corporativă reprezintă ansamblul principiilor care stau la baza
administrării unei entităţi reglementate, având ca scop protejarea şi armonizarea intereselor
tuturor categoriilor de persoane interesate, respectiv acționari, membrii structurii de
conducere, angajaţi, clienţi şi parteneri de afaceri, autorităţi centrale şi locale, A.S.F. etc.
Entităţile reglementate sunt obligate să adopte măsurile corespunzătoare privind
aplicarea unui sistem de guvernare corporativă care să asigure o administrare corectă,
eficientă şi prudentă bazată pe principiul continuităţii activităţii.
Pentru atingerea acestor scopuri, sistemul de guvernare corporativă trebuie să
respecte cel puţin următoarele cerinţe:
a) asigurarea unei structuri organizatorice transparente şi adecvate;
b) alocarea adecvată şi separarea corespunzătoare a responsabilităţilor;
c) administrarea corespunzătoare a riscurilor;
d) adecvarea politicilor şi strategiilor, precum şi a mecanismelor de control intern;
e) asigurarea unui sistem eficient de comunicare şi de transmitere a informaţiilor;
f) aplicarea unor proceduri care să împiedice divulgarea informaţiilor confidenţiale.

Principalele obligații care revin entităților reglementate sunt:

- să asigure segregarea activităţilor la nivel individual sau la nivel de entitate reglementată

şi aplicarea unor politici interne/regulamente interne pentru evitarea apariţiei conflictelor de
interese directe sau indirecte, având în vedere cel puţin următoarele aspecte:
a) alocarea de atribuţii suplimentare persoanelor care deţin funcţii-cheie se efectuează
astfel încât să nu se genereze conflict de interese şi să se respecte restricţiile stabilite prin
legislaţia specifică aplicabilă fiecărei categorii de entităţi reglementate;
b) interzicerea participării unei persoane care se află într-o stare de conflict de interese
la procesul decizional care are legătură cu starea de conflict.

- să aplice proceduri şi strategii pentru administrarea riscurilor, revizuite periodic.

- să aibă un sistem de control intern care asigură verificarea adecvării proceselor de

identificare, evaluare, monitorizare, gestionare şi raportare a riscurilor, a fiabilităţii
informaţiilor financiare şi nefinanciare raportate intern şi extern şi a conformităţii acestora cu
legislaţia specifică aplicabilă, precum şi cu deciziile interne ale entităţii reglementate.
- să comunice cu părţile interesate în baza unei strategii de comunicare care respectă cel
puţin următoarele cerinţe:
a) asigurarea unui tratament echitabil pentru acţionari şi părţi interesate (de ex.,
clienții intermediarilor);
b) comunicarea informaţiilor în timp util;
c) asigurarea unui cadru transparent de comunicare.

- să aplice standardele etice şi profesionale în scopul asigurării un comportament

profesional şi responsabil la nivelul entităţii reglementate în vederea prevenirii apariţiei
conflictelor de interese atât pentru membrii structurii de conducere, cât și pentru personalul
angajat, toți având obligaţia să le respecte şi să acţioneze cu diligenţa cuvenită, să relaţioneze
cu onestitate.
- să implementeze proceduri interne de avertizare corespunzătoare pentru comunicarea
suspiciunilor reale şi semnificative ale personalului angajat cu privire la modul de
administrare a activităţii.
- să depună la A.S.F. declaraţia privind aplicarea principiilor de guvernare corporativă,
întocmită pe principiul aplică sau explică (comply or explain). Entitatea reglementată trebuie

3
să arate care dintre regulile de guvernare corporativă au fost respectate sau, după caz, să
explice care au fost motivele pentru acelea care nu au fost respectate.

- să adopte o politică de remunerare care:

a) să corespundă strategiei de afaceri, obiectivelor şi intereselor pe termen lung ale
societății,
b) să cuprindă măsuri pentru prevenirea apariţiei conflictelor de interese,
c) să promoveze o administrare eficientă a riscurilor, evitând încurajarea asumării
excesive de riscuri și
d) să aibă la bază o analiză fundamentată a performanţei individuale, corelată cu
performanţa colectivă, precum și o repartizare judicioasă a cheltuielilor entităţii reglementate.

- externalizarea/delegarea unor activităţi operaţionale sau funcţii se realizează doar în

condiţiile aplicării legislaţiei specifice şi în condiţiile în care nu va avea niciuna dintre
următoarele consecinţe:
a) deteriorarea semnificativă a calităţii sistemului de guvernare al entităţii
reglementate;
b) creşterea nejustificată a riscului operaţional;
c) imposibilitatea A.S.F. de a monitoriza respectarea de către entitatea reglementată a
obligaţiilor care îi revin;
d) împiedicarea furnizării de servicii continue şi de calitate către consumatorii de
produse financiare.

3. Administrarea specială a anumitor entități reglementate

Anumite entități reglementate sunt supuse unor dispoziții speciale cuprinse în

TITLUL VII: Măsuri de administrare specială, lichidarea şi insolvenţa, CAPITOLUL
I: Administrarea specială, lichidarea şi insolvenţa anumitor categorii de entităţi din Legea nr.
126/20182. Este vorba despre S.S.I.F., operatorii de piaţă, societăţile de administrare a
investiţiilor (SAI), AFIA și FIA autoadministrate.
A.S.F. instituie măsuri de administrare specială în situaţia în care constată că o
entitate dintre cele menționate mai sus se află în situaţia (i) de a intra în stare de
insolvență3 sau în situaţia (ii) în care oricare dintre membrii consiliului de
administrație/consiliului de supraveghere sau auditorii acesteia se fac vinovaţi de: a)
încălcarea prevederilor legale aplicabile, care a produs sau poate produce prejudicii
importante sau care pune în pericol buna funcţionare a pieţei de capital; b) încălcarea oricărei
condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia de funcţionare4.
Administrarea specială va fi realizată de un practician în insolvenţă, numit de A.S.F.
Practicianul în insolvență trebuie să fie înscris în Registrul A.S.F. (este entitate
autorizată/reglementată) și să nu se afle în conflict de interese cu entitatea subiect al
administrării speciale sau cu persoanele implicate cu aceasta. Decizia privind instituirea și
încetarea administrării speciale va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2
A se vedea și Regulamentul nr. 11 din 27 aprilie 2010 privind administrarea specială a entităţilor autorizate de
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 288 din data de 3 mai 2010.
3
conform prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 29 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă.
4
Pe lângă aceste două situații, art. 264 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 mai includea și administrarea
necorespunzătoare a instrumentelor financiare şi fondurilor aparţinând investitorilor.

4
 Administrarea specială duce practic la pierderea controlului acționarilor asupra
societății. Pe perioada aplicării administrării speciale se suspendă dreptul de vot al
acţionarilor în ceea ce priveşte numirea şi revocarea membrilor consiliului de
administrație/consiliului de supraveghere, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea
consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi a auditorilor interni, precum şi
dreptul la remunerare al acestora.
Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de administraţie al
entităţii supuse regimului de administrare specială. În exercitarea atribuţiilor sale conferite
prin lege, administratorul special va desfăşura cel puţin următoarele activităţi:
a) analizarea întregii activităţi a entităţii supuse administrării speciale, ţinerea corectă
a evidenţelor şi documentelor acesteia, precum şi orice alte activităţi ce revin în sarcina
administratorilor la preluarea atribuţiilor de administrare a unei societăţi, în scopul
determinării oricăror deficienţe existente la nivelul administrării societăţii;
b) conducerea activităţii entităţii supuse administrării speciale, cu supravegherea
plăţilor/încasărilor din/în conturile acesteia; în acest sens, administratorul trebuie să se
asigure de efectuarea plăţilor curente ale entităţii, aferente unor datorii exigibile;
c) informarea A.S.F. cu privire la constatarea oricăror situaţii de încălcare a legislaţiei,
a reglementărilor în vigoare sau a procedurilor interne ale entităţii administrate, în termen de
24 de ore de la data constatării acestora;
d) adoptarea oricăror altor măsuri prevăzute de lege sau dispuse de A.S.F.
Administrarea specială se face, în principal, în interesul investitorilor.
Administratorul special stabileşte măsuri pentru conservarea activelor şi încasarea creanţelor
în interesul investitorilor şi al altor creditori. Administratorul special are obligația menţinerii
activelor societăţii, neputând recurge la vânzarea acestora ca măsură de administrare curentă.
În termen de 60 de zile de la data numirii administratorului special, acesta va întocmi
şi va transmite A.S.F. un raport amănunţit cu privire la situaţia financiară a entităţii
administrate. Raportul va fi însoțit de documente referitoare la evaluarea activelor şi
pasivelor, situaţia recuperării creanţelor, costul menţinerii activelor şi situaţia lichidării
debitelor și va preciza măsurile întreprinse şi cele ce urmează a fi întreprinse de
administratorul special, precum şi posibilităţile reale şi operative de redresare financiară a
entităţii sau, după caz, motivele care împiedică atingerea scopului acestei proceduri.
În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, A.S.F. va
decide, dacă este cazul, asupra prelungirii activităţii administratorului special, pe o perioadă
limitată. În situaţia prelungirii activităţii, administratorul special va prezenta, lunar, A.S.F.
evaluarea situaţiei financiare a respectivei entităţi.
Încetarea calităţii de administrator special se dispune/se confirmă de către A.S.F. prin
emiterea unei decizii/unui atestat. În cazul în care administratorul special renunţă la mandatul
primit, încetarea calităţii de administrator special al unei entităţi autorizate de A.S.F. produce
efecte de la data intrării în vigoare a atestatului A.S.F.
Dacă A.S.F. constată, pe baza raportului administratorului special, că entitatea s-a
redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele de supraveghere
prudenţială, conform reglementărilor A.S.F., măsurile de administrare specială vor înceta.
În situaţia în care entitatea nu s-a redresat, iar A.S.F. nu decide asupra prelungirii
activităţii administratorului special, autorizaţia de funcţionare a entităţii reglementate va
fi retrasă, A.S.F. putând dispune dizolvarea urmată de lichidare sau sesiza instanţa
competentă în vederea declanşării procedurii de insolvenţă.
În situaţia în care A.S.F. dispune dizolvarea urmată de lichidare, acestea se vor realiza
conform procedurii prevăzute de legislaţia aplicabilă dizolvării şi lichidării societăţilor
reglementate de Legea nr. 31/1990 şi de reglementările A.S.F. În cadrul procedurii lichidării,

5
prin derogare de la prevederile art. 63 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul este numit de
A.S.F.

4. Bursa de Valori București

 a fost în mod tradițional o instituție publică, specifică economiei de piață;

 reprezintă cadrul juridic și instituțional principal al tranzacțiilor cu instrumente
financiare, asigurând, prin reglementările sale și sub controlul autorității de
supraveghere, siguranța, egalitatea de tratament și transparența tranzacțiilor;
 este locul unde prețul se formează exclusiv în baza raportului dintre cerere și ofertă,
ea fiind un indicator important al evoluției și performanței economiei.
Bursa de Valori București (Bucharest Stock Exchange):
 a fost înființată în 1995 ca persoană juridică de interes public;
 în 2005 a devenit societate pe acțiuni, potrivit Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 297/2004;
 a fost autorizată de C.N.V.N. în anul 2006.
Principalele reguli aplicabile societății de bursă se găsesc în:
 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital,
 Regulamentul nr. 2/2006 privind piețele reglementate și sistemele alternative de
tranzacționare,
 actul constitutiv al B.V.B.
 Codul B.V.B. – Operator de piață (pentru piața reglementată),
 Codul B.V.B. - Operator de sistem (pentru sistemul alternativ de tranzacționare).
Mai sunt și alte piețe reglementate în România, dar nu piețe de capital, cum ar fi bursa
de mărfuri, organizată de Bursa Română de Mărfuri S.A. sau bursa energiei și gazelor
naturale, organizată de Opcom S.A.

Piața reglementată a B.V.B. este împărțită în urmatoarele sectoare:

(i) sectorul titluri de capital cuprinde acțiuni și drepturi emise de entități din Romania și
internaționale, împărțite pe următoarele categorii: categoria premium acțiuni, categoria
standard acțiuni, categoria drepturi, categoria internațională acțiuni și categoria internațională
drepturi;
(ii) sectorul titluri de credit: obligațiuni corporative, municipale și de stat emise de entități din
România și obligațiuni corporative internaționale, precum și alte titluri de credit;
(iii) sectorul organisme de plasament colectiv (OPC): categoria acțiuni, categoria unități de
fond, categoria internațională OPCVM5 tranzacționabile și categoria locală OPCVM
tranzacționabile;
(iv) sectorul produse structurate: certificate, warrante și alte produse structurate;
(v) sectorul alte instrumente financiare internaționale cuprinde instrumente financiare
asimilabile titlurilor de capital și instrumente financiare asimilabile titlurilor de creanță.
La categoria standard a B.V.B. sunt înscrise acțiunile care îndeplinesc cerințele
prevăzute de lege pentru admiterea la tranzacționare. Pentru înscrierea la categoria premium
sunt cerințe suplimentare, de exemplu, valoarea acțiunilor distribuibile public (free-float) să
fie de cel puțin 40 milioane euro.

5
Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 32/2012, OPCVM sunt înființate fie sub formă de fonduri deschise de investiții,
pe bază de contract civil, fie ca societăți de investiții (societăți pe acțiuni), pe bază de act constitutiv. Ele trebuie
să îndeplinească în mod cumulativ următoarele două condiții: au ca unic scop efectuarea de investiții colective
și titlurile de participare sunt, la cererea deținătorilor, răscumpărabile continuu, direct sau indirect, din activele
respectivelor organisme.

6
 Scopul B.V.B. constă în organizarea și administrarea:
a) piețelor reglementate pentru instrumente financiare;
b) sistemelor alternative de tranzacționare a instrumentelor financiare;
B.V.B. asigură cadrul tehnic, de reglementare și supraveghere necesar
desfășurării operațiunilor pe piețele reglementate pentru instrumente financiare și sistemele
alternative de tranzacționare, pe principiile legalității, transparenței si integrității pieței.
Acționari la B.V.B. pot numai persoanele care au capacitatea legală de a deveni
acționar la un operator de piață. Niciun acționar nu poate deține, direct sau indirect mai mult
de 5% din totalul drepturilor de vot. Atingerea pragului de 5% trebuie notificată B.V.B..
Acțiunile deținute cu încălcarea acestor reguli au dreptul de vot suspendat.
B.V.B. este administrată în sistem unitar, de un consiliu de administrație, numit
Consiliul Bursei, ai cărui membri sunt desemnați de AGA. Consiliul Bursei este compus din
9 membri care au un mandat de 4 ani. Membrii sunt validați individual de către A.S.F. înainte
de a începe exercitarea mandatului. Consiliul Bursei alege dintre membri săi doi
Vicepreședinți și un Secretar General. Președintele Consiliului este ales de adunarea generală
a acționarilor și poate fi și director general.
Membrii Consiliului trebuie să informeze societatea dacă se află în situația care ar
putea influența adoptarea deciziei în cadrul ședințelor Consiliului Bursei, alta decât cea de
membru al Consiliului Bursei. Membru respectiv e socotit la cvorum, dar nu va putea vota în
problema respectivă.
Neparticiparea, personal sau prin reprezentant, la trei ședințe consecutive ale
Cosiliului atrage revocarea de drept a mandatului și dacă este cazul, tragerea persoanei la
răspundere.
Numărul reprezentanților nu poate depăși jumatate din numărul membrilor prezenți.
Un membru nu poate reprezenta decât un singur alt membru, în baza unui mandat scris, care
trebuie depus în cadrul ședinței.
Ședințele se constituie prin prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor,
președintele fiind prezent în mod obligatoriu sau, în caz de indisponibilitate, unul dintre
vicepreședinți.
Consiliul B.V.B. are obligaţia de a notifica autoritatea de supraveghere în legătură cu
orice încălcare a regulilor aplicabile şi a regulilor pieţei, precum şi măsurile adoptate în acest
sens.
Conducerea societății este delegată către doi directori, dintre care unul este director
general, cu atribuții de conducere și reprezentare, iar cel de al doilea director, are atribuțiile
din fișa postului privind, în general, activitatea de operator de piața/de sistem a bursei.

Sistemul (alternativ) multilateral de tranzacționare al B.V.B.

Piața de capital nu se limitează numai la piețele reglementate, ci cuprinde și sistemele
(alternative) multilaterale de tranzacționare (SMT). Potrivit legii, sistemul alternativ de
tranzacţionare este un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care cumpără şi vând
instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte, denumit şi
sistem multilateral de tranzacţionare.
Bursa de Valori București este autorizată și ca operator de sistem, începând cu anul
2010 când a înființat sistemul denumit ATS – CAN (companii și acțiuni noi), adresat
societăților nou înființate și celor care nu sunt tranzacționate pe piața reglementată a B.V.B.
Din anul 2015 acest sistem a fost reproiectat și redenumit AeRo.
Pe aceste platforme alternative de tranzacționare se pot lista valori mobiliare emise de
societăți care sunt neeligibile pentru piețele reglementate, cum sunt societățile mai mici sau
cele nou înființate, care nu îndeplinesc fie nivelul minim de capitalizare, fie cerința
funcționării anterioare.

7
 Sistemele alternative de tranzacționare oferă posibilitatea unei intrări rapide pe piața
de capital, acesta fiind un prim pas pentru societățile care intenționează să se listeze ulterior
pe o piață reglementată.
AeRo are urmatoarea structură:
1. Sectiunea Instrumente financiare listate pe ATS - dedicată companiilor care
parcurg procedura de admitere la tranzacționare și se angajează să respecte obligațiile de
raportare periodică și continuă prevazute reglementările aplicabile.
a) Sector Titluri de Capital
i. Categoria actiuni
ii. Categoria drepturi
b) Sector Titluri de Credit (Datorie) (obligațiuni)
c) Sector Titluri de Participare la Organisme de Plasament Colectiv (OPC)
i. acțiuni
ii. unități de fond
2. ATS Internațional - dedicat instrumentelor financiare admise la tranzacționare și
pe o piață reglementată sau pe o piață echivalentă cu o piață reglementată dintr-un stat
nemembru UE
Atât criteriile de admitere la tranzacționare, cât și procedurile de listare sunt mult mai
simple față de piețele reglementate de exemplu:
 nu este necesar un prospect de listare (nu este obligatorie listarea prin ofertă publică),
ci doar un document de prezentare a societății;
 capitalizarea anticipată a emitentului trebuie să fie de de cel puțin 250.000 euro;
 acțiunile distribuibile public (free-float) să fie de cel puțin 10% sau societatea să aibă
cel puțin 30 de acționari.
Nu pot fi admise la tranzacționare societățile care se află în procedura insolvenței.
Cerințele privind valorile mobiliare admise la tranzacționare, modul de derulare a
tranzacțiilor și informarea investitorilor sunt similare celor de pe piața reglementată.
Pot dobândi calitatea de operator de sistem:
 operatorii de piață și
 intermediarii autorizați, respectiv instituțiile de credit, societățile de servicii de
investiții financiare (S.S.I.F.) și firmele de investiții.
Operatorii de sistem trebuie să obțină aprobarea prealabilă a A.S.F., punând la
dispoziția acesteia informații privind: descrierea sistemului și a regulilor sale de funcționare
(procedurile de tranzacționare, informațiile puse la dispoziția participanților și publicului,
înainte și după trnazacționare, tipul și numărul participanților, condițiile de acces în sistem,
instrumentele financiare tranzacționate).
Sistemul alternativ de tranzacționare trebuie să fie astfel structurat încât să asigure
derularea ordonată și corectă a operațiunilor, să asigure intermediarilor acces
nediscriminatoriu la sistemul alternativ de tranzacționare și un tratament egal participanților,
să garanteze că procedurile aplicabile oferă posibilitatea de a obține cel mai bun preț la un
momement dat, să asigure suficiente informații referitoare la ordinele date și tranzacțiile
încheiate în conformitate cu standardele minime de transparență, să respecte cerințele A.S.F.
cu privire la prevenirea și detectarea abuzurilor pe piață, precum și cu privire la prevenirea și
combaterea spărării banilor.
Denumirea operatorului de sistem nu trebuie să conțină termeni ca bursă de valori sau
piață reglementată.
Terminologia de piață reglementată nu trebuie să ne inducă în eroare. Toate piețele
sunt reglementate, mai mult sau mai puțin, indiferent că este vorba de piețe reglementate,
(regulated markets), sistemele alternative de tranzacționare (ATS/MTF) sau sistemele
organizate de tranzacționare (SOT). Toate aceste piețe funcționează după reguli prestabilite și

8
sub supravegherea autorității competente. Diferența constă în condițiile de acces,
instrumentele admise la tranzacționare și modul de funcționare a acestora.

5. Depozitarul central

Depozitarul central este reglementat de Titlul IV: PIEŢELE REGLEMENTATE DE

INSTRUMENTE FINANCIARE ŞI DEPOZITARUL CENTRAL, Capitolul IV:
DFEPOZITARUL CENTRAL din Legea nr. 297/2004 (art. 146-156) și de Regulamentul nr.
13/2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și
contrapărților centrale.
Depozitarul Central S.A.:
 este o instituție esențială a pieței de capital, sub forma de societate pe acțiuni;
 face parte din grupul B.V.B. S.A.;
 furnizează servicii de depozitare, registru, compensare și decontare a tranzacțiilor cu
instrumente financiare precum și alte operațiuni în legatură cu acestea astfel cum sunt
definite în Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, având calitatea de
administrator al unui sistem de plăți care asigură compensarea fondurilor și
decontarea operațiunilor cu instrumente financiare, în conformitate cu reglementările
BNR aplicabile sistemelor de plăți care asigură compensarea fondurilor;
 este organizat inclusiv pe baza sistemului deținerilor indirecte, caracterizat prin
existența unuia sau mai multor niveluri de intermediari între depozitarul
instrumentelor financiare și deținătorul final al instrumentelor financiare;
 asigură funcția de depozitar unic pentru toate clasele de valori mobiliare ale
emitentului, tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ
de tranzacționare.

6. Fondul de compensare a investitorilor

Fondul de compensare a investitorilor este reglementat de Titlul II: Intermediarii,

CAPITOLUL IX: Fondul de compensare a investitorilor din Legea nr. 297/2004 (art. 44 – 52)
și de Regulamentul nr. 3/2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de
compensare a investitorilor.
Fondul de compensare a investitorilor:
 este o instituție esențială a pieței, constituită sub formă de societate pe acțiuni;
 face parte din grupul B.V.B. S.A.;
 are ca acționari (membri) intermediarii autorizați, care sunt obligați de lege să devină
acționari ai Fondului;
 profitul obținut de Fond trebuie utilizat în principal pentru sporirea resurselor sale
financiare, precum și în scopul funcționării și administrării sale;
 nu poate distribui dividende și nu poate acorda împrumuturi;
 poate solicita membrilor săi plata unor contribuții anuale și/sau speciale. De exemplu,
în cazurile în care consiliul de administraţie al Fondului apreciază că resursele
financiare ale acestuia sunt insuficiente pentru onorarea obligaţiilor de plată a
compensaţiilor, fiecare membru va plăti o contribuţie specială egală cu cel mult
dublul contribuţiei anuale aferente exerciţiului financiar respectiv, al cărei cuantum va
fi aprobat de AGA;
 are ca scop de a compensa investitorii în situaţia incapacităţii membrilor săi de a
returna fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând

9
 investitorilor, care au fost deţinute în numele acestora, cu ocazia prestării de servicii
de investiţii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investiţii;
 compensează, în mod egal şi nediscriminatoriu, investitorii obișnuiți, în limita unui
plafon de garantare de 20.000 euro pentru fiecare investitor, în acord cu
reglementările europene.
Fondul va compensa investitorii, în oricare din următoarele situaţii:
a) A.S.F. a constatat că, pentru moment, din punctul ei de vedere, un intermediar, din motive
ce sunt legate direct de situaţia financiară, nu este în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile
rezultate din creanţele investitorilor şi nici nu există perspectiva de a-şi onora aceste obligaţii
în cel mai scurt timp;
b) autoritatea judiciară competentă, pentru motive legate direct sau indirect de situaţia
financiară a unui membru al Fondului, a emis o hotărâre definitivă, având ca efect
suspendarea posibilităţii investitorilor de a-şi exercita drepturile cu privire la valorificarea
creanţelor asupra respectivei societăţi.
Compensaţia va fi asigurată pentru drepturile decurgând din incapacitatea unui
membru al Fondului de a returna investitorilor ceea ce le aparține, respectiv fondurile bănești
deținute în numele acestora, precum și instrumentele financiare deținute și administrate în
numele lor. În cazul în care compensaţia este asigurată de Fondul de garantare a depozitelor
în sistemul bancar, niciun investitor nu are dreptul la o dublă compensaţie.
Investitorii au calitate procesuală activă împotriva Fondului, pentru a-şi apăra dreptul
la compensare, iar litigiile pot fi soluţionate şi prin arbitraj.
Pentru recuperarea platilor efectuate pentru compensarea fondurilor banesti și/sau a
instrumentelor financiare, Fondul se subrogă de drept în drepturile investitorilor.
Sunt exceptați de la compensare următoarele persoane:
a) investitorii calificaţi;
b) administratorii, inclusiv conducătorii, directorii, cenzorii, auditorii financiari ai
membrilor Fondului, acţionarii acestora cu deţineri mai mari de 5% din capitalul social,
precum şi investitorii cu statut similar în cadrul altor societăţi din acelaşi grup cu membrii
Fondului;
c) soţii, rudele şi afinii până la gradul I, precum şi persoanele care acţionează în
numele investitorilor menţionaţi la lit. b);
d) persoanele juridice din cadrul aceluiaşi grup cu membrii Fondului;
e) investitorii, persoane fizice sau juridice, care sunt direct răspunzători pentru fapte
care au agravat dificultăţile financiare ale membrului sau au contribuit la deteriorarea situaţiei
financiare a acestuia.
f) investitorii care cumpără direct titluri de participare ale organismelor de plasament
colectiv.

Întrebări/teme de reflecție

Care sunt categoriile de participanți la piața de capital?

Ce caracterizează entitățile reglementate?
Care sunt cerințele sistemului de guvernare corporativă a entităților
reglementate?
Ce caracterizează administrarea specială a entităților reglementate ?
Care este rolul B.V.B.?
Identificați câteva particularități în administrarea societății de bursă!

10
Care sunt diferențele între piața reglementată și sistemul alternativ de
tranzacționare al B.V.B. ?
Care este rolul Depozitarului Central S.A.?
Care este rolul Fondului de compensare a investitorilor S.A. ?
Ce au în comun B.V.B., Depozitarul Central și Fondul de compensare a
investitorilor ?

11
Unitatea de învățare nr 4. Emitenții și investitorii
Cuprins:
1. Noțiunea de emitent
2. Condiții privind admiterea la tranzacționare
3. Consecințele calificării unei societăți ca emitent
4. Investitorii

Obiectivele unității de învățare nr. 4

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 ce sunt emitenții și cine poate avea această calitate
 care sunt categoriile de societăți pe acțiuni care pot fi cotate
 care sunt condițiile dobândirii calității de societate cotată
 care sunt consecințele dobândirii calității de societate cotată
 cine sunt investitorii pe piața de capital
 diferențele între diverse categorii de investitori

1. Noțiunea de emitent
Cei mai importanți participanți la piața de capital sunt emitenții. Legea nr. 24/2017
definește emitentul ca o persoană juridică sau o entitate fără personalitate juridică, înregistrată
conform legii, care emite sau intenţionează să emită valori mobiliare.
Astfel, pot avea calitatea de emitent:
 persoane juridice de drept public (care pot emite obligațiuni):
o statul, prin Ministerul Finanțelor Publice,
o autoritățile administraței publice locale;
 persoane juridice de drept privat
o societățile pe acțiuni (care pot emite valori mobiliare);
o regiile autonome (care pot emite obligațiuni);
o asociaţii înregistrate conform legii sau organisme fără scop lucrativ,
recunoscute de un stat membru, în vederea obţinerii mijloacelor necesare
realizării obiectivelor lor fără scop lucrativ, care ar putea emite obligațiuni.
 entități fără personalitate juridică, înregistrate conform legii
o organismele de plasament colectiv (O.P.C.) autorizate de A.S.F. sub forma
fondurilor de investiții, entități reglementate ale pieței de capital, care emit
titluri de participare sub forma unităților de fond.
Emitenții intră în aria de competență a A.S.F., fiind una dintre categoriile asupra
căreia A.S.F. exercită atribuţii generice de reglementare, supraveghere şi control. Deși au
câteva trăsături comune, între emitenți și entitățile reglementate există mult mai multe
deosebiri privind rolul lor pe piața de capital, modul de înființare și desfășurare a activității,
regimul juridic aplicabil etc.
Emitenții nu au nevoie de o autorizație pentru a se înființa sau pentru a putea
funcționa, ca entitățile reglementate. Societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată sunt obligate doar să se înregistreze la A.S.F. şi să respecte cerinţele de
raportare stabilite prin reglementările A.S.F. şi ale pieţelor reglementate pe care se
tranzacţionează valorile mobiliare emise de acestea.
Societățile cotate pot fi împărțite în mai multe categorii, în funcție de modul în care
dobândesc această calitate, astfel:
a) societățile pe acțiuni constituite prin subscripție publică;
b) societățile pe acțiuni transformate din societăți închise în societăți cotate;

1
c) societățile pe acțiuni care emit obligațiuni;
d) societățile de stat (întreprinderi publice) privatizate prin cotarea la bursă;
e) fondurile deschise de investiții organizate ca societăți de investiții (O.P.C.V.M.) care, în
mod obligatoriu, se constituie prin subscripție publică și sunt listate pe o piață reglementată
(se înființează direct ca societăți cotate);
f) fondurile închise de investiții organizate ca societăți de investiții de tip închis/alternativ
(A.O.P.C.) care sunt tranzacționate pe o piață reglementată;
g) cele cinci societăți de investiții financiare (S.I.F.) – A.O.P.C. înființate prin Legea nr.
133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietăţii Private în societăţi de investiţii
financiare, ca rezultat al procesului de privatizare în masă;
h) Fondul Proprietatea S.A., societate de investiții de tip închis, cu regim juridic special 1.
Cea mai importantă categorie de emitenți o constituie societățile pe acțiuni care
îndeplinesc o serie de condiții. Prin modul în care definește emitentul (entitate care emite sau
intenţionează să emită valori mobiliare), practic legea distinge între societatea care se naște
emitent (emite) societatea și care devine emitent (intenționează să emită). Sunt societățile
care se nasc societăți cotate, fiind de la început supuse nu numai Legii nr. 31/1990, ci și
legislației speciale a pieței de capital. Acesta este cazul societăților de investiții care sunt
societăți pe acțiuni cotate ab initio deoarece se constituie în mod obligatoriu prin ofertă
(subscripție) publică și sunt obligate să ceară admiterea la tranzacționare în 90 de zile de la
data obținerii autorizației din partea A.S.F. Societățile de investiții sunt entități reglementate
din categoria organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M).
Majoritatea societăților, se constituie ca societăți obișnuite, închise, potrivit Legii nr.
31/1990, având vocația de a deveni ulterior societăți listate, dar numai dacă dacă își manifestă
voința în acest sens și dacă îndeplinesc condițiile legislației speciale aplicabile. Nici intenția
de a fi admisă la tranzacționare și nici chiar îndeplinirea tuturor condițiilor legale nu
garantează admiterea la tranzacționare a acțiunilor unei societăți necotate. Dacă oferta publică
de vânzare nu se bucură de succes, societatea nu va putea deveni cotată. Pe de altă parte,
legea nu exclude posibilitatea unei societăți de a lansa o ofertă publică fără a solicita însă
admiterea la tranzacționare. De asemenea, se poate ca A.S.F., deși societatea a parcurs toate
etapele necesare cu succes, să refuze admiterea la tranzacționare din rațiuni de protecție a
investitorilor. În toate aceste situații, societățile în cauză s-au plasat cel puțin temporar sub
regimul legislației speciale a pieței de capital. Deși nu sunt admise la tranzacționare, aceste
societăți sunt considerate ca având calitatea de emitenți din rațiuni de protecție a
investitorilor. Aceste societăți au anumite obligații de raportare (similar emitenților) și trebuie
să decidă în termen de 2 ani dacă mai încearcă să se listeze pe piață.
Societatea cotată este societatea cu sediul social în Uniunea Europeană ale cărei
acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată.
Societăților necotate nu li se aplică legislația pieței de capital decât dacă
tranzacționează valori mobiliare, din perspectiva calității de investitor. Societățile necotate se
pot însă transforma în societăți cotate, prin promovarea cu succes a unei oferte publice. La
rândul lor, societățile cotate se pot transforma în societăți obișnuite, de drept comun, în
anumite situații fiind chiar obligate să facă acest lucru, de exemplu, în urma unei ofertei
publice de preluare obligatorie care are ca are ca efect retragerea societății de pe piața
reglementată. Emitenții sunt singurii care pot emite intrumente financiare, implicit valori

1
Fondul Proprietatea s-a înființat în condițiile Titlului VII, Capitolul II din Legea nr. 247/2005 privind reforma
în domeniul justiției, precum și unele măsuri adiacente și HG nr. 1481/2005 privind înfiinţarea Societăţii
Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A. I se aplică prevederile Regulamentului CNVM nr. 4/2010 privind
înregistrarea la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi funcţionarea Societăţii Comerciale "Fondul
Proprietatea" - S.A., precum şi tranzacţionarea acţiunilor emise de aceasta, aprobat prin Ordinul nr. 8/2010,
publicat în M. Of. nr 161 din 12 martie 2010.

2
mobiliare. Emitenții acționează numai pe piața primară, prin intermediul ofertei publice
inițiale (prima oferta publică de vânzare de acțiuni a unei societăți necotate) și al ofertei
publice primare (oferta prin care un emitent emite noi acțiuni - majorare de capital).
Emitenții constituie o categorie aparte a participanților la piața de capital din mai
multe perspective. În primul rând emitenții sunt entitățile care pun pe piață marfa care
urmează să fie tranzacționată, respectiv valorile mobiliare. În al doilea rând, emitenții sunt
societăți pe acțiuni constituite în baza Legii nr. 31/1990 care, cu anumite excepții prevăzute
de legislația specială, nu se constituie ab origine ca societată cotată (emitent), ci dobândesc
această calitate ulterior, dar numai dacă (i) își exprimă voința în acest sens și (ii) reușesc să
satisfacă toate condițiile impuse de lege referitoare la societate și la acțiunile emise de
aceasta.

2. Condiții privind admiterea la tranzacționare

Aceste condiții sunt prevăzute în TITLUL III: Emitenţii ale căror valori mobiliare
sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, CAPITOLUL II: Admiterea şi
retragerea de la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (art. 47-55)
Admiterea la tranzacţionare a unor valori mobiliare pe o piaţă reglementată se
realizează după publicarea unui prospect aprobat de A.S.F.
Odată cu depunerea la A.S.F. a cererii de aprobare a prospectului în vederea admiterii
la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată transmite prospectul şi la operatorul pieţei reglementate, împreună cu
cererea provizorie de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi toate celelalte
documente solicitate potrivit reglementărilor emise de operatorul pieţei reglementate.
Cererea finală de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată este înaintată
către operatorul pieţei reglementate după emiterea deciziei de aprobare a prospectului de
admitere la tranzacţionare de către A.S.F.
Valorile mobiliare ale unui emitent nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, dacă în urma analizării situaţiei respectivului emitent A.S.F. apreciază că
aceasta ar prejudicia interesele investitorilor.
Pentru a putea deveni emitent pe o piaţă reglementată, societatea trebuie să
îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie înfiinţată şi să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu prevederile legale
în vigoare;
b) să aibă o capitalizare anticipată, de cel puţin echivalentul în lei a 1.000.000 euro
sau, în măsura în care valoarea capitalizării nu se poate anticipa, să aibă capitalul şi rezervele,
incluzând profitul sau pierderea din ultimul exerciţiu financiar, de cel puţin echivalentul în lei
al sumei de 1.000.000 de euro; această condiție nu se aplică în cazul admiterii la
tranzacţionare a unor emisiuni suplimentare de acţiuni, din aceeaşi clasă ca şi cele deja
admise.
c) să fi funcţionat în ultimii 3 ani anterior solicitării de admitere la tranzacţionare şi să
fi întocmit şi comunicat situaţiile financiare pentru aceeaşi perioadă, în conformitate cu
prevederile legale.
A.S.F. poate să aprobe admiterea la tranzacţionare pe o piață reglementată a unor
societăţi care nu îndeplinesc condiţiile privind capitalizarea și durata de funcționare,
dacă apreciază că:
a) va exista o piaţă adecvată pentru respectivele acţiuni;
b) emitentul este capabil să îndeplinească cerinţele de informare continuă şi periodică
ce derivă din admiterea la tranzacţionare, iar investitorii dispun de informaţiile necesare

3
pentru, a putea evalua în cunoştinţă de cauză societatea şi acţiunile pentru care se solicită
admiterea la tranzacţionare.
Pentru a putea fi admise la tranzacționare pe o piață reglementată, acțiunile emise de
o societate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
a) să fie liber negociabile şi integral plătite;
b) dacă acțiunile sunt oferite prin subscripție sau ofertă publică, precedente admiterii
la tranzacționare, admiterea la tranzacționare poate avea loc numai după încheierea perioadei
de subscriere; această cerință este în legătură cu cea de mai sus, referitoare la plata integrală a
acțiunilor subscrise.
c) să existe un număr suficient de acţiuni distribuit publicului (free-float); se
consideră că s-a distribuit publicului un număr suficient de acțiuni, în următoarele situații:
(i) acțiunile pentru care s-a solicitat admiterea la tranzacționare sunt distribuite
publicului într-o proporție de cel puțin 25% din capitalul subscris, reprezentat de această
clasă de acțiuni2;
(ii) este asigurată funcţionarea normală a pieţei, cu un procent mai mic de acţiuni
decât cel de 25%, datorită numărului mare de acţiuni existente în circulaţie şi a dispersiei
acestora în rândul publicului. Dacă acţiunile sunt distribuite publicului prin intermediul
tranzacţiilor realizate pe respectiva piaţă reglementată, admiterea la tranzacţionare se va
realiza dacă A.S.F. consideră că un număr suficient de acţiuni va fi distribuit publicului, prin
respectiva piaţă reglementată, într-un interval scurt de timp.
d) solicitarea de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să acopere
toate acţiunile de aceeaşi clasă care au fost deja emise.

3. Consecințele calificării unei societăți ca emitent

Această schimbare de statut, din societate obișnuită în societate cotată, este una
majoră atât pentru societatea emitentă, cât și pentru membrii organelor de conducere,
investitorii și toți stakeholderii săi.
Efectul esențial este plasarea societății sub regimul juridic al pieței de capital, în
principal al Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiunile de
piață, cu toate consecințele care derivă din aceasta. Emitenţii sunt obligaţi să se înregistreze la
A.S.F. şi să ridice certificatul emis ce atestă înregistrarea valorilor mobiliare, să încheie
contracte de servicii de registru cu depozitarul central pe baza cărora sunt efectuate operaţiuni
de depozitare şi registru şi să respecte cerinţele de raportare stabilite de lege şi reglementările
A.S.F., precum şi cele ale pieţelor reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare
emise de aceştia. În termen de cel mult 13 zile lucrătoare de la data dobândirii calității de
emitent, societatea respectivă trebuie să facă demersuri la operatorul de piață pentru
admiterea la tranzacționare.
Aceste consecințe influențează toate aspectele importante ce țin de funcționarea
societății, cum sunt: structura de organizare, obligațiile de raportare, costurile aferente, modul
de conducere a societății, drepturile acționarilor minoritari, exercitarea supravegherii de către
A.S.F.

2
În cadrul B.V.B., pentru admiterea la tranzacționare se cere o dispersie de 25% și un număr minim de 2000 de
acționari. Potrivit art. 44 alin. (71) din Titlul II, Cap. II - Codul B.V.B., Consiliul Bursei este singurul organ
abilitat să acorde derogări de la anumite cerințe, dacă respectivele cerințe nu sunt stabilite de lege și dacă în
opinia membrilor Bursei va exista o piață adecvată pentru respectivele acțiuni și emitentul este capabil să
îndeplinească obligațiile legale de raportare. Societăți de stat sunt admise la tranzacționare în condiții
derogatorii, de ex. Transgaz – 15%.

4
 Societățile cotate sunt supuse obligației legale de auditare. Ele sunt incluse și în
categoria entităților de interes public, alături de entitățile reglementate. Societățile cotate pot
fi administrate numai în sistem unitar cu delegarea obligatorie a conducerii societății unor
director sau în sistem dualist, caz în care directoratul trebuie să fie format din cel puţin 3
membri.
Legislația specială se aplică unei societăți necotate care și-a exprimat intenția de a fi
admisă la tranzacționare, chiar dacă acest lucru încă nu s-a realizat.
Listarea societății la bursă are, în mod firesc, atât avantaje cât și dezavantaje. Din
acest motiv, un asemenea demers trebuie demarat doar după o analiză extrem de atentă a
tuturor factorilor relevanți. Decizia de listare nu este însă obligatorie, fiind la latitudinea
societății respective (a acționarilor) în măsura în care consideră că acest lucru este posibil și
de dorit.
Primul și cel mai important avantaj al listării pentru societatea emitentă îl constituie
accesul la resursele financiare ale pieței de capital, acesta fiind și scopul legislației
speciale. În schimbul emiterii de valori mobiliare societatea poate obține finanțarea de care
are nevoie, în condiții mai atractive față de sursele clasice de finanțare.
Atragerea de capital din piață poate fi preferabilă din mai multe perspective
contractării unui împrumut, acesta presupunând o serie de condiționalități pe durata
împrumutului, care pot fi mai mult sau mai puțin împovărătoare. În general este vorba de:
plata unor dobânzi și comisioane, constituirea unor garanții a căror valoare depășește în mod
semnificativ valoarea sumei împrumutate, o destinație precisă a sumei împrumutate (care nu
permite cheltuirea în alte scopuri), o anumită perioadă de rambursare a împrumutului, condiții
de desfășurare a activității societății debitoare (să nu depășească un anumit plafon al
cheltuielilor/investițiilor, să deruleze parțial sau integral operațiunile financiare prin
intermediul băncii creditoare, să nu încheie anumite tipuri de acte sau operațiuni) etc.
Prin comparație cu condițiile de contractare a unui credit bancar, obținerea de
finanțare prin intermediul emiterii de instrumente financiare, prezintă anumite avantaje.
Societatea hotărăște suma de care are nevoie, ce valori mobiliare emite (acțiuni sau
obligațiuni) și în ce condiții. În schimbul emiterii de valori mobiliare, societatea obține
resursele financiare de care are nevoie fără a fi obligată la nimic din cele menționate în cazul
creditului bancar. În schimb, dacă valorile mobiliare emise sunt acțiuni, societatea va avea
acționari noi care se vor bucura de toate drepturile conferite lor de lege și de actul constitutiv.
Dacă emisiunea inițială s-a bucurat de succes, ulterior societatea poate lansa noi oferte
publice în condiții și mai avantajoase decât cele inițiale. Așa cum băncile nu acordă credite
tuturor solicitanților, nici orice ofertă de vânzare de valori mobiliare nu este neapărat una de
succes, ci numai dacă inspiră încredere investitorilor pentru a cumpăra titlurile emise.
Listarea la bursă este comparabilă cu intrarea pe o scenă aflată în lumina
reflectoarelor. Transparența cerută emitenților face ca societatea să devină foarte prezentă
în spațiul public, ca urmare a numeroaselor informații pe care este obligată să le dezvăluie.
Orice informație care ar putea afecta semnificativ procesul decizional al investitorilor trebuie
să fie făcută publică (litigii importante, contracte cu afiliații, planuri de afaceri etc). Din
momentul în care devin publice, aceste informații sunt accesibile tuturor celor interesați:
investitorilor, clienților, furnizorilor și, mai grav, concurenților societății. Acest lucru poate
complica modul în care societatea își derulează afacerile și poate constitui o problemă din
perspectiva legislației concurenței.
Piața pe care se tranzacționează acțiunile oferă criterii sigure și eficiente de a cunoaște
prețul de piață al acțiunilor, care va fi afișat zilnic la cota bursei și în publicațiile de
specialitate. Acest lucru înseamnă că orice persoană interesată își poate face o idee mult mai
clară cu privire la valoarea societății, față de perioada anterioară listării. Deciziile societății se
reflectă imediat, pozitiv sau negativ, în cotația acțiunilor, acest lucru fiind și un mijloc de a

5
evalua calitatea acestor decizii. Toate acestea pot duce la întărirea reputației societății, ceea
ce influențează în mod pozitiv credibilitatea sa și posibilitatea de a atrage noi resurse
financiare.
Modul în care se conduce o societate cotată este destul de diferit față de modul în
care se conduce o societate închisă. Societatea listată este permanent sub presiunea
producerii de rezultate care să se reflecte în dividende pentru acționari, care vor să-și
maximizeze investiția. De aceea, conducerea societății tinde să se concentreze pe obținerea de
profit pe termen scurt în detrimentul unei abordări pe termen lung, problemă care preocupă
legiuitorul european. Libertatea de acțiune a conducerii este mai limitată decât în cazul unei
societăți obișnuite. Sunt mai multe decizii care trebuie aprobate de AGA, mai puține
informații care pot fi păstrate confidențiale, iar membrii conducerii sunt supuși unor obligații
ce derivă din faptul că au acces la informații privilegiate.
Listarea poate duce la schimbări majore din perspectiva controlului deținut de
acționari, dacă aceștia nu uzează de dreptul de preferință la subscrierea noilor acțiuni. În
societățile cu acționariat atomizat, adică cu mulți acționari care dețin procente mici, controlul
de facto poate fi preluat de unul sau mai mulți acționari semnificativi, care pot astfel să
influențeze hotărârile adoptate în cadrul adunării generale acționarilor.
Acţionar semnificativ este persoana (persoană fizică sau entitate legală3) sau grupul de
persoane care acţionează în mod concertat şi care deţine direct sau indirect o participaţie de
cel puţin 10% din capitalul social al unei societăţi sau din drepturile de vot [art. 2 alin. (1)
pct. 2 din Legea nr. 24/2017]. Pentru a stabili dacă deținerea unei participații mai mici 10%
din capitalul social sau din drepturile de vot conferă acționarului respectiv posibilitatea de a
exercita o influenţă semnificativă asupra emitentului se iau în considerare cel puţin
următoarele elemente: a) structura acţionariatului emitentului şi societăţii-mamă, dacă este
cazul, precum şi dispersia acţiunilor şi a drepturilor de vot alocate; b) calitatea de membru
în structura de conducere sau posibilitatea de a desemna reprezentanţi în structura de
conducere a emitentului; c) poziţia acționarului respectiv în structura grupului din care face
parte emitentul; d) existenţa unor drepturi suplimentare în cadrul emitentului în virtutea
unui contract încheiat cu aceasta sau a unor prevederi din actul constitutiv; e) influenţa
asupra procesului decizional privind strategia operaţională şi financiară a emitentului.
Păstrarea controlului de către acționarii majoritari, din perspectiva mecanismelor
special ale pieței de capital (oferte publice, mai ales cele de preluare) este mai dificilă decât
în cazul societăților cotate.

4. Investitorii

Investitorii, ca și emitenții, sunt participanți indirecți la piața de capital.

Regulile referitoare la transparență, informație și protecția investitorilor se impun
entităților reglementate, printre alte, și datorită poziției investitorilor de participanți indirecți
la piața de capital, ale căror operațiuni pe piață depind de entitățile reglementate, în primul
rând, de intermediari.
Investitorii nu au acces direct la piața reglementată, ci numai prin intermediul unei
societăți specializate de servicii de investiții financiare. Orice investitor care dorește să
tranzacționeze instrumente financiare pe o piață reglementată, poate face acest lucru doar în
calitate de client al unui intermediar autorizat. Investitorii pot avea acces direct la
sistemele alternative de tranzacționare, care au reguli mai facile atât pentru emitenți, cât și
pentru investitori.

3
persoană juridică, precum şi orice entitate fără personalitate juridică, înregistrată conform legii

6
 Clientul este definit ca orice investitor persoană fizică sau juridică pentru care o
societate de servicii de investiții financiare (S.S.I.F.) prestează servicii sau activități de
investiţii financiare.
După criteriul capacității decizionale de a investi în valori mobiliare, legea distinge
între investitori și investitori calificați.

Investitorii calificați sunt acele persoane sau entități care:

a) se încadrează în categoria de clienți profesionali;
b) sunt tratați, la cerere, drept clienți profesionali sau sunt recunoscute drept
contrapărți eligibile, cu excepția cazului în care au solicitat să nu fie tratate drept clienți
profesionali.
Clientul profesional este clientul care posedă experiența, cunoștiințele și capacitatea
de a lua decizia investițională și de a evalua riscurile pe care aceasta le implică.
Următoarele categorii de entități sunt considerate clienți profesionali pentru toate
serviciile de investiţii financiare şi instrumentele financiare definite de lege:
a) Entităţi care trebuie autorizate sau reglementate să opereze pe pieţe financiare:
1. instituţii de credit; 2. societăţi de servicii de investiţii financiare; 3. alte instituţii financiare
autorizate sau reglementate; 4. societăţi de asigurări; 5. organisme de plasament colectiv şi
societăţile de administrare ale acestora; 6. fonduri de pensii şi societăţile de administrare ale
acestora; 7. traderii; 8. alţi investitori instituţionali;
b) societăţi comerciale care îndeplinesc două din următoarele cerinţe: 1. bilanţ
contabil total: 20.000.000 euro; 2. cifra de afaceri netă: 40.000.000 euro; 3. fonduri proprii:
2.000.000 euro;
c) Guverne naţionale sau regionale, instituţii publice care administrează datoria
publică, bănci centrale, instituţii internaţionale şi supranaţionale, ca de exemplu Banca
Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de
Investiţii şi alte organizaţii internaţionale similare;
d) alţi investitori instituţionali a căror activitate principală o reprezintă investiţia în
instrumente financiare, inclusiv entităţi care se ocupă cu securizarea activelor sau cu alte
tranzacţii financiare.
Entităţile menţionate mai sus pot solicita să nu fie tratate drept clienţi profesionali şi
pot astfel beneficia de un grad mai înalt de protecţie din partea societăţilor de servicii de
investiţii financiare.
În cazul în care clientul unei S.S.I.F. este o entitate considerată client profesional,
S.S.I.F. trebuie să-l informeze - înaintea prestării oricărui serviciu de investiţii financiare - că,
în baza informaţiilor disponibile, acesta este considerat client profesional şi va fi tratat ca
atare, cu excepţia cazului în care S.S.I.F. şi clientul hotărăsc altfel. S.S.I.F. mai trebuie să
informeze clientul că poate solicita modificarea termenilor contractului, în vederea obţinerii
unui grad mai ridicat de protecţie. Acest grad mai ridicat de protecţie se va acorda atunci
când un client considerat profesional semnează un contract în acest sens cu S.S.I.F., care
prevede că nu va fi tratat în calitate de client profesional în aplicarea regulilor de conduită.
Contractul trebuie să prevadă servicii sau tranzacţiile pentru care pentru care este valabilă
această calificare.
Investitorul obișnuit sau clientul de retail ("retail client") este clientul (investitorul)
care nu este client profesional. Investitori obișnuiți sunt, deci, acei investitori care nu sunt
investori calificați, care nu posedă experiența, cunoștiințele și capacitatea de a lua decizia
investițională și de a evalua riscurile pe care aceasta le implică. Din acest motiv, ei sunt
primii destinatari ai normelor de protecție a investitorilor.
Clienţii unei S.S.I.F., alţii decât cei profesionali, inclusiv instituţiile publice şi
investitorii individuali privaţi, pot să renunţe la protecţia ce trebuie asigurată acestora

7
conform regulilor de conduită, cerând să fie tratați drept clienți profesionali. Orice
renunţare la protecţia acordată de regulile de conduită va fi considerată valabilă numai dacă,
în urma evaluării de către S.S.I.F. a experienţei, cunoştinţelor şi abilităţilor clientului, se
dovedeşte că acesta are capacitatea să ia singur decizii investiţionale şi să înţeleagă riscurile
care decurg din acestea. Experienţa şi pregătirea cerută administratorilor şi conducătorilor
S.S.I.F. în cadrul acestui regulament pot fi luate ca exemplu pentru evaluarea experienţei şi
cunoştinţelor unui client. În cazul unor persoane juridice, va fi evaluată persoana mandatată
să desfăşoare tranzacţii în numele acestora.
În cadrul evaluării, trebuie îndeplinite cel puţin două din criteriile următoare:
a) clientul a desfăşurat un număr semnificativ de tranzacţii pe piaţă4;
b) portofoliul financiar al clientului, cuprinzând depozite de numerar şi instrumente
financiare, depăşeşte 500.000 euro;
c) clientul lucrează sau a lucrat în sectorul financiar cel puţin un an pe o poziţie
profesională, care necesită cunoştinţe despre tranzacţii sau serviciile de investiţii financiare.
Procedura prin care clienţii pot fi trataţi drept clienţi profesionali, la cerere este
următoarea:
a) clienţii trebuie să declare, în scris, S.S.I.F. că doresc să fie trataţi drept clienţi
profesionali, în general sau pentru un anumit serviciu sau tranzacţie ori pentru un tip de
tranzacţie sau produs;
b) S.S.I.F. trebuie să le dea clienţilor un avertisment clar, scris, în legătură cu
drepturile de protecţie a investitorilor pe care le pot pierde;
c) clienţii trebuie să declare în scris, într-un document separat de contract, că sunt
informaţi asupra consecinţelor pe care le implică pierderea acestei protecţii.
S.S.I.F. poate să trateze orice client drept client profesional, în cazul în care sunt
îndeplinite toate criteriile şi procedurile menţionate anterior. Aceşti clienţi, nu trebuie, totuşi,
să fie consideraţi clienţi care posedă cunoştinţe şi experienţă comparabile cu cele ale
categoriilor de clienţi profesionali.
Legea asigură investitorilor un tratament egal, acesta fiind un principiu
fundamental pe piața de capital. Această obligație este una generală, ea revine atât emitenților
în raporturile cu investitorii (acționarii) lor, cât și intermediarilor în raporturile cu investitorii
(clienții) acestora.
Egalitatea de tratament a investitorilor presupune egalitatea de șanse a acestora în
privința adoptării deciziei investiționale. În tranzacțiile cu valori mobiliare riscul este cel
investițional, șansa de a câștiga sau pierde din asemenea tranzacții. Investiția în acțiuni cotate
este una cu risc mai mare decât investiția în obligațiuni, titluri de stat sau depozite bancare,
deoarece acționarul investitor suportă riscul afacerii emitentului în limita investiției sale.
Dacă emitentul nu are profit, nici investitorii nu obțin vreun câștig. De asemenea, investitorii
pot fi prejudiciați de anumite situații în care ajunge emitentul, de concentrarea acțiunilor în
mâinile unor acționari majoritari sau de anumite decizii luate de adunarea generală a
acționarilor (participare la o operațiune de fuziune în calitate de societate absorbită). Aceste
prejudicii pot consta în scăderea prețului acțiunilor sau a lichidității acestora. În asemenea
cazuri, precum și în cazul în care emitentul generează pierderi care, in extremis, pot duce la
insolvență, investitorii riscă să piardă, parțial sau integral, suma investită.
În funcție de riscul investițional pe care și-l asumă, investitorii se pot clasifica în:
a) investitorii activi - cei care se implică, speculând orice șansă apărută pe piață
pentru a-și optimiza investițiile, asumându-și riscuri într-o măsură mai mare;
b) investitori pasivi - cei care sunt dispuși să obțină un venit mai mic, investind în
plasamente sigure;

4
cu o frecvență medie de 10 pe trimestru, pe o perioadă anterioară de cel puțin patru trimestre

8
 c) investitori moderați - cei care urmăresc obținerea unor câștiguri mai mari, dar cu
limitarea riscurilor. Din acest motiv, ei investesc în instrumente financiare cu grad de risc
diferit.
După criteriul influenței asupra emitentului, investitorii se pot clasifica în:
a) investitori strategici,
b) investitori de portofoliu și
c) investitori speculativi.
În domeniul privatizării, ”investitor strategic este acel investitor/grup de investitori
care își manifestă intenția de a cumpara un pachet de acțiuni prin care își asigură controlul
asupra societății comerciale emitente și, în același timp, dispune de resursele financiare,
tehnice și organizatorice necesare în vederea atingerii anumitor obiective de dezvoltare a
societății comerciale. Prin control se înțelege capacitatea unui acționar de a exercita cel puțin
o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor societății
comerciale supuse privatizarii”.
În legătură cu definiția controlului, trebuie remarcat că aceasta nu este identică, cu cea
din legislația privind piața de capital, care cere deținerea a mai mult de 33% din drepturile de
vot. Calitatea de investitori strategici o pot avea numai persoanele care dispun de toate
tipurile de resurse necesare dezvoltării societății la care dobândesc pachetul de control.
Investitor nu poate fi decât un profesionist, o entitate care exploatează deja o întreprindere în
același domeniu ca și societatea în care dorește să investească prin preluarea controlului. O
asemenea abordare este una eficientă din punct de vedere economic, fapt demonstrat și de
privatizările de succes din ultimele decenii, destul de puține, al căror numitor comun a fost
prezența unui investitor strategic.
Un rol important în acest sens îl au grupurile de societăți, fiind deja de notorietate
faptul că acele societăți de stat care au fost integrate în cadrul unor grupuri de societăți care
activau în domeniile respective, nu numai că funcționează în continuare, dar sunt performante
și profitabile. În același timp, privatizarea este una din modalitățile de constituire a unor
grupuri de societăți, din moment ce investitorul strategic preia controlul asupra societății
supusă privatizării. În cazul în care preluarea controlului constituie o concentrare economică,
aceasta trebuie notificată Consiliului Concurenței și autorizată potrivit Legii concurenței nr.
21/1990.
Sistemul de privatizare descentralizată practicat în anii 1990 s-a reflectat prin
cumpărarea de către salariații și membrii conducerii unei societăți de titluri emise de
respectiva societate, așa-numita metodă de privatizare MEBO (management and employees
buy-out).
Investitorii de portofoliu sunt acei investitori care investesc în pachete de valori
mobiliare emise de mai mulți emitenți, care de regulă nu depășesc 10-20%.
Cei mai importanți investitori de portofoliu sunt investitorii instituționali, respectiv
instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare, fondurile de investiții. Acești investitori
cumpără acțiuni la anumite societăți în care observă că există potențial de creștere. Deși nu
dețin controlul, din postura lor de acționari semnificativi, acești investitori se implică într-o
anumită măsură la viața societății și contribuie la dezvoltarea acesteia. În anumite condiții,
având în vedere și existența metodei votului cumulativ de alegere a membrilor consiliului de
administrație, ei pot obține chiar un loc în consiliul de administrație sau supraveghere al
societății. După o perioadă de timp, de regulă câțiva ani, când performanța societății face ca
valoarea de piață a acțiunilor să crească, investitorii le vând la un preț care le asigură
obținerea unui profit.
Contribuția investitorilor de portofoliu, mai ales a investitorilor instituționali, asupra
emitentului este semnificativă. În afară de componenta financiară a investiției lor, investitorii
instituționali contribuie la dezvoltarea societății prin resursele umane și profesionale pe care

9
le au. Din acest motiv o bună guvernare corporativă nu numai că încurajează aceste investiții,
dar recomandă ca ele să fie efectuate pe termen lung, tocmai pentru a permite acestor efecte
benefice să se reflecte asupra societății.
Investitorii speculativi nu sunt interesați decât de obținerea unui câștig pe termen
scurt, fără a se implica în vreun fel în viața emitenților. Din această categorie fac parte multe
persoane fizice, jucători la bursă. Acești investitori sunt, într-adevăr, exclusiv interesați de
perspectiva obținerii unui câștig, din dividende sau dobânzi, dar acest lucru presupune o bună
performanță economică a societății, care se reflectă asupra investiției lor. Nefiind interesați de
activitatea societății, s-a pus problema existenței affectio societatis în cazul acestor investitori
care investesc în acțiuni.
Simpla dobândire voluntară a calității de acționar într-o societate este o expresie a
affectio societatis. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât în cazul anumitor societăţi
comerciale, ceea ce îi uneşte pe acţionari nu este neapărat affectio societatis. Această situație
se întâlnește, de exemplu, în cazul societăţilor rezultate din procesul de privatizare în care
multe persoane au devenit acţionari prin efectul legii. Un alt exemplu relevant în acest sens
este cel al Fondului de compensare a investitorilor, la care intermediarii sunt obligați să
devină membri (acționari) pentru a putea opera pe piața de capital.

Întrebări/teme de reflecție

Ce fel de entități au vocația de a deveni emitent?

Care este cea mai importantă categorie de emitenți?
O societate poate fi admisă la tranzacționare pe piața reglementată la un an
după înființare?
Acțiunile la purtător pot fi admise tranzacționare?
Care este avantajul principal al listării pe piața de capital?
Există vreun dezavantaj în urma listării?
Cărui tip de investitor îi sunt dedicate regulile de protecție a investitorilor?
Există vreo legătură între noțiunile de investitor și client?
Care este diferența esențială dintre investitori și investitorii calificați?
Din perspectiva calității de acționar, există vreo diferență între investitorii de
portofoliu și cei speculativi?

10
Unitatea de învățare nr. 5. Intermediarii de servicii și activități de investiţii financiare

Cuprins:
1. Societățile de servicii de investiții financiare (S.S.I.F.)
2. Reguli generale privind prestarea serviciilor și activităților de investiții

Obiectivele unității de învățare nr. 5:

După studiul acestei unități de învățare veți cunoaște:
 ce entități pot avea calitatea de intemediar pe piața de capital
 care este rolul intermediarilor pe piața de capital
 care sunt condițiile de autorizare a intermediarilor
 care este regimul juridic al societăților de servicii de investiții financiare
 care sunt serviciile și activitățile de investiții care pot fi prestate
 care sunt regulile generale privind prestarea serviciile și activităților de investiții

1. Societățile de servicii de investiții financiare

Sediul materiei: Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, Titlul
II: Condiții de autorizare și de funcționare1 și Regulamentul nr. 5/2019 privind reglementarea
unor dispoziţii referitoare la prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii conform Legii
nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare2.
Legea desemnează ca intermediari trei categorii de entități:
(i) societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de A.S.F.,
(ii) instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia
bancară aplicabilă şi
(iii) entităţi de natura celor de mai sus, autorizate în alte state să presteze servicii și activități
de investiţii.
Intermediarii sunt singurii care pot presta cu titlu profesional servicii și activități de
investiții financiare. Din acest motiv, în doctrină se vorbește de un adevărat monopol al
intermediarilor pe piața de capital.
Cea mai importantă categorie de intermediari o constituie societățile de servicii de
investiții financiare (S.S.I.F.), care:
- sunt constituite ca societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, potrivit Legii nr.
31/1990;
- funcţionează numai în baza autorizaţiei acordate de A.S.F., care permite unei S.S.I.F. să
presteze serviciile de investiţii sau să desfăşoare activităţile de investiţii pentru care a fost
autorizată în Uniunea Europeană, fie prin dreptul de stabilire, inclusiv prin intermediul unei
sucursale, fie în temeiul libertăţii de a presta servicii;
- prestează cu titlu profesional, în limita autorizaţiei acordate, serviciile și activitățile de
investiţii prevăzute de lege şi alte activităţi care, potrivit reglementărilor A.S.F. sau
dispoziţiilor art. 776 din Codul civil3, pot fi desfăşurate de S.S.I.F.

1
Anterior adoptării Legii nr. 126/2018, intermediarii erau reglementați de Titlul II: Intermediarii din Legea nr.
297/2004
2
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 496 din data de 19 iunie 2019
3
Pot avea calitatea de fiduciari în contractul de fiducie numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de
administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de
reasigurare legal înfiinţate

1
 Obiectul de activitate constă în prestarea serviciilor şi desfăşurarea activităţilor de
investiţii, precum şi a serviciilor conexe prevăzute de lege.
Serviciile și activitățile de investiții reglementate de lege sunt:
a) preluarea şi transmiterea de ordine privind unul sau mai multe instrumente
financiare;
b) executarea ordinelor în numele clienţilor4 - înseamnă încheierea de acorduri de
cumpărare sau de vânzare a unuia ori mai multor instrumente financiare în numele clienţilor,
precum şi încheierea de acorduri pentru vânzarea unor instrumente financiare emise de o
firmă de investiţii sau de o instituţie de credit la momentul emiterii acestora;
c) tranzacţionarea pe cont propriu5 - încheierea de tranzacţii privind unul sau mai
multe instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii;
d) administrarea de portofolii6 - administrarea discreţionară şi individualizată a
portofoliilor care includ unul sau mai multe instrumente financiare, în conformitate cu
mandatul acordat de client;
e) consultanţă de investiţii7 - furnizarea de recomandări personale unui client, la
cererea sa sau la iniţiativa firmei de investiţii, în ceea ce priveşte una sau mai multe tranzacţii
cu instrumente financiare
f) subscrierea de instrumente financiare şi/sau plasamentul de instrumente
financiare în baza unui angajament ferm;
f) subscrierea de instrumente financiare - serviciu de investiţii furnizat de un
intermediar unui emitent prin care intermediarul se obligă să achiziţioneze pe cont propriu
instrumentele financiare care fac obiectul unei oferte publice şi să le plaseze/revândă în nume
propriu în termenii şi perioada agreată cu emitentul
g) plasamentul de instrumente financiare în baza unui angajament ferm - serviciu de
investiţii furnizat de un intermediar unui emitent prin care intermediarul se angajează să
distribuie publicului, în numele emitentului, instrumentele financiare care fac obiectul unei
oferte publice şi se obligă să achiziţioneze pe cont propriu instrumentele financiare rămase
nedistribuite
h)) plasamentul de instrumente financiare fără un angajament ferm - serviciu de
investiţii furnizat de un intermediar unui emitent prin care intermediarul se angajează să
distribuie publicului, în numele emitentului, instrumentele financiare care fac obiectul unei
oferte publice;
i) operarea unui SMT;
j) operarea unui SOT.

Serviciile auxiliare (conexe) reglementate de lege sunt8:

1.Păstrarea şi administrarea instrumentelor financiare în contul clienţilor, inclusiv
custodia şi serviciile auxiliare, precum gestionarea fondurilor băneşti/garanţiilor şi excluzând
furnizarea şi administrarea conturilor de titluri de valoare la nivelul cel mai înalt9
2.Acordarea de credite sau împrumuturi unui investitor pentru a-i permite efectuarea
unei tranzacţii cu unul sau mai multe instrumente financiare, tranzacţie în care este implicată
firma care acordă creditul sau împrumutul

4
Art. 3 alin. (1) pct. 24 din Legea nr. 126/2018.
5
Art. 3 alin. (1) pct. 82 din Legea nr. 126/2018.
6
Art. 3 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 126/2018.
7
Art. 3 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 126/2018.
8
Art. 5 alin. (11) din Legea nr. 297/2004.
9
Furnizarea şi administrarea conturilor de titluri de valoare la nivelul cel mai înalt reprezintă "serviciul de
administrare centralizată" prevăzut în secţiunea A pct. 2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

2
 3.Consultanţa furnizată întreprinderilor în ceea ce priveşte structura capitalului,
strategia industrială şi aspectele conexe; consultanţă şi servicii în materie de fuziuni şi de
achiziţie de întreprinderi
4.Serviciile de schimb valutar în cazul în care aceste servicii sunt legate de furnizarea
serviciilor de investiţii
5.Cercetarea în domeniul investiţiilor şi analiza financiară sau orice altă formă de
recomandare generală privind tranzacţiile cu instrumente financiare
6.Serviciile legate de subscriere
7.Serviciile şi activităţile de investiţii, precum şi serviciile auxiliare privind activele-
suport ale anumitor instrumentele derivate10, în cazul în care acestea sunt legate de furnizarea
serviciilor de investiţii sau a serviciilor auxiliare.

Capitalul iniţial al unei S.S.I.F poate fi subscris doar în numerar şi trebuie integral
vărsat. Aporturile în natură sunt interzise inclusiv la majorarea capitalului social.
Gradul minim de capitalizare trebuie să fie adecvat în funcție de serviciile și
activitățile de investiții pentru care societatea solicită autorizare, respectiv:
a) 50.000 de euro pentru S.S.I.F. care nu efectuează tranzacţii cu instrumente
financiare pe cont propriu11 și nu deține fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare ale
clienţilor;
b) 125.000 euro pentru S.S.I.F. care prestează serviciul de plasament de instrumente
financiare fără un angajament ferm;
c) 730.000 euro pentru S.S.I.F. care prestează serviciul de plasament de instrumente
financiare în baza unui angajament ferm.

Autorizarea, suspendarea şi retragerea autorizaţiei

Autorizaţia acordată de A.S.F. unei S.S.I.F.:
(i) va menţiona expres serviciile și activitățile de investiţii pe care aceasta le poate presta şi
(ii) nu poate cuprinde exclusiv servicii conexe.
S.S.I.F. nu poate presta alte activități decât cele autorizate.
A.S.F. trebuie să notifice autorităţii europene de supraveghere pentru valori mobiliare
şi pieţe – ESMA - de fiecare data când acordă sau retrage o autorizaţie de funcţionare.
A.S.F. poate suspenda autorizaţia S.S.I.F. pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 90 de
zile, în caz de nerespectare a prevederilor legislației aplicabile, numai dacă nu sunt întrunite
condiţiile pentru retragerea autorizaţiei sau pentru alte sancţiuni mai grave prevăzute de lege.
A.S.F. poate retrage autorizaţia unei S.S.I.F., în următoarele situaţii:
a) nu utilizează autorizaţia în termen de 12 luni de la data comunicării acesteia, renunţă în
mod expres la autorizaţie, nu a prestat niciun serviciu de investiţii sau nu a desfăşurat nicio
activitate de investiţii în ultimele 6 luni, în afara cazurilor în care A.S.F. a suspendat
autorizaţia pe această perioadă;
b) a obţinut autorizaţia prin declaraţii false sau prin orice altă modalitate incorectă;
c) nu mai îndeplineşte condiţiile în care a fost acordată autorizaţia, cum ar fi condiţiile
privind nivelul capitalului minim iniţial, conform cerinţelor Legii nr. 126/2018 sau cerinţelor
prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările A.S.F. emise în aplicarea
acestuia;
d) a încălcat grav şi sistematic prevederile legale în ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare
aplicabile S.S.I.F.

10
Cele menționate la pct. 5-7 și 10 din anexa nr. 1, secțiunea C din Legea nr. 126/2018.
11
sau care nu subscrie în cadrul emisiunilor de instrumente financiare în baza unui angajament ferm

3
 Retragerea autorizaţiei de funcţionare a unei societăţi de servicii de investiţii
financiare poate interveni nu numai ca sancţiune administrativă, ci și la cererea societăţii.
Încălcarea obligațiilor care revin S.S.I.F., potrivit reglementărilor proprii și legale aplicabile,
inclusiv a dispoziţiilor transmise de către autoritatea de supraveghere a pieţei de capital
atrage și sancționarea membrilor structurii de conducere.

Instituţiile de credit autorizate de B.N.R. pot presta serviciile de investiţii financiare

numai după înscrierea acestora în Registrul A.S.F.
În acest sens trebuie îndeplinite o serie de condiții, cum ar fi:
a) elaborarea de proceduri interne care să delimiteze activitatea de servicii de investiții
financiare de activitatea bancară (personal, sediu, evidența operațiunilor);
b) acceptarea de către instituţia de credit a obligaţiei de a permite accesul A.S.F. în
scopul efectuării controlului privind respectarea legislaţiei privind piaţa de capital;
c) solicitarea autorizării unor agenţi pentru servicii de investiţii financiare şi, după caz,
agenţi delegaţi, şi înscrierea acestora în Registrul public al A.S.F.,
d) nominalizarea conducătorului structurii organizatorice aferente operaţiunilor pe
piaţa de capital, precum şi a persoanelor pentru care se solicită autorizarea ca reprezentanţi ai
compartimentului de control intern;
e) obţinerea calităţii de membru al Fondului de compensare a investitorilor;
f) menționarea serviciilor de investiţii financiare ce urmează a fi prestate.

B.N.R. va notifica A.S.F., în situaţia în care hotărăşte măsuri de instituire a

supravegherii speciale a băncilor sau în situaţia încetării activităţii sau a retragerii autorizaţiei
unei instituţii de credit, cu privire la măsurile adoptate în vederea protejării fondurilor băneşti
şi ale instrumentelor financiare ale clienţilor acesteia, pentru care instituţia de credit a prestat
servicii de investiţii financiare.
Dispozițiile aplicabile S.S.I.F. se aplică corespunzător şi instituţiilor de credit
autorizate să presteze servicii și activități de investiții financiare, supravegherea respectării
acestora fiind asigurată de A.S.F. Le sunt, deci, aplicabile regulile și cerințele organizatorice
de conduită și prudențialitate și cele privind participarea la Fondul de compensare a
investitorilor.

Firmă de investiţii (întreprindere de investiţii) înseamnă orice persoană juridică a

cărei activitate obişnuită constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiţii
terţilor şi în exercitarea uneia sau mai multor activităţi de investiţii cu titlu profesional (cu
anumite excepții, de exemplu instituțiile de credit).
O societate de servicii de investiţii financiare este o firmă de investiţii, persoană
juridică română. Aceste entități sunt echivalentul european al societăților de servicii de
investiții financiare reglementate de dreptul național.

2. Reguli generale privind prestarea serviciilor și activităților de investiții

S.S.I.F. poate oferi clienților săi trei categorii de servicii principale:

(i) consultanță pentru investiții în instrumente financiare,
(ii) tranzacționarea de instrumente financiare,
(iii) administrarea portofoliului de investiții.
Prestarea de servicii de investiţii financiare, în contul investitorilor, se face numai pe
baza unui contract al cărui conţinut minim este prevăzut de legislația secundară. Încheierea
contractului este precedată și însoțită de o serie de formalități și proceduri.

4
 Înaintea încheierii unui contract, S.S.I.F. are obligaţia să transmită clienţilor de retail
(obișnuiți) şi potenţialilor clienţi de retail, în timp util, termenii contractului și documentul
de prezentare şi, în cazul în care prestează servicii de administrare a portofoliului,
standardul de evaluare.
Documentul de prezentare, formular standard, trebuie scris într-o formă uşor de
înţeles, astfel încât clientul să fie în măsură să înţeleagă natura şi riscurile serviciilor de
investiţii şi serviciilor conexe, precum şi a specificităţii instrumentului financiar care este
oferit şi, în consecinţă, să ia decizii investiţionale în cunoştinţă de cauză.
Documentul de prezentare va cuprinde informaţii adecvate cu privire la:
a) datele de identificare și de contact ale S.S.I.F., precum şi denumirea şi adresa de
contact a autorităţii competente care a emis autorizaţia;;
b) modalităţile (și limbile) de comunicare ce urmează a fi folosite în relaţia dintre client
şi societate, inclusiv, dacă este relevant, modalităţile de trimitere şi primire a
ordinelor;
c) natura, frecvenţa precum şi perioada aferentă rapoartelor referitoare la prestarea
serviciilor prevăzute a fi efectuate de către S.S.I.F. către clienţi;
d) o descriere sumară a măsurilor luate pentru protejarea activelor clienţilor, inclusiv
detalii sumare referitoare la orice sistem de compensare a investitorilor sau garantare
a fondurilor depuse la care respectiva societate este parte;
e) o descriere sumară a politicii privind conflictele de interese;
f) serviciile de investiţii şi conexe autorizate;
g) instrumentele financiare şi strategiile de investiţii avute în vedere;
h) l) caracteristicile principale ale fiecărui instrument financiar şi avertismente cu privire
la riscurile asociate investiţiilor în respectivele instrumente financiare sau cu privire la
anumite strategii de investiţii;
i) locurile (trading venues) unde sunt executate tranzacţiile (piaţa reglementată, SMT
etc.);
j) comisioanele şi tarifele, taxele şi impozitele asociate;
k) informaţii cu privire la existenţa compartimentului de control intern, a
reprezentantului acestuia şi a posibilităţii transmiterii eventualelor reclamaţii;
l) elementele minime necesare derulării tranzacţiilor cu instrumente financiare.

Încheierea contractului presupune și deschiderea concomitentă a unui cont de

instrumente financiare. Cererea de deschidere de cont trebuie să cuprindă cel puțin
următoarele:
a) datele de identificare ale clientului;
b) informaţii privind profilul clientului, care se vor referi la: încadrarea sau nu în categoria
clienţilor profesionali, pregătirea profesională, estimarea valorii investiţiei, nivelul riscului pe
care doreşte să şi-l asume (ridicat, mediu, scăzut) şi, după caz, situaţia financiară a acestuia şi
obiectivele investiţionale;
c) deţinerile de valori mobiliare mai mari sau egale cu 5%, valoarea tranzacţiilor cu
instrumente financiare şi deţinerile de poziţii deschise prin intermediul altui intermediar, dacă
este cazul;
d) numele şi funcţia salariatului/agentului cu care clientul va ţine legătura;
e) semnătura clientului și a persoanei autorizate din partea S.S.I.F.;
f) copia documentului de identitate sau a certificatului de înregistrare ORC.

Contul de instrumente financiare trebuie să menţioneze datele de identificare a

persoanei în numele căreia este deschis şi, după caz, ale reprezentanţilor acesteia. Din
perspectiva legislației pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru

5
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, societăţile de
servicii de investiţii financiare, consultanţii de investiţii, societăţile de administrare a
investiţiilor, societăţile de investiţii, operatorii de piaţă, operatorii de sistem sunt asimilate
instituțiilor financiare. S.S.I.F. sunt obligate ca, în desfăşurarea activităţii lor, să adopte
măsuri de prevenire a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism şi, în acest scop, pe
bază de risc, aplică măsuri-standard, simplificate sau suplimentare, de cunoaştere a clientelei,
care să le permită identificarea, după caz, şi a beneficiarului real. Astfel, anterior deschiderii
unui cont S.S.I.F. trebuie să verifice identitatea persoanei fizice sau valabilitatea
mandatului conferit reprezentanţilor persoanei juridice, după caz.

Contractul trebuie încheiat în formă scrisă, pe un suport durabil, și se va referi la:

a) serviciile ce vor fi prestate şi tipul instrumentelor financiare ce vor fi tranzacţionate;
b) durata contractului, modul în care acesta poate fi reînnoit, modificat şi/sau reziliat;
c) drepturile şi obligaţiile părţilor;
d) consimţământul expres al clientului pentru transmiterea instrucţiunilor/confirmărilor prin
e-mail sau înregistrarea şi stocarea de către S.S.I.F. a instrucţiunilor/confirmărilor acestuia
transmise telefonic, după caz;
e) declaraţia clientului prin care menţionează că înţelege termenii şi îşi asumă riscul ce
decurge din tranzacţiile cu instrumente financiare;
f) orice alte clauze privind prestarea serviciilor de investiţii financiare convenite de părţi;
g) limba și modalitățile de comunicare, natura, frecvența și periodicitatea rapoartelor;
h) consimţământul expres al clientului privind mandatul acordat S.S.I.F. de a solicita şi de a
obţine extrasele de cont aferente tranzacţiilor executate;
i) regimul dobânzii aferente sumelor depuse de clienţi în conturile curente;
j) posibilitatea clientului de a revoca unilateral mandatul dat unei S.S.I.F. în baza unui
contract de administrare a portofoliului sau de a-şi retrage, parţial sau integral, în orice
moment, fondurile libere de sarcini, fără ca acest fapt să conducă la plata unor despăgubiri;
k) semnătura clientului și a persoanei autorizate din partea S.S.I.F.
Acest contract este un contract de intermediere în sens larg, economic, dar nu se
confundă cu contractul de intermediere reglementat de art. 2096 din Codul civil. El nu este
nici contract de agenție, întrucât art. 2073 alin. (1) lit. a) Cod civ. prevede în mod expres că
dispozițiile contractului de agenție nu sunt aplicabile persoanelor care acționează ca
intermediar în cadrul burselor de valori.
Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 dispune că intermediarul efectuează servicii și
activități de investiții în contul clienților. Având în vedere acest lucru, precum și dispozițiile
art. 2043 Cod civ., care oferă o definiție mai cuprinzătoare contractului de comision decît
fostul Cod comercial, contractul nu poate fi decât unul de comision.
Există reguli speciale pentru încheierea acestor contracte la distanță și pentru
tranzacționarea prin internet.
Pe lângă obligațiile care le revin în calitate de entități reglementate, S.S.I.F. au
obligații suplimentare potrivit naturii activității pe care o prestează clienților lor.
Intermediarii şi agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt obligaţi să respecte
regulile de conduită emise de A.S.F., precum şi regulile emise de pieţele reglementate pe
care aceştia tranzacţionează, în principal:
a) să acţioneze onest, imparțial, cu diligență profesională în scopul protejării
intereselor investitorilor şi a integrităţii pieţei
b) să acţioneze în cel mai bun interes al clienţilor lor și în aşa fel încât să asigure o
deplină egalitate de tratament a acestora.

6
 Atunci când S.S.I.F. prestează alte servicii de investiţii financiare decât
consultanţă pentru investiţii sau administrarea portofoliului, aceasta va solicita clientului
sau potenţialului client să furnizeze informaţii privind cunoştinţele şi experienţa acestuia în
domeniul investiţiilor financiare specifice tipului instrumentului financiar sau serviciului de
investiţii oferit sau solicitat, astfel încât S.S.I.F. să fie în măsură să evalueze dacă serviciile de
investiţii sau instrumentele financiare avute în vedere sunt potrivite profilului respectivului
client.
Pentru a evalua caracterul corespunzător pentru un client al unui serviciu de investiţii,
S.S.I.F. trebuie să stabilească dacă respectivul client are nivelul de experienţă şi de cunoştinţe
necesar pentru a înţelege riscurile asociate produsului sau serviciului de investiţii oferit ori
cerut12. În cazul în care S.S.I.F. consideră, pe baza informaţiilor primite, că instrumentul
financiar şi serviciul de investiţii financiare solicitat nu sunt potrivite pentru client sau
potenţialul client, aceasta va avertiza în acest sens respectivul client sau potenţial client.
Informaţiile referitoare la cunoştinţele şi la experienţa unui client sau ale unui client
potenţial în domeniul investiţiilor includ, în măsura în care corespund cu privire la natura
clientului, natura şi extinderea serviciului care urmează a fi prestat şi la tipul produsului sau
tranzacţiei avute în vedere, inclusiv complexitatea şi riscurile asociate, următoarele:
a) tipurile de servicii, de tranzacţii şi de instrumente financiare cu care este
familiarizat clientul;
b) natura, volumul şi frecvenţa tranzacţiilor cu instrumente financiare realizate de
client, precum şi perioada în care s-au realizat;
c) nivelul de educaţie şi profesia sau profesia anterioară, dacă este relevantă, a
clientului ori a clientului potențial.
Atunci când acordă consultanţă pentru investiţii sau furnizează servicii de
administrare a portofoliului, S.S.I.F. va obţine de la client sau de la potenţialul client, pe
lângă cele de mai sus, informaţiile necesare situaţia financiară a acestuia şi obiectivele
investiţionale, astfel încât societatea să fie în măsură să recomande respectivului client sau
potenţial client serviciile de investiţii şi instrumentele financiare care sunt potrivite acestuia.
În cazul în care S.S.I.F. nu obţine informaţiile necesare cu privire la cunoştinţele şi
experienţa sa în domeniul investiţiilor financiare specifice tipului instrumentului financiar sau
serviciului de investiţii, situaţia financiară a acestuia şi obiectivele investiţionale, S.S.I.F. nu
va recomanda clientului ori clientului potenţial servicii de investiţii sau instrumente
financiare.
S.S.I.F. trebuie să obţină de la clienţi sau de la clienţii potenţiali toate informaţiile
necesare care să-i permită să cunoască faptele esenţiale cu privire la client şi să aibă o bază
suficientă pentru a considera, ţinând seama de natura şi de dimensiunea serviciului prestat, că
tranzacţia pe care intenţionează să o recomande sau să o efectueze în cadrul unui serviciu de
administrare de portofoliu îndeplineşte criteriile următoare:
a) corespunde obiectivelor investiţionale ale clientului respectiv;
b) ia în considerare dacă clientul are posibilitatea financiară de a suporta orice risc de
investiţie13 asumat în conformitate cu obiectivele sale investiţionale;
c) ia în considerare dacă clientul are experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a
înţelege riscurile pe care le implică tranzacţia sau administrarea portofoliului său.
Informaţiile includ:

12
S.S.I.F. este îndreptăţită să prezume că un client profesional are nivelul de experienţă şi de cunoştinţe necesar
pentru a înţelege riscurile asociate acelor servicii de investiţii sau tranzacţii ori tipuri de tranzacţii sau de
produse pentru care clientul este calificat drept client professional.
13
Acest lucru se presupune în cazul clienților profesionali.

7
 a) cu privire la situaţia financiară a clientului sau a clientului potential, după caz,
informaţii privind sursa şi mărimea venitului său regulat, activele sale, inclusiv cele
lichide, investiţii şi proprietăţi imobiliare, precum şi angajamentele sale financiare regulate;
b) cu privire la obiectivele investiţionale ale clientului sau ale clientului potenţial,
după caz, informaţii privind scopul și durata investiţiei și profilul său de risc.

Activele investitorilor aflate la S.S.I.F. au un regim juridic aparte, astfel:

a) creditorii unui intermediar nu pot apela, în nicio situaţie, la activele investitorilor,
inclusiv în cazul procedurii de insolvenţă;
b) un intermediar nu poate folosi instrumentele financiare unui client în scopul
efectuării tranzacţiilor încheiate pe cont propriu sau în contul altui client, decât cu acordul
clientului scris și prealabil;
c) activele investitorilor sunt exceptate de la procedura executării silite prin poprire, în
cazul în care împotriva intermediarului a fost pornită procedura executării silite.
S.S.I.F. este obligată să păstreze în siguranţă activelor clienţilor.
S.S.I.F. este obligată:
a) să evidenţieze distinct, în contabilitate, sumele primite de la clienţi şi să utilizeze în
banca de decontare un cont în nume propriu şi un cont în numele clienţilor;
b) să plaseze prompt fondurile primite de la clienţi într-unul sau mai multe conturi
deschise la o instituție de credit autorizată.
c) să evidenţieze instrumentele financiare ale clienţilor în conturi separate de cele
ale S.S.I.F. Î
În toate situaţiile, S.S.I.F. trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să asigure păstrarea în siguranţă a instrumentelor financiare pe care le ţine în
custodie;
b) să nu facă uz de niciunul dintre instrumentele financiare pe care le ţine în custodie
sau de drepturile ce decurg din acestea şi să nu transfere aceste instrumente financiare fără
acordul expres al deţinătorilor;
c) să returneze clienţilor, la solicitarea acestora, instrumentele financiare şi fondurile
băneşti încredinţate.

În cazul în care un intermediar execută un ordin, acesta trebuie să evalueze natura

profesională a investitorului, pornind de la persoana care a dat ordinul, indiferent dacă
acest ordin a fost plasat direct de investitor sau indirect printr-un alt intermediar.
S.S.I.F. care a executat ordinul clientului, trebuie să confirme clientului executarea
ordinului, de îndată ce este posibil şi cel mai târziu:
(i) în prima zi lucrătoare ce urmează executării ordinului sau,
(ii) dacă S.S.I.F. primeşte confirmarea de la o parte terţă, cel mai târziu în prima zi
lucrătoare ce urmează primirii confirmării de la respectiva parte terţă.
Formularul de confirmare a executării ordinelor cuprinde:
a) datele de identificare ale S.S.I.F. care face raportarea;
b) denumirea clientului sau orice informaţii asemănătoare cu privire la acesta;
c) data tranzacţiei;
d) momentul tranzacţiei;
e) tipul ordinului;
f) identificarea locului de tranzacţionare;
g) identificarea instrumentului;
h) indicatorul cumpărare/vânzare;
i) natura ordinului, dacă este alta decât cumpărare/vânzare;
j) cantitatea;

8
 k) preţul unitar;
l) preţul total;
m) suma totală a comisioanelor şi a cheltuielilor facturate;
n) responsabilităţile clientului în ceea ce priveşte decontarea tranzacţiei, inclusiv data
limită pentru plată sau livrare;
o) în cazul în care contrapartea clientului a fost S.S.I.F. însăşi sau orice persoană din
grupul S.S.I.F. ori un alt client al S.S.I.F., menţionarea acestui fapt, cu excepţia situaţiei când
ordinul a fost executat printr-un sistem de tranzacţionare care facilitează tranzacţionarea
anonimă.

S.S.I.F. trebuie să transmită informaţii clienţilor în timp util, astfel încât să le

permită acestora să ia, în baza respectivelor informaţii, decizii investiţionale în cunoştinţă
de cauză, să reacţioneze prompt în legătură cu pierderile curente sau potenţiale şi să
reflecteze la corelaţia dintre obiectivul, strategia investiţională propusă şi portofoliul de care
dispun.
Pentru furnizarea la timp a informaţiilor, S.S.I.F. trebuie să ia în considerare:
a) urgenţa cu care trebuie soluţionată o situaţie dată;
b) timpul necesar clientului să perceapă şi să reacţioneze la informaţia transmisă;
c) termenii contractuali agreaţi de client.
Conţinutul şi scopul pentru care sunt transmise informaţiile trebuie să fie uşor de
înţeles, iar datele relevante trebuie să fie clar evidenţiate.

S.S.I.F. care deţine instrumentele financiare ale clientului sau fondurile clienţilor
trebuie să transmită fiecărui client, cel puţin o dată pe an, pe un suport durabil, formularul
de raportare privind activele clientului cu privire la instrumentele financiare sau
fondurile aparţinând clientului, dacă astfel de informaţii nu au fost furnizate prin
intermediul altei raportări periodice.
Formularul de raportare privind activele clientului va include următoarele
informaţii:
a) detalii cu privire la toate instrumentele financiare sau fondurile deţinute de S.S.I.F.
pentru client la sfârşitul perioadei acoperite de formularul de raportare;
b) măsura în care orice instrumente financiare ale clientului sau fondurile clientului au
făcut obiectul unor tranzacţii de finanţare a valorilor mobiliare;
c) cuantificarea oricărui beneficiu al clientului ca urmare a participării la orice
tranzacţie de finanţare a valorilor mobiliare şi pe baza căreia beneficiul a crescut.
S.S.I.F. care deţine instrumente financiare sau fonduri şi care realizează serviciul de
administrare a portofoliului pentru un client poate să includă formularul de raportare
privind activele clientului în formularul de raportare privind administrarea portofoliului pe
care îl furnizează acestui client.
S.S.I.F., prin personalul său, poate face recomandări legate de tranzacţionare
clienţilor actuali sau potenţiali numai dacă dispune de analize financiare şi de alte documente
accesibile publicului, cu privire la instrumentul financiar care face obiectul recomandării.
S.S.I.F. nu are voie să garanteze în niciun fel performanţele instrumentului financiar
respectiv.
S.S.I.F. trebuie să respecte o serie de reguli privind publicitatea:
a) aceasta nu va conţine promisiuni cu privire la rezultate specifice, garanţii, pretenţii
exagerate sau cereri nefondate ori proiecţii sau prognoze de rezultate pentru care nu există o
bază reală;
b) toate proiecţiile şi/sau prognozele trebuie să fie în mod clar identificate ca atare;
c) trebuie să fie avizată de către reprezentantul compartimentului de control intern.

9
 d) S.S.I.F. trebuie să păstreze la sediul social/central copii ale tuturor materialelor
publicitare şi ale conţinutului paginii de internet pentru o perioadă de 2 ani de la apariţie sau
afişare şi să le pună la dispoziţia A.S.F. ori operatorului de piaţă, la cererea acestora.
Materialele publicitare trebuie:
a) să fie în mod clar identificate ca atare;
b) să fie corecte, exacte, clare şi adecvate, astfel încât să ofere o informare completă şi
să nu inducă în eroare. Este interzisă comunicarea, publicarea sau distribuirea către public a
oricărui material publicitar despre care S.S.I.F. ştie sau ar trebui să ştie că include informaţii
false, neclare, incomplete, afirmaţii exagerate, neverificate ori ambigue sau care pot induce în
eroare;
c) să facă referire la riscurile inerente tranzacţiilor cu instrumente financiare,
incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea
dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb.
A.S.F. sau operatorul de piaţă poate obliga S.S.I.F. să modifice informaţiile cuprinse
pe pagina de internet ori poate interzice S.S.I.F. difuzarea unui material publicitar, dacă
acesta contravine legii, reglementărilor A.S.F. sau ale pieţei reglementate.

Întrebări/teme de reflecție?

Care este rolul intermediarilor pe piața de capital?

Care este cea mai importantă categorie de intermediari?
Care sunt serviciile și activitățile de investiții prevăzute de lege?
Identificați câteva trăsături speciale ale S.S.I.F. în comparație cu o societate pe
acțiuni reglementată exclusiv de Legea nr. 31/1990!
Care sunt categoriile principale de servicii financiare prestate clienților?
Care sunt cerințele prevăzute de lege anterior prestării serviciilor financiare?
Care sunt cerințele prevăzute de lege ulterior prestării serviciilor financiare?
Care sunt principalele obligații ale intermediarilor față de clienții lor?

10
Unitatea de învățare nr. 6. Guvernarea corporativă a societăților cotate
Cuprins:
1. Protecția acționarilor minoritari
2. Obligațiile de informare

Obiectivele unității de învățare nr. 6

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:

 care sunt principiile care guvernează relațiile dintre emitenți și investitori

 ce urmărește guvernarea coporativă a societăților cotate
 care sunt principalele mijloace de protecție a acționarilor minoritari
 care sunt regulile instituite de legislația specială în acest sens
 care sunt obligațiile de informare ale societăților cotate

Regimul juridic al emitenților și obligațiile specifice acestora sunt conținute în Titlul

III: Emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată
din Legea nr. 24/2017. În privința guvernării corporative, sunt relevante și alte acte
normative, respectiv Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi
operaţiuni de piaţă. Se aplică și dispoziţiile Legii nr. 31/1990 în măsura în care nu contravin
legislației speciale.
Guvernarea corporativă a societăţilor cotate la bursă:
(i) reflectă existenţa unui sistem de control şi echilibrare între diversele organe ale societății
şi părţile interesate de buna funcționare a acestora (acționari, salariați, parteneri etc);
(ii) se bazează pe implicarea acţionarilor în mod eficient şi durabil în viața socială, care care
pot contribui la îmbunătăţirea performanţelor financiare şi nefinanciare ale acestora;
(iii) încurajează abordarea pe termen mai lung, prin implicarea tuturor părţilor interesate, în
special a angajaţilor.
Raporturile dintre emitenți și investitori, precum și dintre investitori între ei sunt
guvernate de câteva principii: egalitatea de tratament, transparența, buna-credință și interesul
societății.

a. Principiul egalității de tratament

Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, societatea emitentă de acțiuni admise
la tranzacționare pe o piață reglementată trebuie să asigure un tratament egal pentru toţi
deţinătorii de acțiuni, de acelaşi tip şi clasă care se află într-o situație identică. Deținătorii de
valori mobiliare (investitorii) se bucură de un tratament egal și nediscriminatoriu din partea
emitenților1.

b. Principiul bunei-credințe și al respectării interesului social

Art. 46 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 impune standadul de conduită între relațiile
dintre deținătorii de valori mobiliare, precum și între cele dintre aceștia și societate. Astfel,
deţinătorii de valori mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-
credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi ale
emitentului, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate.
Art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 interzice în mod expres folosirea în mod
abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al
societăţii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect

1
Regula se aplică și emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate,
cu acordul lor, în cadrul unui SMT sau al unui SOT.

1
lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute,
precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

c. Principiul transparenței
Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 obligă emitentul să asigure acţionarilor toate
mijloacele şi informaţiile necesare pentru ca aceștia să îşi poată exercita drepturile. Emitenţii
pot utiliza calea electronică pentru transmiterea de informaţii acţionarilor, în măsura în care
această decizie este luată în cadrul adunării generale şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în
reglementările A.S.F.
Societatea trebuie să asigure toate facilităţile şi informaţiile necesare pentru a permite
acţionarilor să-şi exercite drepturile, în special:
a) să informeze acţionarii cu privire la organizarea adunărilor generale şi să permită
acestora să-şi exercite drepturile de vot;
b) să informeze publicul cu privire la alocarea şi plata dividendelor, emiterea de noi
acţiuni, inclusiv operaţiunile de distribuire, subscriere, renunţare şi conversie;
c) să desemneze ca agent de plată o instituţie financiară, prin care acţionarii să-şi
poată exercita drepturile financiare, dacă emitentul nu asigură el însuşi aceste servicii.
În situaţia în care societatea intenţionează să-şi modifice actul său constitutiv, trebuie
să comunice proiectul de modificare A.S.F. şi pieţei reglementate, până la data convocării
adunării generale care urmează a se pronunţa asupra amendamentului.

1. Protecția acționarilor minoritari

Aceste principii călăuzesc întreaga legislație specială, mai ales din perspectiva
protecției acționarilor minoritari.
Acționari pot fi:
(i) persoane fizice,
(ii) persoane juridice și
(iii) (iii) entitățile fără personalitate juridică, înregistrate conform legii.
Au calitatea de acționar:
(i) deținătorii de acțiuni și
(ii) deținătorii unor titluri echivalente acțiunilor (certificatele de depozit cu suport
pe acțiuni sau titlurile de interes aferente acțiunilor).
Cele mai importante reguli speciale aplicabile societăților cotate au ca numitor comun
evenimentele aflate în legătură cu adunările generale ale acționarilor, reglementate, în
principal, de prevederile art. 92 din Legea nr. 24/2017 și de Regulamentul nr. 5/2018.

 Convocarea
Consiliul de administraţie sau directoratul, după caz, convoacă adunarea generală în
termenul general de cel puțin 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial.
Convocarea trebuie:
(i) să garanteze accesul rapid la aceasta, într-un mod nediscriminatoriu, cel puţin în
limbile română şi engleză și
(ii) să fie difuzată în mod rezonabil, prin mijloace media de informare, în întreaga
Uniune Europeană;

 Informarea acționarilor înaintea AGA

Cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunării generale a acţionarilor, societatea va
pune la dispoziţia acţionarilor documentele sau informaţiile vizând problemele înscrise pe
ordinea de zi, pe website-ul propriu, inclusiv situaţiile financiare anuale, raportul anual al
consiliului de administraţie, respectiv raportul directoratului şi cel al consiliului de

2
supraveghere, precum şi propunerea cu privire la distribuirea de dividende. Aceste informații,
în limbile română şi engleză, trebuie să cuprindă:
a) convocatorul;
b) numărul total de acţiuni şi drepturile de vot la data convocării (inclusiv totalul
separat pentru fiecare clasă de acţiuni, în cazul în care capitalul societăţii este împărţit în două
sau mai multe clase de acţiuni);
c) documentele care urmează să fie prezentate adunării generale;
d) un proiect de hotărâre sau, în cazul în care nu se propune luarea unei hotărâri, un
comentariu al consiliului, pentru fiecare punct al propunerii de ordine de zi a adunării
generale; în plus, propunerile de hotărâre prezentate de acţionari trebuie adăugate pe website-
ul societăţii de îndată ce este posibil, după primirea lor de către societate;
e) formularele de împuternicire și cele pentru votul prin corespondenţă.
Acționarii care dețin cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce puncte
pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare
și de un proiect de hotărâre. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în scris, în termen de 15
zile de la data publicării convocării.
Ordinea de zi completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior convocării, trebuie
publicată cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi/sau de actul constitutiv pentru
convocarea adunării generale, cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la data
menţionată în convocatorul iniţial.
Odată cu aprobarea unui eveniment corporativ, emitentul va stabili detaliile
referitoare la desfăşurarea respectivului eveniment, inclusiv, după caz, data ex, data
participării garantate, data de înregistrare, data plăţii, perioada de exprimare a opţiunilor
şi preţul la care vor fi compensate fracţiunile de instrumente financiare rezultate în urma
aplicării algoritmului specific evenimentului şi rotunjirii rezultatelor evenimentului
corporativ care se va realiza întotdeauna la întregul inferior.

 Data de referinţă
- serveşte doar la identificarea acţionarilor care au dreptul să participe şi să voteze la AGA.
Data de referinţă trebuie stabilită astfel încât:
(i) să fie ulterioară publicării convocatorului şi anterioară (cu cel mult de 30 de zile) datei
AGA;
(ii) între data-limită permisă pentru convocarea AGA şi data de referinţă să existe un termen
de cel puţin 8 zile;
(iii) să fie anterioară datei-limită până la care se pot depune la societate împuternicirile.
Dispozițiile legale privind data de referință sunt imperative, iar încălcarea lor
constituie cauză de nulitate absolută a hotărârii adunării generale, dar și de sancționare a
președintelului consiliului de administrație al societății.

 Data de înregistrare
- este data la care va avea loc identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de dividende
sau de alte drepturi și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGA;
- este stabilită de adunarea generală a acţionarilor;
- trebuie să fie ulterioară cu cel puţin 10 zile lucrătoare datei AGA.

 Data ex
- este data anterioară datei de înregistrare cu un ciclu de decontare minus o zi lucrătoare, de la
care instrumentele financiare obiect al hotărârilor organelor societare se tranzacţionează fără
drepturile care derivă din respectiva hotărâre. Ciclul de decontare a tranzacţiilor cu
instrumente financiare efectuate pe pieţele reglementate este de două zile lucrătoare. În aceste

3
condiții, ex date va fi ziua lucrătoare anterioară datei de înregistrare. Pentru a beneficia
de drepturile care derivă din hotărârea adunării generale, cum sunt dividendele, cumpărătorul
acțiunilor trebuie să fie înregistrat ca acționar anterior ex date. În caz contrar, acestea revin
vânzătorului.
În dreptul comun regula este că dividendele care se cuvin după data transmiterii
acţiunilor aparţin cesionarului (cumpărătorului), în afară de cazul în care părţile au convenit
altfel. În cazul societăților cotate, regula este practic răsturnată.

 Reguli speciale privind plata dividendelor

Înainte de data la care se plătesc dividendele, societatea este obligată să publice un
comunicat de presă într-un cotidian de circulaţie naţională în care precizează cel puţin:
a) valoarea dividendului pe acţiune, ex date, data de înregistrare şi data plăţii dividendului,
stabilite de adunarea generală a acţionarilor;
b) modalităţile de plată şi datele de identificare a agentului de plată.
Data plății dividendelor nu poate fi stabilită mai târziu de 6 luni de la data AGA de
stabilire a dividendelor. În cazul în care AGA nu stabileşte data plăţii dividendelor, acestea
se plătesc în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial
al României, Partea a IV-a, dată de la împlinirea căreia societatea este de drept în întârziere.
În mod excepțional, această hotărâre constituie titlu executoriu, în temeiul căruia acţionarii
pot începe executarea silită împotriva societăţii, potrivit legii.

 Participarea acționarilor la adunările generale ale acționarilor

Împiedicarea accesului unui acţionar care îndeplineşte condiţiile legii de a participa la
adunarea generală a acţionarilor dă dreptul oricărei persoane interesate să ceară în justiţie
anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Emitenţii au obligaţia să întocmească proceduri care să dea acţionarilor posibilitatea
de a vota în adunarea generală în mod personal, cât şi prin reprezentare, respectiv prin
corespondenţă. În cazul în care pe ordinea de zi a se află rezoluţii care necesită votul secret,
votul acţionarilor participanţi în mod personal sau prin reprezentant, precum şi al celor care
votează prin corespondenţă va fi exprimat prin mijloace care nu permit deconspirarea
acestuia decât membrilor secretariatului însărcinat cu numărarea voturilor secrete exprimate
şi numai în momentul în care sunt cunoscute şi celelalte voturi exprimate în secret de
acţionarii prezenţi sau de reprezentanţii acţionarilor care participă la şedinţă.
Fiecare acţionar are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea
de zi a adunării generale, iar societatea are obligaţia de a răspunde la aceste întrebări.
Dreptul de a pune întrebări şi obligaţia de a răspunde pot fi condiţionate de măsurile
pe care societăţile le pot lua pentru a asigura (i) identificarea acţionarilor, (ii) buna
desfăşurare a adunărilor generale, precum şi (iii) protejarea confidenţialităţii şi a intereselor
comerciale ale societăţilor. Societăţile pot formula un răspuns general pentru întrebările cu
acelaşi conţinut. Se consideră că un răspuns este dat dacă informaţia pertinentă este
disponibilă pe pagina de internet a societăţii, în format întrebare-răspuns.
Societatea trebuie ca, în termen de maximum 15 zile de la data adunării, să publice pe
website rezultatele votului, respectiv să stabilească pentru fiecare hotărâre numărul de acţiuni
pentru care s-au exprimat voturi valabile, proporţia din capitalul social reprezentată de
respectivele voturi, numărul total de voturi valabil exprimate, precum şi numărul de voturi
exprimate pentru şi împotriva fiecărei hotărâri şi, dacă este cazul, numărul de abţineri.
Societăţile pot permite acţionarilor lor orice formă de participare la adunarea generală
prin mijloace electronice, în oricare dintre formele de mai jos:
a) transmisiunea în timp real a adunării generale;

4
 b) comunicarea bidirecţională în timp real, care le permite acţionarilor să se adreseze
de la distanţă adunării generale;
c) un sistem de votare, înainte sau în cursul adunării generale, care nu necesită
desemnarea unui reprezentant care să fie prezent fizic la adunare.
Emitenţii pot utiliza mijloace electronice pentru a permite participarea acţionarilor la
adunarea generală în cazul în care consiliul de administraţie:
a) a aprobat în prealabil procedurile ce trebuie îndeplinite în vederea utilizării
respectivelor mijloace electronice;
b) a hotărât în prealabil că sunt respectate cerinţele prevăzute pentru utilizarea
mijloace electronice respective.

 Votul prin corespondență

În situaţia în care acţionarul care şi-a exprimat votul prin corespondenţă participă
personal sau prin reprezentant la AGA, votul exprimat prin corespondenţă este anulat, fiind
luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant. Dacă persoana care
reprezintă acţionarul prin participare personală la adunarea generală este alta decât cea care a
exprimat votul prin corespondenţă, atunci pentru valabilitatea votului său aceasta prezintă la
adunare o revocare scrisă a votului prin corespondenţă, semnată de acţionar sau de
reprezentantul care a exprimat votul prin corespondenţă. Acest lucru nu este necesar dacă
acţionarul sau reprezentantul legal al acestuia este prezent la adunarea generală.

 Reprezentarea acționarilor în cadrul adunărilor generale

Reprezentarea acţionarilor în adunarea generală se poate face şi prin alte persoane
decât acţionarii, pe baza unei împuterniciri speciale sau generale.
O persoană care acţionează în calitate de reprezentant, atât în baza unei împuterniciri
speciale, cât și în baza unei împuterniciri generale, poate reprezenta mai mulţi acţionari, caz
în care are dreptul să voteze pentru un acţionar în mod diferit faţă de votul pentru un alt
acţionar. Acţionarii pot să desemneze și să revoce reprezentantul prin mijloace electronice
(de ex. semnătura electronică extinsă), emitenții având obligaţia să pună la dispoziţia
acţionarilor cel puţin o metodă efectivă de notificare prin mijloace electronice.
Un acţionar poate desemna o singură persoană să îl reprezinte la o anumită adunare
generală, cu excepția cazului când deţine acţiuni ale unei societăţi în mai multe conturi de
valori mobiliare, caz în care poate desemna un reprezentant separat pentru acţiunile deţinute
în fiecare cont de valori mobiliare cu privire la o anumită adunare generală. Independent de
acest lucru, unui acţionar i se interzice să exprime voturi diferite în baza acţiunilor
deţinute de acesta la aceeaşi societate. Împuternicirea poate prevedea și alte persoane, ca
reprezentanți supleanți, în cazul în care reprezentantul nu își poate exercita mandatul.
În cazul în care un acţionar este reprezentat de o instituţie de credit care prestează
servicii de custodie, aceasta va putea vota în adunarea generală a acţionarilor pe baza
instrucţiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară
întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acţionar. Custodele votează în
adunarea generală a acţionarilor exclusiv în conformitate şi în limita instrucţiunilor primite de
la clienţii săi având calitatea de acţionari la data de referinţă.
Împuternicirea specială este împuternicirea acordată de acționar, care:
(i) se poate acorda oricărei persoane, nefiind aplicabile prevederile art. 125 alin. (5) din
Legea nr. 31/1990, numai pentru o singură adunare generală;
(ii) conține instrucțiuni specifice de vot din partea acționarului, cu precizarea clară a opțiunii
de vot pentru fiecare punct înscris în oridinea de zi a adunării;
(iii) obligă reprezentantul să voteze în conformitate cu instrucţiunile primite.
Împuternicirea generală este împuternicirea acordată de acţionar, care:

5
(i) se poate acorda pentru o perioadă de cel mult trei ani,
(ii) poate viza una sau mai multe societăți, în mod individual sau printr-o formulare generică
referitoare la o anumită categorie de emitenţi;
(iii) conferă reprezentantului puteri depline, inclusiv în ceea ce priveşte actele de dispoziţie;
(iv) poate fi acordată numai unui intermediar sau avocat, al cărui client este acționarul;
(v) este incompatibilă cu conflictul de interese între reprezentat și reprezentant.
Legea impune anumite formalități cu privire la modalitatea de reprezentare legală prin
împuterniciri, indiferent dacă sunt speciale sau generale. Astfel, înainte de prima lor utilizare,
acestea se depun la societate, în copie, cu mențiunea conformității cu originalul sub
semnătura reprezentantului, cu 48 de ore înainte de adunarea generală sau în termenul
prevăzut de actul constitutiv al societăţii. Societatea trebuie să rețină copiile certificate ale
împuternicirilor, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al adunării generale.
Trebuie depus la emitent și o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al
intermediarului sau a avocatului care a primit împuternicirea de reprezentare prin
împuternicirea generală, din care să reiasă că aceasta este semnată de acţionar și este acordată
de acesta în calitate de client al intermediarului sau avocatului, după caz.
Legea specială nu prevede nicio sancțiune pentru nedepunerea împuternicirii în
termenul indicat. Această sancțiune este însă prevăzută la art. 125 alin. (3) din Legea nr.
31/1990 și constă în pierderea exercițiului dreptului de vot în respectiva adunare.
Reprezentantul va putea însă participa la adunare prezentând împuternicirea, va putea lua
cuvântul și va putea pune întrebări. El nu va putea vota în baza acțiunilor respective, acestea
nefiind luate în considerare nici la calcularea cvorumului. Un reprezentant care nu și-a depus
împuternicirea la societate în condițiile prevăzute de lege, indiferent de felul acesteia, nu
poate vota nici prin corespondenţă. În orice circumstanță însă, acționarul poate veni personal
la adunare și își poate exercita în mod nemijlocit dreptul de vot.

 Alegerea membrilor consiliului prin metoda votului cumulativ

Reglementările privind aplicarea metodei votului cumulativ sunt stabilite la art. 84 din
Legea nr. 24/2017 și la art. 124-128 din Regulamentul nr. 1/2006.
La societăţie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, membrii consiliului de
administraţie (sau de supraveghere) pot fi aleşi prin metoda votului cumulativ, care permite
fiecărui acţionar să îşi atribui voturile cumulate (prin înmulţirea voturilor deţinute, potrivit
participării la capitalul social, cu numărul persoanelor ce urmează să formeze consiliul de
administraţie) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese.
Alegerea membrilor consiliului pe baza metodei votului cumulativ:
- este obligatorie, la cererea unui acţionar semnificativ;
- poate fi solicită, cel mult o dată într-un exerciţiu financiar, de un acţionar care
deţine, individual ori cu alți acţionari, cel puţin 5% din capitalul social.
Aplicarea metodei votului cumulativ presupune ca în cadrul aceleiaşi adunări generale
să se aleagă membrii întregului consiliu, format din cel puţin 5 membri.
Administratorii în funcţie la data adunării generale:
- sunt înscrişi de drept pe lista candidaţilor pentru alegerea în noul consiliu de administraţie
- sunt consideraţi revocaţi dacă nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu.
Acţionarii pot să acorde toate voturile cumulate unuia sau mai multor candidaţi.
Sunt declarate alese persoanele care au obţinut cele mai multe voturi cumulate în cadrul
adunării sau persoana care fost votată de un număr mai mare de acţionari, în situaţia în
care două sau mai multe persoane obţin acelaşi număr de voturi cumulate. Criteriile de
alegere a membrilor consiliului de administraţie în situaţia în care două sau mai multe
persoane propuse obţin acelaşi număr de voturi cumulate, exprimate de acelaşi număr de

6
acţionari, trebuie stabilite de AGA, conform propunerilor înscrise pe ordinea de zi din
convocator, şi sunt precizate în procesul verbal al acesteia.

 Limitele legale ale mandatului administratorilor

Art. 90 din Legea nr. 24/2017 impune limite mai restrictive decât art. 15322 din Legea
nr. 31/1990. Astfel, trebuie aprobate în prealabil de către AGEA actele (de dobândire,
înstrăinare, schimb, garantare) privind activele imobilizate ale societății a căror valoare
depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20% din totalul
activelor imobilizate, mai puţin creanţele.
În cazul nerespectării acestor obligații, oricare dintre acţionari poate solicita
instanţei judecătoreşti anularea actului juridic încheiat şi urmărirea administratorilor pentru
repararea prejudiciului cauzat societăţii.
Aprobarea prealabilă cerută din partea adunării generale extraordinare a acţionarilor
pentru aceste tranzacţii se constituie într-o cerinţă imperativă şi de ordine publică, lipsa
acesteia echivalând cu lipsa consimțământului și cu cu nulitatea actului astfel încheiat.

2. Obligațiile de informare
Societățile trebuie să respecte cerinţele de raportare stabilite prin reglementările
A.S.F. şi ale pieţelor reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de
acestea.
Și în această privință A.S.F. are atribuții extinse, de exemplu:
 să solicite furnizarea de informaţii şi documente;
 să solicite emitentului să facă publice aceste informaţii, iar dacă acesta nu publică
informaţiile, A.S.F. poate, după audierea emitentului, să le publice din proprie
iniţiativă;
 să ia măsuri astfel încât emitentul să facă publice informaţiile la timp în vederea
garantării unui acces optim şi egal al publicului;
 să facă public faptul că un emitent nu se conformează obligaţiilor care îi revin.
Un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată din România şi pe una sau mai multe pieţe reglementate din cadrul statelor
membre este obligat să furnizeze pieţelor informaţii echivalente.

2.1. Rapoarte curente

Emitenții sunt obligați să facă publice, de îndată ce este posibil, informaţiile
privilegiate care se referă în mod direct la aceștia.
Informaţii privilegiate reprezintă informaţii cu caracter precis, care nu au fost
făcute publice, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi sau la
unul sau mai multe instrumente financiare şi care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar
putea influenţa semnificativ preţul instrumentelor financiare în cauză. Informaţii care, în
cazul în care ar fi făcute publice, ar putea influenţa semnificativ preţul instrumentelor
financiare înseamnă informaţii pe care un investitor rezonabil este probabil că le va utiliza în
fundamentarea deciziilor sale de investiţii.
Emitentul e obligat să posteze şi să menţină pe site-ul său de internet o perioadă de
cel puţin cinci ani toate informaţiile privilegiate pe care este necesar să le facă publice.

2.2. Informarea periodică

Societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată vor întocmi, vor pune la
dispoziţia publicului în scris, la cerere, precum şi în format electronic, pe website-ul

7
emitentului şi vor transmite A.S.F. şi operatorului de piaţă rapoarte trimestriale,
semestriale şi anuale. Societatea va publica un comunicat de presă într-un cotidian de
circulaţie naţională, transmis concomitent A.S.F. şi operatorului pieţei, prin care investitorii
vor fi informaţi cu privire la disponibilitatea acestor rapoarte și modalitatea de obținere.
Rapoartele vor fi trimise spre publicare în maximum 5 zile de la data aprobării. Raportarea
trebuie să includă orice informaţie semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare
fundamentată privind activitatea societăţii, a profitului sau pierderii, precum şi să indice orice
factor special care a influenţat aceste activităţi. Situaţia financiară va fi prezentată comparativ
cu situaţia financiară existentă în aceeaşi perioadă a anului financiar precedent. Emitentul are
obligaţia de a păstra toate rapoartele la dispoziţia publicului cel puţin cinci ani.
Raportul anual se întocmește în termen de cel mult 4 luni de la încheierea
exerciţiului financiar și cuprinde:
a) situaţiile financiare anuale auditate;
b) raportul consiliului de administraţie;
c) declaraţia persoanelor responsabile din cadrul emitentului, din care să reiasă că,
după cunoştinţele lor, situaţia financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate
cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă şi conformă cu realitatea a
activelor, obligaţiilor, poziţiei financiare, contului de profit şi pierdere ale emitentului sau ale
filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situaţiilor financiare şi că raportul
consiliului de administraţie cuprinde o analiză corectă a dezvoltării şi performanţelor
emitentului, precum şi o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini specifice activităţii
desfăşurate;
d) raportul integral al auditorului financiar.
Raportul semestrial se întocmește pentru semestrul I al anului în termen de cel mult
trei luni de la încheierea perioadei relevante şi cuprinde informații similare celor din
raportul anual, limitate la perioada de raportare. Raportul semestrial trebuie să menționeze în
mod expres dacă situaţiile financiare nu au fost auditate sau revizuite de auditorul financiar.
Raport trimestrial se întocmește pentru primul şi cel de al treilea trimestru al anului
care va fi pus la dispoziţia publicului şi va fi transmis la A.S.F. şi operatorului pieţei
reglementate, în termen de cel mult 45 de zile de la încheierea perioadei de raportare.
Acesta trebuie să conțină în mod obligatoriu doar contul de profit şi pierdere, precum şi
anumiți indicatorii economico-financiari ai societății care reflectă lichiditatea curentă,
gradului de îndatorare etc.

2.3. Informarea continuă. Raportarea deținerilor majore

În cazul în care un acţionar dobândeşte sau înstrăinează acţiuni ale unui emitent, care
sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi cărora le sunt anexate drepturi de vot,
acţionarul este obligat să notifice emitentului procentul de drepturi de vot pe care le deţine în
urma achiziţiei sau cesiunii în cauză, atunci când procentul respectiv atinge, depăşeşte sau
scade sub unul din pragurile de 5%, 10%, 15%, 20%, 25%, 33%, 50% şi 75%. Drepturile de
vot se calculează pe baza ansamblului acţiunilor la care sunt anexate drepturi de vot, chiar
dacă exercitarea acestora este suspendată. Această informaţie este, de asemenea, furnizată
pentru ansamblul acţiunilor care aparţin aceleiaşi categorii şi cărora le sunt anexate drepturi
de vot.
Acţionarii sunt obligaţi să notifice emitentului și A.S.F. procentul de drepturi de vot,
în cazul în care acesta atinge pragurile menționate sau sunt inferioare sau superioare acestora,
ca urmare a unor evenimente prin care se modifică repartizarea drepturilor de vot, pe baza
informaţiilor divulgate de emitent în conformitate cu cele de mai sus.
Emitentul de acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată publică fără
întârziere orice modificare a drepturilor anexate diferitelor categorii de acţiuni, inclusiv

8
drepturile anexate instrumentelor derivate emise de emitent şi care permit accesul la acţiunile
acestuia. Emitentul de valori mobiliare altele decât acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată publică fără întârziere orice modificare a drepturilor deţinătorilor de valori
mobiliare, altele decât acţiuni inclusiv orice modificare a termenilor şi condiţiilor privind
aceste valori mobiliare care ar putea afecte indirect aceste drepturi, în special, ca urmare a
unei modificări a condiţiilor de împrumut sau a ratei dobânzii.
Aceste obligații se aplică și emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la
tranzacţionare sau sunt tranzacţionate, cu acordul lor, în cadrul unui SMT sau al unui SOT.

2.4. Rapoartele suplimentare ale auditorilor financiari

Acţionarii care reprezintă cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot în AGA unui
emitent pot solicita întocmirea de rapoarte suplimentare de către auditorii financiari.
Administratorii sunt obligaţi să transmită auditorului financiar solicitarea şi informaţiile
necesare în termen de maximum cinci zile de la înregistrarea solicitării. Acest drept al
acționarilor minoritari nu poate fi cenzurat de societate. Raportul suplimentar întocmit de
auditorul financiar conţine toate informaţiile referitoare la operaţiunile din gestiunea societăţii
reclamate de acţionari şi se trimite către A.S.F. şi piaţa pe care se tranzacţionează respectivele
valori mobiliare în termen de 30 zile de la data la care a primit solicitarea.
Dacă administratorii şi auditorul nu dau curs solicitării în termenul prevăzut sau dacă
raportul publicat nu cuprinde informaţiile din cadrul de raportare, acţionarii se vor putea
adresa instanţei din raza teritorială unde îşi are sediul societatea, în vederea numirii unui alt
auditor financiar sau expert pentru reluarea procedurii de întocmire şi prezentare a unui raport
suplimentar, urmând ca raportul să fie înaintat instanţei şi comunicat părţilor, iar opinia
auditorului financiar sau a expertului să fie publicată în Buletinul A.S.F.

2.5. Alte rapoarte

Administratorii societăţilor admise la tranzacţionare sunt obligaţi să raporteze, de
îndată, orice act juridic a cărui valoare cumulată reprezintă cel puţin echivalentul în lei a
50.000 euro încheiat de către societate cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin
controlul, precum şi cu persoanele cu care aceştia acționează concertat,.
Legea impune în mod expres ca în cazul acestor contracte să fie respectate interesele
societății, în raport cu ofertele de acelaşi tip existente pe piaţă.
Rapoartele trebuie să menţioneze:
(i) actele juridice încheiate sau amendamentele la acestea şi vor preciza: părţile actului
juridic, data încheierii şi natura actului, descrierea obiectului acestuia, valoarea totală,
creanţele reciproce, garanţiile constituite, termenele şi modalităţile de plată;
(ii) orice alte informaţii necesare pentru determinarea efectelor actelor juridice
respective asupra situaţiei financiare a societăţii.
Aceste rapoarte sunt transmise, în termen de maximum 5 zile de la încheierea actului
juridic care face obiectul raportului, operatorului de piaţă şi A.S.F. Nerespectarea acestei
obligații poate atrage răspunderea administratorilor, ea neavând însă niciun efect în ceea ce
privește actele încheiate de societate.
La sfârşitul fiecărui semestru, auditorul financiar va analiza tranzacţiile raportate şi va
întocmi un raport în care va preciza dacă preţul, coroborat cu drepturile şi obligaţiile
asumate de părţi, este corect prin raportare la celelalte oferte existente pe piaţă. Cu alte
cuvinte, contractele cu afiliații trebuie să se încheie în condiții normale de piață, potrivit
regulilor privind prețurile de transfer din materie fiscală. În cazul în care tranzacţiile nu sunt
realizate la preţul de piaţă se vor preciza cauzele care au dus la această derogare şi politicile
de stabilire a preţului. Raportul auditorului financiar va fi transmis de emitent, în maximum
30 de zile de la sfârşitul perioadei de raportare, operatorului de piaţă şi A.S.F.

9
Întrebări/teme de reflecție

Care sunt principiile care guvernează relațiile dintre societatea emitentă și

acționari?
Ce este data de înregistrare?
Ce este data ex?
Cum este garantată acționarilor plata dividendelor alocate de AGA?
În ce mod pot fi reprezentați acționarii în cadrul AGA?
Care este scopul votului cumulativ?
Ce caracterizează metoda votului cumulativ?
Ce presupune obligația de transparență a emitenților?
Ce fel de rapoarte/informări trebuie să publice emitenții?

10
Unitatea de învățare nr. 7. Operaţiunile juridice cu instrumente financiare

Cuprins:
1. Mecanismul tranzacțiilor cu instrumente financiare
2. Tranzacțiile și operațiunile bursiere

Obiectivele unității de învățare nr. 7

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 ce este tranzacția bursieră
 care este mecanismul tranzacțiilor cu valori mobiliare
 care sunt condițiile pentru încheierea acestora
 care sunt diferențele față de vânzarea de drept comun
 rolul esențial al depozitarului central
 regulile tranzacționării la B.V.B.
 piețele pe care se tranzacționează acțiunile la B.V.B.
 tipurile de tranzacții la B.V.B.
 tipurile de ordine de tranzacționare la B.V.B.

1. Mecanismul tranzacţiilor cu instrumente financiare

Mecanismul tranzacţiilor cu valori mobiliare pe pieţele reglementate este foarte diferit
de cel obişnuit pentru actele juridice, în general.
Tranzacția bursieră este contractul de vânzare de instrumente financiare încheiat în
conformitate cu reglementările bursei, cee ace îi confer un character solemn. Fiind o specie
de vânzare, tranzacția bursieră este un contract cu titlu oneros, bilateral, comutativ, translativ
de proprietate.
Trăsăturile principale ale tranzacției bursiere, speciale față de regulile de drept comun,
sunt în principal conferite de:
a) obiectul tranzacțiilor, respectiv instrumentele financiare;
b) rolul esențial al intermediarilor, fără care nu este posibilă tranzacționarea pe piață;
c) tranzacționarea exclusiv în cadrului unui sistem (loc) de tranzacționare, în
condițiile stabilite de acesta;
d) executarea obligațiilor contractuale prin sistemul de compensare-decontare al
depozitarului central, în condițiile stabilite de acesta.
Pe piața de capital pot fi tranzacționate numai instrumentele financiare ale unui
emitent care au fost admise la tranzacționare pe o piață reglementată. Admiterea sau,
după caz, înscrierea la tranzacţionare a valorilor mobiliare în cadrul unui sistem multilateral
de tranzacţionare (SMT/ATS) sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare (SOT) se
face în conformitate cu reglementările proprii ale operatorului de sistem, aprobate de A.S.F.
Instrumentele financiare pot fi tranzacționate numai după ce sunt calificate ca atare
prin emiterea certificatului de înregistrare de către A.S.F.
Investitorii nu pot tranzacționa în mod direct instrumente financiare, ci doar apelând
la serviciile unui intermediar autorizat cu care trebuie să încheie un contract de intermediere
(comision). Pentru a putea tranzacționa în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare,
intermediarii trebuie îndeplinească mai multe condiții.
Ei trebuie să fie admiși ca participanți (i) în sistemul de tranzacționare respectiv și
(ii) în sistemul de compensare-decontare și registru al depozitarului central. Admiterea
în aceste sisteme se face în conformitate cu legislația specială și regulile emise de sistemele

1
respective, în baza calității lor de organisme cu putere de auto-reglementare, aprobate de
A.S.F.
În plus, intermediarii trebuie să dețină conturi de decontare a fondurilor bănești la o
instituție de credit autorizată care este admisă în calitate de participant compensator în
sistemul depozitarului central.
Altă particularitate constă în aceea că tranzacțiile au loc numai într-un sistem de
tranzacționare (loc de tranzacționare), cel mai important fiind piața reglementată,
În anumite condiții legea permite și efectuarea de tranzacții în afara acestor piețe, la
un operator independent, ("systematic internaliser"), care operează un sistem bilateral de
tranzacționare. Acesta este un intermediar (S.S.I.F.) care, în mod organizat, frecvent şi
sistematic încheie tranzacţii pe cont propriu prin executarea ordinelor clienţilor în afara
pieţelor reglementate sau a sistemelor alternative de tranzacţionare. În cazul în care politica
de executare a ordinelor prevede posibilitatea ca ordinele clienţilor să poată fi executate în
afara pieţei reglementate sau a sistemului alternativ de tranzacţionare, S.S.I.F. are obligaţia
informării clienţilor săi cu privire la această posibilitate şi a obţinerii în prealabil a acordului
expres al acestora, înaintea executării ordinelor lor.
Cerința tranzacționării prin intermediari face ca părțile la contract, vânzătorul (parte)
și cumpărătorul (contra-parte), să nu se cunoască între ele. Și de la această regulă sunt
excepții, de exemplu, tranzacțiile negociate.
Clinetul transmite intermediarului ordine de a vinde, respectiv de a cumpăra valori
mobiliare fiecare din aceste ordine putând fi considerat o ofertă de vânzare, respectiv de
cumpărare.
Acordul de voinţă are loc în momentul în care cererea şi oferta (ordinul de vânzare şi
cel de cumpărare) având ca obiect același tip de instrumente financiare (simbol) se întâlnesc
în piaţă, pe baza algoritmului de fixing al sistemului de tranzacționare, care ia în calcul prețul
și volumul de instrumente financiare.
Modul de întâlnire a celor două voințe și deci, de formare a contractului, este atipic.
După executarea ordinului, intermediarul trebuie să confirme clientului executarea
ordinului, de îndată ce este posibil şi cel mai târziu:
(i) în prima zi lucrătoare ce urmează executării ordinului sau,
(ii) dacă intermediarul primeşte confirmarea de la o parte terţă, cel mai târziu în prima
zi lucrătoare după primirea confirmării.
După fiecare ședință de tranzacționare, B.V.B. pune la dispozitia participantilor
rapoartele de tranzactionare, prin intermediul sistemului de tranzactionare. Toate tranzacțiile
înregistrate la B.V.B. sunt comunicate depozitarului central.
Prin derogare de la dreptul comun, executarea obligațiilor (transferul dreptului de
proprietate, respectiv plata prețului) au loc:
(i) ulterior încheierii contractului (acordului de voinţă);
(ii) se realizează printr-un terț față de tranzacție (depozitarul central);
(iii) printr-o metodă specială, numită decontare.
Orice tranzacţie cu instrumente financiare este realizată şi înregistrată conform
reglementărilor sistemului de tranzacționare, aprobate de A.S.F. Decontarea operaţiunilor se
efectuează în mod obligatoriu printr-un sistem de compensare-decontare aprobat de A.S.F. (în
cazul B.V.B, cel al Depozitarului Central S.A.).
Tranzactiile bursiere se consideră încheiate la momentul executării acestora sau la
momentul introducerii de către B.V.B. a unei tranzacții buy in/sell out specială în sistemul
B.V.B. pe baza notificării intermediarilor implicați, confirmată de depozitarul central și
acceptată de B.V.B.
Momentul executării tranzacțiilor cu instrumente financiare este cel al încheierii
operațiunilor de compensare-decontare.

2
 Compensarea și decontarea tranzacțiilor înregistrate la depozitarul central se
realizeaza conform reglementărilor emise de (i) BNR, (ii) A.S.F., (iii) depozitarul central.
Compensarea constă în înlocuirea creanţelor şi obligaţiilor rezultând din ordine de
transfer pe care unul sau mai mulţi participanţi le emit în favoarea altui participant sau altor
participanţi, sau pe care le primesc de la aceştia, cu o creanţă sau o obligaţie netă unică, astfel
încât această unică creanţă netă să fie pretinsă, respectiv această unică obligaţie netă să fie
datorată.
Această compensare are un înțeles mai larg decât cel din dreptul comun. Pe de o parte,
este vorba de o compensare multilaterală a obligațiilor reciproce rezultate în urma
tranzacțiilor încheiate în sistemele de tranzacționare între participanții la sistemul de
compensare-decontare și registru, înregistrate la depozitarul central. Pe de altă parte, ea nu
operează doar în cazul în care ambele creanțe constau în bani sau în instrumente financiare
(bunuri fungibile), ci și în cazul în care o parte este debitorul plății prețului, iar alta este
debitorul obligației de transfer instrumentelor financiare.
Decontarea înseamnă finalizarea unei tranzacţii cu titluri de valoare, indiferent de
locul în care este încheiată, în scopul stingerii obligaţiilor părţilor la tranzacţia respectivă prin
transferul de fonduri băneşti sau titluri de valoare sau ambele. Orice participant la un sistem
de decontare a instrumentelor financiare care decontează în sistemul respectiv, pe cont
propriu sau în numele unui terţ, tranzacţii cu instrumente financiare decontează aceste
tranzacţii la data preconizată a decontării. Pentru tranzacţiile cu valori mobiliare care sunt
executate în locuri de tranzacționare această dată nu poate depăşi a doua zi lucrătoare
după data încheierii tranzacţiei. Perioada de timp de maximum două zile lucrătoare după
data încheierii tranzacției, în care trebuie realizată decontarea, se numește ciclu de
decontare.
În consecinţă, regula generală de transmitere a proprietății în materie de vânzare,
prevăzută de art. 1674 NCC, după care acordul de voinţă al părţilor este suficient pentru a
putea avea loc transferul dreptului de proprietate, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul
nu a fost încă plătit, nu se aplică în cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare. Acesta este
de fapt unul din cazurile de excepție la care se referă chiar art. 1674 Cod civil, care permite
derogarea de a regulă (cu excepția cazurilor prevăzute de lege sau dacă din voința părților nu
rezultă contrariul).
Modul de decontare a tranzacțiilor este unul propriu, stabilit de legislația specială.
Toate tranzacţiile cu titluri de valoare contra fonduri băneşti între participanţi direcţi
la un sistem de decontare a titlurilor de valoare gestionat de depozitarul central şi decontate
în sistemul de decontare a titlurilor de valoare respectiv se decontează prin mecanismul LPC
(livrare contra plată).
Acest mecanism de decontare a titlurilor de valoare leagă un transfer de titluri de
valoare de un transfer de fonduri băneşti, în aşa fel încât livrarea titlurilor de valoare are
loc dacă şi numai dacă se realizează şi transferul de fonduri băneşti aferent şi viceversa.
Există și excepții de la regula potrivit căreia transferul dreptului de proprietate
asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacţiei pe baza principiului
livrare contra plată (LPC)
Astfel, depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate, ca efect al
mai multor operațiuni, de exemplu:
a) succesiunii sau ieşirii din indiviziune;
b) cesionării de către emitent a acţiunilor proprii către personal sau dobândirii de către
emitent a propriilor acţiuni, în urma retragerii din societate a acţionarilor care nu sunt
de acord cu hotărârile luate în adunarea generală, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare;
c) fuziunii, divizării sau lichidării;

3
 d) punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive sau executării ipotecilor
mobiliare prin însuşirea de către creditor a valorilor mobiliare obiect al ipotecii;
e) privatizării; achiziţionării de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau de la alte
entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare;
f) transferurilor de acţiuni intra-grup, cu avizul A.S.F.;
g) exercitării drepturilor de squeeze-out și sell out;
h) operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare şi al operaţiunilor de constituire de
garanţii financiare cu transfer de proprietate;

Depozitarul central garantează finalitatea decontării din momentul introducerii

ordinului de transfer în sistem, acesta fiind constituit astfel încât să interzică revocarea
unilaterală a unui ordin de transfer din momentul introducerii acestuia în sistem, chiar şi în
cazul deschiderii procedurii insolvenței asupra unui participant.
Toate regulile și formalitățile aferente tranzacționării pe piața de capital au ca scop
buna derulare a operațiunilor și garantarea executării acestora.
Orice transfer de proprietate trebuie înregistrat în evidenţele depozitarul central,
dovada dreptului de proprietate se făcându-se printr-un extras de cont emis de depozitarul
central la cererea proprietarului (investitorului).
Momentul din care un ordin de transfer este considerat introdus în sistemul de
compensare-decontare trebuie să fie clar precizat prin regulile sistemului de compensare-
decontare.
Tranzacțiile se consideră înregistrate la depozitarul central după validarea tehnică a
acestora și emiterea de către depozitarul central a rapoartelor de compensare și decontare care
includ tranzacțiile respective. După ce sistemele de tranzacționare transmit depozitarului
central tranzacțiile aferente unei zile de tranzacționare și acestea sunt înregistrate la
depozitarul central, participanții la sistemul de compensare-decontare și registru vor prelua
din sistemul electronic al depozitarului central rapoartele de compensare-decontare.
Participanții la sistemul de compensare-decontare și registru precum și agenții
custode1 care decontează tranzacții încheiate în sistemele de tranzactionare de către
participanții la sistemul de compensare-decontare și registru, clienți ai respectivului agent
custode au obligatia de a verifica rapoartele preluate din sistemul depozitarului central.
Ordinele de transfer înregistrate în sistemul depozitarului central pot fi corectate de
depozitarul central, la cererea participanților în sistemul de compensare-decontare, în cazul
efecturării unor înregistrări eronate.
Daca nu există obiecții asupra datelor cuprinse în rapoartele furnizate de depozitarul
central, ele se consideră confirmate în vederea decontării. Aceasta este o aplicație a regulii
consacrate de art. 1196 din Codul civil potrivit căreia tăcerea valorează acceptare doar atunci
când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din
uzanţe sau din alte împrejurări.
Din acest moment ordinele sunt irevocabile, iar contractul se consideră încheiat.
Transferul dreptului de proprietate și efectuarea plăților corespunzătoare tranzacțiilor
încheiate la B.V.B (decontarea) se realizează în conformitate cu reglementările depozitarului
central și cu prevederile contractului dintre B.V.B și depozitarul central.
Potrivit acestor reguli, obligația transferului fondurilor bănești și a instrumentelor
financiare aferente tranzacțiilor revine intermediarilor.

1
Agentul custode reprezinta intermediarul înscris în Registrul A.S.F. care: (i) are în obiectul de activitate
păstrarea în siguranţă şi administrarea instrumentelor financiare în contul clienţilor, (ii) desfășoară servicii de
custodie şi administrare de instrumente financiare pentru clienții al căror mandatar este și (iii) a încheiat un
contract de participare la sistemul depozitarului central.

4
 În cazul în care se constată că, la data decontării, intermediarul nu dispune de
suficiente disponibilităţi bănești în contul său de decontare pentru plata instrumentelor
financiare cumpărate, trebuie urmați anumiți pași.
Intermediarul poate obține un credit fie banca de la decontare (participantul
compensator) fie de la orice altă instituție de credit, pe baza unui contract de împrumut. Dacă
în acest mod nu se obțin sumele necesare acoperii poziției nete debitoare, intermediarul poate
vinde din instrumentele sale financiare, prin tranzacții de vânzare specială (sell out
speciale), notificând depozitarul central în acest sens. Dacă nici așa nu se obțin sumele
necesare, depozitarul central, după notificarea intermediarului, va apela la resursele
financiare ale intermediarului respectiv (marja și fondul de garantare) și dacă este necesar,
și la fondul de garantare și marjele celorlalți intermediari, participanți în sistemul de
compensare-decontare și registru2.
Tranzacțiile pentru care nu au fost obținute sumele suficiente din resursele menționate
mai sus, vor fi amânate urmând a fi decontate la o dată ulterioară.
În acest scop, depozitarul central poate activa tranzacțiile de vânzare impusă (sell
out), dispunând vânzarea instrumentelor financiare deținute de intermediar, la alegerea
depozitarului central, fără a fi necesar acordul intermediarului. Dacă în cazul vânzării
speciale, decizia de a vinde și ce anumie instrumente financire fac obiectul vânzării, aparține
intermediarului, în cazul vânzării impuse, decizia asupra ambelor aspecte aparține exclusiv
depozitarului centra, fără a fi necesar acordul intermediarului.
În cazul în care nici în urma procedurilor de vânzare impusă nu se obțin fondurile
necesare decontării tranzacțiilor de cumpărare, în urmatoarea zi lucrătoare, depozitarul
central va revoca ordinele de transfer aferente tranzacțiilor respective și a tranzacțiilor a
căror decontare este condiționată de decontarea tranzacțiilor inițiale de cumpărare.
Depozitarul central va notifica operatorul de piață (sau de sistem) și participantii la sistemul
de compensare-decontare și registru implicați în procesul de decontare a tranzacțiilor
menționate cu privire la revocarea ordinelor de transfer aferente tranzacțiilor respective.
Intermediarul debitor care a determinat, pentru finalizarea procesului de decontare,
utilizarea de catre depozitarul central a oricareia din sumelor constutite ca marjă sau din
fondul de garantare, este obligat ramburseze depozitarului central sumele datorate in termen
de 1 zi lucrătoare de la utilizarea acestora. În cazul nerambursării sumelor respective, toți
participanții la sistemul de compensare-decontare și registru au obligația sa reconstituie
urgent contribuțiile proprii la Fondul de Garantare și Marje, nu mai târziu de 4 zile
lucrătoare de la data utilizarii sumelor respective.
În cazul în care se constată că la data decontării intermediarul nu dispune de
întreaga cantitate de instrumente financiare necesară pentru finalizarea decontării, până
cel târziu la data decontarii, acesta trebuie:
a) să efectueze tranzacții de cumpărare speciale (buy-in speciale), indicând
sistemului de tranzacționare instrumentele financiare ce urmează a fi cumpărate și data
decontării acestora sau
b) să împrumute instrumentele financiare necesare, instrumente financiare care trebuie
să fie libere de orice fel de sarcini sau garanții.
Dacă nu se obțin instrumentele financiare necesare, depozitarul central va amâna
decontarea tranzacției inițiale de vânzare și a tranzacțiilor a căror decontare este
condiționată de decontarea acesteia.

2
În scopul asigurării resurselor financiare necesare bunei funcționări a mecanismului de decontare a
tranzacțiilor cu decontare pe baza netă înregistrate în sistemul depozitarului central, acesta constituie un (cont)
Fond de Garantare la care fiecare partipant în sistemul depozitarului central trebuie să contribuie cu 3% din
valoarea capitalului său social, dar nu mai mult de 10.000 de euro. În același scop, fiecare participant va trebuie
să depună anumite sume de bani (minimum 500 de euro) în conturi de marjă.

5
 În vederea obținerii instrumentelor financiare necesare decontării, depozitarul central
poate apela la procedura de vânzare impusă buy in, în numele intermediarului și pe contul în
care este înregistrata obligația de livrare a instrumentelor financiare. Dacă nici așa nu se obțin
intrumentele financiare, în urmatoarea zi lucrătoare, depozitarul central va revoca
ordinele de transfer aferente tranzacției respective și a tranzacțiilor a căror decontare este
condiționată de decontarea tranzacției inițiale de vânzare.
Invalidarea unei tranzacții bursiere este o operațiune bursieră constând în desființarea
retroactivă (rezoluțiune) a unei tranzacții în situații excepționale, cum ar fi:
a) incidente grave apărute în funcționarea sistemului de tranzacționare al B.V.B. sau
a sistemului depozitarului central și/sau a sistemului de comunicație la distantă, conform
notificarii celor implicati;
b) revocarea ordinelor de transfer notificate B.V.B. de către depozitarul central.
În orice alte cazuri, invalidarea (rezoluțiunea) unei tranzacții bursiere se dispune prin
hotărâre judecătorească.
B.V.B. va notifica A.S.F. orice invalidare sau rezoluțiune a unei tranzacții bursiere,
cel târziu în ziua lucrătoare următoare realizării operațiunii respective.
Revocarea se face de către:
(i) sistemul de tranzacționare, ca urmare a notificarii depozitarului central, în cazul
tranzacțiilor încheiate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare.
(ii) depozitarul central, în cazul tranzacțiilor încheiate în afara sistemelor de
tranzacționare.
Indiferent de situație, revocarea are ca efect rezoluțiunea tranzacției, fără nicio altă
formalitate.
Tranzacțiile înregistrate în sistem fie se execută integral fie nu se execută deloc, fiind
invalidate conform celor de mai sus. Sistemul de compensare-decontare nu permite:
(i) decontarea parțială a unei tranzacții cu instrumente financiare
(ii) plata în rate a prețului.

2. Tranzacțiile și operațiunile bursiere

La Bursa de Valori București (B.V.B.) pot acţiona doar intermediarii autorizați de
A.S.F. care sunt admiși ca participanți în sistemul bursei. Un intermediar admis ca
participant în sistemul de tranzacționare al bursei, dobândește această calitate (de participant)
și în sistemul alternativ de tranzacționare al B.V.B. (AeRo).
Bursa este, prin natura sa, o piaţă de licitaţie, locul în care se centralizează toate
ordinele de vânzare şi cumpărare în cadrul ședințelor de tranzacționare.
Preţul de tranzacţionare al unui instrument financiar (simbol) trebuie stabilit în funcţie
de preţul de referinţă și trebuie să se încadreze în variația maximă admisă de bursă, respectiv
+/- 15% față de prețul de referință al ședinței curente. De regulă, prețul de referință pentru
instrumentele financiare tranzacționate în piata reglementată la vedere, este pretul de
închidere înregistrat în piața principală a simbolului în ședința de tranzacționare precedentă.
Sistemul de licitație al sistemelor multilaterale de tranzacționare nu exclude însă cu
totul posibilitatea negocierii contractului. Tranzacţia negociată este o tranzacţie care implică
membri sau participanţi ai unei pieţe reglementate sau ai unui MTF, care este negociată în
particular, dar este executată în cadrul pieţei reglementate sau al MTF şi în cazul în care
membrul sau participantul în cauză îşi asumă una dintre următoarele sarcini:
a) tranzacţionează în cont propriu cu alt membru sau participant care acţionează în
contul unui client;
b) tranzacţionează cu alt membru sau participant, ambii executând ordine în cont
propriu;

6
 c) acţionează atât în contul cumpărătorului, cât şi în contul vânzătorului;
d) acţionează în contul cumpărătorului, în timp ce alt membru sau participant
acţionează în contul vânzătorului;
e) tranzacţionează în cont propriu ordinul unui client.
Sistemul de tranzacţionare al B.V.B. (Arena Gateway), permite configurarea mai
multor pieţe în cadrul Bursei. În funcție de tipul instrumentelor financiare tranzacționate,
există, de exemplu, piața acțiunilor, piața obligațiunilor, piața unităților de fond.

Tranzacționarea acțiunilor la B.V.B. are loc pe următoarele piețe:

a) piaţa Regular, adică piaţa principală, obişnuită, de tip order-driven.

Această piață: (i) funcţionează pe bază de ordine de tranzacţionare – licitație (nu pe
bază de negociere), (ii) în care acțiunile se tranzacţionează pe blocuri de tranzacţionare şi (iii)
care determină preţul de referinţă al valorilor mobiliare.

b) Piaţa Deal este o piață de negociere, auxiliară pieței Regular, în care se încheie
tranzacții deal, cu o valoare minimă de 50,000 de euro. Piața Deal este rezervată încheierii
tranzacțiilor deal, tranzacții care privesc pachete mari de instrumente financiare care au fost
negociate în prealabil de intermediari/participanți (părți), prin sistemul de tranzacționare al
B.V.B sau prin alte mijloace. În cazul cazul tranzacțiilor deal, acestea pot fi negociate și în
afara sistemului de tranzacționare al bursei, dar numai prin intermediul agenților de bursă, iar
tranzacția se face prin sistemul de tranzacționare al bursei.

c) Piețele Buy-In și Sell-Out sunt piețe speciale, pe care se derulează operațiuni în

scopul finalizării unei tranzacții eșuate. Ele pot fi activate numai în mod excepţional, când un
participant (S.S.I.F.), la data decontării, fie nu livrează instrumentele financiare vândute fie
nu plăteşte preţul instrumentelor financiare cumpărate. Operaţiunile speciale derulate pe
aceste piețe nu reprezintă activitate de tranzacţionare obişnuită în sensul regimului juridic
aplicabil, ci sunt operaţiuni de management al riscului de nedecontare prevăzute de
reglementările bursei și ale depozitarului central, având ca scop obţinerea de fonduri sau
instrumente financiare pentru acoperirea poziţiilor nete debitoare ale unui intermediar. Și
aceste piețe sunt auxiliare pieţei Regular.
Prețurile tranzacțiilor efectuate în piețele auxiliare nu sunt luate în calcul la stabilirea
prețului de referință al acțiunilor.

Tranzacţiile bursiere la B.V.B sunt de trei tipuri:

(i) tranzacții comune,
(ii) tranzacții cross,
(iii) tranzacții deal.

Tranzacţiile deal sunt tranzacții negociate. Acestea sunt tranzacții speciale cu o

valoare minimă a tranzacției de peste 50,000 de euro, având ca obiect, de regulă, un număr
mare de instrumente financiare, negociate direct între părţi, care pot stabili volumul, prețul și
momentul tranzacției.
Tranzacțiile deal sunt tranzacțiile care se realizează prin sistemul de tranzacționare al
B.V.B de către agenții de bursă, în piața deal, prin ordine deal.
Negocierea tranzacției se face prin intermediari autorizați (participanți) prin utilizarea
funcțiilor sistemului de tranzacționare al B.V.B sau prin alte mijloace.
Un agent de bursă (inițiator), transmite un ordin deal de cumpărare sau vânzare către
un alt agent de bursă (contraparte), care va proceda astfel:

7
 a) dacă negocierea s-a realizat în afara sistemului de tranzacționare al B.V.B: va
confirma sau va refuza ordinul deal primit; inițiatorul poate retrage ordinul deal transmis;
b) daca negocierea s-a realizat prin sistemul de tranzacționare al B.V.B: poate
confirma ordinul deal primit sau poate continua negocierea prin transmiterea unui nou ordin
deal.
Tranzacția deal se încheie la confirmarea unui ordin deal, sub condiția confirmării de
către B.V.B prin raportul de tranzacționare emis după încheierea ședinței.

Tranzacţiile cross (tranzacții încrucișate) sunt tranzacții la care participantul

acționează ca intermediar, atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător.
O tranzacție cross rezultă în una din următoarele situații:
(i) din execuția automată în sistemul de tranzacționare a două ordine distincte de sens
opus, unul de cumpărare și unul de vânzare, cu caracteristici similare, care sunt introduse și
administrate de același intermediar;
(ii) ca urmare a încheierii unei tranzacții deal prin intermediul aceluiași agent de bursă
sau a unor agenți de bursă diferiți care tranzacționează în numele aceluiași intermediar.
Ordinul cross este un ordin în care participantul introduce în sistemul de
tranzacționare, concomitent, atât instrucțiunea care exprimă oferta fermă de cumpărare, cât și
cea de vânzare, cu scopul de a încheia o tranzacție cross.
Tranzacţiile cross au un grad de risc din perspectiva faptului că pot duce la
manipularea pieţei. Din acest motiv, participanții trebuie să întreprindă toate demersurile
necesare astfel încât tranzacțiile cross:
(i) să nu influențeze în mod semnificativ volumul sau prețul unui instrument financiar;
(ii) să nu afecteze formarea prețului de referință;
(iii) să nu fie rezultatul unei înțelegeri prealabile între clienți și/sau între aceștia și
intermediar.
Intermediarii sunt obligați să respecte principiile de etică și de conduită impuse de
reglementările special, acționând în cel mai bun interes al clientului. Reglementările
aplicabile le interzic participanților (intermediarilor) lor sa introducă și să execute ordinele cu
încălcarea acestor principii, inclusiv executarea unei tranzactii in care figurează același client,
atât la cumpărare, cât și la vânzare.

Tranzacţiile comune (obişnuite) sunt tranzacțiile efectuate prin sistemul de

tranzacționare al B.V.B., care nu sunt tranzacții cross.

Ordinele bursiere
Sistemul de tranzacționare al B.V.B admite la tranzacționare mai multe tipuri de
ordine, care au metode diferite de stabilire a prețului tranzacției sau perioade diferite de
valabilitate a ordinului (ofertei). Ordinele trebuie să respecte forma și conținutul impuse de
reglementările aplicabile.
De exemplu, în funcție de criteriul stabilirii prețului, ordinele pot fi de tip:
a) ordin limită, prin care se cumpară sau se vinde o cantitate de instrumente
financiare la un preț specificat sau mai avantajos pentru client, adică mai mic la cumpărare
respectiv mai mare la vânzare;
b) ordin la piață (MKT), prin care se cumpără sau se vinde la cel mai bun preț al
pieței, prin mecanismul protecției de preț;
c) ordin fără preț este ordinul care nu are specificat un preț în momentul introducerii
în sistemul de tranzacționare, dar care devine ordin limită prin alocarea de către sistem a celui
mai bun preț al pieței.
În funcție de perioada lor de valabilitate, ordinele pot fi de tip:

8
 a) Day – valabil în ședința de tranzacționare curentă;
b) Open – valabil până la executare sau retragere;
c) Good Till Date – valabil până la data menționată (format “an-lună-zi”);
d) FOK (Fill or Kill - Executare sau Anulare) – introdus în vederea executării
imediate.
Ordinele de bursă rămân în sistem până când sunt executate sau le expiră perioada de
valabilitate, moment în care sunt eliminate automat din sistem.
Ele pot fi suspendate sau retrase de către:
(i) agenții de bursă ai participantului sau
(ii) B.V.B la cererea participantului, depozitarului central sau emitentului, în condiții
justificate.

Suspendarea tranzacțiilor bursiere

Tranzacțiile cu instrumente financiare pot fi suspendate, la inițiativa A.S.F., a bursei
sau a emitentului.
A.S.F. poate, la cerere sau din oficiu, să dispună sau să solicite, după caz, operatorului
de piaţă suspendarea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare admise la tranzacţionare şi a
altor instrumente financiare tranzacţionate pe respectiva piaţă reglementată, pentru o perioadă
de maximum 10 zile pentru fiecare suspendare, în cazul în care:
(i) apreciază că situaţia emitentului este de aşa natură încât tranzacţionarea ar fi în
detrimentul investitorilor
(ii) constată sau există motive întemeiate pentru a suspecta că nu sunt respectate
prevederile legale
(iii) apreciază că este imposibilă menţinerea unei pieţe ordonate, putând fi afectate
interesele investitorilor.
Suspendarea de la tranzacționare ope legis intervine cu ocazia anumitor evenimente
sau operațiuni care vizează emitentul sau instrumentele financiare emise de acesta. Astfel,
acțiunile emitentului sunt suspendate de la tranzacționare:
(i) din ziua desfăşurării adunării generale care are ca obiect fuziunea sau divizarea şi
până la finalizarea tuturor procedurilor aferente operațiunii;
(ii) începând cu a treia zi lucrătoare de la data publicării anunțului acționarului
majoritar privind exercitarea dreptului de squeeze-out;
(iii) cu o zi lucrătoare înainte de data de înregistrare stabilită de adunarea generală
referitoare la retragerea de la tranzacționare a emitentului.

B.V.B poate decide suspendarea în urmatoarele situații:

(i) pentru facilitarea operațiunilor de înregistrare a modificărilor caracteristicilor sau
numărului instrumentelor financiare admise la tranzacționare;
(ii) în mod excepțional, la solicitarea unui emitent și exclusiv în scopul prevenirii
folosiri unor informații înainte ca acestea să devină publice, potrivit legii;
(iii) în vederea menținerii unei piețe ordonate și a asigurării accesului egal la
informația necesară de a investi;
(iv) emitentul nu respectă cerințele de menținere la tranzacționare referitoare la
furnizarea informațiilor;
(v) în cazul în care emitentul trimite B.V.B un comunicat/raport curent care conține
informații care pot influența semnificativ prețul instrumentelor fiananciare sau decizia de a
investi.
Suspendarea tranzacționării mai poate fi decisă și din motive tehnice sau în cazuri de
forță majoră. Orice decizie de suspendare/reluarea a tranzacțiilor cu instrumente financiare,

9
precum şi motivele care au stat la baza acesteia trebuie aduse de îndată la cunoştinţa
publicului şi vor fi publicate în Buletinul A.S.F.

Întrebări/teme de reflecție

Ce este tranzacția bursieră?

Ce diferențiază tranzacția bursieră de vânzarea de drept comun?
Care este rolul intermediarilor?
Care este rolul depozitarului central?
Ce caracterizează executarea obligațiilor?
Ce înseamnă o tranzacție de vânzare specială?
Ce însemnă o tranzacție de cumoprare specială?
Ce presupune invalidarea unei tranzacții bursiere?
Pe ce piețe se pot tranzacționa acțiunile la B.V.B.?
Ce tipuri de tranzacții bursiere pot avea loc la B.V.B.?

10
Unitatea de învățare nr. 8. Ofertele publice

Cuprins:
1. Reguli comune de desfăşurare a ofertelor publice
2. Oferta publică de vânzare
3. Oferta publică de cumpărare
4. Ofertele publice de preluare

Obiectivele unității de învățare nr. 8

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 ce sunt ofertele publice
 cine poate avea calitatea de ofertant
 regulile generale aplicabile ofertelor publice
 tipurile de oferte publice
 regimul juridic aplicabil fiecărui tip de ofertă

Ofertele publice sunt tranzacţii speciale, având ca obiect un număr mare de valori
mobiliare.
Oferta publică de valori mobiliare este comunicarea adresată unor persoane, făcută
sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii
ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită investitorului să
adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori
mobiliare.
Tranzacţia aferentă ofertei publice se realizează ulterior închiderii perioadei de
derulare şi după încheierea şedinţei de tranzacţionare, într-o secţiune distinctă dedicată
ofertelor publice, a pieţei reglementate/sistemului multilateral de tranzacţionare/sistemului
organizat de tranzacţionare pe care sunt sau urmează să fie admise sau tranzacţionate valorile
mobiliare obiect al ofertei, în conformitate cu regulile de funcţionare ale pieţei reglementate,
respectiv ale sistemului multilateral de tranzacţionare/sistemului organizat de tranzacţionare,
aprobate de A.S.F. În aceeași secțiune distinctă a pieţei reglementate/sistemului multilateral
de tranzacţionare/sistemului organizat de tranzacţionare dedicată ofertelor publice se vor
realiza și tranzacțiile aferente tipurilor de ofertă care sunt exceptate de la obligația de a
întocmi și publica un prospect.
După obiectul său, oferta publică poate fi o ofertă publică de vânzare, o ofertă
publică de cumpărare sau o ofertă publică de schimb, cea în cadrul căreia ofertantul
oferă/acceptă în schimbul valorilor mobiliare pe care intenţionează să le cumpere/vândă, alte
valori mobiliare.
Ofertele publice pentru tranzacţii cu un număr mare de valori mobiliare sunt, în
principiu, obligatorii, legea reglementând totuşi anumite excepţii de la această regulă. De
exemplu, vânzarea de valori mobiliare pe piaţa secundară, chiar şi în număr mare, se poate
derula fie sub forma tranzacţiilor obişnuite fie sub forma unei ofertei publice de vânzare.
În anumite cazuri limitativ prevăzute de lege, dobândirea unei poziţii de control este
considerată tranzacţie exceptată și nu atrage derularea unei oferte publice de preluare
obligatorii. Aceeași soluție este prevăzută şi în situația dobândirii neintenţionate a poziției de
control.

1. Reguli comune de desfăşurare a ofertelor publice

1
 Legea conține o serie de dispoziții comune, general aplicabile ofertelor publice,
precum și dispoziții speciale, aplicabile fiecărui tip de ofertă publică în parte.
Ofertele publice nu pot fi inițiate și derulate decât prin intermediari autorizați să
presteze servicii și activități de investiţii financiare
Ofertantul poate fi, după caz:
(i) emitentul, în cazul ofertei publice (iniţiale) primare de vânzare;
(ii) acţionarul, în cazul ofertei publice secundare de vânzare;
(iii) acționarul sau potenţialul acţionar, în cazul ofertei publice de cumpărare.
Obligativitatea prospectului/documentului de ofertă publică
Informațiile relevante, prevăzute de lege, care permit investitorului să ia o decizie în
cunoștință de cauză se regăsesc în prospect (în cazul ofertelor publice de vânzare) sau în
documentul de ofertă (în cazul ofertelor publice de cumpărare).
Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere
de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă,
însoţit de un anunţ1, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările
emise de A.S.F. Decizia de aprobare devine lipsită de efect în cazul în care oferta publică nu
este inițiată în termen de maximum zece zile lucrătoare de la data aprobării de către
A.S.F. a prospectului sau a documentului de ofertă.
După aprobarea prospectului/documentului de ofertă, acesta trebuie să fie făcut
disponibil publicului, cel mai târziu la data iniţierii derulării ofertei publice. Niciun
prospect/document de ofertă publică de valori mobiliare nu poate fi făcut disponibil
publicului înainte de aprobarea sa de către A.S.F.
A.S.F. se va pronunţa în privinţa aprobării prospectului/documentului de ofertă în
termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. Ulterior aprobării
prospectului/documentului de ofertă de către A.S.F., acesta este comunicat de către
ofertant operatorului pieţei reglementate/sistemului alternativ de tranzacţionare pe care se
tranzacţionează valorile mobiliare respective, la data publicării prospectului, respectiv
anunţului de ofertă.
Oferta publică derulată fără aprobarea prospectului sau documentului de ofertă ori cu
nerespectarea condiţiilor stabilite prin decizia de aprobare este nulă de drept şi atrage pentru
cei în culpă aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
Sunt responsabili pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la realitatea,
exactitatea şi acurateţea informaţiilor din prospectul/documentul de ofertă şi din anunţ, în
funcţie de rolul şi responsabilităţile conferite de lege şi/sau convenţional, după caz, toate
persoanele și entitățile implicate (fondatori, auditori, intermediar etc).
Ofertantul, emitentul şi managerul sindicatului de intermediere (asocierea a doi sau
mai mulţi intermediari) răspund solidar, indiferent de culpă:
(i) ofertantul, dacă sunt responsabili membrii consiliului său de administrație,;
(ii) emitentul, dacă sunt responsabili membrii consiliului său de administrație;
Dreptul la despăgubire trebuie exercitat în maximum 6 luni de la data cunoaşterii
deficienţei prospectului/documentului de ofertă, dar nu mai târziu de 1 an de la închiderea
ofertei publice.
Prospectul sau documentul de ofertă trebuie pus la dispoziţia investitorilor pe toată
perioada de derulare a ofertei, într-una sau mai multe dintre modalităţile prevăzute de lege,
respectiv:
a) este publicat în unul sau mai multe ziare tipărite sau on-line;

1
Anunţul de ofertă publică conţine informaţii privind modalităţile prin care documentul de ofertă este disponibil
publicului. El poate fi lansat după emiterea deciziei de aprobare a documentului de ofertă de către A.S.F. şi
trebuie publicat potrivit reglementărilor emise de A.S.F.

2
b) poate fi obţinut de un potenţial investitor în mod gratuit, pe suport hârtie, la sediile
ofertantului şi intermediarului respectivei oferte, sau la sediul operatorului pieţei
reglementate pe care sunt admise la tranzacţionare respectivele valori mobiliare;
c) este publicat în format electronic pe website-ul ofertantului sau, după caz, al
intermediarului ofertei, respective operatorului de piaţă pe care se intenţionează admiterea la
tranzacţionare a respectivelor valori mobiliare;
Dacă prospectul sau documentul de ofertă a fost făcut disponibil publicului în format
electronic, o copie pe suport de hârtie trebuie furnizată, la cererea oricărui investitor, în mod
gratuit, de către emitent, ofertant sau intermediaruli ofertei.
Oferta publică de cumpărare devine obligatorie la data la care sunt publicate anunţul
şi documentul de ofertă, iar oferta publică de vânzare de valori mobiliare de la data la care
este publicat prospectul, potrivit reglementărilor emise de A.S.F.
Perioada de derulare a ofertei este cea prevăzută în prospect, în cazul ofertelor publice
de vânzare de valori mobiliare sau în anunţul şi documentul de ofertă, în cazul ofertelor
publice de cumpărare de valori mobiliare, dar nu poate depăşi termenele stabilite prin
reglementările emise de A.S.F. La expirarea perioadei de derulare, oferta publică devine
caducă. Oferta publică poate fi închisă anticipat în conformitate cu prevederile
reglementărilor A.S.F. şi ale prospectului, respectiv ale documentului de ofertă.
Publicitatea ofertei
Orice materiale cu caracter publicitar trebuie: (i) să fie difuzate doar ulterior emiterii
deciziei de aprobare a documentului de ofertă/prospectului; (ii) să anunţe că un
prospect/document de ofertă a fost sau va fi publicat şi să indice locul şi data din/de la care
investitorii pot sau vor putea procura respectivul prospect/document de ofertă; (iii) să fie adus
la cunoştinţa publicului numai începând cu data în care prospectul/documentul de ofertă este
disponibil publicului şi până cel târziu cu o zi lucrătoare înainte de închiderea ofertei; (iv) să
conțină informații corecte, complete, precise și în concordanţă cu cele precizate în cadrul
prospectului/documentului de ofertă, în cazul în care respectivul prospect/document de ofertă
a fost deja publicat sau cu informaţiile care trebuie să figureze în acesta, în cazul în care
respectivul prospect/document de ofertă se publică ulterior; (v) să includă următorul
avertisment "Citiţi prospectul înainte de a subscrie", într-un mod care să asigure observarea
sa imediată.
Orice formă de publicitate care incită la acceptarea ofertei publice, făcută cu
prezentarea ofertei ca beneficiind de avantaje sau de alte calităţi decurgând din decizia A.S.F.
de aprobare a documentului de ofertă/prospectului, constituie publicitate înşelătoare, conform
Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă,, care viciază
tranzacţiile probate ca fiind motivate de o asemenea prezentare.
Modificarea ofertei
Ofertele publice devin obligatorii de la data la care este publicat
prospectul/documentul de ofertă2. Prospectul sau documentul de ofertă trebuie să fie
disponibil publicului ulterior aprobării acestuia de către A.S.F., în forma şi având conţinutul
în care a fost aprobat.
Orice fapt nou semnificativ sau orice eroare materială ori inexactitate privind
informaţiile cuprinse în prospect, care este de natură să influenţeze evaluarea valorilor
mobiliare şi survine sau este constatată între momentul aprobării prospectului şi cel al
închiderii ofertei publice ori, după caz, al începerii tranzacţionării pe o piaţă reglementată, se
menţionează într-un amendament la prospect. Acest amendament trebuie aprobat de A.S.F.
în termen de 7 zile lucrătoare cu respectarea aceleiaşi proceduri aplicabile în cazul aprobării

2
Și anunțul, în cazul ofertei de cumpărare.

3
prospectului şi este adus la cunoştinţa publicului în aceleaşi condiţii în care prospectul a fost
adus la cunoştinţa publicului.
Ofertantul poate modifica ulterior termenii prospectului/documentului de ofertă,
cu respectarea următoarelor condiţii:
a) obţinerea aprobării A.S.F. de modificare a prospectului/documentului de ofertă;
b) modificarea termenilor ofertei să nu conducă la condiţii mai puţin avantajoase
pentru cei cărora le este adresată;
c) modificarea să facă obiectul unui anunţ care să fie adus la cunoştinţa
investitorilor în aceleaşi condiţii ca şi prospectul/documentul de ofertă.
Orice cerere de modificare a prospectului/documentului de ofertă aprobat este depusă
la A.S.F. cu cel puţin o zi lucrătoare anterioară ultimei zile de derulare a ofertei. În cazul
aprobării amendamentelor referitoare la preţ sau la alte elemente ale
prospectului/documentului de ofertă, cu excepţia termenului de închidere a ofertei, A.S.F. are
dreptul să prelungească perioada de derulare a ofertei, astfel încât să existe cel puţin două zile
lucrătoare de la publicarea amendamentului până la închiderea ofertei.
Atribuțiile A.S.F. în cadrul procedurii
În situația în care i se solicită aprobarea unui prospect/document de ofertă, A.S.F. are
dreptul de a obține toate informațiile necesare, fiind abilitată să solicite:
(i) emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacționare pe
o piață reglementată să insereze informaţii suplimentare în prospectul sau documentul de
ofertă în cazul în care acest lucru este necesar pentru protecţia investitorilor,
(ii) emitentului, ofertantului sau altor persoane implicate în ofertă, persoanei care
solicită admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și şi persoanelor care îi
controlează sau sunt controlate de aceștia să furnizeze informaţii şi documente,
(iii) auditorilor şi conducerii emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită
admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, precum şi intermediarilor ce intermediază
efectuarea ofertei publice sau solicitarea admiterii la tranzacţionare, să furnizeze informaţii.
Dacă există indicii temeinice privind încălcarea prevederilor legale aplicabile, A.S.F.
poate să dispună:
(i) interzicerea sau suspendarea difuzării comunicatelor cu caracter publicitar
aferente unei oferte publice de câte ori consideră necesar, pe o perioadă de maximum 10 zile
lucrătoare pentru fiecare suspendare;
(ii) suspendarea derulării unei oferte de câte ori consideră necesar, pe o perioadă de
cel mult 10 zile lucrătoare pentru fiecare suspendare. Suspendarea ofertei publice opreşte
curgerea perioadei de derulare a acesteia. La ridicarea sau la încetarea suspendării, derularea
ofertei publice va fi reluată.
A.S.F. poate să interzică o ofertă publică prin revocarea aprobării
prospectului/documentului de ofertă dacă constată că derularea ofertei publice se face cu
încălcarea prevederilor legale aplicabile, precum și în următoarele situații:
(i) apreciază că circumstanţe ulterioare deciziei de aprobare determină modificări
fundamentale ale elementelor şi datelor care au motivat-o sau
(ii) ofertantul informează A.S.F. că retractează oferta, înainte de lansarea
anunţului de ofertă.
Revocarea deciziei de aprobare a documentului sau prospectului, pe timpul derulării
ofertei publice, lipseşte de efecte subscrierile efectuate până la momentul revocării.
A.S.F. poate să dispună anularea decizia de aprobare, dacă aceasta a fost obţinută
pe baza unor informaţii false ori care au indus în eroare. Anularea deciziei de aprobare a
documentului sau a prospectului lipseşte de efecte tranzacţiile încheiate până la data anulării,
dând loc la restituirea titlurilor, respectiv a fondurilor primite de ofertanţi, voluntar sau în
baza unei hotărâri judecătoreşti.

4
 A.S.F. poate să facă public faptul că un ofertant nu îşi respectă obligaţiile asumate.

2. Oferta publică de vânzare

Oferta publică de vânzare poate fi primară, dacă are ca obiect valori mobiliare
propuse de emitent spre a fi subscrise la data emisiunii, sau secundară, dacă are ca obiect
valori mobiliare emise în prealabil şi oferite spre vânzare de către proprietarul acestora.
Oferta publică de vânzare, primară sau secundară, este considerată ofertă iniţială
atunci când valorile mobiliare ale unui emitent sunt oferite pentru prima dată public, în
vederea transformării societăţii în societate emitentă de valori mobiliare.
Subscripţia publică este echivalentă ofertei publice de vânzare iniţială. Prin
subscripţie publică, societatea capătă, încă de la constituire3, caracteristica de emitent de
valori mobiliare.
În materia ofertelor publice, este considerat emitent orice entitate legală care emite
sau intenţionează emiterea de valori mobiliare.
În vederea aprobării prospectului de ofertă publică de vânzare, ofertantul trebuie să
depună o cerere însoţită de o serie de documente, cum sunt hotărârea adunării generale a
acționarilor, structura acționariatului, modelul formularului de subscriere, respectiv de
revocare a subscrierii etc.
În cazul unei oferte publice secundare, emitentul este obligat să pună la dispoziția
ofertantului orice informație necesară pentru emiterea prospectului de ofertă publică, în
termen de cel mult 30 de zile de la formularea cererii.
A.S.F. publică anual pe website-ul propriu toate prospectele aprobate în cele 12 luni
anterioare sau cel puțin lista acestora, listă accesibilă și pe pagina de internet a ESMA.
Consecințele depunerii cererii de aprobare a prospectului
Între momentul depunerii cererii de aprobare şi cel al aprobării prospectului de ofertă
publică ofertantul şi intermediarul implicat nu pot desfăşura niciun fel de operaţiuni
privind valorile mobiliare obiect al ofertei. Acestea nu pot fi oferite spre vânzare către public
și nici nu se pot accepta plăţi pentru ele.
De asemenea, între data depunerii cererii de aprobare şi până la data publicării
prospectului, se interzice oricărui emitent, oricărui intermediar sau oricărei persoane
implicate în respectiva ofertă publică să desfăşoare orice formă de publicitate privind
emitentul şi valorile mobiliare obiect al ofertei, cu excepţia declaraţiilor de presă uzuale,
programate anterior, a raportărilor periodice şi a activităţilor de solicitare a intenţiei de
investiţie.
Singurele activități permise în această perioadă sunt cele de solicitare a intenției de
investiție, în scopul evaluării succesului ofertei. Aprecierea succesului unei viitoare oferte
presupune contactarea exclusiv a unor investitori calificaţi sau profesionali.
Conținutul prospectului:
- situaţia economico-financiară (active, pasive, profit, pierdere), perspectivele
emitentului, precum şi drepturile aferente respectivelor valori mobiliare.
- criteriul de alocare a valorilor mobiliare subscrise (de exemplu, FIFO4 – primul
venit, primul servit, sau pro rata)
- perioada de derulare a ofertei, care nu poate depăși 12 luni
- posibilitatea închiderii anticipate a ofertei
- numărul minim de subscriitori
- valoarea totală minimă a subscrierilor

3
Gh. Piperea, Drept comercial, Vol. I, p. 414.
4
First-in, first-out

5
 Prospectul poate fi întocmit într-o formă unică sau având mai multe componente,
respectiv: (i) fişa de prezentare a emitentului; (ii) nota privind caracteristicile valorilor
mobiliare oferite sau propuse a fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi (iii)
rezumatul prospectului. Fişa de prezentare a emitentului, aprobată de A.S.F., este valabilă o
perioadă de cel mult 12 luni, cu condiţia actualizării acesteia, conform prevederilor aplicabile
modificării ofertei. Fișa de prezentare actualizată, împreună cu nota privind caracteristicile
valorilor mobiliare sunt considerate ca fiind un prospect valabil.
Prospectul de ofertă este valabil 12 luni după aprobarea sa de către A.S.F., putând fi
folosit în cazul mai multor emisiuni de valori mobiliare, în acest interval, cu condiţia
actualizării sale.
În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data:
- închiderii ofertei, ofertantul trebuie să notifice A.S.F. și operatorului pieței reglementate sau
al sistemului alternativ de tranzacționare cu privire la rezultatele ofertei;
- transmiterii către A.S.F. a notificării privind rezultatele ofertei publice, în cazul în care
oferta s-a încheiat cu succes, ofertantul trebuie să depună la A.S.F. cererea de înregistrare a
valorilor mobiliare (care vor fi înregistrate în maximum 3 zile lucrătoare).
Prospectul de oferă publică primară de vânzare purtând viza A.S.F. și notificarea
privind rezultatele ofertei publice se depun la oficiul registrului comerțului, ca anexe la cerea
de înscriere de mențiuni privind modificare capitalului social, după închiderea ofertei publice
și realizarea operațiunilor de decontare.
Potrivit art. 108 din Legea nr. 31/1990, acţionarii care oferă spre vânzare acţiunile lor
prin ofertă publică vor proceda conform legislaţiei pieţei de capital.
Derularea ofertei publice
Perioada de derulare a ofertei publice de vânzare este cea prevăzută în prospect, dar
nu poate depăși 12 luni. Nu este prevăzută nicio perioadă minimă a ofertei de vânzare5. La
expirarea perioadei de derulare, oferta publică devine caducă.
Cu aprobarea A.S.F., ofertele publice de vânzare pot să fie iniţiate începând cu ziua
lucrătoare imediat următoare publicării prospectului. În cazul ofertele publice de vânzare care
au drept criteriu de alocare primul venit – primul servit, acestea pot fi inițiate după cel puțin
două zile de la data publicării prospectului.
Intermediarii implicați într-o ofertă publică de vânzare sunt obligați ca pe întreaga
perioadă de derulare a ofertei, să accepte și să înregistreze toate cererile de cumpărare ale
investitorilor cărora le este adresată oferta, fără nicio excepție sau preferință. Alocarea
valorilor mobiliare subscrise în cadrul ofertei publice se realizează potrivit dispoziţiilor
prospectului de ofertă. Decizia privind modalitatea de alocare, precum şi alocarea efectivă a
valorilor mobiliare subscrise în cadrul ofertei publice aparţin în mod exclusiv emitentului, în
cazul ofertelor publice primare, respectiv ofertantului, în cazul ofertelor publice secundare
Dreptul de retragere a subscrierilor
În situaţia în care preţul final de ofertă şi numărul valorilor mobiliare oferite
publicului nu pot fi incluse în cadrul prospectului, la data aprobării acestuia, prospectul
trebuie să conţină:
a) criteriile şi/sau condiţiile pe baza cărora preţul final de ofertă şi numărul valorilor
mobiliare oferite publicului vor fi determinate sau, în cazul preţului, valoarea maximă a
acestuia sau
b) posibilitatea retragerii subscrierilor realizate în cel puţin două zile lucrătoare de la data
când preţul final şi numărul valorilor mobiliare oferite au fost înregistrate la A.S.F. şi aduse la
cunoștința publicului.

5
Anterior aceasta era de 5 zile.

6
 În cazul în care prospectul se referă la o ofertă publică de valori mobiliare,
investitorii care și-au exprimat voința de a subscrie valori mobiliare anterior publicării unui
amendament la prospectul de ofertă au dreptul de a-și retrage subscrierile efectuate, în
termen de două zile lucrătoare după publicarea respectivului amendament, cu condiția
ca noul factor, eroare sau inexactitate să fi apărut înaintea închiderii ofertei publice și a
transferului valorilor mobiliare. Această perioadă de două zile lucrătoare poate fi extinsă de
emitent sau de ofertant, potrivit reglementărilor A.S.F.; ea nu trebuie să depăşească data de
închidere a ofertei.
Data finală până la care se poate exercita dreptul de retragere trebuie precizată în
cadrul amendamentului. Dreptul investitorilor de a retrage subscrierile se exercită în
condiţiile şi în limitele menţionate în prospect, ofertantul având posibilitatea de a stabili că
subscrierile pot fi retrase numai în una sau în ambele situaţii menţionate mai sus, după caz.
Retragerea subscrierii de către un investitor se face prin notificare scrisă către
intermediarul prin care s-a realizat subscrierea, iar intermediarul va returna investitorilor
valoarea achitată la momentul subscrierii în maximum 5 zile lucrătoare de la data
retragerii subscrierii.
Închiderea ofertei publice de vânzare
Oferta publică de vânzare se consideră închisă la data (i) expirării perioadei de
derulare prevăzută în prospectul de ofertă sau (ii) închiderii anticipate conform prevederilor
din prospect.
Ofertantul trebuie să notifice A.S.F. și operatorului pieței reglementate sau al
sistemului multilateral de tranzacţionare/ sistemului organizat de tranzacţionarecu privire la
rezultatele ofertei, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data închiderii acesteia.
În cazul în care oferta s-a încheiat cu succes, în termen de maximum 5 zile lucrătoare
de la data transmiterii către A.S.F. a notificării privind rezultatele ofertei publice6, ofertantul
trebuie să depună la A.S.F. cererea de înregistrare a valorilor mobiliare.
Valorile mobiliare în legătură cu care a fost întocmit şi aprobat de A.S.F. un prospect
în vederea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sunt înregistrate la A.S.F. în
termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii la A.S.F. de către emitent a unei
cereri în acest sens. Ofertantul trebuie să depună cererea de înregistrare a valorilor mobiliare
în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data transmiterii către A.S.F. a notificării
privind rezultatele ofertei publice, în cazul în care există condiţii de închidere cu succes a
ofertei, sau de la publicarea prospectului, în cazul în care nu a fost derulată o ofertă publică.
Prin ofertă încheiată cu succes se înţelege oferta în urma căreia sunt îndeplinite condiţiile
impuse prin prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, referitoare la numărul minim de subscriitori în cadrul ofertei, valoarea totală
minimă a subscrierilor realizate în cadrul ofertei, precum şi alte asemenea condiţii.
Prospectul de oferă publică primară de vânzare purtând viza A.S.F. și notificarea
privind rezultatele ofertei publice se depun la oficiul registrului comerțului, ca anexe la cerea
de înscriere de mențiuni privind modificare capitalului social, după închiderea ofertei publice
și realizarea operațiunilor de decontare.
Legea prevede câteva excepții de la aplicarea regulilor aferente ofertelor publice în
cazul vânzării sau pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a:
(i) titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv de alt tip decât
închis;
(ii) valorilor mobiliare altele decât titlurile de capital, emise de un stat membru sau de una
dintre autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru, de organizaţiile publice

6
sau de la publicarea prospectului, în cazul în care nu a fost derulată o ofertă publică.

7
internaţionale la care aderă unul sau mai multe state membre, de Banca Centrală Europeană
sau de băncile centrale ale statelor membre;
(iii) valorilor mobiliare emise de asociaţii înregistrate conform legii sau de organisme fără
scop lucrativ, recunoscute de un stat membru, în vederea obţinerii mijloacelor necesare
realizării obiectivelor lor fără scop lucrativ;
Excepția include și ofertele publice de instrumente ale pieţei monetare cu maturitate
mai mică de 12 luni.

3. Ofertele publice de cumpărare

Oferta publică de cumpărare reprezintă oferta unei persoane de a cumpăra valori
mobiliare, adresată tuturor deţinătorilor acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă
sau comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea
deţinătorilor respectivelor valori mobiliare.
Documentul de ofertă publică trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
 Datele de identificare ale societăţii vizate, ale ofertantului și ale persoanelor care
acţionează în mod concertat cu ofertantul sau societatea vizată;
 Numărul de acţiuni emise de societatea vizată care sunt deţinute de ofertant şi de
grupul de persoane cu care acţionează în mod concertat;
 Numărul şi clasa valorilor mobiliare care fac obiectul ofertei publice de cumpărare;
 Preţul oferit;
 Data iniţierii, respectiv a expirării ofertei publice de cumpărare;
 Locurile de subscriere şi programul de lucru cu publicul;
 Metoda de alocare în caz de suprasubscriere;
 Sursa şi mărimea fondurilor folosite pentru oferta publică, inclusiv condiţiile oricărui
împrumut sau ale altor tipuri de finanţare;
 Modalitatea de plată a acţiunilor depuse;
 Orice altă informaţie pe care ofertantul o consideră relevantă.
 Orice altă informaţie suplimentară considerată de A.S.F. necesară pentru protecţia
investitorilor.
Începând cu data transmiterii cererii către A.S.F. şi până la data iniţierii ofertei
publice, intermediarul, ofertantul şi persoanele cu care acţionează în mod concertat nu mai
pot efectua operaţiuni având ca obiect valorile mobiliare emise de societatea vizată.
Anunţul de ofertă publică:
a) este anunţul prin care se aduc la cunoştinţa publicului principalele informaţii privind
condiţiile ofertei publice de cumpărare, inclusiv cele referitoare la modalităţile prin care
documentul de ofertă este disponibil publicului;
b) poate fi lansat în orice moment după emiterea deciziei de aprobare a documentului de
ofertă de către A.S.F.;
c) trebuie publicat în condiții similare celor cerute pentru publicarea documentului de ofertă;
d) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: 1. datele de identificare ale societăţii
vizate și ale ofertantului. 2. numărul valorilor mobiliare care fac obiectul ofertei şi preţul
oferit. 3. denumirea intermediarului ofertei. 4. numărul de acţiuni emise de societatea vizată
care sunt deţinute de ofertant şi de grupul de persoane cu care acţionează în mod concertat. 5.
locurile unde poate fi obţinut documentul de ofertă. 6. perioada de derulare a ofertei publice.
Derularea ofertei publice de cumpărare/preluare
Oferta publică de cumpărare sau de preluare poate fi inițiată după cel puțin trei zile
lucrătoare de la data publicării anunțului de ofertă.
Perioada de derulare a ofertei publice de cumpărare/preluare este cea prevăzută în
anunţ, documentul de ofertă şi decizia de aprobare. Aceasta nu poate fi mai mică de 10 zile

8
lucrătoare și nici mai mare de 50 de zile lucrătoare. La expirarea perioadei de derulare,
oferta publică devine caducă. Oferta este irevocabilă pe toată perioada de derulare.
Oferta publică de cumpărare trebuie să se desfăşoare în condiţii care să asigure
egalitate de tratament pentru toţi investitorii. Dreptul investitorilor de a retrage
subscrierile se exercită în condiţiile şi în limitele prevăzute în cadrul documentului de ofertă,
ofertantul având posibilitatea de a preciza inclusiv faptul că subscrierile nu pot fi revocate.
Oferta se poate închide anticipat în condiţiile precizării exprese a acestei posibilităţi în
cadrul documentului de ofertă şi cu respectarea următoarelor condiţii:
a) perioada de derulare efectivă să fie de cel puţin 10 zile lucrătoare;
b) intenţia privind închiderea anticipată să facă obiectul unui amendament aprobat de
ASF şi publicat conform prevederilor legale.
După data inițierii ofertei, ofertantul sau persoanele cu care acesta acționează în mod
concertat poate cumpăra în afara ofertei acțiuni de tipul celor care fac obiectul ofertei,
numai dacă: (i) cumpărarea se realizează la un preț mai mare decât prețul de ofertă și (ii) are
loc cu cel puțin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei.
În situația în care, după data inițierii ofertei, ofertantul sau persoanele cu care acesta
acționează în mod concertat cumpără valori mobiliare de tipul celor care fac obiectul ofertei,
în afara ofertei, ofertantul este obligat să majoreze prețul din oferta publică astfel încât
acesta să fie cel puțin egal cu cel mai mare preț plătit de ofertant în afara ofertei.
Prețul în ofertele publice de cumpărare
- se stabilește în conformitate cu reglementările A.S.F.,
- poate fi exprimat în bani, valori mobiliare sau o combinație între acestea,
- trebuie să fie cel puţin egal cu cel mai mare preţ dintre:
a) preţul plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod
concertat în perioada de 12 luni anterioară depunerii la A.S.F. a documentației de ofertă şi
b) preţul mediu ponderat de tranzacţionare pe piaţă a acţiunilor emitentului, calculat
pe ultimele 12 luni anterioare datei de depunere a documentaţiei de ofertă.
În cazul în care preţul în oferta publică nu va putea fi calculat după aceste două
criterii, preţul propus de ofertant trebuie să fie cel puțin egal cu activul net pe acțiune
conform ultimei situații financiare ale emitentului.
Acțiunile depuse în oferta publică de cumpărare/preluare nu sunt plătite decât după
închiderea ofertei, în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data decontării. În
termen de maximum șapte zile lucrătoare de la data închiderii ofertei publice, ofertantul
trimite la A.S.F. și la operatorul pieței/sistemul alternativ de tranzacționare notificarea cu
privire rezultatele ofertei publice care va fi publicată pe pagina de internet a operatorului
pieței/sistemului alternativ de tranzacționare.

4. Ofertele publice de preluare

Oferta publică de preluare a fost definită conform legislației europene, respectiv “o
ofertă publică obligatorie sau voluntară, cu excepţia unei oferte făcute de însăşi societatea în
cauză, adresată deţinătorilor de valori mobiliare ale unei societăţi, pentru achiziţionarea
tuturor acestor valori mobiliare sau a unei părţi dintre ele, care survine în urma sau are ca
scop dobândirea a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societăţii, în conformitate cu
legislaţia aplicabilă”.
Finalitatea ofertei publice de preluare este obținerea controlului asupra
emitentului. Preluarea poate fi amicală, când este negociată cu conducerea societăţii-ţintă,
sau ostilă, când intervine ca surpriză sau contra voinţei acestuia. În funcție de factorul care o
declanșează, legea reglementează două tipuri de oferte publice de preluare, voluntară (din
voința ofertantului) şi obligatorie (ope legis). Dupa finalizarea cu succes a ofertei, legea mai
prevede şi un drept de excludere a acționarilor minoritari (squeeze-out) de către acționarul

9
majoritar, respectiv un drept de retragere a acţionarilor minoritari (sell-out) din societatea
emitentă controlată în urma ofertei.
Dispozițiile privind oferta publică de preluare sunt aplicabile doar emitenţilor ale
căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

4.1. Oferta publică de preluare voluntară

Oferta publică de preluare voluntară este oferta publică de cumpărare, adresată
tuturor acţionarilor, pentru toate deţinerile acestora, lansată de o persoană care nu are
această obligaţie în vederea dobândirii a mai mult de 33% din drepturile de vot.
Anunțul preliminar:
a) este anunţul lansat de o persoană sau grup de persoane care intenţionează să preia o
societate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată/sunt
tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare;
b) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informații: 1. datele de identificare ale
emitentului și ofertantului; 2. numărul de acţiuni deţinute de ofertant şi persoanele cu care
acţionează în mod concertat; 3. numărul valorilor mobiliare obiect al ofertei şi preţul minim
oferit; 4. denumirea intermediarului ofertei; 5. intenţiile ofertantului cu privire la societatea
obiect al preluării; 6. datele economico-financiare ale ofertantului;
c) după aprobarea de către A.S.F.,:
- trebuie transmis societăţii, obiect al preluării, pieţei reglementate pe care se tranzacţionează
valorile mobiliare respective şi
- trebuie publicat în cel puţin un cotidian central şi unul local din raza administrativ-teritorială
a emitentului.
După primirea anunţului preliminar, consiliul de administraţie al societăţii obiect
al preluării nu mai poate încheia niciun act şi nu poate lua nicio măsură care să afecteze
situaţia patrimonială sau obiectivele ofertei de preluare, cu excepţia actelor de administrare
curentă. Sunt considerate a afecta situaţia patrimonială, cu titlu exemplificativ:
(i) majorările de capital social sau
(ii) emisiunile de valori mobiliare care dau drept de subscripţie ori conversie în acţiuni şi
(iii) operațiuni cu active reprezentând cel puţin o treime din activul net conform ultimei
situații financiare anuale a societăţii.
În mod excepțional, pot fi efectuate:
(i) operațiunile aferente unor obligaţii asumate înainte de primirea anunţului preliminar, care
nu au fost implementate integral;
(ii) operaţiunile aprobate expres de adunarea generală extraordinară, convocată special
ulterior anunţului preliminar.
Consiliul de administraţie al societăţii trebuie să informeze A.S.F. şi piaţa
reglementată asupra tuturor operaţiunilor efectuate de către membrii săi și ai conducerii
executive cu privire la respectivele valori mobiliare.
Consiliul de administraţie al societăţii transmite A.S.F., ofertantului şi pieţei
reglementate pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare, în termen de 5 zile de
la primirea anunţului preliminar de ofertă, opinia sa cu privire la ofertă, inclusiv punctul de
vedere cu privire la repercusiunile desfăşurării ofertei asupra intereselor societăţii şi asupra
locurilor de muncă, precum şi cu privire la planurile strategice ale ofertantului pentru
societate şi consecinţele lor probabile asupra condiţiilor de ocupare a forţei de muncă şi
asupra locaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea societatea.
Consiliul de administraţie poate să convoace adunarea generală extraordinară, în
vederea informării acţionarilor cu privire la poziţia sa față de respectiva ofertă. În cazul în
care cererea privind convocarea este formulată de un acţionar semnificativ, convocarea
adunării generale este obligatorie, convocatorul urmând a fi publicat în termen de maximum

10
5 zile de la data înregistrării cererii. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990,
adunarea generală se va ţine în termen de 5 zile de la publicarea convocării într-un ziar de
difuzare naţională.
În cel mult 30 de zile de la publicarea anunţului preliminar, ofertantul trebuie să să
depună la A.S.F., documentaţia aferentă ofertei publice de preluare, în condiții nu mai puțin
avantajoase pentru cei cărora le este adresată, față de cele precizate în anunţul preliminar.
Cererea de aprobare a documentului de ofertă publică de preluare trebuie să conțină
aceleași informații ca cele cerute pentru oferta publică de cumpărare.
Documentul de ofertă publică de preluare trebuie să conțină aceleași informații ca
documentul de ofertă publică de cumpărare, la care se adaugă:
a) planurile ofertantului privind schimbarea conducerii, lichidarea societăţii, schimbarea
obiectului de activitate şi retragerea de la tranzacţionare de pe o piaţă reglementată;
b) poziţia societății cu privire la oportunitatea preluării sale;
c) date economico-financiare ale ofertantului persoană juridică în conformitate cu ultimele
situații financiare aprobate.
Ofertantul este răspunzător de toate pagubele cauzate societăţii, subiect al ofertei de
preluare, dacă se probează că aceasta a fost lansată exclusiv în scopul punerii societăţii în
situaţia neluării unora dintre măsurile interzise pe perioada ofertei sau în scopul exclusiv al
derulării acelor operaţiuni, aprobate expres de adunarea generală extraordinară, convocată
special ulterior anunţului de preluare.
Ofertantul sau persoanele cu care acţionează în mod concertat nu mai pot lansa, timp
de un an de la închiderea ofertei de preluare precedente, o altă ofertă publică de preluare
vizând acelaşi emitent.
Preţul oferit în cadrul ofertelor de preluare voluntară cel puţin egal cu cel mai mare
preţ dintre:
(i) prețul plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în
perioada de 12 luni anterioară ofertei,
(ii) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare derulării
ofertei și
(iii) prețul rezultat prin împărțirea valorii activului net al societăţii la numărul de acțiuni aflat
în circulație, conform ultimei situaţii financiare auditate.
Intenția de preluare a controlului face ca stabilirea prețului să fie calculată prin
raportare la toate cele trei criterii enunțate, nu doar la primele două, așa cum se cere în cadrul
ofertelor de cumpărare.
Oferte publice concurente
Legea permite oricărei persoane să lanseze o contra-ofertă, având ca obiect aceleaşi
valori mobiliare, cu condiţia: (i) să aibă ca obiect cel puţin aceeaşi cantitate de valori
mobiliare sau să vizeze atingerea cel puţin a aceleiaşi participaţii la capitalul social şi (ii) să
ofere un preţ cu cel puţin 5% mai mare decât cel din prima ofertă. Lansarea contra-ofertei
se va face prin depunerea la A.S.F. a documentaţiei necesare, într-un termen de maximum 10
zile lucrătoare de la data la care prima ofertă a devenit publică. A.S.F. se va pronunţa în
privinţa contra-oferte în termen de zece zile lucrătoare de la înregistrarea documentației
aferente. Prin decizia de aprobare a contra-ofertelor, A.S.F. va stabili o singură dată acelaşi
termen de închidere pentru toate ofertele, precum şi o dată limită până la care se pot depune
spre autorizare amendamentele privind majorarea preţului în cadrul ofertelor concurente.
Termenul unic de închidere a ofertelor concurente nu poate depăşi 60 de zile lucrătoare de la
data începerii derulării primei oferte. Departajarea ofertelor concurente se va face în cadrul

11
unei licitații organizate și ținute la sediul A.S.F.7. Avizele/deciziile pentru ofertanții care au
pierdut licitația sau care au fost descalificați8 sunt revocate de A.S.F.
Implicații de concurență
Preluarea controlului poate constitui o operațiune de concentrare economică9 ceea ce
atrage aplicarea unui regim juridic special, prevăzut de Legea concurenței nr. 21/1996.
Asemenea concentrări trebuie notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în
aplicare şi după (i) încheierea acordului, (ii) anunţarea ofertei publice sau (iii) preluarea
pachetului de control. Notificarea trebuie să fie înaintată de către persoana care dobândește
controlul asupra societății, adică de ofertant. Este interzisă punerea în aplicare a unei
operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi înainte de a fi declarată
compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul
Concurenţei. Totuși legea permite punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de
tranzacţii cu valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori
mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se
dobândeşte controlul10 de la vânzători diferiţi, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii: a) concentrarea să fie notificată fără întârziere Consiliului Concurenţei; b) cel care
dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză sau
să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei
derogări acordate de Consiliul Concurenţei. Derogarea se poate acorda oricând, atât anterior,
cât şi ulterior notificării, în baza unei cereri motivate. În decizia pe care o va emite Consiliul
Concurenţei va ţine cont de efectele suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai
multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau asupra unor terţi şi de ameninţarea
reprezentată de concentrare asupra concurenţei. Această derogare poate fi acordată sub
rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unei concurenţe efective 11.

4.2. Oferta publică de preluare obligatorie

Oferta publică de preluare obligatorie:
a) este un mecanism de protecție a acționarilor minoritari față de schimbarea intervenită în
viața societății prin preluarea controlului de către unul sau mai mulți acționari;
b) se aplică numai societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piată reglementată.
O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în
mod concertat, deţine valori mobiliare emise de un emitent care, adăugate la deținerile sale
anterioare sau a persoanelor cu care acționează concertat în conferă acestuia, direct sau
indirect, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului este obligată să lanseze
o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, la un preț echitabil şi

7
Ofertantul care a oferit prețul mai mic poate majora prețul în cadrul unei runde de licitație de maxim 5 minute.
În cadrul unei noi runde de licitație, noile prețuri sunt mai mari cu cel puțin 5% decât prețul maxim oferit de
oricare dintre ofertanți în runda precedent. Licitația continua până când în cursul unei runde nu mai are loc nicio
modificare a prețului oferit.
8
De ex., nesemnarea procesului-verbal de licitație sau nedepunerea garanției necesare după câștigarea licitației.
9
Potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1996, atunci când cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în
operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre întreprinderile implicate
au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a
4.000.000 euro.
10
Potrivit art. 9 din Legea concurenței, modificarea de durată a controlului rezultă în urma: a) fuzionării a două
sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor întreprinderi; sau b) dobândirii de către una
sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere ori de către una sau mai multe
întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract ori prin orice alte
mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
11
Art. 13 din Legea nr. 21/1996.

12
având ca obiect toate deţinerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni
de la momentul atingerii respectivei deţineri. Această normă legală este imperativă.
Termenul de 2 luni nu este un termen de decădere. Obligația derulării ofertei publice de
preluare obligatorii subzistă până la îndeplinirea acesteia de către persoana/persoanele
prevăzute de lege. Nerespectarea acestei obligații atrage sancțiuni de multiple feluri, inclusiv
de natură contravențională (amendă).
În cazul în care mai multe persoane deţin, direct şi/sau indirect, mai mult de 33% din
drepturile de vot asupra unui emitent, obligația de lansare a ofertei publice de preluare este
una solidară. Același lucru este valabil și în cazul persoanelor care acționează în mod
concertat
Până la derularea ofertei publice, drepturile aferente valorilor mobiliare depăşind
pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar respectivul
acţionar şi persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu mai pot achiziţiona, prin
alte operaţiuni, acţiuni ale aceluiaşi emitent.
Derularea ofertei publice este obligatorie, cu două excepții:
- în cazul “tranzacțiilor exceptate” și
- în cazul depășirii neintenționate a pragului de 33% din drepturile de vot.
Tranzacţia exceptată reprezintă dobândirea respectivei poziţii:
a) în cadrul procesului de privatizare,
b) prin achiziţionarea de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau de la alte
entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare,
c) în urma transferurilor de acţiuni realizate intra-grup,
d) în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deţinătorilor
respectivelor valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora.
Dobândirea poziţiei de control asupra emitentului se consideră neintenţionată,
dacă s-a realizat ca efect al unor operațiuni precum:
a) reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii,
urmată de anularea acestora,
b) depăşirii pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferinţă, subscriere
sau conversie a drepturilor atribuite iniţial, precum şi al convertirii acţiunilor preferenţiale în
acţiuni ordinare,
c) fuziunea, divizarea sau succesiunea.
În termen de 3 luni de la dobândirea neintenționată a poziţiei de control, deținătorul:
(i) trebuie să deruleze o ofertă publică de preluare obligatorie, în condițiile legii, sau
(ii) trebuie să înstrăineze un număr de acţiuni, corespunzător pierderii poziţiei de control
dobândite fără intenţie.
Persoanele care au dobândit mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei
societăţi prin ofertă publică de preluare obligatorie pot achiziţiona acţiuni ale aceluiaşi
emitent fără a derula o nouă ofertă publică.
Modalitatea de stabilire a prețului în cadrul ofertei publice de preluare obligatorii este
prevăzută în mod detaliat de art. 39 din Legea nr. 24/2017.
Regula este că preţul trebuie să fie cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de
ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în perioada de 12 luni
anterioară datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă.
A.S.F. are un rol important în procesul de stabilire a prețului, având posibilitatea de
solicita, din oficiu sau ca urmare a unei sesizări în acest sens, (i) aplicarea mai multor criterii
atunci când apreciază că prețul nu a fost corect stabilit sau (ii) refacerea evaluării, atunci când
apreciază că prețul stabilit de evaluator nu este echitabil.

13
Întrebări/teme de reflecție

Care sunt trăsăturile generale ale ofertelor publice?

Care este scopul prospectului/documentului de ofertă?
Care este diferența între oferta publică de vânzare primară și cea secundară?
Care este diferența între oferta de cumpărare și oferta de preluare?
Care sunt consecințele lansării unei oferte publice de preluare?
Care este sancțiunea nerespectării obligației de lansare a ofertei de preluare?

14
Unitatea de învățare nr. 10. Grupurile de societăți pe piața de capital

Cuprins:
1. Definiție și particularități
2. Reguli speciale aplicabile societăților emitente de grup
3. Reguli speciale aplicabile entităților reglementate de grup

Obiectivele unității de învățare nr. 10:

După studiul acestei unități de învățare veți reuși să înțelegeți:
 cum sunt definite grupurile de societăți pe piața de capital
 ce reguli speciale li se aplică

1. Definiție și particularități
Legea nr. 24/2017 definește grupul de societăți ca ansamblul compus din societatea-
mamă și filialele sale.
Filiala este o societate controlată de o societate mamă, inclusiv orice filială a
societăţii-mamă care le conduce. Orice filială a unei filiale este considerată o filială a
societăţii-mamă.
Persoana controlată este orice persoană juridică:
a) în care o persoană fizică sau o entitate legală deţine majoritatea drepturilor de vot sau
b) în care o persoană fizică sau o entitate legală are dreptul de a numi sau de a revoca
majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere, fiind, în
acelaşi timp, acţionar sau asociat al persoanei în cauză sau
c) în care o persoană fizică sau o entitate legală este acţionar sau asociat şi controlează
singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai persoanei în cauză,
majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor sau
d) asupra căreia o persoană fizică sau o entitate legală are puterea de a exercita sau exercită
efectiv o influenţă dominantă sau un control.
Drepturile deţinătorului privind votul, numirea şi revocarea sunt echivalente cu
drepturile oricărei alte persoane controlate de acţionar şi cele ale oricărei persoane fizice sau
entităţi legale care acţionează, chiar în nume propriu, pentru acţionar sau pentru orice altă
persoană controlată de acesta.
Astfel, societatea-mamă este acea societate care se regăsește față de altă societate în
oricare din ipotezele evocate mai sus. Societățile din cadrul unui grup sunt societăți afiliate.
Grupurile de societăți prezintă importanță și constituie provocări pentru toate ramurile
de drept, în prezent ele constituind mai degrabă regula organizării societare.
Grupurile de societăți beneficiază de reglementări sectoriale menite să satisfacă
scopurile particulare ale fiecărui domeniu, în cazul de față, sectorul financiar.
Dacă în mod obișnuit crearea unei structuri de grup este lăsată integral la latitudinea
societății-mamă (a persoanelor care o controlează), în anumite domenii particulare ea
reprezintă o cerință legală. Unul dintre aceste domenii este piața de capital, care presupune în
mod obligatoriu o structură de grup de societăți. Bursa de Valori București S.A. este
societatea-mamă a Depozitarului Central S.A., Casei de Compensare București S.A. și
Fondului de Compensare a Investitorilor S.A., acesta fiind exemplul cel mai elocvent al unui
grup de entități reglementate.
Societățile de grup necesită o atenție deosebită deoarece deși sunt subiecte distincte de
drept, ele se află sub controlul unei societăți-mamă care le conduce conform strategiei și
intereselor sale. Regulile speciale instituite de lege au menirea de a ține cont de aceste
particularități atât din perspectiva actelor încheiate între societățile din grup (acte intra-grup),
1
cât mai ales din perspectiva protecției terților. Legăturile dintre societățile de grup pot fi de
așa natură încât problemele uneia dintre ele să genereze probleme și altor societăți afiliate,
mai ales când este vorba de societatea-mamă.
Deși depășește sfera grupurilor de societăți, o noțiune extrem de importantă este ce de
persoane care acţionează în mod concertat - persoane, legate printr-un acord expres sau
tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu o societate.
Acordul poate fi încheiat în scris, verbal sau poate fi doar o manifestare de fapt. Până
la proba contrară, legea prezumă că următoarele persoane acţionează în mod concertat:
a) persoanele controlate cu persoana/persoanele care exercită controlul şi persoanele
controlate unele cu celelalte;
b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, oricare dintre filialele aceleiaşi
societăţi-mamă între ele, precum şi o persoană juridică împreună cu o persoană fizică sau altă
persoană juridică care se află într-o relaţie similară celei dintre o societate-mamă şi o filială;
c) o societate cu membrii consiliului său de administraţie/de supraveghere, cu
persoanele care au atribuţii de conducere sau control în cadrul acesteia şi cu persoanele
controlate, precum şi aceste persoane între ele;
d) organismele de plasament colectiv cu societatea de administrare a investiţiilor şi cu
societatea-mamă a societăţii de administrare a investiţiilor, precum şi organismele de
plasament colectiv administrate de aceeaşi societate de administrare între ele;
e) fondurile de pensii cu societatea de administrare a acestor fonduri şi cu societatea-
mamă a societăţii de administrare a acestor fonduri, precum şi aceste entităţi între ele;
f) următoarele persoane:
1. persoane care în derularea unor operaţiuni economice utilizează resurse financiare
având aceeaşi sursă sau care provin de la entităţi diferite care se află într-o relaţie de control1;
2. persoane care în derularea unor operaţiuni economice direcţionează beneficiile
astfel obţinute către acelaşi destinatar sau către destinatari care sunt persoane aflate sub
acelaşi control;
3. persoane juridice ale căror structuri de proprietate, conducere sau administrare au
preponderent aceeaşi componenţă;
4. persoane care au adoptat sau adoptă o politică investiţională similară, prin achiziţia
de instrumente financiare emise de aceleaşi persoane juridice sau de persoane aflate într-o
relaţie de control cu aceleaşi persoane juridice;
5. persoane care pentru exercitarea drepturilor de vot conferite de instrumentele
financiare deţinute au desemnat sau desemnează ca mandatar, respectiv mandatari, aceeaşi
persoană sau persoane care sunt persoane controlate, precum şi aceste persoane cu
mandatarul/mandatarii în cauză, în condiţiile în care respectivele persoane nu dau instrucţiuni
specifice de vot mandatarului/mandatarilor în cauză;
6. persoane care s-au asociat în orice formă juridică recunoscută de lege, iar scopul
sau obiectivul asocierii constă în operaţiuni aflate în legătură cu unul sau mai mulţi emitenţi;
7. persoane care deţin în acelaşi timp acţiuni/părţi sociale la una sau mai multe
persoane juridice în legătură cu care exercită împreună controlul şi desfăşoară o politică
comună;
8. persoane care au derulat sau derulează împreună, inclusiv prin intermediul
persoanelor controlate, o serie de operaţiuni economice, cu sau fără legătură cu piaţa de
capital;
g) soţii, rudele şi afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice prevăzute la lit.
a)-c) şi f) cu respectivele persoane fizice, precum şi aceste persoane între ele;

1
noţiunile aceeaşi sursă şi entităţi diferite care se află într-o relaţie de control nu includ instituţiile de credit sau
alte instituţii ce desfăşoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile stabilite de lege

2
 h) soţii, rudele şi afinii până la gradul al doilea ale unei persoane fizice, alta decât cea
prevăzută la lit. g) cu respectiva persoană fizică, precum şi aceste persoane între ele.
Existența oricărei alte legături între persoanele respective sau conduite similare în
cadrul societății, poate fi relevantă pentru stabilirea concertării.
Astfel, cu titlu exemplificativ, pot fi avute în vedere următoarele situaţii:
a) relaţiile de familie;
b) relaţiile dintre persoanele din cadrul aceluiaşi grup;
c) utilizarea de către persoane diferite a aceleiaşi surse de finanţare pentru
achiziţionarea sau pentru majorarea participaţiei calificate în cadrul entităţii reglementate
vizate;
d) exercitarea constantă, în acelaşi mod, a drepturilor de vot.
Colaborarea dintre acționari, nu se consideră, eo ipso, acțiune concertată, când aceștia
discută despre diverse propuneri care să fie supuse atenției consiliului de administrație, își
exprimă punctul de vedere privind politicile societății, practicile acesteia sau acțiunile pe care
societatea intenționeză să le întreprindă, își exercită drepturile de acționari, convin să voteze
în același fel anumite puncte în cadrul adunării generale. Efectuarea de către acționari a altor
demersuri, în afara celor menționate, nu duce la concluzia că suntem în prezența unei acțiuni
concertate, acest lucru urmând a fi judecat în mod concret, de la caz la caz.
Persoanele care acţionează în mod concertat includ în mod natural şi societăţile din
cadrul aceluiaşi grup, acțiunea coordonată (concertată) a acestora fiind de natura grupului.

2. Reguli speciale aplicabile societăților (emitente) de grup

Transparența pieței de capital se reflectă nu numai asupra emitenților, ci și asupra
grupurilor de societăți din care aceștia fac parte.
Astfel, societăţile ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă regle-
mentată sunt obligate să înregistreze la A.S.F. grupul din care fac parte.
Informațiile trebuie să arate în mod expres care este societatea-mamă, iar pentru
fiecare societate componentă, datele de identificare, obiectul de activitate şi criteriile pe
baza cărora societatea a fost încadrată în cadrul grupului (participaţia deținută, relaţia
societate-mamă - filială sau alte relaţii care fac necesară consolidarea conturilor şi a situaţiilor
financiare).
În cazul retragerii de la tranzacționarea pe piața reglementată, se poate solicita A.S.F.
radierea grupului din evidențele sale. Atât înregistrarea, cât și radierea, se constată printr-un
atestat emis de A.S.F.
Obligațiile de informare periodică ale emitenților țin cont de existența structurii de
grup. Astfel, dacă emitentul întocmeşte atât situaţii financiare individuale, cât şi consolidate,
acestea sunt puse la dispoziţia publicului. Această obligație vizează atât raportul anual, cât și
raportul semestrial.
Pe piața de capital structura de grup este în mod obligatoriu publică.
Exemple de reguli speciale aplicabile emitenților care fac parte dintr-un grup:
 tranzacțiile intra-grup a căror valoare cumulată reprezintă echivalentul în lei a
sumei de 50.000 de euro trebuie să facă obiectul unui raport de informare;
 obligația legală a auditorilor financiari să raporteze A.S.F., în legătură cu activitatea
emitenţilor se întinde și asupra persoanelor controlate de emitent (filialelor);
 în cazul atingerii sau depășirii pragurilor de deținere prevăzute de lege (5%, 10%,
15%, 20%, 25%, 33%, 50%, 75% sau 90% din totalul drepturilor de vot), acționarul
are obligaţia să informeze, în maximum 3 zile lucrătoare, în mod concomitent,
emitentul, A.S.F. şi piaţa reglementată pe care sunt tranzacţionate respectivele valori

3
 mobiliare. Când acționarul este o filială, aceasta va fi exceptată de la obligaţia de
informare, dacă informarea a fost realizată de societatea-mamă.
 lansarea ofertei publice de preluare nu este obligatorie în cazul în care poziţia
reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost
dobândită ca urmare a unei tranzacţii exceptate, printre acestea fiind incluse şi
transferurile între societatea-mamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-
mamă (transferurile intra-grup).

3. Reguli speciale aplicabile entităților reglementate de grup

Legislația specială nu se aplică societăților care furnizează servicii de investiţii
exclusiv întreprinderii lor mamă, filialelor lor sau altor filiale ale întreprinderii lor mamă.
Regula este similară celei din materia instituțiilor de credit, unde o societatea din grup care
gestionează trezoreria grupului nu este asimilată unei instituții de credit. Societățile
specizalizate din grup în materie financiară desfășoară o serie întreagă de activități de
finanțare intra-grup, care pot include și operațiuni pe piața de capital. Aceste activități pot fi
derulate de societatea-mamă sau de o altă societate din grup, de regulă o societate holding.
Atât în cazul operațiunilor de creditare, cât și în cazul operațiunilor cu instrumente
financiare, societatea specializată a grupului are ca singuri clienți societățile (afiliate) din
grup. Prin urmare, ele nu sunt supuse cerințelor entităților reglementate care desfășoară
asemenea activități cu titlu profesional.
Art. 22 din Regulamentul nr. 2/2016 conține câteva dispoziții referitoare la grupurile
de societăți, impunând anumite obligații suplimentare, care au ca destinatar principal
societatea-mamă care este entitate reglementată cu sediul în România, tocmai în virtutea
acestei calități.
Una dintre aceste dispoziții vizează o situație particulară, cea a conflictelor de
interese între societățile din grup, iar alte câteva dispoziții vizează guvernarea
corporativă a grupului de societăți, ca ansamblu. În ceea ce privește guvernarea corporativă
a grupului, consiliul societății-mamă are obligația generală de a asigura o guvernare internă
adecvată în cadrul grupului, corespunzătoare structurii, activităţii şi riscurilor atât la
nivel de grup, cât şi la nivel de filiale.
Practic, societatea-mamă este obligată să-și supravegheze în mod corespunzător
filialele, elaborând în acest sens reguli, conform criteriilor de mai sus, pe care filialele trebuie
să și le însușească. La rândul său, societatea-mamă este obligată să respecte cadrul legal
aplicabil filialelor, responsabilităţile juridice şi de guvernare ale acestora.
Consiliul filialei este obligat ca împreună cu consiliul societăţii-mamă să evalueze
deciziile şi practicile la nivel de grup pentru a se asigura că acestea nu conduc la
nerespectarea dispoziţiilor legale sau a normelor prudenţiale aplicabile filialei şi nu afectează
administrarea sănătoasă şi prudentă a acesteia.
Instituirea acestei obligații va face ca în mod formal și periodic pe ordinea de zi a
consiliilor filialei și societății-mamă să existe un punct referitor la evaluarea impactului
deciziilor și practicilor societății-mamă asupra filialei.
Indiferent de modul concret în care se va face această evaluare, ea va trebui realizată
și susținută corespunzător, cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori va fi necesar. O situație
mai complicată va fi aceea în care consiliul societății-mamă și al filialei sunt compuse din
aceleași persoane, integral sau majoritar, caz în care va apărea în mod inevitabil problema
conflictului de interese.
În legătură cu conflictele de interese, în mod particular, societatea-mamă trebuie să ia
în considerare şi să echilibreze interesele tuturor filialelor sale şi să analizeze modul în care
acestea contribuie la scopul şi interesul grupului în ansamblul său pe termen lung. Din

4
această perspectivă, interesul filialelor se raportează și la responsabilitățile lor juridice,
menționate mai sus. De altfel, tocmai acesta este scopul principal al legislațiilor referitoare la
grupurile de societăți - acolo unde ele există - de a rezolva conflictele de interese dintre
societatea-mamă și filialele sale.
Practic, societății-mamă entitate reglementată i se cere să dea dovadă de prudență și
diligență în relațiile cu filialele sale, nerespectarea acestei obligații fiind de natură a produce
consecințe juridice, atât față de autoritatea de supraveghere, cât și față de filiale, asociații sau
creditorii acesteia.
Reguli speciale privind societățile de grup sunt prevăzute și de Regulamentul nr.
1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care
deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere
Financiară.
În cazul membrilor structurii de conducere din societățile de grup, analiza
efectuată de A.S.F. asupra capacității persoanei evaluate de a își îndeplini atribuţiile care îi
revin în mod independent ia în calcul și relaţiile personale, profesionale sau alte relaţii
economice ale persoanei respective cu:
(i) membrii structurii de conducere din cadrul aceleiaşi entităţi reglementate, din
societatea-mamă sau din cadrul altor entităţi ale grupului de care aparţine entitatea
reglementată sau
(ii) acţionarii care deţin controlul asupra entităţii reglementate, a societăţii-mamă sau
a altor entităţi din cadrul grupului.
Independența cerută membrilor structurii de conducere din entitățile reglementate
presupune că aceștia trebuie să lucreze numai în interesul acesteia, în virtutea obligațiilor lor
fiduciare. Acest lucru conduce la concluzia că ei trebuie să aibă libertatea să-și poată
îndeplini aceste obligații, adică să nu existe elemente care i-ar putea constrânge sau influența
în procesul de adoptare a deciziilor. În acest sens, persoanele evaluate trebuie să declare,
printre altele, dacă se află în raporturi de îndatorare financiară, inclusiv emiterea unor
garanţii, ipoteci sau alte instrumente comensurabile financiar, faţă de entitatea reglementată,
acţionarii, administratorii sau membrii structurii de conducere ai acesteia sau faţă de alte
entităţi din grup și să ofere detalii în acest sens.
A.S.F. poate considera că persoanele care se află în raporturi de îndatorare
financiară față de oricare din entitățile menționate mai sus nu îndeplinesc criteriul de
independență necesar pentru a fi avizată în structura de conducere a entității reglementate.
În societățile de grup există practica de a numi aceleași persoane în diverse funcții de
conducere în cadrul mai multor societăți, persoanele respective fiind remunerate de o singură
societate sau de mai multe, dar nu neapărat de toate societățile respective și nu neapărat
pentru toate funcțiile ocupate. Astfel, o persoană care este angajată într-o societate de grup și
este plătită de către acea societate, poate fi numită membru în consiliul altor societăți din grup
fără a fi remunerată pentru aceste funcții.
În cazul entităților reglementate, aceste persoane ar trebui să fie remunerate pentru
funcția deținută în entitatea reglementată, chiar de aceasta, exact pentru funcția deținută, și nu
de către altă societate din grup, acest lucru fiind necesar a fi menționat în mod expres în
politica de remunerare a societății.
În cazul societăților de grup, aceste principii și cerințe, mai ales aplicarea celor mai
bune practici și a unui management prudent acoperă și grupul ca ansamblu. Dacă în
societățile obișnuite, de managementul societății este responsabilă structura de conducere, în
cazul societăților de grup nu se poate ignora influența societății-mamă.
Din acest motiv, societatea-mamă care este entitate reglementată cu sediul în România
are o serie de obligații foarte clare în raporturile cu filialele sale.

5
 Practic, se recunoaște că grupurile de societăți pot fi conduse pe baze unitare, prin
deciziile și instrucțiunile societății-mamă către filialele sale, motiv pentru care societatea-
mamă este obligată să acționeze față de filiale în interesul acestora, cu prudență și diligență,
similar administratorilor unei societăți. Astfel, în mod excepțional, interesul grupului, în
cazul entităților reglementate este determinat nu numai de interesul societății-mamă, aceasta
fiind obligată să țină cont și de interesul filialelor sale.
Având în vedere natura grupului de societăți, funcţiile de conducere deţinute de o
persoană în cadrul mai multor societăți din cadrul aceluiaşi grup se consideră a fi o singură
funcţie.
Deţinerea de participaţii calificate la entitățile reglementate şi înfiinţarea de filiale
este strict reglementată, libertatea de asociere a acestor entități fiind limitată. De asemenea,
structura acţionariatului, identitatea şi integritatea acţionarilor trebuie să respecte cerințe
extrem de severe, instituite de Regulamentul nr. 3/2016 privind criteriile aplicabile şi
procedura pentru evaluarea prudenţială a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la entităţile
reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Unul dintre criteriile esențiale de evaluare a unui potențial achizitor, mai ales când
acesta intenționează preluarea controlului asupra entității reglementate, este capacitatea
entităţii reglementate de a respecta şi de a se conforma permanent cerinţelor prudenţiale din
perspectiva aparteneței sale la grupul respectiv.
În niciun caz nu este permis ca o entitate reglementată să devină parte a unui grup
dacă structura grupului nu permite exercitarea unei supravegheri eficiente2, realizarea
schimbului eficient de informaţii între autorităţile competente şi alocarea responsabilităţilor
între acestea. Din acest motiv, pe lângă informațiile cerute în cazul unei achiziții care vizează
obținerea unei participații calificate în cadrul unei entităţi reglementate, în cazul în care
achiziţia propusă vizează obţinerea unei poziţii de control, potențialul achizitor trebuie să
depună în plus și descrierea modificărilor referitoare la guvernarea corporativă şi structura
organizatorică a entităţii reglementate.
Tranzacţiile realizate în cadrul grupului unui acţionar existent care nu implică
nicio modificare reală sau substanţială în structura directă ori indirectă a acţionariatului
entităţii reglementate sau a influenţei pe care grupul o exercită în entitatea reglementată nu
determină reevaluarea grupului.
Având în vedere activitatea și rolul intermediarilor pe piața de capital, legislația
specială prevede anumite reguli speciale pentru intermediarii care fac parte dintr-un
grup de societăți.
S.S.I.F. care aparţine unui grup (din care nu face parte o instituţie de credit) este
obligată să implementeze sisteme de monitorizare care să îi permită să fie informată rapid şi
complet cu privire la sursele de capital şi de finanţare ale celorlalte entităţi din grup. În
vederea respectării acestei obligații, S.S.I.F. trebuie:
a) să aibă acorduri cu societatea-mamă care să permită S.S.I.F. să obţină
informaţiile solicitate;
b) să primească, cel puţin o dată la şase luni informații detaliate despre situația
financiară (i) globală a grupului și (ii) individuală a fiecărei entități din grup, inclusiv ale
celor din alte state.
S.S.I.F. trebuie să trimită anual la A.S.F. un raport, până cel târziu la data de 31
ianuarie al anului următor celui de raportare, sau, ori de câte ori intervin modificări
substanţiale ale informaţiilor transmise anterior. În situaţia în care A.S.F. consideră că

2
exercitarea unei supravegheri eficiente - situaţia în care A.S.F. este în măsură să îşi îndeplinească atribuţiile de
supraveghere fără a fi împiedicată de către persoanele care au legături strânse cu entităţile reglementate ori de
legile, reglementările şi procedurile administrative din alt stat care guvernează persoanele care au legături
strânse cu acestea sau de dificultăţile de aplicare a acestor legi, reglementări şi proceduri.

6
poziţiile financiare ale S.S.I.F. nu sunt protejate în mod adecvat, va solicita acesteia să ia
măsuri corespunzătoare, inclusiv, dacă se impune, limitarea transferurilor de capital de la
S.S.I.F. către entităţile din grup.
Acest lucru înseamnă că A.S.F. poate să dispună inclusiv interzicerea distribuirii de
dividende de la S.S.I.F. către acționarii săi, societăți din grup. În această materie, din
rațiuni de ordine publică (protecția investitorilor) este atenuat unul dintre cele mai importante
avantaje ale societăților de grup, respectiv managementul centralizat al trezoreriei grupului
prin intermediul operațiunilor intra-grup.
Societatea-mamă nu poate pune sub semnul întrebării capacitatea S.S.I.F. de a-și
îndeplini obligațiile prin nicio modalitate.
S.S.I.F. poate externaliza funcţii operaţionale esenţiale sau importante ori servicii sau
activităţi de investiţii, cu respectarea condițiilor impuse de legislația aplicabilă. În situaţia în
care S.S.I.F. şi furnizorul de servicii sunt membri ai aceluiaşi grup, S.S.I.F. poate lua în
considerare măsura în care aceasta controlează furnizorul de servicii sau măsura în care
are capacitatea de a-i influenţa activitatea.
Prima concluzie pe care o putem trage este că S.S.I.F. poate încheia contracte de
servicii intra-grup, ca orice societate obișnuită, fiind posibil să externalizeze anumite
servicii către alte societăți din grup. Având loc în cadrul grupului, și nu către un terț din
afara grupului, această externalizare nu este una veritabilă, fiind vorba mai degrabă de o
internalizare a serviciilor în cadrul grupului. Pe de altă parte, în îndeplinirea condițiilor
necesare externalizării, legea permite S.S.I.F. să țină cont de controlul sau influența sa asupra
furnizorului de servicii, dar nu și invers. Prin urmare, acest lucru ar fi posibil doar în situațiile
în care serviciile sunt furnizate de filialele S.S.I.F., nu și în situațiile în care furnizor ar fi
societatea-mamă. Abordarea are sens, atât timp cât controlul asupra serviciilor respective și
răspunderea aferentă acestora rămâne la S.S.I.F., indiferent dacă ele sunt realizate direct de
S.S.I.F. sau sunt externalizate.
Unul dintre avantajele structurii de grup constă în posibilitatea unei societăți din grup
de a garanta pentru obligațiile altei societăți din grup. Acest lucru este permis și în legislația
specială, atât timp cât beneficiarul garanției este entitate relementată. De exemplu, anumite
măsuri obligatorii care revin S.S.I.F. pot fi implementate pe proprie răspundere a S.S.I.F. sau
pe răspunderea unui membru al grupului din care aceasta face parte.
Natura relațiilor intra-grup face să fie considerată contraparte într-o tranzacție cu
clientul S.S.I.F., cu consecințele de rigoare, atât S.S.I.F. în cauză cât și orice societate din
grupul acesteia.
Și normele juridice referitoare la privind la asigurarea conformităţii conțin anumite
prevederi relevante pentru grupurile de societăți.
Apartenența unei societăți la un grup nu o scutește de îndeplinirea obligațiilor sale
individuale de asigurare a conformității, care poate fi asigurată în mod direct sau de către o
societate afiliată. Cu toate acestea, existența unei structuri de grup, din perspectiva asigurării
conformității, implică o colaborare strânsă între ofițerul de conformitate al societății și
departamentele relevante din alte părți ale grupului, de exemplu, conformitate, audit, juridic.
Independent de obligația ofițerului de conformitate de a raporta conducătorilor
societății, ar trebui să ţină seama de necesitatea unor linii suplimentare de raportare către
orice funcţie de asigurare a conformităţii din grup.
Externalizarea funcţiei de asigurare a conformităţii în cadrul unui grup nu conduce la
o scădere a nivelului de responsabilitate al conducătorilor fiecăreia dintre firmele de investiţii
din cadrul grupului. Cu toate acestea, o funcţie de grup centralizată de asigurare a
conformităţii poate oferi, în unele cazuri, un acces mai bun la informaţii responsabilului cu
funcţia de asigurare a conformităţii, conducând la creşterea eficienţei funcţiei, în special în
cazul în care entităţile împart acelaşi sediu.

7
 Structura de grup are relevanță nu numai din pespectiva emitenților sau a entităților
reglementate, ci și din pespectiva clienților intermediarilor, societățile de grup fiind
considerate o singură entitate din perspectiva riscurilor pe care și le asumă intermediarii care
contractează cu asemenea societăți.
Astfel, grup de clienţi asociaţi înseamnă două sau mai multe persoane fizice ori
juridice care reprezintă un singur risc deoarece (i) una dintre ele deţine direct sau indirect
controlul asupra celeilalte ori celorlalte, sau (ii) între ele există legături atât de strânse încât
dacă una din ele s-ar confrunta cu probleme financiare, cealaltă sau toate celelalte ar
întâmpina probabil dificultăţi în efectuarea rambursărilor.
Observăm că noțiunea de grup de clienți este mai cuprinzătoare față de cea de grup
de societăți. Grupul de clienți poate fi constitui din persoane fizice, din persoane juridice sau
dintr-o combinație a acestora, relevante fiind doar legăturile existente între aceste persoane.
În legătură cu entitățile reglementate A.S.F. are o obligație de consultare, informare
și cooperare cu autoritățile competente din alte state și cu autoritatea competentă a Uniunii
Europene (ESMA).
A.S.F. trebuie să solicite informaţii şi să se consulte cu autorităţile competente ale
unui stat înaintea autorizării unei S.S.I.F. entități reglementate, atunci când aceasta face parte
din același grup cu un intermediar, o instituţie de credit sau o societate de asigurare, care sunt
autorizate în statul respectiv. A.S.F. trebuie să informeze ESMA atunci când:
a) autorizează o societate care este filiala unei societăţi-mamă aflate sub jurisdicţia
unui stat nemembru, precum şi cu privire la structura grupului din care societatea-mamă
respectivă face parte;
b) societatea-mamă menţionată mai sus dobândeşte o poziţie în cadrul unei societăţi
autorizate de A.S.F., care ar deveni astfel filiala respectivei societăţi-mamă.
La solicitarea ESMA, A.S.F. va transmite informaţii cu privire la orice cerere de
autorizare a oricărei societăţi care este filiala unei societăţi-mamă, aflate sub jurisdicţia
statului nemembru indicat, precum şi orice notificare prin care A.S.F. este informată că acea
societatea-mamă îşi propune să dobândească o poziţie în cadrul unei societăţi autorizate de
A.S.F., astfel încât aceasta din urmă să devină filiala respectivei societăţi-mamă.
În legătură cu entitățile reglementate care fac parte dintr-un grup, A.S.F. are o
obligație de consultare, informare și cooperare cu autoritățile competente naționale, din
alte state și cu autoritatea competentă a Uniunii Europene (ESMA).
Astfel, Banca Națională a României și A.S.F. pot:
a) să își delege reciproc responsabilitatea de supraveghere individuală în cazul
filialelor unei instituți de credit sau firme de investiții. Delegarea responsabilității se va face
întotdeauna către autoritatea competentă cu supravegherea consolidate;
b) să își furnizeze, la cerere, toate informațiile relevante și, din oficiu, toate
informațiile esențiale (care se referă în general la structura, guvernarea și organizarea
grupului);
c) să se consulte, înainte de luarea unei decizii importante referitoare la modificări în
cadrul societăților de grup (structura acționariatului, organizarea și administrarea) și la
aplicarea impunerea unor sancțiuni.
A.S.F. trebuie să solicite informaţii şi să se consulte cu autorităţile competente ale
unui stat înaintea autorizării unei entități reglementate, atunci când aceasta face parte din
același grup cu un intermediar, o instituţie de credit sau o societate de asigurare, care sunt
autorizate în statul respectiv. A.S.F. trebuie să informeze ESMA atunci când:
a) autorizează o societate care este filiala unei societăţi-mamă aflate sub jurisdicţia
unui stat nemembru, precum şi cu privire la structura grupului din care societatea-mamă
respectivă face parte;

8
 b) societatea-mamă menţionată mai sus dobândeşte o poziţie în cadrul unei societăţi
autorizate de A.S.F., care ar deveni astfel filiala respectivei societăţi-mamă.
La solicitarea ESMA, A.S.F. va transmite informaţii cu privire la orice cerere de
autorizare a oricărei societăţi care este filiala unei societăţi-mamă, aflate sub jurisdicţia
statului nemembru indicat, precum şi orice notificare prin care A.S.F. este informată că acea
societatea-mamă îşi propune să dobândească o poziţie în cadrul unei societăţi autorizate de
A.S.F., astfel încât aceasta din urmă să devină filiala respectivei societăţi-mamă.

Întrebări/teme de reflecție

Care este trăsătura definitorie a grupurilor de societăți?

Care sunt avantajele structurii de grup?
Care e legătura între societățile de grup și persoanele care acționează
concertat?
Care sunt obligațiile principale pe care societatea-mamă entitate reglementată
le are față de filialele sale?
Ce presupune cerința independenței membrilor structurii de conducere?
Ce reguli speciale sunt impuse intermediarilor care fac parte dintr-un grup?
De ce trebuie ținut seama și de grupul din care face parte un potențial
achizitor?