UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
ANUL 1 – ZI, GRUPA 2
COCLEA ROXANA

INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA MINȚII

MATERIALISMUL ELIMINATIVIST

Materialismul eliminativ, numit și eliminativism sau materialism eliminator este o

viziune radicală, care susține că simțul nostru comun în privința înțelegerii anumitor stări mentale
precum atitudinile propoziționale sau stările fenomenale nu au un corespondent în latura obiectivă,
iar înțelegerea noastră obișnuită nu există. Înainte să aprofundăm acest subiect, este foarte
important să cunoaștem înțelegerea acestor termeni, așadar voi incepe prin a explica aceste
concepte.
În filosofia minții, atitudinile propoziționale sunt stările de spirit ipotetice care corespund gândirii
și simțirii, precum dorința, frica, dragostea, intenția, opinia. Stările fenomenale se referă la
inexistența unor stări mentale conștiente, precum senzația subiectivă de durere, plăcerea sau
percepția vizuală.

Termenul ”eliminativist” a fost introdus pentru prima dată de James Cornman în 1968, în timp ce
descria o versiune a fizicalismului susținută de Richard Rorty. Articolul intitulat ”Identitate corp-
minte, confidențialitate și categorii” scris de către Rorty părea să susțină ambele concepții despre

1
materialismul eliminativ, anume că ”senzațiile nu există și că, de fapt, acestea nu sunt decât procese
cerebrale”1.

- Psihologia populară în accepțiunea materialismului eliminativist

În filosofia minții și a științei cognitive, psihologia bunului simț, numită și psihologie populară este
capacitatea umană de a explica și a prezice comportamentul și starea mentală a altor oameni.
Datorită acestei caracteristici, poate fi considerată o teorie empirică, tot așa cum fizicienii folosesc
mecanica cuantică pentru a explica comportamentul particulelor atomului. Acest domeniu a fost în
primul rând centrat pe stări intenționate care reflectă credințele și dorințele unui individ precum
”credință”, ”dorință”, ”frică”, ”speranță”. Psihologia populară militează pentru existența unor
entități care nu sunt direct observabile sau perceptibile, spre exemplu: nu putem vedea rușinea ca
atare, însă putem vedea atunci când un om este îmbujorat la față.
Materialismul eliminativ este afirmația că psihologia populară este greșită și că, în timp, odată cu
avansarea științei și perfecționarea tehnologiei, se va demonstra faptul că aceste stări mentale
cotidiene nu se referă la ceva real.

În istoria mai recentă, acest tip de materialism a primit o atenție deosebită de la o gamă destul de
largă de scriitori, preocupați atât de metafizica minții, cât și de statutul proprietăților semantice și
natura explicației psihologice2. O mare parte din această atenție a fost susținută de echipa soț-soție
a lui Paul și Patricia Churchland, ale căror scrieri au încurajat, dar și obligat mai mulți oameni de
știință să ia în serios eliminativismul. Aceștia considerau că legile psihologiei populare fac parte
din dezvoltarea noastră normală, conceptele normale de zi cu zi fiind privite ca niște ”construcții
teoretice fără o definiție coerentă și astfel destinate a fi înlăturate de o înțelegere științifică a naturii
umane”3.
Tocmai am văzut că Paul M. Churchland, unul dintre cei mai vehemenți materialiști, recunoaște
faptul că psihologia populară este adesea necesară pentru a deschide mintea gânditorilor către noi
dovezi și către explicații mai bune.
Cu toate acestea, voi prezenta acum 3 argumente prin care voi demonstra că în ciuda credinței
inițiale, Paul M. Churchland consideră psihologia populară ca fiind o teorie greșită, o iluzie:

1. S-a susținut că psihologia populară este o teorie non-formalizată care exclude din
competența sa multe fenomene mentale importante care nu ar putea fi examinate și
explicate decât de neuroștiințele moderne. Ca exemple putem aminti visarea, conștiința,
tulburările mentale, procesele de învățare, evoluția inteligenței și abilitățile de memorie.

Din punctul meu de vedere, acest argument este defectuos susținut întrucât psihologia populară nu
are ca scop aplecarea către investigații și cercetări practice nișate, lăsând loc altor materii precum
”știința psihologiei” care analizează aceste domenii și care oferă diverse explicații. Ca exemple,
existența și evoluția inteligenței a fost analizată și explicată la începutul secolului al XX-lea de
către psihologul elvețian Jean Piaget, iar Nathaniel Kleitman, neurofiziolog și psiholog, considerat
părintele somnologiei și oneirologiei a studiat somnul și fiziologia viselor.

1
https://ro.qaz.wiki/wiki/Eliminative_materialism
2
https://ro.edustanford.com/5796382-eliminative-materialism
3
Paul Churchland, ”Materialismul eliminativ și atitudinile propoziționale”, Jurnalul de filosofie, 1981

2
 2. S-a susținut că în ultimii 2500 de ani, dezvoltarea psihologiei populare nu a avansat, motiv
pentru care aceasta poate fi considerată o teorie stagnantă. Totodată s-a remarcat faptul că
psihologia populară a păstrat caracteristicile teoriilor ancestrale, când Grecii antici aveau
deja o psihologie populară comparabilă cu prevederile moderne și încercau să explice
misterele fizice ale naturii, atribuindu-le condiții mentale în afirmații precum ”marea este
supărată”.

Din punctul meu de vedere, această afirmație nu este verificată, întrucât nu avem la dispoziție o
varietate de statistici sau lucrări științifice care să fie dedicate acestei nișe și care să o fi urmărit de-
a lungul timpului. Întrucât materialismul eliminativ este o idee relativ nouă, apărută în jurul anilor
1960-1970, consider că este prematur să ajungem la concluzia unei stagnări a acestei teorii.

3. S-a susținut că psihologia populară ”nu este compatibilă cu dezvoltarea altor teorii
empirice, întrucât nu poate fi integrată într-o schemă fizicală și de aceea trebuie eliminată,
în favoarea explicațiilor neuroștiințifice”4.

Din punctul meu de vedere, pot fi de acord cu această afirmație, întrucât, anterior argumentele au
arătat ca psihologia populară nu dispune de instrumentele unei științe în adevăratul sens al
cuvântului, așadar aceasta nu se poate alătura altor științe precum biologia, neuroștiințele, teoria
evoluționistă, etc.

- Obiecții la adresa materialismului eliminativist și răspunsurile adepților la aceste obiecții

1. O obiecție de sine stătătoare este aceea că materialismul eliminativist este fals, deoarece
intuiția introspectivă scoate la iveală existența propriilor stări mentale conștiente.

Răspunsul adepților materialismului eliminativist la această obiecție este destul de bine

argumentat, aceștia opunându-se ideii că cineva are propriile stări mentale. Aceștia susțin că
intuițiile sunt adesea greșite, făcând referire la exemple din istoria științei (mult timp a părut intuitiv
că Soarele se învârte în jurul Pământului sau că Pământul are o formă sferică). Dacă existența
condițiilor mentale pare perfect evidentă și este centrală în concepția oamenilor despre lume, atunci
sunt necesare argumente extrem de puternice pentru a nega cu succes existența condițiilor mentale.
Întrucât nu există argumente suficient de puternice pentru a verifica acuratețea sistemelor
conceptuale în cadrul cărora apar respectivele judecăți de observație, concluzia este că nu avem
niciun temei să credem în eliminativism.

2. O obiecție vehementă constă în a susține că pretențiile materialismului eliminativist sunt

incoerente, iar stările mentale familiare nu există.

4
Dumitru Gheorghiu, ”Introducere în filosofia minții”, curs universitar, vol. I, Editura Trei, București,
2015.

3
Ideea de auto-respingere este o idee a cărei falsitate este o consecință logică a actului sau situației
de a le considera adevărate. Filosoful Mary Midgley afirmă că ideea că ”nu există nimic în afară
de materie” este auto-respingătoare, deoarece dacă ar fi adevărată, nici ea, nici altă idee nu ar exista,
deoarece și-ar nega propria existență”5. Este important să menționăm că concluzia unui argument
care se auto-respinge nu este neapărat falsă, deoarece ar putea fi susținută de un alt argument, mai
valid.
Dacă eliminativismul este adevărat, atunci eliminativistul trebuie să permită o proprietate
intenționată precum adevărul, presupunând că, pentru a afirma ceva, trebuie să-l credem. Prin
urmare, pentru ca eliminativsmul să fie afirmat ca o tezaă, eliminativistul trebuie să creadă că este
adevărat. Dacă acesta crede, atunci există credințe. Daca există credințe, atunci afirmația
eliminativistă este falsă.
Răspunsul adepților la această obiecție a fost destul de controversat în cazul filosofilor Georges
Rey și Michael Devitt care au invocat o serie de teorii semantice deflaționiste. Așa cum am spus la
începutul acestei scrieri filosofice, vom explica aceste concepte pentru a facilita o mai bună
înțelegere a mecanismelor filosofice. Așadar, o teorie deflaționistă se referă la teorie că afirmațiile
despre adevărul predicat al unei afirmații nu atribuie o proprietate numită ”adevăr” unei astfel de
afirmații. Spre exemplu, în textul:
”Este adevărat că Cezar a fost ucis” înseamnă că ”Cezar a fost ucis”.
”Este fals că Cezar a fost ucis” înseamnă că ”Cezar nu a fost ucis”.6
Acestea sunt interpretate ca dispozitive logice, astfel încât afirmarea faptului că o propoziție este
adevărată este doar un mod citat de afirmare a propoziției in sine.

3. O altă obiecție la adresa materialismului eliminativist este aceea că această teză exagerează
defectele psihologiei populare.

Așa cum am arătat anterior, în relevarea unuia dintre argumentele lui Paul M. Churchland cum că
ontologia psihologiei populare ar fi o iluzie, fiind limitată în explicarea anumitor fenomene
importante ale cognitivului, se remarcă faptul că exagerându-i-se defectele, automat i se
subestimează calitățile.
Răspunsul criticilor este ușor permisiv, întrucât se consideră că deși psihologia populară nu poate
fi calificată drept teorie corectă, de sine-stătătoare, aceasta nu este nici pe departe suficient de
defectuoasă încât să fie eliminată. În acest sens, vă voi prezenta următoarea analogie descrisă de
filosoful eliminativist Stephen Stich.
Fizica populară este capacitatea noastră obișnuită de a explica și de a prezice mișcările obiectelor
de dimensiuni reduse. Nu ni s-a prezentat niciodată funcționarea acestui mecanism și chiar dacă
aplicarea acestor raționamente nu ar conduce întotdeauna la rezultate corecte, teoriile populare
tacite sunt rezistente în timp și folositoare ca utilitate. Spre exemplu, atunci când vine vorba de
lucruri complexe precum mentenanța unor poduri suspendate sau lansarea navelor spațiale, vom
prefera să apelăm la fizica newtoniană pentru confortul psihic al alegerii corecte. Însă, cand vine

5
https://ro.qaz.wiki/wiki/Self-refuting_idea
6
FP. Ramsey (1927), „Fapte și propuneri”, volumul suplimentar al societății aristotelice 7 , 153–170.
Reimprimat, pp. 34–51 în FP Ramsey, Philosophical Paper , David Hugh Mellor (ed.), Cambridge
University Press, Cambridge, Marea Britanie, 1990. Teoria deflaționistă a adevărului -
https://ro.qaz.wiki/wiki/Deflationary_theory_of_truth#References

4
vorba de acțiuni cotidiene, vom folosi întodeauna fizica populară, pentru că ne este la îndemână
atât din punct de vedere al conținutului, cât și din punct de vedere al aplicabilității.
Prin analogie, dacă în domeniul științelor exacte, vom prefera fizica populară, pentru a explica și a
prezice comportamentul uman, vom alege psihologia populară în detrimentul altor raționamente
cognitive dificile.
În concluzie, în ciuda exagerării defectelor psihologiei populare, nu putem să nu recunoaștem
calitatea esențială a acesteia, anume că aceasta poate fi folosită oricând cu succes, în situații
obișnuite, motiv pentru care nu a existat o evoluție spectaculoasă în ultimii ani.

4. O altă obiecție la adresa materialismului eliminativist se bazează pe cercetarea științei

cognitive contemporane și provine dintr-un model diferit de natura practicilor noastre
explicative și predictive7.

Cunoscută sub numele de ”teoria simulării”, acest model alternativ susține că prezicem și explicăm
comportamentul uman nu folosind o teorie, ci rulând o simulare off-line a modului în care am
acționa într-o situație comparabilă.
Adică, conform acestei imagini, ne deconectăm propriul subsistem decizional și apoi îl alimentăm
prefăcând credințele și dorințele pe care le asumăm în agentul al cărui comportament încercăm să
îl prezicem.
Răspunsul adepților la această obiecție este că psihologia populară nu poate fi considerată teorie,
ci mai degrabă depinde de simularea internă a altora și, prin urmare, nu este supusă falsificării în
același mod în care sunt teoriile. Spre exemplu, teoreticienii au remarcat că psihologii de dezvoltare
precum Henry Wellman și Alison Gopnik au folosit diverse descoperiri pentru a sugera că ”copiii
trec prin faze care sunt analoge cu cele pe care le-ar trece prin dobândirea unor teorii”8. Ba mai
mult, teoreticienii simulării au folosit că ”copiii de 3 ani se luptă cu false ascultări de credințe
pentru a sugera că aceștia atribuie de fapt cunoștințele celorlalți, lucru care ar putea fi de așteptat
pe contul de simulare”9.
Cu toate acestea, consider că este îndoielnic ca perspectiva simulării să reprezinte o amenințare
semnificativă pentru materialismul eliminativist. Inclusiv Nicholas Epley vorbește despre iluzia
perspicacității în momentul în care facem exercițiul de ”prezicere” a comportamentului uman într-
un mod greșit: ”Problema este că încrederea pe care o avem în acest sens depășește cu mult
aptitudinea noastră reală, iar încrederea pe care o avem în judecata noastră ne ajută doar rareori să
ne dăm seama cătă acuratețe avem de fapt”10.

5. O obiecție asupra materialismului eliminativist asupra căreia este important să ne îndreptăm

atenția este speculația care pornește de la fenomenul ”lateralizării funcțiilor cerebrale”.

7
R. Gordon, 1986, „Psihologia populară ca simulare”, Mintea și limbajul, 1: 158–171.
8
A. Gopnik și H. Wellman, 1992, „De ce teoria copilului despre minte este într-adevăr o teorie”, Mintea
și limbajul, 7: 145–171.
9
R. Gordon, 1986, „Psihologia populară ca simulare”, Mintea și limbajul, 1: 158–171.
10
Nicholas Epley, ”În mintea celorlalți – De ce înțelegem greșit ceea ce gândesc, cred, simt și își doresc
ceilalți”, Editura Vellant, 2018.

5
Lateralizarea funcției cerebrale este tendința pentru anumite funcții neuronale sau procese
cognitive care urmează să fie specializate într - o parte a creierului sau alta. Cele două emisfere
cerebrale prezintă atât asimetrii anatomice, cât și asimetrii funcționale în sensul că unele funcții
cerebrale sunt realizate de o emisferă și nu de cealaltă. Fisura longitudinal median separă creierul
uman în două distincte emisferelor cerebrale, legat de corpul calos . Deși macrostructura celor două
emisfere pare a fi aproape identică, compoziția diferită a rețelelor neuronale permite funcții
specializate care sunt diferite în fiecare emisferă.

În această situație, cele două emisfere ale creierului pot ajunge să comunice atât de eficient, încât
Churchland își imaginează că la aceeasi performanță ar putea ajunge și mai multe creiere distincte,
iar atunci nu ar mai fi nevoie de psihologia populară pentru a formula din afară explicații sau
predicții ale comportamentului uman. Această ipoteză rămâne deocamdată neverosimilă. Odată
achiziționat limbajul și folosit de creier în procesul gândirii interioare ”s-ar putea să piardă din
cauza deprivării, posibilitatea de a vorbi, dar niciodată nu va pierde limbajul interior al
gândurilor”11.

În încheiere, putem să tragem câteva concluzii. Materialismul eliminativist atrage consecințe

liniștitoare nu doar despre concepția noastră despre minte, cât și despre natura moralității, acțiunii,
convențiilor sociale și a altor aspecte complexe ale activității umane. După cum afirma Jerry Fodor
”dacă psihologia obișnuită s-ar prăbuși, aceasta ar fi, dincolo de comparație, cea mai mare
catastrofă intelectuală din istoria speciei noastre”12. Astfel, materialismul eliminativist a stimulat
diverse proiecte create special pentru a revendica stările mentale obișnuite și pentru a ocupa un loc
respectabil în relatarea sofisticată a minții. Unii filosofi susțin că aceste preocupări sunt destul de
premature, având în vedere caracterul promițător al materialismului eliminativist, pe când alți
filosofi susțin că evoluția materialismului depinde de dezvoltarea unei noi teorii științifice radicale
a minții.
Din punctul meu de vedere, materialismul eliminativist poate fi considerat o teorie pe care cei mai
mulți dintre noi nu o vor accepta ca fiind reală, deoarece sunt speriați de cum s-ar putea schimba
ierarhia valorilor umane. În acest moment, consider că nu suntem pregătiți din punct de vedere al
integrării sociale și al consumului interacțiunii umane să îmbrățișăm această teorie care ne-ar putea
destabiliza deprinderile pe care le avem în prezent. Consider, de asemenea, că digitalizarea,
tehnologizarea și evoluția științifică va veni atât cu avantaje, cât și cu uriașe dezavantaje, pe care
adepții altor teorii le vor considera o reală degradare.

11
Harold Klawans, ”În apărarea femeii cavernelor”, Povestiri neurologice evoluționiste, editura Trei, p
27
12
Jerry Fodor, ”Psychosemantics”, Cambridge, MA: MIT Press, 1987

6
Bibliografie:

Paul Churchland, ”Materialismul eliminativ și atitudinile propoziționale”, Jurnalul de filosofie,

1981
Nicholas Epley, ”În mintea celorlalți – De ce înțelegem greșit ceea ce gândesc, cred, simt și își
doresc ceilalți”, Editura Vellant, 2018.
Jerry Fodor, ”Psychosemantics”, Cambridge, MA: MIT Press, 1987
Dumitru Gheorghiu, ”Introducere în filosofia minții”, curs universitar, vol. I, Editura Trei,
București, 2015.
A. Gopnik și H. Wellman, 1992, „De ce teoria copilului despre minte este într-adevăr o teorie”,
Mintea și limbajul, 7: 145–171.
R. Gordon, 1986, „Psihologia populară ca simulare”, Mintea și limbajul, 1: 158–171.
Harold, Klawans, ”În apărarea femeii cavernelor”, Povestiri neurologice evoluționiste, editura
Trei, p 27
FP. Ramsey (1927), „Fapte și propuneri”, volumul suplimentar al societății aristotelice 7 , 153–
170. Reimprimat, pp. 34–51 în FP Ramsey, Philosophical Paper , David Hugh Mellor (ed.),
Cambridge University Press, Cambridge, Marea Britanie, 1990.
https://ro.qaz.wiki/wiki/Self-refuting_idea
https://ro.qaz.wiki/wiki/Eliminative_materialism
https://ro.edustanford.com/5796382-eliminative-materialism