Sunteți pe pagina 1din 8

Determinarea centrului de masă al unor corpuri

cu formă neregulată

1. Considerații teoretice

Caracteristicile inerțiale ale unui corp se referă la masa, centrul de masă și momentul de inerție
ale corpului analizat.
Corpurile materiale impun o anumită rezistență la translația și rotația lor uniformă, rezistența
purtând numele de inerție la translație și respectiv inerție la rotație. Inerția la translație depinde
de cantitatea de substanță a corpului, iar inerția la rotație depinde de modul de distribuție al
substanței în corp. Astfel, putem spune că masa reprezintă cantitatea de materie care se gaseste
într-un corp, fiind o măsură inerției corpului la translație. Centrul de masă este definit drept
punctul în care este concentrată întreaga masă a corpului (sistemului) sau punctul în jurul caruia
corpul se echilibreaza fara a avea tendinta de rotatie. Momentul de inerție al unui corp
reprezintă distributia cantitatii de materie din acel corp, fiind o măsură a inerției corpului la
rotație.
Considerăm un sistem alcătuit din N puncte materiale, de mase respective m1, m2, ..., mN, care
au pozițiile fixe unele față de altele deoarece sistemul este nedeformabil. Dacă sistemul de
puncte materiale este plasat într-un câmp gravitațional uniform, fiecare punct al sistemului este
supus acțiunii unei forțe de greutate G i  mi  g , unde g este vectorul accelerație gravitațională.
Forțele de greutate care acționează asupra punctelor materiale ale sistemului, constituie un
sistem de forțe paralele, care au direcția și sensul verticalei descendente. Acest sistem de forțe
paralele este totdeauna echivalent cu o forță unică, aplicată în centrul forțelor paralele. Centrul
forțelor de greutate ale punctelor materiale, ce alcătuiesc sistemul, se numește centru de
greutate al sistemului, iar forța unică G , echivalentă cu forțele sistemului, se numește greutatea
sistemului de puncte materiale. Astfel, modulul forței G este dat de relația:
G  m1 g  m2 g  ...  m N g  (m1  m2  ...  m N ) g ,
G  Mg , (1)
unde: M  m1  m2  ...  m N , reprezintă masa sistemului de puncte materiale. Centrul de
greutate se comportă ca un punct material de masă M, egală cu suma maselor mi ale tuturor
punctelor materiale ale sistemului.
Prin urmare, centrul de masă – punctul în care se poate considera că este concentrată întreaga
masă a unui corp, este identic cu centrul de greutate – punctul în care se consideră că
acționează întreaga greutate a unui corp, în cazul în care corpul respectiv este situat într-un
câmp gravitațional uniform.

1
Centrul de greutate are următoarele proprietăți:
a) poziția centrului de greutate este independentă de sistemul de referință în care este plasat
sistemul de puncte materiale,
b) dacă sistemul de puncte materiale are un centru de simetrie, acesta coincide întotdeauna
cu centrul de greutate al sistemului,
c) dacă sistemul de puncte materiale are o axă de simetrie, centrul de greutate al sistemului
este situat pe această axă de simetrie,
d) dacă sistemul de puncte materiale are un plan de simetrie, centrul de greutate al
sistemului este situat în acest plan de simetrie.
În cazul unui corp solid rigid, centrul de greutate este un punct fix al corpului, iar proprietățile
sale sunt identice cu acelea ale centrului de greutate al unui sistem de puncte materiale. În plus,
poziția centrului de greutate al unui solid este independentă de masa cuprinsă în același contur,
daca ea este uniform distribuită în interiorul acestuia. Prin urmare, centrul de greutate al unui
corp omogen, cu formă geometrică regulată, depinde de elementele geometrice ale corpului, nu
și de natura materialului din care este alcătuit.
Ecuația care definește vectorul de poziție al centrului de masă al unui sistem de N corpuri, față
de originea unui sistem de coordonate, este:
N

m r i i

r CM  i 1
(1)
M
unde: r i reprezintă vectorul de poziție al corpului i din sistem față de originea aceluiași sistem
de coordonate, mi este masa componentei “i” din sistem, iar M reprezinta masa totală a
sistemului.
Se numeste moment de inerție al unui sistem material în raport cu un plan, o axa sau un pol
(punct), suma produselor dintre masele particulelor care alcatuiesc sistemul si patratul
distantelor acestor particule pâna la planul, axa sau polul considerat. Exprimarea matematica
pentru momentul de inertie este:
I   mi  ri
2
(2)
i

unde mi este masa componentei “i”, iar ri este distanta la planul, axa sau punctul de interes.
O altă mărime fizică importantă este momentul forței. Modulul momentului forței (M) față de o
axă sau față de un punct, numit pol, este produsul dintre forță (F) și brațul forței (b):
M  bF (3)
Brațul forței este lungimea perpendicularei coborâte din pol pe dreapta suport a forței.
Un corp se află în echilibru static dacă sunt îndeplinite două condiții:
1. Condiţia de echilibru a forţelor, și anume rezultanta forțelor care acționează asupra
unui corp este nulă:
F
i
i 0 (4)

2. Condiţia de echilibru la rotaţie, adică momentul rezultant al forțelor ce acționează


asupra corpului, față de orice axă sau pol, este nul:
M
i
i 0 (5)

2
2. Aplicație în biomecanică. Determinarea centrului de masă al corpului
uman.

Determinarea centrului de masă al corpului uman sau a unor segmente aparținând corpului
uman se poate face ținând cont de asemanarea geometrică și măsuratorile directe făcute pe
cadavre, folosind metoda suspendării. Astfel, prin suspendarea succesiva a obiectului de
capetele sale, se gaseste centrul de masa la intersectia celor două verticale (folosind, de
exemplu firul cu plumb) duse prin punctele de suspendare. În Anexa 1 sunt date pozițiile
centrului de masă pentru diferite segmente aparținând corpului uman.
Pe cale experimentală, pozitia centrului de masă al corpului uman poate fi determinata utilizând
diverse metode, cum ar fi: metoda balansului (bazata în mare parte pe simetria în distribuția
masei) sau metoda planșetei.
Metoda balansului porneste de la urmatoarele considerente: dacă un corp prezintă un
plan/ax/centru de simetrie în distribuția masei, atunci centrul de masa al corpului se afla chiar în
acest plan/ax/centru de simetrie. Așadar, prin metoda balansului, centrul de masă al corpului se
determina ca punctul de intersecție a trei plane de simetrie sau de echilibru în distribuția masei
(ca în Figura 1).

Figura 1

Metoda planșetei este descrisă pe larg mai jos.

3. Descrierea dispozitivului experimental şi a principiului fizic de funcţionare


Dispozitivul experimental constă din două cântare electronice orizontale, peste care se aşează o
planşetă (poate fi folosită direct o cumpănă/nivelă) orizontală omogenă, prin intermediul a două
suporturi metalice sub formă de pană, aşezate în centrul fiecărui cântar. Astfel, contactul dintre
planşetă şi fiecare cântar este o muchie (Figura 1). După aşezarea nivelei pe cele două cântare
se verifică orizontalitatea ei şi apoi se mişcă nivela până când ambele cântare indică aceeaşi
masă, ceea ce înseamnă că centrul de greutate al acesteia se află la mijlocul distanţei dintre

3
cântare. Înainte de a determina centrul de greutate al corpului de forma neregulată, se aduc
cântarele la zero, pentru a simplifica calculele ulterioare.
Corpul de formă neregulată poate fi creat plecând de la un corp de forma regulată (paralelipiped
de lungime aprox. 30 cm) prin adăugarea de corpuri adiţionale de mase diferite, în diverse
locuri practicate pe 3 feţe ale corpului paralelipipedic.

Figura 1

Tinând cont de condiţia de echilibru a forţelor, conform relației (4), putem scrie:
mg = N1 + N2 (6)
unde: N1, 2 sunt reacţiunile suporturilor, fiind egale cu indicaţiile cântarelor înmulţite cu
acceleraţia gravitaţională (g10m/s2). Aşadar, masa m a corpului investigat va fi: m = m1+ m2.
Totodată, considerând condiţia de echilibru la rotaţie (conform relației 5), scrisă faţă de
suportul din partea dreaptă (Figura 1) obținem:
mg XCG = N1 l (7)
unde: l este distanța dintre suporturile în formă de pană, iar XCG este distanţa dintre centrul de
greutate al corpului și marginea dreaptă a sa. De remarcat faptul că, distanța l dintre cele două
suporturi trebuie să fie mai mare decât lungimea corpului măsurat. De aceea doar extremitatea
din partea dreaptă a corpului investigat se află poziţionată în dreptul suportului de pe cântar.
Din cele două relații rezultă:

N1 m1
XCG = l  XCG = l . (8)
mg m

3. Modul de lucru
- Se așează cântarele la o distanța minimă de 35 cm unul față de altul (măsurată între centrele
talelor).
- Se aşează cumpăna pe cele două cântare, folosind două suporturi în formă de pană, poziționate
în centrul fiecărui cântar.

4
- Se verifică orizontalitatea sistemului şi apoi se poziționează cumpăna până când ambele
cântare indică aceeaşi masă.
- Se masoară distanta l dintre cele doua suporturi în formă de pană.
- Se aduc cântarele la zero.
- Se aşează pe cumpănă corpul de formă paralelipipedică (fără corpuri adiționale), cu scopul de
a valida metoda utilizată, prin măsurarea centrului de greutate al unui corp de formă regulată.
Atenție! Pentru a putea folosi relația (3) de calcul a centrului de greutate, trebuie ca o
extremitate a corpului investigat să se afle poziţionată exact în dreptul suportului de pe cântarul
din dreapta.
- Se notează indicațiile cântarelor, m1 si m2.
- Datele experimentale se trec într-un tabel de tipul:

Tabelul 1. Poziția centrului de masă a unor corpuri cu formă neregulată


Nr. l m1 m2 m=m1+m2 XCG=lm1 /m XCG=lm2 /m
crt. (cm) (kg) (kg) (Kg) (cm) (cm)

- Se formează un corp neregulat, prin adăugarea de corpuri adiționale la corpul paralelipipedic.


- Se așează corpul neregulat pe nivela de pe cântare, notându-se indicațiile cântarelor, m1 si m2..
- Se repetă operațiunile de mai sus pentru diferite corpuri neregulate, create prin schimbarea
poziției sau masei corpurilor adiționale.
- Se notează indicațiile cântarelor, m1 si m2, pentru fiecare situație experimentală în parte.
- Se calculează distanţa dintre centrul de greutate al corpului și suportul din partea dreapta, XCG,
precum si distanţa dintre centrul de greutate al corpului și suportul stâng, XCG, pentru fiecare
situație experimentală în parte.
- Se analizează și se interpretează datele experimentale.

Bibliografie:
S. Popescu, “Complemente de mecanică fizică și acustică. Biomecanică”, Tehnopress, Iași,
2005.
E. Budescu, “Biomecanica generală”, Iași, 2013.

5
Anexa 1
Poziția centrelor de masă

6
Observatii:

Proximal - loc situat înspre înauntru, mai apropiat de centrul, linia sau punctul de origine al
elementului considerat (pentru sistemul osos acesta este coloana vertebrala, ca in figura de mai
jos).
Distal - loc situat înspre afara, mai departat de centrul, linia mediana sau punctul de origine al
elementului considerat..

7
8