Vasalit Dinescu

Alexandra
Cls. III A

Respectul pentru autonomie

si confidentialitatea medicala

Pana la mijlocul anilor 60 al secolului XX,practica medicala a

fost paternalista.Se considera ca personalul medical actioneaza in
interrsul maxim al pacientului,fiind capabil sa aprecieze ceea ce este
bun pentru pacient atat in sens moral cat si non-moral.
Paternalismul era un comportament moral,deoarece societatile
erau omogene din punct de vedere al valorilor.Oamenii din societatile
traditionale impartaseau aceleasi valori.Cand personalul medical luau
decizii medicale,tinand cont de propriile valori,ei puteau presupune ca
respectau ,de asemenea,valorile pacientilor.In societatile moderne,
acest model nu mai este acceptat si intampina tot mai multe obiectii.
Situatia s-a schimbat drastic prin continua mobilitate a oamenilor si
amestecarea diferitelor valori,credinte si traditii.Procesul general de
emancipare sociala,in care individul isi face tot mai bine cunoscute
drepturile si libertatile,a atins si sfera medicala.Nedezvaluirea
informatiei referitoare la diagnosticul corect si complet al unei boli nu
mai este agreata,asfel incat pacientii incep tot mai mult sa isi
revendice drepturile spre a-si creste controlul in deciziile medicale.
In contextul medical,paternalismul este amplificat de pregatirea
profesionala superioara,de cunostintele tehnice aprofundate intr-un
anumit domeniu,ceea ce accentueaza autoritatea personalului medical
si ii valideaza implicarea in determinarea intereselor pacientului.Dar
personalul medical este confruntat cu o dilema morala prin conflictul
care poate sa apara intre respectul libertatii si demnitatii pacientului si
dorinta de „a face bine”.Dezvaluirea unui diagnostit ar putea afecta
negativ mecanismul de adaptare si acceptare a bolii de catre pacient,
producandu-i sau crescandu-i gradul de anxietate,agitatie,depresie,deci
suferinta.De la Hipocrat „sa nu faci rau” a ramas emblema profesiunii
medicale.
Principiul autonomiei este opusul paternalismului.Dex
defineste autonomia drept:libertate de actiune sau de dezvoltare.
Cuvantul autonomie provine din limba greaca(autos-sine si normos-
regula) si consta in dreptul la alegere libera,individuala.Autonomia
poate fi definita ca regula sinelui si se refera la dreptul persoanelor de
a face alegeri autentice in legatura cu ce ar trebuii sa faca.
In prezent,in unitatile medicale s-a impus respectul autonomiei
pacientului ca principiu de baza,suveran.Primul si ultimul in procesul
de luare a deciziilor este pacientul.Cea mai buna explicatie a
principiului autonomiei pacientului este data de Beauchamp si
Childress,care accentueaza notiunea de drept negativ din acest
principiu:,,o actiune autonoma trebuie sa fie scutita de constrangerile
controlate ale altora”.
Pacientul este cel care detine suveranitatea,cel care are
privilegiul final de a lua o decizie legata de corpul sau si sanatatea sa.
Baza morala o cinstituie notiunea de bine. O decizie buna este aceea
care satisface dorintele unui individ prudent chiar daca ele corespund
sau nu unui set impersinal de valori definite obiectiv.Valoarea pe care
se bazeaza principiul autonomiei este cel al independentei individului.
Indiferent de gravitatea bolii si contextul clinic,in general,pacientul nu
trebuie sa aiba o mentalitate de dependenta. Nu trebuie sa se bazeze pe
familie,personal medical sau altcineva pentru a lua o decizie.
Conceptul autonomiei obligatorii este,insa,contestat utilizand
urmatorul argument:unele persoane nu doresc sa fie autonome,cel
putin nu tot timpul si poate nicidecum in conditii de boala. Adesea
pacientii nu vor sa fie implicati in luarea deciziei. Ei considera ca este
datoria personalului medical sa decida,deoarece cred ca ,,stiu mai
bine”. In plus informarea poate avea efecte negative asupra
pacientului,incalcandu-se principiul non-vatamarii.De aceea este
necesara o forma de paternalism social sau institutional,in care
metodologia stiintelor sociale ar evalua dorintele unui pacient obisnuit
si apoi ar creea mecanismele institutionale pentru a le promova. In
concluzie,in medicina trebuie sa existe un echilibru intre paternalism
si autonomie. Pacientul trebuie sa fie informat pentru a putea lua
decizii in virtutea propriilor valori,deoarece are dreptul moral de a traii
in conformitate cu propriile valori.
Secretul profesional este un drept legal statuat pentru pacienti
si o obligatie a personalului medical,oblicatie etica si in acelasi timp
legala. In situatia in care aceasta obligatie de pastrare a secretului
profesional este incalcat pot aparea consecinte imprevizibile pentru
pacient mai ales atunci cand domeniul de activitate este psihiatria.
Continutul notiunii de secret profesional este mult mai larg si este
definit de Codul Deontologic ca ,,tot ceea ce medicul,in calitate de
profesionist,a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a
bolnavului,a familiei,apartinatorilor,prognostic,tratament,
circumstantei in legatura cu boala si alte diverse fapte,inclusiv
rezultatul autopsiei”.
In concluzie ,tinand cont de increderea pe care o acorda
pacientul cadrelor medicale,secretul profesional trebuie pastrat cu
strictete fara a aduce atingere in vreun fel vietii private a pacientului
prin divulgarea intentionata sau culpabila a acestui secret.