INFACȚIUNI SPECIFICE MEDIULUI DE AFACERI

SPEȚĂ DESPRE INRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE (art. 244 NCP)

Judecătoria Brăila

 Starea de fapt:

La data de 09.01.2009, Banca Comercială Română S.A. a formulat plângere față de B.

I., G.M., N.D., și alții sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals,
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) Cod penal, art. 290 Cod penal și art. 291 Cod penal,
reținându-se că, în perioada aprilie – noiembrie 2007, prin adeverințe de salariu false,
eliberate de B. , au obținut credite bancare, pe care nu le-au mai achitat .
Din cercetarile efectuate în cauză a rezultat că la data de 19.10.2007, între G.M. și BCR
B. s-a încheiat un contract de credit pentru suma de 19.000 lei.
În acest sens a fost prezentată o adeverință de salariu emisă de B. , prin care se atesta că
G. M. era angajat în funcția de electrician. A mai fost prezentat, în copie, un carnet de muncă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a precizat că G. M. nu a fost încadrat cu contract de
muncă la X , iar carnetul de muncă nu-i aparține.
Fiind audiat, inculpatul G. M. a declarat că în octombrie 2007, o persoană pe nume
C.V. i-a propus să-l angajeze, condiționându-l la încheierea unui contract de credit. În acest
sens i-a înmânat documentele despre care știa că sunt false (adeverință de salariu și contract
de muncă) și, astfel, a fost obținută suma de 19.0000 lei, pe care a înmânat-o lui C.V.
Această persoană nu a fost audiată în cauză, neputându-se identifica date cu privire la
identitatea și domiciliul său.
Din raportul de expertiză grafoscopică întocmit, rezultă că scrisul depus pe adeverința
de salariu în litigiu aparține inculpatului R.M.I.

 Starea de drept:

În drept , faptele inculpatului G. M. de a induce în eroare BCR B. cu prilejul încheierii

unui contract de credit în valoare de 19.000 lei, sens în care a uzat de documente despre care
știa că sunt falsificate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de
înșelăciune , prevăzută de art. 244 alin.(1), (2) Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod
penal și uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal,
ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
 Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, prevazută de art. 215 alin. (1), (2), (3), CP din
1969 insțanta, având în vedere probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale,
apreciază că fapta pentru care a fost trimis în judecata inculpatul a fost pe deplin dovedită,
fiind dovedită și vinovăția inculpatului în savarsirea acesteia.
Instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie
infracțiune și a fost savarșită de inculpat.
Reținând vinovația inculpatului, instanța îl va condamna în baza situației de fapt și a
textelor incriminatoare, la o pedeapsa cu închisoarea, pentru fapta savarșită, la
individualizarea pedepsei având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 CP respectiv
împrejurarile și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea
ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în
cursul procesului penal a inculpatului.
Instanța va aprecia că atitudinea inculpatului dupa săvârsirea infracțiunii, rezultând din
prezentarea sa în fața autorității la fiecare termen de judecată, poate constitui circumstanță
atenuantă prevazute de art. 74 lit c). CP din 1969, astfel încat va dispune aplicarea în speță a
acestui text de lege, cu consecința firească a coborârii pedepsei sub minimul special, așa cum
prevede art. 76 lit d). CP din 1969.
Instanța apreciază că o pedeapsa de 1 an și 8 luni  închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune este necesară și utilă în scopul prevenirii săvârșirii de noi
infracțiuni și în vederea reeducării inculpatului.