Traductoare pentru forţe şi cuplu

Introducere
 
Traductorul este echipamentul care converteste, transforma marimea de masurat
(parametrul reglat, iesirea procesului) intr-o alta marime (de aceeasi sau de alta natura fizica,
de obicei o marime electrica) apta de a fi prelucrata de elemente de automatizare sau de
sisteme de prelucrare automata a datelor. În general tra-ductorul cuprinde elementele (fig.1).–
elementul sensibil (ES) sau detectorul – specific marimii masurate; – adaptorul (A)
prelucreaza si converteste semnalul dat de ES intr-o marime direct utilizabila in sistemul
automat.

Traductoarele se pot clasifica: 

a) Dupa principiul de functionare al elementului sensibil in traductoare generatoare si
traductoare parametrice .
Traductoarele generatoare isi bazeaza functionarea pe transformarea directa a energiei
marimii de masurat intr-o energie asociata marimii de iesire de regula o marime electrica
(exemplu:temocupluri, traductoare piezoelectrice,tahogenera-toare).Traductoarele parametrice
se bazeaza in functionare pe modificarea, sub ac- tiunea marimii de masurat, a unui anumit
parametru caracteristic unui circuit elec-tric (exemplu: termorezistente, traductoare rezistive,
capacitive etc.).Pentru punerea in evidenta a variatiei parametrului respectiv este
necesara introducerea unei energii exterioare.
b) Dupa natura marimii masurate traductoarele se clasifica in traductoare pentru
marimi electrice (tensiune, curent, frecventa, putere etc) si traductoare pentru marimi
neelectrice (traductoare de pozitie si deplasare,traductoare pentru masurarea fortelor si
cuplurilor, a vitezelor si acceleratiilor, traductoare pentru masurarea temperaturii, presiunii
nivelului etc.).
c) Dupa forma marimii de iesire exista traductoare analogice, cu impulsuri si
traductoare numerice.

Fig. 1 Structura generala a unui traductor

  Traductoarele analogice realizeaza dependenta intre marimea fizica masurata u si

marimea rezultata la iesire y, astfel incât y este o functie continua (liniara sau neliniara).La
traductoarele cu impulsuri marimea de iesire y este o succesiune de im- pulsuri modulate in
amplitudine, durata sau frecventa in functie de marimea de intrare.Traductoarele numerice
prezinta rezultatul masurarii sub forma numerica,obtinut in general prin masurarea unei
succesiuni de impulsuri codificate.
 1 – Caracteristici generale 

Principalele caracteristici sunt: liniaritatea,domeniul de masurare, sensibilitatea,

pragul de sensibilitate, puterea de rezolutie, clasa de precizie, viteza de raspuns.– Liniaritatea
corespunde caracteristicii statice y = f(u) si presupune proportionalitatea intre y si u pe tot
domeniul de masurare. Caracteristica statica poate fi liniara sau neliniara si cu cât domeniul
de liniaritate este mai mare, cu atât traduc-torul este mai bun. Gradul de liniaritate al unui
traductor se poate exprima prin „abaterea (eroarea) de neliniaritate“. 

– Domeniul de masurare corespunde intervalului Du = UM - um in cadrul caruia se

efectueaza corect masurarea, UM reprezentând valoarea maxima a marimii de intrare, iar um
valoarea minima (ex.: termorezistenta pentru valori de 0¸250oC).

– Sensibilitatea este calitatea de a determina variatii mari ale marimii de iesire la

aparitia unor variatii reduse la intrare si se exprima ca raportul dintre variatia semnalului de la
iesire si variatia marimii de intrare:

∆y
S=
∆u

 – Prin prag de sensibilitate se intelege variatia minima a marimii de masurat care

determina o variatie a marimii de iesire cel putin egala cu eroarea admisibila a traductorului.
Daca se raportreaza acest prag de sensibilitate la domeniul de masurat se obtine si un prag de
sensibilitate relativa, ce se numeste rezolutie sau putere de rezolutie si care exprima
proprietatea traductorului de a distinge doua valori cât mai apropiate una de alta ale
marimii de masurat.

– Clasa de precizie a traductorului este raportul dintre eroarea admisibila Duad care se

produce in regim static de functionare si domeniul de masurare

Notiuni introductive in traductoare de forta si cuplu

Traductoarele pentru forţe şi momente sunt necesare pentru supravegherea structurilor

cinematice supuse unor regimuri variabile de încărcare variabile (de exemplu: maşini unelte,
roboţi, macarale, benzi transportoare etc.). În aceste situaţii, forţa apare ca o mărime
vectorială iar determinarea direcţiei în care acţionează forţa este esenţială. Un caz particular,
când ne interesează valoarea absolută a forţei (direcţia fiind “a priori” cunoscută) îl reprezintă
operaţia de cântărire automată, adică determinarea greutăţii unei mase. În aceste cazuri forţa
este caracterizată şi prin acceleraţia pe care o imprimă structurii cinematice:

F=K⋅m⋅a

unde F este forţa ce acţionează asupra masei m ; a - acceleraţia ; K - un coeficient care

depinde de sistemul de unităţi.
În Sistemul Internaţional (SI) pentru [m]=1kg şi [a]=1m/s2, K=1, iar [F]=1N.
Momentul M este produsul dintre forţă şi braţul forţei (definit prin distanţa măsurată
între punctul de aplicare a forţei şi centrul de rotaţie) :
 dω
M =J⋅au =J
M = F⋅ℓ , sau dt
unde: ℓ este braţul forţei ; J - momentul de inerţie ; au - acceleraţia unghiulară.
În SI, unitatea de măsură pentru moment este [N∙m].
Momentul poate fi de: răsucire (torsiune), încovoiere sau forfecare. Măsurarea
forţelor de întindere sau compresiune se apreciază prin măsurarea alungirii relative (apreciată
prin efortul unitar) care reprezintă deformaţia produsă de forţa ce acţionează pe unitatea de
suprafaţă într-un solid:
σ
ε=
E
unde: ε este deformaţia ; σ - efortul unitar ; E - modulul de elasticitate.
Uzual deformaţia ε se exprimă în [mm ∕ m] sau [μm ∕ m] .
Conversia deformaţiei în semnal util este cea mai răspândită metodă pe care se
bazează funcţionarea traductoarelor de forţe şi momente, datorită posibilităţilor tehnice de
valorificare a efectului tensorezistiv. Efectul tensorezistiv constă în modificarea rezistenţei
unui conductor atunci când acesta este supus la un efort care îi provoacă alungirea sau
compresia. Pe lângă elementele sensibile tensorezistive, în construcţia traductoarelor de forţă
se mai utilizează elemente sensibile parametrice de tip inductiv sau capacitiv. Deasemenea,
traductoarele de forţă utilizează şi elemente sensibile generatoare, bazate pe efecte de material
(efect magnetostrictiv sau efect piezoelectric).

Traductoare de forţă tensorezistive

Tipuri de mărci tensometrice şi caracteristicile acestora

Principalele caracteristici ale MT sunt determinate de natura materialului din care

acestea se realizează. Din acest punct de vedere, mărcile tensometrice se grupează în
următoarele patru categorii:

a) Mărci tensometrice din conductor metalic

Acestea pot fi: cu capete libere, aderente prin lipire, transferabile pe suprafaţă şi mărci
sudabile.

Marca tensometrică ce are capetele libere (nelipită) constă dintr-o sârmă (cupru, nichel sau
crom) cu diametru de circa 0,025 mm, întinsă între două suporturi. Acestea se utilizează doar
la doze tensometrice destinate operaţiilor de cântărire, deoarece pentru alte aplicaţii nu oferă o
precizie suficient de bună datorită dificultăţilor de amplasare şi a sensibilităţii reduse.

Marca aderentă prin lipire (numită marcă lipită) este fixată cu un adeziv special pe suprafaţa
piesei supusă la efort. Cea mai răspândită configuraţie este cea din figura şi constă dintr-un
filament de sârmă subţire, dispus în zig-zag şi cimentat la bază. Conductoarele de legătură se
sudează, prin procedee speciale, la terminalele filamentului pentru a facilita conexiunile
electrice externe. Lungimea configuraţiei (exclusiv conexiunile) reprezintă lungimea activă a
mărcii.
 Fig.2 – Marcă tensometrică aderentă - cu filament

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul pentru filamentul (firul)

mărcii sunt:

 să ofere un factor de marcă K cât mai mare şi o bună liniaritate;

 coeficientul () de variaţie a rezistivităţii cu temperatura să fie cât mai mic pentru a
minimiza erorile de temperatură;
 filamentul să aibă o rezistenţă mecanică ridicată pentru a evita deformările plastice;

 potenţialul termoelectric (et ) de contact al joncţiunilor dintre conductoarele de legătură şi

filament să fie neglijabil (cât mai mic);

 coeficientul de dilatare (cu temperatura) să fie cât mai apropiat de cel al materialului piesei
pe care se lipeşte marca;

 limita de elasticitate să fie cât mai ridicată, iar histerezisul cât mai redus posibil.

Factorul de marcă (K) este practic acelaşi la alungire şi la compresie, însă pot apare
modificări mici ( 5%) datorită adezivilor şi modului de dispunere a filamentului pe suport.
Valoarea uzuală a factorului K, pentru acest tip de mărci tensometrice este cuprinsă între 2 şi
6.

Terminalele conductoare sunt de regulă din aliaje: Ni-Cu, OL-Cu, Ni-Ag, Ni-Cr.
Aceste terminalele se îmbracă în plastic sau în manşoane de sticlă (dacă sunt utilizate în medii
cu temperaturi înalte).

Mărcile transferabile se execută pe suporturi adezive, care se dispun pe suprafaţa

piesei supusă la efort, fără alt liant (ciment). Materialul suport este de obicei plasticul (vinil)
sau poliesterul, poliamida, azbestul etc.

Mărcile sudabile se montează pe suporţi metalici (de dorit acelaşi metal ca şi suprafaţa
pe care se fixează). Fiind de dimensiuni reduse, montarea pe suprafaţa solicitată se face prin
tehnici speciale de microsudură (în puncte). Se utilizează obligatoriu în aplicaţii dificile, de
exemplu, dispunerea acestora pe pereţii rezervoarelor de lichide criogenice.
b) Mărci tensometrice din folii metalice.

Acestea sunt realizate după tehnologia circuitelor imprimate şi au dimensiuni mai

reduse. Materialul foliei este nicromul (Ni-Cr) sau constantanul. Aceste mărci sunt utilizate
atunci când pentru măsurarea forţelor mari, nu sunt suficient de robuste mărcile din conductor
metalic. În figura 3 se prezintă trei configuraţii tipice de mărci tensometrice realizate din folii
metalice. Mărcile de lăţime sporită se recomandă atunci când efortul transversal este
neglijabil, deoarece disipă o putere fată de configuraţia normală.Configuraţia de tip rozetă se
utilizează în situaţiile în care nu se cunosc direcţiile de aplicare a eforturilor.Uzual se folosesc
3 – 4 elemente dispuse la 45o şi/sau 60 care permit determinarea direcţiilor şi valorilor
eforturilor.

Fig. 3 – Mărci tensometrice din folii: a) – lăţime normală; b) – lăţime sporită; c) – de

tip rozetă

c) Mărci tensometrice obţinute prin depuneri metalice. Aceste mărci se realizează

direct pe suprafaţa solicitată la eforturi prin metode de bombardare cu particule după ce
aceasta a fost acoperită cu un strat izolator. Avantaje: dimensiuni reduse şi rezistenţă la
temperaturi înalte (1200C ).

d) Mărci tensometrice semiconductoare. Acestea funcţionează pe baza fenomenului

piezorezistiv întâlnit la semiconductoare. Rezistivitatea  a unui semiconductor este invers
proporţională cu produsul dintre sarcina electrică, numărul de purtători şi mobilitatea
acestora.Amplitudinea şi semnul acesteia depinde de forma şi tipul materialului, gradul de
dozare şi orientarea cristalografică. Factorul de marcă poate fi negativ sau pozitiv.Factorul de
marcă (K ) depinde atât de variaţiile dimensionale cât şi de rezistivitate. Ca urmare apar
neliniarităţi care se pot minimiza prin utilizarea unor scheme de conectare de tip punte,
montând perechi de mărci active în braţe adiacente.

Principalul avantaj oferit de mărcile tensometrice semiconductoare este sensibilitatea

foarte mare (K=50…200). Dezavantajul datorat neliniarităţilor pronunţate se poate compensa
prin utilizarea unor mărci care au coeficient negativ de variaţie a rezistivităţii. O altă metodă
de liniarizare a caracteristicii de transfer constă în pretensionarea iniţială (înainte de montaj) a
mărcii semiconductoare pentru a stabili punctul de funcţionare în zona liniară.
Circuite finale pentru adaptoarele cu punţi tensometrice

a) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentare în curent continuu. Schema de

principiu pentru adaptor este prezentată în figura 4 - a, în care pe lângă puntea tensometrică
apar: amplificatorul de curent continuu ACC, convertorul tensiune /curent CTC, sursa de
tensiune de referinţă STR.

Fig. 4 – a Schema bloc a adaptorului pentru punţi tensometrice alimentate în c.c.

Pentru amplificatorul de curent continuu se poate folosi o schemă de amplificator

diferenţial cu impedanţă mare de intrare, realizat cu trei amplificatoare operaţionale.

b) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentate în curent alternativ.

Avantajul acestor scheme constă în primul rând din asigurarea separării galvanice între
tensiunea oferită de puntea tensometrică şi tensiunea de ieşire (din adaptor). În plus,
adaptoarele de acest tip se pot folosi şi cu alte tipuri de elemente sensibile, de exemplu
inductive, în variantă diferenţială.Schema de principiu pentru un astfel de adaptor este
prezentată în figura 5, în care: GF – generator de tensiune sinusoidală de frecvenţă 2 … 5
kHz; PT – puntea tensometrică; PA – preamplificator (selector de gamă); AF – amplificator
final; DSF – demodulator sensibil la fază; F – filtru trece-jos; CTC – convertor tensiune
/curent.Elementul specific al schemei este ansamblul format din demodulatorul sensibul la
fază şi filtrul trece-jos, care asigură obţinerea în final a unui semnal proporţinal cu variaţia
tensiunii de dezechilibru obţinută la ieşirea punţii.

Fig. 5 Schema bloc a adaptorului pentru punţi

tensometrice cu alimentare în c.a.
Traductoare de forţă şi cuplu cu elemente sensibile nespecifice
Traductoare magnetostrictive

Aceste traductoare folosesc ES realizate din materiale care au proprietatea de a-şi

schimba caracteristicile magnetice (adică ciclul de histerezis) sub acţiunea unei forţe. Dintre
materialele magnetice de acest tip cele mai utilizate sunt : nichelul pur şi pemalloy (aliaj din
fier cu 68 nichel). Se constată că la nichel, panta caracteristicii de histerezis scade o dată cu
creşterea efortului (magnetostricţiune negativă), iar la permalloy această pantă creşte
(magneto-stricţiune pozitivă).Deoarece variaţia de pantă a caracteristicii de histerezis poate fi
convertită într-o variaţie de tensiune electromotoare, rezultă că elementele sensibile
magnetostrictive sunt de tip generator fiind sunt utilizate în măsurarea vibraţiilor (în special
acustice) având ca principale avantaje: o impedanţă mecanică ridicată la intrare (adică
deflexie la efort neglijabilă) şi o impedanţă electrică la ieşire joasă (faţă de cristalele
piezoelectrice care au impedanţa electrică de ieşire ridicată) .Aceste proprietăţi recomandă
utilizarea ES magnetostrictive la măsurarea forţelor (în special dinamice).

În figura 6 se prezintă schema de principiu a unui traductor de forţă magnetostrictiv cu

variaţia permeabilităţii. Variaţia permeabilităţii magnetice, produsă la aplicarea forţei (F)
asupra miezului feromagnetic, provoacă o variaţie de inductanţă în bobina asociată, care este
preluată de circuitul de adaptare CA (adaptor de tip punte). De obicei, se utilizează un montaj
diferenţial cu două elemente magnetostictive, unul supus la compresiune şi celălalt la
întindere .

Fig.6 Schema de principiu a traductorului magnetostrictiv cu variaţia permeabilităţii

magnetice

Inductanţa traductorului depinde de amplitudinea şi frecvenţa curentului de excitaţie

furnizat de adaptor. Frecvenţa trebuie bine stabilizată la variaţia temperaturii cu ajutorul unor
rezistoare de compensare, limitând eroarea de temperatură la 0,05%. O altă soluţie de utilizare
a ES magnetostrictive, constă în preluarea de către adaptor a variaţiei inducţiei remanente.
Elemente sensibile piezoelectrice pentru traductoare de forţă

Aşa cum s-a arătat în cap. 8, elementele sensibile piezoelectrice sunt utilizate la
măsurarea forţelor dinamice, dar cu ajutorul unor amplificatoare de sarcină electrică adecvate
se pot utiliza şi pentru măsurarea forţelor cvasistatice. Astfel, pot fi convertite (în semnale
electrice) forţe dinamice cu frecvenţe de ordinul kiloherţilor. Unităţile elastice care preiau
efortul au, de obicei, forma unei coloane având încastrat în centrul acesteia elementul sensibil
(cristalul piezoelectric), aşa cum se observă în figura 7.

Fig. 7 Element sensibil piezoelectric pentru un traductor de forţă

Semnificaţia notaţiilor din figură este: U.E. – unităţi elastice de tip coloană care
transmit efortul la cristalele piezoelectrice; C – cristale pizoelectrice (supuse la compresiune).
Cristalele piezoelectrice, care preiau forţa, au între ele un electrodul pentru captarea sarcinilor
electrice (diferenţa de potenţial).

Observaţii:

- Traductoarele piezoelectrice pot fi utilizate şi pentru măsurarea forţelor de întindere,

dacă ES sunt precomprimate, astfel încât forţa dinamică aplicată să acţioneze în raport cu un
nivel static, faţă de care apar alternativ diminuări şi intensificări de efort astfel că se pot
măsura eforturi fluctuante (alternante) de întindere şi compresiune.

Elemente sensibile inductive pentru traductoare de forţă

Astfel de elemente sensibile detectează forţa prin deformări elastice care provoacă
deplasări sesizabile ce pot fi măsurate cu traductoare de deplasare (liniare sau unghiulare).
Specific pentru măsurarea efortului rămâne alegerea elementului elastic asupra căruia
acţionează forţa. Frecvent utilizate sunt elementele elastice de tip inel, diafragmă, coloană etc.
În figura 8 este prezentat un element sensibil inductiv elastic de tip inel, în montaj diferenţial,
care permite utilizarea unui adaptor de tip punte.Când elementului elastic (de tip inel) i se
aplică o forţă de întindere (F), acesta tinde să se deformeze modificându-şi puţin forma sa
circulară într-o formă cu tendinţa ovală. Ca urmare, apare o mişcare relativă între cele două
braţe ale armăturii feromagnetice în formă de “U” care modifică diferit întrefierurile din
interiorul celor două bobine (1 scade şi 2 creşte), fapt care determină variaţia reluctanţei
bobinei (1) în sens opus variaţiei reluctanţei bobinei (2).
 Fig. 8 Element sensibil inductiv de tip inel elastic

Cele două bobine reprezintă două laturi active ale punţii de măsurare care conţine pe
laturile.

Traductoare de cuplu cu discuri incrementale

Traductoarele de cuplu moderne utilizează ca elemente sensibile discuri codate de tip

numeric incremental. Sunt utilizate două discuri: unul, solidar cu axul supus cuplului de
măsurat (torsiunii), care se roteşte în raport cu al doilea disc fix (de referinţă). Defazajul dintre
cele două discuri este proporţional cu valoarea cuplului de torsiune aplicat axului.O metodă
asemănătoare este folosită în construcţia traductoarelor optice de cuplu, la care discurile
optice reprezintă elementul sensibil. În acest caz variaţia de cuplu este proporţională cu
variaţia fluxului luminos captat de un receptor plasat în spatele discului de referinţă (fix), iar
sursa de lumină este plasată în faţa discului mobil.

De asemenea, pot fi realizate traductoare de cuplu utilizând ca element sensibil

inductosinul circular, considerând discul mobil cuplat la axul supus torsiunii, iar discul de
referinţă (fix) cu rol de stator.

Traductoarele inductive de cuplu.

Un exemplu de element sensibil inductiv destinat traductorului de cuplu este prezentat

în figura 9. Acesta este realizat sub forma unui transformator rotativ, având înfăşurarea
primară fixă (pe stator), iar înfăşurarea secundară rotativă, plasată pe rotor. Fluxul magnetic
1, generat în stator de tensiunea U1 nu este transferat integral în înfăşurarea secundară de pe
rotor. Pentru minimizarea fluxului de scăpări se impune un aranjament perfect simetric al
ansamblului stator – rotor şi o axă de rotaţie fără jocuri radiale.
 Fig. 9. Element sensibil inductiv pentru traductorul de cuplu: a) principiul constructiv;

b) simbolizarea înfăşurărilor

Estimarea cuplului de torsiune la traductoarele inductive se face cu relaţiile cunoscute

şi utilizate în proiectarea cuplajelor electromagnetice

EXEMPLU DE TRADUCTOR DE CUPLU

Traductor T4A cuplu:

1 Aplicatie
Traductoarele T4A, cuplu masoara cuplul constant si variabil pentru orice directie de
rotatie. Traductoare T4WA-S3 de asemenea, masoara viteza sau unghiul de rotatie. Pentru a
permite montarea,acest traductor este prevazut cu patrat intern de intrare pe o parte si extern
in partea de iesire.
2 Montarea

Traductoarele de cuplu pot fi montate in orice pozitie. Cand sunt instalate pe orizontala,
trebuie verificat ca placa de identificare sa nu fie cu indicatia in jos (pentru a preveni riscul
unui scurt-circuit din cauza acumularii de praf pe circuitele imprimate).

Stabilirea incintei la locul ei

Frecarea este foarte scazuta in cazul traductoarului de cuplu.
Dupa fixare,traductorul trebuie sa aiba suficient joc axial si radial pentru a se asigura ca
nici o deformare nu apare intre incinta si rotor.
Conexiuni electrice
Traductoarele T4A cuplu sunt livrate complet cu o conexiune de 3 m prin cablu.
Instructiuni generale
Va recomandam sa folositi cablu ecranat, cu capacitate scazuta de la HBM pentru
conexiuni electrice intre traductorul de cuplu si amplificatorul de masurare.
Cu cablu de extensii este important sa se asigure o buna conexiune cu minimum de
rezistenta de contact si o buna izolare. Nu se pun cablurile de masurare in paralel cu liniile de
putere si de control ale circuitelor.
Daca acest lucru nu este posibil sa se mentina un minim distanta de 50 cm si sa se
protejeze cablul cu un tub de otel.

Cablu extensie
Cablurile de prelungire de capacitate scazuta trebuie sa fie protejate.
Cand se utilizeaza extensii de cablu, se asigura ca este o conexiune perfecta cu un
contact rezistent. Din acest motiv, toate conexiunile de lipire trebuie sa fie, sau cel putin ar
trebui sa utilizeze terminale fixe sau conectori insurubati.
Cablurile de masurare nu trebuie sa fie stabilite in paralel cu liniile de inalta tensiune
sau cu circuitele de control (si, prin urmare, nu ar trebui sa se stabileasca in comun arbori de
cablu). Daca acest lucru nu este posibil, sa se protejeze masurarea cu cablu exemplu cu
tubulatura blindata de otel si sa se pastreze cat mai departe posibil de la alte cabluri. Se
protejeaza impotriva campurilor straine de la transformatoare, motoare si contactoare.
Traductorul T4A de foloseste o tehnica de conectare cu 4 fire. Daca doriti sa adaugati
un cablu de extensie, acest lucru trebuie sa fie efectuat cu ajutorul conexiuni tehnice a 6 fire.
In acest caz, senzorul de circuite din extensia de cablu trebuie sa fie conectat la circuitul
pod de excitatie al traductorului.

Afisarea cuplului si directia de rotatie

Determinarea directieide rotatie
Semnul de pe ecran indica directia de rotatie. Cand operatorul este conectat la cablu,
iesirea de tensiune sau de afisarea este pozitiva, in cazul in care cuplul traductorului se va
transforma intr-o directie de rotatie A.