Moara cu noroc de Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul din cei patru mari clasici si literaturii romane, afirmandu-se ca
deschizator de drumuri prin crearea romanului realist ”Mara” si prin integrarea elementelor de
analiza psihologica in srierile sale. Acestea sunt dominate de conflicte puternice, cum ar fi
patima banului, discrepantele sociale, implicatiile socialului asupra individului si prezenta satului
sau orasului transilvanean din perspectiva tranzitiei de la oranduirea traditionalista catre o noua
forma de organizare, anume capitalismul.

Textul literar “Moara cu noroc” este publicat in anul 1881, in volumul intitulat “Novele din
popor”. Este o nuvela psihologica, specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,
care prezinta un conflict puternic, redat in maniera obiectiva, intre personajele bine conturate,
individualizate prin detalii semnificative. Conflictul se dezvolta pe doua coordonate, una
exterioara, care urmareste firul propriu-zis al evenimentelor, si una interioara, prin definirea
implicatiilor pe care le au faptele in planul constiintei personajului. Slavici se remarca prin
finetea observatiei in ceea ce priveste descrierea starilor sufletesti si a transformarilor
comportamentale determinate de acestea. Nuvela “Moara cu noroc” este o proza de facture
realista realista, in cadrul careia se remarca: obiectivitatea perspectivei narative, omniscienta
si omniprezenta naratorului, relatarea la persoana a 3a, veridicitatea, inspiratia din
realitate prin prezentarea societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului XIX, descrierile
detaliate, stilul sobru, fara figuri de stil si exprimarea exacta. Firul epic al nuvelei este aplu,
prezentand un conflict puternic, in mod gradat, dozand momentele de tensiune maxima,
anticipate prin pauze descriptive, dar secventele narative sunt construite prin inlantuire,
evidentiind tema care prezinta consecintele nefaste pe care le are setea de imbogatire asupra
destinului uman.

Titlul nuvelei este un topos literar care desemneaza un han aflat la rascruce de drumuri, in
pustietate. Locatia, o fosta moara, simbol al perisabilului, este , in esenta, aducatoare de
ghinion, desi aparent este un saptiu privilegiat al “norocului” inavutirii. Incipitul nuvelei si
finalul ei enunta cuvintele batranei, soacra personajului principal, conferind textului carecter
simetric. Fixarea actiunii intre cele doua rationamente ale batranei releva folosirea tehnicii
narative a punctului de vedere. Nuvela se deschide astfel cu sfatul dat de aceasta ginerlui, fost
cizmar, care ia in arenda hanul de la Moara cu noroc pentru a-si spori castigurile in vederea
deschiderii unui atelier propriu de cizamarie: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”Vorbele ei reprezinta intelepciunea
spirituala a poporului, pentru care e mult mai importanta implinirea sufleteasca oferita de
familie, decat imbogatirea. Finalul nuvelei revine simetric la vorbele batranei, rostite în urma
tragediei petrecute cu familia sa:”Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat”. Ele
explica in mod elocvent faptul ca un fatum potrivnic este vointa unei forte superioare, careia
omul nu i se poate impotrivi. Relatia dintre incipit si final este foarte stransa, soarta familiei lui
Ghita dovedindu-se a fi nemiloasa. La destramarea acesteia si la moartea sotilor din final,
contribuie, in primul rand, dorinta nemasurata cizmarului de a castiga bani, nelund in calcul

1
spusele intelepte ale soacrei sale. Simetrica este si prezentarea drumului, care duce la han, la
inceputul nuvelei, pentru ca, la finalul ei, aceasta sa se contopeasca sugestiv cu drumul vietii,
caci batrana impreuna cu cei doi copii isi continuă destinul parasind locul tragicelor evenimente:
”apoi i-a luat copiii si pleca mai departe.”

Intre cele doua limite fixate de intelepciunea populara, se desfasoara firul epic al nuvelei, de-a
lungul celor 17 capitole, structurata pe doua planuri: al conflictului exterior și al constiintei
personajului principal. Relatiile temporale si spatiale sporesc veridicitatea subiectului.
Actiunea este plasata in Ardeal, în secolul al XIX-lea. Ea se desfasoara pe parcursul unui an,
fiind simbolic plasate intre doua repere crestine: sarbatoarea sfantului Gheorghe si Pastele.

Intriga nuvelei este momentul in care la han isi face aparitia Lica Samadaul, seful
porcarilor din imprejurimi, un personaj straniu, care exercita o influenta negativa asupra celor
din jur. Personalitatea sa puternica ai inclinatia maladiva acestuia spre rau, vor determina
dezechilibrul sufletesc al lui Ghita si destramarea familiei sale. Destul de repede, carciumarul
intelege ca ”aici, la Moara cu noroc nu putea sa steie nimeni fara voia lui Lica”, iar el isi doreste
cu ardoare sa ramana. Aceasta situatie ofera protagonistului o singură cale, defavorabila
constiintei sale, dar aducatoare de bani, anume prietenia cu Lica. Desfasurarea actiunii surprinde
atitudinea dominatoare a lui Lica ce va declansa in constiinta personajului central conflictul
dintre impulsul de a ramane independent si observarea realista ca, impotrivindu-se stapanului
locului, nu va putea rezista prea mult ca hangiu. Desi isi da seama ca Lica reprezinta o
amenintare pentru familia lui, insa si sotia sa, Ana, prevenindu-l ca acesta este “om rau si
primejdios”, Ghita se hotaraste sa ramana, dar, simtindu-se in nesiguranta, reactioneaza in
defensiva, si isi ia cateva masuri de precautie: cumpara de la Arad doua pistoale, ia doi caini si
angajeaza o sluga, pe nume Marti. Personajul principal devine psrtad la nelegiuirile infaptuite de
samadau si de tovarasii sai. Prima actiune majora de complicitate cu raul este marturia falsa: desi
stie ca Lica a parasit Hanul, in noaptea in care arendasul a fost jefuit, jura pe cruce ca acesta “a
stat toata noaptea la carciuma”. Avand o personalitate usor de manipulat, Ghita nu gaseste nici o
solutie viabila pentru a spune adevarul, construindu-si un rationament propriu, cu doua variante
nefavorabile pentru sine: ori ca ajungea să fie dovedit si pus la pedeapsa si nici el, Ghita, ca un
om insotit cu un facator de rele nu putea sa scape cu obrazul curat; ori Lica scapa si atunci Ghita
trebuia sa se teama de razbunarea lui. Faptul in sine se constituie ca o lectie de viata, pentru ca
odata ce el devine complice la fapte reprobabile, este fortat de imprejurari sa se afunde si mai
adanc in rau, din care doar taria de caracter l-ar putea elibera. Ghita este insa, pe deoparte, foarte
usor de manipulat, fapt speculat de Lica, iar pe de alta parte traieste cu dorinta obsesiva de a
castiga cat mai multi bani. Lica nu se teme de judecata si stie foarte bine că Ghita nu il va trada,
se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane, mizand intotdeauna pe slabiciunile
celorlalti.

Deznodamantul nuvelei prezintă mistuirea hanului de un foc purificator, iar singurele

personaje care supravietuiesc sunt cele inocente, batrana si cei doi copii. Finalul revine simetric
la vorbele batranei venit doar sa constate cu neputinta ca destinul implacabil urmase viata celor

2
doi soti, după care ea porneste pe drumul vietii împreuna cu cei doi copii, simbol al sperantei în
existenta unui viitor mai bun .

In relatie cu celelalte doua personaje, Ghita se dovedește a fi un caracter slab, desi si-a dorit
prosperitatea, fondul sau sufletesc nu a putut sustine independenta castigata si de aceea a devenit
victima propriei sale iluzii. In confruntarea cu taria de caracter a personajului malefic Lica
Samadaul, el nu are nicio sansa de a reusi sa se impotriveasca. Sotia sa, Ana, este la fel de slaba
ca si el dar are forta interioara de a-l preveni de un fapt pe care si el il vede ca pe o amenintare,
dar caruia este incapabil sa i se sustraga.

Lica este personajul negativ al nuvelei, reprezentant al raului, intruchipand tipul demonului,
de factura romantica. Are foarte multe defecte, iar calitătile sale: inteligenta, perseverenta,
superioritate a caracterului, sunt subordonate ambitiei exagerate, sadismului, dorintei de a face
rau oricui i se supune. Autorul il caracterizeaza in mod direct inca de la prima sa aparitie,
subliniind, prin observatii detaliate, psihologia personajului. Capacitatea sa de a-i domina pe cei
din jur, de a-i manipula, este evidenta prin adresarea infatuata si autoritara chiar de la prima
intalnire cu carciumarul. Dand dovada de o noblete stranie, personajul exercita o fascinatie
inexplicabila pentru cei din jur, Ana și Ghita ramanand impresionati de aparitia sa. De-a lungul
nuvelei, personajul ramane constant an rau, determinand schimbarea totala a destinului
carciumarului. Frica de Lica, amplificata de destainuirea acestuia despre cum a inceput sa
omoare si cum crima a devenit, pentru el, o boala grea, domina personalitatea slaba lui Ghita,
determinandu-l sa reactioneze asa cum isi doreste Lica. Abilitatea lui Lica de a manipula se
bazeaza pe o fina cunoastere a psihologiei umane, iar in raport cu Ghita, aceasta speculeaza
vulnerabilitatiile sale, anume dorinta obsesiva de imbogatire si iubirea profunda pentru o singura
femeie. Finalul celor doi este pe masura faptelor fiecăruia: Ghita este impuscat, fiind prea slab sa
se sinucida, dar sanctionat moral de catre autor, pe cand Lica isi gandeste moartea cu tarie de
caracter si orgoliu. Se sinucide in mod violent, izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac. În
moarte, ca si in viata, este evidenta cruzimea personajului.

Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin sobrietatea si concizia stilului de factura

clasica. Obiectivitatea perspectivei narative este completata cu detalii semnificative cu privire la
gandurile personajelor, care le determina manifestarile exterioare. Stilul direct si cel indirect sunt
completate de stilul indirect liber, modalitatea de reproducere la persoana a 3a a ceea ce gandesc
personajele. Monologul interior se impleteste cu naratiunea, descrierea si dialogul, determinand
evolutia tensionata a conflictului catre un dezbodamant tragic.

Nuvela psihologica “Moara cu noroc” este o capodopera a literaturii romane, deschizand calea
catre marile creatii epice din perioada interbelica, despre care criticul literar George Calinescu
afirma ca este “o nuvela solida cu subiect de roman”.