Sunteți pe pagina 1din 68

Calendar Tong Shu - Qi Men Dun Jia

Ianuarie 2017

Copyright 2016 Hong Long Consulting SRL-D


Toate drepturile sunt rezervate. Acest calendar poate fi publicat, modificat sau tradus doar cu acordul scris al proprietarului.
Prefata

Arta chinezeasca a selectarii datelor, ZeRi 择日, este documentata a fi aparut


inca dinaintea perioadei dinastiei Han (206 BC-220 AD), nascandu-se ca o combinatie
intre astronomie, astrologie si documentarea evenimentelor istorice importante.

Folosita initial in probleme militare sau de stat, aceasta a inceput sa fie utilizata treptat
intr-o forma simplificata si de oamenii de rand, pentru planificarea evenimentelor
importante ca activitatile agricole, mutarea in casa noua, casatoriile, inmormantari, etc.

Maximul aplicarii acestei arte a fost atins in timpul Imparatului Qian Long (1711-1799),
ce a unit cele doua calendare existente in acel moment, cel imperial (secret) si cel folosit
de tarani si restul populatiei (cu o eficienta mai scazuta), creandu-se astfel Xie Ji Bian
Fang Shu ( “Cartea Unificarii Timpului si a Dimensiunilor”). Aceasta carte se numeste in
prezent Tong Shu si este instrumentul principal folosit in selectarea datelor favorabile.

Qi Men Dun Jia 奇門遁甲 este unul dintre cele mai vechi sisteme astrologice si de
divinatie chineze, datand dinaintea Erei Statelor Combatante (aprox 700 BC), conform
unelor surse chiar din timpul legendarului imparat chinez Huang Di (acum aproape 5000
de ani). Utilizata initial in razboaie si in probleme politice importante, arta Qi Men Dun
Jia se considera ca a fost cea care a asigurat atat longevitatea cat si inlocuirea celor mai
multe dintre dinastiile chineze. Pastrata ca secret de stat, practicarea si predarea
acestei arte inafara curtii imperiale era pana in urma cu mai putin de un secol interzisa.

Insemnand in traducere “Tehnica Scaparii cu ajutorul Portilor Misterioase”, Qi Men Dun


Jia analizeaza ce tipuri de energii (Qi) ne influenteaza in fiecare moment, si din ce
directie (Nord, Sud, Vest, Sud-Est, etc.) vin fiecare dintre acestea.
Conform artei Qi Men Dun Jia, pentru fiecare actiune pe care o desfasuram exista 8
rezultate diferite posibile, pe care le putem anticipa/determina in functie de Poarta 門
(Directia) spre/in care ne aflam in acel moment.

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Instructiuni:

Pasul 1 Selecteaza cea mai buna zi conform Calendarului Tong Shu – QI Men Dun Jia
pentru perioada in care trebuie/vrei sa iti desfasori activitatea dorita.

Pasul 2 Asigura-te ca ziua aleasa nu intra in interactiuni negative cu harta natala


(cel putin cu anul si luna nasterii tale, asa cum este mentionat in textul detaliat al
influentelor fiecarei zile). Daca ziua nu este compatibila cu data nasterii tale, alege alta.

Pasul 3 Selecteaza cel mai bun interval orar. In cazul in care esti obligat sa folosesti
un anumit interval orar, asigura-te ca NU este marcat cu culoarea rosie si cu textul „Nu
este recomandat pentru activitati importante”, deoarece indiferent de influentele
pozitive ale zilei, intervalele orare cu rosu scad foarte mult sau chiar anuleaza sansele
de succes. Daca intervalul ales este cu marcat cu rosu selecteaza o alta zi.

*Pasul 4 (optional) Daca este posibil, alege o directie favorabila pentru


intervalul orar selectat. In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directia mentionata, in
exterior, sau in mers (afara), stai cu fata.

Disclaimer :
Acesta varianta a Calendarului Tong Shu – Qi Men Dun Jia este generala si nu include o analiza a interactiunilor
fiecarei zile/ore cu harta natala personala. De asemena ea nu poate folosi toate instrumentele specifice Qi Men
Dun Jia sau a artei selectarii datelor favorabile ZeRi. Desi informatiile oferite in Calendarul Tong Shu – Qi Men Dun
Jia sunt atent selectate si organizate, Mincu Florian si firma Hong Long Consulting nu isi asuma raspunderea
pentru eventualele probleme aparute din folosirea acestui calendar.

www.honglongconsulting.com
Informatii suplimentare :

Scopul principal al acestui Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia este de a te ajuta sa eviti
zilele/orele cu influente puternic nefavorabile in selectarea unei date pentru
evenimente si activitati importante. Zilele si orele mentionate cu culoarea rosie sunt
cele in care pot aparea cel mai usor conflicte, fiind momente in care oamenii tind sa fie
nemultumiti, indecisi si conflictuali. Zilele si orele mentionate cu culoara rosie raman
negative indiferent de harta natala personala.

In paralel cu evitarea datelor nefavorabile, un alt rol principal al acestuia este de a-ti
oferi cele mai favorabile directii pentru pe care pe poti folosi pentru fiecare interval
orar, pentru a obtine succesul maxim posibil in acel moment pentru actiunile pe care le
intreprinzi.

Influenta favorabila sau nefavorabila a zilelor/orelor mentionate poate fi in unele cazuri


semnificativ diminuata, sau chiar complet anulata, de interactiunile cu harta natala
personala

In selectarea unei date favorabile influenta cea mai mare este cea a zilei (70%), alegerea
unei ore pozitive fiind secundara ca importanta (30%). Orele pozitive pot scadea partial
din influenta unei zile negative. Orele negative pot scadea semnificativ influenta pozitiva
a unei zile favorabile.

Folosirea unei directii favorabile (conform Qi Men Dun Jia) sporeste semnificativ
sansele de succes, si poate chiar anula complet influentele unei ore/zile negative.
Utilizarea unei directii nefavorabile poate aduce in unele cazuri esecuri chiar si in cele
mai favorabile ore sau zile.

Datorita lungimii variabile ale fiecarei zile solare (intre 23h 59m 40s si 24h 60m 30s)
poate exista o fluctuatie cumulata de pana la maxim 30 de minute in plus sau in minus
fata de orele mentionate. Pentru a fi siguri ca sunteti sub influenta intervalului selectat
este recomandat sa va planificati activitatile in partea de mijloc a acestuia, respectiv
pentru intervalul 08-10 fiind indicat sa va planificati activitatea intre 08.30-9.30.

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Servicii

www.honglongconsulting.com
Calendar Ianuarie 2017

LUNI MART I MIERCURI JOI VINERI SAMBAT A DUMINICA


30 31 ! 1!
2 3! 4 5 6 7 8
9! 10 11 ! 12 13 14 15 !
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29

1 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23


2 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
3 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
4 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
5 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
6 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
7 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
8 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
9 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
10 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
11 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
12 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
13 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
14 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
15 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
16 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
17 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
18 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
19 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
20 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
21 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
22 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
23 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
24 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
25 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
26 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
27 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
28 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
29 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
30 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23
31 07-09 09-11 11-13 13-15 15-17 17-19 19-21 21-23

….. - zile/ore puternic negative ce se recomanda a fi evitate, indiferent de harta natala.


….. - zile/ore cu influente preponderent negative, ce scad sansele de succes
….. - zile/ore neutre a caror influenta depinde de interactiunile cu harta natala
….. - zile/ore in general bune (in special in comparatie cu zilele/orele adiacente!)
….. - zile/ore foarte bune in care puteti obtine mult mai usor succesul in activitatile desfasurate

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Duminica 01 Ianuarie 戊子

O zi buna pentru noi inceputuri, in care este recomandat sa incepeti pregatirile pentru
evenimentele si activitatile importante sau pe termen lung. Este o zi recomandata pentru
orice vreti sa inceapa printr-o cerere (depuneri de acte, instiintari,etc. ).
O zi buna pentru lansari de proiecte, afaceri, vanzari, investitii, activitati comerciale.
Favorabila pentru a incepe noi parteneriate, pentru negocieri, ori pentru a debuta intr-o
noua functie/un nou job.
O zi potrivita pentru a invita oameni la un eveniment (nunti, evenimente publice, etc.) sau
pentru a reincepe o relatie dupa o pauza.
Poate fi folosita si in inceperea cautarilor pentru ceva specific (un job, un partener,
pentru cumparat bunuri, masina, etc.). O zi buna pentru cereri in casatorie sau pentru
logodna
Este o zi recomandata si pentru inceperea unor lucrari de constructie sau renovare.
Este benefica si pentru a cauta un tratament medical, pentru a calatori sau a face planuri
de calatorie, ori pentru inceperea unor noi scoli/cursuri.

! Pentru orice activitate importanta este recomandat sa evitati intervalul orar 11-15,
deoarece pot aparea situatii conflictuale si probleme de comunicare !

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Cal 午 (aprox 1954, 1966, 1978, 1990, 2002) sau lunile corespondente
Calului 午 (aprox 6 iunie-6 august), care pot deveni deveni conflictuali mai ales datorita
grjilor excesive si a unor sentimente de neliniste si instabilitate.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore in mod general armonioase, bune in special pentru
sanatate si recuperare medicala. In anumite cazuri pot atrage probleme cu legea, amenzi,
amenintari neprevazute.
09-11 N NE E SE S SV V NV In aceasta parte din zi ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, activitatile
incepute/desfasurate in aceste ore pot fi influentate de energii negative, pierzi trenul, avionul,
ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceaste ore.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune pentru a face cereri prietenilor, colegilor, rudelor.
In cazul unor afectari ale hartii natale personale, aceste ore pot impiedica comunicarea,
predispunand catre confuzie mentala, emotionala, probleme cu copii dar si catre persoane ce
dau informatii false, mincinoase.
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai armonioase ore ale acestei zile ce atrag
oameni de ajutor, fiind recomandate pentru a obtine o promovare sau marire de salariu ori
pentru a-ti cere drepturile. Bune si pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce bani
(cash).
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru scris si performante academice si literare. In
cazul unor interactiuni negative cu harta natala, acestea te pot pune insa in situatii negative
(impuse de mediu sau de anturaj) sau pot aduce o accentuare a unor adictii personale (alcool,
jocuri de noroc,droguri, comportamente sexuale ciudate). Pot genera si afectari emotionale,
depresie sau tendinte de izolare.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore preponderent negative, ce pot aduce probleme diverse,
plati karmice. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce
pierderi de bani sau alte probleme.
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore ce predispun catre dispute de orice fel, in special legale,
manie, nervi. Nu se recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale. Nu se
recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte
probleme.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Luni 02 Ianuarie 己丑

O zi pe care este recomandat sa o evitati deoarece exista sanse sporite ca proiectele/


actiunile pe care le incepeti/desfasurati astazi sa se termine sau destrame mult mai repede
decat ati dori.
Nu este o zi recomandata pentru casatorii, existand sanse mult mai mari de divort sau
pierdere a partenerului.
Nu este indicata nici pentru a adopta un copil sau pentru cumpara un animal de companie
(existand sanse sporite ca acesta sa fie bolnavicios sau sa se piarda usor).
Nu este recomandat sa demarati negocieri, sa lansati o afacere, sa incepeti un nou job sau
lucrul intr-o noua functie, ori sa calatoriti astazi.
Pentru a va muta in alta casa este de asemenea recomandat sa alegeti o alta zi, deoarece
daca va mutati astazi sunt sanse mari sa fiti obligati sa plecati de acolo, si nu neaparat din
proprie intentie.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, influentele conflictuale ale acestei zile ii pot
afecta in special pe cei nascuti in anii de Capra未 (aprox 1955, 1967, 1979, 1991, 2003)
sau lunile corespondente Caprei未(aprox 7 Iulie – 7 August), care pot deveni conflictuali
mai ales datorita unor piedici si obstacole aparute brusc, ce le pot genera o puternica stare
de confuzie mentala.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot predispune catre boli sau accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a sustine operatii de orice fel in acest interval deoarece
pot aparea complicatii, in special hemoragii. Pot aduce si situatii negative impuse de mediu sau
de anturaj pentru care trebuie sa faceti compromisuri, probleme/stres acasa sau la locul de
munca.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale zilei, bune pentru a
cumpara, a strange lucruri, sau a pune deoparte, fiind recomandate si pentru tranzactii
financiare, imobiliare, etc.
11-13 N NE E SE S SV V NV In aceasta parte din zi ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, aceste ore pot atrage
probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute. Pot predispune de asemenea si catre
afectari emotionale, stagnare si obstacole neasteptate, intarzieri, decalaje, nerabdare.
13-15 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
15-17 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune pentru a face cereri prietenilor, colegilor, rudelor.
Nu se recomanda totusi a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de
bani sau alte probleme.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore ce predispun catre tepe inselatorii, lucruri ce sunt/stau
mai prost decat par la prima vedere. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag oameni de ajutor, bune pentru a obtine o
promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. In prezenta unor afectari ale
hartii natale personale, ele va pot aduce probleme/stres acasa sau la locul de munca dar si
situatii in care sa ramaneti lipsiti de aparare, dominati, fara putere (cel mai adesea datorita unor
greseli pe care singuri alegeti sa le faceti).
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Marti 03 Ianuarie 庚寅

O zi cu influente neutre, in care activitatile pe care le porniti vor tinde sa se multiplice si


sa se repete.
Nu este recomandata totusi pentru a semna un contract in care sunteti in dezavantaj sau
care va poate aduce multe clauze de respectat (si mai multe clauze si obligatii decat era
planificat initial).
Nu este insa o zi potrivita pentru procese (se pot repeta), si nici pentru renovari/reparatii
(vor mai fi cel mai probabil nevoie si de altele).
De asemenea nu este recomandata nici pentru casatorii sau inmormantari.

! Din punctul de vedere al astrologiei chineze, este o zi puternic contraindicata pentru cei
nascuti in anii de Maimuta申 (aprox 1944, 1956, 1968, 1980, 1992) sau lunile
corespondente Maimutei申(aprox 8 August – 7 Septembrie), care pot deveni conflictuali
mai ales datorita unor afectari emotionale sau a imposibilitatii a avea ceea ce isi doresc.
Acestia prezinta si un risc crescut de accidentari astazi.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore cu influente preponderent benefice, ce atrag boagtia
fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu achizitionarea de
terenuri, obiecte, electrocasnice.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru adus ofrande divinitatii, pentru iubire si
conceptie (pentru parintii ce nu reusesc sa conceapa un copil exista sanse mai mari ca mama sa
ramana gravida). In functie de interactiunile cu harta natala pot aparea tradari/senzatia de
tradare din partea prietenilor, partenerilor, etc. Aceste ore pot aduce afectari emotionale,
aflarea unor vesti neplacute, nerespectarea unor promisiuni ce ti s-au facut, sau
accidente/conflicte legate de calatorii sau mutari.
11-13 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. Nu se recomanda totusi a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece
pot aduce pierderi de bani sau alte probleme..
13-15 N NE E SE S SV V NV Bune pentru a cumpara, a achizitiona, a strange lucruri, sau a
pune deoparte, fiind recomandate si pentru tranzactii financiare, imobiliare, etc. .
Nerecomandate pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de
bani.
15-17 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
17-19 N NE E SE S SV V NV Activitatile incepute/desfasurate in aceste ore pot fi
influentate de energii negative, pierzi trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde
obiecte, documente sau acte in aceaste ore.
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala, ele poate predispune insa catre tepe, inselatorii sau lucrurile sunt/stau mai prost
decat par la prima vedere.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Miercuri 04 Ianuarie 辛卯

O zi neutra, ce poate fi folosita mai ales pentru situatiile in care sunteti in dezavantaj sau
pe o pozitie inferioara si fara putere, deoarece rezultatul va fi echitabil pentru toate partile
si deci mai bun decat parea initial.
Poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi mai buna)
pentru casatorii, negocieri de afaceri( insa nu si in cazul in care sunteti in avantaj) sau
pentru orice actiune impotriva unui contracandidat/adversar mult mai puternic.
(concursuri, procese in instanta, sedinte, dezbateri publice, etc.).
Nu este o zi recomandata pentru actiunile/activitatile in care sunteti pe o pozitie
superioara deoarece va puteti pierde avantajele pe care le aveti in favoarea competitorilor.
Activitatile incepute in aceasta zi cel mai probabil vor avea rezultate mai slabe decat v-ati
fi dorit (in nici un caz mult mai bune).
In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala pot aparea si tradari ale unor
persoane pe care le-ati ajutat in trecut sau probleme pe plan sexual.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Cocos酉 (aprox 1945, 1957, 1969, 1981, 1993) sau lunile corespondente
Cocosului酉 (aprox 8 Septembrie – 7 Octombrie), care pot deveni conflictuali si pot fi
afectati de tradari, pierderea increderii, sau de afectari ale imaginii.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile negative,
ce pot aduce plati karmice. Nerecomandate pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot
atrage probleme si pierderi de bani. Pot aduce si afectari emotionale, in special legate de
probleme cu documentele, dificultati juridice, procese, amenzi.
09-11 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. Bune si pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce bani
(cash). Nerecomandate totusi pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme
si pierderi de bani (mai ales in contextul zilei atentie la accidente).
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag boagatia fizica materiala, fiind recomandate
pentru orice activitate ce are legatura cu achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice. In
cazul unor interactiuni negative cu harta natala aceste ore pot aduce insa probleme de
comunicare sau despartiri, nefiind recomandate pentru negocieri, fuziuni, uniuni. Exista si un risc
crescut de a pierde obiecte si documente in aceste ore. Pot aduce de asemenea situatii negative
impuse de mediu sau de anturaj, complexe de inferioritate, sau afectari datorita unor probleme
nerezolvate din copilarie.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru adus ofrande divinitatii, pentru iubire si
conceptie. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala aceste ore pot aduce insa
probleme de comunicare sau despartiri, nefiind recomandate pentru negocieri, fuziuni, uniuni.
Exista si un risc crescut de a pierde obiecte si documente in aceste ore.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag oameni de ajutor, bune pentru a obtine o
promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. Aceaste ore pot predispune insa
si catre boli sau accidente cu sange, nefiind recomandat a merge la doctor sau a sustine operatii
de orice fel in acest interval deoarece pot aparea complicatii, in special hemoragii.
17-19 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru nici o activitate importanta.
Ore ce pot avea un puternic impact negativ.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, fiind indicat a fi folosite cand doresti sa convingi pe cineva. Exista
insa si un risc de probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute, mai ales in prezenta unor
interactiuni negative cu harta natala.
21-23 N NE E SE S SV V NV Activitatile incepute/desfasurate in aceste ore pot fi
influentate de energii negative, pierzi trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde
obiecte, documente sau acte in aceaste ore.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Joi 05 Ianuarie 壬辰

O zi neutra, ce poate fi folosita mai ales pentru situatiile in care sunteti in dezavantaj sau
pe o pozitie inferioara si fara putere, deoarece rezultatul va fi echitabil pentru toate partile
si deci mai bun decat parea initial.
Poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi mai buna)
pentru casatorii, negocieri de afaceri( insa nu si in cazul in care sunteti in avantaj) sau
pentru orice actiune impotriva unui contracandidat/adversar mult mai puternic.
(concursuri, procese in instanta, sedinte, dezbateri publice, etc.).
Nu este o zi recomandata pentru actiunile/activitatile in care sunteti pe o pozitie
superioara deoarece va puteti pierde avantajele pe care le aveti in favoarea competitorilor.
Activitatile incepute in aceasta zi cel mai probabil vor avea rezultate mai slabe decat v-ati
fi dorit (in nici un caz mult mai bune).

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Caine戌 (aprox 1946, 1958, 1970, 1982, 1994) sau lunile corespondente
Cainelui戌(aprox 8 Octombrie – 6 Noiembrie), care pot deveni conflictuali mai ales
datorita unei stari de dezorganizare si haos, sau a unor probleme in comunicarea cu
ceilalti.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Bune pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce
bani (cash)
In prezenta unor interactiuni negative ele pot predispune insa si catre autosabotaj sau probleme
pe care vi le puteti genera voi insiva fara a fi influentati din exterior, in special datorita unor vicii,
dependente sau tipare mentale gresite. Pot aparea probleme si datorita faptului ca sunteti prea
teritorial.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai armonioase ore ale zilei, ce atrag
oameni de ajutor, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori, prieteni.
Ore bune si pentru scris si performante academice sau literare.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore a caror influenta este dependenta de harta natala. In
cazul unor interactiuni negative cu aceasta, ele pot deveni negative aducand plati karmice.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. In functie de interactiunile cu harta natala pot aduce insa si probleme de
comunicare, afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot atrage
si diverse accidentari.
15-17 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante (impact
negativ potential mai redus decat intervalul 19-21).
17-19 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai bune ore ale acestei zile pentru a
convinge pe cineva, pentru tot ce tine de comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public.
Bune si pentru adus ofrande divinitatii, pentru iubire si conceptie (pentru parintii ce nu reusesc
sa conceapa un copil exista sanse mai mari ca mama sa ramana gravida)
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
21-23 N NE E SE S SV V NV In aceasta parte din zi ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. Ore indicate mai ales pentru tranzactii financiare, imobiliare, etc., fiind bune si
pentru a cumpara, a achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Vineri 06 Ianuarie 癸巳

O zi buna pentru toate actiunile sau proiectele pe care doriti sa le desfasurati pe termen
lung si al carui rezultat sa fie durabil.
Este recomandata pentru contracte sau colaborari care doriti sa se intinda pe o perioada
cat mai lunga de timp, pentru lansari oficiale sau pentru a angaja un salariat/colaborator.
Este o zi benefica si pentru a incepe studii/scoli pe termen lung, pentru casatorii, ori
pentru a incepe lucrari de constructie.
Nu este totusi indicata pentru activitati al caror rezultat ati dori sa fie foarte rapid. Nu este
indicata pentru calatorii (veti fi plecat cel mai probabil mai mult timp decat ati fi
planificat initial).
Nu este benefica nici pentru mutat intr-un job/functie de unde sa plecati/avansati repede,
pentru ca veti ramane cel mai probabil mult mai mult timp acolo decat ati planificat.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Porc亥 (aprox 1947, 1959, 1971, 1983, 1995) sau lunile corespondente
Porcului亥(aprox 7 Noiembrie – 6 Decembrie), care pot deveni excesiv de insistenti si
conflictuali, putand suferi dezamagiri si afectari ale imaginii

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore preponderent armonioase ce atrag oameni care de
ajutor, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune
pentru a face cereri prietenilor, colegilor, rudelor. Bune pentru sanatate si recuperare medicala.
In lipsa unor interactiuni negative puternice cu harta natala, aceste ore pot aduce fericire,
echilibru emotional si o stare generala de bine.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. In functie de interactiunile cu harta
natala pot predispune insa si la tepe, inselatorii, sau lucrurile care sunt/stau mai prost decat par
la prima vedere. Pot aduce si lucruri care sa se termine la fel de brusc pe cat au inceput
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag oameni de ajutor, bune pentru a obtine o
promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. In prezenta unor interactiuni
negative cu harta natala pot predispune insa si la tepe, inselatorii, lucrurile care sunt/stau mai
prost decat par la prima vedere.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore nerecomandate pentru activitati importante.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. In cazul unor afectari ale hartii natale, ele
pot deveni insa ore negative ce pot aduce plati karmice. De asemenea va pot predispune sa fiti
pusi in situatii nedrepte, tradari, in care sa primiti mult mai putin sau chiar deloc in schimbul la
ceea ce ati dat.
17-19 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se
recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele dintre preponderent armonioase ale zilei, ce atrag
boagatia fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice. Nerecomandate pentru a pleca la drum sau
in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante. Intra in
conflict cu energiile zilei.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Sambata 07 Ianuarie 甲午

O zi pe care o puteti folosi ca varianta secundara pentru a va initia/desfasura proiectele si


activitatile ce nu sunt foarte importante (pentru activitatile deosebit de importante fiind
recomandat sa alegeti o alta zi). Poate fi folosita astfel pentru a incepe un nou proiect la
serviciu, pentru a accepta/semna un contract ce vi s-au propus deja, ori pentru a deschide
o afacere.
Este o zi moderat benefica si pentru a demara lucrari de constructie, amenajare, renovare,
ori pentru a va intalni cu prietenii.
Una dintre problemele pe care le aduce aceasta zi pot fi insa unele presentimentele
negative, neliniste, sau senzatia ca ceea ce ati inceput nu va merge bine, ce desi nu vor fi
neaparat intemeiate, exista posibilitatea sa va afecteze mental sau emotional.
In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, aceasta zi poate aduce obstacole
neasteptate, intarzieri, decalaje, ce pot genera nerabdare sau afectari emotionale legate de
senzatia de stagnare.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este recomandata pentru cei nascuti in
anii de Sobolan子 (aprox 1948, 1960, 1972, 1984, 1996) sau lunile corespondente
Sobolanului子 (aprox 7 Decembrie – 5 Ianuarie ), care pot deveni deveni conflictuali mai
ales datorita grjilor excesive si a unor sentimente de neliniste si instabilitate

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute.
Predispun si la certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri,
putand aduce si pierderi de obiecte si documente.
09-11 N NE E SE S SV V NV Activitatile sunt influentate de energii negative, pierzi trenul,
avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceasta ora
(x2). Predispun si la certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-
uri.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. In prezenta unor interactiuni negative cu
harta natala pot predispune insa la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la
prima vedere.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta depinde foarte mult de
interactiunile cu harta natala. In cazul unor conflicte cu harta natala nu este recomandat sa
plecati in calatorii in aceste ore deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, bune in special pentru scris si
performante academice sau literare. Atrag si oameni care te ajuta si care au de regula un statut
superior, lucruri ce merg struna. Nerecomandate insa pentru a pleca la drum, in calatorii,
deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore cu influente negative, ce pot aduce probleme diverse,
plati karmice
21-23 I N NE E SE S SV V NV n cazul unor interactiuni negative cu harta natala aceste ore
pot aduce insa si dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi, nefiind recomandate a se
folosi in acest caz pentru a face cereri legale sau personale.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Duminica 08 Ianuarie 乙未

Una dintre zilele cu potentialul cel mai conflictual ale acestei luni, ce nu este
recomandata pentru nici o activitate importanta. Tot ceea ce incepeti astazi cel mai
probabil se va termina/distruge foarte repede.
Este o zi puternic contraindicata pentru orice activitate comerciala, pentru parteneriate,
pentru a semna contracte ori pentru a lansa noi produse.
Nu este indicat sa incepeti o cura de slabire astazi deoarece va va afecta organismul.
Nu este o zi recomandata pentru casatorii ori pentru a pleca in calatorii.
Pentru activitatile pe care sunteti obligati sa le desfasurati in aceasta zi este recomandat sa
selectati o ora care sa contina stelele Nobililor (conform hartii natale personale BaZi), ori
sa fie cat mai pozitiva conform calendarului Tong Shu sau a artei metafizice chineze Qi
Men Dun Jia.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, influentele conflictuale ale acestei zile ii pot
afecta in special pe cei nascuti in anii de Bivol 丑(aprox 1949, 1961, 1973, 1985, 1997)
sau in lunile corespondente Bivolului 丑(aprox 6 Ianuarie – 3 Februarie), care pot deveni
conflictuali mai ales datorita unor piedici si obstacole aparute brusc, ce le pot genera o
puternica stare de confuzie mentala.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale zilei, ce predispun la
certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri, putand aduce si
pierderi de obiecte si documente. Exista si un risc crescut de taieturi, boli, accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a se pleca in calatorii in aceste ore.
09-11 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. Nerecomandate insa pentru a pleca la
drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore a caror influenta este dependenta de harta natala
personala. In prezenta unor afectari ale ei, activitatile incepute/desfasurate in acest interval pot
fi influentate de energii negative, pierzi trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista si riscul de a
pierde obiecte, documente sau acte in aceaste ore. Nerecomandate nici pentru a pleca la drum,
in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile ce atrag
oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior, lucruri ce merg struna. Ore bune si
pentru sanatate si recuperare medicala.
17-19 N NE E SE S SV V NV Tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la
prima vedere
19-21 N NE E SE S SV V NV Oameni de ajutor, buna pentru a cere o promovare sau
marire de salariu sau pentru a-ti cere drepturile. Stare emotionale buna, fericire (in cazul in care
si harta natala o sustine). In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, aceste ore pot
aduce insa si probleme/stres acasa sau la locul de munca dar si situatii in care sa ramaneti lipsiti
de aparare, dominati, fara putere (insa cel mai adesea datorita unor greseli pe care singuri
alegeti sa le faceti).
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, bune in special pentru scris si
performante academice sau literare. Bune si pentru semnat contracte, pentru orice iti poate
aduce bani (cash).

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Luni 09 Ianuarie 丙申

Este o zi neutra, ce poate fi folosita ca varianta secundara in special pentru achizitionarea


de terenuri, pentru lucrari de constructie/renovare ori imormantari.
Nu este insa o zi potrivita pentru a face activitati riscante (scufundari, escalada,
parasutism) doarece pericolele sunt semnificativ mai mari (printre altele este una din
zilele in care exista sanse foarte mari de inec).
Nu este o zi indicata nici pentru interventii chirurgicale, existand un risc mult mai mare
de complicatii in timpul operatiei.

! Atentie la orice implica activitati/schimburi financiare/de bani (cumparari, imprumutari,


depuneri de bani, semnari de contracte, deschideri oficiale, calatorii de afaceri, sau
achizitionari de bunuri) deoarece acestea va pot afecta semnficativ bogatia si
prosperitatea pentru tot anul (este una dintre 10 astfel de zile ce pot fi intalnite in decursul
unui an !). Nu imprumutati bani altor persoane astazi deoarece sunt sanse mult mai mari
sa nu ii mai primiti inapoi.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Tigru 寅 (aprox 1950,1962,1974, 1986,1998) sau in lunile corespondente
Tigrului 寅 (aprox 4 februarie-5 mai), care pot deveni conflictuali mai ales datorita unor
afectari emotionale sau a imposibilitatii a avea ceea ce isi doresc. Acestia prezinta si un
risc crescut de accidentari astazi.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
09-11 N NE E SE S SV V NV Influenta acestor ore este dependenta de interactiunile cu
harta natala putand predispune fie catre relatii armonioase cu ceilalti aducand o capacitate mai
buna de comunicare si persuasiune, fie catre certuri si despartiri, nefiind in acest caz bune
pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri. De asemenea pot aduce si pierderi de obiecte si
documente. In unele cazuri puteti fi predispusi a fi pusi in situatii nedrepte, tradari, in care sa
primiti mult mai putin sau chiar deloc in schimbul la ceea ce ati dat.
11-13 N NE E SE S SV V NV Risc crescut de taieturi, boli, accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a pleca in calatorii in aceste ore.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore recomandate pentru tranzactii financiare, imobiliare,
etc., fiind bune si pentru a cumpara, a achizitiona, a strange lucruri, sau pentru a pune deoparte.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore a caror influenta este dependenta de harta natala
personala. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala ele pot aduce si probleme cu legea,
amenzi, amenintari neprevazute.
17-19 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala, in
aceste ore exista si riscul de a pierde trenul, avionul, ocazia sa faci ceva, ca si de a pierde
obiecte, documente sau acte.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile ce sunt
bune pentru semnat contracte, vanzari si pentru orice iti poate aduce bani. Sunt de asemenea
benefice si pentru sanatate si recuperare medicala.
21-23 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala
aceste ore pot aduce insa afectari emotionale legate de relatii, tradari ale persoanelor de
incredere sau situatii in care dai mai mult decat primesti inapoi.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Marti 10 Ianuarie 丁酉

Este una dintre cele mai favorabile zile ale acestei luni, in care este recomandat sa va
planificati proiectele/activitatile cele mai importante.
Este o zi ce va poate aduce succesul in afaceri, fiind recomandata pentru semnari de
contracte, lansari produse sau de noi afaceri, pentru negocieri, colaborari, etc.
O zi ce poate aduce bani si prosperitate, fiind benefica pentru a incepe sa lucrati intr-un
nou post sau la un nou loc de munca.
Este o zi foarte buna pentru a initia lucrari de reconstructie, renovare, ori pentru reparatii.
Este o zi favorabila si pentru cereri in casatorie, cununii sau inmormanari (descendentii
urmand sa beneficieze de un sprijin divin suplimentar).
Aceasta zi este una dintre cele mai potrivite pentru tratamente medicale, pentru calatorii
ori pentru a va muta in casa noua.
Este recomandat sa faceti fapte bune, acte de caritate astazi (ele fiind rasplatite
amplificat). Tot ce veti face in aceasta zi va tinde sa se multiplice (bani, bunuri, relatii,
prieteni, etc.). Nu este insa recomandat sa faceti activitati negative in aceasta zi deoarece
ea are un efect de lupa si veti plati amplificat raul/problemele pe care le-ati creat.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Iepure卯 (aprox 1951, 1963, 1975, 1987, 1999) sau in lunile
corespondente Iepurelui卯 (aprox 6 martie – 4 aprilie), care pot deveni conflictuali si pot
fi afectati de tradari, pierderea increderii, sau de afectari ale imaginii.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public.. Favorabilitatea acestor ore poate fi
anulata in cazul unor interactiuni negative cu harta natala, ele putand aduce plati karmince
diverse.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile ce
predispun la certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri. Pot
aduce si pierderi de obiecte si documente. Atrag si dispute de orice fel, in special legale, manie,
nervi, nefiind recomandate a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
11-13 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale zilei, fiind un interval
in care ai sanse mai mari sa faci bani daca incerci. In absenta unor interactiuni negative cu harta
natala ele aduc si o stare emotionale buna, fericire.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru adus ofrande divinitatii, pentru iubire si
conceptie (pentru parintii ce nu reusesc sa conceapa un copil exista sanse mai mari ca mama sa
ramana gravida)
15-17 N NE E SE S SV V NV Risc crescut de taieturi, boli, accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a pleca in calatorii in aceste ore.
17-19 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative aceste ore predispun
si catre autosabotaj sau probleme pe care vi le puteti genera voi insiva, fara a fi influentati din
exterior, in special datorita unor vicii, dependente sau tipare mentale gresite. Pot aparea si
probleme datorate unei curiozitati excesive.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile ce se
recomanda a fi evitate. Ele pot aduce o senzatie de haos general, datorat unor probleme mici
dar multe sau a tradarii increderii de catre o persoana draga. Pot aparea si dureri (mai mari) sau
lovituri la nivelul spatelui ori ceafei. De asemenea exista si riscul aparitiei unor amenintari
neprevazute, amenzi sau probleme cu legea.
21-23 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala activitatile pe care le
incepi/desfasori pot fi influentate de energii negative, putand sa pierzi trenul, avionul sau ocazia
sa faci ceva. Exista si riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceasta ora.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Miercuri 11 Ianuarie 戊戌

Este o zi in care sunt sanse usor mai mari de a primi ceea ce cereti (de la oameni sau
divinitate).
Este o zi ce poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi
mai favorabila) si pentru inceperea unor parteneriate, a lucrului intr-un nou job/ o noua
functie, pentru semnarea unui contract, ori pentru inceperea unor noi cursuri sau scoli.
Nu este indicat totusi sa mergeti la spital, in cimitir sau in alte locuri negative deoarece in
aceste zile sunteti mult mai receptivi la influentele negative si dizarmonioase din jurul
vostru. Nu este recomandat nici sa incepeti/efectuati tratamente medicale astazi. Atentie
la BTS si la alte boli in general deoarece si pe acestea le puteti primi mai usor.

! Atentie la orice implica activitati/schimburi financiare/de bani (cumparari, imprumutari,


depuneri de bani, deschideri oficiale, calatorii de afaceri, sau achizitionari de bunuri)
deoarece acestea va pot afecta semnficativ bogatia si prosperitatea pentru tot anul (este
una dintre 10 astfel de zile ce pot fi intalnite in decursul unui an !). Nu imprumutati bani
altor persoane astazi deoarece sunt sanse mult mai mari sa nu ii mai primiti inapoi.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Dragon 辰 (aprox 1952, 1964, 1976, 1988, 2000) sau in lunile corespondente
Dragonului辰 (aprox 5aprilie – 5 mai), care pot deveni conflictuali mai ales datorita unei
stari de dezorganizare si haos, sau a unor probleme in comunicarea cu ceilalti.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru scris si performante academice si literare. In
cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot predispune insa catre certuri si despartiri,
nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri.Pot aduce si pierderi de obiecte si
documente.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore negative, ce pot atrage plati karmice diverse.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala
aceste ore pot aduce probleme/stres acasa sau la locul de munca dar si situatii in care sa
ramaneti lipsiti de aparare, dominati, fara putere (insa cel mai adesea datorita unor greseli pe
care singuri alegeti sa le faceti).
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile pentru
semnat contracte, vanzari si pentru orice iti poate aduce bani. Sunt bune si pentru plecat in
calatorii.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru iubire, conceptie, si adus ofrande divinitatii.
In cazul unor afectari ale hartii natale pot aduce insa afectari emotionale, si o stare de haos
general, cauzat de probleme mici si multe sau de tradarea increderii de catre o persoana draga.
Pot aparea si dureri (mai mari) sau lovituri la nivelul spatelui ori ceafei.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta depinde foarte mult de
interactiunile cu harta natala. Nerecomandate pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot
aduce probleme si pierderi de bani.
21-23 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce atrag
bogatia fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice. Nerecomandate insa pentru a pleca la drum,
in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Joi 12 Ianuarie 己亥

O zi buna pentru deschiderea sau relansarea unor activitati importante ori pe termen lung,
pentru lansarile de produse, ceremoniile oficiale, evenimente publice, deschiderea unor
birouri sau pentru petreceri de bun-venit.
Este o zi recomandata pentru a cauta ceva specific (un job, un partener, pentru cumparat
bunuri, masina, etc.) deoarece va da multe optiuni din care puteti alege.
Poate fi folosita pentru a invita oameni la un eveniment sau a reincepe o relatie dupa o
pauza.
Este o zi benefica si pentru casatorii, pentru a incepe lucrul intr-un nou job/o noua
functie, pentru lucrari de constructie/renovare, noi scoli/cursuri ori pentru a pleca in
vacante.
Nu este totusi o zi recomandata pentru inmormantari sau lucrari de excavatie.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Sarpe巳 (aprox 1953, 1965, 1977, 1989, 2001) sau in lunile
corespondente Sarpelui巳(aprox 6 mai – 6 iulie), care pot deveni excesiv de insistenti si
conflictuali, putand suferi dezamagiri si afectari ale imaginii.

De asemenea cei nascuti in anii de Maimuta申 sau Porc亥(aprox 1944, 1947, 1956, 1959,
1968, 1971, 1980, 1983, 1992, 1995) ori in lunile de Maimuta申 sau Porc亥(aprox 8
August – 7 Septembrie si 7 Noiembrie – 6 Decembrie), pot fi pusi in situatii nedrepte,
tradari ale persoanelor de incredere, in care sa primeasca mult mai putin sau chiar deloc
in schimbul la ceea ce au dat.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru sanatate si recuperare medicala. Pot
predispune insa catre certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first
date-uri. Pot aduce si pierderi de obiecte si documente.
09-11 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
11-13 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile fiind unul
din intervalele zilei in care ai sanse mult mai mari sa faci bani din activitatile tale. Atrag si oameni
de ajutor, fiind bune pentru a obtine o promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere
drepturile.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore foarte benefice pentru semnat contracte, pentru orice iti
poate aduce bani (cash). Bune si pentru scris si performante academice sau literare.
15-17 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala ele
pot aduce insa afectari emotionale legate de relatii, tradari ale persoanelor de incredere, situatii
in care dai mai mult decat primesti inapoi.
17-19 N NE E SE S SV V NV Unele dintre orele cu potentialul cel mai negativ ce atrag
dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi, nefiind recomandate a se folosi pentru a face
cereri legale sau personale. Nerecomandate pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot
aduce probleme si pierderi de bani.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore preponderent pozitive ce atrag bogatia fizica, materiala,
fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu achizitionarea de terenuri, obiecte,
electrocasnice
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Vineri 13 Ianuarie 庚子

O zi in care nu este recomandat sa incepeti niciuna din activitatile importante sau pe


termen lung care ati dori sa dureze, deoarece cel mai probabil vor merge foarte greu, fara
a aduce rezultatele dorite.
Pentru activitatile pe care sunteti obligati sa le desfasurati in aceasta zi este recomandat sa
selectati o ora care sa contina stelele Nobililor (conform hartii natale personale BaZi), ori
sa fie cat mai pozitiva conform calendarului Tong Shu sau a artei metafizice chineze Qi
Men Dun Jia.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Cal 午 (aprox 1954, 1966, 1978, 1990, 2002) sau lunile corespondente Calului
午 (aprox 6 iunie-6 august), care pot deveni deveni conflictuali mai ales datorita grjilor
excesive si a unor sentimente de neliniste si instabilitate.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot predispune catre certuri si despartiri, nefiind bune
pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri, putand aduce si pierderi de obiecte si
documente. Pot aduce si probleme cu legea, amenzi sau amenintari neprevazute.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile ce pot
aduce certuri si despartiri, nefiind bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri, putand
aduce si pierderi de obiecte si documente. Activitatile pe care le incepeti/desfasurati acum pot fi
influentate de energii negative, poti pierde trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a
pierde si obiecte, documente sau acte in aceasta ore.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Nerecomandate pentru a pleca la drum, in calatorii,
deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani. De asemenea acestea pot impiedica
comunicarea si predispune catre confuzie mentala, emotionala, probleme cu copii dar si catre
persoane ce dau informatii false, mincinoase.
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile, fiind
partea din zi in care ai cele mai mari sanse sa faci bani daca incerci. Aduce si oameni de ajutor,
fiind buna pentru a cere o promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. In
anumite cazuri aceste ore pot aduce insa si probleme la nivelul capului, lovituri, migrene.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru scris si performante academice. In cazul
unor interactiuni negative cu harta natala, acestea te pot pune insa in situatii negative (impuse
de mediu sau de anturaj) sau pot aduce o accentuare a unor adictii personale (alcool, jocuri de
noroc,droguri, comportamente sexuale ciudate). Pot genera si afectari emotionale, depresie sau
tendinte de izolare
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
21-23 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi, nefiind
recomandate a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Sambata 14 Ianuarie 辛丑

O zi neutra ce poate fi folosita pentru noi inceputuri, insa numai in lipsa unor interactiuni
negative cu harta natala (in cazul in care acestea exista este recomandat sa alegeti o alta
zi). Poate fi utilizata ca varianta secundara (in cazul in care nu puteti selecta o data mai
buna) pentru lansari de proiecte, negocieri, afaceri,etc. O zi potrivita si pentru a invita
oameni la un eveniment (nunti, evenimente publice, etc.), pentru a reincepe o relatie dupa
o pauza ori pentru orice vreti sa inceapa printr-o cerere (depuneri de acte, instiintari,etc. ).
Poate fi folosita si in inceperea cautarilor pentru ceva specific (un job, un partener,
pentru cumparat bunuri, masina, etc.). O zi moderat benefica pentru cereri in casatorie
sau pentru logodna.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Capra未 (aprox 1955, 1967, 1979, 1991, 2003) sau lunile corespondente
Caprei未(aprox 7 Iulie – 7 August), care pot deveni conflictuali, mai ales datorita unor
piedici si obstacole aparute brusc, ce le pot genera o puternica stare de confuzie mentala.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele orele cele mai negative ale acestei zile, ce
pot predispune catre boli sau accidente cu sange. Nerecomandat a merge la doctor sau a sustine
operatii de orice fel in acest interval deoarece pot aparea complicatii, in special hemoragii. Nu se
recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce diverse probleme, pierderi
de bani sau chiar accidente! Pot aduce si situatii negative impuse de mediu sau de anturaj
pentru care trebuie sa faceti compromisuri, probleme/stres acasa sau la locul de munca.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai armonioase ore ale zilei ce atrag
oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior, lucruri ce merg struna. Bune si
pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce bani (cash). Nu sunt recomandate insa
pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani (cu un efect
mult redus fata de orele 07-09).
11-13 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot
aduce si situatii in care sa fi neajutoarat, dominat, lasat fara autoritate si putere, mai ales
datorita unor alegeri gresite pe care singur le-ai facut.
13-15 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai armonioase ore ale acestei zile ce sunt
bune in special pentru sanatate si recuperare medicala. Pot aduce si o stare emotionale buna,
fericire (in cazul in care si harta natala o sustine).
17-19 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot aduce oameni de ajutor, fiind bune pentru a cere
o promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. In cazul unor interactiuni
negative cu harta natala, acestea pot impiedica comunicarea si cauza accidentari si afectari
emotionale, indicand posibilitatea de a te simti sau chiar de a fi tradat.
21-23 N NE E SE S SV V NV Unele dintre orele benefice ale acestei zile ce sunt favorabile
in special pentru scris si performante academice. Bune si pentru plecat in calatorii.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Duminica 15 Ianuarie 壬寅

O zi ce poate fi folosita in special pentru a scapa de lucrurile pe care doriti sa le eliminati


din viata voastra.
Buna (ca varianta secundara) pentru a incepe diete, pentru terapii (cum ar fi cele
energetice) ori pentru operatiile chirurgicale in care este nevoie sa indepartati ceva din
corpul vostru (alunite, pietre la rinichi, colecist, tumori, etc.). Este indicata si pentru a
incepe tratamente stomatologice.
Benefica si pentru a face curatenie generala in casa (dar si pentru curatari energetice), sau
pentru inceperea unor lucrari de renovare, demolare, reconstructie.
Este o zi recomandata pentru a incheia relatii abuzive ori pentru a scapa de vicii (fumat,
alcool, droguri, etc.).
Favorabila in vanzari pentru a scapa de stocul in exces.

! Din punctul de vedere al astrologiei chineze, este o zi puternic contraindicata pentru cei
nascuti in anii de Maimuta申 (aprox 1944, 1956, 1968, 1980, 1992) sau lunile
corespondente Maimutei申(aprox 8 August – 7 Septembrie), care pot deveni conflictuali
mai ales datorita unor afectari emotionale sau a imposibilitatii a avea ceea ce isi doresc.
Acestia prezinta si un risc crescut de accidentari astazi.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Bune pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce
bani (cash). In prezenta unor interactiuni negative pot atrage insa certuri si despartiri, nefiind
bune pentru negocieri, fuziuni, uniuni, first date-uri. Pot aduce si pierderi de obiecte si
documente.
09-11 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala
aceste ore pot aduce insa probleme de comunicare sau despartiri, nefiind recomandate pentru
negocieri, fuziuni, uniuni. Exista si un risc crescut de a pierde si obiecte sau documente in aceste
ore. Ore ce va pot predispune sa fiti pusi in situatii nedrepte, tradari, in care sa primiti mult mai
putin sau chiar deloc in schimbul la ceea ce ati dat.
Pot aduce si afectari emotionale, aflarea unor vesti neplacute, nerespectarea unor promisiuni ce
ti s-au facut, sau accidente/conflicte legate de calatorii sau mutari.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot aduce, daca si harta natala o sustine, o stare
emotionale buna, fericire. Exista insa si un risc crescut de taieturi, boli, accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a se pleca in calatorii in aceste ore
13-15 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce atrag
oameni care sa te ajute si care au de regula un statut superior; lucruri ce merg struna. Bune
pentru a cumpara, achizitiona, strange lucruri, sau a pune deoparte. Favorabila si pentru
tranzactii financiare, imobiliare, etc..
15-17 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante. Ore cu un
puternic potential negativ.
17-19 N NE E SE S SV V NV Activitatile pot fi influentate de energii negative, pierzi
trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista si riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in
aceasta ora
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru sanatate si recuperare medicala.
21-23 N NE E SE S SV V NV Bune pentru plecat in calatorii. In cauzul unor interactiuni
negative cu harta natala pot predispune si la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat
par la prima vedere.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Luni 16 Ianuarie 癸卯

O zi neutra, in care activitatile pe care le porniti vor tinde sa se multiplice si sa se repete.


Poate fi folosita ca varianta secundara pentru a achizitiona un teren, pentru parteneriate si
actiuni in care vreti sa fiti foarte implicati, ori pentru petreceri (daca va doriti sa se repede
cat mai des).
Poate fi folosita in lipsa unor interactiuni negative cu harta natala si pentru a recupera
datorii (existand sanse sporite sa primiti suma integrala), sau pentru a lansa produse (se
vor vinde mai multe, mai repede).
Nu este recomandata pentru a semna un contract in care sunteti in dezavantaj sau care va
poate aduce multe clauze de respectat (vor fi si mai multe decat era planificat initial).
Nu este insa o zi potrivita pentru procese (se pot repeta), si nici pentru renovari/reparatii
(va mai fi nevoie si de altele).
De asemenea nu este recomandata nici pentru casatorii sau inmormantari daca nu vreti ca
acestea sa se repete intr-un timp foarte scurt.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Cocos酉 (aprox 1945, 1957, 1969, 1981, 1993) sau lunile
corespondente Cocosului酉 (aprox 8 Septembrie – 7 Octombrie), care pot deveni
conflictuali si pot fi afectati de tradari, pierderea increderii, sau de afectari ale imaginii.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot aduce afectari emotionale, in special legate de
probleme cu documentele, dificultati juridice, procese, amenzi.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru plecat in calatorii. Pot aduce insa si dispute
de orice fel, in special legale, manie, nervi, nefiind recomandate a se folosi pentru a face cereri
legale sau personale.
11-13 N NE E SE S SV V NV Unele dintre putinele ore din zi ce ce atrag bogatia fizica
materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu achizitionarea de
terenuri, obiecte, electrocasnice. Pot aduce insa in anumite cazuri si situatii negative impuse de
mediu sau de anturaj, complexe de inferioritate, afectari datorita unor probleme nerezolvate din
copilarie, ori alte probleme/stres acasa sau la locul de munca.
13-15 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
15-17 N NE E SE S SV V NV Risc crescut de taieturi, boli, accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a se pleca in calatorii in aceste ore (X2 mai ales in
contextul nefavorabil al zilei)
17-19 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante. Atentie la
accidentari !
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. Nerecomandate totusi pentru a pleca la
drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme diverse si pierderi de bani.
21-23 N NE E SE S SV V NV Activitatile sunt influentate de energii negative, pierzi trenul,
avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceasta ora.
Nerecomandate nici pentru a pleca la drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme si
pierderi de bani.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Marti 17 Ianuarie 甲辰

O zi neutra, ce poate fi folosita mai ales pentru situatiile in care sunteti in dezavantaj sau
pe o pozitie inferioara si fara putere, deoarece rezultatul va fi echitabil pentru toate partile
si deci mai bun decat parea initial.
Poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi mai buna)
pentru casatorii, negocieri de afaceri( insa nu si in cazul in care sunteti in avantaj) sau
pentru orice actiune impotriva unui contracandidat/adversar mult mai puternic.
(concursuri, procese in instanta, sedinte, dezbateri publice, etc.).
Nu este o zi recomandata pentru actiunile/activitatile in care sunteti pe o pozitie
superioara deoarece va puteti pierde avantajele pe care le aveti in favoarea competitorilor.
Activitatile incepute in aceasta zi cel mai probabil vor avea rezultate mai slabe decat v-ati
fi dorit (in nici un caz mult mai bune).

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Caine戌 (aprox 1946, 1958, 1970, 1982, 1994) sau lunile corespondente
Cainelui戌(aprox 8 Octombrie – 6 Noiembrie), care pot deveni conflictuali mai ales
datorita unei stari de dezorganizare si haos, sau a unor probleme in comunicarea cu
ceilalti.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore a caror interactiune este dependenta de harta natala
personala. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala, ele predispun catre autosabotaj
sau probleme pe care vi le puteti genera voi insiva, fara a fi influentati din exterior, in special
datorita unor vicii, dependente sau tipare mentale gresite. Pot aparea probleme si datorita
faptului ca sunteti prea teritorial.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore favorabile, bune in special pentru scris sau performante
academice si literare.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala
aceste ore pot predispune insa catre dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi, nefiind
recomandate a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce atrag
bogatia fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice. Nu sunt recomandate insa pentru a pleca la
drum, in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru a convinge pe cineva, pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public. Nerecomandate pentru a pleca la drum,
in calatorii, deoarece pot aduce probleme si pierderi de bani.
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
21-23 N NE E SE S SV V NV Bune pentru a cumpara, achizitiona, strange lucruri, sau a
pune deoparte. Favorabile si pentru tranzactii financiare, imobiliare, etc (in special daca sunt ore
ce intra in combinatii favorabile si cu harta natala).

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Miercuri 18 Ianuarie 乙巳

O zi buna pentru toate actiunile sau proiectele pe care doriti sa le desfasurati pe termen
lung si al carui rezultat sa fie durabil.
Este recomandata pentru contracte sau colaborari care doriti sa se intinda pe o perioada
cat mai lunga de timp, pentru lansari oficiale sau pentru a angaja un salariat/colaborator.
Este o zi benefica si pentru a incepe studii/scoli pe termen lung, pentru casatorii, ori
pentru a incepe lucrari de constructie.
Nu este totusi indicata pentru activitati al caror rezultat ati dori sa fie foarte rapid. Nu este
indicata pentru calatorii (veti fi plecat cel mai probabil mai mult timp decat ati fi
planificat initial).
Nu este benefica nici pentru mutat intr-un job/functie de unde sa plecati/avansati repede,
pentru ca veti ramane cel mai probabil mult mai mult timp acolo decat ati planificat.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Porc亥 (aprox 1947, 1959, 1971, 1983, 1995) sau lunile corespondente
Porcului亥(aprox 7 Noiembrie – 6 Decembrie), care pot deveni excesiv de insistenti si
conflictuali, putand suferi dezamagiri si afectari ale imaginii

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore pozitive, bune in special pentru sanatate si recuperare
medicala.
09-11 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante. Ore ce
anuleaza influentele pozitive ale zilei.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag oameni de ajutor, bune pentru a cere o
promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. Nu se recomanda a se folosi
pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta depinde in mare masura de
interactiunile cu harta natala. Nu se recomanda totusi a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore favorabile, bune in special pentru tot ce tine de
comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul
unor interactiuni negative cu harta natala influenta benefica a acestora poate fi anulata, ele
putand aduce afectari emotionale, aflarea unor vesti neplacute, nerespectarea unor promisiuni
ce ti s-au facut, sau accidente/conflicte legate de calatorii sau mutari.
Ore ce va pot predispune sa fiti pusi in situatii nedrepte, tradari, in care sa primiti mult mai putin
sau chiar deloc in schimbul la ceea ce ati dat.
17-19 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se
recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce atrag
bogatia fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice. In cazul in care si harta natala o permite, pot
aduce si stare emotionale buna, fericire.
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Joi 19 Ianuarie 丙午

O zi pe care o puteti folosi ca varianta secundara pentru a va initia/desfasura proiectele si


activitatile ce nu sunt foarte importante (pentru activitatile deosebit de importante fiind
recomandat sa alegeti o alta zi). Poate fi folosita astfel pentru a incepe un nou proiect la
serviciu, pentru a accepta/semna un contract ce vi s-au propus deja, ori pentru a deschide
o afacere.
Este o zi moderat benefica si pentru a demara lucrari de constructie, amenajare, renovare,
ori pentru a va intalni cu prietenii.
Una dintre problemele pe care le aduce aceasta zi pot fi insa unele presentimentele
negative, neliniste, sau senzatia ca ceea ce ati inceput nu va merge bine, ce desi nu vor fi
neaparat intemeiate, exista posibilitatea sa va afecteze mental sau emotional.
In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, aceasta zi poate aduce obstacole
neasteptate, intarzieri, decalaje, ce pot genera nerabdare sau afectari emotionale legate de
senzatia de stagnare.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este recomandata pentru cei nascuti in
anii de Sobolan子 (aprox 1948, 1960, 1972, 1984, 1996) sau lunile corespondente
Sobolanului子 (aprox 7 Decembrie – 5 Ianuarie ), care pot deveni deveni conflictuali mai
ales datorita grjilor excesive si a unor sentimente de neliniste si instabilitate

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
09-11 N NE E SE S SV V NV In aceasta parte din zi ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. Nu se recomanda insa a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce
pierderi de bani sau alte probleme.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta depinde semnificativ de
interactiunile cu harta natala. Ore ce predispun in cazul unor afectari ale acesteia catre
autosabotaj sau probleme pe care vi le puteti genera voi insiva, fara a fi influentati din exterior,
in special datorita unor vicii, dependente sau tipare mentale gresite.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala insa va poate aduce tepe, inselatorii si lucrurile ce sunt/stau mai prost decat par la
prima vedere.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, ce sunt foarte bune pentru a
pleca in calatorii. Pot aduce, in cazul in care si harta natala o sustine, o stare emotionale buna,
fericire.
17-19 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce pot
aduce oameni care sa te ajute, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat,
mentori, prieteni. Sunt recomandate si pentru scris si performante academice.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot aduce bani (cash). Bune pentru semnat contracte,
sau pentru orice altceva iti poate genera bani. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala
acestea pot deveni insa negative, aducand probleme diverse, plati karmice.
21-23 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Influentele pozitive ale acestor ore pot fi insa partial
diminuate de interactiunile cu harta natala ce pot predispune la dispute de orice fel, in special
legale, manie, nervi, nefiind recomandat a se folosi in acest caz pentru a face cereri legale sau
personale.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Vineri 20 Ianuarie 丁未

Una dintre zilele cu potentialul cel mai conflictual ale acestei luni, ce nu este
recomandata pentru nici o activitate importanta. Tot ceea ce incepeti astazi cel mai
probabil se va termina/distruge foarte repede.
Este o zi puternic contraindicata pentru orice activitate comerciala, pentru parteneriate,
pentru a semna contracte ori pentru a lansa noi produse.
Nu este indicat sa incepeti o cura de slabire astazi deoarece va va afecta organismul.
Nu este o zi recomandata pentru casatorii ori pentru a pleca in calatorii.
Pentru activitatile pe care sunteti obligati sa le desfasurati in aceasta zi este recomandat sa
selectati o ora care sa contina stelele Nobililor (conform hartii natale personale BaZi), ori
sa fie cat mai pozitiva conform calendarului Tong Shu sau a artei metafizice chineze Qi
Men Dun Jia.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, influentele conflictuale ale acestei zile ii pot
afecta in special pe cei nascuti in anii de Bivol 丑(aprox 1949, 1961, 1973, 1985, 1997)
sau in lunile corespondente Bivolului 丑(aprox 6 Ianuarie – 3 Februarie), care pot deveni
conflictuali mai ales datorita unor piedici si obstacole aparute brusc, ce le pot genera o
puternica stare de confuzie mentala.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore ce pot predispune catre boli sau accidente cu sange.
Nerecomandat a merge la doctor sau a sustine operatii de orice fel in acest interval deoarece
pot aparea complicatii, in special hemoragii.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile ce sunt
bune pentru a cumpara, a achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte. Bune si pentru
tranzactii financiare, imobiliare, etc. De asemenea sunt recomandate pentru plecat in calatorii.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala pot aduce insa si probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta este direct dependenta de harta
natala. In cazul unor interactiuni negative cu aceasta, ele pot influenta negativ activitatile pe
care doresti sa le desfasori. Poti pierde trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista si riscul de a
pierde obiecte, documente sau acte in aceaste ore.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore favorabile in special pentru sanatate si recuperare
medicala.
17-19 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot
predispune totusi si la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la prima vedere.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore ce atrag oameni de ajutor, bune pentru a cere o
promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti cere drepturile. In anumte cazuri insa, ele pot
aduce insa probleme/stres acasa sau la locul de munca dar si situatii in care sa ramaneti lipsiti de
aparare, dominati, fara putere (insa cel mai adesea datorita unor greseli pe care singuri alegeti
sa le faceti)
21-23 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce aduc
oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori,
prieteni. Bune si pentru scris si performante academice.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Sambata 21 Ianuarie 戊申

O zi pe care este recomandat sa o evitati deoarece poate genera incertitudine, obstacole si


pericole diverse. Activitatile importante incepute/desfasurate astazi sunt sanse foarte mari
sa fie afectare de probleme aparute brusc, care sa va ia prin surprindere.
Nu este o zi buna pentru a face activitati riscante (scufundari, escalada, parasutism)
doarece pericolele vor fi si mai mari (este una din zilele in care exista sanse foarte mari
de inec).
Nu este o zi indicata pentru interventii chirurgicale, existand un risc mult mai mare de
complicatii in timpul operatiei.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata mai ales pentru cei
nascuti in anii de Tigru 寅 (aprox 1950,1962,1974, 1986,1998) sau in lunile
corespondente Tigrului 寅 (aprox 4 februarie-5 mai), care pot deveni conflictuali mai ales
datorita unor afectari emotionale sau a imposibilitatii a avea ceea ce isi doresc. Acestia
prezinta si un risc crescut de accidentari astazi.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce sunt
recomandate mai ales pentru orice activitate ce are legatura cu achizitionarea/ generarea
bogatiei fizice, materiale (terenuri, obiecte). Acestea pot aduce si stare emotionale buna,
fericire (in cazul in care si harta natala o permite).
09-11 N NE E SE S SV V NV Partea din zi in care ai cele mai mari sanse sa faci bani daca
incerci. Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare, persuasiune, vorbit in public ori
pentru a convinge pe cineva. In anumte situatii pot aduce insa situatii negative impuse de mediu
sau de anturaj, sau ruperi bruste ale unor parteneriate/colaborari (in acest caz fiind recomandat
a alege orele 07-09).
11-13 N NE E SE S SV V NV Boli, risc accidente cu sange. Nerecomandat a merge la
doctor in aceste ore.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore armonioase ce atrag oameni care te ajuta, de regula de
acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune si pentru a cumpara, a
achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte, fiind recomandate si pentru tranzactii
financiare, imobiliare, etc.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore neutre, a caror influenta depinde de harta natala. In
cazul unor interactiuni negative cu aceasta pot aduce probleme cu legea, amenzi, amenintari
neprevazute.
17-19 N NE E SE S SV V NV Activitatile sunt influentate de energii negative, pierzi trenul,
avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde si obiecte, documente sau acte in aceaste
ore.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru sanatate si recuperare medicala. Nu se
recomanda totusi a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau
alte probleme. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot predispune si la o stare
genereala de haos, care se poate datora in special tradarii increderii de catre o persoana draga.
21-23 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale zilei ce impiedica
comunicarea si predispun catre afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi
tradat. Pot aduce si diverse accidentari. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Duminica 22 Ianuarie 己酉

Este una dintre cele mai favorabile zile ale acestei luni, in care este recomandat sa va
planificati proiectele/activitatile cele mai importante.
Este o zi ce va poate aduce succesul in afaceri, fiind recomandata pentru semnari de
contracte, lansari produse sau de noi afaceri, pentru negocieri, colaborari, etc.
O zi ce poate aduce bani si prosperitate, fiind benefica pentru a incepe sa lucrati intr-un
nou post sau la un nou loc de munca.
Este o zi foarte buna pentru a initia lucrari de reconstructie, renovare, ori pentru reparatii.
Este o zi favorabila si pentru cereri in casatorie, cununii sau inmormanari (descendentii
urmand sa beneficieze de un sprijin divin suplimentar).
Aceasta zi este una dintre cele mai potrivite pentru tratamente medicale, pentru calatorii
ori pentru a va muta in casa noua.
Este recomandat sa faceti fapte bune, acte de caritate astazi (ele fiind rasplatite
amplificat). Tot ce veti face in aceasta zi va tinde sa se multiplice (bani, bunuri, relatii,
prieteni, etc.). Nu este insa recomandat sa faceti activitati negative in aceasta zi deoarece
ea are un efect de lupa si veti plati amplificat raul/problemele pe care le-ati creat.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Iepure卯 (aprox 1951, 1963, 1975, 1987, 1999) sau in lunile
corespondente Iepurelui卯 (aprox 6 martie – 4 aprilie), care pot deveni conflictuali si pot
fi afectati de tradari, pierderea increderii, sau de afectari ale imaginii.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala acesta pot aduce insa probleme diverse, plati karmice.
09-11 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se
recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
11-13 N NE E SE S SV V NV In aceasta parte din zi ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. Ore ce atrag bogatia fizica materiala, fiind recomandate pentru orice activitate
ce are legatura cu achizitionarea de terenuri, obiecte, electrocasnice (X2).
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore recomandate pentru semnat contracte, pentru orice iti
poate aduce bani. Bune si pentru iubire, conceptie, adus ofrande divinitatii.
15-17 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore a caror influenta depinde foarte mult de interactiunile cu
harta natala. Ore ce predispun si catre autosabotaj sau probleme pe care vi le puteti genera voi
insiva, fara a fi influentati din exterior, in special datorita unor vicii, dependente sau tipare
mentale gresite. Pot aparea si probleme datorate unei curiozitati excesive. Pot aduce si
probleme in comunicarea cu partenerul. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile Pot aduce
si o senzatie de haos general, datorat unor probleme mici dar multe sau a tradarii increderii de
catre o persoana draga. Pot aparea si dureri (mai mari) sau lovituri la nivelul spatelui ori ceafei.
De asemenea pot genera probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute.
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Luni 23 Ianuarie 庚戌

Este o zi in care sunt sanse usor mai mari de a primi ceea ce cereti (de la oameni sau
divinitate).
Este o zi ce poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi
mai favorabila) si pentru inceperea unor parteneriate, a lucrului intr-un nou job/ o noua
functie, pentru semnarea unui contract, ori pentru inceperea unor noi cursuri sau scoli.
Nu este indicat totusi sa mergeti la spital, in cimitir sau in alte locuri negative deoarece in
aceste zile sunteti mult mai receptivi la influentele negative si dizarmonioase din jurul
vostru. Nu este recomandat nici sa incepeti/efectuati tratamente medicale astazi. Atentie
la BTS si la alte boli in general deoarece si pe acestea le puteti primi mai usor.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Dragon 辰 (aprox 1952, 1964, 1976, 1988, 2000) sau in lunile corespondente
Dragonului辰 (aprox 5aprilie – 5 mai), care pot deveni conflictuali mai ales datorita unei
stari de dezorganizare si haos, sau a unor probleme in comunicarea cu ceilalti.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ore in general pozitive, bune in special pentru scris si
performante academice
11-13 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. Bune si pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce bani (cash)
Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau
alte probleme.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii
deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala aceste ore pot aduce insa si dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi,
nefiind recomandate a se folosi in acest caz pentru a face cereri legale sau personale.
15-17 N NE E SE S SV V NV Partea din zi in care ai sanse mai mari sa faci bani din
activitatile tale. Ore bune pentru plecat in calatorii. In prezenta unor interactiuni negative cu
harta natala, aceste ore pot aduce insa si probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute.
17-19 N NE E SE S SV V NV Bune pentru iubire, conceptie, adus ofrande divinitatii. In
cazul unor afectari ale hartii natale pot aduce si afectari emotionale, si o stare de haos general,
cauzat de probleme mici si multe sau de tradarea increderii de catre o persoana draga. Pot
aparea si dureri (mai mari) sau lovituri la nivelul spatelui ori ceafei.
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore pozitive, fiind benefice in special pentru a cumpara, a
achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte, fiind recomandate si pentru tranzactii
financiare, imobiliare, etc. In prezenta unor afectari ale hartii natale, aceste ore pot aduce si
tepe inselatorii, lucruri ce sunt/stau mai prost decat par la prima vedere

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Marti 24 Ianuarie 辛亥

O zi buna pentru deschiderea sau relansarea unor activitati importante ori pe termen lung,
pentru lansarile de produse, ceremoniile oficiale, evenimente publice, deschiderea unor
birouri sau pentru petreceri de bun-venit.
Este o zi recomandata pentru a cauta ceva specific (un job, un partener, pentru cumparat
bunuri, masina, etc.) deoarece va da multe optiuni din care puteti alege.
Poate fi folosita pentru a invita oameni la un eveniment sau a reincepe o relatie dupa o
pauza.
Este o zi benefica si pentru casatorii, pentru a incepe lucrul intr-un nou job/o noua
functie, pentru lucrari de constructie/renovare, noi scoli/cursuri ori pentru a pleca in
vacante.
Nu este totusi o zi recomandata pentru inmormantari sau lucrari de excavatie.

Din punct de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Sarpe巳 (aprox 1953, 1965, 1977, 1989, 2001) sau in lunile
corespondente Sarpelui巳(aprox 6 mai – 6 iulie), care pot deveni excesiv de insistenti si
conflictuali, putand suferi dezamagiri si afectari ale imaginii.

De asemenea cei nascuti in anii de Maimuta申 sau Porc亥(aprox 1944, 1947, 1956, 1959,
1968, 1971, 1980, 1983, 1992, 1995) ori in lunile de Maimuta申 sau Porc亥(aprox 8
August – 7 Septembrie si 7 Noiembrie – 6 Decembrie), pot fi pusi in situatii nedrepte,
tradari ale persoanelor de incredere, in care sa primeasca mult mai putin sau chiar deloc
in schimbul la ceea ce au dat.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore benefice pentru sanatate si recuperare medicala. Nu se
recomanda insa a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau
alte probleme.
09-11 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
11-13 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai favorabile ore ale acestei zile ce atrag
oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori,
prieteni (X2). Recomandate pentru a obtine o promovare sau marire de salariu ori pentru a-ti
cere drepturile.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore benefice, bune in special pentru scris si performante
academice si literare
15-17 N NE E SE S SV V NV Daca si harta natala o permite aceste ore pot aduce fericire,
echilibru emotional si o stare generala de bine. In cazul unor interactiuni negative cu harta
natala efectul acestor ore este insa opus, creand probleme de comunicarea si predispunand
catre afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot aduce si
diverse accidentari.
17-19 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante. Anuleaza
influentele benefice ale zilei.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore benefice, recomandate pentru orice activitate ce are
legatura cu achizitionarea/ generarea bogatiei fizice, materiale (terenuri, obiecte).
21-23 N NE E SE S SV V NV Influenta acestor ore este dependenta de harta natala. In
cazul unor interactiuni negative acestea impiedica comunicarea si predispun catre afectari
emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot aduce si diverse accidentari.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Miercuri 25 Ianuarie 壬子

O zi in care nu este recomandat sa incepeti niciuna din activitatile importante sau pe


termen lung care ati dori sa dureze, deoarece cel mai probabil vor merge foarte greu, fara
a aduce rezultatele dorite.
Pentru activitatile pe care sunteti obligati sa le desfasurati in aceasta zi este recomandat sa
selectati o ora care sa contina stelele Nobililor (conform hartii natale personale BaZi), ori
sa fie cat mai pozitiva conform calendarului Tong Shu sau a artei metafizice chineze Qi
Men Dun Jia.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Cal 午 (aprox 1954, 1966, 1978, 1990, 2002) sau lunile corespondente Calului
午 (aprox 6 iunie-6 august), care pot deveni deveni conflictuali mai ales datorita grjilor
excesive si a unor sentimente de neliniste si instabilitate.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Bune pentru semnat contracte, pentru orice iti poate aduce
bani (cash). Exista insa si predispozitii catre probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute,
mai ales in cazul unor interactiuni negative cu harta natala.
09-11 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor afectari cu harta natala personala
activitatile sunt influentate de energii negative, pierzi trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista
riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceaste ore.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
13-15 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. Influenta pozitiva a acestor ore poate fi diminuata in cazul unor conflicte
cu harta natala, putand da predispozitii catre probleme de comunicare, afectari emotionale,
indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot aduce si diverse accidentari.
15-17 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru scris si performante academice si literare.
19-21 N NE E SE S SV V NV Unele orele negative ale acestei zile ce impiedica
comunicarea si predispun catre afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi
tradat. Pot aduce si diverse accidentari.
21-23 N NE E SE S SV V NV Partea din zi in care ai cele mai mari sanse sa faci bani daca
incerci. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala personala acestea pot atrage si
dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se recomanda in acest caz a se folosi
pentru a face cereri legale sau personale.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Joi 26 Ianuarie 癸丑

O zi neutra ce poate fi folosita pentru noi inceputuri, insa numai in lipsa unor interactiuni
negative cu harta natala (in cazul in care acestea exista este recomandat sa alegeti o alta
zi). Poate fi utilizata ca varianta secundara (in cazul in care nu puteti selecta o data mai
buna) pentru lansari de proiecte, negocieri, afaceri,etc. O zi potrivita si pentru a invita
oameni la un eveniment (nunti, evenimente publice, etc.), pentru a reincepe o relatie dupa
o pauza ori pentru orice vreti sa inceapa printr-o cerere (depuneri de acte, instiintari,etc. ).
Poate fi folosita si in inceperea cautarilor pentru ceva specific (un job, un partener,
pentru cumparat bunuri, masina, etc.). O zi moderat benefica pentru cereri in casatorie
sau pentru logodna.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Capra未 (aprox 1955, 1967, 1979, 1991, 2003) sau lunile corespondente
Caprei未(aprox 7 Iulie – 7 August), care pot deveni conflictuali, mai ales datorita unor
piedici si obstacole aparute brusc, ce le pot genera o puternica stare de confuzie mentala.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala aceste ore pot
predispune catre boli, existand un risc de accidente cu sange. Nerecomandat a merge la doctor
in aceste ore.
09-11 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce aduc
oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori,
prieteni. Bune si pentru a cumpara, a achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte, fiind
recomandate si pentru tranzactii financiare, imobiliare, etc.
11-13 N NE E SE S SV V NV Unele din orele negative ale acestei zile ce impiedica
comunicarea si predispun catre afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi
tradat. Pot aduce si diverse accidentari. Pot aduce si probleme cu legea, amenzi, amenintari
neprevazute.
13-15 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore armonioase, benefice pentru sanatate si recuperare
medicala.
17-19 N NE E SE S SV V NV In cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot
predispune la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la prima vedere.
19-21 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior ,
lucruri ce merg struna. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot
aduce pierderi de bani sau alte probleme. In cazul prezentei unor afectari negative cu harta
natala aceste ore pot predispune catre a va pune in situatii neajutorate/dizavantajoase, in care
sa nu aveti nici o putere si nici o optiune, sau in care sunteti dominati.
21-23 N NE E SE S SV V NV Aceste ore pot fi atat benefice cat si negative pentru plecarea
in calatorii in functie de interactiunile cu harta natala personala.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Vineri 27 Ianuarie 甲寅

O zi pe care este recomandat sa o evitati deoarece exista sanse sporite ca proiectele/


actiunile pe care le incepeti/desfasurati astazi sa se termine sau destrame mult mai repede
decat ati dori.
Nu este o zi recomandata pentru casatorii, existand sanse mult mai mari de divort sau
pierdere a partenerului.
Nu este indicata nici pentru a adopta un copil sau pentru cumpara un animal de companie
(existand sanse sporite ca acesta sa fie bolnavicios sau sa se piarda usor).
Nu este recomandat sa demarati negocieri, sa lansati o afacere, sa incepeti un nou job sau
lucrul intr-o noua functie, ori sa calatoriti astazi.
Pentru a va muta in alta casa este de asemenea recomandat sa alegeti o alta zi, deoarece
daca va mutati astazi sunt sanse mari sa fiti obligati sa plecati de acolo, si nu neaparat din
proprie intentie.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, este o zi puternic contraindicata pentru cei
nascuti in anii de Maimuta申 (aprox 1944, 1956, 1968, 1980, 1992) sau lunile
corespondente Maimutei申(aprox 8 August – 7 Septembrie), care pot deveni conflictuali
mai ales datorita unor afectari emotionale sau a imposibilitatii a avea ceea ce isi doresc.
Acestia prezinta si un risc crescut de accidentari astazi.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea/ generarea bogatiei fizice, materiale (terenuri, obiecte).
09-11 N NE E SE S SV V NV Bune pentru iubire, conceptie, adus ofrande divinitatii. In
cazul unor interactiuni negative cu harta natala impiedica comunicarea si predispun catre
afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot aduce si diverse
accidentari.
11-13 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
13-15 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai pozitive ore ale acestei zile, ce atrag
oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori,
prieteni.
15-17 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
17-19 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta si care au de regula un statut superior,
lucruri ce merg struna. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot
aduce pierderi de bani sau alte probleme.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru sanatate si recuperare medicala
21-23 N NE E SE S SV V NV Bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala pot predispune insa la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la
prima vedere.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Sambata 28 Ianuarie 乙卯

Este o zi in care activitatile pe care le porniti vor tinde sa se multiplice si sa se repete.


O zi foarte buna pentru a lansa o afacere (aceasta se va extinde sau veti lansa si altele),
pentru a lansa produse (se vor vinde mai multe, mai repede), sau pentru deschideri
oficiale (vor fi si altele, cum ar fi de noi magazine, etc.).
Este o zi buna pentru a semna doar contractele care va avantajeaza, deoarece celelalte va
pot aduce si mai multe clauze si obligatii decat era planificat initial.
Este o zi recomandata pentru a achizition un teren, pentru parteneriate si actiuni in care
vreti sa fiti foarte implicati, ori pentru petreceri (daca va doriti sa se repede cat mai des).
O alta aplicatie a acestei zile este si folosirea ei pentru a recupera datorii, existand sanse
sporite sa primiti suma integrala.
Nu este insa o zi potrivita pentru procese (se pot repeta), si nici pentru renovari/reparatii
(vor mai fi cel mai probabil nevoie si altele).
De asemenea nu este recomandata nici pentru casatorii sau inmormantari daca nu vreti ca
acestea sa se repete intr-un timp foarte scurt.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este totusi o zi recomandata pentru cei
nascuti in anii de Cocos酉 (aprox 1945, 1957, 1969, 1981, 1993) sau lunile
corespondente Cocosului酉 (aprox 8 Septembrie – 7 Octombrie), care pot deveni
conflictuali si pot fi afectati de tradari, pierderea increderii, sau de afectari ale imaginii.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai negative ore ale acestei zile, ce
impiedica comunicarea si predispun catre afectari emotionale, indicand si posibilitatea de a te
simti sau a fi tradat(X2). Pot aduce si diverse accidentari.
09-11 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea/ generarea bogatiei fizice, materiale (terenuri, obiecte). Nu este indicat insa a se
folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru iubire, conceptie, adus ofrande divinitatii.
Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau
alte probleme.
15-17 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In prezenta unor interactiuni negative cu harta natala
acestea predispun insa catre boli, existand un risc de accidente cu sange. Nerecomandat a
merge la doctor in aceste ore.
17-19 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. Pot atrage insa si probleme cu legea,
amenzi, amenintari neprevazute.
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore benefice pentru semnat contracte, pentru orice iti poate
aduce bani (cash). In cazul unor interactiuni negative cu harta natala activitatile sunt influentate
de energii negative, pierzi trenul, avionul, ocazia sa faci ceva. Exista riscul de a pierde obiecte,
documente sau acte in aceaste ore.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Duminica 29 Ianuarie 丙辰

O zi neutra, ce poate fi folosita mai ales pentru situatiile in care sunteti in dezavantaj sau
pe o pozitie inferioara si fara putere, deoarece rezultatul va fi echitabil pentru toate partile
si deci mai bun decat parea initial.
Poate fi folosita ca resursa secundara (in cazul in care nu puteti selecta o zi mai buna)
pentru casatorii, negocieri de afaceri( insa nu si in cazul in care sunteti in avantaj) sau
pentru orice actiune impotriva unui contracandidat/adversar mult mai puternic.
(concursuri, procese in instanta, sedinte, dezbateri publice, etc.).
Nu este o zi recomandata pentru actiunile/activitatile in care sunteti pe o pozitie
superioara deoarece va puteti pierde avantajele pe care le aveti in favoarea competitorilor.
Activitatile incepute in aceasta zi cel mai probabil vor avea rezultate mai slabe decat v-ati
fi dorit (in nici un caz mult mai bune).

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Caine戌 (aprox 1946, 1958, 1970, 1982, 1994) sau lunile corespondente
Cainelui戌(aprox 8 Octombrie – 6 Noiembrie), care pot deveni conflictuali mai ales
datorita unei stari de dezorganizare si haos, sau a unor probleme in comunicarea cu
ceilalti.

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore neutre a caror influenta este dependenta de harta
natala. Totusi nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi
de bani sau alte probleme.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ai mai mari sanse sa faci bani in aceste ore daca faci ceva
specific pentru a-i castiga. Nu se recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot
aduce pierderi de bani sau alte probleme.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore negative, ce aduc probleme diverse, plati karmice.
13-15 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se
recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale.
15-17 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, ce pot aduce daca si harta natala
o permite fericire, echilibru emotional si o stare generala de bine. Sunt recomandate si pentru
orice activitate ce are legatura cu achizitionarea/ generarea bogatiei fizice, materiale (terenuri,
obiecte).
17-19 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai benefice ore ale acestei zile ce
diminueaza partial nefavorabilitatea ei, si care atrag oameni care te ajuta, de regula de acelasi
nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune pentru tot ce tine de comunicare,
manipulare, persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva.
19-21 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante
21-23 N NE E SE S SV V NV Ore pozitive ce atrag oameni care te ajuta, de regula de
acelasi nivel cu tine sau doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. Bune si pentru a cumpara, a
achizitiona, a strange lucruri, sau a pune deoparte, fiind recomandate si pentru tranzactii
financiare, imobiliare, etc.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Luni 30 Ianuarie 丁巳

O zi ce poate fi folosita ca varianta secundara pentru a incepe actiuni sau proiecte pe


termen lung. In cazul in care nu exista interactiuni negative cu harta natala personala
aceasta zi poate fi folosita (in lipsa unei date mai favorabile utilizabile) pentru contracte
sau colaborari care doriti sa se intinda pe o perioada cat mai lunga de timp, pentru lansari
oficiale sau pentru a angaja un salariat/colaborator.
Nu este o zi indicata pentru activitati al caror rezultat ati dori sa fie foarte rapid. Nu este
indicata pentru calatorii (veti fi plecat cel mai probabil mai mult timp decat ati fi
planificat initial).
Nu este benefica nici pentru mutat intr-un job/functie de unde sa plecati/avansati repede,
pentru ca veti ramane cel mai probabil mult mai mult timp acolo decat ati planificat.
Nu este o zi recomandata nici pentru inmormantari sau pentru a va muta in casa noua.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata pentru cei nascuti
in anii de Porc亥 (aprox 1947, 1959, 1971, 1983, 1995) sau lunile corespondente
Porcului亥(aprox 7 Noiembrie – 6 Decembrie), care pot deveni excesiv de insistenti si
conflictuali, putand suferi dezamagiri si afectari ale imaginii.

Influente zodiacale :

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, bune in special pentru sanatate si
recuperare medicala.
09-11 N NE E SE S SV V NV Influenta acestor ore este dependenta de harta natala
personala. In cazul unor afectari negative pot predispune catre tepe, inselatorii, lucrurile
sunt/stau mai prost decat par la prima vedere.
11-13 N NE E SE S SV V NV Partea din zi in care ai cele mai mari sanse sa faci bani daca
incerci sa faci ceva. Ore in general armonioase, ce pot aduce daca si harta natala o permite
fericire, echilibru emotional si o stare generala de bine.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore armonioase, bune pentru scris si performante academice
si literare.
15-17 N NE E SE S SV V NV Bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In prezenta unor interactiuni negative
cu harta natala, favorabilitatea acestora poate scade semnificativ, putand aduce diverse
probleme si plati karmice.
17-19 N NE E SE S SV V NV Oameni care te ajuta, de regula de acelasi nivel cu tine sau
doar usor mai ridicat, mentori, prieteni. In cazul unor interactiuni negative cu harta natala pot
predispune la dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se recomanda a se folosi in
acest caz pentru a face cereri legale sau personale.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore recomandate pentru orice activitate ce are legatura cu
achizitionarea/ generarea bogatiei fizice, materiale (terenuri, obiecte).
21-23 N NE E SE S SV V NV Nu sunt recomandate pentru activitati importante.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia


Marti 31 Ianuarie 戊午

O zi pe care o puteti folosi ca varianta secundara pentru a va initia/desfasura proiectele si


activitatile importante (insa numai in absenta unor interactiuni negative cu harta natala).
Este o zi moderat favorabila pentru a incepe un nou proiect la serviciu, pentru a
accepta/semna un contract ce vi s-au propus deja, ori pentru a deschide o afacere.
Este o zi benefica si pentru a demara lucrari de constructie/amenajari/renovari, sau pentru
a va intalni cu prietenii.
Una dintre problemele pe care le aduce aceasta zi pot fi insa unele presentimentele
negative, neliniste, sau senzatia ca ceea ce ati inceput nu va merge bine, ce desi nu vor fi
neaparat intemeiate, exista posibilitatea sa va afecteze mental sau emotional.
Nu este totusi o zi recomandata pentru a va muta in casa noua ori pentru calatorii.

! n prezenta unor interactiuni negative cu harta natala, aceasta zi poate aduce obstacole
neasteptate, intarzieri, decalaje, ce pot genera nerabdare sau afectari emotionale legate de
senzatia de stagnare.

Din punctul de vedere al astrologiei chineze, nu este o zi recomandata mai ales pentru cei
nascuti in anii de Sobolan子 (aprox 1948, 1960, 1972, 1984, 1996) sau lunile
corespondente Sobolanului子 (aprox 7 Decembrie – 5 Ianuarie ), care pot deveni deveni
conflictuali mai ales datorita grjilor excesive si a unor sentimente de neliniste si
instabilitate. Predispozitii asemanatoare sunt si pentru cei nascuti in anii si lunile
corespondente Bivolului 丑!

Influente zodiacale :

寅 卯 辰 巳 午 未 申 酉 戌 亥 子 丑
Tigru Iepure Dragon Sarpe Cal Capra Maimuta Cocos Caine Porc Sobolan Bivol

www.honglongconsulting.com
07-09 N NE E SE S SV V NV Ore neutre, ce pot aduce daca si harta natala o permite
fericire, echilibru emotional si o stare generala de bine. In cazul unor afectari negative cu harta
natala, pot predispune insa si la probleme cu legea, amenzi, amenintari neprevazute.
09-11 N NE E SE S SV V NV Ai mai mari sanse in aceste ore ale zile sa faci bani,
bineinteles daca si faci ceva specific pentru a-i castiga. In prezenta unor conflicte cu harta natala,
activitatile pe care le desfasori pot fi influentate de energii negative; pierzi trenul, avionul, ocazia
sa faci ceva. Exista riscul de a pierde obiecte, documente sau acte in aceaste ore.
11-13 N NE E SE S SV V NV Ore ce impiedica comunicarea si predispun catre afectari
emotionale, indicand si posibilitatea de a te simti sau a fi tradat. Pot aduce si diverse accidentari.
13-15 N NE E SE S SV V NV Ore bune pentru tot ce tine de comunicare, manipulare,
persuasiune, vorbit in public, pentru a convinge pe cineva. In cazul unor interactiuni negative cu
harta natala pot predispune insa si la tepe, inselatorii, lucrurile sunt/stau mai prost decat par la
prima vedere.
15-17 N NE E SE S SV V NV Unele dintre cele mai armonioase ore ale acestei zile ce atrag
oameni de ajutor, fiind benefice pentru a obtine o promovare sau marire de salariu ori pentru a-
ti cere drepturile. Bune si pentru a incepe o activitatea sau pentru a pleca in calatorii.
17-19 N NE E SE S SV V NV Ore in general armonioase, bune pentru scris si performante
academice si literare.
19-21 N NE E SE S SV V NV Ore negative, ce aduc probleme diverse, plati karmice. Nu se
recomanda a se folosi pentru a pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte
probleme.
21-23 N NE E SE S SV V NV Dispute de orice fel, in special legale, manie, nervi. Nu se
recomanda a se folosi pentru a face cereri legale sau personale. Nu sunt indicate nici pentru a
pleca in calatorii deoarece pot aduce pierderi de bani sau alte probleme. Influenta nefavorabila
acestor ore poate fi semnificativ diminuata in cazul in care nu exista interactiuni negative cu
harta natala.

! Nu uita: In interiorul unei cladiri stai cu spatele la directiile mentionate, in exterior cu fata spre ele !

Calendar Tong Shu – Qi Men Dun Jia

S-ar putea să vă placă și