SÂNGELE, sinteză, cl.

a XI a

Reprezintă 8% din greutatea corpului; este un țesut conjunctiv fluid, care circulă în interiorul
arborelui cardiovascular, iar în afara vaselor sanguine coagulează. Este component al mediului intern,
împreună cu limfa, lichidul interstițial ( intercelular), perilimfa, endolimfa, LCR, umoarea apoasă și
umoarea sticloasă ( corpul vitros). Are culoare roșie, datorită pigmentului hemoglobină din hematii,
miros specific de fier, gust ușor sărat, Ph= 7,38- 7,42; densitate= 1055 ; vâscozitate de 4,5 ori mai
mare ca apei , este în volum de aprox. 5l la un adult cu greutatea normală, din care 3l sânge circulant
și 2l sânge stagnant în organele de depozit ( splină, ficat, hipoderm sau țesut subcutanat). Conține
plasmă ( 55%) și elemente figurate ( 45%)=volum globular procentual sau hematocrit, diferit la cele
două sexe( 35-46% la femei și 41-50% la bărbați), vezi fig. 87, pag. 84 și tabelul de la pag. 126.

Plasma este un lichid galben citrin , de 2,5 ori mai vâscos decât apa , cu densitatea de 1025, care
are o presiune osmotică de 300mOsm/l; conține 90% la apă și 10% reziduu uscat, din care 9%
substanțe organice ( proteine 7%, glucide, lipide, hormoni, vitamine, enzime, produși de catabolism,
gaze respiratorii dizolvate- O2 și CO2) și 1% substanțe anorganice sau minerale( Na, K, Ca, Mg, Cl, Fe
HCO3). Valori din tabelul de la pag. 126: Na plasmatic ( natriemie)=135-146mmol/l; K plasmatic sau
potasemie=3,5-5,3mmol/l; Ca plasmatic sau calcemie=8,5-10,3mg/dl; glicemia=65-110mg/dl; acizii
grași liberi= 0.19-0,9mEq/l; colesterol total≤ 200mg/dl; proteine totale din plasmă= 6-8,5g/dl din care
albumine =3,5-5g/dl; globuline = 2,5-3,5g/dl.

Elementele figurate sunt:- hematii sau globule roșii ( eritrocite), globule albe sau leucocite și
trombocite sau plachete sanguine.

1. Hematiile – sunt în număr de 4,5mil/mm3 de sânge la femei și 5mil/mm3 de sânge la bărbați.

Se formează în măduva roșie din hemocitoblaști , prin eritropoieză , ajung în circulația
sanguină, unde rămân cca. trei luni (120 zile), apoi, cele îmbătrânite sau lezate sunt distruse
în splină, de către sistemul monocito-macrofagic, în ficat, ganglionii limfatici, prin hemoliză.
Eritropoieza este stimulată de către hormonul eritropoietină, secretat de rinichi, în condiții
de hipoxie tisulară (lipsă de O2 în țesuturi). În stadiul adult, sunt celule anucleate, ce
acumulează hemoglobină (Hb), cu rol în transportul gazelor respiratorii și în menținerea
echilibrului acido-bazic , fiind sisteme tampon ( proteinele sunt substanțe amfotere care se
comportă ca niște acizi în mediu alcalin și ca baze în mediu acid). Hemoglobina este o
proteină cu 4 lanțuri polipeptidice, 2 alfa și 2 beta, fiecare având anexată câte o grupare hem
ce conține un ion de Fe2+, ce poate fixa câte o moleculă de O2, formând o combinație labilă,
oxihemoglobina, formă sub care se transportă cea mai mare parte a O2 la țesuturi. O mică
parte din cantitatea de O2 se transportă sub formă dizolvată fizic în plasmă. CO2 se fixează
reversibil pe gruparea amină (NH2) de pe lanțurile terminale ale Hb, formând o combinație
labilă, carbaminohemoglobina sau carbohemoglobină, formă de transport a CO2 de la
țesuturi la plămâni. CO2 poate fi transportat și sub formă dizolvată fizic în plasmă , dar în cea
mai mare parte, sub formă de bicarbonați plasmatici. Cantitatea de Hb variază la cele două
sexe, la femei este de 12-15,6 g/dl, iar la bărbați este de 13,8-17,2 g/dl.
2. Globulele albe (leucocitele) – sunt în număr de 5000-10000/mm3 de sânge, sunt celule
nucleate, au mitocondrii și unele pot emite pseudopode( neutrofilele sau PMN și monocitele
care devin macrofage, în țesuturi) și străbat peretele capilar prin diapedeză, ajung în spațiul
interstițial și de aici, în țesuturile infectate, intervenind în apărarea organismului. Se produc
 în măduva roșie, din celule stem, intră în circulație, unde rămân un timp varlabil –ore, zile,
luni) și unele sunt depozitate în organe limfoide , cum ar fi splina, amigdalele, ganglionii
limfatici , foliculii limfatici. Formula leucocitară este următoarea:
A. Granulocite polinucleare- 1. Neutrofile sau PMN ( se colorează cu colorant neutru)-
52-62%; 2. Eozinofile sau acidofile ( se colorează cu colorant acid, eozina)-1-3%; 3. Bazofile
( se colorează cu colorant bazic)-≤ 1%.
B. Agranulocite mononucleare- 1. Limfocite ( T produse în timus și B, produse în măduva
roșie)-25-33% ; 1. Monocite-3-9%.
Imunitatea este capacitatea de apărare a organimului față de diverși agenți patogeni
purtători de antigene (macromolecule proteice sau polizaharidice străine) sau antigene
libere , care pătrunși în mediul intern declanșează reacții imunologice, de ex. secreția de
anticorpi specifici ( gamma globuline plasmatice), ce neutralizează sau distrug antigenele.
Imunitatea este de două tipuri și anume: nespecifică sau înnăscută și specifică sau dobândită.
A. Imunitatea nespecifică- este prezentă la toți oamenii, se realizează prin mecanisme
celulare (fagocitoza) și umorale; este promptă, cu eficiență medie , primitivă și se
realizează cu celule și substanțe preformate.
B. Imunitatea specifică sau dobândită- se dezvoltă în urma expunerii la agenți care induc
un răspuns imun și este de două tipuri și anume:-1. Naturală-a. pasivă( prin transfer
transplacentar de anticorpi și prin laptele matern); b. activă-prin contactul cu un agent
infecțios; 2. Artificială-a. pasivă, prin seruri imune care conțin gammaglobuline și
antitoxine, ce asigură o imunitate de câteva săptămâni; b. activă, prin vaccinuri, care
conțin o cantitate minimă de agenți infecțioși cu virulență scăzută sau omorâți termic,
ce asigură o imunitate de la 1 an la 7 ani. Vaccinarea declanșează aceleași mecanisme
imunologice, dar mai atenuate. Răspunsul imun specific poate fi primar ( la primul
contact cu antigenul respectiv) și secundar ( la un contact ulterior cu același antigen, pe
seama limfocitelor cu memorie) și prezintă următoarele caracteristici:- diferențierea
structurilor proprii de cele străine , specifitate și memorie imunologică. Imunitatea
specifică este mediată prin două tipuri de limfocite și anume:- T ce asigură imunitatea
celulară și B, care asigură imunitatea umorală , prin secreția de anticorpi specifici.
Antigenele specifice sunt recunoscute prin mecanisme speciale, apoi sunt activate fie
limfocitele B, fie Tși se produc mecanisme de neutralizare a antigenelor și apar limfocite
cu memorie, care se depozitează în organe limfoide.
3. Trombocitele sau plachetele sanguine- sunt în număr de 150.000-300.000/mm3 de sânge,
sunt elemente figurate necelulare, având membrană și citoplasmă; provin din fragmentarea
megacariocitelor din măduva roșie, rămân în circulație 7-10 zile, apoi sunt distruse în splină.
Au rol în hemostaza primară și în prima fază a coagulării.Sunt foarte mici, au diametrul de 2-
4 microni.
Hemostaza fiziologică constă în totalitatea proceselor care intervin în oprirea sângerării
la nivelul vaselor mici și are următorii timpi:
1. Vasculo-plachetar sau hemostaza temporară, care durează 2-4 minute și începe în
momentul lezării vasului, când are loc vasoconstricția reflexă și umorală a vasului lezat ,
apoi are loc aderarea, agregarea și metamorfoza vâscoasă a trombocitelor, la plaga
vasculară, formându-se dopul plachetar, care oprește temporar hemoragia.
2. Plasmatic sau hemostaza definitivă, când are loc coagularea sângelui, participă factori de
coagulare plachetari, plasmatici, tisulari și ionul de Ca2+. Are trei faze și anume:
 I- Formarea tromboplastinei ( enzimă proteolitică) prin participarea factorilor de
coagiulare (13) plasmatici, plachetari și tisulari, în prezența Ca2+; durează 4-8
min.
II- Formarea trombinei ( enzimă proteolitică) prin activarea protrombinei,
(proteină produsă în ficat, în prezența vitaminei K), în prezența ionului de Ca;
durează 10 sec.
III- Formarea fibrinei, prin transformarea fibrinogenului plasmatic în fibrină, prin
polimerizarea monomerilor de fibrină, care se dispun în rețea, în ochiurile
căreia se dispun elementele figurate și rezultă cheagul sau trombusul sanguin,
ce oprește definitiv sângerarea; durează 1-2 sec.
3. Trombodinamic-durează între 2 și 24 de ore; are loc retracția cheagului sub acțiunea
enzimei retractozim și expulzia serului (plasmă fără fibrinogen și protrombină); apoi
cheagul se dizolvă ( fibrinoliză) sub acțiunea enzimei plasmină și sângele își reia
circulația.
Funcțiile sângelui sunt reprezentate de funcțiile componentelor sale, dar mai are rol de
sistem de integrare și coordonare umorală ale funcțiilor prin hormonii, mediatorii chimici
și cataboliții pe care îi transportă. De asemenea, intervine în termoreglare ( datorită unui
volum mare de apă conținut în plasmă) și în transportul spre locurile de excreție a
substanțelor inutilizabile, toxice sau în exces, menținând constant pH-ul mediului intern.

Grupele de sânge și sistemul Rh:- constituie două sisteme imunologice care se tolerează
reciproc. Sistemul ABO sau OAB este determinat de antigene ( aglutinogene) de pe membrana
hematiilor ( A,B,O) care determină numele grupei de sânge, ce apare conform principiului excluderii
reciproce a antigenului cu anticorpul său omolog din plasmă ( A cu alfa și B cu beta). Se cunosc
următoarele grupe de sânge: O(I)-donator universal, are anticorpii alfa și beta în plasmă, nu are
antigene pe hematii, primește doar de la O(I); grupa A(II), cu antigen A și anticorp beta, donează lui
A(II) și AB(IV) și primește de la O(I) și A(II); grupa B(III), cu antigen B și anticorp alfa, donează lui B(III)
și AB(IV) și primește de la B(III) și O(I); grupa AB(IV), primitor universal, donează numai lui AB (IV) și
are antigenele A și B pe hematii , dar nu are anticorpii alfa și beta în plasmă. Cunoașterea grupelor
sanguine este utilă pentru transfuziile sanguine și se impune regula tranfuzională, conform căreia,
antigenul donatorului nu trebuie să interacționeze cu anticorpul primitorului, pentru a nu se produce
reacția imunologică sau de aglutinare antigen-anticorp) și hemoliză ( accident transfuzional). Pentru
aflarea grupei sanguine se utilizează serurile hemotest (lucrare practică, pag. 96, manual).

Sistemul Rh a fost descoperit la maimuța Maccacus rhesus și este un sistem de antigene de pe

hematii, cel mai important este factorul D, prezent la cca 85% din indivizii umani, care sunt
considerați Rh pozitiv, iar 15% sunt considerați Rh negativ, neavând factor sau antigen D.
Cunoașterea tipului de Rh este util pentru transfuzii sanguine și în cazul sarcinilor incompatibile. Se
transfuzează sânge Rh+ la indivizii cu Rh+ și o singură dată la cei cu Rh -, deoarece, în termen de 120
de zile, aceștia vor produce anticorpi anti-Rh sau anti-D iar la următoarele transfuzii cu sânge Rh+, se
va produce accident transfuzional. Indivizii cu Rh – pot dona și la cei cu Rh+ și la cei cu Rh-. În cazul în
care femeia are Rh negativ și bărbatul are Rh pozitiv, fătul ar putea avea Rh + ( moștenit de la tată,
fiind implicată o genă dominantă); prima sarcină evoluează normal, deoarece hematiile fetale nu
străbat placenta să ajungă în sistemul imun al mamei, care să producă anticorpi anti-Rh. La naștere,
când se rup vasele de sânge din placentă, hematiile fetale cu antigen D intră în sângele mamei și îi
stimulează sistemul imun să secrete anticorpi anti-Rh, care vor afecta a doua sarcină, deoarece pot
străbate placenta, ajungând în sângele fetal, unde vor distruge hematiile fetale, iar copilul poate fi
avortat sau se poate naște cu anemie hemolitică gravă ( icter hemolitic) și i se va schimba sângele la
naștere. La fiecare naștere, femeii trebuie să i se administreze o injecție cu anticorpi anti-Rh (Rho-
Gam). Testarea sistemului Rh se face cu ser hemotest Rh-.„