Sunteți pe pagina 1din 7

Curs nr.

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a


instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în
influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în
realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea
voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce
se cuvine sănătăţii.
1. Dimensiunile stării de sănătate:
 definiţiile sănătăţii,
 conceptul de sănătate, conceptul de boală,
 piramida Maslow,
 abordarea holistică.
Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
 intelectuala (capacitatea de a procesa informatii si de a lua decizii)
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra
celorlalte
1.1.Definitii ale sanatatii
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția
următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și
social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă
în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și
economic”.
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este
unul holistic, ecologic, care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi
determinismul complex.
Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari
categori:
• factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
• stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe,
exerciţiu fizic)
• factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
• Factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de
îngrijire medicală şi politicile sanitare)
• Factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)
1.2. Conceptul de sănătate
„Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic.”
„Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi
expresia unei rezerve de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boală
sau criză, fără urmări” …
„Sănătatea este acea stare complexă de bine general fizic, mental şi
social” (OMS).
Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a
unui organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele
funcţionează normal (organism în homeostazie), stare în care, cum spunea P.
Valery, funcţiile necesare se îndeplinesc „insensibil sau cu plăcere”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în
întregime. Starea de sănătate completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a
fericirii. Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile,
componentele şi gradele diferite pe care le presupune:
Componentele sănătăţii :
 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
 Grade ale sănătăţii:
 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară
1.3. Conceptul de boală
Pentru limba română, termenul de boala este de origine slavonă şi
semnifică în accepţiunea curentă, laică, “o abatere de la starea de sănătate”.
Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical român
reprezintă: „ deviere de la starea de sănătate din cauza unor modificări ale
mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi din mediul extern” sau „ este o
deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe nedorite asupra confortului
personal şi activităţii sociale”.
 Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia
pacientul îşi reia activitatea normală.
 Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea
permanentă, parţială sau totală, este o alterare organică sau funcţională care
obligă bolnavul să-şi modifice modul său normal de viaţă şi care persistă mai
mult timp
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită
faptului că boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de
suferinţă personală (stare subiectivă).
Pentru a putea delimita şi respectiv defini ştiinţific conceptul de boală ar fi
necesară definirea sau, mai exact, aprecierea corectă a conceptului de
normalitate şi diferenţierea lui faţă de conceptul de boală, însă, la fel ca şi starea
de boală, starea de sănătate, de “fiziologic” este greu de încadrat într-o definiţie
riguros exactă.
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de
perspectiva din care este privită:
 formă particulară de existenţă a materiei vii
 abatere de la normă
 consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
 semne, simptome, disfuncţii
 manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se
relaţionează cu alte concepte:
 deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în
funcţionarea fizică şi psihică optimă a individului
 dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în
abilităţile de auto-îngrijire
 handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
 suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor
Caracteristicile esentiale ale starii de boala
În accepţiunea actuală orice încercare de delimitare a conceptului de boală
trebuie să urmărească precizarea a cel puţin câtorva trăsături esenţiale ale acestei
categorii, valabile pentru orice stare patologică. Aceste caracteristici trebuie să
se bazeze pe analiza următoarelor elemente:
- cauzele şi condiţiile ce duc la instalarea bolii ;
- natura, caracterul şi modul de producere al modificărilor structurale şi
funcţionale ce caracterizează starea de boală ;
- modul în care aceste modificări se reflectă asupra relaţiilor dintre
organism şi ambianţă ;
- particularităţile, semnificaţia şi importanţa elementelor pozitive sau
negative restante după lichidarea bolii, ca factor de modificare ulterioră a
terenului etc
1.4.Piramida (Ierarhia) Maslow
În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai
primitive la baza piramidei
Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel,
nevoile cele mai puternice au fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât
o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă și specifică individului
respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor
oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele
biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul și o temperatura relativ
constantă a corpului.
Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate
concentra pe nevoile de siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea și
consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult de integritatea fizică,
cum ar fi securitatea casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranță
motivează unii indivizi sa devină religioși, religia oferindu-le confortul unei
promisiuni de siguranță printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt
cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia , de iubire și apartenență. In acest nivel se includ
nevoia de prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o
relație intima non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea
venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu,
acceptare, etc) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere,
adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, și
pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de
exemplu nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau
în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a
fructifica la maximum capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o
persoana nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un
disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele mai
sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb,
motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în
vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și
pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrie). Cu toate acestea, nu toate
versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile
cognitive nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care
perpetuează un stil de viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de
siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți care pun deoparte bani
sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în
direcția auto-actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de
societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba o persoană cu
o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă.
Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este
satisfacuta o nevoie se trece la satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de
bază (nivelul 1, 2, şi 3) cele superioare nu vor fi relevante.