Sunteți pe pagina 1din 3

Genealogia Mântuitorului

Sfânta Evanghelie ce se citește în Duminica dinaintea Nașterii Domnului cuprinde


arborele genealogic al lui Hristos, așa cum este el prezentat în capitolul I al Evangheliei
după Matei. Un alt pasaj biblic care prezintă genealogia lui Hristos se găsește
în Evanghelia după Luca, în al treilea capitol. Dacă genealogia de la Matei
este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică
este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup, până la Adam.
Diferențe între genealogii

Dar există totuși probleme în ceea ce privește cele două liste: ele sunt diferite. Dacă de
la Avraam la David nu există contradicții, problemele apar pentru șirul de strămoși
cuprinși între David și Iisus. Genealogia lui Matei coboară de la regele David, prin
intermediul fiului său Solomon, până la Hristos, în timp ce genealogia lui Luca prezintă
strămoșii lui Iisus din

regele  David prin


intermediul fiului său, Natan (Luca 3, 31).Natan, care nu este la fel de cunoscut ca
Solomon, a fost unul dintre cei patru copii pe care David i-a avut cu Batșeba (I
Paralipomena 3, 5). Nu se știe nimic despre viața lui Nathan, cu excepția că el a avut
copii care s-au înmulțit în Israel și astfel el este menționat în Zaharia 12, 12 ca având o
descendență numeroasă.
De ce genealogia lui Iosif, tatăl adoptiv?

Înainte de a face o analiză a genealogiilor, se cuvine să facem o precizare despre


motivul pentru care ele prezintă strămoșii dreptului Iosif, soțul Fecioarei Maria, deși nu
era el tatăl lui Hristos. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi
porunceşte lui Iosif s-o ia pe Maria şi să dea pruncului numele Iisus (v. 20-21). În
acest fel, Iosif asigură legitimitate naşterii Pruncului. Dar adevăratul Tată al lui Iisus
este Dumnezeu; El S-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea” puterii Celui
Preaînalt (Luca 1, 35). Dacă Iisus nu este fiul lui Iosif, ce rost mai are genealogia?
Pentru a înţelege rostul ei, trebuie să ştim că la evrei filiaţia legală are aceeaşi valoare
în ce priveşte consecinţele pentru moştenitor ca şi filiaţia naturală. Chiar dacă nu este
fiul natural al dreptului Iosif, o dată ce poartă numele lui, Iisus moşteneşte
prerogativele familiei davidice, din care se trage Iosif. De altfel, după o veche tradiţie –
despre care mărturisesc Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Iustin, Sfânta Fecioară
Maria era şi ea din neamul lui David. Căci se ştie că, în conformitate cu prescripţia din
Numeri 36, 6-12, o fiică unică la părinţi trebuia să-şi ia soţ dintre rude. De aici se trage
concluzia că, la logodirea Fecioarei Maria cu dreptul Iosif s-a ţinut seama şi de această
prescripţie.
Soluții de interpretare a diferențelor

Date fiind diferenţele evidente dintre cele două genealogii, s-a pus încă din vechime
problema concilierii lor și au fost propuse două soluţii:

Unii cercetători sunt de părere că una dintre genealogii aparține lui Iosif, iar cealaltă,
Fecioarei Maria. Astfel, Matei ar da genealogia dreptului Iosif, în timp ce Luca pe a
Sfintei Fecioare. Dacă ar fi să luăm în considerare această interpretare, dificultatea ar
dispărea, căci nu ar mai fi vorba de arborele genealogic al aceluiaşi personaj, ci de
acela a două personaje diferite. Iosif ar fi coborât din David prin Solomon, iar Sfânta
Fecioară ar fi coborât tot din David, prin alt fiu al său, Natan.

Cealaltă explicație este aceea că Luca nu urmărește o genealogie, în sensul modern, ci


un registru de moștenire legală, în baza legii leviratului, la fel de valabilă, arătând
succesiunea lui Iisus în linia regală. Așadar, ambele genealogii sunt ale dreptului Iosif,
dar Matei dă strămoşii naturali, iar Luca pe cei legali.Această explicaţie apare mai întâi
la Iuliu Africanul, un scriitor creştin de la începutul secolului al III-lea. Iuliu Africanul
spunea că are aceste informaţii de la rudele Domnului, adică de la urmaşii aşa-
numiţilor „fraţi” ai lui Iisus.

Să luăm cazul concret al strămoșilor dreptului Iosif, pe care Matei îi numește Iacov


(tatăl) și Matan (bunicul), iar Luca îi numește Eli (tatăl) și Matat (bunicul). După
interpretarea lui Iuliu Africanul, care a fost adoptată de Sfântul Ambrozie, de Sfântul
Grigorie de Nazianz şi de alţi vechi comentatori, Matan (descendent al lui Solomon) a
avut un fiu, pe Iacov, tatăl natural al dreptului Iosif. După moartea lui Matan, soţia sa
Esta, s-a căsătorit cu Matat (descendent al lui Natan), având fiu pe Eli. Deci, Iacov şi
Eli erau fraţi după mamă. Frați vitregi, cum am spune noi. Eli murind fără copii, fratele
său Iacov, în virtutea legii leviratului (Deuteronom 25, 5-6), a luat-o în căsătorie pe
cumnata sa şi din această căsătorie s-a născut dreptul Iosif, care, în virtutea legii mai
sus menționate, era considerat fiu al fratelui său mort, ca numele lui să nu se
piardă. Iosif era, deci, fiul natural al lui Iacov (coborâtor din Solomon) şi fiul legal al lui
Eli (coborâtor din Natan). Pentru o mai bună înțelegere a descendenței dreptului Iosif,
vedeţi imaginea de mai sus.
Astfel, contradicţia dintre cele două genealogii este numai una aparentă, ambele având
o valoare istorică incontestabilă, menită să arate că într-adevăr, Hristos a venit pe
pământ ca rege, din neamul regelui David și că în El s-au împlinit toate profețiile
Vechiului Testament.

S-ar putea să vă placă și