Tema:

CUPRINS

Argument.......................................................................... pag. 4
1. Lacuri naturale din România............................................pag. 6
- tectonice
- vulcanice
- glaciare
2. Ecosistemul Lacul Roşu...................................................pag. 9
a. formare
b componenta anorganică caracteristici
- substrat
- factori abiotici
c.componenta organică ( inclusive cea moartă )
3. Ocrotirea şi conservarea Lacului Roşu.........................pag. 15
4. Concluzii..................................................................... .pag. 20
5. Bibliografie...................................................................pag. 21
Anexe........................................................................... pag. 22

2
 Argument
Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor
mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai
complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru
nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării
fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi
energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a
resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele
mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime,
dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de
bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit
de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca
urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor
termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă
importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai
metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra
vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.
La acest început de mileniu, lumea se află în efervescenţă.
Schimbările care au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă,
speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a mediului înconjurător. În tumultul
generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de
mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.
“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele
curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le
creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face
atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.
Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care
include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta
ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de “consumator”, de
beneficiar al mediului. Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt,
toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.
Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în
termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta
noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi poluarea, degradarea apei şi a
aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive
şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.
Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii
îngrijorătoare, prin acumularea lor provocând alterarea calităţii factorilor de
mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în faună şi floră şi ăn
sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele supraaglomerate.

3
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor
neregenerabile de energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de
bunăstare ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea
consecinţelor acţiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor
automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care
funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime,
apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi
crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi
de existenţa marilor aglomerări urbane.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei
umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer,
apa, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea
interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare
viitoare a societăţii.
Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a mediului, protejarea lui –
ca necesitate supravieţuirii şi progresului – reprezintă o problema de interes
major şi certă actualitate pentru evoluţia socială. În acest sens, se impune
păstrarea calităţii mediului, diminuarea efectelor negative ale activităţii umane
cu implicaţii asupra acestuia.
Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile
în cantităţi şi ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale
naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

4
 1. LACURI NATURALE DIN ROMÂNIA

LACUL - este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între

maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată din sau
conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuşi,
denumirile de lac sau mare date diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă
întru totul această definiţie. Uneori se ţine cont şi de felul de apă, sărată sau
dulce, sau de mărimea întinderii de apă. Astfel, Marea Caspică şi Marea Moartă
sunt de fapt lacuri (fără ieşire la ocean), dar care au apă sărată. Alteori denumirile
au un* caracter arbitrar, care ţine mai mult de tradiţie decât de definiţiile
acceptate ale termenilor, ca de exemplu în cazul Mării Galileei din Israel care
după toate definiţiile este un lac, neavând ieşire la ocean şi fiind format din apă
dulce.

Cele mai multe lacuri se găsesc la latitudinile mari ale emisferei

nordice. Mai mult de jumătate (60%) din lacurile lumii sunt cuprinse în teritoriul
Canadei. În Europa recordul este deţinut de Finlanda, unde se află nu mai puţin
de 187.888 lacuri, din care 60.000 au dimensiuni apreciabile.

La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie.

Din cuvântul lac (latină lacus) provine termenul lacustru, care:

 în ecologie este un mediu ambient a unui lac.

 în geologie este un mediu sedimentar a unui lac.
 în ihtiologie, descrie o populaţie de peşti care completează ciclul vieţii în
interiorul lacurilor.

Lacurile se pot clasifica în două categorii importante:

 Lacuri naturale ;
 Lacuri artificiale - realizate în urma unor activităţi umane.

Lacuri naturale pot fi de diferite tipuri:

 Lacuri de natură glaciară:

o lacuri periglaciare, în care cel puţin o parte a conturul lacului este
formată de un strat de gheaţă, o calotă glaciară sau un gheţar; un
exemplu de lacuri periglaciare îl constituie lacurile Viedma şi
Argentino din Patagonia, Argentina.
o lacuri subglaciare a căror suprafaţă este permanent acoperită de
gheaţă. Asemenea lacuri pot apare sub straturi de gheaţă, sub calote
5
 glaciare sau sub gheţari. Ele sunt menţinute în stare lichidă din cauza
efectului de izolator termic al gheţii care acoperă lacul, care
împiedică disiparea energiei introduse din subsolul lacului prin
fricţiune, prin apa care se scurge în lac prin crevase, prin presiunea
masei de gheaţă care acoperă lacul sau prin încălzire geotermică.
o lacuri glaciare sunt situate în zone formate prin eroziune glaciară,
acoperite în trecut de gheţari.În ţara noastră, lacurile de origine
glaciară sunt puternic reprezentate. În munţii Rodnei: lacurile Iezer,
Lala Mic, Lala Mare, Buhăescu I, Buhăescu II, Buhăescu II, etc, în
munţii Parâng: lacurile Câlcescu, Păsări, Zănoaga Mare, Iezer
Parâng, Iezer Latoriţa, Mândra, Tăul Verde, Ghereşul, etc., în munţii
Făgăraş: lacurile Capra, Zârna, Valea Rea, Scărişoara, Călţun, Buda,
Podul Giurgiului, Doamnei, Bâlea, Podagru Mic, Podagru Mare,
etc., în munţii Retezat: lacurile Peleaga, Peleguţa, Ana, Florica,
Viorica, Bucura, Zănoaga, Negru, Valea Rea, Ţapului, Păpuşii, etc.
o lacuri pro-glaciare situate în aval de un gheţar şi alimentate de un
gheţar.
 Lacuri vulcanice create ca efect al unor activităţi vulcanice. La rândul lor
acestea se pot împărţi în:
o lacuri de crater care se formează în craterele unor vulcani; în cazul
vulcanilor activi, se vorbeşte adesea de lacuri de lavă formate din
lavă topită. În craterele vulcanilor stinşi sunt lacuri fie cu apă dulce
sau acide. În România, singurul lac format în craterul unui vulcan
stins este lacul Sf. Ana amplasat în munţii Ciucului.
o lacuri tip policrater sau intercrater care acoperă mai multe cratere
sau sunt localizate între cratere ;
o lacuri de caldeira, care sunt localizat în depresiuni care se formează
ca urmare a unei activităţi vulcanice
o lacuri de maar, care se formează printr-o erupţie freatică provocată
de intrarea apei subterane în contact cu magma fierbinte..
 Lacuri tectonice sau lacuri de rift, situate în urma subsidenţei în lungul
unei falii geologice. Exemple de lacuri tectonice sunt: lacurilor din Marele
Rift African, Lacul Baikal din Siberia, Rusia, Lacul Superior situat între
Statele Unite ale Americii şi Canada sau lacurile din lungul faliei Great
Glenn din Scoţia, Regatul Unit
 Lacuri de baraj natural formate prin bararea unor văi în urma unor
fenomene naturale:
o lacuri formate prin alunecări de teren în care barajul natural al
văii este format prin alunecări de teren de pe versanţi.Astfel de
lacuri, în România există în: munţii Ciucului – lacul Bolătău, în
munţii Vrancei – Lacul Verde, în munţii Bîrgăului – lacurile Izvorul
Măgurii şi Zânelor, în munţii Buzăului – lacurile Moceanu, Hânşaru
şi Lacul Negru, în obcinele Maramureşului – lacurile Vinduşel şi
Sadova, în munţii Călimani – lacul Răchitiş, în munţii Vâlcani –
lacul Tăul Fără Fund, în munţii Trascăului – lacul Iezer Ighiel.
6
 o lacuri morenice în care barajul natural este format de morene
transportate de gheţari.
 Lacuri alpine, situate în depresiuni naturale din zone montane, având altă
origine decât cele glaciare sau vulcanice;
 Lacuri meteoritice formate în cratere create de meteoriţi, de exemplu
lacului Elgâgâtgân din Regiunea Ciukotka, Rusia.
 Lacuri aluvionare, când un curs de apă, întâlneşte pe cursul său depuneri
aluvionare, formând astfel o acumulare de apă;
 Lacuri de subsidenţă sau subroziune
o lacuri carstice, formate prin dizolvarea calcarului din rocele
calcaroase;
o lacuri termo-carstice, care apar în zonele de permafrost de exemplu
în Alaska sau nordul Siberiei.
 Lacuri de luncă - situate în depresiunile din luncile inundabile ale
cursurilor de apă. Alimentarea lor se realizează în cea mai mare parte în
perioadele de revărsare ale râului în lunca căruia sunt situate.
 Lacuri de deltă
 Limanuri fluviatile
 Limanuri maritime
 Lagune
 Lacuri endoreice situate în zone depresionare fără efluenţi importanţi de
suprafaţă care să evacueze afluxurile în lac. Apa din lacurile endoreice este
evacuată din sistem, fie prin evaporaţie, fie prin inflitraţie. Exemple ale
unor asemenea lacuri sunt Lacul Eyre in Australia centrală sau Marea Aral
în Asia centrală.
 Lacuri de deflaţie sau lacuri eoliene, localizate în depresiuni formate prin
eroziune eoliană, cum sunt cele din regiunea Languedoc din Franţa;

 Braţ mort, este un lac ce s-a format prin separarea unui meandru al unui
râu de cursul principal. Lacul format are o lungime mult mai mare decât
lăţimea sa. Un exemplu este Kamernscher See de lângă Havelberg.

 Lacuri subterane formate sub suprafaţa scoarţei terestre, asociate de

caverne sau straturi acvifere, exemplu: cariere, mine ş.a.

 Lacuri de închidere a unor golfuri maritime

2. ECOSISTEMUL LACUL ROŞU

7
 Lacul Roşu (Ghilcoş) cel mai mare lac de baraj natural din
România face parte din masivul Hăşmaşul Mare, situându-se între Şuhardul Mic
(1352 m) şi Şuhardul Mare (1507 m) precum şi vârful Ghilocoş (1406 ) situandu-
se la altitudinea de 983 m, in apropierea Cheilor Bicazului, la o distanta de cca,
26 km de in estul orasului Gheorgheni din judetul Harghita si 33 km de orsul
Bicaz, pe Drumul national 12/C Gheorgheni-Bicaz-Piatra Neamt  in statiunea cu
acelaşi nume.

Cuveta lacustra  este in forma de "L", cu bratul lung de 1000 m si

100 m latime, iar bratul scurt de 380m lungime si 80 m latime pe valea
Suhardului, adanc de 10 m (adancimea maxima de 10,5 m), avand o suprafata de
12,7 ha si o circumferinta de 2830 m, volumul  de apa este de  680 000 m3,
suprafata ocupata de rocile prabusite-26.720m2, din care o suprafata de aproape
10.000m2 este impadurita.  

Bazinul lacului este umplut de aluviuni încet, dar sigur. Se pare ca

în 130 de ani s-au depus 480.000 mc de aluviuni, ceea ce înseamnă reducerea
volumului apei cu 40%. În albia pârâurilor Hăşmaş şi Piatra Roşie au fost
construite diguri între anii 1960-1962 cu scopul de a reţine aluviunile aduse de
către acestea, dar şi în aceste condiţii cu ocazia precipitaţiilor importante se poate
observa colorarea roşiatică a apelor lacului cauzată de aluviunile aduse. În anul
1890 lungimea maximă a lacului era aproximativ 1300 m, care s-a redus cu
timpul la 950 m.

Piraiele care curg in lac au un debit total de 1-1,5m3 de apa pe

secunda.Temperatura maxima a apei la suprafata atinge vara cca. 22 0 C. Iarna,
lacul îngheata pe o adâncime de 60 - 70 cm, pe toata suprafata.

a. formare
Cunoscut de localnici sub numele de "Taul Rosu", 
lacul s-a format relativ recent,  prin stavilirea apelor Bicazului, fenomen ce s-a
produs în luna iulie a anului 1837. Într-o zi ploioasă din anul deosebit de bogat în
precipitaţii, cum reiese din analele timpului,ca urmare a precipitatiilor abundente
marea cantitate de moloz stancos de pe versatul nord - vestic al Stancii
Ucigasului a alunecat, blocand drumul Paraului Oii. Acest fenomen s-a produs în
urma infiltrarii apelor unei puternice ploi,  s-au cutremurului deosebit (produs în
zona Vrancei în acea perioada)  din 11 ianuarie 1838, dar esenţial este, că s-a
format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe
versantul nord-vestica a muntelui Ghilcoş (virful Ghilcoş - 1.406 m) s-a prabusit,
alunecind pe stratul de argilă,inchizind valea în care, piraiele Rosu, Licas, Oilor
si Suhard, cu un mare debit de apa, s-au adunat formând lacul.

8
 Ca urmare a alunecarii de teren astfel produse, padurea de conifere
care întovarăşea cursul Bicazului a fost înecata, dar trunchiurile arborilor de
atunci se vad si astazi, iesind ca niste cioturi de 1-2 m care se ivesc din apa
strapungand imaginea Micului Suhard reflecatat in oglinda lacului. Piscurile
muntilor ce coboara prapastiosi pina la malul lacului amplifica frumusetea si
atractia acestei minuni a naturii.

Oricum, aspectul arborilor pietrificaţi sugerează pe undeva

atmosfera unui cimitir părăsit, reprezentând un "memento mori!" pentru toţi
trecătorii.

Lacul Roşu este singurul lac de baraj natural al României. Original,

lacul, în primii ani de la formare s-a extins mai mult - cam un km mai sus în
valea pârâului, dar de-a lungul timpului barajul natural s-a erodat, nivelul apei
stabilizându-se la nivelul actual..

Argila galben-roşiatică din aluviunile aduse după câte o ploaie

torenţială, precum şi reflecţia stâncilor roşiatici din împrejur sunt bazele altor
teorii privind originea numelui sub care lacul este cunoscut. Oricare ar fi însă
originea numelui, lacul, cu frumuseţea sa ieşită din comun a fost sursă de
inspiraţie pentru mulţi artişti, peisajul fiind imortalizat în numeroase opere de
artă, fotografii şi pelicule de certă valoare artistică.

Lacul, din pacate, este periclitat de marea cantitate de aluviuni

transportata de paraurile afluente ( Roşu, Licaş, Oii, Suhard şi Ghilco ( ucigaş ).

Piraiele care curg in lac au un debit total de 1-1,5m3 de apa pe

secunda. Temperatura maxima a apei la suprafata atinge vara cca. 22 0 C. Iarna,
lacul îngheata pe o adâncime de 60 - 70 cm, pe toata suprafata.

Chiar de langa oglinda apei, paduri falnice de molid sau de foioase

urca pe versantii muntilor inconjuratori. In imprejurimi s-a dezvoltat o flora
caracteristica zonelor subalpine, care, prin imbinarea cu padurile, formeaza un
peisaj pitoresc si variat. Regiunea care inconjoara lacul a fost declarata rezervatie
floristica si faunistica. Cel mai vestit reprezentant al faunei lacului este pastravul
de munte care atinge marimi de-a dreptul impresionante(7-8 kg, 85 cm lungime)
la care se adauga si raci.

Traditia populara pastreaza doua legende legate de originea

lacului:     

Odata, traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se

numea Estera. S-a dus odata la targ, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau
voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul
a rugat fata sa-i fie mireasa. Dar cununia nu s-a putut face, caci flacaul a fost luat
in armata. Fata il astepta, tot il astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor,
9
statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Canta asa de trist,
incat auzind-o se induiosau si muntii.

Era intr-o duminica dupa-amiaza, cand trecand pe acolo, a fost

vazuta de un talhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o in sa, zburand ca vantul
spre Suhardul Mic, intre stancile cu o mie de fete, unde locuia. I-a promis fetei si
aur, si argint, numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi
pierdu rabdarea si vroia s-o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munti,
implorandu-le ajutor. Stancile cuprinse de strigatele indurerate au raspuns cu
tunete. S-a pornit o ploaie torentiala, maturand tot ce intalnea in cale. Acolo au
ramas, sub faramaturile stancilor fata si talharu. Si apoi s-au adunat acolo apele
muntilor, formand Lacul Rosu sau Ghilcoş (Ucigasul).

O a doua legenda spune că: Pe pajistea dintre versantii muntilor a

fost o stana. Ciobanii, vazand apropierea furturnii, au incercat sa se refugieze, dar
Muntele Ucigas, daramandu-se, i-a ingropat impreuna cu oile.

Prima mentiune documentara: 1857.Lacul, al carui contur ia

înfatisarea unei cizme, este alimentat dinspre nord-vest de pârâul Suhard, iar
dinspre sud de Pârâul Oii cu afluentii sai Licaşul şi Pârâul Rosu. Pitorescul
deosebit al regiunii, cu vecinatatea Cheilor Bicazului, a favorizat dezvoltarea, în
jurul lacului, a statiunii omonime, care se întinde pe cca. 2,5 km lungime. Ea si-a
primit primii oaspeti statornici începând cu deceniul al treilea, când s-a ridicat
aici "Caminul Turistilor", constructie ce a impulsionat construirea si a altor case
de odihna, astfel încât, în anul 1931, localitatea a fost devenit statiune
climaterica. Conform datelor recensământului din 1992 are 102 locuitori.

Este una din cele mai pitoreşti staţiuni balneo-climaterice din ţară.
O particularitate deosebită reprezintă lacul în sine - pădurea de odinioară, care s-a
conservat parţial şi care se zăreşte prin apa lacului. Cheile Bicazului, o altă
atracţie deosebită este literalmente la un pas - începe în locul unde muntele a
obturat valea, dând naştere la lac.

Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, deosebit de benefic

pentru tratarea stărilor de convalescenţă, extenuare fizică şi psihică, insomnii,
neurastenii. Temperatura medie multianuală este de 8 C°, peste media de 6 C° a
depresiunilor intramontane. Valea este practic ferită de vânturi, aerul deosebit de
curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitoreşti oferă condiţii excelente
pentru cei ce caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală. Începând cu anii
1900 tocmai turismul balnear-recreativ a fost cel care a adus dezvoltarea din
punctul de vedere a serviciilor turistice a acestei zone.

b. componenta anorganică, caracteristici

10
 - substrat

Parcul naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş aflat în zona central –

nord – estică a României, cuprinzând zone din judeţele Neamţ şi Harghita,
prezintă un deosebit interes ştiinţific din punct de vedere geologic,
geomorfologic, paleontologic dar şi din punct de vedere al diversitpţii biologice
generate de marea diversitate a condiţiilor geoclimatice.
Cheile Bicazului sunt renumite în România datorită mărimii lor
impresionante iar Lacul Roşu format prin bararea naturală a apelor pârâului Bicaz
oferă privirii un peisaj deosebit de pitoresc. Parcul este localizat în partea centrală
a munţilor Hăşmaş, munţi situaţi în grupa centrală a Carpaţilor Orientali, grupă
montană cunoscută şi sub denumirea de Carpaţii Moldo – Transilvani.

Geologie şi geomorfologie
Din punct de vedere geologic, zona munţilor Hăşmaş ce cuprinde
şi Lacul Roşu intră în arealul cristalino – mezozoic, care ocupă zona centrală a
acestei grupe carpatice . Şisturi cristaline intens metamorfozate de orogenezele
prealpine etalează cele mai mar altitudini ale masivului. Peste acestea s-au depus
roci sedimentare ce ocupă mari suprafeţe din perimetrul ariei protejate.
Miroformele de relief care apar în acest sector sunt reprezentate prin turnuri, ace,
lapiezuri, alveole. În anumite sectoare apar acumulări de grohotişuri rezultate în
urma proceselor de dezagregare care afectează pereţii de calcar. Interesant este
Turnul Bardosului care apare ca un martor de eroziune ce domină întreaga zonă.
Versantul estic al Hăşmaşului Mare cade spre Valea Oltului sub forma unui
abrupt calcaros cu formaţiuni spectaculoase.

- factori abiotici

 hidrologici
Aria protejată Cheile Bicazului – Lacul Roşu se suprapune pe
cursul superior al râului Bicaz, ce colectează toate pâraiele ce coboară din munte:

11
Licaş, Suhard, Cupaş, Lapoş, pe versantul din stânga, respectiv: Pârâul Oii,
Bicăjelul şi Surducul pe versantul din dreapta.
Lacul Roşu situat în amonte de Cheile Bicazului, a rezultat prin
bararea râului Bicaz în urma unei deplasări gravitaţionale a unui pachet mare de
roci, ca atare, Lacul Roşu intră în categoria lacurilor de baraj natural.

 climaterici
Lacul, aflat la o altitudine de 983 m, într-o mică depresiune
montană se bucură de o climă plăcută, de tip subalpin. Temperatura medie anuală
este cuprinsă între 8 şi 9,5 0C, peste media de 60C tipică depresiunilor
intramontane, dar inversiunile tremice sunt caracteristice pentru această arie.
Media cea mai scăzută de temperatură este de -7 / -4 0C, iar cea mai ridicată este
de 14 – 180C. Temperatura apei poate atinge vara 220C, primăvara / toamna 6 –
100C. Iarna apa lacului este acoperită cu un strat de gheaţă gros de 60 – 70 cm.
Vânturile sunt moderate, apa lacului fiind ferită de vânturi puternice, aerul
deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitoreşti oferind
condiţii excelente de regenerare rapidă pe cale naturală, pentru tratarea stărilor de
convalescenţă, extenuare fizică şi psihică, insomnii, neurastenii. Prezenţa
calcarelor şi a sectorului de chei dau naştere unui topoclimat specific ( insolaţie
ridicată, amplitur termice diurne mari, etc.). Precipitaţiile cresc cantitativ odată cu
altitudinea ( depăşind 1000 mm/an în partea centrală a masivului.).

c.Componenta organică

 flora
Flora plantelor superioare cuprinde peste 1.050 specii, dintre
care un procent semnificativ sunt endemite. Specific acestei zone este endemitul
Astragalus pseudopurpureus. Alte specii sau subspecii endemice pentru flora
României sunt: Dianthus spiculifolius, Astragalus roemeri, Centaurea carpatica
ssp. carpatica, ciuboţica-cucului ( Primula elatior ssp. Leucophylla ), Androsace
villosa ssp. arachnoidea, crucea-voinicului ( Hepatica transsilvanica ), Hesperis
matronalis ssp. moniliformis, vulturica ( Hieracium pojoritense ), Eritrichium
nanum ssp. jankae, Scabiosa lucida ssp. barbata, Onobrychis montana ssp.
transsilvanica, Helictotrichon decorum, Festuca gautieri ssp. lutea etc.
Sunt întâlnite şi numeroase specii rare, dintre care se poate
menţiona: cetina de negi (Juniperus sabina), Ajuga pyramidalis, Zawadzkii,
Waldsteinia geoides, etc. O mare importanţă ştiinţifică prezintă şi speciile
declarate monumente ale naturii: papucul doamnei ( Cypripedium calceolus ),
12
floarea de colţi ( Leontopodium alpinum ), sângele voinicului (Nigritella rubra),
tisa ( Taxus baccata ) etc.
Sub aspectul vegetaţiei, predomină vegetaţia lemnoasă, alcătuită
din făgete pure, făgete amestecate cu brad şi molid şi moliduri pure. Între
fitogenezele mai direct legate de specificul regiunii sunt cele cu cetină de negi
( Juniperus sabina ), pinetele de Pinus sylvestris, precum şi unele asociaţii
lemnoase, specifice formaţiilor calcaroase ( as. Sileno zawadzkii-Caricetum
rupestris ) şi grohotişurilor.
Ca o particularitate, absolut unică, apa lacului este străpunsă de
sute de trunchiuri de copac moarte, rămăşiţe a vechii păduri de odinioară,
antrenată de alunecarea de teren ce a determinat formarea lacului, care, datorită
conţinutului bogat în calcar, s-au conservat prin pietrificare.

 fauna
Relictele glaciare sunt reprezentate în această zonă de şopârla de
munte ( Lacerta vivipara ), vipera comună (Vipera berus ), şoarecele de zăpadă
( Microtus nivalis ulpius ), iar rezistenţii glaciari sunt reprezentaţi de: tritonul de
munte (Triturus alpestris ), tritonul carpatic (Triturus montandoni), năpârca (
Anguis fragilis ), şarpele de casă ( Natrix natrix ) şi şarpele de alun ( Coronella
austriaca ).
Câteva dintre endemitele nevertebrate ce pot fi întâlnite în acest
parc sunt: Lithobius valachicus, Leuctra carpathica, Nemoura carpathica,
Mastus transsylvanicus, Carabus carpathicus. Tot aici întâlnim specii rare
precum: lepidopterele Parnassius apollo, Polygonia alba, Argynis pandora,
Diblastomorpha bicornis, Protonemura lateralis şi o pasăre, fluturaşul de stâncă
( Tichodroma muraria ). În ape întâlnim specii precum: păstrăvul ( Salmo
trutta fario ), cleanul ( Leuscius cephalus ), porcuşorul ( Gobio gobio
obtusirostris ), moioaga ( Barbus meridionalis petenyi ), Cottus poecilopus,
tritonul cu creastă ( Triturus cristatus ), buhaiul de baltă cu burta galbenă (
Bombina variegata ), broasca mare de lac ( Rana ridibunda ), iar în Lacul Roşu
au fost identificate: păstrăvul de lac ( Salmo trutta lacustris ), băbuica (
Rutilus rutilus carpathorossicus ), broasca râioasă ( Bufo bufo ), şi broasca roşie
de munte ( Rana temporaria ).

13
 3. OCROTIREA ŞI CONSERVAREA LACULUI
ROŞU

Lacul Roşu, lac de baraj natural face parte din Parcul Naţional
Cheile Bicazului – Hăşmaş, parc naţional ce reprezintă o rezervaţie geologică şi
peisagistică, care se întinde în Masivul Hăşmaş pe o distanţă de 10 km de-a
lungul Văii Bicazului, pe raza comunei Bicaz-Chei, la 27 km sud-vest de oraşul
Bicaz. Parcul prezintă un deosebit interes ştiinţific din punct de vedere geologic,
geomorfologic, paleontologic, dar şi din punctul de vedere al diversităţii
biologice generate de marea diversitate a condiţiilor geoclimatice. Situate la 3 km
de Lacul Roşu şi modelate de râul Bicaz în calcarele Masivului Hăşmaş, pe o
lungime de 8 km, Cheile Bicazului oferă o privelişte de o rară frumuseţe. Aici
apar din loc în loc pereţi abrupţi numiţi "pietre ": "Piatra Altarului " (1121 m
altitudine), "Piatra Arşiţei", "Piatra Singuratică " şi porţiunea centrală denumită
sugestiv "Gâtul Iadului" cu aspect de canion. Declarate monument al naturii,
Cheile Bicazului formează o rezervaţie complexă, geologică şi floristică.
Obiectivul principal al parcului este: protecţia şi conservarea unor eşantioane
reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale
cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic,hidrologic,
geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură.
Cuvinte cheie:rezervatie, flora, fauna.
Parcul este localizat în Munţii Hăşmaş (Hăghimaş), situaţi în grupa
centrală a Carpaţilor Orientali, grupă montană cunoscută şi sub denumirea de
Carpaţii Moldo-Transilvani. Parcul se află în zona central-nord-estică a
României, pe raza judeţelor Neamţ şi Harghita. Cheile Bicazului sunt renumite în
România, datorită mărimii lor impresionante. De asemenea, Lacul Roşu, format
prin bararea naturală a apelor pârâului Bicaz ( anul 1837 ), oferă privirii un peisaj
deosebit de pitoresc.Aria protejată Cheile Bicazului-Hăşmaş este străbătută de
drumul transcarpatic ( DN12C ) care leagă localitatea Gheorgheni, situată în
Depresiunea Giurgeului ( drenată de râul Mureş ), de Bicaz, oraş amplasat pe râul
Bistriţa. Accesul spre Hăşmaşul ( Hăghimaşul ) Mare se poate face şi de la Bălan,
situat la Nord de Sândominic, de pe DN12, dupa cum se observă în figura de mai
jos. Se oferă posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi
turistice. Managementul parcului va asigura menţinerea cadrului fizico-geografic
în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a
diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme
de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă
scopului atribuit.
Geomorfologia deosebită a zonei a dat naştere unei bogate varietăţi
biologice, în cadrul căreia avem, de pildă, în jur de 1150 de specii de plante
superioare, alături de sute de specii de faună. Multe dintre acestea sunt rare şi

14
trebuie protejate. Iată de ce, în zona Cheile Bicazului, s-a creat un parc naţional
care măsoara apoape 7000 de hectare.
Rezervaţiile naturale incluse în parc sunt: Cheile Bicazului, Lacul
Roşu, Cheile Şugăului, Avenul Licaş, masivul Hăşmaşu Mare- Piatra Singuratică
şi Hăşmaşu Negru. Toate aceste rezervaţii conservă pe cuprinsul lor plante şi
animale rare, importante din punct de vedere ştiinţific şi economic, precum şi
pasaje interesante din punct de vedere turistic.
Cheile Bicazului, situate în nordul Munţilor Hăghimaş, s-au format
în urma acţiunii erozive a râului Bicaz şi a afluenţilor săi( Cupaş, Lapoş, Bîrnard,
Şugău). În amonte de chei, prin bararea râului Bicaz de către materialul diluvial
alunecat în vale, a luat naştere în anul 1838 Lacul Roşu, care se desfăşoară pe o
lungime de aproximativ 2 km. Râul Bicaz se varsă în Bistriţa .
De-o parte şi de alta a râului Bicaz se înşiruie două serii de masivi cu pereţi
abrupţi. Pe stânga râului se ridică masivele Ghilcoş ( 1384 m ), Suhardul Mic
(1126 m), Suhardul Mare ( 1352 m ), Turnul Bardosului (1121 m), Poliţele
Bardosului (1132-1286 m), Piatra Glodului (1036 m), iar pe dreapta se însiruie
Surduc ( 1126-1267m ), Piatra Arşiţei ( 876 m ).
Masivele mai sus menţionate au coastele dinspre cursul apei foarte
mult înclinate, până la verticale, înălţându-se cu 300-400 m deasupra şoselei şi a
văii, care aici se îngusteaza atât de mult, încât razele solare nu pot străbate până
la albia râului Bicaz. Structura geomorfologică a Cheilor Bicazului este de un
pitoresc neasemuit. Feţele netede şi albe ale pereţilor calcaroşi alternează cu colţi
de stâncă, piscuri în formă de tunuri semeţe, poliţe sau bârne suspendate, blocuri
mici şi mari, crăpături şi văgăuni, imprimând regiunii o măreţie sălbatică, unică
în felul ei

Limita nordică. Din Vf. Licaş (1675,2 m) limita ocoleşte pe la nord

poiana de pe pisc şi coboară spre est pe interfluviul dintre bazinele hidrografice
Licaş şi Cupaş [XII-1.53.48.2] şi apoi pe culmea dintre pârâul Suhard şi pârâul
Cupaş până în Vf. Suhard (1507,0 m). De aici coboară pe culmea secundară
dintre cele două pâraie cu obârşiile în estul vârfului Suhard până la confluenţa
acestora şi apoi pe pârâu până la confluenţa cu pârâul Cupaş (borna silvică 351
UP VIII, OS Gheorgheni). În continuare urmăreşte aval malul stâng al pârâului
Cupaş până la cota 954,1 m aflată la confluenţa cu primul afluent pe stânga, urcă
pe acesta până la obârşie (borna silvică 417 UP VIII, OS Gheorgheni) şi continuă
pe limita fondului forestier până la cota 1358,0 m aflată pe interfluviul dintre
bazinele hidrografice Cupaş şi Lapoş [XII-1.53.48.3]. În continuare, limita
urmează interfluviul spre est până la cota 1332,0 m de unde coboară spre nord-est
pe culmea secundară din vestul cheilor Lapoşului până amunte de acestea (borna
silvică 8 UP VI, OS Bicazul Ardelean). De la capătul din amunte al cheilor
(borna silvică 8 UP VI, OS Bicazul Ardelean), limita parcului se continuă spre
est pe limita fondului forestier până la est de localitatea Bârnadu (borna silvică
123 UP VI, OS Bicazul Ardelean). De aici urmăreşte talvegul pârâului prin
pădure, pe limită de parcelă şi apoi pe limita fondului forestier până în valea
Şugăului [XII-1.53.48.5] (borna silvică 125 UP VI, OS Bicazul Ardelean). Din
15
acest loc limita continuă pe creasta abruptului stâng al văii Şugăului până la
confluenţa acesteia cu Bicazul [XII-1.53.48.], incluzând în parc cheile Şugăului.

Limita estică. De la confluenţa Şugăului cu Bicazul, limita urcă pe

Bicaz până la circa 100 m amunte de ramificaţia drumului (borna silvică 348 UP
IV, OS Bicazu Ardelean) apoi se orientează spre sud-est şi urcă pe interfluviul
dintre Bicaz şi Surduc, urmărind limita fondului forestier până în Vf. Surduc
(925,5 m). Din acest vârf limita parcului urmăreşte limita sinuoasă a fondului
forestier până la confluenţa pârâului Ţiganul cu primul afluent pe dreapta (borna
silvică 3 UP V, OS Bicazu Ardelean). Din valea pr. Ţiganul limita parcului
urmează liziera pădurii de pe versantul drept al Bicăjelului până în afluentul de
dreapta al pr. Făgetul, aflat sub linia de înaltă tensiune (20 kv) (borna silvică 24
UP V, OS Bicazu Ardelean). În continuare urmează aceeaşi limită a fondului
forestier mai întâi aval, în lungul acestui afluent circa 250 m de unde urcă în
vârful de cotă 897,0 m pentru a coborî apoi în valea Bicăjelului [XII-1.53.48.4.]
la intrarea din amunte a cheilor (borna silvică 262 UP V, OS Bicazu Ardelean)
incluzându-le în parc. Traversează Bicăjelul, urcă pe versantul stâng făcând un
intrând spre nord pe limita fondului forestier (bornele silvice 261, 260 UP V, OS
Bicazu Ardelean) după care se orientează spre SV aproximativ paralel cu linia de
înaltă tensiune (20 kv) până la cumpăna de ape dintre Bicaz şi Bicăjel (borna
silvică 259 UP V, OS Bicazu Ardelean). De aici limita parcului merge pe
versantul stâng al Bicăjelului, urmând limita fondului forestier şi lăsând în afara
parcului sălaşele şi fâneţele, până la confluenţa cu Măturişca (borna silvică 253
UP V, OS Bicazu Ardelean ). În continuare urmează versantul drept al cheilor
formate de Bicăjel până la confluenţa cu pr. Groapa incluzându-le în parc.
Urmează apoi spre amunte cursul Bicăjelului până la intrarea în chei de unde urcă
pe versantul drept, ocoleşte pe limita fondului forestier cota 1045,0 m şi coboară
la intrarea din amunte a cheilor ( borna silvică 245 UP V, OS Bicazu
Ardelean ). Din acest punct limita formează un intrând spre NV prin bornele 243
şi 300 UP V, OS Bicazu Ardelean traversând pr. Oniga pe limita fondului
forestier. Din pr. Oniga ( borna silvică 300 UP V, OS Bicazu Ardelean )
limita parcului se orientează spre sud pe versantul stâng al Bicăjelului urmând
limita fondului forestier ( bornele silvice 298, 234, 231, 200 UP V, OS
Bicazu Ardelean ) până în Pârâul lui Melot ( borna silvică 188 UP V, OS Bicazu
Ardelean ). De la baza Culmii lui Lazăr (borna silvică 188 UP V, OS Bicazu
Ardelean ) limita parcului face un intrând spre vest pe limita fondului forestier
mai întâi pe stânga şi apoi pe dreapta Pârâului lui Melot ( bornele silvice 169,
170, 171, 173, 174 UP V, OS Bicazu Ardelean ) şi urcă pe cumpăna de ape dintre
Pârâul lui Melot şi pr. Druniţei, coboară în acesta şi îl urmează până la ieşirea din
pădure ( borna silvică 165 UP V, OS Bicazu Ardelean ). De aici până la pârâul
Trei Fântâni ( borna silvică 151 UP V, OS Bicazu Ardelean ) urmează limita
fondului forestier. Din pr. Trei Fântâni limita parcului urcă pe interfluviul din
dreapta şi urmează limita fondului forestier până la borna silvică 152 UP V, OS
Bicazu Ardelean. Urcă la cota 1244,0 m şi se menţine spre sud pe linia de
schimbare de pantă de pe versantul stâng al Pârâului Tainic, urcă până la
16
înşeuarea de pe cumpăna de apă pe care se continuă apoi până în Vf. Stâncilor
( 1461,8 m ).

Limita sudică. Pornind din Vf. Stâncilor limita coboară în bazinul

Oltului spre vest până la confluenţa primului afluent de pe stânga cu pr. Ţibleacul
( borna silvică 17 UP VIII, OS Izvorul Mureş ). În continuare limita urmează
interfluviul drept al pr. Ţibleac până la cota 1326,0 m, traversează Piciorul lui
Balint până la borna silvică 223 UP VII, OS Izvorul Mureş şi coboară în pârâul
Simina la limita fondului forestier ( borna silvică 226 UP VII, OS Izvorul
Mureş ).
Limita vestică. Din pârâul Simina ( borna silvică 226 UP VII, OS
Izvorul Mureş ) limita urmează amunte malul drept pr. Simina până la prima
confluenţă ( borna silvică 219 UP VII, OS Izvorul Mureş ) după care se înscrie
din nou spre vest pe limita fondului forestier până pe cumpăna de ape dintre
pâraele Simina şi Fierarul ( borna silvică 217 UP VII, OS Izvorul Mureş ). În
continuare limita urcă la cota 1216,0 m şi coboară pe o culme secundară până
pârâul Fierarului ( borna silvică 216 UP VII, OS Izvorul Mureş ). Urmează
amunte pârâul Fierarului, pe limita fondului forestier, până la ieşirea pârâului din
pădure ( borna silvică 215 UP VII, OS Izvorul Mureş ), se orientează spre vest pe
liziera pădurii, traversează Culmea Fierarului şi ajunge în afluentul din dreapta al
pârâului Fierarului ( borna silvică 208 UP VII, OS Izvorul Mureş ). De aici
coboară pe pârâu circa 400 m ( borna silvică 207 UP VII, OS Izvorul Mureş )
apoi urcă pe cumpăna de ape dintre pârâul Strâmt şi pârâul Fierarului pe care o
urmează spre nord până la cota 1365,0 m. Din vârf coboară spre vest până la
intersecţia dintre culmile Piciorul Scaunelor şi Piciorul Bisericii ( borna silvică
183 UP VII, OS Izvorul Mureş ) coboară spre nord în pârâul Scaunelor şi urcă pe
aceeaşi direcţie până la limita fondului forestier pe Culmea Frumoasă ( borna
silvică 180 UP VII, OS Izvorul Mureş ). Urmăreşte liziera pădurii până la ieşirea
din pădure a pârâului Andrei ( pr. Boroş ) ( borna silvică 176 UP VII, OS Izvorul
Mureş ) pe care îl urmează până la 50 m amunte de confluenţa cu Pârâul Mare
( borna silvică 174 UP VII, OS Izvorul Mureş ). Urmează în continuare limita
fondului forestier amunte pe versantul stâng al Pârâului Mare pe care îl
traversează la ieşirea din pădure (borna silvică 171 UP VII, OS Izvorul Mureş) şi
continuă spre NV peste Culmea Mare şi Piciorul Mesteacănului până în pârâul
Mesteacănul Mare ( borna silvică 147 UP VII, OS Izvorul Mureş ). Urcă pe o
culme secundară la cota 1203,0 m de pe Culmea Patul Mare pe care va cobora
până la confluenţa pâraelor Patul Mare cu Şaua Fagului ( borna silvică 136 UP
VII, OS Izvorul Mureş ). Urcă pe partea dreaptă a pârâului Şaua Fagului până la
prima confluenţă (borna silvică 253 UP VII, OS Izvorul Mureş) urmează
cumpăna de ape dintre pâraele Şaua Fagului şi Liniei (borna silvică 126 UP VII,
OS Izvorul Mureş) de unde coboară pe o culme secundară la confluenţa pârâului
Liniei cu pârâul Ascuns ( borna silvică 122 UP VII, OS Izvorul Mureş ).
Continuă pe pârâul Ascuns amunte până la obârşie (borna silvică 249 UP VII, OS
Izvorul Mureş) de unde pe direcţie NV coboară în pârâul Fagul Olt şi continuă
spre nord pe culmi secundare până la cota 1394,0 m ( borna silvică 77 UP VII,
17
OS Izvorul Mureş ). De aici limita urmează în amunte interfluviul până la cota
1598,0 m de unde coboară pe versantul sudic până la liziera pădurii ( borna
silvică 239 UP VII, OS Izvorul Mureş ). Din acest punct limita parcului formează
mai multe intrânduri mai întâi spre est şi apoi spre nord menţinându-se în
permanenţă pe limita fondului forestier ( 110 UP VII, 116 UP VII, 114 UP VII
OS Izvorul Mureş, 217 UP V, 225 UP V OS Bicazu Ardelean, 141 UP VIII, 138
UP VIII, 142 UP VIII, 167 UP VIII OS Gheorgheni ) până în valea Hăghimaş
( borna silvică 143 UP VIII, OS Gheorgheni ) lăsând în afara parcului păşunile şi
fâneţele. Urmează valea Hăşmaşului aval până la ieşirea din pădure (borna silvică
147 UP VIII, OS Gheorgheni) continuând apoi din nou pe limita fondului
forestier ( 450 UP VIII, 124 UP VIII, 116 UP VIII, 91 UP VIII OS Gheorgheni,
240 UP V OS Bicazu Ardelean, 28 UP VIII, 13 UP VIII, 21 UP VIII, OS
Gheorgheni ) până la marginea abruptului stâncos din estul Lacului Roşu la borna
silvică 440 UP VIII OS Gheorgheni. De aici limita parcului coboară pe
interfluviu spre Lacul Roşu până la baza versantului la est de şosea (borna silvică
59 UP VIII, OS Gheorgheni) de unde pe limita fondului forestier ajunge la
confluenţa Bicazului cu pr. Oaia [ XII-1.53.48.1. ] şi cu pârâul Licaş. De la
confluenţă limita parcului continuă amunte pe malul drept al Licaşului până la
obârşie ( 264 UP VIII ) şi se îndreaptă apoi spre vest pe versant până la borna 265
UP VIII aflată în curmătura dintre Vf. Ciutacului ( 1624 m ) şi Vf. Licoş ( 1675,2
m ) de unde se continuă pe culme spre nord până în Vf. Licoş.

18
 4 . CONCLUZII

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii

numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al
Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi resursele de energie au fost afectate în
aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar unele
condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire. Se
deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării,
dacă bineînţeles nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a înţeles
că face şi el parte din natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această
planetă funcţionează ca un sistem şi că dereglările produse într-un loc pot avea
repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu poate
renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru realizarea
acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea
acestuia în aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în permanenţă.
Primele iniţiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ
200 de ani, din necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu timpul,
motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Începând din 1970, au
apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei : subţierea stratului de ozon,
încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului şi a solului. Oamenii au
început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil faţă de
natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este
atât individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi
sprijin reciproc pe plan local, judeţean, naţional şi mai ales internaţional.
Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile,
defrişând pădurile pentru a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând
nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de deşeuri toxice omul a stricat echilibrul
natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-a pus în pericol însăşi
viaţa lui. În asemenea situaţie, fiinţa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine
pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor
măsuri pentru protecţia mediului înconjurător, pentru menţinerea în natură a unui
echilibru normal între toţi factorii care compun mediul.
Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuiesc
corelate cu legile naturii.

19
 5. BIBLIOGRAFIE

1. Paul Decei – „Lacuri de munte”, editura Sport – Turism, 1984,

Bucureşti.
2. Petre Gastescu – „Lacuri din Romania”, Editura Sport – Turism,
1996, Bucureşti.
3. Emil Cristea – „Munţii Hăşmaş”, colecţia „Munţii Noştri”, editura
Sport – Turism, 1978, Bucureşti.

20
 ANEXE

Iimagini ilustând Lacul Roşu şi particularităţile sale

21
22