CUPRINS

CAPITOLUL I: Introducere…………………………………
CAPITOLUL II: 2.1 Definiţia şi istoricul bolii………………
2.2 Epidemiologie şi patologie…………….
2.3 Simptomatologie……………………….
2.4 Complicaţii şi prognostic………………
2.5 Tratament şi profilaxie…………………
CAPITOLUL III: 3.1 Concluzii………………………………..
BILIOGRAFIE……………………………………………………..

1
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Bolile infecţioase sunt determinate de microorganisme patogene

care au drept caracteristică principală uşurinţa cu care se transmit de la o
fiinţă la alta. În definiţiile acestor boli intră atât caracterul lor infecţios cât
şi caracterul lor transmisibil (contagios).
Orice minut de amânare este un pericol, deoarece în cazurile grave
evoluţia bolii este rapidă şi, cu consecinţe ce nu pot fi prevăzute în
gravitatea lor.
Este necesar să se deosebească, clar noţiunea de infecţie de cea de
boală infecţioasă, deoarece nu sunt sinonime.Prin infecţie se înţelege
multiplicarea în urma pătrunderii unui agent infecţios în ţesutul
organismului animal, dar care nu este urmată obligatoriu de boală
infecţioasă.
Boala infecţioasă este o manifestare mult mai complexă, în care pe
lângă acţiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine şi
reacţia organismului faţă de aceştia în variate forme şi intensităţi.
Prin contaminare se înţelege noţiunea de agent infecţios pe
suprafaţa unui organism (tegument) sau pe suprafaţa unor obiecte.
Tegumentul poate fi uneori contaminat (prezenţă pasivă a germenilor pe
suprafaţa lui); iar alte ori poate fi infectat.
Caracterul contagios al acestor boli este strâns legat de cel
infecţios, fiind datorat transmiterii agenţilor patogeni de la un bolnav sau
de la o persoană infectată la persoane receptive, ceea ce se realizează prin
diferite mecanisme şi anume:
- transmiterea directă (imediată) prin contact (atingere, sărut, act
sexual).
- transmitere indirectă, prin aer (aerogenă) când aerul este
contaminat cu picături sau particule de praf purtătoare de germeni
patogeni sau prin intermediul unor vectori (apă, alimente, produse
biologice).

2
 CAPITOLUL II

2.1 DEFINIŢIA ȘI ISTORICUL BOLII

Varicela este o boală infecţioasă şi contagioasă endemo-

epidermică, frecventă la copii, produsă de un virus. „Transmisia este
aerogena, prin secreţii nazo-faringiene ori contact cu lichid vezicular sau
obiecte recent contaminate cu lichide veziculare.” (Virusologie medicală,
2000). Deşi este o boală benignă, „contagiozitatea este foarte mare, boala
transmiţându-se cu 1-2 zile înaintea erupţiei şi o săptămână după ultimul
val eruptiv.” (Virusologie medicală, 2000)
Numele de varicelă a fost utilizat pentru prima dată de Vogel în
anul 1764. Boala era însă cunoscută cu mult timp înainte, fiind
considerată drept o formă atenuată a variolei.Această părere a persistat
chiar și după ce Trousseau, bazat pe argumente clinice și epidemiologice,
a facut o distincție netă între cele două boli. Astăzi independența varicelei
este dovedită – în afara lipsei unei imunitați încrucișate cu variola- prin
etiologia cu un virus propriu, prin prezența unor leziuni histologice
caracteristice și prin existența unor reacții imunologice specifice.
Varicelei i s-a mai atribuit o etiologie comună cu zona. În urma
observațiilor lui von Bokay (1892), și a altor autori, reluate de Netter
(1920) care au constatat că varicela poate apărea în urma contactului cu
zona, precum și a cercetarilor de laborator prin care s-au gasit reacții
imunologice încrucișate în serul convalescenților, uniciștii susțin
identitatea agentului etiologic al acestor două boli. După acești autori,

3
virusul comun, dermotrop și neurotrop în același timp, atunci când se
generalizează pe tegumente produce varicela, iar când se localizează în
ganglionii spinali produce zona zoster. Deoarece datele epidemiologice și
de laborator pe care se bazează acestă teorie nu sunt întâlnite în mod
constant, dualiștii consideră că cele două boli au o etiologie diferită, iar
faptele citate nu demonstrează decât că între apariția varicelei și a zonei
zoster există uneori o oarecare legătură, al cărei mecanism intim rămâne
de elucidat.
O explicație mai nouă care se dă relației dintre aceste boli este
următoarea: zona, dupa unii autori n-ar fi o boala independenta, ci un
sindrom, în etiologia căruia pot intra mai mulți agenți patogeni, printre
care și virusul varicelei, cu condiția de a se localiza în ganglionii
rahidieni. Fenomenele epidemiologice și imunologice amintite mai sus,
nu sunt prezente decât în zona cauzată de virusul varicelei, lipsind în
zonele cu alte etiologii, de unde neconcordanța datelor obținute de
cercetătorii anteriori.

2.3 EPIDEMIOLOGIE ŞI PATOGENIE

Izvorul de infecție în varicelă îl constituie individul bolnav. Virusul

se găseşte în sânge şi în veziculele de pe tegumente şi mucoase. El se
elimină prin picăturile Pflugge, precum şi prin exsudatul vezicular sau
particulele de cruste cutanate. Eliminarea prin picăturile de salivă şi
secrețiile nazo-faringiene este cea mai importantă, ea producându-se în
mod masiv şi precoce, de la începutul bolii. Eliminarea virusului la
nivelul tegumentelor are o importanţă mai mică, deoarece veziculele
rămân închise - de obicei - şi nu dau ulceraţii ca cele de pe mucoase.
Datorită eliminării virusului varicelei prin picături Pflugge, contagio-
zitatea este mai mare la începutul bolii, înainte cu 1-2 zile de erupţie şi în
primele zile ale erupţiei, după care ea începe să scadă. În perioada de
formare şi eliminare a crustelor, după părerea majorităţii autorilor, con-
tagiozitatea este minimă sau chiar absentă.
În varicelă, bolnavul este singurul izvor de infecţie, deoarece con-
valescenții sau indivizii sănătoși nu sunt purtători de virus.
Contagiunea se produce în mod direct de la bolnav la sănătoşi prin
atingere sau picături Pflugge. Ea se poate produce şi în mod indirect, prin
intermediul unor persoane sau obiecte, dar numai atunci cînd cele două
contacte au avut loc la scurt interval unul după altul, virusul fiind puţin
rezistent în afara organismului. Prin aer contagiunea se produce în aceeaşi
încăpere, la distanţă, peste pereţii boxelor, sau în camere vecine şi chiar la
alte etaje, atunci cînd există o posibilitate de comunicare a încăperilor.
Poarta de intrare este cea nazo-faringiană şi respiratorie. Virusul
pătrunde la început în celulele epiteliului acestor mucoase, pentru a trece

4
apoi în circulaţia generală şi a produce, prin diseminări succesive, mani-
festările de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Virusul varicelei are şi
un neurotropism pronunţat, de unde determinările nervoase relativ frec-
vente, semnalate în special în ultimul timp.
Varicela se răspîndeşte sub forma unor epidemii nu prea extinse,
din cauza imposibilităţii propagării la distanţe mai mari, limitându-se la
colectivităţi de copii, cartiere, familii. Dată fiind contagiozitatea extrem
de mare (indicele de contagiozitate în varicelă fiind de 95%), toate
persoanele receptive se îmbolnăvesc. Între epidemii există cazuri
sporadice. În localităţile aglomerate, varicela se întâlneşte în mod
endemic.
Vârsta predispusă pentru varicelă este între 2 şi 10 ani; sub vîrsta
de 2 ani survine mai rar, iar în primele 6 luni ale vieţii este cu totul excep-
ţională, din cauza imunităţii pasive primite de la mamă. La adulţi, această
boală se întîlneşte de asemenea rar, deoarece majoritatea indivizilor au
suferit de varicelă în timpul copilăriei, iar boala lasă o imunitate durabilă,
pe toată viaţa.
Anotimpul are un rol favorizant, epidemiile de varicelă
producându-se mai ales în anotimpurile friguroase.

2.3 SIMPTOMATOLOGIE

Perioada de incubaţie
Perioada de incubaţie în varicelă durează în medie 14-15 zile. Ea
poate fi mai scurtă, în special în varicela inoculată artificial, sau mai
lungă, la indivizii cărora li s-a injectat ser de convalescent în scop
profilactic. Din aceste motive, durata de timp stabilită pentru carantinare
este de 21 de zile.
Perioada de invazie (preeruptivă)
Varicela începe prin fenomene infecţioase generale discrete, care
preced cu 1-2 zile apariţia erupţiei : uşoară astenie, indispoziţie,
inapetență şi cefalee, cu urcare moderată a temperaturii, între 38-38°,5.
De multe ori, fenomenele sunt atât de atenuate, încât această perioadă
trece neobservată. Mai rar varicela începe prin fenomene violente ca:
frison, febră peste 39°, vărsături, agitaţie şi convulsii.
În cursul perioadei de invazie poate apărea un raş scarlatiniform
sau rujeoliform care dispare în cîteva ore.
Perioada eruptivă
Elementele eruptive în varicelă apar la început sub formă de
macule mici, bine delimitate, dispărând la presiunea digitală. În câteva
ore ele trec în stadiul de papule şi apoi de vezicule sau direct în stadiul de
veziculă. Veziculele sînt rotunde sau ovalare, de dimensiuni între 2-4 mm
putând varia de la mărimea unui ac cu gămălie până la cea a unui bob de

5
fasole. La periferie, vezicula este net delimitată şi înconjurată de o zonă
roz sau roşie, care se pierde apoi în mod difuz pe tegumente. Vezicula
este plină cu un lichid clar, transparent, având aspectul de "picătură de
rouă". Din cauza tensiunii reduse a conţinutului, vezicula este moale la
palpare şi nu dă senzaţia de "perlă de sticlă", ca vezicula din variolă. De
asemenea prin tracţiunea ei în direcţii opuse se produc o serie de
încreţituri, care la unele vezicule sînt prezente chiar şi fără această
manoperă. A doua zi după apariţia veziculei, conţinutul ei se tulbură şi se
reduce, încreţiturile înmulțindu-se. În centrul veziculei se ivește apoi o
crustă mică punctiformă, de culoare brună-negricioasă, care produce o
pseudoombilicaţie, asemănătoare cu cea din variolă. Veziculele varicelei
nu supurează, în ziua a 3-a, a 4-a lichidul se resoarbe şi vezicula se
transformă în crustă, uneori fără să fi trecut prin faza de ombilicație sau
de tulburare a conţinutului. La sfîrşitul primei săptămîni de la apariţia
erupției, crustele cad, lăsând doar o uşoară depigmentare trecătoare. În
urma gratajului şi a infecţiei secundare pot rămîne uneori cicatrice albe,
nu prea profunde, care dispar de obicei în cîţiva ani.
Erupţia de varicelă este răspândită pe toată suprafaţa tegumentelor,
interesând şi pielea păroasă a capului. Elementele sunt localizate mai mult
pe trunchi decît pe extremităţi, dând erupţiei un caracter centripet, spre
deosebire de variolă, în care erupţia este mai abundentă pe faţă şi pe
membre, avînd un caracter centrifug.
Elementele eruptive nu apar deodată, ci în puseuri, la intervale de
1-2 zile, succedându-se până la 3-5 puseuri în total. Datorită apariţiei în
puseuri, erupţia va avea un polimorfism pronunţat, fiecare teritoriu cu-
prinzând elemente din diferite faze de evoluţie (maculă, papulă, crustă),
provenite din aceste puseuri. La producerea polimorfismului mai contri-
buie şi faptul că unele elemente nu ajung pînă la stadiul de vezicule, ci se
opresc în cel de papule.
Durata erupţiei în varicelă este de 7-10 zile. Apariţia şi intensitatea
ei sunt favorizate de factori iritativi locali (revulsive, substanţe iritante
etc.).
La nivelul mucoaselor (bucală, faringiană, laringiană, conjunctivală
şi genitală), elementele eruptive trec în stadiul de ulcerații şi eroziuni
superficiale, roşii sau cenuşii, înconjurate de o zonă hiperemică. Cînd
sunt mai numeroase, pot da tulburări locale: fotofobie, dificultăţi de
deglutiţie şi respiraţie, jenă la micţiune.
Fenomenele infecţioase generale din perioada de invazie continuă
si în perioada eruptivă. Fiecare puseu este însotit de o recrudescenţă a
febrei şi a fenomenelor generale.
Adeseori erupţia este foarte pruriginoasă şi însoţită de o adenopatie
generalizată trecătoare.

6
 În tabloul sanguin vom găsi modificări discrete, constând într-un
număr normal sau uşor crescut de leucocite sau mononucleoză şi dispa-
riţia eozinofilelor.
Convalescența este scurtă, bolnavul putându-şi relua activitatea
după căderea crustelor.
În general, durata întregii evoluţii a varicelei este de aproximativ 2
săptămâni.

Particularitați
- varicela la adulți - debut acut, brutal; hiperpirexie; exantem
abundent în valuri eruptive repetate; durata mult mai mare decât la copii;
complicații frecvente.
- varicela la copiii imunodeprimați și la cei tratați cu
corticosteroizi: febra înalta intermitenta; exantem bogat cu erupții
deseori hemoragice; afectarea viscerelor - forma clinica generalizata;
complicații frecvente cu suprainfecții bacteriene; prognostic nefavorabil.
- varicela congenitala (contamineaza gravide în primul trimestru al
sarcinii) este rar întâlnită și se caracterizează prin simptome multiple
severe: hipoplazia unui membru, atrofie corticală, corioretinita.
- varicela perinatală contactată de gravida cu 5 zile înaintea nașterii
(evolutie severă, complicații pulmonare).

2.4 COMPLICAŢII ŞI PROGNOSTIC

Varicela fiind în general o boală benignă, complicaţiile ei sunt

foarte rare. Se pot întâlni totuşi în perioada eruptivă sau în convalescenţă
unele complicaţii, datorita virusului varicelei sau microbilor de infecţie
secundară.
Complicaţii prin infecţii secundare. Se datoresc, fie infectării
elementelor eruptive de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, fie exaltării
virulenţei florei saprofite din diferite regiuni. În urma gratajului se pot
produce supra infecţii cu streptococi şi stafilococi (furuncule, abcese) şi
cu anaerobi (gangrene), în special la indivizii debilitaţi. La nivelul
mucoaselor se pot produce stomatite, faringite şi laringite cu fenomene de
obstrucţie laringiană (crup ) apoi conjunctivite şi vulvo-vaginite. În urma
exaltării florei saprofite pot apărea otite supurate, bronhopneumanii,
adenite supurate. Toate aceste complicaţii pot produce septicemii cu
localizări metastatice: pleurale, articulare etc. Spitalizarea în saloane
comune, ca şi în cazul altor boli infecţioase, favorizează apariţia
complicaţiilor prin infecţie secundară. Astăzi, datorită antibioticelor,
aceste complicaţii nu mai prezintă acelaşi pericol ca în trecut.
Boli asociate. Varicela poate apărea concomitent cu alte boli infec-
ţioase: difteria, scarlatina, tusea convulsivă, rujeola sau în convalescenţă

7
după aceste boli. Aceste asociaţii imprimă o gravitate mai mare, atât
varicelei, cât şi bolii cu care este asociată şi în acelaşi timp, în urma scă-
derii rezistenţei organismului, predispun la complicaţii prin infecţie
secundară.
Faţă de tuberculoză, varicela are aceeaşi acţiune ca şi rujeola fiind
şi ea o boală anergizantă.
Prognostic. Varicela este o boală benignă, cu o simptomatologie şi
o evoluţie de obicei atenuată, cu complicaţii rare şi cu o mortalitate, în
mod practic, nulă. Există totuşi cazuri excepţional de rare, cu sfârşit letal.
Ele se recrutează dintre formele clinice grave (gangrenoase, hemoragice)
şi se datoresc într-o mai mică măsură virulenţei agentului, cât mai ales
stării de rezistenţă scăzută a organismului.

Măsuri antiepidemice în focar

- depistarea precoce și izolarea bolnavilor la domiciliu sau la spital (în
funcție de evoluția bolii) pentru un timp de 5 zile de la ultimul val
eruptiv.
- declarare obligatorie.
- depistarea și supravegherea contactaților timp de 21 zile din momentul
contactului.
- regim de carantina în colectivitați cu supraveghere de 21 zile dupa
ultimul caz relevat.
- profilaxia cu imunoglobuline umane standard a copiilor cu imunodeficit,
a celor medicați cu imunodeprimante (corticosteroizi, copii cu imu-
nodeficiență congenitală sau dobândită, bolnavi cu leucemie, nou- născuți
de la mame cu varicela, femeile gravide contacte cu varicela.
Persoanele predispuse la complicații sunt:
•  femeile însărcinate care nu au suferit de varicelă în copilărie;
•  persoanele cu un sistem imunitar slăbit, precum cei cu leucemie sau
infectați cu HIV.

2.5 TRATAMENT ȘI PROFILAXIE

Tratament
Dată fiind lipsa unui tratament etiologic eficace pe de o parte şi
benignitatea bolii pe de altă parte, tratamentul în varicelă se va mărgini la
combaterea unor simptome şi la prevenirea complicaţiilor. Bolnavul va
păstra repausul la pat tot timpul perioadei febrile şi a duratei exantemului,
pînă la căderea crustelor. I se va administra la început un regim alimentar
uşor, pentru ca în convalescenţă să poată trece la un regim normal. O
atenţie deosebită se va acorda igienei tegumentelor şi a mucoaselor,
pentru evitarea infecțiilor secundare. Se va împiedica gratajul, atât prin
educarea bolnavului, cât şi prin aplicarea pe tegumente a unor substanțe

8
calmante şi dezinfectante, ca de exemplu: pudrarea cu talc mentolat 1 %.
Veziculele mari, cu tendinţă la pustulizaţie vor fi pudrate cu praf de
sulfamidă. În astfel de cazuri se va putea institui şi un tratament cu
penicilină. O dată crustele formate, se va grăbi detaşarea lor prin un-
guente (vaselină boricată), precum şi prin băi. Mucoasa buco-faringiană,
oculară şi genitală vor fi dezinfectate cu substanţele obişnuite: apă oxige-
nată, permanganat de potasiu şi acid boric.
Febra ridicată va fi combătută prin antitermice, iar fenomenele ner-
voase prin calmante.
Complicaţiile prin infecţie secundară vor fi tratate cu antibiotice,
iar celelalte complicaţii (renale, nervoase, articulare ) prin tratamentele
adecvate.
Este bine cunoscut astăzi pericolul diseminării infecţiilor în cursul
tratamentului cu cortizon. Astfel s-au observat cazuri letale sau agravarea
evoluției varicelei, la bolnavi aflaţi în tratament cu cortizon, pentru
diverse alte afectiuni ca: hepatită, reumatism Sokolski-Bouillaud, boli
alergice etc.

Vaccinarea pentru prevenirea varicelei 

Varicela poate fi prevenită prin vaccinarea cu vaccinul varicelo-
zosterian înainte de expunerea la acest virus. 
Vaccinarea în primele 3 zile împiedică îmbolnăvirea sau
favorizează apariția unei forme ușoare de boală în cazul expunerii la
varicelă. 
În cazuri rare, după vaccinare poate apărea o erupție (urticarie)
ușoară. În acest caz este bine să nu existe contact cu alte persoane care nu
au făcut varicelă sau care nu au fost vaccinate. Dupa dispariția erupției și
dupa ce toate veziculele s-au uscat și s-au format cruste, persoana
infectata nu mai este contagioasă.  
Profilaxie
Varicela este o boală care se declară numeric lunar, cu titlu
informativ. Izolarea în spital nu numai că nu este obligatorie, ci atunci
când este posibil, ea trebuie evitată, din cauza pericolului infecţiilor
secundare şi a bolilor asociate.
Bolnavul de varicelă va fi scos din colectivitate, unde nu va reveni
decât după 2-3 săptămâni. Se va face de asemenea o carantinare a
contacţilor, sau mai bine închiderea colectivităţilor pe timp de 21 de zile.
Aceste măsuri generale de profilaxie de obicei nu dau rezultate satisfăcă-
toare, atât din cauza contagiozității mari a bolii, încă dintr-o perioadă pre-
core anterioară diagnosticului, care le face adeseori inutile, cât şi din
cauza benignităţii bolii, care face ca aceste măsuri să nu fie aplicate cu
destulă rigurozitate. O atenţie deosebită trebuie să li se dea însă acestor

9
măsuri: în colectivităţile de copii mici, sau a convalescenţilor de alte boli
infecţioase, unde varicela poate îmbrăca şi forme severe.
Metoda de imunizare activă prin varicelizaţie de la un individ la
altul nu și-a găsit o aplicare mai extinsă, astăzi fiind chiar abandonată,
deoarece nu dă totdeauna rezultate și este însotită de riscul transmiterii
diverselor infecții.
Imunizarea cu ser de convalescent sau cu gama - globuline îşi
găseşte o aplicare restrânsă la acele cazuri, în care vârsta sau lipsa de
rezistenţă a organismului ar putea predispune la o evoluţie mai gravă.
Vărsatul de vânt (varicela) este una dintre cele mai frecvente boli
infecto-contagioase cauzate de virusul de tip herpetic. Prevenirea
îmbolnăvirii cu varicela se face prin administrarea vaccinului numit
varicelo-zosterian, cel mai frecvent fiind numit vaccinul vărsatului de
vânt. 
Vaccinul este recomandat urmatoarelor persoane: 
- cei mai mulți copii în primele 12-18 luni de viață, făcând parte din
programul de vaccinare de rutină;
- copii care sunt complet vaccinati prin programul de imunizare de rutină
și care nu au facut varicelă; în multe țări este obligatoriu ca toți copiii de
vârstă scolară să fie vaccinați împotriva varicelei sau să se poată dovedi
imunitatea copilului împotriva virusului varicelo-zosterian;
- adolescenți și adulți care nu au facut varicelă;
- persoane adulte care nu își amintesc daca au facut varicela în copilărie;
acest lucru le ofera siguranta de a nu se îmbolnăvi chiar dacă aceștia au
avut varicela;
- persoane care nu au facut varicelă sau cele care nu au fost vaccinate și
au venit în contact cu o persoană care avea varicelă. 
Majoritatea organizațiilor de sănătate recomandă efectuarea
vaccinării împotriva virusului varicelo-zosterian. S-a dovedit că acest
vaccin împiedica îmbolnăvirile severe sau moderate cu varicelă în 95%
din cazuri și a formelor ușoare de boală în aproximativ 70-85%.
Ocazional, persoanele vaccinate împotriva varicelei fac o formă de boala
foarte ușoară, ștearsă. 
Această formă de boala apare când persoanele sunt expuse la tipul
sălbatic al virusului varicelo-zosterian. În acest caz infecția virala este
mai ușoară, pacienții prezentând câteva vezicule la nivelul pielii și doar
câteva simptome comparativ cu infecția obișnuită de varicelă. Trebuie să
fie consultat medicul dacă există întrebări sau alte nelămuriri legate de
administrarea vaccinului. 
Unele studii efectuate arată că sansa de a face o formă ușoară de
varicelă crește o dată cu prelungirea duratei de timp ce a trecut de la
prima vaccinare. În unul din studii se constată că eficacitatea vaccinului
scade după primul an de la vaccinare când este făcut la copii sub 15 luni.

10
În urma rezultatelor acestor studii, cercetatorii discută de o a doua
vaccinare care să determine o creștere a eficacitații mai ales la copii sub
13 luni.
De asemenea se poate preveni varicela dacă după expunerea la
virus organismul dobândește rapid anticorpi împotriva varicelei. În cazul
în care o persoană intră în contact cu o persoană bolnavă de varicelă și nu
este sigura dacă are imunitate față de virus (nu a dobandit anticorpi)
trebuie să consulte medicul în vederea vaccinării sau a altui tip de
profilaxie. 
Prevenirea îmbolnăvirii cu varicelă se poate face și prin evitarea
contactului cu o persoană infectată de acest virus. Aceasta se recomandă
persoanelor care au un sistem imunitar deficitar. Cu toate acestea virusul
varicelo-zosterian se transmite de la o persoană infectată fără ca aceasta
să prezinte semne de boală. Vărsatul de vânt (varicela) se transmite foarte
rapid, mai ales persoanelor aflate într-un spațiu închis, ce vin în contact
cu alte persoane, ca de exemplu copiii în sălile mici de clasă sau persoane
care împart același dormitor. 
Este dificilă prevenirea varicelei odată ce a aparut erupția cutanată. 
Femeile care doresc să rămână însărcinate și nu au făcut varicelă ar trebui
să se vaccineze împotriva virusului sau să testeze dacă au imunitate,
deoarece în acest mod previn complicațiile ce pot apărea în cazul infecției
din timpul sarcinii.

11
 CAPITOLUL III

Concluzii

Datorită nivelului foarte mare de infecţiozitate al varicelei (de

90%) este extrem de dificil să aplicăm măsuri de prevenţie eficace (altele
decât vaccinarea). Practic ne putem aştepta ca fiecare persoană dintr-o
casă în care există un bolnav de varicelă să fie la rândul său infectată cu
virusul varicelo-zosterian. De asemenea, este foarte probabil ca acelaşi
scenariu să fie valabil pentru comunităţile de copii – în clase, ateliere,
cantine, locuri de joacă (mai ales cele de interior) sau chiar în aşteptare la
cabinetul medicului.
În concluzie, datorită răspândirii varicelei şi a infecţiozităţii
acesteia, sunt mari şanse sunt să venim în contact cu acesta în cursul vieţii
o dată sau chiar de mai multe ori. Problema care se pune este nu “dacă” ci
“când” venim în contact cu acesta şi modalitatea în care alegem să
dobândim imunitate.
Totuşi, dacă avem în familie un bolnav sau contactăm noi virusul,
trebuie urmate câteva reguli:
- Se asigura igiena tegumentelor şi mucoaselor pentru evitarea
infectărilor secundare;
- Cavitatea bucală va fi curaţată după fiecare masă, spălată şi
dezinfectată.
- Se igienizează tegumentele, se pudrează cu produse speciale pentru
ameliorarea pruritului;
- Baia generală se face numai după uscarea leziunilor cutanate şi
căderea crustelor;
- Pentru evitarea ruperii şi infectării veziculelor, se indică tăierea
unghiilor, folosirea unor mănuşi moi de bumbac sau bandajarea
degetelor;
- Se adaptează regimul alimentar la necesităţile bolnavului;
- Se supraveghează permanent bolnavul pentru a observa semnele
unor eventuale complicaţii precoce, datorate suprainfecţiei cutanate
stafilo/streptococice;
- Bolnavul are nevoie de informaţii, instrucţiuni şi atenţionări pe
întreaga perioadă evolutivă a bolii;

Atât educarea bolnavului, dar şi a familiei în ceea ce priveşte

izolarea sursei epidemiogene este foarte importantă în limitarea sau
evitarea totală a contactului cu persoanele potenţial receptive în a face
boala.

12
Bibliografie:

1. Compediu de Virusologie Medicală, Elvira Sînziana Ciufecu,

Editura Fundaţiei „Romania de Mâine”, Bucureşti 1985;
2. Virusologie Medicală, ediţia a II-a, Prof. Dr. Costin Cernescu,
Editura medicală, Bucureşti 2000;
3. Boli transmisibile umane supravegheate în Uniunea Europeană, Dr.
Dan Teriu, Dr. Irina Codiţă, Dr. Dan Băncescu, Dr.Monica
Teleman, Dr. Dan Ionescu, Biol. Ani Ioana Cotar, Dr. Daniela
Badescu, Total Publishing, Bucureşti 2015.

13