MOARA CU NOROC- TEMA SI VIZIUNEA

Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicata in 1881 in volumul de debut al

scriitorului, este o nuvela psihologica in care atentia naratorului se indreapta spre trairile si
framantarile personajului. Ca specie a genului epic in proza, nuvela este construita pe baza unui
singur fir narativ si a unui conflict unic, concentrat, de regula, in jurul personajului principal.
Conflictul evidentiaza trairile sufletesti si gandurile personajului, cu accent mai mare pe viata
interioara decat pe desfasurarea exterioara a faptelor, respectand in acelasi timp principiile
realismului. Dintre acestea, in nuvela se pot remarca: viziunea clara si obiectiva asupra realitatii,
atentia pentru detalii, pentru descrierea cadrului, a peisajelor si a interioarelor, personajele tipice,
surprinse in imprejurari obisnuite de viata, personaje care adesea formeaza tipologii, tendinta de
obiectivizare a perspectivei narative, impresonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a,
atitudinea detasata in descriere si veridicitatea.
“Moara cu noroc” este o nuvela psihologica prin tematica, prin modalitatile de caracterizare
a personajului, prin modalitatile de investigare psihologica, prin natura conflictului care este interior
si prin infatisarea framantarilor de constiinta a protagonistului. Textul are un ritm epic neomogen,
deoarece actiunea se desfasoara prin acumulari permanente si izbucniri de tensiune epica.
Ca nuvela realista, textul se remarca prin obiectivitate, intamplarile fiind relatate la
persoana a III-a de catre un narator omniscient, omniprezent si neimplicat. Relatarea
evenimentelor nu se realizeaza in mod linear, iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici
epice diverse, cum ar fi dialogul si descrierea.
Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului intervine tehnica punctului de vedere in frazele
simetrice ale batranei, personaj episodic, “raisonneur”, care exprima cu autoritatea si intelepciunea
varstei mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis, batrana rosteste
cele doua replici-teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii si la forta destinului: “omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit” si “ asa
le-a fost data”. De asemenea, vorbele batranei simbolizeaza intelepciunea consacrata de traditie si
contureaza simetria incipit-final, creand o compozitie circulara, specifica textelor realiste.
Geneza este constituita de observarea si descrierea spatiului ardelean din secolul al XIX-
lea, relatand evenimente din viata satului.
Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative pe care setea de imbogatire le are
asupra vietii sufletesti a individului. La baza ei se afla conceptia autorului conform careia goana
dupa bani nu doar zdruncina tihna si amareste viata omului, ci genereaza numeroase rele, iar in
cele din urma duce la pierzanie. In plus, se adauga alte teme de factura realista, cum ar fi: tema
familiei si dorinta de inavutire.
Compozitia nuvelei este clasica, iar conflictul se desfasoara liniar si ascendent, intamplarile
fiind impartite de-a lungul celor 17 capitole, care respecta ordinea cronologica. Problematica
nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Astfel, din perspectiva sociala, nuvela prezinta
incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social; din perspectiva moralizatoare, prezinta
consecintele dramatice ale setei de imbogatire. Din perspectiva psihologica, nuvela descrie
conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de
contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit pe de-o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de
Lica pe de alta parte. Conflictul nuvelei este deci complex, de natura psihologica si dublat de
natura sociala si morala.
Fiind o nuvela realista, spatiul si timpul sunt precizate: carciuma de la Moara cu noroc este
asezata la o rascruce de drumuri, izolata, inconjurata de pustietati intunecoase. Descrierea initiala
a locurilor subliniaza atmosfera de ghinion care insoteste destinele personajelor si, totodata,
prevesteste destinul lor tragic: “culmea dealului plesuv”, “locuri rele”, “cinci cruci stau inainte morii”.
Astfel moara capata valoare simbolica, asemenea locului unde se macina destinele. Din punct de
vedere al reperelor temporale, actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua evenimente
cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe, pana la Saptamana Patimilor, din anul urmator.
Titlul nuvelei este ironic. Alcatuit din doua sbstantive, primul articulat hotarat: “moara”, al
doilea nearticulat “noroc”, titlul desemneaza un spatiu des intalnit in literatura romana. Hanul apare
si la alti scriitori, insa la Slavici se dovedeste a fi loc al pierzaniei. Astfel “moara cu noroc” devine
“moara cu ghinion” sau “moara care aduce nenorocirea” pentru ca usurinta castigurilor de aici
ascunde nelegiurea si crima. Hanul asezat la rascruce de drumuri este vegheat de cinci cruci, care
alaturi de vorbele de la inceput ale batranei prevestesc destinul tragic al personajelor.
 Subiectul concentrat al nuvelei urmareste o desfasurare liniara, iar evenimentele sunt
structurate pe momentele subiectului, de la expozitiunea care prezinta cadrul actiunii si
personajele, la intriga reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul de la han si la desfasurarea
actiunii care ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie si al dezumanizarii
provocate de aceasta dorinta de imbogatire prin complicitatea cu Lica.
Saracia, pretuita de Slavici in alte nuvele pentru puterea ei miraculoasa de a mentine
echilibrul sufletesc al omului si linistea vietii lui, devine la inceputul nuvelei motiv de puternice
framantari, dandu-i lui Ghita un sentiment de inferioritate. El identifica saracia cu lipsa demnitatii si
doreste sa se imbogateasca nu pentru a trai bine, ci pentru a fi cineva, pentru a castiga respect.
Nemultumit de conditia sa sociala, el simte ca ar putea face si altceva mai rentabil decat meseria
de cizmar. In ciuda rezervelor exprimate de soacra sa, se hotaraste sa abandoneze linistea colibei
din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul mergea bine si viata era
prospera. Insa, aparitia la moara cu noroc a lui Lica Samadaul declanseaza coflictul si distruge
aparenta de echilibru a familiei. Ana, nevasta lui Ghita, cu un simt feminin caracteristic, intuieste ca
Lica este “om rau si primejdios” si isi avertizeaza sotul. In sinea lui, Ghita avea aceeasi banuiala,
dar intelege ca, pentru a ramane la moara, trebuie sa devina omul Samadaului. Prima greseala a
lui Ghita este acceptarea banilor trimisi de Lica, dar carciumarul devenise atat de lacom incat sa
mai poata refuza un castig.
Orbit de patima banului, Ghita devine vulnerabil in fata Samadaului, deoarece acesta ii
ghicise slabiciunea, averea, si il santaja, luandu-i toti banii sub forma de imprumut. Mai mult, Ghita
se simte slab pentru ca are familie si copii, si tine la imaginea sa de om cinstit in fata lumii si a
familiei. Treptat, insa, carciumarul comite din ce in ce mai multe fapte necinstite si compromisuri,
incat conflictul psihologic se amplifica, pe masura ce Ghita se afunda in afacerile cu Lica.
Carciumarul incepe un joc al disimularilor: pe fata il informeaza pe Lica si ii schimba banii,
dar pe ascuns, ia legatura cu jandarmul Pintea. Ghita isi propune sa faca acest joc timp de trei ani
pentru a strange avere, dar nu realizeaza ca Lica cere o supunere deplina si neconditionata. Va
ajunge complicele Samadaului, intrucat la proces depune marturie mincinoasa pentru el, iar
momentul in care este arestat determina prabusirea morala ce nu mai poate fi evitata: Ghita a
pierdut aparenta de cinste si simte ca nu isi mai poate privi copiii in ochi.
Punctul culminant evidentiaza apogeul dezumanizarii carciumarului, care isi sacrifica sotia,
aruncand-o in bratele lui Lica ca sa-l poata prinde. In aceste circumstante, deznodamantul este
tragic: Ghita o ucide pe Ana si este, la randul lui, omorat de Raut, din ordinul lui Lica. Un incendiu
provocat de oamenii Samadaului distruge carciuma de la Moara cu noroc, iar Lica se sinucide,
pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea.
Conflictul central al nuvelei subliniaza dorinta protagonistului de a ramane om cinstit in
permanenta lupta cu dorintele sale interioare si totodata, traseaza liniile esentiale ale caracterului
sau, devenind tipologia ….. Confruntat cu Lica, dar mai ales, cu el insusi, Ghita traieste un proces
al dezumanizarii, cu nenumarate framantari sufletesti si ezitari. Destinul sau ilustreaza
consecintele nefaste ale setei de imbogatire, iar relatia cu celelalte personaje ii nuanteaza evolutia.
Modalitatile de caracterizare variate (caracterizare directa, indirecta, autocaracterizare) redau
complexitatea protagonistului, iar framantarile si transformarile sale interioare sunt urmarite prin
analiza psihologica. Astfel, tehnicile analizei psihologice au in vedere: notarea gesturilor (“ursuz, se
aprindea din orice”), monologul interior (“Ei, ce sa-mi fac?! Asa m-a lasat Dumnezeu!”), stilul
indirect liber (“Dar acesti trei ani atarnau de Lica….E numai vorba de ce va fi cerand Lica pentru
ceea ce da.”)
Ana este cea care surprinde cel mai bine transformarile lui Ghita, mai ales ca ea resimte
dureros instrainarea sotului si toate momentele de respingere: “simtea ca de catva timp, barbatul ei
s-a schimbat”. De altfel, si ea traieste ample transformari interioare, care ofera scriitorului
posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. In schimb, Lica ramane pe tot parcursul
nuvelei egal cu sine insusi, “un om rau si primejdios”.
Defintorie pentru realizarea personajelor lui Slavici este o mare putere de interiorizare
datorita careia eroii sunt infatisati mai ales in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor
exterioare. In conceptia autorului, viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu care
oricum se va implini. De aceea, scriitorul nu se simte in niciun fel obligat sa explice nimic, ci numai
sa descrie cat mai fidel intamplarile. Originalitatea artei lui Slavici consta in faptul ca personajele
au insusiri numeroase, atat pozitive cat si negative, au vointa puternica, dar si slabiciuni si se
comporta asemenea unor fiinte reale. Felul in care se exprima personajele reprezinta o modalitate
de caracterizare, in timp ce portretul fizic este concis si esential.
Nuvela lui Slavici ofera o imagine autentica a realitatii spatiului ardelean prin accentuarea
dimensiunii realiste si prin analiza psihologica de o mare finete care surprind dezumanizarea
personajului principal si transformarea lui Ghita dintr-un om cinstit intr-un complice la crima si
talharii si constituie o sursa de inspiratie pentru Liviu Rebreanu in scrierea romanului “Ion”.