Sunteți pe pagina 1din 7

ACASĂ (HTTP://ROLII.RO) » CĂUTARE (HTTP://ROLII.

RO/CAUTARE) » 1517

1517
09-11-2009

Servitute
Curtea de Apel BUCURESTI

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
(XXXXXXXX)
ROMANIA
      CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
                  DECIZIA CIVILĂ NR.1517
             Ședința publică de la 09.11.2009

                                              Curtea constituită din:


P_________  -   D______ M_______
JUDECĂTOR   -   D______ A______ B___
JUDECĂTOR   -   I____ B____ 
GREFIER         -   F_____ E________
 
 
                                * * * * * * * * * *
 
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă-pârâtă S___
G_______ R_____, împotriva deciziei civile nr.1121 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul
București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu
intimata-pârâtă-reclamantă C_____ A________ M______.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 26.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de
ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de
timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02.11.2009 și apoi la
09.11.2009, când decis următoarele :
 
CURTEA,
 

 
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13.10.2006, reclamanta S___ G_______ R_____ a chemat în
judecată pe pârâta C_____ A________ M______ (fostă A_______), solicitând să se constate
stins dreptul de servitute de trecere instituit în favoarea terenului – fond dominant – lotul 1
B situat în București, ___________________ – 42, ce poartă asupra terenului – fond aservit
– lotul 1 A , situat la aceeași adresă, aflat în proprietatea reclamantei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a constituit o servitute convențională de
trecere prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1839/30.07.2002 de către
B.N.P. Ș_____ R_____-O___, prin care terenul situat în ___________________ – 42, sector 1,
lotul 1, proprietatea reclamantei devenea fond aservit, iar lotul 1 B, proprietatea vânzătoarei
I_______ E____, fond dominant. Această servitute a fost constituită pentru faptul că fondul
dominant – lotul B 1, cu toate că avea acces mai scurt și direct la drumul public, acesta era
impracticabil la acel moment, astfel încât servitutea, prin convenția părților, avea un
caracter temporar.
De altfel, susține recurenta, nu exista nici o rațiune pentru a-și îngrădi de bună voie
exercițiul dreptului de proprietate, atâta timp cât locul 1 B nu avea la acea dată și nici în
prezent caracter de loc înfundat, întrucât există ieșire la calea publică.
Singurul motiv pentru care s-a instituit această servitute a fost acela că drumul de acces la
care avea ieșire lotul 1 B nu era pavat.
În fine, se mai arată că această cale de acces nu a fost folosită nici de prima beneficiară,
autoarea pârâtei, și nici de către pârâtă.
Pârâta reclamantă a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei
pârâte ca în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii să desființeze lucrările edificate pe
terenul afectat servituții de trecere, lucrări ce nu îi permit exercitarea acestui drept, iar în
ipoteza în care reclamanta nu înțelege să desființeze aceste lucrări, să fie autorizată pârâta
reclamantă să desființeze aceste lucrări pe cheltuiala recla mantei pârâte.
Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.xxxxx/14.12.2007, a admis cererea,
a omologat raportul de expertiză, a constatat stins dreptul de servitute de trecere instituit în
favoarea terenului fond dominant – lotul 1 B și a respins cererea reconvențională, ca
neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a reținut că servitutea convențională de trecere a fost constituită cu
caracter temporar, caracter atribuit prin voința comună a părților, ca urmare a faptului că la
acea dată ac cesul direct la drumul public aferent lotului 1 B era impracticabil.
În prezent, acest drum de acces este practicabil, neexistând nici un impediment în utilizare,
iar împrejurarea că această cale de acces nu are încă atribuită o denumire, nu afectează
afectațiunea sa de drum public.
Cererea reconvențională a fost respinsă ca urmare a caracterului temporar al servituții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă C_____ A________ M______,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru că nu cuprinde motivele de fapt și de
drept pe care se sprijină; că nu s-a ținut cont de probele administrate, respectiv declarațiile
martorilor audiați în cauză, din care rezultă că nu a existat nici un termen la perfectarea
ț
celor două vânzări, ci că intenția comună a părților litigante a fost aceea de a avea adresă
poștală pe _______________________________> Nu s-a ținut cont de faptul că la parterul
imobilului, aflat în proprietatea apelantei, este edificat un garaj la care nu se poate ajunge
decât pe terenul afectat servituții de trecere, or în ipoteza în care, această servitute ar fi avut
un caracter temporar, apelanta nu ar fi construit un garaj pe care să nu îl poată folosi în
viitor, după cum nu s-ar fi dezmembrat proprietatea prin actul autentificat sub nr.167/2006
unul din cele două loturi formate fiind chiar terenul afectat servituții de trecere.
În fine, se mai arată că nu s-a motivat sub nici o formă respingerea cererii reconvenționale.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1121/16.09.2008, a admis
apelul, a schimbat în tot sentința civilă în sensul că, a respins acțiunea principală ca
neîntemeiată, a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă să
desființeze, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii,
gardul edificat între punctul 7C și 18 și pct.3A și 52, respingând în rest cererea
reconvențională.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr.1839/30.07.2002 de B.N.P. Ș_____ R_____ O___, reclamanta a instituit o
servitute convențională de trecere în favoarea lotului învecinat nr.1 B prin lotul nr.1A,
proprietatea reclamantei, spre ___________________________ situată în vestul terenului,
pe o porțiune de 3 m și pe toată lungimea terenului de 57,54 m , prin același act solicitând
înscrierea servituții în cartea funciară.
În contractul menționat nu se stipulează nici o clauză din care să rezulte că dreptul de
trecere convențional stabilit prin contract ar fi fost recunoscut doar pentru un anumit
termen sau până la realizarea vreunei condiții sau că la stabilirea acestui drept de trecere s-
a avut în vedere situația de loc înfundat a imobilului pârâtei.
Sunt reținute ca incidente în cauză dispozițiile art.1191 alin.2 Cod civil și art.977 Cod civil,
iar din probele administrate în cauză a rezultat că nici măcar intenția reclamantei nu a fost
cea pretinsă, având în vedere comportamentul său ulterior.
Din interogatoriul propus a fi luat pârâtei, reclamanta recunoaște că a permis acesteia ca pe
terenul afectat servituții să realizeze lucrările de acces ale utilităților către imobilul fond
dominant.
În aceste condiții, în care dreptul de trecere ar fi fost unul conceput de reclamantă ca fiind
temporar, este evident că aceasta nu ar fi permis ca accesul utilităților către imobilul pârâtei
să se facă prin terenul ce constituia traseul dreptului de trecere, întrucât aceste lucrări
pentru utilități nu aveau caracter temporar, ci definitiv.
Tribunalul mai reține și răsp unsul reclamantei la întrebarea nr.5 din interogatoriu, din care
rezultă că la momentul încheierii contractului nici nu știa că ulterior lotul 1 B va avea un alt
acces, prin sud, or în condițiile în care nu știa de posibilitatea ca ulterior lotul 1B să aibă
acces printr-un alt drum, este de neexplicat cum ar fi avut reclamanta intenția să constituie
un drept de trecere temporar.
Împrejurarea că la sudul proprietății aparținând pârâtei există un drum care ar putea să
servească accesului către proprietatea reclamantei, este irelevantă, întrucât din probele
administrate rezultă că drumul respectiv exista și la momentul la care s-a constituit dreptul
de trecere. Deși dreptul de trecere a fost denumit de părți „servitute de trecere”, acesta este
în fapt un drept de trecere stabilit convențional și nu o servitute de trecere, ce rezultă din
situația de loc înfundat al imobilului fond dominant
situația de loc înfundat al imobilului fond dominant.
În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, tribunalul a reținut că din raportul
de expertiză rezultă că reclamanta a edificat un gard pentru împrejmuirea proprietății sale,
prin care a închis practic dreptul de trecere atât către _____________________ înspre
proprietatea pârâtei.
Edificarea acestui gard este incompatibilă cu respectarea dreptului de trecere, motiv pentru
care cererea reconvențională este întemeiată, dispunând conform expertizei efectuată în
dosar, desființarea gardului edificat între punctele 7C și 18 și 3A și 52.
Celelalte capete de cerere din reconvențională au fost considerate neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii, reclamanta S___ G_______ R_____ a formulat recurs.
O primă critică s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, respectiv
că instanța de apel s-a pronunțat pe o cerere neexistentă, aceea de a constata dreptul de
trecere al intimatei pârâte, întrucât cererea introductivă și cea reconvențională privea
constatarea stingerii dreptului de servitute de trecere, respectiv respectarea acestui drept.
Din interpretarea convenției făcută de tribunal, rez ultă altceva decât părțile contractante au
avut în vedere la încheierea convenției, opinie ce este contrară atât probelor, cât și cererilor
formulate de părți, încălcând principiul disponibilității procesului civil.
O altă critică se referă la interpretarea greșită a probelor de la dosar, precum și o aplicare
greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.1191 alin.2 Cod civil și art.977 Cod civil.
În aceeași ordine de idei sunt invocate dispozițiile art.616 – 619 Cod civil, texte care
presupune cu necesitate existența a două elemente esențiale, respectiv fondul dominant și
cel aservit.
Astfel, fondul dominant, terenul intimatei pârâte, are ieșire la o cale publică, în consecință
nu are sau nu mai are caracterul de loc înfundat, servitutea de trecere urmând a fi stinsă.
Așadar, potrivit dispozițiilor sus citate, nu poate exista un drept de servitute de trecere, fie el
constituit prin convenția părților, dacă nu există un loc înfundat – fond dominant.
În ceea ce privește cererea reconvențională, se arată că soluția pronunțată de tribunal este
contradictorie, în argumentarea sa, întrucât inițial, instanța a reținut că dreptul de trecere
nu poate îngrădi dreptul proprietarului de a-și îngrădi proprietatea, iar în cauză nu s-a făcut
dovada că reclamanta ar fi edificat gardul de o astfel de manieră, încât să rezulte că a
intenționat împiedicarea sau diminuarea peste limitele aplicabile a dreptului de trecere
recunoscut pârâtei, ca apoi să dispună desființarea gardului între punctele 7C și 18 și 3A și
52.
În cadrul probei cu acte, recurenta a depus la dosar adresa nr.xxxxxx/1.07.2009 a Direcției
Generale de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană din cadrul P.M.B.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea va
respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele:
Potrivit art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate
cere numai pentru motive de nelegalitate, dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut
ori ceea ce nu s-a cerut.
Această dispoziție procedurală are în vedere în special dispozițiile cuprinse în dispozitivul
hotărârilor, iar nu considerentele acesteia.
Raportându-ne la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozitivul deciziei
pronunțată în apel, Curtea constată că nu s-a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut,
întrucât cererea principală având ca obiect constatarea stingerii unui drept de servitute a
fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea reconvențională având ca obiect desființarea unor
lucrări a fost admisă în parte, în limitele menționate anterior.
Faptul că instanța a făcut o interpretare a convenției ar putea fi cel mult asimilată unei
interpretări greșite a actului juridic dedus judecății, care a schimbat natura ori înțelesul
lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia, ipoteză ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.8
Cod de procedură civilă.
Din dezvoltarea motivului de recurs, rezultă însă fără dubiu că recurenta a avut în vedere
numai dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, întrucât se invocă încălcarea
principiului disponibilității procesului civil.
În ambele cazuri, Curtea constată că nu s-au încălcat nici dispozițiile art.304 pct.6 Cod de
procedură civilă, astfel cum s-a arătat, și nici dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură
civilă, întrucât este atributul instanței de judecată potrivit art.129 Cod de procedură civilă să
interpreteze raporturile juridice existente între părți sub aspectul voinței lor interne la
momentul contractării obligațiilor, atât în raport de situația de fapt rezultată în urma
administrării probelor, cât și față de temeiurile de drept aplicabile cauzei deduse judecății.
Sub acest aspect, instanța a aplicat corect atât dispozițiile art.1191 alin.1 Cod civil, cât și
dispozițiile art.977 Cod civil.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1839/2002, cumpărătoarea
S___ G_______ R_____ a instituit o servitute convențională de trecere în favoarea lotului
învecinat nr.1B, prin lotul nr.1A, proprietatea sa, spre __________________________ situată
în vestul terenului, pe o lățime de 3 m și pe toată lungimea terenului ( 57,54 m .), solicitând și
înscrierea ei în cartea funciară.
Simpla mențiune a cuvântului „servitute” în cuprinsul contractului nu înseamnă că din
punct de vedere al instituțiilor juridice, ceea ce părțile au convenit se poate înscrie în
noțiunea de servitute.
În analizarea existenței acestei instituții juridice și a voinței părților contractante, trebuia
avut în vedere cu necesitate situația de fapt a terenurilor litigante la momentul încheierii
convenției.
Din această perspectivă, art.576 Cod civil definește servitutea, în general, ca fiind o sarcină
impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar.
Art.616 – 619 Cod civil definește servitutea de trecere în sensul că, proprietarul locului
înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea
fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce.
Loc înfundat este cel ce nu are nici o ieșire la calea publică, deci imposibilitatea absolută
sau care are o ieșire cu inconveniente grave ori periculoase.
În aceeași ordine de idei, noțiunea de „loc înfundat” a fost statuată în doctrină și în practica
judecătorească în sensul că, dacă există loc de trecere la calea publică, fie un drum
impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil, cu multe cheltuieli,
locul nu este înfundat în sensul textului.
Dacă locul de ieșire la calea publică este insuficient pentru exploatarea locului înfundat,
există servitute de trecere.
De asemenea, s-a mai cristalizat în practica judecătorească faptul că aprecierea
inconvenientelor sau greutăților pe care le prezintă trecerea spre calea publică aparține
instanței de judecată.
Raportându-ne la situația de fapt a celor două terenuri învecinate, lotul 1B și 1A, la
momentul încheierii convenției, rezultă că dispozițiile art.616 – 619 Cod civil nu erau
aplicabile.
În această situație, rezultată de altfel și din adresa nr.xxxxxx/2197/28.02.2007 a P.M.B. –
Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală și din constatările expertului ce a întocmit
raportul de expertiză în fața instanței de fond, nici unul dintre cele două terenuri nu se aflau
în poziția de dominant și aservit, lotul 1 B, în favoarea căruia s-a instituit un drept de trecere,
neavând caracterul de loc înfundat la momentul încheierii convenției.
Din această perspectivă, este necesar a se clarifica care au fost raporturile reale dintre părți,
respectiv ce anume s-a dorit să se constituie prin convenție.
Astfel, câtă vreme atât lotul 1A, cât și lotul 1B aveau acces la calea publică, lotul 1B
presupunând, de altfel, după cum susține și recurenta reclamantă în cuprinsul acțiunii, o
ieșire greu practicabilă, ceea ce s-a instituit prin contractul de vânzare-cumpărare a fost un
drept de trecere constituit în favoarea pârâtei reclamante.
Din cuprinsul convenției nu rezultă însă caracterul temporar al acestui drept, nicăieri
neexistând stipulat vreun termen determinat ori determinabil.
Rezultă astfel că soluția pronunțată de tribunal este corectă sub aspectul aplicării
dispozițiilor legale în materie.
Criticile care privesc interpretarea greșită a probelor de către instanța de apel, respectiv
interogatoriu, expertiză martori, cercetare la fața locului, nu pot fi analizate întrucât
dispozițiile art.304 pct.11 Cod de procedură civilă a fost abrogat expres prin Legea
nr.219/2005, astfel încât nu poate fi analizate de către instanța de recurs.
Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, în ceea ce
privește soluția pronunțată în cererea reconvențională nu sunt fondate, întrucât tribunalul,
prin raportare la situația de fapt și a probelor administrate în cauză, a motivat atât în fapt,
cât și în drept soluția pronunțată, neexistând nici o contradictorialitate în motivare, câtă
vreme cererea reconvențională a fost admisă în parte.
Astfel, deși lucrările de construcție – gard obturează parțial dreptul de trecere al intimatei
în punctele 7C și 18 și 3A și 52, tribunalul a apreciat corect că nu se impune desființarea
aceluiași gard care nu aduce nici un inconvenient dreptului intimatei pârâte reclamante.
Astfel fiind, Curtea, având în vedere dispozițiile art.312 alin.1 cu referire la dispozițiile
art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
 
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă pârâtă S___ G_______
R_____ împotriva deciziei civile nr.1121 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București -
Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă C_____ A________
M______.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
 
P_________                   JUDECĂTOR                     JUDECĂTOR
  D______ M_______       D______ A______ B___        I____ B____
 
 
GREFIER
F_____ E________
 
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/02.12.2009
--------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – M.S______
                              - S.D_______
Jud.Sector 1 – E.R_______
 
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer
Romania (http://www.wolterskluwer.ro/) pentru Fundatia RoLII (http://www.rolii.ro/).
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro (http://www.rolii.ro/)

S-ar putea să vă placă și