Decizie nr.

636/R-CM/2009 din 31-mar-2009, Curtea de Apel Pitesti

Decizie
din 31 martie 2009
636/2009
Text speţă

CURTEA
Asupra recursului de faţă,
Constată că, prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i T e l e o r m a n A la data
de 10.12.2007, reclamantul M. N. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A solicitând
obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite şi neacordate reprezentând primele de
Paşte şi C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de
unitate, pentru anii 2004-2007 actualizată la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv
de muncă pe unitate urma ca de Paşte şi C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor
salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA, însă aceste drepturi salariale nu i-
au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamantul a mai susţinut că pentru anul 2003
aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă
prevederea din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată
începând cu anul 2004.
Prin încheierea din data de 5.03.2008 T r i b u n a l u l T e l e o r m a n a disjuns judecarea
pricinii privind pe reclamantul M. N. la T r i b u n a l u l A r g e ş.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că reclamanţii nu au dreptul la
acordarea primelor de Paşte şi C după ce în anul 2003, părţile contractului colectiv de muncă
au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei
din 2003 iar în fiecare an părţile CCM au procedat la „republicarea” CCM, după negocierile
purtate anual, textul art.168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma
rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenţia părţilor cu privire la
includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât
şi pentru anii următori.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai
clară intenţia reală a părţilor, prevederile CCM au fost modificate, întrucât s-a intenţionat ca
noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operaţiunea includerii drepturilor
salariate mai susmenţionate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru
anul 2003, ci continuă să producă efecte şi în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că
„în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în
salariul de bază al fiecărui salariat”.
S-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din C o d u l m
u n c i i, considerându-se că, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi
formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării
contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.
Promovarea prezentei acţiuni la momentul de faţă este nejustificată, prematură în raport cu
prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecinţă însăşi
naşterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiţii, respectiv: valoarea
concretă, modalitatea de acordare, condiţiile, criteriile si mai ales beneficiarii.
S-a invocat de asemenea, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru anul 2004
având în vedere data introducerii acţiunii în instanţă, situaţie în care reclamantului nu i se
cuvin drepturile salariale solicitate pentru sărbătorile de Paşte şi C aferente anului 2004.
Tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia prescrierii dreptului la acţiune, aceasta fiind
respinsă la data de 18.12.2008 reţinându-se că, potrivit art.168 din Contractul colectiv de
muncă la nivel de E., încheiat între părţi, „cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi C, salariaţii (…)
vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu
pe unitate (…)”. După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părţi s-a menţionat
dreptul salariaţilor de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor
salariale. Discuţia s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea
termenului de prescripţie.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.283 alin.1 lit.c din C o d u l m
u n c i i, termenul de prescriere a dreptului la acţiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având
caracterul de supliment al drepturilor salariale.
M..„e” a art. 283 alin.1 din C o d u l m u n c i i se referă la neexecutarea contractului colectiv
de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale
pentru care există în mod expres lit. c a aceluiaşi text legal.
Prin sentinţa civilă nr.1491/CM din 19 decembrie 2008, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia
civilă a admis acţiunea formulată de şi a obligat pârâta să plătească acestuia drepturile
salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, în cuantum de un salariu de bază
mediu, din care vor fi deduse contribuţiile corespunzătoare impozitului şi bugetelor de
asigurări sociale (CAS, CASS şi şomaj), pentru perioada 10.12.2004 până în decembrie 2007,
drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plătii efective, precum şi dobânda legală.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte, după cum reiese din menţiunile înscrise în
carnetul de muncă al acestuia.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabileşte în cuprinsul art.168 alin.1
„cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi C salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a
drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A.”.
La alin.2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1
au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă pe unitate, negociat şi aplicabil la nivelul E. S.A., pe anii 2004,
2005, 2006 şi 2007 a menţinut dispoziţiile art.168 alin.1, însă alin.2 al respectivului articol a
fost modificat în forma: „în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului
articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat,
societatea pârâtă nu a mai acordat salariaţilor, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările
salariale prevăzute de alin.1 al art.168.
Potrivit art.969 Cod civil voinţa părţilor semnatare ale Contractului colectiv de muncă a fost
aceea de a păstra salariaţilor beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168
şi în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al
fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu şi în următorii ani.
Pe de altă parte, părţile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007
faptul că aceleaşi suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenţi.
La dosar există o „Notă asupra precizării situaţiei primelor de Paşte şi C, prevăzute în art.168
din Contractul colectiv de muncă al E. S.A.”, care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este
însă nedatată şi nesemnată de toate părţile ce ar fi participat la elaborarea acesteia, situaţie în
care tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2
din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 C o d u l m u n c i i, nu s-a făcut dovada că
modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoştinţa
organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată
ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
După cum art.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare
anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui
salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleaşi drepturi nu au fost incluse în
salariul de bază al salariaţilor şi pe anul în curs, câtă vreme s-a menţinut în acelaşi timp şi
textul alin.1.
În concluzie, s-a reţinut că în lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor şi
modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor, asumat de părţi prin contractele
colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste
suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deşi
sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 C o d u l m u n c i i.
Şi prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul
adiţional nr.1090/22.02.2008 la nivel de E. SA s-au menţinut drepturile salariale reprezentând
Primele de Paşte şi C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, intimata S.C.„E.”S.A. B.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentinţa instanţei de fond este nelegală faţă de
motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea
cauzei sub aspectul prevăzut de art.3041 Cod procedură civilă.
1. Sentinţa este nelegală sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Nu s-a avut în vedere că drepturile băneşti solicitate de reclamant rezidă dintr-un contract
colectiv de muncă şi nu un contract individual, fiind acordate ca şi formulă de sprijin social în
vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situaţie în care nu pot fi asimilate cu sporurile de
salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligaţiilor
asumate prin contractul colectiv de muncă, situaţie în care este aplicabil în speţă art.283 alin.1
lit.e din C o d u l m u n c i i, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la
data naşterii dreptului la acţiune.
2. Promovarea acţiunii de către reclamant este prematură, în raport cu prevederile
contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecinţă însăşi naşterea
dreptului pretins. Deşi art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părţile la
procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paşte şi de
C, reprezentantul angajaţilor nu a participat la nicio acţiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamant nu îndeplinesc condiţiile unei
creanţe certe, lichide şi exigibile şi pe de altă parte, aceştia nu pot face dovada calităţii de
titulari ai dreptului pretins.
3. Instanţa de fond nu a avut în vedere că părţile au recunoscut că pentru anul 2003,
suplimentările salariale solicitate de reclamant au fost introduse în salariul de bază şi
interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are
valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenţia reală a părţilor a
fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a şi
procedat.
4. În mod eronat instanţa a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în
sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul
de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menţinute şi în contractul colectiv de
muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de
muncă, fiind prelungit prin act adiţional cel existent, iar în anii 2006 şi 2007 a fost reluată
aceeaşi formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară E. S.A. a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în
sensul că, la momentul negocierilor colective, voinţa comună a părţilor a fost aceea ca,
începând cu anul 2003, primele de Paşte şi de C să fie introduse în salariile de bază ale
fiecărui angajat E..
Faţă de motivele arătate se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile atacate,
în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la
acţiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din C o d u l m u n c i i, cererile în vederea
soluţionării unui conflict de muncă pot fi soluţionate în termen de 3 ani de la data naşterii
dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în
plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit
art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării
contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 şi art.155 din C o d u l m u n c i i, salariul reprezintă contraprestaţia
muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă şi cuprinde salariul de
bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă şi principală a salariului şi este un element de referinţă
în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaţilor, iar adaosurile şi sporurile
formează partea variabilă a salariului şi se plătesc numai în raport de performanţele
individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiţii
deosebite sau speciale etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din C o d u l m u n c i i nu condiţionează salariul de
cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl defineşte ca fiind
contraprestaţia muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de
muncă.
Drepturile salariale ale angajaţilor pot fi cuprinse şi în contractul colectiv de muncă, ale căror
clauze sunt obligatorii pentru părţile semnatare, iar în speţă, recurenta pretinde că aceste
suplimentări salariale au fost plătite reclamanţilor atunci când au fost incluse în salariu, ceea
ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajaţi
„suplimentarea drepturilor salariale” cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de C, ceea ce înseamnă
că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de
drept salarial al primelor respective.
Faţă de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, aşa cum au recunoscut şi părţile când le-
au introdus în salariul de bază, în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile
dispoziţiile art.283 alin.1 lit.c din C o d u l m u n c i i, care instituie un termen de prescripţie
de 3 ani pentru acţiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acţiunii, se
constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum
15 zile înainte de Paşte sau de C vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii
valorii concrete a modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. Acelaşi
articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariaţii E. S.A., ceea
ce înseamnă că este vorba despre toţi salariaţii cărora le este opozabil contractul colectiv de
muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariat al pârâtei şi deci
parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acţiune împotriva societăţii pârâte.
Dreptul la primele de C şi de Paşte s-a născut astfel pentru reclamant odată cu înscrierea
acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea
procedurii prealabile deoarece şi-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susţine că acţiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă
parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentinţa instanţei de fond este greşită,
întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în
toată perioada 2003-2005, iar cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea
gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia
interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paşte şi de C să fie introduse în
salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeaşi situaţie de fapt şi încălcarea contractului
colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 şi 2007, art.168
alin.2 cuprinde aceeaşi menţiune ca în contractul din 2004, în sensul că „în anul 2003”
suplimentările salariale pentru Paşte şi C au fost introduse în salariul de bază. Această
formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că
suplimentarea ar fi inclusă „din anul 2003”. Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare
a legii civile în funcţie de metoda de interpretare folosită şi constă în lămurirea unei dispoziţii
pe baza regulilor gramaticii, ţinând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizaţi.
Este corectă susţinerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil „interpretarea
contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al
termenilor”, iar conform art.978 Cod civil „clauzele îndoielnice se interpretează în înţelesul în
care ele pot produce un efect”.
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate faţă de interpretarea gramaticală, care nu poate fi
înlăturată, aşa cum eronat susţine pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanţa dintre conţinutul art.168
alin.2 şi voinţa reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul
celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a
încheiat contractul, tratativele şi discuţiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci
contractului, deoarece în speţă nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispoziţiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, „cu ocazia sărbătorilor de
Paşte şi de C, salariaţii S.N.P. E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor
salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe S.N.P.”.
Potrivit art.7(2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă,
„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea
părţilor”, iar art.30 precizează că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie
pentru părţi”.
Recurenta a arătat că părţile au convenit includerea acestor compensaţii în salariul de bază,
astfel că salariaţii şi-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare menţiunea
că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de menţiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 şi 2006,
iar instanţa nu poate reţine apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost
modificată în 2003, a fost valabilă şi în perioada următoare deoarece menţiunea apare doar
pentru anul 2003.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.25 alin.1 şi 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv
de muncă se depune şi înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială
judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de
muncă îşi produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de
părţi, conform art.31 din aceeaşi lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an
nu au făcut obiectul judecăţii.
În ceea ce priveşte interpretarea contractului în concordanţă cu dispoziţiile art.978 Cod civil,
Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a
menţiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paşte şi de C au fost incluse în salariul
de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi
făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiţi în text sunt alţii şi, aşa cum am
arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speţă, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse
din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar
pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care
se referă această interpretare, în speţă fiind în discuţie contractele colective de muncă pe anii
2005, 2006 şi 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective
de muncă la nivelul S.N.P. E. S.A. pe anii 2004, 2005 şi 2006 îşi încetaseră deja efectele.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea constată că soluţia instanţei de fond este legală şi
temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi
respins în totalitate ca nefondat.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicţia dintre susţinerile pârâtei făcute în motivele 2
şi 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că nu au fost
stabilite cuantumul şi calitatea reclamantului de beneficiar a acestor drepturi, iar pe de altă
parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul
prezentei acţiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al
acestora.
Deci pârâta are o poziţie contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în
sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credinţă în executarea obligaţiilor asumate prin
contractul colectiv de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta-recurentă S.C. E. S.A. B, împotriva
sentinţei civile nr.1491/CM din 19 decembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş,
în dosarul nr(...), intimat fiind reclamantul M. N..
Obligă pe recurentă la plata către intimat a cheltuielilor de judecată de 800 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I,
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu
minori şi de familie.