Obezitatea – boala secolului XXI

Obezitatea este o boală multifactorială care implică acumularea de ţesut adipos

(grăsime) în exces, suficient pentru a dăuna sănătăţii. Este cea mai frecventă tulburare de
nutriţie care afectează toate grupele de vârstă (copii, adolescenţi şi adulţi), indiferent de sex,
rasă sau statut socio-economic. Obezitatea este considerată “boala secolului XXI” din 2
considerente:
1) In lume, există la ora actuală o “epidemie” de obezitate: peste 300 de milioane de
persoane supraponderale, număr aflat în continuă creştere (există unele ţări în care jumătate
din populaţie este supraponderală). Prevalenţa obezităţii şi supraponderii a devenit epidemică
în toate ţările dezvoltate şi în majoritatea celor în curs de dezvoltare, cuprinzând 40-80% din
populaţia adultă. Conform datelor OMS, în ultimii zece ani obezitatea a crescut cu 10-40%,
fiind mult mai frecventă la populaţia ce face parte din clasele sociale cu venituri reduse. În
România, 53% din populaţia adultă este supraponderală (IMC > 25kg/m2) şi 22% este obeză
(IMC>30kg/m2).
2) Obezitatea amplifică riscul apariţiei unor boli grave: boli cardiovasculare
(ateroscleroză, hipertensiune, infarct, accidente vasculare), diabet zaharat, dar şi cancer,
litiază biliară sau afectarea funcţiei renale. Obezitatea este la ora actuală a doua maladie
Anual, peste 300.000 de persoane mor din cauza acesteia .
Obezitatea este rezultatul interacţiunilor între factorii genetici (susceptibilitate
individuală/biologică), de mediu (norme sociale, culturale şi etnice, urbanizarea, clima,
disponibilitatea hranei) şi comportamentali ce determină un dezechilibru între aportul
alimentar care este crescut şi activitatea fizică mult redusă. Cauzele acestei adevărate epidemii
de obezitate pot fi:
1) Urbanizarea, modernizarea, industrializarea prin creşterea gradului de stres social
şi accentuarea sedentarismului acasă, la locul de muncă şi în mijloacele de transport.
2) Modificarea alimentaţiei tradiţionale: mâncarea nu se mai prepară acasă, alimente
bogate caloric sunt tot mai mult disponibile, sunt promovate agresiv prin reclamă şi de către
industria de tip fast-food, sunt mediatizate diete „minune” care pot asigura slăbire pe termen
scurt, dar sunt sigur urmate de reîngrăşare.
3) Terenul genetic care nu este pregătit pentru supraalimentaţie, sedentarism şi stres.
Aprecierea obezităţii se efectuează prin indici antropometrici: cântărire (kg) –
greutatea actuală se raportează la cea considerată normală, din tabele de referinţă
corespunzătoare vârstei, sexului şi înălţimii persoanei; este permis o variaţie de 10% faţă de
tabel; calcularea indicelui de masă corporală (IMC) â greutatea (Kg) / înălţimea2 (m2) (N â
18,5-25 kg/m2); măsurarea circumferinţei taliei (cm) (N â până la 80 cm la femei şi 94 cm la
bărbat). După dispoziţia ţesutului adipos obezitatea poate fi: ginoidă (feminină), de tip „pară”
adică talie subţire cu fese şi şolduri dezvoltate; androidă (masculină), abdominală – obezitate
centrală, de tip „măr”: acumulare de grăsimi la nivelul taliei care reprezintă şi cel mai mare
risc cardiovascular. O persoană obeză este cu atât mai bolnavă cu cât are un IMC mai mare şi
o talie mai groasă. Dacă circumferinţa taliei depăşeşte 88 cm la femeie si 102 cm la bărbat,
riscul apariţiei complicaţiilor este foarte mare. Afirmaţia că obezitatea, mai ales în forma sa
androidă, este un factor favorizant principal pentru diabetul zaharat tip 2 este astăzi bine
cunoscută. De 2000 de ani se cunoaşte asocierea dintre diabet şi obezitate şi scăderea în
greutate este componenta fundamentală a tratamentului în diabetul zaharat. În diverse studii se
demonstrează că majoritatea indivizilor cu intoleranţă la glucoză şi diabet zaharat tip 2 sunt
obezi şi această obezitate era cu mulţi ani înainte de diagnosticul diabetului zaharat. Odată cu
schimbările demografice şi a stilului de viaţă, în ultimii ani există o creştere a prevalenţei
mondiale a obezităţii motivate prin creşterea disponibilităţii de alimente, ingestia zilnică cu
mai mult de 100 Kcal peste necesar, schimbări în compoziţia dietei şi diminuarea activităţii
fizice. Printre pacienţii cu diabet zaharat tip 2, 80% sunt obezi sau supraponderali la debutul
afecţiunii.
Toate bolile cronice (inclusiv obezitatea) se tratează toată viaţa. La întreruperea
tratamentului, o dată ce cauzele nu au fost înlăturate reapare boala, chiar mai gravă.
Obezitatea se tratează cu diete echilibrate (caloric şi nutriţional) şi nu cu diete „minune”.
Trebuie menţinut un nivel al activităţii fizice corespunzător caloriilor ingerate. Nu trebuie
atinsă neapărat greutatea ideală. Chiar şi o scădere moderată în greutate este benefică pentru
sănătate.
Un program de scădere ponderală particularizat la individ sau grup, bazat pe principii
sigure şi sănătoase are de obicei succes. Rezultatele trebuie evaluate continuu pentru a aduce
corecţiile necesare la timp.